Sportul ca loisir este o formă de educaţie inclus în cultura şi civilizaţia

contemporană. Când izolăm sportul ca loisir metodologic, de sportul cu

finalitate performantă, precizăm că acesta se rferă la imaginea comunităţii
umane, nediferenţiată de nivelul economic, social, de nivelul fizic, de nivelul
sexului ori al vârstei. Astfel în contextul sportului ca loisir trebuie integrată
orice fiinţă, care poate să participe la cultură, chiar dacă ea poate să aibe
dizabilităţi fizice, ori a depăşit vârsta şi colectivitatea nu îl acceptă ca pe un
om sănătos; o fiinţă care îşi permite să se integreze economic, social şi fizic
într+un spaţiu al colectivităţii, cu o anumită specificitate geografică şi
istorică. Când spunem sportul ca loisir nu excludem spaţiul rural şi nici
timpul existenţial aglomerat din care face parte societatea românească de
astăzi.
În spaţiul românesc şi în ultimii 15 ani, sportul ca loisir a devenit o
necesitate.

Dacă am inventaria definiţiile sportului ca loisir am înregistra o mulţime de

definiţii pe care le-am putea analiza critic. Sportul ca loisir intră în definirea
clasică, antropologică a culturii sau civilizaţiei, care include cunoaşterea,
credinţa, arta, dreptul, morala, obiceiul şi orice alte capacităţi şi deprinderi
dobândite de om, ca membru al societăţii. Astfel Ioan Iacob defineşte sportul
ca loisir drept o cunoaştere a complexului trupului, cunoaştere, care depinde
de dorinţa de a deveni un membu al societăţii, încrezător în dreptul pe care îl
are, de a fi stăpân pe fiinţa sa fizică şi de a organiza timpul liber, drept o
recreare.1
În textura vieţii contemporane ansamblul de practici şi credinţe
moştenite şi caracterul normativ presupun că societatea este agregatul
organizat al indivizilor, care au dreptul la libertate.

Dacă privim omul drept un produs cultural, Homo ludens2 , nu doar

un rezultat al dezvoltării gândirii – Homo sapiens şi al acţiunii de a construi
- Homo faber, observăm că ideea de joc, joacă (lus, ludi) reprezintă o
poartă de intrare în lumea civilizată.
Sportul perceput ca loisir propune cu un termen francez, înţelegerea
activităţii fizice, ca recreare, loisir. În mileniul al treilea activitatea fizică a
devenit, pe de o parte activitate de performanţă, pe de altă parte, este
evidentă necesitatea dezvoltării armonioase a corpului fiecărui om. Sportul
perceput ca loisir insistă pe o formare a formatorilor; aceştia fiind obligaţi să
1
I. Iacob, M. R. Iacob – Sportul ca loisir, Casa Editorială Demiurg, Iaşi 2005
2
Cf. Johan Huizinga, Homo ludens, traducere din olandeză de H.R. Radian, cuvânt înainte de Gabriel
Liiceanu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p.35-37
depăşească tipurile de semnale economiceşi să înţeleagă modificarea
progresivă a culturii prin intermediul unor rezultate simple şi eficiente.
Sportul de tip loisir a reprezentat până nu de mult, doar o ocupaţie a
elitelor. Multe jocuri au parcurs itinerarii speciale, de la un grup restrâns 3
către un grup lărgit.

