Tema: Erupția dentară.

Termenii de formare, mineralizare și erupție a dinților temporari și

permanenți.

1. Erupția dentară. Definiţie. Generalități.

Erupţia dentară este un proces fiziologic, îndelungat, complex, dictat genetic care aparţine
odontogenezei şi care este strâns corelat cu creşterea şi dezvoltarea restului structurilor craniofaciale.
Erupţia dentară reprezintă procesul prin care un dinte se deplasează din locul germinativ iniţial (poziţia
sa de formare intraosoasă din grosimea oaselor maxilare) până la atingerea planului de ocluzie şi intrarea
în funcţie.
2. Enumerați și caracterizați etapele erupției dentare.

Erupţia dentară se desfăşoara în trei etape caracteristice în funcţie de mişcările eruptive:

- Etapa preeruptivă care cuprinde mişcările pe care dintele le face din zona unde s-a format până la
atingerea mucoasei bucale.
- Etapa eruptivă (prefuncţională)care cuprinde mişcările pe care le face dintele în cavitatea bucală din
momentul apariţiei primului punct de sub mucoasă până la atingerea planului de ocluzie şi întâlnirea cu
anatgoniştii.

- Etapa posteruptivă (funcţională).care cuprinde perioada din momentul intâlnirii cu dintele antagonist şi
intrarea în funcţie.

 În etapa preeruptivă, intraosoasă, mugurele dentar începe mişcările predominant axiale, de mică
amplitudine, în momentul în care coroana este complet mineralizată, iar formarea rădăcinii este doar
începută. La sfărşitul acestei perioade se va forma între o treime şi maximum jumătate din lungimea totală
a rădăcinii. În cursul acestui proces este demonstrată rata de multiplicare foarte rapidă a celulelor pulpare
de la baza germenului dentar, având drept consecinţă o creştere rapidă a volumului pulpei în acest sector,
şi exercitarea unor presiuni permanente asupra părtii bazale a sacului folicular, denumit şi ligamentul în
hamac. Procesele ce se desfăşoară în cursul acestei etape au încercat a fi explicate printr-o multitudine de
teorii.
În concluzie, în timpul etapei preeruptive au loc următoarele procese:
- deplasarea dentară intraosoasă poate fi apreciată drept o consecinţă a dezvoltării rapide a celulelor
pulpare

- direcţia deplasării este asiguată de multiplicarea resturilor epiteliale din jurul mugurilor dentari

- modificările osului alveolar nu par a juca nici un rol, ele fiind în general limitate şi evidente, cel mult pe
pereţii laterali ai alveolelor.

 Etapa eruptivă (prefuncţională), este etapa care durează cel mai mult. Elementul determinant în
asigurărea deplasării dinţilor îl reprezintă modificările osului alveolar, care sunt caracterizate prin creşteri
importante pe fundul alveolei, şi mai reduse pe pereţii laterali ai acesteia, insoţite de continuarea formării
rădăcinii. Mişcările dinţilor în erupţie sunt predominant axiale au amplitudinea cea mai mare, iar direcţia
deplasării este influenţată de musculatura periorală şi de limbă.

 Etapa posteruptivă (funcţională), este reprezentată de mişcările parcurse de dinte de când atinge
planul de ocluzie, întră în funcţie şi până când îşi încetează existenţa pe arcadă Mişcările dinţilor sunt
oprite de contactul acestora cu dinţii antagonşti şi cu cei vecini dar şi de terminarea formării rădăcinii.
Mişcările sunt de obicei reprezentate de mezializări, mai puţin distalizări, extruzii, egresiuni. Deplasările
sunt limitate şi sunt rezultătul restructurării permanente a rapoartelor dintre pârghiile extra-alveolare şi
cele intra-alveolare şi al modificărilor ce au loc la nivelul punctelor de contact.

