Elementele tehnice ale jocului de baschet sunt următoarele:

 poziţia fundamentală;
 deplasările în teren;
 schimbările de direcţie;
 săriturile;
 opririle;
 pivotarea;
 ţinerea, prinderea şi pasarea mingii;
 driblingul;
 aruncarea la coş.

Poziţia fundamentală

Poziţia fundamentală este specifică tuturor jocurilor specifice. Ea este acea

poziţie a corpului, care determină executarea în cât mai bune condiţii a majorităţii
procedeelor tehnice şi care favorizează întreprinderea unor acţiuni cât mai variate,
determinate de situaţiile tactice.
În concluzie poziţia fundamentală a jucătorului de baschet favorizează toate
execuţiile tehnico-tactice determinate atât de situaţia ofensivă, cât mai ales de cea
defensivă.
Metodica învăţării poziţiei fundamentale
În cadrul metodicii de învăţare izolată, pentru poziţia fundamentală se
afectează un număr mai mic de repetări, consolidarea realizându-se odată cu
celelalte execuţii tehnice unde apare ca poziţie de bază.
 1. Fiecare elev execută poziţia fundamentală, profesorul trecând pe lângă
fiecare şi corectându-l;
2. Din poziţia fundamentală 3 sărituri ca mingea, punându-se accent pe
îndoirea genunchilor în momentul aterizării;
3. De pe loc balans vertical, lateral şi antero-posterior;
4. Din poziţia fundamentală sărituri cu schimbarea alternativă a piciorului din
faţă;
5. Alergare uşoară, sărituri peste banca de gimnastică şi aterizare în poziţie
fundamentală (cu schimbarea planului de aterizare, fără schimbarea planului
de aterizare);
6. Deplasare în poziţie fundamentală stânga-dreapta, înainte-înapoi la semnale
vizuale sau auditive ale profesorului;
7. Grupați câte doi – încercarea atingerii genunchilor partenerului.
8. Din alergare uşoară la fluier oprire în poziţie fundamentală.

Deplasările în teren

Majoritatea acţiunilor jucătorilor, cu minge şi fără minge, se efectuează din

deplasare. În jocul de baschet sunt folosite următoarele procedee de deplasare:

a) alergare normală;
b) alergare specifică înainte;
c) alergare cu spatele;
d) pasul adăugat înainte sau înapoi;
e) pasul adăugat lateral.
 Metodica învăţării deplasărilor în teren
1. Din poziţie fundamentală elevii execută deplasări cu paşi adăugaţi
înainte – înapoi – lateral, profesorul fiind plasat în faţa colectivului şi va dirija
deplasarea prin semne;
2. Elevii execută lucrul de braţe şi jocul de picioare. La un fluier al profesorului
aleargă înainte, la două fluiere se opresc şi execută alergare cu spatele;
3. Elevii câte doi faţă în faţă, sau unul înapoia celuilalt: unul se deplasează cu
lucru de braţe în direcţii diferite iar partenerul îl imită. La semnal se inversează
rolurile;
4. Câte doi faţă în faţă în poziţie fundamentală joasă: ambii elevi se deplasează
concomitent, fiecare încercând să atingă de cît mai multe ori gamba
adversarului;
5. Ştafete. Exemplu: două şiruri – la fluierul profesorului sprint la panoul opus,
atingerea liniei de fund şi retragere în alergare cu spatele până la şirul de unde
a plecat atingând cu palma pe coiechipier după care trece la coada şirului.
6. Executarea circuitului următor:
4 1. Sprint.
2. Deplasare cu pas adăugat spre stânga.
3. Sprint.
3 5 4. Deplasare cu pas adăugat spre dreapta.
6
5. Alergare cu spatele.
2 6. Deplasare cu pas adăugat spre stânga.
7 1 7. Alergare cu spatele.
8 8. Deplasare cu pas adăugat spre dreapta.
 7. Joc 2 x 1 pe jumătate de teren, atacanţii pasând între ei mingea, iar
apărătorul se deplasează în toate direcţiile între ei încercând să intre in posesia
ei. Cel care a greşit pasa trece apărător;
8. Joc 3 x 2 pe jumătate de teren sau pe tot terenul la fel ca în exerciţiul
precedent.

