Universitatea de Stat a Moldovei

Facultatea Relaţii Internaţionale Ştiinţe Politice şi Administrative

Tema:

“Principiile democraţiei: Pluripartidismul”

Student: Capmaru Serghei gr.103

Lector Universitar: Alexandru Solcan

Chișinau 2016

1
Planul:

1. Esenta pluripartidismului. Sistemul democratic.........................................3-5

2. Totalitarism şi sistemul pluripartidist..........................................................6-7
3. Evolutia şi principiile democraţiei................................................................8-9
3.1 Principiile Democraţiei...............................................................................9

Bibliografie:

George Voicu, Pluripartidismul: O teorie a democratiei, Bucuresti

Hanna Arendt. Originile totalitarismului, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994
Aristotel. Politica. - Editura Antet, 1996.
DAHL Robert. Despre democraţie. Editura Institutul European, Iaşi, 2003

Webografie:

http://biblioteca-digitala-online.com/2013/01/pluripartidismul-si-sistemul-
democratic.html

2
 1. Esenta pluripartidismului. Sistemul democratic
„Pluripartidismul” Imporțanta partidelor politice, nu consta în latura lor organizatorică sau
în funcțiile pe care acestea le îndeplinesc în cadrul fenomenului politic modern și post-modern, ci, în
primul rînd, în legatura existentă între partidele politice și democrație. Ideea centrală a studiului este
aceea ca, din perspectiva valorilor democrației, nu partidele ca entități conteaza, ci cîmpul politic pe
care ele îl formeaza. Accentul cade, deci pe pluralitate, pe energia politica noua pe care partidele, o
genereaza. În consecință, existența singulara a unui partid, oricit de democratic ar fi acesta la un
moment dat, chiar și în situația în care toate celelalte ar fi nedemocratice, nu are acoperire
teleologica și axiologica, caracterul democratic al unui partid este o valență reactivă, care se
manifestă în relație, nu un dat substanțial, așa că, în absența altor partide, atributul în cauza va
dispărea ca și cum n-ar fi fost. Cu alte cuvinte, pluripartidismul este, în primul rind despre
democrație.1

Pluripartidimul –este un sistem politic partidist în prezența caruia pot coexista și activa mai
multe partide politice, care teoretic au șanșe egale in obținerea majoritații parlamentare.
Pluripartitismul sau multipartidismul a apărut în perioada interbelică şi s-a extins îndeosebi după cel
de-al doilea război mondial în ţările din Europa Occidentala.

Cauzele fiind:
a) Impunerea şi generalizarea votului universal.
b) Diversitatea intereselor, opţiunilor grupurilor şi categoriilor sociale si apariţia unor noi paradigme
doctrinare şi ideologice care, pentru a se exprima aveau nevoie de propriile partide si formaţiuni
politice(doctrina comunista-partidul communist;doctrina ecologista-partidul ecologic);
c) Dezvoltarea şi amplificarea democratismului politic care la rândul său a impus de asemenea
apariţia cantitativa a partidelor politice.

Pluripartidismul cunoaşte mai multe varietăţi:

a) pluripartidism asimetric – este acela în care un partid majoritar este în competitivitate cu multe
formațiuni politice mici si mijlocii.

b) pluripartidism simetric - unde 2 partide realizeaza vocatia majoritară, dar caută sa realizeze
coaliții cu un al treilea partid pentru a-și largi majoritatea.

Monopartidism - este acel tip al sistemului politic în care un singur partid politic este deținator de
putere legitimă. Partidele politice de opoziție pe de alta parte sunt ori interzise,ori în mod sistemic
nu sunt admise la putere. Dominația unui partid poate fi deasemenea instituită prin intermediul unei
largi coaliții a mai multor partide in care partidul conducator detine majoritatea. Cel mai des aceasta
situatie este privita ca o dictatura. Monopartidismul se intilneste in mod essential în tarile in care
democratia nu este inca dezvoltata deasemenea monopartidismul este contrariul principiilor
democratice.