1. Sportul , înţeles ca loisir, presupune că educaţia sportivă se

face continuu, ceea ce va permite omului de a descoperii că modul de
comunicare cu spaţiul înconjurător, cu ceilalţi oameni şi cu el însuşi se
schimbă efectiv.
2. Accentul trebuie pus astăzi nu pe o tehnică sportivă elitistă,
ci pe o întoarcere la perceperea ştiinţelor ascunse, similare unui limbaj
magic. Prima atitudine tehnică, în cazul sportului ca loisir, este aceea de
comunicare a omului cu semnalele şi cu sensurile vieţii, aceea de
comunicare cu structurile naturii: apa, aerul, pământul şi focul, o comunicare
cu o ştiinţă a semnalelor şi a semnelor, aceea care conferă un sens
comportamentului civilizat. Atitudinea aceasta presupune o nouă percepere a
necesarei relaţii cu întreaga natură. Istoria poate fi făurită prin curaj, curajul
şi norocul ajută sportivul, îl face pe acesta să creeze un limbaj operaţional şi
afectiv despre utilizarea timpului liber.4
Oamenii pot comunica cu ajutorul imaginaţiei cu lumea difuză şi cu
mesajele spaţiului, cu elasticitatea fluctuaţiilor acestuia într-o dinamică
deosebită, dinamică percepută singular sau de grup, de acei care fac sport.
Organizarea prealabilă a unei posibilităţi de legătură cu lumea naturii sau cu
cea a animalelor structurează grupul şi plasează omul, singur sau în cuplu în
diferite experienţe, ce consolidează societatea, reduce anxietatea
„paranoidă” şi mai ales, agresivitatea faţă de ceilalţi, totul este inclus într-un
sistem de scopuri comune, cu o tehnică implicând diferitele constrângeri
(norme, valori, roluri, obligaţii, metode, nivele şi scopuri), care permit
grupului să intre în toate direcţiile şi articulaţiile sociale.5
Structura timpului liber construit în jurul individului şi indivizilor pe
baze de securizare şi articulări de relaţie, poate fi dirijată prin intermediul

3
Altă dată psihologia populaţiei se referee la imaginea unui grup, condusă de un tiran sau de mici tirani, de
care depindea întreaga societate. Ideea a existat şi în timpul Renaşterii, în textul N. Machiavelli, Principele,
care în 1513, care sugera iportanţa de a conduce ferm un grup de oameni.
4
În momentul perceperii lumii, animalele descoperă un sens ( Cf. B. CyurilniK, La naissance du sens,
Hachette, Paris 1921, p 27), conferă un sens lucrurilor prin selectare şi interpretare a stimulărilor din partea
