CARACTERISTICILE COPILULUI

CU TULBURARI DE INVATARE

Învăţarea umană aceasta reprezintă o activitate foarte complexă,

deosebit de importantă pentru adaptare, constând în însuşirea de cunoştinţe
(învăţarea cognitivă), de operaţii mintale (învăţarea formativă), de deprinderi
în domeniul vorbirii orale, al citirii şi al scrierii (învăţare instrumentală),
de sentimente (învăţare afectivă); de comportamente şi deprinderi manuale
(învăţare practică) etc.
În toate aceste tipuri de învăţare, deficienţii întâmpină dificultăţi mai mult
sau mai puţin accentuate acestea depinzând, în mare măsură, de tipul si gravitatea
deficienţei: pentru deficienţii mintal cele mai mari dificultăţi le creează
învăţarea cognitivă pentru cei senzoriali învăţarea instrumentală, iar
pentru cei comportamentali, învăţarea morală. Dificultăţile întâmpinate
depind şi de vârsta copiilor deficienţi şi de nivelul experienţei anterioare.
Astfel, în perioadele incipiente de instruire, elevii cu handicap întâmpină
dificultăţi majore în învăţarea cognitivă şi, de aceea, accentul va trebui pus
pe învăţarea predominant afectivă şi motivaţională, însoţite de învăţarea
motrică şi morală.
Referiridu-se la relaţia dintre învăţare şi dezvoltare, P. Golu consideră ca
dezvoltarea este inseparabilă de învăţare: în contextul învăţării are lor gestaţia
fenomenelor dezvoltării; dezvoltarea se prepară, îşi acumulează datele; la nivelul
dezvoltării, învăţarea se împlineşte şi se finalizează. Dezvoltarea îşi are rădăcinile
în şi se explică prin învăţare, iar învăţarea îşi găseşte raţiunea de a fi prelungindu-se
în dezvoltare.
Principalele tulburări de învăţare ale copilului deficeint sunt:
 dificultăţi de atenţie din cauza cărora elevii nu se pot concentra
asupra lecţiei decât pentru scurt timp
 dificultăţi de motricitate generală şi fină şi de coordonare spaţială
 dificultăţi în prelucrarea informaţiilor perceptive, în strânsă
legătură cu deficienţele memoriei de scurtă durată
 insuficienţe în ceea ce priveşte strategiile de învăţare
 diferite tulburări ale limbajului
 dificultăţi de scriere şi citirea
 dificultăţi în însuşirea simbolurilor: matematice; a calculului
matematic şi a noţiunilor spaţio-temporale
 dificultăţi în stabilirea unor relaţii interpersonale

1
 Studiind problematica dificultăţilor de învăţare întâmpinate de elevii din
clasele mici şi mijlocii la diferite discipline de învăţământ, D. Ungureanu
consideră că aceste dificultăţi de învăţare pot fi determinate atât de cauze
intrinseci personalităţii (chiar organismului) cât şi de factori exteriori (insuficienta
pregătire pentru debutul şcolar, propunerea unor obiective prea ambiţioase pentru
aceasta clasă de debut şcolar). El consideră că principalele domenii în care se
manifestă dificultăţile de învăţare sunt: limbajul oral, grafia şi lexia, calculul şi
raţionamentul matematic, cu alte cuvinte.tulburări instrumentale. Rezultă de aici
că profilaxia şi terapia tulburărilor instrumentale trebuie situate în centrul
activităţilor de sprijin a copiilor cu probleme de învăţare la debutul şcolar şi în
primele clase ale ciclului primar.
În concluzie, se poate afirma că în cazul persoanelor cu handicap,
relaţia obişnuită dintre învăţare şi dezvoltare se modifică în mod evident,
transformându-se într-o relaţie mai complexă, cu trei factori de bază: învăţare-
dezvoltare-compensare.
În acest tip de relaţie, învăţarea ne apare atât ca factor de dinamizare a
proceselor dezvoltării psihosociale, în general, cât şi ca factor de echilibrare
treptată; de corectare a abaterilor de la traseul obişnuit al dezvoltării, cu alte
cuvinte un factor important pentru realizarea a ceea ce numim dezvoltare
compensatorie, în condiţiile unei învăţări orientată formativ.
Ca lege a procesului dezvoltării compensaţia acţionează în
direcţia reechilibrării acestui proces, ori de câte ori intervine un factor
perturbator (o deficienţă, o disfuncţie, o incapacitate etc). Fenomenul dezvoltării
compensatorii este prezent la toate categoriile de deficienţi/la fiecare categorie
având însă un anume specific şi anumite limite.

2
 BIBLIOGRAFIE:

1. Cristea, Sorin – „Dictionar de termeni pedagogici”, Ed. Didactica si

Pedagogica, R.A. Bucuresti;
2. Popescu - Neveanu, P. – “Dicţionar de psihologie”, Ed. Stiintifica,
Bucuresti, 1971;
3. Popescu - Neveanu, P. – “Creativitate şi învăţare” în “Revista de
Pedagogie”, 1/1980;
4. Zlate, M. - „Psihologia mecanismelor cognitive”- Ed. Polirom,
Bucureşti, 1999.