COLEGIUL TEHNIC ‘’CF.

UNIREA” PASCANI

PROIECT
DE
ATESTAT

Elev: Prof. coord:

Costea Iuliana

2009

1
 ANALIZA CALITATII
BAUTURILOR ALCOOLICE

2
 CUPRINS

Argument………………………………………………………………3

Cap. I NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND CALITATEA

1.Concepte de baza in teoria calitatii……………………………………….6

2. Indicatorii noncalitatii……………………………………………………11
3. Metoda demeritelor……………………………………………………….12
4. Ipostazele calitati………………………………………………………….13

Cap. II CALITATEA BAUTURILOR ALCOOLICE

1 . Clasificarea, caracteristicile, controlul calitatii bauturilor alcoolice …18

1.1. Berea…………………………………………………………………….19
1.2. Vinul…………………………………………………………………….21
1.3. Bauturi alcoolice distillate.....................................................................26

Cap. III FACTORI CARE INFLUENTEAZA CALITATEA BAUTURILOR

ALCOOLICE

1. Factori care actioneaza in sfera

productiei……………………………………………………………….29
2. Factori care actioneaza in sfera comertului.........................................35

Cap. IV PROTECTIA CONSUMATORILOR DE BAUTURI ALCOOLICE

1. Cadrul legislativ privind drepturile consumatorilor de bauturi
alcoholice…………………………………………………………………..38
2. Etichetarea bauturilor alcoolice………………………………………….39

3
 Argument

Bauturile alcoolice sunt alimente facultative in alimentatia omului; totusi, ele sunt
aproape nelipsite in consumul zilnic al populatiei.
Desi piata internationala a bauturilor este, in general, in crestere, se observa totusi
fenomene care retin atentia oamenilor de afaceri, avand la baza pozitia foarte inegala a
acestor produse in statisticile nationale si internationale, precum si tendintele ce le
manifesta. Atractia fata de bauturile alcoolice este consecinta unei deprinderi realizate
prin asocierea dintre proprietatile lor senzoriale si efectele favorabile exercitate de
etilalcool.
Prin modificarea raportului dintre procesele de exercitare si cele de inhibitie, care stau
la baza activitatii nervoase superioare, bauturile alcoolice in cantitati mici, ridicand
buna dispozitie si prelungesc capacitatea de effort si maresc cantitatea de travaliu
exterior produs, ceea ce genereaza ideea ca aceste produse dau putere si alcatuiesc un
adjutant in munca.
Interesul fata de bauturile alcoolice se exprima si prin faptul ca ele ajuta pe om, fie la
exaltarea sau trairea mai din plin a unor succese, fie la refugierea dintr-o realitate
neconvenabila sau la emiterea unui necaz.
Intrucat alcoolul este nociv, pentru a evita efectele unui consum exagerat este necesar sa
se cunoasca limitele pana la care riscul ingerarii de bauturi alcoolice este minim.
Este recomandat ca volumul de bauturi alcoolice consumat sa nu aduca mai mult de
20-25g de alcool pentru adultul de 60-65kg, ceea ce inseamna cca 600 ml bere sau 200-
250 ml vin de masa.
Se recomanda ca femeile in perioada maternitatii sa renunte complet la consumul de
bauturi alcoolice.
Valoarea de consum a bauturilor alcoolice constituie obiectul de studiu al merceologiei
alimentare. Bauturile alcoolice sunt studiate multilateral, analizandu-se modul in care
materiile prime agricole si procesele tehnologice contribuie la obtinerea performantelor
calitative ale produselor, principiile de sistematicastiintifica si practica ale bauturilor pe
grupe si subgrupe , metodologia de selectionare, determinare si verificare a
proprietatilor si caracteristicilor de calitate, defectologia, falsificarile, problemele de
ambalare, pastrare, transport, comercializare si de garantie a calitatii produselor.
Nivelul productiei de vinuri este in functie de o serie de factori si in primul rand in
functie de suprafetele cultivate de vita de vie, de productia de struguri de vinificatie, de
politicile de productie adoptate in acest sector de diferite state, de conditiile climatice
etc..
Data fiind marea varietate de sortimente, ca si faptul ca fiecare vin este rezultatul
conditiilor pedoclimatice si al celorlalte conditii in care este produs, vinurile pot fi
studiate numai in cadrul tarilor producatoare. Cea mai mare parte a productiei de
vinuri se consuma in tara producatoare.
Consumul global de vinuri se cifreaza la circa 261 milioane de hectolitri sau circa 90%
din productie.
Nivelul consumului global de vin este in functie de o serie de factori, printre care:
marimea populatiei, nivelul veniturilor, pretul vinului, structura consumului pe grupe

4
de varsta si sexe si pe nationalitati etc..
In ceea ce priveste consumul de vermuturi pe piata europeana, in Suedia a avut loc in
ultimele decenii o scadere considerabila a consumului ( in special de vermuturi suedeze
si intr-o oarecare masura vermuturile italiene).
Norvegia este o mare producatoare si consumatoare de vermuturi, in ultimele decenii
crescand consumul , considerabil.
Vermutul italian este cel mai apreciat, Italia exportand vermut in:Belgia, Luxemburg,
Franta, Germania, Olanda, Danemarca, Irlanda, Norvegia (reprezentand 8-10 % din
consumul de vermuturi al acestor tari).
Productia germana de vermuturi a scazut continuu dupa 1984, dar consumul acestui
produs mentinandu-se in limite onorabile, fiind preferate, in ordine, cele italiene,
frantuzesti , grecesti si spaniole.
Pe piata mondiala, cele mai cunoscute si mai apreciate vermuturi sunt cele trei marci
italiene de vermuturi: Martini, Cinzano si Ricadona.
In Romania, productia si consumul de vermuturi au cunoscut o evolutie pozitiva dupa
1991, liderul pe piata romaneasca fiind marca “Garrone” cu sortimentul “Garrone
Bianco”. In ultimii ani structura sortimentala s-a diversificat continuu, concurenta a
devenit tot mai mare si mai puternica, comportamentul consumatorilor fiind tot mai
diferit in fata acestor modificari.
Pana in 1991 vermutul era cunoscut pe piata noastra prin intermediul marcii “Mamaia”
produs de Murfatlar.
Astazi, pe langa Garrone, Mamaia, Martini, Cinzano si Ricadona se mai gasesc pe piata
noastra si marcile: Angelli (principalul cocurent al marcii Garrone ), Cappone, Dolce
Vita –produs de Imperial, Cinquo Bella etc..
Pornind de la aceste considerente, in elaborarea temei “Promovarea calitatii
vermuturilor Garrone comercializate de SC. Romanian Drink Service SRL “ mi-am
propus sa ating urmatoarele teme structurate pe trei mati capitole:
- structura sortimentala a bauturilor moderat alcoolice;
- factorii care determina calitatea;
- criterii de evaluare a calitatii;
- cererea consumatorilor privind sortimentul si calitatea vermuturilor;
- promovarea calitatii bauturilor alcoolice la SC. Romanian Drink Service SRL;
- asigurarea calitatii bauturilor alcoolice in cadrul societatii;
- organizarea activitatii de control la nivel national privind calitatea bauturilor alcoolice

In grupa bauturilor alcoolice sunt cuprinse bauturile care au concentratia de alcool

etilic peste 0.5% vol..
Desi sunt alimente facultative in nutritia oamenilor; totusi ele sunt aproape nelipsite in
consumul zilnic al populatiei.
Bauturile alcoolice se clasifica in trei grupe , in functie de continutul de alcool etilic:
-Bauturi slab alcoolice ( cu un continut de alcool etilic de 0.5…6% vol), reprezentate in
special de bere;
-Bauturi moderat alcoolice (cu un continut de alcool etilic de 8…18% vol. ), reprezentate
de vinurile naturale si vinurile speciale;
-Bauturile alcoolice tari (cu un continut de alcool etilic de 20…70% vol.), reprezentate
de rachiurile naturale, rachiurile industriale, lichioruri, bauturi speciale.

5
 Cap. I NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND CALITATEA

1. Concepte de baza in teoria calitatii

1.1 Calitatea, notiune concreta complexa, dinamica.

Notiunea de calitate a produselor si problemele legate de realizarea acesteia i-au

preocupat pe oameni cu mult timp in urma. Dupa unii autori, cuvantul “calitate” sau
“qualitas” isi are originea in latinescul “qualis” care are intelesul de fel de a fi.
Literatura de specialitate furnizeaza un numar considerabil de definitii date
conceptului de calitate. Dupa unii specialisti, calitatea produselor este considerata
satisfacerea unei necesitati; gradul de satisfacere a consumatorului; conformitatea cu
caietele de sarcini; ansamblul mijloacelor pentru realizarea unui produs viabil; un cost
mai mic pentru o utilizare data.
In activitatea practica, pentru definirea calitatii se utilizeaza o serie de termeni
ca, de exemplu:
-calitatea proiectata (calitatea conceptiei) reprezinta masura in care produsul
proiectat asigura satisfacerea cerintelor beneficiarilor si posibilitatea de folosire, la
fabricatia produsului respectiv, a unor procedee tehnologice rationale si optime din
punct de vedere economic;
-calitatea fabricatiei desemneaza gradul de conformitate a produsului cu
documentatia tehnica. Acesta se realizeaza in productie si este determinata de procesul
tehnologic, echipamentul de productie, activitatea de urmarire si control, manopera, etc.
-calitatea livrata, reprezentand nivelul efectiv al calitatii produselor livrate de
furnizor.
Pe masura dezvoltarii productiei industriale, pe masura cresterii si diversificarii
cererii de productie, notiunea de calitate a produsului a evoluat si s-a diversificat,
vorbindu-se despre:
-“calitatea potentiala” , reprezentand calitatea produsului dupa proiectare,
inainte de asimilarea lui in fabricatie;
-“caliatea partiala” , reprezentand raportul dintre calitatea obtinuta si cea
ceruta;
-“calitatea realizata”, acea calitate rezultata in urma verificarii la capatul liniei
de productie.
-“calitatea asigurata” , calitatea care rezulta pe baza unui program unitar
cuprinzand toate activitatile de control ale calitatii (prevenire, masurare si actiune
corectiva)
-“calitatea totala” , in care se integreaza gradul de utilitate, economicitate,
estetica, etc.

