Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava

Facultatea de Drept și Științe Administrative

Specializarea Drept

Referat la disciplina Drept internațional

privat cu tema:

Conflictele de legi

Realizat de Musteață Daniela Coordonator: lector. univ. dr. Dumitrița Florea

FDSA, anul IV, grupa 2

SUCEAVA 2020
 Noțiune.
Materia esențială a dreptului internațional privat o constituie conflictele de legi. Prin conflict de
legi se înțelege, situația în care, privitor la un raport juridic cu element de extraneitate, sunt susceptibile
să se aplice cel puțin două legi aparținând unor state diferite. De regulă, conflictul de legi apare între
legea instanței sesizată cu soluționarea litigiului (lex fori) și legea străină cu care raportul juridic are
legătură prin elementul de extraneitate. În această împrejurare, instanța de judecată trebuie să hotărască
care este legea care va guverna efectiv raportul juridic. Prin urmare, sintagma ”conflict de legi”
exprimă lupta psihologică între rațiunile care militează în favoarea aplicării oricăreia dintre legile în
prezență ce sunt susceptibile să cârmuiască raportul respectiv.1
Din noțiunea juridică a conflictelor de legi, se desprind următoarele elemente esențiale:
 Conflictul de legi este consecința elementului de extraneitate. Numai existența într-un
raport juridic a unui element de extraneitate face ca, în legătură cu acel raport să se
nască un conflict de legi, iar el devine, implicit, un raport de drept internațional privat.

 Conflictul de legi nu implică în nici un fel un conflict de suveranități, între state.

 Conflictul de legi apare între sistemele de drept ale unor state diferite.

Cauza apariției conflictelor de legi:

Cauza apariției conflictului de legi rezidă din faptul că reglementările din sistemele de drept ale
statelor sunt deosebite unele de altele, cu privire la aceeași problemă de drept. Astfel, de exemplu,
termenul general de prescripție extinctivă este de trei ani în dreptul nostru, în dreptul elvețian acesta
este de zece ani, în dreptul Statelor Unite este de șase ani, în dreptul german, el este de treizeci de ani.
În funcție de numărul de elemente străine, raportul juridic poate avea legătură cu mai multe sisteme de
drept, conflictul de legi în acest caz fiind multilateral. De exemplu, în cazul contractului de vânzare-
cumpărare poate apărea un conflict de legi în legătură cu statutul personal al părților, deoarece una din
părți își are sediul în străinătate, precum și unul privind regimul contractului, deoarece un element al
acestuia – și anume locul executării contractului – este în străinătate.
Normele care soluționează conflictele de jurisdicții sunt de drept material, substanțial, deoarece
ele se aplică direct, nemijlocit raportului juridic, deosebindu-se de normele conflictuale care indică
legea aplicabilă raportului cu element de extraneitate. Aceste norme de drept material ori substanțial
aplicabile sunt ale instanței sesizate.
Conflictul de jurisdiții este privit în sens larg și în sens restrâns. În sens larg conflictele de
jurisdicții se subclasifică în trei categorii principale:
 Norme privind competența jurisdicțională în dreptul internațional privat. Aceste norme
reglementează conflictele de jurisdicții ( în sens restrâns) care, alături de conflictul de
legi, formează principalele domenii de studiu ale științei dreptului internațional privat.
 Norme privind procedura propriu-zisă ( procesele de drept internațional privat).
 Norme privind efectele hotărârilor judecătorești și arbitrale străine în România. Ele se
regăsesc în special în Codul de Procedură Civilă, precum și în conținutul tratatelor
internaționale la care România este parte.

