IMPOZITE ŞI TAXE
ÎN EUROPA
 

Cuprins
1. CAPITOLUL I. FISCALITATEA
Secţiunea 1. Noţiuni introductive
2. CAPITOLUL II. TEO TEORIA
RIA GENERALĂ
GENERALĂ A IMPOZITELOR ŞI
TAXELOR ÎN EUROPA
Secţiunea 1. Clasificarea impozitelor şi a taxelor conform Sistemului European
de Conturi
Secţiunea 2. Impozite şi taxe asupra producţiei şi importurilor
Secţiunea 3. Impozite şi taxe curente pe venit şi pe avere
Secţiunea 4. Impozite şi taxe pe capital
Secţiunea 5. Contribuţii sociale
3. CAPITOLUL III. PRINCIPALELE IMPOZITE ŞI TAXE ÎN EUROPA
Secţiunea 1. Prezentare generală
Secţiunea 2. Impozitul
Secţiunea 3. Impozitul pe
pe venit
profit

4. CAPITOLUL IV. ALTE CATEGORII DE IMPOZITE, TAXE ŞI

CONTRIBUŢII ÎN EUROPA
Secţiunea 1. Impozit pe avere
Secţiunea 2. Taxe ecologice
Secţiunea 3. Impozite şi taxe pe activitatea economică a întreprinderilor
Secţiunea 4. Impozite şi taxe asupra succesiunilor şi a donaţiilor
Secţiunea 5. Impozite pentru deţinerea sau transmiterea de imobile
Secţiunea 6. Accizele
Secţiunea 7. Contribuţii sociale obligatorii

2
 

CAPITOLUL I. FISCALITATEA
Secţiunea 1. Noţiuni introductive
Procesul de globalizare nu ar fi fost posibil fără internaţionalizarea relaţiilor economice şi
mai ales a relaţiilor financiare. Printre factori care au determinat dezvoltarea relaţiilor 
internaţionale se numără:
- facto
factoriri de or
ordin
din mo
moral
ral – îînn genera
general,l, act
activită
ivităţi
ţi soc
social-eco
ial-economic
nomicee umanitare;
umanitare;
- facto
factoriri impu
impuşi şi de llegile
egile eeconomi
conomice ce obiec
obiective,
tive, ppotrivi
otrivitt cărora ddezvolt
ezvoltarea
area produc
producţiei
ţiei ddee
bunuri şi servicii depinde de lărgimea pieţei de desfacere;
- normel
normelee jurid
juridice
ice – prin care
care se st stabile
abileşte
şte cadr
cadrulul genera
generall de desf
desfăşurare
ăşurareaa a activ
activităţi
ităţiii şi
relaţiilor economice, de exemplu, al schimburilor economice internaţionale ;
Conce
Co ncept
ptul
ul de finafinanţ
nţel
elee inte
internrnaţ
aţio
ional
nalee poa
poatete fi defi
defini
nitt po
porni
rnind
nd de la con conce
cept
ptul
ul de
fiscalitate , fiscalitate se bazează pe două mari componente:
- polit
politica
ica fiscală
fiscală (co
(componen
mponenta ta soci
socială)
ală) – coconstând
nstând în ans
ansamblu
amblull de deci
decizii
zii pri
prinn care se
definesc şi se determină prelevările obligatorii;
- dreptu
dreptull fiscal (compo(componenta
nenta jurid
juridică)
ică) – reprezintă ansam ansamblul
blul normel
normeloror juridice
adoptate în scopul reglementării tuturor activităţilor privind colectarea contribuţiilor 
obligatorii.
Fiscalitatea poate fi considerată un „rău necesar”.
Fiscalitatea este definită ca fiind acel sistem de constituire a veniturilor statului prin
redistribuirea venitului naţional cu ajutorul impozitelor şi a taxelor, reglementate prin norme
juridice.
Acest sistem este alcătuit din totalitatea:
- impozitelor,
- a taxelor,
- a contribuţiilor 
- şi a celorlalte categorii de venituri publice provenite de la persoane fizice şi juridice
care alimentează bugetele publice.
Impozitul  rep reprezi
rezintă
ntă preleva
prelevarea rea fis
fiscal
calăă aşe
aşezat
zatăă asu
asupra
pra pat
patrim
rimoni
oniulu
uluii şi a circul
circulaţi
aţieiei
bunuri
bun urilor
lor şi ser
servic
vicii
iilor
lor.. (exist
(existăă unel
unelee aseasemen
meneaea prelevă
prelevări ri num
numititee improp
impropriu
riu taxă,
taxă, deoarece
deoarece
reprezintă tot un impozit, de exemplu, TVA, taxa asupra mijloacelor de transport).
O fiscalitate excesivă, aplicată pe baza unei politici fiscale nechibzuite, poate avea
consecinţe negative:
- creşterea fiscalităţii determină şi o creştere cre ştere a evazionismului;
- creşterea fiscalităţii poate accentua o tendinţă de a găsi căi „neortodoxe” de recuperare a
sumelor plătite cu titlu de impozit, de exemplu: creşterea preţurilor, revendicarea unor salarii mai
mari care să compenseze scăderea puterii de cumpărare;
- creşterea
creşterea fisc fiscalit
alităţii
ăţii poate avea conseci consecinţe nţe negative
negative asupra competitivităţ
competitivităţii ii
întreprinderilor economice în sfera relaţiilor economice internaţionale.
Taxele sunt sume băneşti încasate de către organele de stat, instituţii publice sau alte

entităţi pentru diferite categorii de acte

a cte şi serviciile prestate solicitanţilor.