6
 Calitatea reprezinta ansamblul de proprietati si caracteristici ale unui produs sau
serviciu care ii confera acestuia proprietatea de a satisface nevoile exprimate sau
implicite.
Pentru succesul deplin al unei firme, aceasta trebuie sa ofere produse sau servicii
care:
1). Sa satisfaca o necesitate, o utilitate sau un scop bine definit
2). Sa satisfaca asteptarile clientului
3). Sa se conformeze standardelor si specificatiilor
4). Sa se conformeze masurilor legale si altor cerinte ale societatii
5). Sa fie disponibile la un pret competitiv
6). Sa fie furnizate la un cost care aduce profit

Intregul profit al factorilor care afecteaza calitatea serviciilor si produselor

( factori tehnici, administrativi si umani ) trebuie orientat spre reducerea, eliminarea si
cel mai important, prevenirea deficientelor de calitate.
Pentru a obtine maximul de eficacitate si pentru a satisface asteptarile
cumparatorului, este esential ca sistemul de conducere a calitatii sa fie adecvat tipului
activitatii si produsului sau serviciului oferit.
Un sistem de conducere a calitatii are doua aspecte interdependente si anume:
1). Nevoile si interesele companiei respectiv atingerea si mentinerea calitatii
dorite la un cost optim
2). Nevoile si asteptarile cumparatorului; pentru cumparator exista o nevoie de
incredere in posibilitatea firmei de a furniza calitatea dorita.
Calitatea produsului se realizeaza in procesul de productie insa se constata in
procesul de consumare a acestora. De aceea se impune evidentierea deosebirilor dintre
calitatea productiei si calitatea produselor.
Obtinerea unei calitati satisfacatoare implica parcurgerea ansamblului de
activitati din “spirala calitatii”, pornind de la prospectarea pietei si sfarsind cu
activitatea de analiza, incercari, desfacere si service.
Spirala calitatii reprezinta un model conceptual al activitatilor interdependente
care isi exercita influenta lor asupra calitatii unui produs sau servicii in intreaga
desfasurare a fazelor incepand cu identificarea nevoilor pana la evaluarea satisfacerii
lor.

Politica in domeniul calitatii reprezinta orientarile si obiectivele generale ale unei

firme in ceea ce priveste calitatea.
Conducerea calitatii reprezinta un aspect al functiei generale de conducere care
determina si implementeaza politica in domeniul calitatii.
Sistemul calitatii este constituit din ansamblul de structuri organizatorice,
responsabilitati, procedee si resurse orientat pentru implementarea conducerii calitatii.
Controlul calitatii cuprinde tehnicile si activitatile cu caracter operational
utilizate pentru indeplinirea cerintelor privind calitatea.
Activitatile menite sa dea incredere conducerii unei firme ca este atinsa calitatea
propusa sunt numite frecvent “asigurarea interna a calitatii”.
Activitatile urmarind sa dea incredere beneficiarului ca sistemul calitatii
furnizorului va conduce la un produs sau serviciu care va satisface cerintele de calitate
exprimate de cumparator sunt denumite “asigurarea externa a calitatii”.

7
 1.2.Caracteristici de calitate:
Aprecierea cantitativa a calitatii presupune, in primul rand, identificarea tuturor
caracteristicilor unui produs si apoi formarea de grupe tipologice in functie de diferite
criterii.
1.In raport cu natura si efectul pe care il au in procesul de utilizare,
caracteristicile de calitate se grupeaza in urmatoarele tipologii:
a).Caracteristici tehnice
Se refera la insusirile valorii de intrebuintare a produsului care confera acestuia
potentialul de satisfacere a utilitatilor consumatorilor. Se caracterizeaza in proprietati
fizice, chimice, biologice, intrinsece structurii materiale a produsului si determinate de
conceptia constructiv-functionala a acestuia. Caracteristicile tehnice sunt direct sau
indirect masurabile obiectiv, cu o precizie suficienta prin mijloace tehnice.
b).Caracteristici psiho-senzoriale
Aceste caracteristici vizeaza efecte de ordin estetic, organoleptic, ergonomic pe
care produsele le au asupra utilizatorilor prin forma, culoare, gust, grad de confort.
Producatorii trebuie sa aiba in vedere permanent faptul ca aceste caracteristici
prezinta o mare variabilitate in timp si spatiu, ca aprecierea lor se afla sub incidenta
unor factori de natura subiectiva.
c).Caracteristici de disponibilitate
Aceste caracteristici reflecta aptitudinea produselor de a-si realiza functiile utile
de-a lungul duratei de viata, aptitudine definita prin doua concepte fundamentale :
fiabilitatea si mentenabilitatea.
Fiabilitatea reflecta capacitatea unui produs de a-si indeplini functiile fara
intrerupere datorita defectiuniilor intr-o perioada de timp specificata si intr-un sistem
de conditii de utilizare dat.
Mentenabilitatea are caracter probabilistic ca si fiabilitatea si masoara sansa ca
un produs sa fie repus in functiune intr-un interval specificat de timp, in conditiile
existente de intretinere si reparatii.
Se exprima printr-o serie de indicatori cum sunt: costul de productie, pretul,
cheltuielile de menetenanta, randamentul, gradul de valorificare a materiilor prime.
d).Caracteristici de ordin social general
Aceste caracteristici vizeaza efectele pe care le au sistemele tehnologice de
realizare a produselor, precum si utilizarea acestora asupra mediului natural, asupra
sigurantei si sanatatii populatiei.
2. Dupa importanta lor in asigurarea utilitatii si functionalitatii produselor,
caracteristicile se grupeaza astfel:
a).Caracteristici de baza (absolut necesare)
b).Caracteristici secundare, care pot sa lipseasca sau pot fi realizate la nivele
inferioare, reducandu-se astfel costurile inutile fara ca gradul de utilitate al produselor
sa fie semnificativ afectat.
3. In functie de destinatia si caracterul folosirii produselor in procesul de consum,
caracteristicile se pot grupa astfel:
a).Caracteristici ale mijloacelor de munca
-durabilitate, greutate, consumuri specifice, temperatura, precizie de lucru,
estetica;
b).Caracteristici ale obiectelor muncii
-usurinta prelucrarii si economicitatea acesteia, asigurarea calitatii cerute
produsului finit, soliditate, componenta chimica.
c).Caracteristici pentru obiectele de consum individual
-gust, forma, rezistenta la rupere si la frecare, elasticitate.

8
 4. Dupa modul de compensare a caracteristicilor de calitate distingem:
a).Caracteristici masurabile direct ( greutate, rezistenta, continutul de substante
utile)
b).Caracteristici masurabile indirect ( fiabilitatea unui utilaj determinata pe baza
probelor de rezistenta la uzura )
c).Caracteristici comparabile obiectiv cu mostra etalon
( numarul de defecte pe cmp de tesaturi, tabla )
d).Caracteristici comparabile subiectiv cu mostra etalon ( grad de vopsire,
finisajul unei mobile, grad de cromare)
5. In functie de modul de exprimare deosebim:
a).Caracteristici cuantificabile: cote dimensionale, greutati, rezistente, debite.
b).Caracteristici atributive: care definesc calitatea prin calificative
( corespunzator, necorespunzator ).
Indiferent de gruparea utilizata, se poate spune ca aceste caracteristici confera
produsului calitatea.

1.3. Standarde, norme, reglementari privind calitatea

Documentele referitoare la calitatea produselor se clasifica astfel:
1).Documente care prescriu calitatea produselor:
-standarde
-caiete de sarcini
-norme tehnice
2).Documente care certifica calitatea produselor:
-buletin de analiza
-certificatul de omologare
-certificatul de garantie
-certificatul de calitate

STANDARDUL reprezinta ansamblul de reguli tehnice obligatoriu prin care se

stabilesc, potrivit nivelului dezvoltarii tehnice intr-un anumit moment, caracteristicile
tehnico-economice pe care trebuie sa le indeplineasca un produs precum si prescriptiile
privind receptia, marcarea, depozitarea, transportul.
Cerintele si documentele necesare pe plan mondial in sistemul calitatii sunt
sintetizate cu standardele internationale ISO 9000 si ISO 9004 inclusiv si anume:
-ISO 9000. Sistemele calitatii. Conducerea si asigurarea calitatii. Linii directoare
pentru alegere si utilizare.
-ISO 9001.Sistemele calitatii. Model pentru asiguarea calitatii in proiectare,
dezvoltare, productie, montaj si service.
-ISO 9002. Sistemele calitatii. Model pentru asigurarea calitatii in productie si
montaj.
-ISO 9003. Sistemele calitatii. Model pentru asigurarea calitatii in inspectii si
incercari finale.
-ISO 9004. Conducerea calitatii si elemente ale sistemului calitatii. Linii
directoare.

ISO 9004 si ISO 9000 dau liniile directoare privind scopurile conducerii calitatii
pentru toate organizatiile.
ISO 9001, 9002, 9003 sunt utilizate pentru asigurarea externa a calitatii in situatii
contractuale.

9
 La ISO 9004 se face apel pentru a crea si implementa un sistem al calitatii si
pentru a stabili in ce masura este aplicabil fiecare element al sistemului calitatii.
Dupa consultarea acestui standard international, furnizorul si beneficiarul vor
consulta ISO 9001, 9002 si 9003 pentru a stabili care dintre standarde este relevant
pentru contract si ce adaptari specifice, daca e cazul, sunt necesare.
ISO 9001 se utilizeaza in cazul in care conformitatea cu cererile trebuie asigurata
de furnizor in mai multe etape care pot cuprinde proiectare, dezvoltare, productie,
montaj si actiuni post livrare.
ISO 9002 este utilizat in cazul cand conformitatea cu cererile trebuie asigurata de
furnizor in timpul fabricatiei si montarii.
ISO 9003 se utilizeaza in cazul cand conformitatea cu cererile trebuie asigurata
de furnizor exclusiv pana la incercarile finale sau testare.
O tendinta noua este introducerea in standardele de produs a unor cerinte
exprese referitoare la regulile de efectuare a controlului calitati, deci a particularizarii
modalitatilor de control de produse sau grupe de produse.

Caietul de sarcini este un document tehnico-normativ care vine sa intregeasca

prevederile standardelor sau normelor tehnice cu noi parametri. Se elaboreaza prin
conlucrarea furnizorului cu beneficiarul, stabilind pe langa nivelul de calitate a
produselor metodele de control, modalitatile de receptie, ambalare, livrare.

Norma tehnica reprezinta documentatia tehnic-economica in care sunt cuprinse

prescriptiile de calitate a unui produs.
Normele tehnice pot fi –departamentale
-de intreprindere (norme interne)

Buletinul de analiza este un document de certificare a calitatii prin care se face o

descriere detaliata a anumitor caracteristici fizice, mecanice ale produsului.

Certificatul de omologare este documentul prin care se face omologarea

produselor, cu scopul de a verifica daca produsele noi corespund documentatiei tehnico-
economice.
Omologarea se face in doua etape :
a).Omologarea preliminara (de prototip) in urma careia unitatea producatoare
poate trece la pregatirea fabricatiei si executiei serie zero (tiparul de proba).
b).Omologarea finala, pe baza careia se definitiveaza documentatia pentru
fabricatie de serie.

Certificatul de garantie este documentul prin care se garanteaza calitatea

produsului. Un certificat de garantie cuprinde:
-denumirea completa a produsului
-data livrarii catre unitatea beneficiara sau data cand a avut loc vanzarea
-termenul de garantie
-semnatura conducatorului unitatii
Certificatul de garantie are un dublu rol:
-confirma calitatea produsului
-garanteaza cumparatorului remedierea defectelor aparente sau ascunse ivite in
perioada de garantie (care obligatoriu va fi inscrisa in certificat)

10
 Certicatul de calitate este documentul care certifica calitatea produselor in
raportul dintre unitati. El trebuie sa mentioneze incercarile fizice, mecanice, chimice,
organoleptice si probele la care a fost supus produsul in conformitate cu documentele
tehnico-normative sau alte conditii de calitate prevazute in contract.
Se semneaza de conducatorul unitatii si de seful compartimentului CTC.

