Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Personal It A Tea
Personal It A Tea
Cea mai cunoscuta teorie privind dezvoltarea a fost elaborata de Jean Piaget. El s-
a preocupat de studiul dezvoltarii inteligentei la copil.
Evolutia ontogenetica a inteligentei este examinata ca o constructie progresiva ce
depinde atat de factori interni (capacitatile initiale ale individului), cat si de factori
externi (caracteristicile mediului in care evolueaza fiinta umana). Dupa J. Piaget
inteligenta inseamna, in primul rand, adaptare, respectiv un echilibru intre organism si
mediu.
Stadiile dezvoltarii inteligentei
Piaget spune ca schimbarile in inteligenta apar secvential, in stadii succesive.
Fiecare stadiu depinde de cel anterior. Dupa Piaget, dezvoltarea inteligentei se face in
secvente invariabile (stadii). Acestea sunt:
- stadiul senzoriomotor (0-18/24 de luni): copilul cunoaste prin intermediul
activitatilor fizice pe care le indeplineste. Isi achizitioneaza baza intregului
edificiu al cunoasterii umane: schema obiectului permanent. Stadiul se incheie cu
achizitia limbajului si a gandirii simbolice;
- stadiul preoperational (2-5/7 ani): este caracteristic copilului de varsta prescolara,
luptand pentru a-si achizitiona gandirea logica;
- stadiul operatiilor concrete (6-11/12 ani): copilul poate gandi logic probleme
„concrete”, „acum si aici”. Gandirea devine reversibila, in limitele realitatii,
copilul intelege deductia necesara cunoscand proprietatile obiectelor;
- stadiul operatiilor formale (12/13 ani): sunt adolescentii capabili sa opereze
mental asupra unor probleme abstracte, ipotetice. Ei au o gandire stiintifica, fac
deductii sistematice pe baza unor ipoteze.
Piaget are o teorie functionala, accentuând rolul adaptarii. In acelasi timp, este o
teorie structurala, accentuând rolul organizarii sistemului cognitiv. Continutul ei este
orientat spre comportamente care constituie datele cognitive de baza, ce sunt apoi
prelucrate. Piaget a dezvoltat o teorie despre modul cum isi achizitioneaza fiinta umana
cunostintele plecand de la greselile pe care le fac copiii, la anumite varste, in rezolvarea
unor probleme. Dezvoltarea mentala este un proces evolutiv. Stadiile se succeda pentru
ca sunt tot mai adaptate, raspunzand exigentelor realitatii.
Este unul din cei mai importanţi continuatori ai lui Freud, a carui teorie are
relevanta pentru psihologia dezvoltarii copilului.
Influenţele mediilor fizice, sociale, culturale si ideatice actioneaza ca parteneri ale
proceselor biologice si psihologice, innascute, care modeleaza dezvoltatarea personalitatii
individului.
Erikson descrie 8 etape de dezvoltare:
I. Perioada de la nastere la 18 luni corespunde crizei relative la construirea
încrederii versus pierderea increderii. El foloseşte cuvântul versus pentru a indica lupta
vitala dintre doi poli. Relatia copilului cu mama este determinanta în aceasta perioadă.
Importanta psihologica se axeaza pe relatia de tip „a lua - „a da în schimb”.
Esenţa acestui stadiu este dezvoltarea încrederii in lumea inconjuratoare, ca si a
increderii in sine. Natura duala a acestei crize, considera Erikson se aflăa in descoperirea
de catre copil atat a propriilor nevoi, cat si a nevoilor mamei.
2. Perioada de la 18 luni la 3 ani corespunde crizei relative la autonomie versus
indoiala sau teama. Punctul central in aceasta criza este relatia cu parintii.
Independenta castigata de copil prin dezvoltarea motorie si verbala limiteaza
dependenta sa de ceilalti si construieste nevoia de independenta si autonomie. La aceasta
varsta, copilul se afla in criza determinata de conflictul dintre dorinta de a fi protejat si
nevoia de a fi liber. Parintii care reusesc echilibrul intre a lasa copilul sa exploreze singur
si sa realizeze lucruri pentru el insusi prin el insusi, dar in acelasi timp asigura o
supraveghere omniprezenta care se exprima prin indrumare, reusesc sa construiasca la
copiii lor autonomia necesara. Parintii foarte restrictivi si foarte directivi construiesc la
copiii lor un sentiment de slabiciune si lipsa de capacitate, o credinta de incompetenta si
neputinta.
