UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE CHIMIE APLICATA SI STIINTA

MATERIALELOR

SPECIALIZARE BIOMATERIALE ȘI DISPOZITIVE

MEDICALE

AMALGAMUL IN STOMATOLOGIE

Profesor îndrumator: Student:

Ecaterina Andronescu Panait Florina-Anamaria

Introducere
Un amalgam este un aliaj al mercurului cu un alt metal. Aproape toate metalele pot
forma amalgame cu mercurul, iar printre excepții se numără: fierul, platina, wolframul
și tantalul. Amalgamele de argint sunt importante în stomatologie (mai exact în
odontologie), iar cele de aur sunt folosite la extracția aurului din minereu.
Amalgamele cu un conținut mic de metal străin, de până la 1%, sunt lichide, iar cele
cu conținut mai mare sunt solide, uneori cristalizate.

Amalgamul dentar este un amestec al mercurului cu unele metale, precum argint,

cupru, indiu, staniu și zinc. Este destul de ieftin și relativ ușor de manipulat în timpul
folosirii în tehnica dentară. Motivul folosirii amalgamului ca material pentru plombe
dentare este faptul că, având în vedere că la temperatura camerei mercurul este în
stare lichidă, el poate reacţiona cu alte substanţe precum argintul şi staniul şi să
formeze o masă plastică care poate fi introdusă în cavitate şi care se întăreşte în
timp. Pentru a umple o cavitate, stomatologul amestecă aliajul solid, care se găseşte
sub o anumită formă, cu mercur, folosind un instrument de triturare. Materialul
obţinut este deformabil şi, astfel, este introdus în cavitatea dentară şi ia forma
acesteia. Aliajul solid conţine cel puţin
65% greutate argint şi cel mult 29% staniu,
6% cupru, 2% zinc şi 3% mercur. Astfel,
reacţia întregului proces este
γ + Hg → γ + γ1 + γ2

în care, faza γ este Ag3Sn

γ1 este Ag2Hg

γ2 este Sn7Hg

Diagrama pentru sistemul Ag-Sn-Hg

arată că de-a lungul întregului proces
compoziţional, toate cele trei faze sunt
prezente. Amalgamele dentare, la sfâşitul
întregului proces, conţin 45% - 55%
greutate mercur, 35%-45% argint şi
aproximativ 15% staniu. De-a lungul procesului de fixare, rezistenţa creşte, astfel
încât amalgamul într-o singură oră atinge 1/4 din rezistenţa finală, şi atinge întreaga
valoare după o zi.

Clasificare
1. In functie de numarul metalelor din aliaj:
 a. Aliaje binare (argint-staniu)
b. Aliaje ternare (argint-staniu-cupru)
c. Aliaje cuaternare( argint-staniu-cupru-indiu)

2. In functie de forma particulelor din pulbere:

a. Forma sferica (cu diametre cuprinse intre 2-43µm)
b. Forma neregulata (pilitura)cu
lungimea de
60-120µm,
latimea de 10-
70µm si
grosimea de
10-35µm)
c. amestec de
pilitura si
particule

sferice(rezistenta lor e mai crescuta)

3. In functie de continutul cuprului:

a. Aliaj cu un continut scazut de cupru (mai putin de 4%) se numesc aliaje
conventionale
b. Aliaj cu un continut ridicat de cupru (mai mult de 10%)

4. In functie de metalele nobile adaugate:

a) Platina (modifica rezistele mecanice ale aliajului, are efect asupra

punctului de topire al acestuia, asupra culorii si asupra densitatii
aliajului);
b) Aur (moale, usor de prelucrat, rezistenta ridicata, nu poate fi prelucrat
in stare pura)
 c) Paladiu (este un inlocuitor al platinei, avand aceleasi efecte asupra
aliajelor ca si platina; este unul din principalele elemente de innobilare
a unui aliaj);

Indicatiile amalgamului
 Ca material reparator in cariile de clasa I, clasa a II-a, clasa a V-a si clasa a VI-a.
 Ca material de baza pentru construire
 Prin combinare cu rasini compozite pentru cavitatile din molarii inferiori.
Amalgamul este recomandat in restaurarea dintilor molari deoarece acestia sunt
supusi unei presiuni mari in timpul masticatiei.
 Pentru a imbunatati ocluzia sau masticatia.
 Sunt utilizate si in cazul in care pregatirea cavitatii impune dificultati in
mentinerea uscata a zonei in timpul realizarii obturatieim cum ar fi in cazul unor
cavitati adanci, situate in spatele liniei gingiei.
 Plombele de amalgam sunt considerate a fi bio-compatibile, sunt bine tolerate de
catre pacienti si foarte rar starnesc reactii alergice.

