Durerea toracica

Durere de perete Durere pleuretica Durere viscerala

Sindromul costosternal Embolism pulmonar Angina tipică de efort
Costocrondrita (sd Tietze) Pneumonie Angina atipică (de repaus)
Dislocaţia articulaţiilor Pneumotorax spontan Angina instabilă
costosternale Pericardita Infarctul miocardic acut
Xifodinia Pleurezia Disecţia de aortă
Sindroame radiculare Pericardita
Sd de nervi intercostali Reflux sau spasm esofagian
Fibromialgia Ruptura de esofag
Prolapsul valvei mitrale

Ischemia miocardică: durerea este aproape întotdeauna retrosternală şi difuză, de obicei descrisă ca o
greutate sau o presiune şi în mod normal iradiază, cel mai frecvent în gât şi braţul stâng, dureaza <10
min, este provocată de efortul fizic şi se ameliorează prin odihnă sau nitroglicerină sublingual. În angina
atipică durerea este la fel cu cea din angina de efort, dar durerea apare în repaos. În angina instabilă,
paternul durerii anginoase episodice este cu debut recent (mai puţin de 1-2 luni), provocată cu uşurinţă,
mai severă sau dificil de ameliorat sau apare în repaos în episoade prelungite (>20 min). În IMA, durerea
este de obicei persistentă (>20 min), severă şi asociată cu simptome de dispnee, transpiraţii profuze sau
greţuri. În sindroamele coronariene acute cel mai util test atât pentru detectarea ischemiei miocardice,
cât şi pentru stratificarea riscului, este ECG-ul. Pe baza ECG-ului iniţial incidenţa IMA este de aproximativ
80% în cazul pacienţilor cu o nouă supradenivelare a segmentului ST mai mare de 1 mm în două derivaţii
alăturate, de aproape 20% la cei cu o nouă subdenivelare a segmentului ST sau o inversare a undei T, dar
mai puţin de 4% la pacienţii care nu au nici una din aceste modificări.
Embolismul pulmonar: simptomatologie: dureri toracice, dispnee, sincope, şoc şi/sau hipoxie.
Durerea asociată cu embolismul pulmonar apare când inflamaţia pleurei parietale din zona infarctată
determină durerea toracică care este în general ascuţită şi legată de respiraţie. Dispneea, febra, tusea
şi/sau hemoptizia pot fi de asemenea prezente, iar peretele toracic poate fi sensibil la palpare. Pacienţii
cu embolism pulmonar masiv au frecvent semne vitale instabile şi adesea au prezentarea clasică cu
durere ascuţită de origine pleurală şi dispnee asociată cu tahipnee, tahicardie şi hipoxemie.
Disecţiei de aortă: factori de risc: ateroscleroza, hipertensiunea necontrolată, coarctaţia de aortă, valve
aortice bicuspide, stenoza aortei, sindromul Marfan, sindromul Ehlers-Danlos şi sarcina. Durerea este
localizată substernal pe linia mediană , este clasic descrisă ca sfâşietoare, arzătoare sau senzaţie de
spintecare şi iradiază posterior în zona interscapulară. Tipic, durerea are intensitatea cea mai mare la
debutul simptomelor şi este adesea simţită deasupra şi dedesubtul diafragmului. Nici o combinaţie de
factori clinici sau elemente observate pe radiografia toracică nu sunt adecvatepentru a exclude
diagnosticul de disecţie de aortă şi investigaţii imagistice specifice sunt de obicei necesare.
Disecţia aortei declanşează manifestări clinice legate de locul anatomic al leziunii. Disecţia interesând
artera carotidă poate conduce la un aspect clasic de accident vascular. Paraplegia apare dacă este
întreruptă circulaţia sângelui către măduva spinării. Durerea abdominală sau în flanc este consecinţa
disecţiei interesând aorta abdominale, arterele renale sau iliace. Disecţia rădăcinii aortice conduce la
tamponadă pericardică.Simptomele vegetative pot însoţi disecţia. Greaţa, vărsăturile şi transpiraţiile
profuze sunt simptome obişnuite. Examenul clinic ajută la eliminarea unor diagnostice diferenţiale
şi cel mai probabil arată un examen normal al cordului şi plămânilor.
