SPONDILODISCITA

- reprezintă inflamația simultană a unui disc intervertebral și a platoului vertebral (inflamarea unei sau mai
multor vertebre), aceasta din urmă implicând în general zonele adiacente spațiului discului intervertebral, de
cauză infecțioasă. Propagarea se face preponderent pe cale hematogenă și poate afecta orice nivel vertebral. 

Tabloul clinic este extrem de variat, de cele mai multe ori nu este însoțit de febră sau frison. Durerea poate fi
trenantă, însoțită sau nu de contractură paravertebrală, accentuată de efort, cu sau fără radiculopatie, durere la
palparea apofizelor spinoase.

Semnele biologice sunt pozitive pentru majoritatea germenilor (VSH, FIBRINOGEN, PROTEINA C
REACTIVĂ – I, HIPERLEUCOCITOZĂ CU POLINUCLEARE SAU LEUCOPENIE ÎN CAZUL
BRUCELOZEI). Există un tip particular de discită produsă de un germene tegumentar saprofit numit
propionbacterium Acnes. Acesta produce modificări specifice tip Modic I, II, III, conform cercetătorilor danezi
de la University of Southern Denmark și dă același tip de simptomatologie. Este frecvent întâlnit în cazuistica
noastră medicală.

Principalele organisme cauzale sunt stafilococi si microbacteriile tuberculoase, dar si organisme potentiale
incluzand un numar mare de bacterii, ciuperci, zoonoze. Spondilodiscita se dezvolta frecvent la persoanele
imunocompromise, cum ar fi de un cancer, infectie, sau prin medicamente imunosupresive utilizate pentru
transplanturi de organe. Prezentarea tipica este de obicei febra si dureri de spate. Pacientii sunt de multe ori cu
surse bacteriene, cum ar fi endocardita si consumul de droguri intravenoase. In pediatrie infectia incepe de multe
ori in discul intervertebral (alimentarea directa cu sange inca prezenta) in timp ce infectia adultilor este gandita
pentru a incepe de la placade din capatul corpului vertebral, se extinde apoi in spatiul discal intervertebral si in
placa adiacenta a corpului vertebral.

Factorii de risc: infectie la distanta (prezenta in 25%); infectie ascendenta, din instrumente ale tractului
urogenital; traumatisme ale coloanei; consumul de droguri intravenoase; imunosupresive; administrarea
sistemica pe termen lung a steroizilor; varsta inaintata; diabetul zaharat; transplantul de organe; subnutritia;
cancerul. Etiologie. Staphilococul auriu (cel mai frecvent; 60%); Viridans (utilizatori de droguri intravenoase,
imunocompromisi); organisme gram-negative, de exemplu Enterobacter spp, E. coli; tuberculoza
microbacteriana (boala lui Pott); agenti mai putin frecventi; fungi; specii de Candida; Pseudomallei Burkholderia
(de exemplu, melioidosis): pacientii cu diabet zaharat din nordul Australiei si parti din Asia de Sud. Simptomele
includ: durere vertebrala segmentara, inflamatorie, ce se accentueaza de efort, cu impotenta functionala uneori, o
radiculalgie, redoare rahidiana globala, ce afecteaza toate miscarile coloanei si contractura muschilor
paravertebrali cu durere la palparea apofizelor spinoase, frisoane si febra.

Examenul radiologic și RMN pot fi sugestive:

 pensarea precoce a spațiului articular

 aspect neregulat, demineralizat la nivelul platourilor vertebrale
 apariția de geode cu fenomene de osteofitoză sau osteocondroză
 Un tip particular de spondilodiscită este morbul lui Pott (tuberculoza vertebrală). Aceasta afectează mai
mult adultul tânăr cu simptomatologie progresivă. Alți germeni întâlniți sunt stafilococul auriu,
piocianicul, escherichia colli.

Tratamentul spondilodiscitei se face cu antibioterapie pe baza antibiogramei. În privința discitei cu modificări tip
Modic cauzată de propionbacterium Acnes, tratamentul se face cu amoxicilină și clavulanat. Recomandarea de
antibiotiv este pe perioadă îndelungată (3-4 luni), urmată de dispariția simptomelor din punct de vedere clinic și
imagistic.