Contraindicatiile amalgamului
 In restaurarea dintilor anteriori, in care predomina estetica. Amalgamul dentar nu
reda dintelui aspectul sau natural.
 In cariile de clasa a III-a, ca de exemplu aspectul inestetic al canalului.
 Amalgamul se dilata sau se contracta la caldura, frig sau muscatura: astfel incat
cu fiecare masa, dintele este slabit si, in fuctie de dimensiunea obturatiei, exista
un risc mai mare de fracturare a dintelui.
 Aparitia unei sensibilitati dentare la schimbarile de temperature.
 In procesul de pregatire al dintelui este necesara indepartarea unei cantitati
considerabile din structura dintelui( mai mult decat in cazul celorlalte restaurari).

Avantajele folosirii amalgamului

 Preţul de cost este scăzut. Amalgamul este mult mai ieftin decât răşinile
compozite, aceasta putând fi un avantaj pentru pacienţii care sunt dispuşi să facă
un compromis în ceea ce priveşte estetica, datorită preţului scăzut. De
asemenea, pacienţii în vârstă pot să opteze pentru utilizarea amalgamului tocmai
pentru motivul că aspectul estetic nu primează pentru dânşii, mai ales în vederea
obturării dinţilor laterali, care nu sunt vizibili în vorbire sau în zâmbet.
 Obturaţiile realizate din amalgam au o rată scăzută de apariţie a cariilor
secundare – principala cauză pentru care apare caria secundară, adiacentă
obturaţiei este datorată contracţiei de priză care permite apariţia de microspaţii
între material şi suprafaţa dentară.
Contracţia de priză apare frecvent la răşinile compozite, variind în funcţie de
consistenţă şi gradul de umplutură anorganică al materialelor.
Amalgamul are o contracţie de priză foarte redusă astfel că nu rezultă defecte ce
pot duce la apariţia de microspaţii şi invazie bacteriană urmată de apariţia cariilor.
 Amalgamul prezintă o rezistenţă crescută, asemănătoare smalţului dentar, astfel
că suportă bine forţele crescute dezvoltate în timpul masticaţiei.
Obturaţiile de amalgam realizate corect, cu îndepărtarea mercurului rezidual şi cu
o lustruire foarte bună pot să reziste chiar 15-20 de ani, fără a prezenta semne
de carie secundară sau degradare.
 Obturatia cu amalgam se realizeaza rapid si intr-o singura sedinta la stomatolog.
Tehnica de lucru nu este pretentioasa.

Dezavantajele obturatiilor din amalgam

• Principalul dezavantaj al amalgamului este aspectul inestetic.
• Amalgamul are proprietate de a se infiltra in tubii dentinari si din acest motiv poate
fi dificil de indepartat in momentul in care doriti sa schimbati obturatiile mai vechi.
• Obturatia de amalgam infiltreaza tesuturile dure si le modifica coloristic, in gri.
• Preparatia cavitatii pentru obturatia cu amalgam este de tip retentiv, ceea ce
inseamna ca necesita indepartarea unei cantitati de tesut dentar (chiar sanatos) mai
mare decat in cazul obturatiilor fizionomice. Cavitatea trebuie sa aiba o deschidere
mica si planseul mai mare, astfel incat amalgamul sa nu cada.
• Dupa aplicarea obturatiei poate aparea durere sau sensibilitatea temporara la rece
si fierbinte.
• Amalgamul este instabil si poate coroda masiv, provocand fracturarea marginilor
obturatiei.
• Spre deosebire de obturatiile fizionomice, cele din amalgam nu pot fi reparate.
• Amalgamul se dilata si contracta la caldura, frig si muscatura, ceea ce face ca
obturatia sa fie vulnerabila la fracturi.

Toxicitatea mercurului din obturatiile din amalgam

Mercurul este un metal foarte toxic, ce poate provoca afectiuni neurologice si renale,
insa studiile arata ca obturatiile cu amalgam nu prezinta niciun pericol pentru
sanatatea pacientilor. Mercurul se elimina din obturatie sub forma de vapori in
cantitati minime si ar fi necesare 450 pana la 530 de obturatii din amalgam la un
singur pacient, pentru ca acesta sa atinga pragul concentratiei de mercur in urina
stabilit de Organizatia Mondiala a Sanatatii

Compozitia amalgamului
Aliajele cu un continut scazut de cupru sunt dispuse sub forma de particule sferice si
particule de forma neregulata.

