Tehnologia Protezelor Mobilizabile Proteza Totala 2009-1-1

ANCA MIHAELA VIŢALARIU
TEHNOLOGIA PROTEZELOR
MOBILIZABILE
PROTEZA TOTALĂ
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
9
VIŢALARIU, ANCA MIHAELA

Tehnologia protezelor mobilizabile : proteza totală /
Anca Mihaela Viţalaru. - Iaşi : PIM, 2009 Bibliogr.
ISBN 978-606-520-400-3 616.314

EDITURA PIM
Şoseaua Stefan cel Mare nr. 11 Iaşi -700498 Tel. /
fax: 0232-212740
e-mail:editurapim@pimcopy.ro
www.pimcopy.ro
EDITURĂ ACREDITATĂ CNCSIS BUCUREŞTI

66/01.05.2006
ISBN 978-606-520-400-3
CUPRINS
Prefaţă ...................................................................................................................
1. MODELUL PRELIMINAR .............................................................................. 7
2. PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ .............................................................. 19

2.1. Portamprenta individuală din placă de bază .............................................. 23
2.2. .........................................................................................................
Portamprenta individuală din acrilat termopolimerizabil .................................... 26
2.3. .........................................................................................................
Portamprenta individuală din acrilat autopolimerizabil ...................................... 30
2.4. Portamprenta individuală din răşini diacrilo-compozite fotopolimerizabile...
34
2.5. .........................................................................................................
Portamprenta individuală din materiale termoplastice ........................................ 40
2.6. .........................................................................................................
Portamprenta individuală din materiale hidroplastice ......................................... 43
2.7. Portamprenta individuală din materiale polimeriyabile la microunde ........ 44
3. MODELUL FUNCŢIONAL ........................................................................... 47
4. MACHETELE DE OCLUZIE ......................................................................... 57
5. MONTAREA ÎN SIMULATOR ...................................................................... 69

5.1. Montarea în ocluzor ................................................................................. 72
5.2. Montarea în articulator ............................................................................. 78
5.2.1. Montarea în articulatorul mediu .................................................... 78
5.2.2. Montarea în articulatorul programabil ........................................... 80
6. MACHETA PROTEZEI TOTALE .................................................................. 83

6.1. Alegerea dinţilor artificiali ....................................................................... 84
6.2. Realizarea bazei machetei ...................................................................... 100
6.3. Realizarea arcadei artificiale .................................................................. 104
6.3.1. .................................................................................................
Montarea dinţilor artificiali după Alfred Gysi
................................................................................................................... 10
4
6.3.2. .................................................................................................
Montarea dinţilor artificiali după Pedro Saizar
................................................................................................................... 11
3
5
6.3.3. Montarea dinţilor artificiali după repere anatomice (antropometrice).
117
6.3.4. Montarea gerontologică................................................................. 119
6.3.5. Tehnici speciale de montare (atipice)............................................. 121
7. DEFINITIVAREA MACHETEI.................................................................... 125

7.1. Perfectarea funcţiei fizionomice ............................................................. 126
7.2. Perfectarea funcţiei fonetice ................................................................... 130
7.3. Perfectarea menţinerii şi stabilităţii......................................................... 132
7.4. Perfectarea rezistenţei mecanice ............................................................. 134
7.5. Perfectarea obiectivului igienico-profilactic............................................ 135
8. ..............................................................................................................
TRANSFORMAREA MACHETEI ÎN PROTEZĂ FINITĂ ................................ 137
8.1. Ambalarea machetei............................................................................... 137
8.2. Realizarea tiparului ................................................................................ 147
8.3. Prepararea pastei polimerice................................................................... 150
8.4. Introducerea pastei în tipar ..................................................................... 152
8.4.1. Introducerea pastei prin presare .................................................... 152
8.4.2. Introducerea pastei prin turnare .................................................... 157
8.4.3. Introducerea pastei prin injecţie ..................................................... 157
8.5. Polimerizarea pastei polimerice .............................................................. 164
8.5.1. Polimerizarea la rece (autopolimerizarea) ...................................... 164
8.5.2. Polimerizarea la cald (termopolimerizarea).................................... 165
8.5.2.1. ........................................................................................
Termopolimerizarea cu căldură umedă ................................................ 165
8.5.2.2. ........................................................................................
Termopolimerizarea cu căldură uscată ................................................. 167
8.5.3. Polimerizarea la cald şi presiune (termobaropolimerizarea) ........... 168
8.6. Dezambalarea protezei totale.................................................................. 170
8.7. Prelucrarea mecanică a protezei totale .................................................... 172
8.8. Realizarea protezei totale în tipar de hidrocoloid reversibil ..................... 180
8.9. Verificarea şi remontarea protezelor totale în articulator ......................... 184
9. ..............................................................................................................
REOPTIMIZĂRILE PROTEZEI TOTALE ........................................................ 187
9.1. Căptuşirea ............................................................................................. 188
9.2. Rebazarea ............................................................................................. 197
9.3. Reparaţii ................................................................................................ 199
10. ............................................................................................................
PROTEZA TOTALĂ DIN MATERIALE TERMOPLASTICE .......................... 211
11. ............................................................................................................
PROTEZA TOTALĂ CU BAZĂ ARMATĂ ...................................................... 221
4
11.1. Armarea cu fibre de carbon .................................................................. 222
11.2. Armarea cu fibre de sticlă ..................................................................... 223
11.3. Armarea cu fibre de polietilenă ............................................................. 226
11.4. Armarea cu inserturi metalice .............................................................. 228
12. PROTEZA TOTALĂ CU BAZĂ METALICĂ ............................................ 233

12.1. Proteza totală cu bază din aliaje nenobile .............................................. 235
12.2. Proteza totală cu bază din aur realizată prin electroformare ................... 249
12.3. Proteza totală cu bază din titan ............................................................. 251
13. PROTEZA TOTALĂ DIN MATERIAL FOTOPOLIMERIZABIL ............. 253
15. SUPRAPROTEZAREA (OVERDENTURE) ................................................. 259
Bibliografie ......................................................................................................... 279

Prefaţă
Realizarea protezelor mobilizabile tinde să devină, din păcate, „o artă

pierdută”... Obţinerea unei proteze care să răspundă în egală măsură cerinţelor
specialistului (adaptare şi funcţionalitate perfectă) precum şi aşteptărilor mari
ale pacientului (în special estetice) nu e chiar la îndemâna oricui, fiind cu
adevărat o combinaţie de ştiinţă şi artă.
Cu tot dezinteresul manifestat de unii specialişti pentru protezele
mobilizabile-în general, şi pentru proteza totală- în special, ele reprezintă încă
o prezenţă constantă ce ocupă o pondere semnificativă în practica
stomatologică, iar cercetătorii şi firmele producătoare de aparatură şi materiale
dentare depun în continuare eforturi pentru a optimiza aceste metode de
tratament.
Creşterea speranţei de viaţă a populaţiei cu aproximativ 25 de ani este
o garanţie a faptului că numărul edentaţilor total va creşte iar proteza totală va
5
fi şi în viitor o opţiune terapeutică, fie ca soluţie tranzitorie, fie ca alternativă în
rezolvarea edentaţiilor subtotale sub forma supraprotezării, fie ca variantă de
protezare socială ce se adresează unui segment populaţional deloc de neglijat
(cel puţin la noi în ţară).
Aceste aspecte, sumate evoluţiei noilor clase de materiale şi a
tehnologiilor lor de prelucrare, constituie argumente care au stat la baza
derulării acestui demers ştiinţific.
Conţinutul cărţii se adresează în egală măsură studenţilor
specializărilor Tehnică Dentară şi Medicină Dentară, în ideea de a-i ajuta să
asimileze, coreleze şi să aplice în practică într-o manieră optimă noţiunile
specifice tehnologiei realizării protezei adjuncte totale.
Volumul de faţă, dorit a fi primul dintr-o trilogie dedicată tehnologiei
protezelor mobilizabile, urmăreşte acoperirea necesităţii de pregătire
fundamentală şi practică într-un domeniu în care “de la foarte bine la foarterău
nu este decât un singur pas “ cu un material judicios selectat şi prezentat
sistematic, ca element de reper necesar în egală măsură atât tehnicienilor
dentari cât şi medicilor stomatologi, a căror activitate în perfectă coordonare
algoritmică asigură succesul terapeutic.
Conf.dr.
Anca Mihaela Vitalariu
t
P.S. Aşa cum în umbra unui parfum bun stă un NAS profesionist, în spatele
unei proteze reuşite stau adesea MÂINI dibace....Vreau să mulţumesc tuturor
MÂINILOR care şi-au lăsat amprenta asupra acestui demers editorial, fără de care
iconografia n-ar mai fi fost atât de ofertantă ....
6
1.
MODELUL
PRELIMINAR
Definiţie: Modelul preliminar este reproducerea pozitivă, statică, a

câmpului protetic edentat total, ce redă cu fidelitate zona de sprijin şi cu
aproximaţie zona de succiune.
Roluri: - completarea examenului clinic

- realizarea portamprentei individuale
- document medico-legal
Elemente componente:
❖ soclul
> grosime: 1,5-2 cm
> formă geometrică: pentagon (maxilar), trapez (mandibulă)
❖ modelul propriu-zis
Material: gips tip II (gips alabastru)
CLASIFICAREA GIPSURILOR (normele internationale )

1. Conform DIN 13911:
I gips pentru amprentă
II alabastru
7
III gipsuri dure
IV gipsuri extradure
2. Conform ISO şi specificarea ADA nr.25 :
I impression plaster
II model plaster
III dental stone
IV dental stone, high strength
V dental stone, high strength, high expansion
Gipsul alabastru - tipul II (gipsul alb de model)

-este un p-semihidrat de sulfat de calciu (Ca2SO41/2H2O) care se obţine în
urma arderii uscate (la 110-120°C) a dihidratului de sulfat de calciu -proporţia
: 100 g pulbere/ 50-60 ml apă -este un gips moale
-după reacţia de priză are structură poroasă -este puţin solubil
-timp de priză 6 - 30 minute (în medie 7-12 minute)
-dilatare de priză 0,3%
-rezistenţă la compresiune 9 N/mm2 -rezistenţă la încovoiere 4 N/mm2 -preţ
de cost scăzut
-indicat numai pentru realizarea modelelor de studiu (din cauza structurii
poroase şi a rezistenţei scăzute la abrazie)
Modelul preliminar se realizează prin turnarea pastei de ghips în
amprenta preliminară, ce se înregistrează cu o portamprentă standard (fig.
1.1). Portamprenta standard este suportul rigid, nedeformabil, pentru materialul
de amprentă preliminară.
Fig.1.1. Portamprente standard
8
Portamprentele standard
- pot fi realizate din metal sau mase plastice
- sunt prevăzute sau nu cu orificii pentru retenţionarea materialului de
amprentă preliminară
- sunt disponibile în mai multe dimensiuni, atât pentru maxilar, cât şi
pentru mandibulă (de obicei dimensiunea este inscripţionată pe mâner)
Alegerea portamprentei standard se poate face cu un compas special,
cu care se măsoară distanţa dintre crestele alveolare (fig.1.2). Dacă în dotare
nu există un astfel de instrument, se alege o portamprentă care să fie mai largă
cu 3 mm decât conturul crestei alveolare, iar distal să depăşească cu 5 mm
tuberozităţile maxilare şi tuberculii piriformi.
Fig.1.3. Amprente preliminare înregistrate cu: gips, mase

termoplastice, alginat
Fig.1.2. Alegerea portamprentei stndard cu ajutorul compasului

Amprenta preliminară se poate înregistra cu diferite tipuri de materiale:
ghips tip I (tehnică depăşită), mase termoplastice şi alginate (cel mai
frecvent)(fig.1.3).
9
Tehnica de lucru
1. Igienizarea amprentei preliminare constă în:

❖ spălare cu apă - pentru îndepărtarea urmelor de sânge şi salivă
❖ dezinfectarea - se poate face prin două metode:
> prin imersia amprentei în soluţii antiseptice, antimicrobiene,
antifungice şi antivirale (hipoclorit de sodiu 1%, glutaraldehidă 2%)
> prin pulverizare cu spray-uri speciale pe baza de alcool izopropilic
(ex. Dimenol/ Septodont) - se pulverizează peste amprentă, se
aşteaptă 15 minute şi se clăteşte cu grijă; nu atacă suprafaţa
amprentei şi nu produce variaţii dimensionale.
2. Examinarea amprentei preliminare - se verifică dacă a cuprins în totalitate

suprafaţa de sprijin a câmpului protetic, dacă marginile amprentei sunt
modelate, dacă materialul de amprentă este susţinut de portamprentă,
dacă nu sunt discontinuităţi sau goluri pe suprafaţa materialului de
amprentă
10
ERORI POSIBILE CAUZE
1. Acoperirea incompletă a - portamprentă standard prea mică
suprafeţei de sprijin - material de amprentă insuficient
- portamprentă standard prea mică

2. Portamprenta poate transpare
- presiune exagerată în timpul
prin materialul de amprentă
amprentării
3. Porţiuni de material de amprentă
nesusţinute de portamprentă - portamprentă standard prea mică
4. Deformarea ţesuturilor de la
- portamprentă standard prea mare
periferia câmpului protetic
- amestecarea necorespunzătoare a
5. Redarea incompletă a detaliilor
alginatului
de la suprafaţă
- priza prea rapidă
- alginat mixat necorespunzător
6. Bule de aer în materialul de
- alginat introdus în portamprentă în
amprentă
mod necorespunzător
7. Grosime neuniforma a - poziţionarea necentrată a
materialului de amprentă portamprentei standard pe câmp
- dezinserţia în mod necorespunzător
- dezinserţia înaintea prizei materialului
8. Distorsionarea amprentei - amprenta trimisă prea tarziu la
laborator
9. Desprinderea materialului de pe - lipsa retenţiilor pe portamprenta

portamprentă standard
3. Trasarea periferiei câmpului protetic (fig.1.4J - În cazul în care medicul nu a

trasat pe amprenta preliminară limitele câmpului protetic, acest lucru poate
fi realizat de către tehnician. Cu un creion chimic se evidenţiază trecerea de
la mucoasa fixă la cea mobilă, inserţiile formaţiunilor mobile de la periferia
câmpului protetic (plicile alveolo-jugale, frenurile labiale şi cel lingual).
Conturul trasat pe materialul de amprentă se va transfera pe gipsul
modelului preliminar, constituind un ghid util tehnicianului în realizarea
portamprentei individuale.
11
Fig.1.4. Trasarea periferiei câmpului protetic pe
amprenta preliminară
4. Prepararea pastei de ghips se face respectând proporţia de 3 părţi gips/
1parte apă (100g gips/35ml apă).
Dozarea - metode:
• Metoda saturaţiei progresive (fig.1.5): apa, măsurată cu un cilindru gradat,
se introduce în bolul de cauciuc iar pulberea de gips se presară deasupra
încet, pentru ca aceasta să absoarbă apa în cel puţin 20 sec. Niciodată nu
pune apa peste pudra, nici nu e mai adaugă apă dacă pasta este prea
groasă.
Fig.1.5. Dozarea apei şi a pulberii de gips
12
Malaxarea pastei de gips se face manual (cu spatula) sau la un vacuum-
malaxor mecanic, până se obţine o consistenţă smântânoasă (fig.1.6). Este
recomandată utilizarea vacuum-malaxorului deoarece conferă o calitate
superioară materialului printr-o omogenizare optimă, fără incluziuni de aer.
Timpul de spatulare (pentru o cantitate de 400 g gips) este de 30 secunde (la
vacuum-malaxor) sau 1 minut (manual, câte 2 mişcă ri/secundă)
• Metoda amestecului predozat (fig.1.7) - apa şi pulberea de gips sunt
predozate şi se găsesc în recipiente separate. În momentul preparării pastei
Fig.1.6. Prepararea pastei de gips: a) la vacuum malaxor mecanic, b) manual
Fig.1.7. Prepararea pastei de gips prin metoda amestecului predozat (Handimix/Vertex)
de gips, se introduce apa în recipientul în care se găseste pulberea, se agită

energic, apoi se toarnă în amprentă.
13
5. Turnarea modelului preliminar trebuie realizată în maxim 15 minute în
cazul amprentelor înregistrate cu alginat sau maxim 24 de ore pentru
amprentele din materiale siliconice.
Portamprenta este aşezată pe măsuţa vibratoare iar pasta de gips este
introdusă progresiv, începând cu zona cea mai proeminentă a amprentei (bolta
palatină - la maxilar, marginile - la mandibulă) până se acoperă toată suprafaţa
mucozală a amprentei cu un strat de gips de aproximativ 1 cm. Vibrarea în
timpul turnării favorizează curgerea pastei în toate detaliile amprentei,
împiedică formarea bulelor de aer şi favorizează obţinerea unui model compact
(fig.1.8 a).
Frecvenţa vibraţiilor trebuie corelată cu capacitatea de curgere a pastei,
deoarece dacă frecvenţa este prea mare, pasta poate sări peste unele detalii
ale amprentei. În cazul în care nu există o măsuţă vibratoare în dotare, vibrarea
poate fi obţinută prin lovirea uşoară a portamprentei de masa de lucru (fig.1.8
b,c).
Fig.1.8. Turnarea pastei de gips prin vibrare: a) pe masuţa

vibratoare; b,c) vibrare
manuală
6. Realizarea soclului
Metoda cCasică: - restul de pastă de gips, aflată încă în fază plastică,
se aşează pe masa de lucru iar peste ea se răstoarnă amprenta preliminară cu
modelul turnat anterior. Se presează până când înălţimea soclului ajunge la
1,5 - 2 cm iar suprafaţa portamprentei este paralelă cu planul mesei de lucru
(fig.1.9). Pasta se ridică de-a lungul marginilor amprentei cu spatula. Se
îndepărtează surplusul de ghips la distanţă de 0,5-1 cm de marginile
portamprentei, prin secţionare cu ajutorul cuţitului pentru gips. Soclul modelului
mandibular va cuprinde şi zona planşeului bucal, pentru a asigura rezistenţa
modelului.
14
Fig.1.9. Realizarea soclului modelului preliminar prin metoda clasică
Fig.1.10. Realizarea soclului modelului preliminar în conformator

Metoda modernă: pasta de ghips se introduce într-un conformator
prefabricat, peste care se aşează portamprenta cu modelul turnat anterior.
Utilizarea aceastei metode elimină etapa de soclare şi fasonare, deoarece
conformatorul asigură soclului o formă semicirculară (fig.1.10).
7. Priza - fenomenul prin care un material trece din stare plastică în stare
neplastică; priza gipsului are loc în două etape: imediată (15 minute) şi
definitivă (45 minute) şi este o reacţie exotermă (cu eliberare de căldură,
aproximativ 40°C)
Etapele reacţiei de priză:

- dizolvarea semihidratului în apă - până ce soluţia devine saturată
- hidratarea semihidratului - semihidratul dizolvat se hidratează, în urma
reacţiei exoterme rezultând dihidrat de sulfat de Ca
- dizolvarea dihidratului în apă - dihidratul de sulfat de Ca se dizolvă în
soluţia saturată de semihidrat până când aceasta se suprasaturează cu
dihidrat, moment în care dihidratul devine mai puţin solubil decât
15
semihidratul. Se formează astfel un gel în urma precipitării dihidratului, care
constituie o reţea în ochiurile căreia se află soluţia saturată de semihidrat şi
suprasaturată de dihidrat.
TIMPUL DE PRIZĂ -reprezintă timpul necesar materialului să se

întărească şi ste format din două etape:
- priza iniţială - timpul scurs de la amestecarea pulberii cu apa până
când pasta are consistenţa necesară pentru a fi manevrată
- priza finală - timpul necesar pentru cristalizarea întregii paste.
Timpul de priză este influenţat de:

a) Factori fizici:
- Temperatura - sub 30°C - invers proporţional cu temperatura
- între 30 - 50°C - nu este influenţat
- peste 50°C - invers proporţional cu temperatura
- Raportul apă/pulbere : cu cât cantitatea de apă este mai mare, cu atât
creşte timpul de priză
- Timpul de spatulare - invers proporţional
- Dimensiunea particulelor - direct proporţionala
b) Factori chimici :
- acceleratori de priză - cloruri (NaCl) sau sulfaţi alcalini (Na2SO4); peste
o numită concentraţie ei pot deveni însă inhibitori (5% pentru NaCl şi 12%
pentru Na2SO4)
- inhibitori de priză - citraţi, acetaţi sau boraţi alcalini.
Timpul de priză se măsoară cu dispozitivul lui Vicat (inventatorul

cimentului artificial 1817) care prezintă la partea inferioară un recipient cilindric
în care se introduce pasta de gips, iar în partea superioară o tijă metalică rigidă
conectată la o scală gradată; tija pătrunde în gips atât timp cât plasticitatea
gipsului îi permite iar timpul scurs se citeşte pe scală
(fig.1.11).
16
Fig.1.11. Dispozitivul lui Vicat
8. Demularea - este operaţia de desprindere a modelului din amprentă şi se

realizează diferit, funcţie de materialul cu care s-a înregistrat amprenta:
- prin tracţiune exercitată pe mâner (în cazul materialelor de amprentă
elastice)(fig.1.12)
- prin introducere în baie de apă la 70-80°C (pentru masele termoplastice)
- prin ciocănire cu un ciocan de corn (în cazul amprentelor înregistrate cu
pastă de gips)
9. Soclarea - este operaţia prin care i se conferă soclului dimensiunea optimă
Fig.1.12. Demularea în cazul amprentelor preliminare

înregistrate cu materiale elastice
(1,5-2 cm) şi forma geometrică specifică (pentagonală - maxilar, trapezoidală
- mandibulă). Se poate realiza manual sau la aparatul de soclat (fig.1.13).
Soclarea nu mai este necesară în situaţia în care s-a utilizat un conformator
pentru soclu (fig.1.14)
17
Fig.1.12. Soclarea modelelor preliminare
Fig.1.14. Aspect final după realizarea soclului: a) la

soclator, b) în conformator
18
2.
PORTAMPRENTA
INDIVIDUALĂ
Definiţie. Portamprenta individuală este suportul rigid, nedeformabil,

pentru materialul de amprentă funcţională, ce corespunde particularităţilor
individuale ale fiecărui câmp protetic.
Elemente componente
1. BAZA
2. ELEMENTE ACCESORII
2.1 - mâner
2.2 - butoni de presiune
2.3 - elemente de întărire
2.4 - borduri de ocluzie (rar)
1. BAZA - elementul care acoperă suprafaţa de sprijin a câmpului protetic

(fig.2.1)
Rol: reprezinta suportul pentru materialul de amprentă funcţională Condiţiile
pe care trebuie să le îndeplinească:
-să fie realizată strict în limitele câmpului protetic
-să fie rigidă, nedeformabilă
19
-să aibă grosimea de 1,5-2 mm pentru a rezista la presiunile exercitate în
timpul amprentării
-să fie intim adaptată pe zona de sprijin a câmpul protetic (să nu basculeze) -
marginile să se oprească în zona de mucoasă neutră, să fie rotunjite şi să
ocolească elementele mobile de la periferia câmpului protetic.
Fig.2.1. Portamprenta individuală maxilară: elemente

componente
2. ELEMENTELE ACCESORII ❖ Mânerul

- este situat pe mijlocul crestei alveolare, obligatoriu pe linia mediană, pentru
a permite centrarea portamprentei pe câmp; deoarece frenul labial este de
multe ori paramedian, pentru poziţionarea mânerului se urmăreşte linia
mediană a bolţii palatine (fig.2.1)
- formă paralelipipedică, cu feţele laterale uşor concave (pentru a
facilita priza între degetele celui care o utilizează
- dimensiuni: înălţimea unui incisiv central superior, lăţimea a doi
incisivi centrali superiori
- înclinarea în sens vestibulo-oral este asemănătoare cu cea a incisivilor
centrali, pentru a permite funcţionalitatea buzelor în timpul amprentării
- există şi alte forme de mâner, destul de des întâlnite în practică: mai lung şi
înclinat mult spre vestibular, fixat tot pe mijlocul crestei alveolare în zona
incisivilor centrali (foarte asemănător cu mânerul portamprentelor standard),
sau forma “în crestă de cocoş” care se amplasează pe linia mediană a bolţii
palatine (fig.2.2.)
20
Fig.2.2. Alte forme de mâner pentru portamprenta individuală
Rolul mânerului: manevrarea portamprentei şi centrarea ei în cavitatea orală
❖ Butonii de presiune (fig.2.3)

- se realizează numai la portamprenta individuală mandibulară
- se aplică pe mijlocul crestei, în zona corespunzătoare premolarilor sau
în zona cea mai declivă a crestei alveolare
- au formă paralelipipedică (L=10-15 mm, l= 4-6mm, h= 5-7 mm);
înălţimea şi lăţimea se corelează de obicei cu cea a crestelor alveolare
Rol: exercitarea de presiuni uniforme şi echilibrate pe câmpul protetic de câtre
medic în timpul amprentării funcţionale
Fig.2.3. Portamprentă individuală mandibulară
❖ Elementele de întărire
- pot fi plăcuţe metalice sau anse de sârmă cu diametrul 1,5 mm şi lungimea
10 cm, aplicate în grosimea versantului lingual al portamprentei mandibulare
sau pe mijlocul crestei alveolare (fig.2.4)
Rol: măresc rezistenţa bazei portamprentei realizate din placă de bază, în
special a celei mandibulare
21
Fig.2.4. Element de întărire
Fig.2.5. Portamprente individuale cu borduri de ocluzie

❖ Bordurile de ocluzie sunt utilizate rar, numai la indicaţia medicului, în cazul
amprentelor funcţionale înregistrate sub presiune ocluzală şi a celor
piezografice (28,71) (fig. 2.5)
Materiale pentru realizarea portamprentei individuale
> placă de bază (din răşini naturale-shellac sau artificiale - polistiren)
> răşini acrilice autopolimerizabile (Duracrol/Spofa, Candulor C Plast/
Candulor, GC Ostron/GC Europe, Trayplast/Vertex Dental)
> răşini acrilice termopolimerizabile (rar)
> răşini diacrilo-compozite fotopolimerizabile (Palatray/Kulzer, Individo
Lux/Voco, Ultra Tray/Candulor, SR Ivolen/ Ivoclar)
> materiale termoplastice (prelucrabile prin termoformare)
> materiale hidroplastice
> metale (prin ştanţare sau turnare)
Tehnici:
a) direct pe model - au contact cu toată suprafaţa câmpului protetic; sunt
indicate când mucoasa are rezilienţă normală, pentru amprentele funcţionale
înregistrate cu pastă de oxid de zinc-eugenol (ZOE) sau ceară de amprentă
b) cu distanţări selective -în zonele ce nu suportă presiuni sau în locurile
deosebit de retentive
22
c) cu distanţare totală - sunt prevăzute cu butoni de distanţare, situaţi
pe faţa mucozală a portamprentei, în dreptul incisivilor şi a molarilor de şase
ani; sunt recomandate atât câmpurilor foarte moi cât şi celor foarte dure
d) cu contact marginal - sunt o variantă a celor cu distanţare totală;
indicate când se urmăreşte un efect mărit de ventil intern. Nu au butoni de
distanţare (3)
2.1. Realizarea portamprentei individuale din plac ă

de bază
Plăcile de bază - caracteristici:
- au formă trapezoidală (cele pentru portamprenta maxilară) sau de V
(pentru portamprenta mandibulară) şi grosimea de 1,5 mm
- compoziţia chimică: răşini naturale (Shellac) sau sintetice (polistiren),
alături de care se regăsesc diverşi coloranţi.
- sunt materiale termoplastice şi se plastifiază la flacăra becului de gaz
- sunt utilizate în special pentru realizarea portamprentelor individuale
maxilare
Avantaje:
- tehnică uşoară şi rapidă
- preţ de cost redus
Dezavantaje:
- rezistenţă mecanică redusă
- se fracturează uşor, sunt casante
- se deformează la temperaturi ridicate
Indicaţie: pentru amprenta funcţională maxilară luată cu materiale de
consistenţă fluidă (ZOE)
Material şi instrumentar necesar (fig.2.6):

1. placă de bază
2. modele preliminare
3. substanţă izolatoare (apă, pudră de talc, soluţie izolatoare)
4. bec de gaz
5. pompiţă de aer
6. foarfece
23
7. spatulă de modelat
8. creion chimic sau marker permanent
9. sârmă pentru întărituri cu diametrul de 1-1,5 mm
Fig.2.6. Material şi instrumentar necesar

Tehnica de lucru:
Pe modelul preliminar se trasează periferia câmpului protetic (fig.2.7):
► pe modelul maxilar: conturul începe la frenul labial, merge de-a lungul
sulcusului vestibular, ocoleşte plicile alveolo-jugale, tuberozitatea maxilară, se
continua de-a lungul liniei Ah, apoi continuă simetric în cealaltă jumătate a
modelului.
► pe modelul mandibular: conturul porneşte de la frenul buzei inferioare,
ocoleşte plicile alveolo-jugale, se continuă de-a lungul sulcusului vestibular,
ocoleşte 2/3 anterioare ale tuberculului piriform, apoi merge de-a lungul
sulcusului lingual până la frenul lingual, de unde continuă în mod similar pe
cealaltă jumătate a modelului.
Fig.2.7. Trasarea limitelor câmpului protetic
24
- se izolează modelul preliminar prin imersie în apă (5 minute) sau cu pudră
de talc (pentru ca placa de bază să nu adere de model)
- se plastifiază uniform placa de bază la flacara becului de gaz (fig.2.8 a) şi se
adaptează pe model în limitele trasate anterior, prin presiune manuală,
începând dinspre bolta palatină spre periferie (la maxilar) şi dinspre versantul
lingual spre cel vestibular (la mandibulă)
- se secţionează cu foarfecele excesul de placă de bază (fig.2.8 b)
lăsând totuşi un plus de 2-3 mm, care se răsfrânge pe faţa externă, astfel încât
marginile să se încadreze în limitele trasate pe model, să fie rotunjite şi să aibă
grosimea de 1,5-2 mm
Fig.2.8. a) Plastifierea plăcii de bază; b) Secţionarea excesului
- se aplică elementele de întărire - segmentul de sârmă modelat în formă de

semielipsă se încălzeşte şi se aplică în grosimea plăcii de bază,
corespunzător vârfului crestei alveolare sau în grosimea versantului lingual,
realizând o buclă pe linia mediană, ce va servi drept suport pentru mâner
(fig.2.9 a)
Fig.2.9. a) Realizarea elementelor de întărire; b) Realizarea mânerului
25
- realizarea mânerului - excesul de placă de bază se plastifiază, se aplică
peste bucla de sârmă şi se modelează de formă paralelipipedică, cu feţele uşor
concave şi dimensiunea a doi incisivi centrali superiori
- realizarea butonilor de presiune - tot din excesul de placă de bază se
modelează doi butoni de formă paralelipipedică, cu lăţimea 4-6mm, lungimea
10-15mm şi înălţimea de 5-7 mm, care se lipesc pe mijlocul crestei alveolare
mandibulare, în zona corespunzătoare premolarilor inferiori (fig.2.10)
- prelucrarea portamprentei individuale - se realizează cu freze de prelucrat
acrilatul, cu prudenţă, fără exercitare de presiuni, pentru a evita fracturarea şi
deformarea cauzată de căldura degajată de instrumentarul rotativ (fig.2.11)
- în final portamprenta individuală se dezinfectează prin imersie în soluţie de
glutaraldehidă 2% timp de 10 minute
Fig.2.10. Realizarea butonilor de presiune Fig.2.11. Prelucrarea mecanică
2.2. Realizarea portamprentei individuale din acrilat

termopolimerizabil
Realizarea portamprentei individuale din acrilat termopolimerizabil

impune realizarea unei machete din ceară care apoi va fi transformată în
portamprentă finită.
Avantaje:
- rezistenţă mecanică mult mai mare decât a celor din placă de bază
- pot fi utilizate şi pentru realizarea bazei machetei de ocluzie sau a viitoarei
proteze
Dezavantaje:
- tehnică laborioasă
26
- timp de lucru mărit (multe faze de lucru)
- preţ de cost mai ridicat decât în cazul plăcii de bază
indicaţie: pentru orice tip de material de amprentă funcţională
Material şi instrumentar necesar:

- modele preliminare
- folii de ceară roz
- bec de gaz
- spatulă
- creion (marker)
- chiuvete pentru ambalare
- gips obişnuit
- apă
- bol de cauciuc
- spatulă pentru gips
- substanţă izolatoare
- acrilat termopolimerizabil
Tehnica de realizare: a. Direct pe model

- se trasează pe modelul preliminar periferia câmpului protetic
- se izolează modelul
- se plastifiază o folie de ceară roz la flacara becului de gaz şi se adaptează
pe model, în limitele trasate anterior;
- excesul de ceară se îndepărtează prin secţionare cu spatula (fig.2.12)
Fig.2.12. Realizarea machetei bazei portamprentei
27
- elementele accesorii (mâner, butoni de presiune) se realizează în acelaşi
mod ca şi în cazul portamprentei individuale din placă de bază (fig. 2.13)
b. La distanţă de model (cu contact marginal)
Fig.2.13. Realizarea elementelor accesorii

- se trasează periferia câmpului protetic (cu un creion cu mină neagră)
- se trasează limita zonei de sprijin (o linie paralelă cu limita câmpului protetic,
la distanţă de aproximativ 2mm de aceasta) cu un creion cu mină roşie
- se plastifiază o folie de ceară roz şi se adaptează pe modelul izolat, în limita
zonei de sprijin; surplusul se îndepărtează prin secţionare cu spatula
(fig.2.14).
Rolul foliei este de a crea un spaţiu între portamprentă şi câmpul protetic,

necesar pentru materialele de amprentă funcţională cu consistenţă mai ridicată.
Fig.2.14. Realizarea distanţării
28
- se izolează prima folie de ceară cu vaselină şi pudră de talc
- se plastifiază o altă folie de ceară şi se aplică pe model peste prima,
adaptând-o în limitele câmpului protetic (conturul negru); surplusul se
îndepărtează
- se realizează elementele accesorii (fig.2.15)
Fig.2.15. Realizarea machetei portamprentei individuale la distanţă de model, maxilar şi

mandibular
- transformarea machetei în portamprentă finită implică parcurgerea

următoarelor etape: ambalarea (fig.2.16), tiparul, prepararea şi
introducerea pastei de acrilat în tipar, polimerizarea, dezambalarea şi
prelucrarea mecanică a portamprentei finite.
Fig.2.16. Ambalarea machetei portamprentei individuale
29
2.3. Realizarea portamprentei individuale din acrilat
autopolimerizabil
Portamprentele individuale din răşini autopolimerizabile sunt utilizate

pe scară largă, pentru orice fel de câmp protetic, dar mai ales în cazul celor
deficitare, cu atrofie marcată a crestei. Răşinile acrilice autopolimerizabile
polimerizează la temperatura mediului ambiant, reacţia de polimerizare fiind
iniţiată chimic, la contactul dintre pulbere (polimer) şi lichid (monomer).
Avantaje:
- rezistenţă mult mai mare decât a portamprentei din placă de bază
- stabilitate volumetrică satisfăcătoare
- tehnică de realizare simplă
- permite amprentarea cu orice tip de material de amprentă
Material şi instrumentar necesar (fig.2.17):

- modele preliminare
- acrilat autopolimerizabil (Duracrol/Spofa, Vertex Trayplast/Vertex Dental,
Candulor C Plast/Candulor, Formatray/Kerr, GC Ostron/GC Europe,
Trayresin/Dentsply, etc)
- substanţă izolatoare (apă, soluţii alginice, lacuri speciale)
- bol de sticlă sau porţelan
- spatulă
- creion sau marker
- instrumentar rotativ pentru prelucrarea finală
Fig.2.17. Kit acrilat autopolimerizabil
30
Tehnica de lucru (pentru Vertex Trayplast/Vertex Dental) se
trasează limitele câmpului protetic pe modelul preliminar (fig.2.18)
Fig.2.18. Trasarea limitelor

câmpului protetic
- Se izolează modelul preliminar cu substanţe alginice (Vertex Divosept)

- prepararea pastei de acrilat: se dozează pulberea şi lichidul (4,2 g/1ml), se
introduc într-un recipient de sticlă sau porţelan (întâi monomerul şi apoi
polimerul) şi se amestecă timp de 1 minut (fig.2.19)
- modelarea bazei: pasta de acrilat ajunge în fază plastică (consistenţă de
Fig.2.19. Dozarea polimerului şi a monomerului (90)

aluat) în maxim 10 minute; în această fază se framântă cu degetele câteva
minute (se recomandă purtarea mănuşilor de latex), apoi se aplică pe
suprafaţa modelului prin presiune digitală;
- excesul se îndepărtează cu spatula iar marginile se modelelază rotunjite,
uşor îngroşate, ocolind formaţiunile mobile de la periferia câmpului protetic
(frenuri labiale, plici alveolo-jugale (fig.2.20)
31
Fig.2.20. Realizarea bazei portamprentei din acrilat autopolimerizabil
- elementele accesorii se realizează din excesul de acrilat rămas încă în stare
plastică şi se lipesc pe suprafaţa portamprentei prin umezirea locului în care
se aplică cu puţin monomer (fig.2.21)
- definitivarea polimerizării are loc în apă caldă (55°C), la presiunea de 2,5
bari, timp de 10 minute (fig.2.22)
- prelucrarea portamprentei - după polimerizare marginile se netezesc şi se
Fig.2.21. Realizarea mânerului Fig.2.22. Definitivarea polimerizării
finisează cu instrumente rotative pentru prelucrat acrilatul (fig.2.23)
Fig.2.23. Instrumentar pentru prelucrarea mecanică
32
Tehnica de realizare din acrilat autoplimerizabil Royaldent
• Se introduce pulberea în recipient apoi se adaugă monomerul până când
toată pulberea este umezită şi are un aspect de cristale de zăpadă (fig.
2.24a)
• Se lasă 7-10 minute
• După 3-4 minute (la jumătatea perioadei) se amestecă energic cu spatula
până cănd amestecul devine omogen, apoi se acoperă cu o plăcuţă de
sticlă şi se lasă în repaos până la expirarea celor 7-10 minute (fig.2.24b)
Fig.2.24
• Modelul preliminar se hidratează prin imersie în apă 3-4 minute

• Materialul autopolimerizabil este îndepărtat din recipient cu degetele
umede şi aplicat între două plăcuţe de sticlă umezite în prealabil
• Se presează materialul între cele două plăcuţe de sticlă până se obţine o
folie de acrilat cu grosimea dorită (aproximativ 2mm) (fig.2.25)
Fig.2.25.
33
• Folia de acrilat se aplică şi se adaptează pe model,apoi se îndepărtează
excesul, din care se modelelază elementele accesorii
• Polimerizarea poate decurge în două moduri:
- autopolimerizare clasică - se obţine o portamprentă opacă (fig.2.26a)
- autopolimerizare la rece - la 40°C şi presiune de 4 bari, timp de 4 minute -
se obţine o portamprentă transparentă (fig.2.26b)
Fig.2.26. Aspectul portamprentei după polimerizare
a
2.4. Realizarea portamprentei din răşini diacrilo-
compozite fotopolimerizabile
Utilizarea materialelor compozite fotopolimerizabile în tehnologia

protezelor adjuncte este de dată mai recentă. Această tehnologie are marele
avantaj că permite modelarea materialului pe model suficient de mult timp,
favorizând adaptarea optimă a acestuia la nivelul marginilor (5).
Răşinile diacrilo-compozite fotopolimerizabile pentru realizarea
portamprentelor individuale (Palatray XL/ Heraeus Kulzer, Individo Lux/Voco,
Triad/ Dentsply, SR-Ivolen/Ivoclar, UltraTray/Candulor, Megatray/Megadenta,
Fastray LC/Bosworth, Light Curing Trayplate/Vertex etc.) sunt livrate sub formă
de plăcuţe plastice preformate, de formă trapezoidală sau de potcoavă, cu
grosimea de 2 mm, protejate de lumina ambientală (naturală sau artificială)
printr-un ambalaj special de culoare închisă. Plăcuţele sunt ambalate în cutii
negre, dearece lumina poate determina pierderea plasticităţii şi, consecutiv,
întărirea lor (fig.2.27)
34
Fig.2.27. Materiale fotopolimerizabile pentru realizarea portamprentei individuale
Fotopolimerizarea are loc în incinte speciale cu halogen sau lumină

ultravioletă: TRIAD (Dentsply), SPECTRAMAT (Ivoclar), INDIVIDO LIGHT
BOX (Voco), Polylux (Bredent). Timpul necesar polimerizării este diferit de la
un aparat la altul, dar în medie este
de aproximativ 3-5 minute (fig.2.28).
Avantaje:
- tehnică de lucru foarte uşoară
- timp de lucru practic nelimitat
- portamprentă rezistentă, foarte
rigidă
- nu condiţionează materialul de
amprentă finală
Dezavantaj:
- necesită dotare specială (incintă de
fotopolimerizare)
- preţ de cost mai ridicat

- model preliminar
- plăcuţe de răşină fotopolimerizabilă
- incintă pentru fotopolimerizare
- lichid izolator
- spatulă
- creion sau marker
- alcool etilic 70%
- folie de ceară calibrată pentru distanţarea de model (în cazul metodei
de realizare la distanţă de model)
Fig.2.28. Incintă de fotopolimerizare
35
Tehnica de realizare:
a) Portamprenta individuală direct pe model

- se trasează cu creionul pe modelul preliminar periferia câmpului protetic
- se izolează modelul prin imersie în apă 3-5 minute
- se adaptează folia de material fotopolimerizabil în interiorul conturului trasat
anterior, iar surplusul se îndepărtează prin secţionare cu spatula (fig.2.29)
- datorită faptului că timpul de lucru pentru acest material este practic nelimitat,
marginile bazei portamprentei pot fi modelate aproape perfect
Fig.2.29. Adaptarea foliei fotopolimerizabile pe modelul preliminar
- din excesul de material se realizează elementele accesorii (mânerul şi butonii

de presiune) (fig.2.30)
Fig.2.30. Realizarea elementelor accesorii
- portamprenta împreună cu modelul sunt introduse în incinta de

fotopolimerizare, unde se lasă între 2-6 minute (timpul necesar fotopolimerizării
este indicat pentru fiecare material de către firma sa
36
producătoare). Se îndepărtează modelul iar portamprenta este introdusă din
nou în incintă, cu faţa mucozală în sus şi se fotopolimerizează încă 2-6 minute
(fig.2.31). La suprafaţă se poate forma un film din cauza oxigenului, care poate
fi îndepărtat cu un şerveţel înmuiat in alcool
a
Fig.2.31. Portamprenta în incintă (a) Şi b
după polimerizare (b)
- prelucrarea mecanică este minimală deoarece timpul de lucru nelimitat
permite tehnicianului modelarea optimă a marginilor; eventualele finisări se
realizează cu instrumentarul rotativ pentru prelucrat acrilatul.
- mulţi tehnicieni realizează, în final, orificii pe toată suprafaţa bazei
pentru retenţia materialului de amprentă (fig.2.32), dar acest lucru este incorect
în această etapă (3). Perforarea portamprentei individuale este indicată numai
după finalizarea adaptării ei marginale în cabinet de către medic!!!
ATENŢIE !! În cursul prelucrării cu instrumentar rotativ a materialelor

fotopolimerizabile, cel care execută acestă manoperă (tehnicianul dentar
sau medicul dentist) va purta obligatoriu mască de protecţie pentru a evita
inspiraţia pulberii rezultate, ce conţine particule de oxid de siliciu, care
ajunsă în plamâni provoacă silicoză! (52).
Fig.2.32. Prelucrarea marginilor şi aspectul final al portamprentei
37
b) Portamprenta individuală la distanţă de model
- cu un creion roşu se trasează pe model limita zonei de sprijin
- cu un creion negru se trasează periferia câmpului protetic (la distanţă
de 2 mm faţă de conturul zonei de sprijin trasat anterior)(fig.2.33)
Fig.2.33. Trasarea limitelor zonei de sprijin şi a zonei de succiune

