 LUXAŢIA CONGENITALĂ DE ŞOLD

URGENŢĂ ÎN ORTOPEDIA PEDIATRICĂ

 Patologia congenitală a şoldului, fiind cunoscută peste 2 mii ani, prezintă până la moment
interes deosebit şi discuţii controversate referitor la definiţie, clasificare, metodele de
diagnostic şi termenii cînd ar trebui să fie aplicate, metodele de tratament, indicaţiile
către tratament chirurgical.
 La naştere, în afară de şoldul normal mai pot fi întâlnite 2 situaţii patologice:
 Luxaţia congenitală de şold teratologică (ireductibilă) – se caracterizează prin asocierea
cu malformaţii severe – agenezie lombo-sacrată, artrogripoză, sindrom Larsen,etc.
Prezintă contracturi severe ale părţilor moi şi deplasare marcată a capului femurului.
Aceste luxaţii nu pot fi reduse prin manevre ortopedice.
 Displazia de şold (veritabila malformaţie luxantă)
 Malformaţia luxantă a şoldului – este o afecţiune care cuprinde un larg spectru de
anomalii evoluînd de la simpla instabilitate cu laxitate capsulo-ligamentară pînă la
completa deplasare a capului femural în afara cavităţii cotiloide anormal dezvoltată.

 P.Klisic în 1989 introduce termenul de displazie de dezvoltare a şoldului.

 Displazia presupune o dezvoltare anormală ducând la defecte ale capsulei, extremităţii
proximale a femurului şi cotilului. Acest termen scoate în evidenţă natura dinamică a
alterărilor componentelor osteo-cartilaginoase în creştere şi răspunsul lor la acţiunea
forţelor biomecanice anormale (abordare discutabilă).
 În literatura americană cunoscută sub denumirea DDH (developmental displazia hip)
 În literatura română (Goţia D.) este utilizat termenul de “Malformaţie luxantă a şoldului”,
termen propus de Lance.
 Caracterizează patologia morfologic prin prezenţa a 3 grupe de anomalii: displazie
cotiloidiană (anteversiune exagerată şi oblicitate crescută a plafonului cotiloidian),
displazie femurală proximală (antetorsiune exagerată, valgus al colului peste limitele de
vârstă) şi hiperlaxitate capsulară.
 În literatura rusă cea mai răspândită definiţie utilizată este cea de luxaţie congenitală de
şold, la baza căreia se află displazia articulaţiei de şold.

CLASIFICAREA
 Luxaţia congenitală de şold:
I grad – preluxaţie
II grad – subluxaţie
III grad – luxaţie
 Displazia de şold
Gr.I – displazie uşoară
Gr.II – displazie moderată
Gr.III – displazie avansată

 În literatura americană (Tachdjian) gradaţiile patologiei sunt apreciate:

displazie
subluxaţie
dislocaţie

 Similară aprecierea Dimeglio A.(2009)

displazie simplă
subluxaţie
 dislocaţie
 Malformaţia luxantă a şoldului:
 şold subluxabil – este gradul cel mai uşor, în care capul femurului păstrează adecvat
contactul cu cotilul, dar ultimul prezintă dezvoltare insuficientă.
 şold luxabil – lateralizarea capului femurului faţă de cotil, dar se menţine la nivelul lui,
fără deplasare superioară
 şold luxat – gradul cel mai avansat, fiind pierdut contactul dintre femur şi cotil, deplasare
laterală şi cranială.
DISTRIBUŢIA. FACTORII ETIOPATOGENICI
 Sexul feminin este afectat cu preponderenţă (rata de 6:1)
 Şoldul stâng este mai des interesat decât cel drept.
 Atunci cînd localizarea este bilaterală şoldul din stânga prezintă leziuni sau defecte mai
avansate.
 Afecţiunea este mai frecventă la primul nou-născut şi la cei născuţi în prezentaţie pelvină.
 În viaţa intrauterună există 3 perioade, în care şoldul prezintă riscul de a se luxa.
 I per.- în jurul celei de-a 12 săptămâni este momentul când are loc prima mare schimbare
de poziţie a locului membrelor inferioare care se rotează medial, folosind articulaţia
coxo-femurală drept punct de pivotare. Capsula articulară este slabă, opunând rezistenţă
scăzută deplasării laterale a capului femural, colul este scurt şi retroversat.
