Măsurători pe modelul de studiu

Modelul de studiu permite efectuarea unor măsurători pe baza cărora se poate

aprecia dacă arcadele dento-alveolare prezintă tulburări de dezvoltare şi dacă aceste
tulburări sunt cantitative sau direcţionale. Când dimensiunea arcadei alveolare este redusă
în toate cele 3 planuri (lungime, lăţime, adâncime) vorbim de o tulburare de creştere
cantitativă care se poate asocia sau nu cu o tulburare de creştere somatică generală.
Tulburările de creştere cantitativă sunt determinate, de regulă, de factori generali.
Cel mai frecvent arcada alveolară prezintă o modificare a dimensiunii într-unul dintre
cele trei planuri, în detrimentul altei dimensiuni. Se poate întâlni, astfel, o reducere a lăţimii
arcadei alveolare concomitent cu alungirea ei. Aceste modificări reprezintă tulburări de
creştere direcţională, fiind determinate de presiuni anormale asupra respectivelor arcade
alveolare.
În ortodonţie, datorită variabilităţii mari interindividuale, s-a renunţat la utilizarea
valorilor medii standard şi se preferă aprecierea proporţionalităţii dintre dimensiunile
diferitelor elemente ale ADM. Au luat astfel naştere diverşi indici, fiecare indice având
incluse două elemente şi anume - un element de comparat, iar celălalt - elementul faţă de
care se compară.
Astfel, majoritatea indicilor pot fi grupaţi în:
- indici dentari (raportează mărimea unor grupuri de dinţi faţă de alte grupuri de
dinţi);
- indici arcadă - dinţi (raportează dezvoltarea arcadei la mărimea dinţilor);
- indici arcadă - faţă (raportează mărimea arcadei dentare sau alveolare la
dezvoltarea facială);
- indici dinţi - faţă (evaluează concordanţa dintre mărimea dinţilor şi dezvoltarea
facială).

Pentru calcularea indicilor uzuali se utilizează trusa Korkhaus, compusă din:

 compasul imaginat de Korkhaus prevăzut cu o riglă milimetrică
 simetroscopul Korkhaus (trusa mai conține şi un orthometru care exprimă doar
valorile medii pentru populaţia din nordul Europei) (Fig. 2-8).

Fig. 2-8. Simetroscopul și compasul Korkhaus

(din trusa Korkhaus comercializată de Dentaurum)

Vom descrie, în cele ce urmează, cele mai utilizate măsurători, care orientează spre
stabilirea diagnosticului unei anomalii dento-axilare și a gravității acesteia.
 A) Indexul Pont
- analizează concordanţa dintre dimensiunea dinţilor şi dezvoltarea
transversală a arcadelor dentare.
Pont a identificat existenţa unei corelaţii între valorile măsurate ale distanţei
interpremolare (diametrul transversal anterior), respectiv ale distanţei intermolare (diametrul
transversal posterior) măsurate pe modelele de studiu şi valorile ideale pentru aceste
distanţe, obţinute în funcţie de suma incisivilor superiori (SI).
În primul rând, pentru calcularea indicelui Pont la ambele arcade, este nevoie de
cunoaşterea sumei incisivilor superiori (SI) obţinută din însumarea diametrelor mezio-distale
maxime (înregistrate la nivelul punctelor de contact interdentare/ecuatorului dentar) ale celor
4 incisivi superiori (Fig. 2-9).