celorlalte animale, animalele utilizează o veritabilă semiotică (ştiinţa semnelor) cu semnale sonore, vizuale,
gestuale şi spaţiale.
5
Cf. Andre Levy, Lucrări de sociologie, textes fondamentauxde Psycholgie sociale, Dunot, Paris, 1965, p
546-547
sportului – loisir- o exteriorizare a proiecţiei sociale şi o interiorizare a
cenzurii individuale.

3. Urmărind, precum vânătorii de altă dată, comportamentul

animalelor şi plantelor, organizarea dirijată a mineralelor, fiinţa umană se
include pe ea însăşi într-un Tot, îşi acceptă limitele şi îşi observă calităţile
sale, toate pornite de la utilitarea gîndirii şi a limbii, prin care sufletul
comandă corpului. Sportul ca receere a sufletului şi trupului devine o
necesitate.

4. Primul prag filosofic, pe care îl parcurge un sportiv, intrat în

sportul ca loisir, rămâne conştientizarea fiinţei sale drept o parte a
universului înconjurător.

5. Al doilea prag, care face o trecere de la sportul de elită, către

sportul de masă, înţeles ca loisir presupune conştientizarea omului ca o fiinţă
socială, fiinţă care îşi asumă fie rolul de conducător, fie rolul de executant,
dar sigur rolul de fiinţă conştientă.6 Sistematizîndu-şi existenţa prin trecerea
de la acte către sentimente şi cugetări fiinţa umană trebuie să considere că, în
totalitate, există un progres social supus unei puteri spirituale şi ulterior,
uneia materiale.

6. Colaborarea se realizează pozitiv, prin educaţie, prin

armonie şi dinamică, prin relaţia dintre ins şi masa înconjurătoare. Societatea
schimbă individul nu doar oferindu-i un model al eroului din afara sa, nu
oferindu-i un ideal suprauman, ci arătîndu-i, care este propria valoare.
Sentimentul mândriei depinde astfel de competenţa în realizarea unei
activităţi determinante, trebuie reintrodusă ideea unui conducător acceptat şi
nu ironizat sau ignorat. Sportul ca loisir înseamnă perceperea relaţiei dintre
natură şi corp, dintre corp şi grup social, dintre conducător şi grupul din care
face parte. Dirijarea timpului liber devine el însuşi un concept fundamental,
care duce la progresul culturii , la progresul societăţii, la progresul
individului. Relaţia dintre activitatea de loisir şi aceea economică trebuie şi
ea stabilită, odată cu principiile de conducere ale statului. Activitatea
sportivă nu trebuie lăsată în seama unui grup de finanţatori, care au câştigat
discutabil averea şi care oferă un model fals atât sportivilor cât şi marii

