CZU: 159.922.

PARTICULARITĂȚILE PSIHOLOGICE ȘI COMPORTAMENTALE ALE COPIILOR

STRĂZII
DIȚA Maria,
drd., lector universitar,
catedra Psihologie și Asistență Socială, USEM
VÎRLAN Maria,
dr., conf. univ., UPSC ”Ion Creangă”

REZUMAT
Personalitatea copiilor străzii este marcată substanțial de carențe emoționale, de un comportament impulsiv
cu manifestări de agresivitate, slabă abilitate de conștientizare și verbalizare, trăsături care pot fi supuse ameliorării
prin intervenții psihoterapeutice și prin consiliere psihopedagogică. Fenomenul ''copiii străzii'' poate fi considerată o
consecinţă directă a dezorganizării sociale implicată în procesele de schimbare şi dezvoltare. Cauzalitatea „primară”
trebuie căutată în consecinţele negative şi conflictuale generate de perioade de criză şi instabilitate economică.
Cuvinte-cheie: personalitate, copii străzii, profil psihologic, tulburări de comportament

PSYCHOLOGICAL AND BEHAVIORAL PARTICULARITIES OF STREET CHILDREN

DIȚA Maria,
PhD candidate, university lecturer,
Department of Psychology, USEM
VÎRLAN Maria,
Doctor in Psychology,
Pedagogical State University ”Ion Creangă”

SUMMARY
The personality of street children is marked by emotional deficiencies, impulsive behavior with aggressive
manifestations, poor ability to raise awareness and verbalization, features that can be improved through psychothe-
rapeutic interventions and psycho-pedagogical counseling. The phenomenon "street children" can be considered a
_
direct consequence of the social disorganization involved in the processes of change and development. "Primary"
causality must be sought in the negative and conflicting consequences of periods of crisis and economic instability.
Key words: personality, street children, psychological profile, behavioral disorders

Personalitatea copiilor străzii este marcată substan-
țial de carențe emoționale, de un comportament im-
pulsiv cu manifestări de agresivitate, slabă abilitate de
conștientizare și verbalizare, trăsături care pot fi supu-
se ameliorării prin intervenții psihoterapeutice și prin
consiliere psihopedagogică.
Există o serie de factori familiali de risc pentru
apariția abuzului și neglijării, de natură psiho-socială
şi afectivă, care determină fenomenul vagabondajului
infantil.
Fenomenul ''copiii străzii'' poate fi considerată o
consecinţă directă a dezorganizării sociale implicată în
procesele de schimbare şi dezvoltare. Cauzalitatea
„primară” trebuie căutată în consecinţele negative şi
conflictuale generate de perioade de criză şi instabili-
tate economică. Comportamentul delincvent al copii-
lor străzii este datorat eşecului de a ajunge la scopuri
culturale prin mijloace legitime [8, p.15-20]. Compor-
tamentul delincvent al acestor copii neglijați nu poate
fi explicat în funcţie de un singur factor, ci el este
dependent de un complex de factori , psihologici,
sociologici, etc., aflaţi în interacţiune. El este un pro-
test afectiv împotriva situaţiei în care se găseşte copi-
lul.
Copiii străzii se numără printre cele mai vulnerabi-
le categorii de copii care pot fi exploataţi prin muncă,
de rând cu: copiii comunităţilor de romi; copiii din
mediul rural; copiii victime ale traficului de persoane.
În rândul copiilor stradali cele mai grave forme de
exploatare prin muncă sunt: munca pe stradă; cerşeto-
ria; prostituţia; munca în construcţii; munca în medii
toxice (turnătorii); servitudinea, îngrijirea fraţilor mai
mici; munca forţată.
Pentru a înțelege mai bine structura fenomenului
"copiii străzii", autorii Olărescu V., Veleanovici A.[
11, p.135], Iovu M. B.[ 7] disting, folosind criteriul
relaţiei cu familia şi criteriul vârstei, patru categorii
de copii care sunt, permanent sau temporar, pe stra-
dă:
- Copiii care trăiesc numai în stradă şi care nu
au legături cu familia sau cu instituţii de protecţie.
Aceşti copii trăiesc permanent în stradă şi supravieţu-
iesc printr-o adaptare continuă la regulile străzii. Îşi
procură bani prin muncă, cerşit, prostituţie sau furturi
mărunte. Atitudinea faţă de familie e confuză sau e
caracterizată prin indiferenţă. Domină amintirile lega-
te de viaţa instituţională sau viaţa petrecută în stradă.