3. Perioada de la 3 ani la 6 ani corespunde crizei relative la doi determinanti
opoziti, si anume, initiativa versus sentimentul de vina. Relatiile ce determina echilibrul
intre cei doi determinanti sunt cele cu familia in general. Pe parcursul acestei perioade,
abilitatile motorii se dezvolta mai mult, precum si cele verbale, ceea ce il determina pe
copil sa fie mai agresiv si mai viguros in explorarea spatiului social si fizic. Simtul
initiativei creste simtitor; acesta poate fi incurajat de parinti prin a-i permite copilului sa
sara, sa alerge, sa se joace. Parintii care pedepsesc copiii pentru initiative ii pot face sa se
simta vinovati pentru natura lor atat in aceasta perioada, cat si mai tarziu in viata.
4. Perioada de la 6 la 12 ani corespunde in conceptia lui Erikson cu nevoia de a
produce/construi lucruri. Criza este determinata de opozitia intre aceasta nevoie si
sentimentul de inferioritate sau credinta in incapacitate. Relatiile ce determina
solutionarea crizei sunt cele legate de mediul scolar. Intrarea in scolaritate este un pas
enorm pentru cei mai multi copii. Creste influenta profesorilor si colegilor si descreste
influenta parintilor. Copiii doresc acum sa construiasca lucruri. Succesul aduce cu sine un
sentiment de incredere in fortele proprii, iar esecul construieste o imagine de sine
negativa, un sentiment de inadecvare si de incapacitate care determina comportementul
ulterior de invatare. Esecul poate fi doar imaginar relativ la asteptarile celor din jur sau la
raportarea la anumite standarde.
5. Perioada de la 12 la 18 ani corespunde conflictului intre construirea identitatii si
confuzia la nivelul asumarii rolurilor. Relatiile determinante sunt cele dezvoltate la
nivelul grupului de prieteni si cele determinate de pozitia de conducator sau de condus.
Descrierea psihologica poate sa se constituie in baza alegerii de tipul a fi sau a nu fi tu
insuti. Perioada adolescentei este determinata de raspunsul la intrebarea: „cine sunt eu?”
Erikson considera adolescenta un stadiu caracterizat de furtunoase schimbari psihologice
datorate deciziilor sub presiunea alegerii carierei scolare si profesionale, fapt ce
determina chestionari si redefiniri ale unor aspecte ale personalitatii construite in timpul
stadiilor timpurii. Experimentarea rolurilor ocupationale, sexuale si educationale sprijina
raspunsurile la intrebarile referitoare la ,,cine sunt?’’, ,,cum sunt?’’ si ofera perspective
pentru intrebari referitoare la ,,cine pot deveni?’’. Esecurile pot determina instalarea
confuziei la nivelul rolurilor cu consecinte pentru viata adulta.
6. Perioada tineretii corespunde alegerii intre intimitate si izolare. Relatiile
determinante sunt legate de experiente privind competitia, cooperarea, prietenia,
sexualitatea.
7. Perioada de viata adulta corespunde alegerii intre reproducere si
autoconstructie. Relatiile determinante sunt cele cu partenerul si relatiile de munca. Axa
psihologica este oferita de sintagma „a avea grijă de”/ „a se ocupa de”.
8. Perioada batranetii este caracterizata de criza generata de pendularea intre
integritate si disperare, axa psihologica fiind descrisa de capacitatea de a face fata ideii de
a nu mai fi, de a muri.
Structura personalitatii
Personalitatea este unitatea bio-psiho-sociala care se formeaza stadial in
ontogeneza si determina un mod specific si relativ stabil de raportare a omului la lume si
la sine insusi.
Componentele personalitatii interactionează unele cu altele, se organizeaza, se
relationeaza reciproc, se ierarhizeaza, dand nastere unei structuri ce dispune de o
arhitectonica specifica. In existenta concreta a individului ceea ce contează este nu atat
prezenta sau absenta uneia dintre aceste laturi, nu atat gradul lor de dezvoltare, cat modul
propriu in care ele se structureaza.