6
Deosebirea dintre animale şi oameni se poate observa prin intermediul jocului, acesta are finalitate
practică la animale şi una culturală, recreativă la oameni. În volumul Garagantua, cartea 22, de Fr. Rabelais
se enumeră o mulţime de jocuri, pictate în tabloul lui Pieter Bruegel din 1560, Jocurile
mulţimi a indivizilor.corectitudinea trebuie să se orienteze către perceperea
oricărui fapt drept o răsplată binemeritată şi nu o întâmplare.
Prin numele sportul ca loisir se înţelege sportul drept o ocupare
durabilă, liberă de constrâgerile vârstei şi liberă de constrângerile sociale.

7. Modul de comportament, în pregătirea şi competenţa omului

trebuie să stabilească nu doar un ideal utopic, realizabil economic prin
neacceptarea binelui, adevărului şi frumosului, ci prin acceptarea poziţiei în
societate, trebuie să stabilească o poziţie raţională, în care fiecare om îşi
poate realiza pozitiv propriile dorinţe şi ăn acelaşi timp poate depinde de
pregătirea şi competenţa sa. Răspunzătoare pentru lipsa idealului la tineri,
vizibilă în ultimele sondaje (modele sunt doar personalităţile din lumea
mass-media, actorii şi sportivii, care câştigă bani, doar 2% au descoperit
modele obţinute prin intermediul educaţiei).
Făcând apel la o veche lucrare, din 1938 a lui JohanHuizinga(1872-
1945) consacrată unei vechi problematici ştiinşific, ce se referă astăzi la o
nouă perspectivă de vindecare a individualismului prin intermediul culturii.
După şapte decenii, acest volum atinge sfera cuprinzătoare a saţietăţiiunei
culturi fără sport şi interesează de a adâncii sociologic , necesarul nivel de
educaţie.
Transformarea omului cu sportul într-o dublă ipostază: de performanţă
care aduce valoare economică, de contemplare care aduce eliberare de
spiritul gregar, duce astăzi la imaginea unor copii fascinaţi de jocurile vechi
de când lumea, dar la calculator. Am inserat în introducerea acestui studiu, o
altă imagine a jocului, decât aceea a jocului contemporan, din care face parte
şi mişcarea. Am numit sportul acesta, cu termenul de loisir, derivat din
termenul latinesc licere, care semnifică ceea ce este permis. Sportul ca loisir
a fost perceput în alte etape ca un sport pentru toţi.
Sportul ca loisir presupune în primul rând recreere, apoi educaţie
estetică, apoi presupune sănătate.
Munca fizică, munca în aer liber, munca într-un mediu natural s-a
mutat astăzi întru-un spaţiu închis cu aer condiţionat, cu mişcare fizică
redusă treptat de noul grad de confort şi civilizaţie. Prin reducerea efortului
fizic a apărut sedentarismul, ce pot fi combătute azi prin activităţi fizice şi
sport ca loisir.
Datorită sedentarismului şi noului mod de alimentaşie de tip fast-food,
în primul rând s-a modificat sănătatea fizică şi apoi cea mentală. Numeroase
studii arată că oamenii petrec astăzi 17,36 ani din viaţă aşezaţi la un nivel
mediu de speranţă de viaţă de 75 de ani. 7 Pericolul inactivităţii fizice trebuie
combătut şi sportul poate înlocui sedentarismul, nu doar ca exerciţiu
întâmplător sau impus, ci pentru realizarea armoniei fiinţei umane după cum
socoteau vechiile civilizaţii din Egipt, India, China, Grecia. Cunoscutul vers
a lui Juvenalis „Optandum est ut sic mens sana in corpore sano” trebuie să
devină un program de integrare al individului în mileniul III, un mod de
comunicare al sufletului cu propriul corp. Foarte importantă devine
practicarea unui sport pentru integrarea în grupul familial, social şi natural.
Noua comunicare poate să fie o formă de schimbare al relaţiei omului cu
propria existenţă şi al relaţiei cu un nou sistem de existenţă. Organizarea
timpului liber devine altfel privită într-o societate în care funcţionarii, chiar
foarte bine plătiţi lucrează zilnic chiar şase zile pe săptămână de dimineaţa
până seara şi apoi ajung acasă, cu ajutorul maşinii.
Sportul ajută în relaţia cu ceilalţi, printr-un interacţionist
simbolic(Mead, 1984) sau prin unul teatral(Goffman, 1959). Reprezentările
sociale se referă la calităţi diacronice, în timp, şi după criterii de vârstă, sex
nivel cultural, categorii socioprofesionale şi religie. Corpul exterior apare ca
mediator al legăturilor sociale, reuşite în prezentare sau societate.
În percepţia socială, corpul creează o aparenţă de fericire,
interacţiunea celorlalţi cu anumite dominante ale corpului fizic reuşit,
orientând raportările în funcţie de căutarea unei societăţi de egali fie ca
identitate personală, fie ca autoimagine.