- realizarea distanţării: se adaptează o folie de ceară calibrată în limitele zonei
de sprijin; grosimea foliei variază între 0,6 şi 2 mm, în funcţie de materialul cu
care se va înregistra amprenta funcţională şi de tehnica de amprentare folosită.
În locul foliei de ceară, pentru distanţare se poate utiliza un material pe bază
de celuloză (ex. Custom Tray Spacer/Whipmix), care, umezit, devine pliabil şi
se poate adapta uşor pe suprafaţa modelului (fig.2.34a)
- izolarea foliei de ceară se face cu un lichid separator, care se aplică
prin pensulare (ex. Triad liquid)(fig.2.34b)
Fig.2.34. a) Material pentru distanţare, b) Lichid pentru izolarea foliei distanţatoare
a b
- peste stratul cu care s-a realizat distanţarea se adaptează folia de material
fotopolimerizabil, în limitele conturului negru (periferia câmpului protetic)
- adaptarea foliei trebuie făcută fără exercitare de presiuni exagerate
deoarece, fiind în stare plastică, se poate deforma;
38
- excesul se îndepărtează cu spatula şi este folosit la realizarea elementelor
accesorii, care se lipesc prin uşoară apăsare pe baza portamprentei (fig.2.35)
Fig.2.35. Conformarea portamprentei individuale din răşini fotopolimerizabile
- portamprenta împreună cu modelul se introduc în incinta de fotopolimerizare

pentru 2 minute, apoi se detaşează de pe model şi se îndepărtează folia de
ceară cu care s-a realizat distanţarea
- se pensulează pe toată suprafaţa portamprentei un lichid care să
blocheze acţiunea oxigenului („air barrier”) şi se introduce din nou în incinta de
fotopolimerizare
- după polimerizare se îndepărtează stratul de „air barrier” cu ajutorul unei
perii, sub jet de apă
- în final se prelucrează la nivelul marginilor cu instrumentarul rotativ
Fig.2.36. Fotopolimerizarea şi aspectul final al portamprentei
- dacă nu s-a aplicat „air barrier”, este posibilă apariţia pe suprafaţa

portamprentei a unei pelicule fine, indusă de acţiunea oxigenului, care poate fi
însă îndepărtată uşor, prin ştergere cu un şerveţel înmuiat în alcool etilic.
39
2.5. Realizarea portamprentei individuale din mase
termoplastice prin termoformare
Această metodă constă în plastifierea unei plăci termoplastice şi

adaptarea ei perfectă pe model cu ajutorul forţei vidului. Prin termoformare pot
fi realizate portamprente individuale, baze pentru machetele de ocluzie,
interceptori ocluzali şi diferite tipuri de gutiere (fig.2.37).
În funcţie de destinaţia dispozitivului protetic realizat, foliile de material
termoplastic din care se realizează vor avea grosimi diferite; de exemplu
gutierele utilizate pentru fluorizări sau albiri dentare profesionale au o grosime
mai mică decât cele destinate terapiei bruxismului sau protecţiei arcadelor
dentare ale sportivilor.
Fig.2.37. Diferite utilizări ale termoformării
Există mai multe tipuri de aparate pentru prelucrarea materialelor

termoplastice (Erkoform/Erkodent, Erkopress/Erkodent, Proform, MiniStar,
UltraVac, etc), principiul de funcţionare şi elementele componente fiind
asemănătoare (fig.2.38):
- o bază de aspiraţie (sub formă de platou perforat sau de cuvă cu
granule) conectată la o sursă de vacuum
- o sursă electrică de căldură
- un cadru metalic pentru prinderea foliei termoplastice
40
Fig.2.38. Materiale şi aparate utilizate pentru termoformare
Plăcile termoplastice utilizate pentru realizarea portamprentelor
individuale sunt din polistiren, insolubile în apă, biocompatibile, au capacitatea
de a se mula perfect pe model după ce sunt plastifiate cu ajutorul căldurii şi au
o bună rezistenţă mecanică (63). Sunt disponibile în mai multe culori
(transparent, alb opac, roz opac, bleu opac) şi diferite grosimi (3 mm pentru
portamprenta maxilară, 4 mm pentru cea mandibulară).
Tehnica de lucru:
- se trasează pe modelul preliminar periferia câmpului protetic
- se reduce înălţimea soclului modelului
- modelul se izolează prin imersie în apă câteva secunde sau cu o soluţie
izolatoare, apoi se plasează pe baza de aspiraţie (platoul cu perforaţii sau
cuva cu granule, depinde de tipul de aparat utilizat)
- pe linia mediană a crestei se poate fixa cu ceară un mâner decupat dintr-o
folie neplastifiată (fig.2.39)
- folia termoplastică se adaptează în rama de vibrare (de plastifiere)
41
Fig.2.39. Aplicarea mânerului pe model şi termoformarea foliei
- se activeaza sursa de căldură iar când folia este plastifiata (formează o

convexitate, o „burtă” care devine din ce în ce mai evidentă sub rama în
care este fixată) , se apropie repede rama de model iar spaţiul dintre ele se
videază prin aspirarea aerului de către pompa de vid a aparatului (4-8 atm)
- se menţine astfel până când folia se adaptează perfect pe suprafaţa
modelului (10-20 sec), apoi se opreşte pompa de vacuum
- cât încă este caldă folia, se conferă mânerului forma şi înclinarea dorită
(fig.2.39)
- excesul de folie se îndepărtează cu instrumentar rotativ special pentru
masele termoplastice (discuri sau freze cilindrice) (fig.2.40)
- mânerele pot fi şi metalice prefabricate (din aluminiu), situaţie în care se
Fig.2.40. Secţionarea excesului de folie şi aspectul final al portamprentei individuale

fixează prin mici şuruburi la baza portamprentei după termoformare (mâner
scurt pentru portamprenta maxilară, mâner lung pentru cea mandibulară)
(fig.2.41)
42
Fig.2.41. Aplicarea mânerului metalic prefabricat
2.6. Realizarea portamprentei individuale din mase

hidroplastice
Materialele hidroplastice (Hidroplastic/TAK) sunt livrate sub formă de
granule de diverse culori (galben, roz, alb, bleu)(fig.2.42) care se plastifiază
prin imersie în apă caldă (70°C).
Avantaj - rezistenţă mai mare decât a plăcii de bază
Dezavantaj - adaptatea marginală nu este foarte bună, din cauza
gradului de elasticitate al materialului şi al contracţiei apărute la răcire.
Fig.2.42. Mase hidroplastice (Hidroplastic/TAK)
Tehnica de lucru:
- se introduce o măsură de granule în apă caldă (70°C)(fig.2.43a)
- după un minut materialul devine o pastă nelipicoasă, uşor de manevrat
şi se îndepărtează din apă cu ajutorul unui instrument (fig.2.43 b)
- se modelează sub formă de folie şi se adaptează pe model (fig.2.43 c)
43
- modelajul marginal se poate realiza prin plasarea portamprentei în
apropierea unei surse de căldură
- se întăreşte prin răcire, care poate fi lentă sau bruscă (în apă rece)
- elementele acesorii se realizează din acelaşi material
c
Fig.2.43. Realizarea portamprentei individuale din mase hidroplastice
2.7. Realizarea portamprentei individuale din materiale
polimerizabile la microunde
Masele plastice care polimerizează sub influenţa microundelor au

apărut pe piaţă în 1985. Mecanismul de acţiune al micrundelor se explică prin
creşterea agitaţiei moleculare, care duce la creşterea energiei interne,
încălzirea consecutivă a materialului şi declanşarea reacţiei de polimerizare.
Din această categorie de materiale fac parte Acron-MC/GC Europe şi
Microbase/DeTrey Dentsply (fig.2.44).
Fig. 2.44. AcronMC/GC Europe şi Microbase/

DeTrey Dentsply
44
Acron-MC/GC Europe este un produs bicomponent format din
pulbere (copolimer de polimetacrilat de metil şi etilacrilat, conţinând şi
peroxid de benzoil ) şi lichid (metacrilat de metil cu N,N dimetil-p-toluidină).
Este un material de mare precizie şi omogenitate.
Tehnică de lucru:
- modelul preliminar se izolează cu GC Acro Sep- se formează un film
protector la suprafaţa modelului, care asigură obţinerea unei suprefeţe
mucozale lucioase
- se prepară pasta de răşină prin amestecarea pulberii cu lichidul într-un
recipient cu capac; se lasă acoperit 20 minute, după care pasta poate fi
utilizată
- pasta se adaptează pe model şi se modelelază uşor, pentru că nu este
lipicioasă; timpul de lucru este cam de 20 minute
- apoi portamprenta se ambalează în chiuvete speciale, din materiale armate
cu fibre de sticlă, penetrabile pentru microunde (GC Acron Flask)(fig.2.45)
- polimerizarea are loc în cuptorul cu microunde (minim 500W) în 3 minute,
după care se lasă să se răcească 30 minute la temperatura camerei şi apoi
20 minute în apă rece
Fig.2.45. Izolatorul Acro Sep şi chivetele Acron Flask
Avantaje:
- economie de timp
- polimerizare uniformă
- stabilitate dimensională excelentă
- adaptare excelentă
45
- suprafaţa are duritate şi rezistenţă foarte mare
- uşor de prelucrat şi lustruit
Cheia sistemului Microbase este un nou biomaterial injectabil în stare

plastică şi care se întăreşte rapid sub influenţa energiei electromagnetice.
Biomaterialul este reprezentat de o răşină compozită monocomponent - pastă,
cu matricea organică pe bază de poliuretani. Fiind o răşină sintetică fără
conţinut de monomeri, biocompatibilitatea ei a fost confirmată, aspect extrem
de benefic atât pentru pacienţi cât şi pentru tehnicienii dentari. Acest
biomaterial se solidifică sub influenţa microundelor cu o frecvenţa de 2000 de
megaherzi.
Reacţia este declanşată când apa pentru cristalizare se încălzeşte iar
energia microundelor este transferată răşinii, care se întăreşte sub acţiunea
microundelor şi a căldurii.
Tehnologia de realizare a portamprentei individuale din Microbase
este aceeaşi cu cea de realizare a protezelor parţiale şi totale:
- se realizează o machetă a portamprentei
- se ambalează macheta în chiuvete speciale, armate cu fibre de sticlă,
penetrabile pentru microunde,
- serealizează tiparul
- în tipar se injectează pasta Microbase, apoi cuveta se introduce în
cuptorul cu microunde Micromat (fig.2.46)
- polimerizarea durează 6 minute, după care cuveta se lasă la răcit la
temperatura camerei 90 minute şi apoi în apă rece alte 90 minute.
Fig.2.46. a) Cuptorul cu microunde

Micromat, b) Cuveta introdusă în
cuptor
46
3
MODELUL
FUNCŢIONAL 9
Definiţie: Modelul funcţional (final, de lucru) este copia pozitivă a

câmpului protetic edentat total, ce redă cu fidelitate atât zona de sprijin cât şi
zona de succiune.
Modelul funcţional se realizează pe bază unei amprente funcţionale,
înregistrată cu o portamprentă individuală şi diferite tipuri de materiale: paste
oxid de zinc-eugenol (ZOE), mase termoplastice, mase bucoplastice, siliconi.
- modelul propriu-zis
- soclul
Roluri:
- completarea examenului clinic (se observă forma, volumul, topografia şi
directia crestelor alveolare, a tuberozităţilor maxilare si tuberculilor piriformi,
fundurile de sac, insertiile formatiunilor mobile, adâncimea şi forma bolţii
palatine, rugile şi torusul palatin)
- realizarea machetelor de ocluzie
- realizarea machetei protezei
- parte componentă a tiparului
47
Material şi instrumentar necesar.
- amprentă funcţională
- folie de ceară roz (sau rulouri de ceară preformate)
- spatulă de ceară
- bol de cauciuc, spatulă pentru gips
- vacuum-malaxor (de preferat)
- ghips dur de tip III (Moldano)
- apă de la robinet sau apă distilată, la temperatura camerei
- măsuţă vibratoare
- conformatoare pentru soclul modelului (sau, în lipsa acestora, un soclator)
Gipsul dur (tip III)- caracteristici:

❖ fidelitate foarte mare datorită granulaţiei foarte fine
❖ duritate de 10 ori mai mare decât a gipsului tip II (alabastru)
❖ rezistenţă mare la presiune, zgâriere şi orice tip de deteriorare, de
aceea este utilizat pentru realizarea modelului funcţional care va fi parte
componentă a tiparului
❖ timp de priză: iniţială 8-15 min, finală 45 min.
Tehnica de realizare:
1. Igienizarea amprentei funcţionale se realizează prin imersie
în soluţii dezinfectante sau pulverizarea lor pe suprafaţa amprentei (se
procedează ca şi în cazul amprentei preliminare)
2. Examinarea amprentei funcţionale (fig.3.1) - se verifică:
• repartizarea materialului de amprentă pe suprafaţa portamprentei
individuale
• aderenţa materialului la suprafaţa portamprentei
• centrarea amprentei pe suprafaţa câmpului protetic
• modelajul marginilor în conformitate cu forma şi dimensiunile fundurilor de
sac vestibulare şi orale
Fig.3.1. Amprente funcţionale
48
3. Pregătirea amprentei
a) Îndiguirea - constă în aplicarea unui rulou de ceară cu diametrul de 3-4 mm
la o distanţă de 3-4mm de marginile amprentei funcţionale (fig.3.2).
amprenta funcţionala
Fig.3.2. Aplicarea ruloului de ceară pentru îndiguire
- la amprenta funcţională maxilară ruloul se plasează vestibular, de la o

tuberozitate la cealaltă, paralel cu marginea, ocolind plicile şi frenul labial iar
distal depăşeşte amprenta cu 5-10 mm. În zona posterioară se lipeşte roz pe
suprafaţa externă a portamprentei o plăcuţă de ceară cu lăţimea 10-15 mm,
care depăşeşte marginea distală a amprentei, prelungeşte portamprenta şi şi
uneşte cu cele două prelungiri distale ale ruloului
- la amprenta funcţională mandibulară ruloul de ceară se plasează atât
vestibular cât şi lingual, iar corespunzător planşeului bucal se aplică o plăcuţă
de ceară, care dirijează curgerea pastei de gips pentru a rezulta un soclu extins
şi rezistent (fig.3.3).
Fig.3.3. îndiguirea amprentelor funcţionale

- ruloul poate fi realizat dintr-o folie de ceară roz de modelat sau poate fi
prefabricat şi se fixează prin lipire cu ceară topită, aplicată cu spatula numai pe
partea ruloului opusă marginilor amprentei (52)
- rulourile prefabricate utilizate pentru conformarea fundurilor de sac sunt mai
49
uşor de aplicat datorită faptului că ceara specială din care sunt realizate are
proprietăţi adezive
Scopul îndiguirii: conservarea pe modelul funcţional a dimensiunilor şi
configuraţiei fundurilor de sac vestibulare şi orale, în vederea obţinerii unor
proteze cu margini suficient de groase şi rotunjite, care să asigure o închidere
marginală perfectă.
b) Cofrarea - constă în aplicarea unei folii de ceară cu lăţimea de 2mm, în jurul
amprentei funcţionale, tangent la ruloul de ceară cu care s-a realizat îndiguirea
(fig.3.4)
Fig.3.4. Cofrarea amprentei funcţionale
Scopul cofrării
- obţinerea unui model cu soclul de o anumită grosime, gata fasonat
- favorizează turnarea pastei de gips prin vibrare
Indicaţiile îndiguirii şi cofrării:

- în general pentru amprentele funcţionale înregistrate cu gips, paste ZOE şi
mase termoplastice, dar se poate realiza şi în cazul celor cu materiale siliconate
deaorece ceara cu care se realizează îndiguirea este uşor adezivă şi aderă la
orice tip de material de amprentă (fig.3.5)
Fig.3.5. Cofrarea amprentelor funcţionale
50
.Pentru a asigura stabilitatea şi poziţia perfect orizontală a amprentei
cofrate în timpul turnării pastei de gips, în zona distală a portamprentei, pe faţa
externă, se realizează două “picioruşe” din ceară sau placă de bază, care au
înăţimea egală cu cea a mânerului poramprentei (fig.3.5)
Pregătirea amprentei funcţionale prin îndiguire şi cofrare este o

etapă deosebit de importantă, care din păcate este frecvent omisă sau ignorată
cu bună ştiinţă de tehnicienii dentari din cauză că este cronofagă. Ignorarea
acestei etape poate duce însă la eşecuri răsunătoare ale terapiei prin proteze
totale, de aceea este imperios necesară respectarea cu rigurozitate a acestui
procedeu (3).
4. Realizarea modelului
Momentul realizării modelului funcţional este dictat de tipul de material
de amprentă utilizat (4) :
> amprentele realizate cu siliconi de condensare pot fi păstrate 48-72 de
ore
> cele cu siliconi de adiţie pot fi păstrate mai mult timp
> amprentele înregistrate cu paste de eugenol-oxid de zinc (ZOE) pot fi
păstrate la rece maximum câteva ore
- se prepară pasta de gips dur de consistenţă fluidă (recomandabil la
vacuum-malaxor pentru obţinerea durităţii maxime a modelului). Pentru
modelul funcţional proporţia este de 30 cm3 apă/100g pulbere.
- se toarnă (prin vibrare) în amprentă, începând cu zonele cele mai înalte
(fig.3.6)
51
Fig.3.6. Realizarea modelului
funcţional în amprenta funcţională
îndiguită şi cofrată
- soclul se realizează din acelaşi tip de gips ca şi modelul propriu-zis;
- pentru economie de material, unii tehnicieni realizează soclul din gips
obişnuit; în acest caz, trebuie respectate câteva reguli:
• stratul de gips dur va avea grosimea de minim 5 mm în toate zonele
amprentei (pentru a evita apariţia fisurilor în model din cauza dilatării
termice diferite a celor două tipuri de gips)
• pe suprafaţa liberă a gipsului dur trebuie realizate macroretenţii
• soclul se va realiza numai după priza completă a gipsului dur (40-60
minute), în caz contrar, gipsul obişnuit absoarbe apa din gipsul dur şi-i
reduce duritatea de suprafaţă
- pe soclul modelului funcţional trebuie realizate şanţuri de ghidaj care
să faciliteze montarea lui în articulator (pentru realizarea machetei) şi
remontarea împreună cu protezele finale (pentru ajustarea ocluzală) (fig.3.7).
Utilizarea conformatoarelor permite realizarea modelului propriu-zis cu
Fig.3.7. Realizarea şanţurilor de ghidaj

un soclu primar, care dispune de anumite repere de ghidaj cu sau fără magnet
(tehnica split-cast). Peste soclul primar se toarnă un soclu secundar care se va
fixa pe braţul articulatorului şi care va permite desprinderea şi repoziţionarea
facilă a modelului în simulator ori de câte ori este necesar (fig.3.8).
52
Fig.3.8. Tehnica Split-cast după Druke )
5. Demularea este operaţia de îndepărtare a modelului din amprentă
după priza gipsului. Se realizează în mod diferit, funcţie de materialul cu care
a fost înregistrată amprenta funcţională:
■ prin încălzire şi tracţiune (pentru masele termoplastice, pastele ZOE şi
masele bucoplastice)
■ prin tracţiune (pentru siliconi)
6. Soclarea- se realizează numai în situaţia în care amprenta nu a fost

cofrată
- se realizează manual sau la aparatul de soclat
-forma soclului modelului funcţional este semicirculară (fig.3.9)
Fig.3.9. Modele funcţionale
53
7. Folierea este procedeul de despovărare a unor zone ale câmpului
protetic prin distanţarea lor de viitoarea proteză (fig.3.10)
- se realizează selectiv, în funcţie de gradul de rezilienţă al fibromucoasei
- zonele care trebuie despovărate de presiunile masticatorii sunt:
► pe modelul funcţional maxilar:

■ papila bunoidă (retroincisivă)
■ zonele de emergenţă ale pachetelor vasculo-nervoase palatine
anterioare
■ rafeul median
■ torusul palatin şi alte eventuale exostoze
Fig.3.10. Folierea modelelor funcţionale
► pe modelul funcţional mandibular:

■ liniile oblice interne
■ muchia crestei alveolare
■ torus mandibular
■ eventuale exostoze
Scop: pentru a preveni apariţia leziunilor şi presiunilor dureroase în zone

sensibile ale câmpului protetic şi pentru îmbunătăţirea stabilităţii protezei.

- modele funcţionale
- folie de plumb sau cositor (0,2-1mm)
- foarfece pentru tăiat folia
54
- ciment fosfat de Zn
- spatulă de ciment
- plăcuţă de sticlă
Tehnică
- folierea se face cu folii de Pb sau cositor, cu grosimea de 0,2-1 mm
- zonele care trebuie foliate sunt însemnate pe model de către medic, prin
trasarea conturului şi haşurarea suprafeţei respective. In funcţie de numărul
sensurilor de haşurare (1- 4) tehnicianul va şti exact câte straturi de folie trebuie
să aplice
- folia se decupează după conturul desenului de pe model, se adaptează şi se
fixează cu ciment fosfat de Zn (fig.3.12).
In urma folierii, proteza finită va fi distanţată de model în zonele
respective, distanţa fiind egală cu grosimea foliei (prin aceeaşi tehnică se obţin
şi camerele cu vid)
Grosimea folierii va fi cu atât mai mare cu cât fibromucoasa
acoperitoare este mai subţire şi ţesuturile din jur mai depresibile.
Fig.3.12. Folierea modelului funcţional maxilar
8. Gravarea
Scop - perfectarea închiderii marginale în zona distală a câmpului
protetic, în special la maxilar. Corespunzător şanţului realizat prin gravare, pe
faţa mucozală a protezei va rezulta o nervură de acrilat cu dimensiunile egale
cu ale şanţului creat pe model, nervură care prin înfundarea în mucoasa pasiv
mobilă desăvârşeşte succiunea în zona distală.
Gravarea trebuie făcută obligatoriu de către medic, deoarece el poate
aprecia cel mai bine rezilienţa mucoasei şi poate pune în evidenţă zona Ah.
În funcţie de tehnica folosită pentru determinarea închiderii marginale
posterioare, gravarea se poate realiza în diferite etape (61): pe modelul
55
preliminar (transferul înregistrării clinice fiind realizat cu portamprenta
individuală - metoda Schreinemakers), în timpul determinării relaţiilor
intermaxilare (cu machetele de ocluzie) sau în etapa de verificare a machetei
(tehnica clasică).
Tehnica de lucru: cu o spatulă de modelat ceara se realizează pe model

un şanţ cu un versant distal drept şi unul mezial oblic, cu următoarele
caracteristici (16):
- pe modelul maxilar:
• de-a lungul liniei “Ah”
• lăţime 2 - 5 mm
• adâncime 1 - 1,5 - 2 mm (funcţie de rezilienţa mucoasei)
- model mandibular:
o în 2/3 anterioare ale tuberculului piriform o
lăţime 1 mm o adâncime 1 mm
Fig.3.13. Gravarea modelului funcţional maxilar
56
___ 4
MACHETELE
DE OCLUZIE
Definiţie. Machetele de ocluzie sunt piese protetice intermediare ce

reproduc temporar baza şi arcada dentară artificială a viitoarei proteze.
1. Baza
2. Bordurile de ocluzie
1. Baza
Baza machetei de ocluzie vine în contact cu zona de sprijin a câmpului
protetic, este asemănătoare cu cea a portamprentei individuale şi reprezintă
suportul pentru bordura de ocluzie (fig. 4.1)
Fig.4.1. Machete de ocluzie: elemente componente

Baza machetei de ocluzie se poate realiza din:
> placă de bază
57
> acrilate autopolimerizabile
> acrilate termopolimerizabile (situaţie în care va fi utilizată ca bază a
viitoarei proteze)
> acrilate fotopolimerizabile
> mase termoplastice
La fel ca şi baza portamprentei individuale, baza machetei de ocluzie

trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:
• să fie realizată riguros în limitele câmpului protetic
• să se adapteze perfect pe suprafaţa modelului, să nu basculeze
• să fie rezistentă la presiunile care se vor exercita asupra ei în timpul
determinării relaţiilor intermaxilare
• să fie rigidă (să nu se deformeze)
• marginile să fie netede şi rotunjite, să ocolească elementele mobile de
la periferia câmpului protetic pentru a nu leza părţile moi şi a nu fi
antrenate de contracţia elementelor mobile
2. Bordurile de ocluzie
Bordurile de ocluzie se pot realiza din ceară (roz sau albă), din mase
termoplastice (Stent, Kerr) sau din răşini (auto sau fotopolimerizabile), situaţie
în care fac corp comun cu baza machetei de ocluzie (fig.4.2)
Fig.4.2. Machete de ocluzie realizate integral din răşini autopolimerizabile
Caracteristici:
- forma este asemănătoare cu cea a arcadei dentare
- dimensiuni (fig.4.3):
58
• în zona frontală : înălţime = 10 mm, lăţime = 6 mm;
• în zona laterală : înălţime = 6-8 mm, lăţime = 8-10 mm
Fig.4.3. Bordurile de ocluzie- dimensiuni
- după şcoala americană (ex. Ohio State University, College of Dentistry)

dimensiunile se măsoară din fundul de sac vestibular până la nivelul planului
de ocluzie: maxilar = 20-22 mm, mandibulă =18-20 mm (fig.4.4)
iii; -III l
Fig.4.4. Dimensiunile bordurilor de ocluzie după

şcoala americană
- limita posterioară a bordurii este situată corespunzător feţei distale a
primului molar (la aproximativ 1,5 cm de limita distală a bazei)
- suprafaţa ocluzală trebuie să fie paralelă cu soclul modelului
- înclinarea versantului vestibular al bordurii în zona frontală este de 2-5° la
maxilar şi 2° la mandibulă
- extremităţile distale sunt tăiate în unghi de 45° pentru a evita apariţia
contactelor premature între bordura maxilară şi cea mandibulară în timpul
înregistrării relaţiilor intermaxilare (fig.4.5)
59
Fig.4.5. Bordurile de ocluzie- caracteristici
- forma bordurii este paralelipipedică (pătrată pe secţiune), cu feţele
plane şi netede, iar unghiurile rotunjite
- trebuie modelate simetric faţă de linia mediană
- se fixează prin lipire cu ceară fierbinte pe muchia crestei, cu excepţia zonei
frontale maxilare, unde, de cele mai multe ori, se plasează uşor vestibularizat,
pentru a compensa resorbţia centripetă a maxilarului şi a reface plenitudinea
buzei superioare
Rolurile bordurilor de ocluzie:

- determinarea, înregistrarea şi transpunerea în laborator a relaţiilor
intermaxilare: dimensiunea verticală de ocluzie (DVO), relaţia de postură (RP),
relaţia centrică (RC), nivelul şi orientarea planului de ocluzie, curbura
vestibulară a arcadei frontale maxilare
- trasarea unor repere necesare tehnicianului dentar în vederea alegerii şi
montării dinţilor artificiali : linia mediană (pe ambele borduri), liniile caninilor
(numai pe bordura superioară), linia surâsului (numai pe bordura superioară-
marchează nivelul până la care se ridică buza superioară în timpul surâsului şi
stabileşte locul de amplasare a coletelor dinţilor artificiali frontali
superiori)(fig.4.6)
Fig.4.6. Reperele trasate pe bordurile de ocluzie
60
❖ model funcţional
❖ material pentru realizarea bazei (placă de bază, folie de răşină
fotopolimerizabilă)
❖ folie de ceară roz pentru bordurile de ocluzie, eventual borduri
prefabricate sau batoane de ceară conformate, dreptunghiulare pe
secţiune (10 x 12 mm)
❖ bec de gaz,
❖ pară de aer
❖ foarfece,
❖ spatulă de ceară
❖ marker
❖ incintă de fotopolimerizare (în cazul bazei din răşini fotopolimerizabile)
❖ instrumentar rotativ pentru prelucrarea mecanică
Tehnica de lucru:
A) Realizarea bazei machetei de ocluzie este asemănătoare cu a

bazei portamprentei individuale
a) Realizarea bazei din placă de bază

- se trasează pe modelul funcţional periferia câmpului protetic (fig.4.7 a)
- se izolează modelul funcţional
- se plastifiază placa de bază şi se adaptează pe model, până la periferia
câmpului protetic (fig.4.7b)
Fig.4.7.
- se îndepărtează surplusul prin secţionare cu foarfeca, lăsând totuşi un
plus de 2-3 mm, care se răsfrânge pe faţa externă, astfel încât marginile să se
61
încadreze în limitele trasate pe model, să fie rotunjite şi să aibă grosimea de
1,5-2 mm (fig.4.8 a)
- pe mijlocul crestei alveolare se pot realiza, cu spatula încălzită, retenţii pentru
bordura de ocluzie (fig.4.8 b)
Fig.4.8. Realizarea bazei machetei de ocluzie din placă de bază
b) Realizarea bazei din răşini fotopolimerizabile

- se trasează pe modelul funcţional periferia cămpului protetic
- se izolează modelul prin imersie în apă
- folia de răşină fotopolimerizabilă se adaptează pe model, în limitele
trasate anterior
- se îndepărtează surplusul de material prin secţionare cu spatula
- pe mijlocul crestei se pot realiza retenţii cu spatula pentru bordura de
ocluzie
- la cerea medicului se poate realiza pe bolta palatină bobiţa Walkhoff (un
reper util pacientului pentru poziţionarea vârfului limbii în timpul determinării
relaţiei centrice (fig.4.9)
- polimerizarea are loc în incinta de fotopolimerizare, timp de 2-6 minute, în
funcţie de indicaţiile firmei producătoare
- prelucrarea mecanică a marginilor bazei se realizează cu freze pentru acrilat
62
Fig.4.9. Baza machetei de ocluzie realizată din răşină
fotopolimerizabilă, cu retenţii pentru bordura de ocluzie şi bobiţă
Walkoff
B)
Realizarea
bordurii de
ocluzie
Bordurile de
ocluzie pot fi
realizate din mase
termoplastice
(Stents) şi din ceară roz sau albă. Bordurile din ceară sunt utilizate mai frecvent
şi pot fi obţinute prin trei metode diferite:
1. Introducerea cerii topite într-un conformator de formă

paralelipipedică;
b
Fig.4.10. a) Conformator pentru realizarea bordurilor de ocluzie, b) borduri de
ocluzie realizate în conformator
63
2. Din batoane paralelipipedice de ceară prefabricate sau borduri
preformate în formă de „U” (fig.4.11) care se adaptează şi se lipesc pe
mijlocul crestei edentate;
Fig.4.11. Borduri de ceară preformate
3. Din folie de ceară roz plastifiată şi modelată manual sub formă de rulou,
după următoarea tehnică:
- se plastifiază o folie de ceară roz şi se modelelază sub formă de rulou
(fig.4.12)
Fig.4.12. Realizarea ruloului de ceară
- ruloul obţinut se adaptează şi se fixează pe bază prin lipire cu ceară fierbinte

pe mijlocul crestei alveolare (cu excepţia zonei frontale maxilare, unde se
fixează mai mult sau mai puţin vestibularizat, în funcţie de gradul de resorbţie
a crestei alveolare maxilare)(fig.4.13)
64
Fig.4.13. Adaptarea şi fixarea bordurii de ocluzie
Fig.4.14. Secţionarea limitei distale a

bordurii de ocluzie
- limita distală a bordurii se plasează corespunzător feţei distale a primului
molar şi se secţionează oblic, la 45°, pentru a evita apariţia contactelor
premature în timpul înregistrării relaţiilor intermaxilare (fig.4.14)
- muchiile bordurii trebuie realizate rotunjit iar suprafeţele vestibulare şi orale
se nivelează cu ajutorul unei spatule încălzite
- suprafaţa ocluzală trebuie să fie perfect plană şi să realizeze unghiuri
de 90° cu suprafeţele vestibulară şi orală. Acest lucru se poate obţine fie prin
încălzirea feţei ocluzale a bordurii şi aplicarea ei cu uşoară presiune pe masa
de lucru, fie cu ajutorul unei spatule late încălzite, care se trece peste suprafaţa
ocluzală a bordurii (fig.4.15).
65
Fig.4.15. Planarea suprafeţei ocluzale a bordurii
Asigurarea paralelismului între bordura de ocluzie maxilară şi cea
mandibulară este o condiţie esenţială pentru înregistarea corectă a relaţiilor
intermaxilare. Plastifierea lor uniformă poate fi obţinută cu un dispozitiv creat
special în acest scop: Rim former (Candulor).
Acesta se manevrează uşor şi permite plastifierea paralelă a celor două
borduri de ocluzie, precum şi înclinarea limitelor distale la 45° datorită marginii
instrumentului care are această înclinare (fig.4.16)
Dacă se optează pentru o înregistrare grafică a relaţiilor intermaxilare,
Fig.4.16. Planarea suprafeţei ocluzale a bordurii de ocluzie cu dispozitivul Rim

former/Candulor
atunci baza machetelor de ocluzie se realizează din răşini acrilice (auto-
polimerizabile, termopolimerizabile) sau răşini diacrilo- compozite
fotopolimerizabile, iar bordurile de ocluzie din ceară sau din răşini
fotopolimerizabile.
Tehnicianul montează pe una din machetele de ocluzie platoul de
înregistrare (o plăcuţă metalică acoperită cu un strat de ceară sau negru de
fum), iar pe cealaltă un stilet metalic pentru inscripţionarea arcului gotic
(unghiului simfizar).
66
Pacientul execută mişcări repetate de propulsie şi lateralitate iar acul
inscriptor va desena un unghi obtuz cu deschiderea spre anterior (dacă acul
este fixat pe macheta inferioară) sau spre posterior (dacă e fixat pe macheta
superioară)(8, 35).
Cele două machete se solidarizează între ele în relaţie centrică, adică în
momentul în care acul se află în vârful unghiului gotic (fig.4.17) şi apoi sunt
trimise din nou în laborator pentru a fi montate în simulator.
Fig.4.17. Înregistrarea grafică a relaţiilor intermaxilare

O altă posibilitate de înregistrate a relaţiilor intermaxilare este cu
ajutorul unui dispozitiv special (Gnathometer, Centrofix) ale cărui elemente
componente se fixează tot la nivelul machetelor de ocluzie (fig.4.18, fig.4.19).
67
Fig.4.18. Dispozitivul Gnathometer M (Ivoclar)
Fig.4.19. Dispozitivul Centrofix (Girrbach Dental)
Utilizarea acestor dispozitive de înregistrare a relaţiilor intermaxilare

asigură condiţiile unui transfer corect al datelor în laborator, în vederea montării
în simulator a complexului modele funcţionale/machete de ocluzie.
68
___ 5
MONTAREA ÎN
SIMULATOR
Simulatoarele sunt dispozitive care imită, parţial sau

total, mişcările mandibulei, fiind construite după scheletul
sistemului stomatognat, şi care menţin modelele funcţionale
în poziţie de relaţie centrică, după înregistrarea acesteia în
cavitatea orală.
În funcţie de complexitatea lor, simulatoarele pot fi:
OCLUZOARE
ARTICULATOARE
1. OCLUZORUL (ocludatorul) - este cel mai simplu simulator, el imitând

numai mişcările verticale ale mandibulei, de închidere- deschidere, fără a permite
o montare în raport cu axa bicondiliană. Cu ajutorul lui pot fi reproduse numai
poziţia de intercuspidare maximă (IM) şi dimensiunea verticală de ocluzie (DVO).
Cu toate acestea, cunoaşte încă, din păcate, o largă utilizare în laboratoarele de
tehnică dentară.
69
Ocluzorul (fig.5.1 a) este format din:
- două braţe - unul superior, mobil (A) şi unul inferior, fix, angulat la 100-120°
(B)
- o balama - în jurul căruia se deplasează braţul mobil (C)
- un şurub - care menţine distanţa dintre cele două braţe (D)
- o contrapiuliţă - care blochează şurubul în poziţia dorită (E)
Fig.5.1. a) Ocluzor; b) Articulator mediu
2. ARTICULATORUL (fig.5.1.b) - spre deosebire de ocluzor,

articulatorul are posibilitatea de a reproduce toate mişcările mandibulei:
deschidere-închidere, propulsie-retropulsie, lateralitate dreapta-stânga.
Schematic, un articulator este format din:

- un braţ superior, mobil (A) şi unul inferior, fix (B)
- sistemul de articulare dintre cele două braţe (C)
- tija verticală care menţine dimensiunea verticală de ocluzie (D)
- platoul incizal pe care glisează extremitatea inferioară a tijei verticale,
format din două versante reglabile după unghiul programat (E)
- platoul metalic ce materializează planul de orientare protetică (F)
- accesoriile pentru montarea modelelor la braţele articulatorului (G)
Articulatoarele pot fi:

MECANICE
- neprogramabile (medii): Protar I, Denar Automark, Optilator, Stratos 100,
Whip Mix 100, Hanau-Mate,etc)
- parţial programabile (semiadaptabile): Whip-Mix, Denar Mark II, Hanau ,
Quick Master
70
- total programabile (individuale): Denar D5A, Whip Mix 2000, Stratos 300,
Hanau modular, Protar Kavo
ELECTRONICE (programabile prin computer- înregistrare şi redare

electronică a cinematicii mandibulare şi a parametrilor ocluzali şi articulari).
Sunt simulatoare mecanice la care s-a adaptat un electromotor ce permite
realizarea automată şi repetată a anumitor mişcări ale braţului mobil,
evidenţiind interferenţele ocluzale şi pantele de glisare
După construcţia lor, articulatoarele pot fi:

- tip ARCON - bilele condiliene sunt ataşate la braţul inferior (echivalentul
mecanic al mandibulei): Whip Mix, Denar Mark II, Denar D5A, Denar Combi,
Denar Advantage, Denar Automark, Denar Anamark Plus, Stratos
- tip NON - ARCON- bilele condiliene sunt ataşate la braţul superior: Hanau
96H2O, Dentatus, Artex tip S
Pentru montarea modelelor în simulator este necesară transferarea

datelor înregistrate în cavitatea orală. Dispozitivul de transfer este în funcţie
de tipul şi complexitatea simulatorului utilizat:
- pentru ocluzoare şi articulatoare medii (neprogramabile) - machetele
de ocluzie
- pentru articulatoare parţial şi total programabile - arcurile faciale
(fig.5.2)
Fig.5.2. Transferul datelor în articular cu ajutorul arcului facial
71
5.1. MONTAREA ÎN OCLUZOR
După determinarea relaţiilor intermaxilare şi trasarea pe bordurile de
ocluzie a reperelor necesare alegerii şi montării dinţilor artificiali, machetele
de ocluzie se solidarizează între ele la nivelul bordurilor de ocluzie (prin lipire
cu ceară fierbinte sau, mai bine, cu anse metalice in formă de „U” aplicate
câte două bilateral şi una paramedian), se repoziţionează pe modele şi se
trimit în laborator pentru a fi montate în ocluzor (fig.5.3).
Fig.5.3. Complexul modele

funcţionale/machete de ocluzie

• complexul modele funcţionale/machete de ocluzie
• ocluzor
• gips, apă, bol de cauciuc,
• spatulă pentru gips
• spatulă pentruceară
• creion (marker)
• riglă gradată
Reguli de montare în ocluzor:

1. Planul de orientare ocluzală, materializat de suprafeţele ocluzale ale
bordurilor de ocluzie aflate în contact, trebuie să fie paralel cu un plan
orizontal, reprezentat de planul mesei atât în sens antero-posterior cât şi în
sens transversal. (dacă baza soclului, greşit fasonată, nu permite ca planul
ocuzal să fie orientat orizontal, este indicat să fie orientat oblic, ascendent
spre distal; în nici un caz nu se acceptă înclinat în sens transversal, mai sus
ori mai jos în dreapta decât în stânga. (fig.5.4)
72
Fig.5.4. Montarea în ocluzor - regula
nr.1
\
Fig.5.5. Montarea în ocluzor a) regula nr.2; b)

regula nr.3
2. Planul medio-sagital al complexului machete de ocluzie/modele funcţionale
trebuie să se suprapună peste planul medio-sagital al ocluzorului (perpendicular
pe axa balama) (fig.5.5 a)
a b
3. Distanţa dintre axul balama şi punctul interincisiv (marcat de intersecţia liniei

mediene cu planul de ocluzie) trebuie să fie cuprinsă între 9-10 cm (fig.5.5 b)
Tehnica de montare în ocluzor:

1. Se alege şi se verifică ocluzorul (să nu prezinte deplasări orizontale din cauza
uzurii sistemului de articulare)
73
2. Se reduce din înălţimea soclurilor, astfel încât să nu depăşească 15 mm şi să
rămână un spaţiu de cel puţin 5 mm între soclul modelului maxilar şi braţul superior
al ocluzorului (care trebuie să se sprijine pe şurubul de distan ţare!)(fig.5.5).
3. Se realizează pe suprafaţa bazală a soclurilor şanţuri de retenţie în formă
de grilă, cu adâncimea de 2-3 mm (fig.5.6 a)
4. Pentru a asigura o mai bună stabilitate în timpul gipsării, se pot solidariza
modelele cu beţe de chibrit sau freze lipite cu ceară la nivelul soclurilor, unul frontal
şi câte unul lateral (fig.5.6 b)
5. Modele se hidratează prin imersie în apă, pentru a evita ca pasta de gips
Fig.5.6. a) Şanţuri de retenţie; b) Solidarizarea

complexului modele/machete de ocluzie
să facă priză instantaneu ca urmare a absorbţiei apei de către modelele uscate
6. Fixarea modelului mandibular:
- se prepară pastă de gips şi se depune pe masa de lucru
- se introduce braţul inferior al ocluzorului în pasta de gips şi se presează până
când ajunge în contact cu masa (fig.5.7 a)
- peste braţul inferior se pune o nouă cantitate de gips (fig.5.7 b)
- se aşează complexul machete de ocluzie/modele cu partea distală orientată
spre axul balama, conform regulilor de montare; se apasă până când soclul
modelului inferior atinge braţul inferior al ocluzorului, pentru ca stratul de gips
interpus să aibă grosime minimă (fig.5.7 c).
- surplusul de gips care a refluat distal se îndepărtează pentru a nu bloca şurubul
şi contrapiuliţa
74
Fig.5.7. Etapele montării modelului inferior
7. Fixarea modelului maxilar:

- după priza gipsului cu care s-a fixat modelul mandibular, se verifică dacă între
braţul superior al ocluzorului şi soclul modelului maxilar s-a conservat spaţiul de
minim 5 mm
- se aplică pastă de gips pe soclul modelului superior
- se închide braţul superior al ocluzorului (fig.5.8 a)
- se depune o nouă cantitate de gips, care va fi modelată sub formă de
calotă hemisferică (fig.5.8 b)
Fig.5.8. Etapele montării modelului superior
8. Se blochează şurubul distanţator cu ajutorul contrapiuliţei