Aliajele cu un continut scazut de cupru prezinta:

 Argint 63%-70%
 Staniu 26%-28%
 Cupru 2%-5%
 Zinc 0%-2%

Aliajele cu un continut ridicat de cupru prezinta:

 Argint 69%
 Staniu 17%
 Cupru 13%
 Zinc 1%

Proportia si cantitatile de aliaj si mercur

Proportia de mercur variaza intre 54% (pt. aliajele conventionale) si 43% (pt. aliajele
cu continut crescut de Cu cu compozitie unica). Cantitatea de mercur se stabileste
prin cantarire sau dozare volumetrica. Cantitatea de aliaj se stabileste si ea prin
cantarire si dozare volumetrica. Exista si cantitati de aliaje precantarite in ambalaje
sau sub forma de tablete. In prezent se utilizeaza frecvent capsulele predozate.
Acestea contin aliajul si mercurul in compartimente separate printr-o membrana.
(Inainte de folosire, membrana e rupta prin comprimarea capsulei). Reducerea
proportiei de mercur se poate obtine prin: stoarcerea amestecului inainte de
inserarea in cavitate (metoda nerecomandata), sau prin tehnica minimului de mercur
(aceasta metoda se asociaza cu amalgamarea mecanica).

Cantitatile de mercur si aliaj: 400-800 mg de aliaj, preparata cu

cantitatea corespunzatoare de mercur, sunt suficiente pt.
majoritatea reconstituirilor. Daca e necesara o cantitate mai mare
de amalgam, e de preferat sa se efectueze mai multe preparari,
decat sa se amestece odata o cantitate mai mare de 800mg.

Rolul fiecarui component

Mercurul

Mercurul trebuie sa contina mai putin de 0,02% reziduri nevolatile si sa nu prezinte

nici o contaminare de suprafata. Mercurul poate fi usor contaminat de gazele
atmosferice care contin sulf, formand sulfuri (se pierde aspectul de suprafata ca
oglinda).

Se combina usor cu multe metale (aur, argint cupru, staniu, zinc), formand
amalgame. Nu se combina cu metale ca nichel, crom, molibden, cobalt, fier.
Punctul de solidificare al mercurului este de ca. -39° C. Fierbe la 357° C. Picaturile
cazute pe suprafete netede isi pastreaza forma sferica (dat. valorii
crescute a tensiunii superficiale, care e de 6,5 ori mai mare decat
a apei).

Argint

 Reprezinta 2/3 din compozitia amalgamului conventional.

 Contribuie la rezistenta amalgamului si creste expansiunea
 Reduce fluajul amalgamului.
 Ajuta la realizarea rapida a obturatiei.

Staniu

 Din punct de vedere al marimii, este al doilea

component din structura amalgamului si reprezinta ¼
din acesta.
 Reactioneaza usor cu mercurul formand faza γ2, care
este cea mai slaba faza, avand ca efect scaderea rezistentei si duritatii.
 Controleaza reactia dintre argint si mercur.
 Reduce coroziunea.

Cupru

 Creste expansiunea, rezistenta si duritatea si

reduce fluajul

Zinc

 usureaza condensarea, iar in cursul proceselor de

fabricatie evita formarea oxizilor. (Contaminarea cu
umiditate a amalgamelor cu continut de zinc det. o
expansiune intarziata a materialului).

Indiu si paladiu

 Contribuie la cresterea rezistentei la deformare. Indiul, introdus

in mercurul unor produse comerciale (in proportie de 10-15%),
 scade cantitatea de mercur necesar titrurarii, creste umectabilitatea
amalgamului si scade cantitatea de mercur evaporata atat in timpul prizei cat
si dupa aceasta.

Timpul de priza:
Reprezinta intervalul scurs de la debutul prepararii pana in momentul in care
cristalizarea este completa. Intervalul de timp care separa finalul triturarii de
momentul intaririi amalgamului se numeste timp de priza.Timpul de priza e influentat
de: faza aliajului Ag-Sn (faza α corespunde unor amalgame cu priza lenta, in timp ce
faza β+γ da amalgame cu priza rapida care se intaresc in mai putin de 1 min.),
raportul pulbere mercur (proportia normala se considera 5/8 in procente de greutate,
insemnand 52% Hg; cu cat continutul in mercur e mai mare, cu atat priza e mai
lenta), dimensiunea particulelor (cu cat particulele de aliaj sunt mai mici, cu atat
timpul de priza va fi mai redus), presiunea de condensare (presiunea crescuta de
condensare det. eliminarea unei cantitati mai mari de mercur din amalgam, cu
reducerea consecutiva a timpului de priza).

