Scurt istoric al auditului financiar

Etimologia conceptului de audit provine din latinescul audit, auditare si inseamna a asculta si transmite
mai departe. Englezii ii dau semnificatia de verificare, revizie contabila, bilant.
In general, prin audit se intelege e 555f55f xaminarea profesionala a unei informatii in vederea
exprimarii unei opinii responsabile si independente prin raportarea ei la un criteriu (standard, norme) de calitate
in vederea satisfacerii nevoii unor utilizatori de informatii.
            Potrivit Standardelor internationale de audit, obiectivul unui angajament de audit al situatiilor financiare
este acela de a oferi posibilitatea auditorului sa exprime o opinie cu privire la situatiile financiare, daca acestea
sunt intocmite, sub toate aspectele semnificative, in conformitate cu un cadru identificat de raportare financiara.
Auditul este cunoscut de la inceputurile secolului al XIII-lea, avand ca obiect, in special, verificarea conturilor
marilor organizatii administrative, fara a exista o data precisa sau o localizare exacta intr-un anumit stat.
            Municipalitatea orasului Pisa a solicitat ca auditarea socotelilor sa fie facuta de un matematician si
contabil renumit, Fibonaci, pe baza unui onorariu fix, iar municipalitatea orasului Venetia a stabilit onorariile
auditorilor sai in functie de numarul si importanta erorilor si fraudelor descoperite de catre acestia.
In Franta se recomanda baronilor sa prezinte anual conturile domeniului pentru a fi auditate si facute
publice.
Literatura de specialitate delimiteaza mai multe etape in evolutia auditului, diferentiate in functie de
categoria sociala care ordona si dispunea efectuarea unor actiuni si activitati de audit si ai carei componenti erau
numiti ordonatori de audit.
            Principalele etape in evolutia auditului au fost:
-          pana la inceputul sec. al XVIII-lea – auditul era ordonat de regi, imparati, biserica si stat
cu un singur scop si anume acela de pedepsire a hotilor pentru infractiuni de frauda, precum si prevenirea
aparitiei si producerii unor astfel de fapte si protejarea patrimoniului propriu al unei entitati sau organizatii.
Auditorii erau numiti din randul preotilor si primau calitatile morale ale acestora;
-          sec. XVIII – prima jumatate a sec. XIX – perioada caracterizata de producerea unor
schimbari profunde in randul ordonatorilor de audit. Statele, tribunalele jurisdictionale si actionarii au luate
locul vechilor clase sociale iar auditorii erau preferati si selectati din randul celor mai buni contabili. Auditul si-
a extins obiectivele asupra reprimarii fraudelor, a pedepsirii celor care le produceau si a cautarii solutiilor pentru
pastrarea integritatii patrimoniului statului sau al entitatilor publice si private;
-          sfarsitul sec. al XIX – etapa in care s-a conturat relatia intre auditori si auditati. Auditorii
erau alesi din randul contabililor si al juristilor iar obiectivele acestora erau acelea de atestare a realitatii
situatiilor financiare in vederea identificarii si evitarii erorilor si a fraudei;

