Teoriile relațiilor internaționale

O definiție simplă pe care o avem în vedere în cazul acestui seminar spune că relațiile
internaționale se ocupă cu prezervarea păcii și studiază în ansamblu relația dintre actorii
internaționali. (apărută în preajma Primului Război Mondial).

Vom studia în această etapă două dintre cele mai importante curente din cadrul teoriilor relațiilor
internaționale și anume idealismul politic sau liberalismul și realismul politic.

Se numește „Idealism politic” deoarece are o viziune idealistă asupra lumii și conține
șase elemente de viziune. Idealiștii văd securitatea unui stat prin prisma păcii, adică pentru ca un
stat să fie sigur trebuie să fie pace în sistem, destinația finală a securității este pacea. Aceștia
consideră că trebuie să renunțe la război și ca să oprești războiul trebuie să construiești ceva
pentru a-l oprii, dar ca să poți oprii războiul trebuie să știi ce-l generează și apare întrebarea
„Cum se naște răul?” În urma acestei dileme au derivat cele șase elemente de viziune și anume:
1. Natura umană este esențial bună, omul este bun și altruist, colaborează și se ajută
reciproc.
2. Preocuparea umană pentru bunăstare face progresul posibil.
3. Răul derivă din instituții rele, construcțiile din sfera socială sunt rele acestea
determină războiul, să fii egoist și să producă răul.
4. Războiul nu este inevitabil poți să oprești războiul: desființezi instituțiile rele (creezi
altele bune), prin eliminarea aranjamentelor instituționale care îl încurajează.
5. Războiul este o problemă internațională care solicită eforturi colective sau multiple
pentru a fi eradicat, mai degrabă decât eforturile naționale.
6. Societatea internațională trebuie să se reinventeze internațional pentru a oprii răul și
instituțiile care-l generează.
Așadar, liberalismul are o viziune de ansamblu și consideră că aranjamentele internaționale duc
la apariția războiului și nu este o chestiune ce ține de natura umană.
Platforma idealistă are trei stâlpi:
1. crearea unor organizații internaționale- care să reglementeze relațiile dintre state și să
aplice managementul dintre statele.
2. să reglementeze spațiul intern – ca să știe cum să se comporte, practic să normeze –
drept internațional.
3. Dezarmarea – instituirea unor aranjamente prin care statele să renunțe la armamentul în
exces.
Aceste lucruri se descarcă în câteva percepte fundamentale.

Brief :
  Trebuie renunțat la loialitățile parohiale în favoarea ideii de unitate a umanității.
Jocul de sumă nulă să nu se mai creeze alianțe. Alianța este maximizarea
potențialului unui stat pin adăugarea potențialului altor state. Jocul de sumă nulă.
Ce câștigă unul pierde celălalt, dacă nu poți să ți pasul cu el atunci faci război.
 Încetarea alianțelor bilaterale inter cordiale și a echilibrului puterii spre care sunt
îndreptate aceste alianțe. ( trebuie distrugerea balanței puterii)
 Înlocuirea diplomației secrete. Lucruri care nu se știu. Se fac aranjamente ceea ce
duce la conceptul de ,,frică nu doar celălalt ci frica de a trișa” cu transparența.
 Promovarea comerțului internaționale liber în locul naționalismul economic.
comerțul liber creează interdependență mai greu pornirea unui război pentru că
ambii ar avea de pierdut. Comerțul liber este apropierea dar și construirea unui
anumit tip de interdependență.
A avut un program bazat pe Securitatea colectivă = un grup de state dorește să păstreze
pacea prin mijloace politice fără ași corela garanții de securitate. Pacea se negociază.
Se dorea o securitate colectivă să se lucreze prin mijloace politice. Pactul Briand- Kellog să
scoată războiul afară. Apare Liga Națiunilor. Liga Națiunilor – securitate colectivă.
 O structură internațională care să scoată răul dintre state
 S-a creat o curte de justiție internațională – care să judece procese internaționale să
rezolve litigii între state ( au trecut la organizarea care să prezerve pacea )
 Încetarea formării alianțelor și practicarea echilibrului puterii.