2. Indicatorii de caracterizare a nivelului calitatiii

Indicatorii calitatii produselor constituie expresii cantitative ale caracteristicilor

acestora si arata masura in care un anumit produs, in procesul utilizarii, indeplineste
conditiile specifice destinatiei sale.
Daca un indicator al calitatii se refera la o singura caracteristica el se numeste
indicator simplu; daca se refera la mai multe caracteristici sau la intreg produsul el se
numeste indicator complex, iar daca serveste ca baza la caracterizarea calitatii prin
comparare se numeste indicator de baza.
In functie de sursa de informatie, indicatorii calitatii produselor pot fi planificati
si efectivi(faptici).
Calitatea poate fi urmarita si analizata printr-o serie de indicatori la baza carora
se pun caracteristicile esentiale care exprima parametrii functionali ai produselor.
a).Indicatori partiali ai calitatii produselor care exprima conditiile normale,
medii de utilizare a produselor, acestea fiind reflectate in standarde. Astfel, sunt fixate
pentru producatori anumite limite in care trebuie sa se incadreze caracteristicile
produselor, cum ar fi:
-caracteristici de calitate a materiilor prime, materialelor, semifabricatelor;
-caracteristici tehnice, dimensionale, fizico-chimice
-conditiile de desfasurare a procesului de productie
b). Indicatori ce exprima:
-volumul, valoarea si ponderea produselor de calitate superioara in totalul
productiei;
-volumul, valoarea si ponderea produselor de calitate inferioara in totalul
productiei;
Indicatorii de calitate se pot grupa astfel:
1.Indicatori ai calitatii productiei- care exprima procesul de inoire a productiei
prin modernizari, asimilari.
2.Indicatori ai calitatii produselor- care reflecta in final caracteristicile
produselor ca rezultat al procesului de conceptie si executie. Cei mai importanti sunt:
I. Indicatori partiali ai calitatii produselor(specifice), masoara gradul de
dezvoltare a caracteristicilor specifice fiecarui produs prevazut in
standarde, norme interne sau caiete de sarcini sub forma unor limite pe
care trebuie sa le respecte produsele.

11
 I. Indicatorii claselor sau sorturilor de calitate se utilizeaza in ramurile
industriale unde produsele pot fi incadrate pe mai multe clase de calitate
(I,II). Indicatorul utilizat este ponderea productiei de o anumita calitate
(extra,I,II) in totalul productiei. Pentru exprimarea sintetica a calitatii
intregii productii se utilizeaza urmatorii indicatori:
-coeficientul mediu de calitate care exprima printr-o cifra
calitatea intregii productii. Se calculeaza facand media aritmetica a
coeficientilor pe calitati ( cifra care indica clasa de calitate) ponderati cu
cantitatea de produse din diferite calitati, totalul raportandu-se la intreaga
cantitate de produse.
-coeficientul de calitate mediu generalizat- se foloseste in intreprinderile in care
se fabrica mai multe produse omogene de calitati diferite (ciment, tesaturi). Se
calculeaza facand media coeficientilor medii de calitate ai produselor, ponderati cu
valoarea produselor respective, totul raportandu-se la valoarea totala a produselor.
-pretul mediu al produsului – se calculeaza pentru fiecare produs al carui pret
difera in functie de calitate, raportand valoarea produsului la calitatea acestuia.
II. Indicatorii noncalitatii reflecta deficientele calitative ale procesului de
productie si exprima ponderea rebuturilor, remanierilor, reclamatiilor de
la beneficiari in totalul productiei. Sistemul de indicatori ai calitatii
produselor poate fi construit sub forma de piramida, pe baza unei anumite
sistematizari ierarhice a indicatorilor. Un asemenea sistem agregat de
indicatori, structurat piramidal, poate avea trei trepte:
-treapta I, situata la baza piramidei, cuprinde un numar foarte mare si divers de
indicatori ai caracteristicilor de calitate, denumiti indicatori analitici sau simplu
ai calitatii;
-treapta a II-a, cuprinde un numar mai mic de indicatori specifici grupelor de
caracteristici de calitate, respectiv indicatorii sintetici ai fiecarei grupe de
caracteristici;
-treapta a III-a, situata la varful piramidei, reprezinta indicatorul complex,
integral al nivelului calitatii.

3. Metoda derimetelor

Metoda demeritelor.Principiul acestei metode constǎ in stabilirea nivelului calitativ al

produselor in funcţie de defectele lor,nu de calitǎţile pe care le au.

Aceastǎ metodǎ se utilizeazǎ destul de mult,deoarece prezintǎ unele avantaje faţǎ de metodele
comparative directe şi indirecte.Astfel: este rapidǎ, uşor utilizabilǎ, permite obţinerea
informaţiilor asupra evolutiei calitǎţii produselor incǎ din faza de fabricaţie şi astfel se pot lua
mǎsuri immediate pentru remedierea defectelor.

Metoda demeritelor se mai numeşte şi metoda celor 5 treiuri,deoarece:

-pentru aplicarea ei sunt suficiente cunoştinţe a trei clase elementare
-sunt necesare 3 din cele 4 operatiuni aritmetice
-permite completarea”JURNALULUI DEMERITELOR”(fişe de control),sunt necesare 3
minute
-pentru interpretarea datelor din “Jurnalul demeritelor”sunt necesare 3 secunde

-“Jurnalul demeritelor” permite stabilirea a trei indicatori de calitate:

12
a) frecventa relative a defectelor zilnice
b) indicele demeritului
c) histograma defectelor

Pentru intocmirea “Jurnalului demeritelor”la un produs,trebuie grupate defectele care pot

apare la produse ,in 4 categorii :-defecte critice
-defecte principale
-defecte secundare
-defecte minore
Pentru fiecare categorie de defecte se va acorda un anumit numar de puncte penalizare:
-pentru defecte critice- 100 puncte
-pentru defecte principale- 50 puncte
-pentru defecte secundare – 10 puncte
-defecte minore – 1punct.(tabelul 1)

Important este ca indicarea defectelor intr-una din grupe sa nu fie modificata,pentru a se

putea compara nivelul calitativ de la o perioada la alta.Se poate calcula si un indice al
demeritelor.
Pentru calitate ,indicele demeritului este limitat.Se intocmeste zilnic si o histograma a
defectelor,coloanele fiecarui tip de defect se hasureaza proportional cu numarul de defecte,dar
la o anumita scara:
-defecte critice(A)la scara 1:1(o patratica ,un defect critic)
-defecte principale(B)la scara 1:2 (o patratica la 2 defecte principale)
-defecte secundare© ,la scara 1:10 (o patratica la 10 defecte secundare)
-defecte minore(D) ,la scara 1:50 (o patratica la 50 defecte minore)
Astfel se sisteaza rapid defectele marfurilor si se pot lua masuri imediate pentru lor.

CLASE SI PUNCTAJ DE PENALIZARE

Defecte critice Defecte Defecte Defecte
CATEGORII principale secundare minore
100 p. 50 p. 10 p. 1p.
Structura si Impiedica Posibil sa Afecteaza putin Nu afecteaza
functionare functionarea si impiedice functionarea si functionarea si
utilizarea functionatrea si in mica masura utilizarea
utilizarea utilizarea

Aspectul Observabile Observabile Observabile Neobservabile cu

Reclamatii Reclamatii Reclamatii usurinta
sigure probabile putin probabile
Ambalarea si Reclamatii Reclamatii Reclamatii putin nu se vor prduce
Alte defecte sigure probabile probabile reclamatii

Punctele de penalizare pe unitatea controlata se obtin prin inmultirea numarului de defecte cu

ponderea de penalizare ,impartit la numarul de produse efectiv controlate.

13
4. Ipostazele calitatii

4.1.Etape ale controlului calitatii si obiectivele corespunzatoare fiecarei etape

Experienta dovedeste ca asigurarea unui inalt nivel calitativ al produselor incepe

din:

I.Etapa de conceptie si proiectare

In aceasta etapa se asigura o documentare larga asupra produselor similare
realizate pe plan mondial si se determina prin calcul o previziune asupra calitatii pentru
alegerea variantei optime de proiectare.
Tot in aceasta etapa sunt necesare studiul de piata si studiul capacitatii
produselor de a satisface cerintele beneficiarilor, stabilirea tehnologiei de fabricatie,
proiectarea fabricatiei.
II.Pregatirea materiala a fabricatiei care are ca obiective:

-asigurarea competentei profesionale a personalului;

-efectuarea unor reglaje, reamplasari;
-aprovizionarea tehnico-materiala ritmica, in cantitatea si calitatea ceruta de o
buna desfasurare a procesului de productie;
-realizarea unor produse cu un inalt nivel calitativ.
III.Asigurarea concordantei intre calitatea conceptiei si calitate fabricatiei prin :

-executarea stricta a produselor si operatiilor prevazute in documentatia tehnica;

-obtinerea de produse cu indicii calitativi proiectati;
-realizarea randamentelor, productivitatii si consumurilor normate.

IV.Controlul produselor finite:

-masurarea caracteristicilor de calitate ;

-verificarea preciziei determinarilor pentru a stabili gradul de incredere in acestea;

-verificarea gradului de protectie a ambalajului;

-comportarea in timpul depozitarii, transportului, manipularii.

V.Calitatea produselor la beneficiari, comportarea lor in exploatare, colectarea de

critici, observatii, tendinte.

42.Metode, tehnici de control, planul de control al calitatii

14
Metodele de control utilizate de-a lungul fluxului tehnologic pot fi clasificate dupa

urmatoarele criterii:

1.In raport cu procesul de productie:

-control de receptie a materiilor prime si materialelor precum si a produselor finite

la sfarsitul procesului de productie;

-control curent desfasurat pe toate fazele procesului tehnologic

2.In raport cu numarul produselor controlate:

-control total;

-control prin sondaj.

3.In functie de gradul de participare a omului:

-control manual, executat nemijlocit de om;

-control semiautomat executat prin intermediul omului si aparatelor.

4.In raport cu personalul care executa contolul:

-control executat de personal special pregatit de tipuri de operatii de control;

-control executat de fiecare executant (autocontrol)

5.In raport cu caracterul controlului:

-control vizual, prin observarea exterioara a obiectelor controlate

-control geometric, cand se verifica dimensiunile obiectelor cu diferite aparate sau

instrumente.

6.In functie de parametrii supusi controlului:

-controlul prelucrarii, care urmareste asigurarea inscrierii in parametri

dimensionali si calitativi ai semifabricatelor obtinute;

15
-controlul parametrilor procesului tehnologic care asigura respectarea normalitatii

productiei;

-controlul modului de functionare a utilajelor, verificarea parametrilor tehnico-

functionali ai utilajelor si echipamentelor tehnologice.

