UNIVERSITATEA „GEORGE BARIŢIU” din BRAŞOV

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

Specializarea: Contabilitate şi informatică de gestiune

CAIET DE PRACTICĂ

CONTABILITATEA IMOBILIZĂRILOR CORPORALE ŞI

AMORTIZAREA LOR
STUDIU DE CAZ LA S.C NOROC BUN PLUS S.R.L.

Absolvent:

BRAŞOV
2012
 CUPRINS

Introducere.........................................................................................................................4

CAP 1: Consideraţii teoretice privind contabilitatea imobilizărilor corporale............7

1.1. Noţiuni privind activele imobilizate............................................................7

1.2. Locul mijloacelor fixe în categoria imobilizarilor corporale.....................8
1.3. Clasificarea mijloacelor fixe........................................................................11
1.4. Evaluarea mijloacelor fixe...........................................................................12
1.5. Deprecierea activelor corporale..................................................................16
1.6. Reevaluarea imobilizărilor corporale.........................................................19
1.7. Tehnici şi documente contabile de evidenţă a mijloacelor fixe.................21

CAP 2: Consideraţii teoretice privind amortizarea imobilizărilor corporale..............24

2.1. Particularităţi privind amortizarea imobilizărilor corporale.....................24

2.2. Factorii care influenţează calculul amortizării.............................................27
2.3. Uzura mijloacelor fixe.....................................................................................29
2.4. Amortizarea contabilă. Metode de amortizare.............................................30
2.4.1. Metoda de amortizare liniară....................................................32
2.4.2. Metoda de amortizare degresivă...............................................34
2.4.3. Metoda de amortizare accelerată..............................................35
2.5. Amortizarea fiscală..........................................................................................36

CAP 3: Prezentarea generala a societatii S.C NOROC BUN PLUS S.R.L...................39

3.1. Scurt istoric.......................................................................................................39

3.2. Date informative...............................................................................................39
3.3. Obiectivele societaţii.........................................................................................40
3.4. Organigrama societaţii.....................................................................................40
3.5. Strategii de dezvoltare......................................................................................42
3.6. Furnizorii şi programul informatic.................................................................42

2
CAP 4: Studiu de caz privind organizarea contabila la S.C NOROC BUN PLUS
S.R.L.....................................................................................................................................44
4.1. Evidenţa operativa şi contabilitatea analitică a imobilizarilor
corporale............................................................................................................44
4.2. Contabilitatea terenurilor................................................................................47
4.3. Contabilitatea amenajărilor de terenuri........................................................48
4.4. Intrarea şi ieşirea imobilizarilor corporale....................................................49
4.5. Amortizarea imobilizarilor corporale.............................................................54

CAP 5: Analiza economico- financiară privind imobilizările corporale.........................58

5.1. Analiza dinamicii, structurii şi stării funcţionale a mijloacelor fixe.............58

5.2. Analiza utilizării extensive şi intensive a mijloacelor fixe..............................59
5.3. Principalii indicatori de eficientă economică calculaţi pe baza activelor
fixe..............................................................................................................................61

Concluzii ...............................................................................................................................65
Bibliografie............................................................................................................................66

3
 INTRODUCERE

“Contabilitatea este cea mai importantă sursă de informare economică a unei

naţiuni, aproape toate deciziile economice au la baza informaţia contabilă sau derivate
ale acesteia.”
- Oskar Morgenstern-

Informaţia şi, îndeosebi, informaţia economică este astăzi prezentă în toate domeniile
de activitate, fiind un element indispensabil al progresului.
Realităţile societăţii moderne ne arată că odată cu dezvoltarea economiei de piaţa şi
sporirea gradului de complexitate a acesteia trebuie să se dezvolte corespunzător şi informaţia
economică, pentru ca ea să poată furniza elementele necesare luării deciziilor, să poată
reflecta exact situaţia patrimonială a unităţilor şi rezultatele activităţii economico – financiare.
Informaţia economică ne ajută să observăm modul de utilizare a resurselor materiale şi
umane, să sesizăm şi să examinăm critic aspectele pozitive, dar şi deficienţele existente, în
vederea luării măsurilor ce se impun.
Valorificarea deplină a informaţiei economice se poate realiza numai în cadrul unui
sistem informaţional economic, conceput ca un ansamblu al mijloacelor şi metodelor de
obţinere, stocare şi utilizare a informaţiilor într-un anumit domeniu al activităţii social-
economice.
Principala sursă de date a sistemului informaţional economic este contabilitatea. Ea a
existat în toate formaţiunile social-economice ca rezultat al producţiei materiale, dar
importantă, modul de organizare şi sarcinile ei au fost diferite, în funcţie de particularităţile
modului de producţie şi ţelurile fiecărei orânduiri sociale.
Importanţa contabilităţii rezidă în valoarea ei universală, în funcţionalitatea acesteia pe
toate treptele dezvoltării societăţii omeneşti.
Printr-un sistem de notaţii specifice, contabilitatea observă, consemnează şi cuantifică,
devenind astfel un reuşit mijloc de conducere şi orientare a întregii activităţi economice.
Una dintre principalele funcţii ale contabilităţii este funcţia de informare la nivel
microeconomic constând în acea activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea şi
controlul mijloacelor economice şi creanţelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a
structurilor contabile de cheltuieli, venituri şi rezultate.
Problematica conceptual- teoretică a contabilităţii financiare a reprezentat şi este un
segment important al didacticii, cercetării ştiinţifice şi practicii ştiinţei contabilităţii după anul
1989.1
În lucrarea, „Bazele contabilităţii” din 1980, profesorul D. Rusu defineşte obiectivul
contabilităţii ca fiind ansamblul mişcărilor de valori, exprimabile în bani, dintr-un perimetru
de mică sau de mare întindere (regie autonomă, societate comercială, instituţie publică,
societate bancară) precum şi raporturile economico-juridice în care unitatea patrimonială este
parte şi care generează decontări băneşti, calculele contabilităţii reflecta deodată mişcarea şi
transformarea mijloacelor precum şi resursele în ordinea lor de formare şi după destinaţia lor
în procesul de producţie.

1 Dr. Doru Plesea - Bazele Contabilitatii, Contabilitate Financiara, Vol. I, Editura Omnia Uni S.A.S.T. Brasov
2009, pag.7.
4
 Tema aleasă pentru lucrarea de practică este „Contabilitatea Imobilizărilor
Corporale şi Amortizarea lor”. Tema s-a efectuat la S.C NOROC BUN PLUS S.R.L.

Lucrarea este structurată în cinci capitole:

Capitolul I se numeşte „Consideraţii teoretice privind contabilitatea

imobilizărilor corporale” şi tratează partea teoretică privind organizarea contabilităţii
imobilizărilor corporale. În acest capitol am prezentat delimitările şi structura imobilizărilor
corporale, clasificarea mijloacelor fixe, evaluarea imobilizărilor corporale, deprecierea
activelor corporale, reevaluarea imobilizărilor corporale, tehnicile şi documentele contabile de
evidentă a mijloacelor fixe. Toate acestea fiind în conformitate cu Normele Legale şi I.A.S.
16 – "Imobilizări corporale".

Capitolul II se numeşte „Consideraţii teoretice privind amortizarea imobilizărilor

corporale” şi tratează partea teoretică privind amortizarea imobilizărilor corporale. În acest
capitol am prezentat particularităţile amortizării imobilizărilor corporale, uzura mijloacelor
fixe, metodele de amortizare (liniară, degresivă şi accelerată) şi amortizarea fiscală. Toate
acestea fiind în conformitate cu Legea nr.15/1994 republicată în Monitorul Oficial nr.
242/31.05.1999 modificată, Legea 571/2003 coroborată cu Hotărârea de Guvern 44/2004
privind Codul fiscal cu normele metodologice de aplicare şi Ordinul 306/26.02.2002 pentru
aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu Directivele Europene din
Monitorul Oficial 279/25.04.2002.

Capitolul III se numeşte „Prezentarea generală a societăţii S.C NOROC BUN

PLUS S.R.L” şi descrie societatea la care am făcut studiul de caz. Acest capitol cuprinde un
scurt istoric al activităţii societăţii, date informative, obiectivele şi organigrama societăţii,
strategiile de dezvoltare, furnizorii şi programul informatic. Sursa acestor informaţii este
statutul societăţii şi alte informaţii publice.

Capitolul IV se numeşte „Studiu de caz privind organizarea contabilă la S.C

NOROC BUN PLUS S.R.L” şi tratează partea practică de monografie contabilă. În acest
capitol am prezentat evidenta operativă şi contabilitatea analitică a imobilizărilor corporale,
contabilitatea terenurilor, contabilitatea amenajărilor de terenuri, intrarea şi ieşirea
imobilizărilor corporale şi amortizarea imobilizărilor corporale.

Capitolul V se numeşte „Analiza economico- financiară privind imobilizările

corporale” şi tratează partea de analiză efectuată în baza documentelor deţinute. Acest capitol
cuprinde analiza dinamicii, structurii şi stării funcţionale a mijloacelor fixe, analiza utilizării
extensive şi intensive a mijloacelor fixe şi principalii indicatori de eficienţă economică
calculaţi pe baza activelor fixe.

Am ales această temă deoarece consider următoarele: contabilitatea imobilizărilor

corporale prezintă o sferă amplă de aplicabilitate, cu diverse tipuri de cazuri.
Contabilitatea imobilizărilor corporale tratează gestionarea în cadrul întreprinderii a
mişcărilor de imobilizări, intrări, ieşiri, contabilitatea amortismentelor şi contabilitatea
leasingurilor.
Ultimele două au implicaţii financiare asupra rezultatelor finaciare a întreprinderii.
De aceea, pentru asigurarea unor decizii bine orientate este necesar ca acestea să fie
fundamentate pe informaţii exacte şi complete cu privire la număr şi structură, caracteristici
tehnico-funcţionale, stare de tehnică şi grad de uzură, valoare de intrare, depreciere,
randament tehnic şi economic.

5
 Contabilitatea imobilizărilor corporale se concretizează în evidenţa sintetică a
existenţei şi mişcării acestora, la nivelul unităţii patrimoniale, în evidenţa analitică pe
categorii de imobilizări corporale şi pe fiecare mijloc fix, ca obiect de evidenţă; calculul
amortizării şi înregistrarea sa în contabilitate; urmărirea modului de păstrare şi utilizare a
imobilizărilor corporale la nivelul locurilor de muncă (de funcţionare sau utilizare a acestora).
Toate operaţiile economico- financiare referitoare la imobilizările corporale dintr-o
unitate patrimonială sunt consemnate în documente primare (justificative).2

2 Mihai Ristea- coordonator, Roxana Ionescu, Camelia Panciu, Mirela Nicoleta Dinescu, Valentina Capotă –
„Contabilitate- Manual pentru licee economice, clasa a X-a”, Editura Didactică şi pedagogică, R.A. Bucureşti,
1998, pag 36.
6
 CAPITOLUL I
Consideraţii teoretice privind contabilitatea imobilizărilor corporale

1.1. Noţiuni privind activele imobilizate

Prin destinaţia lor, imobilizările contribuie la realizarea de noi bunuri, lucrări şi

servicii, nefiind supuse direct comercializării.
Standardul internaţional I.A.S.1 denumit "Prezentarea situaţiilor financiare" defineşte
activele imobilizate ca fiind toate acele active care nu sunt clasificate în categoria activelor
curente. Reglementările contabile din România definesc activele imobilizate ca fiind acele
active ale unei entităţi destinate utilizării pe o perioadă îndelungată în activitatea acesteia.
Astfel, activele imobilizate reprezintă bunurile şi valorile destinate să servească pe o perioadă
îndelungată în activitatea entităţii şi care nu se consumă după prima lor utilizare şi, ca atare,
nu sunt destinate comercializării.
În raport cu comportamentul lor economic şi cu structurile lor materiale, activele
imobilizate se grupează în:
1. Imobilizări corporale;
2. Imobilizări necorporale;
3. Imobilizări financiare;
Imobilizările corporale sunt definite ca elemente tangibile care sunt deţinute de o
unitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestare de servicii pentru a fi închiriate
terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative şi pot fi utilizate pe parcursul mai
multor perioade de gestiune.
Aceste imobilizări mai sunt cunoscute sub denumirea de active corporale, active
tangibile sau imobilizări fizice. Aceste denumiri tind să fie înlocuite prin cea acceptată de S.I.,
cea de imobilizări corporale. Imobilizările corporale sunt tratate în Standardele Internaţionale
de Contabilitate în cadrul normei cu nr.16. Obiectivul acestui standard este descrierea
tratamentului contabil pentru terenuri şi mijloace fixe. Problema principală în contabilizarea
terenurilor şi mijloacelor fixe este identificarea momentului de recunoaştere a acestor active, a
valorii contabile şi a amortizării aferente.
Imobilizările corporale sunt active materiale care sunt deţinute de o persoană juridică
pentru a fi utilizate în producţia proprie de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi
închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative, sunt utilizate pe parcursul
unei perioade mai mari de un an şi au valoare mai mare decât limita prevăzută de
reglementările în vigoare.
Imobilizările corporale pot intra în întreprindere prin:
- Aport în natură la capitalul social;
- Achiziţionare de la furnizori interni/externi;
- Construcţie în antrepriză sau regie proprie;
- Obţinere cu titlu gratuit, subvenţie, plus de inventar;
Imobilizările corporale sunt contabilizate cu ajutorul conturilor sintetice prin care se
delimitează structural. Sunt conturi de bilanţ sau de inventar care, din punct de vedere
economic sunt conturi de activ. Se debitează cu valoarea imobilizărilor intrate ca aport în
natură, achiziţionate, realizate pe cont propriu, primite cu titlu gratuit sau constatate ca plus de
inventar. În credit se înregistrează vânzări, lipsuri de inventar, scoateri din funcţiune. Soldul
conturilor este debitor şi reprezintă valoarea imobilizărilor corporale existente în societate la
un moment dat.
1.2. Locul mijloacelor fixe în categoria imobilizărilor corporale

Mijloacele fixe sunt bunuri reprezentate de echipamente şi utilaje aflate în sfera

producţiei, a comercializării şi prestaţiilor de servicii, care au o durată îndelungată de

7
funcţionare, participa la mai multe cicluri de fabricaţie sau comercializare a căror valoare se
transmite treptat sub forma amortizării, asupra cheltuielilor fiecărui exerciţiu.
Ele nu se încorporează sub aspect material în structura produselor, lucrărilor executate,
păstrându-şi forma iniţială. Mijloacele fixe reprezintă acele valori materiale care participă la
mai multe procese economice, se consumă treptat, parte cu parte şi se înlocuieşte periodic
atunci când este consumat integral sau când este uzat moral.
Imobilizările corporale reprezintă bunuri care au o structură materială asupra cărora
agenţii economici exercită un drept real, fiind elemente de patrimoniu care definesc
capacitatea tehnică de producţie şi comercializare, creează venituri în concordanţă cu obiectul
de activitate al acestora.
În categoria acestora intra mijloacele fixe şi terenurile. Contabilitatea lor se ţine cu
grupa 21 "Imobilizări corporale". Pentru aplicarea corespunzătoare a prevederilor IAS care
vizează imobilizările corporale este necesară o prezentare a contextului economic şi legislativ
în care se trece la aplicarea acestora.
În acest sens, se menţionează:
a) Imobilizările corporale au o pondere mare în totalul activelor societăţilor comerciale, atât
din punct de vedere al valorii cât şi a numărului de poziţii în evidenţă. În această situaţie este
dificil de efectuat o evaluare corespunzătoare a tuturor imobilizărilor corporale;
b) Societăţile comerciale au în evidenţă atât imobilizări corporale complexe cât şi
imobilizări corporale care sunt clasificate astfel conform legislaţiei care reglementează
această categorie de active, care în condiţiile aplicării IAS nu mai îndeplinesc criteriile de
recunoaştere ca active;
Aceasta este situaţia particulară a mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar care
reprezintă imobilizările corporale care nu mai îndeplinesc criteriul de valoare impus prin
legislaţie. Deşi valoarea individuală cu care sunt înscrise în situaţiile financiare aceste
imobilizări este mică, totuşi sunt situaţii când valoarea totală a acestora este semnificativă.
c) În evidenţa societăţilor comerciale se afla, de asemenea, imobilizări corporale complexe
cum sunt liniile tehnologice, utilaje ale căror componente se uzează inegal pe parcursul
duratei de viaţă a activului; În ceea ce priveşte criteriile de încadrare a unui activ în categoria
imobilizărilor corporale, criteriile prevăzute de IAS sunt diferite de cele cuprinse în legislaţia
specifică.
Astfel, potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 15 privind Amortizarea
capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, aprobate prin Hotărâre de Guvern nr. 909/1997, se consideră
mijloace fixe obiectele sau complexul de obiecte care se utilizează ca atare şi îndeplineşte
cumulativ următoarele condiţii:
- Are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin Hotărârea Guvernului;
- are o durată normală de utilizare mai mare de un an;
- participă la mai multe cicluri de producţie, în cadrul proceselor economice;
- nu-şi schimbă forma fizică în urma folosirii lor;
- îşi transmit treptat valoarea lor, sub formă de amortizare, asupra producţiei executate,
serviciilor prestate sau altor activităţi desfăşurate.
Pentru obiectele care sunt folosite în loturi sau care formează un singur corp, la
încadrarea lor ca mijloace fixe se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set.

Conform IAS, imobilizările corporale sunt recunoscute ca active atunci când:

- Este posibilă generarea către întreprindere de beneficii economice viitoare aferente activului;
- Costul activului poate fi evaluat în mod credibil.
Nu sunt considerate mijloace fixe:
a) motoarele, aparatele şi alte subansambluri ale mijloacelor fixe, procurate în scopul
înlocuirii componentelor uzate cu ocazia reparaţiilor de orice fel, care nu modifică parametrii
tehnici iniţiali ai mijlocului fix;

8
 b) sculele, instrumentele şi dispozitivele speciale ce se folosesc fie la fabricarea anumitor
produse în serie, fie la executarea unei anumite comenzi, indiferent de valoarea şi de durata
lor de funcţionare normală;
c) construcţiile şi instalaţiile provizorii;
d) animalele care nu au îndeplinit condiţiile pentru a fi trecute la animale adulte, animalele
de îngrăşat, păsările şi coloniile de albine;
e) pădurile;
f) investiţiile efectuate pentru realizarea lucrărilor miniere din afara perimetrelor de
exploatare, precum şi cele pentru foraj, executate pentru explorări, prospecţiuni geologice şi
geofizice, forajele pentru alimentarea cu apă, care nu au dat rezultate, sondele situate în gaz -
capul unor zăcăminte de ţiţei, precum şi sondele de cercetare geologică, care au pus în
evidenţă acumulări de hidrocarburi, dar care, din motive geologico-tehnice şi economice
obiective, nu pot fi exploatate;
g) prototipurile, atâta timp cât servesc ca model la executarea producţiei de serie, inclusiv
seria zero, sau sunt supuse încercărilor în vederea omologării la producător;
h) echipamentul de protecţie şi de lucru, îmbrăcămintea specială, precum şi accesoriile de
pat, indiferent de valoarea şi de durata lor de utilizare.
Sunt asimilate mijloacelor fixe următoarele:
- investiţiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere,
concesiune, locaţie de gestiune sau altele asemenea;
- mijloacele fixe puse în funcţiune parţial, pentru care nu s-au întocmit formele de
înregistrare ca imobilizare corporală, care se cuprind la grupa care urmează a se
înregistra, la valoarea rezultată prin însumarea cheltuielilor efective ocazionate de
realizarea lor;
- investiţiile efectuate pentru descoperta în vederea valorificării de substanţe minerale
utile, de cărbunii şi alte zăcăminte ce se exploatează la suprafaţă precum şi cele
pentru realizarea lucrărilor miniere subterane;
- investiţii efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma cheltuielilor ulterioare
realizate în scopul îmbunatăţirii parametrilor tehnici iniţiali şi care conduc la
obţinerea de beneficii economice viitoare, prin majorarea valorii mijlocului fix;
- investiţii efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de natura celor
apaţinând domeniului public, precum şi dezvoltării şi modernizării bunurilor aflate
în proprietate publică;
- amenajări de terenuri.
Literatura de specialitate defineşte mijloacele fixe ca fiind principala componentă a
avuţiei naţionale acumulate, obiectul sau complexul de obiecte care se utilizează ca atare.
Terenurile reprezintă imobilizări corporale şi pentru că au o durată de utilizare
nelimitată. Sunt singurele imobilizări corporale care nu se supun deprecierii.
Deprecierea reprezintă o trecere periodică pe cheltuieli a costurilor imobilizărilor
corporale (altele decât terenurile şi resursele naturale) pe toată durata lor de funcţionare.
Imobilizările corporale sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul grupei 21, care
conţine conturi de activ în care sunt înregistrate imobilizările la valoarea lor de intrare în
contabilitate. Grupa 21 este detaliată pe patru conturi sintetice de gradul I: 211 „Terenuri”,
212 „Construcţii”, 213 „Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii” şi 214
„Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte
active corporale”.
Conturile de activ care ajută la înregistrarea operaţiilor privind imobilizările corporale
se regăsesc în grupa 23 „Imobilizări în curs”. Pentru a corecta valoarea de intrare şi a
evidenţia deprecierile reversibile şi ireversibile ale imobilizărilor corporale, se folosesc
conturile de pasiv din grupa 28 şi 29. Cu excepţia terenurilor care nu se amortizează, celelalte
mijloace fixe se supun amortizării conform perioadelor cuprinse în Catalogul privind
clasificarea şi duratele de funcţionare a mijloacelor fixe, începând cu luna următoare punerii
în funcţiune şi până la recuperarea integrală a valorii lor de intrare.

9
 Mijloacele fixe sunt evidenţiate distinct, pe fiecare obiect sau ansamblu de obiecte
care funcţionează ca un tot unitar, cu ajutorul Registrului numerelor de inventar care atribuie
fiecărui mijloc fix un număr de inventar la data intrării în patrimoniu şi a Fişei mijlocului fix-
care se întocmeşte de compartimentul financiar- contabil pentru fiecare mijloc fix intrat în
patrimoniul unităţii.
Catalogul cuprinde datele necesare identificării şi stabilirii duratelor normale de
funcţionare (utilizare) a mijloacelor fixe, astfel:
a) codul de clasificare;
b) denumirea grupei, subgrupei, clasei, subclasei şi a familiei mijloacelor fixe amortizabile;
c) durata normală de funcţionare (utilizare), în ani, care coincide cu durata de amortizare a
mijloacelor fixe.
Pentru mijloacele fixe deţinute de agenţii economici, neamortizate până la 31.12.1998,
duratele normale de funcţionare rămase, în ani, se determina cu relaţia:

 DC 
DR  1   DN
 DV  , în care:
DR= Durata normală de funcţionare rămasă, în ani;
DC= Durata normală de funcţionare după vechiul catalog, aprobat prin H.G. 266/1994;
DN= Durata normală de funcţionare după noul catalog, în ani.

În reglementările contabile din România, imobilizările corporale sunt detaliate în

următoarele structuri:
A) terenuri şi construcţii;
B) instalaţii tehnice şi maşini;
C) alte instalaţii, utilaje şi mobilier;

1.3. Clasificarea mijloacelor fixe

În contabilitate, mijloacele fixe sunt clasificate după mai multe criterii:

A) După apartenenţa lor mijloacele fixe sunt de două feluri:
1. Mijloacele fixe proprii – fac parte din inventarul unităţii patrimoniale şi sunt înregistrate ca
atare, folosindu-le în permanenţă.
2. Mijloacele fixe închiriate – pe bază de contract, fac parte din inventarul altor unităţi şi se
folosesc temporar de unitatea care le-a luat cu chirie. Unităţile patrimoniale calculează
amortizări numai pentru mijloace fixe proprii.
B) După sfera de activitate, mijloacele fixe se clasifica astfel:
1. Mijloacele fixe productive sunt folosite pentru desfăşurarea activităţii economice;
2. Mijloacele fixe neproductive sunt folosite pentru administraţie şi în cadrul creşelor,
grădiniţelor etc.
C) După planul de conturi:
Fiecare mijloc fix primeşte un cod de clasificare, în care fiecare cifră are semnificaţia
următoare:
- prima cifră reprezintă grupă şi se atribuie conform numerotării prezentate mai sus;
- a doua cifră reprezintă subgrupa;
- a treia cifră reprezintă clasa:
- a patra cifră reprezintă familia.
Durata normală de funcţionare (utilizare) este stabilită în momentul intrării mijlocului
fix în patrimoniu şi stabilirea codului de clasificare. Ea consta în specificarea duratei în ani în
10
care se face transferarea valorii mijlocului fix asupra noilor valori create şi includerea în
costuri, sub forma amortizării, acesteia.
La instituţiile publice, aceasta durată indica cât timp trebuie să satisfacă un mijloc fix
necesităţile unităţii, după intrarea în patrimoniu şi respectiv durata când acesta, ca urmare a
pierderii calităţii constructive şi funcţionale, poate fi scos din patrimoniu.
Din punct de vedere al domeniului în care se utilizează, mijloacele fixe se clasifica în:
- Mijloace fixe de producţie, care participa direct sau indirect la procesul de producţie sau
exploatare;
- Mijloace fixe de comercializare utilizate pentru scopuri sociale.
A) După apartenenţa lor, mijloacele fixe se împart în mijloace fixe proprietate a unităţii
patrimoniale şi mijloace fixe în folosinţa temporară: închiriere, locaţie de gestiune, concesiune
pentru care evidentă se organizează separat de cele proprii;
B) După structura, respectiv natura şi particularităţile tehnico - constructive, mijloacele fixe
amortizabile se grupează în trei grupe principale:
1. Construcţii;
2. Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii;
3. Mobilier, aparatura birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte
active corporale.
Aceasta clasificare sta la baza delimitării mijloacelor fixe ca obiecte de evidentă, la
elaborarea catalogului duratelor de serviciu normale şi a normelor de amortizare. Mijloacele
fixe sunt clasificate în general în grupe, subgrupe, clase şi subclase, iar pentru unele şi în
familii.
Faţă de clasificarea anterioară, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 266/10.06.1994
pentru aprobarea clasificaţiei şi a duratelor normale de funcţionare a mijloacelor fixe, noua
clasificare aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 520/1998 privind înfiinţarea Companiei
Naţionale “Administraţia Porturilor Dunării Fluviale”, urmând tendinţa manifestată pe plan
mondial, a concentrat activele corporale amortizabile într-un număr cât mai redus de grupe şi
clase, scopul urmărit fiind o operare cât mai uşoară a amortizării şi nu inventarierea fizică a
acestora.
Astfel, de exemplu, clasificarea activelor amortizabile din construcţii s-a redus de la
două grupe cu 14 subgrupe la o grupă cu 9 subgrupe. Prin noua abordare s-a apreciat că se
impune o apropiere de clasificarea mijloacelor fixe promovată pe plan mondial, adică de
reducere a numărului de grupe pentru o operare cât mai uşoară a amortizării.
De asemenea, Hotărârea Guvernului nr. 2139/30.11.2004 pentru aprobarea
Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, a anulat
drept criteriu de clasificare natura materialului din care s-a realizat activul, aplicându-se
criteriul de performanţă care stabileşte că un activ trebuie să îndeplinească o anumită
funcţiune pe o anumită durata de funcţionare indiferent de natura materialului.
De asemenea, s-a anulat criteriul de selectare în funcţie de material pentru condiţii
speciale generice de mediu normal sau agresiv, trecându-se la durate de funcţionare
diferenţiate pentru construcţiile din mediu agresiv (alimentară, materiale de construcţii,
metalurgica şi chimică). O noutate o constituie şi posibilitatea pe care o are consiliul de
administraţie de a reduce sau majoră cu 20 % durata de viaţa a activului funcţie de situaţia
concretă a acestuia. Doar menţinerea peste durata de viaţa legală a mijloacelor fixe care pot
crea prejudicii asupra sănătăţii şi mediului impune aprobări şi avize de la organismele
naţionale de atestare.

