„Mărinimie”

de Emil Gârleanu

Argumentare – gen epic

Genul epic cuprinde totalitatea operelor literare, în care autorul își

exprimă în mod indirect gândurile, ideile, sentimentele, prin intermediul
naratorului, al acțiunii și al personajelor.
În opinia mea, fragmentul „Marinimie” de Emil Gârleanu aparține genului
epic, ilustrând o serie de trăsături specifice acestuia (narator, indici spațio-
temporali, personaje, acțiunea, moduri de expunere).
În primul rând, se remarcă prezența unui narator obiectiv omniscient,
care relatează întâmplările la persoana a III-a („face”, „sclipesc”, „se leagănă”,
„nu simte”, „privește”, „îl vede”). De asemenea, sunt precizați indicii spațio-
temporali („pe baltă”, „în revărsat de zori”).
În al doilea rând, textul reprezintă o acțiune simplă, organizată cronologic
pe momentenele subiectului (În revărsat de zori, pe o baltă, un cocostârc intră
în apă pentru a se răcori. Pe frunza unui nufăr, o broscuță rămâne încremenită
la vederea cocostârcului uriaș. Ea crede ca va muri, dar cocostârcul, pentru că
dimineața este mărinimos, pășește disprețuitor, trecând mai departe. El
înțelege teama broscuței pe care o consideră neînsemnată. Uimită și
bucuroasă, ea sare pe o altă frunză, făcând.... „Oaaac!”).
Pe de altă parte, se remarcă prezența personajelor (Cocostârcul și
broscuța – personaje principale).
Modul de expunere predominant prin care sunt relatate faptele este
narațiunea („Cocostârcul s-a sculat cu noaptea-n cap. A intrat în baltă”, „Din
când în când își udă pliscul; uneori se oprește de se uită... .”) care se îmbină
cu descrierea („... Pe fața apei sclipesc, ici, sfărmături de oglinzi; colo, plăci de
oțel, comori de galbeni între trestii. În nuferi ca-n niște potire plutitoare, curg
raze de aur. Un colb de argint dă strălucire stufărișului.”)
În concluzie, prezența naratorului, a personajelor și a acțiunii, precum și
fololsirea narațiunii ca mod de expunere sunt argumente ce demonstrează ca
textul „Mărinimie” de Emil Gârleanu aparține genului epic.