Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ARGUMENT
CAPITOLUL I. PRESCOLARITATEA-VARSTA JOCULUI
1.1. LIMBAJUL LA PRESCOLARI
1.2. PARTICULARITATI ALE VOCABULARULUI LA VARSTA PRESCOLARA
1.3. ROLUL LIMBAJULUI IN PROCESUL DE CUNOASTERE A REALITATII SI IN
STIMULAREA ACTIVITATII INTELECTUALE
1.4. DEZVOLTAREA PERSONALITATII SI CREATIVITATEA LA VARSTA
PRESCOLARA
1.5. TEORII DESPRE JOC
CAPITOLUL II. JOCUL DIDACTIC
2.1. IMPORTANTA JOCULUI DIDACTIC
2.2. CLASIFICAREA SI SPECIFICUL JOCURILOR DIDACTICE
2.3. VALENTE FORMATIVE SI INFORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC
CAPITOLUL III. CERCETARE-ACTIUNE PE TEMA” VALENTELE
COMUNICARII VERBALE IN DIRECTIA IMBOGATIRII VOCABULARULUI
PRESCOLARILOR”
III.1. SCOPUL CERCETARII
III.2. IPOTEZA CERCETARII
III.3. VARIABILELE CERCETARII
III.4. OBIECTIVELE CERCETARII
III.5. COORDONATELE CERCETARII
III.5.1. ESANTIONUL DE SUBIECTI
III.5.2. ESANTIONUL DE CONTINUT
III.5.3. LOCUL SI DURATA CERCETARII
III.5.4. METODOLOGIA CERCETARII
III.5.5. ETAPELE CERCETARII
III.5.5.1. ETAPA PREEXPERIMENTALA
III.5.5.2. ETAPA EXPERIMENTULUI
III.5.5.3. ETAPA POST EXPERIMENTALA
III.6. PREZENTAREA SI INTERPRETAREA DATELOR CERCETARII
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
IMPLICATII PSIHOPEDAGOGICE ALE JOCULUI
DIDACTIC IN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA
PRESCOLARI
ARGUMENT
Prin natura ei, limba este un sistem de semne organizate riguros şi determinate de
scopul suprem al comunicării. Copilul se deprinde cu aceste semne intuitiv, la vârsta când i se
formează primele abilități de comunicare.
După cum știm, o achiziție noua se clădește pe un sistem de cunoștințe şi deprinderi
sedimentate deja şi nu pe un teren gol. Copilul vine deci in grădinița cu o anumita competenţa
lingvistica, graţie a integrării sociale şi condiție a dobândirii performanţei lingvistice.
Vârsta cuprinsa între trei şi șapte ani este vârsta vorbirii. Nu întâmplător ea coincide
cu vârsta grădiniței, aceasta fiind cea care dă prima educație organizată. Dar grădinița nu şi-ar
îndeplini această menire daca n-ar acorda educării limbajului un loc de frunte in cadrul
preocupărilor sale educative. Desigur că vorbirea, privilegiul ființei umane, se naște in chip
spontan in sânul grupurilor, in cursul jocurilor. Lipsită de ajutorul grădiniței, ea poate rămâne
însă frustă si adesea incorectă, mai cu seamă dacă mediul familial are un aport scăzut in acest
domeniu, unde totul se învață prin imitație.
Grădinița, fiind prima treaptă a procesului de învățământ, are rolul de a-i pregăti pe
copii pentru școală, pentru societate. De multe ori învățătorii se plâng că in clasa întâi unii
copii nu stăpânesc suficient de bine limbajul ca mod de comunicare şi de aceea întâmpină
greutăți in însușirea citit-scrisului. De aceea învățământul preșcolar acordă o atenție
deosebită dezvoltării capacității de comunicare verbală, căci exprimarea verbală este condiția
de bază in formarea, fixarea şi diferențierea noțiunilor şi în transmiterea informaţiei. Ca
urmare, copilul reușește să treacă cu ușurința de la limbajul situativ la folosirea celui
contextual.
Activitățile de educare a limbajului fac posibilă cultivarea limbajului oral, accentul
punându-se pe comunicare, pe dialogul liber, pe formarea deprinderii de exprimare ordonată
a gândirii si de însușire a structurii gramaticale. Asigurarea capacitații copiilor de a folosi
corect limbajul le da posibilitatea de a se adapta cu ușurința la sarcinile complexe ale învățării
in clasa întâi.
Știm că, fată de școală unde învățarea este forma dominantă, in grădinița aceasta este
înlocuită cu jocul. Acesta este baza conceperii întregii activități instructiv-educative. Fără joc
nu se poate ajunge la o finalitate reală. Jocul este conceput ca mijloc de instruire şi educație a
copiilor, ca procedeu metodic de realizare a sarcinilor concrete pe care şi le propune procesul
de învățământ şi ca formă de organizare a activității de cunoaștere şi de dezvoltare a
capacitaților psiho-fizice pe toate planurile. Particularitățile de dezvoltare ale preșcolarilor fac
ca prin joc ei să învețe fără a se simți constrânși, obligați, nefiind conștienți ca fac acest lucru.
In literatura de specialitate jocul este definit şi explicat in moduri foarte variate după
cum tot atât de variate sunt şi funcțiile şi sensurile ce i se atribuie. După J. Huizinga, jocul
este o acțiune specifică, încărcată de sensuri şi tensiuni, întotdeauna desfășurată după reguli
acceptate de bunăvoie si in afara sferei utilității sau necesitații materiale, însoțită de
simțăminte de înălțare şi de încordare, de voioșie şi de destindere.
Jocul este o acțiune fără utilitate imediată, dar generatoare de distracție şi
reconfortare, de sentimente de plăcere şi de bucurie. Datorită spontaneității, jocul reclamă o
îmbinare armonioasă între cerințele situației de joc şi aptitudinile celor care se joacă.
Jocul ca activitate didactică specifică, îndeplinește multiple funcții: de distracție, de
creativitate in conformitate cu vârsta, in final de modelare si formare a personalității copiilor.
Încorporate în activitățile didactice, elementele de joc imprimă un caracter mai viu şi mai
atrăgător, aduc varietate şi o stare de bună dispoziție, de veselie, de destindere, prevenind
apariția oboselii.
Stabilind un echilibru în activitatea copilului, jocul fortifică energiile intelectuale si
fizice, furnizează o motivație stimulatorie, o prezentă necesară in ritmul vieții copilului. Jocul
poate folosi scopuri pe care copilul, cel care se joacă, nu le sesizează, dar care sunt inerente
jocului; de asemenea, el poate să capete o finalitate pedagogică şi un conținut instructiv bine
determinat.
Trebuie precizat însă că utilizarea prea abundentă a jocurilor prezintă riscul de a
transforma procesul de instrucție in joc şi prin aceasta de a îndepărta activitatea preșcolară de
realitate, mai ales la grupa mare pregătitoare când copiii trebuie obișnuiți cu activitatea
școlara. Din această cauză un loc deosebit îl ocupă jocul didactic. El este cel care îmbină
elementele distractive cu cele de munca, de învățare, dar acest lucru se face treptat,
ajungându-se la studiu realizat cu seriozitate. Rolul si importanta jocului didactic consta in
faptul ca el facilitează procesul de asimilare, fixarea si consolidarea cunoștințelor, iar datorita
caracterului sau formativ influențează dezvoltarea personalității copilului.
Jocul didactic este un important mijloc de educație intelectuala care pune in valoare si
antrenează capacitățile creatoare ale preșcolarului. El este folosit pentru cunoașterea realității
pe o cale mai accesibila deoarece copiii descoperă unele adevăruri noi pentru ei, angajându-se
in eforturi de gândire ce le oferă satisfacții. Ei sunt participanți nemijlociți la propria formare
si, antrenați in joc, ei sunt capabili sa depună eforturi mari pentru îndeplinirea sarcinilor date.
Activitatea de joc antrenează in mod spontan un efort susținut din partea tuturor copiilor,
indiferent de nivelul lor de pregătire. Totodată, jocul didactic contribuie la dezvoltarea
judecații, memoriei, atenției spiritului de observație, la cultivarea obișnuinței cu munca
intelectuala si cea independenta. El constituie un mijloc si un procedeu deosebit de valoros de
acumulare de noi cunoștințe, de echilibrare a procesului de învățare si a activității de joc,
putându-se desfășura atât in cadrul activităților libere cat si in cele comune. Este un prilej de
a completa unele lacune, de a asimila si de a folosi cunoștințe noi, de a-si dezvolta limbajul
sub aspect fonetic, lexical, gramatical.