Mecanismul de priza al amalgamelor cu continut redus de cupru

Punctul de plecare este reprezentat de compusul intermetalic Ag3Sn (faza γ).

Faza dominanta este Ag2Hg3 (= γ1) aprox. 54-56% volum; proportia de faza γ e de
27-35%, iar de faza γ2 e de 1113%. (Dupa priza se mai pot produce reactii prin
procese de difuziune).

Mecanismul de priza al amalgamelor cu continut crescut de cupru

Amalgame cu particule amestecate (pilitura si particule sferice): Solubilitatea

staniului in mercur e cea mai mare, urmata de argint si peurma de cupru. (De aceea
particulele de Ag-Sn se dizolva aproape in totalitate in mercur).

(Dupa priza finala, structura amalgamului consta dintr-o faza γ1, care inconjoara
particulele de Ag3Sn (γ) si Ag-Cu. Partic. de Ag-Cu sunt inconjurate de faza η.)
Amalgame cu aliaje cu compozitie unica: Aici faza η este in proportie mai mare.
Continutul de γ2 este nul.

Proprietati
• Proprietati fizice:

- Variatii dimensionale datorate prizei

In primele 20 min. amalgamul sufera o contractie, dat. absorbtiei de mercur de catre

faza γ. Apoi urmeaza o dilatare prin formarea fazelor γ1 si γ2. La sfarsit apare o
contractie lejera, ca. 1µm/cm Dimensiunile se stabilizeaza dupa 6-8 ore. Factorii
care influenteaza variatiile dimensionale sunt: compozitia aliajului, dimensiunea
particulelor (cu cat dimensiunea particulelor e mai mica, cu atat expansiunea totala e
mai mica), raportul aliaj-mercur (cu cat cantitatea de mercur liber e mai mare, cu atat
va fi si expansiunea mai mare), durata si viteza de triturare (cu cat timpul de triturare
e mai lung, cu atat expansiunea e mai redusa), intervalul de timp scurs intre triturare
si condensare (nu trebuie sa se scurga mai mult de 3-3,5 minute intre cele 2
operatiuni, deoarece in acest moment trebuie sa se formeze fazele γ1 si γ2),
presiunea de condensare (cresterea presiunii de condensare reduce expansiunea),
contaminarea cu umiditate inainte de priza a amalgamului care contine zinc (Apa
det. o reactie electrolitica intre zinc si alte metale.Ca urmare are loc o expnsiune de
4% care nu apare in primele 24 ore, ci la 3-5 zile)

- Dilatarea termica. Coeficientul de dilatare termica a amalgamului e de 2 ori mai

mare decat cel al tesuturilor dentare. Aceasta duce la separatia marginala, ceea ce
duce la infiltrarea salivei intre dinte-obturatie, ea fiind eliminata o data cu revenirea
obturatiei la temperatura normala. Procesul de patrundere-expulzare a salivei intre
obturatie si dinte poarta numele de percolare conditionata termic.

- Rezistenta la compresiune. Rezistenta la compresiune depinde de: compozitia

aliajului, dimensiunea si forma particulelor (particulele mici si sferice dau rezistenta
crescuta), timpul de triturare, cantitatea de mercur (mai mult de 55% mercur face sa
scada rezistenta), condensarea, porozitatea. Cele mai mari valori ale rezistentei la
compresiune, la o ora, le au materialele cu continut crescut de cupru si compozitie
unica (iar cele mai mici valori le au cele cu pilitura si continut scazut de cupru).

- Rezistenta la tractiune. E mult mai redusa decat cea la compresiune

- Plasticitatea. In momentul insertiei, pasta de amalgam trebuie sa aiba o

plasticitate suficienta pt. a permite adaptarea in cavitate. Peurma valoarea
plasticitatii trebuie sa scada in scopul unei condensari eficiente a amalgamului.

- Deformarea permanenta. E lenta progresiva si ireversibila. Cele mai mari valori

ale deformarii permanente (6,3%) au amalgamele cu pilitura si cu continut redus de
cupru. Cele mai mici valori (0,05-0,09%) le au amalgamele cu compozitie unica si
cele cu continut crescut de cupru.

- Conductivitatea termica. Amalgamele sunt bune conducatoare de caldura. De

aceea, reconstituirile profunde trebuie asociate cu obturatii de baza care sa asigure
protectia pulpei.