Starea lor de igienă şi sănătate este total improprie, iar
comportamentul este puternic marcat de mediul stră-
zii. Marea majoritate a acestora nu frecventează şcoa-
la. Trăiesc în grupuri, mai mici sau mai mari, organi-
zate în funcţie de teritoriu (zonă) şi dominate de unul
sau mai mulţi lideri;

113
 - Copiii care sunt temporar în stradă şi care se
întorc, de cele mai multe ori, zilnic în familiile lor.
În general, aceşti copii nu frecventează şcoala sau o
frecventează cu întreruperi. Se află, de regulă, ziua în
stradă (mare parte obligaţi de către părinţi sau cu
acordul acestora) încercând să câştige bani prin cerşit
sau prin alte activităţi (spălatul parbrizelor, ”ajutarea”
oamenilor să parcheze, vânzarea de mărfuri, încărcat
şi descărcat de mărfuri, colectarea de obiecte recicla-
bile, furturi sau prostituţie). De regulă, seara se întorc
în familiile lor cu banii câştigaţi;
- Copiii care trăiesc cu părinţii / familia extinsă
în stradă sau în adăposturi improvizate. În această
categorie pot fi incluși copiii care provin din familii
care şi-au pierdut locuinţa din diverse motive. Din
cauza sărăciei extreme,aceste familii îşi folosesc pro-
priii copii, indiferent de vârstă, pentru obţinerea de
venituri. Copiii sunt implicaţi în diferite activităţi, de
la spălat parbrizele maşinilor, la cerşit, încărcat-
descărcat marfă în pieţe etc. Marea majoritate a aces-
tor copii nu frecventează şcoala;
- Copii care trăiesc permanent în stradă. Dis-
tincţia temporar / permanent în stradă s-a dovedit
foarte utilă în momentul analizei profilului lor psiho-
logic, existând diferenţe semnificative în profilurilor
sociale ale acestor două grupuri. Există diferenţe por-
nind de la statusul de temporar sau permanent în stra-
dă şi în cazul serviciilor accesate. Astfel, copiii din
categoria permanent în stradă este mai puțin probabil
ca aceștia să beneficieze de serviciilor autorităţilor
publice sau organizaţiilor neguvernamentale, deoarece
ei locuiesc în locuri mai greu accesibile chiar și pentru
forțele de ordine.
Profilul psiho-social al copiilor care trăiesc în
stradă este realizat ţinând cont de următoarele direcţii
de cercetare:
situaţia locuirii (unde locuieşte, cu cine locu-
iește, de când locuieşte acolo, condiţii de locuire); - -
structura şi tipul relaţiilor cu familia de provenienţă
(componenţa familiei de provenienţă, menţinerea sau
nu a relaţiei cu aceasta sau cu o parte a acesteia);
timpul petrecut în stradă (cât timp petrece în
stradă, în ce perioadă a zilei, zona / zonele unde îşi
petrece majoritatea timpului, migraţie în scop de cer-
şetorie sau activităţi asociate);
activităţile aducătoare de venit (muncă cu ziua,
cerşit, colectat deşeuri, vânzare de diferite obiecte în
forme asimilate cerşetoriei, solicitând sume de bani
pentru locurile de parcare publică persoanelor care
parchează maşina în afara orelor stabilite de municipa-
litate ca fiind cu plată, prostituţie, furturi etc.);
accesul la servicii (tipul serviciilor accesate –
asistenţă medicală, asistență socială, frecvenţa accesă-
rii, tipul furnizorului etc.);
accesul la educaţie (frecventarea şcolii, număr
de clase absolvite);
abuz şi tip de abuz;
consum de substanţe;
stare de sănătate.
Cerşetoria reprezintă principalul mod în care co-
piii care trăiesc pe stradă sunt exploataţi, urmată de
munca forţată şi constrângerea de a comite diferite
infracţiuni, în special furturi. Toate aceste forme de
114
exploatare caracterizează într-o măsură semnificativ
mai mare persoanele aflate permanent în stradă.
Fumatul reprezintă o practică comună în rândul
copiilor aflaţi în stradă. La fel ca în cazul tutunului,
consumul de alcool caracterizează, în cazul copiilor,
categoria de vârstă 14 – 18 ani (41% dintre aceşti
copii consumă alcool), băieţii, în special pe cei care
stau permanent pe stradă. Consumul de substanțe
inhalante este legat de fenomenul şi imaginea copiilor
străzii. Din punct de vedere statistic, caracterizează în
principal copiii aflaţi permanent în stradă, cu vârsta
peste 14 ani. Nu diferă semnificativ din perspectiva
genului.
Starea de sănătate a copiilor care trăiesc în stradă
este, în mod evident, una precară. Tabloul afecţiunilor
de care aceste persoane afirmă că suferă este unul
vast, în care par să predomine afecţiunile respiratorii
(tuberculoza).