1 George Voicu, Pluripartidismul: O teorie a democratiei, Bucuresti

3
Parțile pozitive a pluripartidismului – este faptul că este asigurată echidistanța si democratismul
votului universal, alegatorului fiindu-i garantat corect și proportional impartire a locurilor
parlamentare conform rezultatelor alegerilor. Este inlaturat-ă orice tentativa de totalitarism sau
sistem autoritar, însuși principiul pluralitații de idei exprimat politic prin pluralitatea de partide fiind
garant in acest sens. Este garantat principiul separării puterii parlamentare, forța nefiind în mîinile
unei sigure puteri chiar și în cazul pluripartidismului asimetric fiind prezentă și puterea partidelor
minoritare totuși.
Parțile negative a pluripartidismului - Este mare riscul unei crize politice în lipsa unui consens de
idei politice, sau din cauza unor lacune în procesul repartizarii puterii. Posibilitatea instabilitatii
politice continuie in cazul in care la putere se afla partide cu idei si conceptii opuse. Riscul haosului
organizatoric în procesul de înfaptuire a puterii ca urmare a conflictelor politice.

Sistemul democratic modern este bazat pe principiul reprezentării, pe separaţia puterilor în

stat şi pe domnia legii, acesta nu poate funcţiona fără pluralismul politic şi pluripartidismul.
Constituirea unei puteri care să garanteze libertatea cetăţenilor presupune existenţa legală şi
activitatea unor partide diferite ca orientare şi program, aflate în competiţia pentru putere. Existenţa
partidelor politice și a partidismului ca fenomen politic reprezintă un element esenţial al vieţii
democratice. Democraţia începe şi există numai o dată cu apariţia şi dezvoltarea partidismului.

Partidele politice sunt organizaţii ce exprimă într-o formă concentrată şi explicită, în planul
vieţii publice, valorile, interesele şi opţiunile diferite ale cetăţenilor în privinţa scopurilor şi
mijloacelor pe care ar trebui să le urmeze sistemul politic pentru a concilia conflictele şi a asigura
libertatea şi ordinea în societate.

Apariţia şi afirmarea partidelor în viaţa politică sunt procese strâns legate de modernizarea
societăţii şi de consolidarea sistemului democratic. În societăţile premoderne, conflictele de interese
erau soluţionate prin recursul la cutume sau la constrângere fizică, situaţii în care componenta
militară a puterii era decisivă pentru impunerea unui anumit curs al societăţii. Relaţiile de putere se
manifestau prin dominaţie (militară, economică sau administrativă) şi subordonarea necondiţionată,
prin raporturi de forţă şi control între guvernanţi şi guvernaţi. În schimb, societăţile moderne născute
în urma mişcărilor de emancipare politică şi civică, sunt societăţi în care libertatea individuală,
demnitatea persoanei şi drepturile omului au devenit valori şi norme recunoscute, ce impun o
soluţionare nonviolentă a conflictelor de către sistemele politice.

Societăţile moderne sunt profund diferenţiate şi divizate, generând interese şi grupuri sociale
cu opţiuni variate în privinţa chestiunilor majore şi a politicilor publice pe care ar trebui să le
sprijine sistemul politic.

Această structură diferenţiată şi latent conflictuală a societăţilor produce în mod firesc, în

condiţiile libertăţii de asociere şi de exprimare, asocierea indivizilor în funcţie de afinităţile şi
opţiunile lor politice. Astfel, diversitatea de interese, idei şi aşteptări din plan social se traduce
înpluralismul orientărilor şi al opţiunilor din plan politic. O dată cu apariţia partidelor, diversitatea
de interese sociale a dobândit o expresie organizată şi coerentă, iar mecanismul electoral a fost

4
investit cu semnificaţia de arbitraj legitim şi decisiv, recunoscut de toţi participanţii la procesul
politic.

Pluripartidismul reprezintă astfel o expresie elocventă a libertăţii politice, manifestată prin

existenţa în societate a mai multor partide, cu orientări şi programe diferite, care susţin politici şi
strategii alternative. De aceea, sistemele democratice garantează dreptul de asociere al cetăţenilor,
dreptul legal al acestora de a forma partide politice sau organizaţii civice, prin intermediul cărora să-
şi promoveze interesele şi aspiraţiile.