3
 

Contribuţiile
Contribuţiile sociale (numite şi cotizaţii sociale) reprezintă sume colec
(numite colectate
tate în benefi
beneficiul
ciul
organismelo
organismelorr de securitat
securitatee socia
socială
lă pentru aliment
alimentarea
area fondurilor publice
publice desti
destinate
nate acoperir
acoperirii
ii
cheltuielilor privind ocrotirea socială.

CAPITOLUL II. TEORIA GENERALĂ A IMPOZITELOR ŞI

TAXELOR ÎN EUROPA
Secţiunea 1. Clasificarea impozitelor şi a taxelor conform Sistemului European de
Conturi
Prin intermediul Regulamentului nr. 2223 din 1995 (cu modificările ulterioare), Uniunea
Europeană
Europea nă a elabor
elaborat
at Sist
Sistemul
emul European de Conturi
Conturi în scopul asigur
asigurării
ării funcţionăr
funcţionării
ii eficiente a
Uniunii Economice şi Monetare.

Secţiunea 2. Impozite şi taxe asupra producţiei şi importurilor

Sunt contribuţii obligatorii fără contraprestaţie, în bani sau în natură, prelevate de către
autorităţile publice sau de către instituţiile Uniunii Europene. Se datorează pentru producţia sau
importul de bunuri sau servicii, pentru angajarea forţei de muncă, pentru deţinerea în proprietate
sau folosirea unui teren, clădire sau a unui alt activ utilizat în procesul de producţie indiferent
dacă se realizează sau nu profit.
Se pot împărţi în mai multe categorii:
a. impoz
impoziteite şi taxe asupra produsel
produseloror: în cadrul cărora distingem:
- taxe de tip TVA: taxe asupra bunurilor şi serviciilor, colectate în etape şi
suportate integral de către consumatorul final;
- impozite şi taxe asupra importurilor, cu excepţia TVA: sunt contribuţii
obligatorii, colectate de autorităţile administraţiei publice sau de instituţiile UE,
pentru bunurile importate sau pentru serviciile furnizate rezidenţilor de către
nerezidenţi.
b. alte imimpozite
pozite şi taxe asupra
asupra producţiei
producţiei – sunt toate impozitele şi taxele pe care o
întreprindere
întreprindere le suport
suportăă ca urmare a angajă
angajării
rii sale într-o activitate
activitate de producţ
producţie,
ie, independent de
cantitatea sau de valoarea bunurilor produse sau vândute. Aceste impozite şi taxe pot fi datorate
pentru
pen tru ter
terenu
enuril
rilee deţ
deţinu
inute,
te, mijl
mijloace
oacele
le fi
fixe,
xe, pentr
pentruu mân
mânaa de lucru angaj
angajată
ată în proc
procesu
esull de
producţie ori pentru alte activităţi sau tranzacţii; de exemplu: impozite pentru deţinerea în
proprietate a unor terenuri, clădiri sau alte construcţii utilizate de întreprinderi în procesul de
producţie; impozite pentru utilizarea mijloacelor fixe; impozite şi taxe datorate pentru masa
totală a salariilor plătite sau pentru muncitorii angajaţi; impozite sau taxe pentru tranzacţiile
internaţionale încheiate în cadrul procesului de producţie (călătorii în străinătate, trimiteri de
fonduri în străinătate, tranzacţii similare cu nerezidenţi); taxe pentru autorizarea de a exercita
activităţi comerciale sau profesionale; taxe şi impozite datorate pentru emisiile poluante rezultate
din activitatea de producţie.