Jocul didactic oferă posibilitatea copiilor de a-si forma noțiuni noi, de a-si însușii
treptat formele structurii gramaticale, contribuind la ridicarea nivelului calitativ al
comunicării verbale. Ei pot fi influențați mai ușor in tehnica analizei si sintezei fonetice, fiind
nevoiți sa găsească metode si procedee adecvate vârstei lor care ii determina sa opereze
conștient cu materialul verbal însușit. Metoda de baza rămâne exercițiul-joc, care oferă
posibilitatea copiilor de a-si afirma priceperile. Copiii desfășoară o activitate serioasa dar in
același timp distractiva, activa, deconectata, participând activ. Punctul de plecare si materia
prima a exercițiului va fi expresia spontana. Pornind de la aceasta expresie spontana,
educatoarea poate dirija exercițiul, urmărind o îmbogățire a limbii si o adecvare mai buna a
cuvintelor la obiecte. Prin urmare, exercițiul de vorbire pornește de la o tema al cărei scop
este sa dea naștere unor comentarii spontane, care se vor dezvolta si in cursul cărora
educatoarea își va plasa intențiile educative.
Lucrarea încearcă sa demonstreze daca si cum contribuie jocul didactic la dezvoltarea
cantitativa si calitativa a vocabularului copiilor daca se folosesc metodele si strategiile
adecvate si daca, folosind jocul didactic, se consolidează si perfecționează deprinderile de
exprimare coerenta si expresiva, corecta din punct de vedere gramatical, adresativă, in dialog
si in monolog.
CAP I. PRESCOLARITATEA-VARSTA JOCULUI
1.1.LIMBAJUL LA PRESCOLARI
Din punct de vedere al inițiativei de comunicare, limbajul este de doua feluri: limbaj
activ si limbaj pasiv. Limbajul activ este limbajul in care este prezenta intenția de
comunicare, este procesul de pronunțare a cuvintelor si de fixare a lor in scris. Limbajul pasiv
este limbajul in care nu este prezenta intenția de comunicare, ci de recepționare si înțelegere a
limbajului celui care ne transmite un mesaj oral sau scris. Limbajul pasiv îl precede pe cel
activ si este mai bogat decât acesta. Limbajul activ presupune exersare si cultivare
sistematica.
După forma de exprimare, limbajul este de doua feluri: intern si extern.
Limbajul intern este limbajul care se desfășoară in sfera lăuntrica, mintala. Este
vorbirea in gând cu sine însuși si pentru sine. Este asonor, ascuns, este centrat pe înțelesuri ,
pe idei si imagini, este economic pentru ca uzează de prescurtări si condensări. Este foarte
rapid, se desfășoară cu o viteza foarte mare, de sute de ori mai mare decât limbajul oral.
Limbajul intern îndeplinește funcții de anticipare, de proiectare, de conducere dinlăuntru si de
coordonare a limbajului oral si scris.
Limbajul extern este adresat unor destinatari din afară si se realizează in doua forme:
limbaj oral si limbaj scris.
Limbajul oral este limbajul vorbit si rezulta din succesiunea selectiva, structurata după
reguli logico-gramaticale ale sunetelor articulate. Este forma de baza a limbajului la om,
pentru ca de la limbajul oral pornesc toate celelalte forme de limbaj. După specificul
comunicării, limbajul oral se realizează in trei variante: solilocviu, monolog si dialog.
Solilocviu este vorbirea cu vocea tare cu noi înșine. Aceasta forma de comunicare se
întâlnește la copil pana la vârsta de 5 ani si prin ea se exteriorizează intențiile si se
consemnează desfășurarea activității curente.
Monologul presupune existenta unui destinatar extern care sa recepteze fluxul
mesajelor fără a replica după fiecare secvența, ci doar la sfârșit.
Dialogul este comunicarea intre doua persoane, relație in care fiecare partener de
dialog este si emițător si receptor. Dialog înseamnă schimb reciproc de mesaje.
Indicatorii limbajului oral sunt:
volumul de cuvinte
fluenta
diversitatea vocabularului
rapiditatea, adică frecventa cuvintelor in unitatea de timp-minutul
tempoul care poate sa fie regulat sau sincopat
tăria, adică forța pronunției
claritatea dicției
intonația
gradul de melodicitate
timbrul
Limbajul scris consta in codarea mesajelor orale in forma grafica. Apare mult mai
târziu decât limbajul oral.
Evoluția limbajului la copil este strâns legata de evoluția gândirii, pentru ca limbajul
impune gândirii exigentele sale culturale, contribuind, in felul acesta, la restructurarea ei.
Extinderea si complicarea raporturilor dintre copil si realitatea înconjurătoare, sporirea
independentei copilului se răsfrâng direct asupra limbajului sau.
De la limbajul situativ specific antepreşcolarităţii, se trece la limbajul contextual care
cunoaște o dezvoltare coerenta, este un limbaj închegat si structurat. Limbajul situativ de la
antepreşcolar are forma dialogului cu caracter extreme de concret, pentru ca este legat de
împrejurimile si situațiile particulare la care participa copilul, pe când limbajul preșcolarului
ia înfățișarea monologului, deoarece el povestește ce a văzut, ce a auzit, fără ca ascultătorii sa
cunoască neapărat situația despre care se vorbește.
Aceste doua forme de limbaj, situativ si contextual, coexist ape toata perioada
preşcolarităţii, însa importanta, locul si rolul lor se schimba in funcție de sarcinile si condițiile
in care are loc comunicarea.
Specifica preşcolarităţii este coexistenta limbajului situativ cu limbajul contextual si
predominanta când a unuia, când a celuilalt, dar si apariția unei noi forme de limbaj din
limbajul monologat, si anume a limbajului interior.
Procesul de formare a limbajului interior are loc la preșcolar intre 3 ani si jumătate si
5 ani si jumătate. Apariția limbajului interior sporește enorm de mult posibilitățile copilului
de a-si planifica mintal activitatea, de a si-o regla permanent. Copilul vorbește cu sine si
pentru sine mai ales atunci când se afla in situații dificile, problematice.
Vorbind cu sine, copilul găsește soluții, își ordonează acțiunile. Limbajul interior are
o mare importanta in dezvoltarea intelectuala a copilului, pentru ca limbajul interior este
mecanismul de baza al gândirii.
Tot la preșcolar se dezvolta foarte mult latura fonetica a limbajului, cu toate ca
pronunția cuvintelor nu este corecta din cauza unor particularități ale aparatului fonator, ale
analizatorului verbo-motor si ale analizatorului auditiv.
La vârsta preșcolara, copilul intra tot mai mult in contact cu mediul înconjurător si
automat are loc o creștere considerabila a vocabularului.
Din datele statistice reiese ca la vârsta de trei ani copilul stăpânește circa 1000 de
cuvinte, mai multe substantive si verbe, la vârsta de patru ani numărul cuvintelor se dublează
la 2000; la cinci ani numărul cuvintelor din vocabular ajunge la 3000, iar la 6 ani vocabularul
ajunge sa conțină 3500 de cuvinte. La aceasta vârsta,unii copii au un vocabular mai sărac in
conținut si se exprima mai greoi, alții deopotrivă au un vocabular mai bogat in conținut si o
exprimare corecta si coerenta.
Tot la aceasta vârsta de obicei vocabularul pasiv este mai bogat decât cel activ.
Unii copii, deși cunosc multe cuvinte le înțeleg sensul, nu le folosesc in vorbire,
pentru ca sunt timizi, vorbesc puțin, se exprima greoi si sunt reținuți când sunt solicitați de
către educatoare.
La vârsta preșcolara, dificultățile de exprimare in învățarea limbii romane, nu sunt
numai de natura fonetica ci mai ales de natura gramaticala, greșeli in folosirea acordului după
gen, număr, si caz, „este multe cărți” in loc de „sunt multe cărți”, in conjugarea verbelor: „sa
mănâncă cu noi” in loc de „ sa mănânce cu noi”, dificultăți in formularea pluralului
substantivului „lingure” in loc de „linguri”, înlocuirea genitivului cu dativul: „i-au dat la
Maria” in loc de „i-au dat Mariei”.
