DISCIPLINA: NURSING

REFERAT

EVOLUŢIA MEDICINII. PERSONALITĂŢI REPREZENTATIVE

1
 EVOLUŢIA MEDICINII ÎN SECOLUL XIX.

Numeroase descoperiri au condus la progrese importante în diagnosticul şi tratamentul

bolilor precum şi în dezvoltarea intervenţiilor chirurgicale.
În jurul anului 1819, în Franţa, Rene Laennec (1781 - 1826) introduce stetoscopul, până
astăzi cel mai utilizat instrument în examinarea medicală.
Lucrările lui Marie Bichat (1771 - 1804), în Franţa, asupra ţesuturilor pun bazele
histologiei, în timp ce germanul Rudolf Virchow (1821 - 1902), în Berlin (Germania)studiază
substraturile anatomo-patologice ale bolilor şi emite cunoscută teorie a patologiei celulare.
Descoperirile fundamentale în lumea microorganismelor ale lui Louis Pasteur (1822 -
1895) şi ale lui Robert Koch (1843 - 1910) contribuie la dezvoltarea Microbiologiei, ale lui Emil
von Behring (1854 - 1917) şi Ilia Mecinicov (1845 - 1926) pun bazele Imunologiei. Pornind de
la aceste descoperiri, obstetricianul maghiar Ignaz Semmelweis (1819 - 1865) introduce Asepsia
iar Joseph Lister (1827 - 1912), în Anglia foloseşte pentru prima dată fenolul că substanţa
antiseptică.
Pe tărâmul fiziologiei sunt de remarcat lucrările francezului Claude Bernard (1813 -
1878) asupra funcţionarii glandei tiroide, ficatului şi asupra sistemului nervos vegetativ şi ale lui
Ivan Petrovici Pavlov (1849 - 1936), în Rusia, cu privire la reflexele condiţionate.
Spaniolul Santiago Ramon y Cajal (1852 - 1934) a contribuit la cunoaşterea structurii
sistemului nervos.
Wilhelm Rontgen, în Germania, (1845 - 1923) descoperă în 1895 razele X şi le aplică în
investigarea organelor interne.
Introducerea narcozei cu eter în America în de către americanul William Thomas
Morton în 1846, a anesteziei locale cu cocaină în 1884 de austriacul Christian Koller şi
rachianesteziei în 1898 de către August Bier în Germania contribuie la dezvoltarea furtunoasă a
chirurgiei.
Pasteur a reușit să revoluționeze medicina demonstrând rolul microbilor în transmiterea
bolilor infecțioase. La concurență cu Pasteur s-au aflat cercetările savantului german Robert
Koch, părintele microbiologiei, cel care a descoperit bacilul tuberculozei, holerei și antraxului.
Din munca celor doi oameni de știință s-au pus bazele Teoriei Germenilor, pe la 1880, adică a
microbilor care provoacă bolile infecțioase.

2
 Noțiunea de acid nucleic sau nuclein a fost emisă pentru prima dată în 1870 de către
medicul elvețian Friedrich Miescher, cercetând nucleul leucocitului uman a descoperit o
substanță cu caracter slab acid căreia nu i-a putut preciza funcția. Însă abia în luna februarie a
anului 1953, doi savanți de la Universitatea Cambridge – Francis Crick și James Watson – au
anunțat descifrarea structurii moleculei de ADN – celebrul „dublu helix” sau „elicea vieții”.
Și savanții români s-au numărat printre pionerii medicinei de la sfârșitul secolului XIX-
începutul secolului XX. Însă cel care se distinge cu o descoperire ce a putut ajuta întreaga
omenire este Nicolae Paulescu, cel care a identificat insulina. După zeci de ani de cercetare
asupra pancreasului și a bolii care îl afectează – diabetul, Paulescu a descoperit în interiorul
pancreasului un produs activ antidiabetic, pe care l-a numit „pancreină”, substanță ce este astăzi
cunoscută ca fiind insulina.
Anestezia – lipsa simțurilor, inclusiv a durerii – s-a dezvoltat ca specialitate medicală
odată cu descoperirea primelor substanțe anestezice: opium, morfină. Însă înainte de acestea s-a
observat că eterul, utilizat în anii 1800 ca drog recreațional în cadrul petrecerilor, poate fi folosit
pentru a aduce în stare de inconștiență pacienții în timpul operațiilor. William Morton, un dentist
din Boston, a fost printre primii care au încercat puterile amețitoare ale eterului. Morton l-a testat
mai întâi pe câinele său, apoi pe un pacient căruia i-a extras un dinte fără dureri. Anestezia cu
eter a început să fie folosită în operațiile la care erau supuși răniții din Războiul Mexican.
Procedeul a fost adoptat de chirurgi din America și Europa. O altă etapă importantă este
descoperirea substanțelor pentru relaxarea grupelor musculare. Astfel, în 1942, canadianul
Harold Griffin, a utilizat pentru prima dată curara, o substanță folosită de indieni pentru săgețile
otrăvite. După 1950 au apărut hipnoticele, benzodiazepinele, barbituricele, ventilatoarele
mecanice, gaze care protejează creierul și inima.
Principiul sistemului circulator a fost descris pentru prima dată în 1242 de către medicul
sirian Ibn al-Nafis. Până atunci era considerată valabilă teoria lui Galen, îmbunătățită de
Avicenna. Observații uimitoare despre inimă a făcut și Leonardo da Vinci, în perioada 1511-
1519, autorul unor schițe revoluționare despre structura inimii, mișcarea de rotație a inimii
pentru pompare, circulația sângelui prin valva aortică. Dar abia în 1628, William Harvey
descoperă sistemul prin care sângele circulă în organism și definește inima ca organul
responsabil cu pomparea sa. Cu peste 200 de ani mai târziu, în 1900, biologul austriac Karl
Landsteiner descoperă cele 4 grupe de sânge și realizează sistemul de clasificare: 0, A, B, AB.