9. Se transferă reperele de pe bordurile de ocluzie pe modele:
- linia mediană - se prelungeşte de pe bordurile de ocluzie pe soclurile celor
două modele
- liniile caninilor - se trasează numai pe soclul modelului superior
- linia surâsului - se transferă trasând două linii paralele cu aceasta pe soclul
modelului superior; distanţa dintre ele este egală cu cea dintre linia surâsului şi
planul de orientare ocluzală (fig.5.9)
75
Fig.5.9. Transferul reperelor de pe bordurile de ocluzie
- planul de orientare ocluzală, marcat de întâlnirea dintre bordurile de ocluzie,

se trasează pe soclul modelului superior printr-o linie paralelă cu acesta;
distanţa dintre acestă linie şi planul de ocluzie se măsoară şi se înscrie pe soclul
modelului superior, pe linia mediană
- curbura vestibulară a bordurii de ocluzie superioare - reprezintă arcul de cerc
pe care se vor monta feţele vestibulare ale dinţilor frontali superiori. Se
înregistrează prin amprentare cu gips (rezultă o cheie care va facilita montarea
dinţilor artificiali după îndepărtarea machetelor de ocluzie) sau se trasează pe
plăcuţa Pedro Saizar (fig.5.10)
Fig.5.10. Trasarea curburii vestibulare
- linia mijlocului crestei alveolare - se trasează de la nivelul caninilor până la

tuberozităţile maxilare, respectiv tuberculii piriformi, şi se prelungeşte distal pe
soclu; această linie are rol în montarea dinţilor laterali, deoarece şanţul mezio-
distal al dinţilor artificiali trebuie să se suprapună peste această linie. Pe
76
modelul mandibular se trasează linia mijlocului crestei alveolare şi în zona frontală
(fig.5.11)
Fig.5.11 . Marcarea mijlocului crestei alveolare
a b
Fig.5.12. Trasarea curburii crestei alveolare
mandibulare
- linia curburii crestei alveolare mandibulare în zona laterală se trasează pe soclul
modelului mandibular; este o linie curbă, paralelă cu profilul crestei alveolare şi
ajută la montarea dinţilor laterali astfel încât să se înscrie în curba sagitală de
ocluzie (fig.5.12 a). Se poate trasa cu un creion sau cu ajutorul unui compas
special, care are o la o extremitate o mină de grafit iar la cealaltă o tijă curbă ce
urmăreste profilul crestei (fig.5.12 b)
Dezavantajul montării în ocluzor: ocluzorul poate reproduce numai mişcările
în plan vertical ale mandibulei, de ridicare şi coborâre, de aceea montarea dinţilor
artificiali se face fără posibilitatea verificării rapoartelor de ocluzie în mişcările în
plan orizontal (propulsie, retropulsie, lateralitate dreapta/stânga).
77
5.2. MONTAREA ÎN ARTICULATOR
5.2.1. Montarea în articulatorul mediu (neprogramabil)

- complexul modele funcţionale/machete de ocluzie
- articulator mediu
- gips, apă,
- bol de cauciuc
- spatula pentru gips
- spatulă pentru ceară
- creion (marker)
Tehnica de lucru:
Spre deosebire de montarea în ocluzor, montarea în articulator începe cu
fixarea modelul maxilar. O altă deosebire constă în faptul că la montarea în
articulator machetele de ocluzie nu mai sunt solidarizate una de cealaltă,
deoarece se montează separat cele două modele.
1. Pregătirea modelelor
- pe suprafaţa bazală a soclului modelului superior se trasează linia medio-
sagitală şi încă două linii de orientare, simetrice şi paralele cu aceasta;
- modelele sunt hidratate în apă 3-4 minute pentru a împiedica priza instantanee
a pastei de gips, cauzată de absorbţia apei de către modelele uscate.
2. Pregătirea machetelor de ocluzie - constă în realizarea unor chei
(şanţuri) de reper în zona laterală (fig.5.13 a), dreaptă şi stângă a bordurilor de
ocluzie, necesare pentru repoziţionarea lor corectă în momentul montării
modelului mandibular; apoi sunt desolidarizate în vederea montării modelului
superior
3. Gipsarea modelului superior
- se ridică braţul superior al articulatorului
- se aşează macheta de ocluzie maxilară împreună cu modelul pe planul
de orientare protetică astfel încât linia mediană a modelului să coincidă cu cea a
articulatorului iar punctul interincisiv să fie contactat de vârful tijei orizontale ce
culisează pe tija verticală (a dimensiunii verticale)(fig.5.13 b);
- se solidarizează bordura de ocluzie la planul de orientare protetică prin lipire
cu ceară fiebinte (fig.5.13 c);
78
Fig.5.13. Pregătirea şi poziţionarea modelului superior
- se prepară pastă de gips de consistenţă smântânoasă şi se aplică pe

suprafaţa bazală a modelului superior
- se coboară braţul superior al articulatorului până când tija verticală
contactează platoul incizal, apoi pasta de gips se nivelează şi se modelează sub
formă de calotă (fig.5.14)
Fig.5.14. Montarea modelului superior
4. Gipsarea modelului inferior

- se îndepărtează de pe braţul inferior al articulatorului platoul care
materializează planul de orientare protetică
- se inversează articulatorul cu braţul superior în jos
- modelul mandibular, împreună cu macheta de ocluzie, se repoziţionează peste
modelul maxilar în relaţie centrică, cu ajutorul şanţurilor de reper trasate pe
bordurile de ocluzie înainte de începerea montării
- se solidarizează provizoriu cele două borduri (cu ceară topită)
- se prepară pastă de gips şi se depune pe soclul modelului mandibular
- se închide articulatorul până când tija verticală atinge platoul incizal
(fig.5.15), apoi se fasonează.
79
Fig.5.15. Montarea modelului inferior
5.2.2. Montarea în articulatorul individual (programabil)
Material şi instrumentar necesar

- articulator programabil
- arc facial cu accesorii
- complexul machete de ocluzie/modele funcţionale
- gips, apă,
- bol de cauciuc ,spatulă pentru gips
Tehnica de lucru:
Tehnica este mai complexă decât cea pentru montarea în articulatorul
mediu şi necesită înregistrarea în cabinet a unor date, cu ajutorul arcului facial
(fig.5.16) şi trimiterea lor în laboratorul de tehnică dentară:
• relaţia centrică
• poziţia axei balama
• traiectoriile condiliene şi incisive
• poziţia modelului superior în raport cu două planuri de referinţă
80
Fig.5.16. Înregistarea datelor cu arcul facial
În cazul pacientului edentat total, pentru transferul poziţiei modelului
superior în raport cu două planuri de referinţă, macheta de ocluzie maxilară este
fixată pe platoul ocluzal al arcului facial (fig.5.17). Arcul facial se aplică cu platoul
ocluzal pe bordura de ocluzie a machetei superioare (aflată pe câmpul protetic),
în timp ce pivoturile din braţele laterale sunt fixate în dreptul reperelor trasate pe
tegument corespunzător axei balama (54).
Fig.5.17. Fixarea machetei de ocluzie la platoul ocluzal al

arcului facial
După înregistrarea acestei poziţii, arcul facial împreună cu macheta de

ocluzie superioară sunt montate în articulator, cu scopul de a fixa modelul superior
într-o poziţie identică cu cea a maxilarului (fig.5.18)
Fig.5.18. Transferul reperelor clinice în articulator

cu ajutorul arcului facial
81
Fixarea modelului superior (fig.5.19):
- se trasează linia mediană pe soclul modelului superior
- se ridică braţul superior al articulatorului şi se introduce modelul în
macheta de ocluzie (montată în faza anterioară în articulator împreună cu arcul
facial)
- se prepară pastă de gips şi se aplică pe soclul modelului superior
- braţul superior al articulatorului se coboară până la contactul dintre tija
verticală şi plăcuţa incisivă
- se fasonează pasta de gips
- arcul facial se îndepărtează numai după priza gipsului
Fig.5.19. Gipsarea modelului superior în articulatorul programabil

Machetele de ocluzie se reintroduc în cavitatea orală, se înregistrează
relaţiile intermaxilare şi se solidarizează între ele la nivelul bordurilor. Se
îndepărtează din cavitatea orală în vederea montării modelului inferior în
articulator.
Fixarea modelului inferior

- se inversează articulatorul cu braţul superior în jos
- se aplică machetele de ocluzie pe modelul superior (care este deja montat)
- modelul inferior se repoziţionează în macheta de ocluzie inferioară
(solidarizată la cea superioară)
- pe soclul modelului inferior se depune pastă de gips, iar deasupra se aduce
braţul inferior până când articulatorul se cuplează.
- tija verticală de ghidaj este fixată şi platoul incizal se poziţionează după
datele stabilite în cabinet.
- în final sunt reglate traiectoriile condililor pentru mişcările de propulsie şi
lateralitate specifice pacientului respectiv.
82
6
MACHETA
PROTEZEI
TOTALE
DEFINIŢIE. Macheta reprezintă copia pozitivă, în ceară, cu dinţi artificiali,

a viitoarei proteze.
ELEMENTE COMPONENTE:
• Macheta bazei - din folie de ceară roz, cu grosimea de 2mm
• Arcada dentară artificială- formată din maxim 14 dinţi, din răşini

acrilice, diacrilo-compozite sau ceramică (fig.6.1)
Fig.6.1. Dinţi artificiali: a) din răşini; b) din ceramică (au retenţii mecanice sub formă de
crampoane metalice sau găuri diatorice)
83
ROL:
- verificarea în cavitatea orală a reabilitării morfo-funcţionale
- obţinerea tiparului

- modele funcţionale montate în simulator
- folii de ceară roz
- garnituri de dinţi artificiali (din acrilat, compozit sau ceramică)
- substanţă izolatoare
- bec de gaz
Tehnica de lucru:
Etape:
> Alegerea dinţilor artificiali
> Realizarea bazei machetei
> Realizarea arcadei artificiale
6.1. ALEGEREA DINŢILOR ARTIFICIALI 9
Alegerea dinţilor artificiali se face în funcţie de următoarele categorii de repere:
a) Datele din fişa de laborator

(fig.6.2):
- forma dinţilor frontali superiori

- culoarea
- dimensiuni
- relieful ocluzal al dinţilor laterali
(gradul de cuspidare)
- rapoartele interarcadice din zona
frontală
- diverse artificii de montare
- materialul Fig.6.2. Alegerea dinţilor artificiali în funcţie
de datele din fişa de laborator
84
- FORMA dinţilor frontali superiori - se alege în funcţie de:
■ forma feţei - sunt 3 forme de bază: pătrat, triunghi şi oval (fig.6.3a)
■ sexul pacientului
- masculin - unghiurile ascuţite, bine exprimate, formele cuboidale,
sugerează forţă, vigoare şi putere
- feminin - unghiurile rotunjite, liniile curbe, sugerează delicateţe, feminitate
■ tipul constituţional- persoane înalte/ dinţi alungiţi, persoane scunde/ dinţi
pătraţi (fig.6.3b)
- CULOAREA - trebuie corelată în special cu vârsta şi sexul pacientului, dar se
Fig.6.3. Alegerea dinţilor artificiali trebuie corelată cu: a) forma feţei, b) tipul
constituţional
poate ţine cont şi de nuanţa tegumentelor, a ochilor şi a părului (fig.6.4). Dinţii
naturali devin mai întunecaţi odată cu înaintarea în vârstă din cauza florei
microbiene cromatogene precum şi a pigmenţilor din alimentaţie, tutun, etc.
Alegerea unor dinţi deschişi la culoare pentru un pacient în vârstă este o
greşeală ce va accentua aspectul de fals!.
Dinţii laterali sunt în general cu o nuanţă mai închişi decât frontalii. Este
recomandat ca alegerea culorii să se facă la lumina naturală.
Fig.6.4. Alegerea dinţilor artificiali trebuie

corelată cu vârsta pacientului
85
- DIMENSIUNILE dinţilor frontali superiori
Înălţimea şi lăţimea dinţilor frontali superiori poate fi determinată şi trecută în fişa
de laborator dacă există în dotarea cabinetului dispozitivele necesare măsurării
lor: alametrul şi papilametrul.
ALAMETRUL
Experienţa practică a arătat că există o corelaţie între lăţimea nasului şi lăţimea
dinţilor frontali superiori (fig.6.5).
Instrumentul numit alametru măsoară distanţa interalară, iar valoarea indicată
Fig.6.5. Corelaţia dintre laţimeanasului şi dimensiunea mezio-

distală a frontalilor superiori
Fig.6.6. Măsurarea distanţei interalare
reprezintă distanţa canin-canin (între liniile lor mediene), deci lăţimea aproximativă
a dinţilor frontali superiori. În funcţie de această valoare tehnicianul alege garnitura
optimă de dinţi frontali maxilari (fig.6.6.)
86
PAPILAMETRUL
Este un instrument utilizat pentru determinarea înălţimii dinţilor frontali

superiori (fig.6.7a). Cu ajutorul lui se măsoară înălţimea buzei superioare, care
este dată de distanţa dintre papila bunoidă şi marginea inferioară a buzei
superioare în repaus
Papilametrul se ţine în poziţie verticală, perpendicular pe planul orizontal şi se
poziţionează astfel încât papila bunoidă să intre în V-ul instrumentului.
Se măsoară nivelul până la care coboară marginea buzei superioare în repaus
şi apoi se măsoară nivelul până la care se ridică marginea buzei superioare în
timpul surâsului (fig.6.7b). Distanţa dintre cele două valori măsurate reprezintă
înălţimea (dimensiunea cervico-alveolară) a dinţilor frontali superiori.
Fig. 6.7.a. Papilametrul, b.Măsurarea înălţimii buzei superioare
RELIEFUL OCLUZAL al dinţilor laterali (gradul de cuspidare) trebuie corelat

în primul rând cu cel al dinţilor restanţi, cu stereotipul de masticaţie al
pacientului şi cu aspectul crestelor alveolare (gradul de atrofie şi resorbţie).
În funcţie de înclinarea pantelor cuspidiene, dinţii artificiali laterali pot fi:
■ 1. Cuspidaţi (fig.6.8)
a. 33° şi 30° = anatomici
b. 20° = semi-anatomici
■ 2. Necuspidaţi: 0° (ne-anatomici) (fig.6.9)
■ 3. Forme speciale
87
a Fig.6.8.Dinţi artificiali laterali a) anatomici, b) semi-anatomici
1.a. Dinţii cuspidaţi anatomici (30° şi 33°)

Indicaţie: la pacienţii cu creste alveolare bine reprezentate, înalte, deoarece
aceşti dinţi au tendinţa de a deplasa proteza în sens orizontal. Din aceste
considerente sunt mai indicaţi pentru protezele parţiale decât pentru cele
totale.
Avantaje:
- estetică foarte bună (aspect foarte apropiat de al dinţilor naturali)
- eficienţă masticatorie foarte bună
- permit realizarea mişcărilor verticale ale mandibulei
- pantele cuspidiene asigură obţinerea ocluziei cu balans general şi în
poziţii excentrice ale mandibulei
Dezavantaje:
- mai dificil de echilibrat
- pot produce interferenţe ocluzale în mişcările de lateralitate
- risc mai mare de apariţie a forţelor orizontale
- pot cauza resorbţia crestei alveolare
l.b.Dinţii cuspidaţi semi-anatomici (20°)

Indicaţie: sunt preferaţi pentru realizarea protezei totale deoarece produc mai
puţine deplasări laterale ale protezei decât cei anatomici
Avantaje :
- uşor de montat şi echilibrat
- reduc riscul de apariţie a forţelor orizontale
88
- oferă toate avantajele dinţilor cuspidaţi
Dezavantaje:
- mai puţin estetici decât cei anatomici (cuspizii V sunt mai scurţi)
- eficienţă masticatorie mai mică decât a celor anatomici
2. Dinţii laterali necuspidaţi: 0° (ne-anatomici)- au faţa ocluzală plană,

fără elemente de relief
Indicaţi în cazul pacienţilor cu:
- creste alveolare atrofiate şi coordonare musculară slabă
- ocluzie cl.a-IIa şi cl. a-IIIa
- ocluzie inversă
- sunt utilizaţi foarte rar dacă antagoniştii sunt naturali
Avantaje:
- uşor de montat
- datorită absenţei pantelor înclinate, crestele sunt supuse doar la
presiuni verticale (presiune orizontală minimă)
- mai puţine interferenţe antero-posterioare
Fig.6.9. Dinţi laterali necuspidaţi (ne-anatomici)
Dezavantaje:
- dificil de obţinut ocluzia cu balans general
- eficienţă masticatorie redusă, mai ales în cazul alimentelor fibroase şi
dure
- estetică deficitară
89
- RAPOARTELE INTERARCADICE din zona frontal ă
Pe fişa de laborator medicul trebuie să menţioneze tipul de raport interarcadic
ce trebuie realizat prin montarea dinţilor artificiali (fig.6.10):
- - Psalidodont
- - Labiodont (cap-la-cap)
- - Ocluzie inversă
Restabilirea rapoartelor interarcadice optime urmăreşte 3 obiective:

- eficienţă masticatorie şi stabilitate maximă
- evitarea tulburărilor fonetice
- restaurarea fizionomiei
Fig.6.10. a.Raport psalidodont, b. Raport labiodont
ARTIFICII DE MONTARE: treme, diasteme, modificări de poziţie sau culoare

a unor dinţi, aplicarea unor obturaţii sau microproteze, simularea abraziei sau
retracţiei gingivale (vezi cap.6.3.4.)
- MATERIALUL - medicul trebuie să specifice în fişa de laborator
materialul din care trebuie să fie dinţii artificilali.
o Materiale
organice: o Materiale
anorganice: ceramică
Dinţii artificiali din materiale organice, din punct de vedere al compoziţiei şi

structurii pot fi
- din răşini acrilice pe bază de polimetacrilat de metil (PMMA)(fig.6.11a)
- din răşini acrilice reticulate (double cross-linked arylics, twin cross
resins)(fig.6.11b)
-din compozite cu nanoumplutură (NFC- nanofilled composite)(fig.6.11c)
90
cbaFig.6.11. Dinţi artificiali din materiale organice
Proprietăţi fizice:
❖ rezilienţă destul de mare
❖ duritate satisfăcătoare
❖ rezistenţă relativ redusă la abrazie (PMMA)
❖ aproape insolubili în fluidele orale
❖ suferă modificări dimensionale (PMMA)
CERINŢE (specificaţii A.D.A)

■ lipsa porozităţilor pe o adâncime de 2mm de la suprafaţă (observabil la
o magnitudine de X10)
■ să nu sufere distorsionări sau modificări de culoare după menţinere 3
ore în apă la 100°C
■ să reziste la zgâriere (înainte şi după polimerizare în baie de apă)
■ doar o uşoară modificare de culoare sub lumină ultraviolet
Avantaje:
- pot fi prelucraţi cu instrumentar rotativ pentru a fi adaptaţi în spaţii reduse
- se leagă chimic de baza protezei, de aceea nu au nevoie de retenţii
mecanice
- transmit mai puţin forţele masticatorii la creasta subiacentă decât cei din
ceramică
91
- nu abrazează smalţul dinţilor antagonişti
- nu produc zgomot la contactul cu antagoniştii
- nu se sparg
- pot fi individualizaţi prin aplicare de pigmenţi fotopolimerizabili
Pigmenţii fotopolimerizabili pentru dinţii artificiali din răşini sunt furnizaţi sub
formă de pastă şi pot fi aplicaţi direct pe suprafaţa dinţilor artificiali.
- permit obţinerea unor caracteristici individuale, corelate cu vârsta
pacientului
- sunt disponibili în 12
culori Tehnică (fig.6.12):

1. se abrazează cu o freză suprafaţa care trebuie individualizată
2. se sablează întreaga suprafaţă a dintelui cu particule de oxid de
aluminiu, sub o presiune de 2 bar, apoi se curăţă suprafaţa cu steamer-
ul
3. se aplică un strat de monomer cu ajutorul unei pensule şi se lasă 2-3
minute
4. se aplică un strat foarte subţire de agent bonding (0,2-0,5mm), care se
fotopolimerizează 20 secunde
Fig.6.12. Tehnica individualizării dinţilor artificiali din răşini prin aplicarea pigmenţilor
fotopolimerizabili
5. se amestecă pastele de pigment pentru obţinerea nuaţei dorite, apoi se

aplică pe suprafaţa dintelui cu un penson fin; se fotopolimerizează timp
de 20 secunde
6. în final se aplică un strat protector transparent (0,1-0,3mm), care se
92
fotopolimerizează 5 minute, după care dintele trebuie lustruit perfect
Dezavantaje (pentru dinţii din PMMA)
- modificarea culorii în timp (“îmbătrânirea acrilatului”)
- pot fi solubili în unii solvenţi
- rezistenţă mai mică la abrazie
- pot determina scăderea dimensiunii verticale de ocluzie (DVO) în
timp, din cauza abraziei
Indicaţii:
- când antagoniştii sunt dinţi naturali sau tot acrilici
- când spaţiul cervico-ocluzal este mic
- în cazul unei resorbţii accentuate a osului alveolar (nu transmit forţele
cu aceeaşi intensitate ca cei din ceramică deoarece sunt mai puţin duri
şi absorb o parte din forţele masticatorii)
- când pacientul preferă dinţi din acrilat (din considerente financiare)
Dinţii din răşini reticulate (fig.6.13)

■ gradul de reticulare influenţează proprietăţile fizico-chimice ale
dinţilor din răşini
■ zona cervicală este mai puţin reticulată, în scopul realizării unei bune
legături chimice cu baza protezei
■ în zona incizală materialul este mult mai reticulat, pentru a-i mări
rezistenţa la abrazie, transparenţa şi transluciditatea.
■ caracteristicile mecanice deosebit de performante ale materialului
reticulat le asigură o funcţionalitate îndelungată
■ perfecţiunea lor estetică este
determinată de structura
pluristratificată care le conferă efectul de perlă
Fig.6.13. Structura pluristratificata a dinţilor din răşini reticulate
93
Dinţii din compozite cu nanoumplutură (NFC)(fig.6.14)
Materialele compozite cu nanoumplutură utilizate pentru realizarea dinţilor

artificiali sunt formate dintr-o matrice de uretan dimetacrilat şi umplutură
organică, care le conferă următoarele caracteristici:
- rezistenţă foarte mare la abrazie
- stabilitate cromatică
- posibilitate de lustruire perfectă
- nu favorizează aderenţa plăcii bacteriene
Avantajul major al materialelor NFC este reprezentat de transparenţa şi
transluciditatea extrem de naturală, care conferă dintelui o vitalitatea aparte.
Această estetică deosebită este datorată, ca şi în cazul răşinilor reticulate, tot
distribuţiei pe 4 straturi interne a materialului
Fig.6.14. Dinţi artificiali din compozite cu nanoumplutură
Dinţii artificiali din răşini pot fi realizaţi:

- În laboratorul de tehnică dentară (manufactural)
- Industrial
Realizarea dinţilor artificiali în laborator - este o tehnologie depăşită de mult

timp, dar foarte utilizată cu decenii în urmă, când oferta pieţei de materiale
stomatologice era extrem de săracă. Se utilizau tipare din gips, silicon sau
metal în care se introducea şi se polimeriza pastă de acrilat (fig.6.15).
94
Fig.6.15.Tipare pentru realizarea în laborator a dinţilor artificiali: a) din ghips, b) din metal
Dinţii realizaţi în laborator au următoarele caracteristici:
■ sunt inferiori din punct de vedere calitativ
■ au structura neomogenă sau poroasă
■ rezistenţă redusă la abrazie
■ îşi modifică aspectul (fenomenul de îmbătrânire a acrilatului)
Pentru realizarea industrială a dinţilor artificiali din răşini se utilizează tipare

speciale, ce permit dispunerea treptată a straturilor de răşină (fig.6.16).
Polimerizarea se desfăşoară la temperaturi de 200-250°C şi presiuni de 8-10
daN/cm3.
Dinţii realizaţi industrial au următoarele caracteristici:
Fig.6.16. Realizarea indiustrială a dinţilor

artificiali din răşini
■ sunt superiori din punct de vedere calitativ
■ au structura omogenă şi densă
■ rezistenţă superioară la abrazie
■ stabilitate cromatică în timp
95
Dinţii artificiali din ceramică sunt consideraţi încă standardul în privinţa
refacerii esteticii. Sunt disponibili în numeroase forme, dimensiuni şi culori
pentru a acoperi o largă varietate de situaţii clinice
Se leagă mecanic de baza protezei, de aceea sunt prevăzuţi cu retenţii
sub formă de (fig.6.17):
- pinuri (crampoane scurte butonate) - la dinţii frontali
- găuri diatorice - la dinţii laterali
Fig.6.17. Retenţii sub formă de crampoane butonate şi găuri diatorice
Dinţii artificiali din ceramică se realizează numai industrial. Masa ceramică (cu
compoziţia: 81% feldspat, 15% quartz, 4% kaolin, < 1% pigmenţi şi lianţi) este
introdusă în tipare strat cu strat şi apoi arsă în vid la temperaturi de peste
1000°C (fig.6.18).
Fig.6.18. Realizarea dinţilor artificiali din ceramică
Indicaţiile dinţilor din ceramică:

■ pacienţi cu creste alveolare bine reprezentate
■ la pacienţi care au purtat cu succes proteze cu dinţi din ceramică
■ dacă antagoniştii sunt tot din ceramică
96
Avantaje
■ Aspect foarte apropiat de cel al dinţilor naturali
■ Mult mai rezistenţi la abrazie
■ Menţin dimensiunea verticală de ocluzie (DVO) neschimbată mult
timp
■ Stabilitate cromatică (nu-şi modifică culoarea în timp)
■ Insolubili în solvenţi
■ Pot fi individualizaţi prin aplicare de pigmenţi (fig.6.19)
Fig.6.19. Trusă de pigmenţi pentru individualizarea dinţilor artificiali din porţelan
Tehnica de aplicare a pigmenţilor (fig. 6.20):

1. Se prelucrează cu o freză suprafaţa dintelui care trebuie
individualizată
2. se sablează toată suprafaţa dintelui cu particlue de oxid de aluminiu,
la o presiune de 2 bar, apoi se curăţă cu steamer-ul, penatru a lăsa o
suprafaţa perfect curată, fără urme de pulbere sau grăsime
3. prin amestecul culorilor de bază (roşu, albastru şi galben) se obţin
nuanţele dorite şi seaplică pe suprafaţa dintelui, cu un penson fin
4. sinterizarea (arderea) pigmenţilor se realizează în cuptorul de
ceramică, la temperatura de 800°C, timp de 7 minute (o temperatură
mai mică decât cea de sinterizare a dentinei şi smalţului)
5. se aplică un strat de glazură peste suprafaţa pe care s-a aplicat
pigmentul
6. se sinterizează glazura (la temperature de 920°C), apoi dintele se
lustruieşte perfect
97
Fig.6.20. Aplicarea pigmenţilor pe dinţii artificiali din porţelan
Dezavantajele dinţilor artificiali din porţelan:

■ nu se auto-ajustează prin abrazie ^ nu pot urma ritmul de resorbţie al
osului alveolar ^ protezele necesită frecvent căptuşiri
■ Sunt foarte duri şi transmit forţele masticatorii la osul alveolar cu o
intensitate mai mare decât cei din acrilat
■ La contactul cu antagoniştii fac un zgomot caracteristic, care
trădează prezenţa protezei
■ Se pot desprinde din baza protezei
■ Sunt casanţi, se pot fractura
■ Abrazează dinţii antagonişti naturali sau din răşini (fig.6.21)
98
Fig.6.21. Abrazie marcată a dinţilor naturali determinată de antagonişti din ceramică
b) Reperele de pe machetele de ocluzie:

- lăţimea (dimensiunea mezio-distală) dinţilor frontali superiori
este determinată de
distanţa dintre liniile caninilor. Astfel, suma lăţimii lor trebuie să fie egală
cu distanţa dintre liniile caninilor + 8 mm (pentru că linia caninului
marchează vârful cuspidului, nu faţa distală a caninului!)(fig.6.22)
- înălţimea dinţilor frontali superiori - este dată de distanţa dintre linia surâsului
şi planul de ocluzie
Fig.6.22. Alegerea lăţimii dinţilor frontali superiori în funcţie de distanţa dintre liniile
caninilor
c) Reperele de pe modelele funcţionale

• dimensiunea vestibulo-orală a dinţilor laterali - este condiţionată în special de
lăţimea crestei alveolare, pentru că dinţii artificiali trebuie să fie plasaţi în
poligonul de sprijin oferit de creasta alveolară (fig.6.23 a)
• dimensiunea mezio-distală a dinţilor laterali - trebuie să permită încadrarea
acestora între faţa distală a caninului şi un punct situat la 5- 6mm anterior
de tuberozităţile maxilare, respectiv de tuberculii piriformi (dacă nu este
loc suficient, se renunţă la montarea molarului secund)
99
- se
• dimensiunea cervico-ocluzală (înălţimea) dinţilor laterali
stabileşte în funcţie de distanţa dintre creasta alveolară şi planul de
ocluzie sau distanţa dintre cele două creste alveolare (în cazul unei
edentaţii totale bimaxilare) (fig.6.23 b)
Fig.6.23. Reperele de pe modelele funcţionale
6.2. REALIZAREA BAZEI MACHETEI

Înainte de a realiza macheta bazei protezei, modelele funcţionale trebuie
pregătite prin foliere şi gravare.
FOUEREA
Se realizează la nivelul zonelor care trebuie despovărate de presiunile
masticatorii:
• Câmpul protetic maxilar:
- Papila bunoidă (retroincisivă)
- Zonele de emergenţă ale pachetelor vasculo-nervoase
palatine anterioare
- Rafeul median
- Torusul palatin
- Muchia crestei alveolare dacă este ascuţită
- Eventuale exostoze
• Câmpul protetic mandibular:
- Liniile oblice interne
- Muchia crestei alveolare dacă este ascuţită
- Torus mandibular
100
exostoze
Scop:
- protecţia optimă a unor zone mai sensibile ale câmpului protetic prin
crearea unui spaţiu între baza protezei şi mucoasă (spaţiu egal cu rezilienţa
mucoasei)
MATERIAL
- Folie de staniu sau aluminiu de 0,20 mm grosime
- Ciment fosfat de Zn
TEHNICĂ
- Folia se decupează după conturul zonei care trebuie foliată şi care a fost
trasat pe model de către medic
- Grosimea folierii este indicată de medic prin numărul de sensuri de
haşurare de pe model (fig.6.24a) şi va fi cu atât mai mare cu cât
fibromucoasa acoperitoare este mai subţire iar ţesuturile din jur mai
depresibile
- Folia se adaptează pe model în limitele desenului şi se fixează cu ciment
fosfat de Zn (fig.6.24b)
- Dacă este necesar un spaţiu mai mare, indicat pe desen printr-o dublă
sau triplă haşurare, se aplică 3 sau chiar 4 folii cu grosimea de 0,20mm,
care se lipesc între ele tot cu ciment
Fig.6.24. Folierea modelului funcţional
GRAVAREA
Poate fi efectuată:
- în cabinet - de către medicul stomatolog
- în laborator - de către tehnicianul dentar, la solicitarea medicului
Scop- perfectarea închiderii marginale în zona distală a câmpului protetic
TEHNICĂ
Cu o spatulă de modelat ceara se realizează pe model un şanţ, cu un versant
101
distal drept şi unul mezial oblic
- MODEL MAXILAR (fig.6.25)
• de-a lungul liniei “Ah”
• lăţime 2 - 5 mm
• adâncime 1 - 1,5 - 2 mm (funcţie de rezilienţa mucoasei)
- MODEL MANDIBULAR
• în 2/3 anterioare ale tuberculului piriform
• lăţime 1 mm
• adâncime 1 mm
Fig.6.25. Gravarea modelului maxilar
Gravarea modelului funcţional maxilar la linia “Ah” trebuie efectuată

chiar de către medic, în etapa de verificare intraorală a machetei. Gravarea se
face individualizat, la fiecare caz clinic în parte, în funcţie de particularităţile
câmpului protetic (forma şi dimensiunile bolţii palatine, gradul de rezilienţă al
diferitelor zone de mucoasă,etc).
Gravarea se realizează în scopul utilizării presiunii atmosferice pentru
menţinerea protezelor totale prin fenomenul de succiune, adică prin realizarea
unei închideri marginale în ventil care să circumscrie o cameră de vid, de fapt
o presiune mai scăzută decât presiunea atmosferică - între faţa mucozală a
protezei şi mucoasa câmpului protetic în totalitate, ori în numai anumite zone-
succiune limitată, parcelară, de obicei paramedian.
Prin gravarea modelului funcţional, pe faţa mucozală a protezei acrilice
vor apare, corespunzător şanţurilor gravate, nervuri din acrilat, cu atât mai
proeminente cu cât gravarea s-a făcut mai profund. Aceste nervuri se vor
înfunda îm mucoasa depresibilă şi vor delimita astfel acele zone cu joasă
presiune, care permit presiunii atmosferice, care se exercită pe faţa exterioară
a protezei, să o apese pe câmpul protetic contribuind astfel la menţinerea ei.
102
Realizarea succiunii limitate se obţine prin gravarea „liniilor americane”.
Linia americană presupune gravarea unui şanţ cu adâncimea şi lăţimea de 0,5
mm, la distanţă de cca. 15 mm de mijlocul crestelor alveolare şi de 10 mm faţă
de linia A. Se va obţine pe faţa mucozală a bazei o nervură proeminentă care
va circumscrie o zonă ce va funcţiona ca o cameră cu „joasă presiune”. În
momentul înfundării protezei (sub efectul presiunii ocluzale şi a limbii), aerul
va fi eliminat, apărând succiunea. Nervura înfundată în mucoasa depresibilă,
realizează „închiderea în ventil” care menţine joasa presiune, nepermiţând
aerului din exterior să pătrundă între mucoasa câmpului protetic şi faţa
mucozală a protezei.
Când sutura mediană este proeminentă şi acoperită cu fibromucoasă
subţire, se gravează de o parte şi de alta câte un şanţ care circumscrie două
zone simetrice de succiune limitată (52).
REALIZAREA MACHETEI BAZEI

Tehnica:
- modelul este izolat (cu o substanţă izolatoare, nu cu apă) pentru ca
ceara să nu adere, făcând posibilă desprinderea machetei de pe model fără
riscul de a o deforma. Nu trebuie utilizate pentru izolare substanţe grase, ulei
siliconic, ulei de parafină, nici vaselină. Folosirea unor asemenea substanţe
va face imposibilă izolarea modelulului funcţional faţă de pasta de acrilat,
atunci când modelul funcţional va face parte din tipar.
- pe model se trasează linia mijlocului crestelor alveolare,
- se plastifiază o folie de ceară roz (nu direct în flacără, ci la aproximativ
20 cm deasupra ei) şi se adaptează pe model, în limitele zonei de închidere
marginală (succiune); adaptarea se face din centru spre periferie, cu o
presiune uşoară şi uniformă iar excesul se îndepărtează cu spatula
- se detensionează şi se îndepărtează de pe model pentru a verifica dacă
grosimea bazei este uniformă
- macheta bazei se lipeşte apoi de model în 3-4 puncte la nivelul marginilor,
cu ceară fluidă, pentru a fi stabilă în timpul montării dinţilor
- se realizează un rulou de ceară cu diametrul de 5-6 mm care se lipeşte pe
mijlocul crestei alveolare; în acest rulou se vor fixa dinţii artificiali (fig.6.26)
103
Fig.6.26. Realizarea bazei machetei
Există rulouri de ceară prefabricate, de diferite dimensiuni, care datorită

consistenţei pot fi manevrate fără a fi încălzite la flacară. Se adaptează uşor
pe macheta bazei iar dinţii pot fi fixaţi datorită capacităţii ei adezive (fig.6.27).
Fig.6.27. Rulou prefabricat pentru montarea dinţilor
6.3. REALIZAREA ARCADEI ARTIFICIALE
6.3.1. Montarea dinţilor artificiali după Alfred Gysi

Caracteristici:
- utilizează dinţi artificiali anatoformi care reproduc forma şi dimensiunea
dinţilor naturali, cu pante cuspidiene între 20° şi 33°(semi-anatomici şi
anatomici);
- modelele funcţionale pe care se realizează macheta sunt montate
într-un articulator adaptabil sau semiadaptabil
104
- este utilizată o riglă specială, concepută de autor (rigla Gysi) care permite măsurarea distanţei
dintre crestele alveolare precum şi înclinarea axei interalveolare (fig.6.28)
- montarea se bazează pe teoria „ocluziei echilibrat balansată” conform căreia în
Fig.6.28. Rigla
Gysi
mişcările de propulsie şi lateralitate trebuie să existe contacte dentare atât pe partea activă cât
şi pe partea inactivă (de balans)
- relieful ocluzal, înălţimea şi pantele cuspidiene trebuie corelate cu traiectoriile condiliene;
aceste date trebuie înregistrate cu arcul facial şi transferate pe un articulator

• complexul machete de ocluzie/modele funcţionale montat în simulator
• garnituri de dinţi artificiali anatoformi
• ceară roz
• spatulă de ceară
• bec de gaz
REGULI GENERALE DE MONTARE:

1. Fiecare dinte artificial se articulează cu câte doi dinţi antagonişti, formând unităţi
masticatorii (fig.6.29a). Excepţie: incisivul central inferior şi ultimul molar superior (care au
câte un singur antagonist)
2. Dinţii artificiali se montează pe mijlocul crestei alveolare astfel încât şanţul intercuspidian
mezio-distal să se suprapună peste muchia crestei (fig.6.29b). Excepţie: dinţii frontali
superiori care se montează uşor vestibularizaţi, din considerente fizionomice.
105
Fig.6.29 a) Realizarea unităţilor masticatorii; b) Montarea pe
mijlocul crestei
3. Dinţii celor două arcade se întâlnesc între ei după un plan, numit plan de
ocluzie, care formează trei curbe: sagitală (Spee), transversală şi frontală
(fig.6.30)
Curba incizală = arcul de cerc în plan transversal pe care sunt dispuşi dinţii
frontali superiori.
Curba sagitală (Spee) rezultă din înclinarea în sens M-D a axelor dinţilor; rolul
ei: permite realizarea de contacte atât la nivelul dinţilor frontali cât şi laterali în
timpul inciziei alimentelor, asigurând stabilitatea dinamică în sens antero-
posterior.
Curba transversală (Wilson) rezultă din înclinarea spre oral a feţelor ocluzale
ale dinţilor laterali şi favorizează apariţia punctelor de contact atât pe partea
activă cât şi pe cea de balans în mişcările de lateralitate ale mandibulei,
asigurând astfel stabilitatea protezei în sens transversal.
t b
Fig.6.30. Curbele planului de ocluzie: a) sagitală (Spee),b) transversală (Wilson)
4. În relaţie centrică (RC) se realizează intercuspidare maximă (IM) între cele
două arcade. În protruzie trebuie să existe cel puţin 3 puncte de contact: unul
frontal şi două laterale, iar în laterotruzie contacte atât pe partea lucrătoare
(activă) cât şi pe cea nelucrătoare (de balans)(fig.6.31).
106
Fig.6.31.Contactele
ocluzale
în laterotruzie
Reguli individuale de
montare a dinţilor artificiali:
- montarea începe cu dinţii maxilari şi se face alternativ, stânga-dreapta,
începând de la linia mediană
- dinţii mandibulari sunt montaţi după cei maxilari, în următoarea ordine:
molarul prim, caninul, incisivul central, incisivul lateral, premolarul prim,
premolarul secund şi molarul secund
MONTAREA DINŢILOR MAXILARI:

5
Incisivul central superior se montează cu faţa mezială în contact cu linia

mediană şi atinge planul de ocluzie cu marginea incizală; axul longitudinal al
incisivului central superior este înclinat în sens M-D cu 2° iar în sens V-P cu
5-8° (fig.6.32a); nerespectarea acestei înclinări are efecte negative asupra
restaurării fizionomiei pacientului. Poziţia celor doi incisivi centrali montaţi este
uşor divergentă la nivelul coletelor (fig.6.32b).
Fig.6.32.Principiul de montare a
incisivului central superior
Cu spatula încălzită se plastifiază porţiunea de rulou corespunzătoare
incisivului central, apoi acesta se poziţionează şi se fixează cu ceară fiebinte.
Dacă ceara nu este topită uniform, răcirea se va produce neuniform, ducând
la formarea de „buzunare” în ceară, care determină schimbarea
107
poziţiei dinţilor în urma contracţiei cerii. Nu se trece la montarea dintelui
următor până când ceara nu este răcită complet (fig.6.33)
Fig.6.33.Tehnica de montare a incisivului central superior
Fig.6.34. Montarea incisivului lateral superior

Incisivul lateral superior se montează cu faţa mezială în contact cu faţa
distală a incisivului central; nu atinge planul de ocluzie, marginea sa incizală
fiind la 0,5-1 mm de acesta; este înclinat în sens V-P cu 6-10°, iar în sens M-
D cu 3° (fig.6.34)
Caninul superior vine în contact cu faţa distală a incisivului lateral şi
atinge planul de ocluzie cu vârful cuspidului; înclinarea faţă de verticală este
de 2-5° în sens V-P şi 1,5° în sens M-D; jumătatea mezială a feţei vestibulare
este plasată în acelaşi plan cu grupul frontal, iar jumătatea distală cu grupul
dinţilor laterali (fig.6.35)
108
Fig.6.35. Montarea caninului superior
Premolarul prim superior se montează pe mijlocul crestei alveolare,

perpendicular pe planul de orientare ocluzală, cu faţa mezială în contact sau
la 0,5-1mm distanţă de faţa distală a caninului; atinge planul de orientare
ocluzală cu vârful cuspidului vestibular, cuspidul palatinal fiind la 0,5 mm
distanţă de acesta (fig.6.36)
Fig.6.36.Montarea primului premolar superior
109
Premolarul secund superior se montează tot perpendicular pe mijlocul
crestei, cu faţa mezială în contact cu faţa distală a primului premolar; atinge
Fig.6.37.Montarea premolarului secund

superior
planul de ocluzie cu ambii cuspizi (fig.6.37)
Regula de grup pentru premolarii superiori: linia care uneşte cuspizii
primului premolar intersectează linia mediană înapoia acestui dinte (fig.6.38a),
iar linia care uneşte cuspizii premolarului secund intersectează linia mediană
chiar în dreptul lui (fig.6.38 b) .
Fig.6.38 Regula de grup pentru montarea premolarilor superiori
a
Tangenta premolară la maxilar constituie reperul amplasării feţelor
vestibulare ale premolarilor între convexitatea vestibulară maximă a caninului
şi
110
cuspidul mezio-vestibular al molarului prim superior (3) (fig.6.39a). Această
linie delimitează vestibular plasarea premolarilor superiori în armonie cu restul
arcadei şi respectarea coridorului bucal, evitând astfel apariţia aspectului de
„gură plină de dinţi” (fig.6.39b).
b
Fig.6.39. a) Tangenta premolarilor; b) Coridorul bucal (sus) şi aspectul de gură plină de dinţi (jos)
Fig.6.40. Montarea primului molar superior

Molarul prim superior are faţa mezială în contact cu faţa distală a
premolarului secund; se montează pe mijlocul crestei alveolare, cu axul uşor
înclinat, astfel încât faţa ocluzală este orientată în jos, spre vestibular şi spre
distal; atinge planul de ocluzie prin intermediul cuspidului mezio-palatinal
(fig.6.40)
Molarul secund superior se montează pe mijlocul crestei, numai dacă
există spaţiu suficient, cu axul mai inclinat spre mezial şi palatinal decât la
primul molar; nu atinge planul de ocluzie cu nici un cuspid, cel mai apropiat
fiind mezio-palatinalul (fig.6.41)
Fig.6.41.Montarea molarului secund superior
111
Montarea dinţilor mandibulari:
9
Molarul prim inferior se montează pe mijlocul crestei alveolare, în raport

cu molarul prim superior, conform cheii de ocluzie a lui Angle: cuspidul mezio-
vestibular al molarului prim superior se plasează între cuspizii mezio-
vestibular şi centro-vestibular ai molarului prim inferior. În acest angrenaj
cuspidul mezio-palatinal al molarului prim superior se află în foseta centrală a
molarului prim inferior.
În această poziţie se solidarizează cu ceară la nivelul feţei ocluzale a
molarului prim superior, apoi se ramoleşte ceara machetei inferioare şi se
presează în aceasta (fig.6.42). Montarea se poate face şi direct pe macheta
mandibulară, după stabilirea rapoartelor ocluzale corecte.
Fig.6.42. Montarea primului molar inferior
Fig.6.43.Montarea caninului inferior
Caninul inferior se montează aproape vertical, coletul fiind uşor distalizat

iar marginea incizală uşor lingualizată. Versantul mezial al marginii incizale
are raport cu incisivul lateral superior, iar cel distal cu caninul superior
(fig.6.43)
112
Incisivul central inferior se montează cu faţa mezială în raport cu linia
mediană, perpendicular pe creastă; marginea incizală se plasează în spatele
feţei palatinale a incisivului central superior, care îl acoperă în sens vertical 1-
2 mm şi cu care are raport în 2/3 meziale ale acestuia; în sens sagital se
creează un spaţiu de inocluzie de 1-2mm (fig.6.44).
Fig.6.44. Montarea incisivului central inferior
Incisivul lateral inferior se montează ca şi incisivul central, perpendicular

pe mijlocul crestei; marginea incizală este plasată cu 0,5 - 1mm mai sus faţă
de a centralului şi are raporturi cu 1/3 distală a feţei palatinale a incisivului
central superior şi cu 1/3 mezială a feţei palatinale a incisivului lateral superior
(fig.6.45)
Fig.6.45.Montarea incisivului lateral inferior