Din punct de vedere calitativ , cunoașterea copilului diferă de cea a adultului prin
aceea ca cu cat copilul este mai mic , cu atât operațiile gândirii , analiza , sinteza , comparația
, generalizarea si abstractizarea sunt mai slab dezvoltate.
Posibilitatea de a face aceste operații este mai mica la vârsta de trei ani si ea se
dezvolta progresiv in cadrul vârstei preșcolare.
Educatoarea trebuie sa cunoască bine aceste particularități ale copilului pentru a putea
sa-si dea seama ce cunoștințe pot fi predate la o anumita vârsta si cum trebuie predate.
Un rol important in dezvoltarea gândirii copilului îl are limbajul care constituie un
instrument al gândirii. Intre limbaj si gândire exista o strânsa interdependenta. Dezvoltarea
gândirii copilului preșcolar nu se poate face însușirea limbii de către aceștia.
Cuvântul este cel care fixează conținutul celor percepute de către copil. La început el
este pentru copil numai un semnal al unui anumit obiect , al unei anumite relații , acțiuni sau
însușiri pe care o denumește , capătă prin legarea lui de experiența mereu crescânda a
copilului rol de integrata , ceea ce face posibila apariția încă din timpuriu a operațiilor de
generalizare si abstractizare ca de altfel si a tuturor celorlalte operații ale gândirii pe care ele
se bazează (analiza , sinteza, comparație)
Rolul limbajului creste in perioada vârstei preșcolare pe măsura ce vocabularul si
posibilitățile de comunicare ale copilului cresc si se perfecționează.
Analiza si sinteza
Analiza însușirilor obiectelor si ființelor consta in diferențierea lor după diferite
criterii. Informații despre forma , culoare , dimensiuni , despre cantități , despre temperatura ,
despre sunete , despre cantități , despre densitate si despre alte însușiri ale obiectelor ,
ființelor si fenomenelor din lumea înconjurătoare le căpătam prin percepții.
Forma este însușirea cea mai ușor perceputa de către copii, de aceea este prima
componenta ce se impune in formarea in mintea preșcolarului a imaginii unui obiect sau
ființe. Ea poate fi perceputa de copil pe doua căi: vizual si haptic (prin apucare)
Percepția vizuala da aspectul de contur, percepția haptica da informații asupra volumului.
Copilul de 3-4 ani privește forma numai ca pe o însușire proprie a obiectului respectiv. El nu
operează o generalizare asupra lui.
La vârsta de 4-5 ani copii percep cu ușurința si alte forme in afară celei rotunde , chiar
si forme plane , legătura dintre forma si denumire se stabilește mai ușor si este mai trainica la
aceasta vârsta.
La vârsta de 5-6 ani , copii încep sa o diferențieze de obiect sa o privească
independent de el , operand astfel o forma elementara de abstractizare si generalizare la
nivelul acestei însușiri. In felul acesta ei ajung treptat ca la grupa mare sa integreze in
categoria „forma” orice noua forma ce mai cunoaște.
Culoarea este o alta însușire a obiectelor care reflectata in psihicul copilului constituie
o componenta importanta a imaginii pe care si-o formează despre ele.
La grupa mica copii disting in general numai culorile de baza: roșu , galben , verde si
mai apoi albastrul si maroul la grupa mijlocie , iar treptat nuanțele lor. La grupa mica copii
privesc culoarea ca pe o însușire o obiectului si nu o desprind de acesta. Începând cu grupa
mijlocie ei o pot privi separat de obiect ca pe o însușire independenta.
Dimensiunea este componenta dimensionala a imaginii formata in timpul percepției ,
fiind de fapt reflectarea unei relații , este cu atât mai greu de sesizat de către copii cu cat
aceștia sunt mai mici. Copii grupei mici înțeleg si exprima corect numai raporturile gros ,
subțire , mic, mare si alte raporturi ca: lat – îngust. Spre șase ani se sesizează mai întâi practic
si mai târziu exprima verbal raporturile mare-mijlociu-mic.
Cantitatea-primele raporturi cantitative si cele mai ușor înțelese de copiii mici sunt:
mult, un, doi, iar mai târziu trei si patru.
Toate cantitățile care depășesc limita posibilităților de înțelegere a copilului la vârsta
si in momentul respectiv vor fi eliminate din explicațiile pe care le dam si menționate cu
termenul de „multe”. Chiar si la grupa mijlocie si mare educatoarea trebuie sa releve in
timpul percepției elementul cantitativ pentru a ușura înglobarea lui in imagine.
Relațiile spațiale de orientare-reprezentările de orientare spațiale reflecta așezarea in
spațiu o obiectelor unele fata de altele si a părților unui obiect fata de celelalte. Aceasta
componenta se include cel mai greu in imagine.
De aceea pe copii de 3-4 ani nu-i interesează daca imaginea pe care o desenează este
cu capul in jos. Chiar si la grupa mare se întâlnesc greșeli de orientare.
Analiza părților componente ale imaginilor consta in descompunerea in mintea
noastră a unui întreg in părțile componente. Ex : rădăcina, tulpina , crengi, frunze.
Sinteza părților componente ale întregului si a însușirilor lor este operația prin care
noi reunim intr-un tot părțile componente si însușirile lor, pe care le-am diferențiat prin
analiza.
Pentru a înlesni aceasta operație analitico-științifica educatoarea trebuie sa insiste in
observarea părților componente.
b)Comparaţia - este operația prin care se stabilesc asemănări si deosebiri intre doua
sau mai multe obiecte de diferite puncte de vedere sau după diferite criterii. Copiii de 3-4 ani
nu sunt capabili sa facă singuri comparații decât intr-o forma implicita, pe baza percepției
unei însușiri , a unui amănunt sau a unei părți a obiectului care l-a impresionat in mod
deosebit.
La 4-5 ani, pot înțelege comparația explicita si pot sa o facă in mod conștient si sa o
exprime verbal. Ex: pot spune fără ajutorul educatoarei – galben ca lămâia etc.
Ei devin capabili sa efectueze si operații pe baza de operații de analitico-sintetice
putând chiar sa exprime verbal aceste operații.
După multe exerciții de acest fel se formează treptat deprinderea de a efectua
comparații sistematice, organizate.
c)Generalizarea si abstractizarea
Abstractizarea este desprinderea unei însușiri a obiectelor si gândirea si independent
de obiectul însuși.
Generalizarea este operația prin care se detașează o însușire proprie unei grupe de
obiecte omogene , unei clase întregi de obiecte si fenomene.
Copiii grupei mici nu fac întotdeauna generalizări pe criterii esențiale, nu operează
abstractizări in sensul ca ei nu pot gândi însușirile obiectului independent de acesta. Ex:
minge roșie, scaun mare, bila mica etc.
Începând cu grupa mijlocie si mare, deoarece la aceasta vârsta se dezvolta
posibilitățile copiilor de a opera analiza si sinteza organizate, încep sa facă si generalizări pe
baza mai multor însușiri întrunite intr-un tot.
Educatoarea are rolul de a-l ajuta pe copil sa facă aceasta operație in mod conștient.
De asemenea ea trebuie sa-l ajute sa dobândească elementele comune esențiale de elementele
comune neesențiale, astfel ca ei sa poată face generalizări pe baza de elemente esențiale. In
felul acesta ea ii ajuta pe copii sa-si formeze reprezentări generale si sa-si lărgească sfera
noțiunilor. Daca sunt îndrumați in mod corect si sistematic copii pot opera generalizări
corecte(in limita cunoștințelor) chiar la grupa mijlocie spre sfârșitul anului si se continua
dezvoltarea acestor posibilități in cadrul grupei mari.
Începând cu grupa mijlocie copiii pot sa efectueze si abstractizări in sensul ca ei pot
gândi culoarea roșie, forma pătrata, etc. ca elemente separate de obiectele concrete.
La grupa mare gândirea copilului poate fi condusa da către educatoare in așa fel încât
copilul sa devina capabil sa aplice operațiile de abstractizare si generalizare si in alte situații.
In procesul comunicării copiilor cu persoanele din jur, are loc asimilarea rapida a
diferitelor aspecte ale limbii (compoziția fonetica, aspectul semantic, structura gramaticala)
apare limbajul contextual, dar acesta coexista cu cel situativ din perioada antepreşcolară, dar
relațiile dintre ele se schimba, limbajul contextual dobândind un rol tot mai mare pe măsura
ce copii se dezvolta.