Secţiunea 3. Impozite şi taxe curente pe venit şi pe avere

de cătreSunt
către autcontribuţii
autori
orităţ
tăţile obligatorii,
ile admini
adm inistr
straţieifără
aţiei pubcontraprestaţie,
public alteînent
licee şi de alte bani
entităţi,saupent
ităţi, în ru
natură,
pentru prelevate
venitu rilee sauperiodic
venituril aver
averea
ea

4
 

subiecţilor impozabili, precum şi anumite impozite şi taxe periodice, care nu se aşează asupra
venitului sau averii.
a. impo
impozizitt pe veni
venitt– se datorează pentru venituri, profit sau câştiguri din
capital; se stabilesc în raport de veniturile concrete sau prezumate ale
persoanelor fizice, familiilor, societăţilor sau instituţiilor fără scop
lucrativ: de exemplu:
1. impozi
impozitul
tul pe venituri
veniturile
le persoane
persoanelor
lor fizic
fizicee sau pe venituril
veniturilee unei
familii
2. impozi
impozitul
tul pe venit
veniturile
urile societăţil
societăţilor 
or 
3. câştigurile di dinn deţinerea de acti
active
ve financiare sau non-financiare
4. impozitele pentru câştigurile obţinute llaa loterii şi pariuri

b. alte impozite şi taxe curente – de exemplu:

5. impozi
impozitete cu
curente
rente asupra capit
capitalului
alului
6. taxe ppentru
entru exerci
exercitarea
tarea ddreptul
reptului
ui de vot
7. impozite şi taxe asupra cheltuielilor efectuate
8. taxe achit
achitate
ate la nivelu
nivelull unei famil
familii
ii pentru aut
autorizare
orizareaa de a deţine
sau folosi vehicule, bărci sau avioane, ori pentru obţinerea de
permise de port-armă, permis de vânătoare sau de pescuit
9. taxe as
asupra
upra ttranzacţ
ranzacţiilo
iilorr internaţiona
internaţionale
le

Secţiunea 4. Impozite şi taxe pe capital

Sunt acele impozite şi taxe care se percep în mod neregulat, în raport cu valoarea
activelor (sau de valoarea netă a acestora) deţinute de subiecţii impozabili sau în raport cu
valoarea activelor transferate între subiecţii impozabili, ca rezultat al unei succesiuni, donaţiei.
a. im
impopozi
zite
te şi taxe
taxe asupra
asupra tr trans
ansfeferul
rului
ui de capit
capital
al: impozitele şi taxele pe
succesiuni şi pe donaţii inte vivos, care
interr vivos care sun
suntt prel
preleva
evate
te asu
asupra
pra capita
capitalul
lului
ui
beneficiarului
b. pr
prel
elev
evăr
ării de capit
capital
al – sunt prelevăr
prelevării exc
excepţ
epţion
ionale
ale asu
asupra
pra valori
valoriii act
active
ivelor 
lor 
deţinute de subiecţii impozabili.

Secţiunea 5. Contribuţii sociale

a. contribuţii sociale efective:
1.contribuţii sociale efective în sarcina angajatorilor – includ sumele vărsate de
angaja
ang ajatori
tori org
organi
anisme
smelor
lor de sec
securi
uritat
tatee soc
social
ială,
ă, soc
societ
ietăţi
ăţilor
lor de asigura
asigurare
re sau
fondurilor de pensii care gestionează sistemele de asigurări sociale, în scopul de
a asigura efectuarea unor prestaţii sociale în beneficiul angajaţilor;
2.contribuţi
2.contribuţiii sociale
sociale efect
efective
ive în sarcina
sarcina angaja
angajaţilor:
ţilor: contribuţi
contribuţiii sociale
sociale oblig
obligatorii
atorii
şi contribuţii sociale voluntare
3.contribuţii sociale efective în sarcina lucrătorilor independenţi şi a şomerilor:
contribuţii sociale obligatorii şi contribuţii sociale voluntare.
b. contribuţii sociale imputate – reprezintă contrapartida prestaţiilor sociale furnizate
direct de angajator angajaţilor,
a ngajaţilor, foştilor salariaţi.

5
 

CAPITO
CAPITOLUL
LUL III.
III. PRINCI
PRINCIPAL
PALELE
ELE IMPOZI
IMPOZITE
TE ŞI TAXE
TAXE ÎN
EUROPA

Secţiunea 1. Prezentare generală

În cadrul statelor din Uniunea Europeană există două mai categorii de sarcini fiscale:
A. sarcini fiscal
fiscalee care privesc beneficiile realizate
B. sarcini fi
fiscale
scale independente de rezultatele economice realizate.

A. Sarcinile fiscale care privesc beneficiile realizate sunt reglementate în toate statele
membre ale UE şi impunerea lor presupune parcurgerea unei proceduri formată din trei etape:
- determ
determina
inarea
rea soc
societ
ietăţi
ăţilor
lor a căr
căror
or prof
profit
it est
estee imp
impoza
ozabil
bil con
conform
form leglegii
ii şi loc
locali
alizare
zareaa
beneficiilor impozabile,
- evaluarea bazei de iimpunere
mpunere (sau a profitului
profitului impozabil),
- determ
determina
inarea
rea im
impozi
pozitul
tului
ui pe prof
profit
it dat
datorat
orat şi stinger
stingerea
ea obl
obliga
igaţii
ţiilor
lor con
contri
tribuab
buabilu
ilului
lui
respectiv.

