MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT „B. P. HASDEU” DIN CAHUL
FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
CATEDRA DE ȘTIINȚE POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

OSTROVAR MARIA

COOPERARE ÎNTRE CENTRUL DE POȘTĂ CAHUL FILIALĂ A ÎS’’

POȘTA MOLDOVEI’’ ȘI APL DIN R-NUL CAHUL

TEZĂ DE MASTER
Domeniul: 0.40. Ştiinţe administrative
Specialitatea: 0.400.1 Administrație Publică

Conducător ştiinţific:
(semnătura)
Autor:
(semnătura)

Depusă la catedră la „___”____________20___

ADMISĂ SPRE SUSŢINERE

Şef catedră:
Conf. univ. Bercu Oleg
___________________
„ ” 20

CAHUL, 2021
 CUPRINS:

INTRODUCERE ..........................................................................................................................3

I. ASPECTE TEORETICE CU PRIVIRE LA ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA

AUTORITAȚILOR LOCALE ȘI ÎS ”POȘTA MOLDOVEI”..................................................6

1.1. Noțiuni generale privind funcționarea adiministrației publice locale.......................................6

1.2. Metode şi instrumente de organizare a activităţii administraţiei publice locale.......................9
1.3. Principalele forme de activitate ale administrației publice.....................................................13
1.4. Organizarea şi gestionare serviciilor publice de către autorităţile administraţiei publice
locale..............................................................................................................................................17
1.5. Cadrul general al Întreprinderii de Stat ”Poşta Moldovei”.....................................................22
1.6. Structura Organizatorică Î.S. „Poşta Moldovei”.....................................................................31

II. BAZA NORMATIV JURIDICĂ A ORGANIZĂRII ȘI FUNCȚIONĂRII A APL ȘI ÎS

”POȘTA MOLDOVEI”...............................................................................................................40
2.1. Cadrul evolutiv al activităţii autorităților publice...................................................................40
2.2. Acte legislative și normative care reglementează activitatea ÎS "Poșta Moldovei"...............42
2.3. Rolul calității serviciilor în procesul de creştere a eficienței activității administrației publice
locale din Republica Moldova.......................................................................................................49

III. STUDIU DE CAZ: COOPERAREA ÎNTRE CENTRUL DE POȘTĂ CAHUL ȘI

AUTORITĂȚILE LOCALE......................................................................................................59

CONCLUZII GENERALE.........................................................................................................67

BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................70

2
 INTRODUCERE

Actualitatea și importanța problemei abordate. Viața unei societăți este indisolubil

legată de modul în care administrația publică răspunde exigențelor sociale, iar răspunsul acesteia
depinde, în mare măsură, de înzestrarea sa cu mijloacele și instrumentele necesare realizării
obiectivelor stabilite în scopul satisfacerii interesului public.
În acest context, parteneriatul, colaborarea, asocierea, s-au dovedit mecanisme viabile,
prin intermediul cărora o serie de deziderate din sfera gestionării proprietății publice și private a
administrației publice centrale și locale sau din sfera serviciului public pot fi atinse cu o mai
mare premisă de succes; s-a observat, la nivelul administrației publice, tendința tot mai
accentuată ca entitățile de drept public însărcinate cu misiunea satisfacerii interesului public să
adopte soluția colaborării cu parteneri de drept public şi de drept privat.
Aceasta a determinat conturarea, în cadrul sferei largi a raporturilor de drept
administrativ, a unor raporturi specifice, reglementând relații de cooperare în care sunt implicate
autoritățile publice și instituțiile publice, entități ce constituie subiectul tezei. Deși raporturile ce
țin de sfera asocierii nu sunt noi în peisajul raporturilor de drept administrativ, intensificarea, în
practică, a frecvenţei instituirii acestora, a atras atenția legiuitorului și a specialiștilor în drept,
fapt ce este de natură a argumenta depăşirea statutului acestei forme de manifestare a
administraţiei publice, de la o preocupare de tip subsecvent la o activitate distinctă, care se
impune a fi considerată ca atare.
În acest context, cercetarea întreprinsă în cadrul tezei a avut ca obiectiv, pe de o parte,
identificarea la nivel legislativ, a conceptului asocierii, în sens larg, incluzând multitudinea de
raporturi de colaborare, parteneriat etc., în care sunt implicate autoritățile publice, respectiv
instituțiile publice, iar pe de altă parte, conturarea regimului specific al acestei instituții juridice
noi în peisajul dreptului administrativ, cu reliefarea particularităților care conferă distincția
acestuia în sfera regulilor clasice aplicabile activității administrației publice.
Dezvoltând, preocupările în cadrul tezei au avut în vedere analiza competenței și
capacităţii de asociere a autorităţilor şi instituţiilor de stat, identificarea formelor de
asociere/cooperare şi a regimului juridic al acestora, încadrarea și delimitarea instrumentelor
asociative în categorii și tipologii, dar și prezentarea unui studiu de caz cu referire la o formă de
asociere din domeniul cercetării științifice, ale cărei trăsături și formulă partenerială sunt
concludente pentru atingerea scopului nostru de a demonstra valența de instituție juridică a
dreptului administrativ a cooperării instituțiilor publice.