Deoarece trăsătura esențiala a limbajului situativ consta in caracterul sau de
comunicație, forma inițiala a limbajului este dialogul, aceasta forma de limbaj adresându-se
intr-o mai mare măsura ascultătorului decât limbajul contextual (monologat).
Din limbajul extern, monologat, cu timpul se desprinde si se dezvolta limbajul intern.
Procesul de interiorizare a limbajului intervine evident la vârsta de 4-5 ani când se
intensifica si funcția sa cognitiva (ca instrument al gândirii, iar pe de alta parte funcția
reglatoare – planificarea mentala si reglarea proceselor psihice a conduitei).
Pentru elaborarea unei teorii științifice despre joc o însemnata contribuție au adus
vederile unor pedagogi.
“Numeroase teorii despre joc elaborate pe parcursul timpului unele contradictorii, iar
altele completându-se reciproc, vin sa răspundă la o seama de întrebări din cele mai complexe
si dificile:
Pentru ce simte copilul nevoie atât de imperioasa de a juca?, Ce fel de funcții
formative îndeplinește jocul in dezvoltarea psihica a copilului?, Constituie jocul o forma
predominanta de numai conducătoare de activitate a copilului preșcolar?, Care sunt si cum se
explica particularitățile caracteristice ale jocurilor de vârsta preșcolara?”
Acestea sunt câteva întrebări la care pedagogii si psihologii pe baza datelor
observației si ale cercetărilor experimentale au dat răspunsuri diferite.
Jocul satisface in cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului constituie o forma
de manifestare întâlnita la copiii tuturor popoarelor , din cele mai vechi timpuri este tovarășul
de nedespărțit al copilăriei si constituie una dintre formele cele mai importante de activitate a
preșcolarului. Preșcolarul este o ființa deosebit de activa, un copil sănătos, cu organismul in
creștere, nu poate sa nu se joace; a opri sa facă acest lucru înseamnă a-i frâna dezvoltarea
fizica si psihica.
Aristotel arata ca pana la al cincilea an de viața, copilul nu trebuie supus învățării si
nici unei munci aspre, pentru ca prin acestea sa nu dăuneze creșterii, ci trebuie sa i se asigure
atâta mișcare cat ii este necesara. Aceasta mișcare trebuie stimulata atât prin diverse ocupații
cat mai ales prin joc.
Astfel, se conturează pentru prima data ideea folosirii jocului ca mijloc de educare.
Frobel afirma ca jocurile sunt forma dominanta a activității la vârsta preșcolara si de
aceea ele sunt cea mai buna metoda de influențare asupra copiilor.
“Nu trebuie sa privim jocul ca pe ceva neserios, ci ca pe o activitate care are o adânca
semnificație. Jocurile copiilor sunt mugurii întregii vieți a omului , caci acestea dezvoltându-
se, prin ele dezvăluie si însușirile cele mai ascunse ale ființei sale. Întreaga viața a omului își
are izvorul in aceasta epoca a existentei si daca aceasta viața este senina sau trista, liniștita
sau zbuciumata, rodnica sau zadarnica, acesta depinde de îngrijirile mai mult sau mai puțin
înțelepte, date la începutul vieții”.
Frobel aduce ideea prețioasa ca educatorul poate influenta in mod direct copilul prin
jocuri special organizate de el, supravegheate si dirijate in funcție de directe obiective
educative urmărite. Referindu-se la joc considera ca nu orice fel de joc poate rezolva
problemele educative complexe ale vârstei, ci numai jocurile metodice , coordonate, care
urmăresc progresiv si regulat diferite posibilități de dezvoltare care se arata la copil pe
măsura ce el creste.
E. Claparede interesat de jocurile copiilor a atras atenția asupra faptului ca ele
reproduc cea ce impresionează copilul, fapt ce determina asimilarea realității, incorporarea ei
ca act de trăire, fapt ce va constitui treptat un vast bagaj de posibilități si disponibilități de a
reacționa. De asemenea, Claparade se refera la universalul joc cu păpușile si susțin ca in acest
joc nu se exercita la copii instinctul matern ci o infinitate de stări afective, de disponibilități
nuanțate subtil si de trăiri necesare in procesul adaptării; jocul realizează un pre-exercițiu mai
mult mental, psihologic
Lazarus subliniază faptul ca” jocul constituie tipul fundamental de activitate, adică
forma de activitate ce susține in cea mai mare măsura, dezvoltarea psihica prin antrenarea
psihomotorie, senzoriala, intelectuala, si afectiva, la o tensiune cu totul specifica, ce prezintă
pentru procesul creșterii si dezvoltării psihice o importanta tot atât de mare ca si activitatea de
instruire din anii de școala”
V.S. Vagotski susține ca in perioada preșcolara, jocul alimentează foarte mult tendința
spre libertate, emancipare de tutela strânsa a adultului. El are funcții formative care sunt in
principiu educative. Totuși condițiilor de contact, sensibilitatea fata de acestea vor determina
valoarea educativa a jocului. Jocul apare ca o activitate complexa a copiilor in care ei reflecta
si reproduc lumea si societatea, asimilându-le si prin aceasta adaptându-se la dimensiunile lor
multiple.
M. Montesori reduce întreaga dezvoltare intelectuala a copilului la “ exersarea
organelor de simt”, aceasta exersare este însa organizata de așa natura încât prin materialul
didactic preconizat, copilul nu poate veni in contact direct cu viața reala, cu lumea plantelor,
cu cea a animalelor.
J.Piaget susține ideea ca „Însușirea si respectarea regulilor are o influenta puternica in
formarea judecații morale a copiilor in evoluția lor morala bazata pe constrângere la cea
bazata pe cooperare”
Ursula Șchiopu susține ideea ca: “Jocul apare ca o activitate fundamentala formativa
si dominanta in copilărie, iar munca are aceleași caracteristici, din ce in ce mai pregnante, pe
măsura ce se depășește copilăria, este un fel de anticamera vasta si bogat ornata a muncii.
Așadar jocul trebuie privit drept activitate care formează, modelează inteligenta, dar
pe de alta parte permite sa se surprindă numeroase din caracteristicile ei”.
De asemenea jocul prilejuiește o refacere energetica, relaxare, o odihna activa
evidenta, pe când munca se realizează printr-un important consum de energie care trebuie
refăcut.
Jocul copiilor poate constitui un teren important de descifrare a capacitaților
psihologice, inclusiv a celor intelectuale si a trăsăturilor de personalitate, a aspectelor mai
importante ale sociabilității copilului. Ele pot surprinde prin modul in care se joaca.
“Jocul – considera Ursula Șchiopu – stimulează creșterea capacitații de a trai din plin
cu pasiune fiecare moment, organizând tensiunea proprie acțiunilor cu finalitate, având
funcția de o mare si complexa școala a vieții.
CAP.II. JOCUL DIDACTIC
În această etapă, a fost promovată o manieră de lucru atractivă, sub semnul jocului,
îmbinându-se metodele intuitive cu cele verbale, strategii activ-participative, integrându-se
jocurile didactice în activităţi inter şi transdisciplinare, selectându-se jocuri interesante,
atractive.
Prin jocul “Păcălește-mă pe mine!”- copii au fost solicitați sa găsească cuvinte care
sa se deosebească de cuvântul dat printr-un singur sunet. Exemplu: educatoarea pronunța
cuvântul “rac”, iar copii substituie sunetul “r” cu sunetul “l”- rezultând cuvântul “lac” (loz-
roz, paie-baie, bere-pere). Jocul se poate desfășura fără material, având in vedere ca nivelul
grupei (6-7 ani) este corespunzător, întrucât copiii au frecventat patru ani grădinița.
Pentru înțelegerea noțiunii de propoziție, pentru a forma deprinderea copiilor de a se
exprima corect, se pot desfășura jocuri in care se folosesc ilustrații care sa-i ajute sa înțeleagă
faptul ca, pentru a alcătui o propoziție, este necesara o înlănțuire, o relație logica intre
cuvinte.
Pentru îmbogățirea vocabularului, pentru a-i obișnui pe copii cu o exprimare corecta,
pot fi antrenați intr-un viu dialog despre povestirile cunoscute, dirijând observația copiilor
spre legăturile ce se stabilesc intre cuvintele unei comunicări.