1
I. Filipescu, A. Filipescu, Drept internaţional privat, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005, p. 37.
 Noțiunea de condiție juridică a străinului.
Străinul este definit drept persoana care nu are cetățenia statului pe teritoriul căruia se află.2 În
conformitate cu prevederile articolului 1, din Declarația Universală a drepturilor omului, termenul de
străin se aplică oricărui străin care nu posedă naționalitatea statului în care se găsește. Prin urmare, se
consideră că străinii au drepturi și își pot asuma obligații mai puține decât cetățenii statului în cauză.
Condiţia juridică a străinului reprezintă ansamblul normelor juridice referitoare la drepturile şi
obligaţiile străinului într-o anumită ţară. Ea se determină prin norme juridice materiale , aparţinând fie
dreptului intern , fie rezultând din convenţii internaţionale , respectiv , tratate, convenţii de asistenţă
juridică, pentru evitarea dublei impuneri,etc.
Condiţia juridică a străinului este în legătură cu conflictul de legi, în sensul că numai în măsura
în care se recunoaşte străinului un anumit drept apare conflictul de legi, ea fiind în legătură şi cu
conflictul de jurisdicţii, interesând capacitatea procesuală a străinului, situaţia procesuală a statului
străin, asistenţă juridică, etc. În ţara noastră, principalul act normativ care reglementează regimul
juridic al străinilor este Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.194/200268 . Prezenta ordonanță de
urgență constituie cadrul prin care sunt reglementate intrarea, șederea și ieșirea străinilor pe teritoriul
României sau de pe teritoriul României, drepturile și obligațiile acestora, precum și măsuri specifice de
control al imigrației, în conformitate cu obligațiile asumate de România prin documentele
internaționale la care este parte. Articolul 2 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România conține o serie de definiții, sub aspect juridic, calificări legale ale noțiunilor respective. În
conformitate cu lit. a), străinul este persoana fără cetățenie română, iar lit. b) definește apatridul drept
persoana care nu are cetățenia niciunui stat. OUG nr. 194/2002, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, introduce și oferă calificări legale pentru o întreagă serie de alte noțiuni
specifice domeniului, cum sunt: rezident, rezident pe termen lung, sponsor, Centru Național de vize,
viză, viza de transit aeroportuar, drept de ședere (temporară sau pe termen lung), permis de ședere,
căsătorie de conveniență, interviu și ofițer de interviu.3
Statutul apatridului este reglementat de la Convenția de la New York din 28 septembrie 1954,
care dispune că statutul personal al cetățeanului străin este supus reglementărilor propriei legi
naționale, iar statutul personal al apatridului ține de legea domiciliului sau a reședinței. Actuala
reglementare legală română crează premisele necesare pentru ca apatrizii să poată beneficia și ei de
unele aspecte legate de străini, spre deosebire de legislația anterioară, în care asemenea drepturi erau
recunoscute doar străinilor.
Problema străinilor trebuie tratată de fiecare țară în parte cu multă atenție, deoarece expulzările
nejustificate, restricționarea excesivă a intrării străinilor ori chiar interzicerea ei, ar putea fi interpretate
drept acte ostile, provocatoare, putând genera măsuri de retorsiune.

Expunerea tezei

2
Macovei. Drept internațional privat, Ed. Ars Longa, Iași, 2001, p. 132
3
I. Chelaru, Gh. Gheorghiu, Drept internaţional privat, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007, p. 44; T. Vignal, Droit
international prive, Armand Colin, Paris, 2005, p. 51.
 Coexistența conflictelor de legi, a conflictelor de jurisdicții și a condiției juridice a străinului în
cadrul aceleași ramuri de drept, este explicată pe baza a două similitudini: - similitudine din punct de
vedere al izvoarelor. La fel ca și conflictele de legi și ca și conflictele de jurisdicții, condiția juridică a
străinului are origine jurisdicțională. - similitudine din punctul de vedere al tehncii juridice și al
raționamentului. Condiția juridică a străinului, în contrast cu conflictele de legi reflectă ”politica
juridică” a fiecărui stat și nu tehnica juridică. Țările de imigrație supun statutul personal al legii
domiciliului, iar majoritatea țărilor de emigrație îl supun legii naționale. Supunând străinul legii
domiciliului se facilitează integrarea acestuia în țara care l-a ”adoptat”. Din contra, aplicându-se legea
țării de origine se creează o situație diferită de cea a resortisanților în privința exercitării drepturilor
civile. Cele două materii – conflictele de legi și condiția juridică a străinului – interferează, asfel că, în
pofida particularităților pe care le prezintă, condiția străinului ține de dreptul internațional privat.

Norma conflictuală – Definiție – Funcție.