In practica, pentru masurarea nivelului calitatii produselor se folosesc urmatoarele

metode:

1.Metoda experimentala se foloseste pentru evaluarea proprietatilor produselor pe

baza unor incercari sau determinari mecanice, fizico-chimice, efectuate cu ajutorul

diferitelor mijloace si procedee tehnice. Metoda se aplica acelor caracteristici de

calitate a produsului care pot fi masurate cu ajutorul aparatelor destinate acestui

scop.

2.Metoda expertizei se foloseste in completarea metodei experimentale pentru

evaluarea valorilor caracteristicilor de calitate care nu se pot masura. In acest caz,

nivelul calitatii se evalueaza de catre experti, mai ales prin intermediul organelor de

simt. Exactitatea determinarilor depinde de calificarea, capacitatea si competenta

specialistilor.

3.Metoda sociologica are la baza rezultate obtinute in urma anchetelor efectuate in

randul beneficiarilor. Parerile beneficiarilor sunt preluate si interpretate.

4.Metoda statistica este cea mai laborioasa si cea mai utilizata in cadrul productiei de

serie. Are la baza teoria probabilitatilor si statistica matematica si foloseste pentru

prelucrare, analiza si decizie o serie de informatii primare oferite de celelalte metode,

prelucrate cu tehnici, procedee si metode specifice.

Factori care influenteaza calitatea produselor

16
Documentarea in domeniu
Gradul si nivelul de
cunostinte al
proiectantilor
Proiecrarea tehnica
tehnologica a produselor
functie de resurse
Calitatea resurselor
materiale si a materiilor
prime
Gradul de dotare cu
SDV si AMC-uri
Starea tehnica a
utilajelor si
instalatiilor
Calitatea reparatiilor si a R
intretinerii fondurilor fixe O
Nivelul de pregatire a perso-
nalului muncitor pentru pro-
ductie si intretinerea dotarii E
Gradul de organizare a
productiei functie de
caracteristicile acesteia
Planificarea functie de
resurse a productiei si
programarea in timp pentru
utilizarea integrala a dotarii
Pregatirea tehnica a
fabricatiei si organizarea
fluxurilor de fabricatie
Macroclimatul in unitate
Microclimatul in fluxul de
fabricatie
Ergonomia muncii
C Respectarea
A documentatiei tehnice si
L tehnologice
I
T Aprovizionarea cu materii
A prime si materiale conform
cerintelor
T
E Gestionareamateriilor
A prime, materialelor si
pieselor de schimb
P
Organizarea fluxului
informational si informatic
D in unitate
U
Calitatea deciziilor
S
L
O Controlul indeplinirii
R sarcinilor de serviciu
Organizarea controlului
calitatii in unitate
Organizarea structurilor de
productie functie de cerinte
17
 Cap. II Clasificarea bauturilor alcoolice

1. Clasificarea , caracteristicile si controlul calitatii

bauturilor alcoolice

In grupa bauturilor alcoolice sunt cuprinse toate bauturile care contin alcool etilic

in concentratie de peste 1 % vol. In functie de continutul de alcool etilic, bauturile

alcoolice se impart in :

-bauturi slab alcoolice (1-6% alc.), reprezentate prin diferite tipuri de bere;

-moderat alcoolice (8-22%), in care sunt incadrate vinurile naturale si vinuri

speciale;

-bauturi alcoolice tari (23-70% alc.) in care sunt incadrate rachiurile naturale,

industriale, lichiorile si bauturilealcoolice speciale tari – votca, gin, whisky etc.

Dupa modul de obtinere bauturile alcoolice se impart in distilate si nedistilate.

- Bauturi alcoolice distilate ( naturale si industriale):

- alcool etilic;

- rachiuri naturale;

- rachiuri industriale;

- lichioruri;

- bauturi speciale.

- Bauturi alcoolice nedistilate:

18
 - Berea;

- Vinul;

- Cidrul:

- Hidromelul

1.Berea

Denumirea generica pentru o gama sortimentala larga de bauturi slab alcoolice –

bera are o importanta comerciala deosebita. Productia mondiala anuala de bere este

de peste 1000 milioane hectolitri, pe primele locuri situindu-se SUA, China si

Germania.

Berea este o bautura nedistilata, obtinuta prin fermentarea alcoolica a mustului de

malt. Materile prime folosite la fabricarea berii sunt: orzul, alte cereale (porumb,

grau, brizura de orez) , zahar (sub forma de sirop), apa, drojdie, hamei. Orzul

reprezinta principala „sursa” pentru obtinerea maltului. Se prefera pentru

fabricarea berii orzul cu boabe uniforme, mari, cu putere mare de germinare. Dupa

felul prelucrarii ulterioare se obtine malt blond (uscat), malt brun (prajit la 150

grade celsius) si malt negru ( prajit la 170-200 grade celsius). Tipurile de malt si

proportiile in care acestea participa determina culoarea berii si concentratia

mustului.

Mustul de bere insamantat cu drojdie de cultura sufera o dubla fermentatie

alcolica:primara, cu drojdii, la temperatura de 6-9 grade celsius, dureaza 5-6 zile si

secundara, in tancuri inchise, sub presiune la temperatura de 0-3 grade celsius, timp

de 90 zile, cand berea acumuleaza putin alcool etilic, dar se impregneaza puternic cu

CO2.

19
 In functie de tipul drojdiei utilizate la insamantare se produce bere de fermentatie

inferioara si bere de fermentatie superioara.

Apa folosita la fabricarea berii are o influenta majora asupra calitatii, trebuind sa

indeplineasca o serie de conditii stricte de puritate si duritate, sortimentele renumite

de bere se obtin in zone care beneficiaza de surse de apa cu caracteristici optime.

1.2 Gama sortimentala

Berea se poate clasifica in functie de reteta, tehnologie, proprietati senzoriale si

fizico-chimice in trei mari categorii, care la randul lor cuprind mai multe tipuri.

Dupa continutul in alcool etilic, berea se clasifica in: bere fara alcool, slab

alcoolizata (0.5-1.5% vol.), bere obisnuita( 3-4.5% vol.) si bere cu peste 4.5%

vol.alcool.

In majoritatea tarilor, inclusiv in tara noastra se produce bere de fermentatie

inferioara , urmatoarele tipuri:

- bere blonda tip Pilsen- de culoare galben-pai deschis puternic hameiata, cu

arome pure de hamei si spumare intensa (Tuborg, Stella);

- bere bruna tip Munchen- de culoare inchisa, slab hameiata, in care predomina

aroma de malt (Ciuc, Silva);

- bere blonda tip Dortmund- de culoare galben_aurie, mai slab hameiata (Efes,

DAB, Bergenbier);

- bere de specialitate- cu concentratie alcoolica foarte mica (Caramel, slab

alcoolica, faraalcool, nutritiva

Tipurile de bere de fermentatie superioara le regasim printre cele englezesti – Ale,

Stoat, Porter si cele germane – bere alba de berlin, de Koln, Porter germana etc.

20
1.3. Caracteristicile calitatii

Aprecierea calitatii berii se face prin intermediul caracteristicilor organoleptice si

fizico-chimice.

Examenul organoleptic

Berea trebuie sa fie limpede, fara sediment sau impuritati, cu aroma de hamei, gust
amarui characteristic fiecarui tip, fara miros si gust strain.
Volumul, finetea si stabilitatea spumei se determina de 15 grade Celsius.

Defectele berii sunt:

- tulburarea cauzata de fermentatia incomplete si prezenta drojdiilor (tulburare
biologica) sau de modificarea sistemului colloidal sub actiunea oxigenului,
luminii, temperaturii (tulburare nebiologica);
- acrirea produsa de bacteriile acetice (berea cu aciditate mai mare de 0.2% fata
de limitele admise este neconsumabila);
- intinderea (balosirea) – produsa de diferite specii de microorganisme existente
in vasele si utilajele nedezinfectate corespunzator.

Ambalarea, marcarea si pastrarea

Berea se ambaleaza in sticle, cutii sau cisterne curate, igienizate, ermetizate, avizate
sanitar. Sticlele de bere de diferite capacitate (0.33 l: 0.50l: 0.70 l ; 1 l) trebuie sa fie de
culoare bruna sau verde pentru a evita asa numitul “ gust de lumina”.
Ambalajele de desfacere trebuie marcate cu urmatoarele: elementele de identificare a
producatorului/importatorului/distribuitorului; tipul si sortimentul, marca de fabrica,
concentratia mustului primitive (Ep%), concentratia alcoolica (%vol), cantitatea (ml),
data imbutelierii, termenul de valabilitate.
In conditii optime de pastrare si transport (4-10 grade Celsius, in spatii curate
intunecoase) berea nepaeteurizata are termenul de valabilitate cuprins intre 9-13 zile,
berea pasteurizata 60-120 zile, iar berea sterilizata are termenul de valabilitate de 12
luni.

2.Vinul

Vinul este o bautura obtinuta exclusive prin fermentatie alcoolica completa sau
partiala a strugurilor proaspeti, sdrobiti sau nezdrobiti ori a mustului de struguri. Taria
alcoolica dobandita a vinului nu poate fi mai mica de 8.5% in volume. Se cunosc peste
4000 de soiuri de vita de vie, din care cele mai multe sunt producatoare de struguri de
vinificatie.
Dupa culoare si aroma, strugurii pentru vinificatie se clasifica in:

21
 - soiuri cu bobul alb; din care rezulta vinurile albe superioare (Aligote si Galbena
de Odobesti, Chardonnay, Grasa de COtnari, Grasa de Pietroasele, etc);
- soiuri cu bobul roze,rosu si negru: Babeasca neagra, Pinot Noir, Cabernet
Sovignon, soiuri din care se obtin vinuri superioare;
- soiuri cu bobul aromat: Busuioaca de Bohotin, Muscat Otonel, etc. soiuri din
care se obtin vinurile aromate superioare, deosebit de apreciate.

2.1. Categorii de vinuri

Sortimentul de vinuri este foarte bogat si variat, de aceea clasificarea vinurilor se face
dupa mai multe criterii.
1.Dupa taria alcooloca(alcool, %vol):
- vinuri tari, (16%);
- vinuri semitari, (13-16%);
- vinuri usoare, (8-10%).
2. Dupa continutul de zahar(g/l):
- vinuri seci,(4g/l);
- vinuri demisesci, (4.1-12g/l);
- vinuri dulci, (12.1-50.0g/l);
- vinuri licoroase , (peste 18g/l).
3. Dupa culoare:
- vinuri albe;
- vinuri roze;
- vinuri rosii;
- vinuri negre.
4. In functie de origine, compozitie, caracteristici de calitate si tehnologia de obtinere:
- vinuri de consum current;
- vinuri de calitate;
- vinuri speciale.
In tabelul 2 sunt prezentate principalele caracteristici ale acestor vinuri.