 Perioada a doua se situează în cea de a 18- a săptămână de gestaţie când musculatura
şoldului este complet dezvoltată şi încep mişcările active. În această perioadă forţa ilio-
psoasului este preponderentă şi deplasează capul femural anterior articulaţiei.
 Cea de a III per. de risc se situează în ultimele 4 săpt. de gestaţie când articulaţia şoldului
şi toţi muşchii care o acţionează sunt complet dezvoltaţi. Factorii care pot acţiona sunt
forţele mecanice anormale, datorate malpoziţiei intrauterine sau oligohidroamniosul.
Teoriile de apariţie
 Teoria traumatică – cea mai veche, emisă încă de Hipocrate (traumatism intrauterin,
obstetrical, naştere pelvină, etc.)
 Teoria inflamatorie (Sedillot) explică producerea luxaţiei consecutiv unei hidartroze a
şoldului
 Teoria musculară – atribuie luxaţia contracturilor musculare şi în special contracturii
muşchiului psoas, care în perioada intrauterină este relaxat, iar prin extenzia lui bruscă şi
forţată după naştere, ar produce luxaţia capului femural
 Teoria antropologică (Le Damagny) este legată de condiţiile anatomice şi de dezvoltare a
articulaţiei şoldului uman
 Teoria opririi în dezvoltare a articulaţiei şoldului arată că displazia coxo-femurală este
consecinţa unei opriri în dezvoltare a regiunii într-un moment al vieţii intrauterine care
poate fi agravată de diferiţi factori.
Factori de risc
 Şoldul cu risc” reprezintă acel şold care la naştere este aparent normal, dar care asociază
nişte factori care fac posibilă existenţa malformaţiei luxante a şoldului.
 Asocierea a 2 factori multiplică de 4 ori riscul existenţei malformaţiei luxante
(Dimeglio)
 Antecedente familiale de malformaţie luxantă a şoldului
 Prezentare pelvină
 Cezariana la naştere indicată datorită prezentării pelvine
 Oligohidramnios generat de o malformaţie renală a fătului sau de ruptură prematură a
membranelor
 Hipertensiunea arterială maternă
 Retenţie de creştere intrauterină
 Primiparitatea şi/sau gemilaritatea
 Greutatea mare la naştere
  Picior strîmb congenital
 Torticolis
 Limitarea abducţiei în articulaţiile de şold
 Tulburarea de tonus muscular prin hiper- sau hipotonie unilaterală
 Sexul femenin
 Zona geografică sau etnia
 Existenţa oricărei alte malformaţii.
Diagnosticul clinic
 Instabilitatea şoldului
 Semnul cardinal în aprecierea luxaţiei şoldului este semnul de pocnitură, de reducere şi
luxaţie (semnul Putti-Ortolani-Marx-Von Rosen-Gerdy-Hilgenreiner). Copilul în decubit
dorsal.Treptat şi blînd se efectuează abducţia membrelor inferioare în flexie la şold şi
genunchi. La un moment dat se aude o pocnitură şi se simte acest clic, cînd capul femural
se plasează în cotil şi abducţia devine majorată.
 La mişcarea inversată, de adducţie, se apreciază din nou semnul de pocnitură, care
corespunde deplasării capului femurului din cotil. Unii autori descriu semnul Ortolani
prin provocarea reducerii capului femurului cu ajutorul degetului situat pe trohanter şi
apăsînd spre anterior şi medial, pe cînd membrul inferior opus este menţinut cu altă mînă
în poziţie fiziologică a nou-născutului (flexie şi abducţie la şold). În aşa apreciere
manevra Ortolani este o manevră de provocare a luxaţiei.

 Testul Barlow este tot un test de provocare a luxaţiei. Poziţia copilului şi plasarea
mâinilor sunt analogice ca şi la manevra Ortolani.
 În testul Barlow se identifică două momente. În primul moment se efectuează
provocarea luxaţiei prin împingerea cu policele a femurului proximal spre lateral,
totodată apăsînd cu palma pe genunchi pentru a împinge capul femural spre posterior. În
acest moment se produce clicul de ieşire a capului femural din cotil. În al doilea moment
se efectuează mişcări analogice ca la manevra Ortolani.
