Cap.

8 Calculul de ordinul II

În statica liniară, modelul de calcul utilizat este caracterizat prin admiterea comportării perfect
elastice a materialului şi prin menţinerea poziţiei deformate în domeniul micilor deplasări. În aceste
condiţii, se acceptă cele două ipoteze simplificatoare, şi anume: (1) aplicarea condiţiei de echilibru a
ansamblului forţelor exterioare şi interioare în raport cu poziţia nedeformată a structurii; (2)admiterea
proporţionalităţii între încărcări şi deplasări.
Se ajunge astfel la o simplificare considerabilă a calculului, eliminînd totodată influenţa
modului de deformare a structurii asupra acţiunii forţelor.
Asemenea modele simplificate,din statica liniară, conduc în numeroase cazuri la rezultate care
concordă satisfăcător cu verificările făcute prin măsurători şi experimentări. Totuşi, se întîlnesc
frecvent situaţii cînd este necesar să se facă apel la modele îmbunătăţite, care să se apropie mai mult de
comportarea reală. Utilizarea largă a acestora a devenit posibilă, în condiţii eficiente, datorită
răspîndirii calculului automatizat şi aplicării unor metode de calcul specifice acestuia.
Sînt numeroase cazuri cînd trebuie luată în considerare influenţa deformării structurii asupra
modului de calcul al eforturilor, ceea ce conduce implicit la un calcul neliniar. În cazul structurilor
zvelte, de înălţime mare sau cu deschideri importante nu mai poate fi neglijată modificarea
configuraţiei geometrice datorită încărcării. În asemenea situaţii, eforturile care se dezvoltă efectiv pot
depăşii substanţial pe cele determinate admiţînd ipotezele simplificatoare ale staticii liniare, iar uneori
însăşi stabilitatea echilibrului structurii poate fi pereclitată şi deci trebuie făcute verificări concludente.
Cauzele principale care pot determina necesitatea unui calcul neliniar, caracterizat prin
raportarea condiţiei de echilibru a forţelor la poziţia deformată a structurii, sînt: (1) prezenţa unor
solicitări axiale puternice în elementele structurii, chiar dacă poziţia deformată se menţine în domeniul
micilor deplasări; (2) structuri la care trecerea în poziţia deformată este caracterizată prin deplasări
mari. În ambele situaţii se admite o comportare perfect elastică a materialului structurii, neliniaritatea
avînd aici caracter geometric, deoarece provine din considerarea configuraţiei structurii în poziţia
deformată.
Calculul de stabilitate este utilizat de mult timp în practică ,comparativ cu calculul de ordinul II,
datorită faptului că fenomenul pierderii stabilităţii s-a manifestat , prin producerea unor grave accidente
în construcţii. Fenomenul pierderii stabilităţii este un fenomen extrem de periculos deoarece se produce
brusc făcînd imposibilă orice intervenţie pentru prevenirea scoaterii din exploatare, parţială sau totală, a
construcţiei.
Dintre cele două situaţii menţionate, care conduc la necesitatea unui calcul geometric neliniar,
se va reţine aici cazul structurilor ce cuprind bare supuse la forţe axiale puternice.
Cazurile de structuri cu bare puternic comprimate sînt frecvente, de exemplu structuri de hale
industriale cu poduri rulante grele, structuri etajate ce suportă forţe gravitaţionale mari.
Cît timp în calcul raportarea forţelor se face la poziţia iniţială, rezultă o independenţă între
acţiunea fortelor axiale şi cea a forţelor aplicate transversal, în sensul că solicitarea axială nu
influenţează asupra eforturilor şi deplasărilor datorită încovoierii. Cînd condiţia de echilibru static este
raportată la poziţia deformată, apare o interdependenţă între efectele celor două categorii de forţe, care
se reflectă în relaţii de calcul care nu mai sînt liniare.
Metoda deplasărilor în calculul de ordinul II
În calculul de ordinul II,comparativ cu calculul de ordinul I, trebuie să se ţină seama de
influenţa flexibilităţii structurii, considerînd influenţa forţelor axiale asupra eforturilor.
Astfel, apar bare puternic comprimate (stîlpi încărcaţi axial) cărora li se ataşează un parametru
P
de încărcare axială : v  l
EI