Comportamentul delincvent se defineşte ca an-
samblul conduitelor aflate în conflict cu valorile ocro-
tite de norma penală. Există numeroase cercetări ce
încearcă să explice, de pe poziții diferite, cauzalitatea
comportamentului delincvent. Există teorii care dă
prioritate majoră rolului cauzelor individua-
le/psihologice, considerând că manifestările deviante
sunt rezultatul elementelor de ordin psihic, individual.
Cauzele interne ale comportamentului delincvent la
copiii străzii identificate de către o serie de autori
precum: Veleanovici A., Cristescu E., Văduva M.[
14], sunt: anxietatea; nevrozele; depresiile; trăsăturile
psihice specifice adolescenţei; eşecul asimilării nor-
蟠Ѽmelor de conduită; eşecul de rezolvare al conflictului
oedipian din cadrul familiei, instabilitatea emoţională;
crizele de identitate; interiorizarea etichetării; lipsa
unei autonomii afective; agresivitatea; incapacitatea de
adaptare la mediu.
Condiţiile care favorizează exploatarea prin mun-
că a copiilor străzii sunt [2]:
existenţa unei pieţe a muncii la negru;
prezenţa unui handicap/dezabilități;
provenienţa din familii aflate în dificultate
(consum de alcool, droguri, abuz asupra copilului,
violenţă domestică, nivel de educaţie scăzut, şomaj);
sărăcia;
lipsa de informare, educaţie şi sensibilizare a
opiniei publice, a familiilor, comunităţii şi chiar a
copiilor.
Impactul și urmările acestei exploatări sunt grave
pentru copii şi pentru societatea din care fac parte,
prin apariția fenomenului ''copiilor străzii''. Copilul
supus la munci care depăşesc puterile lui se confruntă
cu următoarele aspecte: nu creşte cum trebuie, aşa
cum este normal; este mai scund şi mai slab decât
ceilalţi copii de vârsta lui, deoarece are probleme de
nutriţie, precum și supunerea copilului la munci care
implică forţa fizică: descărcarea, încărcarea, purtarea
de greutăţi, afectează dezvoltarea scheletului în peri-
oada de creştere; ca adult va rămâne cu acest deficit de
creştere şi nutriţie, marcat fiind pe toata viaţa; copilul
care munceşte în medii toxice contactează cu uşurinţă
boli respiratorii; obligarea copilului de a munci mult
ocupă timpul acestuia, astfel, el nemaiputând acorda
atenţia şi timpul cuvenit educaţiei sale; simte puternic
lipsa sprijinului afectiv al familiei care ar trebui să-l
ocrotească; are un bagaj de cunoştinţe mult mai redus
decât copiii de vârsta sa, ceea ce determină autoizola-
rea, autoexcluderea şi, în final, afectează capacitatea
sa de inserţie socio-profesională.
Greene R. W.[ 6, p.111-112.] în lucrarea sa ''Copi-
lul temperamental: O nouă abordare pentru a-i
înţelege pe copii imprevizibili''(2016) conceptualizea-
ză abuzul comis împotriva copiilor străzii la trei nive-
le: societal, instituţional şi familial.
Abuzul societal se referă la “suma acţiunilor, ati-
tudinilor şi valorilor societăţii care împiedică buna
dezvoltare a copilului”.
"Dicţionarul de psihologie" definește "abuzul in-
stituţional" ca “orice acţiune comisă în cadrul ori de
către o instituţie sau orice lipsă de acţiune care pro-
voacă o suferinţă fizică sau psihologică inutilă şi/sau
care afectează evoluţia ulterioara a copilului[13, p.79].
După Greene R. W. caracterul societal al abuzului
poate fi caracterizat astfel [6, p. 111-112]:
• existenţa inegalităţii educaţionale sau de formare
profesională între diferitele categorii de familii şi
copiii acestora;
• marginalizarea unor familii şi împingerea lor
treptată spre o zonă de risc din ce în ce mai mare;
• gradul crescut de violenţă în societate, care favo-
rizează climatul de abuz chiar şi asupra copiilor;
• neinterzicerea prin lege a unor forme de pedeapsă
corporală oferă un context societal în care violenţa
asupra copiilor este posibilă;
• inegalităţile de şanse între copiii din mediul ur-
ban şi cei din mediul rural. 駠Ѽ
• în unele şcoli, autoritatea operează cu modalităţi
discriminatorii sau de nerespectare a drepturilor copii-
lor şi ale omului, în general;
• cei care abandonează şcoala sunt în general copiii
familiilor sărace şi cei care aparţin minorităţilor defa-
vorizate; aceasta denotă o neglijare a lor din partea
instituţiilor şcolare şi a cadrelor didactice;
• aceeaşi categorie de copii ajunge cel mai des în
instituţiile de ocrotire unde se pare că nici aici, nu sunt
scutiţi de abuzuri din partea unor persoane care le
sporesc suferinţele, de aceasta dată prin abuzul comis
chiar în numele instituţiei.