22
Categorii Tip Sortiment Obs.

Vinuri de consum -vin de masa -tarie alcoolica

curent -vin de masa dobandita min.
superior 8.5% vol.
-vin de regiune
-vin de regiune
superior
-vinuri -seci, cu max. 4g/l
superioare,VS zahar
-vinuri superioare -demiseci cu 4.1-
Vinuri de calitate cu denumirea de 12g/l
superioara origine, VDOC -demidulci cu 2.1-
-vinuri superioare 50g/l
cu denumirea de -dulci cu min. 50g/l
origine si trepte de zahar
calitate, VDOCC - DOCC cules la -tarie alcoolica
maturitate deplina dobandita, min.
(CMD) sau cules 10.5% vol.
tarziu (CT) -vechime min. 6-18
-DOCC cules la luni
maturitate de
innobilare sau cules
selectionat (CIB)
-DOCC cules la
stafidirea boabelor
(CSB)
Tabelul.2
Vinurile de consum current se obtin din amestecul soiurilor de struguri de vita nobila
de calitate inferioara din toate regiunile tarii. Ele au carcateristici organoleptice
acceptabile si o concentratie de alcool de 8-9% vol.
Vinuri de calitate superioara se obtin din soiuri indigene sau de import: Babeasca
neagea, Feteasca alba si neagra, Riesling, Muscat Ottonel, Sauvignon, Pinot Gris, Pinot
Noir. Aceste vinuri au o concentratie alcoolica de cca. 11%vol.
Vinuri speciale se obtin prin tehnologii speciale, in compozitia lor, se regasesc o serie de
adausuri de alcool, zahar, extracte din plante aromate etc.
Vinuri licoroase au un continut ridicat de zahar si alcool. Dintre vinurile alcoolizate
sunt: Xeres, Porto, Marsala; de desert: Malaga, Tokay,Cahor, etc.
Vinurile spumante se obtin prin introducerea sub presiune a dioxidului de carbon in
vinurile stabilizate si uneori alcoolizate. Au o concentratie alcoolica de min .10.5% vol.

2.3 Caracteristicile calitatii

La aprecierea calitatii vinurilor, caracteristicile organoleptice( tabelul 3) au o

importanta deosebita. Vinurile sunt appreciate dupa gust, aroma, buchet, culoare,
limpiditate si se diferentiaza dupa soi, regiune viticola si grad de invechire. Receptia se
ace pe loturi pe baza regurilor standard de verificare a calitatii.

23
 Examenul organoleptic
Examenul organoleptic trebuie sa se desfasoare dupa o tehnica speciala si consta in
principal in degustarea acestora de catre cadre calificate si cu experienta in acest
domeniu. Paharele folosite sunt cofectionate din sticla incolora, cu picior, iar camera
unde se face degustarea sa fie fara mirosuri straine, bine luminata cu temperature
normala de 18 grade Celsius.

Caracteristici Conditii de admisibilitate

Aspect Limpede, cristalin, fara sediment (la vinurile rosii, invechite la sticla, se
admite depozit de culoare pe peretii sticlei)
Culoare Alb-verzui, galben-verzui, galben-pai-auriu, roz, rosu sau rosu-rubiniu,
caracteristic tipului de vin si vechimii.
Miros Aroma caracteristica soiului, buchet pentru vinurile vechi.
Gust Placut, armonios, caifelat, tipic pentru arealul de producere si soi, bine
evoluat in cazul vinurilor vechi.
Tabelul 3.

Culoarea si limpiditatea sunt appreciate visual, indreptand paharul spre sursa de

lumina si urmarindu-se modul de degajare a bioxidului de carbon. In continuare, se
imprima vinului o miscare de rotatie pentru a se pune in evidenta eventualele impuritati,
care dau opalescenta si tulbureala vinului.
Buchetul si finetea vinului se apreciaza cu ajutorul mirosului, sesizandu-se si eventuale
izuri straine.
Dulceata, aciditatea, taria alcoolica, astrigenta, amareala si chiar extractul se apreciaza
cu ajutorul gustului.
Examenul fizico-chimic
Principalele caracteristici fizico-chimice ale vinurilor de consum current si ale vinurilor
de calitate superioara sunt prezentate in tabelul 4.

24
Categoria Tip Alcool Aciditate Aciditate SO2 total SO2 liber
%vol. totala g/l volatila g/l mg/l max mg/l max
H2SO4 CH3COOH
Vin de Vin de 8.5-9.5 3.0-4.9 0.75-1.25 200 50
consum masa
curent
Vin de
masa 9.5-10.5 3.0-4.9 0.75-1.25 200 50
superior
Vin de Vin de 10.5-11.5 4.0-4.9 0.75-1.25 200 50
calitate calitate
superioara superior
V.S.

Vin de
calitate
superioara
cu D.O.C. 11.0-11.5 4.0-4.9 0.75-1.25 200 50

Vin de
calitate
superioara
cu DOCC 11.5-12.0 4.0-4.9 1.0-1.25 250 50

C.M.D. 12.0-12.5 4.0-4.9 1.0-1.25 250 75

C.T. 12.0-12.5 4.0-4.9 1.0-1.25 300 75

C.I.B. 12.0-12.5 4.0-4.9 1.0-1.25 300 75

C.S.B. 12.0-12.5 4.0-4.9 1.0-1.25 300 75

Tabelul 4.

Ambalare, marcare si pastrare

Vinul se imbuteliaza, de regula, in butelii de sticla de 700, 750 si 1000 ml sau in alte
butelii sau ambalaje de desfacere convenite intre parti, se inched ermetic, se
capisoneaza, se echiteaza si se trec in ambalajele de manipulare.
Sticlele pot avea eticheta de spate, de guler, de gat. Etichetarea vinurilor se face in
conformitate cu prevederile Legii viei si vinului nr. 67/1997 cu modificarile ulterioare.
Eticheta – fata trebuie sa contina:
- elementele de identificare a producatorului;
- denumirea produsului;
- podgoria sau centrul viticol;soiuri de struguri;

25
 - calitatea DOC sau DOCC;
- tipul de vin;
- continutul( in ml);
- concentratia alcoolica;
- data ambalarii si termenul de valabilitate.
Termenul de valabilitate variaza in functie de categoria de vin:
- vin de masa – 15 zile
- vin de masa superior – 30 zile;
- vin de calitate superior – 40 zile;
- vin de calitate superior cu DOC – 60 zile;
- vin de calitate superior cu DOCC 3 – 12 luni.

3. Bauturi alcoolice distillate

Bauturi alcoolice tari (alcool 24-705vol.) se obtin:
- prin distilarea fructelor fermentate, a terciurilor de cereale fermentate, a
vinurilor, cand se obtin asa numitele rachiuri naturale;
- prin diluarea alcoolului etilic alimentar cu apa si adaugarea de esente, arome,
zahar cand se obtin rachiuri industriale.

3.1. Rachiuri naturale

Pe plan mondial se fabrica un numar insemnat de rachiuri naturale. Cele mai
cunoscute sunt prezentate in tabelul 5.

Tipul de materii Materia prima din Denumire Taria alcoolica %

prime care se obtine vol.
I. Materii prime Drojdie de vin Rachiu de drojdie 36-40
obtinute din Tescovina Rachiu de tescovina 30-50
produse fermentate Vin Rachiu de vin 65-67
Vin vechi Vinars, Tip Cognac 40-45
II. Materii prime Prune Tuica 28-32
alcooligene Tuica redistilata 40-50
(Slibovita, Palinca)
Mere ,pere, dude, Rachiuri din fructe
cirese, caise, etc. de gradina 25-35
(Calvados, Brandy,
Chery etc.)
Mere, pere, Rachiuri din fructe
padurete, cirese, de padure. 25-35
caise etc.
Trestie de zahar si Rhum, Tafia, Rom
melasa natural
Agava albastra Tequila 25-35
Curmale, palmier Arak
III. Materii prime Rachiuri din cereale Whisky 45-65

26
amidonoase partial maltificate Gin 40-50
(cereale, cartofi)

Produsele tip Cognac (tabelul 6) se obtin prin invechirea distilatului de vin, dupa
metoda Cognac, in butoaie de stejar, timp de mai multi ani. Culoarea galbena – aurie a
coniacului se formeaza prin arderea taniului in doagele butoiului, iar buchetul specific
este dat de esterii formati prin combinarea alcoolilor cu acizi in procesul de invechire.

Sortimente /Denumiri Caracteristici

-VSOP (Very Superior Old Product) Alcool 36-45% vol. –vechime peste 30 ani
-VSO(Very Superior Old) -vechime minimum 25 ani
-VOP (Very Superior Product) -vechime 15-25 ani
-VO(Very Old) -vechi
-Trei stele Vechime 10-15 ani
-Doua stele -vechime 10 ani
-O stea -vechime5-10 ani

Tabelul 6

Bauturi alcoolice naturale din cereale se fabrica mai mult in tarile din vestul Europei si
in America, prin distilarea plamezilor fermentate ( ovaz, orz, grau, secara) si invechirea
distilatelor.
Whisky-ul isi are originea in Irlanda dar se produc frecvent si in Scotia, Anglia, SUA,
Olanda.
Compozitia amestecului de cereale este foarte variata, astfel, in Irlanda se folosesc
ovaz, orz, grau, si secara. In Scotia se foloseste mai mult maltul de ovaz. Uneori se
foloseste si porumbul in special in SUA.
Invechirea dureaza min. 6 luni, dar si 5-10 ani si se desfasoara la temperature ridicate,
peste 26 grade Celsius.
Ginul se obtine prin distilarea musturilor fermentate din diferite cereale si a maltului
aromatizat cu fructe de ienupar sau uleiuri volatile ale acestora care se pot adauga si
ulterior, dupa distilare. Are o concentratie alcoolica de 40-50% vol. alcool si se fabrica
current in Franta sub denumirea Genievre, in Germania – Strinhaeger, in Olanda –
Genever si in alte tari.

3.2. Rachiuri industriale

Gama sortimentala a bauturilor alcoolice industriale cuprinde: rachiuri simple,
rachiuri aromate si lichiorile.
Rachiurile simple se obtin prin diluarea alcoolului rafinat pana la concentratie
alcoolica de 26 – 45% vol. la care se adauga zahar (1-7g/l) si invechire (5-10 zile). Cateva
sortimente sunt: Rachiul alb, Rachiul extra, Votca.
Rachiuri aromate se deosebesc de rachiurile simple prin aceea ca la fabricarea lor se
adauga o serie de arome sintetice sau extracte din fructe, plante, coloranti alimentari,
zahar. Cele mai importante sortimente sunt: romul, rachiul de anason, de portocale,
etc.

27
 Lichiorile sunt bauturi alcoolice tari, cu un continut de alcool cuprins intre 20 si 45%,
indulcite cu 8-45% zahar, colorate si aromatizate cu esente naturale sau sintetice.
Sortimentul de lichioruri cuprinde patru categorii de produse:
- lichiorurile extra ;
- lichiorile superioare;
- lichiorile specialitati;
- lichiorile crème.

