CURSUL 8

Subiecte de discuţie:
1. Traumatologia fizică: leziuni traumatice deschise (tipuri de plăgi şi morfologia
lor, fracturile);
2. Sechelele
3. Leziuni traumatice induse de agenţii mecanici la peşti

Plaga sau rana este o zonă de întrerupere sau de discontinuitate a pielii sub
acţiunea unor agenţi vulneranţi. Există mai multe criterii de clasificare a plăgilor.
După gradul de distrucţie se cunosc:
- plăgile superficiale, ele interesând numai pielea;
- plăgile profunde, sunt implicate teritoriile subiacente pielii (fascii, tendoane,
muşchi, oase etc).
După evoluţie:
- plăgi simple sau necomplicate;
- plăgi complicate sau infectate.
După gradul de penetrare:
- plăgi nepenetrante;
- plăgi penetrante, sunt cele care crează soluţii de continuitate între mediu şi o
cavitate anatomică (craniană, peritoneală, toracică, articulară) sau între mediu
şi un organ parenchimatos. La rândul lor, plăgile penetrante pot fi plăgi
perforante (perforează peretele unui organ cavitar – intestin, stomac, vezică
urinară) sau plăgi transfixante (traversează un organ parenchimatos – pulmon,
ficat, splină, rinichi, encefal).
După mecanismul de producere:
- plaga zdrobită sau contuză;
- plaga tăiată;
- plaga înţepată;
- plaga împuşcată.
Plaga zdrobită sau contuză presupune lovirea puternică a zonei afectate cu un
obiect dur cu suprafaţă netedă sau neregulată. Plăgile contuze se soldează cu pierderea
unei cantităţi mici de sânge, adâncimea plăgii este mică, zona de distrucţie este direct
proporţională cu mărimea corpului vulnerant. Fundul şi marginile plăgii sunt anfractuase,
neregulate, marginile nu pot fi afrontate datorită pierderilor importante de substanţă,
ţesuturile sunt zdrobite şi devitalizate. Periferia plăgii este înconjurată de excoriaţii,
echimoze şi sufuziuni. Plăgile contuze prezintă o variabilitate macroscopică mare, în
strânsă corelaţie cu agentul vulnerant şi agresivitatea cu care a acţionat acesta. Plaga
plesnită presupune lovirea unei zone de proieminenţă osoasă cu sau de un obiect dur.
Plaga muşcată se caracterizează prin amprentarea arcadelor dentare, cu sau fără pierdere
de substanţă. Plaga sfâşiată se realizează prin disclocare şi smulgere de ţesuturi.
Comportamentul la vânătoare al diferitelor specii carnivore imprimă un aspect
particular cu privire la localizarea plăgilor. Astfel, canidele (lupi, câini domestici etc)
încetinesc viteza de deplasare a prăzii prin atac concentrat asupra membrelor, mai ales a
celor posterioare. La necropsie, cele mai multe dintre plăgile muşcate vor fi concentrate
în regiunea muşchilor gastrocnemieni. Plăgile produse de canide au caracter puternic
penetrant, piele fiind de cele mai multe ori intactă. Jupuirea relevă prezenţa subcutanată a
hemoragiilor concentrate mai ales la locul de pătrundere a caninilor. Felinele au obiceiul
să-şi târască prada, ceea va determina producerea de excoriaţii pe zonele de contact cu
solul. Plăgile muşcate efectuate de feline sunt concentrate în regiunea spatelui şi a gâtului
şi sunt însoţite de excoriaţii lineare (atac cu ghearele).
Câine – localizarea, plăgii
contuze, a sufuziunilor şi
hematomului subcutanat în
regiunea dorsala şi a gâtului
sugerează un atac felin

