11.8.

Ecuaţiile Maxwell
Legea inducţiei electromagnetice şi legea Ampère - Maxwell arată că un câmp
magnetic variabil în timp generează un câmp electric rotaţional şi respectiv, că un câmp
electric variabil în timp produce un câmp magnetic rotaţional. În consecinţă, câmpul electric
şi câmpul magnetic sunt cu excepţia cazurilor statice, în interconexiune, condiţionându-se şi
generându-se reciproc.
Câmpul electric şi câmpul magnetic reprezintă două aspecte interdependente ale unei
forme a materiei numită câmp electromagnetic. Ecuaţiile care descriu câmpul
electromagnetic se numesc ecuaţiile Maxwell şi reprezintă o concentrare a tuturor legilor
stabilite anterior în domeniul electricităţii şi magnetismului. Prezentate pentru prima dată în
anul 1873 de către Maxwell, ele arată existenţa unei anumite simetrii a fenomenelor electrice
şi magnetice şi conduc la definirea undelor electromagnetice.
În vid, în prezenţa sarcinilor electrice de densitate volumică  (r , t ) şi a curenţilor
electrici de densitate j (r , t ) ecuaţiile Maxwell sub formă integrală au expresiile:
1
(S )
 E  dS =  dV ,
0 (VS )
(11.65)

 B  dS = 0,
(S )
(11.66)


 E  dr = − t (  B)  dS ,
( )
C SC
(11.67)


 B  dr =  (  )jdS + 
( )
C
0
SC
0 0
t ( SC )
E  dS (11.68)

Corespondentele diferenţiale sau locale ale acestor ecuaţii sunt:


E = (11.69)
0
B =0 (11.70)
B
 E =− (11.71)
t
E
  B = 0 j +  0 0 . (11.72)
t
Ecuaţiile (11.65) şi (11.69) reprezintă legea fluxului electric şi stabilesc legătura
dintre câmpul electric şi sursele sale: sarcinile electrice în repaus sau în mişcare. Ecuaţiile
(11.66) şi (11.70) reprezintă legea fluxului magnetic şi exprimă faptul că liniile de inducţie
magnetică sunt linii închise, adică nu există – cel puţin după cunoştinţele noastre de acum –
monopoli magnetici. Ecuaţiile (11.67) şi (11.71) definesc fenomenul de inducţie
electromagnetică (legea lui Faraday) şi arată că variaţia temporală a inducţiei magnetice
generează un câmp electric rotaţional. Ecuaţiile (11.68) şi (72) reprezintă legea Ampère -
Maxwell şi arată că curenţii electrici de conducţie şi/sau variaţiile temporale ale intensităţii
câmpului electric produc câmpuri magnetice rotaţionale. Existenţa câmpului electromagnetic
este condiţionată, evident, de ecuaţiile Maxwell rotaţionale (11.67), (11.68), (11.71) şi
(11.72).

325
 Gradul de simetrie al ecuaţiilor Maxwell creşte în cazul în care acestea sunt scrise
pentru vid, în lipsa sarcinilor şi a curenţilor electrici. Astfel, pentru  = 0 şi j = 0 , ecuaţiile
Maxwell în formă integrală au expresiile:
 E  dS = 0,
(S )
(11.73)

 B  dS = 0,
(S )
(11.74)


 E  dr = − t (  )B  dS ,
( )
C SC
(11.75)


 B  dr = 
( )
C
0 0
t ( SC )
E  dS , (11.76)

iar în formă diferenţială, expresiile:

  E = 0, (11.77)
  B = 0, (11.78)
B
 E =− , (11.79)
t
E
  B =  0 0 . (11.80)
t
În cazul mediilor materiale, ecuaţiile Maxwell sunt:
 D  dS =  dV
(S ) (VS )
(11.81)

 B  dS = 0
(S )
(11.82)


 E  dr = − t (  )B  dS
( )
C SC
(11.83)


 H  dr = (  ) j  dS + t (  D)  dS
( )
C SC SC
(11.84)

în forma integrală şi:

D =  (11.85)
B =0 (11.86)
B
 E = − (11.87)
t
D
 H = j + (11.88)
t
în formă diferenţială, cu vectorii câmpului electric şi câmpului magnetic daţi de legile de
material:
D = E =  0 E + P (11.89)
şi respectiv:
B = H =  0 H + M . (11.90)

326
 În cazul mediilor omogene şi izotrope, constantele electrice şi magnetice  şi  din
relaţiile (11.89) şi (11.90) sunt mărimi scalare şi, în acest caz, ecuaţiile Maxwell pot fi scrise,
de exemplu, pentru cazul diferenţial sub forma:

E = (11.91)

B =0 (11.92)
B
 E = − (11.93)
t
E
  B = j +  . (11.94)
t
În cazul mediilor anizotrope, constantele  şi  sunt mărimi tensoriale, iar legile de
material sunt:
D = E, (11.95)
şi:
B = H , (11.96)
iar perechile de vectori ( D , E ) şi ( B , H ) nu mai sunt paralele. În acest caz, se utilizează
ecuaţiile (11.81-84) sau (11.85-88).
În completarea ecuaţiilor de material, pentru mediile conductoare se adaugă legea lui
Ohm:
j =  (E + Ei ) (11.97)
în medii izotrope şi respectiv:

j =  (E + Ei ) (11.98)
pentru mediile anizotrope. Termenul E i care apare alături de intensitatea câmpului electric
E , reprezintă intensitatea câmpului electric imprimat, care exprimă macroscopic acţiunea
forţelor neelectrice capabile să contribuie la deplasarea ordonată a particulelor încărcate
electric în conductoare.
Rezolvarea ecuaţiilor Maxwell implică stabilirea dependenţelor spaţio-temporale
E (r , t ) şi B (r , t ) . O soluţie evidentă este soluţia trivială E = B = 0 . Soluţiile nenule implică
propagarea spaţio-temporală a perturbaţiei electromagnetice, adică existenţa unei unde
electromagnetice; condiţiile la limită şi iniţiale definind concret expresiile şi valorile
soluţiilor. Sunt imediate următoarele două proprietăţi verificate de soluţiile ecuaţiilor
Maxwell:
10 omogenitatea: dacă perechea ( E , B ) verifică ecuaţiile atunci, orice altă pereche de
forma (E , B ) cu  constantă reală arbitrară, este tot o soluţie a sistemului de ecuaţii. Dacă
mărimile de câmp sunt date în exprimare complexă, constanta  poate fi complexă;
2 0 liniaritatea este consecinţa principiului superpoziţiei pentru câmpurile electric şi
magnetic şi exprimă faptul că dacă ecuaţiile Maxwell au ca soluţii succesiunea de perechi
( E1 , B1 ), ( E 2 , B2 ),....( E k , Bk ),...., atunci orice combinaţie liniară de forma (   k E k ,   k Bk ),
k k

cu  şi  constante arbitrare verifică, de asemenea, sistemul de ecuaţii.

327