Testul Palmen este tot un test de provocare a luxaţiei.
Se efectuează mişcare de rotaţie internă concomitent cu împingerea spre posterior, coapsa fiind
în adducţie.
 Testul Tomas obiectivează dispariţia contracturii fiziologice în flexie a şoldului şi
genunchiului în caz de şold luxat.
 Semne de scurtare a membrului inferior:
 Inegalitatea de înălţime a pliurilor fesiere
 Semnul Ombredanne (este numit şi semnul Betman, Galeazzi) vizualizează scurtimea de
femur după nivelul genunchilor din poztiţia de flexie a coapselor în şold la 90˚ şi
genunchii în flexie completă tălpile fiind plasate pe masă maleolă lîngă maleolă.
 Semnul Peter Bade - asimetria pliurilor pe partea medială a coapsei (pliurile adductorilor,
inguinală şi suprapatelară). La copiii sănătoşi aceste pliuri sunt simetrice, la unul şi
acelaşi nivel, de lungime şi adîncime egală. În caz de patologie displazică de şold
numărul de pliuri se majorează, pliurile devin asimetrice după nivel, lungime şi adîncime.
 Bazin asimetric congenital – la moment se consideră un semn indiscutabil şi mult mai
important decât asimetria pliurilor. Este foarte probabil din cauza poziţiei asimetrice a
fătului care asociază luxaţia congenitală din partea hipertonusului adductorilor.
 Semnul lui Zaţepin (Ioachimstahl) – limitarea abducţiei coapsei de partea şoldului
afectat. În normă la nou-născut abducţia coapselor flectate la 90˚ are loc pînă la nivelul
planului orizontal (mesei de examinare)
 Semnul lui Savariaud (Galeazzi) – aprecierea diferenţei de lungime a membrelor
inferioare ridicînd copilul din decubit dorsal.
 Semnul Lance – la fetiţe se determină oblicitatea fantei vulvare către partea afectată.
  Semnul Schwarz - distanţa dintre spina iliacă antero-superioară şi marele trohanter este
mai mică din partea afectată.
 Semnul Charier – distanţa dintre crista iliacă şi marele trohanter este mai mică din partea
bolnavă.
Semne de laxitate capsulară:
 Semnul pistonului lui Dupuytren – alunecarea în sus a trohanterului uneori însoţită de o
senzaţie de rezort în timpul împingerii de jos în sus a membrului inferior, a doua mînă
fiind plasată pe trohanterul mare.
 Semnul lui Gourdon – rotaţia internă a coapsei este mai amplă comparativ cu norma (în
normă amplitudinea fiind de 90˚ pe cînd la un şold luxat amplitudinea poate ajunge la
100˚)
 Semnul lui Lance – exagerarea rotaţiei externe a coapsei, amplitudinea normală fiind de
90˚.
 Semnul lui Pravaz – exagerarea flexiei.
 Semnul lui Nove-Josserand – exagerarea adducţiei coapsei pe partea bolnavă.
Alte semne clinice
 Întîrzierea mersului la copii la vîrsta de un an
 „mers de raţă” sau balansat la copilul de peste un an cînd a început deja a merge.
 Mers şchiopătat
 Semnul lui Trendelenburg - cînd în ortostatism copilul se sprijină pe membrul inferior
bolnav, se constată bascularea bazinului spre partea opusă spre a se echilibra şi înclinarea
trunchiului şi coborîrea fesierelor de partea afectată.
 Sunt semnele în cazul d-lui tardiv.
Semne de ascensiune a marelui trohanter:
 Semnul Ciaklin apreciază proieminarea spre lateral a trohanterului mare
 Depăşirea trohanterului mare a liniei Roser-Nelaton
 Linia Schomacker ce uneşte vîrful trohanterului mare cu spina iliacă anterior-superioară
prelungită trece mai jos de ombelic. În normă ea traversează abdomenul de asupra
ombelicului.
