Sunteți pe pagina 1din 1

Psihologia familiei

Temă seminar

1. Pe ce criterii s-au ales parintii


2. În ce masura ne-au influentat alegerea lor, fata de persoana cu care dorim sa ne
casatorim
3. Ce ne interesereaza pe noi la viitoare sotie, dupa ce criterii o alegem.

1. Părinții mei s-au întâlnit in autobuz, apoi în drum spre scoala mama si tata in drup spre
service, tata o lua cu Bicicleta, iar mama a fost cucerita de manierele, și de vorba lui frumoasa,
de respectul acordat si jertfelnicia, iar din punct de vedere fizic, de ochii lui si par, blond, cu ochi
albastrii, foarte aprinsi Iar pe tata l-a cucerit voioșia mamei, bunatatea din glas si frumusetea, o
femeie creață, bruneta si inaltă, 1, 73, dar si jertfelnicia ei.

2. M-au influentat intr-un fel deoarece am vorbit aproape numai cu fete brunet pana acum, plus
cele care nu aveau acea sclipire de bunătate, respect, adică să nu fie neaparat ele numai in centru,
sa fie o reciprocitate, sa ne crestem impreuna cum au facut parintii mei, nu am mai vorbit cu ele,
si bunatatea din glas, parintii mei sunt intr-un fel amandoi glumeti si buni la vorba, iar eu daca
am observant la vreo fata ca asa ii este firea sa tipe sau sa se hraneasca cu cearta nu am mai stat,
pentru ca era toxic pentru mine.
3. Anumite criterii:
 Să fie respectoasa, responsabilă, sa nu fie infumurată
 Sa fie frumoasa, in felul ei, sa ne odihnim reciproc, nu am un etalon
 Sa ii placa sa progreseze si sa invatam lucruri noi
 Sa avem jertfelnicie, este necesar pentru o familie, pentru ca apar copilasi si alte griji
 Sa stie sa se bucure
 Iar toate acestea sa fie incununate de credință, Sa fim credinciosi unul fata de altul si fata
de Dumnezeu, aici nu ma refer numai la o „frică” morală, ci sa avem o legatură verticală,
nemuritoare, nu numai orizontală materială, necesara de altfel in actualitate, in
perspectivă sa o depăsim cumva
 Iar toate aceste criterii trebuie sa se regaseaca si la mine.

S-ar putea să vă placă și