www.medtorrents.

com
I. PARTICULARITĂŢILE ANATOMO-CLINICE ALE ANALIZATORULUI VIZUAL
1. Cele 3 segmente ale analizatorului vizual după Pavlov.
Segmentul periferic= receptioneaza excitatiile exterioare vizuale
Globii oculari + anexe: 1) protectie= orbita, pleoape, conjunctiva, ap lacrimal
2) motilitate= musculatura extrinseca
Caile nervoase= conduce influxul ce porneste de la segmentul periferic spre scoarta cerebrala; caile optice
alcatuite din fibrele n.optic si o serie de ganglioni de legatura: corpii geniculati externi, tuberculul cvadrigemen
anterior
Segmentul cortical central= in regiunea occipitala a scoartei cerebrale de o parte si de alta a fisurii calcariene unde
se formeaza senzatia vizuala
2. Structura orbitei şi conţinutul ei.
Orbitele prezinta 2 cavitati osoase, situate in masivul facial, de forma unei piramide cu 4 laturi, ale carei baze
sunt orientate anterior si exterior, iar varful posterior si interior. Ele protejeaza globii oculari. Volumul orbitei
=30cm2, iar profunzimea=50mm.
Axele orbitelor nu sunt paralele, deoarece, daca leam prelungi, ele sar intalni la nivelul marginei superioare a
seii turcesti. Orbita este formata dintrun varf, o baza si 4 pereti, constituiti din oasele craniului si ale masivului
facial. Toti peretii orbitei sunt captusiti cu un periost subtire si usor decolabil.
Peretele sup al orbitei este format din 2 oase- frontal si aripa mica a sfenoidului- si prezinta un mic sant, prin
care trec nervul, artera si vena orbitara superioara. La acest nivel exista unul din punctele dureroase ale nevralgiei
trigeminale. Prin acest perete oso orbita intra in raport cu sinusul frontal.
Peretele inferior este alcatuit din partea sup a maxilarului si apofizele orbitare ale oaselor molar si palatin. Prin
acest perete osos orbita intra in raport cu sinusul maxilar. Pe peretele inf in mijloc, la 15 mm de marg sa inf, se
afla un mic orificiu, care se prelungeste printrun canal osos, ce se deschide pe fata anterioara a maxilarului
inferior, sub marginea inferioara a orbitei. Prin acest orificiu numit gaura suborbitara, trec nervul si venele
suborbitare. Aici este situat unul din punctele dureroase ale nevralgiei faciale.
Peretele exterior este format din osul frontal, o parte din fata orbitara a aripei mari a sfenoidului si fata orbitara
a procesului zigomatic.
Peretele interior este alcatuitdintro apofiza a maxilarului superior, osul lacrimal, osul plan al etmoidului si
corpul sfenoidului. Prin acest perete orbita vine in raport cu celulele etmoidale si sunusul sfenoidal. Intro mica
scorbura de pe acets perete se afla fosa sacului lacrimal. De asemenea din aceasta scorbura se deschide un mic
canal osos, care comunica cu cavitatea nazala si poarta numele de canal lacrimonazal.
Prin peretii sai orbita comunica cu toate sinusurile fetei, factor de o mare importanta practica, intrucat orice
proces inflamator sinuzal see poate lesne extinde in interiorul orbitei.
3. Raportul (comunicarea) dintre cavitatea orbitei şi sinusurile paranazale.
Prin peretele sup osos, orbita intra in raport cu sinusul frontal.
Prin peretele inf, orbita intra in raport cu sinusul maxilar.
Prin peretele interior, orbita intra in raport cu celulele etmoidale si sinusul sfenoidal.
Din scorbura din peretele exterior= canal osos- care cominica cu cavitatea nazala-canal nazolacrimal.
Prin fisura orbitara sup (fanta sfenoida) orbita cominica cu etajul mijlociu al cavitatii craniene.
Prin fisura orbitara inf orbita comunica cu fosa pterogomaxilara.
4. Pleoapele, anatomia şi fiziologia.
Pleoapele ( superioara si inferioara ) sunt falduri cutaneo-mucoase cu rol de protectie a globului ocular . Ele
sunt unite la extremitatile lor mediala si laterala in comisuri, iar pleoapa superioara este mai mare si mai mobila
( datorita muschiului ridicator al pleoapei superioare ) decat cea inferioara . Pe marginea pleoapelor in partea
mediala exista o proeminenta , papila lacrimala , pe varful careia se afla orificiul canaliculului lacrimal numit
punct lacrimal . Din punct de vedere structural marginea pleoapei este alcatuita dintr-o lamela anterioara
( tegument si m. orbicular al ochiului ) si o lamela posterioara ( tarsul si conjunctiva ) . Pe marginea pleoapei sunt
implantate genele ( cili ), care sunt fire de par groase, scurte si curbate , in numar mai mare pe pleoapa
superioara . Fiecare folicul ciliar contine 2 glande sebacee Zeiss , iar in apropierea lor se afla glandele sudoripare
Moll . Pe lamela posterioara a marginii palpebrale se deschid glandele lui Meibomius ( glande sudoripare
modificate ) .
Dinspre suprafata spre profunzime , pleoapele sunt alcatuite din piele ,m. constrictor ( care inchide
pleoapa ), sept orbital, m. ridicator ( care deschide pleoapa ), tars ( formatiune fibroasa cu rol de support
pt. pleoapa ) si conjunctiva. In interiorul tarsului se gasesc glandele lui Meibomius , care sunt glande sebacee

1
 www.medtorrents.com
modificate , secretia lor contribuind la formarea stratului extern lipidic al filmului lacrimal , cu rolul de a preveni
evaporarea lacrimilor .
Vascularizatia pleoapei este asigurata in principal de cele doua aa. palpebrale , a. palpebrala mediala ( ram din a.
oftalmica ) si a. palpebrala laterala ( ram di n a. lacrimala ). Venele dreneaza in v.oftalmica si v.faciala
Sistemul limfatic medial dreneaza in ganglionii limfatici submandibulari , iar sisteuml limfatic lateral in
ganglionii preauriculari.
Inervatia pleoapelor - pleoapa superioara primeste ramuri senzitive din ganglionul trigeminal Gasser prin
intermediul n.oftalmic. Pleoapa superioara este inervata senzitiv in 1/3 mediala de n. nazociliar ce se desprinde
din n. oftalmic , iar in 2/3 laterale de ramuri ale n. maxilar . M. orbicular este inervat de ramura frontala a n.
facial.
5. Aparatul lacrimal, structura şi funcţiile lui.
Este format dintr- un aparat secretor (glanda lacrimala principala, glandele accesorii Krause si Wolfring si
glandele exocrine din conjunctiva ) si caile lacrimale canalele care conduc lacrimile in meatul nazal inferior din
cavitatea nazala .
Glanda lacrimala se afla in fosa glandei lacrimale de la nivelul partii antero- laterale a tavanului orbitei . Ea
este formata din doua portiuni separate printr-o expansiune a aponevrozei m. ridicator al pleoapei superioare .
Partea orbitara este mai voluminoasa (20 mm/ 5 mm / 12 mm ) si este situata in fosa lacrimala deasupra
aponevrozei m. ridicator al pleoapei superioare. Partea palpebrala este mai mica si este formata din 2-3 lobuli
glandulari . Aceasta parte palpebrala se afla situata intre mm. drepti lateral si superior . De la nivelul glandei
lacrimale pornesc ductele lacrimale ( in numar de 12 ) care se deschid in fornixul conjuctival superior. Glanda
lacrimala este vascularizata de a. lacrimala ( ram din a. oftalmica ) si de v. lacrimala care dreneaza in v. oftalmica
superioara . Inervatia glandei lacrimale este de tip parasimpatic . Glanda lacrimala principala are rol in secretia
lacrimala reflexa .
Glandele lacrimale accesorii ( Krause si Wolfring ) sunt raspandite in toata conjunctiva pleoapei superioare
si inferioare si produc secretia lacrimala de baza .
Filmul lacrimal este compus din mucina , secretie apoasa si secretie uleioasa produsa de glandele lui Meibomius .
Canaliculele lacrimale ( in numar de 2 ) se afla situate in partea mediala a pleoapelor si incep de la nivelul
punctelor lacrimale , dupa care se deschid in sacul lacrimal . Contractia m. orbicular preseaza punctele lacrimale
si in acest fel lichidul lacrimal patrunde in sacul lacrimal .
Sacul lacrimal reprezinta extremitatea superioara a canalului nazo-lacrimal si are dimensiuni de 12mm/6
mm/ 2 mm .
Ductul nazo-lacrimal are o lungime de cca. 18 mm si un diametru de 4 mm . El porneste din partea
inferioara a sacului lacrimal si se deschide in meatul nazal inferior printr-un orificiu acoperit de o plica mucoasa .
6. Tunicile globului ocular.
Ochiul poseda trei tunici , care dinspre exterior spre interior sunt urmatoarele :
1. Tunica externa , fibroasa ( formata din cornee si sclera ).
2. Tunica medie , vasculara ( iris , corp ciliar si coroida ).
3. Tunica interna , nervoasa ( retina ) .
Sclera formeaza 5/6 posterioare ale tunicii externe si are rolul de a proteja continutul ocular si de a mentine forma
ochiului . Prezinta o culoare alb-sidefie si este foarte rezistenta . Ea vine in contact cu tesutul adipos orbitar prin
intermediul capsulei lui Tenon care este atasata de glob la nivelul limbului sclero-cornean . La nivelel sclerei se
insera anterior mm. oculomotori . La polul posterior al sclerei se gaseste canalul scleral al nervului optic, zona in
care sclera prezinta numeroase orificii ( lamina cribrosa ) prin care trec axonii celulelor ganglionare ce vor alcatui
ulterior n. optic , precum si artera si vena centrala a retinei .
7. Structura corneei, proprietăţile şi funcţiile ei.
Corneea formeaza 1/6 anterioara a tunicii externe si este o structura avasculara , transparenta si care contribuie
cu cca. 2/3 la puterea dioptrica a ochiului( +48D ) . Se continua posterior cu sclera , la jonctiunea cu aceasta
aflandu-se limbul sclero-cornean . Suprafata sa anterioara are o forma ovalara , cu diametrul vertical mai mic
decat cel orizontal ( 10,6 mm, respectiv 11,7 mm ) si cu o raza de curbura de cca. 7,8 mm. Suprafata posterioara
este rotunda . Grosimea ei nu este uniforma, este mai subtire in centru ( 0,5 mm ) si mai groasa in periferie ( 0,7
mm).
Structura histologica a corneei – tesutul cornean prezinta dinspre suprafata spre profunzime urmatoarele
straturi : epiteliul cornean , membrana Bowman , stroma corneana , membrana Descemet si endoteliul cornean .
Vascularizatia corneei – corneea nu poseda vase proprii sanguine sau limfatice , nutritia ei fiind asigurata prin
difuziunea substantelor nutritive si a oxigenului de la nivelul umorului apos .
2
 www.medtorrents.com
Inervatia corneei – inervatia senzitiva a corneei este bine reprezentata si este constituita din prelungiri periferice
ale trigemenului .
Limbul sclero-cornean este o banda inelara de tranzitie intre cornee si sclera si se proiecteaza in sectiune intre
linia care trece prin marginile membranelor Bowman si Descemet si linia perpendiculara pe canalul Schlemm .
Intre fata posterioara a corneei si cea anterioara a irisului se afla camera anterioara a ochiului care contine
cca. 0,25 ml umor apos , care este incolor si are un ph de 7,2 .
8. Particularităţile anatomo-clinice ale tunicii vasculare şi funcţiile ei
A. Irisul formeaza partea anterioara a tunicii vasculare si are aspectul unei diafragme care separa camera
anterioara de camera posterioara a globului ocular. In centru prezinta un orificiu circular ( cu diametrul de 3-5
mm. )numit pupila , care are rolul de a regla cantitatea de lumina ce patrunde in ochi . Structura histologica a
irisului este reprezentata dinspre anterior spre posterior de urmatoarele straturi :
a. stratul anterior marginal ce contine melanocite si fibroblaste
b. stroma iriana , care in apropierea pupilei contine muschiul constrictor al pupilei ( cu fibre orientate paralel cu
marginea pupilei );
c. stratul muschiului dilatator al pupilei , cu fibre dispuse radiar ;
d. stratul epitelial pigmentar alcatuit din celule pigmentate .
Vascularizatia arteriala a irisului este reprezentata de artere ce provin din marele cerc arterial al irisului situat in
stroma corpului ciliar si care se dispun radiar prin stroma iriana si in vecinatatea pupilei formeaza micul inel
arterial al irisului .
Inervatia irisului este asigurata de nn. ciliari scurti ce provin din ganglionul ciliar si care contin fibre senzitive
ale n. trigemen si fibre vegetative parasimpatice ( care inerveaza m. dilatator al pupilei ). Fibrele simpatice ce
provin din ganglionul cervical superior inerveaza m. dilatator al pupilei .
B. Corpul ciliar reprezinta partea intermediara a uveei si se intinde intre ora serrata si radacina irisului . Limita
sa posterioara se proiecteaza pe sclera la 6,5 mm posterior de limbul sclero-cornean . Este format din doua zone :
corpul ciliar anterior si corpul ciliar posterior ( pars plana ).
In spatele irisului pana la fata anterioara a cristalinului se afla camera posterioara in care se gaseste umor apos ,
secretat aici de procesele ciliare .
Corpul ciliar anterior este format din m .ciliar ( situat anterior ) si procesele ciliare ( situate posterior ) .
Muschiul ciliar este un m. neted a carui contractie determina in procesul de acomodatie relaxarea fibrelor
zonulare si a capsulei cristaliniene facand posibila vederea de aproape. Procesele ciliare sunt reprezentate de 70-
80 franjuri foarte vascularizate , al caror rol este de a secreta umoarea apoasa .
Corpul ciliar posterior sau pars plana este limitata posterior de ora serrata .
Corpul ciliar este vascularizat de aa. ciliare anterioare si de ramuri din aa. ciliare lungi posterioare .
C. Coroida formeaza segmental posterior al tunicii vasculare si este formata din urmatoarele straturi dinspre
exterior spre interior : stratul supracoroidian , stratul vascular si membrana Bruch ( adiacenta retinei ) . Stratul
vascular coroidian este compus din mai multe structuri vasculare arteriale , venoase si capilare , precum si
anastomoze ale lor .
Unghiul irido-cornean este reprezentat de o structura conjunctiva numita retea trabeculara , formata din
lamele trabeculare separate de spatii intertrabeculare si care are rol in evacuarea umorii apoase din camera
anterioara . Dupa ce traverseaza trabeculul umoarea apoasa ajunge in canalul Schlemm , iar de aici , prin vv.
apoase in circulatia venoasa si limfatica . De integritatea functionala a acestei cai depinde mentinerea presiunii
intraoculare in limite normale ( 14-21 mmHg ).
9. Structura unghiului camerei anterioare. Căile de producere şi evacuare ale umorii apoase.
Umoarea apoasa este un lichid asemanator limfei, numit si limfa endoculara. Ea ocupa camerele ochiului; nutreste
corpu; vitros si cristalinul. UA este un lichid transparent. Din punct de vedere chimic ea contine: sunbstante
minerale 8%; clorura de sodiu 7%; glucoza 1%; acid ascorbic de 10 ori mai mult decat serul sangvin.
UA din camera anterioara trece prin unhgiul camerular in canalul Schlemm, iar din canal ajunge, prin venele
Leber, in circulatia venoasa subconjunctivala. O parte din UA trece din camera posterioara la corpul vitros, pe
care il iriga, ulterior curge prin tecile limfatice din jurul n.optic, ajungand in circulatia venoasa.
10. Structura cristalinului şi funcţiile lui.
Cristalinul are un rol important in refractia oculara , contribuind cu cca. 22 dioptrii la puterea de refractie totala a
ochiului ( 60 D ). Dimensiunile cristalinului cresc odata cu varsta , asfel incat la 60 de ani cristalinul are un
diametru de 9,5 mm si o greutate de 250 mg . Este o lentila biconvexa situata posterior de iris si anterior de corpul
vitros . El este suspendat de corpul ciliar cu ajutorul fibrelor zonulare ( zonula lui Zinn ) care se insera anterior si
posterior pe capsula cristaliniana in zona ecuatoriala .
3
 www.medtorrents.com
La exterior acesta prezinta o capsula subtire iar la interior un nucleu inconjurat de cortexul cristalinian