- Integritatea marginala. In zona marginala a obturatiei, amalgamul nu are voie sa

ramana neprotejat de smalt, depasind suprafata acestuia, deoarece acest lucru
determina fractura marginala a amalgamului.

- Porozitatea. Bulele apar dat. continutului ridicat de mercur si dat. umiditatii

incorporate in timpul malaxarii. Porii la suprafata obturatiei apar dat. eliminarii
mercurului, ca urmare a supraincalzirii in timpul lustruirii obturatiei. Microporii din
masa obturatiei apar ca urmare a expansiunii, dat. excesului de mercur sau dat.
insuficientei presiuni de condensare a amalgamului.

• Proprietati chimice:

- Alterarea chimica a amalgamelor se produce prin coroziune chimica si

electrochimica.

- Coroziunea chimica: Are loc la nivelul suprafetelor obturatiilor. Se prezinta prin

modificari de culoare (innegrire), sulfurari, ...

- Coroziunea electrochimica: Poate avea loc atat la suprafata amalgamului, cat si

in masa acestuia. Amalgamele cu continut crescut de cupru sufera mai greu procese
de coroziune, dat. absentei fazei γ2 , care e cea mai activa d.p.d.v. electrochimic. Pt
coroziunea fazei γ2 in solutie salina avem urmatoarea reactie:

Mercurul eliberat poate reactiona in masa obturatiei cu faza γ nereactionata,

formand faze γ1 si γ2 suplimentare. Asadar, coroziunea electrochimica nu det.
eliberarea de mercur din amalgamul intarit.

• Proprietati biologice:

- Ionii metalici (de staniu, argint sau cupru) pot penetra in canaliculele dentinare,
producand coloratii disgratioase. De aceea e bine sa se protejeze peretii cavitatilor
cu lacuri, pt. a evita penetrarea ionilor metalici in dentina

- Sensibilitatea imediata se poate datora contactelor premature sau formarii de

microfisuri la nivelul structurilor dentare.
 - Sensibilitatea tardiva poate aparea la 10-12 zile de la inserarea obturatiei. Cauza
principala este expansiunea tardiva a obturatiilor din amalgame cu continut crescut
de zinc, dat. contaminarii cu umiditate in timpul prepararii sau inserarii. (Expansiunea
tardiva are loc atat la amalgamele cu continut scazut de cupru cat si la cele cu
continut crescut de cupru.)

Concluzii
Amalgamul dentar este material pentru obturații de durată, nefizionomic, plastic în
momentul introducerii în cavitate, neaderent și care devine rigid dupa priză.
Amalgamul dentar este un material care a fost utilizat pe scară largă în tratamentul
leziunilor carioase, în special când acestea sunt localizate la nivelul dinţilor laterali.
In ultima perioadă, datorită cerinţelor estetice ridicate ale pacienţilor dar şi datorită
îmbunătăţirii rezistenţei materialelor fizionomice, obturaţiile se realizează prin
utilizarea de materiale care se apropie de nuanţa dinţilor.
Amalgamul folosit în stomatologie este un material ce conţine, pe lângă alte
componente şi mercur.
Datorită acestui metal, materialul prezintă un anume grad de toxicitate, de aceea el
trebuie manipulat conform indcaţiilor specificate de producător. Imediat după
aplicare, amalgamul este plastic astfel că este modelat cu uşurintă, adaptându-se
formei cavităţii rezultate în urma îndepărtării dentinei cariate.
Bibliografie
 Stephen. C. Boyne, Duane. F. Taylor, “Dental materials”, The Art
and Science of operative Dentistry, Mosby 3rd Edition 1997:219-
235.
 Kenneth J Anusavice, D.M.D., PhD., “Philip’s Science of Dental
materials”, W.B. Saunders Company, 10th Edition 1996: 361-410.
 M.A. Marzouk D.D.S. M.S.D. et al, “Operative Dentistry Modern
theory and Practice”, IEA inc 1997:105-120.
 Craig, “Science of Dental Materials”.
 Jagannathan, K, “Cruise for Gamma 2 Free Mercury”, “Materials in
Restorative Dentistry”, MADC & H, 1998 66-69.
 John F. McCabe, Angus W.G. Walls, “Dental Amalgam”, Applied
Dental Materials, Blackwell Science, 8th Edition, 1998:157-168
 Satish Chandra, Shaleen Chandra, “Dental Amalgam”, A Text
Book of Dental materials with Multiple Choice Questions”, Jaypee
Brothers; 1st Edition 2000.
 Vimal. K. Sikri, “Silver Amalgam”, Text book of Operative
Dentistry” CBS publishers, 1st Edition 2002, 204-242.