Premolarul prim inferior se montează perpendicular pe mijlocul crestei,
în angrenaj cu versantul distal al marginii incizale a caninului superior şi cu
versantul mezial al cuspidului premolarului prim superior (fig.6.46)
113
Fig.6.46. Montarea primului premolar inferior
Premolarul secund inferior se montează perpendicular pe mijlocul

crestei, cuspidul vestibular se articulează între crestele marginale ale
premolarilor maxilari, iar faţa ocluzală este uşor lingualizată (fig.6.47)
Fig.6.47. Montarea premolarului secund inferior
Molarul secund inferior se montează numai dacă există spaţiu suficient,

perpendicular pe mijlocul crestei, angrenat între cuspidul disto- vestibular al
molarului prim superior şi cuspidul mezio-vestibular al molarului secund
superior
114
REGULILE LUI POUND
1. Feţele linguale ale dinţilor laterali inferiori nu trebuie să depăşească linia

care uneşte faţa mezială a caninului cu faţa linguală a tuberculului piriform
2. Feţele linguale ale dinţilor laterali inferiori nu trebuie să depăşească
verticala ridicată pe linia oblică internă (fig.6.48)
Fig.6.48. Regulile lui Pound
6.3.2. Montarea dinţilor artificiali după Pedro Saizar
Caracteristici:
- foloseşte o plăcuţă imaginată de autor, care materializează planul de
ocluzie.
- plăcuţa are forma arcadei dentare dar este mai mare în suprafaţă decât
aceasta şi este confecţionată din tablă cu grosimea de 0,5-1 mm (fig.6.49).
- este utilizată pentru montarea dinţilor superiori
- respectă regulile generale şi individuale de montare ale lui Gysi
Tehnica montării plăcutei:

- după montarea în ocluzor se desolidarizează bordurile de ocluzie
- plăcuţa se fixează cu ceară pe bordura de ocluzie superioară astfel încât
circumferinţa sa exterioară să depăşească bordura în exterior cu 5 mm
(fig.6.44)
115
Fig.6.49. Montarea plăcuţei Pedro Saizar
- bordura inferioară se plastifiază cu spatula fierbinte pe o adâncime de 2-

3 mm, apoi se închide ocluzorul presând plăcuţa în stratul de ceară
plastifiată până când şurubul distanţator atinge ramura superioară a
ocluzorului
- se solidarizează plăcuţa de bordura inferioară cu ceară fierbinte
- se transferă reperele de pe macheta de ocluzie superioară pe plăcuţă:
curbura vestibulară frontală, linia mediană şi liniile caninilor (nu şi linia
surâsului)
- pe soclul modelului superior se notează distanţa dintre planul de ocluzie
şi linia surâsului
- se desprinde plăcuţa de pe bordura superioară, apoi macheta de ocluzie
superioară se îndepărtează de pe model
- pe modelul superior, la nivelul dinţilor laterali se trasează linia mijlocului
crestei, care se prelungeşte distal şi pe soclu
- baza machetei se realizează după tehnica cunoscută
Tehnica de montare a dinţilor superiori:

- incisivii centrali se montează de o parte şi de alta a liniei mediane, cu
marginile incizale în contact cu plăcuţa, la nivelul curburii vestibulare
trasate anterior. Coletul este mai palatinizat cu 2 mm faţă de marginea
incizală (înclinare 5-8° vestibulo- palatinal şi 2° mezio-distal)
- incisivii laterali se montează cu feţele meziale în contact cu feţele distale
ale incisivilor centrali, marginea incizală amplasată pe curbura vestibulară
trasată pe plăcuţă, dar cu 0,5-1 mm mai sus de aceasta; axul longitudinal
înclinat spre distal cu 3° şi vestibulo- oral cu 8-12°
- caninii se montează cu feţele meziale în contact cu feţele distale ale
incisivilor laterali, cuspidul ia contact cu plăcuţa la nivelul curburii
116
vestibulare în dreptul liniei caninului; axul longitudinal este inclinat spre
distal cu 1,5° şi vestibulo-palatinal cu 3-5°
- după montarea dinţilor frontali se controlează încadrarea lor în curbura
vestibulară, simetria montării şi poziţia lor (fig.6.50)
- dinţii laterali se montează pe mijlocul crestei alveolare, respectând
înclinările şi contactul cu planul ocluzal ca în montarea dup ă Gysi
Fig.6.50.Montarea dinţilor frontali superiori pe plăcuţa Pedro Saizar
6.3.3. Montarea dinţilor artificiali 9
după repere anatomice (antropometrice)
Caracteristici:
- se adresează doar dinţilor frontali superiori
- reperele anatomice utilizate sunt: papila retroincisivă (bunoidă) şi rugile
palatine (fig.6.51)
- metoda este indicată doar în cazul unei atrofii reduse a crestelor alveolare
şi atunci când rapoartele intermaxilare nu sunt modificate substanţial
Fig.6.51. Reperele antropometrice
Tehnica:
117
- incisivii centrali superiori se montează în raport cu creasta alveolară astfel
încât faţa lor vestibulară să fie la 8-9 mm (6-7 mm după Lejoyeux) distanţă
de centrul papilei bunoide (42)(fig.6.52)
- caninii superiori se montează cu faţa vestibulară la 10-11 mm de
extremitatea distală a primei perechi de rugi palatine (fig.6.53)
Fig.6.52. Montarea incisivilor centrali superiori după repere antropometrice
Fig.6.53. Montarea caninilor superiori după repere antropometrice
- caninii sunt orientaţi astfel încât linia trasată perpendicular pe planul medio-
sagital ce treace prin centrul papilei bunoide, să atingă vârfurile cuspizilor
celor doi caninilor (fig.6.54)
- marginile incizale ale frontalilor sunt plasate cu 1,5 mm mai anterior faţă
de colet, iar în sens vertical la 18-24 mm de baza crestei alveolare
- poziţionarea dinţilor în sens vertical se corelează cu planul de ocluzie
- incisivii laterali superiori şi dinţii frontali inferiori se montează în funcţie
de poziţia incisivului central superior şi a caninului superior
118
Fig.6.54. Orientarea caninilor superiori
6.3.4. Montarea gerontologică

Caracteristici:
- este o tehnică de montare clasică dar individualizată prin diverse artificii,
în scopul realizării unei fizionomii cât mai adecvate vârstei pacientului
- garnitura de dinţi trebuie să se armonizeze cromatic cu vârsta şi
tegumentul feţei; în general se recomandă dinţi mai închişi la culoare (55)
- pentru sugerarea retracţiei parodontale pot fi utilizaţi dinţi artificiali „cu
colet aparent” (Ivoclar) ce prezintă pe faţa vestibulară striaţii paralele cu
marginea gingivală (fig.6.55a) sau au zona cervică mai pigmentată (fig.6.55b)
Fig.6.55. Dinţi artificiali cu colet aparent (Ivoclar)

- se mai numeşte şi „montare cu efecte derutante” pentru că apelează la o
serie de artificii pentru realizarea unor aspecte particulare:
- suprapuneri sau înghesuiri dentare (fig.6.56 a,b)
- treme, diasteme (fig.6.56 c)
- faţete de abrazie (fig.6.56 d)
- obturaţii (fig.6.56 e) sau proteze unidentare aplicate pe dinţii artificiali
(fig.6.56 f)
119
Fig.6.56. Montarea gerontologică: efecte derutante
6.3.5. Tehnici speciale de montare (atipice)
Caracteristici:
- aceste montări se recomandă când există atrofii marcate ale câmpurilor

protetice sau în cazul în care au existat anomalii dento-maxilare în
perioada de dentat.
- Gysi recomandă tehnicile speciale în atrofiile exagerate ale crestelor
alveolare, când decalajul dintre atrofia centripetă a maxilarului şi atrofia
centrifugă a mandibulei face ca înclinaţia liniei interalveolare să formeze
cu planul de orientare ocluzală un unghi supero-intern mai mic de 80°
120
(fig.6.57)
Fig.6.57. Înclinarea liniilor interalveolare
Montarea atipică poate fi de două feluri:

1. Montare inversă
2. Montare încrucişată
1. Tehnica de montare inversă (ocluzia inversă)
Se recomandă în cazul atrofiilor foarte accentuate ale crestelor

alveolare, când liniile interalveolare formează cu planul de orientare protetică
un unghi mai mic de 80°, dar mai mare de 20-30°. In aceste condiţii, dacă s-
ar realiza o montare normală a dinţilor, ar apărea instabilitatea protezei
mandibulare.
121
Cuspizii vestibulari ai dinţilor mandibulari se montează în afara celor
maxilari, astfel încât arcada mandibulară o va circumscrie pe cea maxilară
(fig.6.58 a,b). Planul feţelor ocluzale ale premolarilor inferiori prelungite se vor
întâlni la aproximativ 5 mm deasupra planului de orientare ocluzală (se
inversează curba transversală de ocluzie a lui Monson).
Când atrofia crestelor maxilare este foarte marcată, se procedează la
montarea inversă totală, care cuprinde şi zona frontală (fig.6,58 c).
2. Tehnica de montare încrucişată
b
Fig.6.58. Montarea inversă: a) unilaterală, b) bilaterală; c)
totală
a) Montarea încrucişată unilaterală
- dinţii laterali superiori din dreapta sunt montaţi în stânga inferior şi invers
(fig.6.59)
122
- dacă nu este spaţiu suficient, premolarul secund superior nu se montează
- curba transversală de ocluzie va fi inversată
- dinţii frontali se montează în raport labiodont (cap-la-cap)
Fig.6.59.Montarea încrucişată unilaterală
b) Montarea încrucişată bilaterală
- dinţii laterali superiori din dreapta sunt montaţi în stânga inferior, cei superiori
din stânga în dreapta inferior
- dinţii laterali inferiori din dreapta sunt montaţi stânga superior, iar cei din stânga
inferior în dreapta superior (fig.6.60)
- sunt suprimaţi premolarii primi inferiori care nu se montează la proteza
superioară, în acest fel obţinându-se congruenţa între perimetrul redus al arcadei
maxilare şi dimensiunea mare a dinţilor inferiori montaţi în acest perimetru
123
Prin montarea încrucişată se obţine:
- poziţionarea dinţilor laterali cu axul central pe creasta alveolară
- se realizează unităţi de masticaţie
- se protejează mucoasa obrajilor prin psalidodonţie inversă
- se creează spaţiu suficient pentru limbă
După montarea dinţilor artificiali, macheta va fi trimisă în cabinet,

pentru verificarea intraorală.
Înainte de a fi trimisă, macheta trebuie obligatoriu igienizată,

pentru a evita contaminarea microbiană încrucişată dintre cabinet şi
laboratorul de tehnică dentară!
124
7
DEFINITIVAREA
MACHETEI
După verificarea extraorală şi intraorală în cabinet, macheta revine în

laborator pentru definitivarea modelajului. Macheta pentru probă a fost
modelată doar sumar, de aceea se impune continuarea modelării pentru
redarea tuturor detaliilor morfologice.
Scopul definitivării: redarea tuturor detaliilor morfologice şi perfectarea

următoarelor obiective:
❖ PERFECTAREA FUNCŢIEI FIZIONOMICE
❖ PERFECTAREA FUNCŢIEI FONETICE
❖ PERFECTAREA MENŢINERII ŞI STABILITĂŢII
❖ PERFECTAREA REZISTENŢEI MECANICE
❖ PERFECTAREA OBIECTIVULUI IGIENICO-PROFILACTIC

• macheta protezei pe modelul funcţional montat în simulator
• spatulă de ceară
• ceară roz
• bec de gaz
• pară de aer
Înainte de orice manevră insă macheta trebuie igienizată la

primirea din cabinet pentru a evita contaminarea!!
125
7.1. PERFECTAREA FUNCŢIEI FIZIONOMICE
9
Majoritatea pacienţilor purtători de proteze totale amovibile au tendinţa

de a-şi ascunde stare de edentaţie, deoarece o consideră drept o infirmitate
destul de gravă. Această atitudine este mai accentuată la pacienţii cu vârste
mai tinere şi în special la sexul feminin. De aceea ei solicită proteze cu aspect
cât mai natural, pentru a masca prezenţa acestora
Definitivarea modelajului machetei în scop fizionomic se realizează în
special în zona frontală vizibilă, la nivelul versantului vestibular al şeii şi a
parodonţiului artificial.
1) Versantul vestibular contribuie la refacerea fizionomiei prin:

- o grosime adecvată, care să compenseze resorbţia şi atrofia
versantului vestibular şi să asigure refacerea plenitudinii buzelor şi obrajilor
(fig.7.1); grosimea versanţilor vestibulari trebuie corelată cu gradul de
resorbţie al crestei reziduale, precum şi cu tonusul muşchilor orbiculari şi
buccinatori
Fig.7.1. Grosimea versantului vestibular trebuie să

asigure refacerea plenitudinii
buzelor şi obrajilor
126
- bosele radiculare - proeminenţe care imită zonele de proiecţie ale
rădăcinilor dinţilor naturali; practic se realizează prin picurare de ceară şi
modelarea ei prin radiere cu spatula (fig.7.2)
- fosele interradiculare - uşoare depresiuni între bosele radiculare; se
realizează prin radierea cerii cu ajutorul spatulei
- bosele canine - proeminenţe verticale corespunzătoare rădăcinilor
caninilor, cu rol în susţinerea comisurilor bucale
Fig.7.2. Modelarea boselor radiculare
2) In modelarea parodonţiului marginal artificial atenţie deosebită trebuie

acordată papilelor interdentare şi festonului gingival, care au un rol deosebit
de important în fizionomie.
a) Modelarea papilelor interdentare trebuie realizată în corelaţie cu

vârsta pacientului:
- la cei mai tineri, papilele se modelează de formă piramidală, cu vârful
la nivelul ariei de contact interdentar, convexe, reliefate, ocupând în totalitate
ambrazurile cervicale (fig.7.3 a).
- la pacienţii de vârsta a treia trebuie să se ţină seama că, odată cu
vârsta, din cauza involuţiei fiziologice, papilele se atrofiază, se retrag, iar
ambrazurile cervicale devin din spaţii virtuale spaţii reale. Modelajul papilelor
trebuie să sugereze involuţie parodontală, retracţie gingivală, papile sunt
reduse dimensional, atrofiate, nu ocupă în totalitate ambrazura (fig.7.3 b).
127
Fig.7.3. Modelarea papilelor interdentare în raport cu vârsta
b) In modelarea festonului gingival trebuie respectat faptul că linia

coletului la dinţii frontali nu se înscrie pe o linie dreaptă, nici nu se situează la
acelaşi nivel, ci are un traseu ondulat (fig.7.4).
Fig.7.4. Aspectul ondulat al festonului gingival
În funcţie de poziţia marginii gingivale a celor şase dinţi frontali superiori,

se pot descrie două clase principale de înălţimi gingivale (91):
- clasa I-a - la incisivul central superior este mai ridicată cu 1-2 mm faţă
de incisivul lateral, iar la nivelul caninului cu 1-1,5 mm mai apical decât la
incisivul central (fig.7.5a)
- clasa a-II-a - marginea gingivală la incisivul lateral este mai ridicată
decât la incisivul central şi canin (fig.7.5b)
128
Fig.7.5. Aspectul festonului gingival: a)
clasa I-a, b) clasa a-II-a
Retracţia gingivala poate fi simulata cu mare efect şi prin utilizarea unor

dinţi artificiali speciali (ex.dinţi Ivoclar), ce au la nivel cervical striaţii orizontale,
paralele cu marginea gingivala, ce sugereaza joncţiunea smalţ- cement
(fig.7.6)
129
Fig.7.6. Dinţi Ivoclar ce sugerează
retracţia gingivala în zona
premolr-molara
130
7.2. PERFECTAREA FUNCŢIEI FONETICE
9
Proteza totală, prin dimensiunile ei mari, ocupă o parte considerabilă din

spaţiul funcţional pentru limbă. Pentru a crea condiţii favorabile restabilirii
funcţiei fonetice este imperios necesar ca volumul protezelor să fie cât mai
redus posibil pentru a nu modifica în mod substanţial acest spaţiu şi a crea
condiţii favorabile fonaţiei.
În acest scop macheta bazei va avea grosimea de maxim 2 mm,
dimensiune care asigură totodată şi rezistenţa mecanică a viitoarei proteze.
Versantul lingual al machetei protezei mandibulare se modelează plan-

concav pentru conservarea spaţiului funcţional pentru limbă.
Tot în scopul perfectării funcţiei fonetice se aleg dinţi frontali superiori
cu morfologia feţelor palatinale asemănătoare cu cea a dinţilor naturali, pentru
a favoriza pronunţarea consoanelor d şi t. În acest sens se preferă dinţii
artificiali din acrilat, care nu necesită acoperirea feţei palatinale cu ceară decât
pe 1-2 mm în zona cevicală deoarece se unesc chimic cu acrilatul bazei. Dinţii
frontali din porţelan, care prezintă retenţii mecanice, impun acoperirea cu
ceară a unor suprafeţe palatinale mai mari, optimizând retenţia dar influenţând
negativ fonaţia.
Modelajul elementelor de pe faţa orală a machetei trebuie realizat

simetric faţă de linia mediană, deoarece limba este un organ care se contractă
simetric (fig.7.7a).
Rol deosebit de important în refacerea funcţiei fonetice îl are modelarea
elementelor morfologice de la nivelul zonei de articulare fonetică (treimea
anterioară a bolţii palatine), pentru ca limba să întâlnească şi după protezare
reliefuri asemănătoare celor naturale (fig.7.7b):
1. papila retroincisivă sau bunoidă (în spatele incisivilor centrali
superiori) - este convexă, ovalară, cu axul longitudinal orientat antero-
posterior
2. rafeul median fibros
3. rugile palatine - sunt reliefuri perechi, cu traiect sinuos, simetrice faţă
de linia mediană.
131
Fig.7.7. Elementele morfologice care trebuie redate pe machetă în treimea anterioară
a bolţii palatine
Modelarea reliefurilor din zona de articulare fonetică poate fi realizată

prin mai multe metode:
a) Modelare prin picurare de ceară - este o metodă imprecisă,

subiectivă, care nu dă rezultatele scontate (fig.7.8a)
Fig.7.8. Modelarea
b
a rugilor palatine prin
picurare
b) Utilizarea de machete prefabricate care au modelate reliefurile din
zona de articulare fonetică (fig.7.8b).
Metoda de lucru:
- se secţionează macheta bazei şi se înlocuieşte cu una prefabricată,
de dimensiuni egale
- adaptarea pe model este simplă iar trecerea dintre macheta
prefabricată şi cea a şeilor se perfectează cu o spatulă fină încălzită
Avantaje:
- economie de timp
- obţinerea unei baze cu grosime uniformă
132
Dezavantaj:
- relieful prefabricat nu reproduce particularităţile anatomice ale
pacientului, de aceea adaptarea din punct de vedere fonetic poate întâmpina
unele dificultăţi
c) Realizarea unei amprente cheie pe model sau în cavitatea orală şi

transpunerea ei pe baza machetei; are cele mai bune rezultate, de aceea este
cea mai recomandată metodă.
7.3. PERFECTAREA MENŢINERII ŞI STABILITĂŢII
Menţinerea şi stabilitatea protezei totale sunt asigurate prin participarea

unui complex de factori, dar pentru ca aceştia să acţioneze în modul cel mai
favorabil, macheta trebuie modelată cu o anumită configuraţie la nivelul
marginilor şi a versanţilor şeilor.
Marginile machetei trebuie să fie uşor îngroşate, să ocolească
formaţiunile mobile care au inserţie la nivelul limitei câmpului protetic. Forma
şi volumul lor trebuie corelate obligatoriu cu cele ale fundurilor de sac pentru
a asigura obţinerea unei închideri marginale perfecte „de ventil” (fig.7.9).
Fig.7.9. Forma şi volumul marginilor trebuie corelate cu cele ale fundurilor de sac
In acest scop se picură ceară plastifiată în fundurile de sac de pe

modelul funcţional până la umplerea lor (fig.7.10).
133
Fig.7.10. Definitivarea modelării marginilor machetei
Versanţii vestibulari ai şeilor în zonele laterale se modelează diferit, în

funcţie de gradul de atrofie şi resorbţie al crestelor alveolare (fig.7.11):
- în cazul unei resorbţii reduse, versantul vestibular se modelelază uşor
concav, pentru a permite aplicarea fibrelor orizontale ale muşchilor buccinatori
şi orbiculari la acest nivel, contribuind astfel prin contracţia lor la menţinerea
protezei pe câmpul protetic.
- în cazul unei resorbţii accentuate este necesară realizarea unor
versanţi vestibulari uşor convecşi care să asigure suportul pentru musculatura
oro-facială.
Versantul lingual al machetei protezei mandibulare trebuie modelat plan-

concav pentru a conserva spaţiul funcţional pentru limbă; modelarea lui
accentuat concavă ar favoriza dislocarea protezei de pe câmpul protetic în
timpul exercitării funcţiilor.
Cercetările miotonice (Burger, Hofmann, Pose) au demonstrat că în
Fig.7.11. Modelajul versanţilor şeilor

masticaţie, fonaţie şi deglutiţie, musculatura, prin contracţiile ei are raporturi
134
intense, intermitente, cu suprafaţa protezei, de aceea mulţi autori recomandă
modelarea versanţilor vestibulari astfel încât musculatura să se poată aplica
pe ea, presând-o în timpul contracţiei pe câmpul protetic.
GERBER face următoarele recomandări:

- versantul vestibular în zona frontală să fie uşor concav, pentru a
favoriza aplicarea fibrelor muşchiului orbicular
- versantul vestibular în zona laterală să fie îngroşat pentru a permite
aplicarea muşchiului buccinator
- marginile să ocolească inserţiile frenurilor şi plicilor alveolo-jugale,
pentru ca mişcările musculaturii periprotetice să nu provoace
desprinderea protezei de pe câmp sau lezarea acestor formaţiuni
- versantul lingual al machetei mandibulare să fie modelat astfel încât
să asigure un spaţiu corespunzător pentru limbă
SCHREINEMAKERS susţine că modelarea concavă a versantului

lingual creează o situaţie asemănătoare articulaţiei coxo-femurale în care cele
două extremităţi se mişcă liber. Modelarea unui versant concav înseamnă
pentru limbă mărirea spaţiului funcţional util, iar pentru proteză. condiţii mai
bune de stabilitate.
7.4. PERFECTAREA REZISTENŢEI MECANICE 9
Solicitările mecanice la care sunt supuse protezele diferă de la un

pacient la altul, ele depinzând de:
■ tipul constituţional
■ stereotipul de masticaţie
■ valoarea forţei de contracţie a muşchilor ridicători mandibulei
■ calitatea câmpului protetic
■ preferinţele alimentare ale pacientului
■ eventuale ticuri (contracţii şi mişcări involuntare)
Pentru a rezista solicitărilor mecanice, placa protetică palatinală trebuie

să aibă o grosime de 2 mm, care este uşor de obţinut, deoarece folia de ceară
roz, din care se realizează macheta bazei este calibrată la această
dimensiune.
135
De asemenea, este necesar să se menţină uniformă această grosime
pe tot parcursul etapei de realizare a machetei şi acest lucru este posibil dacă
folia nu este încălzită prea mult sau presată excesiv pe model.
Orice reducere a grosimii bazei sub 2 mm, deşi favorabilă din punct de
vedere fonetic şi al confortului pacientului, este însoţită de scăderea rezistenţei
mecanice şi apariţia riscului de fractură, de aceea nu poate fi acceptată.
Grosimea bazei protezei poate fi redusă sub 2 mm numai în situaţiile în
care va fi armată (cu plase de sârmă, fibre de carbon, fibre de sticlă, etc) în
vederea creşterii rezistenţei mecanice sau în cazul realizării unei baze
metalice (7,8).
De reţinut: deşi în majoritatea tratatelor de specialitate se vorbeşte

despre armare în această etapă a algoritmului, trebuie subliniat faptul că ea
nu se realizează în faza de definitivare a machetei, ci în etapa de transformare
a machetei în proteză finită!
Tot în scopul perfectării rezistenţei mecanice dinţii artificiali din acrilat

trebuie acoperiţi cu ceară la colet pe o distanţă de 2 mm, atât vestibular cât şi
oral. Dinţii din ceramică se acoperă cu ceară 2 mm vestibular, iar oral până la
includerea completă a sistemelor de retenţie (crampoanele scurte butonate).
7.5. PERFECTAREA OBIECTIVULUI IGIENICO-

PROFILACTIC
Pentru menţinerea unei igiene foarte bune, se urmăreşte, încă din faza
de modelare a machetei, obţinerea unor suprafeţe plane, netede, neretentive.
Suprafeţele retentive favorizează acumularea resturilor alimentare care
devin medii de cultură pentru flora microbiană, întreţin un miros neplăcut
(halenă fetidă) şi pot modifica în timp aspectul şi rezistenţa protezei.
In scopul obţinerii unor suprafeţe neretentive, macheta trebuie finisată
riguros, întreaga suprafaţă externă netezindu-se pînă la luciu. In acest fel
proteza finită va necesita o prelucrare mecanică minimă şi vor rezulta
suprafeţe externe bine polimerizate care îşi vor păstra luciul timp îndelungat.
136
Excepţie de la modelajul igienic (neted) face zona frontală vestibulară,
unde se realizează un compromis în favoarea modelajului fizionomic (reliefat)
(fig.7.12)
Fig.7.12. Aspectul final al machetei
137
8.
TRANSFORMARE
A MACHETEI ÎN
PROTEZĂ FINITĂ
Algoritmul transformării machetei în proteză finită presupune

parcurgerea următoarelor etape tehnologice:
■ AMBALAREA MACHETEI
■ REALIZAREA TIPARULUI
■ IZOLAREA TIPARULUI
■ PREPARAREA ŞI INTRODUCEREA PASTEI ACRILICE ÎN TIPAR
■ POLIMERIZAREA ACRILATULUI
■ DEZAMBALAREA PROTEZEI
■ PRELUCRAREA MECANICĂ A PROTEZEI
8.1. AMBALAREA MACHETEI

Definiţie. Ambalarea este operaţia de învelire a machetei într-un
material numit „masă de ambalat”, în scopul obţinerii tiparului.
Tiparul este o piesă cavitară, cu pereţii groşi, ce reprezintă copia
negativă a machetei.
Particularităţi tehnologice ale ambalării machetei protezei totale:
138
♦ Macheta se ambalează împreună cu modelul funcţional, care va fi o parte
componentă a tiparului
♦ Masa de ambalat este reprezentată de gipsul dur (pentru tehnica manuală
de introducere a pastei acrilice) şi gipsul extradur (pentru tehnica de
introducere a răşinii prin injecţie). Nu sunt necesare materiale refractare
deoarece temperatura de polimerizare a răşinii este scăzută
♦ Ambalarea se realizează în conformatoare metalice (chiuvete), de diferite
forme şi dimensiuni, formate din două inele şi două capace, prevăzute cu
un dispozitiv ce orientează asamblarea lor într-o singură poziţie (fig.8.1.)
♦ Chiuvetele pentru tehnicile de introducere a răşinii prin injecţie sunt
metalice sau din materiale plastice şi au design diferit, funcţie de firma
producătoare
Fig.8.1. Conformatoare metalice pentru ambalarea machetei

- conformator (chiuvetă) pentru ambalare
- gips dur (sau extradur, după caz)
- bol de cauciuc şi spatulă
- vacuum malaxor
- măsuţă vibratoare
- soluţie izolatoare şi pensoane
- presă (manuală sau hidraulică)
Tehnica de lucru - cuprinde două etape:
a) pregătirea pentru ambalare
b) ambalarea propriu-zisă- care poate fi realizată prin 3 metode:
- ambalarea directă (cu val)
- ambalarea indirectă (fără val)
139
- ambalarea mixtă
a) Pregătirea pentru ambalare:

- înainte de ambalare se verifică dacă cele două jumătăţi ale cuvetei se
pot asambla şi coopta corect. Pentru aceasta, se asamblează cele patru piese
(cele două jumătăţi cu cele două capace), curăţate minuţios de resturile de
gips rămase de la ambalarea precedentă şi se introduc, pentru verificare, în
presă
- se îndepărtează modelul împreună cu macheta din simulator -
operaţie extrem de simplă dacă s-a utilizat un articulator cu magnet sau alt
sistem de prindere a modelelor decât ghipsarea (articulatoarele “plasterless”);
Desprinderea modelelor ghipsate se face prin secţionarea soclului cu
ferăstrăul pentru gips cu pânză lată. Tot cu ferăstrăul se poate face şi
secţionarea soclului, dacă e necesară reducerea înălţimii lui, pentru a putea
încape, împreună cu macheta, în chiuveta pentru ambalare. Din păcate, cel
mai adesea, în practică, desprinderea modelului din ocluzor se obţine printr-o
lovitură fermă, aplicată cu ciocanul pe ghipsul în care se află inclavat braţul
ocluzorului. Această tehnică poate cauza fisurarea sau chiar fracturarea
modelului funcţional, de aceea este contraindicată. Pentru a putea fi recuperat
după termopolimerizare, feţele laterale ale soclului modelului funcţional sunt
finisate cu glaspapir fin şi unse cu vaselină. După desprinderea din simulator,
modelul este fasonat la soclator pentru a-i reduce dimensiunile şi a îndepărta
surplusul de gips rămas de la montare (fig.8.2).
Fig.8.2. Desprinderea modelului

funcţional din ocluzor (in vederea
ambalam) prin lovire cu ciocanul
este contraindicată deoarece
poate cauza fisurarea/fracturarea
modelului
- se curăţă riguros urmele de ceară de pe dinţii artificiali (dacă rămâne
140
ceară, ea se va topi în etapa de realizare a tiparului şi dinţii se vor desprinde
din tipar)
- macheta este degresată cu solvenţi organici (alcool, benzină,
acetonă) pentru a îndepărta urmele de acizi graşi şi a favoriza aplicarea intimă
a pastei de masă de ambalat pe suprafaţa machetei
- se reduc dimensiunile soclului astfel încât modelul să nu fie mai înalt de 15
mm iar macheta să fie distanţată de pereţii chiuvetei în toate sensurile cu 10
mm.
- macheta se fixează pe model cu ceară fierbinte (pentru a împiedica
pătrunderea masei de ambalat între machetă şi model). Ceara roz topită se
aplică de jur împrejur, la nivelul marginilor, umplând jgheaburile care reproduc
fundurile de sac vestibulare şi pe cele paralinguale (fig.8.3 a)
- modelul se hidratează prin imersie în apă 2-3 minute (fig.8.3 b)
- interiorul chiuvetei poate fi izolat cu vaselină sau alte substanţe
izolatoare, pentru a facilita îndepărtarea gipsului din chiuvetă în etapa de
dezambalare (fig.8.3 c)
Fig.8.3. Pregătirea machetei, modelului şi chiuvetei pentru ambalare
b) Ambalarea directă (cu val)
Caracteristică: la deschiderea chiuvetei, modelul şi dinţii artificiali se

găsesc în aceeaşi parte a chiuvetei
Tehnică:
- se prepară pastă de gips de consistenţă smântânoasă (la vacuum malaxor)
şi se introduce în prima jumătate a chiuvetei (cea care nu are prelungiri de
ghidaj)
- modelul împreună cu macheta se introduc în pasta de gips până când soclul
atinge capacul inferior al chiuvetei - feţele vestibulare ale tuturor dinţilor, feţele
ocluzale ale dinţilor laterali şi 1/3 incizală a feţelor orale ale dinţilor frontali sunt
acoperite cu gips, formând un „val” de 6-8 mm, rotunjit, neretentiv (fig.8.4)
141
Fig.8.4. Ambalarea cu val
- se nivelează suprafaţa gipsului şi se aşteaptă priza

- după priza gipsului (30 minute) se izolează suprafaţa gipsului cu
soluţii izolatoare
- se asamblează a doua jumătate a chiuvetei şi se umple cu pastă de
gips, prin vibrare
- se cuplează capacul şi se presează
- se şterge pasta de gips care a refluat şi şi lasă la presă 2 ore
Avantaj
- se păstrează înălţimea ocluziei, chiar dacă nu se strâng suficient cele
două părţi ale chiuvetei
Dezavantaje:
- este o metodă greoaie din punct de vedere tehnic, de aceea se foloseşte
foarte rar în prezent
- valul de gips se realizează cu dificultate
- îndepărtarea cerii de pe versantul vestibular al şeii (sub val) se face mai
greu
- izolarea tiparului este dificilă, în special pe versantul vestibulat
- introducerea pastei de acrilat este dificilă şi nu se poate verifica umplerea
tiparului în zona vestibulară (sub val)
- dacă dinţii nu au fost perfect curăţaţi de ceară se pot desprinde din
val, iar repoziţionarea lor corectă este dificilă
- există riscul spargerii valului de gips în timpul introducerii pastei de acrilat
în tipar
c) Ambalarea fără val (indirectă sau inversă)
Caracteristică: la deschiderea chiuvetei, modelul rămâne în prima

jumătate iar dinţii artificiali în a doua jumătate a chiuvetei.
142
Tehnică:
- se prepară pastă de gips şi se introduce în prima jumătate a chiuvetei

- modelul împreună cu macheta se introduc în pasta de gips până când soclul
atinge capacul inferior al chiuvetei; pasta de gips trebuie să ajungă doar până
la nivelul marginilor machetei
- se netezeşte suprafaţa gipsului şi se aşteaptă priza (fig.8.4)
Fig.8.4. Ambalarea fără val
- se izolează suprafaţa liberă a gipsului şi macheta prin pensulare cu soluţii

izolatoare, pentru a favoriza desprinderea celor două jumătăţi ale chiuvetei
(fig.8.5)
Fig.8.5. Izolarea suprafeţei gipsului din

prima jumătate a chiuvetei
143
- izolarea machetei se poate realiza şi cu geluri sau lacuri siliconate (Poly- Gel
UV/ Bredent). Se aplică gelul pe suprafaţa machetei şi pe feţele laterale ale
dinţilor artificiali, cu excepţia feţelor ocluzale şi a marginilor incizale; se întinde
într-un strat uniform cu grosimea de maxim 3 mm; deasupra gelului se presară
imediat cristale de retenţie şi se fotopolimerizează (fig.8.6). Cristalele de
retenţie se fixează pe jumătate în stratul de Poly-Gel, iar cealaltă jumătate va
fi inclavată în gipsul ce se toarnă în a doua jumătate a chiuvetei, deci în pereţii
viitorului tipar. In acest fel pelicula de silicon va adera de pereţii tiparului,
realizând izolarea acestuia. Suprafaţa liberă a gipsului se pensulează cu
soluţii izolatoare în maniera obişnuită.
- după izolarea suprafeţei libere a ghipsului şi a machetei, se asamblează a
Fig.8.6.Izolarea cu Poly-Gel UV
(Bredent)
doua jumătate a chiuvetei (fig.8.7 a), se aşează pe masuţa vibratorie şi se
umple cu pastă de gips (fig.8.7 b)
- se cuplează capacul şi se strânge în presă timp de 2 ore (fig.8.7 c,d)
144
Fig.8.7. a) Asamblarea chiuvetei,
b) Chiuveta pe măsuţa vibratoare,
c) Chiuveta cu capacul deasupra,
d) Chiuveta în presa hidraulică
Avantaje:
- tehnică mai simplă
- dinţii îşi păstrează poziţia în tipar, iar în cazul desprinderii lor
accidentale se pot repoziţiona cu uşurinţă
- ceara se îndepărtează uşor
- izolarea tiparului şi introducerea acrilatului sunt mai uşoare
Dezavantaje:
- riscul înălţării ocluziei în cazul asamblării incorecte a chiuvetei sau a
introducerii unei cantităţi prea mari de pastă acrilică
145
În cazul protezelor totale realizate prin injectarea răşinii în tipar,
ambalarea machetei se face în chiuvete speciale, din metal sau mase plastice
armate cu fibre de sticlă, cu un design diferit (fig.8.8 a,b). În aceste situaţii se
utilizează ca masă de ambalat gipsul extradur, pentru a rezista la condiţiile de
temperatură şi presiune din timpul injectării şi polimerizării răşinii.
Înainte de ambalare se izolează pereţii interiori ai chiuvetelor cu un spray
pe bază de silicon (fig.8.8 c) sau cu o substanţă grasă (fig.8.8.d), pentru a
favoriza desprinderea gipsului din chiuvetă la dezambalare.
Fig.8.8. Tipuri de chiuvete pentru ambalarea machetelor protezelor
realizate prin
a b
injecţie
În cazul acestor proteze trebuie realizate, în cadrul etapei de pregătire

a machetei pentru ambalare, machetele canalelor de injectare a răşinii, din
batoane de ceară prefabricate cu grosimea de aproximativ 7 mm.
146
Numărul, diametrul şi amplasarea acestor canale diferă de la o tehnică
la alta, depinzând de (fig.8.9):
- designul protezei (mărimea suprafeţei pe care trebuie să o acopere
răşina)
- tipul de chiuvetă
- tipul de injector utilizat
Fig.8.9. Modalităţi de realizare a canalelor de injectare a răşinii: a) Ivocap
a b
d
(Ivoclar);
b,c) Microbase (De Trey); d) Polyan (PVS-H), e) MPI
d) Ambalarea mixtă
-reprezintă o combinare a tehnicilor de ambalare cu şi fără val: într-o zonă

macheta este ambalată cu val (de obicei în zona frontală, atunci când creasta
alveolară este retentivă) iar în rest este ambalată fără val (fig.8.10)
- la desfacerea chiuvetei, un grup de dinţi rămâne împreună cu modelul în
prima jumătate a chiuvetei, iar ceilalţi dinţi într-a doua jumătate a chiuvetei
- este o tehnică extrem de rar utilizată
147
Fig.8.10. Ambalarea mixtă
8.2. REALIZAREA TIPARULUI
Definiţie: tiparul reprezintă negativul machetei şi este o piesă cavitară

delimitată de pereţi groşi, obţinută în urma operaţiei de ambalare a machetei.
Cavitatea tiparului apare evidentă doar după îndepărtarea cerii machetei

- baie de apă
- soluţii izolatoare şi pensoane
ETAPE:
1. Îndepărtarea cerii machetei
2. Izolarea tiparului
Tehnică:
1. Îndepărtarea cerii machetei

- chiuveta se îndepărtează din presă, se aşează pe un scufundător şi
se introduce într-un vas cu apă fierbinte (100°C), unde se menţine 5-6 minute
pentru plastifierea cerii machetei (dacă se ţine mai mult de 5-6 minute, ceara
se topeşte şi impregnează pereţii tiparului cu grăsimi, făcând dificilă izolarea
lor ulterioară)(fig.8.11)
148
Fig.8.11. Introducerea chiuvetei în apă
fierbinte
- se scoate apoi chiuveta din apă şi se desface (cu un aparat special care le
desprinde una de cealaltă acţionând un şurub helicoidal sau introducând două
spatule între cele două jumătăţi ale chiuvetei, acolo unde sunt prelungirile de
ghidaj şi acţionând simultan, astfel încât să nu se producă o basculare a
jumătăţii superioare a cuvetei faţă de cea inferioară)(52)
- ceara plastifiată se îndepărtează manual, iar resturile sunt spălate cu
un jet de apă fierbinte (fig.8.12)
- unii autori recomandă spălarea pereţilor tiparului cu detergenţi casnici
pentru îndepărtarea urmelor de grăsimi, dar alţii sunt împotriva acestei
manevre deoarece resturi din substanţele componente ale detergenţilor pot
rămâne pe sau în textura tiparului (2,3).
Fig.8.12.a. Îndepărtarea manuală a cerii plastifiate din

tipar
149
Fig.8.12.b. Spălarea urmelor de ceară din tipar cu apă fierbinte
b
2. Izolarea tiparului - este operaţia prin care se depune o peliculă fină

pe pereţii de gips ai tiparului (nu şi pe dinţii artificiali!) în scopul împiedicării
contactului fizic şi chimic dintre răşina acrilică şi gips.
a) Izolarea cu soluţii alginice (Pectizol, Izodent, Isoplast) - au
consistenţa unui sirop şi se pensulează 2-3 straturi succesive pe suprafaţa
pereţilor de gips, care trebuie să aibă temperatura de 40°C. Prin evaporarea
soluţiei se formează o peliculă fină de alginat de calciu, insolubilă şi aderentă
pe pereţii tiparului (fig.8.13)
b) Izolarea cu lacuri siliconate - se realizează în faza de ambalare a
machetei (tehnica a fost descrisă la ambalarea machetei - pag.128)
c) Izolarea cu clorură de calciu 30% şi silicat de sodiu 86% - este o
tehnică perimată, nu se mai utilizează în prezent.
Fig. 8.13. Izolarea tiparului prin pensularea soluţiei alginice
150
8.3. PREPARAREA PASTEI POLIMERICE
Pasta din acrilat termopolimerizabil se prepară prin amestecul de
polimer (polimetacrilat de metil) cu monomer (metacrilat de metil) care este un
ester metilic al acidului metacrilic.
Polimerul se prezintă sub formă de pulbere în diferite nuanţe de roz,
dar există şi acrilat incolor, transparent, indicat pentru pacienţii care manifestă
intoleranţă la pigmenţii incorporaţi.
Monomerul este un lichid incolor, foarte volatil, toxic şi inflamabil, cu
un miros caracteristic, înţepător. Poate polimeriza spontan sub acţiunea
luminii, de aceea este depozitat în flacoane de culoare brună, ermetic închise
şi i se adaugă inhibitori de tipul hidrochinonei sau pirogalolului 1% pentru
inhibarea polimerizării. Monomerul fierbe la temperatura de 100,8°C.
^ De reţinut; Amestecul polimerului cu monomerul nu se face niciodată în

prezenţa unei surse de căldură cu flacără!

