Sunteți pe pagina 1din 3

FIŞA POSTULUI

ANTRENOR – Cod C.O.R.: 342201

Obiectivul specific al postului: Furnizarea de servicii sportive în scopul pregătirii și participării la


competiții fotbalistice, respectiv pregătirea, conducerea antrenamentelor și participarea efectivă la partidele
de fotbal disputate de către grupa/grupele cu a căror instruire a fost însărcinat.

Integrarea postului de muncă în structura organizatorică:

o Poziţia postului în organigramă:


o postul imediat superior: Coordonatorul principal;
o postul imediat inferior: asistent.

 Relaţii:
o ierarhice: este subordonat Coordonatorului principal, Directorului Tehnic, Președintelui clubului şi
Consiliului director;
o funcţionale: cu Departamentul tehnic, personalul medical/maseurii/kinetoterapeutul, dacă va fi cazul,
personalul de întreţinere şi administrare a bazelor sportive.

Sarcini şi atribuţii ale postului:

 prestează activitatea de pregătire fizică şi tehnică a jucătorilor în condițiile și la parametrii de calitate


pretinşi de Club;
 concepe strategia tehnică în corelație cu obiectivele de performanță ale echipei;
 conduce, de pe marginea terenului, echipa la jocurile oficiale și amicale disputate;
 contribuie la procesul de pregătire fizică şi educaţie fotbalistică a grupei/grupelor de sportivi de a
căror instruire se ocupă;
 realizează programul de pregătire pe termen scurt și mediu;
 participă, ori de câte ori este solicitat, la ședințele cu membrii asociației Clubului;
 conduce ședințele tehnice cu jucătorii;
 decide formația care intră pe teren la jocurile oficiale și amicale;
 stabilește lotul de jucători;
 participă la conferințe de presă, răspunde solicitărilor media;
 participă la toate activitățile de perfecționare inițiate de AJF, FRF și SFA;
 efectuează observaţii, statistici la antrenamente şi jocuri, face analiza foto şi video a antrenamentelor
şi meciurilor disputate;
 stabileşte intensitatea şi frecvenţa acţiunilor de pregătire astfel încât efortul fizic la care sunt supuşi
sportivii de a căror pregătire răspunde să fie adecvat aptitudinilor fizice specifice vârstei acestora;
 are în vedere nivelul grupei/grupelor cu care lucrează şi nivelul de pregătire a fiecărui sportiv în
parte;
 stabileşte conţinutul activităţilor de instruire pentru fiecare parte a antrenamentului în scopul
realizării obiectivelor perioadei respective;
 urmăreşte execuţia tehnică şi tactică a sportivilor pe tot parcursul antrenamentului şi la competiţii,
înregistrând progresul realizat de fiecare dintre aceştia;
 răspunde de siguranţa sportivilor care activează în grupele care i-au fost alocate pe durata
antrenamentelor, a deplasărilor şi competiţiilor sportive la care participă;
 îşi exprimă punctul de vedere tehnic în privinţa transferurilor;
 ţine o evidenţă a rezultatului oficial obţinut de către grupa/grupele de care răspunde după fiecare
partidă de joc disputată, de preferat sub forma unui tabel periodic însoţit de fotografii;
 ţine o evidenţă cât mai corectă şi amănunţită a informaţiilor cu privire la: 

o jucătorii monitorizaţi pentru procesele de selecţie; 


o jucătorii care sunt sau urmează să fie incluşi în procesele de transfer către Club sau de la Club către
alte structuri sportive;
o nevoile jucătorilor, antrenorilor şi ale echipei.

 exercită, la nevoie, funcția de delegat al echipei în relația cu oficialii de meci;


 cunoaşte, îşi asumă şi respectă regulile disciplinare stabilitate de către Club  prin Regulamentul de
ordine interioară sau alte regulamente proprii, precum și prin regulile disciplinare stabilite de AJF și
FRF;
 dovedeşte devotament și fidelitate față de Club și față de activitățile întreprinse de către acesta;
 respectă normele și programul de activitate astfel cum au fost fixate de către Club;
 contribuie prin prestația sa la realizarea obiectivelor de performanță stabilite de către Club;
 respectă măsurile de securitate și sănătate stabilite de Club.

Certificări/legitimări necesare ocupării postului: Licență profesională de antrenor.

Competenţele postului (cunoştinţe/deprinderi/aptitudini speciale):

 cunoştinţe şi deprinderi practice şi teoretice privind determinarea stării de sănătate, a capacităţii de


efort şi a pregătirii fizice a sportivilor;
 capacitate de analiză şi sinteză;
 aptitudini de comunicare orală şi scrisă;
 atenţie concentrată şi distributivă;
 asertivitate;
 personalitate ordonată, analitică;
 eficienţă profesională – capacitatea de mobilizare pentru îndeplinirea sarcinilor în termen;
 respect şi fidelitate faţă de conducerea asociaţiei.
Condiţiile postului:
 condiţii fizice ale muncii: preponderent muncă de teren;
 program de lucru: conform normelor interne impuse de asociaţie;
 natura muncii: preponderent muncă de echipă, dar şi muncă individuală;
 deplasări: pe distanţe mici, medii sau lungi.

Responsabilităţi:

a) În raport cu sportivii de a căror pregătire răspunde:


 desfăşurarea activităţii cu deplină responsabilitate; 
 supravegherea permanentă a sportivilor;
 acordarea unei atenţii deosebite pentru asigurarea sănătăţii şi securităţii juniorilor din grupele
pregătite, pe durata activităţilor organizate.

b) În raport cu superiorii ierarhici, alţi angajaţi, colaboratori sau terţi:


 onestitate;
 respect;
 relaţii colegiale şi de colaborare cu colegii de muncă;
 fidelitate şi transparenţă faţă de structura de conducere a asociaţiei.
c) În raport cu securitatea muncii şi cu Regulamentul de Ordine Interioară al asociaţiei:
 respectă normele de Sănătate şi Securitate a Muncii impuse;
 respectă prevederile Regulamentului de Ordine Interioară al asociaţiei.

Prezenta fişă de post constituie anexă la contractul de activitate sportivă și la Regulamentul de Ordine
Interioară al Clubului.

Am luat la cunoştinţă şi am primit un exemplar,

Nume şi prenume: Data:


Semnătură:

S-ar putea să vă placă și