11. Particularităţile anatomo-clinice ale retinei şi funcţiile ei.

Retina captuseste ¾ posterioare ale ochiului . Limita ei anterioara este la nivelul orei serrata , adica la 4,5 mm
posterior de limbul sclerocornean. Are mai multe zone , care se diferentiaza din punct de vedere structural si
functional : regiunea maculara , retina periferica si ora serrata . In centrul regiunii maculare se gaseste foveea ,
care este cea mai specializata zona retiniana , care asigura acuitatea vizuala maxima si vederea colorata .
Diametrul foveei este de cca. 1,5mm si in centru prezinta o depresiune de 0,33 mm. numita foveola .Este o zona
avasculara , cu doar 3 straturi si contine in exclusivitate doar celule cu conuri ( 10000/mm2). Retina periferica
este reprezentata de retina cuprinsa intre macula si ora serrata .
Retina este formata dinspre exterior spre interior din urmatoarele 10 straturi :
1. epiteliul pigmentar format dintr-un singur strat de celule hexagonale care adera la membrana Bruch .
2. stratul celulelor fotoreceptoare este format din celule cu conuri si bastonase ( ~ 7 mil. conuri ,
responsabile de vederea diurna si `~140 mil. bastonase responsabile de vederea in amurg ).
3. membrana limitanta externa;
4. stratul nuclear extern format din nucleii celulelor fotoreceptoare;
5. stratul plexiform extern contine axonii celulelor fotoreceptoare care fac sinpsa aici cu dendritele
celulelor bipolare .
6. stratul nuclear intern contine nucleii celulelor bipolare ;
7. stratul plexiform intern contine axonii celulelor bipolare care fac aici sinapse cu dendritele celulelor
ganglionare ;
8. stratul celulelor ganglionare contine cca. 700000-15000000 celule . Fiecare celula ganglionara primeste
aferente indirecte de la 100 celule cu bastonas si de la 3-6 celule cu conuri .
9. stratul fibrelor nervoase este format din axonii celulelor ganglionare care au un traiect radiar spre discul
optic . Acestia parasesc globul ocular la nivelul laminei cribrosa a canalului scleral si devin mielinizati .
10. membrana limitanta interna care adera doar la periferia globului de corpul vitros.
Vascularizatia retinei este asigurata de a. centrala a retinei cu origine in a. oftalmica si de coriocapilara .
12. Căile optice ale analizatorului vizual.
Nervul optic are o lungime de 20-30 mm si o grosime de 3-4 mm . El provine din cei 1,3 milioane de axoni ai
celulelor retiniene ganglionare care parasesc ochiul prin lamina cribrosa dupa care se mielinizeaza . Apoi nervul
optic strabate orbita , canalul optic si fosa craniana medie a endobazei , dupa care cei doi nervi optici converg
partial , formand chiasma . Aceasta are raporturi inferioare cu osul sphenoid si glanda hipofiza si superioare cu a.
comunicanta superioara si substanta perforata anterioara . Aici fibrele ce provin din retina nazala se incruciseaza ,
iar cele temporale trec direct, nedecusate in tracturile optice .Tracturile optice ajung in corpul geniculat lateral de
unde se continua cu radiatiile optice ce conduc informatiile culese de fotoreceptori in ariile corticale 17 , 18 , si 19
ale lobului occipital .
13. Aparatul oculo-motor. Nervii oculo-motori.
Muschii extrinseci ai globului ocular
a. Mm. drepti ai globului ocular sunt in numar de 4 – m. drept superior, m. drept inferior, m.drept intern si m.
drept extern – si au originea pe un tendon circular comun (inelul lui Zinn) ce porneste din varful orbitei . Ei se
insera pe sclera la 6-8 mm de limbul sclero-cornean . Inervatia acestor mm . este asigurata de n . cranian III
( oculomotor ) pentru mm .drepti superior, inferior si intern, iar m. drept lateral este inervat de n.VI (abducens).
b. Mm. oblici ai globului ocular sunt in numar de doi – m. oblic mare, inervat de n.1V ( trohlear) si m. oblic
mic, inervat de n. VI (abducens).
Actiunea acestor mm. este urmatoarea : m. drept superior ridica globul ocular si are secundar si efect de
adductie si rotatie interna ; m. drept inferior coboara ochiul si secundar determina adductie si rotatie externa ; m.
drept intern si drept extern asigura miscarile de lateralitate ( mediala si laterala ) , m. oblic mare produce torsiune
interna si secundar abductia si coborarea ochiului, iar m. oblic mic are efect rotator extern .
c. M. ridicator al pleoapei superioare are originea pe aripa mica a osului sphenoid , iar insertia se face printr-o
aponevroza care trece prin pleoapa superioara si se ataseaza pe fata anterioara a tarsului .
Oganul vizual este inzestrat cu o inervatie ft complexa, iar dereglarile ei prezinta un factor important in
patologia oculara si cea neurologica.
Inervatia analizatorului viz este constituita din 4 elemente: senzoriala, senzitiva, motorie, vegetativa.
Inervatia senzoriala este formata in intregime de un singur nerv- n.optic- si caile optice.

4
 www.medtorrents.com
Inervatia senzitiva este asigurata de un singur nerv- trigemen. Primele 2 ramuri ale acestuia (oftalmic, maxilar)
detremina sensibilitatea globului ocular si anexelor lui.
N.oftalmic este format din jonctiunea a 3 ramuri- n.nazal, frontal si lacrimal.
N. nazal este format la randul sau din 2 ramuri: nazalul extern, care detremina sensibilitatea sacului lacrimal,
canaliculelor lacrimale, jumatati interne a pleoapelor, precum si conjunctivei; si ramura nazala interna, care este
nervul senzitiv al regiunilor cutanate ale nasului.
N.frontal este format din 2 ramuri: frontalul intern, care inerveaza fruntea si conjunctiva pleoapei superioare; si
frontalul extern, care inerveaza restul pleoapei si al conjunctivei, precum si mucoasa sinusului frontal.
N.lacrimal se constituie din mai multe ramuri palpebrale, conjunctivale si lacrimale.
N.maxilar inerveaza pleoapa si conjunctiva inferioara.
Sensibilitatea globului ocular se datoreaza celor 2 nervi ciliari lungi si nervilor ciliari scurti, in numar de 8-10.
Ciliarii lungi se unesc cu nervul nazal, iar ciliarii scurti ajung in ganglionul oftalmic.
Inervatia motorie inerveaza intreaga musculatura a globului ocular, atat interna, cat si externa, prin 3 nervi
cranieni: motorul ocular comun(perechea II); motorul ocular extern (perechea IV); pateticul (perecheaIV).
N.motor ocular comun inerveaza muschii drept intern, drept superior, drept inferior, oblic mic inferior,
ridicator al pleoapei superioare si musculatura intraoculara (mm irisului: sfinter pupilar, ciliar).
N.motor ocular extern inerveaza numai muschiul drept extern, nervul patetic inerveaza muschiul oblic mare
superior, nervul facial, perechea VII, inerveaza muschiul orbicular si muschiul Horner, iar simpaticul inerveaza
muschiul dilatator al irisului.
Inervatia vegetativa este alcatuita dintrun sistem de fibre si ganglioni, care leaga ochiul de centrii vegetativi
cerebrali (parasimpaticul ocular) si de centrii vegetativi medulari (simpaticul ocular)

5
 www.medtorrents.com

II. FUNCŢIILE ANALIZATORULUI VIZUAL ŞI DEREGLĂRILE POSIBILE

1. Funcţiile principale ale analizatorului vizual.
5 functii: 1. acuitatea vizuala,
2. senzatia de lumina,
3. vedere cromatica,
4. vedere periferica, ,
5. vedere binoculara
2. Funcţia bastonaşelor şi conurilor, importanţa vitaminei A în actul vizual.
Analizatorul vizual are functia de a efectua contactul cu mediul extern prin transformarea unui excitant in
senzatie vizuala. Fiind localizata de dioptrul ocular, energia luminoasa ajunge pe straturile retinei, stimuland
celulele vizuale ale acesteia- conurile si bastonasele. Aici au loc diverse fenomene fizice si chimice, fotochimice
si bioelectrice, in urma carora energia luminoasa este transformata intrun influx nervos, care ajunge prin caile
optice la scoarta cerebrala occipitala. In sectorul occipital al scoartei cerebrale influxul nervos este analizat,
sintetizat si transformat in senzatie vizuala. Modificarile ce se produc la nivelul retinei sunt preponderent de
natura fotochimica si bioelectrica.
Pigmentii vizuali (rodopsina din bastonase si iodopsina din conuri) sufera un ciclu de transformari; alcatuit
dintro faza de descompunere la lumina si o faza de regenerare la intuneric. Vitamina A, necesara regenerarii
pigmentilor vizuali, este adua pe cale hematogena.
3.Senzaţia de lumină. Dereglările fotosensibilităţii. Metodele de examinare.
Senzatia de lumina este numita capacitatea analizatorului visual de a percepe si a diferentia diferitele grade de
intensitate luminoasa. Pentru a percepe lumina este necesar sa ajunga energia luminoasa de o anumita intensitate.
Aceasta valoare minima de energie constituie pt bastonase o sutime de million din capacitatea unei lumanari
standard, sau este egala cu lumina unei lumanari aflate la 27km distant de ochi; pt conuri este necesara o
intensitate luminoasa de 200 ori mai puternica. Lumina maxima dupa care apare senzatia de orbire atinge cifra de
100000 lumanari-standard.
Evaluarea fotosensibilitatii, sau senzatiei de lumina, importanta pentru anumite profesii, permite constatarea
starii de sensibilitate a retinei. In practica se examineaza fiecare ochi in parte cu ajutorul unor aparate denumite
adaptomere, dintre care cele mai uzuale sunt aparatele de tip Goldmann, Hartinger. Examinarea are loc intro
camera absolute obscura.
Cea mai grava tulburare a fotosensibilitatii aste imposibilitatea adaptarii ochiului la intuneric si se numeste
hemeralopie(orbul gainilor). Bolnavii ce sufera de aceasta tulburare au vedere normal la lumina zilei, dar nu sepot
orient ape inserate sau la intuneric. Hemeralopia poate fi dobandita sau congenital. Cea congenitala este de natura
ereditara si se transmite dupa tipul recesiv-dominant, etiopatogenia ei nefiind cunoscuta. Cea dobandita poate fi
determinate de o cauza generala sau locala.
O alta tulburare este nictalopia- afectiune congenital care se manifesta printro vedere mai bunala lumina slaba si
prin scaderea ei la una mai puternica. Nictalopia este insotita de fotofobie si lipsa perceptiei culorilor. Se
considera ca aceasta maladie este cauza unor tulburari functionale ale celulelor cu conuri. Uneori nictalopia apare
ca rezultat al unor leziuni maculare; se intalneste forma de nictalopie simptomatica in cataracta nuclear, cand
bolnavul vede mai bine seara, decat in decursul zilei, datorita dilatatiei pupilare.
4.Vederea centrală, metodele de examinare.
Acuitatea vizuala este functia regiunii maculare, adica proprietatea de a deosebi dataliile obiectelor. Se
considera ca AV normala este capacitatea ochiului de a distinge separat doua puncte distantate unul de altul
printrun unghi de un minut la distanta de 5 metri, fara acomodatie. Pt ca ochiul sa deosebeasca mai bine a doua
obiecte sau a doua detalii ale aceluiasi obiect, este necesar ca ele sasi formeze pe retina imaginile astfel, ca intre
conurile impresionate sa existe cel putin unul neipresionat; in caz contrar obiectul va fi perceput ca o pata difuza.
Distanta ce separa 2 imagini corespunde unui unghi de un minut, iar marimea sa corespunde unui con. Clinic, AV
se examineaza cu ajutorul unor tabele speciale- optotipuri: Salen, Orlov, Filatov. Ele sunt formate din 10-12
randuri de litere, figuri sau cifre de diferite marimi, destinate a fi vazute sub un unghi vizual de 5min de la o
anumita distanta, iar fiecare detaliu al literei sa fie vazut sub un unghi de un min. Examinul AV se face
monocular, de la distanta de 5m de tabel, considerata ca infinit oftalmologic, dincolo de care acomodatia nu mai
este solicitata, ochiul consideranduse in repaus acomodativ.
Pt a efectua examinarea, optotipul trebuie iluminat uniform, folosind o lumina constanta.
6
 www.medtorrents.com
Tulburarile AV sunt cauzate de procese ce afecteaza transparenta mediilor oculare: corneei (cheratite, leucome),
cristalinului (cataracta), vitrosului (opacitati in vitros), precum si de boli ale retinei (retinite, maculite, distrofii)
sau ale cailor optice (nevrite optice, atrofie), tulburari ale refractiei oculare (ametropii: miopie, hipermetropie,
astigmatism).
5.Vederea periferică, metodele de examinare.
Campul vizual (vedere periferica) corespunde portiunii din spatiul ce se proiecteaza pe retina sensibila a unui ochi
imobil. Datorita campului vizual omul se poate orienta in spatiu, poate aprecia existenta si morfologia diferitelor
elemente mobile sau fixe carel inconjoara. Explorarea clinica a CV permite evaluarea sensibilitatii retinei si
localizarea topografica a leziunii pe caile optice. Limitele fiziologice ale CV pentru lumina alba (incolora) variaza
astfel: 80-90 pt partea temporala, 60-70 pt cea inferioara, 40-45- pt cea superioara si 50-55- pt cea nazala.
Referitor la culori, limitele CV sunt mai reduse cu aproximativ 10 pt albastru, 20 pt rosu si 30 pt verde.
In conditii patologice CV poate fi ingust concentric sau in sector. In conditii fiziologice inpartea temporala a
retinei se poate pune in evidenta in campul vizual CV o zona lipsita de perceptie, numita pata oarba Mariotte, care
corespunde proiectiei papilei nervului optic.
Regiunea lipsita de elemente retiniene sensibile se numeste scotom fiziologic.
In conditii patologice in interiorul CV se constata zone lipsite de perceptie – scotoame patologice(centrale,
periferice, paracentrale).
6.Teoria simţului cromatic a lui Lomonosov, Iung, Helmgolţ, metodele de examinare.
Senzaţia cromatică, alături de cea luminoasă şi de perceperea formelor constituie cele trei elemente esenţiale ale
vederii. Ochiul percepe stimuli coloraţi din spectrul vizibil, cuprins între 375-760 nm, între infraroşu şi ultraviolet
(cam 1/8 din spectrul radiaţiilor din Univers). Culorile spectrale (aşa cum se obţin în urma descompunerii luminii
la trecerea printr-o prismă) se întâlnesc doar în condiţii experimentale, lumea înconjurătoare fiind formată practic
din amestec în cantităţi variabile a mai multor culori spectrale
Metodele de testare a simţului cromatic, în funcţie de principiul care stă la baza lor sunt:
a. Colorimetre şi anomaloscoape
b. Probe de asortare şi clasificare
c. Metode de confuzie
d. Probe de denumire
a) Colorimetrele şi anomaloscoapele reprezintă aparatura utilizată în cercetare sau în centre specializate şi are ca
principiu obţinerea unei senzaţii cromatice identice cu cea a unei plaje de referinţă, prin amestecul a altor culori
pentru care se cunosc anumiţi parametri; pot stabili şi praguri pentru tonalitate şi saturaţie (în prezent se pot
realiza şi pe calculator, aceste egalizări)
b) Probele de asortare şi clasificare presupun recunoaşterea de către subiect a unor eşantioane colorate cu
tonalităţi diferite şi clasificarea lor în ordinea tonalităţilor; eşantioanele pot fi bucăţi de lână sau pioni coloraţi.
c) Metodele de confuzie reprezintă metodele cele mai cunoscute.
Se numesc astfel pentru că se bazează pe confundarea tonalităţilor la străluciri identice de către subiecţii cu
vedere cromatică deficitară; există mai multe tipuri de tabele pseudoizocromatice, cele mai cunoscute fiind Isihara
şi Rabkin; aceste tabele prezintă planşe în care anumite simboluri (cifre, litere, figuri geometrice) sunt formate din
plaje colorate de aceeaşi tonalitate, saturaţie şi luminozitate diferite, pe un fond format din alte tonalităţi de
aceeaşi saturaţie şi luminozitate cu simbolurile.
d) Probe de denumire: din această categorie fac parte lanternele colorate (sau cromatoscoapele). Metoda constă
în prezentarea de stimuli coloraţi subiectului, de diferite mărimi ce trebuiesc recunoscuţi la distanţa de 5m,
subiectul trebuind să precizeze tonul (culoarea). Intensitatea culorilor se poate modifica cu ajutorul unor filtre,
simulând modificarea culorii în funcţie de condiţiile atmosferice.
Potrivit "teoriei tricromatice" a lui Lomonosov , Young si Helmholtz ochiul ar percepe trei culori :rosu , verde , si
albastru-violet din amestecul carora , in diferite proportii ar rezulta toate celelalte culori .Ochiul normal este un
ochi tricromat la care retina fotopica (de zi ) ar contine trei feluri de conuri , cu trei substante fotocromatice care
absorb efectiv cate una dintre cele trei culori fundamentale , cu sensibilitate maxima pentru culoarea absorbita .
7.Anomaliile simţului cromatic (congenitale, dobândite).
Discromatopsiile congenitale pot fi:
 anomalii de limită
o caracterizate prin ezitări şi erori la tabelele pseudoizocromatice
o afectează 15% dintre normali
o pot apărea la femei purtătoare de genă patogenă
 tricromazii - reprezintă tulburări în perceperea uneia dintre culorile fundamentale. Pot fi:
7
 www.medtorrents.com
o protanomalie - alterarea perceperii pentru roşu
o deuteranomalie - alterarea perceperii pentru verde (cea mai frecventă)
o tritanomalie - alterarea perceperii pentru albastru
 dicromazii - reprezintă imposibilitatea perceperii uneia dintre culorile fundamentale Pot fi:
o protanopie (daltonism) - lipsa receptorilor pentru roşu
o deuteranopie – lipsa receptorului pentru verde
o tritanopie - lipsa receptorului pentru albastru
Acromatopsii - reprezintă lipsa totală a perceperii culorilor (lumea este văzută doar în alb şi negru. De regulă,
sunt asociate cu alte afecţiuni oculare: nistagmus, fotofobie, ambliopie.
Genetica discromatopsiilor
Ipoteza transmiterii discromatopsiilor de către femei neafectate a fost emisă în 1816 de către Nicholl. Modul de
transmitere era similar cu cel din hemofilie: băieţii moştenesc discromatopsia de la bunic, prin intermediul mamei
indemne.
Ulterior, au fost emise două teorii cu privire la transmiterea şi localizarea genelor patogene. Prima, teoria
biloculară postulează că, pe cromozomul X, pe braţul său scurt, există doi loci foarte apropiaţi unul de altul, şi de
centromer, codificând deficitele protan respectiv deutan.
În aceeaşi familie, pot apărea în grade diferite deficitele protan şi/sau deutan. Aceasta a făcut să fie emisă o a
doua teorie, a alelelor multiple, conform căreia există două serii de alele multiple, una deutan în care gena pentru
deuteranopie e recesivă în raport cu cea pentru deuteranomalie şi aceasta recesivă în raport cu tricromatismul
normal. Pentru protan există o serie similară.
Discromatopsiile dobândite nu apar izolat, ele însoţesc alte afecţiuni retiniene şi apar secundar alterărilor retinei
sau nervului optic. Pot apărea în retinopatie (diabetică, pigmentară) miopie forte, decolare de retină.
Spre deosebire de cele congenitale, ele pot fi unilaterale şi chiar limitate la o parte a câmpului vizual. Evoluţia lor
este în funcţie de afecţiunea determinantă.
Cromatopsiile reprezintă vederea colorată într-o anumită tonalitate a unei suprafeţe albe. Poate fi datorată
perturbării sistemului de transmitere a senzaţiei luminoase, creşterii sau scăderii absorbţiei filtrelor naturale.
Astfel, hemoragia vitreană dă o coloraţie în roşu (eritropsie) iar afachia duce la o perceţie mai puternică pentru
culoarea albastră (cianopsie). Xantopsia reprezintă perceperea culorii galbene şi poate apare în intoxicaţia cu
digitală iar iantinopsia (perceperea culorii violet) poate apărea în intoxicaţii cu ciuperci sau marihuana.
Agnoziile cromatice se datorează unor leziuni occipitale şi reprezintă imposibilitatea recunoaşterii culorilor, în
ciuda unor receptori indemni.
Nu există tratament pentru discromatopsiile congenitale. Nici pentru cele dobândite decât într-o măsură extrem de
mică. Rolul medicului constă în a stabili gradul afectării cromatice şi impactul acesteia asupra activităţii
profesionale a subiectului (există meserii unde simţul cromatic normal reprezintă o condiţie obligatorie, adică
cazul transporturilor feroviare, auto şi aeriene).
Discromatopiile din afectări toxice
Reprezintă o patologie relativ frecventă, fie că este vorba de intoxicaţii accidentale, profesionale sau terapeutice.
În intoxicatii, semnele funcţionale (scăderea acuităţii vizuale, alterarea perceperii culorilor sau afectări ale
câmpului vizual) preced de regulă leziunile vizibile (oftalmoscopic, biomicroscopic).
Intoxicaţiile accidentale pot fi produse întâmplător (indigestie de ciuperci, muşcături de şarpe) sau datorate
utilizării obişnuite a toxinelor mai mult sau mai puţin agresive (tutun, alcool, stupefiante).
În industrie, sunt cele mai frecvente intoxicaţiile profesionale (mercur, plumb, thaliu, derivaţi petrolieri, solvenţi
organici, viscoză, stiren).
Grupa intoxicaţiilor terapeutice este poate cea mai vastă întrucât industria farmaceutică este în plină dezvoltare şi
o dată cu apariţia noilor medicamente se devoltă şi potenţialul efect toxic asupra organismului al acestora.
Imputarea discromatopsiei unui anume medicament poate fi dificilă în cazul polimedicaţiei (în tuberculoza
,ethambutolu şi izoniazida sunt răspunzătoare de discromatopsii). Alteori, discromatopsia poate fi accentuată de
medicaţie pe un fond preexistent (alcoolismul tratat cu disulfiram).