Plaga tăiată este produsă de instrumente tăioase (cuţit, bisturiu, lamă). O variantă
a plăgii tăiate este plaga despicată rezultată prin folosirea unor instrumente tăioase grele
(secure, topor, sapă etc.) şi se caracterizează prin aspect alungit, margini perfect netede,
lineare, pierderea de substanţă fiind minimă sau absentă. Capetele plăgii sunt fin efilate,
dând aspectul de „codiţă de şoricel”. Atunci când plaga tăiată are axul logitudinal paralel
cu direcţia fibrelor musculare şi a celor elastice, marginile plăgii sunt foarte puţin
depărtate, astfel că afrontarea acestora se poate face cu uşurinţă. Aspectul invers apare în
situaţia în care plaga intersectează direcţia de orientare a stratutului muscular. Depărtarea
evidentă a marginilor plăgii reprezintă un semn de reacţie vitală important (plaga care a
fost provocată antemortem). Piederile de sânge consecutive unei plăgi prin tăiere sunt
variabile şi sunt direct influenţate de calibrul vaselor de sânge secţionate. În funcţie de
gradul de penetrare, plăgile tăiate pot fi nepenetrante şi penetrante. Cele penetrante pot
interesa trunchiuri vasculare mari şi pot induce indirect moartea prin şoc hipovolemic.
Atunci când nu intervin complicaţii de tip infecţios şi plaga nu are un grad de penetrare
foarte mare, se produce alipirea marginilor plăgii după un interval de 7 zile. Formarea
ţesutului cicatriceal care consolidează plaga este încheiată după 15 zile, iar reepitelizarea
zonei de defect după 20 zile.
Plaga înţepată se caracterizează prin prezenţa unui orificiu de intrare cu
dimensiuni mici produs de vârful unui instrument tăios (vârf de cuţit, foarfece, cui, furcă
colţi, etc.). Dimensiunea orificiului de intrare este direct proporţională cu cea corpului
vulnerant. Traiectul plăgii este rectiliuniu, prin natura producerii lor fiind plăgi
penetrante. De asemenea, nu se constată pierdere de substanţă, corpul vulnerat
determinând o dilacerare a structurilor tisulare. Centrul plăgii are adâncimea cea mai
mare.
Un caracter cu totul deosebit îl au plăgile înţepate provocate de săgeţi. Arcurile cu
săgeţi din zilele noastre sunt arme tot la fel de periculoase ca şi cele de foc. Prin viteza
indusă, săgeata propulsată de un arc performant poate să străbată întreaga grosimea a
trunchiului unui cerb adult. Vârful săgeţii este foarte asemănător cu cel au unui glonţ la
care sunt ataşate lame tăioase din oţel. Datorită acestor caracteristici plăgile produse de
astfel de săgeţi sunt uneori greu de diferenţiat de plaga împuşcată, aceasta având
caracteristici mixte (tăiată/înţepată). Datorită lamelor de incizie fine marginile plăgilor se
afrontează rapid după producere, închizând orificiul de intrare. Cu toate că distrucţiile
interne sunt deosebit de grave şi însoţite de hemoragii masive, prin obturarea orificiului
de intrare se împiedică revărsarea externă a sângelui. Există totuşi o serie de diferenţe
între plăgile împuşcate şi cele produse de săgeată. De obicei, traiectul plăgii împuşcate
este sinuos, cu calibru variabil şi ramificat, datorită fragmentării glonţului sau deviaţiilor
pe care le suferă traiectoria acestuia odată cu atingerea unor planuri osoase. Orificiul de
intrare a glonţului este întotdeauna evident, rareori producându-se obliterări la nivel
cutanat. În urma impactului, glonţul are efect abraziv asupra pielii.
Plaga împuşcată apare ca urmare a folosirii unor arme de foc şi sunt leziunile
cele mai frecvente întâlnite în medicina legală veterinară. Varietatea şi morfologia
plăgilor împuşcate depinde de următorii factori:
- tipul de armă folosită;
- tipul de muniţie corespunzător armei;
- distanţa de la care s-a tras;
- gradul de deviere a traiectoriei;
- abundenţa învelişului pilos;
- tipul de ţesut străbătut de proiectil (ţesuturi moi sau oase).
Pentru o mai bună înţelegere a morfologiei şi a modului de producere a plăgilor
împuşcate este necesar a fi cunoscute câteva aspecte legate de arme şi muniţii. Noţiunile
de bază referitoare la acest subiect ajută expertul medico-legal în stabilirea corelaţiei
dintre tipul de plagă împuşcată şi arma folosită. În ţara noastră nu există o reglementare
care să interzică folosirea unor anumite arme de foc la vânătoare. În America de Nord
anumite arme de foc sunt interzise de lege (puştile cu alice de plumb). Interzicerea lor a
avut ca bază prevenirea contaminarii cu plumb atât a mediului cât şi a păsărilor cu răni
care permit supravieţuirea acestora după împuşcare. Tot în aceste state este impusă prin
lege folosirea la vânătoare pentru anumite specii a unor tipuri specifice de arme.