Complicațiile spondilodiscitei pot fi foarte serioase. Dacă nu este recunoscută si tratată corect și sunt prezente
abcesul vertebral, compresiunea medulară, diseminare la distanță, deformări, pot apărea complicații medicale.

 Localizare vertebrala a tuberculozei. Morbul Pott debuteaza la oricare nivel al coloanei

vertebrale (al rachisului) printr-o spondilodiscita, infectie a discurilor intervertebrale. lnfectia
se intinde apoi chiar la discurile vertebrale. Actualmente ea este rara in tarile dezvoltate,
datorita vaccinarii (B.C.G.). Boala afecteaza indeosebi persoanele in varsta, pe cele care
prezinta deficite imunitare sau subiectii cu antecedente tuberculoase personale sau familiale.

Simptome si semne -Boala debuteaza prin dureri rahidiene de intensitate crescanda (torticolis, lumbago),
exagerate prin efort sau tuse; ele pot sa fie insotite de iradieri dureroase (sciatica). Contractura musculara,
raspunzand durerii, limiteaza mobilitatea (dificultatea de a se apleca in fata sau pe o parte). Aceste semne se
asociaza cu o oboseala, pierdere in greutate, diminuare a poftei de mancare si cu febra usoara. Daca boala nu este
tratata in acest stadiu, evolutia ei antreneaza complicatii grave. Strivirea vertebrelor si prabusirea coloanei
vertebrale, prin telescoparea vertebrelor, provoaca formarea unei gabozitati (cocoasa) permanente si definitive.

Tratament - Tratamentul se bazeaza pe administrarea de antibiotice timp de 1 an. Uneori, este necesar sa se

imobilizeze coloana vertebrala printr-o carcasa gipsata. In lipsa acestei imobilizari, poate fi suficient repausul
strict la pat pe durata mai multor luni.

SPONDILOLISTEZA

Spondilolisteza reprezinta alunecarea anterioara a unui corp vertebral fata de restul vertebrelor. Apare in
regiunea lombosacrala prin alunecarea L5 pe S1, dar si la nivele mai inalte ale coloanei. Este clasificata in
functie de etiologie in cinci tipuri: congeital sau displazic, istmic, degenerativ, traumatic si patologic.

Conditia poate sau nu fi asociata cu instabilitatea vertebrala. Unele persoane ramin asimptomatice chiar si la
alunecari severe, dar cei mai multi acuza disconfort. Boala poate determina simptome minime sau durere de
spate, durere mecanica dizabilitanta, radiculopatie prin compresia radacinilor nervoase si claudicatie
neurogena. Spondilolisteza poate aparea la orice nivel al coloanei vertebrale, desi este mai frecventa
lombar. Cele mai multe cazuri rezulta prin stresul mecanic minor, traume, hiperextensia repetitiva a coloanei.

Spondiloliza reprezinta fisurarea vertebrei mai ales in regiunea pars interarticularis, asociata sau nu cu
spondilolisteza. Daca defectul in pars este bilateral poate permite translatia vertebrei cu spondilolistezis.
Ambele conditii sunt asimptomatice frecvent, iar gradul de spondilolistezis nu se coreleaza cu severitatea
simptomelor, chiar cind pacientul acuza durere de spate. Totusi cele doua entitati sunt cele mai importante cauze
de durere de spate la copii si adolescenti, in ciuda faptului ca cele mai multe sunt asimptomatice.

Regimurile fizice scad stresul prin extensie al coloanei lombare si promoveaza o pozitie nonlordotica. Constau
din exercitii de intindere a muschilor abdominali, purtare de hamuri si intarire a fasciei lombodorsale. Tijarea cu
ortoza toracolombosacrala ofera ameliorare pentru cei care nu raspund la repaus sau ale caror activitati zilnice
determina simptome. Acest tip de tija este eficient pentru pacientii cu sub 50% alunecare. Daca alunecarea este
sub 50% dar pacientul este simptomatic se recomanda terapie noninterventionala: exercitii de intindere, tija
antilordotica, modificarea activitatilor. Daca durerea continua se recomanda fuziune spinala.

Multe dintre cazuri pot fi tratate conservativ, totusi pentru persoanele cu simptome incapacitante, radiculopatie,
claudicatie neurogena, anomalii ale posturii sau greutatii rezistente la masurile nonoperative si progresia
semnificativa a alunecarii se indica chirurgia. Interventia chirurgicala doreste stabilizarea segmentului spinal si
decompresia elementelor neurale.