 Triunghiul femural al lui Bryan-Ogston care în plan sagital e format unindu-se prin o
linie vîrful trohanterului mare cu spina iliacă anterior superior, ulterior din punctul de pe
spina iliacă anterior superior se duce o linie spre posterior perpendiculară pe planul
frontal, iar de pe vîrful trohanterului mare se prelungeşte o linie cranial perpendiculară pe
planul orizontal, se obţine un triunghi, în normă fiind isoscel. În cazul existenţei luxaţiei
latura femurală a triunghiului este scurtata, iar triunghiul chiar inversat.
 Linia bitrohanterică a lui Mathieu-Peter pierde paralelismul cu cea bispinoasă.
Corelaţia între examenul clinic şi factorii de risc
 Procentajul de anomalii este mult mai impunător la copiii care au factorii de risc în raport
cu cei la care ei lipsesc.
 După unele statistici (Epeldegni) 58% de luxaţii congenitale de şold depistate după vârsta
de 6 luni aveau factori de risc.
 Trebuie de menţionat că patologia se depistează şi la copiii care nu prezintă factori de
risc.
Cercetările imagistice
 În ultimii 30 ani datorită publicaţiilor lui R.Graf (1980) un rol deosebit în d-ul
malformaţiei luxante a şoldului îi revine USG, recomandată de la vârsta de 3 săptămâni.
 În perioada n.-n. tratamentul funcţional se efectuează în baza semnelor clinice.
 Reperele de bază în metoda Graf: Unghiul osos A şi unghiul cartilaginos B. Şoldurile
normale, mature au unghiul A peste 60gr. Cu cît acest unghi osos este mai mare, cu atât
şoldul este mai dezvoltat şi mai stabil. Unghiul cartilaginos B cu cât este mai mic, cu atât
acoperirea osoasă este mai bună. În şoldurile instabile şi dislocate acest unghi creşte mai
mult de 70 gr.
Clasificarea conform datelor ecografice după Graf
 Şold matur (tip I)
 Şold imatur (tip II-A, II-B)
 Şold critic (tip II-C), instabilitatea se apreciază la examinarea dinamică)
 Şold decentrat (tip II-D), instabilitatea permanentă
 Şold excentrat (tip III)
 Şold luxat (tip IV) A< 43, B>77
USG Tehnica Couture
 Criteriile folosite:
 CO (couverture osseuse) 50% de cap femural
 FC (fond cotiloidien) N 4-5mm
 FC este mai calitativ şi nu depinde de operator şi poziţia copilului.
 Autorii propun ca bază pentru stabilirea d-zei semnul de încredere: măsurarea adâncimii
cotiloidiene la vârsta de 1 lună cu TEC
 Metoda este indicată la copiii care prezintă careva semne clinice sau factori de risc.
 În caz de adâncime peste 6 mm necesită un control specializat imediat, control ecografic
repetat, R-fie la 3 luni.
 Adâncimea mai mică de 6 mm, luxaţia poate fi exclusă, dar o asimetrie mai mare de
1,5mm poate fi apreciată ca BAC (bazin asimetric congenital)

 Necătând la toate succesele obţinute pentru optimizarea d-zei cu ajutorul USG, este
recomandată efectuarea r-fiei începând cu vârsta de 3 luni.
 Conform datelor din lit. rusă la 57,8% de copii d-ul definitiv este apreciat la vârsta de 3-4
luni, iar întârzierea efectuării r-fiei poate majora acest procent.
 În lit. română se consideră că r-fia poate furniza elementele necesare, pentru a permite
afirmarea d-zei de luxaţie de şold, începând cu vârsta de 6 săptămâni.
Semne radiologice
 Pentru a obţine informaţii corecte radiografia trebuie efectuată cu membrele inferioare în
extenzie completă, plasate în axul corpului şi cu rotulele la zenit, iar planul frontal al
bazinului să fie perfect paralel cu planul mesei radiologice.
 Nucleul de osificare a capului femurului este prezent la vârsta de 3 luni la copii cu
dezvoltare satisfăcătoare. Prezenţa nucleului de osificare a capului femurului uşurează
diagnosticul radiologic în patologia şoldului. Absenţa nucleului de osificare a capului
femurului este un semn de probabilitate a displaziei de şold. În practica noastră au fost
cazuri cu luxaţie de şold şi radiologic cu nuclee de osificare prezente.