Limitarea sau anularea dreptului de asociere politică sau interzicerea partidelor concurente
reprezintă trăsături ale regimurilor nedemocratice (autoritare, dictatoriale sau totalitare). Acestea se
caracterizează prin existenţa unui partid unic, care funcţionează capartid stat, în absenţa unei oferte
politice alternative, astfel că toate instituţiile puterii de stat sunt ocupate de reprezentanţii acestui
partid unic.

De aceea, partidele politice, indispensabile în democraţiile moderne, reprezintă actorii

politici majori, organizaţiile specifice ale scenei politice, întrucât prin intermediul lor se exprimă
diversitatea de interese şi sunt promovate opţiuni şi politici menite să orienteze dezvoltarea societăţii
într-o anumită direcţie. Partidele politice constituie condiţia sine qua non a democraţiei.

Indiscutabil, partidele au o bază socială şi istorică, fiind legate de procesele de modernizare

şi de evoluţiile politice dintr-o ţară sau alta. Ele îndeplinesc o serie de funcţii importante în viaţa
politică, dintre care cea mai semnificativă este cea de agregare şi exprimare a intereselor. Asocierea
liberă a cetăţenilor în partide (sau manifestarea simpatiei şi a sprijinului pentru unele dintre ele în
alegeri) contribuie la concentrarea opţiunilor politice ale populaţiei şi la formularea lor în documente
programatice şi doctrinare. Pe baza valorilor şi a credinţelor pe care le promovează, un partid îşi
elaborează un program politic şi economic pe care-l prezintă populaţiei şi pe care încearcă să-l
impună în competiţia electorală cu alte partide.

De asemenea, exercitarea puterii în statele democratice este mijlocită de partide şi de elitele

lor, de cadrele selectate şi propuse pentru diverse funcţii din instituţiile publice şi administrative.
Partidele sunt implicate în toate verigile procesului politic: competiţii electorale, selectarea
candidaţilor, elaborarea programelor, dezbateri parlamentare, numirea guvernelor şi a demnitarilor,
formularea politicilor publice şi luarea deciziilor guvernamentale, controversele referitoare la
problemele majore şi exprimarea poziţiilor în spaţiul mediatic.2

2 http://biblioteca-digitala-online.com/2013/01/pluripartidismul-si-sistemul-
democratic.html
5
 2. Totalitarism si sistemul pluripartidism
Diferenta dintre regimul politic totalitar si sistemul pluripartidism este ca cel totalitar este
monopolizat de un singur partid, partidul unic este animat sau deţine o ideologie căreia îi conferă
autoritate absolută, ea devenind adevărul oficial al statului, Pentru diseminarea acestui adevăr oficial
statul se foloseşte de un dublu monopol – cel al mijloacelor de aplicare a violenţei organizate şi de
persuasiune. Sistemul de comunicare socială (mass-media) este asimilat de stat şi comandat de cei
care reprezintă statul, cea mai mare parte a activităţilor economice şi profesionale sunt subordonate
statului şi devin o parte din acesta. Cum statul este inseparabil de ideologia oficială, acestea sunt
impregnate de „adevărul de stat, pentru că totul este activitate de stat şi pentru că orice activitate este
supusă ideologiei oficiale, orice greşeală comisă în câmpul economico-profesional este o greşeală
ideologică. De aici o politizare, o transfigurare ideologică a tot ce se desfăşoară în societate.

H.Arendt adaugă încă o trăsătură la caracterizarea totalitarismului, analizând dintr-o

perspectivă care pare implicată fenomenul totalitar, pe care-l limitează doar la comunismul sovietic
şi la naţional-socialismul german, lăsând celelalte regimuri politice asemănătoare precum fascismul,
în afara unei asemenea definiţii. In fapt, aşa cum observă Ph.Beneton în Introduction a la politique,
abordarea fenomenului totalitar este strâns legată de o participare subiectivă inconştientă, pentru că
acest tip de regim politic atacă fundamentele umanităţii însăşi.