B. Sarcinile fiscale independente de rezultatele economice realizate – în cadrul acestei

categorii trebuie făcută distincţie între:
- sarcinile fiscale comune tuturor statelor comunitare (devenite obligatorii şi pentru
Românie şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2007) şi
- sarcini fiscale specifice numai anumitor state din UE.

Principalele sarcinile fiscale comune tuturor statelor comunitare sunt:

- TVA (consi
(considerat
derat singu
singurul
rul impoz
impozit it europea
europeann vverita
eritabil)
bil)
- drep
dreptur
turil
ilee de înregistr
înregistrare
are (drept
(drepturi
urile
le percep
percepute
ute de sta
statt pri
privin
vindd aportu
aporturil
rilee adu
aduse
se la
capitalul unei societăţi)
- reţin
reţinerile
erile lala sursă aasupra
supra pl
plăţil
ăţilor
or efect
efectuate
uate în co
contul
ntul un
unor
or benef
beneficiari
iciari nerezi
nerezidenţi
denţi
- sarci
sarcinile
nile aferen
aferente
te salari
salariilor
ilor plăti
plătite
te
- ac
acci
cize
zele
le..
Principalele sarcini fiscale specifice anumitor state membre UE sunt:
- impoz
impozitele
itele sau
sau taxel
taxelee pe acti
activitat
vitatee (de exempl
exemplu, u, taxa prof
profesiona
esională
lă în Fra
Franţa,
nţa, im
impozit
pozitul
ul
comercial din Germania sau Luxemburg)
- imp
impozi
ozitul
tul asupra
asupra patri
patrimon
moniul
iului
ui globa
globall (rep
(reprezi
rezintă
ntă un impoz
impozit
it pe aver
averee dat
datorat
orat de
societăţi - Luxemburg)
- imp
impozi
ozitul
tul pe salari
salariuu
- alte
alte im
impoz
pozit
itee (de exeexemp
mplu
lu,, im
impo
pozi
zitu
tull part
partic
icul
ular
ar asupr
asupraa ve
veni
nitu
turi
rilo
lorr real
realiz
izat
atee din
din
extracţia de petrol sau gaz, din Marea Britanie, Danemarca etc.)

Secţiunea 2. Impozitul pe profit

În general, entităţile plătitoare ale impozitului pe profit în statele europene sunt:

6
 

- societăţile comerciale
- societăţile civile, societăţile cooperative, fonduri de asigurări mutuale
- persoanele juridice de drept public sau alte persoane de drept privat care desfăşoară
activităţi industriale sau comerciale (indiferent dacă au sau nu scop lucrativ).
Având în vedere obligaţia de a plăti impozitul pe profit, se face distincţie între societăţile
care datorează acest impozit (în special societăţile de capital) şi societăţile care nu datorează
impozitul pe profit (în special, societăţile de persoane), în cazul cărora prelevarea se face sub
impozitului pe venit plătit de asociaţii respectivei societăţi. Mai mult, în unele state, este
reglementată posibilitatea ca societăţile de persoane să poată opta pentru plata impozitului pe
profit (de exemplu, în Franţa). Deşi, în general, entităţile fără personalitate juridică nu sunt
plătitoare de impozit pe profit, în unele state europene, şi acestea sunt obligate să plătească fie
impozi
imp ozitt pent
pentru
ru profitu
profitull realiza
realizatt (de exe
exempl
mplu,
u, Germ
Germani
ania,
a, Italia
Italia).
). Sunt scu
scutit
titee de la pla
platata
impozitului pe profit persoanele juridice de drept public (statul, unităţile administrativ-teritoriale,
autorităţi publice), cu excepţia situaţie în care desfăşoară activităţi industriale sau comerciale.
Din punct de vedere teritorial, pentru societăţile rezidente, impozitului pe profit se
calculează luându-se în considerare profitul sau beneficiile realizate la nivel mondiale, atât de
sediull central, cât şi de sucursale sau filia
sediu filiale
le aflate în străi
străinătat
nătate.
e. La nivelul UE s-a optat
optat,, în
principal, pentru două metode:
• metoda imputării – din impozitul datorat se scade impozitul plătit în străinătate (de
exemplu, în Marea Britanie, Italia)
• metoda deducerii cu reintegrare ulterioară – permite o deducere a pierderilor, sub rezerva
luării în considerare, ulterior, a unor beneficii impozabile (de exemplu, în Germania,
Belgia, Olanda).