1
 -          primele 4 decenii ale sec. XX – auditul a fost realizat de profesionisti specializati in audit
alaturi de contabili. Lucrarile si actiunile de audit erau comandate de catre stat si actionari;
-          perioada anilor 1940–1970 – se caracterizeaza prin largirea sferei auditului si patrunderea
acestuia in domeniul bancar, al patronatului si institutiilor financiare. Aceasta largire a sferei auditului a fost
determinata de dezvoltarea puternica a pietelor de capital ca urmare a amplificarii comertului international.
Executarea auditului era atributul auditorilor si a specialistilor in contabilitate. Obiectivele auditului evolueaza
catre o forma elevata de atestare a sinceritatii si regularitatii situatiilor financiare. Datorita dezvoltarii profesiei
contabile si a influentelor asupra cadrului contabil conceptual, anglo-saxonic dezvolta activitatea de audit pe
continentul european;
-          in perioada 1970-1990 – obiectivele auditului sunt orientate spre atestarea functionalitatii
controlului intern, respectarea cadrului conceptual contabil si a normelor de audit. Cei care ordonau efectuarea
unor actiuni de audit erau statele, actionarii, bancile si firmele. Auditorii sunt profesionisti de formatie
economica sau juridica, in principal, avand rolul de asigurare si consiliere a conducatorilor si managementului
entitatilor publice sau private asupra functionalitatii sistemului de control intern si a sinceritatii situatiilor
financiare intocmite, identificarea punctelor slabe si a erorilor, precum si elaborarea unor solutii si recomandari
care sa conduca la potentarea sistemelor de conducere si control intern, la corectarea erorilor si prevenirea
pagubelor;
-          perioada anilor 1990 si pana in prezent – este marcata de profunde clarificari si delimitari
conceptuale. Auditul dobandeste un rol vital in consilierea si asigurarea managementului entitatilor publice si
private in ceea ce priveste gestionarea si administrarea acestora. Este perioada in care conceptul guvernantei
corporatiste este preluat de la americani si introdus in viziunea de conducere, inclusiv a entitatilor publice. Se
reuseste decantarea conceptelor de control si audit fara ca sa se fi reusit in totalitate eliminarea unor confuzii.
Au fost imbunatatite standardele si normele profesionale ale auditului, au fost elaborate ghiduri procedurale si
coduri deontologice menite sa sustina si sa apere morala auditorului avand in vedere ca persoana acestuia
trebuie sa fie in afara oricarei banuieli, precum „sotia Cezarului”. Auditul patrunde in domeniile asistentei
manageriale, a evaluarii calitatii, precum si ale identificarii solutiilor si parghiilor de crestere a performantelor
sistemelor de conducere si control intern. In prezent, auditul a intrat in etapa unei gestiuni a reactivitatii, adica
in etapa in care auditorii trec de la practica profesionistilor confruntati cu riscuri, la masurarea logica si
stiintifica a factorilor de risc. Auditorii au devenit specialisti in comunicare si in analiza riscului. S-a realizat
delimitarea clara intre auditul extern si auditul intern prin eliminarea interferentelor si a
suprapunerilor,  concomitent cu stabilirea elementelor de complementaritate si a modului in care colaborand pot
determina o crestere a eficacitatii actiunilor lor.

2
 Reglementarile internationale in domeniul auditului au constituit izvorul actelor normative ce au
reglementat auditul in plan intern.
După trecerea crizei economice, auditorii au fost utilizaţi în continuare, deoarece dobândiseră
cunoştinţele necesare şi foloseau tehnici şi instrumente specifice domeniului financiar-contabil. În timp, ei au
lărgit mereu domeniul de aplicare al auditului şi i-au modificat obiectivele, ajungându-se la ideea necesităţii
existenţei unei funcţii a activităţii de audit intern în interiorul organizaţiilor.
Noua funcţie de audit intern va mai păstra mult timp conotaţiile financiar-contabile în memoria
colectivă, datorită eredităţii sale, respectiv activitatea de certificare a conturilor.
Rolul şi necesitatea auditorilor interni a crescut continuu şi a fost unanim acceptat, motiv pentru care
aceştia au simţit nevoia de a se organiza şi de a-şi standardiza activităţile practice. Astfel, în anul 1941, s-a creat
în Orlando, Florida, SUA, Institutul Auditorilor Interni – I.I.A.1 , care a fost recunoscut internaţional. Ulterior, a
aderat Marea Britanie, iar în 1951 Suedia, Norvegia, Danemarca şi alte state. În prezent, la acest institut s-au
afiliat peste 90 de institute naţionale ale auditorilor interni şi membri din peste 120 ţări, în urma obţinerii
calităţii de C.I.A. – Auditor Intern Certificat, acordată de I.I.A., pe baza unor examene profesionale.
Funcţia de audit intern s-a instituit în Anglia şi Franţa la începutul anilor ’ 60, fiind puternic marcată
de originile sale de control financiar-contabil. Abia după anii ’80 –’90 funcţia de audit intern începe să se
contureze în activitatea entităţilor, iar evoluţia ei continuă şi în prezent.
Necesitatea este exprimată prin prisma a 3 teorii:
1)        Teoria motivaţională: aceasta explică necesitatea auditului financiar prin prisma comportamentului
profesional superior a celor care răspund la întocmirea situaţiilor financiare.
2)        Teoria agenţiei: care justifică necesitatea auditului prin faptul că, investitorii, nu pot avea încredere deplină
în manageri că vor utiliza adecvat fondurile alocate, fără ca acestea să fie deturnate în fondul personal al
managerilor.
3)        Teoria asigurării: explică necesitatea auditului financiar prin intermediul a două principii:
a)      principiul asigurării ( auditul furnizează celor ce se bazează pe informaţiile obţinute, asigurate);
b)      principiul informaţiei (informaţiile auditate sunt mai credibile pentru luarea deciziilor de către manageri,
proprietari, etc.).
Rolul auditului financiar este de a spori încrederea utilizatorilor în informaţia contabilă, de a aduce un plus
de siguranţă în faptul că informaţia contabilă a fost obţinută, tratată şi prezentată în conformitate cu standardele
principiilor contabile internaţionale.
Rolul controlului financiar reiese pregnant în evidență în toate fazele proceselor de producție începînd de la
activitățile de proiectare, contractare și pînă la finalizarea acestora și înregistrarea rezultatelor obținute. În

3
condițiile economiei de piață este necesară întărirea instituției controlului financiar atît sub aspectul modului de
organizare cît și sub aspectul cuprinderii și extinderii acestuia în economie.