1.4. Evaluarea mijloacelor fixe

Evaluarea mijloacelor fixe este necesară a fi efectuată atunci când într-o economie
de tranziţie la economia de piaţă, fenomenul inflaţionist modifica controlat, sau de mai multe
ori necontrolat valoarea acestora. Agenţii economici imobilizează capitalul în active corporale
care sunt supuse deprecierii prin utilizare în timp.
11
 În teoria şi practica de contabilitate s-au conturat trei criterii cu privire la evaluarea
fluxurilor şi a stocurilor de patrimoniu:
- valoarea de utilitate sau valoarea reală;
- valoarea de piaţă ca referinţa de preţ;
- timpul.
Primul criteriu, valoarea de utilitate, considera că valoarea trebuie să reprezinte
“costul" sau "sacrificiul" consimţit la un moment dat pentru a aduce bunul respectiv în
patrimoniu; efectul pe care l-ar produce asupra patrimoniului întreprinderii eventuala utilizare
a bunului; sau efectul înregistrat asupra patrimoniului ce urmare a vânzării bunului pe piaţă.
Potrivit legislaţiei româneşti, armonizata cu Standardele Internaţionale de
Contabilitate, valoarea justă reprezintă „ suma la care poate fi tranzacţionat un activ sau
decontata o datorie, de bunăvoie, intre părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei
tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv”.
Valoarea de piaţă, folosită în cadrul tranzacţiilor directe, reprezintă preţul care poate
fi obţinut/plătit pe o piaţă activă, caracterizată prin:
- activele de pe piaţa sunt relativ omogene;
- exista cantităţi suficiente de asemenea active tranzacţionate, în aşa fel încât,
oricând pot fi găsiţi potenţiali cumpărători şi vânzători;
- preţurile sunt disponibile pentru a fi cunoscute de public.
Proces complex de determinare a valorii reale a unei substanţe patrimoniale, evaluarea
se raportează întotdeauna la un anumit moment al exerciţiului financiar. Altminteri, nimic şi
nimeni nu poate exista în afara timpului.
Orice evaluare contabilă este ancorată în timp prin intermediul principiului
continuităţii.
La data intrării în întreprindere, imobilizările corporale trebuie să fie evaluate la cost
de achiziţie sau cost de producţie, după caz. Costul unei imobilizări achiziţionate este format
din preţul sau de cumpărare, la care se adaugă taxele vamale, taxele nerecuperabile şi toate
cheltuielile directe atribuibile, angajate pentru a aduce activul în starea de utilizare prevăzută.
În cadrul preţului de cumpărare se va ţine cont de toate rabaturile şi remizele. Cheltuielile
directe atribuibile se referă la: cheltuielile de pregătire a zonei; cheltuielile de transport şi
manipulare iniţiale; cheltuielile de instalare; onorariile cuvenite arhitecţilor, inginerilor şi
costul estimat de lichidare (scoatere din funcţiune), de transport a zonei, în măsura în care
acestea sunt contabilizate ca provizion.
Cheltuielile administrative şi alte cheltuieli generale nu intra în structura costului
activului, exceptând situaţia în care astfel de cheltuieli pot să fie directe legate de achiziţia sau
punerea în stare de utilizare a bunului. Acelaşi tratament este suportat şi de cheltuielile de
demarare şi cele preliminare exploatării.
Atunci când plata contravalorii unei imobilizări se face ulterior achiziţionării, dincolo
de condiţiile obişnuite, bunul este contabilizat la preţul sau dat de plată imediată, iar diferenţa
este considerată o cheltuială a perioadei de credit (cheltuiala financiară).
Prin valoarea de intrare a unei imobilizări se înţelege:
- valoarea de intrare aferenta fiecărui mijloc fix, reevaluata în conformitate cu
prevederile legale;
- cheltuielile de achiziţie pentru mijloacele fixe procurate cu titlu oneros;
- costul de producţie pentru mijloacele fixe construite sau produse de unitatea
patrimonială;
- valoarea actuală pentru mijloacele fixe dobândite cu titlu gratuit, estimată la
înscrierea lor în activ pe baza raportului întocmit de experţi sau cu aprobarea
consiliului de administraţie al agentului economic, responsabilului cu gestiunea
patrimoniului, în cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ sau a
ordonatorului de credite bugetare, în cazul instituţiilor publice;
- valoarea de aport acceptată de părţi pentru mijloacele intrate în patrimoniu cu
ocazia asocierii, conform statutelor sau contractelor, determinată prin
expertiză.
12
 Ca urmare a actualizării valorii de intrare a mijloacelor fixe în baza prevederilor
legale, mijloacele fixe a căror valoare de intrare este mai mică decât limita stabilită prin
hotărâre a guvernului vor fi menţinute în evidenţă contabilă ca mijloace fixe de natura
obiectelor de inventar. Valoarea rămasă neamortizată se va recupera prin includerea în
cheltuielile de exploatare într-o perioadă de maximum 3 ani, cu aprobarea consiliului de
administraţie sau a responsabilului cu gestiunea patrimoniului. După amortizarea completă,
aceste mijloace fixe se scot din evidenta mijloacelor fixe şi se trec la categoria de obiecte de
inventar. La scoaterea din folosinţa se vor aplica regulile de casare a obiectelor de inventar.
Nu se trec la categoria de obiecte de inventar mijloacele fixe care nu au însuşiri comune
obiectelor de inventar, cum ar fi: clădirile, construcţiile, mijloacele de transport etc. Acestea
rămân în evidenţă că mijloace fixe de natura obiectelor de inventar şi urmează regimul de
scoatere din folosinţa şi de casare a mijloacelor fixe.
Costul de producţie al unui activ fabricat în întreprindere pentru sine este determinat
prin utilizarea aceloraşi principii operaţionale în cazul unui activ achiziţionat. Pentru activele
produse de întreprindere valoarea de intrare este egală cu costul de producţie, ce cuprinde:
costul materiilor prime şi materialelor consumabile folosite şi celelalte costuri directe
atribuibile producţiei. De asemeni el mai poate să cuprindă:
- costurile indirecte de producţie, în măsura în care condiţiile de exploatare o
solicita, a părţii cheltuielilor generale centrale, afectabilă producţiei bunului;
- cheltuielile financiare, în măsura în care ele corespund dobânzilor referitoare la
capitalurile împrumutate pentru finanţarea producţiei.
În privinţa evaluării terenurilor care trec din administrarea statului în proprietatea
societăţilor comerciale, prezentăm elementele de bază din Hotărârea Guvernului
nr.834/14.12.1991 privind Stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile
comerciale cu capital de stat (publicată în Monitorul Oficial nr. 54 din februarie1992),
hotărâre care impune o abordare unitară pentru întocmirea documentaţiei care stă la baza
obţinerii certificatului de proprietate asupra terenului. Pentru terenurile din administrarea
primăriilor, care sunt scoase la licitaţie în vederea concesionarii s-au asocierii, s-a considerat
că trebuie aplicată Decizia 79/1992 a Casei de pensii a municipiului Bucureşti, decizie care a
fost preluată şi de alte oraşe ale ţării. Această evaluare presupune din partea evaluatorului
cunoaşterea zonarii teritoriale din localitate, precum şi preţurile propuse aferente acestor zone.
Acest mod de evaluare este acceptat pentru stabilirea unui preţ tehnic, impozitare sau
închiriere. Pentru terenurile agricole, care trec din proprietatea statului către altă proprietate a
statului, pe care se fac culturi de păioase, modalitatea de abordare a evaluării presupune
selectarea informaţiilor tehnice promovate de Legea nr.18/19.02.1991-Legea fondului funciar
şi Legea nr. 16/1994 -Legea Arendarii.
Evaluarea terenurilor care aparţin societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat se
face folosind criteriile din Hotărârea Guvernului nr.834/14.12.1991 privind Stabilirea şi
evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat (publicată în
Monitorul Oficial nr. 54 din februarie1992), evaluare care se face în scopul dobândirii
certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului şi înscrierea acestor valori
în contabilitate (contul 2112).
Documentaţia de evaluare conţine 2 piese principale:
1. Piesele desenate ale documentaţiei de evaluare;
2. Piesele scrise care cuprind evaluarea propriu+zisa.
Întrucât cursul de evaluare trebuie să promoveze şi modalitatea de abordare a evaluării
de active, s-a impus necesitatea prezentării clădirilor de toate tipurile, structura, finisajul şi
instalaţiile funcţionale. Sunt prezentate noţiunile de bază despre infrastructura şi
suprastructura clădirilor, despre finisajul interior şi exterior, despre instalaţiile funcţionale şi
pentru fiecare dintre acestea informaţii asupra modalităţii de apreciere a uzurii.
Clădirile ce se supun evaluării sunt împărţite în 9 categorii, în funcţie de activitatea ce
se desfăşoară în ea.

13
 Standardele Europene de Evaluare promovează practica raportării proprietăţilor în
scopul elaborării documentelor financiare sau alte scopuri comerciale în patru categorii
principale după cum urmează:
A) Ocupate de proprietar -destinate a fi utilizate în afacere;
B) Ca investiţie -cu scopul de a genera venit sau câştig de capital;
C) În surplus faţă de necesităţile de exploatare a afacerii
D) Plasamente sau proprietari pentru vânzare, deţinute ca stocuri şi înregistrate ca
active circulante.
Este necesară abordarea metodelor de evaluare patrimonială a clădirilor indiferent de
clasificarea lor abordată de Hotărârea Guvernului nr. 2139/30.11.2005 (Aprobarea
Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe).
Pentru evaluarea clădirilor putem folosi mai multe metode de evaluare care să permită
obţinerea unor valori cât mai precise, capabile să reprezinte valoric situaţia reală din teren.
A. Metoda costurilor:
1. Metoda costurilor depreciate;
2. Metoda costurilor de reconstrucţie/reconstruire;
3. Metoda costurilor de înlocuire;
4. Metoda costurilor segregate;
5. Metoda costurilor folosind preţurile barem;
B. Metoda indiciala (aplicaţii restrânse, la apartamente sau proiecte tip):
Metoda se poate aplica foarte bine în cazul clădirilor de locuit care au fost construite
pe baza preţului ferm dat de H.C.M. 256/1984.
În acest caz preţul de construire pentru 1 mp de suprafaţa desfăşurată construită a fost
decis de regimul de înălţime al blocului de locuinţe, de gradul de seismicitate al zonei în care
este construit blocul, de etajul la care se afla apartamentul. Coeficienţii de reactualizare
elaboraţi de M.L.A.P.T. sunt aceia care aduc la zi valoarea de înlocuire pentru cazul în cauză.
Procurarea acestor indici de reactualizare se recomanda a fi preluaţi din publicaţiile lunare ale
I.N.C.E.R.C., din Buletinul Informativ al Corpului Experţilor Tehnici ce apare lunar.
Aceste evaluări se pot face şi pentru o serie de clădiri de mică importanţă, realizate pe bază de
proiecte tip. Aceste ultime metode de evaluare se pot aplica în condiţiile în care exista o bază
de date apreciabilă, cu tipuri diversificate de structuri cu localizări pe zone de seismice.
Pentru corectitudinea operaţiei de evaluare a clădirilor este necesar să fie respectate 5
etape distincte în procesul evaluării:
1. Verificarea situaţiei scriptice a societăţii reale din teren
Această operaţie se efectuează de către specialistul în evaluarea clădirilor, inginer
constructor, care ajuns la sediul societăţii solicita lista mijloacelor fixe grupa I-a din balanţă
mijloacelor fixe. Preia această listă şi solicită deasemenea planul incintei, în copie, planuri
întocmite, după care împreună cu o persoană desemnată de conducere efectuează verificarea
situaţiei în teren.
2. Verificarea situaţiei reale din teren
Sunt verificate pe rând toate clădirile din încânta pe baza numerelor de inventar
înscrise în listă şi eventual a celor găsite în teren pentru care nu exista număr de inventar. Este
posibil ca aceste clădiri să fie înscrise pe o listă a mijloacelor fixe clădiri amortizate în
funcţiune sau să nu fie înregistrate pur şi simplu.
La verificarea instalaţiilor se va consulta şi lista de mijloace fixe construcţii speciale,
pentru a verifica înscrierea separată pe numere de inventar a instalaţiilor tehnologice
3. Evaluarea propriu-zisă
Pentru fiecare dintre mijlocele fixe grupa I-a clădiri se alege metoda de evaluare şi se
determina valorile de înlocuire (de nou) pentru dată la care s-a convenit cu beneficiarul
raportului de evaluare. Se recomanda folosirea metodei costurilor de reconstrucţie sau
segregate pentru clădirile cu suprafeţe mari şi pentru care exista planuri de execuţie, metoda
costurilor pornindu-se de la preţurile barem pentru clădirile de mai mică importantă. Operaţia
de determinare a gradului de uzură fizică real estimat este legată de informaţiile date de
vechimea clădirii, mediul normal sau agresiv în care se găseşte clădirea gradul de întreţinere,
14
dimensiunile agabaritice ale clădirii precum şi de zona seismică la care a fost proiectată
clădirea şi zona seismică în care se găseşte acum. În literatura de specialitate, în standardele
internaţionale, denumirea gradului de uzură fizică real estimat este înlocuită de cuvântul
depreciere sau uzura efectivă. Primele informaţii legate de aceşti coeficienţi de uzură fizică se
pot prelua din Normativul P135/1995, în care coeficienţii de uzură sunt prezentaţi pe cod
asemănător cu cei din Legea nr. 15/24.03.1994
4. Prezentarea datelor evaluate şi descrierea mijloacelor fixe, clădiri şi construcţii
speciale
După finalizarea evaluării tuturor mijloacelor fixe clădiri şi construcţii speciale, se
impune prezentarea sumară a clădirilor din punct de vedere al sistemului constructiv, al
finisajului interior şi exterior precum şi elemente despre instalaţiile funcţionale ale clădirii.
Orice apreciere suplimentară este totdeauna bine venită, iar transmiterea de date ale
dimensiunilor, suprafeţelor, gradului de utilizare şi aprecierea uzurii efective face parte din
conţinutul obligatoriu al raportului. Dacă aceste informaţii vor fi susţinute şi de fotografii
color explicative, calitatea informaţiilor transmise beneficiarului lucrării va apreciată ca
superioară. În toate rapoartele de evaluare efectuate se impune ca în capitolul de descriere a
clădirilor să se menţioneze aprecierea evaluatorului privind stabilitatea structurii,
supradimensionările clădirilor pentru funcţiunile pe care le îndeplinesc, funcţiunile conforme
procesului tehnologic, precum şi uzura fizică şi gradul de întreţinere.
5. Memoriu de evaluare.
Ultima piesă a raportului de evaluare patrimonială este Memoriu de evaluare
propriuzis, unde evaluatorul prezintă concluziile, apreciază corectitudinea balanţei mijloacelor
fixe preluate de la societatea comercială, prezintă clădirile la care este necesar să fie calculată
şi deprecierea funcţională (uzura morală). Orice informaţie legată de surplusuri sau scăpări ale
balanţei de mijloace fixe este binevenită.
Metoda indiciala
Metoda se poate aplica foarte bine în cazul clădirilor de locuit care au fost construite
pe baza preţului ferm dat de H.C.M. 256/1984.
În acest caz preţul de construire pentru 1 mp de suprafaţa desfăşurată construită a fost
decis de regimul de înălţime al blocului de locuinţe, de gradul de seismicitate al zonei în care
este construit blocul, de etajul la care se afla apartamentul. Coeficienţii de reactualizare
elaboraţi de M.L.A.P.T. sunt aceia care aduc la zi valoarea de înlocuire pentru cazul în cauză.
Procurarea acestor indici de reactualizare se recomanda a fi preluaţi din publicaţiile lunare ale
I.N.C.E.R.C., din Buletinul Informativ al Corpului Experţilor Tehnici ce apare lunar.
Aceste evaluări se pot face şi pentru o serie de clădiri de mică importanţă, realizate pe bază de
proiecte tip. Aceste ultime metode de evaluare se pot aplica în condiţiile în care exista o bază
de date apreciabilă, cu tipuri diversificate de structuri cu localizări pe zone de seismice.

1.5. Deprecierea activelor corporale

Deprecierea calculată constituie o cheltuială a exerciţiului în curs, exceptând situaţia

în care activul ar fi fost în prealabil reevaluat, caz în care ea este suportata, cu prioritate, din
diferenţă reziduală din reevaluare. Imobilizările corporale sunt supuse unui proces de
depreciere prin care îşi pierd în timp, treptat, din valoarea de utilitate şi din potenţialul lor
economic, excepţie făcând terenurile. Terenurile au o durată de utilizare nelimitată, sunt
singurele din această categorie care nu se supun deprecierii sau altor tipuri de cheltuieli.
Deprecierea imobilizărilor reprezintă un proces de scădere a valorii acestora.
Cauzele deprecierii pot fi:
- Uzura naturală şi/sau anormală datorită exploatării normale şi/sau prea intense a imobilizării
respective;
- Deficienţe în activitatea de întreţinere şi reparaţii;
- Cauze externe (incendii, explozii, intemperii, etc.);

15
- Apariţia unor imobilizări mai performanţe din punct de vedere tehnic, tehnologic, estetic, al
performanţelor, etc.
Formele deprecierii sunt:
După natura lor:
1. Fizică: sunt afectate integritatea fizică, performanţele, aspectul, etc. Pot atât permanente cât
şi temporare.
2. Morală: este afectată atractivitatea lor datorită apariţiei unor imobilizări mai performante.
Pot fi atât permanente cât şi temporare.
După remanenţa în timp:
1. Permanente sau ireversibile: se cuantifică şi se înregistrează prin amortizare. Pot atât fizice
cât şi morale.
2. Temporare sau reversibile: se cuantifică şi se evidenţiază prin constituirea de ajustări de
valoare (fostele provizioane pentru deprecierea reversibilă). Pot fi atât fizice cât şi morale.
O depreciere are loc atunci când valoarea contabilă a unui activ depăşeşte valoarea lui
recuperabilă.
Valoarea recuperabilă a activului este dată de maximul dintre următoarele valori:
- preţul net de vânzare al activului;
- valoarea de utilizare.
Nu va fi întotdeauna necesar să se calculeze ambele cifre de mai sus. Atunci când una
dintre ele pare a fi mai mare decât valoarea contabilă, atunci activul nu e depreciat şi prin
urmare nu e nevoie să se calculeze o altă cifră.
Deprecierea reprezintă o trecere periodică pe cheltuieli a costului imobilizărilor
corporale pe toată durata lor de funcţionare. Această noţiune se utilizează numai în cazul
activelor ce rezulta dintr-un proces de producţie. Evidenţierea deprecierii în contabilitate este
un proces de alocare (repartizare) şi nu unul de cuantificare.
Deprecierea imobilizărilor se materializează atât în uzura fizică, cât şi în uzura
morală. Corespunzător uzurii fizice (deprecierea capitalului fix) are loc amortizarea care
reprezintă procesul de repartizare şi transfer al costului istoric (valoarea, preţul) al capitalului
fix asupra cheltuielilor de producţie şi, totodată, de recuperare treptată, la nivel de agent
economic, a valorii elementelor de capital fix, în vederea înlocuirii acestora atunci când
acestea vor fi complet uzate. Sumele recuperate sunt cuprinse în evidenţă contabilă în fondul
de amortizare.
Pierderea din depreciere trebuie tratată ca o scădere a reevaluării pentru activele
înregistrate anterior la valoarea reevaluată. Prin urmare, pierderea din depreciere trebuie
stabilită prin raportare la surplusul de reevaluare aferent deprecierii activelor. Acolo unde
surplusul de reevaluare nu este suficient pentru a acoperi pierderea din depreciere, soldul
rămas trebuie recunoscut în contul de profit şi pierdere.
Contul 291 "Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale" din Reglementări
contabile/OMFP 3055/2009/Reglementări Contabile. Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa
ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor corporale. Contul 291 “Ajustări pentru
deprecierea imobilizărilor corporale” este un cont de pasiv. În creditul contului 291 “Ajustări
pentru deprecierea imobilizărilor corporale” se înregistrează sumele reprezentând constituirea
sau suplimentarea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor corporale. În debitul contului
291 “Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale” se înregistrează sumele
reprezentând diminuarea sau anularea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor corporale.
Soldul contului reprezintă valoarea ajustărilor aferente imobilizărilor corporale.
După caracteristică de manifestare, deprecierea poate fi clasificată astfel:
- deprecieri ireversibile, ca urmare a uzurii fizice şi morale a activelor imobilizate
corporale. Pentru aceste deprecieri exista posibilitatea determinării mărimii valorii
care se depreciază în timp, prin procedee şi sisteme de amortizare.
- deprecieri reversibile constau în posibilitatea ca în perioada următoare activele
imobilizate să cunoască o scădere a valorii lor de utilitate şi prin aceasta, preţul lor de
piaţă (preţul posibil de valorificare) să fie inferior valorii lor de intrare (înregistrare).

16
 O asemenea depreciere se estimează la sfârşitul exerciţiului cu prilejul inventarierii,
astfel încât prin calcul să se facă o evaluare reală în bilanţ a activului imobilizat.
Întru-cât deprecierile reversibile sunt probabile (nu sunt certe) efectul lor este preluat
şi reglat în calculele de gestiune, prin sistemul provizioanelor.
Un provizion este o datorie a cărei mărime şi a cărei scadenţă sunt nesigure. Conform
IAS 37, un provizion se înregistrează doar atunci când întreprinderea trebuie să facă faţă unui
angajament de a transfera avantaje economice, ca o consecinţă a unor evenimente trecute şi
când provizionul poate fi estimat. De regulă, este evident dacă un eveniment trecut a
determinat o obligaţie actuală. În situaţia în care producerea anumitor evenimente sau
generarea unei obligaţii actuale de către acestea poate fi repusă în discuţie, întreprinderea va
ţine cont de toate probele existente, inclusiv opinia experţilor, pentru a stabili în ce măsură
există o obligaţie actuală la data închiderii conturilor.
Obligaţia poate rezulta din dispoziţii juridice (dintr-un contract, dispoziţii legale sau
reglementare, din elemente de jurisprudenţă) sau din acţiunile întreprinderii atunci când, prin
practici anterioare, prin politica să făcută publică sau printr-o declaraţie, ea a indicat terţilor şi
ca atare, le-a creat o speranţă acestora, că îşi va asuma anumite responsabilităţi.
Valoarea provizionului trebuie să reprezinte cea mai bună estimare a costurilor
necesare stingerii obligaţiei actuale la data bilanţului. Pentru estimarea acestor costuri se va
ţine seama de tranzacţii similare şi opiniile unor experţi independenţi.
Alături de amortizări, contabilitatea foloseşte anumite provizioane pentru înregistrarea
unor deprecieri. Provizioanele nu se constituie numai pentru deprecierea imobilizărilor.
Provizionul pentru depreciere este definit drept constatarea contabilă a unei scăderi
a valorii activului rezultând din cauze ale căror efecte nu sunt considerate ireversibile. Aceste
deprecieri sunt caracteristice îndeosebi imobilizărilor neamortizabile (terenuri, imobilizări
financiare). Pot fi întâlnite şi provizioane pentru deprecierea imobilizărilor amortizabile.
Este obligatorie contabilizarea provizioanelor necesare datorită imaginii fidele pe care
conturile anuale o dau patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatului întreprinderii.
Provizioanele se constituie pe seama cheltuielilor şi se înscriu în activul bilanţului
contabil ca elemente substractive (corectează în minus valoarea contabilă a imobilizărilor).
La finele exerciţiului sau la ieşirea din patrimoniu a imobilizării pentru care s-a
constituit un provizion pentru depreciere se procedează la:
- suplimentarea provizionului, atunci când deprecierea constatata este superioară
provizionului constituit;
- diminuarea provizionului, în cazul în care deprecierea constatată este inferioară
provizionului constituit, diferenţa fiind înregistrată în venituri;
- anularea provizionului, atunci când devine fără obiect ca urmare a ieşirii bunului din
patrimoniu, prin înregistrarea acestuia la venituri.
În Marea Britanie, spre deosebire de Franţa, situaţia provizioanelor pentru deprecierea
imobilizărilor este destul de rară, deoarece nu se poate proceda la reluarea provizioanelor
(diminuarea lor şi creşterea veniturilor).

