Introducere

Practicarea regulată a exerciţiilor fizice şi a sportului au efecte multiple atât asupra

fizicului şi a organismului, cât și asupra psihicului.
Prin exerciții fizice și sport, oamenii pot învăța valori și obiceiuri, cum ar fi
perseverența, constanța și competitivitatea, jocul corect și sportul. Sportul poate juca un rol
în facilitarea participării sociale, a prieteniei și a incluziunii. Ea poate fi importantă în
generarea de bunăvoință în interiorul și între diverse grupuri, locuri și țări. Se crede că
exercițiile fizice și sportul pot fi folosite pentru a contribui la o serie de obiective sociale,
cum ar fi creșterea regenerării comunitare și a capitalului social și reducerea infracțiunilor
și a criminalității pentru tineri.
Participarea la activitatea fizică are un rol important în dezvoltarea personală.
Îmbunătățește funcționarea fiziologică și psihică și dă naștere unor sentimente de
competență fizică, psihologică și socială. Este extrem de plăcut și poate crește rezistența
unei persoane la stres.
Inactivitatea fizică sau neutilizarea organismului prezintă un risc pentru sănătate de
aceeași ordine ca fumatul, tensiunea arterială crescută și colesterolul ridicat. Aceasta duce
la îmbătrânirea prematură, boala cronică și numeroase tulburări de ex. Vulnerabilitatea
cardio-vasculară și fragilitatea musculo-scheletică (Frank, Patla, 2003).
E. Powell și colaboratorii, afirmă că activitatea fizică regulată previne o serie de
afecțiuni și reduce efectele vârstei și incidența bolilor cronice și a bolilor, cum ar fi boala
coronariană, accidentul vascular cerebral, diabetul zaharat și cancerul de colon, durerile
musculare și osoase, dificultăți de respirație, durere, inclusiv dureri de spate, oboseală,
depresie, dificultăți de somn și slăbiciune pot fi adesea îmbunătățite prin activitatea fizică
(Powell, et al, 1994).
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) rezumă beneficiile activității fizice
regulate. Ea subliniază că o mare parte din câștigul de sănătate din activitate se obține prin
cel puțin 30 de minute de activitate fizică cumulativă moderată în fiecare zi.
Aceeași organizație afirmă că activitatea fizică:
 reduce riscul de a muri prematur;
 reduce riscul de a muri de boli de inima sau accident vascular cerebral;
 reduce riscul apariției bolilor ale urechii, a cancerului de colon și a
diabetului de tip 2;
 ajuta la prevenirea / reducerea hipertensiunii;

1
  ajută la controlul greutății și reduce riscul de a deveni obezi;
 ajută la prevenirea osteoporozei, reducând riscul de fractură de șold la
femei;
 reduce riscul de a dezvolta dureri de spate;
 poate ajuta în gestionarea unor stări dureroase cum ar fi dureri de spate și
dureri de genunchi;
 ajută la construirea și menținerea oaselor, a mușchilor și a articulațiilor
sănătoase și face ca persoanele cu afecțiuni cronice să le îmbunătățească
rezistența;
 promovează bunăstarea psihologică, reduce stresul, anxietatea și depresia;
 contribuie la prevenirea sau controlul comportamentelor riscante, în special
în rândul copiilor și tinerilor (OMS, 2004).
Deși mulți oameni sunt conștienți de faptul că exercițiile fizice sporesc funcționarea
unei persoane și că este în același timp o componentă importantă a sănătății optime fiind
asociată cu câștigurile din punct de vedere al sănătății, este important ca oamenii să devină
mai conștienți și mai familiarizați cu efectele specifice ale activității fizice și ale
inactivității.

2
 Capitolul I

Fundamentarea teoretică a lucrării

1.1. Caracteristici de vârstă a sportivilor de 18-25 ani

Maturitatea sexuală survine în adolescenţă; maturitatea cognitivă poate apărea mai
târziu. Există diferite definiţii ale vârstei adulte din punct de vedere legal: la 18 ani, tinerii
au drept de vot şi, în majoritatea statelor, se pot căsători fără acordul părinţilor; la 18 sau
21 de ani (în funcţie de stat) pot încheia contracte cu caracter obligatoriu. Folosind
definiţiile sociologice, oamenii pot fi consideraţi adulţi atunci când se întreţin singuri ori
şi-au ales o carieră, s-au căsătorit ori au legat un parteneriat de dragoste important sau şi-au
întemeiat o familie.