Personalitatea este constituita din temperament, aptitudini si caracter.
Tipologii psihofiziologice
Cea mai cunoscuta tipologie fundamentata fiziologic se leaga de I.P. Pavlov. In
clasificarea sa porneste de la:
1. Principiul nevrismului conform caruia rolul principal in reglarea raporturilor
organismului cu mediul extern si a functionarii organelor interne, inclusiv a sistemului
endocrin, il joaca creierul;
2. Teza de baza a neuropsihologiei si psihologiei stiintifice - psihicul este functie a
creierului.
Pavlov a pus in corespondenta tipurile generale de sistem nervos, comune omului si
animalelor, cu cele patru temperamente stabilite in antichitate. Astfel:
1. Are corespondent temperament sangvinic (vioi, comunicativ, sociabil,
adaptabil, controlat);
2. Are corespondent temperament flegmatic (calm, tacut, nesociabil, lent,
adaptabil la situatii noi, rezistent la stres si frustratii);
3. Are corespondent temperament coleric (rezistent, vioi, hiperactiv, irascibil,
impulsiv, tendinta de dominare in relatile interpersonale, saturatie si plictiseala
rapida la monotonie, imprudent);
4. Are corespondent temperament melancolic (interiorizat, retras, sensibil,
delicat).
Temperament – caracter
Temperamentul este constituit din particularitatile innascute de reactivitate
motorie si afectiva. Aceste particularitati se valideaza in parte chiar imediat dupa nastere.
Caracterul este reprezentat de modalitatile comportamentale si expresive
constante, care determina stilul actiunilor si atitudinilor facandu-le, in consecinta,
predictibile pentru sine, dar si pentru cei din jur. Caracterul se constituie prin procese de
invatare.
Aptitudini – caracter
Intre aptitudini si caracter este o anumita legatură. Caracterul poate sprijini
dezvoltarea aptitudinilor sau o poate submina. La randul sau, caracterul este legat de
prezenta unor aptitudini care faciliteaza traducerea in viata a ideilor si sentimentelor
morale. In structura personalitatii caracterul si aptitudinile trebuie sa ocupe locul
dominant si sa-si subordoneze temperamentul. In cazul in care temperamentul nu este
modulat si utilizat conform necesitatilor activitatii creatoare si comportarii calauzite de
inalte idealuri, valoarea personalitatii este prejudiciata.
Temperament – aptitudini
In raport cu aptitudinile, temperamentul constituie doar o premisa extrem de
generala, cu rol de predispozitie.
Intre cele doua dimensiuni exista influente reciproce:
- temperamentul poate facilita sau provoca dificultati in formarea aptitudinilor,
dificultati care pot fi insa depasite prin exercitiu sau prin compensare;
- modificarea manifestailor temperamentale poate conduce la modificarea
aptitudinilor.
PSIHOLOGIE GENERALA
Suport de curs
Pentru a stabili natura psihicului uman si a-i surprinde identitatea este necesara
„raportarea psihicului la un criteriu exterior lui insusi” (Zlate). Astfel, raportat la
conexiunea sau interactiunea universala a lucrurilor, psihicul apare ca o forma sau o
expresie a vietii de relatie, raportat la substratul lui material, apare ca o functie a materiei
superior organizate, adica a creierului, raportat la realitatea inconjuratoare naturala,
psihicul apare ca o re-producere in plan subiectiv a realitatii obiective, raportat la
realitatea sociala a oamenilor, el releva conditionarea si determinarea socio-istorica si
socioculturala. In baza acestor raportari se poate elabora ca definitie a psihicului:
„psihicul este o expresie a vietii de relatie, un fenomen inseparabil legat de structurile
materiale si cuantice, o re-producere in subiectiv a realitatii naturale obiective, un produs
al conditionarilor si determinărilor socio-istorice si socio-culturale” (Zlate).
Ca forma a vietii de relatie, psihicul isi releva natura prin relatiile sale cu:
Realitatea fizica
Realitatea fiziologica
Realitatea sociala
Relatia psihicului cu realitatea naturala, cu mediul fizic, este o altă relatie prin
care psihicul isi releva natura. Si psihicul presupune reactie la stimulii din mediu dar
reactiile psihice sunt diferite de cele non-psihice: „reactiile nonpsihice au doar functia de
a reflecta (oglindi) realitatea inconjuratoare si stimularile care vin de la ea, pe cand
reactiile psihice indeplinesc functia principala de a re-produce realitatea naturala, de a o
produce din nou in plan ideal şi subiectiv.” (Zlate).