Poate fi auscultat suflul diastolic de insuficienţă aortică. Diminuarea pulsului la nivelul arterelor radială,
femurală şi/sau carotidă creşte semnificativ suspiciunea unei leziuni aortice. Diferenţa de presiune
arterială între extremităţi nu a fost semna-lată. Hipertensiunea şi tahicardia sunt de obicei prezente, însă
disecţia în sine poate determina hipotensiune. Hipotensiunea poate însoţi tamponada cardiacă sau
ocluzia arterei coronare. Tamponada determină asurzirea zgomotelor cardiace, creşterea presiunii în
vena jugulară şi apariţia pulsului paradoxal. Compresia la nivelul nervului laringeu recurent sau la nivelul
ganglionului simpatic cervical superior poate determina apariţia vocii bitonale şi sd Horner.
Anevrismele disecante toracice prezintă frecvent modificări pe radiografia toracică. Se evidenţiază
lărgirea mediastinului, un contur anormal al aortei, lichid în cavitatea pleurală, devieri ale traheii,
bronhiei principale sau esofagului. Calcifierea intimei se vizualizează ca un contur dublu al anevrismului
(semnul lizereului calcar). Examenul TC stabileşte diagnosticul de certitudine în disecţia de aortă.
Tomografia computerizată cu substanţă de contrast radiopacă introdusă rapid în bolus intravenos este
mai sensibilă. Cu toate acestea, TC-ul nu poate oferi cu certitudine detalii anatomice în legătură cu
trunchiurile arteriale care emerg din aort ă şi nici informaţii cu privire la competenţa valvelor cardiace.
Pneumotoraxul spontan poate apărea din cauza unor modificări bruşte ale presiunii atmosferice, la
fumători sau pacienţi cu bronhopneumonie cronică obstructivă sau bule de emfizem sau la cei cu alte
patologii pulmonare. Pacienţii acuză de obicei o durere toracică pleuritică bruscă, ascuţită şi dispnee.
Auscultaţia pulmonară evidenţiază absenţa zgomotelor respiratorii pe partea ipsilaterală şi
hipersonoritate la percuţie, dar doar aspectul clinic nu este suficient. Diagnosticul unui pneumotorax
simplu este pus pe baza radiografiei toracice.
Ruptura de esofag (sindromul Boerhaave) este o cauză rară a durerii toracice dar cu potenţial de
punere în pericol a vieţii. Clasic, pacienţii se prezintă cu durere toracică localizată substernal, ascuţită,
cu debut brusc, care apare imediat după un episod de vărsături puternice. Pacientul are de obicei un
aspect suferind, dispneic şi cu transpiraţii profuze. Examinarea fizică este adesea normală, dar poate
evidenţia pneumotorax sau aer subcutanat. Radiografia toracică poate fi normală sau poate arăta
colecţie pleurală (mai frecvent pe stânga decât pe dreapta), pneumotorax,pneumomediastin,
pneumoperitoneu şi/sau aer subcutanat. Diagnosticul poate fi confirmat de investigaţie cu substanţă de
contrast.
Pericardita acută: durerea este tipic acută, ascuţită, severă şi constantă. Este descrisă de obicei ca
localizată substernal, cu iradiere în spate, gât sau umeri şi este exacerbată în clinostatism şi de inspir.
Este descrisă clasic ca fiind ameliorată în poziţia aplecată înainte. Cel mai important semn este frecătura
pericardică. ECG-ul poate arăta supradenivelări difuze ale segmen-telor ST şi unde T inversate. În plus,
subdenivelarea segmentului PR este un semn ECG specific pericarditei.
Pneumonia poate produce durere toracică sau disconfort care este de obicei ascuţită şi cu caracter
pleuritic. Este asociată de obicei cu febră, tuse şi posibil hipoxie. Examinarea fizică evidenţiază raluri la
nivelul lobilor afectaţi, diminuarea zgomotelor respiratorii şi sindrom de condensare (ex. suflu tubar).