Maturitatea psihică poate depinde de realizări cum ar fi descoperirea identităţii

proprii, obţinerea independenţei faţă de părinţi, construirea unui sistem de valori şi
formarea de relaţii. Unii psihologi sugerează că debutul vârstei adulte nu este marcat de
criterii externe, ci de indicatori interni, cum ar fi sentimentul autonomiei, al autocontrolului
şi al responsabilităţii personale, că este mai mult o stare de spirit decât un eveniment
discret (Shanahan, Porfeli şi Mortimer, 2005). Din acest punct de vedere, unii oameni nu
ajung niciodată adulţi, indiferent de vârsta lor cronologică.
Pentru majoritatea necunoscătorilor însă, vârsta adultă este definită de trei criterii:
(1) acceptarea responsabilităţii proprii,
(2) luarea independentă a deciziilor şi
(3) obţinerea independenţei financiare (Arnett, 2006). În ţările industrializate
modeme, atingerea acestor obiective ia mai mult timp şi urmează trasee mult mai variate
decât în trecut. înainte de mijlocul secolului XX, bărbatul tânăr, proaspăt absolvent de
liceu, îşi căuta, de regulă, un serviciu stabil, se căsătorea şi întemeia o familie. Pentru
femeia tânără, calea obişnuită spre vârsta adultă era căsătoria, care avea loc imediat ce-şi
găsea un partener potrivit.
Începând din anii 1950, revoluţia tehnologică a făcut ca studiile superioare sau
formarea specializată să fie esenţiale în tot mai mare măsură. Vârsta tipică a primei
căsătorii şi cea a naşterii primului copil au crescut mult, întrucât şi femeile, şi bărbaţii
urmăresc să facă studii superioare sau să găsească oportunităţi vocaţionale (Furstenberg,

3
Rumbaut şi Settersten, 2005; Fussell şi Furstenberg, 2005). În prezent, calea spre vârsta
adultă poate fi marcată de mai multe repere:
 înscrierea la facultate (la cursuri de zi sau cu frecvenţă redusă);
 serviciul (cu normă întreagă sau redusă);
 mutarea din căminul părintesc;
 căsătoria şi naşterea copiilor (ordinea şi momentul producerii acestor
tranziţii variază (Schulenberg, O’Malley, Bachman şi Johnston, 2005).

Dezvoltarea fizică
Indiferent dacă sportul pe care preferăm să-l urmăriţi este tenisul, baschetul,
patinajul artistic sau fotbalul, cei mai mulţi sportivi cu care ținem sunt de vârsta adultă
emergentă sau adulţi tineri, oameni cu o formă fizică excelentă. La această vârstă, cei mai
mulţi oameni se află la un apogeu al sănătăţii, al forţei, ai energiei, al rezistenței și al
funcţionării senzoriale şi motorii.
În această perioadă se pun temeliile funcţionării fizice de-a lungul întregii vieţi.
Sănătatea poate fi influenţată de gene, dar factorii comportamentali, ce mănâncă adulţii
tineri, dacă dorm suficient sau nu, cât de activi fizic sunt şi dacă fumează, beau alcool sau
consumă droguri, contribuie foarte mult la sănătate şi la starea de bine.
Majoritatea adulţilor emergenţi şi a adulţilor tineri declară că au o sănătate bună sau
excelentă. Cele mai răspândite cauze ale limitării activităţii sunt artrita şi alte afecţiuni ale
sistemului muscular şi osos (NCHS, 2006). Accidentele sunt principala cauză de deces la
tineri cu vârsta până la 44 de ani (Heron şi Smith, 2007). Rata mortalităţii la acest grup s-a
redus aproape la jumătate în ultimii 50 de ani, iar rata mortalităţii la celelalte grupe de
vârstă a scăzut şi ea (Kochanek. Murphy, Anderson şi Scott, 2004; Pastor, Makuc, Reuben
şi Xia, 2002). Chiar şi aşa, rata mortalităţii creşte de peste două ori între adolescenţă şi
vârsta de adult tânăr.
În aceşti ani ai vieţii, problematica sănătăţii o oglindeşte pe cea din adolescenţa,
totuşi, rata accidentărilor, a omuciderilor şi a consumului de substanţe ilegale atinge
apogeul în această perioadă. Prea mulţi oameni aflaţi la vârsta adultă emergentă sunt
supraponderali şi fac prea puţină mişcare. În parte pentru că plasa instituţională de
siguranţă care-i protejează pe adolescenţi, în care sunt incluse căminul parental şi şcoala,
nu mai există, implicarea necontrolată în comportamente care ameninţă sănătatea este mai
facilă. Adulţii emergenţi şi adulţii tineri au cea mai mare rată a sărăciei şi cel mai scăzut
nivel de asigurare medicală dintre toate grupele de vârstă şi, adesea, lipseşte accesul

4
regulat la îngrijirile medicale (Callahan şi Cooper, 2005; Park, Mulye, Adams, Brindis şi
Irwin, 2006).