Știind ca jocurile in care se folosesc jetoane cu imagini contribuie la dezvoltarea
capacitații de analiza si sinteza fonetica, copiii pot fi antrenați in jocuri de sortare a imaginilor
după anumite criterii, in jocuri de construire de imagini, dându-le de fiecare data alte sarcini.
Astfel, copiii își îmbogățesc vocabularul cu cuvinte pe care le raportează la imaginile
corespunzătoare.
In scopul de a-i introduce pe copii in tehnica exprimării corecte, se organizează jocuri
didactice de completare a propozițiilor cum sunt:
- “ Continuați ce spun!”;
- “Fii atent si completează!”;
- “Ce cuvânt lipsește?”.
Se urmărește astfel o omogenizare a grupei de copii, având in vedere particularitățile
individuale ale copiilor, participarea lor active la activitatea instructiv-educativa.
Exercițiile de completare a propozițiilor se fac gradat, începând cu cele care cer un
efort mai mic ( găsirea subiectului, predicatului), trecând apoi la cele mai puțin dificile
(complement, atribut).
După consolidarea deprinderii copiilor de a construi corect propoziții, se efectuează
exerciții pentru sensului cuvintelor, explicându-le ca unele cuvinte se pronunța la fel, dar au
înțelesuri diferite chiar in aceeași propoziție sau in propoziții diferite.
Prin jocul didactic “Spune mai departe” se urmărește respectarea acordului intre
subiect si predicat, activizarea gândirii logice prin găsirea cuvintelor corespunzătoare ca sens
si rapiditatea in gândire.
In acest sens, se poate folosi textul povestirii “Alba ca Zăpada si cei șapte pitici” din
care, intenționat se omit cuvinte. In timpul jocului, copiii dau dovada de multa atenție,
ascultând povestea, pentru a găsi rapid cuvintele omise pe parcursul expunerii. Prin
participarea activa a copiilor, este de înțeles ca ei cunosc foarte bine conținutul povestii si, in
mod special, dialogurile dintre Alba ca Zăpada si oglinda, dintre mama vitrega si Alba ca
Zăpada, dintre pitici si Alba ca Zăpada.
Prin jocul didactic “De-a școala” se urmărește evaluarea nivelului de dezvoltare a
limbajului si a comunicării orale a preșcolarilor sub aspect fonetic, lexical, gramatical,
expresiv. In joc ca si material didactic se folosesc imagini ce desemnează anumite obiecte,
cerându-le sa denumească cuvinte, sa spună cu ce sunet începe cuvântul, sa despartă cuvântul
in silabe, sa alcătuiască cu cuvântul respectiv o propoziție. Pentru unele cuvinte se solicita
copiilor sa găsească omonime cu ajutorul imaginilor afișate pe panou. Pentru a folosi corect
substantivele la singular si plural, se poate folosi jocul didactic: „Eu spun una tu spui multe”.
Elementele de joc ( mânuirea materialului, acțiunea, aplauzele, etc.) sunt cuprinse in
desfășurarea jocului. In finalul jocului, pentru verificarea performantei, se cere copiilor sa
deseneze sub imaginea de pe fisa tot atâtea liniuțe cate silabe are cuvântul, iar cu o culoare
roșie sa încercuiască silaba care începe cu sunetul “m”.
Se știe ca la vârsta preșcolara, copiii au o deosebita pasiune pentru povesti si basme.
Pentru ca întreaga grupa de copii sa aibă o vorbire coerenta si expresiva, educatoarea
urmărește sa le formeze următoarele deprinderi:
deprinderea de a reproduce cu ușurința povesti cunoscute fără deviere de la subiect,
păstrând o nota de originalitate;
deprinderea de a vorbi expresiv, cu respectarea tonului corespunzător conținutului;
deprinderea de a interpreta rolul personajelor.
Pentru a se putea realiza cele propuse, educatoarea trebuie sa se apropie de
copii cat mai mult, sa-i înțeleagă, sa le ofere exemplul personal in exprimare, in expunerea
unor povestiri sau întâmplări, in scopul de a-i stimuli sa-si exprime gândurile si sa se
manifeste liber in activitate.
Pentru a verifica in ce măsura copiii stăpânesc cunoștințe si deprinderi necesare unei
însușiri logice a unor idei prin povestire, se poate desfășura jocul didactic “Sa facem o
poveste”. Pentru desfășurarea jocului ca mijloace de învățământ se pot folosi o serie de
jetoane corespunzătoare unei ilustrații mai mari, pus ape panou, rugându-i pe copii sa
povestească, folosind cuvinte si expresii pe care le cunosc din alte activități.
Ca elemente de joc, se folosesc: întrecerea, aplauzele, mișcarea, mânuirea jetoanelor.
Regulile jocului-copilul care avea imaginea (jetonul) cu un element corespunzător
ilustrației răspunde.
Exemplu: copilul care are un jeton pe care era desenat un om de zăpada, la indemnul
“Sa facem o poveste după imaginea care corespunde jetonului tău”, merge la panou, unde se
afla ilustrația corespunzătoare imaginii de pe jetonul sau si răspunde: “Omul de zăpada l-au
făcut si copiii din tablou, in care se vede ca este anotimpul iarna”. Răspunsul corect dat de
copii a fost apreciat, iar copilul respectiv are voie sa fixeze jetonul sau pe ilustrațiile de pe
panou. Alți copii formulează si alte propoziții. Astfel, se pot folosi in continuare toate
ilustrațiile afișate pe panou si toate jetoanele copiilor.
Pentru a verifica in ce măsura copiii stăpânesc cunoștințele si deprinderile necesare
unei însușiri logice a ideilor,sub aspectul fonetic, gramatical, lexical, ala alcătuirii de
propoziții, se pot introduce intre jetoane si alte imagini care nu au legătura cu tema jocului si
cu conținutul sau.
Intr-o alta variantă, copiii pot fi solicitați sa înlănțuie o serie de propoziții care sunt
formulate, in timp ce imaginile folosite de pe jetoane se afișează pe ilustrațiile mai mari de la
panou, cerându-le sa dea un titlu povestirii alcătuite de ei.
Jocurile se pot desfășura cu toți copiii grupei, dar in mod diferit; copiii mai timizi pot
fi grupați in activități cu copiii mai vioi, mai operative pentru a-i antrena si pe ei sa răspundă
la activitățile de joc didactic.
La început se poate ca rezultatele sa fie mai slabe, dar cu timpul, din dorința copiilor
de a fi ascultați, educatoarea poate sa reușească sa-i integreze si pe copiii timizi. Pentru a-i
încuraja mai mult pe acești copii, ca sa-si exprime cu ușurința gândurile prin formulare de
propoziții si fraze, educatoarea poate valorifica cunoștințele copiilor însușite in diferite forme
din mediul social, in etapele de dimineața sau de după-amiaza.
Astfel, copiilor cu un vocabular sărac li se pot da imagini, învățându-i cum sa le
“citească”, insistând sa-si exprime impresiile, sa verbalizeze adecvat prin folosirea corecta a
cuvintelor, sa formuleze propoziții.
In activitățile alese se pot organiza concursuri gen “Cine știe câștiga”, cu scopul de a
le dezvolta gustul de a povesti. Se lucrează diferențiat cu copiii, formând grupe cu cei care au
un vocabular mai bogat si stăpânesc mai bine instrumentul vorbirii, si grupele de copii cu un
vocabular mai sărac, care sunt antrenați separat in relatarea după imagini a unei povestiri
desfășurate in activitățile alese si, ajutați prin întrebări referitoare la imagini, astfel reușind sa
se apropie de copiii cu un nivel dezvoltat de exprimare.
Pentru a determina copiii sa efectueze o operație de generalizare bazata pe o activitate
analitico-sintetica si de comparare, se organizează jocul didactic Găsește locul potrivit, in
care copiii trebuie sa așeze anumite animale sălbatice si domestice după mediul in care trăiesc
si după dimensiunile lor. Prin sarcina didactic ape care o au de rezolvat, copiii sunt supuși
unui proces de activizare a gândirii.
Comparând obiectele, trebuie sa le grupeze după trăsăturile caracteristice generale.