Schema Hilgenreiner
 Cea mai importantă este schema Hilgenreiner. Se trasează linia orizontală prin cartilajul
Y sau triarcuat (centrul cotilului)- linia Hilgenreiner şi linia lui Putti( verticala care trece
prin punctul cel mai medial al spinei osificate a metafizei femurale proximale). Se
apreciază distanţele h,d,c şi unghiul acetabular.
 Distanţa h reprezintă porţiunea dintre punctul proximal metafizar al femurului şi linia lui
Hilgenreiner.
 Distanţa d prezintă porţiunea pe linia Hilgenreiner dintre cartiajul Y şi până la intersecţia
cu distanţa h. Distanţa c prezintă porţiunea dintre partea laterală a ischiumului şi partea
medială proximală a femurului. Mărimile acestor distanţe sunt apreciate în comparaţie cu
partea sănătoasă, dar cel mai principal este aprecierea lor separată.
 Distanţa h în normă este egală cu 10 mm şi mai mult.
 Distanţa d este de 10-14 mm.
 Distanţa c este de până la 5 mm.
 Unghiul acetabular este format din linia Hilgenreiner şi linia dusă din centrul cotilului şi
vârful lateral al sprâncenei cotilului. În normă acest unghi este egal cu 20˚-25, treptat cu
 vârsta copilului micşorându-se până la 8-10˚. În malformaţia luxantă a şoldului acest
unghi este mai mare de 30˚.
 Schema Ombredanne formează cadranele Ombredanne cu ajutorul liniei Hilgenreiner şi
liniei Ombredanne – Perkins – Erlacher traversată din vârful sprâncenei cotilului vertical.
La copiii sănătoşi cu prezenţa nucleului de osificare ultimul este situat inferior de linia
Hilgenreiner, şi medial de linia Omberdonne. În caz de patologie congenitală nucleul de
osificare este situat mai lateral de linia Ombredonne şi superior de linia Hilgenreiner
 Putti a propus o triadă de semne radiologice în aprecierea luxaţiei de şold: oblicitatea
sprâncenei cotilului, întârzierea apariţiei nucleului de osificare şi deplasarea femurului
cranial.
 Schema Von Rosen – Andren include radiografia şoldului cu membrele inferioare în
abducţie de 45˚ şi rotaţie externă completă. Axa longitudinală medie femurală trece în
normă prin vârful sprâncenei cotilului, în caz de malformaţie luxantă această linie este
lateralizată faţă de cotil.
 Linia Lanz – perpendiculară la cartilajul triarcuat despică nucleul capului femurului în
jumătate
 Linia Putti – la linia orizontală Hilgenreiner se duce o perpendiculară din cel mai medial
punct al colului femurului. În normă această perpendiculară împarte în jumătate linia
sprâncenei cotilului.
 Indicele cotilului – relaţia dintre adâncimea cotilului şi lungimea lui (în normă acest
indice este egal cu 0,25; în patologie displastică indicele se micşorează).
 Unghiul Horvath – format din linia dusă prin sprânceana cotilei şi linia dusă paralel cu
margina proximală a cartilajului Y. Acest unghi are o diferenţă de 5-10 gr. în comparaţei
cu indicele acetabular.
 Semiarcul cervico-obturator Shenton-Menard în malformaţia luxantă este întrerupt.
 Linia Calve – între partea laterală a osului iliac şi partea superioară a colului femural este
arcuată şi neântreruptă la şoldul normal, iar în patologie întreruptă
 Dreptunghiul Kopici – la unirea punctelor laterale şi mediale a liniilor ce traversează
sprânceana cotilei şi metafiza proximală a femurului se primeşte un dreptunghi, în caz de
m.l.ş. – are o formă romboidă.
 Unghiul înclinaţiei verticale a cotilei (unghiul Sharp) format din linia orizontală dusă prin
partea inferioară a “lăcrămioarei” şi linia dusă de la partea inferioară a ei până la vârful
lateral-superior a sprâncenei (N – 42-46)
 Unghiul înclinaţiei cotilei în plan sagital (se determină pe R-gr. în incidenţa oblică) N-
peste 35-40gr. Caracterizează orientaţia cotilei.