- răşină termopolimerizabilă (ex: Superacryl/Spofa, Trevalon /Dentsply, Pro
Base Hot /Ivoclar, etc.)
- godeu din porţelan sau polietilenă, cu capac
- spatulă de sticlă sau oţel inoxidabil
Tehnica:
- dozarea polimerului şi a monomerului se poate realiza prin trei metode:
♦ ponderală: cântărirea pulberii şi a lichidului (fig.8.14 a)
♦ volumetrică: prin măsurare cu un cilindru gradat (furnizat de
producător)
♦ empirică: într-un recipient de sticlă se introduc 7 - 10 ml de monomer şi
se adaugă pulbere până la saturaţie
- raportul optim pulbere/lichid este indicat de firma producătoare a
materialului, în prospect, dar în general este de 3/1 (în proporţie de volum) sau
2/1 (în greutate)
- pentru o proteză totală maxilară este necesară o cantitate de 150g pulbere
(4,16)
- amestecul se prepară într-un godeu de porţelan sau polietilenă
(fig.8.14 b), apoi se acoperă cu un capac etanş pentru a împiedica evaporarea
monomerului şi se aşteaptă câteva minute, timp în care trece prin trei faze: de
„zahăr pudră umezit”, filamentoasă (când amestecul se trage în fire) şi plastică
151
(faza optimă pentru introducerea pastei în tipar).
152
Fig.8.14. a) Dozarea ponderală; b) omogenizarea amestecului
- nerespectarea proporţiei polimer/monomer are efecte nedorite:
♦ excesul de polimer
■ scade plasticitatea pastei
■ scade rezistenţa mecanică a materialului
■ culoare neuniformă a acrilatului
♦ excesul de monomer
■ creşte coeficientul de contracţie al răşinii
■ acţiune toxică (iritantă) pentru ţesuturi
■ apariţia porozităţilor în structura materialului
În cazul răşinilor care se introduc în tipar prin injecţie (ex. SR Ivocap

Plus/Ivoclar), pulberea şi lichidul sunt predozate în capsule (20g pulbere/30
ml lichid) iar pasta se obţine prin malaxare mecanică timp de 5 minute (fig.8.15
a,b). În alte situaţii materialul poate fi tip monocomponent-pastă ce nu mai
necesită amestecare, fiind gata pregătită pentru injectare (ex. răşina
poliuretanică Microbase - fig.8.15 c).
Fig.8.15. a) Capsulele predozate SR Ivocap Plus; b) Malaxarea în dispozitivul Cap Vibrator,

c) Răşina poliuretanică monocomponent Microbase
153
8.4. INTRODUCEREA PASTEI POLIMERICE
ÎN TIPAR
În funcţie de consistenţa pastei, ea poate fi introdusă în tipar prin mai

multe procedee: presare, turnare, injectare
8.4.1. INTRODUCEREA PASTEI PRIN PRESARE

- tipar izolat
- pasta de acrilat în fază plastică, nelipicioasă (de „cocă”)
- folie de celofan sau de polietilenă
- presă manuală sau hidraulică
Tehnica:
- pasta de acrilat în fază plastică se modelează sub formă de rulou (se
recomandă purtarea mănuşilor pentru a evita contactul direct cu tegumentul,
dar cel mai frecvent acest aspect este ignorat)(fig.8.16 a)
- în cazul ambalării cu val - se introduce întâi pastă sub dinţii susţinuţi
de val iar restul de rulou este aplicat pe bolta palatină, respectiv pe versantul
oral al crestei alveolare
- în cazul ambalării fără val - ruloul de acrilat se introduce în jumătatea
de tipar în care se află dinţii artificiali, până acoperă toată zona bazei protezei
(fig.8.16 b)
Fig.8.16. a) Modelarea pastei acrilice sub formă de rulou, b) Introducerea pastei

în tipar
154
- deasupra acrilatului se aplică o folie de polietilenă, se închide chiuveta
şi se presează lent şi progresiv, pentru ca pasta acrilică să pătrundă în toate
detaliile tiparului (fig.8.17 a-c)
- după aproximativ cinci minute chiuveta se scoate din presă şi se
desface pentru verificarea umplerii tiparului; se îndepărtează excesul de pastă
sau se mai adăugă material, dacă este cazul
- presarea finală durează 30-60 minute (fig.8.17d)
- în final chiuveta se introduce într-un cadru metalic cu şurub (ring), în care
va sta pe tot parcursul termopolimerizării (fig.8.17e)
Ringurile metalice au rolul de a ţine chiuveta (sau mai multe chiuvete
Fig.8.17. a)
Introducerea pastei în
tipar, b) Închiderea
chiuvetei, c,d)
Presarea, e) chiuveta
introdusă în rigul pentru
polimerizare
simultan) sub presiune pe parcursul termopolimerizării şi au diferite forme şi
dimensiuni (fig.8.18)
155
Fig.8.18. Diferite tipuri de ringuri pentru termopolimerizare
a b
c d
In cazul în care se doreşte realizarea unor individualizări cromatice sau
pigmentaţii la nivelul gingiei artificiale (fig.8.19 a,b), se utilizează acrilate de
diferite nuanţe („acrylic stains”) care se introduc în tipar înaintea acrilatului
pentru baza protezei. Aceşti pigmenţi (acrilate ce nu conţin cadmiu) pot fi
utilizaţi în combinaţie cu majoritatea răşinilor din care se realizează proteze
mobilizabile şi sunt disponibili în nuanţe diverse: roz-pal, roz, roşu aprins şi
maroniu (fig.8.19 c)
Fig.8.19. a-c) Proteze totale cu pigmentaţii; d) Cheie de culori
156
Pentru crearea unui aspect cât mai natural al gingiei artificiale trebuie
să se ţină cont de aspectele cromatice ale gingiei naturale (18):
- în general gingia ataşată are o nuanţă mai deschisă decât cea
marginală, care este mai vascularizată
- gingia marginală şi bosele canine sunt mai deschise la culoare decât
ţesuturile învecinate
- papilele interdentare au o culoare mai intensă
- de o parte şi de alta a frenurilor şi a plicilor alveolo-jugale
vascularizaţia este mai accentuată
La aceste caracteristici generale trebuie adăugate aspectele particulare
ale fiecărui pacient legate de rasă, etnie, etc (11) (fig.8.20)
Fig.8.20. Aspecte cromatice ale gingiei naturale
Pigmenţii gingivali se aplică în tipar dinspre vârfurile papilelor

interdentare către gingia marginală şi apoi spre cea ataşată. Pigmentul se
poate aplica sub formă de pulbere care se fixează cu câteva picături de
monomer lichid (fig.8.21 a) sau poate fi aplicat prin pensulare, după
amestecarea prealabilă a pulberii cu lichidul într-un godeu.
Polimerizarea pigmentului are loc împreună cu pasta acrilică din care
se realizează baza protezei (32,99).
157
a Fig.8.21.a) trusa de pigmenţi,
b b) Aplicarea pigmenţilor în tipar
De asemenea, tot în etapa de introducere a pastei acrilice în tipar

poate fi realizată şi aplicarea unor elemente suplimentare:
- pentru identificarea protezei (fig.8.22a)- se inseră la suprafaţa bazei, în
stratul de acrilat o plăcuţă de celuloid sau de metal pe care este inscripţionat
numele pacientului sau un număr- este o metodă utilizată în special pentru
pacienţii instituţionalizaţi în azile sau cămine de bătrâni cu scopul de a
împiedica pierderea sau schimbarea protezelor între ei, dar şi pentru
identificare în medicina legală (6,80)
Fig. 8.22. a) Elemente de identificare, b) Fire textile pentru simularea vascularizaţiei,
c
c) Reţea metalică pentru armarea extrinsecă a bazei
158
- fire roşii de nylon care sugerează vascularizaţia mucoasei (fig.8.22 b)
- diverse elemente de armare extrinsecă a bazei protezei (reţele metalice,
fibre de carbon, de polietilenă sau de sticlă)(fig.8.22c). Tehnica de realizare a
protezei totale cu baza armată va fi detaliată la capitolul 12.
8.4.2. INTRODUCEREA PASTEI ÎN TIPAR PRIN

TURNARE
Acestă metodă se utilizează în cazul răşinilor acrilice cu fluiditate

crescută (ex. Opti-Cast/ Bredent, Castapress/ Vertex Dental, Aesthetic/
Candulor, etc) care se introduc prin turnare (fig.8.23) în tipare realizate din
hidrocoloizi reversibili (tehnica de lucru este descrisă la capitolul 8.8)
Fig.8.23. Introducerea acrilatului în tipar prin turnare
8.4.3. INTRODUCEREA PASTEI ÎN TIPAR PRIN

INJECŢIE
9
Procedeele moderne de realizare a protezelor mobilizabile se bazează

pe principiul injectării sub presiune a unei mase plastice în tipar, urmată de
polimerizarea acesteia la temperaturi cuprinse între 50-100°C. Pe toată durata
polimerizării presiunea trebuie menţinută constantă. Pentru a
159
compensa contracţia de polimerizare a materialului, această tehnică asigură
injectarea lui continuă în tipar (3).
Dispozitivele de injectare pot fi clasificate în funcţie de două criterii:

1. După modalitatea de acţionare a pistonului
2. După tipul materialul injectat
1. După modalitatea de acţionare a pistonului - pot fi: a. manuale:
Acrypress/QuattroTi, Unipress/Schutz Dental,etc. (fig.8.24)
Fig.8.24. Sisteme de injectare manuala: a) Acrypress, b) Unipress
b. pneumatice: SR-Ivocap/Ivoclar, Microbase/DeTrey, Succes

Injection System/Dentsply, Palajet/Kulzer (fig.8.25)
Fig.8.25. Sisteme de injectare pneumatice: a) Ivocap/Ivoclar, b) Succes Injection

System/Dentsply, c)Palajet/Kulzer
160
2. După tipul materialul injectat
a) Sisteme de injectare a răşinilor autopolimerizabile de generaţie nouă

(cu polimerizare la rece, t<60°C): Palajet/Kulzer, Unipress/Schutz Dental
b) Sisteme de injectare a răşinilor termopolimerizabile (t = 90-100°C)

- cu polimerizare în mediu umed (baie termostat): SR Ivocap/Ivoclar
- cu polimerizare în mediu uscat (cuptor cu microunde): Microbase/DeTrey,
Acron MCI/GC Europe, Succes Injection System/Dentsply
c) Sisteme de injectare a materialelor termoplastice:

Polyapress/Girrbach Dental, The.R.Mo.Free/If Dental, Flexite Injection
System/Flexite Company Succes Injection System/Dentsply (realizarea
protezelor totale din materiale termoplastice este descrisă în capitolul 10).
Tehnica de lucru
❖ Sistemele manuale de injectare

- sunt cele mai simple dispozitive de injectare
- funcţionează pe principiul transformării mişcării de rotaţie în mişcare
de translaţie lentă (pistonul este deplasat prin rotirea unei manete)
- acrilatul în fază plastică „de cocă” (Acrypress) sau lichidă (Unipress)
este introdus într-un cilindru metalic, care apoi se fixează în dispozitivul de
injectare
- prin rotirea manetei, pistonul este deplasat în jos şi împinge răşina din
cilindrul metalic către tipar (fig.8.26)
Fig.8.26. Injectarea manuală a răşinii cu dispozitivul

Unipress/Schutz Dental
161
Sistemele pneumatice de injectare
1. Sisteme pneumatice de injectare a răşinilor autopolimerizabile
În prezent pot fi realizate proteze totale şi din răşini autopolimerizabile
(cu polimerizare la rece, t<60°C) de generaţie nouă (ex. Palapress,
PalaXpress, Palapress Vario/Kulzer) care au proprietăţi comparabile sau chiar
superioare celor termopolimerizabile: stabilitate cromatică în timp, rezistenţă
la încovoiere, la şoc şi elasticitate (3). Ele pot fi introduse în tipar atât prin
presare cât şi prin injectare.
Cel mai cunoscut sistem de injectare pneumatică a răşinilor cu
polimerizare la rece este Palajet/Kulzer (fig.8.27a), elaborat special pentru
realizarea protezelor totale, ce funcţionează pe bază de aer comprimat la
presiunea de 4 atm.
Chiuveta este formată din două jumătăţi tronconice, racordate printr-un
dispozitiv mecanic şi are trei braţe conice dispuse la 120° pe circumferinţa
chiuvetei (fig.8.27 b). Flaconul cu material polimeric fluid este racordat la
chiuvetă printr-o duză, astfel încât polimerul injectat să înlocuiască aerul din
tipar şi să pătrundă în toate detaliile acestuia.
Injectarea se realizează de sus în jos, sub o presiune de 4 atm şi o
viteză de 8mm/s, dar chiuveta se menţine în continuare sub acestă presiune
încă 5 minute, permiţând umplerea completă a tiparului şi refluarea excesului
de material pe canalul de evacuare (3,27).
Fig.8.27. a) Injectorul
Palajet/Kulzer; b) Chiuveta
162
2. Sisteme pneumatice de injectare a răşinilor termopolimerizabile
Caracteristică: compensează contracţia la polimerizare a acrilatelor

termopolimerizabile (la temperaturi de peste 90°C) prin injectarea continuă a
materialului sub presiune pe parcursul polimerizării
a) Sisteme pentru injectarea răşinilor cu polimerizare în mediu umed

(baie termostat)
► Sistemul SR-Ivocap/Ivoclar
După malaxarea mecanică a amestecului pulbere/lichid predozat (fig.8.28a),
cartuşul cu material este ataşat la chiuveta menţinută într-un cadru sub
presiune, apoi întreg ansamblul se fixează la dispozitivul de injectare. Răşina
va fi injectată în tipar timp de 5 minute, cu o presiune de 6 bari (74)(fig.8.28
b,c)
Sistemul de injectare SR-Ivocap permite obţinerea unor proteze cu
a c
Fig.8.28. Injectarea cu sistemul SR-Ivocap/Ivoclar
caracteristici fizice şi clinice excelente, ce prezintă multiple avantaje (36-38):
- pentru medic: nu se produc înălţări ale ocluziei; economie de timp
- pentru pacient: adaptare şi funcţionalitate perfectă, absenţa zonelor
de decubit, structură compactă şi omogenă fără microporozităţi,
rezistenţă foarte bună la fractură
- pentru tehnician: procedeu sistematic uşor de parcurs, absenţa
contactului cutanat direct cu răşina, nu sunt necesare reechilibrări
ocluzale finale, lustruire optimă asigurată, rezistenţă la fractură,
economie de timp (tot procedeul - injectare, polimerizare, răcire -
durează 1 oră)
163
b) Sisteme pentru injectarea răşinilor cu polimerizare în mediu uscat
(cuptor cu microunde)
* Sistemul Microbase/DeTrey
Utilizează o răşină poliuretanică monocomponent-pastă predozată în capsule
de 56g (doză unică), ce conţine 54% umplutură anorganică (pulbere microfină
de sticlă- SiO2- cu grad mare de dispersie) şi organică (pulbere de polimer),
fiind armată şi cu fibre organice (3,40). Dinţii artificiali se prelucrează cu freza
în zona cevicală şi apoi se aplică un strat de adeziv pentru a asigura legatura
cu baza poliuretanică a protezei. Cartuşul cu răşină este introdus în
dispozitivul metalic de injecţie (care este fixat pe chiuvetă), apoi chiuveta se
introduce în presă (fig.8.29). Injectarea are loc la o presiune de cel puţin 5,5
bari şi durează 20 de minute (53).
Avantaje
- omogenitate optimă a materialului datorită faptului că este mono-
component-pastă
- economie de material şi de timp
- nu conţine MMA, deci riscul de apariţie a alergiilor este minim
Fig.8.29. Injectarea cu sistemul

Microbase/DeTrey
164
* Sistemul Success Injection System/Dentsply
Dispozitivul este foarte asemănător ca şi construcţie cu Microbase,

diferenţa constând în faptul că este mult mai versatil, deoarece poate fi utilizat
pentru injectarea oricărui tip de material polimeric, predozat sau nu: răşini
termopolimerizabile în mediu umed sau uscat, materiale termoplastice, siliconi
pentru rebazări (96).
Tehnica de lucru este următoarea (ex. pentru răşina Lucitone 199/

Denstply:
- se amestecă puberea cu lichidul timp de 15 secunde, se acoperă

godeul şi se lasă 6 minute
- pasta este introdusă în cartuşul de injectare (cantitatea maximă care
încape este 38g pulbere/17,5 ml lichid)
- cartuşul este introdus în chiuvetă, apoi aceasta este fixată în dispozitivul de
injectare (fig.8.30)
- presiunea se menţine încă 60 de secunde după terminarea injectării
Fig.8.30. Injectarea cu sistemul Succes Injection System/Dentsply
Avantaje
- economie de timp
- Injectarea cu aer comprimat asigură pătrunderea continuă şi
completă a materialului în detaliile cele mai fine ale tiparului
- un sistem versatil, care poate fi utilizat în combinaţie cu orice tip de
răşină
165
8.5. POLIMERIZAREA PASTEI POLIMERICE
Definiţie: polimerizarea este reacţia chimică de unire a monomerului cu

polimerul, în urma căreia se formează lanţuri macromoleculare. Prin
polimerizare pasta acrilică trece din faza plastică în faza solidă.
Polimerizarea se desfăşoară în 3 etape:

- iniţierea (catalizatorul desface monomerul în radicali liberi)
- dezvoltarea (radicalii liberi se unesc formând formând lanţuri
macromoleculare)
- stoparea (creşterea lanţului macromolecular se opreşte prin
epuizarea radicalilor liberi)
În funcţie de condiţiile în care se desfăşoară, polimerizarea poate fi:

^Polimerizare la rece - pentru răşinile autopolimerizabile (autoplaste)
>Polimerizare la cald - pentru răşinile termopolimerizabile
• în mediu umed
• în mediu uscat (cuptor cu microunde)
^Polimerizare la cald şi presiune - pentru răşinile
barotermopolimerizabile
8.5.1. Polimerizarea la rece (autopolimerizarea)
Autopolimerizarea este o reacţie de polimerizare exotermă ce are loc

fără ca materialul să necesite un aport energetic extern pentru iniţierea ei, fiind
declanşată la contactul dintre pulbere (polimerul) şi lichid (monomerul). Viteza
reacţiei de autopolimerizare este dependentă de raportul pulbere/lichid (4).
Răşina acrilică autopolimerizabilă în faza plastică (de „cocă”) este
introdusă în tipar, apoi chiuveta se întroduce în presă. În faza de întărire,
materialul polimerizează sub presiune maximă în aproximativ 6 minute, dar se
recomandă menţinerea chiuvetei sub presiune timp de 20 minute. Chiuveta se
lasă să se răcească lent, însă transformarea completă a monomerului în
polimer, cu un procent de 3% monomer rezidual, se produce abia în 24 de ore
(3).
În cazul răşinilor autopolimerizabile de generaţie nouă (ex.
Palapress/Kulzer, NovoPress Plus, Castapress, Castavaria, Castavite/Vertex
166
Dental etc.) polimerizarea plastică la rece are loc la temperatura cuprinsă între
45°C - 55°C (maxim 60°C) şi presiunea de 2-3 atm, timp de 10-30 minute în
dispozitivul de polimerizare (ex. Palamat Practic EL T/Kulzer, PolyCure
25/Vertex Dental, Polimat/Technodent, Baro 2000/Caloris, etc)(26) (fig.8.31)
Fig.8.31. Dispozitive de polimerizare a răşinilor

autopolimerizabile
8.5.2. Polimerizarea la cald (termopolimerizarea)
8.5.2.I. Termopolimerizarea cu căldură umedă
Este cea mai utilizată metodă de termopolimerizare la noi în tară,

deoarece nu necesită o dotare specială a laboratorului, iar temperaturile sunt
mai uşor de controlat. Căldura necesară termopolimerizării se obţine
167
prin introducerea chiuvetei (aflată în ringul metalic) într-o baie de apă, a cărei
temperatură se ridică la maxim 100°C cu ajutorul unei surse de căldură,
respectând regimul termic de polimerizare ales (fig.8.32).
Fig.8.32. Termopolimerizarea cu căldură umedă

Reacţia de polimerizare fiind exotermă, se eliberează o cantitate de
căldură de 30-40°C, care se adaugă la temperatura de încălzire a tiparului (60-
65°C). Cele două valori adunate nu trebuie să depăşească 100,8°C,
temperatură la care monomerul începe să fiarbă. Dacă acest lucru nu este
respectat, se obţine un acrilat poros, cu proprietăţi biologice şi mecanice
precare.
Există mai multe regimuri termice de polimerizare (14):

- polimerizarea rapidă - chiuveta se introduce în apă la 65°C şi se menţine la
această temperatură 60 minute (pentru a evita formarea de incluziuni de aer
în structura acrilatului în urma evaporării monomerului), apoi temperatura se
ridică la 100°C, unde se menţine 60 minute
- polimerizarea lentă 1 - chiuveta se introduce în apă rece, apoi se ridică
temperatura la 65°C timp de o oră, unde se menţine o perioadă de 8 ore, chiar
48 ore, pentru a asigura difuzarea completă a monomerului în polimer
- polimerizarea lentă 2 - chiuveta este introdusă în apă rece, apoi
temperatura este ridicată progresiv (30 minute) la 65°C, unde se menţine timp
de 1 oră. Apoi se ridică din nou progresiv de la 65°C la 100°C în 30 minute,
unde se menţine timp de 30 minute (fig.8.33).
Indiferent de regimul de polimerizare, răcirea trebuie să decurgă lent, timp de
8-48 ore. O răcire prea rapidă poate determina apariţia de tensiuni
168
interne în grosimea materialului, care pot duce la deformări ale protezei în
timpul prelucrării mecanice finale (69).
Fig.8.33. Regimul termic de polimerizare lentă (2 ore şi

jumătate)
Respectarea regimului de termopolimerizare se impune cu stricteţe,

deoarece abaterea de la el, mai ales la început duce la modificări în structura
piesei protetice din acrilat.
Polimerizarea este o reacţie exotermă, cu eliberare de căldură (30 -
40°C), care se însumează la temperatura din baia de apă în care se află
tiparul. Din acestă cauză temperatura de încălzire nu trebuie să depăşească
brusc 60-65°C, deoarece adunată cu căldura eliberată din reacţie ar depăşi
100,8°C, temperatură la care monomerul fierbe şi se volatilizează, creând
porozităţi în acrilat.
Prezenţa microporozităţilor determină scăderea semnificativă a
rezistenţei mecanice, creşte permeabilitatea la lichidul şi flora microbiană din
mediul oral. În plus, proteza va prezenta monomer rezidual care este toxic şi
alergen. Cu alte cuvinte dacă nu se respectă regimul de termopolimerizare,
toată munca de până acum este compromisă şi trebuie luată de la capăt (52).
8.5.2.2. Termopolimerizarea cu căldură uscată (cuptor cu

microunde)
Mecanismul de acţiune al microundelor se bazează pe creşterea

energiei interne a polimerului cauzată de creşterea agitaţiei moleculare,
urmată de încălzirea consecutivă a materialului (69).
Sistemele care utilizează acest tip de polimerizare (Microbase/
DeTrey, Acron MCI/GC Europe, Success™ Microwave L-199®/Dentsply) au
chiuvete speciale, realizate din mase plastice armate cu fibre de sticlă,
169
permeabile pentru microunde (96).
După injectarea răşinii în tipar, chiuveta este aşezată pe platoul rotativ
al cuptorului cu microunde (fig.8.34). Durata polimerizării variază de la un
sistem la altul: 7 minute/Microbase, 3 minute/Acron MCI, 15 minute/Success
Microwave. Răcirea se desfăşoară în aer, timp de o oră, apoi în apă rece timp
de 30 minute.
Fig.8.34. Polimerizarea în cuptorul cu microunde Micromat/DeTrey
8.5.3. Termobaropolimerizarea (la cald ş i presiune)
Se deosebeşte de termopolimerizarea clasică prin faptul că aparatul

utilizat, termobaropolimerizatorul (fig.8.35) (ex. Polyquick,/Wassermann,
Presstherm/ Bego, Palamat/Heraeus Kulzer), asigură pe lângă o încălzire
uniformă şi exercitatea unei presiuni asupra sistemului model-răşină-chiuvetă,
de aceea ringul nu mai este necesar.
Fig.8.35.Termobaropolimerizatoare
170
Această metodă de termopolimerizare asigură un randament ridicat de
transformare a monomerului în polimer, reduce semnificativ procentul de
monomer rezidual şi în consecinţă se evită apariţia incluziunilor de aer în
material. Monomerul rezidual şi incluziunile de aer reprezintă zone de
concentrare a tensiunilor mecanice în material şi potenţiale puncte de iniţiere
a fracturii protezei (3).
În cazul răşinilor introduse în tipar prin injectare, polimerizarea lor poate
avea loc după umplerea completă a tiparului, într-un dispozitiv separat cu
căldură umedă sau uscată, sau se poate desfăşura concomitent cu procesul
de injectare, aşa cum este cazul sistemului SR Ivocap/Ivoclar, care este
prevăzut cu o baie de termostatare cu apă încălzită electric şi un dispozitiv de
reglare a temperaturii (fig.8.36 a)
Fig.8.36.SR Ivocap/Ivoclar: a) Baia de termostatare; b) Polimerizarea dirijata
După injectarea materialului în tipar cu presiunea de 6 atm, timp de 5

minute, unitatea de injectare este introdusă în baia de polimerizare, unde se
menţine 35 minute la 95-98°C. Forma chiuvetei permite dirijarea polimerizării
de jos în sus, astfel încât pe măsură ce acrilatul polimerizează şi se contractă,
materialul nepolimerizat este injectat continuu prin partea de sus a chiuvetei,
unde este incă în fază plastică (fig.8.36 b).
Răcirea se face timp de 20 minute în apă rece, cu menţinerea presiunii
de injectare constante în primele 10 minute (36,74).
171
8.6. DEZAMBALAREA PROTEZEI
Definiţie: dezambalarea este operaţia de îndepărtare a protezei finite

din tipar prin spargerea pereţilor acestuia.
- două spatule sau aparat special de desfăcut chiuveta

- cuţit sau foarfece pentru tăiat gipsul
- soluţie pentru îndepărtarea urmelor de gips de la suprafaţa protezei
(citrat de sodiu 30%, Dentaclean/Bredent,etc.)
- apă
- perie aspră
Tehnică:
- după ce s-a răcit complet, chiuveta se desface fie introducând două spatule
între cele două jumătăţi (fig.8.37), fie utilizând un aparat special care fixează
cu câte o menghină fiecare jumătate şi le desprinde una de cealaltă acţionând
un şurub helicoidal (52)
Fig.8.37. Desfacerea chiuvetei cu ajutorul a două spatule
- gipsul împreună cu proteza se îndepărtează din chiuvetă cu ajutorul unei

prese sau prin ciocănire uşoară şi atentă la baza chiuvetei (fig.8.38); manevra
este mai uşoară dacă pereţii interni ai chiuvetei au fost izolaţi cu o substanţă
grasă înainte de ambalare
172
Fig.8.38. Eliberarea gipsului împreună cu proteza din chiuvetă
Fig.8.39. Degajarea protezei: a) prin

secţionarea gipsului, b) prin spargerea
ghipsului cu
cleştele special
- degajarea protezei se face prin secţionarea gipsului cu un instrument tăios
sau cu o cleşte special pentru gips; acestă operaţie trebuie efectuată cu
atenţie pentru a nu deteriora proteza şi pentru a recupera modelul funcţional,
care va fi util în etapele de verificare şi remontare a protezei (fig.8.39)
- pentru îndepărtarea eventualelor urme de ghips aderente de pe suprafaţa
protezei se poate utiliza un jet de vapori sub presiune sau se introduce proteza
în soluţie de citrat de sodiu 30% pentru câteva ore (fig.8.40)
Fig.8.40.Îndepărtarea urmelor aderente de gips prin imersie în soluţie de citrat de sodiu 30%
173
- apoi proteza se spală cu o perie aspră, sub jet de apă
- dacă izolarea a fost efectuată corect, se obţine o proteză fără urme
aderente de gips, cu suprafaţa netedă, lucioasă, care necesită o prelucrare
finală minimă
- dacă izolarea s-a realizat cu lacuri siliconice în faza de ambalare, la
dezambalare pelicula subţire de la suprafaţa protezei se desprinde extrem de
uşor, lăsând o suprafaţă netedă, lucioasă, care nu necesită prelucrare
mecanică (95)(fig.8.41)
Fig.8.41. Desprinderea lacului siliconic de pe suprafaţa proteze
8.7. PRELUCRAREA MECANICĂ
Prelucrarea mecanică a protezelor totale se realizează cu instrumentar

rotativ şi cuprinde trei etape: i Planarea * Netezirea - Lustruirea
8.7.1. PLANAREA
Scop: îndepărtarea plusurilor de acrilat de pe suprafaţa externă a protezei

- freze pentru prelucrat acrilatul (fig.8.42)
- pietre cu granulaţie mare
- benzi abrazive
- micromotor
174
Fig.8.42. Instrumente pentru prelucrat acrilat
Tehnica:
Plusurile de acrilat, existente de obicei la nivelul marginilor (zona de
unire a celor două jumătăţi ale chiuvetei), se îndepărtează cu freze pentru
prelucrat acrilatul şi cu pietre abrazive acţionate de micromotor. Se detaşează
întâi fragmentele mai mari de la nivelul marginilor (fig.8.43), apoi se
îndepărtează asperităţile de pe suprafaţa externă a protezei. Resturile mai
mici de răşină de la nivelul marginilor pot fi îndepărtate cu o bandă abrazivă
montată în mandren, la turaţie redusă.
Este recomandat ca aceste manopere să se realizeze în incinte închise
şi prevăzute cu sistem de aspiraţie a pulberilor fine rezultate din prelucrare,
pentru a evita inhalarea lor de către tehnicianul dentar.
Fig.8.43. Îndepărtarea plusurilor de acrilat de la nivelul marginilor

protezei
Instrumentarul rotativ utilizat trebuie să fie activ şi bine centrat, iar în
175
timpul prelucrării nu trebuie exercitate presiuni pe suprafaţa protezei,
deoarece s-ar degaja o cantitate suplimentară de căldură care, cumulată la
cea produsă prin frecarea instrumentului rotativ la 3000 de turaţii, ar determina
deteriorarea („arderea”) acrilatului (3).
În cazul protezelor realizate prin injecţie, în etapa de planare se
îndepărtează şi excesul de material polimerizat pe traseul canalului de
injectare a pastei polimerice, prin secţionarea lui cu un disc diamantat
(fig.8.44)
Fig.8.44. Surplusul de material polimerizat în canalul de injectare a pastei polimerice
8.7.2. NETEZIREA
Scop: îndepărtarea defectelor mici, aciforme, de pe suprafaţa internă

a protezei, prelucrarea mai fină a marginilor, a ambrazurilor, precum şi
desăvârşirea prelucrării suprafeţei externe

- instrumentar abraziv rotativ de diverse forme şi dimensiuni (freze, pietre şi
benzi abrazive)
- micromotor
Tehnică
- se procedează din aproape în aproape, de-a lungul marginilor protezei, întâi
cu frezele pentru prelucrat acrilatul, apoi urmează netezirea fină cu frezele,
pietrele şi benzile abrazive cu granulaţii din ce in ce mai fine - există o varietate
extrem de bogată de instrumente abrazive, având partea activă de diferite
forme şi dimensiuni, adaptabile configuraţiei individuale a oricărei situaţii
176
clinice: freze diamantate cilindrice, sferice, în formă de pară, de flacară,
etc.(fig.8.45)
Fig.8.45. Freze diamantate pentru

netezire (Diacrylic grinding
tool/Bredent)
- marginile şi incizurile corespunzătoare frenurilor şi plicilor alveolo-jugale pot

fi netezite şi finisate optim cu ajutorul frezelor diamantate ce au un design
special conceput în acest scop (fig.8.46)
Fig.8.46. Netezirea la nivelul marginilor şi incizurilor
- netezirea la nivelul papilelor interdentare şi a ambrazurilor cervicale este uşor

de obţinut cu ajutorul frezelor diamantate în formă de flacără, iar pentru
versanţii externi ai şeilor poate fi utilizată o freză diamantată universală
(fig.8.47)
177
Fig.8.47. Netezirea la nivelul papilelor interdentare şi a versanţilor externi
- netezirea finală se poate realiza cu benzi abrazive montate la motorul

orizontal sau cu gume abrazive montate la micromotor (fig.8.48)
Fig.8.48. Netezirea cu benzi şi gume abrazive
Dacă se doreşte obţinerea unor individualizări cromatice ale protezei

şi acestea nu au fost făcute în etapa de introducere a acrilatului în tipar, ele
se pot realiza acum, între faza de netezire şi cea de lustruire finală a protezei.
În acest scop se utilizează acrilate autopolimerizabile (Palamed
Acrylic Shade Modifiers/Heraeus Kulzer) sau fotopolimerizabile ce nu conţin
cadmiu (Dentacolor creactive Photocuring Colorfluids/Heraeus Kulzer).
Tehnica este simplă şi rapidă (33,99):
- se pensulează monomer pe suprafaţa externă a protezei, în zona care
urmează a fi pigmentată
- cu pensonul umed se aplică polimer roz-pal (peste bosele radiculare)
şi roşu (peste mucoasa alveolară şi lateral de inserţile frenurilor şi ale
plicilor)
178
- gingia liberă, papilele şi gingia ataşată rămân la culoarea de bază
(fig.8.49)
- se polimerizează sub presiune sau se fotopolimerizează (funcţie de
materialul utilizat pentru pigmentare) respectând indicaţiile
producătorului
Fig.8.49. Individualizarea cromatică a gingiei artificiale cu răşini

fotopolimerizabile
8.7.3. LUSTRUIREA
Este etapa finală a prelucrării, în care se urmăreşte obţinerea unor

suprafeţe externe lucioase (faţa mucozală a protezei nu se lustruieşte).
Scop:
- profilactic - favorizează alunecarea părţilor moi periprotetice
- previne lezarea mucoasei
- igienic - împiedică aderarea şi stagnarea alimentelor pe suprafaţa
protezei

- pastă abrazivă de lustruit pe bază de pulbere fină de piatră ponce sau
cuarţ, oxid de siliciu sau de oxid de aluminiu; există paste de lustruit care
conţin şi agenţi antimicrobieni cu efect antifungic, antiviral şi antibacterial (ex.
Dentaclean Pumice/Bredent)
- perii circulare
- conuri, cilindri şi filţuri de pâslă
- puful de bumbac
- discuri din piele de bivol
- micromotor
179
- motor orizontal
Tehnica:
- pasta de lustruit este acţionată pe suprafaţa protezei cu ajutorul

instrumentelor rotative acţionate de motorul orizontal de laborator: perii
circulare din păr de capră, filţuri şi conuri din bumbac sau lână (fig.8.50)
Fig.8.50. Lustruirea suprafeţei externe cu pastă şi instrumentar rotativ
- lustruirea se face din aproape în aproape, cu pauze, pentru a preveni

modificarea acrilatului din cauza căldurii produse prin frecare
- trebuie acordată atenţie maximă prizei corecte a protezei de către
tehnician în timpul lustruirii; dacă nu este ţinută foarte bine, ea poate fi smulsă
de către instrumentarul rotativ şi deteriorată
- se recomandă ca lustruirea să se realizeze cu proteza pe model pentru a
evita deformarea acesteia şi a permite exercitarea unei presiuni suficiente în
timpul lustruirii cu conuri, cilindri sau discuri din pâslă (filţuri) sau perii rotative
asupra tuturor feţelor externe al protezei. Astfel nu există riscul de a modifica
versantul intern, mucozal al marginilor protezei şi în acest fel nu impietează
asupra închideri marginale.
- pentru lustruirea zonelor mai puţin accesibile, cum sunt cele de la nivelul
papilelor interdentare şi a ambrazurilor, se recomandă periuţe mici, în formă
de stea sau roată (fig.8.51). Unghiul de acţiune al periuţei trebuie modificat
constant pentru a pătrunde în toate spaţiile interproximale şi a nu produce
modificări la nivelul papilelor (3)
180
Fig.8.51. Lustruirea la nivelul papilelor şi ambrazurilor interdentare
- luciul final se obţine cu puful circular montat la motorul orizontal, fără pastă,
sau cu discuri din piele, care realizează o lustruire „rece” (la viteze mici, de
până la 1500 RPM, pentru a evita încălzirea acrilatului)(95)(fig.8.52)
Fig.8.52. Lustruirea finală cu puful de bumbac şi discuri de piele
- După lustruirea finală, proteza se spală cu apă, se dezinfectează şi se trimite

în cabinet în apă, într-un vas cu capac. Pierderea apei din acrilat, dacă se lasă
în aer liber, nu poate fi compensată şi duce la modificări de volum şi formă
care compromit adaptarea pe câmpul protetic şi stabilitatea statică şi dinamică
a protezei (fig.8.53).
Fig.8.53. Proteza finală se dezinfectează şi se trimite în cabinet
181
8.8. REALIZAREA PROTEZEI TOTALE IN TIPAR
DE HIDROCOLOID REVERSIBIL
Utilizarea tiparului din hidrocoloizi reversibili este o tehnică

alternativă la metoda convenţională de ambalare cu gips, ce oferă
următoarele avantaje:
- economie de timp (procedeul durează aproximativ 100 de minute)
- cost redus
- proteza obţinută are o adaptare foarte bună şi suprafaţa externă
netedă, ce necesită o prelucrare finală minimă
Materiale şi instumentar necesar:

- chiuvetă-conformator specială pentru această tehnică, din material
plastic, prevăzută cu două categorii de orificii: unele în partea superioară
(pentru introducerea hidrocoloidului reversibil) şi altele lateral, pentru turnarea
răşinii în tipar
- hidrocoloid reversibil pe bază de agar-agar (ex.Bre-Gel/Bredent,
Castagel/Vertex Dental, etc)
- răşină acrilică polimerizabilă la rece (ex.Dentaplast Opti-
Cast/Bredent, Castapress/Vertex Dental)
- lichid izolator (ex.Isoplast/Bredent, Divosep/Vertex Dental)
- termobaropolimerizator
Tehnica de lucru (pentru acrilatele Castapress/Vertex Dental (90): Pregătirea
pentru ambalare
♦ Se fixează macheta de model prin lipire cu ceară fiebinte în 2-3 puncte,
pentru a împiedica pătrunderea masei de ambalat (hidrocoloidului
reversibil) între machetă şi model
* Se hidratează modelul prin imersie în apă timp de 2-3 minute (fig.8.54)
182
Fig.8.54. Pregătirea machetei şi a modelului pentru ambalare
183
Ambalarea
+ modelul împreună cu macheta se fixează pe capacul chiuvetei, după care
aceasta se închide
* se lichefiază hidrocoloidul reversibil (prin încălzire) şi se toarnă în chiuvetă
până la umplerea completă a acesteia (fig.8.55)
Fig.8.55. Fixarea modelului cu macheta pe capacul chiuvetei şi

introducerea gelului
*■ se introduce chiuveta în apă rece şi se lasă timp de 30 minute (pentru
răcirea şi solidificarea gelului)
Realizarea tiparului
<#> Se deschide chiuveta şi se îndepărtează modelul împreună cu
macheta, cu mare atenţie, pentru a nu deteriora tiparul (fig.8.56)
♦ Se îndepărtează macheta de pe model; dinţii artificiali se desprind din
Fig.8.56. Îndepărtarea modelului cu macheta din tipar

machetă şi se introduc într-un dispozitiv special prevăzut cu sectoare
pentru a putea fi uşor identificaţi după spălarea urmelor de ceară
(fig.8.57a); modelul este spălat cu apă fierbinte pentru îndepărtarea cerii
(97)
184
♦ Se fac retenţii sub formă de şanţuri pe faţa mucozală a dinţilor artificiali,
după care se repoziţionează în tipar (fig.8.57 b,c)
♦ Se izolează modelul, se repoziţionează în tipar şi se închide chiuveta
(fig.8.58)
a
Fig.8.57. Pregătirea şi repoziţionarea dinţilor artificiali în tipar
Fig.8.58. Modelul se izolează şi se repoziţionează în tipar

Prepararea acrilatului şi introducerea în tipar
# se dozează monomerul si polimerul (1 Oml lichid/15g pulbere), se amestecă
timp de 20 secunde, după care se toarnă în tipar în fir subţire şi continuu
(fig.8.59 a)
Polimerizarea
Fig.8.59. a) Turnarea acrilatului în tipar; b) Termobaropolimerizarea
185
-#• Polimerizarea are loc la temperatură scăzută (50-60°C) şi presiune de 23
atm, timp de 30 minute (fig.8.59 b)
Fig.8.59. a) Turnarea acrilatului în tipar; b) Termobaropolimerizarea
186
Dezambalarea protezei
* se deschide chiuveta şi se eliberează din tipar proteza împreună cu

modelul, prin secţionarea gelului (fig.8.60)
♦ hidrocoloidul reversibil se spală şi se depozitează pentru a fi reutilizat
ulterior
Fig.8.60. Proteza finala după dezambalare
Prelucrarea mecanică
# Se secţionează tijele rezultate în urma polimerizării răşinii în canalele de

turnare, apoi proteza se netezeşte şi se lustruieşte după tehnica descrisă
la capitolul 8.7 (fig.8.61)
Fig.8.61. Prelucrarea mecanică a protezei
187
8.9. VERIFICAREA ŞI REMONTAREA
PROTEZELOR ÎN ARTICULATOR
Erorile ocluzale sunt cea mai frecventă cauză a disconfortului cauzat

de proteza totală şi a lipsei de acceptare a acesteia de către pacient (75). Din
păcate acest aspect este ignorat adesea de practicieni, ei retuşând faţa
mucozală şi marginile protezei, considerându-le pe acestea drept cauză a
ulceraţiilor mucoasei şi a disconfortului acutat de pacient (10).
Încă din 1987 Firtell işi exprima regretul că foarte puţini specialişti
realizează remontarea protezelor în articulator pentru efectuarea ajustărilor
necesare, deşi acest procedeu este recomandat în majoritatea tratatelor şi
manualelor drept cea mai corectă metodă de a asigura confortul pacientului şi
adaptarea lui rapidă cu noua proteză (22). În ţara noastră, din pacate, până la
ora actuală mulţi practicieni nu au avut nici măcar un contact pur teoretic cu
noţiunea de “remontare”...
Contactele premature se detectează intraoral cu hârtie de articulaţie,
iar după îndepărtarea lor se înregistrează rapoartele ocluzale în relaţie
centrică cu ajutorul cerii de ocluzie.
Protezele se aplică apoi pe modelele funcţionale (care trebuie
recuperate intacte la dezambalare!) şi se remontează în acelaşi articulator în
care au fost realizate machetele (fig.8.62). Eventualele erori ocluzale apărute
în timpul introducerii pastei acrilice şi a polimerizării ei se evidenţiază prin
absenţa contactului dintre tija şi plăcuţa incizală şi trebuie eliminate prin şlefuiri
selective statice şi dinamice.
Fig.8.62. Remontarea protezelor cu modelele funcţionale in articulator
188
❖ În ocluzia centrică: se plasează hârtie de articulaţie pe ambele
hemiarcade şi se închide articulatorul în relaţie centrică (RC) până când doar
dinţii laterali vin în contact (frontalii trebuie să nu fie în contact). Dacă în
intercuspidare maximă (IM) apar marcaje pe un număr mic de dinţi, ele sunt
contacte premature şi se îndepărtează prin şlefuire cu pietre abrazive mici la
nivelul foselor, nu al cuspizilor. Se repetă operaţia până se obţin contacte
dentare uniform repartizate pe toată arcada în relaţie centrică (3).
❖ În mişcările de laterotruzie se urmăreşte obţinerea de contacte
echilibrate atât pe partea activă cât şi pe cea de balans. Se aplică hârtie de
articulaţie pe ambele hemiarcade şi se efectuează mişcări de laterotruzie
(fig.8.63). În cazul interferenţelor ocluzale pe partea activă se şlefuiesc
versanţii interni ai cuspizilor vestibulari maxilari şi linguali mandibulari (regula
BULL: buccal upper, lingual lower). În cazul interferenţelor pe partea de
balans, se reduc versanţii interni ai cuspizilor palatinali maxilari şi vestibulari
mandibulari (regula LUBL- lingual upper, buccal lower)(8,23).
Fig.8.63. Şlefuire selectivă pentru echilibrarea ocluzală în laterotruzie
189
❖ În mişcările de protruzie (fig.8.64 a): se plasează hârtie de articulaţie şi
se execută mişcări de propulsie cu ajutorul articulatorului. Dacă apar contacte
premature se realizează şlefuiri selective după regula DUML - distal upper,
mesial lower (versanţii distali ai cuspizilor maxilari şi cei meziali ai cuspizilor
mandibulari)
După şlefuire se reconturează uşor suprafeţele ocluzale prelucrate şi
a b
Fig.8.64. a) Depistarea contactelor premature în protruzie; b) Proteze remontate - vedere
dinspre oral a rapoartelor ocluzale
se lustruiesc cu polipanturi.
Avantajele remontării protezelor în articulator pentru reechilibrarea

ocluzală:
- adaptarea protezei pe câmpul protetic este mult mai bună
- confortul pacientului este sporit
- eficienţa masticatorie este mai mare
- oferă practicianului o vizibilitate mult mai bună asupra ocluziei, cu
acces direct şi dinspre oral (fig.8.64 b)
190
9.
REOPTIMIZĂRILE
PROTEZEI
TOTALE
9.1. CĂPTUŞIRE
A
9.2. REBAZAREA
9.3. REPARAŢII 9
Protezele mobilizabile aplicate în cavitatea orală sunt supuse diferitelor

solicitări mecanice din timpul masticaţiei, dar în acelaşi timp acţionează şi ele
asupra câmpului protetic producând, după un timp, modificări ale substratului
osos (atrofii, resorbţii) ce au drept consecinţă instabilizarea protezelor.
Protezele totale pot suferi fracturări ale bazei, marginilor sau dinţilor
artificiali, iar în urma modificării în timp a câmpului protetic pot apărea
nepotriviri evidente între suprafaţa zonei de sprijin şi suprafaţa internă a
protezei, ceea ce afectează serios menţinerea şi stabilitatea ei. In aceste
situaţii, se impun refacerea integrităţii protezelor şi restabilirea contactului
intim cu suprafaţa câmpului protetic.
Reoptimizarea protezei totale poate consta în:
- căptuşire (engleză-re//ne)-readaptarea protezei la câmpul protetic
prin aplicarea unor materiale reziliente sau dure pe faţa mucozală a acesteia
- rebazare (engleză- rebase) - înlocuirea totală a bazei protezei cu una
nouă, utilizând şeile şi arcada artificială de la proteza veche, fără a modifica
relaţiile ocluzale
- reparaţie (engleză- repaii)- refacerea funcţionalităţii unei proteze la
191
care s-a fisurat/fracturat baza sau s-a desprins un dinte artificial
192
9.1. CĂPTUŞIREA
Definiţie: Căptuşirea constă în adăugarea unui strat nou de material pe
suprafaţa mucozală a protezei după o perioadă de utilizare a acesteia.
Biomaterialele utilizate pentru pentru căptuşire pot fi
autopolimerizabile, termopolimerizabile, fotopolimerizabile şi polimerizabile în
cuptoare cu microunde.
Scop: refacerea paralelismului dintre câmpul protetic şi proteză,
pierdut în urma proceselor de resorbţie şi atrofie a crestelor edentate.
Indicaţii:
- deficienţe de menţinere a protezei totale
- resorbţii şi atrofii accelerate ale câmpului protetic
Contraindicaţii:
- relaţii intermaxilare înregistrate incorect
- marginile protezei supradimensionate
- proteze foarte vechi, cu acrilatul „îmbătrânit”
- proteze cu reparaţii multiple în antecedente
Optimizarea prin căptuşire poate avea caracter de durată (maxim doi

ani) sau temporar (3-8 zile).
Materialele utilizate la căptuşirea de durată pot fi:
Răşini:
❖ Castavaria, Castavite, Castapress, Castaquick, (Vertex Dental)-
răşini autopolimerizabile (30 minute la 55°C şi 2.5 bar) indicate pentru
reparaţii şi căptuşiri (fig.9.1)
❖ Vertex Self Curing (Vertex Dental)- răşină autopolimerizabilă (30 minute la