Pentru aceasta, mai întâi le compara pentru a desprinde notele comune de cele esențiale,
clasificându-le in animale domestic care trăiesc pe lângă casa omului, animale sălbatice care
trăiesc in pădure, animale mari si animale mici, potrivindu-le pe imagine, conform conturului
indicat ( putea fi o vulpe mare, una mica, un câine, un cățel). In timpul desfășurării jocului
este nevoie sa-i ajutam pe unii pentru a da răspunsuri corecte si complete, folosind
întrebările: “Unde l-ai așezat?”, “Ce fel de animal este?”. Se urmărește in același timp
corectarea greșelilor de gramatica si de pronunție, ca in exemplul: “Vulpea mai trăiește in
pădure?”, folosind adverbul mai in plus.
Alături de activitățile comune, cu întreaga grupa de copii, activitățile la alegere își
aduc o importanta contribuție in însușirea unei exprimări corecte din punct de vedere fonetic
si gramatical.
Unul dintre momentele cele mai favorabile pentru exersarea libera a vorbirii copiilor
care se creează datorita comunicării intense, vii, ce se stabilește intre copii, îl constituie
jocurile de creație. Acestea presupun doua situații de comunicare:
a) comunicarea intre copii, in vederea organizării jocului, a împărțirii materialului, a
stabilirii planului si regulilor jocului, a îndrumării copiilor de către conducătorul jocului, a
rezolvării unor conflicte apărute pe parcursul jocului;
b) comunicarea intre copii determinate de tema si acțiunea propriu-zisa a jocului, pentru
a reflecta raporturile ce se creează intre adulți si situația respectiva.
In cadrul jocurilor de creație desfășurate la cele trei grupe de vârsta, pe lângă
numeroase acțiuni care sunt implicate in joc, acestea presupun un dialog mai mult sau mai
puțin bogat intre copil si adultul respective sau intre copil-copil.
Antrenarea copiilor, stimularea lor in exprimarea relațiilor dintre ei in dialoguri sau
chiar in monologuri au o mare importanta nu numai pentru dinamismul jocului, ci, mai ales,
pentru dezvoltarea vorbirii lor. Din acest punct de vedere, al doilea tip de comunicare este
mai valoros, deoarece presupune folosirea unui vocabular mai variat, construirea unor fraze
mai complicate. Ținând seama de aceasta constatare, in atenția educatoarei trebuie sa stea
cultivarea comunicării verbale a copiilor. S-a constatat ca, daca se pune accent pe
comunicarea dintre educatoare si copil ( educatoarea cere, de pilda, copiilor sa se exprime
corect gramatical, corectează pronunția unor sunete), intercomunicarea dintre copii se
urmărește mai puțin.
O prima problema care trebuie sa stea in fata educatoarei in etapa jocurilor si
activităților alese este aceea de a-l antrena pe copil in dialoguri care necesita prezenta ei, pe
de o parte, si a copiilor, pe de alta parte. Consideram ca deosebit de importanta este si
prezenta educatoarei in jocurile copiilor in stadiul in care dialogul, comunicarea este săraca,
cu scopul de a-i antrena si încuraja in acțiunea întreprinsa.
De aceea, consider ca activitățile libere sunt un bun prilej de exersare, de
perfecționare a vorbirii copiilor in vederea pregătirii pentru activitatea de scris-citit din clasa
I. Printre procedeele ce pot fi utilizate in vederea însușirii de către copii a laturii fonetice,
lexical si a celei gramaticale a limbii romane figurează: convorbirile libere, povestirile libere,
jocul didactic, exercițiile de vorbire, jocurile de masa, memorarea unor versuri.
1. Convorbirile libere
La sosirea copiilor in grădinița, educatoarea poarta un dialog viu cu copii, fie
individual, fie in grupuri mici ( cum si-au petrecut duminica, ce au urmărit la televizor, cum
si-au petrecut ziua de naștere etc.)
Acest prilej este deosebit de favorabil in vederea educării limbajului, pentru ca, in
mod spontan, copilul este nevoit sa-si împărtășească impresiile, sa-si adune gândurile si sa
folosească vocabularul necesar.
Convorbirile libere constituie o ocazie deosebita pentru depistarea unor dificultăți in
pronunțarea sunetelor, iar in cadrul activităților alese se va insista mai mult asupra
deficientelor constatate.
Copii sunt antrenați in jocuri de sortare a jetoanelor sau de alegere dintr-un grup, cum
este, de exemplu, jocul “Tip-Top” sau jocul “Alegeți si grupați”. Li se cere copiilor sa aleagă
dintre jetoanele respective un anumit jeton, sa denumească imaginea respectiva. Purtând acest
dialog cu copilul, putem constata progresul lui, făcut de la o zi la alta sau rămânerea lui in
urma. Alteori tematica acestor convorbiri poate fi mai variata, cuprinzând aspect legate de
familie, de prietenii de joaca, de jucăriile preferate. In cadrul convorbirilor libere, copiii
prezintă liber si nestingheriți părerea lor despre ceea ce sunt întrebați, in timp ce educatoarea
urmărește felul cum reușesc sa formuleze propozițiile, cat de corect se pot exprima din punct
de vedere gramatical. Utilizarea convorbirilor libere constituie un mijloc eficient pentru
dezvoltarea vorbirii copiilor.
2. Povestirile libere
Se organizează cu întreaga grupa de copii sau numai cu o parte. Ca material didactic,
se poate confecționa o “cutie cu povesti” ( o cutie din carton in care se găsesc decupate
personaje din poveștile cunoscute de copii sau imagini cu aspect din povesti).
Copilul ia un jeton si recunoaște si povestea din care face parte, apoi relatează ce știe
despre el. Pe baza acestui material se înfiripează o repovestire. In felul acesta se urmărește
consolidarea conținutului povestii redate si implicit dezvoltarea vorbirii, deoarece copilul este
pus sa povestească, folosind un vocabular bogat. In alegerea si recunoașterea personajului
respectiv sunt antrenați copiii mai timizi, care nu au curajul sa povestească in public sau care
au deficient in exprimare si in pronunțare. Corectarea exprimării greșite se face prin
intermediul unei întrebări care îl face pe copil sa repete singur fraza. Alteori se repeta in cor
unele onomatopee conținute in povestire pentru a-i antrena pe toți copiii grupei in
pronunțarea unor sunete mai dificile.
3. Jocul didactic si exercițiile de vorbire
Din munca desfășurata cu preșcolarii, se constata ca, in cadrul activităților alese, un
mijloc valoros de educare a limbajului îl constituie jocul didactic si exercițiile de vorbire.
Durata acestor jocuri este de 5-10 minute, după care copiii își aleg alta activitate. Prin
jocurile “Cine (ce) este desenat pe jeton?”, “Cine a venit?”, se urmărește recunoașterea
obiectului prezentat pe jeton, pronunțarea corecta a denumirii, exersarea pronunțării sunetelor
mai dificile: |r|, |s|, |t|, |d|, |j|, |z| si a unor grupuri de cuvinte.
Lucrând cu imagini simple, copilul este învățat sa denumească corect imaginea si sa
folosească corect articolul hotărât/nehotărât ( Pe jeton este desenat(a) “un băiețel sau o fetița,
o minge, niște flori, multe flori”), deci implicit, sa folosească singularul si pluralul. Prin
jocurile “Ce face?” si “Cum așezam o cartoanele?”, copiii sunt puși in situația de a formula
propoziții, pentru a exprima acțiunea prezentata pe jeton. Lucrând astfel, putem depista mai
ușor dificultățile pe care le întâmpina copiii in exprimare, din punct de vedere gramatical.
Jucându-se cu diferite materiale sau jucării, copiii sunt solicitați sa reprezinte o
propoziție cu ajutorul acestora. De exemplu: din “Plaxticon”, copiii pot scrie o propoziție cu
ajutorul rotitelor sau bețișoarelor, fiecare reprezentând un cuvânt. Acest joc constituie un bun
prilej de analiza fonetica, lucru atât de necesar însușirii citit-scrisului in clasa I.
4. Jocul de masa
Setul cu imagini intitulat “Răspunde repede si bine” sau “Alfabetul in imagini” este
destinat pentru jocurile de masa ale copiilor de vârsta preșcolara si ale celor din clasa I si
constituie, din punct de vedere pedagogic, un material deosebit de important, deoarece
pregătește copiii pentru însușirea citit-scrisului, a unei exprimări corecte si expresive.