Realismul politic
Viziunea realistă consideră că securitatea unui stat se poate realiza doar prin puterea pe
care acesta o deține, în sensul în care cu cât deține o putere mai mare cu atât securitatea sa va fi
mai puternică pentru că nu va mai fi atacat sau va face față cu ușurință unor amenințări la adresa
securității sale. Dacă liberalismul se manifesta prin diplomație, realismul se manifestă prin forță
și putere militară. (funcționează mai mult pe descurajarea atacului)
Caracteristicile realismului includ:
1. natura umană este egoistă
2. sistemul internațional este unul anarhic și nu unul bazat pe ierarhie.
3. statele sunt singurii actori relevanți în relațiile internaționale, nu se distinge între state
rele și state bune
4. statele acționează decât rațional (acționând pentru a-și conserva sau mări putere,
respective securitatea.) totul este o bătălie după cum spune H. Morgenthau.
5. Urmărind „interesul național”, statele își obțin securitatea națională și supraviețuirea.
6. interesul se poate realiza printr-un sistem de alianțe, războiul este inevitabil.
 7. alianțele au trei accepții posibile: avantajoase, dezavantajoase, periculoase.
Realismul vede securitatea în sistemul internațional prin apărare colectivă: = se menține ,, pace
în sistem prin contract obligatoriu juridic prin care acordă garanții de securitate. La Securitatea
colectivă nu există aranjamente, apărarea colectivă se formează de la alianțele politico-militare.
Există o diferență între realism clasic și neo-realism: nu natura umană este cauza
conflictelor din sistemul internațional și structura sistemului este vinovată. Neorealismul a
dezvoltat o introspecție aplicată în dinamica denumită cooperare internațională. Frica este un
coagulant al capabilităților și poziționării statelor în sistemul internațional, ca statele care dețin
arme de distrugere în masă. 
Brief

 politica fiind guvernată de legi obiective din natura umană

 elementul central al politicii internaționale este interesul puterii
 interesul este un element obiectiv și universal
 principiile morale universale nu pot fi aplicate
 aspirațiile de ordin moral ale unui stat nu sunt aceleași ca legile morale universale
 sfera politică este autonomă

 sistemul internațional este anarhic

 niciun stat nu poate fi sigur că un alt stat nu va comite acțiuni militare împotriva sa,
intențiile fiind greu de anticipat
 obiectivul principal este supraviețuirea și obținerea hegemoniei pentru a scădea
șansele unui atac
 statele sunt actori raționali ce caută echilibrarea balanțelor puterii în favoarea
acestora.

Platforma realistă

Crearea de aliante

Echilibrul de putere
Sunt patru optiuni pentru intarirea statului:

 inarmarea
 formarea aliantelor pentru a-si combina armamemtele cu ale celorlalte state aliate,
achizitia de putere fiind in primul rand achizitie de putere militara
 schimbarea partenerilor de alianta pentru a mentine balanta puterii, de aceea, aliantele
trebuie sa fie fluide, interesul national fiind vesnic prioritar
 negocierea controlului armamentelor si acordurilor de dezarmare pentru a reduce
pericolul reprezentat de armamentele adversarilor
Alianțele pot fi :
  avantajoase
 dezavantajoase
 periculoase
Pentru Stephen Walt, definiția alianței este relativ simplă: „definesc alianța ca o relație formală sau
informală în materie de cooperare pe probleme de securitate între două sau mai multe state
suverane”. Sistemul internațional este un sistem multiplu de state în care funcționează entități
distincte, suverane. Hans Morgentaub sustine ca „alianțele sunt o funcție necesară a echilibrului de
putere care funcționează într-un sistem multiplu de state”.
Alianțe – „asociații formale de state pentru folosirea (sau nefolosirea) forței militare în scopul
asigurării securității expansiunii membrilor lor împotriva unor alte state” (Snyder) „Ori de câte ori a
existat un sistem de suveranități multiple în istoria cunoscută, unele din entitățile naționale au intrat
în alianțe atunci când s-au confruntat cu conflicte.” (Wolfes) Dacă se întâmplă să fii atacat, atunci
să-ți poți înfrânge oponentul. Morgentaub precizează că acest lucru se întâmpla cu mult înainte de
izbucnirea conflictului respectiv. Alianțele sunt tipic împotriva a ceva sau cineva și numai derivativ
pentru ceva sau cineva. (Liska) Principalul beneficiu al unei alianțe este securitatea. (Snyder)

 descurajarea unui atac

 capacitate de apărare sporită în cazul producerii unui atac
 prevenirea apropierii dintre actualii aliați și actualii adversari
Lordul Palmerston a arătat în 1848 că statele „nu trebuie să aibă aliați eterni și nici inamici eterni”.
Singura lor datorie este să-și urmărească interesul național.
Dezavantajoasa. Principalul risc care definește participarea la o alianță este acela că statul își
asumă o obligație care poate deveni mai târziu dezavantajoasă.Poți fi atras în conflicte care nu sunt
ale tale. Libertatea de acțiune este redusă considerabil. „Situația la un moment dat nu este niciodată
la fel ca situația care va exista cinci ani mai târziu, într-adevăr este ceva semnificativ diferit, chiar
dacă etapele prin care se produce schimbarea sunt rareori vizibile la momentul respectiv. De aceea
oamenii de stat înțelepți și experimentați se feresc de regulă de angajamente care, la un moment
dat, pot constitui limitări ale comportamentului unui guvern la o dată necunoscută în viitor, în fața
unei situații neprevăzute.” (George Kennan) Principalul risc care definește participarea la o alianță
este acela că statul își asumă o obligație care poate deveni mai târziu dezavantajoasă:
Entanglement. În esență, în SUA, alianțele sunt văzute ca fiind dezavantajoase.
Alianțele pot fi periculoase:

 Alianțele permit statelor agresive să acumuleze resurse pentru războaie ofensive.