Schimbările de direcţie

Reprezintă un element important în jocul de baschet, folosit cu

deosebire de către atacanţi în realizarea acţiunilor de demarcaj individual. Prin
acest element jucătorul îşi asigură trecerea de pe o direcţie de alergare pe alta, fără
a mai fi nevoit să se oprească.

Metodica învăţării schimbărilor de direcţie

1. Deplasare pe toată suprafaţa terenului şi efectuarea de voie a schimbărilor de

direcţie;
2. Executarea schimbărilor de direcţie în dreptul unor obiecte, individual sau
sub forma de ştafete;
3. Din deplasare, schimbări de direcţie la semnalele vizuale sau auditive ale
profesorului;
4. Leapşa în doi pe suprafaţă limitată de teren;
5. Pase în doi din alergare cu schimbare de direcţie în dreptul diferitelor
obstacole;
6. Joc 2 x 2 cu marcaj – demarcaj, profesorul pasând la jucătorul care s-a
demarcat prin schimbare de direcţie;
7. Dribling cu schimbare de direcţie în dreptul diferitelor obiecte.
 Săriturile

În jocul de baschet, acestea sunt frecvent întâlnite atât în fazele de apărare

cât şi în cele din atac. Atât picioarele cât şi braţele sunt mult solicitate în
realizarea unei sărituri elastice şi înalte.

Metodica învăţării săriturilor

1. Elevii se află asezaţi în formă de cerc, cu faţa spre interior, iar în mijlocul
cercului se află profesorul care învârteşte pe sub picioarele executanţilor o
sfoară, la capatul căreia se afla un saculeţ cu nisip. Elevii sar peste sfoară, iar
cel care este lovit iese din joc;
2. Câte doi, stând faţă în faţă, sărituri cu braţele întinse şi bătaie a palmelor, în
punctul cel mai înalt al săriturii;
3. Elevii asezaţi în şir indian, cu elan redus, sărituri la panou cu bătaie pe un
picior sau pe ambele picioare şi atingerea panoului, plasei, etc.;
4. Sărituri peste banca de gimnastică cu un picior, cu ambele sau alternativ pe
câte un picior;
5. Elevii asezaţi în coloană câte unul. Primul aruncă mingea în panou, sare, o
prinde şi o aruncă următorului care continuă exerciţiul.
 Oprirea

Este un element tehnic foarte important în jocul de baschet, de el fiind legată şi

regula paşilor. Oprirea se realizează într-un timp şi în doi timpi.

Metodica învăţării opririlor

Succesiunea metodică a învăţării opririlor începe cu oprirea într-un timp,
procedeu ce conferă avantajul de a putea determina oricare dintre picioare ca picior
pivot. În plus, acest procedeu este mult mai uşor de executat iar consolidarea
deprinderii va trebui făcută în paralel cu învăţarea prinderii mingii din dribling sau
pasă şi a pivotării, sub forma unor structuri de joc.
1. Execuţii imitative (fără minge) din mers şi din alergare de voie sau la
semnalul dat de profesor. La început opririle se execută fără schimbarea
planului de aterizare, apoi cu schimbarea planului de aterizare;
2. Alergare uşoara înainte, oprire, alergare cu spatele;
3. Sprint, oprire, alergare cu spatele;
4. Deplasare cu pas adăugat spre dreapta: la fluier, oprire şi schimbarea
direcţiei de deplasare;
5. Jucătorii îşi aruncă mingea în sus şi înainte, alergare, prindere, oprire;
6. Alergare, prindere, oprire, pasă;
7. Alergare, prindere, oprire, aruncare la coş de pe loc;
8. Dribling, prindere, oprire, pasă (sau aruncare la coş de pe loc);
9. Dribling, prindere, oprire, pivot, pasă.
 Pivotarea