1.6. Reevaluarea imobilizărilor corporale

Reevaluarea este o evaluare actualizată, recorelata cu noile valori de referinţă: cost,

preţ, depreciere sau apreciere a unităţii monetare.
Ea consta în înlocuirea valorii nete contabile a bunului cu valoare să justa, altfel spus,
cu valoarea sa reală.

Pentru activele strict specializate, care nu fac obiectul unor tranzacţii regulate,
valoarea justă se identifică cu costul de înlocuire. În principiu, evaluarea se efectuează pe
baza utilizării actuale a bunului dar, dacă se aşteaptă o schimbare, se va ţine cont de noile
condiţii de utilizare. Un activ nu poate să fie reevaluat în mod izolat.
17
 Reevaluarea trebuie să se aplice la ansamblul bunurilor din aceeaşi categorie, altfel
spus, la toate activele de natură şi utilizare identice. Terenurile, construcţiile, maşinile, navele,
avioanele, vehiculele cu motor, mijloacele fixe de birou constituie tot atâtea categorii diferite
de active care pot să fie reevaluate independent unele de celelalte. Toate bunurile din aceeaşi
categorie trebuiesc reevaluate simultan, pentru a se evita o eterogenitate prea mare în modul
de evaluare a diferitelor posturi din situaţiile financiare.
Nu este necesar să se procedeze la reevaluări în fiecare an. Totuşi, reevaluările trebuie
să fie practicate cu o regularitate suficient de mare, astfel încât valoarea netă contabilă a
activelor, la un moment dat, să nu se îndepărteze prea mult de la valoarea ce s-ar obţine prin
reevaluare. IASC considera că pentru imobilizările nesupuse unor fluctuaţii mari de valoare, o
periodicitate de 3-5 ani poate să fie suficientă. În intervalul dintre două reevaluări, activul
figurează în bilanţ la o valoare ce rezulta din ultima reevaluare, diminuata cu amortizările
înregistrate începând cu această dată (ulterioare) şi cu suma pierderilor de valoare ulterioare.
Diferenţa din reevaluare (valoarea reevaluată - valoarea netă contabilă la costuri
istorice, stabilită la data reevaluării) trebuie să fie înscrisă în capitalurile proprii la o rubrică
distinctă, astfel încât operaţia să nu conducă la constatarea de profituri.
Reevaluarea imobilizărilor corporale se efectuează, de regulă, de către evaluatori
autorizaţi. În cazul reevaluării efectuate de specialişti din cadrul întreprinderii, componenta
comisiilor de reevaluare va fi stabilită astfel încât să asigure un număr corespunzător de cadre
cu pregătire tehnică în domeniu, care să poată aprecia starea acestora, respectiv gradul de
uzură fizică şi morală a bunurilor inventariate supuse reevaluării, utilitatea sau valoarea de
piaţă, după caz. La stabilirea utilităţii bunurilor se va avea în vedere că în exerciţiile financiare
viitoare, să existe o încărcare corespunzătoare cu comenzi şi contracte, astfel încât prin
vânzarea producţiei realizate să asigure recuperarea plusului de amortizare generat de
reevaluare, sau posibilitatea de a fi închiriate terţilor.
Dacă activul este amortizabil, este posibil:
- fie să se reevalueze simultan valoarea brută şi amortizările cumulate;
- fie să nu se reevalueze decât valoarea netă contabila, stabilită prin deducerea
amortizărilor din costul imobilizării.
Reevaluarea imobilizărilor corporale are ca obiectiv aducerea acestora la costul
curent sau valoarea de intrare actualizată în corelare cu utilitatea bunurilor şi cu valoarea de
piaţă a acestora.
Sunt supuse reevaluării imobilizările corporale existente în patrimoniul persoanelor
juridice şi evidenţiate în balanţa contabilă întocmita la data de 31 decembrie 2003, astfel:
- imobilizările corporale aflate în patrimoniul, astfel: terenuri; construcţii;
echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru); aparate şi instalaţii
de măsurare, control şi reglare; mijloace de transport; animale şi plantaţii;
mobilier, aparatura birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi
materiale şi alte active corporale;
- imobilizările corporale date în locaţie de gestiune sau închiriate, după caz şi cele
date în folosinţă asocierilor în participatiune, conform contractelor încheiate, se
reevaluează de către persoanele juridice care le au evidenţiate în patrimoniu;
- investiţiile efectuate la imobilizările corporale concesionate, cu chirie sau în
locaţie de gestiune se supun reevaluării de către persoanele juridice care le-au
efectuat şi care le-au înregistrat în contabilitate;
- capacităţile puse în funcţiune parţial, de natura imobilizărilor corporale pentru care
nu s-au întocmit formele de înregistrare că imobilizări corporale;
- imobilizările corporale la care în perioada 1 aprilie 1994 – 31 decembrie a anului
2003 s-au efectuat lucrări de modernizare care au majorat valoarea de înregistrare
a acestor imobilizări corporale. Pentru aceste active reevaluarea se efectuează
separat pentru valorile reprezentând modernizări prin aplicarea ratei inflaţiei
corespunzătoare perioadei scurse după efectuarea modernizării;

18
 - imobilizările corporale predate în sistem de leasing se reevaluează de persoanele
juridice, avându-se în vedere valoarea negociată prevăzută în contractul încheiat
intre părţi;
- imobilizările corporale aflate a sucursale, filiale şi la subunităţile din străinătate se
reevaluează de către agenţii economici din ţară, în cazul în care sunt înregistrate în
patrimoniul acestora;
- bunurile amortizabile înregistrate în Registru – inventar, în cazul persoanelor fizice
care desfăşoară activităţi independente.
Nu sunt supuse reevaluării imobilizările corporale:
- a căror valoare de intrare a fost recuperată integral pe calea amortizării la data de
31 decembrie a anului 2003;
- trecute în conservare;
- care au ieşit din patrimoniul agenţilor economici intre data de 1 ianuarie 2004 şi
data aprobării situaţiilor financiare ale anului 2003;
- evidenţiate în conturi în afara bilanţului.
Pentru efectuarea imobilizărilor corporale se va stabili valoarea rămasă,
actualizata la data de 31 decembrie 2003, avându-se în vedere:
- valoarea de intrare a imobilizărilor corporale supuse reevaluării, evidenţiata în
contabilitate;
- amortizarea calculată până la data de 31 decembrie 2003, evidenţiata în
contabilitate în creditul contului 281 “Amortizări privind imobilizările corporale”
şi în debitul contului 8045” Amortizarea aferenta gradului de neutilizare a
mijloacelor fixe”;
- amortizarea aferenta imobilizărilor corporale pentru care s-au obţinut scutiri totale
sau pentru o perioadă limitată la calculul amortizării;
- rata inflaţiei pentru intervalul cuprins intre:
- data înregistrării în evidenţă contabilă a imobilizărilor corporale care nu au fost
reevaluate şi luna decembrie 2003; sau
- data ultimei reevaluări înregistrate în evidenţă contabilă pentru imobilizările
corporale care au fost reevaluate şi luna decembrie 2003,
Majoritatea imobilizărilor corporale se degradează cu timpul şi ca atare, trebuie găsită
o metodă pentru constatarea diminuării utilităţii lor. În acest context, amortizarea poate fi
definită ca echivalentul valoric al deprecierii ireversibile a unei imobilizări, ca urmare a
utilizării, a acţiunii factorilor naturali, a progresului tehnic sau a altor cauze. Contabilitatea
trebuie să ţină cont de fenomenul de uzură şi de diminuarea de valoare ce decurge din el.
Acest lucru se realizează prin înregistrarea amortizării şi a provizioanelor.
De asemenea, pe parcursul duratei de utilizare, valoarea justă a imobilizărilor
corporale şi necorporale poate fi diferită de valoarea contabilă a acestora.
Diferenţele de valoare pot fi contabilizate prin intermediul reevaluării.În
reglementările contabile din România, prin articulare la Standardele Internaţionale de
Contabilitate, valoarea justă (valoarea reală sau corectă) este definită prin prisma valorii la
care poate fi tranzacţionat o imobilizare, de bună voie între părţi aflate în cunoştinţă de cauză,
în cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat de obiectiv. Atunci când valoarea
contabilă a unui activ creşte, ca urmare a unei reevaluări, creşterea are ca efect şi majorarea
capitalurilor proprii, în speţă a rezervelor din reevaluare. În schimb, atunci când valoarea
contabilă a unui activ se diminuează, ca urmare a unei reevaluări, aceasta reevaluare trebuie
să fie contabilizata la cheltuieli.
Prelucrarea de referinţă după contabilizarea sa iniţială ca activ, o imobilizare
corporală trebuie să fie contabilizata la costul sau diminuat cu amortizările cumulate. Norma
IAS 16 recomanda ca evaluarea imobilizărilor să se facă la costuri istorice (costul de achiziţie
sau de producţie diminuat cu amortizările cumulate).
Prelucrarea alternativă după contabilizarea sa iniţială ca activ o imobilizare trebuie
să fie contabilizata la valoarea sa reevaluata, adică la valoarea justă la data reevaluării,
diminuata cu amortizările ulterioare cumulate şi pierderile de valoare ulterioare cumulate.
19
 Reevaluările trebuie să fie efectuate cu regularitate suficientă pentru că valoarea
contabilă să nu difere semnificativ de cea care ar fi fost determinată prin utilizarea valorii
juste la data închiderii exerciţiului.
Dacă rezultatul reevaluării este o creştere faţă de valoarea contabilă netă, atunci
aceasta se tratează ca:
- creştere a rezervei din reevaluare din cadrul capitalurilor proprii, dacă nu a existat
o creştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferenta acelui activ;
- un venit care să compenseze cheltuiala cu descreşterea recunoscută anterior, la
acelaşi element de activ.
Dacă rezultatul reevaluării este o descreştere a valorii contabile nete, atunci când
aceasta se tratează ca:
- cheltuiala cu întrega valoare a deprecierii, dacă în rezervă din reevaluare nu este
înregistrată o sumă referitoare la acel activ, sau
- scădere a rezervei din reevaluare din cadrul capitalurilor proprii, cu minimum
dintre valoarea acelei rezerve şi valoarea descreşterii, iar eventuala diferenţa
rămasă neacoperita se înregistrează ca o cheltuială.

1.7. Tehnici şi documente contabile de evidenta a mijloacelor fixe

Înregistrarea în evidenţă a unui nou mijloc fix se realizează pe baza datelor din
documentul ce stă la baza tranzacţiei respective şi în conformitate cu clasificarea din catalogul
mijloacelor fixe. Pornind de la grupa din care face parte mijlocul fix se generează automat
numărul de inventar şi conturile asociate şi se calculează valorile caracteristice. Intrarea unui
mijloc fix în evidenţă poate fi diferită ca moment de timp de punerea sa în funcţiune. Exista
posibilitatea că punerea în funcţiune a unui mijloc fix să se facă după ce acesta a fost
înregistrat în evidenţă că investiţie în curs, într-o perioadă contabilă ulterioară perioadei în
care s-a făcut intrarea.
La intrarea unui mijloc fix în evidenţă că investiţie în curs un element foarte important
îl constituie obiectivul de investiţii la care acesta se înregistrează, obiectiv care este
caracterizat în contabilitate printr-un analitic distinct al contului 231 (investiţii în curs). Un
mijloc fix aflat în evidenţă că investiţie în curs poate fi vândut la clienţi sau poate fi
modernizat, astfel încât punerea sa în funcţiune să se facă la o valoare diferită de cea din
momentul înregistrării în sistem. Operaţiile efectuate asupra mijloacelor fixe - corecţii, ieşiri
din evidenta, etc. Se înregistrează pe baza documentelor asociate modificându-se automat
valorile caracteristice.
În cazul înregistrării unor facturi întârziate de intrare sau modernizare se calculează
valoarea amortizată până în perioada curentă, aceasta adăugându-se la rata de amortizare
lunară.
În mod asemănător cu intrările de mijloace fixe şi corecţiile pot fi înregistrate în două
etape. Exista posibilitatea de a înregistra doar documentul de modernizare ca investiţie în curs
iar ulterior aceasta corecţie se poate "preda" la mijlocul fix, ceea ce presupune modificarea
valorii de inventar a mijlocului fix şi intrarea la amortizare a corecţiei.
Documentele care stau la baza intrării mijloacelor fixe în unitate sunt:
1." Procesul verbal de recepţie" pentru mijloacele fixe independente care nu necesită
montaj şi nici probe tehnologice;
2." Procesul verbal de recepţie" (preliminară sau definitivă) în cazul utilajelor care
necesita montaj, dar nu necesită probe tehnologice, precum şi a clădirilor şi construcţiilor
speciale cu caracter administrativ şi social - cultural;
3." Procesul verbal de punere în funcţiune" pentru utilajele care necesita montaj şi
probe tehnologice;
4." Proces verbal de transformare" pentru recepţionarea inventarului gospodăresc de
natura mijloacelor fixe rezultat din prelucrarea materialelor în atelierele proprii ale unităţii;
5." Procesul verbal de predare - primire" a mijloacelor fixe transferate;
20
 6." Contractul de închiriere" sau, Procesul verbal de închiriere" pentru luarea în
primire a mijloacelor fixe închiriate;
7." Procesul verbal de dare în custodie" pentru mijloacele fixe primite în custodie.
Documentele tipizate utilizabile pentru evidenţa operativă a imobilizărilor
corporale sunt:
1) Registrul numerelor de inventar care se întocmeşte în scopul asigurării
controlului existenţei mijloacelor fixe atribuindu-se fiecărui mijloc fix un număr de inventar.
Atribuirea numerelor de inventar se face serial, pe grupe de mijloace fixe. Acest document nu
circulă, fiind un document de evidenta contabilă operativa, arhivandu-se la compartimentul
financiar-contabil.
2) Registru de inventar privind investiţiile, dotările şi alte utilităţi este document de
înregistrare a mijloacelor fixe, obiectelor de inventar, a reparaţiilor capitale, modernizărilor
efectuate şi a altor investiţii pe baza documentelor justificative; Acest registru nu circula şi se
arhivează împreună cu documentele justificative care stau la baza întocmirii lui.
3) Fişa mijlocului fix care se întocmeşte într-un singur exemplar, de către
compartimentul financiar-contabil pentru fiecare mijloc fix sau pentru mai multe mijloace fixe
de acelaşi fel, dacă acestea au aceeaşi valoare de intrare, aceleaşi cote de amortizare şi sunt
puse în funcţiune în aceeaşi lună. Fişa mijlocului fix nu circulă, se arhivează la
compartimentul financiar-contabil.
4) Bon de mişcare a mijloacelor fixe document justificativ de predare-primire a
mijloacelor fixe între două locuri de folosinţa ale aceleiaşi unităţi patrimoniale precum şi
document de însoţire a mijlocului fix pe timpul transportului de la secţia sau subunitatea
predatoare la cea primitoare.
În funcţie de operaţiile care intervin în evidenţierea existenţei, mişcării şi deprecierii
activelor imobilizate, de căile de intrare şi ieşire din patrimoniu, se întocmesc documente
specifice, care se pot grupa pe trei categorii:
- documente privind intrarea în patrimoniu a imobilizărilor;
- documente ce consemnează deprecierea lor;
- documente privind ieşirea din gestiune.
A) Documente ce privesc intrarea în gestiune a imobilizărilor corporale sunt:
- în cazul cumpărării de imobilizări corporale se întocmesc următoarele
documente: contractul de vânzare-cumpărare. Factura fiscală, chitanţa fiscală
şi procesul verbal de recepţie.
- atunci când intrarea imobilizărilor în unitate se face prin aportul adus de
asociaţi în natură se utilizează documentele următoare: contractul de societate,
statutul societăţii, documentul de expertiză tehnică şi declaraţia de subscriere.
- atunci când are loc o intrare de imobilizări prin intermediul concesionării,
locaţiei de gestiune, închirierii, se întocmesc documente de genul: contract de
cesiune, locaţie de gestiune, închiriere; se mai întocmeşte un caiet de sarcini al
concesiunii şi un proces verbal de predare-primire.
- când intrarea imobilizării are loc din cadrul procesului de producţie al unităţii
patrimoniale, se întocmesc proiecte şi devize pentru cercetare, studii şi lucrări
executate, precum şi procesul verbal de recepţie al imobilizării,
- imobilizările intrate în întreprindere prin donaţii au la bază ca document
justificativ un proces verbal de predare-primire.
- înregistrarea intrărilor de imobilizări constatate în plus la inventar au la bază
un proces verbal de inventariere.
Înregistrarea intrărilor de imobilizări corporale în curs, adică executate de unitatea
patrimonială (din producţie proprie), au la bază ca acte justificative o serie de documente,
cum ar fi:
- documente de evidenţă a consumurilor de valori materiale (bonuri de consum,
fişe limită de consum);
- documente privind decontările cu terţii (facturi, state de plată a salariilor);
- documente privind plăţile (chitanţe, dispoziţii de plată);
21
 - proiecte şi devize ale lucrărilor;
- procese verbale privind producţia neterminată.
B) Documente care înregistrează deprecierea imobilizărilor sunt următoarele:
- pentru deprecierile ireversibile (amortizări), în cazul imobilizărilor corporale se
întocmesc: planul de amortizare şi fişa de calcul, iar pentru imobilizările
corporale în curs se întocmesc procese verbale de inventariere şi evaluare;
- pentru deprecierile reversibile se constituie provizioane atât pentru
imobilizările corporale cât şi pentru cele în curs, provizioane ce se regăsesc în
Notele contabile întocmite de către unitate.
C) Documentele ce stau la baza ieşirii din patrimoniu a imobilizărilor corporale sunt
următoarele:
- atunci când se consemnează o scoatere din folosinţă (casare) se întocmeşte un
proces verbal de scoatere din funcţiune de declasare a unor bunuri materiale;
- când se constată o cesiune (vânzare) de imobilizări corporale se întocmesc
documente ca: factura fiscală, chitanţa fiscală sau contractul de vânzare-
cumpărare;
- când ieşirea imobilizărilor corporale are loc prin concesionare, locaţie de
gestiune, închiriere, se întocmesc următoarele documente, în funcţie de caz:
contract de concesiune, contract de locaţie de gestiune, contract de închiriere;
- atunci când are loc donaţia unei imobilizări corporale se întocmesc următoarele
acte: proces verbal de predare-primire şi proces verbal de constatare;
- în cazul în care ieşirea imobilizării are loc ca urmare a unei situaţii
excepţionale (calamităţi, furt) o însemnătate importantă în evidenţa
imobilizărilor corporale o are contractul de asigurare;
- imobilizările corporale mai pot ieşi din unitate atunci când ele sunt retrase de
asociaţii societăţii, de aceiaşi asociaţi care la un moment dat le-au adus ca
aport la constituirea societăţii. Această retragere poate avea loc numai atunci
când a fost întocmită o cerere de retragere, care a fost aprobată anterior de
către AGA.

22
 CAPITOLUL 2
Consideraţii teoretice privind amortizarea imobilizărilor corporale

2.1. Particularităţi privind amortizarea imobilizărilor corporale

Activele patrimoniale imobilizate sunt achiziţionate de către o unitate patrimonială cu

scopul de a le utiliza pe parcursul unei perioade îndelungate de timp (mai mare decât un
exerciţiu financiar) pe toată durată (normata sau normală) de utilizare a acestora. Corelând
acest context cu principiul independenţei exerciţiilor financiare, este normal ca fiecare
exerciţiu financiar să suporte, să includă în rezultatele sale, o cheltuială echivalentă cu
avantajele obţinute ca urmare a utilizării activelor sale imobilizate. Aceasta este interpretarea,
respectiv concepţia economică a amortizării activelor patrimoniale imobilizate, potrivit căreia
“este vorba de a include în cheltuielile fiecărui exerciţiu suma totală a deprecierilor suferite de
imobilizări”, astfel încât pe durata normală sau normata de utilizare a acestora, valoarea lor
brută contabilă să se recupereze integral.
Această concepţie economică despre amortizare este indisolubil legată (teoretic şi
practic) de interpretarea financiară despre amortizare potrivit căreia “amortizarea este o
metodă de reînnoire a capitalului învestit, în acest caz, ea este o prelevare asupra beneficiilor
şi, ca atare, constituie o resursă la dispoziţia întreprinderii. Acumularea anuităţilor privind
amortizările ar trebui să permită înlocuirea investiţiei care nu mai poate sau nu mai trebuie
(din motive de randament) să fie utilizată. Amortizarea devine, astfel, un element al
autofinanţării”. Amortizarea este echivalentul valoric al deprecierii ireversibile a unei
imobilizări, ca urmare a utilizării, a acţiunii factorilor naturali, a progresului tehnic sau a altor
cauze.
Amortizarea nu este un proces de evaluare. Evidentele contabile sunt ţinute în
conformitate cu principiul costului istoric, ele nu indica oscilaţiile preţurilor. Este posibil ca,
pentru o cumpărare avantajoasă şi în condiţii de piaţă specifice, valoarea de piaţă a unei
clădiri să crească. Cu toate acestea, amortizarea trebuie înregistrată în continuare, pentru că ea
reprezintă un proces de evaluare. În cele din urmă, clădirea se va uza fizic sau moral,
indiferent de fructuaţiile momentane ale valorii de piaţă.
Prin regim de amortizare se înţelege un ansamblu corelat şi coerent de reglementări
normative ale unei ţări privind modul de calcul al amortizării capitalului imobilizat în active
corporale şi necorporale, precum şi a condiţiilor concrete de aplicabilitate a acestora.
Competenţele de aprobare a regimului de amortizare revin consiliului de administraţie al
agentului economic, respectiv responsabilului cu gestiunea patrimoniului, în cazul persoanelor
juridice fără scop lucrativ care, potrivit legii, desfăşoară activităţi economice.
Amortizarea, prin calculul său, reprezintă un instrument eficient pentru: calcularea
deprecierii; corectarea efectelor inflaţiei şi reprezintă un instrument de politică economică,
beneficiind de reguli fiscale, ceea ce permite dezvoltarea potenţialului tehnic al întreprinderii.
Prin amortizare se înţelege acel proces economico- financiar obiectiv şi conştient,
prin care se compensează treptat, sub aspect valoric, uzura (fizică sau morală) a mijloacelor
fixe productive, pe măsură transferării acesteia în procesul de producţie, asupra costului
produselor la a căror realizare au participat.
Trecerea treptată pe cheltuieli a costului imobilizărilor corporale pe parcursul
perioadei lor de utilizare se numeşte amortizare.
Amortismentelor li se atribuie un triplu rol: în plan juridic-contabil, în plan economic
şi în plan financiar.
Din punct de vedere contabil, cu ajutorul amortismentelor se constată deprecierea
datorată uzurii, timpului şi schimbărilor tehnice pe care le suferă cea mai mare parte a
imobilizărilor.

23
 Planul contabil francez defineşte amortizarea pentru depreciere ca “o constatare
contabilă a micşorării valorii unui element de activ, ce rezulta din utilizare, din trecerea
timpului, din schimbarea de tehnică sau din orice altă cauză “.
Din punct de vedere economic, amortizarea reprezintă o cheltuială a exerciţiului
economico-financiar, ce corespunde consumaţiei unei părţi din valoarea imobilizărilor.
Amortizarea este considerată ca fiind procesul de transfer sau de repartizare a imobilizărilor
asupra cheltuielilor exerciţiului pe perioada economică de utilizare a activelor amortizabile.
Amortizarea permite integrarea în costurile de producţie ale întreprinderii a cheltuielilor care
reprezintă investiţiile necesare.
Sub aspect financiar amortizarea este considerată în anumite condiţii existenţa unui
rezultat financiar pozitiv ca o componentă a capacităţii de autofinanţare ce permite finanţarea
reînnoirii imobilizărilor. Acumularea anuităţilor privind amortizările ar trebui să permită
înlocuirea investiţiei care nu mai poate sau nu mai trebuie (din motive de randament) să fie
utilizată. Această abordare se găseşte la baza politicii de întreprindere conform căreia «se
investeşte pentru a se amortiza şi reinvesti».
O altă problemă legată de amortizare este cea referitoare la bunurile amortizabile. Ele
sunt elemente ale activului imobilizat care se depreciază de maniera ireversibilă şi care după o
perioadă nu vor mai îndeplini funcţiile lor. Sunt excluse din câmpul amortizării bunurile a
căror utilizare este nelimitată în timp, precum terenurile sau investiţiile financiare; eventuala
depreciere a acestora este constatata prin intermediul provizioanelor.
Specialiştii considera că amortizarea poate fi tipizata astfel:
- amortizarea tehnică (industrială);
- amortizarea contabilă;
- amortizarea fiscală.
Amortizarea tehnică (industrială) reflectă recuperarea cheltuielilor de producţie
pentru realizarea imobilizărilor, pe durata normală de funcţionare a acestora.
Amortizarea contabilă reprezintă echivalentul valoric al deprecierii unei imobilizări,
indiferent de modul ei de realizare, ca urmare a participării acesteia la circuitul economic al
firmei, sub influenţa factorilor fizici sau de uzură morală. Ea este determinată în urma
estimărilor şi calculelor rezultate din deciziile conducerii agentului economic, afectând
elementele de imobilizări ale activului bilanţier, în timp ce cheltuiala corespondenta afectează
contul de profit şi pierdere.
Amortizarea fiscală reprezintă echivalentul valoric al deprecierii fizice şi morale a
imobilizărilor recunoscute de legiuitor (organele fiscale), ca cheltuiala de exploatare şi se
scade din veniturile luate în calcul la stabilirea impozitului pe profit. Se determina în urma
aplicării dispoziţiilor Legii nr. 15/1994, republicata privind Amortizarea capitalului imobilizat
în active corporale şi necorporale precum şi a normelor metodologice adiacente ei.
Amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii contabile
de intrare a imobilizărilor şi se include în cheltuielile de exploatare ale agentului economic.