Patogenia spondilolistezei

Spondilolisteza este procesul prin care un corp vertebral aluneca fata de axa de stabilitate a restului coloanei
vertebrale. Etiologia conditiei este multifactoriala. Exista o predispozitie congenitala pentru tipurile 1 si 2, iar
postura pacientului, gravitatia, fortele de rotatie si concentratia mare de stres reprezinta factori aditionali
patogenetici.
Tipul 1: tipul displazic sau congenital reprezinta un defect in sacrumul superior sau arcul L5. Exista asociere
cu spina bifida oculta si afectarea severa a radacinilor nervoase.
Tipul 2: tipul istmic apare prin defectul in pars interarticularis care permite alunecarea inainte a vertebrei
superioare, de obicei L5. Exista trei subcategorii:
- litica - spondiloliza sau fractura de stres
- pars elongat dar intact
- pars fracturat acut.
Tipul 3: forma degenerativa este o conditie cistigata determinata de degenerarea cronica a discului si
incompetenta fetelor articulare, conducind la instabilitate segmentala si alunecare gradata, de obicei la L4-5.
Spondiloza este un termen generalizat pentru modificarile degenerative mediate de virsta ale coloanei care pot
conduce la acest tip de spondilolisteza.
Tipul 4: forma traumatica rezulta prin fractura oricarei parti a arcului neural sau pars (corp vertebral) care
conduce la listeza.
Tipul 5: este tipul patologic produs prin boala osoasa generalizata cum este boala Paget sau osteogenesis
imperfecta.

Spondilolisteza poate fi impartita in functie de subluxatia vertebrala cantitativa in plan sagital:

- grad 1 - sub 25% din diametrul vertebral
- grad 2 - 25-50%
- grad 3 - 50-75%
- grad 4 - 75-100%
- spondiloptoza - peste 100%.

Spondilolisteza displazica

Apare printr-un defect al arcului neural in sacrumul superior sau L5. 95% sunt asociate cu spina bifida oculta.
Pars interarticularis este osul dintre lamina, pediculi, fetele articulare si procesele transverse. Aceasta portiune a
vertebrei poate rezista la forte puternice in timpul ambulatiei. Aceasta zona poate fi congenital deficienta sau
prin repetate socuri mecanice sa prezinte microfracutri.

Spondilolisteza istmica

Ete cel mai frecvent. Plasarea de stres mecanic pe pars slabita determina fracturi si fisuri. Acestea se vor vindeca
cu articulatie falsa - o punte osoasa care traverseaza arcul sau fibrozarea fracturii. Cele mai multe defecte sunt
determinate de fractura de stress care persista datorita ambulatiei continuie.

Spondilolisteza degenerativa

Pars interarticularis nu este afectat de degenerare. Instabilitatea de lunga durata intersegmentala conduce la
spondilolisteza degenerativa. Modificarile osteoartritice se dezvolta pe fetele articulare. Apar eroziunile cu
aliniere anormala a suprafetelor articulare. Alti factori includ anomaliile ligementelor, a discului intervertebral
(diminuare in inaltime).

Spondilolisteza patologica

Neoplasmele sau infectiile pot afecta pars interarticularis, fatetele sau pediculii. Neoplasmele cum
sunt metastazele din cancerul de sin, prostata si plamini, ca si mielomul sunt cauze ale spondilolistezei.

Semne si simptome

Spondilolisteza acuta istmica apare in prima sau a doua decada de viata. Cele mai multe cazuri apar inainte ca
pacientul sa atinga 15 ani. In cazuri rare boala poate fi observata in perioada de adult. Pacientii tineri sunt la risc
crescut de a dezvolta spondilolisteza progresiva fata de cei in virsta. Riscul de progresie pentru adulti este mic
daca conditia este localizata la L5. Leziunile la L4-5 pot progresa in perioada de adult datorita cresterii rotatiei
sagitale si axiale la acest segment. Spondilolisteza displazica apare la copii de 3-5 luni sau la virsta ambulatiei.
Spondilolisteza degenerativa apare mai frecvent la virsta de 40 de ani.