Influenţele genetice asupra sănătăţii

Cartografierea genomului uman le-a permis oamenilor de ştiinţă să descopere
rădăcinile genetice ale multor afecţiuni, de la obezitate la anumite cancere (între care cel
pulmonar, de prostată şi mamar) şi la afecţiuni psihice (cum ar fi alcoolismul şi depresia).
Spre exemplu, cercetătorii au identificat 19 regiuni cromozomiale corelate depresia
familială cu debut timpuriu (Zubenko et al., 2003).
Pacienţii cu cancer de prostată cu un nivel mai mic de colesterol în sânge au tins să
facă forme mai puţin agresive ale bolii, comparativ cu pacienţii cu colesterol mare. Iar
fumătorii cu vitamina E în alimentaţie au avut deteriorări mai reduse ale leucocitelor, faţă
de fumătorii cu aport scăzut de vitamina E (Madsen et al., 2006).

Obezitatea/excesul ponderal
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat obezitatea o epidemie la nivel
mondial (OMS, 1998). În Marea Britanic, incidenţa obezităţii a crescut de peste două ori
între 1980 şi 1994 şi creşteri similare au fost anunţate în Brazilia, Canada şi mai multe ţări
din Europa, vestul Pacificului, Asia de sud-est şi Africa (Taubes, 1998). în ţările în curs de
dezvoltare care au adoptat stilul de viaţă occidental, rata obezităţii s-a triplat în ultimii 20
de ani (Hossain şi Nahas, 2007).
Experţii indică între motive sporirea gustărilor (Zizza, Siega-Riz şi Popkin, 2001),
disponibilitatea preparatelor fast-food ieftine, porţiile prea mari, alimentaţia bogată în
grăsimi, tehnologiile care reduc efortul muncii şi activităţile recreative sedentare, cum ar fi
televizorul şi computerul (Pereira et al. 2005; Young şi Nestle, 2002). La fel ca în copilărie
şi adolescenţă, tendinţa moştenită spre obezitate poate să interacţioneze cu factorii de
mediu şi comportamentali de acest fel (Comuzzie şi Allison, 1998).
Obezitatea poate duce la depresie şi invers (Markowitz, Friedman şi Arent, 2008).
De asemenea, aduce cu sine riscul de hipertensiune, boli cardiace, AVC, diabet,
caliculi biliari, artrită si alte afecţiuni osteo-musculare si riscul de a face unele forme de
cancer şi reduce calitatea şi lungimea vieţii (Gregg et al., 2005).
Riscul cardiovascular şi cel de mortalitate au scăzut în ultimele patru decenii,
probabil datorită îmbunătăţirii îngrijirilor medicale, însă adulţii obezi continuă să aibă cel
mai ridicat risc (Gregg et al., 2005).

5
 Schimbările de stil de viaţă (schimbări de alimentaţie, plus exerciţii fizice) sau
tratamentele medicamentoase au menţinut scăderea ponderală scontată timp de doi ani sau
mai mult (Powell, Calvin şi Calvin, 2007).

Activitatea fizică
Oamenii activi fizic au parte de numeroase beneficii. Pe lângă faptul că ajută la
menţinerea greutăţii corporale dorite, activitatea fizică fortifică muşchii, devină iritaţi când
trebuie sa aştepte sau să se supere că nu au dormit suficient cu o noapte înainte, estimează
că şoferii somnolenţi cauzează ½ din totalul de accidente. (Piper et al, 2004)
Renunţarea la fumat reduce riscul de boli cardiace, cancer şi AVC (Kawachi et al..
1993). Guma de mestecat cu nicotină, plasturii cu nicotină şi sprayurile nazale şi
inhalatoarele cu nicotină, mai ales combinate cu consilierea, pot ajuta persoanele
dependente să reducă treptat şi sigur consumul de tutun (Cepeda-Benito, Reynoso şi Erath.
2004).
Concepţia că activitatea fizică e doar pentru sportivi este eronată, întrucât o
persoană nu este nici prea sedentară şi nici prea în vârstă pentru a face exerciţii fizice.
Medicii şi fiziologii au ajuns la consensul că organismul uman ar trebui antrenat, în mod
sistematic, prin activităţi care să solicite aparatul cardio-respirator şi cel muscular.
Capacităţile fiecărui individ trebuie însă luate în considerare, întrucât o solicitare exagerată
a organismului poate dăuna sănătăţii (Moraru, 2015, p. 13)