Studiile efectuate au evidenţiat particularităţile
comportamentului deviant al copiilor străzii:
incapacitate de autocontrol;
instabilitate emotiv- comportamentală;
agresivitate;
incapacitatea de a anticipare a consecinţelor;
nivel minim de empatie;
impulsivitate;
inexistenţa unui sistem de inhibiţii elaborate
social;
majore conflicte axiologice;
autoevaluări incorecte.
Pentru contracararea acestor comportamente per-
turbatoare, Perjan C., Verdeş A. recomandă [12, p.
14]:
stabilirea şi menţinerea de standarde compor-
tamentale coerente,
aplicarea consecventă a standardelor de com-
portament;
„tratarea” cauzelor comportamentelor inadec-
vate;
consecvenţa măsurilor stricte de respectare a
disciplinei;
personalitatea adultului trebuie să fie pozitivă.
Caisîn S. și Racu I. precizează ca motive ale com-
portamentului perturbator la copiii străzii [4, p.23]:
Ignorarea regulilor. Instituirea unui sistem de
reguli se face în timp. Întotdeauna va funcţiona un
sistem de reguli formal şi unul actual/informal. Siste-
mul actual este cel ce funcţionează de fapt şi care se
instituie, de multe ori, prin „presiunile” pe care elevii
le fac asupra adulţilor pentru a vedea în ce măsură
aceştia renunţă la regulile formale;
Conflictele între sistemele opuse de reguli
apar atunci când un elev posedă seturi opuse de
reguli. Ciocnirea dintre aceste seturi de reguli poate
genera comportamente deviante;
Transferul afectiv. Pe lângă transferul de
comportamente, elevii pot opera şi transferuri afective;
astfel, antipatia faţă de tatăl său se poate transfera şi
asupra şcolii. Transferul afectiv cu efecte negative de
comportament se produce când în viaţa copilului apar
probleme în familie: separarea/divorţul părinţilor, etc.;
Anxietatea poate genera comportamente
inadecvate ca formă de apărare împotriva unor ele-
mente din mediu percepute ca ostile;
Modul de manifestare a profesorului (des-
considerarea elevilor, ignorarea dispreţuitoare a elevi-
lor, evaluarea elevilor în termeni constant negativi şi
depreciativi) poate crea probleme de indisciplină;
Dintre factorii mediului familial care induc com-
portament perturbator, Dumitrana M. amintește [5,
p.28-29]:
Regulile familiei sunt prea stricte/prea leje-
re/lipsite de coerenţă;
Părinţii manifestă indiferenţă, uneori chiar osti-
litate faţă de copii;
Membrii familiei sunt angrenaţi în medii socio-
culturale şi profesionale diferite;
Comunicare defectuoasă părinţi-copii;
Relaţiile dintre membrii cuplului sunt relaţii de
inegalitate;
Dezaprobările părinţilor sunt mai numeroase
decât încurajările;
Timpul liber al părinţilor este lipsit de semnifi-
caţii pozitive;
Pentru a-şi masca dezinteresul părinţii, preferă
să creadă că influenţa hotărâtoare asupra propriilor
copii o au colegii/prietenii.
Manifestările comportamentale indezirabile au o
cauzalitatea circulară, efectele constituindu-se în cau-
ze pentru alte comportamente nedorite. În plan intern
pot exista tulburări de tipul: anxietate şi frustrare
prelungită; instabilitate afectivă şi depresie; ostilitate
şi refuzul cooperării; autoizolarea şi evitarea stabilirii
de relaţii interpersonale; trăirea unor tensiuni exagera-
te; repulsie faţă de orice activitate.
Toate acestea determină, în plan extern, handica-
puri comportamentale de forme şi intensităţi diferite
manifestate în exterior prin : reacţii afective instabile;
agitaţie motorie şi mişcări dezorganizate; negativism
şi apatie; teribilism şi infatuare; minciună şi spirit de
115
contrazicere; furt şi vagabondaj; comportament sexual
aberant. Tulburările de comportament pot fi definite
pe baza următoarelor criterii: comportamentul însuşi
sau severitatea sa sunt inadecvate în raport cu vârsta şi
nivelul de dezvoltare al persoanei; comportamentul
este periculos atât pentru persoana generatoare cât şi
pentru cei din jur; comportamentul determină stres
semnificativ pentru persoanele de contact, ceea ce
duce la scăderea calităţii vieţii acestora la un nivel
inacceptabil; comportamentul este indezirabil social şi
şcolar; comportamentul reprezintă o deficienţă supli-
mentară semnificativă pentru persoană prin interfera-
rea şi afectarea gravă a învăţării de noi deprinderi sau
prin excluderea persoanei de la importante oportunităţi
de învăţare [3, p. 72-78 ].