 Unghiul col-diafiză
 Unghiul antetorsie. Caracterizează componentul femural.
 Unghiul Wiberg – din centrul capul femurului se duce o linie verticală perpendiculară,
din acelaşi punct o linie spre marginea latero-superioară a sprâncenei (N –15-20)
 Unghiul acoperirii capului femurului de acetabul în plan sagital N – 15-20
 Indicele de lateropoziţie a capului femurului ( N –11-18)
 Indicele deplasării craniale a capului femurului (N – 0)
 Gradul acoperirii osoase – corelaţia lungimii sprâncenei şi dimensiunii transversale a
capului femurului (N – 0,75-1)

Alte examinări
 Artrografia
 Tomografia compiuterizată
 Modelare compiuter tridimensională
 RMN
Tratamentul conservator
  Sunt descrise multiple dispozitive şi metode de tratament (Barlow, Brown, Von Rosen,
Frejca, Becker, Pavlik, Scott, Petit, Ortolani)
 Majoritatea au scopul de recentrare a şoldului prin poziţie de abducţie, rotaţie internă şi
flexie.
 Înfăşarea în flexie şi abducţie a n.-n.
 Pantalonaşi sau pernuţă de abducţie
 Hamul Pavlik – propus în 1945 ca metodă funcţională. Mobilitatea şoldurilor a permis de
a micşora numărul de necroze, care avea loc la metodele de imobilizare.
 Din anii 60 este folosit în Japonia, din anii 70 în SUA, anii 80 în Franţa şi Europa
 Particularităţi
Complicaţiile şi rezultatele tratamentului în hamul Pavlik
 Necroza aseptică (0-22%)
 Luxaţie inferioară sau obturatorie
 Instabilitate medială de genunchi
 Leziune cutanată
 Reluxaţie
 Rezultate : 84,8% şolduri luxate au fost reduse, alte surse – 77%.
 Studiul Fujioka la 20-28 ani după tratament 70% de şolduri prezentau dezvoltare
normală.
Schema tratamentului
 Înfăşare pe larg cu scop profilactic
 Gimnastică de abducţie, masaj al regiunii fesiere
 După control ecografic sau radiologic se ajustează mijloacele de abducţie funcţionale
 În dinamică control ecografic peste 2 săpt. şi r-logic peste 3 luni
 La necesitate tratament cu ap.gipsate , metoda Lange
 În caz de luxaţie de şold după vârsta de 3 luni- tratament staţionar. Se instalează tracţia
cutanată, metoda Sommerville pe o durată de 10-14 zile.
 Urmează reducerea închisă (metoda Şanz), aplicarea ap. gipsat Lorenz I pe 4 săpt., urmat
de control radiologic. În caz de reducere a luxaţiei se modifică poziţia în Gojeţki pe 4-6
săpt., urmat de metoda Lange
 Tratamentul se finisează la restabilirea indicilor radiologici.
Politica de prevenire a m.l.ş. în lume
 Art. de şold trebuie examinate la toţi n.-n., şi reexaminate pe parcurs a primului an de
viaţă.
 Examenul clinic este dificil şi la 1000 n-n numai la 10-12 se apreciază şoldul luxabil sau
luxat.
 Principiile de prevenire sunt foarte variate în diverse ţări.
 În Suedia – profilaxia este un moment primordial, fiecare maternitate este sub
supravegherea strictă a serviciului de ortopedie pediatrică.
 În Serbia Klisik a propus o modalitate obligatorie de înfăşare a n-n.
 În SUA este obligatoriu examenul clinic neo-natal.
 În Austria se propagă examenul ecografic obligatoriu şi în dinamică.
Organizaţiile internaţionale vin cu următoarele concluzii şi recomandări:
 Informare permanentă a serviciilor implicate în supravegherea şi tratamentul n.-n. despre
patologia în cauză
 Pentru o profilaxie efectivă e necesar de efectuat examenul clinic perfect în maternitate
de ortoped şi pe parcurs în dinamică
 USG de efectuat selectiv în caz de semne clinice suspecte sau factori de risc
 USG efectuată permite un tratament precoce şi astfel micşorarea duratei lui.