Paralela intre controlul intern si auditul intern

NR. DOMENII DE
CONTROLUL INTERN AUDITUL INTERN
CRT. REFERINTA
1. Se constituie in cadrul organizatiei Auditul intern face parte din
sub forma unui sistem de sistemul de management si
Statutul management si control intern, care se control intern, dar este
mai numeste si Sistem de control componenta de evaluare a
managerial - SCM acestuia.
2. Angajatii, managementul de linie si Managementul general si
Beneficiarii
managementul general. managementul de linie.
3. Stabilite prin planul anual de control Stabilite de echipa de auditori
aprobat de management cu scopul si supervizate de seful
Obiectivele
realizarii unui control de asigurare. compartimentului de audit
intern.
4. Domeniul de aplicare In conformitate cu planul anual de Toate domeniile entitatii sunt
control si necesitatile activitati auditabile.
managementului.
5. Periodicitatea Activitate periodica, in functie de Activitate permanenta si
evolutia riscurilor. planificata, respectiv toate
domeniile sau activitatile sunt
auditate cel putin o data la 3
ani.
6. Scopul actiunii /misiunii Instrumenteaza o neregula, abatere, Asigurare rezonabila a
disfunctiune sau chiar iregularitate conformitatii activitatilor
prin verificarea respectarii cadrului auditate si/sau a eficacitatii
normativ si procedural in vigoare. derularii acestora.
7. Modul de abordare Activitatile de control se structureaza Realizeaza o evaluare a
pe obiectivele actiunii stabilite de conformitatii pe obiectivele
management. misiunii, in baza verificarii
unor esantioane de 2-5% din
totalul populatiei, stabilite
statistic.
8. Modul de organizare Activitatile de control se disipeaza pe Se organizeaza sub forma unui
fluxul proceselor. compartiment de audit intern
constituit din minim 2-3
persoane pentru a fi functional.
9. Modul de lucru Tehnicile si instrumentele  de control Metodologie specifica
difera de la o actiune la alta in functie standardizata, comuna tuturor
de particularitatile activitatilor misiunilor de audit intern.
controlate.
4
10. Controlorul stabileste dimensiunile
abaterilor constatate si chiar ale
iregularitatilor si persoanele
raspunzatoare, in baza unui proces
Modul de finalizare verbal de control.
11. Constatarile si concluziile
controlului, conform legii, trebuie
Constatarile, recomandarile si acceptate, daca nu sunt contestate sau optionale pentru management,
concluziile misiunii dupa caz, daca raman definitive.
12. Asemanator cu inspectia.
Comparatia cu inspectia
13. Stabileste dimensiunea neregulilor
sau disfunctiunilor si
Rezultatele responsabilitatile privind
nerespectarea cadrului normativ si
procedural.
14. Controlorul trebuie sa aiba studii
superioare de specialitate.
Personalul
15. Activitate care va evolua in functie
de evolutia riscurilor si actualizarea sa se intareasca tot mai mult si
sistematica a procedurilor
operationale de lucru.
Perspectiva
Constatarile si recomandarile
auditorilor interni se
materializeaza intr-un Raport de
audit intern, care se
completeaza cu un Plan de
actiune, stabilit
conform Calendarului de
implementare practica a
recomandarilor.
Recomandarile si concluziile
auditorilor interni sunt
dar buna practica cere
explicatii pentru
neimplementarea acestora.
Total opus activitatii de
inspectie.
Ofera o asigurare rezonabila
managementului general
asupra functionalitatii
sistemelor de control
managerial.
Auditorul intern are studii
superioare si, in timp, va trebui
sa aiba si o certificare in
domeniu.
Functia de audit intern trebuie
sa ajunga sa ofere
mangementului general o
asigurare rezonabila pentru
toate domeniile auditabile,
ceea ce va reprezenta o valoare
adaugata pentru organizatie.