Situaţiile conflictuale, respectiv când două sau mai multe state revendică dreptul de a
percepe impozitul pe profit, se soluţionează prin intermediul unei convenţii fiscale (de exemplu,
convenţii privind evitarea dublei impuneri). Conform Convenţiei-model pentru evitarea dublei
impuneri elaborată de Organizaţie pentru Cooperare şi dezvoltare Economică, o societate este
considerată rezidentă în statul unde se află sediul sau efectiv de conducere.
În toa
toate
te sta
statel
telee eur
europen
opene,e, soc
societ
ietăţi
ăţile
le nere
nerezid
zident
entee nu sunt
sunt imp
impozi
ozitat
tate,
e, decâ
decâtt pent
pentru
ru
beneficiile care au sursă locală, fiecare stat stabilindu-şi categoriile de venituri pentru care se
face impozitarea
impozitarea (de exempl
exemplu,u, este considera
consideratt impozi
impozitt cu sursă locală, impozitul
impozitul datorat pentru
veniturile din proprietăţi
activităţi industriale imobiliare).
sau comerciale să Pentru
poată ficaperceput
impozitul
estepenecesar
profit ca
aferent desfăşurării
entitatea unor 
să aibă sediul
permanent pe teritoriul statului.
În toate ţările europene, beneficiul impozabil se determină pornind de la bilanţul contabil,
ajustat în funcţie de regulile fiscale specifice fiecărui stat.
În legătură cu deducerea cheltuielile legate de stabilirea unei societăţi pe un anumit
teritoriu se practică două metode: deducerea imediată (Germania) şi deducerea eşalonată, în
câţiva ani (Franţa, Belgia, Italia).
În privinţa cheltuielilor generale, se aplică regula generală că toate cheltuielile care
contribuie la realizarea profitului impozabil sunt cheltuieli deductibile. În majoritatea statelor 
europene, anumite categorii de cheltuieli sunt considerate nedeductibile sau deductibile parţial
(de exemplu, cheltuieli de protocol, amenzi, cheltuieli de transport etc.).
Cota de impunere – variază sensibil de la stat la stat – Franţa - aproximativ 35%, Irlanda -
aproximativ 12,5%. Imperativele concurenţei au obligat statele membre să-şi reducă progresiv

7
 

cota de impunere, fenomen început în anii ’80, când s-a plecat de o cotă medie de 45-55%,
ajungându-se astăzi, la o cotă medie de 25-35%. Chiar a fost înaintată o propunere de a se institui
în UE un nivel minim de impozitare, obligatoriu, de 30%, nivelul maxim admis urmând să fie de
40% pentru toate statele membre, dar atât Comisia, cât şi Parlamentul European s-au arătat
sceptice, apreciind că o asemenea propunere ar încălca principiul subsidiarităţii şi ar face statele
membre mai vulnerabile în faţa concurenţei statelor terţe.
Modalităţile de plată  – majoritatea statelor europene percep plăţi eşalonate de-a lungul
anului fiscal. În Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit se practică plata întregului impozit pe profit
la sfârşitul fiecărui an fiscal. În Franţa se plăteşte un impozit pe profit minim, chiar şi în caz de
deficit.

Secţiunea 3. Impozitul pe venit

În privinţa impunerii veniturilor fizice, la nivelul UE nu există o armonizare fiscală, ca în
cazul impozitelor indirecte.
Impozitul pe venit, „inventat” în Anglia în 1799 a început să fie perceput încă înainte de
primul război mondial şi în SUA, Japonia şi Germania, extinzându-se apoi în întreaga Europă.
Destinaţia impozitului pe venit (cine are dreptul de a stabili şi colecta) – variază. În unele state
membre acest drept revine colectivităţilor regionale sau locale, în alte state veniturile publice din
această sursă sunt colectate la nivel central şi apoi distribuite în cote mai mari (Danemarca) sau
mai mici (Italia, Grecia) colectivităţilor locale. Pentru stabilirea categoriilor de subiecţi care
datorează impozit pe venit – se practică două metode:
- impozitarea nelimitată  – asupra beneficiului mondial, luându-se în calcul toate
veniturile realizată din ţară şi din străinătate – sunt vizate persoanele rezidente
- impozitarea limitată  – numai asupra beneficiilor realizate de o persoană fizică dintr-
un anumit stat – sunt vizate persoanele nerezidente.
Baza de impunere cuprinde mai multe categorii de venituri:
 salariii şi alte venit
salari venituri
uri simi
similare
lare (indem
(indemnizaţi
nizaţiile
ile demni
demnitaril
tarilor
or sau funcţi
funcţionaril
onarilor 
or 
public, soldele militarilor)
 venituri din activităţi independente
 venituri din exercitarea unor profesii liberale
 venituri comerciale

venituri din exercitarea unor profesii care nu au caracter comercial (beneficii
necomerciale)
 venituri funciare
 venituri din activităţi agricole sau forestiere
 venituri din valori mobiliare
 venituri din capital (dividende, dobândi, redevenţe)
 câştiguri din cesiunea cu titlu oneros a unor bunuri sau drepturi de orice natură
 venituri din drepturi de proprietate intelectuală etc.
În unele state europene se practică impozitarea la nivelul cuplului (opţional sau chiar 
obligatoriu) a veniturilor obţinute de cei doi soţi sau chiar de persoanele care coabitează în mod
legal. Plata se poate face fie prin reţinere la sursă, fie
fie prin mai multe plăţi anticipate efect
efectuate
uate la
anumite intervale de timp în cursul anului fiscal.

