Despre gandirea rizomatica si scrisul unei carti

In A Thousand Plateaus (1987), filosoful Gilles Deleuze si psihanalistul Félix Guattari au folosit
metafora botanica a rizomului pentru a descrie un alt mod de gandire, diferita de gandirea logica de tip
sau-sau sau gandirea de tip copac. Aceasta din urma semnifica impunerea filiatiei, a verbului a fi, si nu
a aliantei, a functionarii impreuna; a separarii, dihotomizarii, a dublului si redundantei, si nu a
conjunctiei, a lui a fi intre ceva si altceva, acolo unde lucrurile incep sa se intample, prind viteza si se
incheaga. Gandirea rizomatica este una a actiunii pragmatice, a mintii care nu sta pe loc, a miscarilor
transversale, care taie imensitati si tasneste in mai multe directii simultan.

Este acel tip de gandire ce permite transdisciplinaritatea, conectarea domeniilor diferite, adaugarea
unor noi perspective, fara a ierarhiza si articula prematur ideile, pornind nu de la inceput, dintr-un
punct, ci de la miscari de diferentiere la granita dintre perceptie, imagine si reprezentare, concept, si
care dezvolta ritmuri si accelerari, intensitati si modulari.
Atunci cand invatam, cand vrem sa intelegem ceva sau cand ne aflam intr-un proces de creatie ne
deplasam pe teritoriu necunoscut. Punem in functiune memoria, facem scheme si tatonam semnificatii,
lasand in urma ceea ce stim deja sau se gaseste de-a gata in fata noastra. Construim harti, modele ale
conexiunilor pe care le putem face, iar in desfasurarea gandirii noastre ne intindem, ca si o planta
rizomatica, oricat ne permite mediul nostru (resursele, contextele, dialogurile in care suntem
angrenati) sau posibilitatile noastre de expandare a acestui mediu.
Vedeti si  De ce ne dorim propria represie? Anti-Oedip (I) 
Potrivit lui Gilles Deleuze si Félix Guattari, gandirea rizomatica are cu totul alte principii de
functionare decat gandirea-radacina sau gandirea-copac. Intelegem acest lucru daca ne servim de
modul in care scriem o carte si cream un assemblage din materiile sale, straturile sale, care sunt atat
enunturi, cat si coduri ale tuturor regimurilor de a fi, atat naturale, cat si spirituale.
1. In primul rand, o carte nu are un centru, adica nu are nici subiect sau o singura minte de la
care porneste, nici obiect – un material unic care ii ocupa tot spatiul, nelasand loc de altceva.
2. Apoi, o carte nu este o imagine, o dublura sau o reproducere a lumii, a ceea ce exista deja sau
care trebuie urmarit mergand inapoi, catre originile sau pe traiectoriile sale. Este o aglomerare, o fuga
a multiplicitatilor, a elementelor scoase din ordinea lor de sens si puse intr-o alta. O povestire care nu
mai este o naratiune discursiva, sacadata, ci o fluiditate spatio-temporala.
3. In sfarsit, cum o carte nu reda nimic, nu este o imagine din exterior, nu are nici interior, deci
structura si principiu de ordonare. Poate porni de oriunde si nu are vreo destinatie, este doar miscare
cu accelerari si incetiniri, fara puncte culminante si fara stopari sau intreruperi, ci doar rupturi, fugi –
schimbari de directie. Gandirea ca tempo.
Noi formam un rizom cu mediul nostru. Gandirea se creeaza la granitele dintre noi si mediul nostru,
este o formare de straturi de suprapunere si tranzitii intre stari de moment si experiente consolidate,
intre organizarea interioara organismica si liniile sale de ruptura, de destabilizare prin conectarile cu
tot ce este organizat diferit. De exemplu, cineva care gandeste diferit, un mediu nou climatic sau
social, cultural, o idee care apare si desface un intreg sistem de gandire sau un virus, care suferind o
mutatie in structura lui prin contactul cu alta specie, gaseste mediu de proliferare in organismul nostru.
Gandirea noastra se compune din articulari, secventialitati si viteze astfel incat
 Nu exista nici o distinctie intre subiectul unei carti si modul in care este scrisa.
O carte este doar cuantificarea scrisului, masura multipliciplicitatii sale, a numarului sau de
dimensiuni. O carte este un plan de consistenta a unor regimuri semiotice diferite. Nu exista sens, ci
doar niveluri de semnificatii, pentru ca tot ce se intampla este un cumul de intensitati variabile ale
raportului cu mediul, ale modalitatilor in care suntem captati de acest mediu pentru a prelua de la el.