55°C şi 2.5 bar) indicate pentru reparaţii şi căptuşiri
Fig.9.1. Gama de răşini pentru reparaţii şi căptuşiri a firmei Vertex Dental
193
❖ Resilit-S (Erkodent) - material rezilient, PMMA, polimerizabil la 40- 500C,
timp de 6-7 minute, sub presiune de 2-6 atm.;
❖ Supersoft (GC America) - material rezilient pentru proteze, PMMA termo-
baro-polimerizabil;
❖ Nature-Cryl (GC America) - răşină autopolimerizabilă pentru reparaţii şi
căptuşiri prin tehnica directă
❖ GC Reline Material (GC America) - răşină autopolimerizabilă pentru
căptuşiri directe
❖ Elite hard relining (Zhermack) - răşină autopolimerizabilă pentru căptuşiri
prin metoda directă
Fig.9.2. a)GC Reline Material , b) Elite hard Relining (Zhermack)
❖ Polydur (Girrbach) - material pentru optimizarea protezelor din Polyan

(termoplast prelucrat prin tehnologia de injectare-turnare);
❖ Selectaplus K (DeTrey) - material pentru căptuşiri, rebazări şi reparaţii,
PMMA polimerizabil la 400C, timp de 10 minute, sub presiune de 2-3 atm.
❖ Triad Liteline (DeTrey) - răşină diacrilo-compozită rezilientă pentru
căptuşire directă şi indirectă, uretandimetacrilat fotopolimerizabil;
❖ Triad Dualine (DeTrey) - răşină diacrilo-compozită pentru căptuşire
directă şi indirectă, uretandimetacrlat iniţial auto-(3 minute) şi ulterior, foto-
polimerizabil, timp de 5 minute cu instalaţia Triad 2000;
❖ Paladur (Heraeus/Kulzer) - pentru reparaţii şi căptuşiri de durată, PMMA
autopolimerizabil sau în 10 minute la 450C şi sub presiune de 2 atm.;
❖ SR-Ivolen (Ivoclar) - PMMA polimerizabil la rece, utilizat pentru
optimizarea protezelor mobile;
194
❖ Pro Base Cold (Ivoclar) - PMMA polimerizabil la rece, utilizat pentru
optimizarea protezelor mobile;
❖ Novodur (Novodent) - material pentru optimizări prin căptuşire de durată,
PMMA polimerizabil la rece;
❖ Ufi Gel (Voco) - rezilient, PMMA polimerizabil la presiune de 1 atm., la 370 C
timp de 7 minute;
B. Siliconi :
❖ Mollosil (Detax) - silicon de condensare rezilient;
❖ Mollosil Plus (Detax) - silicon de adiţie utilizat pentru căptuşirea de durată
cu întărire în 5-6 minute, prezintă un primer cu adeziune la toate acrilatele,
dintr-un ambalaj se realizează 5-7 rebazări la maxilar sau 7-10 la
mandibulă;
❖ Molloplast-B (Detax) -material rezilient siliconat, pentru căptuşiri de durată
prin metoda indirectă
❖ GC Reline Silicone (GC America) - silicon autoplimerizabil pentru căptuşiri
directe temporare (6-12 luni)
GC RELINE" SOFT
EXTRA SOFT
ULTRA SOFT
Silicone Relining Material
Fig.9.3. Mollosil Plus, GC Reline
❖ Permaflex (Kohler) - material rezilient pe bază de dimetil-polisiloxan

(silicon de adiţie) monocomponent, pentru căptuşiri indirecte (în
laborator) de durată;
❖ Ufi Gel P (Voco) - silicon de condensare, rezilient, care rămâne moale,
livrat în cartuşe cu paste predozate;
❖ Ufi Gel C (Voco) - silicon de adiţie, livrat în cartuşe, rezilient pentru
căptuşiri temporare şi de durată.
❖ Vertex Softsil 25 (Vertex dental) - silicon pentru căptuşiri prin metoda
directă şi indirectă
195
Elite Soft Relining (Zhermack)- silicon de adiţie pentru căptuşiri
permanente prin metoda directă şi indirectă
Fig.9.4. a) Vertex Softsil 25, b) Elite Soft Relining
Ca materiale dure de căptuşire se utilizează preponderent răşinile

acrilice autopolimerizabile, cu formă de prezentare pulbere/lichid. Este de dorit
ca materialul utilizat să nu degaje o căldură prea mare în timpul polimerizării,
pentru a nu provoca distorsionări ale bazei protezei.
Pentru pacienţii care nu pot tolera o bază protetică dură, îndeosebi cei
care prezintă o creastă reziduală neregulată, acoperită de mucoasă subţire,
necomprimabilă, au fost introduse în practică materialele reziliente de
căptuşire. Rolul lor este de a amortiza şocurile masticatorii, transmiţând
suportului muco-osos solicitări mult diminuate.
Pentru a putea fi utilizate în condiţii optime, materialele reziliente ar
trebui să prezinte următoarele proprietăţi:
> aderenţă şi rezistenţă crescută a legăturii cu materialul din care este
confecţionată baza protezei;
> stabilitate dimensională în cursul prelucrării şi după aceea;
> rezilienţă permanentă, pe timpul funcţionării lor;
> absorbţie scăzută de apă;
> stabilitate cromatică;
> manipulare uşoară;
> biocompatibilitate.
Căptuşirea de durată se poate realiza prin două metode:

• directă - în cabinet, direct pe câmpul protetic, de către medicul
stomatolog, cu acrilat autopolimerizabil sau materiale reziliente (siliconi)
• indirectă - în laborator, pe model, de către tehnicianul dentar, cu acrilat
autopolimerizabil, termopolimerizabil sau materiale reziliente (siliconi)
196
Căptuşirea directă (în cabinet)
Căptuşirea directă se realizează fără contribuţia laboratorului de tehnică

dentară, în cabinetul stomatologic şi constă în simpla aplicare a materialului
(ex. Mollosil, Mollosil Plus) pe faţa mucozală a protezei, urmată de
introducerea protezei în cavitatea bucală pentru configurarea marginilor şi a
suprafeţei mucozale (fig.9.5).
Metoda directă are o serie de avantaje:

- tehnica de lucru simplă şi rapidă
- timp de lucru foarte scurt (maxim 10-15 minute)
- pacientul işi poate utiliza proteza în continuare, fără întrerupere
- preţ de cost mai redus
Dezavantajul metodei constă în faptul că materialele utilizate pentru

căptuşirea în cabinet nu au aceleaşi performanţe ca şi cele prelucrate în
laborator, de aceea longevitatea căptuşirilor directe este mult mai redusă
decât a celor indirecte.
Fig.9.5. Căptuşirea directă (în cabinet)
197
Căptuşirea indirectă (în laborator)

- amprenta câmpului protetic
- pentru model: gips dur, spatulă, bol de cauciuc, măsuţă vibratoare, soclator
- pentru tipar: chiuvetă, gips, spatulă, bol de cauciuc, presă, baie de
apă, soluţie izolatoare
- acrilat autopolimerizabil sau termopolimerizabil
- instrumentar pentru prelucrarea mecanică
Tehnică:
❖ Pregătirea în vederea căptuşirii (fig.9.6)

- se trasează pe proteză o linie paralelă cu marginile, la 2mm distanţă
de acestea, după care se îndepărtează un strat de acrilat pentru a crea spaţiu
pentru materialul de amprentă periferică
- se îndepărtează un strat de acrilat şi de pe suprafaţa mucozală a
bazei (0,4-0,8 mm)
Fig.9.6. Pregătirea protezei pentru căptuşire
198
- se amprentează câmpul protetic utilizând ca portamprentă individuală
chiar proteza iar ca material de amprentă pastă de oxid de Zn-eugenol, siliconi
de adiţie, polieteri sau polisulfuri (3)
- în amprenta înregistrată se toarnă modelul de lucru, din gips dur, pe
măsuţa vibratoare, apoi se realizează soclul (fig.9.7)
Fig.9.7. Realizarea modelului de lucru în amprenta înregistrată

cu proteza
❖ Căptuşirea cu acrilate termopolimerizabile

- proteza, împreună cu modelul, se ambalează în vederea realizării unui tipar
; tehnica folosită este similară cu cea de la ambalarea indirectă a machetei
protezei (fig.9.8)
199
Fig.9.8. Ambalarea şi realizarea tiparului
- se îndepărtează materialul de amprentă de pe faţa mucozală a

protezei
- se pensulează monomer pe faţa mucozală a protezei pentru a asigura o
bună legatură cu noul strat de acrilat
Fig.9.9. Tiparul
- pasta de acrilat termopolimerizabil se prepară şi se introduce în tipar,

- după termopolimerizare, proteza reoptimizată se dezambalează şi se
prelucrează mecanic.
Dezavantajul metodei: există riscul deformării protezei în timpul
200
termopolimerizării stratului de acrilat utilizat pentru căptuşire
Căptuşirea cu acrilate autopolimerizabile (polimerizabile la rece)
Iniţial se utilizau răşini acrilice autopolimerizabile clasice, dar tendinţa

actuală este de a renunţa la ele deoarece acestea au numeroase dezavantaje:
contracţie mare la polimerizare, modificări dimensionale, structură poroasă ce
favorizează colonizarea bacteriană şi apariţia de halenă fetidă, stomatite
paraprotetice, etc.
Răşinile acrilice autopolimerizabile de generaţie nouă (polimerizabile la
rece, sub 60°C şi presiune de 2-3 bari) elimină dezavantajele de mai sus,
având caracteristici mecanice apropiate de cele ale răşinilor
termopolimerizabile.
Pentru căptuşire şi rebazare se utilizează nişte dispozitive speciale, care
menţin nemodificate relaţiile ocluzale şi permit exercitarea unei presiuni
constante asupra materialului de căptuşire/rebazare în timpul polimerizării
acestuia (fig.9.10)
Fig.9.10. Dispozitive pentru căptuşire/rebazare
Tehnnică:
- cu o freză pentru prelucrat acrilatul se îndepărtează un strat din
suprafaţa mucozală a protezei
- se înregistrează amprenta sub presiune ocluzală, utilizând proteza pe
post de portamprentă,
- modelul de lucru se realizează din gips dur sau extradur
- se toarnă un contramodel care va conţine cheia de ocluzie, pentru
păstrarea rapoartelor ocluzale înregistrate (3)
- complexul model-proteză se fixează în dispozitivul pentru
201
căptuşire/rebazare, poziţionându-se şi contramodelul cu cheia de ocluzie;
(fig.9.11)
Fig.9.11. Proteza fixată în dispozitivul de căptuşire/rebazare
- se îndepărtează braţul superior al dispozitivului împreună cu

contramodelul
- se demulează modelul de lucru şi se îndepărtează materialul de
amprentă din proteză
- suprafaţa externă a protezei se acoperă cu un strat izolator de ceară
sau siliconi
- se pensulează monomer pe suprafaţa mucozală a protezei, se
prepară pasta de acrilat şi se aplică pe proteză, după care aceasta se
repoziţionează pe modelul izolat şi se închide dispozitivul de
căptuşire/rebazare
- polimerizarea acrilatului are loc la temperatura şi presiunea indicată
de firma producătoare a materialului utilizat pentru căptuşire
- după polimerizare, se îndepărtează proteza din dispozitiv şi se
prelucrează mecanic
9.2. REBAZAREA
Definiţie: Rebazarea este operaţia de readaptare a protezei pe câmpul

protetic prin înlocuirea bazei cu una nouă, fără a modifica arcada artificială şi
relaţia de ocluzie.
Indicaţii;
• proteze căptuşite necorespunzător ce au un aspect neplăcut;
• proteze vechi care au suferit multe reparaţii; această indicaţie este
aleatorie, deoarece, frecvent, o bază protetică veche, impregnată cu
detritusuri, nu poate fi însoţită de o arcadă artificială integră din punct de
202
vedere al culorii şi al morfologiei ocluzale;
• proteze noi, care prezintă defecte de polimerizare la nivelul bazei.
Tehnica:
• pregătirea protezei prin îndepărtarea stratului de acrilat îmbătrânit de pe

faţa mucozală a bazei şi marginilor şeii;
• extinderea marginilor şi amprentarea acestora, cu ajutorul maselor
termoplastice;
• amprentarea funcţională centrală a câmpului protetic;
• transportul amprentei în laborator şi turnarea modelului;
• fixarea modelului la braţul inferior al unui ocluzor;
• cofrarea acestuia astfel încât dinţii artificiali protejaţi cu o pastă izolatoare
să rămână expuşi în afară;
• se toarnă ghips în interiorul cofrajului, se aplică braţul superior al
ocluzorului şi se solidarizează;
• după priză, se desfac cele două braţe ale coluzorului, braţul superior
continuând cheia de ghips ce reproduce amprenta dinţilor artificiali;
• se îndepărtează proteza de pe model, se înlătură materialul de amprentă,
şi apoi cu o freză fissure se îndepărtează dinţii din proteză. Pe faţa bazală
a fiecărui dinte se face o retenţie pentru ca acesta să fie fixat cu ceară în
cheia de ghips, în poziţie corectă.
• se ambalează modelul şi cheia de ghips cu dinţii artificiali, fiecare în câte
o jumătate a chiuvetei. In tiparul nou astfel format, se va introduce acrilat
termopolimerizabil;
• după polimerizarea acrilatului, se dezambalează, se prelucrează şi se
finisează proteza
Rebazarea se poate realiza numai prin metoda indirectă (în

laborator) dar este o metodă utilizată foarte rar, deoarece este de preferat
înlocuirea protezei cu alta nouă.
9.3. REPARAŢIILE PROTEZEI TOTALE
9
Reoptimizarea prin reparaţie a unei proteze totale acrilice deteriorate

se poate realiza prin:
- reparaţii ale bazei protezei
- reparaţii ale dinţilor artificiali
203
9.3.1. REPARAŢII ALE BAZEI PROTEZEI
f
Factura bazei protezei totale acrilice este un accident destul de

frecvent, cauzele care duc la producerea sa fiind numeroase:
- incongruenţa dintre baza protezei şi câmpul protetic determină flexiunea
repetată a protezei sub acţiunea forţelor ocluzale
- prezenţa unui torus palatin nefoliat
- micşorarea grosimii bazei sub 2 mm
- prezenţa unor incluziunile în baza protezei (pori, praf, armături metalice,
fibre) predispun la fractură
- polimerizarea incompletă a răşinii acrilice
- reparaţii anterioare cu răşini autopolimerizabile
- manevrarea neatentă a protezei în cursul igienizării ei (scăpare
accidentală în chiuvetă)
- pacienţi cu musculatură masticatorie puternică sau cu parafuncţii
(bruxism)
- prezenţa unei arcade antagoniste naturale integre sau cu lucrări protetice
fixe (proteza fracturată este mai frecvent cea superioară)
- montarea dinţilor frontali superiori cu diastemă interincisivă (acest
artificiu demontare realizat în scop fizionomic determină diminuarea
rezistenţei protezei la nivelul liniei mediene);
- atrofia inegală a câmpului protetic determină instalarea unei incongruenţe
între acesta şi proteză, bascularea protezei, solicitarea asimetrică şi
fracturarea ei.
Fracturile bazei pot fi:

- liniare: mediană (fig.9.12), paramediană, marginală
- cominutive - cu fragmentele multiple, prezente, care se pot asambla
- cu lipsă de fragment(e)
Fig.9.12. Fracturi liniare mediene
204
Materiale utilizate pentru repararea bazelor fracturate:
• răşini termopolimerizabile
• răşini autopolimerizabile - sunt preferate deoarece în cazul reparaţiilor cu
răşini termopolimerizabile, temperatura de polimerizare determină
acumularea de tensiuni interne în baza protezei, care pot duce la
deformarea acesteia
• fibre de sticlă în asociere cu răşini - pentru armarea zonei de reparaţie
Tehnica:
a) Reparaţia fracturilor liniare
- dacă fragmentele se pot repoziţiona corect de-a lungul liniei de fractură,

reparaţia este făcută numai de către tehnicianul dentar, nefiind necesară
prezenţa pacientului sau intervenţia medicului
- pe faţa externă a bazei protezei, de-a lungul liniei de fractură, se picură
ceară de lipit fierbinte; pentru a păstra poziţia corectă, cele două fragmente
se pot solidariza cu freze sau tije de metal lipite la capete cu ceară fierbinte
(fig.9.13 a)
- pe faţa mucozală a protezei solidarizată provizoriu cu ceară se aplică o
mică cantitate de ghips, realizându-se un model-cheie (trebuie
deretentivizată întâi faţa internă a protezei pentru ca gipsul să nu pătrundă
în zonele retentive şi să facă dificilă detaşarea ulterioară a protezei de pe
model!)(fig.9.13 b)
- după priza gipsului se îndepărtează frezele, iar fragmentele protezei se
curăţă de ceara cu care au fost lipite (fig.9.13 c)
Fig.9.13. Solidarizarea fragmentelor protezei şi realizarea modelului -la

maxilar
205
Fig.9.14. Solidarizarea fragmentelor protezei şi realizarea modelului
mandibular
- cu o freză de prelucrat acrilatul se îndepărtează 1-1,5 mm din grosimea

bazei în lungul liniei de fractură; se subţiază astfel baza protezei pe o zonă
cu lăţimea de 1 cm, în treaptă, pe fiecare fragment fracturat
- tot cu freza se fac mici retenţii în formă de coadă de rândunică de-a lungul
liniei de fractură, de o parte şi de alta a acesteia (fig.9.15-9.16)
Fig.9.15. Realizarea retenţiilor în formă de coadă de rândunică
206
Fig.9.16. Realizarea retenţiilor de-a lungul liniei de fractură
- se izolează modelul cu soluţie izolatoare (Izodent, Pectizol) pentru a
împiedica aderarea pastei de acrilat la model (fig.9.17 a)
- cele două fragmente ale protezei se repun pe model iar capetele lor se
umectează cu 2-3 picături de monomer (fig.9.17 b)
- în spaţiul creat prin frezaj în baza protezei, de o parte şi de alta a liniei de
fractură, se depune pastă de acrilat autopolimerizabil şi se presează
manual, prin intermediul unei folii de celofan, până polimerizează; pasta de
acrilat trebuie să fie în cantitate suficientă (chiar în uşor exces) pentru a
permite şi contracţia de polimerizare
Fig.9.16. a) Izolarea modelului, b) umectarea cu monomer a marginilor fracturii, c,d) aplicarea
c d
pastei de acrilat pe linia de fractură
207
- zona de reparaţie se prelucrează mecanic pentru îndepărtarea plusurilor de
acrilat, se lustruieşte cu perii şi paste abrazive şi, în final, cu puful de bumbac
(fig.9.17)
Fig.9.17. Prelucrarea mecanică finală a protezei reparate
Fig. 9.18. Reparaţie cu

fibre
de sticlă
Pentru reparaţia fracturilor liniare pot fi utilizate şi fibre de sticlă

preimpregnate ce se leagă chimic de răşina pe care o armează, permit
planarea, netezirea şi lustruirea perfectă a protezei, fără riscul iritării ţesuturilor
de către capetele fibrelor. De asemenea, utilizarea acestor fibre pentru
repararea protezelor acrilice fracturate determină o îmbunătăţire semnificativă
a rezistenţei la flexiune faţă de cea a acrilatului nearmat (51,85). Efectul maxim
se obţine prin amplasarea fibrelor perpendicular pe linia de fractură (fig.9.18)
b) Reparaţia fracturilor complexe (cominutive)
• în aceste situaţii este necesară prezenţa pacientului şi intervenţia
medicului
• dacă fragmentele fracturate nu se pot repoziţiona corect, medicul
înregistrează o amprentă cu material elastic peste fragmentele aplicate pe
câmpul protetic
208
• în amprenta cu fragmentele de proteză se toarnă un model, iar în
continuare se procedează conform tehnicii de reparare a fracturii simple
• dacă fragmentele sunt multe şi de dimensiuni mai mici, se amprentează întâi
câmpul protetic şi apoi se toarnă un model pe care se vor asambla
fragmentele protezei fracturate
• după acest tip de reparaţie proteza va fi căptuşită obligatoriu sau, cel mai
indicat ar fi să se realizeze o nouă proteză
c) Reparaţia fracturilor cu lipsă de fragmente
• Cele mai frecvente situaţii sunt cele în care se fracturează şi se pierde un

fragment din proteză)(fig.9.19a).
• Medicul reconstituie fragmentul pierdut cu material termoplatic sau cu
elastomeri şi înregistrează o amprentă parţială a câmpului protetic (doar
zona corespunzătoare porţiunii fracturate a protezei), pe care o trimite în
laborator (3)(fig.9.19b,c)
Fig.9.19. a) proteza fracturata, cu un fragment lipsa, b,c) amprenta parţiala înregistrata

cu
proteza, d) proteza pe model
209
❖ Tehnicianul toarnă un model de lucru în amprentă (fig.9.19d) şi
reconstituie fragmentul de proteză care lipseşte astfel:
- îndepărtează proteza de pe model
- desprinde materialul de amprentă de pe suprafaţa protezei
- realizează cu freza retenţii la nivelul marginilor zonei fracturate
(fig.9.20a)
- izolează modelul în zona corespunzătoare fracturii (fig.9.20 b)
- repoziţionează proteza pe model şi o lipeşte de acesta cu ceară de
lipit (prin picurare la nivelul marginilor)
Fig.9.20. a) realizarea retenţiilor, b) izolarea modelului
- marginile prelucrate cu freza se umectează prin aplicarea a 2-3

picături de monomer (fig.9.21 a)
- se prepară pastă de acrilat autopolimerizabil şi se aplică pe zona
fracturată (fig.9.21 b)
210
Fig.9.21.a) Umectarea marginilor cu monomer, b) Aplicarea pastei de acrilat autipolimerizabil
- În situaţiile în care se utilizează acrilate de generatie nouă, polimerizabile la

rece, polimerizarea lor se definitivează prin introducerea într-o incintă
pentru barotermopolimerizare la 55-60°C, 2,5 bari, 10-30 minute (97)
(fig.9.22)
Fig.9.22. Polimerizarea răşinilor autopolimerizabile la rece
- după polimerizare, proteza este supusă prelucrării mecanice pentru

planarea (îndepărtarea plusurilor de acrilat) şi netezirea zonei reparate
(fig.9.23)
- în final proteza trebuie lustruită perfect, în special la nivelul zonei reparate
211
Fig.9.23. Prelucrarea mecanică în vederea
planării şi netezirii zonei reparate
9.3.2. REPARAŢII ALE DINŢILOR ARTIFICIALI
9 9
Reparaţille care pot fi efectuate la nivelul arcadelor dentare artificiale

pot fi de trei tipuri:
a) Fixarea unui dinte desprins
b) Înlocuirea unui dinte artificial desprins şi pierdut
c) Înlocuirea unui dinte fracturat
Desprinderea unui dinte artificial din baza protezei este un accident
relativ frecvent şi poate avea cauze diverse:
- aplicarea din greşeală a soluţiei izolatoare pe faţa mucozală a dintelui
în etapa de izolare a tiparului
- lipsa unei legături chimice puternice între dintele acrilic şi materialul
din care este realizată baza protezei
- lipsa retenţiilor mecanice în dintele artificial în cazul protezelor realizate din
alte materiale decât PMMA (polimetacrilat de metil) cu care nu poate realiza o
legătură chimică
212
- dinţii artificiali din ceramică, în special cei frontali, se pot desprinde dacă
retenţiile mecanice (crampoanele) nu au fost inclavate suficient în acrilat
- contacte ocluzale traumatizante care solicită dintele excesiv
- scăparea protezei din mână pe o suprafaţă dură (de cele mai multe
ori sunt scăpate de pacient în chiuvetă în timpul igienizării protezei)
Tehnica de lucru
a) Fixarea dinţilor artificiali desprinşi

• Se verifică întâi poziţia dintelui în lăcaşul rămas în şaua protezei pentru
a reţine modul de inserare şi poziţionare a acestuia
• cu o freză de prelucrat acrilate se creează un spaţiu retentiv în şaua
protezei, îndepărtând o parte din material; în cazul unui dinte frontal
maxilar îndepărtarea acrilatului se realizează mai ales dinspre oral, pentru
a nu afecta zona vestibulară şi aspectul protezei
• se creează retenţii şi în zona cervicală a dintelui artificial, pentru a asigura
o retenţie suplimentară pentru pasta acrilică cu care va fi fixat (fig.9.24)
Fig.9.24. Crearea retenţiilor in şaua protezei şi pe dintele artificial
• se umectează cu monomer cele două suprafeţe pe care s-au realizat

retenţiile (proteza şi dintele)
• se prepară pastă de acrilat autopolimerizabil şi se aplică pe suprafeţele
pregătite
• dintele se repoziţionează corect în locul pregătit şi se presează cu mâna
(fig.9.25)
213
Fig.9.26. Poziţionarea dintelui
Fig.9.25. Prepararea şi aplicarea răşinii acrilice pe locul reparaţiei

• excesul de răşină poate fi uniformizat cu o buletă de vată îmbibată în
monomer
• polimerizarea are loc în incinta de termobaropolimerizare, la temperatura de
60°C, presiunea de 2,2 atm, timp de 30 minute (fig.9.27)
• după polimerizarea acrilatului, se îndepărtează excesul şi se prelucrează
mecanic în maniera obişnuită
Fig.9.27. Termobaropoliemrizarea
214
b) Înlocuirea unui dinte artificial desprins şi pierdut
- se alege dintr-o garnitură de dinţi artificiali un dinte care corespunde
din punct de vedere al formei, mărimii şi culorii,
- se ajustează prin frezaj şi se adaptează în locul pregătit în şaua
protezei
- fixarea se face după tehnica descrisă mai sus
- dacă dintele pierdut era din ceramică, ideal ar fi să fie înlocuit cu unul
tot din ceramică, dar dacă nu e posibil, se poate utiliza un dinte polimeric.
c) Înlocuirea unui dinte fracturat
- indiferent dacă dintele fracturat este din ceramică sau acrilat, se

procedează în aceeaşi manieră: se îndepărtează din baza protezei prin
şlefuire cu o freză, acordând atenţie maximă zonei coletului pe faţa
vestibulară, care nu trebuie modificată
- se crează un spaţiu retentiv în şaua potezei, accesul frezei fiind
dinspre palatinal
- se alege un dinte care să aibă forma, dimensiunea şi culoarea
asemănătoare cu a celui care trebuie înlocuit şi se procedează în acelaşi mod
ca la înlocuirea unui dinte desprins.
215
10.
PROTEZA TOTALĂ
DIN MATERIALE
TERMOPLASTICE
Primele mase termoplastice au fost introduse în stomatologie în 1950

(Valplast, Flexiplast) iar după o perioadă relativ scurtă au apărut şi masele
termoplastice flexibile (Flexite)(65).
Aceste materiale sunt mase plastice prepolimerizate sau polimerizate
definitiv, cu structură chimică diferită:
- copolimeri de polimetecrilat de metil: Polyan, The.r.mo.Free, Flexite MP
- copolimeri ai formaldehidei (răşini acetalice): Acetal Dental, Dental D,
Thermoflex
- copoliamide:Flexite Plus, Flexi J, Northerm, Valplast
Se prezintă sub formă de pulbere sau granule (într-o gamă largă de
nuanţe), închise ermetic în capsule metalice predozate (fig. 10.1) şi se
prelucrează prin injecţie.
Fig.10.1. Mase termoplastice: Dental D, Polyan, Flexite MP
216
Masele termoplastice au rezistenţă mecanică foarte bună, stabilitate
cromatică şi dimensională, structură densă şi omogenă (fără porozităţi), nu
produc alergii (nu conţin monomer), pot fi căptuşite şi reparate.
Datorită proprietăţilor lor, masele termoplastice au multiple utilizări:
coroane şi punţi provizorii, croşete estetice pentru proteze parţiale, gutiere,
portamprente, proteze adjuncte parţiale şi totale, aparate ortodontice, etc
(fig.10.2).
Fig.10.2. Diverse posibilităţi de utilizare a maselor termoplastice
Pentru realizarea protezelor totale sunt indicate însă doar masele

termoplastice rigide sau cu un grad foarte redus de elasticitate: Flexite MP,
Northerm, Acetal Dental, Dental D, Thermoflex, Polyan.
Algoritmul de realizare a unei proteze totale din acest tip de materiale

este asemănător cu cel de realizare a protezelor acrilice convenţionale,
deosebirile apărând în special în etapa de transformare a machetei în proteză
finită.
Modelul funcţional se realizează obligatoriu din gipsuri extradure (cl.IV).
217
Macheta
- trebuie să aibă o grosime de minim 0,8 mm

- în zona cervicală a dinţilor artificiali se realizează retenţii mecanice sub
formă de şanţuri sau orificii (fig.10.3) pentru a asigura o bună legătură
între materialul bazei şi dinţi (deşi, unii autori sunt de părere că aceste
retenţii nu influenţează în mod decisiv legătura dintre cele două
materiale (43))
Fig.10.3. Realizarea de retenţii mecanice pe dinţii artificiali din acrilat
Ambalarea machetei
o se face cu gipsuri dure şi extradure (cl.III-IV)

o se utilizează chiuvete speciale, din materiale rezistente la temperatura şi
presiunea la care se injectează răşinile termoplastice
o înaintea ambalării pereţii interiori ai chiuvetei se izolează obligatoriu
pentru a favoriza dezambalarea (cu soluţie izolatoare sub formă de
spray)
o se umple cu gips prima jumătate a chiuvetei
o se introduce modelul împreună cu macheta şi se fixează machetele
canalelor de injectare (tije de ceară cu diametrul de 6 - 8 mm)(fig.10.4).
o se izolează suprafaţa liberă a gipsului
o se asamblează a doua jumătate a chiuvetei şi se umple cu gips, prin
vibrare.
218
Fig.10.4. Ambalarea machetei
Realizarea tiparului
Dupa priza gipsului, chiuveta se introduce în apă fierbinte pentru o

perioadp de 5-6 minute, apoi se desface şi se îndepărtează ceara din tipar (nu
se recomandă folosirea aparatului cu aburi pentru spălarea tiparului).
Chiuveta se menţine la temperatura de 80-90°C timp de 30 minute pentru
evaporarea apei şi uscarea perfectă a tiparului. Nu trebuie depăşită temperatura
deoarece peste 100°C dinţii din acrilat se pot modifica.
Tiparul încălzit la temperatura de 80-90°C se izolează cu un agent
izolator (Izodent, Separating fluid,etc) cu atenţie, fără a atinge dinţii artificiali.
Soluţia izolatoare este absorbit de pereţii calzi ai tiparului lăsând o peliculă
lucioasă, aderentă pe suprafaţa tiparului.
Fig.10.5. Realizarea tiparului

Injectarea
Dispozitivele pentru injectarea maselor termoplastice (fig. 10.6) sunt
furnizate sau recomandate de obicei de firma producătoare a materialului:
- pentru materialele din gama Flexite: Injection Machine şi injectorul R-
3C
219
- pentru Polyan PVS-H: Polyapress
- pentru răşinile acetalice: Succes Injection System, J-100 Thermoflex,
MG Newpress
Fig.10.6. Injectoare pentru mase termoplastice
Principiul de funcţionare al injectoarelor este asemănător, dar se

deosebesc prin faptul că unele realizează atât încălzirea materialului cât şi
injectarea, iar altele doar injectează materialul după ce acesta a fost plastifiat în
prealabil într-un alt dispozitiv.
Tehnica de injectare cu dispozitivul R-3C pentru materialele din gama
Flexite:
- cartuşul cu materialul termoplastic se vaselinează
- se introduce în aparat pentru a fi încălzit uniform la temperatura
recomandată de producător (242°C timp de 20 minute).
- chiuveta cu tiparul izolat şi încălzit se introduce în aparat în momentul în
care injectorul emite o avertizare sonoră “start injectare”
- injectarea se realizează cu o presiune de 7-8 atmosfere şi durează 1015
minute (fig.10.7)
- chiuveta se menţine sub presiune încă 5 minute pentru a compensa
eventuala contracţie de polimerizare a materialului în timpul răcirii, apoi se
lasă să se răcească lent
Acest tip de injectare conferă materialului o structură şi o culoare
omogenă, iar configurarea marginilor este perfectă.
Injectorul R-3C are şapte programe, deoarece fiecare tip de material
necesită o temperatură şi un timp de încălzire diferite.
220
Fig. 10.7. Injectarea maselor termoplastice cu dispozitivul R-3C
În cazul maselor termoplastice care nu sunt ambalate în cartuşe

metalice (ex. Acetal Dental), granulele de material sunt introduse într-un cilindru
metalic (25-30 g pentru o proteză totală). Cilindrul se înălzeşte la temperatura
de 215°C (420°F) timp de 20 minute, apoi este introdus în dispozitivul de
injectare (Succes Injection System/ Dentsply)(fig.10.8). Injectarea materialului
se realizează sub o presiune de 6 bari.
Fig.10.8. Pregătirea şi injectarea răşinilor acetalice
221
Fig.10.9. Aspectul protezelor după dezambalare a) proteze din Flexite
MP, b) Proteze din Acetal D
Dezambalarea şi prelucrarea mecanică
Dezambalarea se realizează prin desfacerea celor 4 şuruburi ale

chiuvetei şi aşezarea acesteia pe un dispozitiv special care împinge masa de
ghips a tiparului îndepărtând-o din prima parte a chiuvetei.
Îndepărtarea ghipsului extradur din jurul protezei se realizează cu un
ciocan pneumatic de laborator
După dezambalare, plusurile lamelare de la nivelul marginilor se
îndepărtează cu freze cu granulaţie mare. Excesul de material polimerizat în
canalele de injectare se secţionează cu discuri de nylon (pentru Flexite) sau
diamantate (pentru Acetal Dental) (fig.10.9)
b
a
Netezirea se efectuează cu freze, pietre, polipanturi şi benzi abrazive
(fig.10.10), iar lustruirea cu paste şi perii de lustruit (fig.10.11).
222
Toate manevrele de finisare si lustruire cu instrumentar rotativ trebuie
realizate cu grijă, la turaţie redusă, deoarece materialele termoplasice sunt
termosensibile şi ar suferi modificări din cauza temperaturii rezultate prin
frecarea instrumentarului de suprafaţa protezei.
Fig.10.11. Lustruirea finală a protezei
REOPTIMIZAREA PROTEZELOR DIN MATERIALE

TERMOPLASTICE
Protezele adjuncte realizate din materiale termoplastice pot fi reparate
Fig.10.12. Aspect final al protezei a9 din Flexite M.P, b) din Valplast
223
şi reoptimizate, firmele producătoare punând la dispoziţie şi trusele pentru
realizarea acestor manopere.
Reoptimizarea protezelor realizate cu materiale din gama Flexite poate
fi realizată prin două metode:
a) LA RECE - cu „Flexite Rapid Set Power” (fig.10.13)
Tehnica:
- Se amprentează câmpul protetic folosind proteza pe post de
portamprentă
- Se toarnă un model de lucru din ghips clasa a IV-a
- se prelucrează cu o bandă abrazivă suprafaţa protezei care trebuie
căptuşită/reparată
- se pensulează agentul bonding (Aron Alpha) şi se lasă să se usuce
- se amestecă pulberea cu monomerul (poate fi folosit lichidul de la
Duracryl) apoi pasta se aplică pe suprafaţa pregătită anterior
- se polimerizează timp de 10 minute la temperatura de 60°C
Metoda la rece poate fi utilizată pentru

- adăugare de dinţi artificiali
- repararea unor proteze din materiale rigide sau semiflexibile (Flexite MP,
Northerm) deoarece zona reparată va fi rigidă.
b) PRIN INJECTARE
Această metodă este indicată în toate tipurile de reparaţie, pentru toate
materialele din gama flexite deoarece proteza nu-şi va pierde proprietăţile de
elasticitate.
Tehnica:
Algoritmul de lucru cuprinde aceleaşi etape ca cele descrise la
reoptimizarea protezei acrilice clasice, cu deosebirea că modelul de lucru
224
trebuie realizat din gips extradur (clasa IV). Se ambalează proteza împreună cu
modelul şi se obţine tiparul. Înainte de injectarea materialul termoplastic,
suprafeţele protezei care trebuie reparate sau reoptimizate se pensulează cu
lichid Flexite Plus.
În ceea ce priveşte cantitatea de material necesară pentru injectare, pot fi
două situaţii:
- utilizarea unui cartuş MINI (o cantitate mică de material, dar suficientă)
injectată într-o chiuvetă de dimensiuni normale
- utilizarea unui cartuş mediu sau mare şi injectarea într-o chiuvetă dublă, în
care pot fi ambalate două proteze simultan (fig.10.14). Din punct de vedere
economic este cea mai rentabilă metodă.
Fig.10.14. Reparaţie prin injectare -

metoda în chiuvetă dublă (imagine
obţinută prin amabilitatea
dlui.tehn.dent.pr. Szalina Luis-Alberto)
Fig.10.13. Flexite Rapid Set Power
225
11.
PROTEZA
TOTALA CU BAZA
ARMATA
Polimetacrilatul de metil (PMMA) reprezintă încă materialul de elecţie

utilizat pentru realizarea protezelor totale, deşi domeniul materialelor dentare a
cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimile decenii.
Bazele din PMMA au proprietăţi mecanice, biologice şi estetice
acceptabile, dar se fracturează destul de frecvent. Creşterea rezistenţei la
fractură a bazelor acrilice se poate realiza prin armarea lor, care poate fi de
două tipuri:
> armare intrinsecă -reprezintă obţinerea unor acrilate cu rezistenţă

crescută, fie prin respectarea cu stricteţe a regimului de polimerizare pentru
formarea unor lanţuri macromoleculare cu catene cât mai lungi, fie prin
introducerea în compoziţia acrilatului a unor particule de cauciuc (30% din
greutate) care au rolul de a opri propagarea eventualelor fisuri apărute în masa
acrilatului (acrilate high impact)(3)
> armarea extrinsecă - constă în introducerea în grosimea acrilatului bazei a

unor fibre (de carbon, de sticlă, de polietilenă, aramidice-Kevlar), inserturi sau
226
plase metalice (fig.11.1).
Fig.11.3. Fibre de sticlă libere şi sub formă de reţea
227
FIBRE DE
CARBON
Fig.11.1. Materiale pentru armarea

extrinsecă : a) fibre de carbon şi
sticlă, b) fibre de polietilenă, c) fibre
aramidice, d) plase metalice, e) bare
metalice
11.1. Armarea cu fibre de carbon
Fibrele de carbon pot fi introduse în structura PMMA sub formă de fibre

libere sau sub formă de ţesătură (fig.11.2 a). Studii experimentale au arătat că
prin armarea cu fibre de carbon rezistenţa acrilatului creşte cu 50%, în special
în cazul armării cu fibre libere (72,73,102). Pentru a asigura o bună legatură
chimică între acrilat şi fibre, acestea sunt acoperite în prealabil cu un strat de
silani.
Fig.11.2. a) Fibre de carbon sub formă de ţesătură; b) Proteză armată cu fibre de carbon
228
Datorită anizotropiei lor, fibrele de carbon se comportă diferit, deoarece
modulul lor de elasticitate se modifică în funcţie de unghiul dintre direcţia lor şi
cea a forţei care se aplică (19,20,88). Amplasarea perpendiculară a fibrelor pe
direcţia de acţiune a solicitării conferă materialului armat cea mai bună
rezistenţă la încovoiere şi oboseală.
Dezavantajele armării cu fibre de carbon sunt legate de două aspecte:
- în condiţii de umiditate (cum este cazul cavităţii orale) rezistenţa
materialului se poate reduce din caza absorbţiei apei la interfaţa
fibre/acrilat
- modifică aspectul protezei, care capătă o culoare închisă din cauza
fibrelor negre de carbon (fig.11.2 b)
11.2. Armarea cu fibre de sticlă
Ca şi în cazul fibrelor de carbon, armarea cu fibre de sticlă s-a dovedit

a fi foarte eficientă în îmbunătăţirea proprietăţilor mecanice ale acrilatelor, atât
sub formă de fibre libere cât şi sub formă de ţesătură (reţea)(fig.11.3).
Fibrele libere conferă rezistenţă şi rigiditate şi sunt indicate atunci când
grosimea stratului de răşină este suficient de mare. Reţeaua (ţesătura) măreşte
duritatea materialului pe care-l armează şi este indicată în zonele cu material
subţire sau când direcţia forţelor de solicitare este necunoscută (24,50).
Pentru a asigura adeziunea corespunzătoare dintre fibre şi răşina pe
care o armează, fibrele de sticlă trebuie silanizate în prealabil.
Fig.11.3. Fibre de sticlă libere şi sub formă de reţea
229
Armarea cu fibre poate fi totală sau parţială. Armarea totală se
realizează prin distribuirea fibrelor pe toată suprafaţa bazei, iar cea parţială prin
amplasarea lor doar în zonele de concentrare a stresului, perpendicular pe
direcţia de apariţia a fracturilor (fig.11.4).
armare totala armare parţiala