Fig. 2-9. Măsurarea diametrelor mezio-distale maxime

SI poate fi calculată şi în cazul când există un singur incisiv pe arcadă,

considerând că între dimensiunea mezio-distală a incisivului central şi a celui lateral
există o diferenţă de 1,5 - 2 mm, sau şi mai obiectiv, dimensiunea mezio-distală a
unui incisiv vecin, încă neerupt, se poate calcula cu ajutorul radiografiei luând în
considerare coeficientul de magnificare a imaginii pe radiografia în cauză şi
aplicarea „regulii de trei simplă” (Rx retroalveolară este izometrică, iar
ortopantomografia prezintă întotdeauna un grad de magnificare a imaginii).
O normodonţie presupune ca SI să fie situată între 28 şi 34 mm; când SI este
sub 28 mm, situaţia poartă denumirea de microdonţie, iar SI peste 34 mm -
macrodonţie.
Pont a stabilit următoarele formule de calcul pentru distanţa interpremolară (IP) şi
distanţa intermolară (IM) a arcadei superioare:
IP C = SI + SI/4
IM C = IP + IP/4
Reperele stabilite de Pont pentru măsurarea acestor distanţe pe modelul de
studiu al arcadei superioare sunt (Fig. 2-10):
- diametrul transversal anterior sau interpremolar (IPm) - reprezintă distanţa
liniară dintre mijlocul şanţurilor intercuspidiene ale primilor premolari;
- diametrul transversal posterior sau intermolar (IM m) - reprezintă distanţa liniară
dintre fosetele centrale ale primilor molari permanenţi.
 Fig. 2-10. Repere pentru măsurarea Indicelui Pont la arcada superioară

Pentru arcada inferioară (notarea se face cu minuscule) (Fig. 2-11) în formula de

calcul se ia în considerare tot suma incisivilor superiori, iar reperele pentru măsurarea
lărgimii arcadei sunt următoarele:
- diametrul transversal anterior sau interpremolar (ip m) - reprezintă distanţa liniară
dintre limitele vestibulare ale suprafeţelor de contact ale celor doi premolari ai fiecărei
hemiarcade.
- diametrul transversal posterior sau intermolar (imm) - reprezintă distanţa liniară
dintre vârfurile cuspizilor centro-vestibulari ai primilor molari permanenţi.

Fig. 2-11. Repere pentru măsurarea Indicelui Pont la arcada inferioară

Indicele Pont nu a fost prevăzut pentru arcada inferioară, Pont a indicat tratamentul
arcadei inferioare în funcţie de cea superioară. Punctele de reper pentru măsurătorile pe
modelele inferioare au fost indicate de Korkhaus, fiind de fapt punctele corespondente
reperelor din arcada superioară când modelele sunt aşezate în ocluzie, iar pacientul prezintă
rapoarte ocluzale corecte.

Făcând diferenţa dintre valorile măsurate şi cele calculate se obţine diferenţa

de spaţiu exprimată în milimetri şi care poate semnifica:
 îngustarea arcadei - notată cu semnul " - " urmat de cifra care indică
deficitul în milimetri;
 lărgirea arcadei (mai rar) - notată cu semnul " + " urmat de cifra care
indică excesul de milimetri.

Gravitatea îngustării este apreciată în funcţie de rezultatul obţinut. Pot să

existe astfel următoarele situații:
- îngustare uşoară - când deficitul e cuprins între 2-4 mm;
- îngustare medie - deficit între 4-6 mm;
- îngustare gravă - deficit între 6-10 mm;
- îngustare foarte gravă - deficit peste 10 mm.
 Deşi foarte larg utilizat, indicele Pont prezintă o serie de inconvenienţe în ceea ce
priveşte aplicabilitatea sa, ceea ce face ca, în unele situaţii, valorile acestui indice să fie
relative, astfel:
- Indicele Pont nu este aplicabil la arcadele cu dentație temporară ci doar la
arcade cu dentație permanentă;
- Indicele Pont este imposibil de calculat când lipsesc incisivii permanenţi
superiori de pe arcadă; calcularea indicelui Pont e posibilă totuşi când există cel puţin un
incisiv central şi unul lateral; în cazul unui incisiv încă neerupt se pot face măsurătorile
diametrelor mezio-distale ale incisivilor pe o radiografie, deşi şi această metodă poate avea
rezultate inexacte datorită unei incidenţe greşite;
- Indicele Pont își pierde semnificația în caz de macrodonţie (SI peste 34 mm)
sau de microdonţie (SI sub 28 mm);
- Indicele Pont nu se calculează atunci când lipsesc dinţii reper;
- Indicele Pont are valoare relativă în malpoziţii ale dinţilor reper;
- Indicele Pont are valoare relativă în mezializarea grupului dentar
lateral; 
- Indicele Pont nu se calculează în caz de aplazie a incisivilor laterali.