Enunţarea problemei

a. Sportul este o activitate specifică de întrecere, de competiţie cu

dominantă educativă şi cu una recreativă, orientarea comercială şi aceea
profesionistă trebuie să treacă în plan secund, şi sportul drept loisir se
întoarce spre valorile fundamentale: sănătate, educaţie, recreare8.
Semnificativ în epoca de astăzi apare forma golită de conţinut,
compromisul unei false dubluri a trupului, dublură evidentă în mitul
monstrului cu muşchi. Aceste consecinţe ale unui stat risipit, fără un extaz
colectiv real al cetăţii, se vede în jocurile sportive competiţionale, meciuri,
care accentuează elementele de huliganism ale cetăţii, în consunet cu
încălcări ale legilor sociale.

7
Cf. Jurgen Palm, 1977, apud Luca Alice şi Luca Gheorghe, Sportul pentru toţi! Editura Fundaţiei Altius
Academica, Iaşi 2001, p 5
8
I. Iacob, M. R. Iacob – Sportul ca loisir, Casa Editorială Demiurg, Iaşi 2005, p 15
 Inserţia unei economii al biletelor, al echipamentelor sporivilor pline
de sponsori, al entuziasmului datorat consumului de alcool asociat disputelor
sportive, al spiritului gregar duce la rezultate din ce în ce mai triste. Virtutea,
dreptatea, frumosul nu mai funcţionează nici în gimnastică, patinaj şi orice
gândire analogică elimină esenţialul din programul sportiv, asupra lipsei de
unitate, asupra încălcărilor morale.
Într-o totală opoziţie faţă de cele amintite mai sus s-a construit ideea
de sport şi loisir, o continuare a grupului de elită propus de Pierre de
Coubertain, în 1900 sub semnul „ Sportul pentru toţi”.
Sportul pentru toţi sau mase porneşte de la Declaraţia universală a
drepturilor omului, fără discriminare rasială, de sex, limbă, opinie, politică,
avere, naştere şi se bazează pe un cncept al mediului universitar, privind
sportul ca loisir drept un centru al practicării educaţiei fizice.
Finalitatea aceasta este: înbunătăţirea condiţiei fizice
Înbunătăţirea stării mentale de bine, frumos, adevăr.
Formarea de relaţii sociale.
Obţinerea de rezultate referitoarela mediul sănătos, sigur şi cooperant.
Deosebirea dintre sportul competiţional( care urmăreşte avansare în
ierarhie şi venituri, care utilizează reguli simple concentrate pe o singură
disciplină, vârstă şi sex şi restrânge viaţa activităţii sportive, întrucât duce la
concurenţă, rivalitate etc.), caracteristicile sportului de loisir sunt: căutarea
grupului de companie; obţinerea plăcerii, bucuriei şi a repausului cu ajutorul
jocurilor, competiţiilor şi exerciţiilor mai multor discipline sportive, acestea
fiind accesibile tuturor vârstelor şi nivelelor, ducând la un comportament
liber ce are drept rezultat şi consecinţă crearea unei personalităţi spontane şi
solidară cu ea însăşi şi cu un anumit grup social.
Lărgirea familiei pare că-i priveşte pe cei fără mijloace materiale şi
nimeni nu meditează asupra educaţiei tinerilor şi a vârstnicilor, pe primul
plan fiind o dezordine oferită de modelele televiziunii, tinerii admiră
sportivii care câştigă foarte mulţi bani, şi acestora, la rândul lor prost
educaţi, li se pare că singurul element real, rămâne dialogul suburban şi
succesul financiar.
Făcând apel la filosofia liu Platon, întrucât acesta insistă asupra
necesarei educaţii, bazată pe cunoaşterea supremă, aceea a Binelui, un
element existent înaintea gândirii şi a plăcerii, a religiei, statul ideal cerea o
educaţie forţată.
Din punct de vedere al unei filosofii, acesta din urmă are drept
finalitate înţelegerea lumii drept un produs al fiecăruia, în relaţia cu ceilalţi.
În cadrul sportului, înţeles ca recreare se instalează şi ideea de
desfătare, de armonie dintre corp şi artă, dar importantă este ideea de artă,
ideea sportului înţeles ca o practică a corpului, a sufletului şi spiritului
simultană drept o practică ce refuză în planul ei excesul, o practică armonică
şi ritmată, prin intermediul educaţiei, adresată unui echilibru între corp şi
suflet.
De aceea, sportul privit ca loisir, nu înseamnă superioritate, ci pur şi
simplu un mod de a evita contradicţiile.
În zilele noastre nu se face apel deloc la dezvoltarea fizică, ideal al
omului – din perioada greciei antice, de fiecare dată la televizor, exerciţiile
fizice se referă la actriţe, actori ce-şi rezolvă sănătatea cu ajutorul bisturiului
sau a sălii de forţă, domeniul acesta presupunând o insistenţă pe
individualitate, în special de consum de aparate şi echipamente scumpe şi de
substanţe competitive.
Domeniul sportiv cuprinde astăzi variante numeroase şi nivelul de
civilizaţie şi treaptă socială, înglobează alte dominante educative, recreative,
alte orientări comerciale şi profesioniste.