8
 

CAPITOLUL IV. ALTE CATEGORII DE IMPOZITE, TAXE ŞI

CONTRIBUŢII ÎN EUROPA
Secţiunea 1. Impozit pe avere

Impozitul
Luxemburg
Luxemb peupune
urg şi presupu
pres averea
ne unpersoanelor
imp
impozi juridice
ozitt asu
asupra – este
pra bunu
bunuril orpracticat
rilor imo bileela situa
imobil siora actual
actuală
te peă terito
tuate doar
ter în lGrecia
itoriu
riul sta
statel şi
telor 
or 
respective şi asupra drepturilor legate de aceste bunuri, impozita datorat atât de societăţile
rezidente, cât şi de cele nerezidente. Cota de impunere este de 0,5% (Luxemburg), respectiv
0,7% (Grecia), iar între impozitul pe avere şi impozitul pe profit există o relaţie de
deductibilitate, respectiv în unii ani, impozitul pe profit datorat în acelaşi an fiscal este deductibil
din impozitul pe avere, iar în alţi ani se procedează invers.
Impozitul pe averea persoanelor fizice – este reglem
reglementat
entat în cinci state din UE (Spania,
Franţa, Grecia, Luxemburg, Suedia). Baza de impozitare este formată din patrimoniul mondial al
persoanei fizice rezidente sau patrimoniul situat în statul respectiv al persoanei nerezidente, dar 
sunt reglementate multe scutiri (de exemplu, bunuri de patrimoniu, opere de artă până la o
anumită valoare care variază de la stat de stat, drepturile de pensii private, rente viagere, drepturi
de proprietate intelectuală, bijuterii şi obiecte din metale preţioase până la o anumită valoare).
Cota de impunere variază între 0,2% şi 2.5%.
Secţiunea 2. Taxe ecologice

Taxele ecolog
ecologice
ice sun
suntt def
defini
inite
te ca totali
totalitat
tatea
ea cont
contrib
ribuţi
uţiilo
ilorr obl
obliga
igator
torii
ii perc
perceput
eputee în
considerarea
consi derarea unei mater
materii
ii impoza
impozabile
bile suscepti
susceptibile
bile de a aduce atingere mediu
mediului,
lui, indiferent dacă
acestea sunt colectate la bugetul de stat, la bugetele locale sau într-un fond special destinat
protecţiei mediului. Taxele ecologice sunt folosite fie direct pentru protecţia mediului
înconjurător, fie sunt destinate să reducă povara fiscală exercitată de alte impozite (de regulă,
impozite pe venit). Materia impozabilă o reprezintă de regulă: combustibilii pentru transport,
automobilele deţinute în proprietate, emisiile poluante în aer şi apă, îngroparea deşeurilor,
pesticidelor etc. Nu sunt considerate taxe ecologice:
- taxele plătite diverselor instituţii pentru serviciile de canalizare sau colectare a
deşeurilor menajere,
- taxa pe valoarea adăugată care ar avea o bază de impunere similară,
- redevenţele percepute pentru extracţia de ţiţei sau gaze naturale etc.
Taxele europene sunt percepute de UE, în cadrul programelor sale de acţiune în domeniul
protecţiei mediului, ca mijloace complementare de acţiune, alăturate reglementărilor în domeniu.
Taxele ecologice reprezintă 7,5% din totalul impozitelor şi a taxelor colectate de statele
UE. Sunt împărţite în trei mari categorii:
- taxe asupra energiei  – sunt percepute asupra combustibililor folosiţi în transporturi (în
special benzină şi motorină) ori asupra altor combustibili (cărbune, gaze naturale) sau asupra
electricită
electricităţii,
ţii, inclusiv
inclusiv taxele percepute pentru emisii de dioxid de carbon. Au o pondere de 71%
din totalul taxelor ecologice.
- taxe asupra transporturilor  – sunt sunt perce
perceput
putee pe
pent
ntru
ru de
deţi
ţine
nerea
rea sau
sau fo folo
losi
sirea
rea unui
unui
autovehicul (inclusiv avioane) sau pentru anumite servicii de transport (taxa de aeroport pentru
zboruri regulate sau charter ). ). Reprezintă aproximativ 26% din totalul taxelor ecologice.