3
Determinarea grupei sanguine a fost crucială pentru realizarea de transfuzii sigure, o practică
medicală vitală, necesară în toate ramurile medicinei.
Razele X au fost descoperite, în 1895, de Wilhelm Conrad Rontgen, un excepțional om
de știință, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 1901. El a utilizat pentru prima dată aceste
raze electromagnetice pentru a crea o imagine a mâinii soției sale. Radiografia doamnei Rontgen
a ajuns în scurt timp să fie publicată în toate ziarele și revistele din Europa și America. Încă din
februarie 1896, razele X au început a fi folosite în medicină pentru a vizualiza oasele rupte.
Dezvoltarea unor noi ramuri ale biologiei precum imunochimia, imunogenetica,
imunopatologia, vor atrage după sine una dintre cele mai spectaculoase realizări ale secolului
XX: transplantul de organe. Profesorul Cristian Barnard reuşeşte în 1967 efectuarea primelor
grefe cardiace, ulterior chirurgia transplantului extinzându-se şi la alte organe interne ca rinichi,
ficat, grefe intestinale, şi de membre, etc. Descoperirea culturilor de ţesuturi pusă la punct de
Alexiss Cărel (1873-1955) va deschide calea cercetării în inframicrobiologie. Datorită tehnicilor
culturilor de celule, s-a reuşit obţinerea vaccinului antipoliomielitic.
După descoperirea sulfamidelor în anul 1938 de către Gerhard Domagk (1895-1964), în
1944 o echipă a Universităţii Oxford, condusă de Sir Alexander Fleming (1881-1955), va reuşi
să izoleze şi să stabilizeze primul antibiotic operant, penicilina, ce vă atrage după sine sinteza
unui număr important de alte antibiotice, revoluţionând terapia bolilor infecţioase. Era medicinei
moderne a culminat cu descoperirea penicilinei de către Alexander Fleming în 1928. Majoritatea
bolilor de origine bacteriană au putut fi pentru prima dată complet vindecate, iar penicilina,
primul antibiotic, era incredibil de eficientă chiar și la doze mici, deoarece la început microbii
erau extrem de sensibili la tratamente. Înainte de descoperirea antibioticelor, cei care sufereau
răni la picioare, de exemplu, aveau de ales între amputare și moarte.
În paralel cu importantele descoperiri din domeniul medicinei în secolul XX vor începe
să se dezvolte în toate ţările europene şcoli pentru formarea asistentelor medicale. Fondatorii
acestor şcoli alături de puterea publică, vor căuta să-şi finalizeze iniţiativele de formare a
cadrelor medicale şi recunoaşterea profesiei de asistent medical.
Realizarea modelelor de nursing au importanţă în orientarea îngrijirilor centrate pe
pacient. Diagnosticul nursing – este o judecată clinică despre individ, familie sau răspunsurile
comunităţii la problemele de sănătate/procesele vieţii actuale sau potenţiale. Un diagnostic de
nursing asigura bazele pentru selecţia intervenţiilor nursing, este răspunzător pentru realizarea