3
 Scopul prezentei lucrări constă în cercetarea sistemică și complexă de cooperare între
Centrul de poștă Cahul filială a ÎS’’ Poșta Moldovei’’ și APL din r-nul Cahul prin prisma unei
analize detaliate a elementelor componente, cu identificarea problemelor existente atât la nivel
de reglementări normative, cât și la nivel de funcționalitate a domeniului dat,
Obiectivele propuse pentru realizarea acestui scop sunt următoarele:
- să studiez fundamentarea teoretice a concepțiilor privind funcționarea adiministrației
publice locale;
- să studiez metodele şi instrumentele de organizare a activităţii administraţiei publice
locale;
- să identific principalele forme de activitate ale administrației publice;
- să determinăm rolului și cadrul general al Întreprinderii de Stat ”Poşta Moldovei;
- să evidenţiez actele legislative și normative care reglementează activitatea ÎS "Poșta
Moldovei";
- să analizez rolul calității serviciilor în procesul de creştere a eficienței activității
administrației publice locale din Republica Moldova etc.
Gradul de studiere a temei de cercetare. Problemele teoretice și metodologice ale
formării și dezvoltării sistemelor de management al antreprenoriatului în diverse domenii ale
economiei și sectorului serviciilor sunt destul de răspândite în lucrările unor economiști străini și
autohtoni. Printre lucrările autorilor autohtoni, sunt cunoscute lucrărilelui: Stratan A., Crudu R.,
Tucan Sv., Roșca P., Paladi I., Cojuhari A., Gorobievschi Sv., Solcan A., etc.. Cu toate acestea,
multe aspecte legate de formarea unui sistem eficient de management afacerilor sustenabile în
sectorul serviciilor nu au fost suficient studiate. Sunt relativ slab luate în considerare
particularitățile managementului afacerilor sustenabile cu luarea în calcul a specificului
producerii, sporirea capacității competitive a legăturilor primare, studiile minore în domeniul
managementului afacerilor corporative, în domeniul economiei naționale, sunt incomplet
reflectate mijloacele de planificare a producției și metodele de îmbunătățire a eficienței
managementului afacerilor sustenabile, este o nevoie constantă în extinderea și aprofundarea
bazei metodologice pentru evaluarea eficacității managementulu afacerilor sustenabile luând în
considerare mediul extern.
Toate acestea și predeterminat scopul, obiectivele și direcțiile acestui studiu. În procesul
efectuării cercetărilor am utilizat metoda cercetării documentare. Astfel, am utilizat articole şi
monografii din ţară şi de peste hotare, surse din bibliotecile electronice internaţionale, cercetările
şi studiile referitoare la resursele administraţiei publice, acte normative, documente ale
autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale etc. De asemenea, în procesul cercetării am

4
utilizat metoda analizei şi metoda sintezei. Pentru studierea evoluţiei resurselor administraţiei
publice, precum şi a modului în care a evoluat abordarea responsabilităţilor administrative în
domeniu în diferite perioade de timp, s-a apelat la metoda istorică.
Pentru a studia în concret situaţia din domeniul resurselor administraţiei publice într-o
autoritate publică specifică, am utilizat metoda studiului de caz, incluzând astfel în teză un studiu
care reflectă specificul cooperării între Centrul de poștă Cahul filială a ÎS’’ Poșta Moldovei’’ și
APL din r-nul Cahul.
Structura tezei. Structura tezei este prezentată în corespundere cu obiectivele preconizate
și ordinea realizării cercetărilor științifice.
Lucrarea cuprinde: Introducere, trei capitole, care conţine subcapitole şi constituie
conținutul de bază al cercetării, concluzii, literatura selectivă studiată.