Reflectarea psihica este ideala (psihicul este impalpabil), activa (produce atat
schimbarea obiectului reflectat cat si a subiectului ce reflecta), subiectiva (tine de
interioritatea subiectului, filtreaza, asimileaza, selecteaza informatia in functie de starile
sale). Reflectarea psihica se individualizeaza in functie de: continut, forma, mecanisme si
functii. Continutul reflectarii subiective este obiectiv, de natura informationala. Individul
asimileaza informatiile si produce modelul intern al lumii externe. Unele procese psihice
au un continut informational simplu, altele un continut informational complex (perceptie-
gandire). Forma reflectorie este ideal-subiectiva, ireductibila la obiectul concret si
conditionata de caracteristicile organizarii structural-dinamice proprii individului, se
diversifica de la un proces la altul - la unele este imaginea, la altele conceptul si la altele
trairea. Mecanismele reflectarii psihice reprezinta un ansamblu de operatii, procedee si
procese de extragere, prelucrare, stocare, transformare, integrare si utilizare a informatiei.
Sunt de natura neurofiziologica (reflexe, stereotipuri dinamice, excitatia, inhibitia), de
natura psihologica (deprinderi, invatarea).
- influente care deriva din comportamentul, modelat cultural, al altora fata de copil care
incep sa actioneze inca din momentul nasterii;
- influente care deriva din observarea sau invatarea sistemica de catre individ a
modelelor de comportament caracteristice societatii sale.
Constiinta
Constiinta este una dintre cele mai importante ipostaze ale vietii psihice a
individului, cand afirmata, cand negata cu vehementa. Ea a fost cand redusa la o simpla
functie psihica, numita deseori ,,vigilenta’’, cand exstinsa pana la pierderea in
generalitatea vietii psihice.
Etapa a treia incepe cu anii 1970 si se continua si in zilele noastre. Se axeaza intr-
o mai mare masura pe caracteristicile psihologice ale constiintei.
Subconstientul
Intr-o prima etapa, cei mai multi autori concep subconstientul ca pe o formatie
sau un nivel psihic ce cuprinde actele care au fost candva constiente, dar care in prezent
se desfasoara in afara controlului constient. El este rezervorul unde se conserva
amintirile, deprinderile, automatismele, deci toate actele care au trecut candva prin filtrul
constiintei, s-au realizat cu efort, dar care se afla intr-o stare latenta, putand insa sa
redevina active, sa depaseasca pragul constiintei.
- coexistenta cu constiinta
Inconstientul
Fiecare dintre cele doua niveluri de organizare structural-functionale ale psihicului isi
are propriile sale continuturi, mecanisme si legitati specifice.
- de subordonare integrativa;
- de echilibrare (presupun realizarea unui usor balans intre starile constiente si cele
inconstiente, fara predominarea unora sau altora).
Senzatiile sunt procese psihice elementare, care reflecta diferitele insusiri ale
obiectelor si fenomenelor lumii externe, precum si starile interne ale organismului, in
momentul actiunii nemijlocite a stimulilor respectivi asupra receptorilor.
Calitatea senzatiilor
Intensitatea senzatiilor
- durata aplicarii;
- modul de aplicare;
Acestor factori li se adauga si conditiile concrete in care are loc receptia, gradul
de excitabilitate al sistemului nervos, existenta sau non-existenta unor dominante
organice.
Durata senzatiilor
1. Criteriul morfologic
Pana in secolul XIX s-au clasificat dupa organele de simt: auditive, vizuale,
olfactive, gustative si cutanate. Tot ce depasea aceasta clasificare era pus pe seama unui
al 6-lea simt.
2. Criteriul functional
Importanta senzatiilor
Perceptiile
Perceptia ca activitate
Aceasta conceptie s-a impus ca urmare a studierii iluziei perceptive care nu sunt
altceva decat perceptii deformate. Cele mai cunoscute sunt iluziile vizuale datorate unor
particularitati ale figurilor geometrice, numite si iluzii optico-geometrice.