8
 www.medtorrents.com

III. REFRACŢIA CLINICĂ ŞI ACOMODAŢIA GLOBULUI OCULAR

1. Dioptru ocular. Refracţia clinică.
Devierea razelor luminoase la trecerea dintre doua medii transparente cu indici de refractie diferiti se numeste
refractie. Refractia oculara reprezinta schimbarea directiei de propagare a razelor luminoase la traversarea
mediilor transparente si refringente ale globului ocular. Este de doua tipuri:refractie oculara statica si refractie
oculara dinamica.
Din punct de vedere optic, ochiul poate fi comparat cu o lentila convergenta, formata din mediile refringente si
transparente (cornee, umoarea apoasa, cristalin, vitros) si care constituie dioptrul ocular. Acesta are o putere de
refringenta de 60 dioptrii, din care 45 sunt date de cornee si 15 de cristalin. Aceste constante asigura focalizarea
razelor luminoase la nivelul retinei.
2. Clinica hipermetropiei, tratamentul.
Hipermetropia este un viciu de refractie, caracterizat prin formarea imaginii in spatele retinei ceea ce face ca
imaginea sa devina incetosata.
Deoarece persoanele cu hipermetropie vad neclar la toate distantele, ele trebuie sa depuna constant un efort de
acomodare pentru a focaliza, fapt care duce la  dureri de cap si oboseala oculara.
Persoanele ce sufera de hipermetropie vad totusi relativ mai bine la distanta, desi vad obiectele departate mai
aproape decat sunt in realitate. Aceste persoane au de cele mai multe ori probleme in a focaliza imaginile
apropiate si nu pot realiza activitati precum cititul sau cusutul.
Tratamentul hipermetropiei

Se face in functie  de varsta pacientului. La cei tineri, copii si adolescenti, se face prin portul corectiei optice
ochelari sau lentile de contact.
Daca pacientul trece de 18 ani si are dioptria stabila un an calendaristic, poate sa-si faca tratamentul chirurgical
laser, chirurgie refractiva. Posibilitatea realizarii tratamentului depinde de aspectul topografic al corneei.
3. Clinica miopiei: complicaţiile, tratamentul.
Miopia este o deficienta a vederii manifestata prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la departare.
Din pacate miopia este foarte raspandita, aceasta intalnindu-se atat la copii, cat si la adulti. Conform datelor
Organizatiei Internationale ale Ocrotirii Sanatatii, 800 milioane de oameni de pe planeta noastra sunt afectati de
miopie.
Simptomele miopiei
Ca regula, miopia apare deja in varsta copilariei si devine destul de vizibila in anii de scoala. Copii incep sa vada
mai rau obiectele indepartate, cu greu disting literele si cifrele scrise pe tabla, se straduiesc sa se aseze mai
aproape de televizor, in primele randuri in cinematografe. La incercarea de a privi obiectele indepartate oamenii
miopi adesea mijesc ochii.
Tratamentul miopiei
Medicii disting urmatoarele directii principale de tratament al miopiei:
 oprirea cresterii patologice a ochiului;
 prevenirea posibilelor complicatii ale miopiei;
 corectarea refractiei ochiului miop cu izbavirea, dupa posibilitate, de purtare a ochelarilor si a lentilelor de
contact.
Sfaturi pentru insanatosire grabnica
Pentru ca perioada de dupa operatie sa treaca repede si fara complicatii, urmati sfaturile specialistilor nostri:
 straduiti-va sa nu dormiti pe partea ochiului operat primele 3-7 zile dupa operatie;
 nu frecati ochii cu mainile si nu apasati pe acestia;
 evitati nimerirea in ochi a apei si sapunului;
 nu frecventati bazinele si baile in decurs de trei luni;
 nu folositi ochelarii de soare.
4. Acomodaţia oculară. Determinarea acomodării. Tulburările acomodaţiei.
Acomodaţia este procesul prin care cristalinul îşi modifică curbura pentru a clarifica imaginile situate aproape de
ochi. Când ochiul priveşte la o distanţă mai mare de patru metri, nu trebuie să depună niciun efort de acomodaţie.

9
 www.medtorrents.com
Cu cât ochiul fixează imagini situate mai aproape, cu atât efortul acomodativ este mai mare. Procesul acomodativ
este dependent de vârstă.
Tulburări fiziologice ale acomodaţiei. Presbiopia
 Presbiopia (presbitismul) este o tulburare de refracţie fiziologică datorată alterării progresive a acomodaţiei, care
apare în jurul vârstei de 40-45 de ani. Este rezultatul îmbătrânirii normale a cristalinului, care îşi pierde lent
elasticitatea şi implicit puterea acomodativă.
Simptome: Se manifestă prin vedere neclară la „aproape” (la distanţa de 33 cm), accentuată de o iluminare slabă.
Se poate asocia cu oboseală oculară la citit, cefalee, lăcrimare excesivă şi hiperemie conjunctivală („înroşirea
ochilor”). Pentru exemplificare, la 50 de ani pacientul trebuie să îndepărteze cardul de citit (testare) la 40 cm
pentru a vedea clar.
Tulburări patologice ale acomodaţiei
 Insuficienţa acomodativă
Insuficienţa acomodativă este inabilitatea constantă de a produce necesarul de acomodaţie corespunzător pentru
vârsta şi starea refractivă a pacientului.
Cauze: medicamente parasimpatolitice, antihipertensive, tranchilizante, contraceptive orale, febră, viroze,
traumatisme, carenţe vitaminice. Dacă afecţiunea afectează un singur ochi, cauzele pot fi: ciclite, glaucom sau
traume oculare.
Simptomele sunt: vedere neclară la citit, vedere normală la distanţă şi oboseală oculară.
 Astenopia acomodativă
Astenopia acomodativă este caracterizată prin lipsa menţinerii acomodaţiei  constante, corespunzătoare vârstei şi
stării refractive a pacientului.
Cauze: slăbire generală, oboseală, tulburări de refracţie necorectate, distanţa de lucru mică, computerul,
medicamente.
Inerţia acomodativă
Inerţia acomodativă reprezintă inabilitatea de a adapta acomodaţia la schimbarea distanţei faţă de obiectul privit.
De exemplu, dacă pacientul citeşte şi apoi priveşte brusc la distanţă el va vedea neclar.
 Paralizia acomodativă
Paralizia acomodativă apare datorită paraliziei muşchiului ciliar (muşchiul prin intermediul căruia se produce
acomodaţia).
Cauze: congenitală (din naştere), traumatisme, medicamente (antispastice, atropină, scopolamină,
antiparkinsoniene), toxică (difterie, botulism, tetanos, ciuperci), infecţioase (meningită, TBC, sifilis), tumorală,
diabet.
Tratament: tratarea cauzei. Se prescriu şi ochelari cu lentile de +4 dioptrii.
5. Regulile de corecţie ale miopiei, hipermetropiei, presbiopiei.
1. Ochelari
Metoda cea mai comuna si bine cunoscuta de corectie a viciilor de refractie o reprezinta corectia cu lentile
aeriene, adica prin ochelari.
Dupa un consult oftalmologic, se stabileste viciul de refractie al pacientului si se corecteaza pana cand se obtine
vederea optima. Lentilele pot avea diverse imbunatatiri, cum ar fi tratamentul antireflex - care imbunatateste
calitatea vederii si reduce oboseala oculara (mai ales la calculator, televizor, conducerea automobilelor) sau pot
prezenta proprietati heliomatice. Pacientii nu pot desfasura anumite activitati sportive sau de recreere.
2. Lentile de contact
O alta metoda de corectie a viciilor de refractie o reprezinta portul lentilelor de contact. De mentionat este faptul
ca, fiecare viitor purtator de lentile de contact este unic si trebuie sa se tina cont de parametrii lentilei de contact,
de istoricul viitorului purtator (varsta, stilul de viata, ocupatia), de anumiti factori locali (curbura corneei,
anatomia pleoapelor, filmul lacrimal) si de complianta purtatorului.
Metoda corectiei cu lentile de contact permite o buna practicare la diverselor activitati sportive. Lentilele de
contact sunt contraindicate pacientilor care isi desfasoara activitatea intr-un mediu mai murdar sau cu intemperii.
3. Terapia cu laser excimer
Aceasta modifica razele de curbura ale corneei, pentru a permite focalizarea corecta a imaginii la nivelul retinei.

10
 www.medtorrents.com
Acest procedeu permite corectarea hipermetropiei de pana la + 5 dioptrii si a miopiei pana la -9 dioptrii. Unul din
factorii care limiteaza performantele metodei este grosimea corneei.
4. Chirurgia refractiva cristaliniana
Este o metoda care elimina una sau mai multe vicii de refractie simultan, prin inlocuirea cristalinului cu un
implant de cristalin artificial.
Beneficiind de un procedeu chirurgical constant imbunatatit in ultimii ani si de de progresele mari obtinute in
elaborarea de lentile intraoculare performante, chirurgia refractiva cristaliniana a putut ajunge la standarde de
maxima siguranta si eficacitate intr-un timp record, beneficiind de cele mai bune rezultate si avantaje.
Metoda se adreseaza corectiei miopiei, hipermetropiei, astigmatismului, presbiopiei cu implante de cristalin
foldabile monofocale (eliminand portul de ochelari pentru vederea la distanta), multifocale (eliminand necesitatea
portului de ochelari, ameliorand atat vederea la distanta cat si la aproape), sau torice (ameliorand atat miopia sau
hipermetropia, cat si astigmatismul simultan, facand posibila renuntarea la portul de ochelari). 
Aceasta metoda nu este limitata de grosimea corneei si se pot corecta si vicii de refractie cu valori mari -
hipermetropii de peste +6 dioptrii, miopii de peste -9 dioptrii si astigmatisme mari , chiar si de peste 4 dioptrii.

11
 www.medtorrents.com

IV. STRABISMUL
1. Vederea binoculară şi metodele de examinare.
Vederea binoculara este contopirea imaginei ambilor ochi intro imagine unitara printrun erort fuzional. Vedere
binoculara e o functie dobindita ce se dezvolta din primele luni de viata si se consolideaza deplin la virsta de 5-6
ani bazinduse pe reflexe conditionate.Se pot distinge in vederea binoculara 3 parti componente care devin
evidente numai in cauza patologie:
-perceptia simultana
-fuziunea imaginilor
-vederea stereoscopica
Vederea binoculara se considera normala cind sunt prezente urmatoarele conditii:integritatea anatomica si
dioptrica a globului ocular;existenta cimpului vizual binocular si a vederii centrale; integritatea functionala a celor
doua retine, integritatea anatomica si functionala a aparatului motor. Vederea binoculara se examineaza: proba
Sokolov - pacientul priveste cu un ochi printr-un tubulet la capatul caruia alaturi de el se pune palma: daca
examinatul are vedere binoculara el vede o gaura in palma. Cititul cu obstacole:examinatul care are vedere
binoculara poate citi clar textul unei carti printr-un reseu dupa creion.
2. Tulburările vederii binoculare (neutralizarea şi ambliopia).
Deosebim urmatoarele tulburari ale vederii binoculare:
-neutralizarea-este un fenomen de inhibitie la nivelul cortical al imaginii unui ochi,care este anulata partial sau
total. Ea prezinta o reactie de combatere a diplopiei. Consecinta acestei tulburari este amblyopia - scaderea
acuiitatii vizuale in lipsa oricarei leziuni organice la nivelul globului ocular. In neutralizare are loc inhibitia
imaginii ochiului deviat, ea fiind suprimata cortical.
Ambliopia este o consecinta a neutralizarii si este cauzata de intreruperea impulsului vizual la o virsta mica,
cind sistemul vizual este plastic si imatur.
3. Strabismul: clasificarea, etiologia.
Tulburarile echilibrului oculomotor, adica abaterile de la ortoforie (deviatia globilor oculari), poate fi
temporare sau stabile. Deviatia temporara a globilor oculari se numeste heteroforie (strabism latent), iar deviatia
stabila-heterotropie (strabism manifest). Strabismul poate fi paralitic si neparalitic. In Strabismul neparalitic sau
concomitent deviatiile, strabice neparalitice sunt cauzate de tulburarile functionale ale centrelor supranucleare.
Referitor la etiologie sa constatat ca heteroforia e cauzata de: vicii de refractie, anizometropii, anomalii de
pozitie a globului ocular (exoftalmii, musculoligamentare, anomalii de insertie), sechele de paralizie musculare.
La aparitia heteroforie pot contribui: starile de stres, surmenajul intelectual si vizual, preucupatiile ce solicita
vederea monoculara, corectiile optice neadecvate. Conform tendintei de deviere a anexelor distingem urmatoarele
tipuri de heteroforii:esoforie (deviatie in convergenta care apare la himermetropie), exoforie (apare in divergenta
la miopie), hiperforie (deviatie in sus), hipoforie (deviatia in jos), cicloforie (deviatie rotatorie)
In functie de directia deviatie strabismul concomitent poatefi: convergent, divergent, sursumvergent,
deorsumvergent (monocular si alternant). El poate fi provocat de 2 factori: motor (deviatia anexelor oculare) si
sensorial (tulburari ale vederii binoculare)
4. Diagnosticul diferenţial al strabismului paralitic de cel concomitent
Strabismul concomitent apare in copilarie si se deosebeste de cel paralitic prin:
-unghiul de deviatie strabica este acelasi in toate directiile privirii, uneori crescind sau servind la privirea de
aproape sau distanta:
-diplopia lipseste
-deviatia primara e egala cu deviatia secundara

parametri concomitent paralitic

aparitia copilarie la orice virsta

motilitatea
oculara normala in absenta in teritoriul de actiune
toate directiile a mm paralitic

unghiul
de deviatie egal in toate maxim in directia mm
12
 www.medtorrents.com
directiile paralitic si nul in directia opusa

relatia:
dev prim-dev sec sunt egale dev prim<dev secund

diplopia absenta prezenta

tulbu.
asociate lipsesc greata,pozitie vicioasa a cap si git
falsa proiectie si local.a obiect in spatiu
5. Principii generale de tratament al strabismului. Dispensarizarea bolnavilor, măsurile de ocrotire a
sănătăţii copiilor.
Strabisdm latent:corectie optica a viciilor de refractie dupa schiascopie,terapie ortoptica in scopul ameliorarii
fuziunii,aplicarea lentilelor prismatice,asezarea cu virful in directia deviatiei.
Strabism concomitent:trat.optic-corectia optica dupa cicloplegie cu atropina de 1% si schiascopie.Trat.pleoptic-
masuri de dezambliopizare a ochiului ambliop:in ambliopia cu fizare centrala se practica ocluzia directa a
ochiului fixat,iar in ambliopia cu fixare excentrica se ambluizeaza macula falsa cu ocluzia ochiului
ambliop[,urmind ca dupa restabilirea fixarii centrale sa se faca ocluzia ochiului fixat si stimularea maculei
ochiului ambliop.Trat,ortoptic-reducerea vederii binoculare,combaterea neutralitatii,restabilirea
fuziunii,reeducarea vederii stereoscopice.Trat.chirurgical-in cazul cind unghiul de deviatie>15-20grade,dupa
virsta de 15-16 pacientul se opereaza numai in scop estetic deorece numai poate fi restabilita vederea
binoculara,operatia urmarind intarirea actiunii unui mushchi sau slabirea altuia.
Strabism paralitic-este cauzal.diplopia se suprima prin prescrierea ochelarilor cu sticla mata in ochiul strabic.La
corectia chirurgicala estetica se recurge in cazul cind dupa 2 ani strabismul paralitic nu sa reduc