5
 I. ASPECTE TEORETICE CU PRIVIRE LA ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA
AUTORITAȚILOR LOCALE ȘI ÎS ”POȘTA MOLDOVEI”

1.1. Noțiuni generale privind funcționarea adiministrației publice locale

În ţările cu tradiţii democratice, funcţionarea sistemului de administrare este organizată

pe nivele de administrare abilitate fiecare cu competenţe şi responsabilităţi clare. Administraţia
comunelor, oraşelor, municipiilor este responsabilă doar de serviciile ce ţin de interesul
colectivităţii respective: educaţie preşcolară şi primară, asigurarea cu apă şi canalizare, transport
şi drumuri locale, salubrizare, activităţi culturale şi sportive, asistenţă socială, iluminare etc.
Administraţia regională este responsabilă în exclusivitate de serviciile publice de interes pentru
populaţia regiunii: educaţia profesională, drumuri regionale, protecţia mediului, dezvoltarea
economică regională, construcţia gazoductelor, transportul interurban etc. Nivelul central este
responsabil de serviciile de interes naţional: învăţământul superior, asistenţă socială,
infrastructură naţională, securitate publică.
Profesorul Mircea Preda susţinea că: ,,administraţia publică ca sistem de autorităţi
reprezentând puterea executivă este un sistem în cadrul autorităţilor statului şi, implicit, o
componentă a sistemului social global”1. Ea reprezintă o reunire de elemente dispuse într-o
anumită structură şi supuse unor interacţiuni atât între părţile care o compun, cât şi între
ansamblul propriu-zis raportat la mediile social, politic şi juridic în care acesta se integrează.
Privind administraţia publică ca o organizaţie, definim o autoritate sau o instituţie ca un grup de
oameni structurat după anumite norme, în scopul de a desfăşura activităţile necesare pentru
realizarea unor obiective. Această definiţie aduce în discuţie diferenţierea dintre organ al statului
şi o autoritate publică, elementele structurale ale administraţiei publice.
În concepţia autorilor Tiberiu Pavelescu şi Gabriel Moinescu: ,,Totalitatea organelor
care realizează administraţia publică în ce priveşte activitatea de organizare a executării şi de
executare a legii reprezintă sistemul organelor administraţiei publice, între care există legături
prin care se asigură funcţionalitate sistemului.”2
Profesorul universitar dr. Mihail Platon susţine că o administraţie publică, este „ procesul
de implementare a deciziilor politice şi ale aparatului autorităţilor publice centrale şi locale,
precum şi ale personalului implicat în acest proces. Orice orînduire socială dintr-un stat
suveran nu are ca scop mai nobil decît a folosi toată puterea şi toate resursele ca în ţară să
domnească ordinea, să asigure inviolabilitatea frontierelor şi securitatea statului, susţine

1
Preda Mircea, Vasilescu Benonica, Drept administrativ.Partea specială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004
2
Pavelescu Tiberiu, Gabriel Moinescu, op.cit., p.95