9
 

- taxe asupra poluării şi resurselor  – se percep pentru emisiile nocive măsurate sau
estimate în aer sau apă, gestionarea reziduurilor solide şi poluare fonică. Reprezintă aproximativ
3% din totalul taxelor ecologice.
Ponderea în Produsul intern brut a veniturilor colectate din taxele ecologice variază de la
stat la stat:
 Danemarca – 4,7%
 Cipru – 3,8%
 Olanda – 3,7%
 Malta şi Slovenia – 3,4%
 Spania - 2,2
 Estonia – 2%
 Franţa – 1,9%

Secţiunea 3. Impozite şi taxe pe activitatea economică a întreprinderilor

Aceste categorii de venituri bugetare sunt destul de rare, fiind percepute doar în câteva din
statele membre UE. De exemplu:
- taxa profesională (Franţa) – este datorată de persoanele fizice sau juridice care
desfăş
desfăşoară
oară o act
activi
ivitat
tatee ind
indust
ustria
rială,
lă, comerci
comercială
ală sau prof
profesi
esional
onalăă nes
nesala
alaria
riată.
tă. Est
Estee
percepută de obicei ca venit la bugetele locale. Cota de impunere variază între 15 şi
30
30%,
%, iar
iar baza
baza de im
impu
puner
neree o repre
reprezi
zint
ntăă va
valo
loar
area
ea locat
locativ
ivăă a co
cons
nstr
truc
ucţi
ţiil
ilor
or şi a
celorlalte imobilizări corporale.
- impozitul comercial  (Germania) – este datorat de toate întreprinderile comerciale şi
industriale care îşi desfăşoară activitatea în această ţară. Cea mai mare cota din
prelevări constituie venit la bugetele locale (80%), restul revenit bugetelor landurilor 
(15%) sau bugetului federal (5%). Cota de impunere variază între 12 şi 20%.
- impozitul comercial general  (Luxemburg)– reglementata asemănător celui din
Germania, cota de impunere variind între 6 şi 10%.
- impozitul regional asupra activităţilor locale (Italia) – este perceput de la persoanele
fizice sau juridice care desfăşoară o activitate profesională, asupra valorii adăugate
produce. Constituie venit la bugetul regiunilor, iar cota de impunere este de 4,25%.

Secţiunea 4. Impozite şi taxe asupra succesiunilor şi a donaţiilor

Această categorie este una din cele mai frecvente impozitări practicate în statele din UE, cu
foarte puţine excepţii (de exemplu, Italia, Cipru).
Se practică mai multe sisteme:
- impoz
impozitarea
itarea averii mondia
mondialele a defunc
defunctului
tului rezident;
rezident;
- impoz
impozitarea
itarea averii format
formatăă doa
doarr din bunuri imobi
imobile
le a defunc
defunctului
tului;;
- impozitarea doar a activelor aflate pe teritoriul statului în cazul defunctului
nerezident;
- percepe
perceperea
rea doar
doar a unei taxe de ttimbru
imbru asupra bunuril
bunurilor
or tr
transmi
ansmise
se mortis causa situate
în ţară.
De obicei se aplică un barem progresiv, în funcţie de gradul de rudenie al succesorilor sau
de cat
categor
egoria
religioase).ia suc
succes
cesoral
oralăă (pe
(persoa
rsoană
nă fi
fizic
zică,
ă, per
persoa
soană
nă jur
juridi
idică,
că, sta
statul
tul,, ins
insti
tituţ
tuţii
ii cari
caritab
tabile
ile sau

10
 

Cotele de impunere variază de la stat la stat şi în funcţie de baremul progresiv stabilit – 

de la 2 la 80%. Se practică, mai rar şi o cotă unică, de 20% (Irlanda).
Sunt reglementate foarte multe scutiri şi facilităţi în această materie:
- succes
succesiun
iunile
ile sau dona
donaţi
ţiile
ile făc
făcute
ute copiilo
copiilor,
r, nepo
nepoţi
ţilor
lor sau cel
celee în fav
favoare
oareaa soţ
soţulu
uluii
supravieţuitor, până la o anumită valoare, nu se impozitează;
- legatele în favoarea insti
instituţiilor
tuţiilor de caritate; drepturil
drepturilee de pensii; obiect
obiectee de artă sau de
colecţie etc.

Secţiunea 5. Impozite pentru deţinerea sau transmiterea de imobile

Mai toate statele comunitare (cu excepţia Maltei) impozitează deţinerea sau transferul de
bunuri imobiliare, fie sub forma perceperii unei cote din valoarea bunului imobil deţinut sau
transferat, fie sub forma impozitului funciar, fie a unei taxe percepută la valoarea declarată a unei
tranzacţii. De regulă, impozitul este datorat de cumpărător. Se ia în considerarea fie valoarea de
piaţă a imobilului, fie valoarea cadastrală,
Cote de impunere variază foarte mult de la stat la stat: de la 0,025% (Cipru) la 43,7%
(Regatul Unit); România – 0,2% pentru clădiri din mediul urban, 0,1% pentru clădiri din mediul
rural. Operaţiunile de transfer al proprietăţii imobiliare pot fi sau nu scutite de plata TVA-ului,
de la stat la stat.