4
evaluărilor făcute de fiecare nursă. Judecata clinică a individului, familiei sau comunităţii şi
dorinţa de a creşte starea de bine şi a creşte conduita de sănătate specifică în nutriţie şi exerciţiu.
Diagnosticul de promovare a sănătăţii poate fi folosit în orice stare de sănătate şi nu reclamă
niveluri curente de îmbunătăţire. Intervenţiile sunt selectate în ceea ce priveşte individul, familia
sau comunitatea estfel încât să asigure cât mai bine abilitatea de a îmbunătăţi datele de evaluare.
Virginia Henderson (1897-1996) descrisă ca fiind prima doamnă a nursingului, scripter,
cercetător avid, vizionar, este considerată de mulţi cea mai importantă figură a nursingului
secolului XX. A descris rolul asistenţei medicale ca fiind substitutiv (înlocuind persoana),
suplimentar (ajutând individul), şi complementar (lucrând cu individul). Toate acestea cu scopul
de a ajuta individul/pacientul să se descurce, pe cât posibil singur.
Începând din 1960 Virginia Henderson a dat nursingului o varietate de definiţii în cadrul
cărora funcţia principală o are asistenta. Una dintre acestea, clasică, este: „asistenta face pentru
alţii, ceea ce ar face aceştia, dacă ar avea puterea, dorinţa şi cunostiintele necesare”; asistenta
trebuie să-l facă pe pacient să devină independent de ea cât de repede posibil.
În ultimele decenii nursingul va evolua ca o profesie ştiinţifică, caracterizându-se prin
sporirea cercetărilor în rândul profesioniştilor şi alcătuirea unei baze conceptuale de practici.
Modelul conceptual al Virginiei Henderson apreciază individul ca fiind un tot unitar
caracterizat prin nevoi fiziologice şi aspiraţii denumite generic nevoi fundamentale. Acestea
sunt:
A respira. Respiraţia este procesul fiziologic prin care oxigenul din aerul atmosferic
ajunge până la nivelul celulelor, unde este folosit În reacţiile de oxido-reducere, dioxidul de
carbon rezultat fiind eliminat din organism prin expiraţie;
A bea şi a mânca. Apa reprezintă aproximativ 60% din greutatea organismului adult, ea
având un rol deosebit de important În bună desfăşurare a proceselor fiziologice ale organismului.
Nevoia de a elimina. Organismul este un sistem deschis în permanenţă interacţiune cu
mediul înconjurător, schimbând cu acesta materie şi energie; eliminarea satisface nevoia
organismului de a îndepărta anumite substanţe nefolositoare rezultate din metabolism sau
digestie;
Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postura. Nevoia de a te mişca şi a avea o bună
postura reprezintă un aspect esenţial al mecanismului de integrare a individului în mediul
înconjurător şi orice disfuncţionalitate legată de această nevoie fundamentală are repercursiuni în

5
plan fizic, psihic şi social; menţinerea independenţei de mişcare şi a unei bune posturi presupun
integritatea structurală şi funcţională a sistemului osos, sistemului muscular, sistemului nervos,
aparatului vestibular;
Nevoia de a dormi şi a se odihni. Somnul reprezintă o extindere a procesului de
inhibiţie la nivelul scoarţei cerebrale, expresia somatică a unei decuplări temporale a individului
faţă de mediul exterior.
Nevoia de a se îmbrăca şi dezbraca. Omul este o fiinţă socială. Integrarea în grup se
tace pe baza unor comportamente învăţate, a unor valori asumate. Îmbrăcămintea are valoare
practică (protejează corpul de variaţiile climei) dar şi valoare de simbol (exprima personalitatea
şi unicitatea individului); dificultatea sau imposibilitatea de a se îmbrăca, dezbrăca, de a purta
îmbrăcăminte adecvată este percepută de către individ ca o lezare a libertăţii sale cu implicaţii în
percepţia sentimentului de demnitate şi autorespect.
Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale.
Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele.
Nevoia de a comunica.
Nevoia de a evita pericolele.
Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia.
Nevoia de autorealizare.
Nevoia de a se recreea.
Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea.
În activitatea sa, asistenta medicală se poate confrunta cusurse de dificultate. Acestea
sunt reprezentate de lipsa de forţă, voinţă saucunoştinţe ale pacienţilor. Competenţa asistentei
rezidă tocmai în cunoaşterea sursei dedificultate şi în adaptarea îngrijirilor acordate în această
situaţie. Ea trebuiesă fie o iniţiativă proprie a asistentei, nefiind determinată derecomandarea
medicului. În urma procesului nursing, se tinde să se obţină ameliorareadependenţei, iar ideal ar
fi câştigarea independenţei pacientului.Rolul profesional al asistentului medical îi oferă abilitatea
de a comunica eficientcu pacientul şi cu familia acestuia, de a fi un bun educator, furnizor de
îngrijire,manager al îngrijirilor dar şi mediator, găsind modul cel mai corespunzător deîngrijire
de care pacientul are nevoie.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a subliniat încă din 1986 că sănătatea este mult
prea importantă pentru a fi lăsată numai practicienilor din domeniul sanitar; educaţia şi

6
elaborarea de politici trebuie să fie centrale pentru dezvoltarea sănătăţii la nivel individual,
comunitar şi naţional.