13
 www.medtorrents.com

V. AFECŢIUNILE PLEOAPELOR, CONJUNCTIVEI ŞI CĂILOR LACRIMALE

1. Blefaritele: etiologia, clinica, tratamentul.
Blefarita reprezinta o infectie acuta sau cronica a marginii pleoapelor (gr. blepharon = pleoapa si " -ita" =
inflamatie) . Functie de localizare, se deosebesc mai multe tipuri de blefarita – blefarita angulara, blefarita ciliara
sau blefarita marginala; functie de aspectele anatomopatologice, pot fi diferentiate urmatoarele tipuri de blefarita
– blefarita non-ulcerativa (seboreica), blefarita scuamoasa, blefarita scuamoasa-seboreica sau blefarita ulceroasa.
Blefarita este o infectie recidivanta, care se asociaza in mod frecvent cu conjunctivita. Cea mai crescuta incidenta
a acestei infectii se inregistraza in randul indivizilor care asociaza anumite afectiuni determinate de un mecanism
alergic (atopii) .
Blefarita este o boala cu etiologie complexa si incomplet elucidata pana in momentul de fata. Frecvent, au
fostizolati si incriminati in etiologia blefaritelor, urmatorii doigermeni aerobi – Staphylococus epidermidis si
Staphylococus aureus. Manifestarea semnelor de iritatie locala palpebrala, a congestiei pleoapelor, a edemului
local, si a microabceselor marginilor libere palpebrale, sunt favorizate destagnarea secretiilor glandelor
meibomiene, dar si de elaborarea unor toxine iritative de catre speciile de stafilococ enumerate mai sus.
Blefarita este o boala suparatoare, deoarece in foarte multe cazuri este dificil de diferentiat de alte
patologii oculare; mai mult decat atat, terapia este de lunga durata, efectele benefice ale medicatie nu apar
imediat, si de cele mai multe ori, infectia recidiveaza. Tratament
Blefarita are un caracter trenant si recidivant, iar pacientul trebuie bine informat asupra acestui fapt –
factotii constitutionali sunt deosebit de importanti in aparitia recidivelor infectioase.
Se va acorda o deosebita atentie, si va fi tratata dermatita seboreica de la nivelul tegumentului facial sau de
la nivelul tegumentului paros al extremitatii cefalice (cu ajutorul unui specialist in dermatologie) . De asemenea,
se va efectua o igiena foarte riguroasa a regiunii pleoapelor, mai ales seara inainte de culcare; se pot face spalaturi
utilizand samponuri speciale, care sa nu amplifice fenomenele iritative locale deja existente; apoi, se recomanda
clatirea bine cu apa. Spalaturile au rolul de a indeparta mecanic scuamele, secretiile, dar si o parte din patogenii
infectiosi.
2. Blefarospasmul, ptoza, lagoftalmul: cauzele, tratamentul.
Este o contractie involuntara a muschiului orbicular al pleoapelor. Apare frecvent ca raspuns la durerea
oculara. Blefarospasmul repetitiv, care il poate orbi efectiv pe pacient, face parte din categoria distoniilor focale
( MMC, p. 428). Daca afectiunea nu este recunoscuta, este usor ca pacientul sa fie diagnosticat ca isteric si sa
consideri ca inchiderea ochilor este deliberata - mai ales ca pe masura ce medicul il chestioneaza pe pacientul
speriat, cu atat blefarospasmul poate deveni mai important (stresul este un important factor agravant).
Debutul este de obicei unilateral, dar afectiunea devine bilaterala. Pacientii pot prezenta multiple gesturi
prin care incearca sa reduca blefarospasmul, cum ar fi atingerea sau impingerea pleoapelor - o varianta de \"geste
antagoniste\" observata in alte forme de distonie.
CaUZe. Majoritatea necunoscute. Evenimente anterioare cu rol declansator- medicamente neuroleptice,
boala Parkinson, paralizia progresiva supranucleara.
Tratament. Medicamente: Nu exista panacee iar raspunsul este variabil - efectele pozitive avand tendinta
sa dispara. Foarte utile sunt anti-colinergicele cum ar fi benzhexol-ul, 1 mg/zi PO, care se creste gradat pana la 5
mg/8 h (letele au 2 mg sau 5 mg). Atat agonistii (L-dopa, bromocriptina) cat si antagonistii de dopamina pot fi
utili. Toxina botu-linica: cu ajutorul unor doze de ordinul nanogramelor din aceasta toxina ce sunt injectate in
muschiul orbicular al pleoapelor se realizeaza o paralizie temporara flasca a acestui muschi. Unele persoane pot fi
astfel ajutate sa-si recapete efectiv vederea.1 Neurotoxina se leaga la terminatiile nervilor periferici si inhiba
eliberarea de acetilcolina. Tratamentul trebuie repetat la intervale de 3 luni.
3. Hordeolum (orgelet): clinica, tratamentul.
Orjeletul este o infectie supurativa, de etiologie stafilococica, a glandelor sebacee aflate la nivelul
pleoapelor; este vorba de inflamatia glandelor sebacee Meibomius si Zeiss; orjeletul mai estecunoscut si sub
denumirile de "orgelet" sau "urcior". Orjeletul prezinta doua forme clinice de boala: orjeletul extern, cand infectia
este localizata la nivelul glandelor Zeiss, anexate foliculilor ciliari; si orjeletul intern, atunci cand infectia este
localizata la nivelul glandelor Meibomius.
Etiologia orjeletului este de origine bacteriana; dar exista si situatii in care, o cauza certa nu poate fi
identificata; evenimente precum, atingerea frecventa a pleoapelor cu mainile murdare sau nespalate (contaminate
cu diversi patogeni), sau folosirea cosmeticelor pentru infrumusetarea ochilor (rimel, creioane pentru ochi), pot

14
 www.medtorrents.com
conduce la grefarea locala a unor infectii bacteriene suparatoare. Din punct de vedere clinic, orjeletul poate fi
confundat cu blefarita (infectie a structurilor palpebrale) .
Semne si simptome-Pacientul prezinta la nivelul pleoapei, o formatiune pseudo-tumorala, de dimensiuni
apreciabile – uneori chiar de 6 mm; pielea pleoapei si membrana conjunctivala adiacenta prezinta o coloratie
rosiatica (congestie) . Leziunea evolueaza si ulterior, se produce abcedarea acesteia (in aceasta etapa, orjeletul
prezinta un, , cap’’ asemanator cosurilor care apar la nivelul tegumentului facial) ; in cele mai multe situatii,
abcesul (colectia purulenta) va fi centrat de un cil palpebral; abcesele se pot deschide spontan, sau pot fi drenate
printr-o mica interventie chirurgicala.
Dupa ce abcesul a fost drenat, rezidual, se va forma o mica ulceratie care sangera foarte usor – data fiind
buna vascularizatie a regiunii palpebrale (ulceratie = proces patologic, care determina aparitia unei solutii de
continuitate la nivelul tegumentelor sau mucoaselor, proces insotit de o pierdere de substanta) .
Alte simptome prezente la pacientii cu orjelet – lacrimale abundenta, durere acuta localizata in regiunea
palpebrala; de obicei, orjeletul abcedeaza dupa 72 de ore de la declansarea procesului inflamator; dupa eliminarea
colectiei purulente, acesta se poate vindeca spontan, daca nu intervin alte complicatii.
Senzatia de arsura oculara poate fi prezenta la unii pacienti; complicatii locale destul de grave.
Tratament-in fazele incipiente ale bolii, cand inflamatia abia a debutat, pot fi aplicate local comprese
antiflogistice – cu toate acestea, simptomele nu dispar intotdeauna.In stadiile avansate de boala, poate fi utilizata
caldura uscata care se aplica local de cateva ori in decursul a 24 de ore. Drenajul colectiei purulente, poate fi
favorizat daca se realizeaza indepartarea (epilarea) cililor care centraza colectia de puroi – se realizeaza astfel o
mica portita pentru evacuarea puroiului.
Topic, pot fi utilizate preparate (sub forma de coliruri sau unguente), care contin antibiotice – gentamicina,
kanamicina – antibiotice care sa aiba actiune eficienta impotriva stafilococilor; tratamentul loca cu antibiotice nu
se intrerupe si va fi realizat pana in momentul in care simptomatologia a dispartut complet. Mai pot fi aplicate
local, unguente cu tobramicina.
4. Şalazionul: etiologia, clinica, tratamentul.
Salazionul reprezinta o inflamatie cronica a glandelor sebacee Meibomius, care apare in urma obstructiei
canaliculelor excretorii glandulare – se manifesta prinaparitia unor formatiuni chistice tumorale (benigne), de
mici dimensiuni, situate pe marginea pleoapelor.Shalazionul apare cel mai adesea dupaorjelet (orjeletul este o
infectie supurativa, de etiologie stafilococica, a glandelor sebacee aflate la nivelul pleoapelor - glandele sebacee
Meibomius si Zeiss) .
Salazionul apare ca urmare a blocarii canalului de excretie al glandelor sebacee – acest eveniment va
conduce la acumularea secretiilor sebacee; in acesta moment,sistemul imunitar va recunoaste sebumul ca fiind o
substanta straina si va declansa local, o reactie inflamatorie complexa; formarea granulomului inflamator,
presupune participarea unui numar considerabil de celule – limfocite, eozinofile, celule gigante, si chiar celule
epiteliode.
Blefarita, acneea rozacee si dermatita seboreica reprezinta factori ce favorizeaza aparitia salazionului.
Blefarita – inflamatia acuta sau cronica a marginilor pleoapelor;acneea rozacee – afectiune a tegumentului, care
apare datorita existentei unor disfunctii sau leziuni ale glandelor sebacee sau pilosebacee; dermatita seboreica –
afectiune cutanata, cu determinism imunitar-alergic, caracterizata prin absenta leziunilor veziculare, si prezenta
unor leziuni maculo-eritematoase localizate la nivelul regiunilor anatomice bogate in glande sebacee.
Semne si simptome
Din punct de vedere clinic, salazionul se manifesta sub forma unei formatiuni chistice de mici dimensiuni
(tumoreta benigna), plasata in grosimea pleoapei. Semnele inflamatorii locale sunt de slaba intensitate (roseata,
caldura locala), sau pot lipsi cu desavarsire. In cele mai multe cazuri, leziunea granulomaotasa este localizata
catre regiunea conjuntivala a pleoapelor – salazion intern – caz in care fata posterioara a pleoapelor se prezinta
congestionata si usor edematiata.
Tratament
Salazioanele de mici dimensiuni se pot vindeca spontan; pentru a grabi vindecarea,leziunile pot fi injectate
cu un corticosteroid (leziunea este un granulom, generat ca urmare a declansarii unei reactii inflamtorii locale) .
De asemenea, leziunile tumorale se pot vindeca mai rapid, daca pacientul realizeaza aplicatii locale zilnice, cu un
unguent ce contine antibiotice, aplicatii urmate de masarea usoara a zonelor tumefiate; este bine ca aceste
unguente sa contina si un corticosteroid – cortizon.
Daca leziunile tumorale sunt de marimi considerabile, se poate interveni chirurgical pentru excizia
acestora; chirurgia salazionului prezinta pericolul aparitiei unor sangerari abundente (data fiind buna
vascularizatie a pleoapelor) ; sangerarile pot fi prevenite daca regiunea incizata este clampata cu o pensa speciala.
15
 www.medtorrents.com
Inciziile, efectuate pentru inlaturarea salazioanelor dispuse catre fata conjunctivala a pleoapelor(salazion intern),
vor avea un traiect vertical; pentru inciziile efectuate pentru abordul tegumentar al formatiunilor chistice (salazion
extern), traiectul se sectiune va fi unul orizontal.
Pe toata perioada tratamentului, si pana la obtinerea vindecarii complete, se va renunta la purtarea
lentilelor de contact.
5. Tumorile benigne şi maligne ale pleoapelor: clinica, tratamentul.
Mecanismele implicate in aparitia si extensia cancerului sunt inca, incomplet elucidate. Cert este ca, putem
vorbi de fiecare data de existenta unui dezechilibru intre procesele de replicare celulara si mecanisme defensive
imunitare, ale gazdei. In aparitia si dezvoltarea cancerelor, pot interveni o serie de factori, precum – mostenirea
genetica (factorul ereditar), unele infectii virale, sau factorii de mediu (poluarea, radiatiile solare, climatul
regional, obiceiurile alimentare) – daca exista o predispozitie genetica particulara, anumite celule cancerigene
care pana atunci se aflau in stare latenta, pot fi activate sub actiunea acestor factori favorizanti.
Dupa aspectele anatomopatologice, exista doua categorii majore de tumori maligne:
- carcinoamele = epitelioamele; sunt tumori maligne de origine epiteliala.
- sarcoamele; tumori maligne de origine conjunctiva.
Tratamentul formatiunilor tumorale maligne se poate realiza cu ajutorul urmatoarelor metode: interventii
chirurgicale de rezectie a tumorii, in limite oncologice de siguranta; chimioterapie (administrarea de substante
care sa ucida cat mai selectiv celulele tumorale, lasand intacte celulele sanatoase) ; radioterapie (folosirea
radiatiilor X, pentru distrugerea celulelor tumorale) ; hormonoterapie. Leucemia este tot o proliferare de tip
canceros a celulelor sistemului imunitar – insa, proliferarea acestor celule se realizeaza individual, ele nefiind
organizate intr-o formatiune tumorala bine definita.
Tumorile benigne au un grad de severitate mult mai scazut, comparativ cu tumorile maligne. Tumorile
benigne sunt bine delimitate, uneori chiar incapsulate si au o crestere locala, destul de lenta; ele se pot extinde,
insa fara a invada structurile tisulare invecinate. Din punct de vedere histologic, tumorile benigne se aseamana
foarte mult cu tesut din care au derivat, atat in ceea ce priveste arhitectura celulara, cat si in ceea ce priveste
citologia acestora.
Atunci cand sunt indepartate pe cale chirurgicala, tumorile benigne nu recidiveaza; anumite recidive pot
aparea cand ablatia tumorii s-a realizat incorect. Formatiunile tumorale benigne nu produc metastaze – cancere
secundare, localizate la distanta fata de tumora primara (tumora de origine) .
6. Dacriocistita acută: clinica, tratamentul.
Inflamatie, acuta sau cronica, a sacului lacrimal, situat intre unghiul intern al ochiului si nas. Sacul
lacrimal este situat intre unghiul intern al ochiului si nas. Se disting doua tipuri de dacriocistita:
- dacriocistita acuta, insotita de o tumefactie sau umflatura, de culoare rosie, calda la pipait si susceptibila
de a se transforma intr-un abces de culoare deschisa;
- diacriocistita cronica, care determina si aparitia chisturilor care contin mucus, numit mucocel.
Mucocelul este o tumora benigna formata prin acumularea de mucus. In oftalmologie, mucocelul este
constituit de sacul lacrimal, cand canalele lacrimale nu permit trecerea lichidului lacrimal (lacrimile), insotita de o
obstructie/infundare a canalului nazal. Diocriocistita se datoreaza obstructiei canalului lacrimal, mai precis a
canalului lacrimo-nazal. Canalul lacrimo-nazal face legatura intre sacul lacrimal si nas.
Simptome - Simptomele acestei afectiuni sunt lacrimarea si durere insotita uneori de febra.
Tratament - Tratamentul consta intr-o dacriocistitorinostomie, adica de o desfundare a canalului lacrimo-
nazal. Aceasta se face de catre medicul oftalmolog. Aceasta interventie chirugicala, care poate fi realizata si de
catre un chirurg plastician, restabileste legatura intre sacul lacrimal si deschizatura foselor nazale atunci cand
canalul este infundat. In unele cazuri, aceasta operatie (care dureaza in jur de 30 de minute) se face sub anestezie
locala cu ajutorul laserului. In caz de dacriocistita acuta este necesara incizia abcesului, urmat imediat de un
drenaj chirurgical, acoperind toata portiunea cu antibiotice.
7. Dacriocistita cronică: clinica, tratamentul.
Dacriocistita cronică apare atunci când este înfundat un canal lacrimal, iar lacrimile nu se mai scurg normal,
lăsând în urmă un ochi înlăcrimat, iritat. Canalele lacrimale înfundate sunt cauzate de o obstrucție parțială sau
completă în sistemul de drenare a lacrimilor.
Canalele lacrimale blocate sunt comune la nou-născuți, dar de obicei se rezolvă fără tratament în primul an de
viață. La adulți un canal lacrimal blocat poate fi cauzat de un traumatism, o infecție sau o tumoră.
Un duct lacrimal blocat poate fi corectat aproape întotdeauna. Tratamentul depinde de cauza blocajului și de
vârstă.