Este unul dintre cele mai folosite elemente în jocul de baschet, fiind specific
acestui joc având ca principal rol protejarea mingii. Pivotarea este condiţionată de
prevederile regulamentului, execuţia greşită determinând comiterea abaterii de
paşi. Jucătorul aflat în posesia mingii poate să pășească ori de câte ori vrea cu un
picior, dar celălalt picior trebuie să rămână în permanență și în acela și loc în
contact cu podeaua.
Metodica învăţării pivotărilor:
1. Jucătorii sunt aşezaţi în linie sau semicerc. Ei execută pivotări în toate
direcţiile pe piciorul drept şi pe cel stâng. Un rol important îl are
profesorul care trebuie să corecteze execuţiile fiecăruia, insistând pe
întoarcerile pe piciorul pivot;
2. Din mers jucătorii execută pivotări pe fiecare picior, alternativ dreptul-
stângul;
3. Din uşoară alergare, la semnalul profesorului, oprire, pivotare 360º,
săritură, după care îşi continuă alergarea;
4. Din mers, la semnal, oprire într-un timp, pivotare înainte-inapoi pe
piciorul din faţă şi pe cel din spate;
5. Pe perechi, câte doi faţă în faţă, unul execută pivotare în toate direcţiile,
iar celălalt caută să-l incomodeze prin mişcări de braţe şi joc de picioare;
6. Jucătorii din uşoara alergare, driblează executând pivotări în toate
direcţiile;
7. Aruncarea mingii în sus şi înainte, deplasare spre minge, oprire într-un
timp şi executarea pivotării în toate direcţiile;
8. Pe perechi, câte doi, unul urmăreşte să smulgă mingea din mâinile
celuilalt, în timp ce acesta o protejează prin pivotare;
 9. Acelaşi exerciţiu ca cel precedent cu deosebirea că acum sunt doi contra
unu;
10. Dribling, oprire, pivotare, pasă;
11. Alergare, prindere, oprire, pivotare, pasă, deplasare.

Ţinerea mingii

Reprezintă procedeul iniţial de plecare în execuţia majorităţii elementelor de

tehnică. O bună ţinere a mingii asigură un bun control al acesteia, o execuţie
corectă şi eficace. O ţinere incorectă generează greşeli de execuţie, micşorează
eficacitatea, îngreunează protecţia şi transmitarea mingii.

Metodica învăţării ţinerii mingii

1. Alunecarea palmelor şi a degetelor pe mingea aflată pe sol;
2. Ridicarea mingii aflată pe sol, controlând priza corectă;
3. Schimbarea locului de ţinere a mingii (de sus, de jos, din lateral);
4. Împingerea mingii în sol cu două mâini şi prinderea ei;
5. Aruncarea mingii în sus şi prinderea ei;
6. Preluarea mingii din mâinile partenerului şi controlul ţinerii ei (câte doi faţă
în faţă);
7. Câte doi faţă în faţă la 3 – 4 m distanţă, unul dintre ei trimite mingea prin
rostogolire pe sol, iar celălalt o ridică;
8. Câte doi, faţă în faţă, la 1 m distanţă, unul ţine mingea şi o poartă în toate
direcţiile, celălalt caută să o ia;
9. Ştafete: mingea pe deasupra capului, prin lateral, prin tunel, în zig-zag, în
val.
 Pasarea mingii

Pasa este elementul care are un rol determinant în rezolvarea scopului

jocului, ea asigurând caracterul colectiv al jocului prin legătura pe care o face între
acţiunile individuale şi cele colective.
Metodica învăţării paselor de pe loc:
1. Exerciţii imitative (fără minge):
 de pe loc, imitarea pasei cu două mâini de la piept, insistând asupra
mişcării finale de „biciuire” din articulaţiile pumnilor;
2. Pase la perete de la distanța de 4-5 metri
3. Executarea pasei în formaţii cu căpitan:
 în linie;
 în semicerc;
 în cerc.
4. Executarea pasei în formaţii fără căpitan:
 pe perechi;
 în triunghi;
 pătrat;
 romb;
 cerc;
 două linii faţă în faţă, etc.
Se va căuta ca prinderea mingii să nu se facă într-o poziţie statică ci, fiecare
sportiv care urmează să prindă mingea să iasă în întâmpinarea ei printr-o uşoară
săritură şi aterizare simultană pe ambele picioare.
Metodica învăţării paselor din deplasare:
1. Exerciţii imitative (fără minge):
 din mers şi apoi din uşoară alergare, păşire mai lungă pe dreptul cu
imitarea prinderii mingii, păşire pe stângul, imitarea pasei şi continuarea
deplasării.
2. Exerciţii şi formaţii pentru învăţarea şi consolidarea pasei din deplasare:
 pe perechi, la distanţă de 3 metri unul de altul, se pasează mingea
alergând pe loc;
 aşezati în şir câte unul, aleargă pe rând către profesor, primesc mingea, o
pasează înapoi şi se deplasează, ocolind profesorul, la coada şirului;
 pase în doi, apoi în trei cu deplasare înainte (primele execuţii din mers,
apoi din alergare);
 suveică simplă şi dublă;
 pase în trei cu schimb de locuri.
3. Exerciţii pentru consolidarea paselor în relaţie cu alte elemente tehnice:
a) Pentru pasele de pe loc şi urmate de deplasare :
 prinderea mingii, pivotare, pasă, deplasare;
 prinderea mingii, dribling, oprire, pasă, deplasare;
 prinderea mingii, pivotare, dribling, oprire, pasă şi deplasare;
 prinderea mingii, fentă, pivotare, dribling, oprire, pasă şi deplasare.
b) Pentru pasele din deplasare:
 alergare, prindera mingii, dribling, pasă din deplasare;
 prinderea mingii de pe loc, plecare în dribling, pasă din deplasare;
 deplasare, prinderea mingii, oprire, dribling, pasă din deplasare.
 Driblingul