Cu aceste imagini se organizează jocuri si exerciții sistematice de vorbire, prin care
copiii de 3-7 ani, prin intermediul ilustrației, reușesc sa cunoască obiecte, sa le denumească,
sa alcătuiască povestiri, sa le clasifice si sa le ordoneze după anumite criterii.
Întregul set de imagini constituie un important material cognitive si răspunde
următoarelor obiective educative:
dezvoltarea auzului fonematic, exersarea aparatului fonator, in vederea corectării
eventualelor defecte de vorbire si dobândirii unei pronunții corecte si clare a sunetelor si a
cuvintelor;
dezvoltarea capacitații de analiza si sinteza fonetica (diferențierea sunetelor ce pot
da naștere la confuzii fonetice: |p|-|b|, |c|-|s|, |t|-|d|, familiarizarea copiilor cu sunetele a căror
pronunțare se poate prelungi: |a|,|e|, |i|, |o|, |u|, |s|,|z|, |r|,|j|; pronunțarea si folosirea corecta a
diftongilor in vorbirea curenta: |oa|, |ua|, |ia|, |ea|; formarea capacitații de a diferenția silabele;
activizarea vocabularului cu noi cuvinte, raportarea acestora la imaginile
corespunzătoare;
integrarea cuvintelor si a ideilor in scheme sintactice corecte ( exprimare corecta
din punct de vedere al structurii gramaticale);
îmbogățirea vocabularului, completarea cu noi termini, in vederea folosirii ca
instrument de baza in comunicarea verbal; adâncirea sensurilor exprimate prin cuvinte;
dezvoltarea capacitații copiilor de a stabili relații verbale corecte cu partenerii de
joc;
5. Memorarea unor versuri
De un real folos in însușirea laturii fonetice si a structurii gramaticale a limbii romane
s-a dovedit a fi, in cadrul activităților alese, memorarea unor versuri scurte pentru corectarea
sau preîntâmpinarea pronunției greșite a unor sunete pe care copiii le rostesc mai greu. De
exemplu versurile:
“Ursu-let si ursu-flet
Vor sa prindă peste-n lac.
Dar de ce plângi ursu-flet?
Eu n-am prins decât un rac!”
Sau exersarea pronunțării sunetelor: |ş|, |j|, |r|:
“Şapte porci așteaptă-n şir
Şapte saci umpluți cu jir,
Şapte ghinde de stejar
Şi felii de gogoşar”.
Tot in aceasta idee se caută exemple care contribuie la consolidarea pronunțării
corecte a sunetelor, in diferite poziții pe care le ocupa in cuvânt: inițiala, mediana, finala,
intre vocale sau grupuri consonantice.
Având in vedere importanta dezvoltării vorbirii in pregătirea copilului preșcolar
pentru școala, se poate amenaja, in sala de grupa, o mica biblioteca: pe rafturi așezate la o
înălțime potrivita pentru copii sunt aranjate cărți cu ilustrații, cărți cu poveștile cuprinse in
programa.
Biblioteca poate stârni un viu interes in rândul copiilor, deoarece copiii pot folosi
materialele expuse, pot povesti si face lectura după imagini. Educatoarea are, in permanenta
posibilitatea sa le corecteze vorbirea si exprimarea.
Aceasta “biblioteca”are un rol deosebit in vederea pregătirii copiilor pentru școala,
deoarece ei se obișnuiesc sa răsfoiască o carte, s-o tina corect in mana, sa aibă grija de ea, sa
nu-i îndoaie foile sau sa le rupă, s-o pună la loc pe raft, fiindcă aparține întregii grupe de
copii.
MODELE DE PROIECTE DE ACTIVITATE FOLOSITE IN ETAPA
EXPERIMENTALA
PROIECT DE ACTIVITATE
Grupa : Pregatitoare
- Sa recunoasca imaginea si sa indice corect daca reprezinta un obiect sau mai multe obiecte;
- Sa recunoasca culorile;
Sarcina didactica: Alegerea corecta a jetonului cu una sau mai multe imagini, exprimarea
corecta a singularului si pluralului construind propozitii.
Regulile jocului: Copiii actioneaza cu materialul, rezolva sarcina data numai la comanda
educatoarei, aplauda raspunsurile corecte. Copiii sunt impartiti in doua echipe.au pe masute
cosulete cu jetoane.Ei recunosc Imaginea si alcatuiesc propozitii cu singularul si pluralul
substantivelor.Fiecare raspuns corect este punctat .Castiga echipa cu cele mai multe
raspunsuri corecte.
Strategii didactice:
La ,,Zana Primavara’’.
-,,Dragi copiii,
Explicatia
Jocul de Jetoanele sunt asezate in cosulete pe masute.
proba
Voi scoate un jeton din cosulet.El trebuie sa
recunoasca imaginea si sa spuna daca este
unul sau sunt mai multe elemente pe jeton.Va
trebui sa formeze singularul sau pluralul
substantivelor,apoi va forma o propozitie.
Se acorda stimulente pentru fiecare echipa. Demonstratia
‘’Vaca
Veverita
Aprecierea Un copil de la prima echipa va numara
stimulentele, alt copil de la echipa adversa va
performantei numara si el stimulentele .Va castiga echipa conversatia
cu cele mai multe puncte.Vor fi rasplatiti cu orala
aplauze si bomboane .
explicatia
PROIECT DE ACTIVITATE
Grupa Pregatitoare
Categoria activitatii: Educarea limbajului
Mijloc de realizare: Joc Didactic
Tema activitatii: „De-a scoala”
Obiective Generale:
Evaluarea nivelului de dezvoltare a limbajului si a comunicarii orale a prescolarilor
sub aspect fonetic, lexical, al structurii gramaticale si al expresivitatii;
Perfectionarea deprinderii de a efectua analiza si sinteza fonetica a propozitiilor si a
cuvintelor;
Stimularea dragostei si a dorintei de a deveni scolari.
Continut Informativ
- Descrierea unor imagini, constituirea si completarea unor propozitii simple si
dezvoltate;
- Folosirea unor omonime;
- Distingerea numarului de cuvinte, silabe si sunete;
Obiective Specifice
- Sa denumeasca si sa descrie corect imaginile prezentate
- Sa gaseasca un numar tot mai mare de cuvinte care incep cu sunetul dat si imaginile
corespunazatoare acestui sunet;
- Sa alcatuiasca propozitii cu cuvantul ( imaginea) gasit(a);
- Sa formuleze propozitii cu un continut logic, asociind 2-3 imagini pentru formularea
acestora;
- Sa analizeze propozitiile, distingand: numarul de cuvinte, numarul de silabe din
cuvinte, numarul de sunete;
- Sa completeze o propozitie cu cuvantul care lipseste;
- Sa gaseasca omonime, antonime, formuland cu acestea propozitii;
- Sa manifeste interes pentru activitate
Mijloace de Invatamant:
- Imagini ce desemneaza diferite obiecte (rechizitele scolare);
- Imagini pentru omonime si anotonime;
- Tabla magnetica;
DESFASURAREA ACTIVITATII
PROIECT DE ACTIVITATE
Grupa Mare
Categoria activitatii: Educarea Limbajului
Mijloc de Realizare: Joc didactic
Tema: „Cine stie castiga”
Obiective generale:
Consolidarea deprinderii de a formula propozitii dezvoltate, corecte din punct de
vedere gramatical si cu sens logic;
Consolidarea deprinderii de a desparti in silabe cuvinte din cuprinsul unei propozitii;
Perfectionarea capacitatii de analiza si sinteza fonetica, a capacitatii de a efectua rapid
asociatii;
Educarea spiritului competitiv
Obiective operationale: pe parcursul si la sfarsitul activitatii , copiii vor fi capabili:
Sa formuleze cel putin doua propozitii cu cuvintele: „Randunica”, „cuc”, „pupaza”,
„lup”, „urs”, „vulpe”, corecte din punct de vedere gramatical.
Sa desparta corect in silabe cuvintele date
Sa precizeze numarul silabelor din cuvintele: „vaca”, „cal”, „gaina”
Sa precizeze primul sau ultimul sunet al cuvintelor: „mar”, „para”, „gutui”, „prune”.
Regulile Jocului: Copilul indicat va formula propozitii cu cuvinte date; determinarea
numzarului de cuvinte din propozitie; despartirea cuvintelor in silabe, precizarea sunetelor cu
care incep sau se termina cuvintele date.