Exista trei categorii de iluzii:
Perceptia spatiului
Perceptia timpului
Durata se refera la intervalul obiectiv care separa doi stimuli intre ei (durata poate
fi scurta si intermediara). Estimarea timpului este influentata si de caracterul placut sau
neplacut al unor activitati si de varsta.
Orientarea temporala
Perceptia miscarii
Tipuri de miscare:
- reala;
- aparenta;
- autocinetica;
- consecutiva.
Rolul perceptiilor
Perceptiile ii creeaza omului certitudinea existentei lui printre celelalte obiecte (ex.
daca este tulburata perceptia spatiului, orientarea individului in mediul inconjurator
devine aproape imposibila).
Reprezentari
Clasificarea reprezentarilor
Proprietatile reprezentarilor:
Alte proprietati:
- caracter integrat
- caracter constructiv
- caracter social
Concluzie
Gandirea
2. Caracterul mijlocit
Gandirea nu opereaza asupra realului, asupra obiectelor si fenomenelor, ci asupra
informatiilor furnizate de senzatii, perceptii si reprezentari. Ea este o prelucrare
secundara a informatiilor.
3. Caracterul mijlocitar
5. Caracterul actional
Baza genetica a gandirii trebuie cautata in actiune, gandirea izvoraste din actiune
si se finalizeaza in ea.
6. Caracterul finalist
7. Caracterul multidirectional
8. Caracterul sistemic
Memoria
1. Encodarea
2. Stocarea
Durata stocarii este extrem de variabila, uneori ea este foarte scurta, alteori medie,
iar uneori foarte mare. Durata variabila a stocarii a stat la baza distingerii diferitelor
tipuri de memorie: de scurta durata (MSD) si de lunga durata (MLD) si memoria de
durata medie, interpusa intre primele doua.
3. Recuperarea
Imaginatia
Imaginatia este capacitaea omului de a produce imagini. Ea inseamna fie simpla
reproducere a senzatiilor in lipsa obiectelor care le-au provocat, fie creatiile libere ale
fanteziei umane.
Formele imaginatiei
- Involuntara
In toate aceste forme de imaginatie sunt utilizate o varietate de procedee care duc la
rezultate diferite cantitativ si calitativ.
Motivatia
Motivatia are in vedere aspectele care stau la baza actiunilor noastre: cum ajungem sa
actionam si ce factori ne influenteaza actiunile.
Motivatia este o parghie importanta in procesul autoreglarii individului, o forta
motrica a dezvoltarii psihice si umane. Ea sensibilizeaza diferit persoana la influentele
externe, facand-o mai mult sau mai putin permeabila la ea.
Trebuintele:
Functiile motivatiei
Motivatia sustine activitatea organismului pentru un timp mai scurt sau mai
indelungat.
Afectivitatea
Emotiile se declanseaza avand la baza informatii din mediul extern. Piaget arata
ca inteligenta si afectivitatea sunt inseparabile, afectivitatea avand rolul de sursa
energetica, de care depinde functionarea inteligentei. Ea este tensiunea intregului
organism, soldata cu efecte de atractie sau respingere.
Comunicare si limbaj
Formele comunicarii
Comunicare verbala;
Comunicare nonverbala.
Comunicarea prin corp este cea mai complexa deoarece corpul poate deveni un
produs voluntar mascat, travestit. Ea recurge la mijloace ca: mimica, aparenta fizica,
gesturi.
Comunicarea prin spatiu – exista patru tipuri de distante care regleaza comunicarea:
Atentia
Atentia face parte din categoria fenomenelor psihice care sustin energetic
activitatea. Atentia este o functie prin care se modeleaza tonusul nervos, necesar pentru
desfasurarea celorlalte procese si structuri psihice. Prezenta ei asigura o buna receptie
senzoriala si perceptiva a stimulilor, o intelegere profunda a ideilor, o capacitate mnezica
mai fidela. Lipsa atentiei duce la omisiuni in receptarea stimulilor, la erori in raspunsuri
si la confuzii in descifrarea sensurilor.
Definitia atentiei
Insusirile atentiei
1. Volumul atentiei
3. Concentrarea atentiei
4. Distributivitatea atentiei
Este acea insusire care permite desfasurarea concomitenta a mai multor activitati,
cu conditia ca macar una dintre ele sa fie relativ automatizata.