Indicele Pont, lărgimea interpremolară (IP) şi intermolară (IM) este întotdeauna

aceeaşi pentru aceeaşi valoare a arcului incisiv, deşi practica a arătat că în aceste cazuri
forma şi dimensiunea arcadei se pot schimba; dimensiunile arcadei dentare cu formă de
semielipsă pot varia în limite destul de largi în funcţie de tipul facial; ea poate să aibă pentru
aceeaşi valoare a sumei incisivilor diametre premolare şi molare diferite.

B) Simetroscopia - se efectuează numai pe modelul superior, cu ajutorul

simetroscopului (plăcuţă transparentă gradată milimetric, cu sistem de axe de
coordonate (Fig. 2-8).
Pe modelul superior se marchează liniile planului medio-sagital conform punctelor de
reper prezentate la definirea planurilor spaţiale.
Simetroscopul se poziţionează deasupra modelului superior astfel încât linia
centrală verticală a simetroscopului să unească cele două repere ale planului
medio-sagital însemnate pe model, obţinând astfel un plan de simetrie faţă de care
apreciem modificările transversale ale arcadei superioare.
Simetroscopia permite efectuarea de măsurători în plan sagital şi transversal,
care pot fi sistematizate astfel:

- în plan sagital:
a) Lungimea arcului anterior (LA) al arcadei, denumită şi săgeata sagitală, (SS) se
apreciază după Korkhaus astfel:
SSC = 1/2 IPC
Am notat „SSC” pentru că formula se referă la valoarea calculată a SS în funcţie de
valoarea calculată a distanţei interpremolare.
Valoarea măsurată a SS este distanţa liniară dintre linia care uneşte mijlocul
şanţurilor intercuspidiene ale premolarilor primi superiori stânga-dreapta (respectiv
a molarilor primi temporari) şi punctul interincisiv (când feţele distale ale celor doi
premolari primi superiori nu sunt în acelaşi plan se ia în considerare ca reper
premolarul situat cel mai posterior).
 Diferenţa între valoarea calculată şi cea măsurată ne indică fie o lungime mai
mică a arcului frontal, exprimată în mm cu semnul " – ” (indicând o arcadă scurtă
frontal), fie o lungime mai mare, exprimată în mm cu semnul " + ”, care indică o
arcadă alungită frontal.
Deşi o săgeată sagitală mai mică poate coexista cu retruzia şi o săgeată
sagitală mai mare poate coexista cu protruzia, valoarea săgeţii sagitale nu indică
existenţa unei protruzii sau retruzii deoarece, uneori, raportul dintre baza apicală şi
cea coronară este corect, însăşi forma maxilarului fiind mai turtită sau mai ascuţită.

b) scurtarea asimetrică a arcadei, respectiv mezializarea unei hemiarcade

comparativ cu hemiarcada contralaterală (meziopoziţie generalizată de grup lateral -
MPG) - se aplică simetroscopul cu o linie orizontală accentuată pe planul tuberal
sau pe faţa distală a ultimului molar situat posterior;
- se apreciază diferența în mm (Fig. 2-12).

Fig. 2-12. Mezializarea hemiarcadei stângi

- î n plan transversal:
- devierea liniei interincisive faţă de planul medio-sagital la dreapta sau
stânga (în mm) (Fig. 2-13);
- simetria poziţiei celor două hemiarcade dentare laterale: măsurăm cu
compasul de la linia mediană la foseta centrală a premolarilor şi molarilor omologi
din stânga şi dreapta.

