Literatura comparată şi istoria mentalităţilor

Alexandru Duţu

Date biografice:

Alexandru Duţu:

Renumit istoric
cercetător al istoriei sud-estului Europei
cercetător al istoriei ideilor şi mentalităţilor
unul dintre fondatorii şcolii româneşti a istoriei mentalităţilor şi
ideilor.
membru al Asociaţiei Internaţionale de Literatură Comparată, al
Societăţii Franceze, Spaniole, Austriece.
A scris numeroase cărţi: Coordonate ale culturii române în secolul
18”; „Explorări în istoria literaturii române, „Cărţi pentru
înţelepciune în cultura românească”, articole, studii, toate având ca
temă principală istoria mentalităţilor şi literatura comparată.

„Literatura comparată şi istoria mentalităţilor”

Tema centrală a cărţii esteanalizarea evoluţia istoriei mentalităţilor în

decursul epocilor istorice, mentalităţi ilustrate în diferite opere literare care
sunt apoi supuse comparaţiei.

Alexandru Duţu analizează, descrie, compară şi explică mentalităţile, cu

toate straturile şi structurile sale, cu climatul, imaginarul şi imaginaţia
existente în aceste mentalităţi, în diferitele opere analizate. Astfel în toate
capitolele, există idee de mentalitate umană abordată în context comparatist.

De unde provine termenul de ISTORIA MENATALITĂŢILOR?

de la adjectivul mental, care se referă la spirit.

De la epitetul latinmentalis
 Prin secolul 19, însă, substantivul mentalitate răspundea la
alte nevoi și aparținea unui noi climat
Formă de gândire

Conceptul de mentalitate se împarte în două:

a) Mentalitatea primitivă- excludea personalitatea,

reducându-se la un mintal colectiv
b) Mentalitatea infantilă- desemnează psihologia
copilului: copilul un minor.

Perspective asupra conceptului de mentalitate:

Existența piedicilor a îngreunat explicarea termenului de istoria

mentalităților:

a) Mentalitatea nu joacă, practic, un rol în psihologie.

b) Mentalitatea părea să se dezvăluie în domeniul iraționalului și al
extravaganței.

A face istoria mentalităților

A face o anumită lectură oricărui gen de document

(administrativ, politic, religios…)
documente care vădesc sentimentele și comportamentele
marginale-mentalitatea comună
Documente literare și artistice, istoria este a reprezentării acestor
fenomene.
Istoria mentalităților se hrănește din documentele imaginarului.

Când se desface o mentalitate şi apare alta?

Istoricul, Alexandru Duţu dă un răspuns printr-o altă întrebare: Când

apare şi dispare un loc comun?

Mentalitatea nu este o reflectare!

Istoria mentalităţilor trebuie să fie separată de istoria ideilor
 Există mentalităţi de clasă alături de mentalităţi comune
Istoria mentalităţilor- o istorie globală

Conceptul de istoria mentalităţilor si teoriile abordate

Atitudinile, viziunile diferă de la un loc la altul, de la o cultură la alta

Istoria omenii este istoria oamenilor (istoricii britanici)
Istoria mentalităţilor este relaţia între convingeri (istoricii francezi)
Istoria care eliberează omul în cadrul colectivității nu poate să fie
separată de istoria mentalităților
Istoria mentalităților reînnoiește trecutul (trecutul a dezvăluit că
literatura scrisă nu a ocupat întotdeauna loculpe care îl ştim noi.
Literatura orală s-a asociat tot timpul vizualului, de aceeaau fost
momente în care oamenii găseau simbolurile şi imaginile care le
ofereauînţelesurile lumii).

Imagologia
Ramură a istoriei mentalităților
Imaginea străinului
Reporturile cu celălalt, adică cu străinul

De ce literatura comparată este în strânsă legătură cu istoria

mentalităților?
Problemele istoriei literare:
Reînnoirea metodelor de analiză
Noi aspecte ale vieții din trecut

Existența unor noi posibilități de a pătrunde în mecanismele relației

autor-operă.