In cele ce urmează, vom încerca să analizăm împreună cu politologii francezi Ch.Debbasch

şi J.-M. Pontier la ceea ce s-ar putea numi ”logică a totalitarismului”:

“Logica totalitarismului este aceea de a cuceri lumea şi de a o transforma într-un vast câmp
de concentrare. Dar acest lucru nu este posibil pentru un sistem totalitar decât într-un context de
război. Or, sistemele totalitare au trebuit, chiar dacă aceasta este contrar naturii lor profunde, să se
instaleze pe timp de pace, chiar dacă aceasta fusese o pace armată.”

Logica totalitarismului poate fi analizată din cel puţin 4 perspective.

1. Regimul totalitar se întemeiază pe o ideologie ce construieşte o lume fictivă. Ea propune o

religie seculară, care se diferenţiază de celelalte religii prin constrângerea de a participa şi de a crede
în preceptele ei. Singurul adevăr pe care îl poate recunoaşte puterea totalitară este cel de care se
poate folosi în urmărirea propriilor interese. Singurul mod liber de exprimare este exprimarea
acestui adevăr oficial, spune Vaclav Havel în Essais politiques (1989). Preluând terminologia lui
K.Popper, putem spune că sistemele totalitare sunt sisteme închise în raport cu mediul politic
exterior.

2. Monologul puterii este o altă caracteristică a logicii de tip totalitar: “Puterea ideologică nu
revendică doar monopolul forţei legitime, ea revendică în egală măsură monopolul cuvântului
legitim. Ideologia domneşte graţie puterii şi puterea domneşte în numele ideologiei.”Ideologia
devine temeiul regimului politic sovietic, consideră Ph.Beneton, şi ea invadează întreg spaţiul
discursului public.

6
 3. Regimul politic totalitar controlează întreaga societate, pentru că aceasta este una
anemiată. In regimurile politice de tip totalitar nu se poate vorbi despre comunitate naţională pentru
că aceasta este o comunitate de cetăţeni care se percep în mod reciproc inamici. Nimeni nu ştie cine
este informator şi cine nu. De exemplu, în RDG, comiteletele de cetăţeni formate pentru a
„demonta” aparatul de represiune STASI (poliţia secretă) a evaluat efectivele sale la aproximativ 85
000 de agenţi, la care se adaugă peste 110 000 de informatori, 4000-5000 de spioni profesionişti. Se
presupune că 16,5-17 milioane de germani au avut dosare, ceea ce înseamnă ceva mai mult de un
adult din doi, după cum aflăm din articolul lui J.Amalric, „Encombrante polices politiques” din Le
Monde, 11 aprilie 1990.

Un astfel de regim politic nu poate produce decât minciună şi ipocrizie generalizată: “Frica,
instalată în rândul popoarelor din cadrul sistemelor totalitare ca o otravă cu acţiune lentă explică
asfixiere întregii vieţi publice, aşa cum o putem cunoaşte în regimurile de tip democratic. Această
frică nu este asemănătoare fricii produse de un eveniment subit, ea este frica, pentru majoritatea
cetăţenilor, de a fi deportaţi într-un lagăr de concentrare, ca în timpul totalitarismului în timp de
război.” Ea este frica profundă şi omniprezentă a unei participări mai mult sau mai puţin conştiente
la conştiinţa colectivă a unui pericol permanent şi omniprezent, ameninţarea devenind regulă a vieţii
cotidiene, cum spune Havel.