Cele mai importante tipuri de arme sunt:
- armele de mână sau pistoalele, ele sunt rareori folosite pentru uciderea
animalelor, mai frecvent în situaţia în care se trage de aproape sau când
animalul este rănit şi se urmăreşte producerea unei răni fatale;
- puştile cu glonţ, folosesc ca muniţie cartuşele cu cu proiectil unic (glonţ), sunt
practic cele mai folosite la vânarea animalelor mari; cartuşul este format din
proiectil (glonţ), tubul cartuşului care conţine praful de puşcă şi capsa
detonantă; prin construcţia specială a ţevii, glonţului i se imprimă o mişcare
circulară, pentru a impune o traiectorie liniară glonţului în drumul său către
ţintă;
- puştile cu alice, folosesc cartuşe speciale care conţin mai multe proiectile
denumite alice; alicele variază ca dimensiune de la 1,27 mm diametru la 9,14
mm diametru; acestea sunt confecţionate din mai multe tipuri de aliaje (plumb
sau oţel); părţile componente ale unui carţuş cu alice sunt asemănătoare cu
cele ale unui cartuş cu glonţ; odată cu descărcarea, alicele sunt împrăştiate pe
 o anumită suprafaţă, mărimea acesteia fiind direct proporţională cu distanţa de
la care s-a tras (la 50 m de ţintă dispersia alicelor se face pe o suprafaţă de
1m2); numărul de alice care va fi regăsit în corpul unui animal depinde de
distanţa la care s-a aflat animalului faţă de arma folosită (cu atât mai puţine cu
cât distanţa de tragere este mai mare).
Foarte frecvent în rapoartele medico-legale privitoare la depistarea unor plăgi prin
împuşcare apare noţiunea de calibru. Conform sistemului de măsurare englez (cel mai
răspândit), calibrul unei arme este reprezentat de mărimea glonţului şi este măsurat în
sutimi de inch. Acest sistem de măsurare se aplică numai în cazul armelor cu glonţ. De
exemplu, cele mai multe arme au calibru 38, ceea ce înseamnă că acea armă foloseşte
muniţie de 0,38 inches diametru. Sistemul de măsurare european foloseşte subdiviziunile
metrului ( de exemplu, pistoale de 9 mm).
Din punct de vedere morfologic, o plagă prin împuşcare prezintă mai multe
componente:
- punctul sau orificiul de intrare al proiectilului variază în funcţie de dimensiune
proiectilului; forma acestuia este de obicei rotundă sau elipsoidală şi este
însoţită o revărsare exterioară de sânge variabilă cantitativ;
- orificiul de ieşire, prezenţa lui nefiind obligatorie;
- cavitatea temporară a plăgii;
- cavitate permanentă a plăgii.
Dimensiunile acestor cavităţi sunt influenţate primar de densitatea şi caracterul
ţesuturilor penetrate, de mărimea şi construcţia glonţului, precum şi de viteza pe care o
are acesta în momentul impactului.
De exemplu, o cavitate permanentă de mari dimensiuni este produsă de o armă de
vânătoare de calibru mare, comparativ cu o armă de calibru 0,22 care foloseşte gloanţe
mici, viteza de deplasare a acestora fiind şi ea mică. Glonţul produce cavităţi foarte mari
şi datorită capacităţii acestuia de a se fragmenta şi a se deforma după impact, comparativ
cu un proiectil solid care determină leziuni numai prin pasajul acestuia prin ţesuturi.
Diagrama reprezintă
2
1 efectele pe care le induce
glonţul asupra ţesuturilor în
urma coliziunii. Axa x
reprezintă adâncimea la care
s-a realizat penetraţia
X glonţului. Punctul din stânga
este orificiul de intrare a
glonţului. 1 – cavitatea
temporară a plăgii apare ca
urmare a efectului undei de
şoc determinată de glonţ şi
se plasează în jurul celei
permanente. 2- cavitatea
permanentă a plăgii este
reprezentată de zona de
distrucţie, ea variind în
funcţie de masa
proiectilului, viteza şi
abilitatea acestuia de a
penetra ţesuturile.
 Dimensiunea cavităţii temporare şi permanente este influenţată mai ales de tipul de
ţesut sau organ traversat de traiectoria glonţului. Organele cavitare (intestin, stomac), cu
elasticitate mare sunt expansile şi permit traversarea glonţului. La examenul macroscopic
al unui astfel de organ se observă numai perforarea acestuia, cavitatea temporară şi
permanentă a plăgii fiind mai mici. Organele parenchimatoase încapsulate, muşchii,
tendoanele şi oasele sunt mai puţin elastice şi expansile, ceea ce va duce la producerea
unor cavităţi mai mari. Contactul dintre os şi glonţ va determina fragmentarea structurii
osoase în mai multe fragmente, care şi ele la rândul lor vor funcţiona ca proiectile,
mărind în acest fel cavitatea permanentă a plăgii.
Craniu de căprioară – oasele
frontale, temporale şi parietale sunt
fragmentate în urma împuşcării cu
o armă de calibru mare, posibil de
la distanţă mică. Se observă
alăturat fragmentele de os
recuperate după examinare

