Riga Crypto și lapona Enigel

de Ion Barbu

Potrivit lui Eugen Lovinescu, conceptul de ”modernism” definește în literatură o

mișcare largă, ce cuprinde toate manifestările postromantice înscrise sub semnul unui
”principiu de progres”. Moderniștii promovează imperativul sincrozinării cu modelul
civilizației și culturii europene, considerând că perpetuarea ”canoanelor etniciste învechite
generează o inadmisibilă provincializare și izolare a culturii românești”. Lirica modernă
explorează orizonturile interioare ale omului modern și limitele limbajului. Metafora
devine cel mai fecund mijloc stilistic al fanteziei nelimitate. Poezia se intelectualizează,
asumându-și funcția cunoașterii, îndepărtându-se de sentiment. Așa se explică
discontinuitatea, haosul unor idei poetice, incompatibilitatea titlului în raport cu discursul
liric si eliminarea punctuației.
Modernismul românesc se conturează la mijlocul secolului al XX-lea, în atmosfera de
efervescență creatoare a cenaclului literar ”Sburătorul”, condus de criticul interbelic Eugen
Lovinescu, cel care, de altfel, a impus acest termen în vocabularul istoriei literaturii
românești.
Ion Barbu este, nu numai un creator de o uimitoare noutate în literatura
românească, dar și un mare poet modernist. Lirica barbiană cuprinde creații complexe,
cauza fiind natura duală a cheii de înțelegere. Cititorul, pentru a decripta, trebuie să se
apropie de viziunea abstractă a creatorului, care propune înțelegerea literaturii în strânsă
legatură cu matematica. Criticul Tudor Vianu specifică, în monografia înclinată lui Ion
Barbu, parcursul creației acestuia, raportându-se la trei etape distincte: de la creația
parnasiană, la cea baladică și orientală, iar spre final, la lirica pură și ermetică.
Integrată în volumul ”Joc secund”, balada ”Riga Crypto și lapona Enigel” este dovada
pură a măiestriei, prin care poetul a supus concepte folclorice fuziunii cu spiritul său
original, realizând un autentic poem de cunoaștere.
Opera pare o delicată poveste de dragoste, cu toate acestea tema nu aduce în prim-
plan iubirea, cele două măști lirice întâlnindu-se pentru a-și înfrunta, în mod tragic,
destinul. Prin urmare, tema este de natură filozofică, sugerând nevoia de cunoaștere a
regelui ciupercă și a laponei Enigel. Această aventură gnostică eșuează demonstrând
incompatibilitatea dintre cele două ființe diferite prin esență.
Viziunea reflexivă a autorului este sugerată și de către titlu, construit în maniera
altor opere din literatura universală, acesta amintește de tragismul unei povești de iubire
de tipul Tristan și Isolda sau Romeo și Julieta. Titlul pivotează filonul filozofic prin raportea
la numele eroilor: Crypto, ce simbolizează izolarea în umbră, în timp ce Enigel reprezintă
finețea, deschiderea spre lumină și viață. Pe de altă parte, subtitlul ”balada” avertizează
asupra dimenisunii narative a poetului, amintind de cântecele nunțiale românești.
O altă idee semnficativă se deduce din analiza compoziției: nunțirea dintre cele două
jumătați incompatibile, determinând suferință și frustrare. La nivel structural, poezia este
alcătuită din două părți, fiecare reprezentând o nuntă: una reală, consumată și împlinită, iar
cealaltă povestită, modificată în final, prin unirea lui Riga Crypto cu ”măsălăriță”. Forma
compozițională este cea a povestirii în ramă, prima parte devenind cadru pentru cea de-a
doua secvență poetică.
Partea întâi este considerată o ramă a povestirii și sugerează câteva detalii spațio-
temporale, substantivul ”mestrel” făcând trimitere la un Ev mediu european. Incipitul
introduce cititorul în atmosfera ritualică a momentului când soarta nunții este stabilită în
spațiul restrâns al căirii. Această anticameră, în care realul se împletește cu mitul, devine o
poartă între universul nunții umane, cel al poveștii transmise prin viu grai. Cântecul lor
care urmează a fi spus ”încetinel” capătă semnificații filosofice. Autorul îl caracterizează pe
”menestrel” printr-o tristețe metafizică, indicată prin epitetul ”aburit”. Pentru a transpune
calitățile lui excepționale, se recurge la comparația ”ca vinul vechi”. Astfel, istorisirea
cântărețului asteptată cu nerăbdare și cerută cu insistență, conturează o tristă poveste de
dragoste, aceea dintre lapona Enigel si Crypto, regele ciupercă.
În partea a doua, se surprinde, în mod alegoric, povestea imposibilă de iubire dintre
ființa vegetală și cea umană. Secvența debutează cu prezentarea regatului craiului Grypto, o
lume ascunsă, un ținut al întunericului dominat de umeazeală, ”în pat de râu și-n humă
unsă”, simbolizând lipsa cunoașterii. Este surprins, de asemenea, portretul regelui, o fire
ciudată, un neînțeles urât de supuși, pentru că nu își împlinește menirea: ”Sterp îl făceau și
nărăvaș, / Că nu voia să înflorească”. Prin metafora ”inimă ascunsă” se denotă închiderea în
sine, conturând, astfel, simbolul increatului. Poemul continuă cu prezentarea laponei Enigel
căreia îi sunt atribuite epitetele ”mică, liniștită”, semne ale superiorității, dar care trăiește
”în țări de gheață urgisită”, aspirând către lumina și caldura soarelui. Ea reprezintă o
ipostază evoluată, superioară regnului său, capabilă de a-și urma cu orice preț idealul.
Întâlnirea celor două ființe care provin din doua lumi diferite, dialogul și povestea
lor de dragoste au loc în vis, spațiu oniric ce amintește de luceafărul eminescian. Aspirația
celor doi fundamentează o antiteză între dorința fetei de a atinge idealul solar și aceea de a
se împlini prin iubirea lui Crypto.
Reprezentantul planului inferior lansează trei chemări la nunțire, succedate de trei
refuzuri motivate ale fetei. Prima chemare ilustrează o ademenire a fetei cu bogății din
lumea vegetală, precum ”dulceață” și ”fragi”. Ea, însă, amână cunoașterea prin intermediul
iubirii, motivându-și aspirația către sud (”mai la vale”). A doua chemare face referire la
depășirea condiției, Riga Crypto dorind să fie ales ca simbol al nunțirii. Fata îl refuză și de
această dată, considerându-l ”umed” și ”plăpând” și sugerându-i să aștepte să se coacă. Prin
ultima chemare, drumurile celor doi se despart definitiv, deoarece Riga Crypto vede în
soare un coșmar existențial, pe când lapona vede cel mai de preț lucru pentru pământeni.
Apar două simboluri ce indică ermetismul modernismului barbian: roata – simbol al
cercului și fântâna – simbol al cunoașterii de sine în aspirația către absolut. Refuzul fetei îl
supune pe Riga Crypto luminii solare, cea care îl ucide, devenind o ciupercă otrăvitoare.
Așadar, opera lui Ion Barbu este un poem ce aduce în prim-plan tema condiției
umane, conturate printr-o antiteză modernă, între spirit și materie, căreia i se asociază,
motive precum căutarea, aspirația către lumină și imposibilitatea indivizilor de a-și depăși
condiția. Prin intermediul poemului ”Riga Crypto și lapona Enigel”, Ion Barbu, neagă o
întreagă tradiție literară înlocuind ideea impusă de-a lungul timpului, conform căreia
dragostea ar fi un miracol.