Este un element tehnic foarte important în jocul de baschet, el dând

posibilitatea jucătorilor să se deplaseze în teren fără a se abate de la regula paşilor.
El constă într-o serie de impulsuri date mingii, care o fac să ricoşeze din sol în
raport cu direcţia impulsului şi viteza de deplasare a jucătorului.

Metodica învăţării driblingului:

Învăţarea driblingului va trebui abordată ca execuţie atât cu mâna
îndemânatică cât şi cu cealaltă şi mai ales prin a reuşi ca sportivii să se obişnuiască
să nu privească direct mingea în timpul execuţiei.
Exerciţiile sub formă de concurs (ştafetele) sunt cele mai indicate a fi
folosite în învăţarea driblingului.
1. Dribling pe loc:
 cu mâna dreaptă, cu mâna stângă;
 înalt, mediu, jos.
2. Dribling din mers şi uşoara alergare:
 cu mâna dreaptă, cu mâna stângă;
 spre înainte, cu spatele;
 înalt, mediu, jos.
3. Dribling cu ocolire de obstacole;
4. Dribling şerpuit;
5. Dribling în teren, cu temă:
 la semnal auditiv sau vizual (se indică schimbarea mâinii sau a
schimbării de direcţie);
  cu schimbari de directie, cu piruete.
6. Dribling, oprire, pasă;
7. Dribling, oprire, aruncare la coş din săritură;
8. Ieşire la minge, prindere, dribling, aruncare la coş din deplasare.

Aruncarea la coş

Clasificarea aruncărilor la coş:

a) aruncări de pe loc;
b) aruncări din alergare:
 precedate de prinderea mingii din pasă;
 precedate de prinderea mingii din dribling.
c) aruncări din săritură.

Metodica învăţării aruncărilor la coş de pe loc:

1. Exerciţii imitative fără minge. Imitarea lucrului din braţ şi din palmă
precum şi coodonarea dintre braţe şi picioare. Urmează imitarea
integrală a procesului de aruncare;
2. Execuţii de la 1 m de panou pe un unghi de 45º în partea dreaptă a
panoului şi apoi de pe partea stângă. Se va insista asupra însuşirii corecte
a lucrului din articulaţia palmei şi a braţelor;
3. Aruncări la coş perpendicular pe panou la 1-1,5 distanţă de coş. La
început trebuie pus accent pe realizarea aruncărilor la coş cu panoul şi
apoi direct pe coş;
4. Executarea aruncărilor la coş tot din cele trei poziţii, dreapta, stânga şi
din faţă, însă se măreşte distanţa faţă de panou la 2-3 m;
 5. Aruncări la coş fără panou, la început de la 1 m faţă de coş, apoi distanţa
mărindu-se treptat la 2-3 m. Unghiurile de aruncare sunt aceleaşi:
dreapta, stânga, din faţă.
Consolidarea aruncării la coş de pe loc se realizează în relaţie cu alte
elemente tehnice (opriri, dribling, fentă, pivotare, etc.):
1. Aruncarea mingii în sus şi înainte, săritură şi prindere, oprire şi aruncare la coş
de pe loc;
2. Dribling, oprire, aruncare la coş de pe loc (dreapta, stânga sau din față);
3. Dribling, oprire, fentă de pasă (sau de depăşire), aruncare la coş de pe loc;
4. Alergare, prinderea mingii, oprire, pivotare, aruncare la coş de pe loc;
5. Dribling, oprire, pivotare, aruncare la coş de pe loc;
6. Alergare, prinderea mingii, oprire, fentă, aruncare la coş de pe loc;
7. Asezaţi perpendicular pe panou la linia de aruncări libere. Sub panou se află
profesorul cu mingea, pe care o aruncă în diferite direţii (dreapta, stânga,
înainte) iar fiecare elev din şir se va deplasa după minge executând
oprire, pivotare şi aruncare la coş de pe loc.