Frecvenţa tulburărilor de comportament înregis-
trează un maxim în jurul vârstei de 16 ani, ca apoi să
se atenueze. Tulburările de comportament se asociază,
de obicei, cu carenţe de afectivitate ce determină trăsă-
turi caracteriale egocentriste, de subestima-
re/supraestimare a e-ului şi o slabă integrare în activi-
tatea grupului. Există un complex de factori, ce nu
sunt exclusivi, care explică tulburările comportamen-
tale. Printre aceşti factori se regăsesc [10, p. 247-252]:
• Factori biologici – disfuncţii organice cerebrale,
epilepsie, dificultăţi audiovizuale, anumite caracteris-
tici temperamentale cum ar fi intensitatea înaltă a
răspunsului emoţional şi adaptabilitatea redusă la
situaţii noi;
• Factori sociali – marginalizări sociale şi familia-
le, accentul exagerat pe competiţie, mediul social
insecurizant, etichetarea, relaţii interpersonale tensio-
nate, prejudecăţi, stereotipuri, atitudini discriminatorii;
• Factori emoţionali – imagine de sine negativă,
stima de sine scăzută, anxietate, „experimenta-
rea”eşecului, etc.:
• Factori cognitivi – abilităţi slabe de comunicare
şi interrelaţionare, strategii defectuoase/inabilitate în
rezolvarea unor probleme, etc.
Profilul copilului străzii este bazat pe studiile soci-
ologice desfăşurate de cercetători psihologi
Veleanovici A., Cucu-Ciuhan G., Vladislav, P., Ale-
xandrescu M ., Perjan C., Verdeş A. și sociologi Co-
roban C. Racolta L. În lucrările acestora iese la supra-
față motivul general că fiecare dintre factorii enun-
ţaţi poate afecta adaptarea emoţională şi compor-
tamentul corespunzător ei, indiferent de nivelul
intelectual al persoanei. Dacă aceşti factori acţionea-
ză împreună, atunci creşte probabilitatea dezvoltării
rapide a unor tulburări de comportament, conduite
deviante şi delincvente.
Din lucrările de specialitate a autorilor mai sus
enumerați reiese că în majoritatea cazurilor sunt pre-
zente în rândul copiilor străzii următoarele trăsături:
slăbiciune a eului, dificultăţi de adaptare, rezervă,
nesiguranţă, instabilitate, anxietate, neîncredere în
sine. Rareori extraversie, orgoliu, nevoia de a domina,
lipsă de interes pentru relaţiile interpersonale, ori
imaturitate psihică, introversie, complexe de inferiori-
tate. Întotdeauna prezente: separare eu-lume, dificulta-
te de adaptare, îndărătnicie, mărginire, emfază, rigidi-
tate, ancorare în prezent, rigiditate adaptativă. În unele
cazuri sunt atestate traumatisme, şocuri afective.
116
Copiii aflați în stradă, prin vicisitudinea sorții pre-
zintă în măsură considerabilă o suprainvestire a nevoii
de tandrețe, senzualitate și erotism orientată spre un
obiect concret, care este manifestată printr-o adevărată
„foame afectivă” a acestor copii. Agresivitate acestor
copii este ambivalentă, manifestându-se spre exterior,
dar și, în unele cazuri, prin automutilare, tipice fiind
leziunile pe antebrațe. Cenzura etică este slabă,
remarcându-se acumulare de afecte dure (furie, ostili-
tate, gelozie, afecte revendicative), care se pot expri-
ma violent în conduită. Apare tendința de a-si ascunde
emoțiile, manifestată printr-o anumită duplicitate,
printr-o mască pe care subiectul o pune față de ceilalți
și prin conduite oportuniste sau simulante. Subiecții
manifestă tendința de a-și nega și reprima trebuințele,
de unde rezultă o stare de inhibiție și negativism critic,
autodistructiv. Alteori, apare un conflict în mecanis-
mele de control al exprimării afectelor, exprimat su-
biectiv printr-o stare de angoasă, sentiment de nesigu-
ranță, panică și agitație interioară, provenită din conti-
nua nesiguranță și instabilitate a vieții lor [15, p. 232 –
281].