Craniu de căprioară – orificiul de

intrare a plăgii împuşcate efectuat
cu acelaşi tip de armă ca în figura
de mai sus. Aspectul integru al
cutiei craniene, fără fragmentarea
oaselor poate fi atribuit vitezei
mici la impact, distanţei mari de la
care s-a tras, folosirea unui glonţ
cu masă mică sau cu un design
special.

Orificiul de intrare a glonţului nu este întotdeauna evident la examenul general al

carcasei, mai ales atunci când au fost folosite arme de calibru mic. Mai mult, detectarea
plăgilor de intrare la speciile de animale este de multe ori ecranată de prezenţa unui
înveliş pilos abundent sau de prezenţa penelor. Datorită dimensiunilor mici ale orificiului
de intrare sângerarea externă este nesemnificativă sau chiar virtuală. Se va ţine cont de
aceste aspecte, recomandându-se jupuirea în totalitate a carcasei pentru o bună examinare
a plăgilor împuşcate. Există o serie întreagă de aspecte morfologice ale orificiului de
intrare la om care nu se regăsesc la cel de la animale. Aceste aspecte poartă denumirea de
factori suplimentari ai plăgii prin împuşcare. Distanţa mare de la care se trage în cazul
animalelor vânate şi pilozitatea abundentă determină lipsa următoarelor aspecte:
 - guleraşul de ardere sau inelul de coagulare apare numai atunci când animalul
este împuşcat de foarte aproape pentru a i se provoca o rană mortală (10 cm);
- urmele de fum (împuşcare de aproape – 10 cm);
- tatuajul este reprezentat de urmele de praf de puşcă care apar atunci când s-a
tras de la o distanţă de 10-30 cm.
În cazul animalelor, aceste aspecte nu mai sunt prezente atunci când distanţa de
tragere depăşeşte 50-60 cm.
Examinarea macroscopică generală a
regiunii crupei nu relevă prezenţa unei
leziuni vizibile. Chiar dacă ar exista o
pierdere de sânge sau o leziune cutanată
ea este mascată de pilozitatea abundentă

După jupuirea animalului se pot observa

orificiile de intrare şi de ieşire a două
1 plăgi împuşcate.
1-4, glonţul a pătruns lateral de articulaţia
genunchiului, a traversat articulaţia ieşind
median, după care a perforat peretele
abdominal.
2-3, glonţul a pătruns prin faţa laterală a
cvadricepsului femural, a ieşit pe la faţa
medială a acestuia şi a continuat
2 traiectoria prin peretele abdominal.