4. Logica totalitară deposedează individul de el însuşi. Această caracteristică se referă la

fenomenul de depersonalizare a individului, care atomizează societatea. Omul devine anonimul
pierdut în masa de anonimi ce trăiesc într-un univers indefinit reglementat, dar într-o manieră
diferită de reglementarea de tip democratic. Lipsit de avocat al apărării şi de prezumţia de
nevinovăţie, individul se vede pus în situaţia de a renunţa la orice apărare în faţa unei vini fabricate:
vina de a fi sabotat sistemul. Şi cum reglementările erau nenumărate, aproape tot ce se putea face
dincolo de limitele stricte ale ideologiei oficiale era un act de lezmajestate. Motivul este uşor
explicabil: totul este interpretat printr-o grilă unică pe care o oferă ideologia regimului totalitar.
Astfel, nu mai apare deloc hilar faptul că regimul sovietic persecuta biologii, pentru că legile
ştiinţifice admise de aceştia erau contrare cu principiile marxismului, puterea impunând teoriile
aberante ale lui Lyssenko. 3

3. Evolutia si principiile democratiei

3 Hanna Arendt. Originile totalitarismului, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994

7
 „Democraţia” ca termen si democraţia ca forma a vieţii politice îşi au ambele originea în
Grecia antica. Pentru greci, demokraţia înseamnă guvernarea de către oameni obişnuiţi, dintre care
mulţi erau needucaţi, fără experiență si săraci. Deoarece acești oameni formau majoritatea
cetățenilor, democrația a fost identificata, așa cum se întâmpla adesea în zilele noastre, cu
guvernarea de către majoritate. Dar este important sa notam ca aceasta majoritate consta în principal
dintr-o singura clasa, demosul. Mulți greci au înțeles democrația ca fiind o forma de conducere a
unei clase – guvernare prin si în beneficiul clasei inferioare sau a clasei muncitoare. Astfel, ea se
opunea aristocrației, conducerea de către aristoi – „cei mai buni”, cei despre care se presupunea ca
erau cei mai în măsura sa guverneze.

Centrul activității în Grecia antica, ce nu era unita sub un guvern unic, era polis-ul care se
autoguverna, sau orașul-stat. Atena, cel mai mare polis se dovedește a fi cel mai potrivit exemplu de
oraș stat democratic. De-a lungul celei mai mari parți din a doua jumătate a secolului al V-lea î.Hr.,
perioada cunoscuta ca Vârsta de Aur a Atenei, atenienii își considerau polisul ca fiind o democrație.

Trăsătura esenţială a democraţiei ateniene a fost dată de participarea nemijlocită a cetăţenilor

în cadrul procesului decizional necesar gestionării problemelor existente în comunitate. Participarea
directă la viaţa politică a cetăţenilor atenieni cu drepturi politice era un element esenţial în viaţa
acestora. Atenianul nu lua parte la dezbaterile politice doar ocazional, ci tot timpul când trebuia să
fie luată o decizie. În afară de faptul că participarea directă la viaţa politică era un drept, era şi o
obligaţie. Pericle, un om politic de seamă al Atenei, considera că o „constituţie [...] este numită
democraţie deoarece puterea nu este în mâinile unei minorităţi, ci aparţine întregului popor”. Pe de
altă parte, Platon susţinea că poporul trebuie cârmuit de către cei mai înţelepţi, pentru că, dacă
cetăţenii se vor lăsa ghidaţi de propriile idei, aceştia vor putea cădea în anarhie, distanţându-se de
obiectivele firesc propuse. Observăm astfel că democraţia specifică Greciei antice se baza pe
participarea ridicată a cetăţenilor la viaţa politică, puterea fiind în mâinile poporului.

Totuşi, în secolele al V-lea si al VI-lea î.Hr. aceea care favorizau democraţia trebuiau sa se
confrunte si cu alte critici. Exista nemulţumirea ca democraţia era o forma de guvernământ instabila,
si prin aceasta periculoasa. Principalul purtător al acestei critici era Platon (427-347 î.Hr.).