Cititi si  Anti-Oedip de Gilles Deleuze si Felix Guattari: Un indrumar de viata non-fascista  
Scriem pentru a da o masura gandirii noastre, pentru a o include intr-un sistem functional cu lumea, fie
aceasta biologica, sociala, politica sau culturala, cu alte regimuri semiotice, cu alte codari ale
valentelor si semnificatiilor, potrivit unor altor registre de a fi:
Scrisul n-are nimic de-a face cu semnificarea, ci doar cu sondarea, cu cartografierea teritoriilor, chiar
si cu cele care inca nu exista.
Principiile rizomului dintre gandire si lume
Principiile acestui rizom intre gandirea noastra si lumea noastra sunt urmatoarele:
 Principiile conexiunii si eterogenitatii: fiecare punct al rizomului intra in legatura cu orice fel
de existenta din mediul sau. Rizomul nu se dezvolta conform unui principiu intern de organizare
precum o radacina. Rizomul creeaza un lant semiotic, un tubercul care comaseaza acte foarte diverse,
nu doar lingvistice, ci si perceptive, mimetice, gestice si cognitive.
 Principiul multiplicitatii: nu exista unitate care supradetermina, supraincarca cu sens, ci doar
determinari, marimi si dimensiuni; cand acestea din urma cresc are loc o schimbare a naturii
multiplicitatii, o transformare. De exemplu, corzile unei papusi si tesatura lor nu vin din vointa unui
artist, ci din tesatura de fibre a acestuia, din propria multiplicitate, care este la randul ei o papusa, dar
cu alte dimensiuni ale existentei, iar ce vedem cand papusa se misca este conectarea lor.
Multiplicitatile sunt plate, sunt dimensiuni spatiale, si sunt definite prin exterioritatea lor, printr-o linie
de fuga, de expansiune, de iesire din teritoriul lor, din modalitatea lor de existenta si semnificare. In
mod ideal, o carte ar reprezenta tot continutul ei pe un asemenea plan al exterioritatii, pe o singura
pagina, pe o aceeasi foaie: evenimente traite, determinari istorice, concepte, indivizi, grupuri,
formatiuni sociale.
 Principiul rupturii asemnificante: un rizom poate fi segmentat in orice punct, se va reface pe
aceleasi linii sau pe unele noi. Nu este o structura ca sa se descompuna. Un rizom are linii de
segmentare dupa care e stratificat, teritorializat, organizat, semnificat, atribuit si linii de fuga, de
deteritorializare, linii de conectare cu alte medii si alte existente. Orhideea creeaza o imagine a viespii
care o polenizeaza, deci semnificatia, codul unei alte existente, in timp ce viespea devine parte din
organul reproductiv al orhideei, la randul sau captandu-i codul, maniera de a fi. Aceste doua regimuri
de a fi nu se imita, nu se reprezinta una pe cealalta, ci devin una ca cealalta, devin paradoxal existente
suprapuse care nu se confunda.
 Principiul cartografiei si al decalcomaniei: un rizom nu urmeaza o axa genetica si nu ajunge la
o structura profunda, supraordonata. Un rizom nu inseamna retrasare, refacere a drumului (tracing), ci
este o harta, o experimentare in contact cu realul, cu ce se intampla. O harta construieste legaturi, nu
regaseste drumuri. Harta este parte din rizom: este gandire prin conexiuni – este un spatiu larg,
conectabil din orice punct. Este detasabila de suportul ei (fie ca e o schema sau o intreaga naratiune),
reversibila, susceptibila la modificari. Poate fi continuata de oricine si poate functiona si ca opera de
arta, si ca actiune politica, si ca forma de meditatie.
Cititi si  Anti-Oedip sau productia unor forme noi de dorinta 
Gandirea rizomatica nu prolifereaza redundant – reproducand ceea ce exista deja si care e doar
reconstruit, recompus de la capat. Este memorie de scurta durata sau chiar antimemorie. La
inconstient, ca la orice fel de fenomen, nu se ajunge prin retrasare punct cu punct, prin deconstruire ca
la o formatiune inchegata, ca la origini uitate, ci prin constructie; nu prin ordonare verticala, ci prin
umplerea dimensiunilor, prin expansiunea gandirii in spatiu.
Scrisul este rezultatul asamblarii gandirii cu exteriorul. O carte nu este un mediu reprezentational
pentru lume si nici un mediu al subiectivitatii autorului ei. Scrisul unei carti este o chestiune de
perceptie semiotica a lucrurilor din ordine diferite de realitate.
Vedeti si ce spun Deleuze si Guattari despre  Nevroticii, psihoticii si psihiatrii