138
 Rigidităţile barelor la rotire de nod şi rotire de bară, precum şi momentele de încastrare perfectă, se
corectează prin introducerea efectului forţei axiale. Tabelul centralizator, cu aceste corecţii, este
prezentat în Tabel 8.1, iar valorile funcţiilor de corecţie funcţie de parametrul de încărcare axială în
Anexa 1.
Aceste corecţii vor afecta numai diagramele unitare m 1,m2 , nu şi diagrama Mp0.
Coeficienţii necunoscutelor care se obţin prin izolare de nod, se obţin la fel ca în calculul de ordinul I.
Pentru coeficienţii necunoscutelor corespunzători gradelor de libertate elastică, folosirea ecuaţiei de
proiecţie este mai avantajoasă întrucît se pot folosii din tabelul 8.1 direct valorile forţelor tăietoare
corectate. Folosirea la calculul acestor coeficienţi a principiului lucrului mecanic virtual implică
v 2  iij
adăugarea unor momente de forma care se înmulţesc cu rotaţiile barelor.
lij
Odată determinaţi coeficienţii necunoscutelor şi termenii liberi urmează rezolvarea sistemului de
0
ecuaţii şi trasarea diagramei finale de moment folosind relaţia M  M p  m1 Z 1  m2 Z 2
Observaţie:
Din cele prezentate anterior rezultă că în calculul de ordinul II se determină atît eforturile cît şi
deplasările secţiunii curente. Eforturile şi deplasările sînt funcţii de forţa axială şi de caracteristicile
barei (E,I şi l).
Teoretic se ajunge ca în momentul în care deplasarea este infinit de mare, rigiditatea barei să
devină egală cu zero, iar bara îşi pierde stabilitatea prin deformare continuă.
Este pus în evidenţă un fenomen pe care statica liniară nu-l poate prinde. Efectul creşterii
sarcinii axiale P este echivalent cu o scădere progresivă a rigidităţii barei. La atingerea valorii P cr
rigiditatea devine echivalentă cu zero şi deformarea barei creşte teoretic indefinit. Acest fenomen este
asemănător ca finalitate, cu acela al flambajului barei.

139
 P M  3i1 (v)
1
T
H

3i
x
y
T 1 (v)
H l

P
1 3i
P M 1 (v)
H T l

x 3i
H y T 1 (v)
l2

P
P M  4i 2 (v)
1 T
H

x 6i
H y T  4 (v )
l
M
P
6i
1
P
M  4 (v )
H T
l

12i
x
y T  2 (v)
H l2
M
P
Tabelul 8.1 Expresiile momentelor încovoietoare şi forţelor tăietoare produse de rotiri de nod şi
translaţii de nod asupra barelor tip din S.B. al metodei deplasărilor
140
Exemplul 1: Se cere să se traseze diagrama de moment utilizînd un calcul de ordinul II pentru structura
din fig. 8.1.
300KN 400KN
50KN
5
2 2I 4 2I

6 I I S.A.

1 3

4 4

Fig.8.1 a) Structură inițială b)Structură auxiliară

Pe baza structurii auxiliare se calculează numărul de grade de libertate cinematică:

W  3B  2 A  S ; W  3  4  2  5  1  1  S .N .D.
I 2 EI 6
i0  ; i24    3i0
6 4 6
2 EI 6
i45    3i0
4 6
Z2 3i24  9
300KN 400KN
50KN
3i0 3i0 4i34   2 (v2 )
 3.92
3i45  9
i0 i0 m1

2i34  3 (v2 )  2.02

Fig.8.2 a) Sistem de bază ; b)Diagramă unitară m 1

P 300
Calculul parametrilor de încărcare axială: v1  l 6  0.67
EI 24000
400
v2  6  0.77
24000
0
Mp  0 (se aplică doar forțe în noduri)
Pentru diagramele unitare m1 şi m2 funcțiile de corecție sînt:
 2 (v 2 )   2 (0.77)  0.98