3. Mecanismul de erupţie a dinţilor. Teoriile erupţiei dentare.

Deoarece procesul de erupţie este un fenomen complex, s-au emis o serie de teorii care au încercat să
explice mecanismul erupţiei dentare:
A. Teoria ligamentară;
Conform acestei teorii, motorul erupţiei dentare este reprezentat de tracţiunea exercitată de ligamentele
periodontale asupra dintelui. Ea explică cel mai bine mecanismul erupţiei dentare.
Ligamentele alveolare sunt alcătuite din celule (fibroblaşti, care pot remodela fibrele de colagen) şi fibre
de colagen.
 Fibroblastele au următoarele proprietăţi legate de erupţia dentară:
- capacitate contractilă, de migrare şi de prindere între ele şi de fibrele de colagen,
- pot sintetiza şi degrada colagenul care nu mai este necesar.
Formarea rădăcinii determină mişcări în fluidul sacului folicular, iar aceste mişcări vor orienta oblic
fibroblastele. Pentru a se păstra poziţia oblică este necesară capacitatea fibroblaştilor de a sintetiza
colagen (pentru susţinerea poziţiei dentare) şi de a degrada colagenul care NU se află într-o poziţie dorită.
În aceste scopuri este necesar aportul vitaminei C.
 Fibrele de colagen sunt orientate oblic (pe toată perioada formării rădăcinii) având 2 inserţii : una
pe mobilă pe cement şi alta fixă pe osul alveolar.
Forţa contractilă declanşată de lanţul de fibroblaste se transmite fibrelor de colagen astfel încât întregul
ansamblu are tendinţă de scurtare. Inserţia osoasă fiind fixă, tot ansamblul se va scurta şi va tracţiona
dintele spre mucoasa orală.
Concluzie : Pentru dinţii cu o perioadă limitată de creştere, aşa cum se întâlneşte la om, ligamentul
periodontal are un rol esenţial în erupţie dar nu unul exclusiv.
B. Teoria creşterii radiculare;
Postulează că formarea rădăcinii ar degaja forţa necesară împingerii dintelui spre cavitatea orală prin
intermediul unei formaţiuni situate la baza alveolei denumită ligament in hamac. LH
Formarea unei porţiuni de rădăcină ar exercita presiuni pe ligamentul în hamac care are inserţie fixă de o
parte şi de alta a criptei osoase şi care ar transforma această presiune într-o mişcare de împingere a
dintelui spre cavitatea orală.
Concluzie: Dat fiind faptul că microscopul electronic s-a dovedit că ligamentul în hamac nu există,
formarea rădăcinii este mai degrabă o consecinţă a erupţiei dentare decât cauza acesteia.
C. Teoria presiunii vasculare;
Postulează că vasele ce există la baza rădăcinii declanşează prin mecanism hemodinamic o forţă mai mare
decât cele de deasupra germenelui ceea ce ar putea avea un rol minor în mişcarea eruptivă.
Concluzie: Vasele sanguine locale nu sunt în mod obligatoriu necesare pentru desfăşurarea erupţiei
dentare.
D. Teoria presiunii exercitate de creşterea pulpei;
Multiplicarea celulelor pulpare ar putea dezvolta o forţă care să imprime dintelui o mişcare eruptivă însă
de mică amplitudine.
Concluzie : Creşterea pulpară nu este un fenomen care să explice fenomenul erupţiei dentare.
E. Teoria creşterii osoase ;
Formarea osului apical prin resorbţie şi apoziţie a fost implicată în iniţierea erupţiei dentare. Roluri:
foliculul dentar, derivatele (ligamentul periodontal, cementul radicular, osul alveolar ale erupţiei) şi
organul smalţului (epiteliul redus al smalţului).
Concluzii: Formare osoasă nu este suficientă pentru ca erupţia dentară să se producă..
 F. Teoria dirijării extraosoase a erupţiei de către musculatura orală este valabilă şi în prezent dar
ea un poate explica decât parţial erupţia dentară. În funcţie de tonicitatea sa musculatura orală ar influenţa
erupţia extraosoasă a dinţilor stabilindu-le poziţia finală pe arcadă.
G. Teoria foliculară atribuie un rol în erupţia dentară foliculului dentar care este capabil să producă
citokine şi factori de creştere care sunt responsabili nu numai de resorbţia radiculară a dinţilor temporari,
de resorbţia osului alveolar ci şi de inducerea la baza foliculului de os alveolar care ar influenţa erupţia
dentară.

4. Erupția dinților temporari. Apariţia primordiilor, debutul mineralizării și definitivarea

coroanelor dinţilor temporari.

Eruptia dintilor temporari : - apar incepand cu varsta de 6 luni; - intervalul de eruptie intre ei este de 6
luni; - pastreaza ordinea de eruptie de la linia mediana spre distal. Dintii isi incep dezvoltarea in a 6-a
saptamana a vietii intrauterine, prin invaginarea ectodermului de la nivelul stomodeumului in
mezenchimul subiacent al primului arc branhial, care reprezinta procesele alveolare primare. Din lamina
dentara se vor forma 20 de digitatii (cate 10 pentru fiecare maxilar), ce constituie mugurii dintilor
temporari, cu existenta unor ingrosari in pozitiile viitorilor dinti.

Etape de dezvoltare (dupa Held) :

I. cresterea si diferentierea celulelor

a. proliferarea (multiplicarea) celulelor;
b. diferentierea tisulara (conjunctiv-epiteliala);
c. diferentierea morfologica (organogeneza dentara);
II. mineralizarea tesuturilor dentare (calcifierea);
III. eruptia dentara;
IV. uzura dentara (abraziune fiziologica).