Spondilolisteza istmica:
Simptomele apar in perioada de adolescenta. Se raporteaza durere de spate in timpul activitatilor. Durerea
iradiaza spre fese, coapse. Poate fi mai semnificativa si cu caracteristici mecanice in grade mari de
spondilolisteza. In cele mai multe cazuri pacientii nu acuza simptome care sa sugereze afectare neurologica in
gradele mici de boala. Durerea radiculara devine frecventa in alunecarile mari. Durerea care iradiaza sub nivelul
genunchiului asociata cu parestezii in distributia unui dermatom sugereaza radiculopatie prin stenoza
foramenului sau un disc herniat concomitent.

Incarcerarea radacinilor nervoase de structurile fibrocartilaginoase poate fi descrisa.

Gradele mari de afectare pot determina caludicatie neurogena sau simptome care sa sugereze sindrom de coada
de cal. Durerea pacientului este provocata de activitate cu extensia spatelui. Pacientii cu spondilolisteza acuta
tind sa prezinte toleranta scazuta la activitatile care necesita incarcare mecanica excesiva a coloanei, pozitia
sezinda este mai bine tolerata. Un mare numar de pacienti sunt asimptomatici. Progresia spondilolistezei poate
evolua fara simptome.

Se observa spasm lombar. La palpare se detecteaza inegalitatea vertebrala. Se observa cifoza lombosacrala in

afectarea de grad sever cu lordoza toracolombara compensatorie. Scurtarea trunchiului poate fi prezenta. In
alunecarile severe cusca toracica se poate sprijini pe o creasta iliaca. Amorteala intr-un dermatom este prezenta
daca este implicata si radiculopatia sau stenoza. Se observa mersul leganat.

Spondilolisteza degenerativa:
Durerea debuteaza insidios si are caracter de crampa. Este localizata lombar si inghinal posterior. Claudicatia
neurogena poate fi de asemenea prezenta cu simptome ale membrului inferior agravate de activitate si ameliorate
de repaus. Simptomele sunt cronice si progresive, desi pacientii pot experimenta perioade de remisiune.

Spondilolisteza displazica: simptomele sunt similare cu forma istmica, dar afectarea neurologica este mai
frecventa.
Spondilolisteza traumatica: pacientii prezinta durere acuta asociata cu trauma. Daca alunecarea este severa
apare sindromul de coada de cal cu simptome clasice de disfunctie sfincteriana, simptome radiculare si
claudicatie neurologica.
Spondilolistoza patologica: simptomele sunt insidioase si asociate cu durere radiculara/claudicatie.

Evolutia bolii:
Mortalitatea crescuta nu este asociata cu spondilolisteza. In timp ce unii pacienti pot prezenta durere de spate
moderata, dizabilitatea semnificativa este rara daca pacientul nu are si deficit neurologic sever. Morbiditatea este
reprezentata de durerea de spate persistenta sau incarcerarea nervilor. Deoarece degenerarea discului este
accelerata la nivelul spondilolistezei poate apare durerea discogenica. Spondilolisteza degenerativa produce
simptome artritice caracteristice care se agraveaza cu virsta.
Cea mai comuna complicatie a spondilolistezei de orice tip este incarcerarea nervilor/radiculopatia la nivelul
bolii. Stenoza spinala si sindrom de coada de cal pot apare daca alunecarea este semnificativa.

Radiografia laterala simpla este metoda preferata pentru a evalua translatia vertebrala la persoanele cu
spondilolisteza si este excelenta pentru urmarirea progresiei conditiei. Radiografia este laterala deoarece
translatia are loc in plan sagital si este accentuata in pozitie bipeda. Filmele radiografice in extensie sau flexie
evalueaza gradul de instabilitate a vertebrei implicate. Acestea sunt utile si pentru a detecta spondilolisteza
oculta. Radiografia anterioposterioara ofera informatii limitate in cazurile usoare de boala, totusi in cele severe
poate demonstra semnul „palariei lui Napoleon inversata” deoarece L5 este vazuta prin sacrum.

Scanarea osoasa este utila pentru determinarea acutizarii leziunii. Scanarile pozitive determina elemente
radiografice negative care sugereaza leziune recenta. Scanarile negative determina radiografie pozitiva care
sugereaza o leziune veche care nu este vindecata.

Scanarea tomografica este foarte sensibila pentru evaluarea pars interarticularis si utila in determinarea acutizarii
translatiei. Sunt cele mai bune teste pentru detaliile osoase. Sunt o modalitate imagistica excelenta pentru a
evalua articulatiile vertebrale. Ajuta la identificarea defectelor cartilaginoase care determina compresia nervoasa.