Forma şi dimensiunea orificiului de intrare sunt variabile, în concordanţă cu muniţia

folosită. În general, orificiul de intrare are margini regulate, iar forma este rotundă. În
jurul orificiului de intrare se observă reacţia vitală, reprezentată de infiltraţia ţesuturilor
cu sânge.
 Orificiul de ieşire este de obicei mai mare decât cel de intrare. Acest principiu nu se
respectă decât în cazul plăgilor împuşcate produse de arme de calibru mare. Armele de
calibru mic produc orificii de ieşire asemănătoare cu cele de intrare deoarece gloanţele şi
alicele nu suferă deformări în cursul trecerii lor prin corp. Proiectilele mari sunt capabile
să distrugă zone mai largi atât pe traiectorie, cât şi la punctul de ieşire, comparativ cu cele
de intrare. De asemenea, în urma fragmentării acestora, există mai multe puncte de ieşire,
produse pe o arie foarte mare.
Cerb – plagă împuşcată cu orificiul de intrare şi de
ieşire. Orificiul de intrare (săgeată galbenă) este
dimensiuni mai mici comparativ cu orificiul de
ieşire (săgeată neagră).

Spată de căprioară traversată de un glonţ: aspectul morfologic al orificiului de intrare este prezentat în
imaginea din stânga (formă rotundă, margini regulate); orificiul de ieşire este prezentat în dreapta,
observându-se că periferia orificiului este franjurată şi cu reacţie vitală evidentă (îmbibarea structurii
osoase cu sânge consecutiv hemoragiei)
 Aspectele morfologice ale orificiilor de intrare şi de ieşire în cazul în care glonţul
traversează planuri osoase sunt următoarele: orificiul de intrare are margini netede,
regulate, dând aspectul de inel perfect, orificiul de ieşire a glonţului din os este neregulat,
franjurat datorită sfărâmării osului. Aceste aspecte sunt caracteristice oaselor late.
Traiectul plăgilor împuşcate este rectiliniu şi cilincric numai atunci când se folosesc
arme de calibru mic sau puşti cu alice. Folosirea proiectilelor mari care se fragmentează
după impact va duce la formarea unui traiect de formă conică (vârful orientat către
orificiul de intrare, baza către cele de ieşire). Orice obstacol poate devia substanţial
traiectoria glonţului, ceea ce va duce la un traiect de plagă sinuos. Importanţa examinării
traiectului plăgii împuşcate în medicina legală veterinară este reprezentată de stabilirea
efectului letal al plăgii, de recuperarea proiectilelor, a fragmentelor din acestea sau a
alicelor pentru stabilirea tipului de armă cu care s-a tras. Identificarea proiectilelor se
poate face prin mai multe metode: folosirea detectoarelor de metale, fluoroscopia şi
radiografia. Jupuirea integrală a cadavrului se dovedeşte a fi vitală şi în cazul identificării
proiectilelor (atunci când ele nu au părăsit corpul). Trecerea unui proiectil prin corp va
determina scăderea considerabilă a energiei cinetice a acestuia. Odată ajunse sub piele în
dreptul orificiului de ieşire, ele nu o mai pot traversa, datorită elasticităţii cutanate. Ca
urmare, proiectilele rămân captive sub piele, fenomen întâlnit chiar la păsări la care
pielea este foarte subţire.
Dacă proiectilele au putut fi identificate se va trece la recuperarea lor cu ajutorul
unor instrumente altele decât cele metalice. Recuperare se va face cu mâna înmănuşată cu
mănuşi de cauciuc sau pense cu capetele protejate cu cauciuc sau plastic. Este bine de
ştiut că atunci când se examinează cadavrele unor animale suspecte de moarte prin
împuşcare, manipularea defectuoasă a instrumentelor de tăiat va duce la deteriorarea
gloanţelor şi a striaţiilor pe baza cărora se poate stabili şi identifica arma cu care s-a tras.
Proiectilele în întregime sau fragmentele acestora vor fi puse în site de plastic şi spălate
îndelung cu apă, după care se lasă să se usuce liber. După uscare, se va face împachetarea
lor, de preferinţă în hârtie sau plicuri de hârtie, pentru a împiedica umezeala şi corodarea.
După jupuirea craniului unui
câine, s-a observat prezenţa a
două proiectile captive
subcutanat la limita dintre
regiunile frontală şi nazală.
Animalul a fost împuşcat din
spate, proiectilele au traversat
osul occipital, encefalul,
oasele frontale şi nazale