Mineralizarea este un proces neomogen, neuniform; porneste din zone mici, sferice = calcosferitele
Beltrani, care cresc si se unesc sumand un proces ce se continua toata viata (aparitia neodentinogenezei),
proces desfasurat lent si ritmic ( momentul de activitate propriuzisa alterneaza cu momentul de repaus ).
Procesul ritmic este demonstrat prin liniile de la nivelul smaltului depunere de saruri minerale +
retragerea apei; procesul ritmic – striatiile lui Retzius sumeaza un proces care se incheie in momentul
definitivarii coroanei. Ambele procese de mineralizare incep din varful cuspizilor si merg spre baza
dintelui (spre colet) , dinspre exterior spre interior. contur ale lui Owen.
 5. Termenii de erupție a dinţilor temporari.
- DT erup între 6 luni – 21/2 ani (30 luni)
- cronologia erupţiei DT este influenţată în special de factori genetici, mai puţin de factori de mediu deoarece
o bună perioadă de timp (9 luni) aceşti dinţi sunt protejaţi de organismul matern
- erupţia DT se desfăşoară în 3 etape separate între ele de o pauză de câteva luni:
I. I (6-12 luni)
II. M1 (12-18 luni) şi C (18-24 luni)
III. M2 (24-30 luni)
I. etapa I (vârste medii)
- ICI la 6 luni
- ICS la 10 luni
- ILS la 11 luni
- ILI la 12-13 luni PAUZĂ
II. etapa II: M1 şi C (vârste medii)
- M1 inf. la 1 an şi 4 luni (16 luni)
- M1sup la scurt timp după primul
- C inf la 1 an şi 7 luni (19 luni)
- C sup. la câteva săptămâni. PAUZĂ
III. etapa III : M2(vârste medii)
- M2 inf la 2 ani şi 3 luni (27 luni)
- M2 sup la 2 ani şi 4-6 luni (28-30 luni).

6. Termenii de edificare și resorbţie a rădăcinilor dinţilor temporari.

Pierderea fiziologică a dinților temporari este precedată de reducerea treptată a rădăcinii acestora (rizaliza
fiziologica), care incepe deja la 1-2 ani dupii terminarea cresterii acestor radacini.
Fenomenul de rizaliza a dintilor temporari recunoaste in etiologia sa doi factori: mezenchimal și pulpar.
Mecanismul rizalizei este foarte complex. In final, rizaliza permite deplasarea mugurilor dintilor de
inlocuire (in numar de 20) spre mucoasa bucala concomitent cu pierderea spontana a dintilor temporari,
Asadar, prima dentitie cuprinde 20 dinti temporari sau de lapte (dentes decidui s. lactel), care includ 8
incisivi, 4 cnaini si 8 molari, ultimul ocupand Iocul prmeolarilor

din dentitia definitiva

7. Tipurile de resorbţie a rădăcinilor.

Tipurile de resorbţie radiculară a dinţilor permanenţi, în linii generale, pot fi clasificate în resorbţii interne
şi externe. Forma internă îşi are originea în pulpa dentară, în timp ce resorbţia externă debutează la
nivelul ligamentului parodontal. Resorbţia internă este relativ rară şi apare ca rezultat al traumei sau al
inflamaţiei pulpare, induse de carie. Resorbţia radiculară externă prezintă cauze variate, incluzând: stări
infecţioase/inflamatorii, leziuni traumatice, stimulare prin presiune mecanică, stări neoplazice, tulburări
sistemice, idiopatice.

A. Resorbţii cervicale (invazive)

 Clasa 1 – leziune invazivă mică în vecinătatea zonei cervicale cu pătrundere superficială în

dentină.
 Clasa 2 – leziune resorbitvă invazivă bine definită ce a penetrat coronar până în apropierea
camerei pulpare şi care s-a extins puţin sau deloc în dentina radiculară.
 Clasa 3 – o invadare mai profundă a dentinei cu ţesut de resorbţie, implicând dentina coronară şi o
treime coronară a rădăcinii.
 Clasa 4 – un proces resorbtiv invaziv larg care s-a extins dincolo de o treime coronară a rădăcinii

B. Resorbţii radiculare:

 de factor infecţios:
- pulpar
- parodontal
 de presiune:
- ortodontică
- dinţi impactaţi sau tumori
 anchilotică

8. Erupția dinților permanenți. Apariţia primordiilor, debutul mineralizării și definitivarea

coroanelor dinţilor permanenți.