Rezonanta magnetica este importanta in cazurile de afectare neurologica. Aceasta modalitate imagistica este
excelenta in observarea compresiei durei si in cazurile de degenerare in care arcul posterior este lasat posterior.
Diagnosticul diferential se face cu urmatoarele afectiuni: boala degenerativa de disc, leziunile discului,
sindromul de durere discogenica, radiculopatia lombosacrala, durerea miofasciala, osteomielita, disciita,
osteomul osteoid, chistul anevrismal osos, condroblastomul, boala Scheuermann.

Tratament
Terapia fizica si de reabilitare:
Aceasta nu trebuie initiata decit dupa o perioada de repaus si odata ce durerea cu activitatile zilnice a diminuat.
Regimurile fizice scad stresul prin extensie al coloanei lombare si promoveaza o pozitie nonlordotica. Consta
din exercitii de intindere a muschilor abdominali, purtare de hamuri si intarire a fasciei lombodorsale. Tijarea cu
ortoza toracolombosacrala ofera ameliorare pentru cei care nu raspund la repaus sau a caror activitati zilnice
determina simptome. Acest tip de tija este eficient pentru pacientii cu sub 50% alunecare. Tija este purtata pentru
3-6 luni. Daca alunecarea este sub 50% dar pacientul este simptomatic, se recomanda
terapie noninterventionala: exercitii de intindere, tija antilordotica, modificarea activitatilor. Daca durerea
continua se recomanda fuziune spinala.

Terapia chirurgicala:
Chirurgia este indicata pentru pacientii imaturi scheletic cu alunecare peste 30-50%, deoarece sunt la risc de
progresie cu deficit neurologic si durere persistenta. Daca durerea nu se remite in 6-12 saptamini cu repaus si
imobilizare se recomanda interventia chirurgicala. Spondiloliza cu spondilolisteza de grad mic pot fi tratate
noninterventional. Optiunile pentru interventie cuprind repararea directa a defectului spondilolitic, fuziune,
reductie si fuziune si vertebrectomie. Cele mai bune rezultate sunt observate la pacientii cu defect litic.
Degenerarea discului este o contraindicatie relativa. Alunecarile peste 2 mm scad succesul repararii chirurgicale.

Fuziunea in situ la nivel afectat este criteriul standard pentru tratamentul chirurgical pentru majoritatea
pacientilor la care terapia conservativa esueaza. Fuziunea in situ este recomandata pentru pacientii cu
spondilolisteza de grad mic, persistenta, simptomatica si pentru cei care nu sunt candidati pentru a repara
defectul.

Decompresia si fuziunea sunt efectuate in cazurile de compresie a durei in prezenta disfunctiei intestinale sau
vezicale sau a deficitelor motorii semnificative. Decompresia nu este niciodata efectuata fara fuziune
concomitenta. Fixarea pediculilor cu suruburi permite mobilizarea rapida si ambulatia precoce dupa decompresie
si fuziune. Fixarea poate fi benefica in repararea pseudoartrozelor si prevenirea alunecarilor progresive.

Reducerea spondilolistezelor este efectuata prin procedura inchisa sau deschisa. Reducerea serveste la
corectarea cifozei lombosacrale si diminuarea translatiei sagitale. Vertebrectomia poate fi folosita pentru a trata
spondiloptoza si ca alternativa la reducere sau fuziune in situ. Rata postoperatorie de deficit neurologic este de
25%.

Prognostic:
In general pacientii cu gradul 1 sau 2 de alunecare istmica sunt tratati prin terapie conservativa. Pacientii se pot
reintoarce la locul de munca si activitatile anterioare dupa reducerea durerii. Se aplica un regim de exercitii
fizice pentru domiciliu. Evolutia pe termen lung este favorabila, mai ales daca nu se asociaza cu afectare
neurologica. Morbiditatea este reprezentata de durerea de spate persistenta sau incarcerarea nervilor. Deoarece
degenerarea discului este accelerata la nivelul spondilolistezei poate apare durerea discogenica. Spondilolisteza
degenerativa produce simptome artritice caracteristice care se agraveaza cu virsta.