Consumul de alcool
Industria publicitară asociază băuturile spirtoase, berea şi vinul cu viaţa bună şi cu
statutul de adult. Consumul de alcool atinge apogeul la vârsta adultă emergentă; circa 70%
din persoanele cu vârsta între 21 şi 25 de ani declară că au consumat alcool în ultima lună
şi aproape 48% din tinerii de 21 de ani beau impulsiv în cantităţi mari, cinci sau mai multe
pahare de băutură odată (SAMHSA, 2004b).
Facultatea este o perioadă şi un loc extrem de propice pentru băut. Deşi consumul
de alcool frecvent este răspândit la această vârstă, studenţii tind să bea mai des și mai
intens decât tinerii de-o seamă cu ei care nu sunt studenţi (SAMHSA. 2004b), în 2002-
2005, 57,8% din studenţii cu vârsta între 18 şi 20 de ani din facultăţi cu cursuri de zi
consumaseră alcool în ultima lună, 17% consumaseră intens, iar circa 40% băuseră
impulsiv, în cantităţi mari (SAMHSA, 2006c).
Consumul de alcool redus până la moderat pare să reducă riscul de boli cardiace
fatale şi AVC, precum şi riscul de demenţă ulterior în viaţă (Ruitenberg et al.. 2002).
6
Totuşi, consumul de alcool intens de-a lungul anilor poate duce la ciroză hepatică, la alte
boli gastrointestinale (inclusiv ulcer), boli pancreatiee, anumite tipuri de cancer,
insuficienţă cardiacă, AVC, deteriorarea sistemului nervos, psihoze şi alte probleme
medicale (Fuchs et al., 1995).
Consumul de alcool este asociat cu alte riscuri caracteristice vârstei adulte
emergente, cum ar fi accidentele rutiere, infracţiunile, infectarea cu HIV (Leigh, 1999) şi
consumul de droguri ilegale şi tutun (Hingson, Heeren, Winter şi Wechsler, 2005).
Estimativ, în 2004-2006, 15% din şoferii americani cu vârsta de 18 ani sau mai mult afirmă
că au condus sub influenţa alcoolului şi aproape 5% afirmă că au condus sub influenta
drogurilor în ultimul an (SAMHSA, 2008).

Influenţe indirecte asupra sănătăţii şi formei fizice bune

Pe lângă acţiunile pe care le întreprind oamenii sau de la care se abţin şi care le
influenţează sănătatea în mod direct, există şi influenţe indirecte asupra sănătăţii. Printre
acestea se numără venitul, educaţia şi rasa/etnia. Relaţiile par să aibă şi ele un rol, precum
şi căile pe care le urmează tinerii spre vârsta adulta. Consumul de alcool impulsiv în
cantităţi mari, de exemplu, este cel mai răspândit la studenţii care trăiesc departe de casă,
iar consumul de substanţe se reduce col mai rapid la adulţii tineri caro sunt căsătoriţi
(Schulenberg et al., 2005).
Condiţiile socio-economice în copilărie şi la vârsta adulţii sunt cu precădere factori
determinanţi importanţi ai riscului de boli cardiace şi chiar în mai mare măsură ai riscului
de AVC (Galobardes, Smith şi Lynch, 2006).
Aceasta nu înseamnă că venitul şi educaţia determină sănătatea bună; ele sunt însă
corelate cu factori de mediu şi de stil de viaţă care tind să aibă rol cauzator. Oamenii mai
bine educaţi şi mai înstăriţi tind să aibă alimentaţie mai sănătoasă. Îngrijiri medicale
preventive mai bune şi tratamente medicale mai bune. Fac mai multe exerciţii fizice, au o
probabilitate mai mică de a fi supraponderali, fumează mai puţin, au o probabilitate mai
mică de a consuma droguri ilegale şi o probabilitate mai mare de a consuma alcool cu
moderaţie (NCHS, 2004).
Corelaţia între condițiile socio-economice şi sănătate clarifică starea relativ proastă
a sănătăţii unor populaţii minoritare (Kiefe et al, 2000). Adulţii tineri afro-americani au o
probabilitate de 20 de ori mai mare de a avea hipertensiune, comparativ cu adulţii tineri
albi (Agoda. 1995). Afro-americanii au o probabilitate aproape dublă faţă de albi de a muri
la vârsta de adult tânăr, în parte pentru că bărbaţii tineri afro-americani au o probabilitate
mult mai mare de a cădea victimă omuciderii (NCHS, 2006).
7
 Totuşi factorii asociaţi cu condițiile socio-economice nu spun toată povestea. Spre
exemplu, deşi fumează mia puţin decât americanii albi, afro-americanii metabolizează mai
multă nicotină în sânge și au un risc mai mare de cancer pulmonar şi dificultăţi mai mari de
a renunţa la fumat. Motivele posibile ar putea fi genetice, biologice sau comportamentale
(Sellers, 1998). O analiză asupca a peste 100 de studii a arătat că minorităţile rasiale/etnice
tind să beneficieze de îngrijiri medicale de calitate inferioară faţă de persoanele albe, chiar
şi atunci când statutul de asigurat, venitul, vârsta şi gravitatea afecţiunii sunt similare
(Smedley, Stith şi Nelson. 2002).
Relaţiile sociale par a fi vitale pentru sănătate şi starea de bine. Cercetările au
identificat cel puţin două aspecte corelate ale mediului social care pot promova sănătatea:
integrarea socială şi sprijinul social (Cohen, 2004).
Integrarea socială înseamnă implicarea activă într-o gamă largă de relaţii, activităţi
și roluri sociale (soț, părinte, vecin, prieten, coleg etc.). Reţelele sociale pot influenţa starea
de bine emoţional, precum şi implicarea în comportamente sănătoase, cum ar fi exerciţiile
fizice, alimentaţia adecvată şi abţinerea de la consumul de substanţe dăunătoare (Cohen,
2004). Integrarea socială a fost asociată în mod repetat cu o rată mai scăzuta a mortalităţii.
Oamenii cu reţele sociale vaste şi roluri sociale multiple au o probabilitate mai mare de a
supravieţui unui infarct şi o probabilitate mai redusă de a suferi de anxietate sau depresie,
comparativ cu oamenii cu reţele şi roluri sociale mai limitate şi chiar sunt mai puţin
susceptibili la răceli (Rutledge et al., 2004).
Sprijinul social se referă la resursele materiale, informaţionale şi psihice obţinute
din reţeaua socială, pe care persoana poate conta ca ajutor spre a face faţă stresului. În
situaţiile foarte stresante, oamenii aflați în legătură cu alţii ar putea avea o probabilitate
mai mare de a mânca şi dormi judicios, de a face suficientă mişcare şi de a evita abuzul de
substanţe şi o probabilitate mai mică de a fi tulburaţi, anxioşi sau deprimaţi şi chiar de a
muri (Cohen, 2004).
La majoritatea adulţilor emergenţi, sănătatea şi starea de bine psihică se
îmbunătăţesc, iar comportamentele problematice se reduc. Şi totuşi, în acelaşi timp,
incidenţa tulburărilor psihice, cum ar fi depresia majoră, schizofrenia şi tulburările
bipolare, creşte. Tranziţia la vârsta adultă emergentă pune capăt anilor relativ structuraţi ai
liceului. Libertatea de a lua decizii de viaţă şi de a alege drumuri diverse este adeseori
eliberatoare, însă responsabilitatea de a fi autonom şi de a deveni independent financiar
poate fi copleşitoare (Schulenberg şi Zarrett, 2006).