16
 www.medtorrents.com
Simptome
Semnele și simptomele pot fi cauzate de un canal lacrimal blocat sau de infecția ce se dezvoltă din cauza
blocajului. Fiți atenți la:
 lăcrimarea excesivă
 inflamația recurentă a ochiului (conjunctivite frecvente, ochi roșu dureros)
 inflamația dureroasă lângă colțul intern al ochiului
 exprimarea de mucus sau puroi la nivelul pleoapelor și pe suprafața ochiului
 vedere încețoșată
Tratamentul conservator
Mulți bebelusi care se nasc cu căile lacrimale blocate se vindecă fără niciun tratament. Acest lucru se întâmplă
odată cu maturarea sistemului de drenaj al lacrimilor din prima lună de viață. Dacă ductul lacrimal blocat al
copilului nu se rezolvă de la sine, doctorul poate recomanda realizarea unui masaj special. Efectuat de câteva ori
pe zi, acest masaj ajută la deschiderea membranei ce blochează fluxul lacrimilor.
În cazul unei leziuni faciale ce blochează ductele lacrimale, doctorul poate sugera un tratament conservator.
Această recomandare ține cont de faptul că, în timp ce leziunea se vindecă, edemul se remite și căile lacrimale se
pot debloca singure.  Acest lucru se întâmplă de obicei la câteva luni de la traumatism.
Tratamentul minim invaziv
Când nou-născuții sau copii mici au nevoie de un tratament pentru căile lacrimale blocate, opțiunile minim-
invazive sunt adesea folosite. Aceste proceduri pot fi eficiente de asemenea pentru adulții cu puncte lacrimale
îngustate sau pentru cei cu ducte lacrimale parțial blocate.
8. Dacrioadenita: clinica, tratamentul.
Dacrioadenita este inflamatia glandei lacrimale, care poate fi bilaterala, in cazul bolilor infectioase
(rinotraheita infectioasa a pisicii), sau unilaterala, cand plagile ce afecteaza glanda lacrimala se suprainfecteaza.
In faza incipienta, creste cantitatea de lacrimi, care sunt seroase, apoi mucoase, purulente, iar in final scade
cantitatea de lacrimi, putandu-se ajunge chiar la cheratoconjunctivita sicca (ochi uscat).
Diagnosticul diferential:
- inflamatiile glandelor pleoapei
-abcesul palpebral
-abcesul orbitar
-tumorile pleoapei si gld lacrimale
Tratament:
1) antibiotic
2) AINS
3) inj subconj. cu antibiotice
4) instilatii cu solutii antibiotice

Complicatiile:
1) atrofia glandei cu lacrimare insuficienta
2) chistul glandei lacrimale
3) fistula lacrimala
9. Conjunctivitele acute infecţioase: clinica, tratamentul, profilaxia.
Conjunctiva este membrana mucoasa care tapeteaza globul ocular si partea interioara a pleoapelor. Ea are
functie antibacteriana, imunologica si de protectie a globului ocular. Sub termenul de conjunctivita se presupune
afectiunea inflamatorie a conjunctivei provocata de factori de natura infectioasa, alergica sau de agenti iritanti. De
obicei, conjunctivita nu afecteaza vederea, dar poate fi contagioasa, de aceea e bine sa fie diagnosticata cat mai
repede.
Simptomele subiective pe care le acuza pacientii in general sunt: jena oculara, senzatia de corp strain,
prurit, senzatia de arsura, lacrimare, prezenta secretiei in sacul conjunctival. Acuitatea vizuala in conjunctivite nu
este afectata. O conjunctiva sanatoasa este transparenta, lucioasa, strabatuta de cateva vase de sange. In timpul
examenului biomicroscopic se atrage atentia la culoare, transparenta, grosime, tipul de vascularizare si caracterul
secretiei conjunctivale.
Nu se panseaza ochiul bolnav, deoarece acumularea secretiilor sub pleoape favorizeaza multiplicarea
rapida a germenilor patogeni si aparitia complicatiilor. Foarte importanta este respectarea ritmului de administrari

17
 www.medtorrents.com
si neintreruperea tratamentului dupa a doua sau a treia zi, cand pacientul remarca ameliorarea, deoarece germenii
patogeni nu sunt distrusi, devin rezistenti la tratament si conjunctivita se cronicizeaza.
• de agentul patogen.
ratamentul
Se face cu antiseptice, antibiotice conform antibiogramei, antivirale, antihistaminice, combinatii de
antibiotic si antiinflamator si este stabilit de medical specialist, in functie de caz. Tratamentul dureaza
aproximativ 5-14 zile.
10. Conjunctivita gonococică a copilului şi adultului: clinica, tratamentul, profilaxia.
Acest tip de afectiune face parte din randul asa numitelor conjunctivite purulente; practic este vorba de
infectii severe ale mucoasei conjunctivale, insotite se eliminarea unor secretii purulente abundente, edem
palpebral si chemozis (edematierea membranei conjunctivale) . In marea lor majoritate, conjunctivitele purulente
sunt produse de catre gonococ; alte forme de conjunctivite purulente pot fi determinate de catre chlamidii.
Neisseria gonorrhoeae este o bacterie care produce de obicei infectii urinare, dar care in acelasi timp,
poate genera infectii cu localizare oculara. Infectia trebuie tratata cu seriozitatea, deoarece in multe dintre cazuri
poate conduce la afectarea corneei.Conjunctivita gonococica apare mai ales la adultii cu o viata sexuala activa,
dar poate aparea si la copii.
Semne si simptome
Atunci cand apare la copilul mic, conjuctivita gonococica poate provoca orbire. Imbolnavirea copilului se
face cel mai adesea in momentul nasterii, atunci cand copilul intra in contact cu secretiile vaginale patologice ale
mamei; de asemenea, imbolnavirea se poate produce si prin intermediul instrumentarului chirurgical contaminat;
in foarte rare cazuri boala poate aparea inca din perioada intrauterina. Copilul poate fi imbolnavit si tardiv dupa
actul nasterii (lenjerie contaminata), simptomele debutand ceva mai tarziu (maxim 10 zile din momentul
contaminarii) . Simptomatologia debuteaza in maxim 72 de ore de la nastere. Intr-o prima faza de aparitie a bolii,
copilul prezinta edem palpebral considerabil (umflarea pleoapelor), chemozis si secretie conjunctivala; ulterior,
aceasta secretie devine purulenta si determina aglutinarea cililor – edemul palpebral si chemozisul persista in
continuare; secretia conjuctivala purulenta este atat de abundenta, incat la deschiderea fantelor palpebrale, aceasta
poate fi proiectata in jet; in ultima parte de evolutie a bolii, apare induratia pleoapelor si roseata conjunctivei, iar
secretia conjunctivala tinde sa isi recapete caracteristicile initiale.
La copilul mic, conjunctivita gonococica afecteaza ambii globi oculari. Boala se poate complica cu
aparitia ulcerelor corneei, a endocarditei sau a artritei genunchiului. Daca tratamentul se instituie rapid,
prognosticul este unul favorabil.
In ceea ce priveste conjunctivita gonococica a adultului, afectiunea este de obicei unilaterala; conjunctiva
poate fi contaminata prin intermediul pieselor de lenjerie contaminate, prin intermediul mainilor murdare sau prin
intermediul obiectelor de toaleta contaminate; prezenta unei infectii urinare gonococice sau a unei vulvovaginite
(la femei), favorizeaza in mod indirect, aparitia infectiilor conjunctivale. Infetia are o evolutie asemanatoare cu
cea a nou-nascutului; insa complicatiile adultului sunt mult mai severe si se instaleaza precoce.
Adultul cu conjunctivita gonococica prezinta urmatoarele elemente de diagnostic clinic: edem accentuat al
mucoasei conjunctivale, secretie purulenta in cantitate mare, edem instalat in jurul orbitei oculare, precum si
adenopatie satelita (marirea de volum a ganglionilor limfatici preauriculari) . Complicatiile cele mai grave care
pot aparea sunt: ulceratiile de la nivelul corneei si perforatia corneei.
Tratament
Foarte importante sunt masurile profilactice, sustinute de elementele curative de tratament. Se recomanda
ca oricare gravida sa fie investigata pentru o eventuala infectie gonococica (vulvovaginita), care uneori poate fi
asimptomatica – aceste infectii pot fi tratate cu penicilina timp de sapte zile, fara a exista risc malformativ pentru
fat. Dupa nastere, preventiv, fatului ii poate fi adminisrtata o doza unica de ceftriaxon – alternativ, fatul va
beneficia de instilatii oculare cu nitrat de argint.Tratamentul curativ al conjunctivitei gonococice aparuta la nou-
nascut se face cupenicilina (maxim doua saptamani) sau cu ceftriaxon (maxim 10 zile de tratament) . Vindecarea
poate fi ocnfirmata atunci cand secretiile conjuctivale devin sterile.
La adult, masurile de igiena locala si tratarea precoce a infectiilor tractului urinar, joaca un rol foarte
important in prevenirea infectiilor oculare. De asemenea, se recomanda irigarea ochilor pentru indepartarea
secretiilor patologice; la nivel ocular pot fi aplicate preaprate ce contin antibiotice; pe cale sistemica pot fi
administrate urmatoarele tipuri de antibiotice: cefotaxime, ceftriaxone sau penicilina.
11. Conjunctivita difterică: clinica, tratamentul, profilaxia.
Conjunctivita difterica este un tip de infectie a membranei conjunctivale produsa de bacilul Loffer;
incidenta acestei boli a scazut simtitor dupaintroducerea in practica medicala a vaccinului antidifeteric. In cele
18
 www.medtorrents.com
mai multe situatii conjunctivita difeterica acompaniaza alte infectii bacilare, cu localizare nazala, laringiana sau
faringiana.
In fazele de debut ale bolii, pacientul prezinta edem palpebral moale si palid, roseata a membranei
conjunctivale, secretie conjunctivala in cantitate moderata, precum si adenopatie satelita preauriculara. Ulterior, la
nivelul membranei conjunctivale vor aparea formatiuni albicioase care dupa ce se detaseaza lasa in urma regiuni
care sangera. Atat ganglionii sateliti preauriculari, cat si cei submandibulari vor fi mariti de volum, iar la palpare
vor fi durerosi (adenopatie satelita) . Pacientul este febril; starea generala este alterata. Dupa aproximativ 21 de
zile leziunile oculare tind sa se vindece, lasand in urma o serie de cicatrici defectuoase.
Boale evolueaza adesea grav, tocmai datorita aparitiei ulceratiilor corneei. Tratamentul recomandat este
local – se realizeaza prin utilizarea de coliruri ce contin antibiotice ce actioneaza tintit; de asemenea, se
recomanda utilizarea serului antidifteric, administrat pe cale parenterala.
12. Conjunctivita adenovirală: clinica, tratamentul.
Keratoconjunctivita cu adenovirus afecteaza mai ales pacientii adulti; foarte rar aceste boli se pot
manifesta sub forma de epidemii; virusul afecteaza mai alesconjunctiva bulbara. La copii infectia conjunctivala cu
adenovirus determina –febra si faringita (faringo-conjunctivita)
Adenovirusurile pot patrunde in organism prin intermediul mainilor murdare, prin intermediul picaturilor
de saliva aerosolizate, prin intermediul picaturilor oculare contaminate sau chiar prin intermediul contractului cu
instrumentar medical oftalmologic contaminat; de asemenea, exista supozitia ca infectia oculara se poate realiza si
pe cale endogena, virusul ajung in aceasta regiune prin intermediul umorii apoase.
Deosebita atentie trebuie acordata masurilor de profilaxie a infectiei, aceasta deoarece contagiozitatea este
maxima in prima saptamana de boala. O persoana care a dezvoltat o boala cu un anumit serotip, va fi imuna
ulterior, in fata unei noi infectii cu acelasi serotip; existand atat de numeroase serotipuri de adenovirusuri,
probabilitatea unor infectii repetate este destul de mare. Frecvent infectarea conjunctivala poate fi insotita de o
simptomatologie respiratorie sau digestiva, mai mult sau mai putin zgomotoasa. Nou-nascutii sunt foarte
susceptibili in fata acestor infectii, mai ales dupa primele sase luni de viata, cand titrul anticorpilor transmisi de la
mama, scade considerabil.
Medicatia imunosupresiva dar si antibioticele utilizate in exces (produc un dezechilibru al florei
microbiene locale), favorizeaza aparitia infectiilor oculare.
13. Conjunctivita primăvăratică: clinica, tratamentul.
Conjunctivita este una dintre cele mai frecvente si tratabile afectiuni oculare la copii si adulti.Numita si
ochiul rosu ,,aceasta reprezinta inflamatia conjunctivei, tesutul care inveleste ochiul in partea intraorbitara si-l
mentine umed.Virusuri, bacterii, substante iritative (praf, sampon, fum,apa pioscinelor),boli transmise sexual sau
alergeni pot declansa conjunctivita.
Conjunctivita alergica este inpartita in mai multe subtipuri majore, dintre cele mai frecvente sunt
conjunctivitele sezoniere si cele perene.
Acestea sunt declansate de o reactie imuna anormala la anumite substante numite alergeni.
Alergenii intilniti cel mai des sunt:
-polenul,iarba,praful
-excremente de animale si pasari,
-acarieni, par si pene.
Clinic afectiunea se manifesta prin hiperemie conjunctivala, prurit,lacrimare si fotofobie.
Tratamentul este bazat pe antihistaminice,decongestionante oculare,AINS, dar cel mai bine este sa previi
decit sa tratezi, astfel igiena ochilor si a miinilor este importanta.
Conjunctivitele alergice creeaza discomfort si iritatie locala dar nu afecteaza functia acestuia pe termen
lung.
Se folosesc cu succes:
-lacrimile artificiale- bariera si dilutie a alergenilor
-antihistaminice topice sau sistemice-epinastine,azelastine
-vasoconstrictoarele-pentru a preveni chemozisul-oximetazolina,tetrahidrazolina
-stabilizatoarele celulelor mastocitare-blocheaza degranularea mastocitelor-cromoglicatul de
sodiu,lodoxamide,ketotifen
-AINS-actioneaza pe blocarea caii cicloxigenazei,inhibind eliberarea de prostaglandine-ketorolac
-corticosteroizii-ramin cei mai eficienti in tratarea alergiilor grave-inhiba formarea de acid
arahidonic,blocind calea cicloxigenazei si lipoxigenazei;acestia au si numeroase efecte adverse: cataracta,
cresterea tensiunii oculare-glaucom,cresterea riscului de infectii oculare
19
 www.medtorrents.com
-exemple: loteprednol etabonat, prednisolon acetat.
14. Pterigionul: clinica, tratamentul.
Pterigionul este o afectiune bilaterala constand in aparitia unui pliu triunghiular cu baza spre conjunctiva
nazala si varful spre cornee. Expunerea la fenomene iritative indelungate, praf, radiatii ultraviolete, vant, pulberi
etc. care produc mici ulceratiicorneene constituie factori favorizanti in aparitia bolii. Pterigionul invadeaza
corneea prin vase de neoformatie formand un cap aderent la acest nivel. Evolueaza fie spre stagnare fie spre
invazia rapida a corneei. Rareori capul pterigionului se poate maligniza. Trebuie facut diagnosticul diferential cu
pseudopterigionul aparut in urma arsurilor conjunctivale si inflamatiilor conjunctivale cronice dar acesta nu este
invadant si este insotit si de alte modificari aleconjunctivei.
Tratamentul In stadiile incipiente sunt indicate injectii subconjunctivale cu corticosteroizi. Daca insa este
inestetic sau foarte mare se face excizie urmata aplicarea unei grefe conjunctive. Recidivele (destul de frecvente)
impun un tratament cu antimitotice, infiltratii cu corticosteroizi in asociere cu grefa de cornee lamelara si grefa de
conjunctiva libera.
Tratamentul pterigionului se face functie de evolutia acestuia; in faze incipiente ale bolii se recomanda
utilizarea injectiilor subconjunctivale cu corticosteroizi; daca leziunea este de mari dimensiuni si inestetica, atunci
poate fi excizata chirurgical, urmand ca apoi sa se realizeze o grefa de conjunctiva; o alta metoda chirurgicala o
reprezinta excizia cu keratoplastie lamelara sau perforanta.