3.3 Calitatea bauturilor alcoolice distillate

Aprecierea calitatii bauturilor alcoolice tari, mai ales a celor naturale si invechite este
foarte pretentioasa si complexa datorita caracteristicilor care se intrepatrund, se
modifica in timpul analizei.
Receptia calitativa se face pe lotul de produse conform regulilor de verificare
standartizate, prin examen organoleptic si fizico-chimic.
Examenul organoleptic
- Culoare, transparenta si impuritatile
Intr-un cilindru de sticla incolora si transparenta de 100-150cm cubi ,perfect curat si
uscat, se toarna proba de analizat si se observa in lumina difuza culoarea, transparenta,
si prezenta impuritatilor.
In cazul bauturilor alcoolice incolore, aprecierea transparentei se realizeaza in
comparatie cun un cilindru identic umplut cu apa distilata.
- Mirosul si gustul
Intr-un vas cu dop slefuit tip Erlenmayer de 100-200 cm cubi, se introduce 20-25 cm
cubi produs analizat.
In cazul produselor cu concentratie alcoolica mai ridicata, proba se adduce la
concentratia de 20-30% vol. Se astupa vasul cu dopul si se agita bine timp de 2-3 min. Se
miroase si se gusta proba, ca atare, cat si dupa diluare.
Pentru bauturile alcoolice de tip industrial, care contin extract, se va degusta si
distilatul produsului, pentru a avea indicatii asupra calitatii alcoolului etilic intrebuintat
la fabricarea bauturii respective.
Examenul fizico-chimic
Dintre caracteristicile fizico-chimic un rol important il au :
- concentratia alcoolica, strict normala pentru fiecare produs;
- continutul de zahar;
- aciditatea;
- impuritati organice;
- impuritati anorganice.
Defectele
Bauturile alcoolice tari pot prezenta o serie de defecte datorita greselilor din timpul
operatiei de distilare, defectelor materiei prime, utilajelor si vaselor necorespunzatoare
etc.
Defectele pot fi:
- de miros si de gust;
- de culoare;
- tulbureala.
Ambalarea, marcarea, pastrarea
Ambalarea se face in spatii ferrite de lumina, la o temperature de 15-20 grade Celsius si
umiditate relativa a aerului de maxim. 75%.

28
 Termenul de valabilitate pentru rachiurile naturale este in functie de sortiment si de
concentratie alcoolica variind intre 4-12 luni.

Cap. III Factori care influenteaza calitatea

bauturilor alcoolice

1. Factori care actioneaza in sfera productiei

1.1. Fabricarea berii

Obtinerea berii din materiile prime prezentate mai sus , in cele doua etape
principale – obtinerea mustului de bere si fermentarea acestuia.
Dupa cantarire maltul si cerealele nemaltificate sunt macinate in mori speciale
pentru a da posibilitatea enzimelor sa actioneze in timpul operatiei de plamadire si
zaharificare. Cu ajutorul apei si sub actiunea enzimelor din malt se realizeaza la
plamadire si zaharificare transformarea substantelor macromoleculare insolubile din
malt in produse solubile cum asa moleculara mica si medie care vor alcatui extractul
mustului de bere.
Dupa zaharificare plada este filtrata in scopul separarii mustului de partile
insolubile care vor forma borhotul de malt. Astfel primul must mai concentrat rezultat,
cat si apele folosite pentru spalare si epuizarea borhotului in extract sunt supuse apoi
fierberii cu hamei.
Fierberea mustului cu hamei are ca scop principale solubilizarea substantelor
amare si de aroma ale hameiului, coagularea proteinelor, inactivarea enzimelor si
sterilizarea mustului. Dupa terminarea fierberii se face separarea conurilor de hamei iar
mustul fierbinte este trecut in instalatiile de tratare in vederea fermentarii.
Tratarea mustului cuprinde indepartarea precipitatului care se formeaza la
fierberea mustului, denumit trub de cald, racirea mustului pana la temperatura de
insamantare cu drojdii de 6-7°C cat si separarea precipitatului care se formeaza in
timpul racirii mustului, asa numit « trub la rece ».
Mustul de bere obtinut cu extractul primitiv corespunzator sortimentului de
bere fabricat, este apoi trecut la fermentare primara si insamantat cu drojdie de bere
sub forma unei culturi pure, obtinuta prin multiplicarea in faza de laborator si in statia
de culturi pure. In timpul fermentatiei primare, care dureaza 8-10 zile, are loc
transformarea zaharului fermentescibil in alcol etilic, bioxid de carbon si alte produse
secundare de fermentatie, rezultand la sfarsit asa numita bere tanara.
In cursul operatiei urmatoare de fermentare secundara are loc saturarea berii
cu dioxid de carbon, limpezirea si finisarea gustului berii.
O parte din drojdia rezultata de la fermentatie primara este tratata si
refolosita pentru o noua fermentare, iar drojdia excedentara de la fermentatia primara
si secundara este supusa uscarii si comercializarii cu drojdie uscata.
Dupa terminarea fermentatiei secundare, a carei durata depinde de
sortimentul de bere respectiv, berea este trecuta la filtrare pentru indepartarea drojdiei
si a altor substante care formeaza tulbureala acesteia. Berea filtrata este trecuta in

29
tancuri speciale de bere filtrata care alimenteaza masinile de imbuteliat sau aparatul de
tragere a berii in butoi. Ambalajele folosite – sticlele si butoaiele – sunt supuse in
prealabil unor operatii de conditionare pentru a nu transmite un gust strain si a nu
periclita stabilitatea berii. Unele sortimente de bere sunt pasteurizate la sticla, inainte de
etichetare pentru prelungirea conservabilitatii. Astfel incat sticlele puse in navete cat si
butoaiele pline cu bere sunt depozitate in spatii speciale racite pana la expeditie. [4]
Scheme de fabricare a berii sunt prezentate in urmatoarele figuri : fig.1, fig.2.

Hamei Apa Malt Cereale Drojdia de

potabila nemaltifica bere
te

Polisare Curatire Culture pure de

Corectare laborator
apa de
brasaj Eliminare Cantarire
impuritati Multiplicare
metalice in instalatia
Macinare
de culture
Cantarire pure
Plamadire
nemaltificate
Conditionare

Macinare

Plamadire

Zaharificare
plamada

Filtrare
plamada Borhot de malt

Spalare borhot
Primul must

Apa de Borhot de malt

Fierberea mustului spalare epuizat
cu hamei

Must fiert cu
hamei
hamei
Must fiert cu

30
 Separare borhot
de hamei Borhot de hamei

Limpezire la cald
Trub la cald (grosier )

Raciere must

Limpezire la rece
Trub la rece (fin )

Must primitiv

Aerare cu aer
steril

Apa Drojdie purificata

Isamantare

Tratare
Drojdie Fermentare
reziduala primara
Drojdie Purificare
recoltata CO2 comprimare

Bere tanara

Fig. 1 Schema tehnologica de obtinere a berii tinere

31
 Bere tanara

Fermentare secundara
maturare CO2
Drojdie reziduala
cu bere
Bere matura

Recuperare bere
CO2 purificat Carbonatare
comprimat
Stabilizatori Stabilizare

Materiale filtrante Filtrare

Butoaie Bere filtrata

igienizate

Linistire
Tragere in butoi
Imbuteliere
Pasteurizare in
Inchidere dutoaie vrac

Imbuteliere
Depozitare bere aseptica Capsulare
la butoaie
Etitichetare

Introducere sticle
in navete

Depozitare bere
la sticle

Fig. 2 Schema tehnologica de obtinere a berii

32
Fabricarea vinului

2.1. Fermentatia alcoolica a mustului

Procesul de fermentatie alcoolica prin forma lui de manifestare a fost cunoscut si
utilizat in tehnica prepararii unor bauturi, din cele mai vechi timpuri. In schimb
cauzele care-l provoaca au fost lamurite destul de tarziu si anume abia prin secolul
19 cand a au parut mai multe teorii. Unele din acestea sustineau ca fermentatia
alcoolica este un proces pur chimic, in timp ce altele, din contra, demonstrau ca este
un fenomen biologic.
In prezent fermentarea este definita ca un proces de degradare biochimica, sub
actiunea enzimelor, a unor produse naturale cu structuri complexe, in produse cu
structura mai simpla. Prin acest proces se degaja intotdeauna energie, in
majoritatea ei sub forma de energie calorica.
Fermentatia alcoolica a mustului este tot un proces biochimic, spontan sau
provocat, prin care glucidele se transforma in alcool etilic si CO2 ca produsi
principali, insotiti de o serie de produsi secundari. Procesul de asemenea, este
exoenergic.
Acestea enzime intervin in reactiile de transformare a glucidelor dupa mecanismul
general de actiune al biocatalizatorilor. In principiu, enzima se combina cu
molecula reactanta numita generic substrat si formeaza un compus intermediar
enzima-substrat. La randul lui acest compus intermediar se poate combina cu alta
molecula reactanta formand produsi de reactie si regenerand enzima. Enzima astfel
regenerata este capabila sa reia din nou ciclul respectiv. Schematic, procesul se
poate reprezentat in modul urmator:
Datorita considerentelor sus mentionate in industria vinicola se practica numai
fermentatia cu levuri numita de Pasteur “la vie sans air’, intrucat este un proces
catabolic anaerob. In acest proces, levurile isi procura energia necesara indeplinirii
functiilor lor vitale din degradarea glucidelor fara interventia oxigenului, conform
reactiei globale:
C6H12O6 2CH3 -;CH2OH+2CO2-33 Kcalorii
2.2 Tehnologia fermentarii mustului
In tehnologia de obtinere a vinului alb, fermentatia alcoolica a mustului reprezinta
o veriga decisiva intrucat este etapa in care el se “naste”. De modul cum este
parcursa aceasta etapa depinde in mare masura, nivelul calitativ al vinului. Ea
trebuie realizata cat mai bine din punct de vedere tehnologic, intrucat are
repercursiuni si asupra evolutiei ulterioare a vinului.
Pentru ca fermentarea mustului sa se declanseze si sa decurga cat mai bine este
necesar ca, in primul rand, sa se asigure levurilor un mediu optim de dezvoltare.
Acestea, ca orice fiinte vii, au nevoie de substante nutritive si anumite conditii de
mediu. Primele sunt, de obicei, asigurate de catre must, ca atare fara ar mai fi
necesar vreun adaos suplimentar.
Dintre conditiile de mediu, se mai intalnesc, in principal, aeratia si temperatura.
Aeratia, atat cat este nevoie, se realizeaza, in procesul de prelucrare al strugurilor.
Ulterior, ea este impiedicata prin echiparea vaselor cu dispozitive prin care se
limiteaza patrunderea aerului, care, in schimb, permit evacuarea CO2. Intrucat
reactia de degradare a glucidelor este insotita si de o degajare de caldura va trebui