Platon credea ca democraţia este periculoasa deoarece ea plasează puterea politica în mâinile
poporului ignorant si plin de invidie. El argumenta ca, datorita ignorantei lor, oamenii nu vor şti cum
sa utilizeze puterea politica pentru binele comun. Pentru ca sunt invidioşi, oamenii vor fi interesaţi
numai de propriul lor bine, pe care vor încerca sa-l promoveze jefuindu-i pe cei care sunt mai
înstăriţi. Fiind si invidioşi si ignoranţi oamenii vor fi uşor influenţaţi de demagogi – ceea ce se
traduce literal prin lideri ai demosului – care îi vor flata, vor face apel la invidia lor si îi vor stârni
unii împotriva celorlalţi. Pe scurt, din democraţie decurg războiul civil si anarhia, distrugerea
oraşului-stat. Când democraţia va fi lăsat polisul în aceasta stare mizerabila, după analiza lui Platon,
oamenii vor cere lege si ordine. Atunci ei se vor strânge în jurul oricărui suficient de puternic pentru
a pune capăt anarhiei. Dar o astfel de persoana va fi un despot, spune Platon, un tiran căreia nu-i

8
pasa de polis sau de popor, ci numai de putere. Astfel, democraţia, conducerea poporului, nu este alt
ceva decât o serie de paşi mărunţi spre despotism.4

3.1 Principiile Democratiei

1. Democraţia ajută la prevenirea guvernării de către autocraţi

2. Democraţia garantează cetăţenilor săi un număr de drepturi fundamentale pe care sistemele
nedemocratice nu le garantează şi nu le pot garanta.
3. Democraţia asigură cetăţenilor ei mai multă libertate personală decât oricare alternativă posibilă.
4. Democraţia îi ajută pe oameni să îşi protejeze interesele fundamentale.
5. Numai un guvernământ democratic poate oferi persoanelor o oportunitate maximă de a-şi exercita
libertatea de auto-determinare - de a alege legile după care să trăiască.
6. Numai un guvernământ democratic poate oferi o oportunitate maximă de exercitare a
responsabilităţii morale.
7. Democraţia încurajează evoluţia umană mai mult decât oricare alternativă posibilă.
8. Doar un guvernământ democratic poate menţine un grad relativ înalt de egalitate politică.
9. Democraţiile reprezentative moderne nu luptă una împotriva alteia.
10. Ţările cu guvernări democratice tind să fie mai prospere decât ţările cu guvernări
nedemocratice.5

Cu alte cuvinte democratia evita tirania, aceasta aduce drepturi esentiale, libertate generala,
autodeterminare, autonomie morala, dezvoltare umana, protejarea intereselor personale esentiale,
egalitatea politica. In plus democratiile moderne genereaza atitudine favorabila pacii si prosperitate.

4 Aristotel. Politica. - Editura Antet, 1996.

5 DAHL Robert. Despre democraţie. Editura Institutul European, Iaşi, 2003

9
 Concluzie:

În concluzie putem spune că pluripartidismul este estențial pentru democrație, acesta oferă
șanse egale tuturor partidelor în procesul alegerilor, deasemenea un sistem cu mai multe partide se
dovedeste a fi unul mai cinstit față de acel sistem în care toată puterea este menținută de un partid
totalitar, în a cărei subordonare se află toate instituțiile statului. Democrația se află întro permanentă
alegere între ceia ce este cinstit și ceia ce este corect fără de a încălca legea și în acest context
pluralismul de idei politice și pluripartidismul care lupta pentru nevoile poporului și pe care îl
reprezintă dovedeste ca democratia este cea mai buna forma pe care se poate baza o societate.

Pluripartidismul asigură echidistanța si democratismul votului universal, alegatorului fiindu-i

garantat corect și proportional impartire a locurilor parlamentare conform rezultatelor alegerilor.
Este inlaturat-ă orice tentativa de totalitarism sau sistem autoritar, însuși principiul pluralitații de idei
exprimat politic prin pluralitatea de partide fiind garant in acest sens. Este garantat principiul
separării puterii parlamentare, forța nefiind în mîinile unei sigure puteri chiar și în cazul
pluripartidismului asimetric fiind prezentă și puterea partidelor minoritare totuși.

Partidele politice sunt organizaţii ce exprimă într-o formă concentrată şi explicită, în planul
vieţii publice, valorile, interesele şi opţiunile diferite ale cetăţenilor. Pluripartidismul reprezintă
astfel o expresie elocventă a libertăţii politice, manifestată prin existenţa în societate a mai multor
partide, cu orientări şi programe diferite, care susţin politici şi strategii alternative.

10