Norma conflictuală este norma juridică specifică dreptului internațional privat care
soluționează conflictul de legi, adică desemnează legea internă competentă să cârmuiască raportul
juridic cu element străin. Sistemul de drept astfel determinat poartă denumirea de ”legea cauzei” (lex
causae).
Norma conflictuală are rolul de a stabili care dintre sistemele de drept în prezență este chemat
să se aplice pe parcursul existenței raportului juridic. Din momentul desemnării legii competente rolul
normei conflictuale încetează. S-a spus, din acest motiv, că norma conflictuală apare ca o ”normă de
trimitere sau de fixare”.
Norma conflictuală nu indică direct şi nemijlocit drepturile şi obligaţiile părţilor , ci numai legea
competentă să cârmuiască nemijlocit raportul juridic respectiv. Aşadar , după cum sa remarcat, norma
conflictuală constituie o normă de trimitere, având un caracter prejudicial, prealabil şi indirect, rolul său
încetând în momentul desemnării legii competente. Cu titlu de exemplu, putem invoca norma
conflictuală cuprinsă în dispoziţiile art.2609 din noul Cod civil, care statuează că ,,forma adopţiei este
supusă legii statului pe teritoriul căruia ea se încheie”.
Referitor la structura normei conflictuale în doctrina s-au conturat două opinii. După unii autori,
este alcătuită din trei elemente, si mai exact: conținutul normei conflictuale, legătura și legea aplicabilă.
Alți autori apreciază că norma conflictuală se structurează în două elemente: conținutul și legătura.
Conţinutul normei conflictuale.
Conţinutul normei conflictuale este ipoteza normei conflictuale, adică acea categorie de
raporturi juridice la care respectiva normă se referă. De exemplu, prevederile art. 2626 din noul Cod
civil, statuează că ,, formele de publicitate, realizate, în orice mod, referitoare la bunuri sunt supuse
legii aplicabile la data şi locul unde se îndeplinesc, afară numai dacă prin dispoziţii speciale se prevede
altfel”. Ca , din conţinutul acestui text legal rezultă că expresia ,, formele de publicitate, realizate, în
orice mod, referitoare la bunuri(…) , constituie conţinutul normei conflictuale.
Legătura normei conflictuale.
Legătura normei conflictuale este conţinutul acesteia, adică partea care indică sistemul de drept
aplicabil pentru conţinutul normei conflictuale. Aşadar, legătura trimite la sistemul de drept care va
reglementa raportul juridic care formează conţinutul normei conflictuale . Legătura normei conflictuale
prin care se indică sistemul de drept aplicabil poate să indice în mod direct sistemul de drept aplicabil,
adică să indice direct legea competentă să reglementeze raportul care constituie conţinut al normei
conflictuale. Spre exemplu, prevederile art.2587 alin. 2 , care statuează că un cetăţean român aflat în
străinătate poate încheia o căsătorie numai în faţa agentului diplomatic sau a funcţionarului consular al
României în statul în care acesta este acreditat , urmând ca , în acest caz, căsătoria să fie supusă
formalităţilor prevăzute.4 Dar, pe lângă această indicare directă, legătura normei conflictuale poate să
indice în mod abstract(indirect), utilizând o formula generală, care conduce la determinarea legii
competente.

Importanța conflictelor de legi din punct de vedere teoretic și practic.

Conflictul de legi reprezintă situația în care un raport cu element de extraneitate se află în
legătură cu mai multe legi care aparțin unor state diferite. Aceste elemente se găsesc în conflict sau în
concurs. Prin specificul materiei, raportul cu element de extraneitate implică determinarea legii
aplicabile, adică soluționarea conflictului de legi. Conflictele de legi apar în domeniile în care se admite
aplicarea legii străine. Ele sunt generate de diferențele existente între sistemele de drept ale statelor,
precum și de circulația dintr-o țară în alta a persoanelor și a bunurilor.

Categoriile principale de conflicte de legi:

Conflictele de legi în spațiu. Acestea apar între două legi în momentul nașterii, modificării,
transmiterii sau stingerii unui drept. Prin prisma elementului de extraneitate, conflictul de legi este
generat de legătura raportului juridic cu mai multe sisteme de drept. Elementele de legătură care au o
importanță deosebită în acest context sunt cetățenia și teritoriul. Existența unui conflict de legi în
spațiu, ridică problema stabilirii legii aplicabile. Pentru a determina legea care urmează a fi aplicată,
autoritatea sesizată se va conduce după propriile reguli de drept internațional privat.
Conflitele între legile provinciale. În acest tip de conflicte, numite și regionale, elementul de
extraneitate are un caracter aparent, pentru că aceste legi nu pun problema suveranității, ele fiind sub
autoritatea unei singure legi constituționale (exemplul S.U.A.). Legile în prezență sunt diferite și
totodată aparțin unui singur stat și nu pun probleme de suveranitate. Asemenea conflicte există numai
în cazul statelor federale, ori între provinciile sau regiunile unui stat. Ele se vor soluționa în
conformitate cu normele conflictuale din statele respective
Conflictele între legile naționale. În aceste conflictele, elementul de extraneitate aparține unui
stat suveran. Legile în conflict reprezintă interese colective din state diferite. Fată de legea locală, legea
unui alt stat este cu adevărat străină. Pentru soluționarea acestor conflicte, se aplică normele
conflictuale care indică în fiecare caz concret, legea competentă sau aplicabilă.
Conflictele de legi inter-personale. Aceste conflicte apar datorită faptului că în sistemele
tradiționale aflate sub influența religiei, relațiile din unele domenii sunt supuse unor reglementări
specifice. Legea aplicabilă se stabilește după apartenența persoanelor la o anumită religie, fără a lua în
considerare, cetățenia sau domiciliul acesteia. Pe lângă instanțele judiciare civile, în unele state există și
instanțe ”confesionale”, care pot să rezolve anumite litigii. Asemenea conflicte apar în domeniile de
familie, succesiuni și proprietate.
Conflictele de legi în cazul statului nerecunoscut. Soluția care a devenit dominantă este acea
că legile unui stat nerecunoscut se aplică în statul forului și pot genera conflicte de legi. În favoare
acestei poziții, pot fi invocate următoarele argumente:
 Recunoașterea unui stat de către statul forului are un caracter declarativ, întrucât suveranitatea
statului străin nu este condiționată de această operațiune .
 Recunoașterea unui stat are un caracter politic privind relațiile diplomatice între state și nu
raporturile de drept privat care ar putea afecta drepturile persoanelor participante din motivul că
aparțin unui stat nerecunoscut.
 Legitimitatea unui stat străin nu poate fi apreciată de către judecătorul țării forului.