33
ca solutiile tehnice adoptate sa asigure nu numai eliminarea gazului carbonic si a
excesului de caldura.
Umplerea vaselor de fermentare cu must si echiparea lor
Dupa obtinerea, asamblarea si aplicarea unor eventuale tratamente -;(ca de
exemplu, sulfitare, bentonizare, tratament termic, tratament enzimatic etc.)- mustul
este dirijat in vasele de fermentare. Se precizeaza ca acestea nu se umplu complet.
La fiecare din ele se lasa un spatiu de rezerva numit “gol de fermentare” care, in
general, este de aproximativ 10% din capacitatea butoiului. Cand musturile au fost
deburbate, golul de fermentare poate fi redus la 5% . Din contra, daca se prevede o
fermentare mai turbulenta, asa cum este cazul la musturile provenite din struguri
incomplet copti, atunci, pentru a se evita pericolul debordarii, spatiul de rezerva
poate sa creasca pana la 15%.
Fazele de desfasurare ale fermentatiei alcoolice
Fermentarea mustului nu decurge in mod uniform. In desfasurarea acestui proces
se pot distinge trei faze: prefermentativa, de fermentare tumultoasa si
postfermentativa.
a) Faza prefermentativa, numita si faza initiala, se desfasoara de la introducerea
mustului in vasul de fermentare pana la degajarea evidenta a CO2 din toata masa
de lichid.
Macroscopic, in cursul acestei faze, se observa cum mustul incepe sa se tulbure iar
temperatura urca lent cu 1- 30C. Continutul in glucide incepe sa scada si implicit se
micsoreaza si densitatea mustului. Cu toate ca se formeaza CO2 degajarea acestuia,
initial, nu se observa, deoarece el se dizolva in lichid. Treptat insa CO2 incepe sa se
degaje iar la suprafata lichidului se formeaza spuma cea ce impune prezenta unui
anumit spatiu de rezerva numit gol de fermentare. In conditiile in care vasul nu este
echipat cu palnii de fermentare sau alte dispozitive de inchidere care sa impiedice
accesul aerului, calitatea vinului poate fi afectata. Aceasta se datoreaza faptului ca
in spuma formata la suprafata lichidului, in prezenta aerului, se pot dezvolta usor si
alte fermentatii decat cea alcoolica. Durata acestei faze initiale este de obicei scurta,
de 1-3 zile.
b) Faza de fermentare tumultoasa - zgomotoasa se desfasoara de la terminarea fazei
prefermentative pana la scaderea evidenta a degajarii de CO2. In aceasta faza,
datorita faptului ca levurile se inmultesc rapid si au o activitate foarte intensa,
temperatura lichidului creste foarte repede, ajungand si chiar depasind 25- 300C.
Continutul in zaharuri scade intens, atragand dupa sine cresterea gradului alcoolic
si formarea unor cantitati mari de gaz carbonic. Bioxidul de carbon care se
formeaza ridica cea mai mare parte din tulbureala de la fundul vasului la partea
superioara a lichidului. Ulterior, datorita gravitatiei, tulbureala incepe sa se
scufunde in masa de lichid pentru ca apoi prin ridicari si coborari repetate ea sa fie
spalata continuu de must. Cand mustul contine o cantitatea mare de tulbureala,
datorita suprafetei mari de contact dintre cele doua faze - lichida si solida,
fermentatia este mult accelerata. Dupa 2-4 zile, ca urmare a procesului de
descompunere a pectinelor, tulbureala de la suprafata lichidului incepe sa se
depuna, reducandu-si totodata mult si din volum. Ea devine mai putin mobila, este
mai grea si nu se mai ridica asa usor la suprafata.
In general, faza de fermentare tumultoasa se caracterizeaza printr-o agitare
puternica a lichidului si o degajare intensa de CO2 care produce un zgomot
suierator, ce se aude chiar de la distanta. Cand gazul carbonic trece prin palnia de
fermentare, lichidul din ea incepe sa bolboroseasca sau cum se spune -;intr-un
termen mai putin propriu-sa fiarba, de la latinescul fervere = a fierbe.

34
 Fermentarea tumultoasa poate dura pana la 8-14 zile, uneori chiar si trei
saptamani. Cu cat aceasta faza se desfasoara mai incet, adica pe o durata de timp
mai lunga, cu atat si vinurile rezultate sunt mai aromate. La fermentari rapide se
produc pierderi mari de substante aromate. De obicei musturile bogate in zahar
fermenteaza mai incet. Cele la care concentratia in zahar este mai scazuta
fermenteaza rapid si mult mai zgomotos. “Cei mici fac intotdeauna cel mai mare
scandal” (Troost G., 1972).
c) Faza postfermentativa, numita si faza de fermentare linistita. In aceasta etapa,
datorita alcoolului care s-a format, puterea de fermentare a levurilor, este mult mai
scazuta. Degajarea gazului carbonic, provenit din fermentarea ultimelor resturi de
zahar, este mult incetinita, devenind aproape imperceptibila. Tulbureala se depune
fara a mai reveni in masa lichidului iar odata cu ea incep sa se depuna si levurile.
Temperatura vinului incepe sa scada treptat pana la nivelul celei din sala de
fermentare, iar daca timpul este riguros are loc si depunerea tartratilor. Drept
urmare, vinul incepe sa se limpezeasca si sa capete insusirile lui specifice.

2. Factori care actioneaza in sfera comertului

ROLUL ECONOMIC SI SOCIAL AL COMERTULUI

Obiectul activitatii comerciale îl constituie marfa si operatiunile de vânzare –

cumparare aferente acesteia.
Pentru a raspunde în egala masura atât intereselor producatorilor de marfuri cât si
celor ale cumparatorilor, comertul trebuie sa îndeplineasca un rol economic si social
bine precizat, care se concretizeaza într-o serie de functii specifice. Rolul sau
functiile economice ale comertului vizeaza în principal miscarea fizica a marfurilor
si procesele complexe de vânzare-cumparare ale acestora, în timp ce functiile sociale
sunt legate de satisfacerea necesitatilor de consum ale populatiei.

Functiile economice ale comertului sunt:

1) Functia de realizare a marfurilor, care caracterizeaza însusi continutul activitatii
comerciale. Prin functia de realizare a marfurilor, adica prin vânzarea lor catre
consumatori, comertul recupereaza în forma baneasca, cheltuielile materiale si cele
de munca vie efectuate în procesele de productie si distributie, asigurând astfel
premisele necesare pentru realizarea complexului de operatii ( un nou ciclu
economic).
Functia de realizare a marfurilor asigura nu numai o circulatie monetara sanatoasa
– preturile finale la care se vând marfurile contin elemente de valoare datorate
bugetului statului ( impozite indirecte, T.V.A., accize ) si profitul cuvenit
participantilor la proces – dar si dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice
si sociale.
Functia de realizare a marfurilor, în masura de modul în care aceasta se
îndeplineste, influenteaza durata noilor cicluri economice, cunoscut fiind faptul ca
timpul de circulatie constituie o importanta componenta a acestora. Modificarea
dimensiunilor si structurii unui ciclu economic se obtine prin:
- accelerarea vitezei de circulatie a marfurilor;
- scurtarea cailor de distributie;

35
- promovarea formelor rapide de vânzare.
Realizarea acestei functii presupune asigurarea unei depline concordante între masa
si structura marfurilor aduse în circulatie si necesitatile reale de consum, stiut fiind
faptul ca prin vânzarea marfurilor se realizeaza nu numai valori economice ci si
valori de întrebuintare ( satisfacerea unor nevoi de consum).
Rolul acestei functii sporeste în importanta pe masura cresterii si diversificarii
productiei bunurilor de consum, ridicarii puterii de cumparare si accentuarii
exigentelor cumparatorilor.
2) Functia de echilibrare a ofertei cu cererea de marfuri.
Realizarea acestei functii presupune în primul rând studierea continua a evolutiei
cererii de marfuri ( volum si structura în timp si spatiu ), astfel încât pe aceasta baza
comertul sa exercite o influenta corespunzatoare asupra productiei pentru a o
determina sa se adapteze la nevoile de consum. Aceasta influenta se realizeaza prin:
- contractele economice încheiate între comert si productie;
- participarea specialistilor din comert la elaborarea standardelor de calitate si la
omogenizarea produselor.
Pe de alta parte, realizarea acestei functii determina comertul sa caute sa influenteze
consumul pentru a-l ridica la nivelul posibilitatilor tot mai largi care decurg din
continua dezvoltare si perfectionare tehnologica a productiei. Lipsa unei legaturi
directe între productia fizica si consumul propriu-zis obliga comertul ( ca factor de
echilibru ) sa acumuleze si sa pastreze cantitati importante de marfuri, sub forma de
stocuri cu care sa satisfaca cererea pe distanta si intervalul de timp ce despart
productia de consum. Echilibrul între oferta si cererea de marfuri vizeaza nu numai
ansamblul economic national, dar si fiecare zona geografica în parte, cu importante
implicatii în profil teritorial.
În actiunea de prevenire a dezechilibrului posibil între cererea si oferta de marfuri,
comertul desfasoara o serie de activitati specifice, precum:
- studierea continua a cererii de marfuri a populatiei si cunoasterea preferintelor
acesteia în vederea influentarii productiei de bunuri de consum;
- urmarirea atenta a stocurilor proprii de marfuri ( existente deja în reteaua
comerciala ) în scopul de a cunoaste cantitatile si sortimentele necesare pe fiecare
grupa de marfuri;
- distributia judicioasa a fondului de marfa în spatiu si timp, tinându-se cont de
particularitatile teritoriale ale cererii populatiei si de specificul fiecarui sezon sau
fiecarei perioade din an;
- asigurarea ritmicitatii proceselor de aprovizionare, prin intermediul contractelor
economice si prin mentinerea unui contact permanent cu furnizorii traditionali;
- informarea curenta a producatorilor despre cererea potentiala, precum si a
consumatorilor despre produsele ce urmeaza a fi introduse în circulatie, actiune
dublata de orientarea cererii spre anumite sortimente pentru care exista conditii
mai bune de productie si facilitati de desfacere.
Trebuie avut în vedere, de asemenea, ca raportul dintre cererea de marfuri si oferta
este o conditie esentiala pentru mentinerea echilibrului financiar, monetar si
valutar. Daca oferta nu corespunde cererii ca volum si structura, exista riscul de a
ramâne marfuri nerealizate, disponibilitati banesti nefolosite si o parte din cererea
de marfuri sa ramâna nesatisfacuta.
3) Functia de organizare a miscarii marfurilor – este o functie economica a
comertului impusa de faptul ca productia este separata de consum, atât în spatiu cât
si în timp. Satisfacerea consumatorilor si desfacerea marfurilor presupun o
deplasare obligatorie a acestora de la locurile de productie la cele de consum, în

36
volumul, sortimentul si în momentul în care se manifesta cererea populatiei. În
conditiile economiei de piata, prin organizarea miscarii marfurilor, comertul
înfaptuieste distribuirea echilibrata a fondului de marfa în profil teritorial si pe
sisteme comerciale, printr-un mecanism specific de autoreglare bazat pe concurenta
si pe obtinerea de profit.
4) Functia de productie, legata de pregatirea marfurilor pentru vânzare, reprezinta
de fapt o continuare a procesului de productie în sfera circulatiei.
Pregatirea marfurilor pentru vânzare consta în sortarea sau gruparea acestora
dupa anumite criterii, alcatuirea sortimentului comercial care urmeaza a fi oferit
consumatorului, finisarea aspectului exterior, divizarea cantitativa în anumite
proportii, ambalarea si preambalarea etc. Aceste operatiuni conditioneaza procesul
de comercializare putând influenta volumul si structura desfacerilor de marfuri.