Metode si procedee: conversatia, demonstratia, exercitiul, problematizarea
Material Didactic: machete, imagini cu cele patru anotimpuri, jetoane cu animale si fructe.
DESFASURAREA ACTIVITATII
Continut esentializat Obiective Descrierea situatiilor de instruire
operationale
Joc didactic „Cine stie 1.Moment organizatoric (instructajul
castiga” verbal)
Se asigura conditiile necesare pentru
buna desfasurare a activitatii.
2.Captarea atentiei
Se descopera elementul surpriza: o
macheta care sugereaza anotimpul
primavara in parc.
Se realizeaza o conversatie despre
anotimpul primavara dupa urmatorul
plan:
„Ce anotimp va sugereaza aceata
macheta?”
„Unde?” (in parc)
„Dupa ce cunoastem ca este
anotimpul primavara?”
Se canta prima strofa din cantecul
„Vine, vine, primavara”. Se
descopera apoi si celelalte machete
care sugereaza: vara la tara, toamn in
livada si iarna in padure.
Copiii recunosc anotimpurile
3.Anuntarea subiectului
Se anunta subiectul activitatii „Am
observat ca stiti anotimpurile, iar in
continuare vom desfasura un joc-
Alcatuirea de propozitii cu concurs Cine stie castiga”. Echipa
cuvinte date; determinarea castigatoare va primi cate un
numarului de cuvinte dintr-o medalion.
propozitie; despartirea 4.Prezentarea continutului
cuvintelor in silabe; Se prezinta regulile jocului:
Mentionarea numarului La anotimpul primavara, copiii vor
silabelor; precizarea alcatui propozitii cu cuvintele ce
sunetului cu care incepe /se denumesc pasari care se intorc in
termina cuvintele date. acest anotimp in tara (randunica, cuc,
pupaza), apoi determina numarul de
cuvinte din propozitii;
La anotimpul vara, copiii despart in
silabe cuvintele care denumesc
animale domestice, apoi despart in
silabe cuvintele indicand prin
betisoare numarul de silabe;
La anotimpul toamna, copiii
enumera fructele din livada: mere,
pere, gutai, prune si precizeaza
primul sau ultimul sunet al
cuvantului, apoi dau exemple de alte
cuvinte care incep sau se termina cu
acel sunet.
La anotimpul iarna, copiii alcatuiesc
cat mai multe propozitii cu animale
care apar in padure (urs, vulpe, lup).
Se desfasoara jocul de proba, in
scopul verificarii intelegerii regulilor
de joc de catre toti copiii.
5.Obtinerea performantei
Se realizeaza jocul propriu-zis.
Se va da semnul de incepere a
jocului, timp in care, copiii numiti,
daca raspund corect, vor fi aplaudati,
iar cei care intampina dificultati vor
fi ajutati de colegi.
Jocul se desfasoara in doua echipe.
Pentru fiecare raspuns corect si
complet, echipa va primi un punct.
Varianta de joc: Se complica jocul:
copiii trebuie sa descopere cuvinte in
care prima silaba se repeta (ex:
veverita, papagal. etc).
6.Evaluarea performantei
Se fixeaza titlul jocului: „Cine stie
castiga”. Inainte de a se trece la
numararea punctajului si la stabilirea
echipei castigatoare, se realizeaza o
conversatie pe baza urmatorului plan
de intrebari:
„Ce am facut in cadrul acestei
activitati?”
(Ne-am jucat)
„Cu ce ne-am juca?”
(Cu cuvinte, cu silabe, si cu
sunetele).
Se numara punctele si se stabileste
echipa castigatoare.
7.Incheierea activitatii
Aprecierea verbala-globala si
individuala asupra desfasurarii
activitatii. Se canta in intregime
„Vine, vine, primavara.”
PROIECT DE ACTIVITATE
GRUPA: Pregatitoare
OBIECTIVE CADRU:
STRATEGII DIDACTICE:
DESFASURAREA ACTIVITATII
O.3.Să formuleze propoziţii intuind acţiunile din imagini, folosind corect acordul
subiect-predicat
I.3.Ce face? Ce fac?; Ce face ea? Ce fac ele?Ce face el? Ce fac ei?
DESCRIPTORI DE PERFORMANTA
ITEMI SUFICIENT BINE FOARTE BINE
I.1. Sesizează şi corectează dezacordul Sesizează şi Sesizează şi
în 5 propoziţii, formulând fiecare corectează corectează
propoziţie în forma corectă . dezacordul în 7 dezacordul în nouă
propoziţii, formulând propoziţii, formulând
fiecare propoziţie în fiecare propoziţie în
forma corectă . forma corectă .
I.2. Denumeşte corect materialele, Denumeşte corect Denumeşte corect
uneltele şi meseriile ilustrate, materialele, uneltele materialele, uneltele
construieşte propoziţii realizând şi meseriile ilustrate, şi meseriile ilustrate,
acordul între subiect şi atributul construieşte construieşte
genitival , cu 5-6 greşeli . propoziţii realizând propoziţii realizând
acordul între subiect acordul între subiect
şi atributul genitival , şi atributul genitival ,
cu 3-4 greşeli . cu 1-2 greşeli .
I.3. Formulează propoziţii, realizând Formulează Formulează
corect acordul subiect-predicat , cu propoziţii, realizând propoziţii, realizând
o greşeală. corect acordul acordul subiect-
subiect-predicat , cu predicat în mod
o greşeală. corect pentru toate
propoziţiile.
CONCLUZII
Din analiza lucrarii se pot desprinde cateva constatari cu valoare de concluzii menite
sa imbunatateasca activitatea educatoarei in ceea ce priveste pregatirea copilului pentru
scoala.
Educatoarei ii revine sarcina de a constatacat mai timpuriu tulburarile de vorbire si de
a-i ajuta pe copii sa le corecteze prin exercitii si jocuri pentru dezvoltarea si corectarea
vorbirii copiilor prescolari.
Un rol deosebit il are pronuntia proprie a educatoarei, exprimarea cursiva corecta
printr-un vocabular ingrijit, ceea ce le face munca mai usoara si eficienta.
Jocul didactic poate fi folosita atat ca mijloc de predare dar mai ales ca mijloc de
consolidare si aplicare a cunostintelor insusite.
Jocurile didactice contribuie la realizarea unor importante sarcini ale dezvoltarii
vorbirii la imbogatirea si exersarea vocabularului activ al copiilor; la cultivarea unei
exprimari corecte si nuantate; la dezvoltarea capacitatii de a reda continutul unor povestiri.
Prin jocul didactic se cultiva increderea in fortele proprii precum si spiritul de
raspundere, de colaborare si ajutor reciproc.
Este bine ca educatoarea sa tina seama de specificul grupei in alegerea exercitiilpor de
vorbire si jocurilor didactice aplicate la grupa.
De o mare importanta este introducerea in practica prescolara a mai multor jocuri de
insusire a pronuntiei corecte a sunetelor, de dezvoltare a auzului fonematic, jocuri didactice
pentru formarea capacitatii de a efectua analiza fonetica, care sa asigure eficienta activitatii
de pregatire a copiilor pentru scoala.
Organizate cu iscusinta si pricepere de catre educatoare, jocurile si exercitiile au o
importanta contributie la pregatirea copiilor pentru viata, ajutandu-l sa-si insuseasca
cunostine temeinice pe cai usoare si placute.
Jocurile didactice constituie activitatea importanta in gradinita de copii deoarece de
reusita lor depinde insusirea tuturor deprinderilor intelectuale ale copilului.
Este bine de stiut ca, scoala isi incepe actiunea educationale fondul acumularilor
realizate de copii la varsta prescolara.
Asigurarea unui inceput bun in procesul de invatare a cititului sis crisului reprezinta o
conditie esentiala a procesului de activitate de tip scolar. Lucru acesta impune cu atat mai
mult cu cat este vorba de deprinderi intelectuale si morale de o deosebita complexistate cu o
arie de folosire extrem de variata.
Jocurile didactice de orice natura ar fi s-au dovedit a fi forme utile de invatare,
consolidare si verificare a cunostintelor copiilor in general.
Esalonarea jocurilor didactice pe tot parcursul perioadei prescolare, intr-o anumita
ordine gradata, a facut posibila accesibilitatea sarcinii didactice si obtinerea unor rezultate
calitativ superioare.