8
 1.2. Definirea unor noțiuni specifice
1.2.1. Pregătire fizică
A. Dragnea, afirmă că pregătirea fizică înglobează un întreg sistem (ansamblu) de
măsuri care asigură o capacitate funcţională ridicată a organismului, prin nivelul înalt de
dezvoltare a calităţilor motrice de bază şi specifice, valori optime ale indicilor moro-
funcţionali, stăpânire deplină a exerciţiilor utilizate şi o stare perfectă de sănătate.
(Dragnea, 1996)
Pregătirea fizică, scrie A. Nicu, asigură fondul energetic al performanţei, stimulând
creşterea indicilor funcţionali şi morfologici (întărirea articulaţiilor, ligamentelor,
dezvoltarea musculaturii şi, mai corect, prepararea ei pentru efectuarea lucrului mecanic)
şi, în consecinţă, a calităţilor motrice, deci sporirea capacităţii generale de efort a
organismului, care va permite evidenţierea bagajului tehnico-tactic prevăzut în
regulamentul de concurs al probei în care este specializat sportivul. (Nicu, 1993)
M. Ionescu și M. Tudoran, afirmă că pregătirea fizică – componentă de bază a
antrenamentului sportiv, reprezintă o activitate complexă destinată să asigure jucătorilor un
potenţial ridicat, exprimat prin indici superiori din punct de vedere morfo-funcţionali şi
printr-o bună dezvoltare a calităţilor fizice, a deprinderilor motrice specifice (…). (Ionescu
și Tudoran, 1984)
Pregătirea fizică, în concepția lui C. Ola, are drept scop creşterea capacităţii
funcţionale ale organismului, dezvoltarea calităţilor motrice de bază şi îmbogăţirea
fondului motric al sportivului. Aceste trei obiective principale ale pregătirii fizice sunt
constante pe toată durata pregătirii, căpătând însă ponderi diferite corespunzătoare fiecărui
stadiu de pregătire: pentru începători, avansaţi şi performanţă, precum şi de asemenea,
fiecărei perioade şi etape de pregătire. (Ola, fără an)
O altă definiție este dată de A. Csanadi, care spune că prin pregătirea fizică se
înţelege în general, stadiul de pregătire a organismului sportivilor. Se spune că un sportiv
dispune de o bună pregătire fizică atunci când reuşeşte să atingă un nivel înalt din punct de
vedere al aptitudinilor sale fizice: viteză, forţă, îndemânare, rezistenţă, şi al aptitudinilor
sale psihice şi intelectuale: voinţă, pătrundere şi sesizarea situaţiilor spirit de combinaţie
etc.” (Csanadi, 1955)
Ghe. Balint, are mai multe afirmații în ceea ce privește pregătirea fizică:
 pregătirea fizică (…) are un rol deosebit în întregul proces de pregătire,
determinând în ultima instanţa randamentul sportivilor în antrenamente şi
competiţii. Propriu-zis, pregătirea fizică constituie pivotul pentru toate