Radiografia toracică confirmă diagnosticul.
Prolapsul de valvă mitrală (PVM) este malformaţia valvulară cardiacă cel mai frecvent diagnosticată şi
este mai frecvent întâlnită la femei decât la bărbaţi. Disconfortul din PVM apare adesea în repaus,
este atipic pentru ischemie miocardică şi poate fi asociat cu ameţeli, hiperventilaţie, anxietate, depresii,
palpitaţii şi oboseală. Disconfortul poate fi legat de tensiunea în muşchii papilari şi mulţi pacienţi
beneficiază de pe urma administrării de blocanţi b-adrenergici. Ecocardiografia bidimensională este
instrumentul de diagnostic şi, împreună cu datele de la examenul fizic, ajută clasifi-carea pacienţilor în
categorii cu risc înalt sau scăzut pentru dezvol-tarea de complicaţii grave. Palpitaţiile şi toate tipurile de
aritmii supraventriculare sau ventriculare au fost asociate cu PVM.
Sindroamele dureroase de origine musculoscheletală sau de perete toracic sunt caracterizate de
durere legată de poziţie, foarte bine localizată. Durerea care este complet reproductibilă prin palparea
uşoară sau moderată a unei zone delimitate din peretelui toracic adesea este de origine
musculoscheletică.
Costocondrita este o inflamaţie a cartilajelor costale şi/sau a articulaţiilor costosternale şi determină
durere toracică care poate varia: ascuţită, surdă şi/sau agravată de mişcările respiratorii.
Sindromul Tietze este o cauză mai specială de durere costocondrală legată de o tumefiere fusiformă a
unuia sau mai multor cartilaje costale superioare şi are un patern al durerii similar cu cel al celorlalte
sindroame costocondrale.
Xifodinia este un alt proces inflamator care produce durere toracică de tip pleural, ascuţită, care poate fi
reprodusă prin palparea uşoară a procesului xifoid.
Sindroamele dispeptice, inclusiv refluxul gastroesofagian, produc adesea durere descrisă ca o arsură,
de obicei în partea inferioară a toracelui şi adesea însoţită de un gust sălciu sau acid. Poziţia de decubit
de obicei exacerbează simptomele şi deşi durerea este remisă în mod tipic de antiacide.
Spasmul esofagian este adesea asociat cu boala de reflux şi este caracterizat de un debut brusc al unei
dureri surde, constrictive, cu localizare substernală, frecvent declanşată de consumul de lichide fierbinţi
sau reci sau a unui bolus alimentar mare şi adesea durează ore . Durerea răspunde de asemenea la
nitroglicerină sublingual (deşi se presupune cu o mică întârziere).
Boala ulceroasă peptică este caracterizată clasic ca o durere postprandială, surdă, enervantă, localizată
în regiunea epigastrică. Pacienţii acuză adesea că sunt treziţi din somn din cauza disconfortului. Durerea
din ulcerul duodenal se ameliorează de obicei după consumul de alimente, în contrast cu simptomele
ulcerului gastric care sunt adesea exacerbate de alimentaţie. Ameliorarea simptomatică este obţinută
de obicei de medicaţia antiacidă.
Pancreatita acută şi bolile căilor biliare se prezintă cu durere şi sensibilitate în hipocondrul drept sau
epigastru, dar e posibilă şi durerea toracică.
Atacul de panică este definit ca un sindrom caracterizat de episoade recurente neaşteptate de panică
(perioade scurte de disconfort sau frică intensă) cu cel puţin patru din următoarele simptome: palpitaţii,
transpiraţii profuze, tremurături, dispnee, sufocare, durere sau disconfort toracic, greţuri, ameţeli,
ruperea de realitate sau depersonalizarea, frică de pierdere a controlului sau de moarte, parestezii,
frisoane sau crize de înroşire a feţei. Trebuie considerat întotdeauna un diagnostic de excludere.