Capitalul imobilizat supus amortizării este reflectat în patrimoniul agenţilor economici

prin bunurile şi valorile destinate să deservească activitatea pe o perioadă mai mare de un an
şi care se consuma treptat.
Sunt, de asemenea, considerate mijloace fixe supuse amortizării:
A) investiţiile efectuate la mijloacele fixe luate cu chirie;
B) capacităţile puse în funcţiune parţial, pentru care nu s-au întocmit formele de
înregistrare că mijloace fixe.
Acestea se cuprind în grupele în care urmează a se înregistra, la valoarea rezultată prin
însumarea cheltuielilor efective ocazionate de realizarea lor;
C) investiţiile efectuate pentru descoperta, în vederea valorificării de substanţe
minerale utile, cu cărbuni şi alte zăcăminte ce se exploatează la suprafaţă, precum şi cele
pentru realizarea lucrărilor miniere subterane de deschidere a zăcămintelor;

24
 D) investiţiile efectuate la mijloacele fixe, în scopul îmbunatăţirii parametrilor tehnici
iniţiali, prin majorarea valorii de intrare a mijlocului fix.
E) investiţiile efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de natura celor
aparţinând domeniului public, precum şi în dezvoltări şi modernizări ale bunurilor aflate în
proprietate publică;
F) amenajările de terenuri.
Nu reprezintă active amortizabile:
A) terenurile, inclusiv cele împădurite;
B) tablourile şi operele de artă;
C) fondul comercial;
D) lacurile, bălţile şi iazurile care nu sunt rezultatul unei investiţii;
E) bunurile din domeniul public finanţate din surse bugetare;
F) orice mijloc fix care nu îşi pierde valoarea în timp datorită folosirii, potrivit
normelor;
G) casele de odihnă proprii, locuinţele de protocol, navele, aeronavele, vasele de
croazieră, altele decât cele utilizate în scopul realizării veniturilor.
Analitic, amortizarea se înregistrează cu ajutorul Fisei mijlocului fix, ce cuprinde:
denumire, clasă şi grupa de încadrare conform nomenclatorului prevăzut de lege, valoarea de
intrare, durata normată, data punerii în funcţiune, metoda de amortizare, amortizarea lunară
(anuală) şi valoarea rămasă.
Întrucât amortismentul reprezintă o cheltuială curentă, normală de exploatare, el se
va include în cheltuielile de exploatare, utilizând contul 6811” Cheltuieli de exploatare
privind amortizarea imobilizărilor “. Reflectarea în contabilitate a amortizării imobilizărilor
corporale se realizează cu ajutorul contului 281 “Amortizări privind imobilizările corporale”
fiind dezvoltat pe conturi sintetice de gradul II, după structura imobilizărilor.
Contul 281 Amortizări privind imobilizările corporale se dezvolta în conturi sintetice
de gradul II corespunzător diferitelor categorii de imobilizări corporale:
2811 Amortizarea amenajărilor de terenuri,
2812 Amortizarea construcţiilor,
2813 Amortizarea instalaţiilor, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor,
2814 Amortizarea altor imobilizări corporale.
Dezvoltarea în analitic a contului sintetic de amortizări privind imobilizările corporale
este adaptată şi completată de fiecare unitate patrimonială, în funcţie de specificul activităţii şi
necesităţile proprii.
Conturile de amortizări sunt conturi rectificative ale valorii imobilizărilor, conturi de pasiv.
Se creditează cu:
- amortizarea aferenta imobilizărilor în fiecare exerciţiu prin creditul contului de
cheltuieli,
- valoarea amortizării investiţiilor efectuate de chiriaşi la imobilele corporale
primite cu chirie şi restituite proprietarului prin creditul conturilor de
imobilizări corespunzătoare,
- valoarea amortizării imobilizărilor utilizate în operaţii de participaţie,
transferate conform contractelor prin creditul contului de decontări în operaţii
de participaţie.
Se debitează la scoaterea din gestiune a imobilizărilor cu valoarea amortizării aferenta
acestora prin creditul conturilor de imobilizări corporale. Soldul creditor reflecta amortizarea
aferenta imobilizărilor existente în gestiune.

2.2. Factorii care influenţează calculul amortizării

Factorii ce influenţează calculul amortizării sunt:

1. Costul reprezintă preţul net de achiziţie al unui bun corporal imobil la care se adaugă taxele
nerecuperabile, plus toate cheltuielile necesare cu transportul şi punerea în funcţiune a
25
activului în vederea exploatării. Costul reprezintă suma plătită în numerar sau echivalente de
numerar, ori valoarea justă a altor contraprestaţii efectuate pentru achiziţionarea unui activ, la
data achiziţiei sau construcţiei acestuia. Deci amortizarea se calculează plecând de la costul
istoric al imobilizării supuse amortizării.
2. Valoarea reziduală a unui activ reprezintă recuperarea netă, sau valoarea de schimb la
data estimată a scoaterii din funcţiune. Reglementările contabile romaneşti nu recunosc
conceptul de valoare reziduală. Conform IAS, valoarea amortizării este determinată luând în
calcul valoarea reziduală a activului. În majoritatea cazurilor, aceasta va fi o valoare
neglijabilă sau nulă datorită tendinţei de a utiliza activele de-a lungul întregii lor durate de
viaţa utilă. Totuşi, există situaţii în care activele vor avea valori reziduale - atunci când
întreprinderea decide, din anumite motive, să nu continue utilizarea activelor de-a lungul
întregii lor durate de viaţa economică.
Ar trebui menţionat ca valorile reziduale trebuie estimate utilizând preţurile unor
imobilizări corporale similare mai vechi, la data achiziţiei. Valoarea reziduală reprezintă
valoarea netă pe care o întreprindere estimează că o va obţine pentru un activ la sfârşitul
duratei de viaţa utilă a acestuia, după deducerea prealabilă a costurilor sau construcţiei
acestuia.La stabilirea normelor de amortizare a mijloacelor fixe se ţine seama, de regulă, de
valoarea reziduală care se scade. Atât în Codul fiscal actual cât şi în reglementările contabile
valoarea reziduală nu se ia în calcul, fiind omisa deoarece este foarte greu de calculat.
3. Valoarea de amortizare este costul activului sau o altă valoare substituită costului, din
care s-a scăzut valoarea reziduală, ce trebuie repartizată pe toată durata de funcţionare a
activului.
4. Durata de viaţa estimată (utilă) ce reprezintă:
a. perioada pe parcursul căreia se estimează că întreprinderea va utiliza activul supus
amortizării;
b. numărul de unităţi produse sau a unor unităţi similare ce se estimează că vor fi
obţinute de întreprindere prin folosirea activului respectiv;
Pentru calculul duratei estimate de utilizare a unui activ, contabilul trebuie să ţină cont
de toate informaţiile relevante, inclusiv de:
- experienţă trecută cu active similare;
- starea actuală a activului;
- politica firmei privind reparaţiile şi întreţinerea;
- tendinţele tehnologice şi industriale actuale;
- condiţiile locale, clima.
5. Regimul de amortizare utilizat.
Teoretic, în virtutea principiului permanentei metodelor, societăţile pot influenţa
rezultatul, prin politica de amortizare, doar în anul când realizează o investiţie. În realitate
însă, societăţilor le este permis să schimbe durata de amortizare, metoda de amortizare,
valoarea reziduală, dacă estimările iniţiale nu corespund situaţiei actuale.
Existenţa obligaţiei de a înregistra o pierdere de valoare de fiecare dată când valoarea
contabilă a unui activ este mai mare decât valoarea recuperabilă creează un teren favorabil
pentru creativitate. Aparent, valoarea contabilă este obiectivă, deoarece, la data intrării
imobilizărilor în întreprindere, ea a fost validata pe piaţă. Nu trebuie uitat că în vederea
comparării cu valoarea recuperabilă, valoarea de intrare trebuie corectata cu amortizările deja
înregistrate. Pentru a determina durata de utilitate trebuie să fie luat în considerare ansamblul
următorilor factori:
- utilizarea aşteptată de la acest activ de către întreprindere. Aceasta utilizare este
evaluată prin referire la capacitate sau la producţia fizică aşteptată de la activul
respectiv;
- uzura fizică aşteptată, care depinde de factorii de activitate precum ritmurile în care
este utilizat activul, programul de întreţinere şi reparaţii al întreprinderii;
- uzura morală de tip tehnic, care decurge din schimbările sau ameliorările în producţie,
sau în evoluţia cererii pieţei pentru produsul său serviciul la care concura activul;

26
 - limitele juridice referitoare la utilizarea activului, în special datele de expirare a
contractelor de locaţie.
Durata de utilitate trebuie să fie reexaminata periodic şi dacă previziunile sunt
sensibil diferite de estimările anterioare, cheltuielile cu amortizările exerciţiului în curs şi ale
exerciţiilor viitoare trebuiesc ajustate. Reexaminările cad şi sub incidenţa normei IAS 8,
atunci când se soluţionează schimbările de estimări contabile. Efectul unei schimbări de
estimare contabilă trebuie să fie impus în determinarea rezultatului net:
- al exerciţiului schimbării, dacă schimbarea nu afectează decât acest exerciţiu;
- al exerciţiului schimbării şi ulterioare, dacă acestea sunt vizate şi ele de
schimbarea în cauză.
În cursul utilizării unui activ poate să devină evident că estimarea duratei sale de
utilitate este neadecvată. Durata de utilitate poate să fie prelungită ca urmare a cheltuielilor
ulterioare privind activul, ce ameliorează starea acestuia dincolo de nivelul de performanţă
iniţial. Unele schimbări tehnologice sau evoluţii ale pieţei produselor corespondente pot să
conducă la reducerea duratei de utilitate a activului, în acest caz durata de utilitate precum şi
cota de amortizare sunt ajustate pentru exerciţiul în curs şi exerciţiile ulterioare. Politica de
reparaţii şi de mentenanţa pe care o practică întreprinderea poate să afecteze durata de utilitate
a unui activ. O atare politica poate genera o extindere a duratei de utilitate a activului sau o
creştere a valorii reziduale.
Există numeroase concepte privind amortizarea, însă cele mai importante din
domeniul contabilităţii sunt următoarele: - amortizarea ca proces de corecţie al valorii
imobilizărilor – amortizarea este constatarea contabilă a pierderii de valoare suferită de către
activele imobilizate ca urmare a deprecierii în timp, a uzurii fizice (datorită factorilor tehnici,
mecanici precum şi naturali) sau uzurii morale (datorită evoluţiei tehnologiei şi apariţia unor
maşini mult mai performante decât cele utilizate).
2.3. Uzura mijloacelor fixe

Elementul rectificativ “uzura” este modalitatea de transferare asupra valorilor de

întrebuinţare nou create a valorii mijloacelor fixe prin includerea în cheltuieli de exploatare.
Aceasta afectare a cheltuielilor de exploatare se realizează într-o perioadă de cel mult trei ani
în diferite forme în funcţie de interesele agentului economic:
- integral la darea în folosinţă către locurile de producţie sau de folosinţă;
- eşalonat, pe parcursul celor trei ani de exploatare.
- în cote egale, o anumită perioadă de timp;
- cota de o treime în fiecare an de exploatare;
- jumătate din valoarea mijloacelor fixe la intrarea în patrimoniu şi jumătate din valoarea
de inventar la ieşirea din patrimoniu;
- la sfârşitul perioadei de exploatare.
Durata de funcţionare utilă probabilă a unui obiect sau a unei grupe de obiecte
omogene este determinată de întreprindere în mod independent, la momentul punerii acestuia
(acestora) în funcţiune. Aceasta durată reprezintă:
- perioada pe parcursul căreia întreprinderea prevede utilizarea activului;
- cantitatea unităţilor de producţie sau a volumului de servicii, pe care întreprinderea
prevede (planifică) să le obţină din utilizarea obiectului.
Durata de funcţionare utilă este determinată de următorii factori:
1) experienţa de lucru cu un asemenea activ (dacă întreprinderea a folosit deja, de exemplu,
un autocamion şi ştie câţi ani poate să servească acesta);
2) starea reală a obiectului (este nou, parţial utilizat etc.);
3) necesitatea de a fi supus reparaţiei capitale sau nu;
4) tendinţele moderne în domeniul fabricării produselor la care participa obiectul pus în
funcţiune;
5) condiţiile climaterice;
6) condiţiile de păstrare (păstrarea tehnicii şi inventarului, mai ales, în agricultură);
7) condiţiile utilizării activului în procesul de producţie (condiţii nocive, reacţii chimice etc.)
27
 Un aspect particular al determinărilor uzurilor îl formează uzura sculelor,
dispozitivelor şi verificatoarelor cu o destinaţie specială şi a aparatelor de măsură şi control
afectate proceselor de serie când uzura trebuie calculată şi afectată cheltuielilor speciale,
asupra cheltuielilor seriei respective de produse, lucrări sau servicii.
Scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe este rezultatul deprecierii sale, datorate
uzurii fizice şi celei morale:
1. Uzura fizică a mijlocului fix reprezintă pierderea treptată a proprietăţii lui tehnice
de exploatare, ca urmare a folosirii productive şi a acţiunii factorilor naturali. În afara
deprecierii mijloacelor fixe, datorită uzurii fizice, acesta este supus şi uzurii morale. Cauza
generală a acestei uzuri este progresul tehnic care, de regulă, este însoţit de creşterea
productivităţii. Deci, se poate spune că uzura morală nu poate fi evitată. În puterea
întreprinderilor sta capacitatea de a reduce efectele negative, pierderile datorate acestei uzuri.
2. Uzura morală consta în pierderea unei părţi a preţului de achiziţie al utilajului, a
valorii lui, ca urmare a scoaterii din funcţiune înainte de termenul prevăzut în proiectul de
fabricaţie, adică înainte de a fi amortizat complet. În literatura economică, uzura morală a
mijloacelor fixe se mai numeşte uzura involuntară.
Gradul de depreciere a mijloacelor fixe, ca stare a acestuia, la un moment dat, se
măsoară mai întâi prin coeficientul uzurii mijlocului fix (bn) care se calculează ca raport între
uzura mijlocului fix (Uk) şi stocul de mijloace fixe la preţurile iniţiale de achiziţie (Kt):
U
bn  k
Kt
Acest grad de depreciere se exprima şi prin coeficientul stării fizice (bf), ca raport
între valoarea rămasă a mijlocului fix (Kr) şi stocul de mijloc fix la valoarea iniţială (Kt).

Kr
bf 
Kt
Cei doi indicatori reflecta starea mijlocului fix din punctul de vedere al expresiei lui
băneşti. Pentru determinarea gradului de depreciere tehnică, a capacităţii funcţionale a
mijlocului fix, se folosesc o serie de metode analitice de evaluare a uzurii echipamentelor.
Uzura fizică şi uzura morală sunt principalele cauze ale duratelor limitate de
funcţionare a unui activ amortizabil. Uzura fizică este determinată de exploatare sau de
expunerea la unele fenomene naturale.
Uzura morală reprezintă procesul de învechire tehnologică. Din cauza schimbărilor
continue atât ale tehnologiei cât şi ale necesitaţilor proprii, utilajele şi chiar clădirile devin de
multe ori demodate sau învechite. Profesioniştii contabili în practică nu fac distincţie între
uzura fizică şi cea morala, pentru că sunt interesaţi de durata de utilizare a activului, indiferent
de factorii care reduc aceasta durată.
Uzura mijloacelor fixe reprezintă repartizarea sistematică a valorii uzurabile a
mijloacelor fixe pe perioade de gestiune în decursul duratei de funcţionare utilă. Durata de
funcţionare utilă a mijloacelor fixe serveşte ca element de bază la calcularea uzurii.

2.4. Amortizarea contabilă. Metode de amortizare

Amortizarea, potrivit IAS 16 « Imobilizări corporale », este definită ca fiind

« alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga să durata de viaţa utilă ».
Modul de amortizare trebuie să reflecte ritmul în care sunt consumate avantajele economice
viitoare că urmare a utilizării activului. Valoarea amortizabilă a unei imobilizări corporale
este egală cu valoarea sa contabila şi trebuie înregistrată în mod sistematic pe parcursul

28
duratei de viaţa utilă a activului. Amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare
asupra valorii de intrare a imobilizărilor corporale.
Cota de amortizare este o mărime procentuală anuală a amortismentului calculată
ţinând seama de uzură fizică şi morală a mijloacelor fixe. Cota de amortizare, denumită şi
norma analitica de amortizare, se calculează separat şi distinct pe categorii de mijloace fixe
omogene sub aspectul caracteristicilor tehnico-funcţionale.
Valoarea amortizabilă a unui activ este determinată, după deducerea valorii
reziduale, din costul de intrare al acestuia. Valoarea reziduală reprezintă suma netă pe care
întreprinderea se aşteaptă să o obţină prin vânzarea unui activ, la sfârşitul duratei sale de
utilitate, după deducerea cheltuielilor angajabile în operaţia de cesiune. Eşalonarea valorii
contabile a imobilizărilor pe toată durata lor de utilizare se face prin întocmirea unui tablou
previzional numit plan de amortizare.
Planul de amortizare pentru o imobilizare poate fi întocmit atunci când sunt
cunoscute elementele:
- valoarea contabilă (de intrare) a imobilizării,
- durata de viaţa a bunului (durata de amortizat),
- metoda de amortizare aplicată.
Pe plan internaţional, arsenalul metodologic este mai bogat, el cuprinzând:
- metoda amortizării lineare,
- metoda amortizării funcţionale (variabile sau proporţional cu utilizarea sau
randamentul),
- metodele amortizării accelerate:
- metoda amortizării degresive cu normă constata,
- metoda amortizării proporţionale cu ordinea numerică inversă a anilor,
- metode speciale de amortizare:
- metoda amortizării bazată pe valoare,
- metodele de imputare axată pe cesiune sau pe înlocuire,
- metodele de amortizare pe grupe de valori active,
- metodele de amortizare cu dobânzi compuse.
Prin amortisment se înţelege acea sumă corespunzătoare metodei de amortizare
aplicată, care se constituie treptat în timp pe seama costurilor de producţie.
În accepţiunea Standardelor Internaţionale se consideră că metoda amortizării trebuie
să reflecte modul în care beneficiile economice viitoare aferente activului se preconizează a fi
consumate de către întreprindere şi că gradul de adecvare a metodei trebuie să fie revizuit cel
puţin anual în cazul în care a existat o schimbare la nivelul modelului prevăzut. Dincolo de
aceasta, norma lasă la latitudinea întreprinderilor utilizarea uneia sau alteia dintre metode,
chiar dacă aminteşte de metoda liniară, a amortizării degresive şi a amortizării proporţionale
cu utilizarea. Se desprinde totuşi din prevederile normei că metoda amortizării se bazează pe
modalitatea de stabilire a duratei de viaţă utilă asupra căreia se repartizează valoarea
amortizabilă – fie în funcţie de timp, fie în funcţie de uzură fizică în sine. De aici se
conturează şi cele două mari categorii de metode de amortizare agreate de standarde şi anume:
metode bazate pe timp şi, respectiv metode bazate pe uzura fizică reală.
În literatura străină de specialitate se înscriu ca şi metode bazate pe timp metoda
amortizării liniare (straight line method), respectiv metodele accelerate (în literatura anglo-
saxonă accelerated methods) – metoda amortizării degresive, metoda însumării anilor de viaţă
utilă etc.
Metoda liniara duce la o cheltuială constantă pe parcursul duratei de viaţa utilă a
activului. Costul activului este repartizat uniform pe durata estimată de funcţionare a
activului, aceasta se bazează pe ipoteza că amortizarea depinde doar de trecerea timpului.
Sunt trei aspecte importante ce trebuie remarcate în acest program de amortizare liniara:
- amortizarea anuală este egală în fiecare an;
- amortizarea cumulată creşte uniform;
- valoarea rămasă de amortizat descreşte uniform până ajunge la valoarea
reziduală.
29
 Metoda producţiei se bazează pe ipoteza că amortizarea este numai rezultatul
exploatării, mărimea ei fiind calculată în funcţie de utilizarea efectivă a bunului, iar trecerea
timpului nu are nici o importanţă în procesul de amortizare.
Metoda degresivă rezulta într-o cheltuială descrescătoare cu amortizarea pe parcursul
duratei de viaţa utilă a activului.
Există două metode de amortizare degresive:
- metoda cotelor descrescătoare;
- metoda cotelor constante.
Metodele degresive au drept rezultat valori relativ mari de amortizare în anii iniţiali şi
valori mici în anii următori. Aceste metode se bazează pe trecerea timpului, pornesc de la
ipoteza că majoritatea mijloacelor fixe sunt mai eficiente atunci când sunt noi, deci oferă
servicii mai multe şi mai calitative în primii ani ai duratei lor de funcţionare.
Repartizarea unei amortizări mai mari în primii ani de funcţionare decât în ultimii ani,
atunci când beneficiile sau serviciile aduse de un activ sunt mai mari la început.
Metodele regresive ţin cont şi de faptul că schimbarea continuă a tehnologiilor
determina o pierdere rapidă a valorii de utilizare a unor echipamente. Prin urmare, este mai
realistă repartizarea unei amortizări mai mari în primii ani de exploatare a activului decât în
ultimii ani. În România, regulamentul privind aplicarea Legii contabilităţii nr.82/1991, a
Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului
imobilizat în active corporale şi necorporale, legiferează, reglementează şi normează regimul
metodologic al amortizării.
Unităţile patrimoniale care desfăşoară activităţi cu caracter economic amortizează
mijloacele fixe utilizând unul dintre următoarele regimuri de amortizare:
- amortizarea liniara;
- amortizarea degresivă;
- amortizarea accelerată.
Regimul de amortizare pentru un mijloc fix amortizabil se determina conform
următoarelor reguli:
- în cazul construcţiilor, se aplica metoda de amortizare lineară;
- în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv maşinilor, uneltelor şi instalaţiilor,
precum şi pentru computere şi echipamente periferice ale acestora, contribuabilul poate
opta pentru metoda de amortizare liniara, degresiva sau accelerată;
- în cazul oricărui alt mijloc fix amortizabil, întreprinderea poate opta pentru metoda de
amortizare liniara sau degresiva.