b.Numit uneori şi sportul pentru toţi şi mişcarea olimpică, de fapt

sportul înţeles ca loisir a intrat în atenţia Comitetului Internaţional Olimpic,
care prezintă această activitate drept o activitate sportivă accesibilă copiilor,
adolescenţilor, adulţilor şi vârstnicilor. Sportul este un drept al tuturor
indivizilor, fără deosebire între clasă şi rasă, dacă mişcarea are ca obiectiv,
promovarea sănătăţii, a condiţiei fizice şi nu ţine cont de nivelul social şi
regional, atunci sportul ca loisir, trebuie să răspundă interesului populaţiei
mereu în creştere.
Toate studiile teoretice, care se referă la sănătate, cultură, economie şi
educaţie prin instrumentul sporturilor trebuie să ţină seama că, în bunăstarea
socială, emoţională, mentală, fizică stă ascunsă forţa economică.
Implementarea sportului ca loisir cere un suport al organizaţiilor
puternic economice, deoarece fără acest suport cei care fac sport sunt doar
aceia care doresc să-şi menţină starea fizică, dar care au o situaţie economică
obişnuit normală.
Încărcătura emoţională, accea de ordin afectiv aproape nu există şi din
evantaiul de organizaţii, cu sau fără profit nu au rezultat multe exemple, de
activitate ca loasir, pe care să le putem oferii : activităţi de alergare, activităţi
sportive practicate pe timpul iernii, etc.
Sportul de plăcere nu este simulat, se face sport pentru acei care
doresc să- şi menţină starea fizică, dar care au o situaţie economică normală.
Călirea fizică şi eliberarea de constrângeri este astăzi mai importantă
decât oricând, întrucât stimularea pasiunii pentru calculator şi pentru
televizor a redus relaţia cu mediul înconjurător şi a încurajat izolarea, noua
strategie de organizare mentală, dar care nu ajută activităţile motrice, nu
creează un climat sănătos ci este sedentară, chiar dacă ne ajută să evadăm
din tensiunile cotidiene.
c. Corpul uman poate fi definit din perspectivă a relaţiei cu alte
corpuri umane, a relaţiei cu elementele vegetale şi minerale, a relaţiei cu el
însuşi şi cu umanitatea în general.
Definiţia corpului omenesc devine o condiţie esenţială, în relaţia cu
ceilalţi şi în originea preferinţelor pentru implicarea corpului personal în
lumea sportului ca loasir şi în lumea comunicării sociale. Percepţia
propriului corp se referă, aparent la o grilă simplă, în realitate ea depinde de
un procedeu destul de complicat9.
Din perspectivă sportivă, corpul reprezintă obiectul atenţiei ştiinţei
practice a educaţiei fizice şi totodată reprezintă o formă de concentrare a
modalităţilor de relaţie cu societatea.
Sportul reprezintă o cultură a corpului şi activităţile sportive
reprezintă modalităţi de educaţie ale unei părţii a corpului, părţi care obţin
performanţe în funcţie de tratarea fiecărui organ al corpului. Sportul ca loasir
se adresează în primul rând relaţiei dintre suflet şi corp, asociază precum
vechile proverbe echivalenţe morfo-psihologice, definitorii ale frumosului
fizic şi intelectual aşa cum le numea în antichitate Hipocrat şi Galenus, iar în
epoca modernă psihologii şi patologii le asociau tipurilor fizice: endomorf,
ectomorf şi esomorf ( Ernest Kretschmer, 1931).
În percepţia socială, corpul creează o aparenţă de fericire şi deseori,
interacţiunile celorlalţii cu anumite dominante ale corpului fizic orientează
raporturile, grupurile sociale de tip loasir creând grupuri societare egale, fie
prin identitatea socială a oamenilor care o practică, fie ca auto-imagine,
pornită de la imaginea celorlalţi. Astfel diferenţele socio-profesionale se
reflectă şi în utilizarea timpului liber, iar în relaţia cu celălalt se deschide
acceptarea sau nonacceptarea unor anumite tipuri de activităţi fizice
practicate. În cele mai multe cazuri persoanele egoiste practică sporturi
singulare, pecând persoanele altruiste caută sporturi ce au în vedere
comportamente de joc şi de interacţiune.
Trebuie desparţită de asemenea utilizarea timpului liber în mediul
rural de mediul urban şi utilizarea acestuia în funcţie de relaţia cu un grup
restâns sau cu un grup mai larg. Comprtamentul indivizilor în funcţie de
spiritul sportului înţeles ca loasir evoluează de la primele relaţii economice
spre relaţii referitoare la hrană, spre relaţii referitoare la timpul liber, spre

9
Serge Moscovici, Psihologia socială a relaţiei cu ceilalţi, traducere de Cristina Moşu, ed. Polirom, Iaşi,
1998, p.37-60.
relaţii de empatie psihologică şi de predispoziţia pentru anumite actvităţi
sportive.