6
cultura, învăţămîntul şi ştiinţa naţiunii, libertatea şi drepturile cetăţenilor, a contribui la
circularea veniturilor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor de funcţionare a organelor sale,
a stimula administrarea domeniului public şi alte branşe pentru buna funcţionare a statului”3.
Fiind chemată să satisfacă interesul general exprimat prin lege, administraţia publică
constituie activitatea prin care se exercită legea. Colectivităţile locale reprezintă una dintre
structurile fundamentale ale unui regim democratic. Cerinţa de a pune în practică principiile de
bază ale autonomiei locale devine din ce în ce mai evident, autonomia locală este o realizare
permanentă, lentă, depăşind mai multe trepte, chiar şi în ţările unde există de mult timp. Acest
proces se reliefează cu atît mai mult în ţările noilor democraţii.
Domeniul de activitate al administraţiei publice este foarte vast. Astfel, ea are drept
atribuţii asigurarea aplicării legilor şi emiterea actelor pentru executarea aplicării legilor,
menţinerea ordinii publice, luarea de măsuri în vederea executării contractelor administrative,
ocrotirea drepturilor persoanelor şi satisfacerea cerinţelor lor, precum şi asigurarea funcţionării
serviciilor publice. 3
Majoritatea autorilor consideră că administraţia publică trebuie să exercite două misiuni de
bază: executarea legii şi prestarea serviciilor publice. De exemplu, potrivit autorului Victor
Mocanu, activităţile administraţiei publice au un caracter:
dispozitiv (de dispoziţie) – reglementări elaborate şi emise în baza şi în vederea
executării legii;
prestator (de prestaţie) – servicii publice de interes general sau local4.
Activitatea de prestare a serviciilor publice este foarte importantă, dat fiind faptul că de
îndeplinirea acestei datorii depinde gradul de satisfacere a necesităţilor sociale, pentru
satisfacerea cărora şi există administraţia publică. Or, executarea legii nu este decât un mijloc de
realizare a scopului respectiv al administraţiei publice.
Problema caracterului prestator al activităţilor administrative a evoluat mult pe parcursul
timpului. Astfel, la sfârşitul sec. al XX-lea – începutul sec. al XXI-lea administraţia publică îşi
schimbă centrul de greutate al preocupărilor sale – cel puţin din punct de vedere cantitativ –
excedând (fără a abandona) atribuţiile sale de autoritate, de putere publică şi preluând din ce în
ce mai mult atribuţii de prestări servicii, încercând, astfel, să răspundă intereselor şi nevoilor
specifice ale colectivităţilor pe care le administrează. 4
Mult timp se considera că prestarea serviciilor publice poate fi efectuată exclusiv de
autorităţi publice. Totuşi, odată cu dezvoltarea societăţii, s-a descoperit că multe servicii publice
3
Botnarenco I. Consolidarea terenurilor agricole în Moldova: Teorie, Metode, Practică. Chişinău: Pontos, 2009. p.340
4
Bulat V., Participarea societăţii civile la procesul decizional de nivel local. Chișinău: Transparancy International Moldova,
2005. p.93

7
pot fi prestate la fel de eficient, dacă nu chiar mai eficient, de persoane private. Definiţia actuală
a serviciilor publice este următoarea: “Orice gen de activitate de interes public, desfăşurată de
persoane publice sau private, în scopul satisfacerii unor interese generale sau specifice, care sunt
oferite în mod constant”.
Astfel, serviciile publice sunt organizate de autorităţile publice, fie centrale (guvern,
ministere), fie locale (consilii locale, primării) şi pot fi oferite şi de organisme private atunci
când prin prestarea lor se realizează în interes general. Dată fiind importanţa serviciilor publice,
e absolut imperativ ca administraţia publică să depună eforturi permanente în vederea creşterii
calităţii serviciilor prestate. Necesităţile populaţiei pot fi satisfăcute şi prin intermediul
parteneriatului. Astfel, în prezent administraţia publică, supusă presiunilor de a rezolva o
multitudine de probleme, în condiţiile lipsei cronice de resurse materiale şi financiare suficiente,
este în căutarea unor surse suplimentare prin implicarea diferitor sectoare, stabilirea relaţiilor de
colaborare şi crearea diferitor forme de parteneriate5.
Ideea principală a parteneriatului public-privat pentru administraţia publică este ca ea
(administraţia publică) rămâne pe poziţia de conducere şi control, de reprezentanţă şi protejare a
interesului general, în timp ce cedează gestionarea şi livrarea efectivă a serviciului public celor
ce o pot face mai bine şi mai eficient.
Parteneriatul public-privat în prestarea serviciilor publice este valoros nu doar pentru
partenerii înseşi. Mult mai important apare acesta din punctul de vedere al utilizatorilor acestor
servicii publice. În această ordine de idei, autorul Tudor Deliu afirmă: „Astăzi pe cetăţean nu-l
prea interesează cine prestează serviciul, principalul e ca el să existe. De aceea administraţia
locală trebuie să asigure furnizarea serviciilor publice lăsându-le altora producerea acestora”.
Organizaţiile reprezintă entităţi complexe, dificil de înţeles şi interpretat. Acest lucru se
datorează nu doar proceselor şi structurilor interne ci şi influenţei mediului organizaţiei. Nici o
organizaţie, publică sau privată, nu poate fi înţeleasă în afara analizei influenţelor pe care le
exercită mediul asupra funcţionării ei. Aceste influenţe tind să fie şi mai puternice în cazul
organizaţiei publice (datorită caracteristicilor proprii) care nu poate fi niciodată înţeleasă în lipsa
analizei mediului propriu.5
Doctrina şi legislaţia actuală folosesc atât termenul de autoritate publică, cât şi cel de
organ al administraţiei publice. Analizând reglementările constituţionale şi legislative din
România, observăm că legislaţia adoptată în baza Constituţiilor Socialiste (1948, 1952, 1965)
utlizează exclusiv noţiunea de organ al administraţiei publice, pe când Constituţia din 1991 şi
actuala Constituţie folosesc preponderent noţiunea de autoritate a administraţiei publice.
5
Cioaric V. Relaţiile publice. Istorie, teorie, practică. Chişinău: Editura Prut Internaţional, 2003. p.196