141
 3 (v 2 )   3 (0.77)  1.01
1 (v1 )  1 (0.67) =0.9696
 4 (v 2 )   4 (0.77)  0.99

6i34
 4 (v2 )  0.99
l
m2

6i34
 4 (v2 )  0.99
3i12 l
1 (v1 )
l
Fig.8.3 Diagramă unitară m2

Calculul reacțiunilor unitare r11 şi r12 prin izolare de nod:

r11 r12

9
9

3.92 0.99
r11  21.92 ; r12  0.99
Reacțiunea r22 se obține prin ecuație de proiecție:
r22  T21  T43  0.313  0.0683  0.381
3i12 3
T21  2
1 (v1 ) =  0.82  0.0683
l 36
12i 12
T43  234  2 (v 2 )   0.9406  0.313
l 36
1 (v1 )  0.82 ;  2 (v 2 )  0.9406
R1 p  0 ; R2 p  50
21.9 Z 1  0.99 Z 2  0
 0.99 Z 1  0.38Z 2  50
Z 1  6.73 ; Z 2  149.14
M 12  0.48  149.12  71.57
M 42  9  6.73  60.57
M 45  9  6.73
M 43  3.92  6.73  0.99  149.12  121.24
M 34  2.02  6.73  0.99  19.12  134.03

142
 60.57
121.24

60.57

71.56 134.03

Fig. 8.4 Diagramă finală de moment

Exemplul 2: Se cere să se traseze diagrama de moment utilizînd un calcul de ordinul II pentru structura
din fig. 8.5
300KN 300KN
15KN/m Z1 15KN/m Z2
40KN
40KN
2 I 3 3i0

4 1.5i0 S.B.
I

Fig. 8.5 a) Structură inițială b)Sistem de bază

Calculul rigidităților practice:
EI EI 6
i0  ; i12    1.5i0
6 4 6
Calculul parametrilor de încărcare axială:
P 300  45
v 4  0.48
EI 24000

143
 pl 2
 67.5
8

S.A. M p0

0
Fig. 8.6 a) Structură auxiliară b) Diagramă M p

4i12 2 (v)  5.94

6i
 4 (v)  2.24
3i23  9 l
m1
m2

2i123 (v)  3
6i
 4 (v)  2.24
l
Fig.8.7 Diagramă unitară m1 b)Diagramă unitară m2

Calculul funcțiilor de corecție pentru diagramele unitare m 1 şi m2 :

 2 (v)  0.9923 ;  3 (v)  1.0038 ;  4 (v)  0.9961 ;  2 (v)  0.9769
Calculul reacțiunilor r11 şi r12 prin izolare de nod:
r11 r12

9
5.94 2.24
r11  14.94 ;
r12  2.24

144
 40
R2 p 1

Fig.8.8 Calculul reacțiunii R2p utilizînd principiul lucrului mecanic virtual

Calculul reacțiunii r22 prin ecuație de proiecție:

r22  T21
r22 R1 p
T21
12i
67.5
T21   2 (v)  1.098
l2
R1 p  67.5
14.94Z 1  2.24Z 2  67.5
 2.24Z 1  1.098Z 2  40
Z 1  14.37; Z 2  65.76
Diagrama finală de moment încovoietor se obține prin suprapunere de efecte folosind relația:
0
M  M p  m1 Z 1  m2 Z 2
M 12  3  14.37  2.24  65.76  104.19
M 21  5.94  14.37  22.4  65.76  61.94

61.94

104.19
Fig. 8.9 Diagramă finală de moment

145
Exemplul 3: Se cere să se traseze diagrama de moment utilizînd un calcul de ordinul II pentru structura
din fig. 8.10