2.4.1. Metoda de amortizare liniară

Amortizarea liniara se realizează prin includerea uniformă a unei sume fixe stabilite
proporţional cu numărul de ani ai duratei normale de utilizare a imobilizării respective.
Amortizarea liniara se calculează prin aplicarea cotei medii anuale de amortizare la
valoarea de intrare a mijloacelor fixe.
Pentru mijloacele fixe de natura construcţiilor, amortizarea anuală se va calcula numai
în regim liniar. Pentru determinarea amortizării liniare este necesar să cunoaştem o serie de
categorii economice, respectiv:
- amortizarea anuală (anuitatea amortizării);
- rata medie anuală a amortizării sau cota medie anuală de amortizare;
- prorata temporis a amortizării;
1. Amortizarea anuală (anuitatea amortizării) se poate determina utilizând doua relaţii de
calcul, respectiv:

30
 Vi
Aa 
T Sau Aa  Vi * Ra % , în care:
Aa= Amortizarea anuală (anuitatea sau cota de amortizare anuală);
Vi= Valoarea contabilă de intrare în gestiune a imobilizărilor;
Ră%= Rata medie anuală de amortizare, exprimată în procente;
T= Timpul sau durata normată de funcţionare a imobilizărilor, preluate din catalogul de
amortizare a mijloacelor fixe, exprimat în ani.
2. Rata anuală de amortizare se determina în baza următoarei relaţii de calcul:
100
Ra % 
T , în care:
Ră%= Rata medie anuală de amortizare, exprimată în procente;
T= Timpul sau durata normată de funcţionare (utilizare) a imobilizărilor, preluate din
catalogul de amortizare a mijloacelor fixe, exprimat în ani.
Acelaşi rezultat se obţine dacă se calculează cota medie anuală de amortizare. Cota
medie anuală de amortizare (cota de amortizare) se determina în baza următoarei relaţii de
calcul:
Aa
Ca  *100
Vi , în care:
Ca= Cota medie anuală de amortizare;
Aa= Amortizarea anuală;
Vi= Valoarea contabilă de intrare a amortizării.
3. Prorata temporis a amortizării reprezintă o categorie sau un procedeu de calcul al
amortizării, folosit atunci când în cursul anului financiar se produc intrări şi ieşiri de active
imobilizate, ceea ce determina ca rata anuală a amortizării să fie calculată în funcţie de durata
efectivă de folosire a mijloacelor fixe, care este mai mică de 360 zile sau 12 luni.
Relaţia de calcul a proratei temporis a amortizării este următoarea:
100 Z
PTA  
T 360 , în care:
PTA= Prorata temporis a amortizării;
Z= Numărul de zile de utilizare (folosire) a mijlocului fix în cursul anului;
T= Timpul sau durata normată de funcţionare (utilizare) a imobilizărilor, preluate din
catalogul de amortizare a mijloacelor fixe, exprimat în ani.
În situaţia în care în locul zilelor calendaristice se iau în considerare lunile
calendaristice, relaţia de calcul este următoarea:
100 L
PTA  
T 12 , în care:
PTA= Prorata temporis a amortizării;
L= Numărul de luni de folosire a mijlocului fix în cursul anului;
T= Timpul sau durata normată de funcţionare (utilizare) a imobilizărilor, preluate din
catalogul de amortizare a mijloacelor fixe, exprimat în ani.
Utilizarea regimului de amortizare liniara se aprobă de către consiliul de administraţie
al agentului economic sau responsabilul cu gestiunea patrimoniului, la data punerii în
funcţiune.
Amortizarea lineară, întrucât se înregistrează prin sume constante pe toată durata de
funcţionare, este o amortizare medie, numită şi amortizare contabilă, ce generează cele mai
raţionale mărimi privind amortizarea, în virtutea principiului imaginii fidele.
31
 Potrivit practicii internaţionale se consideră deprecierea ca fiind o funcţie de timp mai
degrabă decât rezultatul utilizării. Metodă este foarte utilizată în practică datorită simplităţii
sale şi constă în alocarea pe cheltuielile perioadei a unei fracţiuni constante din baza
amortizabilă pe întreaga durată de viaţă a bunului.
Faţă de practică internaţională, în România amortizarea liniară se calculează prin
aplicarea cotei medii anuale la valoarea de intrare, fără a ţine seama de o eventuală valoare
reziduală.
Deşi este uşor de utilizat, metoda liniară cade sub incidenţa unor critici deoarece:
- Nu ţine cont de scăderea capacităţii de producţie, utilitatea economică a activului fiind
considerată aceeaşi în fiecare an;
- Nu ţine cont de creşterea în timp a cheltuielilor de întreţinere datorate uzurii, acestea fiind
considerate consumate an de an.
2.4.2. Metoda de amortizare degresivă

Amortizarea degresivă reprezintă acel regim de amortizare a mijloacelor fixe, care

presupune multiplicarea cotelor de amortizare liniara cu anumiţi coeficienţi, prin care se
accelerează procesul de recuperare a amortizării, în primii ani de la punerea în funcţiune a
mijlocului fix, iar pe măsura trecerii anilor aferenţi duratei normale de funcţionare
amortizarea anuală se diminuează.
Conform legislaţiei actuale în vigoare, coeficienţii degresivi sunt:
- 1,5 – pentru mijloacele fixe cu durata normală de funcţionare cuprinsă între 2 –5 ani;
- 2,0 - pentru mijloacele fixe cu durata normală de funcţionare cuprinsă între 5 – 10 ani;
- 2,5 - pentru mijloacele fixe cu durata normală de funcţionare mai mare de 10 ani.
Utilizarea regimului de amortizare degresivă se aprobă de către consiliul de
administraţie al agentului economic sau responsabilul cu gestiunea patrimoniului. Regimul de
amortizare degresiv se bazează pe două considerente:
- mijloacele fixe au o capacitate de exploatare mai mare în primii ani de utilizare;
- deprecierea mijloacelor fixe (unele categorii) este mai mare în primii ani de funcţionare,
fapt ce antrenează şi cheltuieli mai mari cu întreţinerea acestora.
Amortizarea degresivă se poate aplica în două variante, determinate în principiu de
data intrării în funcţiune a mijlocului fix, respectiv:
1. Amortizarea degresivă fără influenţa uzurii morale (AD1)
În acest caz, amortizarea anuală se calculează şi se înregistrează pe toată durata
normată de funcţionare. Procedeul de aplicare a amortizării degresive fără influenţa uzurii
morale este următorul:
- amortizarea degresivă pentru primul an de funcţionare a mijlocului fix se calculează prin
aplicarea cotei de amortizare degresivă corespunzătoare, la valoarea de intrare a
mijlocului fix;
- amortizarea degresivă pentru anii următori de utilizare se calculează prin aplicarea cotei
de amortizare degresivă la valoarea rămasă (valoarea net contabila), până în anul de
utilizare, în care amortizarea anuală rezultată este egală sau mai mică decât amortizarea
anuală liniara, calculată pentru perioada de funcţionare rămasă.
Din anul în care amortizarea anuală este egală sau mai mică decât amortizarea liniara
şi până la expirarea duratei normale de funcţionare se aplică amortizarea anuală liniara, iar
amortizarea medie anuală liniara se determina prin împărţirea valorii rămase de recuperat la
numărul de ani care au mai rămas.
2. Amortizarea degresivă cu influenţa uzurii morale (AD2)
Calculul amortizării anuale după aceasta metodă include şi uzura morală, care,
adăugata celei fizice, permite amortizarea valorii contabile de intrare a mijloacelor fixe, într-o
perioadă mai scurtă decât durata normată de utilizare, diferenţa în ani reprezentând influenta
uzurii morale. Agenţii economici care utilizează această variantă a regimului de amortizare
degresivă nu sunt obligaţi să scoată din funcţiune mijloacele fixe, înaintea expirării duratei
normate de funcţionare, prevăzută în “catalog”, dar nu vor mai calcula amortizarea anuală
aferenta perioadei de timp care corespunde cu uzura morală. Aceştia pot scoate din funcţiune
32
mijloacele fixe înainte de expirarea duratei normale de utilizare, cu condiţia ca acestea să fie
amortizate integral, putând astfel contracara efectul uzurii morale. Pentru mijloacele fixe care
au o durată normală de utilizare până la cinci ani inclusiv, nu se calculează influenta uzurii
morale, amortizarea medie anuală stabilindu-se în funcţie de numărul de ani de utilizare în
regim degresiv şi numărul de ani de utilizare în regim liniar. Pentru determinarea efectului
uzurii morale, trebuie mai întâi stabilită durata de utilizare, în cadrul căreia se realizează
amortizarea integrală, atât cea degresiva, cât şi cea liniara.
Pentru calculul amortizării în regimul de amortizare degresivă cu influenţa uzurii
morale se vor avea în vedere următoarele elemente:
- durata normală de utilizare;
- cota de amortizare în regim de amortizare degresivă;
- perioada în care se calculează amortizarea degresivă;
- perioada în care se calculează amortizarea liniara.
Deoarece pentru duratele normate de utilizare cuprinse între 2 şi 5 ani nu se calculează
uzura morală, durata de utilizare în cadrul căreia se realizează amortizarea integrală, pentru
aceste durate, este egală cu durata normală de utilizare. Efectul uzurii morale are influenţă
asupra mărimii duratelor de utilizare, cu regim de amortizare degresivă şi regim de amortizare
liniara în sensul reducerii primei durate şi majorării celei de-a doua, ca număr de ani.
Algoritmul de calcul este următorul:
Se determina durata de amortizare liniara recalculata în funcţie de cota degresiva:
1
dL   100
cd , În care:
dL= Durata de amortizare lineară recalculata;
cd= Cota degresiva;

Durata totală în care se înregistrează amortizarea se obţine că diferenţa între durata de

funcţionare şi durata recalculată (dL).
Din durata totală de amortizare astfel calculată, un număr de ani egal cu dL este în
regim liniar, iar diferenţa, în regim degresiv (se începe în regim degresiv şi se continua în
regim liniar). În această situaţie, durata de utilizare cu amortizare degresivă, în varianta AD2,
va fi mai mică decât în varianta AD1, iar durata de amortizare liniara va fi mai mare în
varianta AD2, decât în varianta AD1.

2.4.3. Metoda de amortizare accelerată

Acest regim presupune următorul algoritm de calcul:

- amortizarea primului an de funcţionare se determina prin aplicarea unei cote accelerate
de până la 50 % asupra valorii de intrare a mijlocului fix;
- în următorii ani, amortizarea se calculează prin raportarea valorii rămase de amortizare
a mijlocului fix la durata normală de utilizare rămasă a acestuia.
Amortizarea se înregistrează pe toată durata normală de folosinţă. Utilizarea regimului
de amortizare degresivă se aprobă de către consiliul de administraţie al agentului economic
sau responsabilul cu gestiunea patrimoniului. Această metodă constă în includerea în
cheltuielile de exploatare, în primul an de funcţionare, a unei amortizări de până la 50% din
valoarea mijlocului fix respectiv. Valoarea rămasă după primul an de funcţionare se
recuperează prin includerea în cheltuielile de exploatare a unor sume calculate prin aplicarea
regimului liniar, în funcţie de durata de utilizare rămasă.
Utilizarea regimului de amortizare accelerată se aprobă de către organul teritorial al
Ministerului Finanţelor, la propunerea consiliului de administraţie al agentului economic sau a
responsabilului cu gestiunea patrimoniului în cazul persoanelor fără scop lucrativ, pe baza
unei documentaţii de fundamentare care trebuie să conţină datele prevăzute în tabelul din
anexa nr. 2 la H. G. menţionată, unde, în urma analizei indicatorilor de eficienţă economică şi
33
a indicatorilor de eficienţă financiară, se stabileşte punctajul necesar pentru eliberarea
aprobării de utilizare a regimului de amortizare accelerată.
Pentru calculul indicatorilor de eficienţă, în vederea stabilirii punctajului necesar, se
vor folosi datele aferente anului de punere în funcţiune a mijloacelor fixe, astfel:
- datele din bugetul de venituri şi cheltuieli, când aprobarea se solicită în cursul
trimestrului I al anului;
- datele din evidenţa contabilă pentru perioada încheiată, care vor fi aprobate la
nivel de an, în funcţie de media lunară a realizărilor.
Documentaţia de fundamentare se depune la organul teritorial al Ministerului
Finanţelor înainte de punerea în funcţiune a mijloacelor fixe sau în termen de maxim o lună
de la punerea în funcţiune a acestora.

2.5. Amortizarea fiscală

Amortizarea fiscală reprezintă echivalentul valoric al deprecierii fizice şi morale a

imobilizărilor recunoscute de legiuitor (organele fiscale), ca cheltuiala de exploatare şi se
scade din veniturile luate în calcul la stabilirea impozitului pe profit. Se determina în urma
aplicării dispoziţiilor Legii nr. 15/1994, republicata privind amortizarea capitalului imobilizat
în active corporale şi necorporale precum şi a normelor metodologice adiacente ei.
Amortizarea fiscală are ca efect diminuarea rezultatului fiscal. Amortizarea fiscală se
stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a mijloacelor fixe
amortizabile. Cotele de amortizare se stabilesc în funcţie de regimul de amortizare utilizat şi
durata normală de utilizare a mijloacelor fixe. Codul fiscal (art 7. Alin (33)) defineşte
valoarea fiscală pentru mijloace fixe amortizabile şi terenuri ca find costul de achiziţie, de
producţie sau valoarea de piaţă a mijloacelor fixe dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca
aport, la data intrării în patrimoniul contribuabilului, utilizată pentru calculul amortizării
fiscale, după caz. În valoarea fiscală se includ şi reevaluările contabile efectuate potrivit
legii. Amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii contabile de
intrare a imobilizărilor şi se include în cheltuielile de exploatare ale agentului economic.
Amortizarea imobilizărilor concesionate, închiriate sau în locaţie de gestiune, se
calculează şi se înregistrează în contabilitate de către unitatea patrimonială care le are în
proprietate. Amortizarea investiţiilor efectuate la imobilizările închiriate, sau în locaţie de
gestiune este în sarcina celui care a efectuat investiţia şi se înregistrează în contabilitatea
acestuia. Întreprinderile trebuie să elaboreze un plan de amortizare care este un tablou
previzional de reducere a valorii înscrise în bilanţ, pe o perioadă determinată şi prin transe
succesive. Planul de amortizare vizează imobilizările corporale şi necorporale care se
depreciază de maniera nereversibilă.
Acest tablou previzional de reducere a valorilor înscrise în bilanţ se întocmeşte cu
ocazia intrării în funcţiune a bunului şi conţine:
- costul de intrare;
- mărimea amortizărilor anuale practicate;
- valoarea netă contabila după fiecare exerciţiu.
Modificarea planului de amortizare trebuie să se facă decât în circumstanţe
excepţionale. Durata de viaţă, precum şi metoda de amortizare iniţial prevăzute pot să fie
corectate numai pentru a ţine cont de schimbările semnificative în condiţiile de exploatare şi
de uzură morală intervenită mai rapid decât cea prevăzută.
Întocmirea unui nou plan de amortizare necesita apelul la reguli aplicabile oricărei
schimbări de metoda contabilă, în virtutea principiului permanentei metodelor.
Permanenta metodei presupune asigurarea unei continuităţi în ceea ce priveşte
aplicarea regulilor şi procedeelor contabile. Prin această convenţie se asigura comparabilitatea
în timp şi între unităţile patrimoniale a indicatorilor economici şi financiari.
Pentru un expert contabil, amortizarea nu este un instrument de evaluare, ci, o metodă
de repartizare a costului. Imobilizările nu sunt amortizate pe baza pierderii de valoare, ci pe
34
baza imputării sistematice a costului de intrare asupra unui număr de exerciţii. Amortizarea
poate fi definită ca fiind echivalentul valoric al deprecierii ireversibile a unei imobilizări ca
urmare a utilizării, a factorilor naturali, progresului tehnic sau altor cauze.
Amortizarea reprezintă un proces de corecţie a valorii imobilizărilor, constatarea
contabilă a pierderii de valoare suferită de activele imobilizate ca urmare a deprecierii lor în
timp (uzurii fizice şi morale).
Pornind de la această interpretare, se procedează la o corectare a valorii activelor
imobilizate pentru a le aduce la o valoare apropiată de realitate.
Amortizarea reprezintă deci un element rectificativ, cu ajutorul căruia corectam
valoarea contabilă de intrare a unei imobilizări, adică determinăm valoarea reală sau valoarea
netă contabilă a activului respectiv:

VNC = Vi - A , în care

VNC= Valoarea netă contabila;

Vi= Valoarea contabilă de intrare;
A= Amortizarea calculată până la data respectivă.
Amortizarea este rezultatul unui procedeu de repartizare logică şi sistematică a
costului imobilizărilor, aplicat astfel încât să se împute o parte din acest cost fiecărui exerciţiu
care va beneficia de utilizarea respectivelor imobilizări. Valoarea unui bun poate să fluctueze
între momentul intrării sale în patrimoniu şi cel în care el este vândut sau scos din funcţiune.
De aceea, se preferă să se repartizeze costul unei imobilizări, prin intermediul unei cheltuieli
cu amortizările, pe toată durata de viaţa utilă. Se preferă utilizarea metodei de repartizare a
costului deoarece prin ea se ralizeaza o conectare a cheltuielilor la venituri, iar într-o
economie stabilă, fluctuaţiile valorii de piaţă sunt minime şi dificil de măsurat.
Amortizarea fiscală se calculează începând cu luna următoare celei în care mijlocul
fix amortizabil se pune în funcţiune. Pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate la mijloacele
fixe concesionate, închiriate sau luate în locaţie de gestiune de cel care a efectuat investiţia,
amortizarea fiscală se calculează pe perioada contractului sau pe durata normală de utilizare,
după caz. În situaţia în care durata normală de utilizare rămasă este mai mică decât perioada
contractului recuperarea cheltuielilor de investiţii se face pe durata normală de utilizare
rămasă. Cheltuielile cu investiţiile efectuate pentru amenajarea terenurilor se vor amortiza,
liniar, pe o perioadă de zece ani.
Amortizarea fiscală se calculează după cum urmează:
A) începând cu luna următoare celei în care mijlocul fix amortizabil se pune în funcţiune;
B) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate din surse proprii la mijloacele fixe din
domeniul public, pe durata normală de utilizare, pe durata normală de utilizare rămasă sau pe
perioada contractului de concesionare sau închiriere, după caz;
C) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau
luate în locaţie de gestiune de cel care a efectuat investiţia, pe perioada contractului sau pe
durata normală de utilizare, după caz;
D) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate pentru amenajarea terenurilor, liniar, pe o
perioadă de 10 ani;
E) amortizarea clădirilor şi a construcţiilor minelor, salinelor cu extracţie în soluţie prin
sonde, carierelor, exploatărilor la zi, pentru substanţe minerale solide şi cele din industria
extractivă de petrol, a căror durată de folosire este limitată de durata rezervelor şi care nu pot
primi alte utilizări după epuizarea rezervelor, precum şi a investiţiilor pentru descopertă se
calculează pe unitate de produs, în funcţie de rezervă exploatabilă de substanţă minerală utilă;
Amortizarea pe unitatea de produs se recalculează:
1. Din 5 în 5 ani la mine, cariere, extracţii petroliere, precum şi la cheltuielile de investiţii
pentru descopertă;
2. Din 10 în 10 ani la saline;

35
 F) mijloacele de transport pot fi amortizate şi în funcţie de numărul de kilometri sau numărul
de ore de funcţionare prevăzut în cărţile tehnice, pentru cele achiziţionate după data de 1
ianuarie 2004;
G) pentru locuinţele de serviciu, amortizarea este deductibilă fiscal până la nivelul
corespunzător suprafeţei construite prevăzute de legea locuinţei;
H) numai pentru autoturismele folosite în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. n).
Pentru mijloacele fixe amortizabile, deducerile de amortizare se determină fără a lua
în calcul amortizarea contabilă. Câştigurile sau pierderile rezultate din vânzarea ori din
scoaterea din funcţiune a acestor mijloace fixe se calculează pe baza valorii fiscale a acestora,
care reprezintă valoarea fiscală de intrare a mijloacelor fixe, diminuată cu amortizarea fiscală.
Pentru mijloacele fixe cu valoarea contabilă evidenţiată în şold la data de 31 decembrie 2003
amortizarea se calculează în baza valorii rămase neamortizate, pe durata normală de utilizare
rămasă, folosindu-se metodele de amortizare aplicate până la această dată. Pentru
determinarea valorii rămase neamortizate, în cazul acestor mijloacelor fixe, în valoarea de
intrare fiscală se includ şi reevaluările efectuate, potrivit legii, până la acea dată.
Pentru determinarea valorii fiscale în cazul transferurilor terenurilor cu valoare
contabilă, precum şi pentru determinarea valorii fiscale rămase neamortizate în cazul
mijloacelor fixe amortizabile evidenţiate în şold la 31 decembrie 2003, în valoarea de intrare
fiscală se includ şi reevaluările efectuate, potrivit legii, până la acea dată.
Pentru determinarea valorii fiscale a terenurilor, respectiv a valorii fiscale rămase
neamortizate în cazul mijloacelor fixe amortizabile, vor fi luate în calcul şi reevaluările
contabile efectuate după data de 1 ianuarie 2007, precum şi partea rămasă neamortizată din
reevaluările contabile efectuate în perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2006, evidenţiate
la data de 31 decembrie 2006. Nu se recuperează prin intermediul amortizării fiscale
reevaluările contabile efectuate după data de 1 ianuarie 2004 la mijloacele fixe amortizabile
care nu mai au valoare fiscală rămasă neamortizată la data reevaluării.
În cazul în care ulterior datei de 31 decembrie 2003 se efectuează reevaluări care
determină o descreştere a valorii acestora se procedează la o scădere a rezervei din reevaluare
în limita soldului creditor al rezervei, în ordinea descrescătoare înregistrării rezervei, iar
valoarea fiscală a terenurilor şi valoarea fiscală rămasă neamortizată a mijloacelor fixe
amortizabile se recalculează corespunzător. În aceste situaţii, partea din rezervă din reevaluare
care a fost anterior dedusă se include în veniturile impozabile ale perioadei în care se
efectuează operaţiunile de reevaluare ulterioare datei de 31 decembrie 2003.
Prin valoarea fiscală rămasă neamortizată se înţelege diferenţa dintre valoarea de
intrare fiscală şi valoarea amortizării fiscale. În valoarea de intrare fiscală se include şi taxa pe
valoarea adăugată devenită nedeductibilă, în conformitate cu prevederile titlului VI “Taxa pe
valoarea adăugată”. În aplicarea prevederilor art. 24 alin. (15) din Codul fiscal, cheltuielile
înregistrate ca urmare a casării unui mijloc fix cu valoarea de intrare incomplet amortizată
sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile. Prin casarea unui mijloc
fix se înţelege operaţia de scoatere din funcţiune a activului respectiv, urmată de
dezmembrarea acestuia şi valorificarea părţilor componente rezultate, prin vânzare sau prin
folosirea în activitatea curentă a contribuabilului.
În cazul unei imobilizări corporale cu o valoare de intrare mai mică decât limita
stabilită prin hotărâre a Guvernului, contribuabilul poate opta pentru deducerea cheltuielilor
aferente imobilizării sau pentru recuperarea acestor cheltuieli prin deduceri de amortizare.

36
 CAPITOLUL 3
Prezentarea generală a societăţii

3.1. Scurt istoric

SC NOROC BUN PLUS S.R.L.este o societate comercială cu răspundere limitată care

se ocupa cu comercializarea produselor de papetărie şi birotica lanţurilor de librarii din oraşul
în care îşi desfăşoară activitatea. Este distribuitor naţional a peste 5 000 de produse de
papetărie, birou şi IT.
Firma lucrează în acest domeniu încă din anul 1995 şi de 6 ani se ocupa de distribuţie,
din aprilie 2005. În timp această societate şi-a extins obiectul de activitate încorporând pe
lângă activităţile existente şi alte activităţi.
Prin magazinul online promovează o gamă şi mai largă de produse cu un raport
calitate/preţ foarte bun. Doreşte să pună la dispoziţie cea mai completă librărie din Ploieşti de
la care se poate cumpăra produse de calitate superioară la preţuri studenţeşti.
Pe lângă produsele tradiţionale: caiete, pixuri, dosare, CD-uri, DVD-uri, oferă şi
produse mai puţin prezente în celelalte librarii off-line din Ploieşti.
De ce preţuri studenţeşti? Pentru că primul lor contact cu acest domeniu s-a produs în
1995 în magazinul de papetărie, birotica şi rechizite deschis în Institutul de Petrol şi Gaze din
Ploieşti de domnul Mihnea Pasarin. Promovează încă de atunci calitatea la preţuri studenţeşti.
Acum se adresează atât firmelor cât şi persoanelor fizice prin intermediul site-ului
www.rechizite-online.ro cât şi prin librăria deschisă în Ploieşti, pe Str. Ulierului 8, bloc b2-
demisol.
Misiunea firmei este să devină lider pe piaţa serviciilor de comerţ cu produse de
birotica şi papetărie din oraşul Ploieşti. Scopul firmei este de a oferi clienţilor posibilitatea de
a găsi într-un singur loc produse pentru birou şi servicii profesionale. Se adresează tuturor
bugetelor pentru fiecare produs comercializat încercând să ofere o gamă largă de preţuri astfel
încât clienţii să aleagă varianta optimă.

3.2. Date informative

SC NOROC BUN PLUS S.R.L. a fost înregistrată sub acest nume la Registrul
Comerţului având ca număr de înmatriculare J/29/469/2007 atribuit la data de 21.02.2007 şi
Cod unic de înregistrare 21167002 atribuit la data de 21.02.2007.
Societatea se află amplasată în localitatea Ploieşti, Str. Cosminele, nr.12, bloc 168, sc.
C, et. P, ap. 42, conform contractului de societate şi a statutului societăţii, întreprinderea are
sediu secundar pe Str. General Vasile Milea, nr. 5, bl. B2, sc. B, demisol, Localitatea Ploieşti,
Judeţul Prahova (punct de lucru) stabilit prin hotărârea A.G.A. nr.1 din 10.06.2010.
Contractul de societate mai prevede că unitatea nou înfiinţată are o durată nelimitată
de funcţionare.
Capitalul social subscris al societăţii este în valoare de 200.00 RON, integral vărsat la
data înfiinţării, conţinând un număr de 20 părţi sociale cu o valoare de 10.00 RON fiecare.
În calitate de asociat unic are cota de participare la beneficii şi pierderi 100%,
Dumitrescu Valentin, cetăţean roman, născut la data de 14.06.1969 în Ploieşti, Prahova,
domiciliat în Str. Gheorghe Grigore Cantacuzino, nr.216A, bl. 131D, et. 2, ap. 9, Ploieşti,
Judeţul Prahova, identificat cu CI seria PH, nr. 189564 eliberat de Poliţia Ploieşti la data de
05.10.2000, CNP 1690614293109.
În calitate de administrator are puteri depline în cadrul activităţii principale conform
ordinului 337/2007: 5119- Intermedieri în comerţul cu produse diverse (produse de birotica şi
papetărie).

37
 3.3. Obiectivele societăţii

Obiectivul firmei este acela de a satisface în orice condiţii clienţii, de a veni în

întâmpinarea nevoilor acestora, stabilind relaţii de colaborare cât mai avantajoase pentru toate
părţile, dând dovadă de profesionalism şi responsabilitate.

Obiectivele firmei pot fi împărţite în 2 categorii

1. Pe termen scurt:
- Pătrunderea pe piaţa serviciilor de printare/listare şi comerţului cu produse de birotica şi
papetărie şi atingerea unei cote de piaţă de 60 %;
- Crearea unei clientele stabile şi fidelizarea ei;
- Minimizarea costurilor şi asigurarea unei dinamici a profitului de minim 10 %;
2. Pe termen lung:
- Îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite prin achiziţionarea de echipamente cât mai
performante;
- Dezvoltarea de noi servicii şi lărgirea gamei de produse;

Integrarea ţării noastre în UE înseamnă, pentru multe dintre afacerile dezvoltate în

România, o pregătire mai minuţioasă a planurilor de business care să identifice noi nişe de
dezvoltare, dar şi consolidarea celor existente. Este şi cazul sectorului de birotica şi papetărie,
de la care se aşteaptă că profiturile să fie din ce în ce mai mari.
Acesta a constituit unul dintre domeniile performanţe de activitate din România în
ultimii ani, atrăgând un volum apreciabil de investiţii şi reuşind să atingă un nivel tehnologic
foarte apropiat de companiile din Comunitatea Europeană. Se estimează că majorarea puterii
de cumpărare va fi principalul motor de creştere al pieţei de retail, marile oraşe fiind locurile
unde se va resimţi cel mai puternic această tendinţă.

3.4. Organigramă societăţii

SC NOROC BUN PLUS S.R.L. are o organizare simplă, având puţini angajaţi
structura organigramei fiind clasica, ierarhică. Firma îşi desfăşoară activitatea de producţie,
prestări servicii şi distribuire produse de papetărie dintr-un singur punct de lucru.
Distribuţia produselor se face prin intermediul site-ului, unde clienţii pot face
comanda, direct din depozit prin mijloace de transport proprii.

ADMINISTRATOR

CURIER LUCRATOR COMERCIAL

SPECIALIST IT LUCRATOR COMERCIAL

Figura 3.1. Organigramă SC NOROC BUN PLUS S.R.L.