Vointa
In psihologie, vointa a fost derivata fie din gandire, fie din afectivitae.
In functie de natura sarcinilor, efortul voluntar se poate concentra mai mult in plan
intelectual sau motor, dar include ambele verigi, in proportii diferite.
1. Trebuie sa fie un tip de activitate - o trasatura din aspectul fizic al unei persoane,
o miscare a corpului sau un lucru pe care l-a spus. In general, indicatorii sunt de
doua feluri - ,,atribute’’, ca inaltimea sau greutatea, si ,,actiuni’’, ca incrucisarea
bratelor, un zambet sau folosirea unor cuvinte ori expresii care ne tradeaza.
2. Actiunea trebuie sa transmita un lucru care sa nu fie direct observabil – trebuie sa
ne comunice mediul de provenienta sau educatia, gandurile, dispozitia sufleteasca
sau intentiile. Deci nu orice actiune este un indicator – numai actiunile care
transmit informatii despre o persoana. Desigur, exista actiuni pe care nu le
recunoastem ca indicatori comportamentali pentru ca nu am descoperit inca ce
spun ele despre persoana. Acestea sunt indicatori comportamentali nedescifrati.
Cand ajungem sa intelegem care este legatura lor cu starile launtrice ale altor
persoane, se vor adauga si ei la lista de indicatori comportamentali.
3. Actiunea trebuie sa fie observata. Un factor care decide daca actiunea va fi
observata sau nu este dimensiunea ei. Miscarile largi, expansive ale corpului, de
exemplu, au o probabilitate mai mare de a atrage atentia, mai ales atunci cand sunt
vizibile mai mult timp. Miscarile mici, pasagere, pe de alta parte, sunt deseori
ignorate fie pentru ca nu sunt mult timp observabile, fie pentru ca sunt eclipsate
de alte actiuni. Desi actiunile largi sunt mai vizibile, nu este obligatoriu sa fie si
observate sau intelese in mod automat. Cum ii spunea si Sherloch Holmes
doctorului Watson – putem sa vedem dar nu intotdeauna si observam.
4. Semnificatia actiunii trebuie sa fie recunoscuta. Nu este suficient sa observam ca
cineva a adoptat o anumita postura sau a folosit o expresie faciala neobisnuita.
Trebuie sa si recunoastem ce ne comuniuca postura sau expresia respectiva despre
persoana din fata noastra.
Daca studiem evolutia indicatorilor comportamentali vom descoperi ca unii au
tendinta de a se amplifica iar altii de a se estompa. In domenii ca dominanta si
curtarea unde intre indivizi exista un nivel inalt de concurenta, trasaturile care
semnifica puterea si forta reproductiva au o tendinta naturala de a se accentua,
manifestarile lor vizibile devenind mai pronuntate si mai pregnante. Acest lucru poate
ajunge uneori la extrem. In lumea animala, de exemplu, exista macroindicatori ca
enormii clesti rosii ai crabului mascul din specia Uca ce depasesc chiar dimensiunea
corpului si pe care acesta ii misca amenintator in jurul sau ori de cate ori vrea sa
intimideze alti masculi sau sa impresioneze o femela. In societatea noastra exista
barbati care ridica greutati si consuma substante care maresc diametrul muscular
pentru a arata mai puternici si femei care se urca pe masa de operatie pentru a avea un
fund mai mare sau sani mai voluminosi. Clestii supradimensionati, bicepsii uriasi si
sanii masivi sunt toate niste arme in razboiul din ce in ce mai acerb al dominantei si
atractiei – sunt creati pentru a transmite mesajul, pentru a surclasa adversarii si in
final pentru a permite individului accesul la resurse limitate ca hrana, adapostul sau
partenerii sexuali.
Microindicatorii
In principiu, microsemnalele pot aparea in orice zona din corp dar datorita naturii
delicate a muschilor faciali, acestea au cea mai mare probabilitate de aparitie pe fata.
Cand apare un microsemnal pe fata, indica existenta unei stari conflictuale – de obicei
intre o stare emotionala pozitiva pe care vrem sa o vada ceilalti si o stare emotionala
negativa pe care incercam sa o ascundem.Cand starea emotionala negativa castiga
momentan batalia, pierdem controlul asupra muschilor faciali si apare microsemnalul.