Fig.11.4. Distribuirea fibrelor pentru armarea totală şi
parţială (48)
Cele mai recente fibre de sticlă sunt Stick, Ever Stick şi Stick Fiber/Stich
Tech Limited. Ele au o structură unică, IPN (Interpenetrating Polymer Network)
în care fibrele de sticlă reprezintă 65% din volum şi sunt preimpregnate cu un
amestec de PMMA şi BIS-GMA.
Această structură conferă materialului o rezistenţă mecanică foarte
bună, o creştere de câteva zeci de ori a rezistenţei la oboseală (1, 50), reduce
contracţia de polimerizare şi îmbunătăţeşte foarte mult adeziunea dintre fibre şi
matrice (86,87). Adeziunea chimică dintre fibre şi matricea polimerică este cel
mai important factor pentru rezistenţa armăturii. Inserturile metalice şi fibrele de
polietilenă (chiar şi cele tratate cu plasmă) nu au o adeziune adecvată la răşină.
Tehnica de lucru este simplă, algoritmul fiind comun cu cel al realizării
unei proteze acrilice totale clasice, până la etapa de introducere a acrilatului în
tipar.
În cazul unei proteze mandibulare, armarea cu fibre de sticlă poate fi
realizată prin metoda următoare:
- se crează un şanţ pe faţa mucozală a dinţilor artificiali, în care se
adaptează un fir de ceară prefabricat care prefigurează fibrele de sticlă cu care
se va face armarea
- firul de ceară se amprentează cu silicon şi se obţine o „cheie” (fig.11.5)
230
Fig.11.5. Realizarea cheii de silicon
- fibra de sticlă se secţionează la o dimensiune egală cu a firului de ceară, se

impregnează cu răşină autopolimerizabilă şi se introduce în amprenta-cheie de
silicon, unde rămâne până la definitivarea polimerizării răşinii (fig .11.6)
Fig.11.6. Introducerea fibrelor impregnate cu răşină în cheia de

silicon
- după polimerizare, fibra de sticlă se îndepărtează din cheia de silicon şi se

prelucrează mecanic pentru îndepărtarea surplusului de răşină. Nu se
lustruieşte deoarece suprafaţa rugoasă asigură o legătură mai bună între
armătură şi acrilatul bazei.
- se introduce în tipar un strat de acrilat,
- armătura din fibre de sticlă impregnată cu răşină autopolimerizabilă se
umezeşte cu monomer şi se adaptează în şanţul creat pe feţele mucozale ale
dinţilor artificiali
- se aplică un alt strat de pastă acrilică, se închide chiuveta şi se presează
(fig.11.7).
231
Fig.11.7. Prelucrarea mecanică şi introducerea armăturii în
tipar
Fibrele de sticlă preimpregnate se leagă chimic de răşina pe care o

armează, permit planarea, netezirea şi lustruirea perfectă a protezei, fără riscul
iritării ţesuturilor de către capetele fibrelor.
Armarea cu acest tip de fibre permite obţinerea unor proteze mult mai
rezistente şi durabile în timp comparativ cu cele la care s-a utilizat altă
modalitate de ranforsare şi de 100 de ori mai rezistente decât cele nearmate.
De asemenea, utilizarea acestor fibre pentru repararea protezelor acrilice
fracturate determină o îmbunătăţire semnificativă a rezistenţei la flexiune faţă
de cea a acrilatului nearmat (51,100).
11.3. Armarea cu fibre de polietilenă
Polietilena este un polimer natural care poate fi tras în fibre

monofilament şi ţesut în diferite forme (fig.11.8, fig. 11.9). Fibrele de polietilenă
sunt ductile, au culoare neutră, densitate redusă şi sunt biocompatibile.
Fig.11.8. Benzi din fibre de polietilenă Ribbond/Ribbond
232
Fig.11.9. Benzi din fibre de polietilenă (Construct/KerrLab)
Prin tratare cu plasmă electrică, fibrele de polietilenă se „gravează”,

favorizând retenţia mecanică a răşinii acrilice (7,30). Pentru a optimiza legătura
cu răşina, unele fibre de polietilenă sunt, după tratarea cu plasmă, silanizate şi
impregnate cu răşină (ex. Construct/KerrLab).
Armarea bazelor protezelor acrilice cu fibre sau reţele de polietilenă
determină o îmbunătăţire a proprietăţilor mecanice ale acestora. Datorită
durităţii foarte mari, fibrele de polietilenă pot fi secţionate doar cu un foarfece
special, furnizat de firmele producătoare împreună cu materialul.
Tehnica de lucru cuprinde următoarele etape:

- se stabileşte dimensiunea benzii şi se secţionează cu foarfecele din
trusă
- se impregnează banda cu monomer
- se introduce un strat de acrilat în tipar
- se aplică banda de polietilenă peste primul strat de acrilat (fig.11.10)
Fig.11.10. Pregătirea benzii de polietilenă şi introducerea în tipar
- se adaugă un al doilea strat de acrilat, se acoperă cu o folie de polietilenă, se

închide chiuveta şi se presează lent şi progresiv, pentru ca pasta acrilică să
pătrundă în toate detaliile tiparului (fig.11.11).
233
Fig.11.11. Introducerea celui de-al doilea strat de răşină şi
introducerea chiuvetei în presă
- etapele de polimerizare a răşinii, dezambalare şi prelucrare mecanică a
protezei se desfaşoară în acelaşi mod ca pentru proteza acrilică nearmată.
11.4. Armarea cu inserturi metalice
Inserturile metalice pentru armarea bazelor protezelor totale pot fi sub

forme diferite:
- bare din aliaj Cr-Ni preformate pentru armarea bazei protezei
mandibulare (fig.11.11 a)
- reţele din Cr-Ni, cu grosimea de 0,4mm şi perforaţii rotunde pentru
retenţia acrilatului (fig.11.11 b)
- plase din Cr-Ni (aurite sau nu) sub formă de folii sau preformate
(fig.11.11 c)
Fig. 11.11. Armături metalice: bare, reţele, plase
Eficienţa armării depinde în mod semnificativ de grosimea armăturii şi de

poziţionarea ei în baza acrilică, efectul maxim fiind obţinut prin
234
plasarea armăturii perpendicular pe linia pe care se prognozează apariţia unei
fracturi (70).
Tehnica de lucru este simplă, algoritmul fiind acelaşi cu cel de realizare
a unei proteze acrilice convenţionale, până la etapa de introducere a pastei
acrilice în tipar.
Se verifică plasa sau reţeaua metalică pe model şi se adaptează la
reliefurile şi dimensiunile câmpului protetic (fig.11.12).
Fig.11.12. Verificarea şi adaptarea insertului metalic pe model
Plasa metalică va fi introdusă în tipar în etapa de inserare a pastei

acrilice, fiind plasată între două straturi de acrilat succesive.
Peste dinţii artificiali din tipar şi bolta palatină se aplică un strat de acrilat
roz termopolimerizabil, deasupra lui se plasează reţeaua metalică, se acoperă
cu un alt strat de acrilat, se închide chiuveta şi se presează (fig.11.13).
235
ca db
e f
Fig.11.13. Realizarea unei proteze totale maxilare armate: a) Prepararea pastei
de acrilat, b) introducerea primului strat de acrilat, c) Introducerea insertului
metalic, d) introducerea celui de-al doilea strat de acrilat, e) închiderea
chiuvetei, f) presarea hidraulică
236
Acelaşi algoritm este urmat şi în cazul realizării unei proteze totale
mandibulare armate cu plasă metalică:
- se taie o bandă îngustă (4-5mm) de plasă metalică şi se adaptează pe
versantul lingual al modelului mandibular (fig.11.14 a)
- inserarea în tipar se realizează în maniera descrisă mai sus: se
introduce un strat de acrilat roz termopolimerizabil peste dinţii artificiali,
se plasează insertul metalic şi se acoperă cu încă un strat de acrilat roz
(fig.11.14 b,c)
- se închide chiuveta şi se dă la presă (fig.11.14 d)
Fig.11.14. a) Adaptarea insertului metalic pe model; b,c) Introducerea răşinii şi a insertului
metalic în tipar pentru realizarea unei proteze totale mandibulare armate
237
Polimerizarea, dezambalarea şi prelucrarea mecanică a protezei finite
se realizează în maniera prezentată la capitolul 8
Fig.12.15. Protezele cu inserturi metalice - aspect final
238
12.
PROTEZA TOTALĂ
CU BAZĂ METALICĂ
Protezele totale cu bază metalică au fost utilizate cu mult timp înaintea

celor acrilice. Primele proteze cu baza metalică au fost realizate din plumb sau
staniu. Ulterior, în 1787 apare prima proteză totală din placă de aur realizată
prin presare, apoi din platină şi argint aurit. Mai târziu (1914) au fost încercate
bazele din aluminiu, wipla sau cele realizate din Ni prin galvanoplastie.
Dezvoltarea tehnologiilor de topire/turnare a făcut posibilă realizarea unor piese
de precizie din aliaje de Au, Co-Cr, Al şi, mai târziu Ti.
La ora actuală, bazele metalice ale protezelor totale se pot realiza din:
- Au - prin topire/turnare sau pe gale galvanică (galvanoformare)
- Aliaje nenobile
• Co-Cr (au greutate mare, iar reoptimizarea prin căptuţire este dificilă)
• Ti şi aliajele sale (foarte uşor, rezistent, permite obţinerea unor baze
subţiri şi confortabile care transmit adecvat senzaţiile termice;
tehnologia de laborator este însă pretenţioasă şi costisitoare)
Avantaje:
- rezistenţă mecanică crescută
- grosime redusă (sub 1mm), deci confort sporit pentru pacient
- stabilitate dimensională
239
- greutatea mare contribuie la menţinerea protezei pe câmp (în cazul celei
mandibulare)
- transmit variaţiile termice din cavitatea orală spre mucoasă
Dezavantaje
- biocompatibilitate discutabilă în cazul aliajelor nenobile
- tehnologie de realizare laborioasă şi cronofagă
- preţ de cost mai ridicat
- greutatea destul de mare este un factor destabilizator în cazul protezei
maxilare (din cauza forţei de gravitaţie)
- desprinderea componentei acrilice de cea metalică din cauza diferenţei
de modul de elasticitate şi coeficient de expansiune termică dintre cele două
materiale)
- dificultatea reoptimizării prin căptuşire
Indicaţii:
- la pacienţii cu intoleranţă la acrilate
- la pacienţii cu bruxism sau la cei care semnalează fracturarea mai
multor proteze acrilice în antecedente
La maxilar, baza metalică acoperă suprafaţa bolţii palatine şi poate fi
realizată în două variante:
- bază metalică completă - se întinde până la linia Ah, iar la nivelul crestelor
alveolare are prelungiri cu retenţii mecanice (reţele, ochiuri, filamente)
pentru componenta acrilică a şeii (fig.12.1); închiderea marginală
posterioară se realizează prin intermediul metalului, situaţie mai
confortabilă pentru pacient
Fig.12.1. Baze metalice complete, cu diferite sisteme de retenţie pentru componenta acrilică a
şeilor
240
- bază metalică incompletă - nu ajunge până la linia Ah, ci se
continuă cu o grilă perforată (fig.12.2); în această situaţie închiderea
marginală posterioară se realizează prin intermediul unui strat de acrilat,
deci permite o eventuală căptuşire ulterioară
Fig.13.2. Baze metalice incomplete
12.1. PROTEZA TOTALĂ CU BAZĂ METALICĂ DIN ALIAJE

NENOBILE
Algoritmul tehnologic de realizare a unei proteze cu bază metalică

implică o serie de etape suplimentare faţă de cel al unei proteze acrilice
convenţionale, deoarece este necesară realizarea unei machete a bazei, care
va fi apoi transformată în piesă metalică.
Etape:
• Modelul preliminar, portamprenta individuală şi modelul funcţional se
realizează în acelaşi mod ca şi pentru o proteză totală acrilică
• Folierea modelului de lucru
- scop: asigurarea spaţiului necesar componentei acrilice a şeilor;
- folierea se realizează cu folie de ceară specială, de culoare violet, cu
grosimea de 0,6-0,8 mm
- folia se aplică la nivelul crestelor alveolare (fig.12.3), până la 5 mm de
tuberozităţile maxilare şi 10 mm de tuberculii piriformi
- în cazul bazelor metalice incomplete, trebuie foliată şi zona de dinaintea
liniei Ah, unde va exista şi componentă acrilică
241
Fig.12.3. Folierea crestelor
alveolare pe modelul de lucru
• Realizarea modelului
duplicat
Modelul duplicat este copia pozitivă a modelului de lucru foliat anterior,
realizată din masă de ambalat specifică aliajului din care va fi turnată baza
metalică.
Tehnica de lucru cuprinde următoarele etape:

- modelul de lucru foliat se aşează pe capacul conformatorului, apoi se
asamblează conformatorul
- se prepară masă duplicatoare (hidrocoloizi ireversibili - siliconi cu reacţie de
adiţie) prin amestecul dintre cele două lichide şi se toarnă prin vibrare în
conformator, peste model
- după priza materialului, se îndepărtează modelul şi se obţine o amprentă
duplicatoare (fig.12.4)
- se prepară pasta de masă de ambalat (prin malaxare manuală sau,
Fig.12.4. Realizarea amprentei duplicatoare

de preferat, la vacuum-malaxor) şi se toarnă în amprenta duplicatoare, prin
vibrare
- după priză, modelul duplicat se demulează prin tracţionare (fig.12.5)
242
Fig.12.5. Turnarea modelului duplicat
• Tratarea modelului duplicat
Scop: obţinerea unei suprafeţe externe rezistente, lucioase, netede şi lipicioase

- metoda clasică: încălzirea lentă a modelului până la 250-300°C, apoi imersia
lui într-o baie cu amestec de ceruri de colofoniu (timp de 10-15 sec)(fig.12.6)
- metoda modernă: se pulverizează răşini sintetice diluate, apoi se
tratează termic la 100°C timp de 2-3 ore, pentru a permite pătrunderea lor in
profunzimea modelului (52).
Fig.12.6. Tratarea modelului duplicat prin metoda clasică
• Realizarea machetei bazei metalice
- macheta bazei metalice se realizează pe modelul duplicat, din ceară

specială pentru turnare (casting-wax), albastră sau verde, sub formă de folii cu
grosimea de 0,4 - 0,5 mm
243
- folia se adaptează pe bolta palatină până la nivelul la care s-a facut folierea
crestelor alveolare, iar excesul este secţionat cu spatula şi îndepărtat (fig.12.7)
Fig.12.7. Realizarea machetei componentei metalice a bazei
Fig.12.8. Realizarea machetei componentei metalice a şeilor

- pentru realizarea machetei componentei metalice a şeilor se utilizează
elemente de ceară prefabricate, sub formă de ochiuri sau reţele, care se
adaptează pe crestele alveolare şi se lipesc de macheta bazei cu spatula
încălzită. Pentru ca la joncţiunea dintre cele două machete grosimea cerii să fie
uniformă şi să aibă un aspect finisat, se aplică un fir de ceară prefabricată de-a
lungul acestei joncţiuni şi se nivelează cu spatula încălzită (fig.12.8)
- macheta bazei poate fi realizată şi prin adaptarea pe model a unor
elemente din ceară prefabricate (ex. Protek wax/Bredent - fig.12.9)
244
Fig.12.9 Elemente de ceară preformate pentru realizarea machetei bazei
metalice
• Transformarea machetei în schelet metalic >

Pregătirea pentru ambalare
a) M e t o d a c l a s i c ă
• Realizarea machetelor canalelor de curgere a aliajului fluid
- Macheta canalului principal - se realizează dintr-o tijă cilindrică de ceară
sau metal (acoperită cu ceară) cu diametrul de 3,5-4 mm şi lungimea de
minim 2 cm, care se fixează în centrul machetei bazei (fig.12.10 a)
- Machetele canalelor secundare - sunt reprezentate de 2-4 tije de ceară
sau metal, care se fixează cu un capăt pe macheta componentei
metalice a şeilor, iar la celălalt capăt se întâlnesc între ele şi cu macheta
canalului principal, deasupra machetei bazei (fig.12.10 b)
- Machetele rezervoarelor de aliaj fluid - pe fiecare machetă de canal
secundar se realizează câte o mică sferă de ceară cu diametrul 3mm,
situată la 1mm distanţă de macheta bazei (fig.12.10 c)
• Macheta canalelor de evacuare a gazelor: 2-4 fire subţiri de nylon, ceară,
păr de cal, amplasate în partea opusă faţă de machetele canalelor
secundare de curgere a aliajului
• Detensionarea machetei - se obţine prin imersia acesteia în apă la
temperatura 25-30°C sau pulverizarea unui spray special pe suprafaţa
machetei
• Degresarea machetei - se realizează prin tamponarea uşoară cu alcool,
cloroform
245
Fig.12.10. Realizarea machetelor canalelor de curgere şi a rezervoarelor de aliaj fluid
prin metoda clasică
b) M e t o d a m o d e r n ă
• Realizarea machetelor canalelor de curgere a aliajului fluid
- Macheta canalului principal - se realizează un canal principal unic, de
formă curbă, helicoidală, realizat din ceară cu diametrul de 7mm, care
pleacă din vârful conului de turnare şi trece deasupra întregii machete
(54)
- Machetele canalelor secundare - din canalul principal pleacă machetele
canalelor secundare, cu diametrul de 2-2,5mm, spre macheta
componentei metalice a şeilor
• Macheta canalelor de evacuare a gazelor: 2-4 fire subţiri de nylon, ceară,
păr de cal, amplasate în partea opusă faţă de machetele canalelor
secundare de curgere a aliajului
• Detensionarea machetei- prin imersie în apă la temperatura 25-30°C sau
pulverizarea unui spray special
• Degresarea machetei - tamponarea uşoară cu alcool, cloroform
> Ambalarea
- Se aşază modelul cu macheta pregătită anterior pe capacul
conformatorului
- Se prepară masa de ambalat specifică (la vacuum-malaxor) şi se
introduce în conformator prin vibrare (fig.12.11a)
- Priza - are loc în 25-30 minute dar abia după 60 minute masa de ambalat
devine dură, nedeformabilă
> Preîncălzirea
• Conformatorul se introduce în cuptorul de preîncălzire cu pâlnia
îndreptată în jos (fig.12.11b)
246
• Temperatura se ridică lent (1 oră) la 200°C
• Scop:
- topirea şi eliminarea cerii machetei
- uscarea
tiparului
- începerea
dilatării termice
a masei de
ambalat >
Fig.13.11. Preîncălzirea şi încălzirea
Încălzirea
tiparului (fig.12.11 c)
• Temperatura este ridicată lent (45 minute) de la 200°C la 750°C (pentru
aliajele nobile) sau 1000°C (pentru Cr-Co)
• Scop:
- Dilatarea termică a tiparului
- Aducerea tiparului la o temperatură apropiată de cea a aliajului topit
c
a b
>Topirea şi turnarea aliajului se realizează în funcţie de parametrii tipului de aliaj
utilizat dar şi de dotarea materială a laboratorului:
247
a) Metoda clasică (cu centrifuga manuală - Rotax) - tiparul încălzit este scos din
cuptor şi aşezat pe unul din talerele centifugei manuale (fig.12.12a). Aliajul
este topit în conul de turnare, cu ajutorul flăcării oxiacetilenice (fig.12.12
b). Pentru acestă metodă de topire a aliajului conul de turnare trebuie sî
aibă pereţii tăiaţi sub un unghi de 35°. Când aliajul devine incandescent,
se acţionează banda textilă care pune în mişcare centriguga manuală.
Forţa centrifugă care apare în mişcarea de rotaţie a talerelor determină
împingerea aliajului topit în tipar (fig.12.12 c,d).
Fig.12.12. Metoda clasică de topire şi turnare a aliajelor nenobile: a-c) topirea
aliajului în conul de turnare, cu flacară oxiacetilenică, d) turnarea cu centrifuga
d
manuală
248
b) Metoda modernă (cu centrifugă automată - Castomat) - aliajul este
introdus în creuzetul din ceramică şi topit cu ajutorul curenţilor de înaltă
frecvenţă. Când aliajul devine incandesct, tiparul este scos din cuptor şi
introdus foarte repede în centrifugă, apoi se declanşează turnarea
automată (fig.12.13)
Fig.12.13. Topirea şi turnarea cu centrifuga automată
• Dezambalarea scheletului metalic

o Este operaţia de îndepărtare a scheletului metalic din tipar o Tiparul se
lasă să se răcească lent în aer (40-50 minute), apoi se poate introduce in
apă, unde se dezagregă sau se poate sparge cu ajutorul unui ciocan
pneumatic de laborator (fig.12.14.a,b) o Rezultă o piesă brută de turnare
formată din: scheletul metalic, tijele şi conul de turnare (fig.12.14c)
249
a b
Fig.12.14. a) Conformatorul lăsat la

răcit, b) dezambalarea cu ciocanul
pneumatic de laborator, c)
piesabrută de turnare
• Prelucrarea mecanica a scheletului metalic
Pe suprafaţa piesei turnate rămân zone de masă de ambalat, extrem de
aderentă şi o peliculă de oxizi metalici care trebuie îndepărtată prin sablare.
❖ Sablarea este operaţia prin care se proiectează un jet de particule abrazive
(nisip, Al2O3) sub presiune, pe suprafaţa piesei brute de turnare
- scop: îndepărtarea urmelor de masă de ambalat şi a stratului de oxizi
de pe suprafaţa piesei brute de turnare
❖ Secţionarea tijelor de turnare se realizează cu discuri de carborundum, cât
mai aproape de scheletul metalic, cu intermitenţă, pentru a evita supraîncălzirea
piesei.
❖ Planarea şi netezirea se efectuează numai pe feţele externe ale scheletului
metalic, pentru îndepărtarea plusurilor
250
- cu materiale abrazive: discuri de carborundum, pietre şi freze dure
montate la motor (24 000 rot/min)
❖ Lustruirea - poate fi realizată prin două metode:
a) Lustruirea mecanică (cu instrumentar rotativ) - cu paste abrazive şi perii
rotative speciale pentru lustruit infrastructuri metalice, discuri din cauciuc
abraziv (polipant), conuri sau cilindri din pâslă (filţuri), polipanturi. Pastele
de lucstruit conţin oxizi cu duritate mare: cea brună conţine oxizi de fier,
cea verde oxizi de crom, cea albă oxid de aluminiu. Există şi pastă
abrazivă cu pulbere de diamant, cu duritatea maximă 10 pe scara Mohs.
În final se utilizează puful de bumbac pentru obţinerea luciului „de
oglindă” (fig.12.15)
Fig.12.15. Lustruirea mecanică a scheletului metalic
b) Lustruirea electrochimică (în baie galvanică) (fig.12.16 a)

■ Baia galvanică este formată dintr-un vas în care sunt amplasaţi doi
electrozi şi un electrolit
■ scheletul metalic se fixează la anod (+) iar la catod (-) se amplasează
o plăcuţă metalică
■ la trecerea curentului electric (cu intensitatea de 4 Amperi) se
desprind fragmente microscopice de pe suprafaţa scheletului, lăsând
o suprafaţă lustruită perfect
■ se lustruieşte doar scheletul metalic al bazei; componenta metalică a
şeilor trebuie să rămână cu un oarecare grad de rugozitate pentru a
favoriza retenţia componentei acrilice, de aceea se acoperă cu un lac
special înainte de introducerea în baia galvanică
■ lustruirea electrochimică a bazei are ca efect, pe lângă obţinerea unui
luciu perfect, şi pasivarea suprafeţei metalice prin chemosorbţia
oxigenului (54)
251
■ lustruirea electrochimică durează aproximativ 10 minute ❖
Curăţirea în baie cu ultrasunete

- este recomandată după lustruirea mecanică, pentru îndepărtarea
urmelor lăsate de instrumentarul şi pasta de lustruit
- se produc vibraţii cu frecvenţă mai mare decât a sunetului (minim 20.000 Hz),
care acţionează asupra scheletului metalic aflat în baie (fig.12.16.b)
Fig.12.16. a) Baie galvanică; b) Baie cu ultrasunete
• Machetele de ocluzie pot fi realizate prin două metode:

1. realizarea unor machete de ocluzie obişnuite, ca cele utilizate la
realizarea protezei totale acrilice, după tehnica descrisă la capitolul 4
2. realizarea unor machete de ocluzie cu ajutorul scheletului metalic, după
următoarea tehnică:
- modelul de lucru este curăţat de ceara cu care s-a făcut folierea
- se plastifiază şi se aplică folie de ceară roz pe creasta alveolară şi pe
versantul vestibular, până în fundurile de sac
- cât ceara este încă plastică, se aplică scheletul metalic şi se presează pe
model până când baza vine în contact intim cu bolta palatină iar şeile
metalice sunt înglobate în grosimea foliei de ceară
- peste şaua metalică, corespunzător mijlocului crestei, se aplică o bordura
de ocluzie, realizată în aceeaşi manieră ca în tehnologia clasică
• Montarea în simulator - se realizează după acelaşi algoritm ca şi în cazul
protezei totale cu baza acrilică, indiferent de tipul de machete de ocluzie
utilizat pentru determinarea relaţiilor intermaxilare
• Realizarea machetei componentei acrilice a şeilor- există două situaţii:

1. Dacă pentru montarea în simulator a fost utilizată o machetă de ocluzie
252
obişnuită, aceasta se îndepărtează, iar pe model se trasează conturul şeii
acrilice
- se aplică o folie de ceară roz pe creasta alveolară şi pe versantul
vestibular, până în fundurile de sac, în limitele conturului trasat anterior
- se aplică scheletul metalic şi se presează pe model până când şeile
metalice sunt înglobate în grosimea foliei de ceară aflată încă în stare
plastică
- peste componenta metalică a şeii, pe mijlocul crestei se aplică un rulou
de ceară cu diametrul de 4-5mm, în care se vor monta dinţii artificiali
2. În cazul în care montarea în simulator a fost realizată cu bordura de
ocluzie fixată pe scheletul metalic, nu mai este cazul să se aplice ceară sub
componenta metalică a şeii, deoarece a fost aplicată anterior înregistrării
relaţiilor intermaxilare, iar bordura de ocluzie existentă poate fi utilizată pentru
montarea dinţilor artificiali
Componenta nemetalică a şeii poate fi realizată şi din răşini compozite

fotopolimerizabile (52):
- se aplică pe modelul izolat folie de compozit fotopolimerizabil şi se
adaptează în limitele conturului trasat pentru componenta nemetalică
- deasupra se aşază scheletul metalic, astfel încât baza să fie în contact
intim cu modelul la nivelul bolţii palatine
- peste şaua metalică se adaugă un strat de material fotopolimerizabil
- pe feţele mucozale ale dinţilor artificiali din acrilat se realizează şanţuri
sau orificii, pentru a asigura retenţionarea lor în răşina fotopolimerizabilă
- după montarea dinţilor, modelul cu macheta se introduc în incinta de
fotopolimerizare pentru 5-10 minute
• Realizarea arcadei artificiale respectă aceleaşi etape - de alegere şi
montare propriu-zisă a dinţilor artificiali - descrise pe larg la realizarea
machetei protezei totale acrilice (fig.12.17)
253
Fig.12.17. Macheta cu dinţi a componenetei
acrilice
• Transformarea machetei componentei acrilice în proteză finită
- Macheta componentei acrilice a şeii, împreună cu modelul de lucru se
ambalează prin metoda indirectă, în scopul obţinerii tiparului.
- Eliminarea cerii din tipar, prepararea, introducerea şi polimerizarea răşinii
acrilice, dezambalarea şi prelucrarea mecanică a protezei finite se
realizează conform algoritmului clasic (fig.12.18)
c d
Fig.12.18.a) Ambalarea machetei componenetei acrilice împreună cu scheletul metalic;
b) turnarea masei de ambalat în a doua jumătate a chiuvetei; c) tiparul; d) proteza finită
254
12.2. PROTEZA TOTALĂ CU BAZĂ DIN AUR
REALIZATĂ PRIN ELECTROFORMARE
Electroformarea (sau galvanoformarea) este un procedeu

electrochimie prin care se pot obţine infrastructuri metalice pentru orice tip de
proteză dentară, de la inlay-uri până la baze metalice pentru proteze totale
(fig.12.19).
Piesele protetice obţinute prin acest tip de tehnologie au o exactitate
dimensională excelentă şi proprietăţi biologice îmbunătăţite.
Bazele din aur obţinute prin galvanoformare sunt de fapt baze mixte
metalo-polimerice, stratul subţire de aur galvanizat (0,15-0,2mm) acoperind
faţa mucozală a unei proteze acrilice (3).
Există două metode de realizare a bazei din aur prin galvanoformare:
• galvanoformarea indirectă
• galvanoformarea directă
Fig.12.19. Instalaţii pentru galvanoformare
Galvanoformarea indirectă - constă în realizarea separat a unei baze din

aur extrem de subţire, care apoi va fi ataşată pe faţa mucozală a protezei
acrilice. Pe scurt, etapele de realizare sunt următoarele:
- se amprentează câmpul protetic utilizând ca portamprentă chiar
proteza
- se toarnă modelul de lucru care va fi foliat şi derentivizat în vederea
duplicării
- după realizarea modelului duplicat soclul acestuia se reduce la
minimum
- pregătirea modelului duplicat pentru galvanodepunere: se lipesc
255
conductori de Cu pe soclu în dreptul tuberozităţilor/tuberculilor şi a
plicilor alveolo-jugale, apoi suprafaţa modelului care va fi în contact cu
proteza se acoperă cu un lac electroconductor (suspensie coloidală
de Ag)
- galvanoformarea: modelul duplicat astfel pregătit se introduce în
instalaţia de galvanoformare, se adaugă soluţia electrolitică, se
stabilesc parametrii de lucru (temperatura soluţiei şi intensitatea
curentului electric) şi se porneşte aparatul
- în 3,5-4 ore se depune un strat uniform de aur cu grosimea de 0,15-
0,2mm (fig.12.20)
Fig.12.20. Realizarea bazei metalice

pentru o proteză totală mandibulară din aur
galvanoformat (AGC Wieland Dental)
- ansamblul model-bază de aur se îndepărtează din aparat iar baza se

aur se sablează
- desprinderea bazei de aur de pe model se face prin dizolvarea
acestuia într-o baie de ultrasunete
- stratul de lac electroconductor pe bază de Ag se îndepărtează prin
introducere în soluţie de HNO3 25%
- baza obţinută, din aur 99.9%, se acoperă cu un strat de silani
- se îndepărtează 0,2mm de pe faţa mucozală a protezei acrilice, apoi
se presează peste baza de aur
- proteza finală se prelucrează şi se lustruieşte
2. Galvanoformarea directă - constă în depunerea stratului de aur direct pe
suprafaţa mucozală a protezei, acoperită în prealabil cu lac electroconductor pe
bază de Ag (3)
256
12.3. PROTEZA TOTALĂ CU BAZĂ DIN TITAN
Introducerea şi utilizarea titanului şi a aliajelor lui în stomatologie a fost

justificată de avantajele sale: biocompatibilitate, rezistenţă la coroziune,
rezistenţă specifică ridicată, greutate specifică redusă (este mult mai uşor decît
Co-C).
Dezavantajul major al titanului este legat de tehnologia şi condiţiile sale
de prelucrare care sunt pretenţioase şi relativ greu accesibile unui laborator de
tehnică dentară.
Realizarea unei proteze totale cu bază din titan urmăreşte, în general,
algoritmul tehnologic obişnuit de realizare a bazei metalice, dar cu unele
particularităţi (15,54):
- modelul duplicat se realizează din masă de ambalat specifică titanului pe
bază de oxizi de aluminiu şi magneziu (Biotan MG, Titavest-ME) şi nu
necesită tratarea suprafeţei prin introducere în baie de ceruri
- macheta scheletului metalic se modelează din ceară calibrată cu grosimea
de 0,6-0,8mm
- macheta canalului de turnare este foarte scurtă şi se aplică la limita distală
a machetei bazei; se realizează dintr-o placă de ceară cu grosimea de 3mm
şi lăţimea 2,5 mm
- conul de turnare se integrează în macheta canalului de turnare
- machetele canalelor de evacuare a gazelor au grosimea de minim 1 mm şi
se aplică tot în regiunea distală a machetei
- topirea pastilelor de titan se face cu arc electric în câmp magnetic variabil,
iar turnarea prin centrifugare orizontală, verticală sau prin acţiunea
combinată a vacuumului şi presiunii
- atât topirea cât şi turnarea se desfăşoară sub protecţie de gaz inert (Argon
sau Heliu)
Un aspect care trebuie menţionat, fără a intra însă în detalii medicale,

este faptul că deşi titanul şi-a câştigat reputaţia de a fi un metal inert din punct
de vedere biologic, în ultimii 2-3 ani au apărut voci, susţinute de evidenţe
ştiinţifice, care acuză titanul şi produşii săi de coroziune de producerea unor
efecte negative asupra organismului uman (13,39, 68,93,94).
Aceste lucruri trebuie cunoscute şi luate în consideraţie atât de medici
cât şi de tehnicieni, pentru a se proteja în mod adecvat în situaţia în care au de
prelucrat dispozitive protetice realizate din titan.
257
❖ Căptuşirea protezelor totale cu bază metalică
Până nu demult căptuşirea era realizabilă doar în cazul protezelor cu bază
acrilică, dar în prezent ea poate fi efectuată şi pentru bazele metalice datorită
noilor tehnici de adeziune a răşinilor la metal (77). Pentru căptuşirea bazelor din
titan se utilizează siliconul termopolimerizabil Lutemoll.
Tehnicile moderne de căptuşire a bazelor metalice includ procedee de
condiţionare specifică a acestor suprafeţe, cu utilizarea de sisteme adezive
corespunzătoare, în vederea obţinerii unei adeziuni fizico-chimice cât mai bune
(3).
258
13.
PROTEZA TOTALĂ
DIN MATERIAL
FOTOPOLIMERIZABI
L
Una dintre cele mai noi metode de realizare a protezelor totale este
cea din materiale fotopolimerizabile. Un astfel de material este ECLIPSE,
lansat de firma Dentsply, care este format din oligomeri uretanici, o clasă de
materiale ce sunt acceptate pentru o gamă largă de utilizări deoarece nu conţin
monomeri metil, etil, propil sau butilmetacrilat.
Indicaţii:
- proteze totale
- proteze parţiale
- gutiere
- proteze fixe provizorii
259
Fig.13.1. Sistemul Eclipse/Dentsply
Sistemul ECLIPSE include (fig.13.1):
❖ Răşinile şi accesoriile
- răşina pentru baza protezei (Base Plate Resin)
- răşina pentru montarea dinţilor (Set-up Resin)
- răşina pentru definitivare (Contour Resin)
❖ Incinta de fotopolimerizare cu lumină vizibilă (VLC Processing Unit)- ce
conţine 6 lămpi şi două ventilatoare
❖ Cuptorul pentru condiţionare (conditioning oven)- pentru preîncălzirea
modelelor/materialelor
❖ Vasul pentru plastifierea răşinii de definitivare (Melting pot)
❖ Spatula electrică (electric spatula) - pentru aplicarea răşinii de definitivare
❖ Pistolul cu aer fierbinte (Hot air gun)- care înlocuieşte becul de gaz
Eclipse reprezintă o metodă nouă, revoluţionară pentru realizarea

protezelor mobilizabile totale şi parţiale. Prin utilizarea acestui sistem
algoritmul tehnologic de realizare este extrem de mult scurtat şi simplificat,
deoarece elimină fazele de ambalare a machetei, obţinerea tiparului,
introducerea acrilatului în tipar, dezambalarea şi prelucrarea mecanică.
Locul machetei de ceară din algoritmul clasic este luat de construcţia
directă a bazei protezei cu ajutorul a trei straturi distincte de răşini Eclipse:
răşina pentru bază (Base Plate), răşina pentru montarea dinţilor (Set-up) şi
răşina pentru definitivare (Contour resin). Toate cele trei tipuri de răşină
Eclipse sunt monomer-free şi se manipulează la fel ca şi ceara. Sunt
disponibile în 4 nuanţe de roz (Original, Light Pink, Light Reddish Pink, Dark
pink) şi transparent (Clear).
Tehnica de lucru:
1. Etapele de amprentare preliminară, model preliminar, portamprentă
individuală, amprentare funcţională şi model funcţional se realizează în
maniera descrisă la proteza totală din acrilat (PMMA)
260
2. Realizarea machetei de ocluzie: placa de răşină pentru realizarea bazei
(Eclipse Base Plate) se aplică şi se adaptează intim pe modelul funcţional.
Pentru o manipulare mai uşoară şi adaptare mai rapidă pe model, acesta
poate fi încălzit la 50°C înainte de aplicarea răşinii, sau se poate preâncălzi
materialul în cuptorul pentru condiţionare, la temperatura de 55°C, dar
numai timp de 2 minute, deoarece dacă se încăzeşte prea mult devine
lipicios. După modelare, baza se
261
fotopolimerizează (fig.13.2.a). Este recomandat ca polimerizarea să aibă
loc în maxim 10 minute după adaptarea bazei pe model, deoarece aceasta
se poate deforma în urma răcirii materialului. Nu este necesară
fotopolimerizarea şi pe faţa mucozală.
3. Se realizează bordurile de ocluzie din ceară şi se fixează pe bază
4. După determinarea relaţiilor intermaxilare se montează modelele în
simulator
5. Pentru montarea dinţilor se îndepărtează bordurile de ocluzie iar resturile
de ceară trebuie curăţate foarte bine, cu apă fiebinte. ^De reţinut: apa se
toarnă deasupra bazei, care se află pe model, nu se introduce baza în apă
fierbinte pentru că se deformează! O altă posibilitate de îndepărtare a
urmelor de ceară este şi utilizarea vaporilor de apă sub presiune (steam
cleaner)
6. Baza se utilizează în continuare ca şi bază a machetei protezei. Montarea
dinţilor artificiali se realizează direct pe bază, utilizând răşina pentru
montarea dinţilor (set-up resin) şi spatula electrică (13.2.b)
7. Corespunzător etapei de definitivare a machetei din algoritmul clasic de
realizarea a protezei totale, în această tehnică se aplică un strat de răşină
pentru definitivare (contour resin). Pentru acesta, răşina de contur se
introduce în vasul pentru plastifiere, se ridică temperatura la 87°C iar când
când ajunge în stare topită se aplică cu spatula electrică. În acestă etapă
pot fi realizate şi individualizări ale aspectului protezei prin simpla
amestecare a diferitelor nuanţe de răşină de contur
8. după definitivarea modelajului, proteza se introduce într-un ambalaj de
culoare închisă şi se trimite în cabinet pentru verificare (fig.13.2.c)
Fig.13.2. Etapele de realizarea a unei proteze totale din răşină compozită fotopolimerizabilă
a c
9. în etapa clinică de verificare a montării dinţilor nu există riscul modificării
poziţiei acestora deoarece răşina pentru montarea dinţilor este mult mai
262
stabilă decât ceara. Dinţii se pot mobiliza doar în cazul unor forţe ocluzale
excesive sau în cazul în care medicul doreşte acest lucru şi atunci
încălzeşte materialul într-o baie de apă (43°C timp 30-40 secunde) pentru
a face modificările (minore!) necesare. Se recomandă ca modificarea
poziţiei dintelui să se facă aplicând o presiune la coletul dintelui, prin
intermediul răşinii în care este montat şi nu direct pe dinte deoarece s-ar
crea goluri de aer între el şi răşină, care periclitează retenţia lui în proteză.
Dacă modificarea poziţiei unui dinte este mai mare de 1mm, atunci
intervenţia va fi efectuată în laborator, de către tehnician
10. după verificarea intraorală dispozitivul protetic se trimite înapoi în laborator
tot în ambalaj de culoare închisă. Această precauţie este necesară
deoarece materialul are un anumit grad de sensibilitate la lumina naturală
şi nu este indicat să stea prea mult timp expus.
11. în final proteza se fotopolimerizează în incinta de polimerizare Eclipse
processing Unit sub acţiunea luminii dar şi a temperaturii (fig.13.3a), cele
şase lămpi din construcţia aparatului dezvoltând o temperatură de 130°C.
12. după lustruire proteza finală are estetică excelentă şi proprietăţi mecanice
bune (fig.13.3 b)
Fig.13.3
a b
Având în vedere faptul ca materialul este pe bază de uretani, legătura
cu dinţii artificiali din acrilat sau din porţelan nu se poate realiza chimic, de
aceea este necesară realizarea de retenţii în dinţii artificiali.
Sistemul Eclipse conţine şi un agent bonding (fig. 13.4), a cărui formulă
asigură o legătură chimică extrem de puternică între dinţii acrilici şi răşinile
uretanice Eclipse, de aceea în cazul utilizării lui nu mai este necesară
realizarea de retenţii mecanice în dinţii artificiali.
263
Fig.13.4. Eclipse Bonding Agent
Legătura dintre cele trei straturi de răşină este de natură

micromecanică, nu chimică. Suprafaţa răşinii pentru bază este rugoasă, uşor
neregulată, iar răşina pentru montarea dinţilor şi cea pentru definitivare fiind
aplicate în stare fluidă, topită, pătrund uşor în aceste neregularităţi ale bazei.
Principalele caracteristici ale acestuia sunt:

- nu conţine monomer
- asigură o adaptare perfectă atât în faza de verificare a montării dinţilor,
cât şi la final
- poate fi căptuşit şi reparat atât prin tehnicile directe cât şi prin cele
indirecte cu orice tip de material, nu numai cu Eclipse, fără a necesita
un agent bonding (DENTSPLY Austenal PermaSoft reline material,
Lucitone 199 Denture Base Material).
- nu poate fi utilizat pentru reparaţii şi căptuşiri ale acrilatelor
convenţionale deoarece temperatura la care are fotopolimerizarea lui
(130°C) este prea mare pentru acrilatele clasice şi ar provoca
deformarea acestora
- rezistenţă bună la flexiune (încovoiere)
- stabilitate cromatică foarte bună, nu se pigmentează sub acţiunea
coloranţilor din alimente şi băuturi dacă este lustruită perfect
- este un material fotopolimerizabil, dar care are nevoie şi de
temperatură pentru polimerizare completă
- este sensibil la lumina mediului ambiant, timpul minim de lucru fiind de
60 minute; trebuie evitată expunerea directă la lumina solară
- materialul polimerizat poate fi dezinfectat cu orice antiseptic, inclusiv
fenoli,
- materialul nepolimerizat poate fi sensibil la antisepticele pe bază de
alcool etiic sau fenoli, de aceea se recomandă cele pe bază de
glutaraldehidă şi săruri cuaternare de amoniu
264
Avantajele utilizării materialelor fotopolimerizabile pentru realizarea
protezelor adjuncte parţiale şi totale sunt:
1. creşterea rentabilitatea laboratorului de tehnică prin
- eliminarea etapelor de ambalare, obţinerea tiparului, introducerea acrilatului
în tipar, dezambalarea şi scurtarea timpului de prelucrare mecanică
- aceeaşi bază este utilizată pentru macheta de ocluzie, pentru montarea
dinţilor şi pentru proteza finită
- probabilitatea de a fi necesară refacerea protezei este extrem de mică,
deoarece orice eroare poate fi depistată din timp, la verificarea adaptării în
cavitatea orală
- resturile de răşină pentru bază şi de răşină pentru montarea dinţilor
pot fi reutilizate ulterior dacă sunt păstrate în ambalajul lor original, ferite de
lumină
2. creşte calitatea produsului final
- protezele fiind monomer-free sunt mai biocompatibile decât cele din PMMA
(testele efectuate au demonstrat că îndeplineşte cerinţele FDI şi standardele
ISO 10993 şi ISO 7045. Materialul a fost testat pentru citotoxicitate,
genotoxicitate, toxicitate asupra ţesuturilor orale).
- baza protezei din material fotopolimerizabil are o adaptare superioară celei
din polimetacrilat de metil (PMMA) deoarece contracţia volumetrică de
polimerizare a materialului fotopolimerizabil este de doar 3% comparativ cu
PMMA care are 7%
- intervenţia medicului asupra protezei finite este minimală sau chiar absentă
Dezavantaje:
- preţ destul de ridicat al kitului şi al aparaturii necesare
- răşina de fixare a dinţilor are vâscozitatea prea mică
- dificil de obţinut luciul perfect
- materialul poate încorpora bule de aer în timpul manoperelor
- necesită duplicarea modelului funcţional (deoarece în cazul crestelor
retentive, dacă nu s-a făcut bine derentivizarea, pentru a putea îndepărta baza
de pe modelul funcţional acesta trebuie distrus)
265
14
SUPRAPROTEZAREA
(OVERDENTURE)
Conceptul de SUPRAPROTEZARE (OVERDENTURE, OVER-LAY) a

fost descris încă din 1856 şi se referea la protezarea peste rădăcini restante
sănătoase
Supraprotezarea este o metodă de tratament specifică edentaţiei
subtotale sau totale, caracterizată prin realizarea unei proteze totale care
încastrează pe faţa mucozală dinţi restanţi (sau implante) prin diferite mijloace
tehnice. Dinţii restanţi/implantele pot fi utilizaţi fie izolaţi, fie solidarizaţi prin
sisteme speciale, conferind restaurării protetice o menţinere şi o stabilitate
superioară unei proteze totale tradiţionale.
În urma extracţiei dinţilor, osul suferă o rezorbţie de aproximativ 25%,
dar apoi continuă să se reducă cu aproximativ 5mm/an, ducând la o
instabilitate accentuată a protezei totale.
Proteză totală acrilică exercită asupra crestei alveolare edentate o
presiune care poate cauza, în timp, o rezorbţie severă a acesteia, ducând la o
pierdere accentuată a funcţionalităţii protezei (fig.14.1).
Păstrarea unui dinte sau măcar a unei rădăcini contribuie la păstrarea
266
înălţimii osului alveolar şi deci la întârzierea instalării rezorbţiei osoase.
Fig.14.1.a) Aspectul osului în prezenţa dinţilor naturali, b)