9
 celelalte componente ale antrenamentului, constituind chiar baza de plecare
pentru întregul proces de pregătire;
 unii specialişti socotesc pregătirea fizică, ca factor determinant pentru toate
problemele jocului, ponderea pregătirii (…), axându-se pe pregătirea fizică
cu toate detaliile ei; alţii socotesc că pregătirea fizică se poate rezolva în
acelaşi timp cu pregătirea celorlalţi factori tehnico-tactici;
 pregătirea fizică trebuie să fie o parte componentă a procesului de instruire,
o condiţie esenţială, care nu poate fi înlocuită cu nici o tehnică sau tactică;
 pregătirea fizică este considerată esenţială în procesul de antrenament (…)
contemporan, lucru care modifică esenţial relaţia dintre jucători şi echipă,
relaţie care nu mai este liniară, ci devine circulară;
 când se vorbeşte de pregătirea fizică, adesea se foloseşte expresia de
condiţie fizică sau de capacităţi fizice;
 prin pregătirea fizică generală se urmăreşte asigurarea unei mai bune
capacităţi de lucru a organismului în timpul efortului, realizându-se simultan
intrarea mai rapidă şi mai uşoară în forma sportivă, care să poată fi
menţinută un timp mai îndelungat.” (Balint, 2008)

1.2.2. Condiție fizică

„Condiție fizică = situație a unui sportiv din punct de vedere fizic și al pregătirii
sale teoretice și practice. – Din fr. condition.” (https://dexonline.ro/definitie/condiție)
„Condiția fizică poate fi descrisă ca fiind capacitatea de a desfășura sarcini zilnice
cu energie și vigilență, fără urme de oboseală, și cu o amplă energie de a te bucura de timp
liber și de a da piept cu situații neașteptate. Scopul condiției fizice include rezistența
cardio-respiratorie, rezistența musculară, putere musculară scheletală, viteză, flexibilitate,
agilitate, echilibru, timp de reacție și structură corporală. Rezistența cardio-respiratorie este
definită ca și component al condiției fizice care are legătură cu capacitatea sistemelor
circulatorii și respiratorii de a furniza oxigen pe durata activității fizice susținute”
(Peterson, 2012).
„Condiţia fizică, la momentul dat. Aceasta depinde de pregătirea fizică a fiecărui
individ, de experienţa lui motrică şi de starea de antrenament.” (Matean și Aurică, 2012)

1.3. Fitness
Elena Moraru, în cartea Programe gimnice de estetică corporală afirmă că,
„conceptul de „fitness” se referă la acea condiţie fizică a individului care permite
10
desfăşurarea vieţii (activitatea profesională şi petrecerea timpului liber), precum şi
solicitarea suplimentară în condiţii optime, fără senzaţia de oboseală și că fîtness-ul
desemnează un set de atribute prin care individul face faţă solicitărilor fizice şi funcţionale
din activităţile cotidiene sau sportive, dependent de condiţia sa anatomică, fiziologică şi
psihologică (Moraru, 2015, p. 12).
Elena Grosu, afirmă că fitness-ul este un concept care prezintă multiple înţelesuri,
în funcţie de nivelul cultural şi formaţia profesională a persoanei care-l utilizează. Este
capacitatea individului de a accede la o calitate optimă a vieţii şi reprezintă o condiţie
dinamică, multidimensională ce se bazează pe o stare optimă de sănătate şi include mai
multe componente: fitness intelectual, social, spiritual, fizic (Grosu E.F., ş.a., 2010).
Conform A. Almos și H. Pop fitness-ul:
 „reprezintă o formă automotivată de participare sistematică la practicarea
exerciţiilor fizice,în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii;
 exprimă capacitatea de a accede la o calitate optimă a vieţii, el fiind în
acelaşi timp, o condiţie dinamică, multidimensională, care se bazează pe o
stare de sănătate pozitivă şi care include mai multe componente: fitness-ul
intelectual, social, spiritual şi fizic;
 fizic este o reflectare a abilităţii de a munci cu vigoare şi plăcere, fără
oboseală, având suficientă energie şi pentru activităţi de hobby şi recreative
sau pentru situaţii neprevăzute, ceea ce are legătură cu starea mentală şi,
bine-nțeles, cu cea fizică;
 reprezintă o sinteză a capacităţii de mişcare;
 este capacitatea întregului corp şi a sistemelor acestuia de a răspunde
eficient tot timpul” (Almos și Pop, 2016, p. 5).
Fitness-ul este influenţat de vârstă, sex, constituţia individului şi modul său de
viaţă. Orice bărbat sau femeie îşi începe viaţa cu un potenţial morfologic şi funcţional, care
stabileşte limitele pentru sănătate şi fitness. Forma corpului, înclinaţia spre obezitate,
structura osoasă, mărimea şi starea funcţională a inimii, plămânilor şi organelor - viscerale,
numărul total de muşchi şi celule nervoase din corp se fixează la naştere. Aceste variabile
constituţionale nu ţin de puterea şi de controlul omului, în schimb, stilul de viaţă (dieta,
relaxarea, somnul, evitarea exceselor) şi practicarea unor diverse tipuri de exerciţii fizice
pot compensa forţele naturale care duc la pierderea fitness-ului (Moraru, 2015, p. 12).
Principalele beneficii ale fitness-ului:
 condiţie fizică bună are multe beneficii. Acestea includ următoarele:

11
  tonus muscular îmbunătăţit;
 agilitate crescută;
 eficienţă mecanică mai mare;
 capacitate de relaxare mai bună;
 capacitate de concentrare mai bună pe durata antrenamentului şi
concursurilor;
 eficienţă metabolică, fiziologică şi psihologică mai mare. Tensiunea scade şi
frecvenţa respiraţiei şi pulsului descresc;
 performanţa sportivă poate creşte datorită faptului că poate fi suportată o
oboseală mai mare şi astfel refacerea este rapidă;
 senzaţie generală de bine (Ramsey, 2013).

1.4. Principiile Weider

Sistemul Weider există de aproape cincizeci de ani și a crescut de-a lungul anilor
pentru a încorpora și alte idei de pregătire pe măsură ce acestea au venit în actualitate. De
fapt, nu este un „sistem” în definirea strictă a termenului, ci mai degrabă un „ghid” care ne
ajută să ne dezvoltăm propriul sistem bazat pe propria abilitate, experiență, scopuri, puncte
tari, puncte slabe și „curaj” pentru a merge mai departe.
Acest sistem de orientare Weider vine sub forma unei serii de metode de instruire
colectate (și în cele mai multe cazuri numite) personal de Joe Weider pe parcursul a mai
multor ani, care au devenit cunoscute sub numele de Principiile Weider. De fapt, dintre
principiile Weider dezvoltate personal de către Joe, unul în special a avut un impact major
asupra culturismului. Acesta a fost conceptul de împărțire a antrenamentelor pentru a
instrui anumite părți ale corpului. Sistemul divizat, sistemul dublu divizat și sistemul triplu
divizat, după cum au devenit cunoscute, sunt contribuții unice a lui Joe la știința
culturismului (www.musclenet.com).

Principiile Weider mai pot fi grupate în trei categorii:

I. Conceperea programului de antrenament

1. Antrenamentul ciclic
Alocă perioade ale anului de antrenament unor obiective specifice pentru forță,
masă și definire. În acest mod reduci riscul de accidentare și adaugi varietate programului

12
de antrenament. Ciclicizează perioadele de mare cu cele de mică intensitate ca să permiți
organismului să se refacă și să progreseze.
2. Antrenamentul eclectic
Include o selecție cât mai variată de seturi, repetări și combinații de exerciții.
Programele care antrenează anumite grupe musculare ar trebui să cuprindă atât exerciții de
izolare cât și de bază.
3. Antrenamentul instinctiv
Încearcă să dezvolți un „instinct” referitor la ce funcționează cel mai bine pentru
tine. Folosește-te de rezultate împreună cu experiențele din trecut ca să îți ajustezi
permanent programul.
4. Confuzia musculară
Schimbă permanent variabilele antrenamentului – numărul seturilor și al repetărilor,
tipurile și numărul exercițiilor, durata pauzei dintre seturi – ca să eviți rutina și încetinirea
ritmului progreselor.