 Examenul clinic este foarte dificil şi doar în baza lui este greu de exclus cu siguranţă
patologia, dar este necesar de a-l efectua în dinamică.
 Ecografia este un element esenţial ce se include în cercetări obligatorii.
  În cazul unui diagnostic precoce şi tratament adecvat, se micşorează riscul chirurgical de
3 ori, iar durata tratamentului cu 50%.
TRATAMENTUL CHIRURGICAL (datele literaturii)
 Indicaţii la 2-10% copii cu DDH: luxaţii teratologice şi insuccesul tratamentului
ortopedic. Probabil acest procent este în creştere pe parcursul dezvoltării copilului, când
survin unele devieri displastice coxofemurale.
 Elementele tehnice chirurgicale depind de vârsta copilului şi gradul modificărilor
morfologice.
 Metoda chirurgicală include: abordul după Movşovici, dezinserţia muşchilor de la
trohanterul mare, capsulotomia longitudională pe partea superioară a articulaţiei,
capsulotomia transversală la nivelul inserţiei la partea proximală a femurului, osteotomia
subtrohanteriană de femur, excizia ligamentului capului femurului şi a ţesuturilor moi din
cotilă, inclusiv ligamentul transversal şi capsula din partea inferioară a articulaţiei.
 Urmează plastia supraacetabulară prin una din metodele Pemberton, Dega, Bernes (în
dependenţă de vârsta copilului) şi modificările sprâncenei cotilei, diastaza osoasă fiind
plastiată cu alotransplant conservat cortical cuneiform.
 Fragmentele osteotomiate ale femurului (la necesitate - rezecţie preventivă) sunt
osteosintezate (după corecţia antetorsiei, valgizării) cu tijă metalică scurtă
centromedulară, introdusă din partea trohanterului şi suplimentar cu 2 broşe introduse
încrucişat.
Spre deosebire de deceniile precedente, în ultimii 10 ani s-a majorat numărul publicaţiilor
referitor la tratamentul chirurgical în luxaţiile şoldului la copii în vârstă de 8-9 ani şi până la
18-19 ani, iar rezultate bune sunt obţinute la copiii operaţi la vârsta până la 5-8 ani.
CONCLUZII
 Cu cât diagnosticul este mai precoce şi tratamentul este instituit mai devreme, cu atât
perioada tratamentului va fi mai scurtă.
 Pentru copiii la care se confirmă precoce displazia de şold şi se instituie de la început un
tratament, acesta este mai simplu, uşor de aplicat, necesită o perioadă mai scurtă,
ameliorează displazia şi permite o dezvoltare corectă a şoldului.
 Dacă diagnosticul displaziei s-a făcut tardiv, când copilul a început să meargă sau în faza
de luxaţie constituită, tratamentul chiar corect aplicat nu dă întotdeauna aceleaşi rezultate
bune.
 Indiferent de forma sub care este diagnosticată displazia la nou-născut, prin urmările sale
imediate şi la distanţă asupra evoluţiei şoldului, ridică uneori probleme dificile de
tratament şi supraveghere pentru toată viaţa.
 În tratamentul chirurgical al luxaţiei de şold este necesar de respectat principiul de
reducere calitativă a luxaţiei, fără traumatizarea cartilajului hialin al suprafeţelor
articulare.
 Metoda binevenită în tratamentul malformaţiei luxante a şoldului la copil, care poate crea
condiţii necesare pentru restituirea biomecanică a şoldului afectat, în cazuri de insucces al
tratamentului conservator este operaţia, care permite corecţia tuturor componentelor
patologiei unimomentan.
 Rezultatele tratamentului chirurgical sunt în deplină dependenţă de metoda şi calitatea
intervenţiei, vârsta copilului la momentul operaţiei, de respectarea strictă a regimului
ortopedic în perioada postoperatorie, efectuarea calitativă a tratamentului de recuperare în
staţionar, ambulator şi sanatorial, precum şi de supravegherea repetată a specialistului în
domeniu.
 Malformaţia luxantă a şoldului trebuie să rămână în atenţia specialiştilor din
neonatologie, chirurgie pediatrică şi ortopedie, efectuând examen clinic şi imagistic
tuturor nou-născuţilor cu factori de risc.