8
 Prin autoritate publică se desemnează ,,un colectiv de oameni care exercită prerogative de
putere publică, la nivel statal sau local, sau, într-o formulare mai succintă, o structură
organizatorică ce acţionează în regim de putere publică, pentru realizarea unui interes public“6.
Trăsăturile autorităţilor administraţiei publice: sunt autorităţi publice ale statului şi pot
recurge la forţa publică în scopul îndeplinirii sarcinilor specifice: sunt înfiinţate prin lege sau în
baza legii, ceea ce le învesteşte cu autoritate publică; activitatea lor se desfăşoară în temeiul şi
pentru executarea legii; actele juridice adoptate sau emise sunt supuse unui control de legalitate
prevăzut de lege; activitatea este realizată de un personal de specialitate, format din funcţionari
publici.
Indiferent dacă ne raportăm la accepţiunea materială a administraţiei - activitate de
organizare a executării şi executare în concret a legii, sau ne raportăm la accepţiunea sa formală -
sistem de organe ce aduc la îndeplinire actele puterii legislative, administraţia publică este
responsabilă de realizarea funcţiei executive a statului, fiind cristalizată în interiorul puterii
executive7 în cadrul statului de drept, a cărui organizare administrativă este realizată ţinând cont
şi de principiul descentralizării. Trebuie însă subliniat că, deşi administraţia publică este
implicată la toate nivelurile în realizarea funcţiei executive a statului, regăsim în cadrul puterii
executive doar autorităţile administraţiei publice de stat, excluzându-se autorităţile administraţiei
publice locale, autorităţi a căror fiinţă este consecinţa recunoaşterii dreptului colectivităţilor
locale de a-şi organiza, în cadrul constituţional, propriile autorităţi administrative pentru
soluţionarea unei părţi importante a treburilor publice de interes local.

1.2. Metode şi instrumente de organizare a activităţii administraţiei publice locale

Orice conducător care tinde să fie eficient trebuie, nu numai să încurajeze funcţionarii în
iniţiativele lor, dar să le acorde anumite răspunderi în planul conducerii, în limita competenţelor
pe care le au. Pentru a crea un climat de colaborare, conducătorul cere, ori de cate ori are
posibilitatea, sugestii şi propuneri de la subalterni. Această metodă are efecte psihologice
semnificative.
Aplicarea acestui principiu necesită respectarea anumitor reguli:
- după elaborarea unei decizii, ultimul cuvânt trebuie să-l aibă şeful instituţiei/
compartimentului, care urmează să-şi asume direct răspunderea;

6
Monica Ardeleanu, Drept administrativ, suport de curs, Bucureşti, 2007
7
Bălan Emil. Drept administrativ şi procedură administrativă. Bucureşti: Universitară, 2002. p.14.