Virtuale probleme pentru sportul ca loasir

a) aceste înţelesuri, valori, norme, interacţiuni şi relaţii au drept

finalitate integrarea sistemului individual într-un univers socio-cultural,
empiric. Fiecare cultură dezvoltă în viaţa socială o altă schemă de
comunicare raportată tradiţional la sprotul înţeles ca recreere.
Istoric specia umană, homo sapiens a funcţionat pe baza creierului,
sprijinit de poziţia verticală, de dezvoltarea mâinii, etc. Biologia umană a
remarcat pe plan anatomic şi fiziologic caracterele fizice ale speciei noastre,
secretul umanizării fiind în primul rând în creier, acela care a permis ca să se
diferenţieze omul ca fiinţă culturală de animale.
b) În diviziunea definiţiei sportului ca loasir trebuie introdusă o nouă
dimensiune psihologică, care să pună accentul pe cultura sportivă drept
mijloc de rezolvare a problemelor umane, să pună accentul pe învăţare:
imitaţie, socializare, culturalizare, pe deprinderi, obiceiuri, moravuri. Am
arătat că nici o comunitate normală (dezorganizată de maladie, calamitate,
presiune externă) nu este lipsită de o cultură sau civilizaţie, iar în cadrul
acesteia de activităţile sportive de timp liber. Sportul ca loasir face parte din
elementele de conştiinţă socială alături de limbă şi educaţie, are un caracter
universal şi permanent şi depinde reglementări morale, juridice, de control
social, administrativ, de bunuri comune. Locul, pe care îl ocupă, depinde de
fixarea acestuia în genul proxim al artelor, fiind o artă a mişcării; ca
diferenţă specifică, loasirul pune accent pe forma sa instructivă.
Întrucât e vorba de o activitate colectivă, sportul ca loasir depinde de
poporul în mijlocul căruia se dezvoltă şi este imfluenţat de anumite
împrumuturi. Cele două versante ale loasirului sunt personale şi colective.
c) În ultimă instanţă sportul ca loasir poate să pună accent pe
ansamblul echipamentelor tehnice, mecanice, pe care utilizatorii mentali şi
morali le pot utiliza, în funcţie de acomodările la condiţiile lor de viaţă.
d) Toate comunităţile politice şi sociale se constituie şi folosesc
adevărate iniţieri pentru sportul şi activităţile de timp liber. S-a ajuns astfel
la ideea că sportul ca loasir:
- este o activitate socială;
- cere un spaţiu material;
- cere o conştiinţă de deprindere colectivă;
 - este o activitate ideală;
- depinde de faptul că oferă satisfacţii recreative.
e) Sportul ca loasir nu este o activitate înnascută, transmisă biologic,
ci constă în deprinderi, tendinţe de reacţie sau răspuns învăţate. Sportul ca
loasir este astăzi în proces continuu de adaptare, care se integrează
consistent în fenomenul culturii contemporane, fără a fi perfect.
Din perspectivă contemporană, el face parte din formele importante
ale culturii, acelea care integrează omul în cauzalitatea genetică nouă (cu
mişcare restânsă), cu semnificaţii valorice deosebite (valori cu semn pozitiv
şi mai puţin cu semn negativ).
Sportul ca loasir preia din riturile de iniţiere ale mişcărilor religioase
şi creează o valoare imaginară ce transformă homosapiens în homoludens.
Valorile sportive fac parte din natură, nu sunt în afara acesteia.
f) În subsidiar sportul ca loasir elimină supraalimentaţia extenuarea
organică şi psihică datorită consumului excesiv de băuturi, elimină
prăbuşirea personalităţii prin intermediul unei îngrădiri de tip cultural. El
este o manifestare de viaţă a unei fiinţe umane culturale care se adaptează
strict bilogic la jocul profund al imenselor integrări datorate mişcării.
g) Sportul, înţeles drept o preocupare durabilă la orice vârstă, liberă de
constrângeri, va creea o adevărată schimbare în societatea de astăzi.
Termenul loasir provenit din latinescul licere, care semnifică ceea ce este
permis, reprezintă o parte a timpului, pe care cineva o poate utiliza în afara
ocupaţiilor obijnuite; un timp liber, suficiet pentru a crea plăcere. În limba
engleză termenul sună leisure şi astăzi a devenit un program universal de
integrare a omului, prin interdisciplinaritate, de cauză şi ţel al structurilor
diverse.
În limba română, termenul provine din limba franceză „a loasir”, ceea
ce înseamnă „ libertate”, un timp făă restricţii, un timp de voie. În mileniul al
treilea, mai mult ca oricând timpul, reprezintă un mod de comunicare cu
propriul corp, cu propriul suflet sau cu un grup familial, social sau naţional.
Istoric, probabil, timpul liber a fost organizat, întâi ca modalitate de
pregătire rituală a unei demnităţi, ori drept mod de acomodare cu disciplina
dificilă. Cu toate acestea, anumite ocietăţi, precum cea spartană, credeau că
viaţa de tip militar, sub semnul disciplinei sportive, reprezintă un ideal
social.10