Copiii stradali suferă de imposibilitatea de perce-
pere a propriilor necesități și probleme, resimțindu-le
în tiparul unei tensiuni difuze, iritante, fără capacitatea
de mentalizare și verbalizare, exteriorizându-le printr-
un comportament primitiv, făcând apel la strategii de
apărare precum proiecția psihologică. Raporturile de
relație cu lumea externă și obiectele aparținând ei sunt
sub dominația căutării lacome și neorganizate de din
ce în ce mai noi obiecte concrete de interes, fără a
_ exista nevoia de a le fixa în interesele sale, de a cola la
un anumit obiect, ele fiind mereu schimbate într-o
căutare continuă. Se atestă stare de frustrare a necesi-
tăților orale, completată de sentimentul de singurătate,
tristețe și regulate stări depresive [1, p. 229-232].
Copiii prezintă simptome de fobie socială, o teamă
marcantă şi persistentă de situaţii sociale sau de per-
formanţă, manifestată prin exclamaţii, accese acute
sau retragere din situaţiile sociale cu persoane nefami-
liale. Nu este vorba aici despre teama de locuri sau
persoane care îi amintesc despre un eveniment trauma-
tic, astfel cum se întâmplă în cazul tulburării de stres
posttraumatic. Consecinţă a abuzului fizic sau emoţio-
nal, copiii prezintă teama de a nu fi umiliţi sau batjo-
coriţi în public, evită să vorbească în faţa clasei, să
meargă în diverse locuri împreună cu alţi copii, mani-
festând anxietate, teamă, palpitaţii, transpiraţii etc.
atunci când sunt confruntaţi cu situaţia fobogenă.
Panica reprezintă prezenţa de atacuri de panică inopi-
nate, recurente, care nu sunt asociate de către copil cu
un declanşator situaţional. Copiii ce au trăit atacuri de
panică le descriu ca fiind perioade de timp în care simt
frică sau disconfort intens, alături de o serie de simp-
tome cognitive sau somatice: palpitaţii, tremur, tran-
spiraţie, senzaţia de scurtare a respiraţiei sau de stran-
gulare, senzaţia de sufocare, durere sau disconfort
precordial, ameţeli sau vertij, de realizare sau deper-
sonalizare, frica de a nu-şi pierde controlul sau de a nu
înnebuni, frica de moarte, frisoane sau valuri de căldu-
ră. Abuzul fizic şi cel emoţional corelează pozitiv cu
climatul familial intens conflictual, modelul educaţio-
nal hiperautoritar, lipsa de implicare în relaţia cu copi-
lul [16, p. 40-46.].
În foarte puţine cazuri copilul va divulga violenţa
imediat după ce a avut loc primul incident. Deseori,
copiii străzii fiind victimizaţi trăiesc un sentiment
profund de neajutorare şi disperare şi consideră că
nimeni nu poate să le vină în ajutor. Totodată, copiii
victimizaţi pot face orice pentru a proteja un părinte
abuziv. Sau, ei pot refuza categoric să declare violenţa
comisă, temându-se de abuzator. De obicei, un copil
poate să nu declare un caz de violenţă mai multe luni
şi chiar ani la rând, în special, dacă abuzatorul este o
persoană apropiată copilului.
Deseori, specialiştii care se află în contact cu copiii
stradali observă (primii indicatori) că unele din necesi-
tăţile fundamentale ale copilului nu sunt satisfăcute
şi/sau copilul este victima violenţei sau exploatării.
Aceşti indicatori pot fi atât fizici cât şi comportamen-
tali [7, p.117].
Indicatorii fizici pot fi identificați, de exemplu, sub
formă de vânătăi şi răni. Aceşti indicatori pot fi obser-
vaţi, mai ales, de persoanele aflate în contact apropiat
cu copiii, precum asistentele medicale, medicii sau
cadrele didactice. În cazuri de violenţă sexuală, dese-
ori, nu există dovezi sau indicatori fizici evidenţi, iar
identificarea şi recunoaşterea sunt foarte dificile. În
astfel de cazuri indicatorii fizici ne arată că, posibil,
integritatea corporală, nivelul dezvoltării fizice, sănă-
tatea şi igiena copilului sunt subminate. Indicatorii
comportamentali se referă la cazurile când comporta-
mentul copilului oferă motiv de îngrijorare. Aceşti
indicatori dețin un loc important în luarea deciziilor, în裐Ѽ
special atunci, când există schimbări în comportament
ce nu pot fi explicate altfel. Aceşti indicatori oferă
indicii importante precum că starea emoţională, dez-
voltarea intelectuală, comportamentul şi educaţia
copilului au de suferit. Cu toate acestea, indicatorii
comportamentali luaţi izolat nu trebuie să servească
drept bază pentru sesizare. Există Deşi literatura de
specialitate introduce clasificarea abuzurilor în abuz
fizic, emoţional şi sexual, în practică se constată o
împletire a diferitelor forme de abuz. Abuzul fizic are
şi consecinţe emoţionale, abuzul sexual este însoţit de
efecte fizice şi emoţionale asupra copilului. De cele
mai multe ori întâlnim în practică, la acelaşi copil,
două sau mai multe forme de abuz, una dintre ele fiind
dominantă. multe alte explicaţii pentru un astfel de
comportament [9, p.265]
Având în vedere dimensiunea ”copiilor străzii”,
cea de temporar sau permanent în stradă, putem punc-
ta o serie diferenţe semnificative între profilele socia-
le care caracterizează aceste persoane.