20
 www.medtorrents.com
VI. AFECŢIUNILE CORNEEI ŞI SCLEROTICEI
1. Clasificarea cheratitelor. Semiologia complexă în afectarea corneei.
Cheratitele se clasifica in: exogene(superficiale) si endogene(profunde). Cele exogene sunt,de obicei provocate de
agenti din mediul extern. Ele pot fi secundare: conjunctivita, blefarita, trichiazis,etc. Ceratitele endogene sunt
cauzate de agentii patogeni, care ajung la cornee pe calea hematogene sau nervoasa. Ceratitele endogene
sunt:virale, parenchimatoasa bacilara(tuberculoza), parenchimatoasa sifilitica. Cele mai intilnite in practica sunt
urmatoarele forme de cheratite: ulceroasa, virale, bacilare tuberculoasse
2. Ulcerul cornean serpiginos: clinica, tratamentul, profilaxia.
Se caracteriziaza prin defect corneean.Etiologiea este de origine exogene,mai rar endogene.Procesul inflamator
este de natura mikrobiana(pneumocokus,streptokokus,stafilococus).Inflamatia trece in stadiul de
supuratie,incepind in straturile superficiale si apoi inainteaza,spre profunzimea tesuturilor corneii>Leziunile
evoluiaza in 3 faze:de infiltratie,de supuratie si de cicatrizare.Semnile subiective sunt:durerea de
ochi,lacrimarea,fotofobiea,blefarospazmul,scaderea acuitatii vizuale,iar cele obiective--leziuni coneene,edem si
inflamatie corneana.Tratamentul:este combaterea infectiei prin dietrugerea sau neutralizarea agentului
patogen:terapie urgenta si intensiva cu antibiotici cu spektrul larg de actiune.
3. Cheratitele virale: clinica, tratamentul.
Este cauzat de virusul de tip epitelioneurotrop,ceia ce provoaca pe epitelio corneean eruptii,care se ulcereaza
rapid.Acest tip de cheratite afecteaza cel mai des copii sub 5 ani.Ele sunt deobicei unilaterale si insotite de o
tulburare a sensibilitatii a corneene.Virusul este latent dar sup influenta unor factori ce reduk rezistenta
organizmului ca gripa,infectii locale,hipertermiea ishi recapata viabilitatea si poate deklansha o infectie
acuta.Tratamentul este de doua tipuri,local si general.Cel local viziaza distrugerea virusului cu
antiseptice(levomicina de 0,25%),virosostatice(interferon,gamaglobuline),midriatice.Si tratament general include
administrarea: gamaglobulinelor, moroxidina, vitaminoterapie.
4. Cheratoconjunctivita alergică flictenulară (scrofuloasă): clinica, tratamentul.
Se caracterizeaza prin proeminenta conjuctivala, infiltrate ce apare pe conjuctiva bulbara, deseori in regiunea
limbului. Flictenele apar frecvent si pe cornee, care se ulcereaza moderat. Boala are incidenta mai mare la copii.
Etiologic, ea poate fi alergicomicrobiana
(bacila sau streptococica), provocata de infectie de vecinatate sau apare ca rezultat al scaderii rezistentei
organismului.
5. Cheratita parenchimatoasă luetică (sifilitică): clinica, tratamentul, profilaxia.
Poate fi provocata de ambele forme ale sifilisului (congenital sau dobindit), find determinata, cel mai fregvent de
luesul congenital. Boala apare in copilarie (6-15 ani); dupa virsta 16-18 ani ea prezinta de cel mai multe ori
manifestarea unui sifilis dobindit. In multe cazuri cheratita parenchimatoasa este insotita de otoscleroza,
modificari dentare (triada Hutchinson) ; periostite ale oaselor lungi, cicatrice perilabiale, micropoliadinopatie.
Reactia Bordet-wassermann este pozitiva.
6. Cheratita parenchimatoasă tuberculoasă: clinica, tratamentul.
Se manifesta la un singur ochi.Apare in urma prezentei unui focar endogen si este o riactie alergica la toxinele
organismului. Tratament—local si general. Local se administreaza antiseptice,antibiotice, midriatice,
corticosteroizi. General –antibiotice, desensibilizante,vitamine.
7. Distrofiile corneene. Cheratoconul.
Cheratoconul este termenul medical pentru corneea cu forma de con. Cheratoconul este o afectiune care in
general nu manifesta simptome pana in ultimii ani ai adolescentei. Este o "eroare de programare" congenitala a
cresterii corneei, avand drept rezultat un viciu de refractie care, pe masura ce avanseaza, devine tot mai greu de
corectat. Corneea este in mod normal bombata si are o suprafata neteda in partea anterioara, ceea ce permite
patrunderea uniforma a luminii catre cristalin, ajungand apoi la retina. In cazul cheratoconului, structura corneei
este slabita, astfel incat aceasta se subtiaza si ajunge la forma de con. Cauzele sunt partial de natura ereditara si
afectiunea apare mai frecvent la baieti.
•Simptome.Cheratoconul afecteaza vederea treptat, iar evolutia bolii se opreste de la sine dupa varsta de
40 de ani. Dupa aceea, modificarile aparute sunt in general usoare si lente. In timp, vederea devine neclara si apar
leziuni, iar in cazuri rare, o inflamare crescuta a corneei poate determina dureri tranzitorii. Aceasta inflamare,
adesea brusca, se numeste atac hidropic, iar tratamentul consta in aplicarea unui unguent lubrifiant si
antibacterian. Afectiunea poate fi perceputa ca grava, insa nu duce niciodata la perforarea corneei.
•Tratament.Initial, afectarea vederii se poate corecta cu ajutorul ochelarilor, iar daca forma corneei se
modifica prea mult, lentilele de contact reprezinta o buna alternativa. In faza avansata a bolii, cand vederea nu

21
 www.medtorrents.com
mai poate fi corectata astfel, se poate recurge la transplantul de cornee. In acest caz, se inlocuieste partea centrala
a corneei.
8. Sechelele afecţiunilor corneei şi metodele de tratament.
Cicatricile si pigmentatiile corneei reprezinta sechelele proceselor inflamatorii sau traumatice ale corneei. Tesutul
functional, transparent, corneean este inlocuit cu elemente “reparatorii” de neoformatie, epiteliale sau
conjunctive. Daca cicatricile se extind in suprafata si in profunzime, corneea se poate deforma (se bombeaza sau
se turteste). Acuitatea vizuala scade in functie de sediul si intinderea cicatricilor, precum si de grosimea lor.
            Opacitatile corneene cicatriciale se incadreaza in urmatoarele forme clinice:
-         Nebucula este o opacitate foarte fina care determina doar o usoara scadere a acuitatii vizuale.
-         Macula este o opacitate mai densa, vizibila; cand este situata central, determina o scadere mare a acuitatii
vizuale, mai ales in conditii de mediu intens luminat, cand pupila este miotica, in timp ce in mediu mai putin
luminat, cand pupila este dilatata, deficienta vizuala se manifesta mai putin.
-         Leucomul este cicatricea groasa, alba intens, care suprima transparenta corneei in zona respectiva. Se
datoreste refacerii straturilor parenchimului corneean, postdistructie.
-         Stafilomul corneean este un leucom aderent cu suprafata ectatica si neregulata, semanand cu un bob de
strugure. Poate fi partial sau total. Deficitul vizual este intotdeauna foarte mare, chiar total.
-         Pigmentatiile corneene sunt sechele de tip cicatricial sau apar ca urmare a unor boli generate cu rasunet
ocular.
9. Episclerita şi sclerita: etiologia, clinica, tratamentul.
Episclerita reprezinta inflamatia episclerei, un strat subtire de tesut conjunctiv situat intreconjunctiva si
sclera. Episclerita se aseamana cu conjunctivita, dar este un proces mult mai localizat, iar secretia este absenta.
Majoritatea cazurilor de episclerita sunt idiopatice, insa unele cazuri apar in cadrul unor boli autoimune. Sclerita
semnifica un proces inflamator profund, mai sever, asociat frecvent cu o boala de tesut conjunctiv cum ar fi
poliartrita reumatoida, lupusul eritematos, poliarterita nodoasa, granulomatoza Wegener sau policondrita
recidivanta.
Inflamarea si ingrosarea sclerei pot fi difuze sau nodulare. in formele de sclerita anterioara, globul ocular
capata o tenta violeta si pacientul acuza sensibilitate oculara severa si durere, in formele de sclerita posterioara,
durerea si hiperemia pot fi mai putin importante, insa apar frecvent exoftalmia, efuziunile coroidale, motilitatea
redusa si tulburarile de vedere.
Episclerita si sclerita trebuie tratate cu agenti antiinflamatori nesteroidieni. Daca tratamentul cu acesti
agenti nu da rezultate, poate fi necesara terapia topica sau chiar sistemica cu glucocorticoizi, mai ales cand un
proces autoimun preexistent este acti
Nu se panseaza ochiul bolnav, deoarece acumularea secretiilor sub pleoape favorizeaza multiplicarea
rapida a germenilor patogeni si aparitia complicatiilor. Foarte importanta este respectarea ritmului de administrari
si neintreruperea tratament.

22
 www.medtorrents.com
VII. AFECŢIUNILE UVEEI ŞI CRISTALINULUI
1. Uveitele: clasificarea, etiologia.
Uveitele este afectiunea inflamatorie a uveei, se inpart in 2 grupe: anterioara si posterioara. Uveitele anterioare,
sau iridociclitele, pot fi clasificate, dupa caracterul lor evolutiv, in acute, subacute si cronice.Dupa modul de
reactie, ele se divizeaza in iridociclite seroase, fibrinoplastice,hemoragice si purulente. Conform procesului
patologic ce sta la baza acestor afectiuni ele pot fii: agranulomatoase si granulomatoase. Uveitele posterioare sau
coroiditele,se clasifica din punct de vedere clinic in coroide acute si cronice iar dupa sediu -in difuze si
circumscrise – cu focare unice sau multiple.
2. Iridociclitele: clinica, tratamentul.
Uveitele anterioare, sau iridociclitele, pot fi clasificate, dupa caracterul lor evolutiv, in acute, subacute si cronice.
Dupa modul de reactie, ele se divizeaza in iridociclite seroase, fibrinoplastice, hemoragice si purulente. Conform
procesului patologic ce sta la baza acestor afectiuni ele pot fii: agranulomatoase si granulomatoase. Iridociclitele
acute cuprind iritele si ciclitele. Iritele se manifesta prin dureri oculare si perioculare moderate, fotofobie,
lacrimare,scaderea acuitatii vizuale, mioza, sinechii iridocristaliniene posterioare, modificari de culoare si de
relief al irisului.
Ciclitele prezinta urmatoarele simptome: dureri oculare si perioculare spontane, mai ales nocturne, dureri la
presiunea digitala pe partea superioara a regiunii ciliare,scaderea vederii,edem palpebral, congestie pericheratica,
modificari a tensiuni oculare.
Iridociclitele se caracterizeaza prin urmatoarele simptomatologie: congestie pericheratica; tulburare moderata a
umorii apoase cu prezenta unei cantitati mari de precipitate; vascularizarea irisului; sinechii iriene
posterioare,grosiere, de culoare bruna, care provoaca secluzie pupilara, glaucom secundar;modificari ale tensiunii
oculare. Referitor la semnele reactionale vom remarca faptul ca durerea, fotofobia,lacrimarea si
blefarospasmul sunt atenuate, iar scaderea vederii este variabila.
Tratamentul local are scop dilatarea oportuna a pupilei suprimarea fenomenilor inflamatorii si atenuarea
durerilor.Dilatarea pupilei previne secluzia si ocluzia pupilei, calmeaza durerile si pune uveea in repaus.Relaxarea
muschilor ciliari faciliteaza afluxul sanguin in segmentul anterior. Midriaza se optine cu ajutorul atropine 1%,
mezatonului 1%, in combinatii cuscopolamina 0,25% si adrenalina 0,1%. Fenomenele inflamatorii se suprima
cucorticosteroizi, antibiotice, sulfamide. Sedarea dureriloe se obtine prin injectii paraorbitale cu novocaina,
parabulbare cu antibiotice, adrenalina. Tratament general poate fi paraspecific si etiologic. Tatament-paraspecific
prin medicatie de soc (autohemoterapie, proteinoterapie, vaccinoterapie) urmareste o actiune de desensibilizare
nespecifica si curativa. Se recomanda si o terapie antialergica: calciu gluconat, suprastina, gamaglobulina,
vasodilatante, aspirina. Tratament-etiologic vizeaza afectiunile cauzatoare ale bolii.In formele infectioase se
administreaza antibiotice si sulfamide. Se vor suprima de asemenea focarele de infectie, se vor trata tulburarile de
metabolism.
3. Coroiditele: clinica, tratamentul.
Coroiditele reprezinta leziuni inflamatori produse pe cale hematogena:fie ca rezultat al unei metastaze
infectioase,fie ca o
reactie toxica sau alergica in focar.Focarul inflamator apare de obicei in jurul unui vas flebitic ri
trombozat,evolueaza spre necroza si atrofie cu lezarea lamei vitroase Bruch al epiteliului pigmentar al retinei.
Simptomele subiective- sunt senzati subiective anormale(ghize zburatoare,tulburari de vedere),tulburari
in cimpul vizual:scotoame, hemeralopie.
Simptome obiective- se reduc la modificari oftalmoscopice: focare atrofice,hemoragii,tulburari in vitros.
Tratamentul – este localo si general.
Tratamentul local costa in dilataea pupilei(se administreaza atropina, scopolamine,adrenalina)
antibiotice,corticoterapie in unele cazuri se recomanda si radio terapia in doze antiinflamatorii.
Tratamentul general—este specific atunci cind este cunoscut etiologia bolii
(tuberculoza,bruceloza,toxoplasmoza,sifilis,focare de infectii).Se administreaza
antialergice,gamaglobulina,antibiotice cu spectru larg.
4. Afecţiunile congenitale şi dobândite ale cristalinului: clinica, tratamentul.
Patologiile cristalinului se exprima prin deplasari si tulburari de transparenta. Cele mai dese sunttulburari de
transparenta—cataractele. Cataractele congenitale – produc o scadere a vederi. Cataractele polare--(anterioara si
posteioara) se manifesta printrun punct alb,care ocupa polul anterior sau polul posteriorsl cristalinului,aceste
cataracte de obicei nu produc tulburari de vedere inportante.Cataracta nucleara—gratie localizari centrale a ei
bolnavul vede mai bine seara ,cind pupila este dilatata. Cataracta totala—intereseaza toate straturile
cristalinului.Pupila este de culoare alba-cenusie,boala se asociaza uneori cu nistagmus. Tratament:In formele
23
 www.medtorrents.com
stationare(cataracta zonulara,nucleara)se pot recurge la o iridectomie optica,daca dupa o midriaza atropinica se
obtine o acuitate vizuala mai buna.Incataracta totala se recomanda extractia cristalinului la virsta pacientului de
2-6 luni,operatia constind in aspiratia cu seringa a maselor cristaliniene opacifiate.
Cataractele dobindite—se manifesta prin pierderea transparentei cristalinului. Cataracta senila-este bilaterala,si
progreseaza in decurs de 2-3 ani.Evolutia Boli nu este insotita de procese inflamatori si durere.Semnele subiective
sunt: Scaderea progresiva a vederi la distanta,ghize zburatoare in cimpul vizual.Semn obiectiv este opacitatea
cristalinului. Cataracta dobindita are 4 faze:incipienta,intumescenta,matura,hipermatura/ Caracta incipienta –
aparitia primelor puncte de opacifiere incristalin,determinind tulburari vizuale neinsemnate.Bolnavii acuza
prezenta unor puncte negre fixe in cimpul vizual,poliopie. Cataracta intumescenta – opacifierea cristalinului
progreseaza treptat.Cristalinul se marese in volum prin hidratare,flecteaza inainte irisul si micsoreaza camera
anterioara,capatind o coloratie cenusie-albicioasa. Cataracta matura – se caracterizeaza prin faptul ca dupa citeva
luni sau chiar ani de la debutul boli are loc deshidratatre a cristalinului.Acesta isi recapata marimea camera
anterioara revine la dimensiunile normale.Vederea centrala scade pina la perceptia luminii,iar cristalinul este
totalmente opac.In aceasta faza se recomande un tratament operativ. Cataracta hipermatura—dupa mai multi ani
de la stadiul de maturizare zonele subscapulare ale cristalinului se lichifiaza iar nucleul cade in partea inferioara a
capsulei. Cataracta dermatogena – survine in afectiunile cutanate: neurodermie sclerodermie, eczeme cronice.
Cataractele toxice—sunt bilatrale si incep prin opacitati in capsula anterioara.
Tratament chirurgical consta in extractia intracapsulara a cristalinului.
5. Metodele de corecţie a afachiei.
Afachia reprezinta absenta congenitala a cristalinului datorata lipsei formarii placodului cristalinian - se
manifesta deosebit de rar in randul nou-nascutilor. Clinic, pacientul are hipermetropie si ochiul nu se poate
acomoda pentru privirea obiectelor apropiate sau departate. Complicatiile care pot sa apara in cadrul acestei
afectiuni suntdesprinderea retinei si glaucom (cresterea presiunii intraoculare cu afectarea nervului optic si cu
alterarea campului vizual, putand duce la cecitate - orbire).
Tratamentul afachiei cuprinde mai multe etape:
- implantarea unui cristalin artificial in camera posterioara sau mai rar in cea anterioara este metoda curativa.
Puterea refractiva este calculata astfel incat sa fie cat mai aproape de emetropie sau miopie mica. Contraindicatiile
sunt temporare si tin de existenta vreunei inflamatii locale (uveite severe, vitroretinopatie proliferativa)
- folosirea lentilelor de contact au dezavantajul costului ridicat, ingrijirii greoaie si al infectiilor care pot aparea