10
Licurg (cca.390-324 î.d.) a înfiinţat o societate bazată pe o conştiinţă educativă deosebită şi a creat un stat
sportiv, care a rezistat atâta vreme cât populaţia era egală şi accepta valori ale fiinţei fizice, nu ale banului.
(cf.Plutarh, Oameni iluştrii ai Greciei, Ediţie îngrijită de Gh.Ghiriţă şi Valentin Guţu. Ed.Cartier 1997, pag.
5-19.)
 Sportul ca loisir vs sportul de performanţă

Spre deosebire de sportul de performanţă al cărui conţinut - ramuri de

sport, pregătire, calendar – este clar definit, cu reguli exacte şi obligatorii, cu
obiective riguros stabilite şi motivaţii bine determinate, conţinutul sportului
ca loisir prezintă o serie de caracteristici specifice, determinate de o
multitudine de factori externi şi interni.
Factorii externi de care depinde practicarea activităţilor fizice
sportive şi care trebuie luaţi în calcul la stabilirea sunt: tradiţiile, educaţia,
mediul familial, şcolar, social, facilităţile, cadrul natural, distanţe, etc.
Factorii interni la care trebuie să răspundă imensa varietate de
activităţi sunt: motivaţiile, nevoile, capacităţile fizice şi preferinţele   etc.
Principalele  caracteristici ale activităţilor de timp liber sunt:
diversitatea, adaptabilitatea, polivalenţa, varietatea, deschiderea,
universalitatea, vastitatea etc.

Conţinutul activităţilor se adapteaza in primul rand cererii, care se

dovedeste a fi extrem de diversificată:
- prin genul public - vârsta, sex, profesie, nivel social;
- prin motivaţia şi obiectivele propuse: sănătate, distracţie, prietenie,
relaxare, armonie corporală, frumuseţe, aventură, întrecere, modă etc.
- prin realitatea sa – unul vrea să alerge singur, altul să descopere natura sau
să cunoască emoţia pe care i-o oferă competiţia sau aventura.
Polivalenţa  conţinutului activităţilor  de loisir este evidentă, atât în
privinţa formelor cât şi a stilului de organizare, acestea fiind impuse de:
- motivaţiile, obiectivele, preferinţele practicantului (publicului);
- condiţiile de lucru;
- locul de desfăşurare;
- materiale utilizate.

Clasificarea activităţilor
Se pot face clasificari diverse, după criterii diferite;
- mod de organizare – activităţi organizate sau independente;
- participare – individual sau în grup;
- loc - în interior, aer liber, apă;
- vîrsta – copii, adolescenţi, tineri, adulţi, vârstnici, toate categoriile;
- dotare – la aparate sau liber, cu materiale sau fără;
- profesie: sedentari, munci fizice grele.
 O alta clasificare după tipul de activităţi:
- activitati fizice de expresie şi întreţinere - gimnastică, dans,
culturism;
- activităţi fizice ludice cu caracter sportiv - jocuri sportive, jocuri
distractive, jocuri colective;
- activităţi de exterior şi de mediu natural – mers, alergare, ciclism,
vâslit, trasee (parcursuri) amenajate.

Esenţial,  în alcătuirea programelor,  indiferent de tipul de activitate

este obţiunea practicantului.

Formele de activitate diferă în funcţie de cereri, obiective, mod de

desfăşurare, anvergură. Acestea pot fi:
- lecţia, şedinţa, antrenamentul;
- întrecerea, competiţia, trofeul, campionatul;
- festivaluri, serbări, mitinguri, spectacole.
Desigur, exercitiul fizic este mijlocul principal al educatiei fizice şi
sportului, însă în consens cu vastitatea domenilui sportului ca loisir,
,termenul cel mai utilizat este, activitatea fizică sportivă, similar cu ramura
sau disciplina sportivă, specific sportului de performanţă, care se deosebeste
prin exactitatea regulamentelor, rigurozitatea  pregătirii şi compeţiiilor, în
timp ce în sportul de loisir, conţinutul  programelor, atât efortul, cât şi
regulile se adaptează, se modeleaza în funcţie de cerinţele, capacitatea fizică,
preferinţele practicantului.