Majoritatea copiilor care se află permanent în stra-
dă au ajuns în această situaţie după ce au fugit de
acasă sau din centre de plasament, după ce au fost
izgonite de acasă sau externate din instituţii de protec-
ție. În cazul copiilor aflaţi temporar în stradă starea de
fapt este generată de cauze radical diferite. O parte
dintre aceştia sunt plecaţi de acasă cu acordul părinţi-
lor, iar alţi aproape au fugit sau au fost alungaţi de
acasă sau din centre de plasament, locuind la rude,
prieteni sau alte situaţii asemănătoare.
În concluzie, la copiii străzii se reliefează un profil
psihologic marcat de o slabă capacitate de conștienti-
zare și verbalizare, imagine de sine deficitară, carențe
afective, dificultăți de contact social și deteriorarea
relațiilor cu ceilalți, acumulare de afecte dure, asociate
cu lipsa cenzurii etice, generând comportamente pre-
dominant „masculine”, agresive. În cazul copiilor
străzii, fie că sunt lipsiţi de protecţia familiei, fie că
sunt exploataţi de familie, riscul de abuz, sub toate
formele sale, se dovedeşte a fi semnificativ mai ridi-
cat, mai ales că vorbim de forme severe de abuz. De
asemenea, se remarcă faptul că populaţia permanent în
stradă este într-o măsură semnificativ mai mare victi-
ma abuzurilor, fie că vorbim de abuz fizic, sexual sau
de exploatare. Neglijarea este mai gravă în cazul fami-
liilor cu un nivel scăzut al veniturilor, care, implicit,
oferă copiilor condiţii de locuit modeste sau improprii;
din perspectiva modelului educaţional, se evidenţiază
faptul că gravitatea neglijării corelează pozitiv cu
model educaţional hiperpermisiv sau caracterizat de
indiferenţă.
Deşi literatura de specialitate introduce clasificarea
abuzurilor în abuz fizic, emoţional şi sexual, în practi-
că se constată o împletire a diferitelor forme de abuz.
Abuzul fizic are şi consecinţe emoţionale, abuzul
sexual este însoţit de efecte fizice şi emoţionale asupra
copilului. De cele mai multe ori întâlnim în practică, la
acelaşi copil, două sau mai multe forme de abuz, una
dintre ele fiind dominantă.
În societate se menţine un nivel ridicat de toleranţă
atât în rândul populaţiei, cât şi al profesioniştilor faţă
de fenomenele violenţei, neglijării şi exploatării copii-
lor. Copiii-victime ale violenţei, neglijării şi exploată-
rii sânt în continuare revictimizaţi prin intermediul
sistemului justiţiei, mass-media, Internetului.
Nu există o abordare uniformă privind problemele
cu care se confruntă copiii ai căror părinţi, unul sau
ambii, sunt plecaţi la muncă peste hotare, locul pe care
îl ocupă fenomenul migraţiei printre cauzele vulnera-
bilităţii acestor copii, spectrul de servicii necesare
pentru asistenţa copiilor respectivi şi nivelul de specia-
lizare a acestor servicii. Complexitatea fenomenului
de violenţă, neglijare şi exploatare nu este abordat de
un sistem integrat de prevenire şi combatere, bazat pe
un cadru legal şi instituţional coerent şi eficient, deoa-
rece:
1. Lipsesc instrumentele la nivelul naţional privind
dezvoltarea şi consolidarea abilităţilor părinţilor de
creştere şi educaţie a copiilor pentru prevenirea vio-
lenţei, neglijării şi exploatării copilului;
2. Lipsesc programe consistente pentru schimbarea
atitudinii populaţiei faţă de violenţa asupra copilului şi
alternativele pozitive de educaţie a copiilor;
3. Lipsesc instrumente integrate pentru identifica-
rea, evaluarea, asistenţa, referirea, evidenţa copiilor-
victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării şi
exploatării atât în familie, cât şi în comunitate;
4. Lipsesc serviciile de prevenire primară, dar şi
cele specializate, inclusiv de prevenire secundară şi
terţiară, pentru copiii victime ale violenţei, neglijării şi
exploatării, precum şi pentru abuzatori.