Primordiul constituirii dentatiei permanente este reprezentat de debutul calcificarii primului dinte
permanent. Acest moment este separat de cel al eruptiei ultimului dinte permanent de un interval de
aproximativ 20 de ani.

Dintii definitivi (dentes permanentes) provin la fel din lamelele dentare. La a 5-a luna de dezvoltare
intrauterina posterior de germenii (centrii de crestere) dintilor temporari sau de lapte se formeaza organul
smaltului al dintilor incisivi, canini §i premolari, in acelasi timp placile dentare cresc inapoi, unde pe
marginile lor se pune temelia organelor smaltului molarilor, Urmatoarele etape de formare sunt identice
cu cele descrise pentru dintii temporari; germenii dintilor permanenti ee afla impreuna eu dintii temporari
intr-o alveola dentara.
Mugurii dintilor permanenti sunt situati in cripte osoase din grosimea oaselor maxilare. Ei sunt dispusi
spre oral fata de dintii temporari ocupand pozitii care le perrnite o concentrare cat mai mare.
Incisivul central superior permanent se afla intr-o palato-pozitie fata de radacinile centralului §i lateralului
temporar. Premolarii nu intampina un conflict de spatiu, deoarece diametrul lor mezio-distal este mai mic
decat eel al molarilor temporari. Molarii permanenti ocupa o pozitie distala fata de molarul secund
temporar, zona dispunerii lor depinzand de dezvoltarea sagitala a proceselor alveolare.

9. Termenii de erupție a dinţilor permanenți.

10. Termenii de formare a rădăcinilor dinţilor permanenţi.

După ce smalțul s-a format , cele două straturi epiteliale adamantine (intern și extern) se lipesc, și
formează membrana primară a smalțului (cuticula lui Nasmith). În epiteliul adamantin intern , celulele
se dezvoltă foarte rapid în interiorul țesutului mezenchimal subiacent. Atingând o anumită dimensiune,
stratul celular nou format se curbează spre papila dentară sub forma unui diafragm. Se reduce astfel
deschiderea largă a papilei dentare spre mezenchimul din jur, marcând totodată zona de formare a
treimii apicale a rădăcinii. Această zonă rămâne în poziție fixă în tot timpul formării rădăcinii. Toată
această formațiune epitelială poartă denumirea de teaca lui Hertwig și are rol în tutelarea și dirijarea
formării rădăcinii . Pentru fiecare rădăcină există o teacă a lui Hertwig. Prin contactul cu tesutul
epitelial, odontoblaștii pulpei dentare formează dentina, iar când aceasta a atins o anumită grosime,
teaca lui Hertwig este desființată de invadarea celulelor mezenchimale, iar pe suprafața dentinară
 radiculară se depune cement la început nemineralizat, care se mineralizează ulterior. Din teaca epitelială,
la sfârșitul procesului de formare a rădăcinii rămân doar resturile epiteliale ale lui Malassez.

Maxilar Rădăcina edificată (ani) Mandibulă Rădăcina edificată (ani)

1 10  1  9
2  11 2  10
3  13-15 3  12-14
4  12-13   4  12-13
5  12-14 5  13-14
6  9-10 6  9-10
7  14-15 7  14-15
8  18-25 8  18-25

Erupția dentară se desfășoară în trei etape:

I. etapa preeruptivă (etapa preeruptivă cuprinde mișcările pe care le face dintele din zona de
formare pâna la atingerea mucoasei bucale. Este numită și etapa intraosoasă. La sfârșitul acestei
etape se va forma între o treime și maximum jumătate din lungimea rădăcinii)
II. etapa prefuncțională (cuprinde mișcările dintelui de la străpungerea mucoasei bucale până la
atingerea planului de ocluzie și întâlnirea cu antagoniștii. Continuă formarea rădăcinii)
III. etapa funcțională (cuprinde perioada ce urmează din momentul întâlnirii cu antagoniștii și a
intrării în funcțiune. Se termină formarea rădăcinii.)

Partea practică. Erupția dentară . Termenii de formare și mineralizare .

 Debutul Coroană edificată Vârsta erupției Rădăcină
Maxilar
calcificării (luni) (luni) (luni) edificată (ani)
1 3-4 4 7,5 1,5-2
2 4,5 5 8 1,5-2
3 5,25 9 16-20 2,5-3
4 5 6 12-16 2-2,5
5 6 10-12 20-30 3

Mandibul Debutul Coroană Vârsta Rădăcină

ă calcificării (luni) edificată (luni) erupției (luni) edificată (ani)
1 4,5 4 6,5 1,5-2
2 4,5 4,25 7 1,5-2
3 5 9 16-20 2,5-3
4 5 6 12-16 2-2,5
5 6 10-12 20-30 3