Cea mai comuna complicatie a spondilolistezei de orice tip este incarcerarea nervilor/radiculopatia la nivelul
bolii. Stenoza spinala si sindrom de coada de cal pot apare daca alunecarea este semnificativa.
Spondilolisteza de grad mare are un prognostic variabil fata de durerea de spate. Interventia chirurgicala aduce
ameliorare in claudicatie si simptome radiculare. Durerea discogenica poate produce discomfort lombar.
Pacientii cu boala degenerativa tind sa prezinte durere derivata din fetele articulare. Decompresia chirurgicala
pentru compromiterea neurologica are o rata mare de succes in ameliorarea simptomelor extremitatii inferioare.

STENOZA DE CANAL SPINAL:

·         centrală – constă în îngustarea canalului medular (spațiul care conține și protejează sacul dural,
măduva și rădăcinile nervoase împreună cu vasele de sânge care le irigă). Diametrul antero-posterior al
canalului este scăzut. Drept consecință, apare compresiune pe structurile nervoase, iar clinic se manifestă
sub formă de claudicație neurogenă. Poate fi mono- sau multi-etajată. Cel mai frecvent se localizează la
nivelurile L4-L5 și L3-L4.
·         laterală – îngustarea locului pe unde trece rădăcina nervoasă, de la originea ei după ce se desprinde
din sacul dural; manifestarea clinică este de radiculopatie (durere pe traiectul nervului afectat, resimțită de
la nivelul coloanei lombare până în picior); poate fi uni sau bilaterală, mono sau multi etajată.
Stenoza centrală de canal lombar poate fi:

·         congenitală – în acondroplazie: formă frecventă de nanism (talie mică);

·         dobândită – apar modificări degenerative la nivelul coloanei lombare (în special articular, osos,
ligametar), manifestate prin hipertrofie (îngroșare) de ligament flavum, hipertrofie articulară, protruzii
discale calcificate sau spondilolistezis;
·         mixtă – modificările degenerative de la nivel articular și ligamentar se suprapun pe un canal lombar cu
un diametru redus constituțional.

Într-o treime din cazuri examenul clinic poate să fie normal. Însă în funcție de severitatea bolii se pot sesiza:
diminuarea sau abolirea reflexelor rotulian și Achilian, tulburări de sensibilitate obiective variabile ca distribuție,
tulburări motorii distale și amiotrofie locală.

Semnul cardinal – claudicația neurogenă:

·         dureri progresive: lombare – cu  iradiere pe traiectul nervului afectat (transmitere la nivelul feselor,
coapselor și gambelor), pot fi prinse mai multe rădăcini nervoase, intensitatea este variabilă, apariția
intermitentă;
·         parestezii (furnicături) – se suprapun pe traiectul nervului/durerii (distribuție dermatomică);
·         scăderea forței musculare (în stadii avansate), cu instabilitate la mers.

Simptomele pot să apară unilateral (la nivelul unui picior) sau bilateral, însă cu grade diferite de manifestare,
asimetrice.

Factori care accentuează simptomele:

·         mersul pe o anumită distanță (care se scurtează odată cu agravarea bolii);
·         menținerea aceleiași poziții a coloanei pentru o perioadă mai mare de timp (unii pacienți resimt durerea
și în repaus);
·         extensia lombară (poziția lăsat pe spate);
·         tușitul, strănutul (situații care presupun creșterea presiunii).

Factori care diminuează simptomele:

·         repaus + modificarea poziției coloanei lombare (repausul simplu nu este suficient);
·         flexie lombară – poziția antropoidă (poziția aplecat în față; de-a lungul evoluției bolii pacientul nu mai
poate menține coloana dreaptă);
·         poziția de ghemuit sau culcat.

Diagnosticul diferențial
 

Diagnosticul diferențial cel mai important se face cu claudicația vasculară (manifestarea clinică apare datorată
ischemiei de la nivelul musculaturii folosite). Pacienții cu probleme vasculare prezintă:
·         modificări cutante la nivelul membrelor: cianoză/paloare (sunt absente în afecțiuni ale coloanei);
·         pulsul arterial periferic scăzut sau absent (de obicei normal în patologia coloanei);
·         durerile apar la nivelul membelor inferioare în teritoriul musculaturii care este vascularizată de vasul
ischemiat;
·         parestezii – au o distribuție în șosetă, distal spre proximal (de la nivelul talpei piciorului în sus);
·         simptomele apar la aceeași distanță de mers (în patologia coloanei este variabilă de la zi la zi);
·         dispar aproape instant la repaus și nu depind de poziția coloanei lombare.