Alianțele nu opresc războiul pentru că statele agresive se vor comportant și mai agresiv
dacă pot conta pe sprijinul aliaților lor. Așa cum spunea Hitler „orice alianță al cărei scop
nu este intenția de a purta război este fără sens și inutilă”.
 Alianțele amenință pe inamici și îi determină să formeze contraalianțe, cu rezultanta că
ambele coaliții se vor găsi cu securitatea diminuată și în fața unui pericol de război
crescut.
 Formarea alianțelor poate împinge state neutre în coaliții opuse. Mai mult, Thomas
Jefferson avertiza că alianțele sunt „entangling”, adică te pot implica în situații la care nu
vrei să participi, pe principiul că trebui să mergi în ajutorul aliatului și astfel ești atras în
războaiele partenerilor tăi, care nu sunt și ale tale.
 Odată formată alianța, aliații trebuie să controleze comportamentul partenerilor din
alianță și să-i împiedice pe cei mai razboinici să folosească alianța pentru a-și regla prin
forță diferendele cu alte state din afara alianței.
 Există întotdeauna posibilitatea ca aliatul de astăzi să devină inamicul de mâine. Statele
sunt inamici naturali, nu există prieteni sau adversari veșnici. Conform unui studiu făcut
 de Russet și Starr, în 1989, între Congresul de la Viena din 1815 și 1960, „mai mult de
25 % din partenerii de coaliție au mers, în cele din urmă, unii împotriva celorlalți.

Când vorbim despre alianțe, în mod inevitabil, la pachet cu ele, este echilibrul puterii. Există această
conștiință a faptului că poți avea pace atâta vreme cât puterea în sistem este astfel distribuită încât
să nu pericliteze echilibrul. Statele nu trebuie să devină nici prea slabe, nici prea puternice, orice
dezechilibru ducând la război. Mijlocul prin care echilibrezi puterea în sistem este încheierea unor
alianțe.
Există un factor foarte important într-un sistem internațional marcat din perspectiva realismului politic
de această realitate a existenței alianțelor și, în consecință, a echilibrului de putere.Ca să poți realiza
o distribuție echilibrată a puterii, într-un sistem de independențe multiple care își maximizează
potențialul în alianțe parohiale diferite, întotdeauna există o țară cu numele de „balancer”, care se
ocupă cu menținerea echilibrului. O astfel de țară este o mare putere care nu acceptă ca o altă
putere să domine în zona ei de influență ca o condiție esențială a supraviețuirii ei într-un mediu
ostil. Balancerul este țara care înclină balanța într-o parte sau alta a puterii. Churchill a arătat în
1948 că Marea Britanie a fost un astfel de balancer „de 400 de ani politica externă a Angliei a fost
aceea de a se opune celei mai puternice, celei mai agresive, celei mai dominante puteri de pe
continent, alăturându-se statelor mai slabe.”
Sunt șase reguli care trebuie urmate de state completând astfel rolul jucat de "balancer"

1. Să-și sporească potențialul, dar să negocieze mai degrabă decât să lupte

2. Să lupte mai degrabă decât să eșueze în a-și spori capabilitățile
3. Să oprească lupta mai degrabă decât să elimine un actor esențial
4. Să se opună oricărei coaliții sau actor individual care are tendința de a-și asuma o
poziție predominantă în sistem
5. Să exercite constrângeri asupra actorilor care subscriu la principii organizaționale
supranaționale
6. Să permită actorilor naționali esențiali, învinși sau constrânși, să reintre în sistem ca
parteneri cu rol acceptabil
Statele trebuie să dețină informații ample și pretinente cu privire la motivația, obiectivele și
capabilitățile celorlalte state. „Politica balanței puterii prevaleaeză ori de câte ori două și numai două
cerințe sunt îndeplinite: ordinea să fie anarhică și populată cu entități care doresc să
supraviețuiască.” (Waltz)
Condiții adiționale:

1. Să existe un număr suficient de mare de state independente care să facă posibile

formarea și disoluția rapidă a alianțelor.
2. Aria geografică să fie limitată.
3. Liderii naționali să aibă libertate de acțiune.
4. Să existe o egalitate relativă în ceea ce privește capabilitățile statelor.
5. Să existe o cultură comuină politică în care regulile sistemului sunt recunoscute și
respectate.
6. O minimă omogenitate printre membrii sistemului.
7. Să existe o tehnologie a armamentelor care inhibă mobilizarea rapidă pentru război;
scoate din discuție „atacul de primă lovire” care înfrânge inamicul înainte ca acesta
să poată organiza o ripostă și reduce perspectiva unor războaie de anihilare.
8. Absența unor instituții internaționale sau supranaționale capabile să se amestece în
modul în care statele își configurează și reconfigurează alianțele.