Dezvoltarea de programe destinate prevenirii
abandonului şcolar şi integrării / reintegrării şcolare a
117
copiilor aflaţi în dificultate şi a celor muncesc în stra-
dă poate contribui la limitarea volumului acestei popu-
laţii. Este util ca aceste programe să aibă o structură
flexibilă şi să fie dezvoltate în sistem integrat, care să
ţină cont atât de aspectele educaţionale, dar mai ales
de cele sociale / comunitare. Acest fapt poate sugera
lipsa de adaptare a serviciilor la nevoile grupului ţintă,
lipsa de resurse (personal) în cadrul autorităţilor publi-
ce, probleme în mecanismele de referire între diferite
autorităţi, lipsa unor proceduri unitare de lucru – toate
acestea sunt însă necesare ca sistemul public de asis-
tenţă socială să funcţioneze cât mai bine. Totodată,
modul în care caracteristicile acestui grup social s-au
schimbat, mai ales în ceea ce priveşte consumul de
droguri şi riscurile de sănătate asociate, poate fi martor
al unei atitudini preponderent reactive a autorităților.
Este nevoie de o atitudine proactivă, bazată pe crea-
rea/dezvoltarea serviciilor de intervenție stradală
destinate atât copiilor străzii, pe acordarea de servicii
integrate, la nivel social, medical, legal și educațional
și, nu în ultimul rând, pe demersuri de identificare a
nevoilor acestui grup social.

Referințe bibliografice:
1. Coroban C. Integrarea socio-școlară a copiilor din familii vulnerabile. În: Materialele Conferinței Științifice
Naționale cu participare internațională "Integrare prin cercetare și inovare", Chișinău: CEP USM, 2015, p. 229-232
2. Centrul național de prevenire a abuzurilor față de copii. Rapoarte anuale. Disponibil : cnpac.org.md accesat
12.02.2018.
3. Coreţchi R. Impactul cooperării interdepartamentale în rezolvarea problemelor copiilor străzii. În: Copiii în
situaţie de risc : Crearea serviciilor sociale comunitare, Chișinău, 2004, p. 72-78
4. Caisîn S., Racu I. Psihologia copilului: Suport didactic pentru coordonatorii educaţiei incluzive. Chişinău :
Institutul de Formare Continuă, 2011, 172 p., p.23
5. Dumitrana M. Copilul instituţionalizat. Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică, 1998, 112 p., p.28-29
6. Greene R. W. Copilul temperamental : O nouă abordare pentru a-i înţelege pe copii imprevizibili. Bucureşti:
Ed. Niculescu, 2016, 254 p., p. 111-112
7. Iovu M. B. Conceptualizarea abuzului şi neglijării copilului în familie. Iaşi: Ed. Lumen, 2008. 117 p
8. Langlois D., Muntean A. Copiii străzii și îngrijirile de sănătate. În : Copiii de azi sunt părinţii de mâine, Ti-
mișoara, 2008, Nr. 20-21, p. 15-20.
9. Munteanu A. Psihologia copilului şi a adolescentului. Timișoara : Ed. Augusta, 1998, 291
10. Măgurianu A. L. De la copii străzii la modelele alternative de educație. În : Materialele Conferinţei ştiinţifice
internaţionale « Asistența Psihologică,Psihopedagogică și Socială ca factor al dezvoltării societății », Chișinău,
2011, p. 247-252.
11. Olărescu V., Veleanovici A. Tulburări emoţionale魐laѼcopiii aflaţi în situaţie de abuz şi neglijare. Chișinău :
Ed. Pulsul Pieţei, 2016, 274 p.
12. Perjan C., Verdeş A. Ghid practic de asistenţă psihologică a carenţelor afective la copiii dinfamilii temporar
dezintegrate. Chişinău : CEP UPS ‘’Ion Creangă’’, 2010, 48 p., p. 14]
13. Sillamy N. Dicţionar de psihologie. București: Ed. Univers Enciclopedic, 1996, 878 p.,p. 79
14. Veleanovici A., Cristescu E., Văduva M., Abordare psihoterapeutică experienţială a copiilorstrăzii, În : Mate-
rialele Conferinţei Internaţionale de Psihologie Aplicată, Timișoara, 2007, p. 343-356.
15. Veleanovici A., Marin C., Grup de optimizare psihocomportamentală centrat pe scăderea agresivităţii copii-
lor străzii, În : Materialele Conferinţei Internaţionale de Psihologie. Bucureşti, 2006, pag. 232 – 281
16. Vîrlan M., Frunze O. Copilul – victima crizei din familiile contemporane. În : Psihologie. Pedagogie specia-
lă. Asistenţă socială, Chișinău : CEP UPS « Ion Creangă », 2012, Nr. 4, p. 40-46.

118