TESA = 1
MUNCITORI = 4
TOTAL = 5
38
 Organizarea şi conducerea contabilităţii din cadrul SC NOROC BUN S.R.L. este în
concordanţă cu prevederile legii în vigoare. Conducerea contabilităţii urmăreşte respectarea
prevederilor legii pentru atingerea obiectivului fundamental al contabilităţii, acela „de a
furniza o imagine fidelă asupra situaţiei patrimoniului şi al rezultatului exerciţiului”.
Contabilitatea este organizată pe două paliere intercorelate: contabilitatea financiară
sau generală şi contabilitatea internă de gestiune sau analitică.
Contabilitatea financiară
Furnizează informaţia contabilă care, pe lângă faptul că este utilizată intern de către
conducere este comunicată şi în exteriorul entităţii patrimoniale. Contabilitatea financiară este
un sistem de înregistrare, măsurare, sintetizare, verificare, interpretare şi comunicare referitor
la averea, tranzacţiile şi evenimentele afacerilor dezvoltate de o firmă.
Obiectul contabilităţii financiare îl constituie reflectarea circuitului extern al
întreprinderii, adică acele raporturi cu proprietarii, furnizorii, clienţii, creditorii şi debitorii
diverşi, instituţiile financiare şi de credit, salariaţii, bugetul general consolidat al statului,
precum şi calcularea şi prezentarea într-o formă sintetică la nivelul fiecărei entităţi
patrimoniale a structurilor de activ şi pasiv şi a rezultatelor obţinute.
Contabilitatea financiară răspunde unor imperative juridice. În acest sens ea se
organizează pe bază de legi, ordonanţe, decret, hotărâri, regulamente şi norme.
Contabilitatea financiară realizează un autocontrol prin principiul dublei partide. Dar
controlul ei se realizează şi pe cale externă prin sistemul administraţiilor financiare judeţene şi
municipale prin sistemul audiţiei de către experţii contabili.
Datele furnizate de contabilitatea financiară au de cele mai multe ori valoare istorică.
Este şi motivul pentru care astăzi se caută modalităţile de creştere a caracterului previzional al
contabilităţii financiare.

Contabilitatea de gestiune
Echipa managerială a unei întreprinderi nu ar putea să conducă numai pe baza datelor
puse la dispoziţie prin contabilitatea financiară. Limitele contabilităţii financiare sunt
constituite mai întâi de faptul că ea se bazează pe un cadru juridic care face că raţionamentele
economice să fie mai puţin prezente.
Pe de altă parte o serie întreagă de probleme şi rezolvări nu pot face obiectul
contabilităţii financiare (care prin produsele sale finale este supusă operaţiei de comunicare),
din motive legate de confidenţialitate (păstrarea secretului afacerilor).
Contabilitatea de gestiune analitică sau managerială este utilizată în primul rând de
gestionarii întreprinderii care au misiunea de a obţine plus-valoare ca urmare a procesului de
transformare a resurselor care le-au fost procurate din exterior.
Contabilitatea de gestiune are ca obiect, calculul şi reflectarea circuitului patrimonial
intern al întreprinderii. Este principalul furnizor de informaţii cu caracter analitic cu privire la
resursele alocate spre gestionare la nivelul verigilor organizatorice interne.
Contabilitatea de gestiune oferă acele informaţii care privesc gestiunea internă a
întreprinderii, criticile după care acestea îşi calculează costurile şi asigură măsurarea
performanţelor interne la nivelul de sector de activitate, funcţie a întreprinderii sau produs.
Spre deosebire de contabilitatea financiară, contabilitatea de gestiune nu se
organizează pe bază de legi, ordonanţe etc. Se poate spune că întreprinderea are întreaga
libertate de a-şi alege metodele de ţinere a contabilităţii de gestiune.
După cum se poate constata, în timp ce contabilitatea financiară se referă, în special, la
trecutul întreprinderii, contabilitatea de gestiune pune accentul pe viitorul acesteia.
Registrele ce se folosesc în contabilitate sunt: Registrul Jurnal, Registrul Inventar,
Cartea Mare.
Registrele de contabilitate sunt utilizate în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi
se prezintă în mod ordonat permiţând în orice moment identificarea şi controlul operaţiilor
patrimoniale efectuate.

39
 3.5. Strategii de dezvoltare

Strategia firmei este de a vinde consumatorilor produse de calitate, recunoscute pe

plan internaţional. SC NOROC BUN PLUS S.R.L. îşi propune o politică de preţuri la
produsele proprii care să fie inferioară celor practicate pe piaţă.
Acest lucru este posibil datorită următoarelor aspecte:
- Producţia proprie a produselor permite practicarea unui preţ la vânzare care să
cuprindă costul de producţie şi adaosul comercial (excluzând costurile de aprovizionare şi
transport);
- Unitatea îşi propune obţinerea de profit nu atât din practicarea unui adaos comercial
mare, cât din volumul vânzărilor, adică prin rulaj.
Foarte importantă pentru implementarea strategiei este cultura organizaţională a firmei
care cuprinde simbolurile şi valorile esenţiale.
Obiectivele strategice ale companiei urmăresc:
- creşterea continuă a satisfacţiei clienţilor,
- mărirea progresivă a cotei de piaţă deţinută,
- creşterea profitabilităţii prin eficienţa activităţii desfăşurate,
- dezvoltarea personală şi de grup a organizaţiei.
În acest sens firma oferă:
- Peste 5.000 de produse de papetărie de o calitate recunoscută;
- Oferă produse în exclusivitate mărci de renume pe plan internaţional;
- Stoc permanent disponibil de produse, care pot fi livrate indiferent de locaţie;
Prin crearea site-ului www.rechizite-online.ro firma doreşte să atragă şi clienţi mai
tineri şi în acelaşi timp să uşureze munca acestora, fiind mai accesibilă comandarea pe
internet care poate fi făcută la orice oră şi din orice locaţie.
Strategia de dezvoltare necesita dezvoltarea de soluţii enterprises adaptate nevoilor
clienţilor. Încearcă să păstreze o atenţie deosebită pentru clienţii care au nevoie de soluţii
software în cadrul unor afaceri cu complexitate crescută şi caracter critic.
De asemenea presupune prestarea de servicii de tip consultanta pe tehnologii de nişă
şi care necesita un grad de expertiză foarte ridicat. Printre acestea amintim creşterea
performanţelor aplicaţiilor, conceperea arhitecturii şi chiar implementare propriu zisă.
În faza de design şi arhitectură se concentrează cu preponderenta pe analiza riscurilor
şi elaborarea unei strategii de dezvoltare orientată pe securitate şi performanţă.
Cel mai mare interes în direcţia dezvoltării o constituie produsele open source, prin
aceste produse încearcă să aducă o valoare cât mai mare pieţei IT şi să ofere o libertate de
alegere absolută.

3.6. Furnizorii şi programul informatic

Furnizorii cu care societatea colaborează au fost selectaţi în urma unor criterii

riguroase cum ar fi: oferta de bunuri, seriozitate, calitate, promptitudine, imagine pe piaţa etc.
Comanda este primită de către furnizori, care o onorează întotdeauna în conformitate
cu data de livrare specificata. În acelaşi timp cu livrarea produselor furnizorul emite factura de
vânzare cumpărare.
Etapele prevăzute de sistemul informatic, odată cu livrarea produselor comandate sunt
următoarele:
Recepţia în cadrul societăţii se realizează pe fiecare gestiune, identificată printr-un
cod, de către un gestionar la punctul de lucru în cauză.
Produsele sunt verificate atât din punct de vedere cantitativ cât şi din punct de vedere
calitativ şi este comparat bonul de comandă cu cel de livrare. În cazul în care sunt constatate
anumite nereguli respectivele produse sunt returnate împreună cu un bon de retur.
În momentul recepţiei se întocmeşte Nota de Intrare Recepţie, consemnându-se în
gestiunea aferenta, data stocului şi stocul respectiv.
40
 Factura de vânzare cumpărare este primită de departamentul contabil unde se compara
cantitativ şi valoric cu Nota de Intrare Recepţie, în vederea constatării unor eventuale
diferenţe. Concordanţă facturii de vânzare cumpărare cu Nota de Intrare Recepţie determina
înregistrarea în contabilitate a achiziţiei, în caz contrar, furnizorii sunt contactaţi telefonic
pentru a fi înştiinţaţi de diferenţele constatate, iar factura nu este înregistrată în contabilitate
până la remedierea situaţiei.
După întocmirea notei contabile privind achiziţia, în momentul ajungerii la scadenţă a
facturii sunt achitate debitele către furnizori.
Astfel departamentul contabil întocmeşte documentul de plată aferent facturilor în
cauză. Documentele pe baza căreia se efectuează plată sunt Cecul, Ordinul de Plată şi Biletul
la Ordin. Deasemenea plata poate fi efectuată în numerar, caz în care se primeşte Chitanţa
emisă de creditor.

41
 CAPITOLUL 4
Studiu de caz privind organizarea contabilă

4.1. Evidenta operativă şi contabilitatea analitică a imobilizărilor corporale

Privind în ansamblu, evidenţa operativă este o operaţie complexă, care cuprinde toate
operaţiunile ce se desfăşoară în cadrul unei societăţi. Evidenţa operativă se ţine cu ajutorul
documentelor contabile, documente ce prezintă numeroase particularităţi de conţinut şi
restricţii de completare şi circulaţie.
Unele documente se întocmesc de unitate, altele vin sau pleacă spre exterior; unele
înscrisuri au caracter de dispoziţie, altele de execuţie şi justificare, în funcţie de modul în care
sunt utilizate, de complexitatea lor, etc.
Totuşi, în practică, se folosesc trei mari categorii de documente:
§ documente justificative, care în general atestă efectuarea unei anumite
operaţiuni economice;
§ documente de evidenţă şi prelucrare contabilă;
§ documente de sinteză şi raportare contabilă şi financiar-fiscală.
Documentele justificative pot fi la rândul lor de două feluri:
§ documente primare, documente ce înregistrează operaţiunea economică chiar
la locul unde are loc această;
§ documente centralizatoare, aceste documente se întocmesc după o prealabilă
sortare a documentelor primare pe tipuri de operaţii, pe tipuri de etalon
monetar, deci prin cumularea şi centralizarea datelor consemnate iniţial în
documentele primare, spre a facilita prelucrarea lor contabilă ulterioară.
Prin natura sa de a fi, adică de act care consemnează operaţiuni economice, orice
document contabil trebuie să conţină una sau mai multe date după cum urmează:
§ denumirea documentului;
§ denumirea unităţii care a întocmit documentul;
§ numărul de ordine al documentului;
§ data şi locul întocmirii;
§ felul operaţiei, cu indicarea elementelor cantitative şi calitative;
§ valoarea în monedă (scrisă în cifre şi/sau litere);
§ semnătura persoanelor implicate în efectuarea operaţiilor, aprobarea şi
confirmarea datelor înscrise în documente;
§ semnătura de autorizare prin control a legalităţii operaţiilor prevăzute.
Toate documentele întocmite de către o societate sunt păstrate în mod obligatoriu, în
limita termenelor stabilite de lege şi arhivate într-un loc uşor accesibil unde sunt totodată
clasificate şi ordonate pentru a putea permite accesul la ele retroactiv dacă unele situaţii
impun acest lucru. O altă obligaţie care priveşte sistemul documentelor contabile constă în
acea că întocmirea, circulaţia, precum şi prelucrarea documentelor trebuie respectată cu
stricteţe deoarece acest lucru poate conduce la eficientizarea deciziilor manageriale.
Informaţiile privind evidenţa şi mişcarea imobilizărilor corporale sunt furnizate de
contabilitate prin documentele ce se întocmesc cu ocazia efectuării de operaţii economice cu
imobilizări corporale.
În funcţie de operaţiile care intervin în evidenţierea existenţei, mişcării şi deprecierii
activelor imobilizate, de căile de intrare şi ieşire din patrimoniu, se întocmesc documente
specifice, care se pot grupa pe trei categorii:
§ documente privind intrarea în patrimoniu a imobilizărilor;
§ documente ce consemnează deprecierea lor;
§ documente privind ieşirea din gestiune.

42
 Documente ce privesc intrarea în gestiune a imobilizărilor corporale sunt:
a) în cazul cumpărării de imobilizări corporale se întocmesc următoarele documente:
contractul de vânzare-cumpărare. Factura fiscală, chitanţa fiscală şi procesul verbal
de recepţie.
b) atunci când intrarea imobilizărilor în unitate se face prin aportul adus de asociaţi în
natură se utilizează documentele următoare: contractul de societate, statutul
societăţii, documentul de expertiză tehnică şi declaraţia de subscriere.
c) atunci când are loc o intrare de imobilizări prin intermediul concesionării, locaţiei de
gestiune, închirierii, se întocmesc documente de genul: contract de cesiune, locaţie
de gestiune, închiriere; se mai întocmeşte un caiet de sarcini al concesiunii şi un
proces verbal de predare-primire.
d) când intrarea imobilizării are loc din cadrul procesului de producţie al unităţii
patrimoniale, se întocmesc proiecte şi devize pentru cercetare, studii şi lucrări
executate, precum şi procesul verbal de recepţie al imobilizării,
e) imobilizările intrate în întreprindere prin donaţii au la bază ca document justificativ
un proces verbal de predare-primire.
f) înregistrarea intrărilor de imobilizări constatate în plus la inventar au la bază un
proces verbal de inventariere.
Înregistrarea intrărilor de imobilizări corporale în curs, adică executate de unitatea
patrimonială (din producţie proprie), au la bază ca acte justificative o serie de documente,
cum ar fi:
§ documente de evidenţă a consumurilor de valori materiale (bonuri de consum,
fişe limită de consum);
§ documente privind decontările cu terţii (facturi, state de plată a salariilor);
§ documente privind plăţile (chitanţe, dispoziţii de plată);
§ proiecte şi devize ale lucrărilor;
§ procese verbale privind producţia neterminată.
Documente care înregistrează deprecierea imobilizărilor sunt următoarele:
§ pentru deprecierile ireversibile (amortizări), în cazul imobilizărilor corporale se
întocmesc: planul de amortizare şi fişa de calcul, iar pentru imobilizările
corporale în curs se întocmesc procese verbale de inventariere şi evaluare;
§ pentru deprecierile reversibile se constituie provizioane atât pentru
imobilizările corporale cât şi pentru cele în curs, provizioane ce se regăsesc în
Notele contabile întocmite de către unitate.
Documentele ce stau la baza ieşirii din patrimoniu a imobilizărilor corporale sunt
următoarele:
a) atunci când se consemnează o scoatere din folosinţă (casare) se întocmeşte un proces
verbal de scoatere din funcţiune de declasare a unor bunuri materiale;
b) când se constată o cesiune (vânzare) de imobilizări corporale se întocmesc
documente ca: factura fiscală, chitanţa fiscală sau contractul de vânzare-cumpărare;
c) când ieşirea imobilizărilor corporale are loc prin concesionare, locaţie de gestiune,
închiriere, se întocmesc următoarele documente, în funcţie de caz: contract de
concesiune, contract de locaţie de gestiune, contract de închiriere;
d) atunci când are loc donaţia unei imobilizări corporale se întocmesc următoarele acte:
proces verbal de predare-primire şi proces verbal de constatare;
e) în cazul în care ieşirea imobilizării are loc ca urmare a unei situaţii excepţionale
(calamităţi, furt) o însemnătate importantă în evidenţa imobilizărilor corporale o are
contractul de asigurare;
f) imobilizările corporale mai pot ieşi din unitate atunci când ele sunt retrase de
asociaţii societăţii, de aceiaşi asociaţi care la un moment dat le-au adus ca aport la
constituirea societăţii. Această retragere poate avea loc numai atunci când a fost
întocmită o cerere de retragere, care a fost aprobată anterior de către AGA.

43
 Imobilizările corporale în curs pot ieşi din unitate atunci când ele au ieşit din acest
stadiu de imobilizări în curs şi au devenit imobilizări corporale în urma întocmirii procesului
verbal de recepţie.
Procesul verbal de recepţie se completează şi semnează de către comisia de recepţie,
în două exemplare, pe baza documentelor de achiziţie. Luarea în primire a imobilizării
necesită semnarea procesului verbal de către responsabilul de inventar pe unitate.
De menţionat că mişcarea imobilizărilor corporale, în special a mijloacelor fixe, între
secţii, se consemnează în “Bonul de mişcare a mijloacelor fixe”. Acesta justifică predarea-
primirea mijlocului fix între două locuri de păstrare, fiind evidenţiat şi în contabilitatea
analitică. Pentru a se putea stabili existenţa efectivă a mijloacelor fixe pe locuri de folosinţă şi
pe responsabili, se utilizează “Lista de inventariere şi de evidenţă a mijloacelor fixe”. Ea
serveşte la inventariere mijloacelor fixe şi la consemnarea rezultatelor inventarierii, această
listă ajutând comisia de inventariere la efectuarea inventarului. Referitor la organizarea
documentaţiei primare şi a evidenţei operative a imobilizărilor corporale în cadrul SC
NOROC BUN PLUS SRL, se poate spune că aici există o dublă evidenţă, deoarece pe lângă
documentele ce însoţesc mişcările de imobilizări corporale în interiorul şi în afara unităţii, mai
există o evidenţă care este ţinută pe sistemul informatic din cadrul unităţii. Adică, toate
mişcările de imobilizări corporale sunt înregistrate şi stocate în memoria calculatorului.
Contabilitatea analitică a mijloacelor fixe trebuie astfel organizată încât să asigure
individualizarea fiecărui mijloc fix, cunoaşterea existenţei şi mişcării pe locuri de folosinţă şi
a gradului de depreciere, pe structura categoriilor de mijloace fix. În acest sens se încearcă de
obicei o evidenţă pe locuri de folosinţă (secţii, subunităţi, laboratoare, servicii, etc.), pe
categorii de mijloace fixe şi în cadrul acestora pe obiecte de evidenţă.
Contabilitatea analitică a mijloacelor fixe se poate ţine folosind “Registrul numerelor
de inventar şi Fişa mijlocului fix”, fie folosind “Registrul pentru evidenţa mijloacelor fixe”.
Agenţii economici dispun, în general, de mijloace fixe numeroase care se deosebesc
între ele din punct de vedere al construcţiei, însuşirilor tehnice, destinaţiei, gradului de
depreciere, etc. De aceea, pentru identificarea cu uşurinţă a mijloacelor fixe acestora li se
atribuie numere de inventar. Aceste numere se înscriu pe mijlocul fix şi se evidenţiază cu
ajutorul “Registrului numerelor de inventar”. Acest registru mai înscrie în dreptul fiecărui
mijloc fix, pe lângă numărul de inventar şi caracteristicile de identificare al oricărui mijloc
fix. Pentru această categorie de mijloace fixe se rezervă anumită serie de numere pentru a se
intercala ulterior orice mijloc fix nou intrat în unitate. Numerele de inventar ale mijloacelor
fixe ieşite din patrimoniu nu pot fi atribuite altor mijloace fixe intrate ulterior, ci ele rămân
libere până la o nouă renumerotare.
După ce mijlocul fix a fost înregistrat în “Registrul numerelor de inventar”; acestuia i
se completează o “Fişă a mijlocului fix” unde se înscriu date ce privesc denumirea, numărul
de inventar, codul de clasificare, valoarea de intrare, durata de utilizare normală, norma de
amortizare, data punerii în funcţiune, amortizarea calculată, etc. Fişele mijloacelor fixe se
păstrează în cartoteci, pe categorii de mijloace fixe, în ordinea codurilor şi pe locuri de
folosinţă. Registrul pentru contabilitatea analitică a mijloacelor fixe, utilizat la unităţile mici,
se completează de către contabilitate şi cuprinde date identice ca şi “Fişa mijlocului fix”,
servind şi la stabilirea numerelor de inventar, în scopul identificării mijloacelor fixe. Datele
caracteristice referitoare la utilaje se regăsesc în “Livretul utilajului”, document ce se află în
păstrare la compartimentul tehnic.
În ceea ce priveşte organizarea contabilităţii analitice a mijloacelor fixe la SC NOROC
BUN PLUS SRL se poate afirma că locul documentelor tipizate a fost preluat de către
programele informatice. Acestea înlocuiesc cu succes “Fişa mijlocului fix”, “Registrul
numerelor de inventar” sau “Registrul pentru evidenţa mijloacelor fixe”. Astfel ele permit:
consultarea “Fişei mijlocului fix” prin simpla introducere a numărului de inventar,
vizualizarea mijloacelor fixe pe sectoare, înregistrarea intrării sau ieşirii unui mijloc fix în/din
patrimoniu, înregistrarea mişcări mijloacelor fixe pe secţii, înregistrarea trecerii sau scoaterii
din conservare. De asemenea, programele informatice permit calcularea amortismentului
lunar precum şi inventarierea mijloacelor fixe pe sectoare, pe numere de inventar, etc.
44
 4.2. Contabilitatea terenurilor

Terenurile sunt acea parte a imobilizărilor corporale care este legată de sol şi care prin
natura lor sunt în totalitate imobile.
În contabilitatea financiară terenurile sunt structurate astfel:
§ terenuri propriu-zise;
§ amenajări de terenuri.
Terenurile sunt întinderi de pământ, bine delimitate, care pot avea diverse destinaţii.
Ele sunt grupate astfel:
§ terenuri agricole sau silvice;
§ terenuri fără construcţii;
§ terenuri cu zăcăminte;
§ terenuri cu construcţii şi alte terenuri.
Terenurile dacă sunt exploatate în mod raţional nu suferă deprecieri, deci nu sunt
amortizabile. Terenurile pot intra în unitatea economică prin achiziţie, aport la capitalul social
sau individual şi prin donaţii. Pot ieşii din unitate prin vânzări, retrageri de capital individual
sau social.
Contabilitatea sintetică a terenurilor se ţine cu ajutorul contului 2111 “Terenuri”.
Contul 211 se dezvoltă pe contul sintetic de gradul ÎI 2111 “Terenuri” care la rândul său se
dezvoltă pe conturi analitice deschise pe grupe de terenuri, loc de amplasare şi suprafaţă.

Operaţiuni privind intrarea terenurilor:

A) Dacă se achiziţionează un teren de la terţi

- Achiziţionarea terenurilor de la terţi:

% = 404
2111”Terenuri” „Furnizori de imobilizări”
4426”TVA deductibila”

- Plata furnizorilor de imobilizări prin viramente bancare:

404 = 5121
„Furnizori de imobilizări” „Conturi la bănci în lei”

Sau

404 = 5311
„Furnizori de imobilizări” „Casa în lei”

B) Dacă se primeşte un teren adus ca aport la capital de la întreprinzătorii individuali

(sau de la asociaţi):

2111 = 456
„ Terenuri” „Decontări cu asociaţii privind capitalul”

C) Dacă se primeşte cu titlu gratuit de la un partener extern un teren. Înregistrarea se

face pe baza procesului verbal de predare – primire:

2111 = 131
„Terenuri” „Subvenţii pentru investiţii”

45
 Operaţiuni privind ieşirea terenurilor din gestiunea unităţii:

A) Întreprinzătorul individual (sau asociatul) retrage valoarea terenului adus ca aport

la capital, valoarea este menţionată în contractul de retragere aprobat de A.G.A.:

456 = 2111
„Decontări cu asociaţii „Terenuri”
privind capitalul”

Sau
1082 = 2111
“Interese minoritare” “Terenuri”

B) Dacă se cedează terenul ca urmare a vânzării acestuia:

- Vânzarea în baza facturii:

461 = % ,
„Debitori diverşi” 7583 „Venituri din cedarea activelor
şi altor operaţii de capital”
4427 ”TVA colectata"”

- Scoaterea din evidenta contabilă a terenului vândut:

6583 = 2111 ,
„Cheltuieli privind activele cedate „ Terenuri”
şi alte operaţii de capital”

C) Dacă se donează un teren, valoarea terenului este înscrisă în evidenţele societăţii şi

a fost înregistrată în procesul verbal de predare primire.

6811 = 2111
„Cheltuieli de exploatare „Terenuri”
privind amortizarea imobilizărilor”

4.3. Contabilitatea amenajărilor de terenuri

Amenajările de terenuri reprezintă investiţiile efectuate pentru punerea în valoare a

terenurilor, lacurilor, bălţilor, iazurilor şi alte lucrări similare.
Tot ca amenajări de terenuri sunt considerate sistemele de irigaţii, de desecare,
racordări de sisteme de alimentare cu energie, împrejmuiri, drumuri de acces, etc.
Investiţiile efectuate pentru amenajarea lacurilor, bălţilor, etc. se recuperează pe calea
amortizării, prin includerea în cheltuieli de exploatare într-o perioadă de maximum 10 ani, cu
aprobarea Consiliului de Administraţie.
Contabilitatea sintetică a amenajărilor de terenuri se ţine cu ajutorul contului 2112
“Amenajări de terenuri”.