Alte patologii care trebuie excluse:

 ·         neuropatia diabetică: în general la pacienții cu diabet zaharat de mai mult timp;
·         afecțiuni ale articulației șoldului: bursita trohanteriană, leziuni degenerative – durerile apar după primii
pași și la mișcări din articulația coxofemurală;
·         hernia de disc lombară: durerea, de obicei este  pe traiectul unui singur nerv cu manevre de elongație
pozitive;

Hernia de disc lombară | Arcadia Spitale si

Centre Medicale
Rolul discului intervertebral este cel de a absoarbe șocul și
forțele mecanice care se exercită asupra coloanei.

·         chistul juxta-articular;
·         malformații arterio-venoase spinale;
·         tumori spinale;
·         sindromul Baastrup: artroza interspinoasă – durere și sensibilitate la palparea locală, la nivelul coloanei
lombare.

Diagnosticul imagistic
 

Rezonanța magnetică nucleară (RMN) de coloană lombară – evidențiază cauzele care au dus la apariția stenozei,
cuantifică gradul de compresiune duro-radiculară și permite realizarea unui diagnostic diferențial cu alte
patologii de coloană. Imagistic, se observă pierderea semnalului LCR-ului la nivelul stenozei. Diferențiază
spondilolistezisul traumatic de cel degenerativ, iar prezența instabilității coloanei poate fi suspicionată prin
prezența lichidului la nivel proceselor articulare.

Computer tomografia (CT) de coloană lombară – evidențiază calitatea structurală a osului, se recomandă în

condițiile în care pacientul are contraindicații pentru a efectua RMN. Aspectul imagistic tipic al canalului
medular în trifoi. În  mod normal, diametrul antero-posterior al acestuia este mai mare de 11 mm.

Mielografia (mieloCT) – este o explorare invazivă care presupune injectarea prin puncție lombară a substanței de
contrast. În funcție de gradul de stenoză, apar semne de blocaj a lichidului până la un stop complet. Este o
tehnică din ce în ce mai rar folosită.

Radiografia de coloană – este cel mai des indicată atunci când există suspiciunea de instabilitate vertebrală, iar
efectuarea acesteia în dinamică confirmă sau infirmă acest lucru.

Gradul de afectare a rădăcinii nervoase poate fi cuantificat prin teste de viteză de conducere nervoasă,
electromiogramă și potențiale evocate lombare.

Tratamentul stenozei lombare

 

Nu orice stenoză de canal lombar evidențiată imagistic se operează. Neurochirurgul face o corelație între
simptomatologia pacientului și aspectele imagistice, hotarând cea mai bună opțiune de tratament pentru fiecare
caz în parte. În funcție de gravitatea bolii și de manifestarea clinică o primă etapă în managementul acestei
patologii o presupune tratamentul conservator. Modificarea stilului de viață și a activității fizice sunt elemente
importante ale conduitei terapeutice. Totodată, această formă de tratament este indicată și în cazul pacienților
care au comorbidități ce nu permit efectuarea intervenției chirurgicale. Există o gamă destul de variată
de proceduri care au ca scop diminuarea durerii, cât și ameliorarea distanței de mers la care apar simptomele
clinice. Printre acestea se numără:
 ·         tratament antiinflamator, antalgic, miorelaxant;
·         gimnastică medicală, învățarea menținerii posturii corecte;
·         kinetoterapie: exerciții specifice în flexie lombară;
·         fizioterapie, masaj, ultrasunete.

Cel mai frecvent, intervenția chirugicală este indicată în următoarele situații:

·         tratamentul conservator nu a dat rezultate (efectuat minim 3 luni, la un pacient cu un istoric al bolii de
aproximativ un an de zile);
·         agravarea  simptomelor;
·         prezența deficitului motor, a celui de sensibilitate sau tulburări sfincteriene;
·         simptomatologia afectează calitatea vieții și limitează activitatea obișnuită.

Scopul operației constă în:

·         oprirea evoluției simptomelor;
·         diminuarea durerii;
·         ameliorarea eventualelor deficite motorii sau de sensibilitate.