Aspectul osului imediat după extracţia dinţilor, c) Aspectului
osului resorbit după 10 ani, d) Aspectul osului resorbit după 30
de ani de la extracţie
Supraprotezarea poate fi realizată pe (fig.14.2):

a) dinţi restanţi naturali
b) implante
Fig.14.2. Supraprotezarea: a) pe rădăcinile dinţilor naturali, b) pe

implante
267
a) SUPRAPROTEZAREA PE DINŢI RESTANŢI
' 9 9
În cazul supraprotezării pe dinţi naturali, se preferă în special păstrarea

rădăcinilor şi cât mai puţin din coroana dentară, pentru ca braţul de rezistenţă
al pârghiei să fie mai mare decât cel de forţă (fig.14.3 a).
Nu orice dinte restant poate fi păstrat în vederea supraprotezării. După
o evaluare atentă clinică şi radiologică, dintele trebuie tratat corect endodontic
şi parodontal, după care este pregătit în vederea supraprotezării.
Supraprotezarea poate fi realizată pe dinţi stâlpi naturali neacoperiţi
(fig.14.3 b), acoperiţi cu cape metalice simple sau cu cape metalice prevăzute
cu sisteme speciale (fig.14.3 c).
Sistemele de ancorare utilizate pentru supraprotezarea pe dinţi restanţi
Fig.14.3.
pot fi (fig.14.4):
• capse
• magneţi
• bare (cu călăreţi)
• sisteme telescopate
Retenţia protezei ancorată pe sisteme speciale se realizează prin:
268
- fricţiune (între o matrice şi o patrice)
- retenţie mecanică
- forţă magnetică (magnetism)
Marea majoritate a ataşamentelor (sistemelor de ancorare) acţionează pe
bază de retenţie mecanică .
Telescop
Fig.14.4. Sisteme speciale pentru supraprotezarea pe dinţi restanţi; a) capse,

b) magneţi, c)
bara fixată pe două rădăcini, d) capa primară a unei coroane telescop
Alegerea unui anumit tip de sistem de ancorare depinde în cea mai mare
măsură de spaţiul existent între cele două creste alveolare (sau între cresta
alveolară şi arcada antagonistă), de forţa de retenţie solicitată de cazul clinic
respectiv şi, nu în ultimul rând, de preţ.
CAPSELE
Sunt sisteme speciale de menţinere alcătuite din două elemente (fig.14.5):
• o matrice tubulară (negativul) - prefabricată, din materiale plastice de
durităţi diferite (verde-soft, galben- medium, roşu-hard) care se fixează pe
faţa mucozală a şeii protezei
• o patrice (pozitivul) de obicei sferică, fixată la un dispozitiv radicular cu
capă - este fabricată din materiale plastice calcinabile şi va fi transformată
în patrice metalică odată cu turnarea dispozitivului radicular
269
Fig.14.5. Capse utilizate pentru supraprotezare
Capsele pot varia ca formă şi dimensiune, de aceea alegerea unui

anumit tip de capsă trebuie corelat în primul rând cu mărimea spaţiului dintre
crestele alveolare. Pot fi realizate din aliaje de Au 18K, Au-Pt sau Palliag.
TEHNICI:
- directă
- indirectă
Tehnica directă - implică cimentarea în cabinet a unor dispozitive (pivoturi)

radiculare prefabricate, cu cap sferic sau plat (fig.14.6)
Fig.14.6.a) Pivot prefabricat, b)

cimentarea pivotului
270
Tehnica indirectă: implică intervenţia laboratorului de tehnică dentară şi
cuprinde următoarele etape:
- amprentarea lojelor radiculare şi a câmpului protetic
- realizarea modelului de lucru
- realizarea machetei dispozitivului radicular, la care se lipeşte, cu ceară,
patricea din plastic a sistemului special (capsei)
- macheta se ambalează şi se transformă în piesă metalică
- după verificarea în cavitatea orală, peste dispozitivul radicular cu capsă se
înregistrează o amprentă funcţională; dispozitivul rămâne în amprentă
- se toarnă modelul funcţional din gips dur
- se realizează machetele de ocluzie, se înregistrează relaţiile intermaxilare,
apoi se montează modelele în simulator
- se realizează macheta cu dinţi artificiali
- urmează ambalarea, obţinerea şi izolarea tiparului
- se plasează matricea peste patrice şi se acoperă cu un strat de silicon,
pentru a împiedica pătrunderea pastei de acrilat între cele două piese
- urmează introducerea şi polimerizarea acrilatului, dezambalarea şi
prelucrarea protezei
- cimentarea dispozitivului radicular în loja radiculară
Fig.14.7. Supraprotezare cu capse
MAGNEŢII >
Magneţii au fost introduşi în practica stomatologică în 1930 şi erau

realizaţi din aliaje de aluminiu, nichel şi cobalt. Principul utilizării lor se baza pe
respingerea dintre doi magneţi introduşi cu polii identici “faţă în faţă“ în bazele
protezelor totale, dar rezultatele obţinute nu au fost din păcate cele dorite.
Ulterior s-a încercat utilizarea magneţilor din cobalt şi platină, precum
şi a celor conţinând pământuri rare, cum sunt cele pe bază de cobalt- samariu
(Co5Sa) sau fier, bor şi neodimium.
La ora actuală cele mai utilizate tipuri de magneţi sunt: Dyna (Olanda),
271
Steco (Germania), Italor (Italia), Magfit (Japonia)(fig.14.8).
O unitate magnetică este formată dintr-un dublu magnet de mici
dimensiuni, cu polii inversaţi (dublează forţa magnetică)
Fig.14.8. Magnet
MAGFIT (Japonia)
Minimagnetul este acoperit cu o capsulă (0,20-0,25mm) care

protejează magnetul de mediul bucal şi limitează câmpul magnetic exterior.
Capsula poate fi din oţel inoxidabil, aliaj de fier, crom şi molibden, din paladiu
sau titan pur (12)
La prima generaţie de magneţi utilizaţi în protetică exista problema
coroziunii în mediul umed al cavităţii orale, dar magneţii apăruţi în ultimii ani
nu mai prezintă acest risc.
Magnetul se fixează în baza protezei, în dreptul unei cape din aliaj
magnetizabil (keeper) ce acoperă un dinte sau o rădăcină (fig.14.9).
Fig.14.9.
272
Forţa de atracţie magnetică a unui magnet de uz protetic este cuprinsă
între 100-900 gf (grame forţă), iar permanenţa magnetică de 10 ani. Nu se
recomandă utilizarea a mai mult de patru magneţi deoarece îndepărtarea
protezei devine dificilă.
Sistemul de menţinere magnetică este foarte simplu şi eficient,
înlocuind cu succes multe din sistemele tip capse. Protezele trebuie examinate
cel puţin la doi ani pentru a evalua dacă este necesară căptuşirea şi dacă
magneţii mai sunt activi. O proteză totală ancorată cu magneţi poate fi eficientă
o perioadă de 5-6 ani.
TEHNICI:
- directă
- directă-indirectă
- indirectă
Tehnica directă- totul se desfăşoară în cabinet, în special în situaţiile

în care există deja o proteză totală realizată peste un rest radicular neacoperit,
care în timp a fost afectat de carie.
Etapele de lucru:
- se pregăteşte loja radiculară, apoi se cimentează pivotul radicular
prefabricat al cărui cap este chiar keeper-ul sistemului magnetic (fig.14.10a);
cimentarea se realizează de preferat cu ciment dual-cure (auto-
fotopolimerizabil), care se modelelază în jurul keeperului, formând un
pseudobont (fig.14.10 c)
*
■;r-
bl c
Fig.14.10. a) Pivot prefabricat cu magnet, b,c) cimentarea pivotului şi
realizarea
pseodobntului
- magnetul se acoperă pe toate feţele cu răşină adezivă (cu excepţia feţei

active), apoi se aplică peste keeper (fig.14.11.a)
273
- pe faţa mucozală a protezei acrilice se realizează cu freza un locaş,
corespunzător locului în care va fi amplasat magnetul
- în locaşul realizat în baza protezei se introduce răşină
autopolimerizabilă, apoi proteza este aplicată în cavitatea orală, peste
magnet (fig.14.11.b-d)
- după priza răşinii, se îndepărtează proteza din cavitatea orală şi se
elimină surplusul de răşină din jurul magnetului cu o freză de mici
dimensiuni (fig.14.11 .e)
Fig.14.11. Aplicarea magnetului în proteză
e
Tehnica directă- indirectă - implică atât intervenţia medicului cât şi a
tehnicianului. Medicul cimentează in cabinet un dispozitiv (pivot) radicular
prefabricat, cu cap plat (care reprezintă keeper-ul). Se aplică magnetul peste
keeper şi se înregistrează amprenta cu grijă, pentru a nu modifica poziţia
magnetului. In laborator se toarnă modelul şi se realizează proteza, magneţii
fiind încorporaţi în baza acesteia în faza de polimerizare a acrilatului.
Tehnica indirectă
- medicul pregăteşte loja radiculară (5mm lungime şi 5°conicitate), apoi
înregistrează amprenta (fig.14.12)
274
Fig.14.12. a) substructura pregătită pentru amprentare, b)
amprenta
- tehnicianul toarnă modelul din gips dur; pentru o adaptare perfectă a capei
la nivel cervical, modelul se poate realiza cu falsă gingie (fig.14.13 a)
- pentru realizarea machetei dispozitivului radicular se introduce în loja
radiculară un baton de ceară roz (care are în compoziţie parafină) şi se
aplică o presiune moderată, pentru ca ceara să pătrundă în toate detaliile
lojei (fig.14.13 b,c)
- se secţionează batonul de ceară cu spatula la nivelul coletului, apoi se
aplică ceară mov de modelat, pentru a edifica macheta capei metalice
(fig.14.13 d)
- keeper-ul se aplică pe suprafaţa ocluzală a capei, în aşa fel încât să fie
paralel cu planul de ocluzie şi se lipeşte cu ceară (fig.14.13 e)
d
Fig.14.13
- macheta se ambalează, se obţine tiparul şi apoi se toarnă dispozitivul

radicular, care face corp comun cu capa şi keeperul (fig.14.14.a,b)
275
după secţionarea tijelor, piesa metalică se verifică pe model, apoi se
lustruieşte şi se cimentează în cavitatea orală (fig.14.14.c,d)
c
Fig.14.14
- magnetul se acoperă cu răşină adezivă pe toate suprafeţele, cu excepţia celei
active, apoi este aplicat peste capa metalică şi se înregistrează o
amprentă funcţională peste el (fig.14.15)
Fig.14.15. a) magnetul se acoperă cu răşină adezivă, b) magnetul aplicat
peste capa metalică - se realizează modelul funcţional, care va servi la
realizarea etapelor cunoscute de realizare a unei proteze totale acrilice:
macheta de ocluzie,
276
montarea în simulator, realizarea machetei cu dinţi şi transformarea
acesteia în proteză finită
în final are loc montarea magnetului în baza protezei (fig.14.16)
Fig.14.16. Aspectul final al protezei

BARELE CU CĂLĂREŢI >
Reprezentantul de marcă al conceptului stabilizării protezelor totale cu

ajutorul unor bare cimentate inter-radicular este Eugen Dolder, care a preluat
şi perfecţionat bara cu călăreţi a lui Gilmore de la începutul secolului XX.
Sistemul este compus din două elemente:
• o parte fixă- bara - agregată pe dinţii restanţi, ce poate avea diferite
forme pe secţiune (dreptunghi, pară)
• o parte detaşabilă, sub formă de jgheab- călăreţ- fixat pe faţa
mucozală a protezei (fig.14.17)
Fig.14.17
Sistemul de bară şi călăreţi permite creşterea valorii funcţionale a protezei
totale prin utilizarea unui sprijin dento-parodontal favorabil, exercitat
277
la nivel cervical, precum şi prin combaterea tendinţelor de deplasare orizontale
ale protezei.
Sistemul de bare şi călăreţi Gilmore

- Bara - din Au-Pt, poate fi dreptunghiulară sau rotundă pe secţiune
- Călăreţii - sunt turnaţi din Au-Pt şi pot avea retenţii pentru acrilatul şeii
protezei
Sistemul de bare şi călăreţi Dolder

Bara poate avea pe secţiune formă de:
• U - numai pentru regiunea laterală
• ovoidă- numai în regiunea frontală
Bara se fixează între două dispozitive corono-radiculare de obicei pe
canini, dar poate fi lipită şi intre două coroane turnate sau semifizionomice
Călăreţul are aceeşi lungime cu bara şi este confecţionat din tablă de 0,30
mm, cu retenţii pentru a fi retenţionat in acrilatul şeilor protezei.
• dacă proteza are sprijin mixt, între bară şi călăreţ trebuie să existe un
spaţiu (care să permită înfundarea protezei în raport cu rezilienţa
mucoasei), iar bara să aibă formă ovoidă sau rotundă. Această formă
permite bascularea prin infundare a protezei fără să solicite dinţii stâlpi.
• dacă proteza are sprijin dento-parodontal, călăreţul va avea contact intim
cu bara care are formă de "U" pe secţiune (fig.14.18)
Fig.14.18
Barele cu călăreţi pot fi plasate atât în zona frontală, cât şi laterală şi

prezintă avantajul că solidarizează dinţii stâlpi.
Dezavantajele majore ale barelor sunt legate de aspectul igienic
(controlul plăcii bacteriene este dificil de realizat dacă între bară şi cresta
alveolară rămâne un spaţiu mai mic de 1,5-2mm) şi de dificultatea realizării
unor căptuşiri ulterioare (3).
Pentru aplicarea unei bare cu călăreţi este necesar ca forma crestei
278
alveolare, poziţia dinţilor restanţi şi forma arcadei să permită înscrierea barei
în aspectul acesteia şi să asigure un spaţiu suficient, atât vestibular cât şi oral.
Coca (12) atenţionează asupra faptului că sistemul Dolder este
recomandabil doar la mandibulă, orice încercare de a-l aplica la maxilar fiind
sortită eşecului, deoarece mucoasa maxilară are tendinţa agresivă de a
prolifera la nivelul barei.
SISTEMELE TELESCOP
Telescoparea se poate realiza în trei feluri: coronar, corono-radicular şi

radicular.
Sistemul telescopat coronar este format dintr-o coroană dublă sau,
altfel spus, din două coroane suprapuse (fig.14.19a):
- coroana primară - este o capă metalică cu grosimea de 0,2mm ce acoperă
bontul dentar în totalitate şi care va fi cimentată în cavitatea orală. Poate
avea formă cilindrică sau foarte uşor tronconică iar raportul dintre înălţime
şi diametru trebuie să fie de 1/1 pentru a asigura retenţia optimă. Pereţii
laterali se frezează cu ajutorul paralelometrului (fig.14.19b) şi trebuie să
fie paraleli cu axul de inserţie al protezei (în cazul unui singur dinte
restant) sau paraleli între ei şi cu axul de inserţie (în cazul mai multor dinţi
restanţi). Coroana primară trebuie să prezinte un prag cervical pe care se
va sprijini corona secundară coroana secundară - tot metalică, face corp
comun cu proteza acrilică şi culisează peste coroana primară
Fig.14.19.a) Supraprotezare mandibulară prin sistem telescopat pe

cei doi canini, b) Frezarea pereţilor externi ai capei primare la
paralelometru
Avantajele supraprotezării pe sisteme telescopate:
- asigură sprijinul mixt (dento-parodontal) pentru proteză, ceea ce înseamnă
279
un plus de protecţie pentru creasta alveolară, care nu mai suportă singură
presiunile ocluzale
- permite solicitarea uniformă a parodonţiului de susţinere a dintelui restant
- asigură o menţinere şi o stabilitate excelentă protezei
- oferă posibilitatea întreţinerii unei stări optime de igienă
Avantajele supraprotezării pe rădăcini restante:

• din punct de vedere biologic conservarea rădăcinilor restante determină
păstrarea suportului osos şi încetinirea ritmului de atrofie osoasă
• pacientul are senzaţia prezenţei dinţilor pe arcadă, ceea ce-i conferă un
confort psihic sporit, acceptă mai uşor ideea protezării
• eficienţa masticatorie mai mare decât a protezei totale convenţionale
• retenţia protezei este mult mai bună decât a unei proteze totale
convenţionale
• reduce transmiterea presiunilor ocluzale asupra osului în zona respectivă
şi, în consecinţă, reduce rata de rezorbţie a osului alveolar
Dezavantaje
• Necesită o igienă orală foarte strictă pentru a reduce riscul apariţiei cariilor
de colet la rădăcinile restante
• Necesită examinarea periodică a pacientului
• Este mai scumpă decât proteza totală convenţională
Indicaţii:
- supraprotezarea este o soluţie convenabilă pentru tratarea edentaţiilor
subtotale, predominant mandibulare, când câmpul protetic este deficitar
- când dinţii restanţi au indicii clinico-biologici favorabili, iar canalele
radiculare permit tratamentul endodontic corect
Contraindicaţii:
- pacienţii a căror stare fizică şi psihică nu le permite menţinerea unei
igiene corespunzătoare a cavităţii orale şi a protezei;
- în cazul în care suprafaţa mucoasei gingivale de la nivelul dinţilor
restanţi este mult redusă sau în situaţia în care nu poate fi menţinută starea de
sănătate a acestei mucoase.
280
b) SUPRAPROTEZAREA PE IMPLANTE
mplantologia a influenţat în mod semnificativ terapia edentaţiei totale

şi, în consecinţă, a îmbunătăţit foarte mult viaţa pacienţilor edentaţi total, în
special a celor care prezintă câmpuri protetice deficitare, defavorabile, chiar
dramatice.
Indicaţia de inserare a implantelor dentare la pacientul edentat total,
care cel mai adesea este vârstnic, trebuie stabilită cu mult discernământ,
deoarece la acest tip de pacient există sigur o patologie asociată (osteoporoză,
boli cardio-vasculare).
Implantele pot fi:

- endoosoase (fig.14.20 a)
- subperiostale (fig.14.20 b)
IMPLANTELE ENDOOSOASE
Fig.14.20 a) implante endoosoase, b)

implante subperiostale
Sunt cele mai utilizate în protezarea cu sprijin implantar a edentaţiei
totale. Ele se introduc în grosimea osului alveolar şi pot avea formă de (fig.
14.21):
- şurub
- cilindru
- lamă
Implantele pot fi realizate din metal (titan pur), metal ceramizat sau
ceramică (oxid de zirconiu), iar suprafaţa lor poate fi netedă, sablată, tratată
cu plasmă sau acoperită cu diverse materiale (ex. hidroxiapatită).
281
Fig.14.21.
a Implante
c endoosoase: a) în formă de şurub, b) cilindrice, c)
în formă de lamă
Utilizarea implantelor endoosoase permite rezolvarea protetică a

edentaţiei totale în două modalităţi:
- proteză totală mobilizabilă cu sprijin pe 2-4 implante
- proteză fixă (“punte după model scandinav") care se fixează prin
înşurubare pe implante
Sistemele speciale la care se poate apela pentru supraprotezarea pe

implante sunt:
- capsele (fig. 14.22.)
- magneţii (fig.14.23)
- barele cu călăreţi (fig.14.24)
Fig.14.22. Suprapoteză pe
implante cu retenţie prin capse
282
Fig.14.23. Supraproteză pe implante cu retenţie prin magneţi
Fig.14.24. Suprapoteză pe implante cu retenţie prin bară cu călăreţi
Bara cu călăreţi (DOLDER)
• Numărul de implante utilizat depinde de cantitatea de os disponibil şi de

resursele financiare ale pacientului.
• In general, cu cât numărul de implante este mai mare, cu atât retenţia
protezei este mai mare.
• Barele la maxilar necesită un număr mai mare de implante decât la
mandibulă din cauza faptului că osul maxilar este mai spongios, mai puţin
dens
• Asigură un sprijin mai bun al protezei decat implantele separate
• Există o mare diversitate de modele de bare
• Bara poate preveni deplasarea protezei în 6 direcţii diferite (fig.14.25)
283
Fig.14.25. Cele 6 direcţii in
care bara poate preveni
deplasarea protezei
Implantele subperiostale
Au fost introduse în 1949 în SUA şi au reprezentat multă vreme

modalitatea de elecţie pentru supraprotezările pe implante.
Se prezintă sub formă de reţea metalică care se amplasează deasupra
osului, sub periost. Prezintă nişte bonturi mici metalice care rămân la
suprafaţă, în cavitatea orală, pentru ancorarea protezei (fig.14.26)
Fig.14.26. Implante subperiostale
284
Indicaţia principală o reprezintă pacienţii cu rezorbţie severă a osului
mandibular, la care nu este posibilă inserarea de implante endoosoase
AVANTAJELE SUPRAPROTEZĂRII
• Prezenţa rădăcinilor restante sau a implantelor determină transmiterea

de stimuli funcţionali către osul maxilar sau mandibular, întârziind astfel
procesul de rezorbţie şi atrofie
• În cazul protezării peste rădăcini naturale restante pacientul păstrează
senzaţia de prezenţă a dinţilor
• Retenţia şi stabilitatea protezei pe câmpul protetic sunt incomparabil mai
bune decât în cazul unei proteze totale convenţionale
• eficienţa masticatorie creşte cu 300% !!
• Funcţia fonetică este mult îmbunătăţită
• Permite reducerea volumului protezei, mărind confortul pacientului
Este o certitudine că tratamentul prin proteză totală convenţională va

suferi un declin în viitor, deoarece supraprotezarea pe implante va duce treptat
la dispariţia problemelor legate de instabilitate protezelor pe câmpurile
deficitare.
285
BIBLIOGRAFIE
1. Alander P - Acoustic emission analysis of fiber reinforced composite in

flexural testing- Dent Mater 2004;20:305-312
2. Borţun Cristina, Bratu D.- Protezarea edentaţiei totale. Ed. Marineasa,
Timişoara, 1998
3. Bratu D., Ieremia L., Uram-Ţuculescu S.- Bazele clinice şi tehnice ale
protezării edentaţiei totale. Ed. Medicală, Timişoara 2005
4. Bratu D, Colojoară Carmen, Leretter M, Ciosescu Diana, Uram-
Ţuculescu S, Românu M- Materiale dentare în laboratorul de tehnică
dentară. Ed. Helicon Timişoara, ed.I, 1994
5. Breeding, Dixon, Moseley- Custom Impresion Trays: Part I -
Mechanical Properties. Journal of Prosthetic Dentistry. Vol. 71, No 1,
pp 31-34, January 1994.
6. Borrman H, Thomas CJ, Engstrom EU.- Denture Marking. Clinical and
Technical Aspects. J Forensic Odontostomatol 1995;13:14-7
7. Brown D - Fibre-reinforced materials. Dent Update 2000 Nov;
27(9):442-8
8. Burlui V. şi colab.- Protetică dentară, Lito.I.M.F.Iaşi, 1989
9. Burlui V., Silvia Mihaela Silvaş- Clinica şi terapia edentaţiei totale
vol.II, Ed. Apollonia Iaşi 2003
10. Boucher CO, Hickey JG, Zarb GA.- Prosthodontic treatment for
edentulous patients. St. Louis, 1990, The G.V. Mosby Co.
11. Choudhary SC, Craig JF, Suls FJ. - Characterizing the denture base
for noncaucasian patients. J Prosthet Dent 1975;33:73-9
12. Coca I, Oprea B,, Coca Valentina- Proteze dentare de tip overdenture-
Ed. Cermaprint, Bucuresti, 2007
13. Coen N, Kadhim MA, Wright EG, Case CP, Mothersill CE.- Particulate
286
debris from a titanium metal prothesis induces genomic instability in
primary human fibroblast cells- Br J Cancer 2003 Feb 24;88(4):548-52
14. Craig R.G.- Restorative dental materials. Ed.9, The Mosby C.V.
Company, St.Louis, 1993
15. Da Silva L., Martinez A., Rilo B., Santana U.- R'Titanium for
removable denture bases. J Oral Rehabil 2000;27:131-35
16. Donciu V. şi colab. - Proteza Totala - Ed. Didactica si Pedagogica,
Bucuresti 1994
17. Drucke W., Klemt B.- Schwerpunkte in der Totalprothetik .
Quintessenz Verlags-GmbH, Berlin 1986
18. Dummett CO.- Normal variations in the clinical appearance of the
gingivae. J Dent Med 1963;18:4-10
19. Duret B, Raynaud M, Duret F- Interet des materiaux a structure
unidirectionelle dans les reconstitutions corono-radiculaires- J Biomat
Dent 1992;7:45-57
20. Duret B, Duret F, Raynaud M - Long-life physical property preservation
and postendodontic rehabilitation with the Composipost. Compendium
17:S50-S56, 1996
21. Fenlon M R, Sherriff M, Walter J D - Association between the accuracy
of intermaxillary relations and complete denture usage. Journal of
Prosthetic Dentistry1999; 81: 520-525
22. Firtell DN, Finzen FC, Holmes JB.-The effect of clinical remount
procedures on the comfort and success of complete dentures. J Prosth
Dent 1987; 57: 53-7.
23. Forna Norina, Burlui V.- Clinical guide-lines and principles in the
therapy of partial extended edentation - Cursbook for english language
students. Ed.Apollonia Iaşi, 2001
24. Goldberg A.J., Freilich M.A.- An innovate preimpregnated glass fiber
for reinforcing composites - Dent Clin.North Am 1999;43:127-133
25. Goto Takaharu, Nagao Kan, Ichikawa Tetsuo. Effects of Magnetic
287
Attachment Form on Load Transfer to Abutments of Implant
Overdenture The Journal of the Japanese Society of Magnetic
Applications in Dentistry. Vol.17, No.1, September 2008
26. Haug SP, Duke P, Dixon SE, Menegotto LD, Zentz RR, Moore Bk.- A
pilot clinical evaluation of a new injection denture base system.
Compendium October 2001.22(10):847-54.
27. Heinenberg B.J., Erdrich A., Eykmann R.- Palajet/PalaXpress-
Prothesenherstellung mit System Sonderdruck aus Innovationen fur
die Zahnheilkinde, Spitta Verlag, 1995
28. Hutu E, Pauna Mihaela, Bodnar V, Constantinescu M.V. - Edentaţia
totală. Aspecte clinice şi tratament. Ed.Didactică şi Pedagogică
Bucureşti 1996
29. Ieremia L., Mocanu-Bardac Venera, Cseh Z.- Tehnici dentare speciale
de protezare totală- Ed.Medicală Bucureşti 1981
30. Jagger DC, Harrison A, Jandt KD - Review. The reinforcement of
dentures. J Oral Rehabil 1999;26:185
31. Jeganathan S., Payne J.A.- Common faults in complete dentures: A
review . Quintessence international 1993;24(7):483
32. Johnson HD.- Technique for packing and staining complete or partial
denture bases. J Prosthet Dent 1956;6:154-9
33. Jooste C. - Characterization of acrylic resin denture teeth. J Prosthet
Dent 1992; 67:279-280
34. Kobayashi M, Ohkubo C, Suzuki Y, Aoki T, Sato J, Hosoi T, Retentive
force of “O” ring attachment to use immediate provisional implant (IPI)-
retained overdenture, European Journal of Prosthodontic Restorative
Dentistry 13: 147-149, 2005.
35. Kolndorffer K., Marx J., Willner G.- Die Centrographie. Klinik und
technik fehlerfreier Bislagenbestimmung. Procentric GmbH&Co
Lindau 1989
36. Korber K.H., K.Ludwig- Das SR-Ivocap Polymerisationsverfahren.
288
Untersuchungen zur Okklusionsgenauigkeit. Dental Labor 9/1987
37. Korber KH, K.Ludwig, K.Korber, Kiel. Experimentelle Untersuchungen
zur Genauigkeitsgrenze des Polymerisations- Schwundausgleiches im
SR-Ivocap-3.Verfahren. ZWR 7/1987
38. Korber KH. - Formgenauigkeit von SR-Ivocap-Aufbissschienen. Quint.
ZA 9-1987
39. Kumazawa R, Watari F, Takashi Y, Uo M, Totsku Y.- Effects of Ti ions
and particles on neutrophil function and morphology- Biomaterials
2002 Sep;23(17):3757-64
40. Kalbfleisch H.- Microbase- das inovative Prothesen-
herstellungsverfahren. Quintessenz Zahntech 1997;23:525
41. Ladizesky N.H., Pang M.K, Chow T.W., Ward I.M.- Acrylic resins
reinforced with woven highly drawn liniar polyethylene fibers.
Mechanical properties and other aspects of denture construction.
Aus.Dent.J 1993;38:28-38
42. Ladizesky N.H., Chow T.W., Cheng Y.Y.-Denture base reinforcement
using woven polyethylene fiber. Int J Prosthodont 1994;7:307-314
43. Lang R., Rosentritt M.,Behr M., Handel R.- Bond strength of artificial
denture teeth to denture base materials. www.uni-regensburg.de
44. Lejoyeux J. - Proteza totală. Ed.Medicală Bucureşti 1968
45. MacEntee M.I.- The Complete Denture. A clinical Pathway-
Quintessence Publishing Co,Inc 1999
46. Makzoume J.- Les troubles phonetiques en prothese adjouinte
complete. Les Cahiers de Prothese 1998, no.103
47. Martinelli N, Spinella S.C.- Dental laboratory technology, Third edition,
The C.V. Mosby Company 1981
48. McCord J.F., Grant A.A.- Tehnical aspects of complete denture
construction. Br Dent J 2000;189:71
49. McCord J.F., Smith Ph, Grey N.- Treatment of edentulous patients,
Quintessence publishung, 2004
289
50. Narva Katja: Fibre-reinforced denture base polymer. Clinical
performance and Mechanical Properties. Annales Universitatis
Turkuensis, Ser.D.Tom.630, ISBN 951-29-2762-4. Painosalama Oy,
Turku, 2004.
51. Narva Katja, Vallittu P.K., Helenius H., Yli-Urpo A.- Clinical survey of
acrylic resin removable denture repairs with glass-fiber reinforcement
- Int J Prosthodont 2001;14(3):219
52. Neumann C.P.P. - Tehnologia protezelor dentare parţiale adjuncte,
Ed. Junimea, Iaşi 2000
53. Neumann C.P.P., Viţalariu Anca Mihaela, Juravlea Felicia, Beldiman
Antonela - Tehnologia elaborării aparatelor gnatoprotetice totale şi
parţiale adjuncte din biomaterial compozit termopolimerizabil în cuptor
cu microunde - Rev Medicina Stomatologica 2001; 5(4):39-42
54. Neumann CPP - Tehnologia protezelor dentare din titan - Ed. Junimea,
Iaşi, 2001
55. Mersel A. - Geriatrie dentaire et prothese fonctionelle. Bulletin se la
S.P.A.F, 1985:227
56. Murray MC, Smith PW, Watts DC, Wilson NGF.- Occlusal registration:
science or art? International Dental Journal 1999;49:41-46
57. Palla S - Occlusal considerations in complete dentures. In:McNeil C
(ed) Science and practice of occlusion. Quintessence, Chicago,1997,
pp 457
58. Panaite Şt.- Aliaje metalice de uz stomatologic . Ed.Apollonia, Iaşi
1998
59. Panaite Şt, Mârţu Silvia, Tatarciuc Monica - Elemente de morfologie
clinică a sistemului stomatognat. Ed. Apollonia, Iaşi 2000
60. Păuna Mihaela, Preoteasa Elena- Aspecte practice în protezarea
edentaţiei totale- Ed. Cerma Bucuresti 2002
61. Păuna Mihaela, Ene L, Al Huneiti A.- Tehnica realizării închiderii
palatinale posterioare la proteza totală superioară- Ed. Cerma
290
Bucureşti 1997
62. Pătraşcu I.- Materiale dentare- Ed. Horanda Press, Bucureşti 2002
63. Popşor S., Soos L., Coman Lia, Chibelean Manuela - Realizarea
protezei totale maxilare prin procedeul de combinare a termoformării
cu turnarea acrilatului - Rev Med Stom 2002;6(6):16-20
64. Prelipceanu Felicia, Negucioiu Maria, Dajbukat F.- Concepţii şi metode
biofuncţionale în protezarea edentaţiei totale. Ed. Dacia, Cluj-Napoca
1986
65. Price CA- A history of dental polymers. Aust Prosthodont J 1994;8:47-
54
66. Rahn AO, Heartwell CM- Relating inclinations of teeth to concepts of
occlusion. In: Textbook of complete dentures, 5thedn. Lea & Febiger,
Philadelphia 1993, pp 357-371
67. Rândaşu I. - Tehnologia protezelor dentare . Ed.Medicală, Bucureşti,
68. Rehn B, Seiler F, Rehn S, Brunch J, Maier M - Investigation on the
inflammatory and genotoxic lung effects of two types of titanium
dioxide : untreated and surface treated- Toxicol Appl Pharmacol 2003
Jun 1;189(2) :84-95
69. Românu M, Bratu D, Lakatos S, Floriţa Z- Polimerizarea în
stomatologie - Ed. Brumar, Timişoara, 2000
70. Ruffino AR- Effect of stainless steel strenghteners on fracture
resistance of the acrylic resin complete denture base. J Prosthet Dent
1985, 54, 75
71. Săbăduş luliana - Proteza totală- ştiinţă, artă şi tehnică. Ed.Dacia,
Cluj-Napoca 1995
72. Schreiber CK- Polymethylmethacrylate reinforced with carbon fibers-
British Dent J 1971;130 :29
73. Schreiber CK- The clinical application of carfon fiber/polymer denture
bases. British Dent J 1974;137:21
74. Sykora O, Elliot J. Sutow.- Practical assessment of a continuous-
291
injection denture processing technique (SR-Ivocap). QDT Yearbook
1988
75. Schierano G, Arduion E, Bosio E, et. al.-The influence of selective
grinding on the thickness discrimination threshold of patients wearing
complete dentures. J Oral Rehab 2002; 29: 184-187.
76. Tadokoro S, Ohyama T, Ishigami T. Management for a Spillway on the
Denture when Fixing the Magnetic Assembly with Self-curing Resin.
The Journal of the Japanese Society of Magnetic Applications in
Dentistry, Vol.17, No.1, September 2008
77. Taira Y, Matsumura H, Yoshida T, Tanaka T, Atsuta M.- Adhesive
bonding of titanium with a methacrylate-phosphate primer and self-
curing adhesive resins. J Oral Rehabil 1995;22:409
78. Tatarciuc Monica Silvia - Tehnologia protezelor dentare. Casa de
editură Venus, Iaşi 2001
79. Tegawa Y, Kinouchi Y. Basic Studies on Dynamics for an Overdenture
Retained by a Magnetic Attachment. The Journal of the Japanese
Society of Magnetic Applications in Dentistry. Vol.17, No.1, September
2008
80. Toolson LB, Taylor TD.- Method for denture identification. J Prosthet
Dent 1989; 61:114-115
81. Toshiki F, Tomoko I, Influence of Keeper Coping Heights on the
Movement of Abutment Tooth in Overdentures with Magnetic
Attachments. The Journal of the Japanese Society of Magnetic
Applications in Dentistry. Vol.17, No.1, September 2008
82. Turck M.D., Richards M.W.- Microwave processing for denture relines,
repairs and rebases. J Prosthet Dent 1993;69:340-344
83. Ursache Maria, Burlui V., Purdu Anca - Semiologie stomatologică.
Ed.Apollonia Iaşi 1997
84. Vallittu PK- Effect of some properties of metal strengtheners on the
fracture resistance of acrylic denture base materials. J Oral Rehabil
292
1993;20:241
85. Vallittu PK - Flexural properties of acrylic polymers reinforced with
unidirectional and woven glass fibres. J Prosthet Dent 1999;81:318
86. Vallittu PK- Impregnation of glass fibres with polymethylmethacrylate
by using a powder coating method. Appl Composite Mater 1995;2:51-
58
87. Vallittu PK- Dimensional accuracy and stability of
polymethylmethacrylate reinforced with metal wire or continuous glass
fiber. J Prosthet Dent 1996, 75, 617
88. Viguie G, Malguarti G, Vincent B, Bourgeois D - Epoxy/carbon
composite resins in dentistry: Mechanical properties related to fiber
reinforcements- J Prosthet Dent 1994;72:245-249
89. Viţalariu Anca Mihaela, Panaite Şt., Tatarciuc Monica - Posibilităţi
tehnologice de individualizare a aparatelor gnatoprotetice adjuncte
totale - Rev Med Stom, vol.7,nr.1, p.263
90. Viţalariu Anca Mihaela- Tehnologia protezei totale.Aspecte practice-
Ed. Performantica, Iaşi, 2006
91. Vâlceanu Anca- Estetica în medicina dentară. Ed.Brumar, Timişoara
2004
92. Walla M.A- Durability of acrylic tooth bond to polymeric denture base
resin.-Eur J Prosthodont Res Dent 2002; 10(2):57-61
93. Wang ML, Tuli R, Manner PA, Sharkey PF, Hall DJ, Tuan RS- Direct
and indirect induction of apoptosis in human mesenchymal stem cell
in response to titanium particles- Orthop Res 2003 Jul;21(4):697-707
94. Wilke A, Endres S, Griss P, Herz U.- Cytokine profile of a human bone
marrow cell culture on exposure to titanium-aluminium-vanadium
particles- Z Otthop Ihre Grenzgeb.2002 Jan-feb;140(1):83-89
95. www.bredent.com
96. www.dentsply.com
97. www.vertex-dental.com
293
98. Zarb G A, Bolender C L, Hickey J C, Carlsson G E - Boucher’s
prosthodontic treatment for edentulous patients, 10th edn.1990
Mosby, St Louis
99. Zimmerman DE, Pomerantz JM, Sanfacon DG, Berger AW.- Denture
esthetics (III), Denture base color. Quintessence Int 1982;7:747-58
100. Zissis AJ, Polyzois GL, Yannakakis SA- Repairs in complete dentures:
results of a survey. Quintessence Dent Technol 1997;23:149-155
101. Yataro Komiyama. Implant Supported Overdenture. The Journal of the
Japanese Society of Magnetic Applications in Dentistry. Vol.17, No.1,
September 2008
102. Yazdanie N, Mahood M.- Carbon fiber acrylic resin composite: an
investigation of transverse strength. J Prosthet Dent 1985;53:534
294
Tipar Digital realizat la Tipografia Qlffl
Şoseaua Ştefan cel Mare nr. 11
Iaşi - 700498 Tel. / fax: 0232-
212740 e-
mail:editurapim@pimcopy. ro
www.pimcopy.ro

Tehnologia Protezelor Mobilizabile Proteza Totala 2009-1-1

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tehnologia Protezelor Mobilizabile Proteza Totala 2009-1-1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ANCA MIHAELA VIŢALARIU

VIŢALARIU, ANCA MIHAELA

ISBN 978-606-520-400-3 616.314

EDITURĂ ACREDITATĂ CNCSIS BUCUREŞTI

1. MODELUL PRELIMINAR .............................................................................. 7

2. PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ .............................................................. 19

3. MODELUL FUNCŢIONAL ........................................................................... 47

4. MACHETELE DE OCLUZIE ......................................................................... 57

5. MONTAREA ÎN SIMULATOR ...................................................................... 69

6. MACHETA PROTEZEI TOTALE .................................................................. 83

7. DEFINITIVAREA MACHETEI.................................................................... 125

12. PROTEZA TOTALĂ CU BAZĂ METALICĂ ............................................ 233

13. PROTEZA TOTALĂ DIN MATERIAL FOTOPOLIMERIZABIL ............. 253

15. SUPRAPROTEZAREA (OVERDENTURE) ................................................. 259

Bibliografie ......................................................................................................... 279

Realizarea protezelor mobilizabile tinde să devină, din păcate, „o artă

Definiţie: Modelul preliminar este reproducerea pozitivă, statică, a

Roluri: - completarea examenului clinic

Material: gips tip II (gips alabastru)

CLASIFICAREA GIPSURILOR (normele internationale )

Gipsul alabastru - tipul II (gipsul alb de model)

Fig.1.1. Portamprente standard

Fig.1.3. Amprente preliminare înregistrate cu: gips, mase

Fig.1.2. Alegerea portamprentei stndard cu ajutorul compasului

1. Igienizarea amprentei preliminare constă în:

2. Examinarea amprentei preliminare - se verifică dacă a cuprins în totalitate

- portamprentă standard prea mică

9. Desprinderea materialului de pe - lipsa retenţiilor pe portamprenta

3. Trasarea periferiei câmpului protetic (fig.1.4J - În cazul în care medicul nu a

Fig.1.5. Dozarea apei şi a pulberii de gips

Fig.1.6. Prepararea pastei de gips: a) la vacuum malaxor mecanic, b) manual

Fig.1.7. Prepararea pastei de gips prin metoda amestecului predozat (Handimix/Vertex)

de gips, se introduce apa în recipientul în care se găseste pulberea, se agită

Fig.1.8. Turnarea pastei de gips prin vibrare: a) pe masuţa

Fig.1.10. Realizarea soclului modelului preliminar în conformator

Etapele reacţiei de priză:

TIMPUL DE PRIZĂ -reprezintă timpul necesar materialului să se

Timpul de priză este influenţat de:

Timpul de priză se măsoară cu dispozitivul lui Vicat (inventatorul

8. Demularea - este operaţia de desprindere a modelului din amprentă şi se

Fig.1.12. Demularea în cazul amprentelor preliminare

Fig.1.14. Aspect final după realizarea soclului: a) la

Definiţie. Portamprenta individuală este suportul rigid, nedeformabil,

1. BAZA - elementul care acoperă suprafaţa de sprijin a câmpului protetic

Fig.2.1. Portamprenta individuală maxilară: elemente

2. ELEMENTELE ACCESORII ❖ Mânerul

Rolul mânerului: manevrarea portamprentei şi centrarea ei în cavitatea orală

❖ Butonii de presiune (fig.2.3)

Fig.2.3. Portamprentă individuală mandibulară

Fig.2.5. Portamprente individuale cu borduri de ocluzie

2.1. Realizarea portamprentei individuale din plac ă

Material şi instrumentar necesar (fig.2.6):

Fig.2.6. Material şi instrumentar necesar

Fig.2.7. Trasarea limitelor câmpului protetic

Fig.2.8. a) Plastifierea plăcii de bază; b) Secţionarea excesului

- se aplică elementele de întărire - segmentul de sârmă modelat în formă de

Fig.2.9. a) Realizarea elementelor de întărire; b) Realizarea mânerului

Fig.2.10. Realizarea butonilor de presiune Fig.2.11. Prelucrarea mecanică

2.2. Realizarea portamprentei individuale din acrilat

Realizarea portamprentei individuale din acrilat termopolimerizabil

indicaţie: pentru orice tip de material de amprentă funcţională

Material şi instrumentar necesar:

Tehnica de realizare: a. Direct pe model

Fig.2.12. Realizarea machetei bazei portamprentei