Aruncarea la coş din dribling, cu o mână de sus

Descriere:
Driblând în alergare, jucătorul dă un impuls mai puternic mingii la ultima
bătaie a acesteia în sol, pentru a avea posibilitatea să efectueze o păşire mai lungă
(cu piciorul de pe partea mâinii de aruncare) decât cea normală din timpul alergării.
Aceasta permite ca mingea să fie mai uşor prinsă cu două mâini şi adusă spre piept.
Alergarea este continuată cu a doua păşire pe celălalt picior, care ia
contactul cu solul, având rolul de a bloca şi frâna viteza de translaţie,
transformând-o în forţă de ridicare în săritură. Desprinderea de sol este ajutată şi
prin pendularea dinapoi spre înainte şi în sus a genunchiului celuilalt picior, cu
ducerea coapsei acestuia până la orizontală.
Corpul şi piciorul de bătaie se extind, mişcarea de aruncare fiind începută
de braţ prin ducerea mingii deasupra capului în dreptul frunţii, braţul formând cu
antebratul un unghi aproape drept.
Aruncarea la coş este executată în punctul maxim al săriturii, corpul fiind
întins, braţul orientat pe direcţia aruncării, mingea părăsind mâna ca urmare a unui
ultim impuls dat prin flexia palmară a articulaţiei pumnului. Aterizarea se face pe
ambele picioare şi, pe cât posibil, cât mai aproape de locul de desprindere în
săritură.

Metodica învăţării aruncării la coş din dribling:

1. Exerciţii imitative fără minge: alergare, desprindere pe un picior, lovirea cu
palma mâinii opuse piciorului de impuls a unui obiect suspendat (plasa
coşului, panoul, etc.);
2. Alergare desprindere prin impuls pe piciorul stâng (pentru dreptaci) şi
aterizare pe ambele picioare;
3. Imitarea tehnicii de execuţie a aruncarii la coş din alergare: cele două păşiri
(cu simularea prinderii mingii pe prima păşire), desprindere în săritură,
imitarea mişcării de aruncare la coş, aterizare pe ambele picioare;
4. Din apropierea coşului (la 1 – 2 m) în unghi de 45º faţă de panou, cu mingea
ţinută în priză asimetrică cu două mâini, se execută păşire pe piciorul stâng,
desprindere în săritură şi aruncare la coş;
5. Acelaşi lucru, plecând de pe loc de la o distanţă de 2,5 m de coş, executarea
unei păşiri pe piciorul drept, apoi pe stângul, desprindere în săritură,
aruncare şi aterizare simultană pe ambele picioare;
 6. Se măreşte apoi distanţa de la care se pleaca (3 m de cos). Păşind pe piciorul
stâng se execută un singur dribling după care pe păşirea pe piciorul drept se
prinde mingea, păşire pe piciorul stâng, desprindere în săritură şi aruncare la
coş;
7. Acelaşi lucru, cu execuţia din alergare a mai multor driblinguri;
8. Aruncare la coș din dribling din diferite unghiuri faţă de panou (45º dreapta
sau stânga) şi perpendicular pe panou;
9. Pasă, alergare, reprimirea mingii, dribling cu aruncare la coş;
10.Dribling, pasă, alergare, reprimirea mingii, dribling cu aruncare la coş;
11.Dribling, pasă, alergare, reprimirea mingii, oprire, pivotare, dribling cu
aruncare la coş.