24
 www.medtorrents.com
VIII. AFECŢIUNILE RETINEI ŞI A NERVULUI OPTIC
1. Spasmul, embolia şi tromboza vaselor retinei (stări acute, ajutorul medical urgent).
2. Ocluzia arterei centrale a retinei (OACR)
Reprezintă o urgenţă oftalmologică. Artera centrală a retinei irigă straturile interne ale retinei, iar obstrucţia ei
produce ischemie retiniană totală gravă, deoarece circulaţia este de tip terminal, fără colaterale. Ischemia netratată
la timp (60-90 min) duce la necroza celulară, cu pierderea ireversibilă a vederii.
 Cauze: Embolia este cel mai frecvent factor incriminat şi apare in cadrul aterosclerozei, hipercolesterolemiei,
valvulopatiilor, endocarditei, mixomului cardiac, fracturilor şi traumatismelor, consumului de droguri etc. Alt
mecanism este reprezentat de tromboză, în boli ale peretelui vascular (arterita cu celule gigant, lupus, alte boli de
colagen), stări de hipercoagulabilitate (policitemie, sindrom antifosfolipidic, administrare de anticonceptionale
orale etc)
Terapia trebuie instituită cu maximă urgenţă, imediat după stabilirea diagnosticului pozitiv, leziunea oculară fiind
ireversibilă după 90 minute. Dacă obstrucţia este mai veche de 24 de ore, recuperarea vederii nu mai este posibilă,
iar tratamentul va consta în tratarea afecţiunilor asociate pentru a preveni apariţia altui accident vascular.
Pacientul este spitalizat, poziţionat în decubit dorsal. Se efectuează rapid următoarele manevre local:
 • masaj ocular digital
 • Vasodilatatoare: pentoxifilin  inj 1 ml sau Papaverină  1 f, retrobulbar
 • Punctia camerei anterioare (paracenteză) : se evacuează 0.1-0.2 ml de umor apos
 • Cicloplegice: Atropină
3. Decolarea de retină: clinica, tratamentul.
Este una din afectiunile cele mai grave in patologia oculara. Sunt 2 tipuri :
- Primara sau idiopatica
- Secundara
Dezlipirea de retina primara apare mai des in miopia maligna si la bolnavii cu arterioscleroza. Este o tulburare in
vedere, manifestata printr-o umbra in cimpul vizual, este situata in sectorul inferior si acopera o parte din
obiectele privite. In citeva zile umbra se mareste si acopera tot cimpu vizual. Debutul insidioz este precedat de
simptome :
- Bolnavii vad in fata ochilor puncte negre mobile
- Au senzatii luminoase in forma de scinteie
La examenul oftalmoscopic vedem modificarea culorii , zonei dezlipite (cenusie), iar vasele retinei par a avea o
culoare mai inchisa.Suprafata retinei dezlipite proemina in vitros, formind cute. La examinarea zonei dezlipite
vedem o ruptura liniara, semilunara sau rotunda. Cel mai des rupturile retinei sunt in sectorul temporar superior al
globului ocular. Cauzele declansarii ale rupturii pot fi :
- Traumatisme oculare sau miscari bruste ale corpului si ochilor
- Virsta inaintata cu scleroza vasculara
Tratament – este chirurgical si vizeaza producerea unor cicatrice care ar oblitera rupturile retiniene si ar realiza o
adeziune intre coroida si retina. Aceata se face prin invaginarea pe suprafata sclerala a diverselor plombe (de
inox, cartilagiu, masa plastica). Alte metode de a apropia retina de coroida- prin procedee de scurtare a globului
ocular. Laseroterapia se face in dezlipirea de retina incipienta.
4. Patologia globului ocular în caz de diabet zaharat, hipertensiunea arterială şi afecţiunile renale.
In boala hipertensiva sunt 3 stadii corespunzatoare maifestarilor generale ale bolii:
Stadiu intai de angeopatie la fundul de ochi este o ingustare moderata a arterelor si dilatarea venelor. La
incrucisarea arterelor cu venele ultimele sunt strivite sau infundate in retina. Bifurcatia ia forma literei „ U ” in loc
de „ V ”. in cazulr exagerari semnului Salus-Gunn la nivelul incrucisarii artero-venoase se constata o mica
hemoragie.
Stadiu doi - apar neregularitati ale calibrului vascular in urma leziunilor organice de degenerare vasculara.
Arterele devin rigide si au aspect de un fir de argint.
Stadiu trei – apar modificari retiniene care se manifesta prin hemoragii difuse, exodate masive si edem
papiloretinian. Hemoragiile sunt situate in jurul papilei si are aspect variat (punctiforme, liiniare).
Diabet zaharat
Ete o complicatie grava si apare de regula tirziu. Bolnavii acuza tulburari de vedere.
Retinopatia diabetica se manifesta prin dilatarea capilarelor venoase, formind microanevrisme sferice in urma
carora pot aparea hemoragii pe toata suprafata fundului de ochi.
Complicatiile :
25
 www.medtorrents.com
- Glaucom hemoragic secundar
- Hemoragii intravitriene recidivante
- Tromboze venoase
- Dezlipirea de retina
Tratament – prevede un regim dietic, administrarea insulinei, vaso-protectoare (doxium, dicnon, vitamina P).
Chirurgical – se recurge ditermo - sau fotocoagularea a capilarelor neoformate. Microanevrismele retiniene se
cauterizeaza cu laser preintimpinid hemoragiile.
5. Tumorile intraoculare: diagnosticul, tratamentul.
Ele sunt maligne si benigne.
Tumorile maligne. Retinoblastomul sau gliomul este o afectiune ce se intilneste la copii sub 4 ani afectind un
singur ochi. Evolutia bolii duce la moartea copilului prin invadarea tumorii in cavitatea craniana. Faza incipienta
trece de obicei neobservata, in faza a doua ochiul apare iritat si dureros.prin pupila se vede tumoarea sub o masa
alba-galbuie care porimena in vitros, tumoarea este intens vascularizata. In faza a treia tumoarea are o evolutie
rapida si perforeaza sclera si corneia. Metastazele au loc la nivelul craniului , ganglionii limfatici in oase.
Tratamentul consta in sectionarea unei lungi portiuni din nervul optic. In faza incipienta se poate face
fotocoagularea, laserocoagulare a focarelor tumorale.
6. Staza papilară, papilita şi neurita retrobulbară, atrofia nervului optic. Cauzele, clinica, tratamentul.
Staza papilara este un edem neinflamator ce apare in urma impregnarii papilei cu lichidul cefalorahidian.
Tabloul clinic. La inceput papila este tumefiata cu margini sterse. Arterele retiniene sunt subtiri, abia vizibile.Mai
tirziu apar hemoragii in flacara in puncte sau rotunde. Acuitatea vizuala este mult timp pastrata. Staza papilara
evolueaza timp indenlungat (6-8 luni) si ajunge la o atrofie poststazica cu alterarea vederii. Stza papilara
unilaterala etse de cauza locala : contuzii oculare, leziuni compresive intraoculare.Staza bilaterala este favorizata
de procese indocraniene expansive, neoformatiuni encefalita, hemoragii cerebrale apcese cerebrale de formatii
craniene.
Tratamentul are scop de vindecarea afectiunii , se face trepanatia decompresiva in scopul salvarii functiei vizuale,
se aplica o terapie simptomatica, se pot administra corticosteroizi pentru a actiona antiinflamator si antialergic .
Papilita este o inflamatie a nervului optic. Este de natura inflamatorie si se manifesta prin scaderea
importanta a vederii centrale, ingustarea cimpului vizual. La examneul obiectiv vedem o pareza a refluxului
fotomotor, midreaza edem inflamator al papilei. In unele cazuri papila apare striata in sens radiar, se observa
exudate si si hemoragii in jurul ei. Evolutia papilitei este rapida . In unele cazuri mai putin grave are loc
recuperarea completa , cu recistigarea acuitatii vizuale.
Tratament . Se administreaza anticoagulante, vasodilatatoare si vasoprotectoare.
Nevrita optica retrobulbara are loc cidn inflamatia cuprinde nervul optic in traiectul sau intraorbitar. Se
caracterizeaza prin saderea vederii centrale, acuitatea vizuala scade pina la perceptia luminii iar cimpu vizual
prezinta un scotom central. Scaderea vizuala este unilaterala sau bilaterala. Nevrita retrobulbara este produsa de
intoxicatiile cu alcool si nicotina. Evolutia nevrita retrobulbare este in functie de etiologie.
In cazurile benigne bolnavul isi poate recapata vederea. Uneori survine o atrofie optica. Functiile vizuale revin
trepatat la normal, iar semnele oftalmoscopice dispar. La persoanele in etate evolutia este mai grava. In formele
bilateralenevrita optica evolueaza simetric.
Etiologie – nevritele optice pot fi produse de :
- Inflamatii locale
- Infectii generale
- Infectii in focar
- Intoxicatii cu substante chimice, alcool metilic, nicotina
Tratament. In calitate de terapie simptomatica se administreaza antibiotice , cotizon, vitamina B1. Asocierea
cortico terapie cu antibiotice spectru larg este indicata in toate fenomenele de nevrita optica.
Atrofia nervului optic – se manifesta prin scaderea vederii central, modificarii ale cimpului visual, alterari ale
simtului cromatic .
Sunt 2 tipuri de atrofii :
- Simpla
- Postnevritica
Atrofia simpla se caracterizeaza prin :
 Discul papilar este de culoare alba
 Marginile papilei sunt bine delimitate
 Vasele mari retiniene au calibru nemodificat
26
 www.medtorrents.com
Semnele subiective se manifesta prin reducerea acuitatii vizuale, ingustarea cimpului visual si alterarea simtului
cromatic. Atrofia poate fi unilateral si bilateral.
Atrofia postnevritica oftalmoscopic se prezinta ca o decolare a papilei, avind marginile sterse si este o
consecinta a edemului de staza a papilei. Papila este de culoare alba-cenusie , cu margini neregulate , striata ,
excavatia fiziologica lipseste , venele sunt dilatate .
Evolutia atrofiei optice secundare variaza in functie de etiologie. In unele staze papilare ea apare dupa luni de
evolutie iar dupa o nevrita poate aparea in scurt timp.
Tratament se administreaza vasodilatatoare, vitamion terapie, corticoterapie, heteroproteinoterapie.

27
 www.medtorrents.com
IX. GLAUCOMUL
1. Glaucomul. Clasificarea, metodele de diagnostic.
Notiunea de glaucom cuprinde o serie de conditii patologice la caror simptom comun este majorarea constanta a
tensiunii intraoculare,fapt care duce la dereglarea acuitatii vizuale,ingustarea cimpului vizual si atrofiea nervului
optic
.Classifikarea:glaucon primar si secundar.Glaucomul primar,clasificarea tine cont de 4 criterii in stabilirea
diagnostikului:1.forma clinica care pate fi deschisa si nchisa.2.Stadiul:initial,evaluat,manifest,absolut.3.Gradul de
compensare:compensat,subcompensat,necompensat,dekompensat.4.Dinamika functiei vizuale:stabilizata si
nestabilizata.Si glaucomul secundar,la care presiunia apare ca o complicatie a unei afectiuni primare oculare sau
extraoculare.Metodele de diagnostik:Proba cu apa--se masoara mai intii tensiunea oculara,apoi pacientului ise da
sa bea o.5l de apa timp de 5 min.Si peste 45min se masoare tensiunea oculara,daka creste cu mai mult de 6-
8mmHg este pozitiv.Testul de cicloplegice:dupa tonometrie se pune in ochi hematropina 1%,si apoi peste 45 min
se mai masoara odata,daka depasheste 6mmHg norma atunci se sokoate pozitiv.Proba in intunerik:consta in aceia
ca intro kamera apsolut intunecata se pune pacientul pe 45-60 min.Si se instaleaza medriaza care inchide unghiul
camerii anterioare si poate provoka o criza acuta a tensiunii intraoculare mai ales la bonavii cu unchii camerii
anterioare ingust sau inchis.
2. Glaucomul cu unghi deschis: clinica.
Glaucomul cu unghi deschis este o boala cronica bilaterala,cu evolutie progresiva si asimetrika,ce se determina
prin cresterii tensiunii intraoculare,ce determina in mod secundar dereglari ale vederii centrale si periferice.Acest
glaucom se intilneste mai des la pacientii cu virsta mai mare de 50 de ani,el este foarte pereculos din cauza ca nu
prezinta in faza initiala semne nici obiective nici subiective.Primele simtome subiektive sunt tulburarile de vedere
de la inceput unilateral si apoi bilateral.Fundul ochiului de la inceput este normal,iar mai departe apare deplasarea
nazala a vaselor centrale ale retinei si o excavatie papilara,care poate cauza atrofiea nervului optik.Glaucomul
deschis evoluiaza lent,prin scaderea acuitatii vizuale si ingustarea cimpului vizual.Tratamentul chirurgical
adecvat,aplicat in faza initiala a bolii,poate incetini sau chiar opri aceasta evolutie pentru o perioada de timp.
3. Glaucom acut: clinica, diagnosticul diferenţial, tratamentul.
Glaucomul acut se manifesta prin urmatoarele semne:cefalee,fotofobie si lacrimare,dureri in ochi,in radacina
nasului si in dinti,skaderea bruska a vederii ce pate aduce si pina la perderea perceptii luminii.Bplnavul prezinta si
semne generale:tulbulari degestive,colica hepatica,intoxicatii.Criza poate debuta dupa o emotie mare,un consum
mare de bauturi alcoolice,dupa interventii chirurgikala.La examinul obiectiv:edem palpebral,ochi
lacramisios,fotofobie,cornee insensibila,edem epitelial si stromal al acesteia.La palpare,ochiul este dur,tensiunea
oculara ajunge pina la 50-60mmHg.Diagnosticul diferentiat:in caz de glaucom akut se face cu uveita hipertensiva
acuta,dlaucom secundar,intoxicatii.Tratamentul medikamentos:glicerol per os-cite 1=5g/kg de masa
corporala;manitol20%-perfizie intravenoasa cite 2g/kg.Preskrierea indometacinei,analgeticilor,bai ferbinti la
picioare.Tratament chirurgical-ridicarea blocajului pupilar,iridiktomie bazala cu trabeculectomie.
4. Tratamentul bolnavilor cu diferite forme de glaucom.
Tratamentul glaucomului cu unghi inchis este chirurgical:se recurge la iridectomie bazala periferika cu
trabeculosclerectomie.Tratamentul glaucomului acut:tratamentul medikamentos:glicerol per os-cite 1=5g/kg de
masa corporala;manitol20%-perfizie intravenoasa cite 2g/kg.Preskrierea indometacinei,analgeticilor,bai ferbinti la
picioare.Tratament chirurgical-ridicarea blocajului pupilar,iridiktomie bazala cu trabeculectomie.Tratamentuk
glaucomului secundar:este itiologic si viziaza,in primul rind,cauza care a determinat hipotensiunea.Tratamentul
glaucomului cu unchi deschis:este simtomatik,urmarind scadesrea tensiunii oculare cu ajutorul
medikamentelor,ear daca tratamenntul este intrerupt hipertensiunea se repeta.Tratamentul medicamentos
include:mimetice sau miotice ca pilocarpina 1%,sau remedii simpatomimitice ca adrenalina 1%.Trat chirurgikal
esti indicat in glaukom in care ,indeferent de tratament medikamentos adecvat,deficitul cimpului vizual si al
vederii centrale continue sa creaska.Interventiea include skurgerea umorii apoase sau reducerea formarii
ei.Precum si se mai efectuiaza si trabeculotomie sau sinusotrabeculoectomie.
5. Glaucomul secundar: etiologia, clinica, tratamentul.
Acest tip de glaucom evoluiaza concomitent cu un proces patologic ocular sau extraocular,care determina
cresterea tensiunii oculare.De obicei glaucomul secundar este unilateral.El pate fi rezultatul unui afectiuni de
origine:degenerativa,inflamatorie,vaskulara,tumorala,traumatica,sau post operatorie.Tratamentuk glaucomului
secundar:este itiologic si viziaza,in primul rind,cauza care a determinat hipotensiunea.
6. Glaucomul congenital: clinica, tratamentul.
Este o afectiune grava,contituind una dintre principalele cauze de orbire la copii.Afectiunea este bilaterala,mai des
intilnita la baeti.Glaucomul la copii este legat de o malformatie congenitala a unghiului camerular.Cauza
28
 www.medtorrents.com
glaucomului este dificienta in dezvoltarea unghiului camerii anterioare,fapt care contribue la reducerea evacuerii
umorii apoase.Manifestarile:opacitatea corneei,dureri oculare,fotofobie,edem cornean,blefarospazm.Tensiunea
oculara in acest tip de glaucom depaseste 25mmHg,iar la examinul oftalmoskopik se konstata ca papila optika
este dekolorata si excavata.Glaucomul depistat la timp si tratat precoce presupune normalizarea tensiunii
oculare,disparitia semnelor subiective si obiective ca lacrimatia,fotofobie etc.Glaucomul netratat provoaka
complicatii:marirea in volum a globului ocular,tulbulari trofice ale corneei,opacificare si dislocatia
cristalinului,atrofie nervului optik.Tratamentul:interventia chirurgikala,prin care se urmareste restabilirea
permiabilitatea unghiului camerii anterioare.Operatia se face imediat dupa confirmarea diagnostikului.
7. Măsurile organizatorice în depistarea şi dispensarizarea bolnavilor cu glaucom.
Prevenirea glaucomului: poate fi luată în calcul mai ales la persoanele cu risc cardiovascular înalt. S-a constatat
că o viaţă mai puţin sedentară, cu o activitate fizică intensă reduce riscul apariţiei glaucomului chiar la persoane
cu factori de risc mai mari sau cu antecedente ereditare în familie. Factorul vascular are un rol însemnat în
patogenia glaucomului, mai ales în forma cu presiune intraoculară normală, chiar dacă până în prezent nu se
cunoaşte în totalitate.
Fiind o boală gravă, invalidantă, glaucomul necesită de multe ori dispensarizarea bolnavilor, cu controale regulate
oftalmologice, cu posibilitatea menţinerii unei vederi bune, utile, pe o perioadă lungă de timp.

