Sunteți pe pagina 1din 1

Business și Turism an III, 2020-2021, Managementul Calității

Studiul de caz 2
Obținerea rezultatelor pe termen lung

O companie de teatru și spectacole și-a propus să câștige Premiul Anual de Excelență acordat
de cea mai prestigioasă Asociație a Producătorilor de Teatru din Europa.
Managementul de top al companiei a vrut să câștige repede și mult. În consecință, compania și-
a investit toate resursele în aducerea celor mai buni actori. Astfel, anul următor compania a
reușit să obțină premiul de excelență atât de mult dorit.
Cu toate acestea, compania a alocat un procent atât de mare din resursele sale financiare pentru
salariile actorilor, încât alte aspecte importante ale companiei au început să sufere. Sălile de
spectacol au început să se degradeze, anumite dotări suport pentru spectacole să nu mai
funcționeze la parametrii optimi (sunet, lumină, decoruri, efecte decorative etc.), încât
spectatorii au început să fie nemulțumiți și să aleagă alte companii de teatru, deși spectacolele
de teatru erau interpretate de cei mai reputați actori. Facilitățile de repetiții au început să sufere
și ele, ceea ce a provocat nemulțumirea actorilor. Banii rămași pentru plata salariilor regizorilor
nu au fost suficienți pentru a-i ține pe cei buni, majoritatea acceptând oferte mai bune de la alte
companii.
Pe scurt, concentrându-se atât de atent asupra rezultatului final dorit, această organizație a
neglijat alte aspecte importante ale construirii unei afaceri competitive. Drept urmare, premiul
primit a fost o victorie de scurtă durată, în sezonul următor, infrastructura deteriorată nu a mai
permis companiei să fie nominalizată nici la premiile acordate local.
Fără oameni, procese și mediul care să întoarcă situația, compania a fost nevoită să renunțe la
cei mai mulți actori și să se concentreze pe elaborarea unei strategii de revenire pe piața locală
de teatru și spectacol.

Activități studenți:

1. Care sunt cerințele voastră în ceea ce privește un spectacol de teatru? Ați aprecia spectacolul
doar din prisma jocului actorilor de pe scenă sau ar mai conta și alte aspecte? Dați exemple.

2. Dați exemple de neconformități în cazul unei spectacol de teatru.

3. De ce ar trebui ca o organizație care realizează un produs/serviciu care satisface cerințele


clienților să își analizeze în mod continuu procesele și mediul de lucru?

4. Propuneți un sector de producție sau servicii paralel pentru această activitate. Cum s-ar aplica
acest exemplu de propunerea voastră?

S-ar putea să vă placă și