Opera literară și mentalul colectiv

Dubla articulare: literatura veche, dezvoltată până în secolul al 18-lea și

literatura modernă, în secolul al 19-lea, romantismul.
 Istoria mentalităților interiorizează analiza literară și o conduce spre
discursul mintal din care și-a făcut apariția picturile, sculpturile, catedrele…

Înțelegerea unui fenomen literar trebuie înțeles prin raportare la scris

și oralitate.

Istoria mentalităților este cea care atrage atenția asupra raportului

dintre nivele culturale diferite.

Timpul nu este unitar: Un alt punct atins de autor este cel al timpului,
care nu este unitar. Există un timp care are mai multe nivele; pe de o parte
avem o epocă în care

Timpul s-a scurs lent, mişcarea a devenit dinamică.

Discursul mental

Compararea literară trebuie să acorde atenţie jocului nivelelor culturale

şi temporale, modului cum se desfăşoară discursul mental, dar şi conceptele
şi imaginile dominante care ne conduc mai departe la construcţii mai ample –
structurile mentale care îşi lasă amprenta asupra operei dar şi a modelelor
culturale, modelele identificându-se în forme de universalitate.

Prima etapă pentru a reconstitui mentalul colectiv este de a fixa drept

coordonate, relațiile oralitate-scris și eveniment-durată lungă.

Cercetarea trebuie să pună în lumină modul în care apar condițiile

favorabile intensificării comunicării, a ceea ce se numește formarea
climatului mental.

Structurile

În „Structurile”, autorul prin analiză ne indică faptul că istoria

mentalităţilor nu poate progresa fără concursul lexicologilor, faptul că există
o legătură puternică între cele două domenii. El anali-zează şi compară două
cuvinte care ne introduc în climatul mental al secolelor 18–20 şi anume –
civilizaţie şi patrie.
 Pentru a surprinde orientarea generală a operelor dintr-o epocă sau
curent literar, analizăm studiul conceptelor și imaginilor dominante din acea
epocă sau curent

Civilizația – ne introduce în climatul mintal al secolelor 18-20 și în

diversitatea curentelor literare.

Al. Duțu prezintă evoluţia cuvântului civilizaţie, cercetat de Lucien

Febvre care l-a găsit în operele lui Boulanger, apoi în opera „L’amie des
hommes” a lui Mirabeau dar şi în cultura română la cumpăna secolelor 17–18
în operele lui Antim Ivireanu, I. Budai Deleanu, Gh. Asachi, Heliade Rădulescu,
Costache Negruzzi „Păcatele tinereţilor”26, dar şi a cuvantului patrie care
prezintă definiţia lui în „Enciclopedia” franceză, în „Dictionaire de Trevoux”
din 1743, dar şi în conceptual lui Noica.

Civilizația – reorganizarea schemelor mentalului din diverse societăți.

Structura mentală în curente artistice şi în perioade culturale formează

structura mentală barocă, romantică sau bizantină, acestea fiind puse în
lumină de atitudini mentale fundamentale precum atitudinea faţă de moarte,
de dragoste, de muncă, de frică, de speranţă27. Sunt comparate operele lui
Shakespeare, Dante, Cervantes, unde întâlnim raportarea cotidianului la
atitudini fundamentale care dau profunzime versului sau întâmplării narate
de dramaturg.

Structurile mentale vizează atitudinile mentale fundamentale:

atitudinile față de moarte, de dragoste, de muncă, frică etc.

Atitudinile mentale fundamentale reflectate în operele artistice

dezvăluie structurile mentale care au susținut construcția acelor opere.

Climatul

Structurile avansează spre climatul mental prezentat în al patrulea

subcapitol. Climatul mental este acela care favorizează comunicarea între
medii diverse, încurajând descoperirea alterităţii, a elementelor străine,
culturile comunicând între ele. De aici şi rolul comparatiştilor care nu este
acela de a juxtapune sau de a acumula citate, ci de a pune în relaţie două
texte, două literaturi, două culturi.
 Structurile mentale nu sunt imuabile, dar ele nu se schimbă
rapid.
Climatul intelectual favorizează intensificarea relațiilor,
Instaurarea unui nou climat, după 1850, a acordat o nouă funcție
imaginației
Climatul mintal nu transformă structurile mentale, încât să
dispară comunitatea tradițională, ci este un climat care
îmbrățișează mai multe culturi.