29
 www.medtorrents.com
X. TRAUMATISMUL OCULAR
1. Cauzele şi formele traumelor.
Organul vizual este tregvent supus traumatizmului.Acestea pot fi categorizate astfel:leziuni orbitale,ale anexelor
si ale globului ocular;iar dupa natura:mikrotraumatizme corneoconjunctivale,contuzii,plagi penetrante cu sau fara
retinerea corpilor straini,conbustii fizice sau chimice,leziuni prin radiatie.
Daka in cazul traumatizmului are loc dezmembrarea troheei,peste care este deplasat tendonul muschiului oblic
mare,ca rezultat apare diplopiea.Daca in rezultatul unei traume este fracturat sau comprimat nervul optik se
manifesta:cetitate,midriaza,si alte afectari.Tabloul clinik depinde de locul afectarii nervului:daca trauma sa produs
in fundul orbitei nu se vor constata schimbari,peste 2-3 saptamini va aparea o atrofie optica.Ear daca este fracturat
la 10-12 mm de globul ocular,va avea loc obliterarea arterei centrare a retinei.
2. Semnele clinice ale leziunilor orbitei, tratamentul.
Orbita sufera multe leziuni.In care care traumatizmele directe hematomul retrobulbar apare imediat dupa
taumatizm,iar in cele craniocerebrale se constata dupa un interval de timp.Clinic se produk exoftalmia unilaterala
sau bilaterala directa,midriaza si imobilitatea globului ocular.Hematomul retobulbar poate fi riscant prin
compresiunea nervului optik cu atrofiea optika secundara.Oconsicinta a contuziei orbitale poate fi si fracturele
bazei craniene,aceste fracturi sunt determinate de soc direct,ele intereseaza marginea orbitei cu o eventuala
iradiere la perete.Ear fractura peretelui poate aduce la enoftalmie traumatika,iar daka intereseaza uun pachet
vasculonervos duce la tulbulari senzitive in teritoriul respektiv.Tratamentul leziunilor orbitale consta in resorbtia
homoragiilor.In cazuri grave se recurge la interventie chirurgicala la care trebue sa participe si
oftalmolagul,neurolagul,specialishti in chirurgia cukolaxilofaciala si otorinolaringologi.
3. Leziunile pleoapelor, conjunctivei. Prelucrarea plăgilor.
La nivelul plioapelor se observa excoriatii sau achimoze lipsista de inportanta clinica:se intilnesk si hematoame
pronuntate care inchid pleoapele,precum si plagi profunde taiate sau zdrobite.La nivelul conjunctivei se opserva
sufuziuni sangvine,care apar imediat dupa contuzie in deosebire de cepe palpebroconjunctivale care apar peste
24-48 de ore.Leziunele ale pleoapelor sun insotite aproape intodeauna de leziuni ale globului ocular.
4. Contuziile oculare: clinica, tratamentul.
Contuziile oculare produc frecvent eroziuni corneene, echimoze sau hematoame palpebrale şi hemoragii
subconjunctivale, care se vindecă de obicei fără sechele, dar pot cauza şi afecţiuni mai serioase, precum hifema
(prezenţa sângelui în camera anterioară), cataracta posttraumatică, subluxarea sau luxarea cristalinului; în cazuri
extreme pot determina chiar ruptura de glob ocular, a coroidei sau retinei, neuropatie optică posttraumatică sau
fracturi la nivelul pereţilor orbitei. Acestea sunt urgenţe oftalmologice şi necesită tratament de specialitate
medical şi/sau chirurgical. Indiferent de mecanismul de producere a unui traumatism ocular (minor sau sever),
pacientul trebuie să se prezinte urgent la un medic oftalmolog - în teritoriu sau la camera de gardă a unui spital cu
serviciu de oftalmologie. Ochiul nu trebuie frecat, apăsat sau bandajat compresiv cu materiale nesterile, cel mult
se poate aplica un pansament steril, lejer în caz de sângerare. Medicul de specialitate poate aprecia toate
complicaţiile produse în urma traumatismului şi va indica tratamentul specific necesar salvării vederii şi ochiului.
5.Traumatismul ocular penetrant: clinica, tratamentul.
Smenele de penetratie a globului ocular difera in functie de faptul cum sa produs plaga:la nivelul corneei sau la
slerei.Perforatia corneei este insotita de durere acuta,fotofobie,blefarospazm,lacrimare,tulburarile vederii.Plaga la
nivelul sclerei se manifesta prin:culoarea niagra a uveei,corp vitros se prelinge ca un lichid semiviscos,hipotonie
oculara pronuntata,hemoftalm partial sau total.Plaga sclerala mica poate sa ramina ne opservata,mai ales daca este
mascata de o sufuziune sangvina conjunctivasla,in acest caz hipotoniea oculara este suspecta.Orice plaga
penetranta a globului ocular este considerata grava,deoarece poate avea loc infectie intracapsulara sau retentia in
ochi a agentului vulnerant.Tratamentul:plagile mici si cele intepate se inchid spontan si repede,iar cele mari vor fi
suturate ermetik sub mikroskop.Pina la vindecare plagii ise aplica solutii dizifectante in sacul conjunctival si
pansament steril pe ochi.Daca apar semne de infectii intraoculare,se administreaza i/m
desensibilizante,antibiotice.Cub conjunctiva si retrobulbar antibiotice se aplica impreuna cu corticosteroizi.Se
preskriu remedii midriatice.
6.Oftalmia simpatică: etiologia, clinica, tratamentul, indicaţiile pentru enucleare.Este o afectiune deosebit de
grava, care apare la ochiul SANATOS dupa ce ochiul congener (celalalt) a suferit un traumatism perforant (plagi
perforante, intepaturi, interventii chirurgicale nereusite, corpi straini endo-oculari etc).

30
 www.medtorrents.com

Poate surveni rapid dupa traumatismul perforant al celuilalt ochi sau in timp, acesta mergand pana la ani si chiar
zeci de ani. Apare in urma unui proces inflamator acut al ochiului traumatizat, afectand deci OCHIUL
SANATOS. Etiologia este de natura necunoscuta, dar cu mare probabilitate este vorba de o boala autoimuna,
generate de procesul de distructie uveala. Cand aceasta afectiune ataca ochiul sanatos, evolutia sa imita evolutia
ochiului traumatizat, dar este de obicei mai grava decat la acesta.
Simptome :
–          Aparitia FOTOFOBIEI la ochiul bun
–          LACRIMARE
–          HIPEREMIE (inrosire)
–          SEMNE IRIDOCILIARE
–          SCADEREA VEDERII la ochiul bun
Fara tratament rapid si eficient, se produce pierderea vederii sau chiar si a globului ocular ca entitate anatomica.
In perioada in care nu exista tratament cu corticosteroizi sau ciclosporine, acesti pacienti ramaneau definitiv fara
vedere.
Pentru a se preintampina aparitia acestei foarte grave afectiuni, este obligatoriu tratamentul corect al ochiului
traumatizat, atat chirurgical cat si medical. In situatia in care ochiul traumatizat a pierdut simtul de lumina si este
hipoton, rosu, lacrimos, dureros, daca nu se linisteste sub tratament antiinflamator local si general, trebuie
procedat la evisceratia acestuia (urmat de protezarea cavitatii).
Prelungirea unei perioade de inflamatie acuta a ochiului traumatizat, care a pierdut vederea, e rosu, moale,
lacrimeaza, doare, conduce de obicei cu pasi mari catre oftalmia simpatica. Boala foarte grava si de temut.
Daca oftalmia apare pe ochiul sanatos in situatia in care ochiul traumatizat a pastrat o parte din acuitatea vizuala,
se incearca un tratament asociat cu cortizon si imunosupresoare. Este o urgenta oftalmologica.
7.Arsurile oculare actinice: tratament, profilaxia.
Arsurile sunt leziuni produse de contactul ochiului  cu un agent chimic (acizi sau baze tari), termic, actinic
(radiatii) sau electric . Agentul cauzator produce in prima etapa necroza tisulara care este urmata de edem si
inflamatie atat la nivelul corneei cat si al conjunctivei.
8. Arsurile chimice ale globului ocular: clinica, ajutor urgent, tratament, profilaxia. Stadiile arsurilor
chimice.
Expunerea ochiului la orice substanta chimica poate duce la o arsura a ochiului. Cel putin 15% din
cazurile de ardere a fetei afecteaza si ochii. Cu toate ca majoritatea arsurilor pot sa creeze doar un
disconfort minor, orice expunere sau arsura de natura chimica trebuie tratata cu seriozitate. Severitatea
arsurii depinde de substanta cu care ochiul tau a intrat in contact si de timpul cat a fost expus. In majoritatea
cazurilor, numai partea din fata a ochiului iti este afectata. Corneea este stratul chiar de la suprafata care este cel
mai afectat. Arsurile care penetreza dincolo de cornee sunt cele mai severe.
Cauzele arsurilor de natura chimica 
In mod normal, arsura chimica intervine la locul de munca, prin expunerea ochilor la substante chimice
industriale. Cu toate acestea, se intalnesc cazuri si de arsuri cu substante chimice de curatenie folosite in
gospodarii, care pot fi la fel de periculoase. 

31
 www.medtorrents.com
Arsurile chimice pot fi grupate in trei categorii:

 Arsuri cu substante alcaline. Acestea sunt cele mai periculoase. Substantele alcaline penetreaza suprafata
ochiului si pot cauza rani grave. In general, ochiul este afectat foarte rau daca PH-ul substantei este mare.

 Arsuri cu substante acide. Acestea rezulta ca urmare a contactului cu substante cu un PH scazut si sunt
mai putin grave decat arsurile cu substante alacaline. Exceptia o face arsura cu acidul hidrofluoric, care este la fel
de periculoasa ca si arsurile cu substante alcaline.

 Arsuri cu substante iritante. Iritantii sunt substante care au un PH neutru si care, in contact cu ochiul,
cauzeaza mai mult disconfort decat il afecteaza. Multi detergenti casnici sunt incadrati in aceasta categorie.
Spray-ul cu piper este si el un iritant. Poate sa cauzeze durere in zona ochilor, insa nu afecteaza vederea.
Simptomele care apar imediat dupa contactul cu substanta sunt:
 durere
 iritatiea ochiului
 lacrimare
 roseata
 neputinta de a-ti tine ochiul deschis
 senzatie de corp strain in ochi
 inflamarea pleoapei
 incetosarea vederii, datorata durerii sau lacrimarii ochiului
Autoingrijire
 Clateste ochiul in cel mai scurt timp de la expunerea lui la substanta iritanta.
Incepe prin a-ti clati ochiul timp de 10 minute inainte de a-l trata. Cu cat substanta chimica sta mai mult timp in
ochi, cu atat devine mai periculoasa.
 Ideal ar fi ca la locul de munca sa fie instalat un dispozitiv de clatire a ochilor cu substanta salina izotonica
sterila. Daca, insa, te afli acasa sau la serviciu nu exista o asmenea instalatie, atunci, foloseste apa rece de la
robinet din abundenta. Daca ai conditiile necesare, clateste-ti ochii in dus, lasand apa sa iti curga pe intreaga fata.
 Tine-ti ochii cat poti de larg in timp ce ii clatesti
Medicatie
Pana la vindecarea suprafetei ochiului, este un risc mare de infectie. De aceea, medicul specialist o sa iti prescrie
antibiotice sub forma de picaturi sau unguent. Interventie chirurgicala In mod obisnuit, nu se apeleaza la astfel de
interventii. Insa in cazul arsurilor severe, poate fi nevoie de operatie la nivelul pleoapelor si a suprafetei oculare.
Daca corneea devine opaca sau are un aspect incetosat, este nevoie de un transplant de cornee. Arsurile chimice,
in special cauzate substante alcaline, pot provoca diferite afectiuni ale ochiului, cum ar fi cataracta sau glaucomul,
care, ulterior, vor necesita interventie chirurgicala. Prevenire
 Poarta ochelari de protectie atunci cand manipulezi substante chimice industriale
 Urmeaza cu atentie instructiunile de folosire a detergentilor
 Depoziteaza substantele chimice in locuri unde copiii nu au acces. Copiii sufera astfel de arsuri chimice in
marea majoritate a cazurilor atunci cand nu sunt supravegheati.
Recuperare
Iritatiile ochiului cauzate de contactul cu diferite substante nu cauzeaza afectiuni grave ale ochiului decat in
cazuri rare. Recuperarea in urma arsurilor chimice cu substante alcaline sau acide difera in functie de adancimea
ranei la nivelul ochiului.

 Arsura de gradul 1: te vei recupera 100%

 Arsura de gradul 2: vei ramane cu cicatrice, dar iti vei recapata acuitatea vizuala
 Arsura de gradul 3: nu iti vei recapata acuitatea vizuala 100%
 Arsura de gradul 4: ochiul iti va fi afectat, fara sanse de recuperare majora.
9.Particularităţile traumatismelor la copii şi profilaxia lor.
Traumatismul ocular reprezintă o cauză importantă de morbiditate, ce determină frecvent pierderea
unilaterală a vederii la copil. Plăgile oculare penetrante reprezintă circa 20-30% din traumatismele oculare
şi pot apărea în urma unor banale accidente de joacă.
32
 www.medtorrents.com
Abordarea unui traumatism ocular, în special la copiii mici, este dificilă. În primul rând este dificilă evaluarea
traumatismului, adesea crescută considerabil de slaba cooperare dintre medic şi copil. Din cauza opoziţiei pentru
o examinare minuţioasă, există riscul de amplificare a leziunii penetrante sau a contuziilor.
O altă problemă este legată de îngrijirea copilului cu traumatism ocular, care poate determina pierderea vederii,
fie prin afectarea directă a structurilor oculare, fie ca urmare a dezvoltării ambliopiei (n.r. – „slăbire a vederii
determinată de leziuni ale mediilor transparente ale globilor oculari, ale unor excese sau bătrâneţii“). Tratamentul
traumatismelor oculare pediatrice este similar cu cel al adultului. În cazul copiilor, există însă o problemă
deosebită, atât la examinarea oculară, cât şi în ceea ce priveşte tratamentul, în sensul că este necesară anestezia
generală. De aceea, se recomandă tratarea copiilor în spitale dotate, cu medici specializaţi, pentru a nu
compromite ochiul chiar din timpul examinărilor.
10. Afecţiunile profesionale oculare (blefaritele, conjunctivitele, cheratitele, cataractele): tratamentul,
profilaxia.
Conjunctivită sau „ochii roșii” este forma cea mai comună de iritație oculară datorată inflamării conjunctivei
(membrana transparentă care acoperă albul ochilor și căptușește pleoapele). Aceasta se înroșește, devine
granuloasă dă mâncărimi, producând o scurgere care, în conjunctivita infecțioasă face că în timpul somnului
pleoapele să se lipească. În conjunctivita alergică – deseori asociată cu rinita alergică – scurgerea este
transparentă, iar pleoapele sunt umflate. Poate exista o sensibilitate anormală la lumină.
 Blefarita (inflamația pleoapelor) provoacă roșeață, iritație și o piele solzoasă la marginea pleoapelor. Pe
pleoape și pe gene pot apărea puncte zgrunțuroase, de secreție uscată. Această afecțiune, asociată uneori cu
mătreața sau eczemele are tendința să reapară periodic.
 Simptomele cataractei sunt: scăderea treptată a vederii, imaginea este ca prin ceață sau fară contur,
schimbarea culorii pupilei, vederea este mai bună fară ochelari, nevoia de a schimba des dioptriile la ochelari, o
senzație de a avea ceva deasupra ochiului și observarea unor inele sau halouri în jurul luminilor. Cataractele pot fi
congenitale sau produse de răniri, boli sau bătrânețe.
 Diferite surse de radiații cum ar fi razele X, microundele, razele infraroșii, radiații ultraviolete puternice
de la soare evitați să priviți direct soarele), surse puternice de căldură pot provoca diverse boli ale ochiului. Purtați
ochelari de soare pentru a reduce riscul de cataractă apărută în urma leziunilor cumulative provocate de razele
ultraviolete.

33