A) Dacă se realizează o amenajare de teren realizată pe cont propriu:

2112 = 722
„Amenajări de terenuri” „ Venituri din producţia
de imobilizări corporale”
46
 B) Dacă se recepţionează o amenajare de teren care a fost fost în curs de execuţie la
începutul exerciţiului:

2112 = % ,
„Amenajări de terenuri” 722 „Venituri din producţia
de imobilizări corporale”
231” Imobilizări corporale
în curs de execuţie”

C) Dacă societatea vinde un teren pentru care unitatea a efectuat investiţii privind
amenajările de terenuri, atunci la cedarea acestuia se va avea în vedere şi amortizarea
înregistrată la amenajările de terenuri, astfel:

§ ieşirea poate fi realizată prin intermediul valorii amortizate aferentă

amenajărilor de terenuri scoase din activul patrimonial:

2811 = 2112
„Amortizarea amenajărilor” „ Amenajări de terenuri”

§ sau prin scăderea din evidenţă a amenajărilor de terenuri parţial amortizate care
necesită trecerea pe cheltuieli excepţionale a valorii neamortizate, astfel:

% = 2112 „Amenajări de terenuri”

2811 „Amortizarea amenajărilor”
6583 ” Cheltuieli privind activele
cedate şi alte operaţii de capital”

D) Dacă se înregistrează amortizarea anuală a amenajării de terenuri:

6811 = 2811
„Cheltuieli de exploatare privind „Amortizarea amenajărilor
amortizarea imobilizărilor” de terenuri”

E) Dacă se înregistrează vânzarea unui teren şi a amenajării acestuia:

461 = %
„Debitori diverşi” 7583 ” Venituri din cedarea activelor
şi alte operaţii de capital”
4427 ” TVA colectata”

4.4. Intrarea şi ieşirea imobilizărilor corporale

Dacă se înregistrează mai multe intrări de mijloace fixe. Societatea cumpără un

calculator. Pentru înregistrarea lui în contabilitate s-au întocmit factura fiscală, la cumpărare
şi procesul verbal de recepţie, la înregistrarea în contabilitate. Durata de utilizare aferentă
calculatorului este de 3 ani.

% = 404
214 „Mobilier, aparatură birotică, echipamente „Furnizori de imobilizări”
de protecţie a valorilor umane şi materiale
şi alte active corporale”
4426 ” T.V.A. deductibila”

47
 Se achită furnizorul:

404 „Furnizori de imobilizări” = 5121 ” Conturi la bănci în lei”

Intrarea imobilizărilor corporale prin aport în natură la capitalul social subscris

de proprietari.

Dacă se primeşte de la un alt agent economic aportul în natură, concretizat într-o

maşină de debitat evaluata la valoarea justă stabilită de o persoană autorizată, consemnată în
procesul-verbal de predare-primire:
2131 = 456
„Echipamente tehnologice (maşini, „Decontări cu asociaţii
utilaje şi instalaţii de lucru)” privind capitalul”

Intrarea prin achiziţie cu titlu oneros de imobilizări corporale care nu necesită

montaj, probe tehnologice pentru punerea în funcţiune:

A) Pe baza procesului-verbal de recepţie, dacă se cumpără o instalaţie de lucru:

- Recepţia şi intrarea în patrimoniu:

% = 404
2131 „Echipamente tehnologice (maşini, „ Furnizori de imobilizări”
utilaje şi instalaţii de lucru)”
4426 ” TVA deductibila”

B) Furnizorul de imobilizări solicită să i se acorde un avans, înregistrările sunt

următoarele:
- Plata avansului:

232 = 5121
„Avansuri acordate pt „Conturi la bănci în lei”
imobilizări corporale”

- Decontarea datoriei faţă de furnizor şi regularizarea avansului acordat anterior:

404 = %
„Furnizori de imobilizări” 232 „Avansuri acordate pt
imobilizări corporale”
5121 „Conturi la bănci în lei"

C) Pe baza situaţiei de calcul al amortizării, întocmită pe lună curentă, se înregistrează

amortizarea instalaţiei de lucru:

6811 = 2813
„Cheltuieli de exploatare privind „Amortizarea instalaţiilor, mijloacelor
amortizarea imobilizărilor” de transport, animale, plantaţii”

Intrarea imobilizărilor corporale din producţie proprie

Ex: Dacă se realizează în producţie proprie (regie) o clădire în condiţiile următoare:

- Cheltuieli înregistrate în contabilitatea financiară:

§ materii prime = 25 074,52 lei
48
 § salarii = 10 051,60 lei
§ amortizări = 14 625,80 lei
§ dobânzi la credite de finanţare a investiţiei = 4 563 lei
TOTAL cheltuieli = 54 314,92 lei

- Costul de producţie calculat în contabilitatea de gestiune se prezintă astfel:

§ cheltuieli cu materii prime = 25 074,52 lei
§ salarii directe = 8 024,11 lei
TOTAL costuri directe = 33 098,63 lei
§ cheltuieli indirecte repartizate = 13 088,62 lei
§ dobânzi = 4 563 lei
TOTAL cost de producţie = 50 750,06 lei
§ cheltuieli generale de administraţie = 4 000 lei

1. Constatarea cheltuielilor:
A) consum de materii prime:
601 = 301 25 074,52 lei
„Cheltuieli cu materiile prime” „Materii prime”

B) salariile datorate:

641 = 421 10 051,60 lei

„Cheltuieli cu salariile „Personal-salarii datorate”
personalului”

C) amortizarea privind imobilizările corporale:

681 = 281 14 625,80 lei

„Cheltuieli de exploatare „Amortizări privind
privind amortizările, provizioanele imobilizările corporale”
şi ajustările pt depreciere”

D) dobânzile la credite de finanţare a investiţiilor:

666 = 512 4 563 lei

„Cheltuieli privind „Conturi curente la bănci”
dobânzile”

2. La sfârşitul perioadei se evidenţiază producţia neterminată şi veniturile aferente

imobilizărilor în curs executate în regie (pe baza datelor din contabilitatea internă de
gestiune):

231 = 722 50 750,06 lei

„Imobilizări corporale „Venituri din producţia
în curs de execuţie” de imobilizări corporale”

3. La terminarea investiţiei, în anul N+1 se recepţionează şi se pune în funcţiune clădirea, la

cost de producţie:

212 = 722 50 750,06 lei

„Construcţii” „Venituri din producţia
de imobilizări corporale”

49
 Intrări prin donaţii sau primite cu titlu gratuit

Dacă se primeşte prin donaţie un autoturism pe baza procesului-verbal de predare-

primire, se înregistrează:

1) primirea autoturismului:

2133 = 131
„Mijloace de transport” „Donaţii pt investiţii”

2) amortizarea lunară:

6811 = 2813
„Cheltuieli de exploatare privind „Amortizarea instalaţiilor,
amortizarea imobilizărilor” mijloacelor de transport,
animalelor şi plantaţiilor”

Ieşirea imobilizărilor corporale din gestiunea întreprinderii

Scoaterea din funcţiune:

1. Casarea imobilizărilor corporale amortizate integral.
Conform procesului-verbal de scoatere din funcţiune, dacă se hotărăşte să se caseze un
echipament tehnologic, pentru care se cunosc următoarele date: valoarea de înregistrare;
cheltuieli cu casarea şi sunt efectuate de terţi; piese de schimb obţinute din casare:

a) înregistrarea cheltuielilor ocazionate cu casarea:

% = 401
658” Alte cheltuieli de exploatare” ” Furnizori”
4426” TVA deductibilã”

b) scoaterea din evidenţă a echipamentului tehnologic complet amortizat:

2813 = 2131
„Amortizarea instalaþiilor, mijloacelor Echipamente tehnologice (maşini,
de transport, animalelor şi plantaþiilor” utilaje şi instalaþii de lucru)

2. Ieşirea imobilizărilor corporale prin vânzare.

Dacă se vinde un mijloc de transport, amortizat integral.

a) scoaterea din patrimoniu a mijlocului de transport:

2813 = 2133
„Amortizarea instalaþiilor, mijloacelor „Mijloace de transport”
de transport, animalelor şi plantaþiilor”

b) vânzarea mijloacelor de transport:

461 = %
„Debitori diverşi” 7583” Venituri din vânzarea activelor
şi alte operaþii de capital”
4427 ” TVA colectatã”

Dacă se vinde un mijloc de transport, cunoscând următoarele:

§ valoarea de intrare
§ amortizarea (85%)
§ valoarea neamortizată
50
 Dacă Pv este mai mare decât valoarea neamortizată rezultă următoarele operaţii
contabile:
A) înregistrarea facturii:
461 = %
„Debitori diverşi” 7583” Venituri din vânzarea activelor
şi alte operaţii de capital „
4427” TVA colectatã”
B) înregistrarea ieşirii mijlocului de transport:
% = 2133
2813 „Amortizarea instalaţiilor, mijloacelor „Mijloace de transport”
de transport, animalelor şi plantaţiilor”
6583” Cheltuieli privind activele cedate
şi alte operaţii de capital"
Dacă se vinde un mijloc de transport, cunoscând următoarele:
§ valoarea de intrare
§ amortizarea (90%)
§ valoarea neamortizată

Dacă Pv este egal cu valoarea neamortizată, avem următoarele înregistrări:

A) înregistrarea facturii:
461 = %
„Debitori diverşi” 7583” Venituri din vânzarea activelor
şi alte operaţii de capital”
4427” TVA colectatã”
B) scoaterea din funcţiune:
% = 2133
2813 „Amortizarea instalaţiilor, mijloacelor „Mijloace de transport”
de transport, animalelor şi plantaţiilor”
6583 „Cheltuieli privind activele cedate
şi alte operaţii de capital"

4.1.5. Amortizarea imobilizărilor corporale

Amortizarea înseamnă o scădere treptată a valorii de intrare a imobilizărilor cu o sumă

ce corespunde uzurii, trecerii timpului, progresului tehnic, sau altor cauze, în vederea aducerii
la valoarea lor reală. Deci, amortizarea reprezintă rectificarea valorii contabile a imobilizărilor
cu deprecierea ireversibilă. Ea presupune două aspecte: pe de o parte deprecierea valorii
imobilizărilor şi pe de altă parte recuperarea acestor deprecieri din cheltuielile fiecărui
exerciţiu.
Analitic, amortizarea se înregistrează cu ajutorul Fisei mijlocului fix, ce cuprinde:
denumire, clasă şi grupa de încadrare conform nomenclatorului prevăzut de lege, valoarea de
intrare, durata normată, data punerii în funcţiune, metoda de amortizare, amortizarea lunară
(anuală) şi valoarea rămasă.
Întrucât amortismentul reprezintă o cheltuială curentă, normală de exploatare, el se va
include în cheltuielile de exploatare, utilizând contul 6811” Cheltuieli de exploatare privind
amortizarea imobilizărilor “.
Reflectarea în contabilitate a amortizării imobilizărilor corporale se realizează cu
ajutorul contului 281 “Amortizări privind imobilizările corporale” fiind dezvoltat pe conturi
sintetice de gradul II, după structura imobilizărilor.
Contul 281 Amortizări privind imobilizările corporale se dezvolta în conturi sintetice
de gradul II corespunzător diferitelor categorii de imobilizări corporale:
2811 Amortizarea amenajărilor de terenuri,
51
 2812 Amortizarea construcţiilor,
2813 Amortizarea instalaţiilor, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor,
2814 Amortizarea altor imobilizări corporale.
Dezvoltarea în analitic a contului sintetic de amortizări privind imobilizările corporale
este adaptată şi completată de fiecare unitate patrimonială, în funcţie de specificul activităţii şi
necesităţile proprii. Conturile de amortizări sunt conturi rectificative ale valorii imobilizărilor,
conturi de pasiv.
Se creditează cu:
§ amortizarea aferenta imobilizărilor în fiecare exerciţiu prin creditul contului de
cheltuieli,
§ valoarea amortizării investiţiilor efectuate de chiriaşi la imobilele corporale
primite cu chirie şi restituite proprietarului prin creditul conturilor de
imobilizări corespunzătoare,
§ valoarea amortizării imobilizărilor utilizate în operaţii de participaţie,
transferate conform contractelor prin creditul contului de decontări în operaţii
de participaţie.
Se debitează la scoaterea din gestiune a imobilizărilor cu valoarea amortizării aferenta
acestora prin creditul conturilor de imobilizări corporale.
Soldul creditor reflecta amortizarea aferenta imobilizărilor existente în gestiune.

Amortizarea liniara

În această metodă, valoarea amortizabilă a activului (costul) este repartizată uniform

pe durata estimată de funcţionare a activului. Această metodă se bazează pe ideea că
amortizarea depinde numai de trecerea timpului. În cazul aplicării acestei metode, amortizarea
se stabileşte prin aplicarea cotei de amortizare liniara la valoarea de intrare a mijlocului fix
amortizabil.
§ Calculul amortizării liniare pentru mijloacele fixe folosite un an întreg.
Ex: Dacă se încheie un contract cu un antreprenor pentru construirea unui depozit. La sfârşitul
lunii, constructorul facturează lucrarea de investiţii în valoare de 62.100 lei + TVA. În data de
31.03.2007se finalizează lucrarea de investiţie şi se facturează restul lucrării în valoare de
41.563 lei +TVA. Achitarea facturii se face cu ordin de plată. Durata de utilizare a depozitului
e de 25 de ani.

1. Înregistrarea facturii lucrării de investiţie în prima lună:

% = 404 77 004 lei
231” Imobilizări corporale „ Furnizori de imobilizări"
în curs de execuţie” 62 100 lei
4426” T.V.A. deductibila” 14 904 lei

2. Înregistrarea facturii în a doua lună:

% = 404 49 559,97 lei
231” Imobilizări corporale” „ Furnizori de imobilizări" 41 563 lei
4426” T.V.A. deductibila” 7 896,97 lei

3. Plata facturii:
404 = 5121 123 458,97 lei,
„Furnizori de imobilizări" „Conturi la bănci în lei"

4. După terminarea lucrării se face recepţia lucrării:

212 = 231 103 663 lei
„Construcţii” ” Imobilizări corporale
în curs de execuţie”

52
 5. se înregistrează amortizarea depozitului:
6811 = 2812 4 146,52 lei
„Cheltuieli de exploatare privind „Amortizarea construcţiilor”
amortizarea imobilizărilor”

- cota de amortizare:
100 100
Ca = DU = 25 = 4 %
Unde: DU – durata normală de utilizare din catalog exprimată în ani;

-anuitatea amortizării:
Vi * Ca
Aa = 100 = (103.366 X 4): 100 = 4 146,52 lei

§ Calculul amortizării liniare pentru mijloacele fixe care nu sunt în folosinţă o parte a
anului.
Ex: Dacă se pune în folosinţă un utilaj cu o valoare de intrare de 47 785 lei şi care are o durată
normală de funcţionare de 20 de ani.
Calculul amortizării pentru acest utilaj este prezentat în continuare:
Vi *T
Vma = 12 = (47 785 X 9):12 = 35 838,75 lei
Vma
Aa = DU = (35 838,75: 20) = 1 791,93 lei

- se utilizează “prorata temporis” luând în calcul numărul lunilor:

100 Nl
Prorata temporis = DU * DUN unde:
Nl – numărul de luni întregi de funcţionare
DUN – durata de utilizare normală
DUN = 12 luni de funcţionare normală
100 9
Prorata temporis = 20 * 12 = 5 * 0,75 = 3,75
Vi * prorata
Aa = 100 = (47 785 X 3,75):100 = 1 791,93 lei
- pentru calculul proratei temporis în funcţie de numărul de zile, relaţia va fi:
100 Nz
Prorata temporis = DU * DUN unde:
Nz – numărul zilelor de funcţionare
DUN – durata de utilizare normală
DUN = 360 zile de funcţionare normală
100 270
Prorata temporis = 20 * 360 = 5 * 0,75 = 3,75
Vi * Pr orata
Aa = 100 = (47 785 X 3,75): 100 = 1 791,93 lei
Ex: Dacă se achiziţionează un autoturism cu o valoare de intrare de 60 000 lei. Durata
normală de utilizare este conform catalogului de 5 ani.
Amortizarea anuală: 60 000 lei x 20% = 2 000 lei
Se poate emite următorul plan de amortizare: Na = 100/5 = 20%.

Cost Amortizare Amortizare Valoare rămasă

53
 anuală cumulată de amortizat
Data achiziţiei 600 000 000 lei - - -
31.12.N 60 000 lei 12 000 lei 12 000 lei 48 000 lei
31.12. N+1 60 000 lei 12 000 lei 24 000 lei 36 000 lei
31.12. N+2 60 000 lei 12 000 lei 36 000 lei 24 000 lei
31.12. N+3 60 000 lei 12 000 lei 48 000 lei 12 000 lei
31.12. N+4 60 000 lei 12 000 lei 60 000 lei 0 lei

Amortizarea degresivă

Metoda regresivă (sau degresiva) de amortizare permite calcularea amortismentului

prin aplicarea unei cote procentuale stabilite asupra valorii de amortizat, mai mare la
începutul intrării în funcţiune, în anii iniţiali şi în descreştere continua cu valori mai mici în
anii următori, pe măsura trecerii perioadei normale de funcţionare.
Ex: Dacă s-a achiziţionat o instalaţie de lucru la costul de 9 467,10 lei, cu o durată de utilizare
de 11 ani.
Cota anuală de amortizare este:
100 100
Ca = DU = 11 = 9,1%
Coeficientul de multiplicare pentru amortizarea degresivă = 2,5;
Cota de amortizare degresivă = 9,1 * 2,5 = 22,75 %
Calculul amortizării anuale în regim degresiv în varianta AD1.

An Modul de calcul Amortiz. Anuală Valoarea rămasă

Degresivă (lei) La sfârşitul anului
1 9.467,10 x 22,71% 2.149,97 7.317,12
2 7.317,16 x 22,71% 1.661,72 5.655,43
3 5.655,43 x 22,71% 1.284,34 4.371,08
4 4.371,08 x 22,71% 992,67 3.378,41
5 3.378,41 x 22,71% 767,23 2.611,17
6 2.611,17 x 22,71% > 2.611,17 592,99 2.018,17
7 2.018,17 x 22,71% < 2.152,84 403,63 1.614,54
8 2.018,17: 5 403,63 1.210,90
9 2.018,17: 5 403,63 807,27
10 2.018,17: 5 403,63 403,63
11 2.018,17: 5 403,63 0

Amortizarea accelerată

Aplicarea acestei metode consta în includerea în primul an de funcţionare în

cheltuielile de exploatare a unei sume ce nu poate depăşi 50% din valoarea de intrare a
mijlocului fix respectiv. Pentru anii următori de funcţionare amortizarea se calculează prin
raportarea valorii rămase de amortizat la durata normală de funcţionare rămasă a acestuia.
Ex: Valoarea unui mijloc fix intrat pe 1 ianuarie anul N, este de 2.000 lei, durata normală de
folosire 5 ani.

Tabloul de calcul a amortizării accelerate se prezintă astfel:

Anul Modul de calcul Amortizarea calculată Valoarea netă contabilă
1 2.000x50% 1.000 1.000
2 1.000: 4 250 750
3 250 500
4 250 250

54
 5 250 0

Dacă se achiziţionează o instalaţie de lucru, care are valoarea de intrare de 23 574,62

lei şi cu durata de utilizare de 11 ani.

Anul Modul de calcul Amortizarea anuală

N (8 luni) 23.574,62 x 50% x 8/12 7.858,20
N+1(12luni) 23.574,62 x 50% x 4/12 3.929,10
N+2(12luni) 11.787,31 x 10% 11.787313
N+3(12luni) 11.787,31 x 10% 1.178,73
N+4(12luni) 11.787,31 x 10% 1.178,73
N+5(12luni) 11.787,31 x 10% 1.178,73
N+6(12luni) 11.787,31 x 10% 1.178,73
N+7(12luni) 11.787,31 x 10% 1.178,73
N+8(12luni) 11.787,31 x 10% 1.178,73
N+9(12luni) 11.787,31 x 10% 1.178,73
N+10(12luni) 11.787,31 x 10% 1.178,73
N+11(4luni) 11.787,31 x 10% x 4/12 3.929,10

55
 CAPITOLUL 5
Analiza economico- financiară privind imobilizările corporale

Resursele materiale constituie o parte din ansamblul intrărilor în sistemul întreprindere,

care prin combinare şi comensurare concură la realizarea ieşirilor reprezentând bunuri şi
servicii destinate pieţei. În mod concret, resursele materiale formează suportul material al
capitalului fix (mijloace fixe, respectiv active fixe de exploatare) şi al capitalului circulant
(stocuri, ca element de bază în structura activelor circulante). Ca structuri specifice, activele
fixe şi cele circulante constituie elementele definitorii, suportul realizării funcţiei productive
în cadrul sistemului întreprindere.

5.1. Analiza dinamicii, structurii şi stării funcţionale a mijloacelor fixe

A) Analiză în dinamică imobilizărilor corporale, constituie o problemă internă a fiecărei

întreprinderi, care urmăreşte să evidenţieze, pe de o parte, materializarea programului
investiţional, iar pe de altă parte, dinamica şi masa efectelor produse.
În analiza dinamicii mijloacelor fixe se recomandă a se utiliza valoarea de intrare a
acestora, precum şi valoarea medie anuală, deoarece efectele produse sunt supuse fluctuaţiilor
preţurilor. Raţiunea utilizării acestora este justificată prin aceea că valoarea de intrare
caracterizează dimensiunea mijloacelor fixe la un moment dat, în timp ce valoarea medie
anuală ia în calcul şi timpul de funcţionare.
Modificarea în dinamică a mijloacelor fixe este rezultatul modificărilor intervenite între
intrările şi ieşirile acestora în cursul perioadei ponderate cu timpul de utilizare şi respectiv de
neutilizare al acestora. Valoarea rămasă a mijloacelor fixe nu este concludentă deoarece nu
reflectă proporţionalitatea cu randamentul acestora, ea fiind totodată influenţată şi de sistemul
de amortizare.
Evoluţia mijloacelor fixe pe un anumit orizont de timp, evidenţiază categoriile în care au
avut loc mutaţii ca urmare a finalizării investiţiilor. Structurarea mijloacelor fixe se poate
realiza după mai multe criterii, mai importante fiind:
• După modul de participare la realizarea obiectului de activitate al întreprinderii, distingem:
- Mijloace fixe direct productive (mijloace fixe active;
- Mijloace fixe care nu participă la realizarea producţiei, dar creează cadrul desfăşurării
acesteia.
• După modul de grupare, potrivit prevederilor legale (Legea nr. 15/1994 privind amortizarea
capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, precum şi Normele metodologice de
aplicare ale prevederilor acesteia);
• După apartenenţa mijloacelor fixe, deosebim:
- Mijloace fixe proprii;
- Mijloace fixe închiriate.
În principal, se urmăreşte dinamica mijloacelor fixe direct productive, pentru că de
modificarea acestora depinde baza tehnico-materială a întreprinderilor, suport al realizării
obiectivelor propuse.

B) Analiza structurii mijloacelor fixe, permite evidenţierea acelor categorii spre care s-a
orientat programul investiţional al întreprinderii. De obicei, programul investiţional este
orientat în direcţia acelor mijloace fixe care participă direct şi nemijlocit la obţinerea de
produse finite, executarea de lucrări etc.
Predilect obiectivului propus, se urmăreşte ponderea diferitelor categorii de mijloace
fixe la începutul, dar şi la sfârşitul perioadei analizate, prioritate acordându-se mijloacelor fixe
active. În literatura de specialitate, raportul dintre mijloacele fixe active (Mfa) şi mijloacele
fixe (Mf), este cunoscut sub denumirea de compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe (în
accepţiunea de compoziţie tehnologică a capitalului fix).
56
 Cerinţa de bază, este următoarea:

Mfan Mfan-1
>

Mfn Mf n-1 , în care:

Mfa reprezintă valoarea de intrare sau medie a mijloacelor fixe active;

Mf - valoarea de intrare sau medie a mijloacelor fixe;
Mfa/Mf - compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe sau ponderea mijloacelor fixe active în
totalul mijloacelor fixe aferente exploatării;
N - perioadă.
Între compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe şi efectele de bază ale performanţei
întreprinderii, se desprind legături cauzale de tip nedeterminist cât şi aleatoriu. Cu cât
ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe este mai mare, cu atât este mai
puternică influenţa exercitată asupra indicatorilor de eficienţă a utilizării mijloacelor fixe
(cifră de afaceri, producţia exerciţiului, valoarea adăugată, profitul la 1000 lei mijloace fixe),
existând o limită după care eficienţa începe să scadă.
Pentru evidenţierea corelaţiei dintre ponderea mijloacelor fixe active în totalul
mijloacelor fixe (variabilă independentă, notată cu x) şi unul dintre indicatorii de eficienţă
menţionaţi (de exemplu, cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe reprezentând variabilă
dependentă, notată cu y), există o strânsă corelaţie exprimată prin funcţia de regresie de tip
parabolic, astfel:
Y = a + bx + cx2
Cu cât se îmbunătăţeşte structura mijloacelor fixe active, cu atât există posibilitatea
creşterii eficienţei utilizării mijloacelor fixe totale.

C) Starea mijloacelor fixe, poate fi caracterizată cu ajutorul următorilor indicatori:

• Gradul de reînnoire a mijloacelor fixe (Gr), exprimă raportul dintre valoarea mijloacelor
fixe intrate ca urmare a realizării programului de investiţii (Iv) şi valoarea mijloacelor fixe
existente la sfârşitul exerciţiului financiar (Mf):
Gr= Iv/Mf * 100
Analiza poate fi efectuată pe total mijloace fixe cât şi pe categorii de mijloace fixe.
• Gradul de uzură a mijloacelor fixe (Gu), se determină ca raport între amortizarea cumulată
(A) şi valoarea de intrare în patrimoniu a mijloacelor fixe (Mf):
Gu= A/Mf * 100
Gradul de uzură a mijloacelor fixe poate fi determinat pe total mijloace fixe, cât şi pe
principalele categorii de mijloace fixe, atât la începutul cât şi la sfârşitul anului.
Potrivit reglementăriolr legale, gradul de uzură mai poate fi determinat şi ca raport
între durata consumată (Dc) şi durata normală de funcţionare (Dnf), astfel:
Gu= Dc/Dnf * 100
În mod similar poate fi determinat şi gradul de uzură reală a mijloacelor fixe (Gu’):
Gu’ = Dc/ (Dc + Dre)* 100
Dre= reprezintă durata rămasă din punct de vedere economic, respectiv perioada de
funcţionare în care mijlocul fix poate fi folosit în condiţii de eficienţă.