În cazul expertizei medico-legale se va face o descriere amănunţită a plăgilor prin

împuşcare privind toate aspectele discutate anterior. Se vor descrie şi stabili reperele
anatomice ale orificiului de intrare şi ieşire şi cele ale traiectului plăgii cu scopul de a
releva efectul tanatogenerator al acelei plăgi. Fiecare plagă prin împuşcare identificată va
fi caracterizată cu calificativul „în limita factorilor suplimentari” sau „în afara limitei
factorilor suplimentari” Prin precizarea acestor aspecte se pot face aprecieri asupra
direcţiei de tragere.
Fracturile sunt leziuni ale oaselor caracterizate prin întreruperea continuităţii unui
os asupra căruia au intervenit factori mecanici. Clasificarea fracturilor se realizează după
mecanismul lor de producere:
- fracturi directe sunt cel care apar focare de discontinuitate osoasă în urma
impactului direct dintre corp şi agentul vulnerant; zona de fractură este însoţită
de leziuni ale ţesuturilor moi ale aparatului locomotor;
- fracturile indirecte se produc prin flexie, răsucire, tracţiune sau smulgere.
Din punct de vedere morfologic se cunosc următoarele tipuri de fractură:
- fractură simplă, fără deplasare de capete osoase; acestea la rândul lor pot fi cu
traiect drept sau cu traiect spiroid (focarul de fractură se află la distanţă de
punctul în care s-a realizat impactul);
- fractură cu deplasare de capete osoase;
- fractură cu fragment osos intermediar;
- fractură cominutivă (fracturi cu deplasare de capete osoase care străpung şi
lezionează ţesuturile moi înconjurătoare, inclusiv pielea).
Sechelele reprezintă leziuni care sunt constituite definitiv, având un pregnant
caracter permanent. Unele dintre ele pot fi corectate parţial terapeutic, însă niciodată
vindecate prin aceste metode.
Din punct de vedere medico-legal instalarea unor sechele presupune două aspecte
distincte:
- infirmitatea fizică permanentă, aceasta ducând la reducerea sau abolirea
capacităţii de muncă sau de producţie, a performanţelor sportive ale unui
animal; infirmitatea fizică presupune existenţa unor leziuni morfologice dar şi
funcţionale;
- infirmitatea estetică sau sluţirea, cu importanţă deosebită în cazul animalelor
de companie; aceasta presupune distrugerea unor structuri morfologice şi nu
este însoţită obligatoriu şi de tulburări funcţionale; animalul are în aceste
situaţii un aspect disarmonic, neplăcut sau chiar respingător (cicatrice
vicioase, retracţie cicatriceală, anchiloză, amputaţie etc.).

Acţiunea agentilor traumatici mecanici asupra peştilor

Leziunile traumatice descrise la peşti induse de agenţii mecanici contontenţi sau
vulneranţi se produc mai frecvent în următoarele condiţii:
- manipulări brutale ale peştilor efectuate cu ocazia lotizărilor sau a altor
operaţiuni (mulgerea reproducătorilor);
- traumatismele care apar la pescuit prin folosirea unor instrumente sau metode
neadecvate, neconveţionale, folosite mai ale la braconajul cu substanţe
explozive sau cu curent electric;
- agresiuni produse de congeneri sau de speciile de peşti prădători.
Cele mai întâlnite aspecte morfologice care relevă moartea în urma intervenţiei unor
agenţi mecanici sunt:
- smulgerea solzilor;
- plăgi cutanate cu diferite grade de penetraţie a ţesuturilor subiacente;
- perforări ale cavităţii abdominale, cu eventraţie;
- rupturi de branhii,de buze, de maxilare sau de opercule;
- avulzii de înotătoare sau de globi oculari;
- fracturi de coloană vertebrală;
- hemoragii interne consecutive rupturii de organe interne.