Aruncarea la coş din alergare cu o mână de sus

Aruncarea la coş din alergare se execută, ca procedeu, identic celei descrise

mai înainte, cu singura deosebire că mingea îi este pasată jucătorului care urmează
să finalizeze. Acesta, în alergare, îşi coordonează în aşa fel paşii, ca momentul de
prindere a mingii să coincidă cu o păşire ceva mai lungă decât în mod obişnuit, pe
piciorul mâini de aruncare. În timpul zborului se execută prinderea mingii cu două
mâini, după care este adusă în dreptul pieptului. De aici, succesiunea complexului
de mişcări – păşire mai scurtă pe piciorul de bătaie – timp în care privirea se
îndreaptă spre coş, bătaia, desprinderea, zborul, aruncarea propriu-zisă şi aterizarea
– este identic celui descris la aruncarea la coş din dribling.

Metodica învăţării aruncării la coş din alergare:

1. De pe loc păşire pe piciorul stâng (pentru dreptaci), desprindere şi simularea
aruncării la coş;
2. Se măreşte distanţa (2 – 3 m faţă de coş), păşire pe dreptul, simularea
prinderii mingii, păşire pe stângul cu desprindere şi simularea aruncării la
coş;
3. Pentru obişnuirea cu lungimea paşilor se aşează pe podea un obiect.
Aleargare, executarea paşilor de aruncare cu dreptul peste obiectul de pe sol
(o păşire mai lunga), păşire pe piciorul stâng, desprindere şi simularea
aruncării la coş;
4. Toate exerciţiile de mai sus se vor executa cu minge;
5. Din unghi de 45º faţă de panou aleargare spre coş. În partea dreaptă,
aproape de panou se află profesorul care în momentul păşirii pe piciorul
drept le oferă mingea, executarea păşirii pe stângul, desprindere şi aruncare
la coş;
6. Acelaşi exerciţiu ca mai sus cu singura deosebire că mingea este uşor
aruncată de către profesor;
7. Idem cu mingea pasată din lateral;
8. În formaţie de coloană pe un rând, pasă către profesor (care se află în colţul
terenului), executarea unei schimbări de direcţie, primirea mingii şi
executarea aruncării la coş din alergare;
9. Dribling, pasă, alergare, reprimirea mingii, aruncare la coş din alergare;
10.Pase în doi cu încrucişare şi aruncare la coş din alergare;
11.Pase în trei cu schimb de locuri şi aruncare la coş din alergare.
 Aruncarea la coş din săritură precedată de oprire într-un timp

Este cea mai utilzată aruncare la coş în jocul de baschet.

Jucătorul aflat în alergare sau dribling îşi coordonează paşii astfel încât în
momentul prinderii mingii el să fie în uşoară săritură. Aterizarea se face printr-o
oprire într-un timp, picioarele luând contact simultan cu solul rulând călcâi-vârf.
Bătaia se execută simultan pe ambele picioare prin continuarea rulării
călcâi-talpă-vârf, pentru a realiza o săritură câz mai echilibrată şi înaltă.
Desprinderea de sol se face cât mai aproape de verticală prin impulsia
puternică realizată din vârfurile picioarelor, ca urmare a extinderii articulaţiilor
trenului inferior, coordonate simultan. Corpul rămâne cât mai echilibrat vertical,
mişcarea fiind coordonată cu cea a braţelor care încep aruncarea propriu-zisă.
Finalizarea aruncării se face în punctul maxim al săriturii atunci când se
realizează un mpment de plutire. Aterizarea se face în mod obişnuit pe ambele
picioare.

Metodica învăţării aruncării la coş din săritură:

1. Săritura de pe loc cu imitarea aruncării la coş din săritură;
2. Alergare, oprire într-un timp şi săritură cu imitarea aruncării la coş din
săritură;
3. De pe loc, desprindere în săritură şi aruncare la coş din apropiere (2 m) din
unghi de 45º faţă de panou (se va insista asupra momentului de aruncare
care trebuie să succeadă atingerea punctului maxim al săriturii);
4. Aruncarea mingii în sus şi înainte, alergare, prindere, oprire într-un timp,
desprindere în săritură şi aruncare la coş din apropiere (2 m) din săritură;
5. Dribling, oprire într-un timp, desprindere în săritură şi aruncare la coş din
săritură;
6. Mărirea distanţei de aruncare (3 – 5 m) faţă de panou şi în unghiuri diferite;
7. Pasă, alergare, reprimirea mingii, oprire într-un timp şi aruncare la coş din
săritură;
8. Dribling, pasă, alergare, reprimirea mingii, oprire într-un timp şi aruncare la
coş din săritură.