In cea mai mare parte a timpului ignoram complet existenta acestui conflict in noi si
faptul ca ne aratam gandurile intime lumii exterioare. Dar chiar si atunci cand suntem
constienti de emotiile noastre contrarii tot nu realizam ca microsemnalele faciale ne
dau de gol.
Indicatori mascati
Unele dintre semnalele care ne dau de gol sunt facute timid, lasand parca impresia ca
nu vor sa fie observate – ele functioneaza tainic, pretinzand a fi altceva decat sunt in
realitate. De exemplu, gestul involuntar de a-si sterge ochii incearca sa ni se prezinte ca o
tentativa inocenta de a indeparta o impuritate sau un fir de praf de sub ochi dar in realitae
este un semn nerecunoscut ca persoana este trista. Exista multe semne mascate. De ex. ,
cand cineva minte, de multe ori simte nevoia inconstienta de a nu spune ceva care ar
putea sa tradeze si reactioneaza la acest impuls atingandu-si buzele sau asezand un deget
in asa fel incat sa pazeasca gura. Acestea sunt gesturi inconstiente de autocenzurare, ele
ar fi foarte usor de remarcat daca nu s-ar putea deghiza luand forma altor actiuni. Prin
urmare, cand vedem ca oamenii isi ating buzele ne gandim automat ca le curata de ceva
iar cand vedem ca pun un deget in fata lor presupunem pur si simplu ca mediteaza sau
sunt atenti. Nu recunoastem aceste actiuni ca indicatori comportamentali pentru ca ele au
reusit sa treaca drept altceva.
Acelasi lucru se intampla si cand oamenii se bat unii pe altii pe spate. Daca
urmariti doua persoane care se imbratiseaza, veti vedea ca se bat pe spate. Pentru cei care
observa scena, pentru cel care este batut pe spate si chiar si pentru autorul gestului, acesta
pare un semn de afectiune. Dar nu este – de fapt este un semnal care indica dorinta de a
iesi din imbratisare! Desi nu realizeaza, intotdeauna in momentul cand sunt batuti pe
spate oamenii reactioneaza punand capat imbratisarii. Desi persoana care este batuta pe
spate a primit tainic semnalul de a pune capat imbratisarii, nu exista niciun sentiment de
respingere. Tocmai pentru ca semnalul de incheiere opereaza pe ascuns trecand drept un
gest de afectiune cand de fapt este o comanda.
Indicatori autentici
Indicatorii autentici apar de multe ori in situatiile in care oamenii vor sa induca in
eroare – cand incearca sa para mai dominanti sau mai curajosi, mai siguri pe ei decat sunt
in realitate, cand mint, cand incearca sa-si ascunda anxietatea sau adevaratele intentii.
Impostorii, escrocii profesionisti, mincinosii experti sau psihopatii reusesc de multe ori sa
joace un rol convingator, cu un minim de semne tradatoare involuntate. Totusi cei mai
multi oameni sunt putin incurcati cand trebuie sa induca pe cineva in eroare si acesta este
momentul cand sunt tradati de semnalele emise de corpul lor. Presiunea incercarii de a
mentine un comportament convingator este prea mare pentru ei – in jocul lor apar fisuri si
semnalele tradatoare involuntare ies foarte repede la iveala. Unii experti cred chiar ca nu
exista un mincinos perfect si ca indiferent de capacitatea lor de a minti, oamenii lasa
intotdeauna urme care indica inducerea in eroare. De exemplu, Freud credea ca oamenii
nu pot sa-si ascunda prea mult starile interioare de alte persoane – in final apare
intotdeauna un semn exterior care arata ce gandesc cu adevarat. El spunea: ,,Oricine are
ochi sa vada si urechi sa auda se poate convinge singur ca niciun muritor nu poate pastra
un secret. Daca buzele lui tac, vorbeste cu degetele; mesajele tradatoare ies prin toti porii
lui’’.
Indicatorii comportamentali sunt de multe feluri. Unii sunt larg raspanditi, chiar
universali. Alti sunt prezenti numai la anumite grupuri de oameni iar altii par a fi unici,
specifici anumitor indivizi. In primul rand, exista indicatori comportamentali uzuali.