II. Creșterea intensității

5. Tensiunea continuă
Nu permite unei grupe musculare să se odihnească la începutul sau la finalul unei
repetări. Controlează permanent atât faza pozitivă cât și pe cea negativă a unei repetări și
evită inerția ca să menții o tensiune constantă pe întreaga durată a mișcării.
6. Principiul irigării cu sânge a mușchilor
Antrenează o grupă musculară cu mai multe exerciții (3-4) înainte să treci la
următoarea grupă. Prin „pompare”, organismul trimite cantitatea maximă de sânge
împreună cu substanțe nutritive către grupa solicitată, ceea ce stimulează refacerea și
hipertrofia musculară.
7. Antrenamentul holistic
Folosește cât mai multe tehnici de antrenament (număr mic și mare de repetări,
viteză mare și mică de execuție, variate exerciții) pentru stimularea unui număr cât mai
mare de fibre musculare.
8. Antrenamentul de izolare
Aceasta este o tehnică prin care sunt solicitați doar anumiți mușchi fără să fie
implicate alte grupe musculare adiacente.

13
 9. Principiul isotensiunii
Între seturi sau între antrenamente flexează mușchii timp de 6-10 secunde,
menținându-i permanent încordați. Culturiștii folosesc acest principiu pentru îmbunătățirea
tehnicii de pozare, ajungând la un control muscular mai bun.
10. Principiul priorității
Atacă grupele musculare deficitare la începutul unui antrenament, când ai suficientă
energie ca să lucrezi mai intens și să folosești greutăți mai mari.
11. Principiul contracției musculare de vârf
Menține mușchiul încordat timp de câteva secunde când ai ajuns cu greutatea la
finalul fazei pozitive a unei repetări.
12. Principiul încărcării progresive
Este un principiu cheie al antrenamentului de culturism. Ca să obții progrese,
mușchii trebuie solicitați tot mai mult de la un antrenament la altul. De-a lungul unui ciclu
de antrenament, încearcă să crești greutățile folosite, să faci mai multe repetări sau seturi,
sau să reduci pauzele dintre seturi.
13. Antrenamentul piramidal
Include o gamă de greutăți de la ușoare la grele pentru fiecare exercițiu. Începe lejer
cu un număr mare de repetări (12-15) pentru încălzire, apoi mărește gradual greutatea cu
fiecare set, reducând numărul repetărilor (6-8). Poți folosi și piramida inversă – de la
greutăți mari și număr mic de repetări, la greutăți mici și număr mare de repetări.

III. Tehnici avansate de antrenament

14. Superseturi
Execută seturile a două exerciții pentru grupe musculare antagonice alternativ, fără
pauză între ele.
15. Tri-seturi
Execută trei exerciții pentru aceeași grupă musculară consecutiv, fără pauză între
ele.
16. Seturi gigant
Execută patru sau mai multe exerciții pentru o grupă musculară alternativ, fără
pauză între ele.
17. Principiul arderii
Continuă un set dincolo de punctul în care poți efectua o repetare completă, cu o
serie de repetări parțiale. Execută repetările parțiale atâta timp cât mai poți mișca greutatea
chiar și numai câțiva centimetri.
14
 18. Principiul trișării
Folosește inerția (un mic balans al greutății) în momentul în care începi să obosești,
ca să depășești porțiunea dificilă a unei repetări.
19. Principiul reducerii progresive a greutății
După efectuarea repetărilor unui set dificil, elimină rapid din greutatea utilizată.
Continuă exercițiul până la epuizare, apoi redu din nou greutatea ca să mai poți face alte
câteva repetări.
20. Repetările forțate
Efectuează câteva repetări cu ajutorul unui partener de antrenament, la finalul unui
set, în momentul în care grupa musculară lucrată este epuizată complet.
21. Repetările negative
Mărește greutatea folosită în mod normal cu 15%-25% și încearcă să lucrezi cât
mai lent doar porțiunea negativă a unei repetări. Pentru faza pozitivă, apelează la un
partener de antrenament.
22. Repetările parțiale
Efectuează doar o porțiune din amplitudinea unei repetări – baza, mijlocul sau
vârful – până la epuizarea totală.
23. Preepuizarea
Epuizează o grupă musculară cu un exercițiu de izolare înainte să treci la exercițiul
de bază. De exemplu, poți lucra un set de fluturări la aparat și apoi să efectuezi împins cu
haltera sau cu ganterele.
24. Odihnă-pauză. Ia mici pauze pe parcursul unui set ca să faci cât mai multe
repetări. Folosește o greutate cu care poți efectua 2-3 repetări, odihnește-te 20 de secunde
și încearcă să mai faci încă 2-3 repetări. Mai ia încă o mică pauză și fă din nou câte repetări
poți (http://fitclub.ro)

15
 Capitolul II

Material și metodă

2.1. Subiecții cercetării

2.2. Metode de cercetare
2.3. Metode de creștere a masei musculare

Capitolul III

Rezultate

Concluzii

Rezumat în limba engleză

Bibliografie

16