Fig. 2-13. Devierea liniei interincisive spre stânga

Se consideră normală hemiarcada mai largă și se specifică nivelul la care

hemiarcada contralaterală este îngustată; se precizează în mm, cu semnul ” - ” ,
valoarea îngustării.
 C) Perimetria - permite aprecierea relaţiei dintre spaţiul disponibil pe arcada
alveolară şi necesarul de spaţiu pentru alinierea dinţilor permanenţi, atât în dentaţia
mixtă cât şi în cea permanentă.
Perimetria propusă de Nance măsoară P e (perimetrul existent) sau „spaţiul
disponibil" între feţele meziale ale M 1 drept şi stâng şi „spaţiul necesar" sau P i
(perimetrul ideal), însumând diametrele mezio-distale ale tuturor dinţilor permanenţi
situaţi mezial de M 1 (incisivii, caninii şi cei doi premolari).
În dentaţia mixtă pentru calcularea spaţiului necesar se utilizează
următoarele formule, în funcţie de mărimea lee-way-space-ului (surplusul de spaţiu
care rezultă din valoarea mai redusă a diametrelor mezio-distale ale premolarilor
faţă de cele ale molarilor temporari):
- pentru arcada superioară: Pi = SI + 2X + 1,8
- pentru arcada inferioară: p i = si + 2x + 3,4
- unde SI şi si reprezintă suma incisivilor superiori, respectiv inferiori;
- X şi x reprezintă suma C+ Pm1 + Pm2 la arcada superioară, respectiv
inferioară (valorile pot fi luate din tabele sau pot fi apreciate pe radiografii);
- 1,8 este valoarea lee-way-space superior;
- 3,4 este valoarea lee-way-space inferior.

Fig. 2-14. Măsurarea diametrului mezio-distal al dintelui

Valoarea P e , adică perimetrul măsurat, se obţine cu ajutorul unui fir de sârmă

sau textil, care se fixează cu un capăt la faţa mezială a M 1 din stânga, se trece la
nivelul feţelor ocluzale ale premolarilor sau molarilor temporari şi al marginilor
incizale ale dinţilor frontali, fără a modifica traseul firului după dinţii aflaţi în
malpoziţie (nu se urmăresc dinţii aflaţi în malpoziţie, firul aşezându-se paralel cu
creasta alveolară) şi se marchează pe fir nivelul unde se găseşte faţa mezială a M 1
din partea dreaptă. Firul se întinde apoi pe o riglă gradată obţinând valoarea în mm
a lui P e .
Comparând valorile măsurate (spaţiul existent) cu cele calculate (spaţiul
necesar, ideal) pot rezulta trei situaţii:
- spaţiul disponibil pe arcadă să fie, de fapt, cel necesar pentru
încadrarea armonioasă a tuturor dinţilor;
- spaţiul disponibil pe arcadă insuficient pentru alinierea dinţilor (mai
frecvent);
- spaţiul disponibil pe arcadă excedentar pentru alinierea dinţilor (mai
rar).
 Diferenţa dintre valorile măsurate şi cele calculate, respectiv P e şi P i ,
semnifică valoarea deficitului sau surplusului (mai rar) de spaţiu pe arcadă, în mm.
Perimetrului existent (Pe) poate fi măsurat şi sectorial, cu compasul, separat la
nivelul segmentelor incizale şi laterale, pornind de la linia interincisivă spre stânga şi
spre dreapta, metodă care poartă numele de perimetrie sectorială (Fig. 2-16).
 Fig. 2-16. Perimetria sectorială

În cazurile cu prodenţie sau retrodenţie se recomandă efectuarea unei perimetrii

corectate, ceea ce presupune ca în cazul măsurării P e firul de sârmă să fie poziţionat la
nivelul unde ar trebui să fie plasate, în mod normal, marginile incizale ale dinţilor
frontali (după corectarea protruziei, respectiv a retruziei). În acest mod se va putea face o
aproximare mai exactă a deficitului sau surplusului de spaţiu pe arcadă, având în vedere faptul
că prin corecţia prodenţiei se pierde spaţiu, iar prin corectarea retrodenţiei se câştigă spaţiu
pe arcadă.
Orientativ, gravitatea înghesuirii ar putea fi apreciată astfel:
 înghesuire uşoară – deficit de spaţiu până la 2mm;
 înghesuire medie – deficit de spaţiu între 3-5 mm;
 înghesuire gravă – deficit de spaţiu peste 5 mm.
Valorile obţinute la perimetrie trebuie corelate cu vârsta osoasă şi cu vârsta dentară a
pacientului, orientând asupra conduitei terapeutice. În situaţia în care pe arcadă este prezent
un deficit de spaţiu obiectivele terapeutice vor lua în considerare diverse posibilităţi de
creere de spaţiu.