5.2. Analiza utilizării extensive şi intensive a mijloacelor fixe

Analiza utilizării extensive a mijloacelor fixe

În analiza utilizării extensive a mijloacelor fixe, în principal, a maşinilor, utilajelor şi
instalaţiilor de lucru, se folosesc indicatorii:

57
• Gradul de programare a fondului de timp calendaristic (Gp), care se determină ca raport
între fondul de timp maxim disponibil al utilajelor (Tmax) şi fondul de timp calendaristic
(Tc):
Gp= Tmax/Tc* 100
• Gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (Gu), determinat că raport între
fondul de timp efectiv lucrat de utilajele întreprinderii (T1) şi fondul de timp maxim
disponibil (Tmax):
Gu= T1/Tmax * 100
• Gradul de folosire a fondului de timp calendaristic (Gf), stabilit ca raport între fondul de
timp efectiv lucrat (T1) şi fondul de timp calendaristic (Tc):
Gf = T1/Tc * 100

Analiza utilizării intensive a mijloacelor fixe

Eficienta utilizării mijloacelor fixe măsoară rezultatele obţinute o unitate de mijloace

fixe, într-o perioadă de timp. Indicatorii de apreciere a folosirii intensive a mijloacelor fixe
pot fi exprimaţi în unităţi naturale sau valorice.

A) Indicatorii exprimaţi în unităţi naturale

Cei mai importanţi indicatori sunt:
1) Randamentul mediu al utilajelor - este cel mai important indicator utilizat pentru
caracterizarea utilizării intensive şi exprima producţia ce revine pe un utilaj într-o perioadă de
timp. După unitatea la care se referă randamentul poate fi:
- Randamentul mediu pe un utilaj (Ru), calculat că raport între producţia obţinută într-o
perioadă de timp (Q) şi numărul de utilaje folosite în perioada respectivă (Nu):
Ru = Q/Nu
- Randamentul mediu orar (Rh), calculat că raport între producţia obţinută şi timpul efectiv
Lucrat de către utilaje (Te):
Rh = Q/Te
Între cele două forme de exprimare a randamentului exista relaţia:
Ru = t * Rh , în care:
T - timpul mediu de funcţionare al unui utilaj.

2) Randamentul marginal al utilajelor - calculat că raport între variaţia volumului

producţiei (∆Q) şi variaţia timpului lucrat de utilaje (∆Te) astfel:
Rm=∆Q/∆Te

3) Coeficientul de elasticitate al producţiei în raport cu factorul utilaje (e):

E= ∆Q/Q: ∆Te/Te= ∆Q/∆Te: Q/Te = Rm/Rh
Acesta exprima creşterea procentuală a producţiei la o creştere cu un procent a
timpului de lucru al utilajelor. O valoare supraunitară a acestui coeficient ne arată că eforturile
Suplimentare efectuate se justifica prin rezultatele obţinute.

B) Indicatorii exprimaţi în unităţi valorice

În cadrul acestora, rezultatele şi eforturile sunt exprimate valoric. Principalii indicatori
de eficienta utilizaţi, sunt:
- Producţia exerciţiului la 1000 lei mijloace fixe;
- Cifră de afaceri la 1000 lei mijloace fixe;
- Valoarea adăugată la 1000 lei mijloace fixe;
- Profitul brut şi net la 1000 lei mijloace fixe.
Toţi aceşti indicatori se calculează prin raportarea efectelor utile obţinute la valoarea
medie a acestuia astfel:
58
 EKf = (Qe, Că, Va, P) /Kf * 1 000 , unde:
Ekf - eficienta utilizării mijloacelor fixe;
În cadrul analizei eficienţei folosirii mijloacelor fixe trebuie să se urmărească şi
corelaţia dintre valoarea producţiei şi eficientă mijloacelor fixe, pe baza relaţiei următoare:
Q= Kf *EKf = Kf * (Qe, Că) /Kf
Din această relaţie rezulta că sporirea volumului producţiei poate avea la bază atât
creşterea volumului mijloacelor fixe, cât şi o folosire eficientă a acestora. Un obiectiv
important îl constituie şi studierea corelaţiei dintre eficienta mijloacelor fixe, productivitatea
muncii şi înzestrarea tehnică a muncii, care poate fi redata prin următoarea relaţie:
W = It * EKf sau Q/Ns= Kf/Ns * Q/Kf, în care:
Ns - numărul mediu de salariaţi sau de muncitori.
Corelaţia optimă ce trebuie să existe între aceşti indicatori se întâlneşte atunci când
indicele productivităţii muncii devansează indicele eficienţei mijloacelor fixe, iar acesta la
rândul său devansează indicele înzestrării tehnice a muncii, adică:
IW > IEKf > IIt.

5.3. Principalii indicatori de eficienta economică calculaţi pe baza activelor fixe

În conformitate cu Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a

Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme
cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.752/2005,
cu modificările şi completările ulterioare, entităţile întocmesc situaţii financiare anuale, din a
căror componenta fac parte şi notele explicative.
La pct. 280 din reglementările menţionate sunt prezentate formatele notelor
explicative. Din structura celor 10 note explicative prezentate, una dintre acestea se referă la
„Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-financiari”.
Importanta calculării indicatorilor economico-financiari consta în cunoaşterea
evoluţiei acestora şi în compararea cu exerciţiile financiare precedente, ceea ce oferă
conducerii entităţii, posibilitatea de a efectua analize economico-financiare cu impact în
procesul decizional.
De asemenea, cunoaşterea nivelului indicatorilor economico-financiari permite
efectuarea de comparaţii cu alte entităţi din sectoare de activitate similare, autohtone sau
internaţionale.
Principalele grupe de indicatori sunt:
· indicatori de lichiditate,
· indicatori de risc,
· indicatori de activitate (de gestiune),
· indicatori de profitabilitate şi solvabilitate.
Pe baza informaţiilor din situaţiile financiare, S.C. NOROC BUN PLUS S.R.L.
determina o serie de indicatori (Nota 9-Indicatori economico-financiari) grupaţi astfel:

I. Indicatori de lichiditate

Indicatorii din această grupa arata capacitatea activelor din cadrul entităţii de a se
transforma în bani, fără riscuri.

1. Lichiditate curentă = Datorii curente/Active curente

Indicatorul arata suma cu care activele circulante depăşesc datoriile pe termen scut şi
oferă garanţia acoperirii datoriilor curente din activele curente. Valoarea recomandată şi
acceptabilă este în jur de 2. Deci, cu cât valoarea acestuia este mai mare, cu atât situaţia
entităţii este mai bună.
2. Lichiditate imediată = Active curente – Stocuri (test acid)
59
 Acest indicator elimina stocurile, deoarece nu se pot transforma imediat în
disponibilităţi, exprimând capacitatea entităţii de a plăti datoriile. Valoarea recomandată este
în jur de 1. Cu cât „testul acid” este mai mare decât 1, cu atât situaţia entităţii este mai bună.

II. Indicatori de risc

1. Gradul de îndatorare = Capital împrumutat/Capital propriu x 100

Capital împrumutat = credite peste 1 an
Capital angajat = capital social + rezerve + credite peste 1 an
Indicatorul arata cât la sută din capitalurile proprii reprezintă creditele peste 1 an şi
posibilitatea acoperirii acestora din rezerve şi capitalul social.
Riscul nu trebuie să se ridice la mai mult de 30%.
2. Indicatorul privind acoperirea dobânzilor = Profit înaintea platii dobânzii şi
impozitului pe profit/Cheltuieli cu dobândă
Acest indicator determina de câte ori entitatea achita cheltuielile cu dobândă. Cu cât
valoarea acestuia este mai mică, cu atât poziţia entităţii este mai riscantă.

III. Indicatori de activitate (de gestiune)

Indicatorii de activitate furnizează informaţii cu privire la:

· viteza de intrare sau de ieşire a fluxurilor de trezorerie ale entităţii;
· capacitatea entităţii de a controla capitalul circulant şi activităţilor comerciale de bază ale
entităţii.
1. Viteza de rotaţie a stocurilor = Costul vânzărilor/Stocul mediu (rulajul stocurilor)
Indicatorul arata de câte ori stocul a fost rulat de-a lungul exerciţiului financiar.
2. Numărul de zile de stocare (durata medie de vânzare) = Stocul mediu/Costul
vânzărilor* 365
Indicatorul indica numărul de zile în care bunurile sunt stocate în unitate.
Cu cât numărul de zile este mai mic, cu atât situaţia este mai bună, în sensul că
stocurile sunt utilizate în procesul de producţie, aprovizionările cu stocuri sunt ritmice şi nu
exista riscul de a înregistra stocuri cu mişcare lentă sau greu vandabile.
3. Viteza de rotaţie a debitelor-clienţi = Şold mediu clienţi/Cifra de afaceri x 365
Când valoarea indicatorului este mare, rezulta că în unitate sunt probleme legate de
controlul creditului acordat clienţilor şi în consecinţă creanţele sunt mai greu de încasat
(clienţi rai platnici). Entitatea trebuie să ia măsurile care se impun pentru urgentarea încasării
acestora.
4. Viteza de rotaţie a creditelor-furnizori = Şold mediu furnizori/Achiziţii de bunuri
(fără servicii) sau Cifră de afaceri * 365
Indicatorul exprima numărul de zile de creditare pe care entitatea îl obţine de la
furnizorii săi.
5. Viteza de rotaţie a activelor imobilizate = Cifra de afaceri/Active imobilizate
Indicatorul exprima numărul de rotaţii efectuate de activele imobilizate pentru
realizarea cifrei de afaceri. De asemenea, se evaluează eficienta managementului activelor
imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate prin exploatarea acestora.
6. Viteza de rotaţie a activelor totale = Cifra de afaceri/Total active
Indicatorul evaluează eficienta managementului activelor totale prin examinarea
valorii cifrei de afaceri generate de activele entităţii.

IV. Indicatori de profitabilitate

Indicatorii din această grupa exprima eficienta entităţii în realizarea de profit din
resursele disponibile.
1. Rentabilitatea capitalului angajat = Profit înaintea platii dobânzii şi impozitului pe
profit/Capital angajat
60
 Indicatorul reprezintă profitul pe care îl obţine entitatea din banii investiţi în afacere.
2. Marja brută din vânzări = Profit brut din vânzări/Cifra de afaceri *100
O scădere a procentului poate scoate în evidenţă faptul că entitatea nu este capabilă să
îşi controleze costurile de producţie sau să obţină un preţ optim de vânzare.
3. Profitabilitate = Profit din exploatare/Capital angajat
Atunci când profitabilitatea este mai mică decât rata dobânzii de bază pe termen lung,
conducerea entităţii ar trebui să analizeze situaţia în sensul orientării activelor într-o altă
direcţie de utilizare sau chiar să procedeze la lichidarea unităţii sau alta procedura de
reorganizare, în cazul în care profitabilitatea nu poate fi îmbunătăţită.

V. Solvabilitatea pe termen lung

Pe baza indicatorilor din această grupă, se stabileşte capacitatea entităţii de a face faţă
datoriilor pe termen lung.
1. Raportul datorii la capitalul propriu = Total datorii/Capital propriu
Dacă acest indicator este prea ridicat, acest lucru ar putea semnaliza ca entitatea şi-a
consumat întreaga capacitate de îndatorare şi nu dispune de o marjă de manevră în cazul unor
evenimente viitoare nefavorabile. Dacă tendinţa de evoluţie a indicatorului este ascendenta,
aceasta ar putea însemna că profiturile sunt prea scăzute pentru a putea acoperi nevoile
entităţii.
Dacă evoluţia este descendentă, atunci s-ar putea ca entitatea să se afle într-o situaţie
favorabilă şi să fie în măsură să pregătească terenul pentru o viitoare expansiune.
2. Raportul Imobilizări corporale nete la capitalul propriu = (Capital propriu –
Imobilizări necorporale)/Capital propriu
Acest indicator da informaţii cu privire la calitatea curentă a capitalului propriu,
deoarece sunt eliminate active necorporale, precum fondul comercial, a cărui materializare
depinde în totalitate de activităţile viitoare.
3. Gradul de acoperire a dobânzilor = Profit din exploatare/Cheltuieli privind dobânzile
Indicatorul exprima capacitatea entităţii de a face faţă obligaţiilor de plată a
dobânzilor, care este mai curând o funcţie a capacităţii acesteia de a genera un flux de
trezorerie pozitiv din activitatea de exploatare, atât pe termen scurt, cât şi în perspectivă.
Astfel, gradul de acoperire a dobânzilor arata cât de stabilă este capacitatea entităţii de
a-şi onora obligaţiile de plată privind dobânzile.
Aceştia sunt principalii indicatori pe care o entitate ar trebui să-i calculeze în
momentul în care se face analiza patrimoniala pe baza situaţiilor financiare. Interpretarea
acestor indicatori scoate în evidenţă riscul de insolvabilitate a entităţii. Aceasta constă în
incapacitatea entităţii de a-şi onora angajamentele asumate faţă de terţi.
Analiza elementelor de activ şi de pasiv, prin prisma criteriilor de lichiditate
presupune şi realizarea unei abordări juridice a capitalurilor proprii. Din punct de vedere
contabil, capitalurile proprii sunt la nivelul activului net şi reprezintă interesul rezidual al
acţionarilor/asociaţilor.
Astfel, potrivit prevederilor art. 15324 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în
care consiliul de administraţie, respectiv directoratul constata că, în urma unor pierderi,
stabilite prin situaţiile financiare anuale aprobate conform legii activul net, determinat că
diferenţa între totalul activelor şi totalul datoriilor acesteia, reprezintă mai puţin de jumătate
din valoarea capitalului social, vor convoca adunarea generală extraordinară, pentru a hotărî
reîntregirea capitalului, reducerea lui la valoarea rămasă sau dizolvarea societăţii.
Se constată că acele entităţi care dispun de lichidităţi insuficiente, fie pentru acoperirea
datoriilor contractate, fie pentru finanţarea creşterii economice, sunt de fapt nişte societăţi
cărora le lipseşte flexibilitatea financiară, situaţie pe care utilizatorii de situaţii financiare şi în
special acţionarii trebuie să o cunoască.

61
 Eficienta mijloacelor fixe poate fi determinată prin indicatorii:
o cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe;
o profit la 1000 lei mijloace fixe.
Pentru calculul indicatorilor s-au folosit următoarele formule:
o Cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe=Cifra de afaceri/Mijloace fixe*1000;
o Profit la 1000 lei mijloace fixe = Profit/Mijloace fixe * 1000.
Evoluţia acestor indicatori este prezentată în tabelul nr. 1.

Indicatori Cifră de afaceri Profitul

2009 774 594 1 174
2010 834 948 0

Analizând datele din tabel observăm că primul indicator, cifra de afaceri a avut o
evoluţie crescătoare în perioada 2009-2010. Cauza acestei evoluţii a fost achiziţionarea unor
utilaje noi mai performante decât cele existente, aceasta făcându-se prin investiţii. Profitul s-a
diminuat din cauza investiţiilor.

Evoluţia indicatorilor economico-financiari în perioada 2009-2010 ai societăţii SC

NOROC BUN PLUS S.R.L.

Denumirea indicatorului Nr. Suma/2 Suma/201

Rd. 009 0
1. Indicatori de lichiditate 0 0,00 0,00
a) Indicatorul lichidităţii curente 1 1,10 0,96
b) Indicatorul lichidităţii imediate 2 0,60 0,58
2. Indicatori de risc 0 0,00 0,00
a) Indicatorul gradului de îndatorare 3 - 369,71 - 170,95
b) Indicatorul privind acoperirea dobânzilor 4 - 1,39 - 1,36
3. Indicatori de activitate (indicatori de gestiune) 0 0,00 0,00
a) Viteza de rotaţie a stocurilor (rulajul stocurilor) 5 6,11 6,06
b) Viteza de rotaţie a stocurilor (număr de zile de stocare) 6 58,29 58,79
c) Viteza de rotaţie a debitelor- clienţi 7 59,43 53,86
d) Viteza de rotaţie a creditelor-furnizor 8 41,57 57,30
e) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate 9 43,07 139,23
f) Viteza de rotaţie a activelor totale 10 3,06 2,91
4. Indicatori de profitabilitate 0 0,00 0,00
a) Rentabilitatea capitalului angajat 11 0,63 2,13
b) Marja brută de vânzări 12 16,11 18,66

Observăm că gradul de îndatorare a scăzut şi viteza de rotaţie a activelor imobilizate a

crescut ceea ce înseamnă că activele imobilizate au o viteză de rotaţie mai eficientă.

62
 Concluzii

În urma studierii capitolelor I. „Consideraţii teoretice privind contabilitatea

imobilizărilor corporale” şi II. „Consideraţii teoretice privind amortizarea
imobilizărilor corporale” am ajuns la concluzia că: în activitatea agenţilor economici,
rezultă că deciziile privitoare la dezvoltarea, utilizarea şi scoaterea din gestiune a mijloacelor
fixe au un efect de durată.
De aceea pentru asigurarea unor decizii bine orientate este necesar ca acestea să fie
fundamentate pe informaţii exacte şi complete cu privire la numărul şi structura, caracteristici
tehnico-funcţionale, stare tehnică şi grad de uzură, valoare de intrare, depreciere, randament
tehnic şi economic.
Pentru a se îndeplini în bune condiţii aceste cerinţe, la organizarea contabilităţii
mijloacelor fixe trebuie urmărite următoarele obiective:
· cunoaşterea valorii mijloacelor fixe la intrarea în patrimoniu, la inventariere şi la închiderea
exerciţiului la nivelul unităţii şi pe categorii de mijloace fixe;
· Evidenţa permanentă a existenţei şi mişcării mijloacelor fixe în vederea asigurării
controlului gestionar al lor;
· Calcularea exactă a amortizării şi includerea acesteia în cheltuielile de exploatare în vederea
recuperării valorii mijloacelor fixe.
· Asigurarea controlului gestionării mijloacelor fixe, urmărind determinarea corectă a
capacităţilor de producţie şi realizarea unor indici eficienţi de utilizare a acestora.
S.C. NOROC BUN PLUS S.R.L. are organizată contabilitatea imobilizărilor corporale
conform legislaţiei în vigoare. Sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru întocmirea
documentelor justificative privind operaţiunile economice, privind imobilizările corporale,
organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ imobilizat, precum şi valorificarea
rezultatelor financiar – contabile, respectarea regulilor de întocmire a situaţiilor financiar
anuale simplificate, depunerea acestora în termen la organele în drept şi publicarea loc,
păstrarea documentelor justificative, a registrelor şi situaţiilor financiare anuale simplificate.
Societatea ţine evidenţa contabilă a imobilizărilor corporale şi a amortismentelor pe
grupe şi pe analitice distincte.
Pentru a acoperi unele aspecte semnalate ca probleme critice vor trebui să existe
preocupări pe linia:
* simplificării administrative;
* managementului electronic al documentelor;
* cooperărilor intercompartimentale;
* bugetării pe programe;
* introducerii unor instrumente de evaluare a satisfacţiei cetăţeanului;
* introducerii unor instrumente de standardizare, a unui «cod al calităţii»;
* generalizării certificării calităţii activităţii/serviciului;
* accesului la finanţări externe.
* implementarea unor metode mai eficiente de a realiza forţa managementului forţei
de vânzare, al reclamei comerciale, al promovării vânzărilor şi al distribuţiei.
* asistenta personalului angrenat în activitatea de marketing, astfel încât eficienţa
acestei activităţi să crească.
Unul din avantajele desfăşurării activităţii de comercializare a produselor de papetărie
este în primul rând cererea permanentă de pe piaţă a unor astfel de produse. Indiferent de
clasa socială, categorie de vârstă sau sex, pentru fiecare individ în contextul actual, produsele
de papetărie sunt absolut indispensabile. Datorită politicilor de preţuri practicate de
producători, accesul la produsele de papetărie este foarte uşor.

63
 BIBLIOGRAFIE

1. Bistriceanu Gheorghe, Lexicon de finante, banci, asigurari, Vol. I, Ed. Economica,

Bucuresti, 2001.
2. Chirică Lefter, Curs complet de contabilitate şi fiscalitate, Ed. Economică, Vol II,
Bucureşti, 2000.
3. Dobrota Nita, Economie politica, Editura Economica, Bucuresti, 2000.
4. Dobrotă Niţu, Economie politică, Editura Pedagogică, Bucureşti, 1999.
5. Epuran Mihai, Valeria Babaita ,Corina Grosu, Contabilitatea financiara in noul sistem
contabil, Editura de Vest, Timisoara, Vol.I, 1996.
6. Feleaga Niculae, Ion Ionascu, Tratat de contabilitate financiara,Vol. II, Editura
Economica, Bucuresti, 1998.
7. Feleaga Niculae, Ionascu Ion, Contabilitate financiară, Vol. II, Ed. Economica, Bucuresti,
1993.
8. Feleaga Niculae, Liliana Manciu, Politici si opţiuni contabile, Editura Economica,
Bucuresti, 2002.
9. Feleaga Niculae, Sisteme contabile comparate, Editia a II-a , Vol. II, Norme contabile
internationale, Editura Economică, 2000.
10. Feleaga Niculae, Sisteme contabile comparate, Editia a II-a, Vol. I, Editura Economica,
Bucureşti, 1999.
11. Horomnea Emil, Neculai Tabara, Revista de Finante Publice si Contabilitate nr. 6/ 2003.
12. Isai Violeta, Contabilitatea financiară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003.
13. Moisescu Florentina, Bazele contabilităţii, Editura Vox, Bucureşti, 2001.
14. Needles E. Belverd, Jr., Henry R. Anderson, James C Caldwell (Traducere Rodica
Levitki), Principiile de baza ale contabilitatii, Ed. ARC, Bucuresti, 2001.
15. Niculae Feleaga, Sisteme contabile comparate. Contabilitatile anglo-saxone, Vol. I, Ed.
Economica, Bucuresti, 1999.
16. Oprea Catalin, Bazele contabilitatii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997.
17. Pantiru Petru, Curs de economie (Microeconomie), Editura Fundatiei Universitare
“Dunarea de Jos”, Galati, 2002.
18. Pătruţ Vasile, Aristiţa Rotilă, Contabilitatea întreprinderii, Ed. Alma Mater, Bacău, 2002.
19. Plesea Doru, Bazele Contabilitatii / Contabilitate Financiara, Vol. I, Editura Omnia UNI -
S.A.S.T., Brasov, 2009.
20. Plesea Doru, Contabilitatea financiara a agentilor economici (Reglementari contabile
conforme cu directivele europene), Editura ROMPRINT, Brasov, 2008.
21. Ristea Mihai- coordonator, Roxana Ionescu, Camelia Panciu, Mirela Nicoleta Dinescu,
Valentina Capotă, Contabilitate- Manual pentru licee economice, clasa a X-a, Editura
Didactică şi pedagogică, R.A. Bucureşti, 1998.
22. Ristea Mihai si colaboratorii, Contabilitatea societatilor comerciale , Vol. II,
Ed.CECCAR, Bucuresti, 1996.
23. Ristea Mihai, Contabilitatea societatilor comerciale, Vol. II, Ed. CECCAR, Bucuresti,
1996.
24. Tabara Neculai , Emil Horobnea, Constatin Toma, Conturile anuale in procesul
decizional, Editura Tipo Moldova , Iaşi, 2001.
25. Talaghir Gheorghe, Carmen Creţu, Gh. Negoescu, Contabilitatea pe intelesul tuturor, Ed.
All Beck, Bucuresti, 2000.
26. ***Decret nr. 256/ 14.07.1984 privind Imbunatatirea regimului de construire a locuintelor
si modificarea unor reglementari referitoare la stabilirea preturilor limita ale locuintelor
care se construiesc din fondurile statului, a preturilor de contractare ale locuintelor
proprietate personala si a preturilor de vinzare ale locuintelor din fondul locativ de stat.

64
27. *** Ghid practic de aplicare a Standardelor Internaţionale de Contabilitate, Ed.
Economica, 2001.
28. *** I.A.S. 16 – “ Imobilizari corporale’.
29. *** I.A.S. 36 –„Deprecierea Activelor”.

Legislatie

1. *** Legea nr. 571/2003 coroborata cu Hotararea de Guvern 44/2004 privind Codul fiscal
cu normele metodologice de aplicare.
2. *** Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal publicata in Monitorul Oficial nr. 927/ 2003.
3. *** Legea nr.15/ 1994 privind Amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si
necorporale, republicata in Monitorul Oficial nr. 242/ 31.05.1999 modificata.
4. *** Ordinul 306 /26.02.2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate,
armonizate cu Directivele Europene din Monitorul Oficial 279 / 25.04.2002.
5. *** Hotararea Guvernului nr. 1553/2003 privind Reevaluarea imobilizarilor corporale si
stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe publicata in Monitorul Oficial nr. 21/2004.
6. *** Hotararea Guvernului nr. 2133/30.11.2004 privind Aprobarea rectificarii bugetului de
venituri si cheltuieli pe anul 2004 al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului,
publicata in Monitorul Oficial nr.1220 din 20 decembrie 2004.
7. *** Hotararea Guvernului nr. 2139 /30.11.2004 Catalogul privind clasificarea si duratele
normale de functionare a mijloacelor fixe publicat in Monitorul Oficial Nr. 46 /
13.01.2005.
8. *** Hotararea Guvernului nr. 2139/ 30.11.2005 privind Aprobarea Catalogului privind
clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe.
9. *** Hotararea Guvernului nr. 266/ 10/06/1994 pentru Aprobarea clasificatiei si a duratelor
normale de functionare a mijloacelor fixe publicata in Monitorul Oficial nr.180 din 15
iulie 1994.
10. *** Hotararea Guvernului nr. 964/23.12.1998 pentru Aprobarea clasificatiei si a duratelor
normale de functionare a mijloacelor fixe.
11. *** Hotararea Guvernului nr: 834 /14.12.1991 privind Stabilirea si evaluarea unor terenuri
detinute de societatile comerciale cu capital de stat.
12. *** Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr.94/2001 pentru aprobarea Reglementarilor
contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitatii Economice Europene si cu
Standardele Internationale de Contabilitate publicat in Monitorul Oficial nr. 85/2001.
13. *** Regulament de aplicare a Legii Contabilitatii nr. 82 / 1991.

65