Secţiunea 6. Accizele
Reprezintă o categorie de impozite indirecte deosebit de importantă, datorită, printre
altele impactului economic pe care îl pot avea. Accizele sunt taxe speciale de consum care se
datorează bugetului de stat pentru producţia, importul sau desfacerea anumitor categorii de
produse.Reprezintă, de regulă, venit la bugetul statului (la fel şi în România).
Există accize reglementate la nivel comunitar:
- accize la băuturi alcoolice: accize la bere (între 0,748 şi 1,87 euro/hl/grad alcool)
stabilite prin Directiva nr. 92/83/EEC; accize la vinuri, stabilite prin Directiva nr.
92/84/EEC; accize la băuturi fermentate altele decât vin sau bere; accize la produse
intermediare; accize la alcool etilic;
- accize pentru produse energetice şi electricitate – reglementate prin Directiva nr.

2003/96/EC:
benzin
ben fărăă accize
zinăă făr plu
plumb)la; benzină
mb); acc
accize (421
ize la euro/1000
gaz
gaze
e nat uraleel benzină
natural pentru cu
pentru încplumb,
încălz
ălzitu 359uinţel
itull loc euro/1000
locuin or (0,3l
ţelor
euro/gigajouli); accize la electricitate (0,5 euro/MWh în cazul electricităţii folosite în
scop comercial, 1 euro/MWh în cazul electricităţii folosite de consumatorii casnici).
- accize pentru tutunul manufacturat  – nivelul acestor accize a fost negociat separat
de fiecare stat (în special la ţigarete), şi nivel minim stabilit variază, în funcţie de tip
(ţigaretă, ţigări de foi, alte produse din tutun etc.) de la 14 la 60 euro/kg sau bucăţi.
Unele state membre pot institui accize naţionale pentru produse din aceeaşi categorie:
- acciz
accizee (taxe parafisc
parafiscale)
ale) pentru produse energeti
energetice ce şi electrici
electricitate
tate – Belgi
Belgia,
a,
Germania, Olanda, Finlanda, Suedia
- taxă adiţională pentru băuturile mixte (băuturi alcoolizate amestecate cu băuturi
nealcoolozate) - Franţa
- taxă adiţională pentru produs alcoolic comercializat într-un ambalaj care nu poate fi
refolosit – Belgia.

11
 

- accize speciale reglementate de legislaţia română: pentru uleiuri minerale, cafea,

confec
con fecţii
ţii din blă
blănuri
nuri nat
natural
urale,
e, artico
articole
le din crista
cristal,l, bijute
bijuterii
rii din aur
aur,, produse
produse de
parfumerie.

Secţiunea 7. Contribuţii sociale obligatorii

Se au în vedere, în principal, contribuţiile datorate de angajaţi şi angajatori pentru:
- asigurări sociale,
- pensii,
- asigurări de sănătate,
- asigurări de şomaj,
- asigurări de accidente de muncă.
Cuantumul acestor prelevări variază foarte mult de la stat la stat. De regulă, angajatorul
es
este
te cel
cel care
care pl
plăt
ăteş
eşte
te o cotă
cotă ma
maii mare
mare decâ
decâtt angaj
angajat
atul
ul,, De ex
exem
emplplu,
u, în Au
Aust
stri
ria,
a, tota
totalu
lull
contribuţiilor sociale plătite de angajat este de 17,65% din salariul brut, iar cel plătit de angajator 
este de 40,4%. În Malta, valoarea este egală, de 10%. Dar în alte state angajatul suportă o povară
mai mare decât angajatorul (de exemplu, în Irlanda cota contribuţiilor angajatului atinge 12,75%,
iar a angajatorului 4%, în Slovenia angajatul 37,6%, iar angajatorul 24,95%);
Statul membru UE care colectează cele mai multe venituri din contribuţiile sociale
obligatorii este Franţa (totalul contribuţiilor plătite atât de angajat, cât şi de angajator este situat
între 64,75 şi 86,95% din salarul brut), la polul opus se află Irlanda cu 16, 75% din salariul brut.
De obicei, lucrătorii independenţi, datorează o cotă fixă, care variază de la 5% (Irlanda) la 29,8%
(Spania).

12
 

Bibliografie
- Gaftoniuc Simona, Finanţe internaţionale, Editura Economică,
Bucureşti, 1995
- C. Corduneanu, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor , Ed. Codecs,
Bucureşti, 1998

-FRM,
B.F. Bucureşti,
Preda, Armonizarea
2004 impozitelor directe cu dreptul comunitar; Ed.
- M. St. Minea, Elemente de drept finaniciar international , Edit. Accent, Cluj-Napoca, 2001
- M. St. Minea, Dreptul fiscal comunitar şi construcţia europeană , revista „Studia” nr.1/2003
- M. Şt. Minea, C. F. Costaş Fiscalitatea in Europa la inceputul mileniului III, Edit. „Rosetti”,
,

Bucureşti, 2006
- P. Di Malta, Droit fiscal europeen compare, Edit. „PressesUniversitaires de France” - PUF,
Paris, 1995;
- J.M. Communier, Droit fiscal communautaire, Edit. „Bruylant”, Bruxelles, 2001

13