Functiile sociale ale comertului

În completarea rolului sau economic, comertul îndeplineste si o serie de functii cu
caracter social, reprezentând un fenomen economico-social care nu poate fi rupt de
viata si activitatea oamenilor.
1) Functia de aprovizionare cu marfuri a populatiei
Prin contactul direct si permanent cu masa larga a cumparatorilor, comertul este în
masura sa cunoasca operativ nu numai trebuintele de ordin financiar, dar si pe cele
de ordin estetic, spiritual si cultural ale populatiei. Acesta poate si trebuie sa vina în
întâmpinarea acestor cerinte, oferind o gama cât mai diversificata de marfuri, de
calitate superioara – solutia în acest sens fiind specializarea unitatilor comerciale
( obiect de activitate ) ca si extinderea si diversificarea serviciilor post-vânzare.
2) Functia formativ-educativa, vizeaza modelarea cumparatorilor si a gusturilor
acestora, orientarea lor catre acele sortimente de marfuri care raspund cerintelor
unui mod de viata civilizat. Un important rol în acest proces revine reclamei
comerciale care trebuie sa fie activa ( nu agresiva ), stimulatoare ( nu incitanta ) si
corecta ( nu derutanta ).
Actiunea educativa asupra cumparatorului are în vedere formarea unui
comportament economic adecvat economiei de piata. Formarea simtului economic al
cumparatorilor se gaseste într-o relatie directa cu nivelul de cultura si civilizatie si
trebuie orientata catre un consum rational, stiintific determinat.
3) Functia de afirmare a principiilor de concurenta loiala, care face referire la
producatorii de marfuri, la comercianti, dar si la cumparatori. Succesul afacerilor
trebuie sa se bazeze în primul rând pe ridicarea activitatilor economice la un nivel
superior, pe competenta si competitivitate, pe cinste si corectitudine.
Concurenta loiala între comercianti este în beneficiul cumparatorilor si implica o
atitudine plina de solicitudine, practicarea unor forme si metode de vânzare,
desfasurate în conditii civilizate.
Perioada de sezon impune, dat fiind zonarea productiei agricole si spatierea
diferentiala a produselor pe teritoriul tarii, relatii de vânzare-cumparare între
furnizorii si beneficiarii din diferitele judete ale tarii.
4) Dispersarea pe întreg teritoriul tarii a unitatilor de desfacere în toate localitatile
urbane, în statiuni balneoclimaterice si în principalele localitati rurale.
5) Vânzari de produse cu un volum cantitativ mare si cu o valoare relativ redusa, în
comparatie cu alte marfuri, în conditiile unor transporturi pe distante mari, care
împreuna cu gradul ridicat de perisabilitate al unor produse si volumul de munca,
genereaza un nivel ridicat al cheltuielilor de circulatie.
Pentu toate produsele, nivelul diferentiat al acestor cheltuieli de desfacere este

37
 determinat de o serie de factori, care actioneaza separat sau în ansamblu, dar cu
ponderi diferite. Printre acesti factori pot fi enumerati urmatorii:
• pretul mai scazut sau mai ridicat al unor produse sau grupe de produse, care pot
determina, un nivel diferit al pierderilor cantitative exprimate valoric, precum si
volumul cheltuielilor indirecte ce se repartizeaza în functie de valoarea produselor;
• consumul variabil de ambalaje pe produse sau grupe de produse;
• distantele diferite pentru transportul produselor si utilizarea diferita a mijloacelor,
dupa natura sortimentelor de produse, a capacitatilor de transport etc.;
• categoriile mijloacelor de transport pot fi folosite pentru produsele sau grupele de
produse respective, pe calea ferata, mijloacele auto din parcul propriu al unitatilor
de valorificare;
• volumul diferit de munca la manipularea, pregatirea si vânzarea produselor;
• gradul diferit de perisabilitate a produselor pe timpul manipularii, pastrarii de
scurta durata, vehicularii si vânzarii;

Cap. IV Protectia consumatorilor de bauturi

alcoolice

3. Cadrul legislativ privind drepturile consumatorilor

de bauturi alcoholice

In tara noastra exista urmatoarele institutii publice, organizatii si asociatii ale

consumatorilor cu atributii de protectie a consumatorilor:

- Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania(APC)

- Centrul de Consiliere si Informare a Consumatorilor Bucuresti,serviciu

asigurat de APC Romania;

- Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor;

- Oficiul pentru Protectia Consumatorilor, organizatie bugetara

guvernamentala, inzestrata cu atributii de control, inspectie si sanctionare;

- Oficiul pentru Protectia consumatorilor din Bucurest, care este organul

teritorial al Oficiului pentru protectia consumatorilor;

- Oficiul Concurentei.

Orice persoana care cumpara, dobandeste, utilizeaza ori consuma produse sau servicii
se numeste consumator.

Drepturile consumatorilor sunt:

38
-dreptul de a alege

-dreptul de a fi informat corect asupra produselor si serviciilor si de a fi educati pentru a

face o alegere cat mai avantajaoasa

-dreptul de a fi in siguranta

-dreptul de a se organiza in asociatii pentru protejarea propriilor interese

-dreptul de a avea acces la o gama variata de marfuri

-dreptul de a fi protejati contra riscului de a cumpara bunuri care le pun in pericol

sanatatea

-dreptul de a fi despagubiti atunci cand bunurile nu corespund

Aceste drepturi sunt recunoscute de legislatia romaneasca (Ord. Guv. Nr. 21 din 1992 si
nr 58 din 2000), iar cine le nesocoteste sufera sanctiuni.

Producatorul de bunuri alimentare trebuie sa informeze consumatorul despre:

- denumirea/marca sa, adresa, cantitatea, termenul de garantie,

- principalele caracteristici tehnice si calitative, compozitie

- eventualele riscuri ce pot aparea, modul de utilizare, depozitare.

- cazuri in care produsul nu este indicat

.REGIMUL JURIDIC AL VIEI, VINULUI SI BAUTURILOR ALCOOLICE DISTILATE

- Legea nr. 67/1997 a viei si a vinului ( promulgata prin Decretul nr. 166/23.04.1997)
- O.G. nr. 34/30.01.2000 privind modificarea si completarea Legii viei si vinului nr.
67/1997
- H.G. nr. 385/2001 pentru actualizarea limitelor amenzilor contraventionale prevazute
in Legea viei si a vinului nr. 67/1997
- Regulament din 20.04.1999 de aplicare a Legii viei si vinului nr. 67/1997
- Ordin nr. 86/10.10.1998 pentru aprobarea Listei cuprinzand indicatiile geografice si
mentiunile traditionale, admise spre utilizare in Romania, pentru vinuri
- O.C. nr. 17/240/2000 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, continutul,
originea, fabricarea, ambalarea, etichetarea, marcarea si calitatea bauturilor alcoolice
distilate destinate comercializarii
- Ordin nr. 38/19.02.2001 pentru aprobarea unor masuri privind comercializarea
bauturilor alcoolice distilate

2. Etichetarea bauturilor alcoolice

39
Ce este eticheta?

Eticheta reprezinta totalitatea informatiilor care insotesc produsul alimentar

respectiv si care sunt de regula inscrise pe ambalaj si care ofera consumatorului detaliile
privind caracteristicile produsului cum ar fi data de expirare, lista ingredientelor,
numele si adresa producatorului etc.

Este foarte important ca sa i se ofere consumatorului aceste informatii, deoarece,

numai in urma cunoasterii caracteristicilor alimentului respectiv, consumatorul poate
lua o hotarare: sa cumpere sau sa nu cumpere acel aliment, si sa il aleaga pe acel produs
care corespunde cu exigentele sau pofta lui de moment. La urma urmei, fiecare dintre
noi avem dreptul sa cheltuim banii dupa propriul plac.

Eticheta reprezinta orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat
care contine elementele de identificare a produsului si care insoteste produsul sau este
aderent la acesta.

Ce informatii trebuie sa contina eticheta?

În continuare va vom prezenta informatiile care trebuie sa fie incluse pe etichetele al

si vom detalia cateva dintre aceste elemente:

- Denumirea produsului
- Numele si adresa producatorului, a importatorului sau a distribuitorului
inregistrat in Romania
- Data de expirare
- Cantitatea neta
- Conditiile de depozitare si de folosire (daca este cazul)
- Locul de origine (daca este cazul)
- Concentratia alcoolica pentru bauturile la care aceasta este mai mare de 1,2%
- Lista ingredientelor folosite
- Cantitatea ingredientelor evidentiate pe eticheta prin desene sau cuvinte (daca este
cazul; exista si exceptii
- Mentiunile suplimentare pe grupe de produse

40
 BIBLIOGRAFIE

Management – O. Nicolescu s.a. Editura Didactica si

Pedagogica Bucuresti 1992

2. Sistemele calitatii in activitatea agentilor economici Buletin

economic legislativ 6/1994

Asigurarea calitatii – T. Tedoru, Supliment Tribuna

Vol. I-II Economica 1993

Calitatea si fiabilitatea produselor – T. Baron

Oenologie-prelucrarea strugurilor si producerea vinurilor"

Nicolai Pomohaci, Constantin Sarghi, Viorel Stoian, Valeriu Cotea, Marin Gheorghita,
Ioan Namolosanu,volumul 1, Editura Ceres, Bucuresti, 2000.

"Vinurile romanesti" Mihai Macici, Editura Alcor Edimpex SRL, Bucuresti, 1996.

" Prepararea vinurilor din soiurile din hibrizi producatori directi"

Gheorghe Bernaz, editura Ceres, Bucuresti, 1994

" Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti" Radu Anton Roman, Editura Paideia,
Bucuresti, 1998

1. Banu, C. , 2000, « Tratat de stiinte si tehnologi maltului si a berii », Editura Tehnica,

Bucuresti, [177-179]

41
2. Berzescu P., s.a., 1981, « Tehnologia berii si a maltului », Editura Ceres, Bucuresti,
[13, 108,109,126]

3. Segal B. ,1975, « Tehnologia generala a industriei alimentare », Galati, [419-423]

7. Revista berarilor, 2002, nr.2

Revista berarilor,2001, nr.1

www.google.ro

http//www.fib.ro/bere.php

1. PATRICHE,D. „Protectia consumatorilor in economia de piata” editura

Academia Universitara, Athenaeum,

Bucuresti, 1994

2. PATRICHE,D, PISTOL GH, ”Protectia consumatorilor”, editura Regia

Autonoma ”Monitorul oficial”

Bucuresti,1998

4. www.anpc.ro

42