Tot în această parte a cărţii este evocată şi prezentată apariţia

barocului în secolul 17, când acest stil de civilizaţie şi-a început progresul în
Europa.

Specialiştii vorbesc despre baroc ca de un tip de cultură ce revine

periodic în conştiinţa umanităţii.

Imaginarul și imaginația

Cu scopul de a înţelege mai bine contactele, istoricul literar trebuie să

se adreseze imaginarului, un domeniu privilegiat al comparării în ultimul
subcapitol din capitolul doi. Autorul va încerca să descopere atitudinile
colective raportate la momentul imediat, pentru a observa ce activităţi au
prioritate. Tot aici autorul observă că istoricul şi criticul literar cercetează
suportul mental şi constată pe ce registru al exprimării se distinge ansamblul
reprezentărilor mentale care formează imaginarul.

Setul de reprezentări mentale formează imaginarul.

Imaginarul este format din reprezentările ce se află dincolo de
limita fixată de constantele experienței
Imaginarul depășește sfera realului pentru a oferi noi informații.
Imaginația percepută ca o facultate, a fost dificil pentru a o studia
în dezvoltarea ei istorică.

Istoria mentalităţilor presupune prin analiza imaginarului şi a funcţiei

jucate de imaginaţie o reconstituire mai bogată şi mai nuanţată a literaturii
universale, a celei române care se integrează în literatura europeană.
 Forme de universalitate și modele naționale

Ultimul capitol al cărţii conţine două subcapitole, primul – De la formă

la model: cultura postbizantină şi cultivarea naturii umane. Aici autorul
vorbeşte despre formele universalităţii şi modele naţionale. Fiecare operă se
înscrie într-un model cultural, iar fiecare model aparţine unei forme care
îmbrăţișează la un moment dat mai multe culturi.

Compararea a două opere aparținând la două modele, face

posibilă constatarea că există semne comune.
Schemele mentale sunt similare, iar modele aparțin aceleiași
forme de universalitate.
Forma este un model mai cuprinzător.
Forma de universalitate are un caracter istoric

Cultura postbizantină

Pentru a preciza raporturile dintre formă şi modele, autorul descrie

transformarea civilizaţiei postbizantine în modele culturale sud-est europene.

Noi lucrări de sinteză au schimbat percepția noastră despre Bizanț

(nașterea unui nou imperiu este urmată de lupta pentru supraviețuire, apoi
căderea aparentă spre cataclism, înfrângeri și dezintegrare.

Cultivarea naturii umane

În Cultivarea naturii umane, autorul descoperă ideea şi imaginea

omului ideal, care au hrănit opera literară şi arta, domenii care sunt prin
excelenţă ale afirmării personalităţii. Istoria mentalităţilor împreună cu
literatura comparată constată că orice operă literară apărută în orice răstimp
şi în orice parte a lumii are un suport mental şi că în miezul acestui suport se
află ideea de personalitate umană.

Istoria mentalităților studiază natura umană

Istoria ideilor urmărește doar procesul gândirii care a dus la
formarea unor idei
Istoria mentalităților interiorizează explorarea trecutului
Orice operă literară are un suport mintal
 Istoricul literar compară, generalizează, astfel el descoperă în
opera lui, chipul omului și imaginea ideală
Literatura se întemeiază însăși pe imaginea personalității umane

Istoria mentalităţilor oferă studiilor de literatură comparată şansa de a

pune în centrul comparărilor producerea şi difuzarea reprezentărilor artistice,
începând de la poemele Antichităţii până azi ale personalităţii umane,
scoţând în acelaşi timp la lumină faptul că personalitatea umană se reflectă în
artă.

Autorul compară şi analizează diferite opere literare, cum ar fi Divina

Comedie, operele lui Shakespeare, ale cărturarilor români, pentru a ne face să
înţelegem importanţa şi rolul mentalităţilor în societate, societatea în care
omul ideal este personajul principal.

Concluzii

Istoria mentalităților si literatura comparată favorizează o mai

profundă cunoaștere a raportului dintre imaginar și realitatea istorică, dintre
operă și cultivarea naturii umane, ce are legătură cu personalitatea umană.