Acestia includ inrosirea fetei, ridicatul din umeri si zambetele autentice – oriunde va
duceti inrosirea fetei ramane un indicator al sentimentului de jena, ridicatul din umeri un
indicator al neajutorarii iar zambetul autentic un semn de fericire. Apoi vin indicatorii
locali, care apartin unei anumite zone. Acestia sunt modelati de istorie si cultura si de
aceea limitati la anumite comunitati sau grupuri de oameni. Indicatorii locali includ
diferite posturi, diferite moduri de a manca si de a dormi. Apoi mai exista si indicatorii
comportamentali tip ,,semnatura’’ sau caracteristici unei persoane, tip ,,marca’’. Acestia
nu sunt neaparat unici dar datorita puternicei lor ascocieri cu anumite persoane par sa le
apartina, intocmai ca o semnatura sau un simbol de marca.
Mai multe personalitati care au jucat un rol important in istorie au avut indicatori
sau gesturi caracteristice. De exemplu, scriitorul roman Plutarh ne relateaza ca Julius
Caesar Cezar avea obiceiul sa se scarpine in cap cu indexul si nu cu toate degetele. Acest
gest insemna ca nu voia sa isi strice coafura aranjata cu grija mai mult decat este necesar
si arata ca este un barbat vanitos. Adolf Hitler avea obiceiul sa stea cu mainile impreunate
in fata. Aceasta este o postura defensiva si este deseori folosita de oamenii care se simt
social sau sexual nesiguri. In cazul lui Hitler a dus la gluma ca mainile sale ascund
,,ultimul membru neangajat al celui de-al Treilea Reich’’.
Cand vedeti o persoana batand din picior, prin deductie logica puteti presupune ca
este nerabdatoare in momentul respectiv si nu ca a fost nerabdatoare cu ceva timp in
urma sau ca anticipeaza ca va fi nerabdatoare in viitor. Cea mai mare parte a semnelor
care ne tradeaza sunt legate de ceea ce se petrece in momentul respectiv – cu alte cuvinte,
sunt ,,indicatori legati de timp’’. Exista doua feluri de gesturi legate de timp – un tip
indica trasaturi legate de timp – un tip indica trasaturi de durata ale persoanei iar celalalt
starea ei actuala. Cand o persoana care sufera de anxietate cronica isi roade unghiile, o
face din cauza personalitatii ei anxioase si nu din cauza unei dispozitii trecatoare. Pe de
alta parte, cand o persoana care are un moment de anxietate isi roade unghiile o face din
cauza starii sale prezente si nu din cauza unei probleme de durata. In fiecare din aceste
cazuri roaderea unghiilor arata ce simte persoana in momentul respectiv, chiar daca
pentru prima este o traire permanenta si pentru a doua una de moment.
Una dintre modalitatile in care un jucator de poker isi poate ameliora jocul este
invatand sa recunoasca legaturile dintre actiunile adversarilor, cartile pe care le au in
mana si miscarile pe care le fac. Poate incepe sa fie mai atent la detalii, de exemplu, la
modul in care adversarul isi tine cartile, la felul in care il priveste, in care ii cere cartile, la
miscarile mainilor lui, la modul in care se joaca cu ochelarii – lista de gesturi potential
revelatoare este nesfarsita. Mike Caro a studiat o viata intreaga indicatorii
comportamentali din jocul de poker si felul in care se dau de gol jucatorii, oftand,
fredonand o melodie, batand cu degetele in masa, tragand de timp, verificandu-si cartile
si incercand sa construiasca piste false. Mai multe filme, ca House of Games (Casa
jocurilor) si Rounders (Asii), au avut scene in care intriga incepea cu un personaj care
descoperea un indiciu la jocul de poker. De exemplu, in Rounders este o partida
demonstrativa de poker intre Mike, eroul principal (interpretat de Matt Damon), si Teddy
KGB, un gangster rus (interpretat de John Malkovich) care adora sa desfaca si sa
manance prajituri chinezesti in timpul partidelor. Mike castiga in final partida
descoperind ca rusul desfacea prajitura langa ureche, atunci cand avea o mana buna si in
fata ochilor sai, atunci cand incerca o cacialma!