400KN 450KN 450KN Z1 Z2

20KN/m 400KN 20KN/m
60KN 60KN
5
2 2I 4 2I 3.33i0
2i0

5 I I S.B
i0 . i0

1 3

5 3

Fig.8.10 a) Structură iniţială ; b) Sistem de bază

EI 2 EI 2 EI 5
Calculul rigidităţilor practice: i0  ; i24   2i0 ; i45   3.33i0
5 5 3 5
Calculul parametrilor de încărcare axială:
P 400  50 450  50  30
v1  l 5  0.68 ; v 2  5  0.74
EI 24000 24000

pl 2 pl 2 3i24  6
 62.5  22.5
8 8

4i34 2 (v2 )
3i45  10
M p0 m1

2i343 (v2 )  2.01

0
Fig. 8.11 a) Diagramă M p ; b) Diagramă m1

 2 (v 2 )   2 (0.74)  0.9816
 3 (v 2 )   3 (0.74)  1.009

146
 6i34
 4 (v2 )  1.19
l

m2

6i34
 4 (v2 )  1.19
3i12 l
1 (v1 )  0.58
l
Fig.8.12 Diagramă unitară m2
1 (v1 )  1 (0.68)  0.9687
 4 (v 2 )   4 (0.74)  0.9908

r11
 r11  19.92
6 10 r22
3.92
T21 T43
r12
 r22  T21  T43

 r12  1.19

1.19 3i12 12i34

T21   1 ( v1 ) ; T43   2 (v 2 )
l2 l2

1 (v1 )  1 (0.62)  0.8146  T21  0.098

 2 (v 2 )   2 (0.74)  0.945  T34  0.454
 r22  0.552

R1 p

62.5 22.5  R1 p  40

Pentru obţinerea reacţiunii R2 p se foloseşte principiul lucrului mecanic virtual.

60  1  R2 p  1  0  R2 p  60
19.92 Z 1  1.19 Z 2  40
 1.19 Z 1  0.552 Z 2  60
Z 1  5.15; Z 2  119.79

Calculul momentelor încovoietoare la capetele barelor prin suprapunere de efecte:

147
M 12  0.58  119.79  69.47
M 42  62.5  6  5.15  93.4
M 45  22.5  10  5.15  29
M 43  3.92  5.15  1.19  119.79  122.3
M 34  2.018  5.15  1.19  119.79  132.2
93.4

29 122.3

69.17 139.2
Fig. 8.13 Diagramă finală de moment

Exemplul 4: Se cere să se traseze diagrama de moment utilizînd un calcul de ordinul II pentru structura
din fig. 8.14

300 KN 400KN 300 KN

400KN
50KN 50KN Z1
2 2I 4 3i0
Z2
6 I I i0 S.B. i0

1 3

Fig.8.14 a)Structură iniţială ; b) Sistem de bază

Calculul parametrilor de încărcare axială:

400 300
v1  6  0.77 ; v 2  6  0.67
24000 24000

148
 4i12 2 (v1 )  4.4 1

3i24  9
m1

1

2i12 3 ( v1 )  1.96 6

Fig. 8.15 a) Diagramă unitară de moment m1 b) Diagramă de deplasări virtuale

 2 (v1 )  1.01007
 3 (v1 )  0.99008
r11 r12

4.04 0.99
r11  13.04 ; r12  0.99
6i12
 4 (v1 )  0.99
l

m2

6i12 3i34
 4 (v1 )  0.99 1 (v2 )  2.91
l l
Fig.8.16 Diagramă unitară m2

r22

T21 T43
12i12
T21   2 (v1 )  0.31
l2
149
 3i34
T43  1 (v 2 )  0.068
l2
 r22  0.33
R1 p  0 ; R2 p  50
Sistemul de ecuaţii are forma:
13.04 Z 1  0.99 Z 2  0  Z 1  12.45
 0.99 Z 1  0.38Z 2  50  Z 2  164.02
Diagrama finală de moment se obţine prin suprapunere de efecte folosin relaţia :
0
M  M p  m1 Z 1  m2 Z 2
M 12  1.96  12.45  0.99  164.02  186.4
M 21  4.04  12.45  0.99  164.02  112.08
M 34  2.91  164.02  447.3

112.08

M II

186.4 447.3
Fig.8.17 Diagramă finală de moment în calculul de ordinul II

150