4
Ibidem
 În încheiere se impun câteva precizări legate şi de relaţia existentă între normele conflictuale,
normele materiale şi normele de aplicaţie imediată. Normele materiale sau substanţiale sunt izvor al
dreptului internaţional privat atunci când guvernează raporturi juridice cu element de extraneitate. Spre
deosebire de normele conflictuale care rezolvă doar conflictul de legi, cele materiale cârmuiesc în mod
direct aceste raporturi. Cele mai importante norme materiale aparţinând dreptului internaţional privat
sunt cele care reglementează două instituţii principale ale acestei ramuri de drept: condiţia juridică a
străinului şi efectele hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale străine.
Totodată, trebuie menţionat că norma conflictuală are o aplicare prealabilă faţă de norma
materială. După ce instanţa se declară competentă se determină mai întâi sistemul de drept aplicabil şi
abia apoi se determină din acest sistem norma materială. În cadrul normelor materiale care interesează
dreptul internaţional privat o poziţie specială o ocupă normele de aplicaţie imediată, care se definesc ca
fiind norme materiale care aparţin dreptului intern al statului forului şi care, datorită caracterului lor de
imperativitate se aplică cu prioritate unui raport juridic cu element de extraneitate, excluzând aplicarea
normelor conflictuale.
Realizând o comparaţie între normele de aplicaţie imediată şi normele conflictuale identificăm
că ambele privesc raporturi juridice cu elemente de extraneitate, ce au un punct de legătură cu ţara
forului şi ambele aparţin sistemului de drept intern al unui stat; Cu toate acestea, normele conflictuale
sunt norme de trimitere (care nu oferă soluţia pe fond, ci doar plasează raportul juridic de drept
internaţional privat în sfera unui anumit sistem de drept), pe când normele de aplicaţie imediată sunt
norme materiale, care conţin ele însele soluţia pe fond şi se aplică cu prioritate faţă de orice altă normă
incidentă în cauză, înlăturând astfel, posibilitatea aplicării unui drept străin în cauză. Deşi constituie
excepţii de la regula aplicării normelor conflictuale, prioritatea normelor de aplicaţie imediată se
justifică prin gradul lor înalt de imperativitate (sunt de ordine publică în dreptul internaţional privat al
forului), ce determină ca statul forului5 să nu accepte aplicarea în cauză a unei legi străine, deşi acel
raport juridic are element de extraneitate.
Rezultă, aşadar, că atâta timp cât lipseşte elementul de extraneitate, regulile dreptului intern
rezolvă problemele private, însă dacă apare un element de extraneitate trebuie să se recurgă la soluţiile
dreptului internaţional privat, al cărui conţinut este compus în principal din norme juridice specifice –
normele conflictuale, care cu o structură proprie, diferită de cea a normelor juridice de drept intern,
soluţionează conflictul de legi, ce constituie principala materie de drept internaţional privat.

5
Cuvântul ,, for” provine din latinescul ,, forum” care înseamnă ,, piaţă publică în România antică, unde era concentrată
viaţa social-politică, religioasă şi economică a oraşului şi unde se judecau procesle”( a se vedea , Dicţionarul explicativ al
limbii române, Editura ,, Academiei R.S.R”, Bucureşti , 1984, p. 345.