D) Indicele Bolton
Bolton a stabilit un indice care raportează mărimea tuturor dinţilor mandibulari la
mărimea tuturor dinţilor maxilari sau mărimea dinţilor frontali mandibulari la mărimea
dinţilor frontali maxilari.
Valorile acestui indice reprezintă malrelaţiile interarcadice care se pot repercuta
asupra gradului de supraacoperire frontală şi a treptei sagitale.
Indicele Bolton (Fig. 2-17) constă în calcularea raportului dintre suma
diametrelor mezio-distale ale celor 12 dinţi mandibulari şi suma diametrelor celor 12
dinţi maxilari, înmulţit cu 100.
Valoarea medie a indicelui este de 91,3% care, după Bolton, va favoriza relaţii
ideale de supraacoperire, o treaptă sagitală normală de 0-2 mm şi relaţii posterioare
de ocluzie corecte.
 Fig. 2-17. Indicele Bolton la nivelul tuturor dinților

Semnificaţia variaţiilor indicelui Bolton este următoarea:

- valoar
ea mai mică de 91,3% ® exces de material dentar maxilar;
- valoar
ea mai mare de 91,3% ® exces de material dentar mandibular.

În mod similar, se poate calcula acelaşi indice şi pentru cei 6 dinţi frontali
maxilari şi mandibulari (incisivi şi canini) (Fig. 2-18), valoarea medie fiind de 77,2%,
ceea ce favorizează relaţii corecte sagitale şi verticale, în condiţiile unei angulaţii
corecte a incisivilor.

Fig. 2-18. Indicele Bolton la nivelul dinților frontali

Analiza Bolton poate fi folosită pentru oportunitatea şi selectarea posibilităţilor

de creere de spaţiu pe fiecare arcadă.

E) Lungimea arcadelor alveolo-dentare

Lungimea arcadei dentare poate suferi modificări în treimea anterioară, valoare indicată
de săgeata sagitală sau modificări în totalitate.
 Lungimea totală a arcadei dentare poate fi comparată cu lungimea totală a arcadei
alveolare.
Lungimea arcadei dentare se măsoară între punctele incizale superior (I), respectiv
incizale inferior (i) şi punctul distomolare (DM/dm). Incizale sunt punctele situate
median, pe marginea incizală a incisivilor centrali, iar punctele distomolare sunt situate
la intersecţia liniei mediane cu tangentele la faţa distală a ultimilor molari erupţi pe
arcade.
Lungimea arcadei alveolare se obţine prin măsurarea distanţei dintre punctele
Prosthion - Alveolar superior (Pr-Alv) la maxilar şi infradentale - alveolar inferior (id-
alv) la mandibulă (Fig. 2-19).
Lungimea arcadei alveolare trebuie să fie mai mare decât lungimea arcadei
dentare cu 2-3 mm.

a. b.
Fig. 2-19. Lungimea arcadelor dentare şi alveolare - puncte de reper:
a) superior; b) inferior

F) Lăţimea arcadelor dento-alveolare - se poate măsura la nivelul caninilor şi

în zona laterală – la nivelul molarilor temporari, premolarilor şi primilor molari
permanenţi.
Cel mai frecvent se compară lărgimea arcadelor dentare cu lărgimea arcadelor
alveolare la nivelul premolarilor primi şi respectiv la nivelul molarilor primi permanenți.
Howes a propus ca lăţimea arcadelor dentare şi alveolare să se măsoare cu
compasul între următoarele repere (Fig. 2-20):
- vârful cuspizilor vestibulari ai Pm 1 ® lăţimea maximă a arcadei dentare
superioare la nivel premolar (PMD);
- apexurile PM 1 superiori ® lăţimea arcadei la fosa canină sau lăţimea arcului
bazal la premolari (PMBAW).
 a. b.
Fig. 2-20. Lăţimea arcadelor alveolo-dentare: a) arcadă superioară; b) arcadă
inferioară

În mod normal lăţimea arcadei dentare la nivelul PM 1 superior este cu 4 mm mai

mare decât lăţimea arcadei alveolare. Dacă diferenţa este mai mare înseamnă că
există o îngustare a procesului alveolar superior şi a bazei osoase maxilare, iar dacă
diferența este mai mică atunci poate fi prezentă o endodenție (înclinare spre palatinal a
dinților laterali).