9
 - colaboratorii trebuie moderaţi, pentru a nu aduce puncte de vedere parţiale care să
prejudicieze viziunea unitară realizată şi pentru a elimina gradul de influenţă asupra celorlalţi
funcţionari;
- dacă colectivul de funcţionari nu poate aduce o contribuţie reală la luarea deciziei, este
inutil să i se ceară părerea, mai ales, în anumite probleme care-i depăşesc competenţa;
- este recomandabil ca, ori de cate ori se ia o decizie la care unii funcţionari au avut un rol
deosebit, să se menţioneze numele şi contribuţia lor.
Pentru organizarea eficientă a activității administrației publice locale este necesară o
comunicarea directă dintre şef şi funcţionari. Funcţionarii publici işi imbunătăţesc rezultatele,
dacă sunt bine şi la timp informaţi de către superiorii lor. Funcţionarii care nu sunt ţinuţi la
curent cu activitatea instituţiei, se consideră diminuaţi in valoarea lor profesională, lipsiţi de
increderea şi respectul pe care le merită8.
Comunicarea conferă substanţă, atat acţiunilor realizate, cât şi colaborării dintre
conducere şi funcţionari. Se apreciază că cea mai judicioasă metodă de comunicare a şefului
constă în a se adresa direct funcţionarilor pentru a-i cunoaşte, a-i înţelege, a-i cointeresa şi a-i
integra creator în structura funcţională a instituţiei publice.
1. Recunoaşterea meritelor ce revin funcţionarilor; Una din modalităţile cele mai simple,
dar eficiente de a stimula funcţionarii şi a le îmbunătăţi activitatea, constă în a-i aprecia şi a-i
premia. Aprecierea trebuie să fie meritată şi sinceră. Pe de altă parte, pentru a eficientiza
activitatea instituţiei, un conducător trebuie să aplice sancţiuni funcţionarilor nedisciplinaţi sau
care au greşit. O conduită corectă din partea şefului contribuie la satisfacerea interesului reciproc
al instituţiei şi funcţionarilor.
2. Simplificarea activităţii şi structurii administraţiei; Principiul simplificării activităţii şi
structurii administraţiei se opune supradimensionării aparatului de stat, funcţionării unor structuri
paralele cu atribuţii similare, birocraţiei inutile, soluţiilor complicate şi formularisticii
voluminoase. Toate acestea au efecte dăunătoare şi costuri nejustificate.
Simplificarea administraţiei, implicit a aparatului administrativ de stat, trebuie să se facă
în mod raţional, în concordanţă cu cerinţele reale ale bunei funcţionări a instituţiilor publice.
În acest sens, se disting două direcţii principale de acţiune:
- simplificare internă, realizată din interiorul organelor şi instituţiilor publice şi care
se referă la activitatea şi structura acestora. Astfel, se elimină formele de activitate şi acţiunile
inutile, precum şi structurile neraţionale;

8
Iorgovan A. Tratat de drept administrativ, Vol. I. Bucureşti: Editura All Beck, 2002.p. 680.

10
 - simplificare externă care se referă la activitatea şi structura exterioară a
administraţiei publice şi se efectuează la nivelul ministerelor şi celorlalte organe centrale şi
locale. În acest mod, se elimină activităţile paralele, inutile şi compartimentele intermediare a
căror existenţă nu se justifică.
Literatura europeană de specialitate reţine şi alte principii specifice administraţiei, care
pot avea fie efect de activare (principii proactive), fie de restrangere (principii de restricţionare) a
activităţii acestui sector9.
Aceste principii caracterizează sectorul public şi arată prin ce se diferenţiază o
organizaţie publică de una privată. Sunt două grupe de principii – principii restrictive şi
principiile de acţiune (proactive).
Principiile restrictive (de restricţionare) sunt:
 legalitatea;
 egalitatea;
 obiectivitatea;
 Continuitatea.
Aceste principii se caracterizează prin obligativitatea îndeplinirii lor de către puterile
publice, iar în caz contrar, cetăţeanul poate formula o plângere la tribunal. Se întâlnesc în textele
Constituţiei într-o formă explicită şi au un caracter restrictiv.
1. Principiul legalităţii presupune că prestarea serviciilor trebuie să se realizeze în
conformitate cu norma aplicabilă (legea) şi cu supunerea faţă de principiile dreptului, atât în
administraţia publică cât şi în cea privată.
2. Egalitatea urmăreşte promovarea echităţii cu privire la accesul la serviciile publice,
atât din punct de vedere geografic, cât şi din cel al diferitelor categorii de utilizatori (ex:
scrisorile trebuie să ajungă în orice colţ al ţării, timbrul costând la fel).
3. Obiectivitatea are în vedere ca serviciile să fie prestate cu imparţialitate, justiţie şi
interes general.
4. Pe baza principiului continuităţii, prestarea serviciilor trebuie să se realizeze (ţinând
cont de specificul fiecărui sector) de o manieră permanentă, regulată şi neîntreruptă (ex: poşta
trebuie să funcţioneze permanent, poliţia trebuie să protejeze cetăţenii mereu etc.).
Principiile proactive – pot apărea în textele constituţionale, dar nu sunt exigibile în faţa
instanței de judecată. Aceste principia demonstrează dorinţa prestării serviciului în condiţiile cele
mai bune, din partea organizaţiei10.
9
Manda C. Drept administrativ. Tratat elementar. București: Editura Lumina Lex, 2001. p.448.
10
Mocanu V. Descentralizarea serviciilor publice: concepte şi practici. Chișinău: Editura Tish, 2001. p.216.

11
 1. Transparenţa – cu excepţia serviciilor secrete ale statului – trebuie să dea posibilitatea
cetăţenilor şi utilizatorilor să participe la asigurarea unei funcţionări corecte a activităţii, să
dispună de informaţie, ca bază de dialog între administraţie şi cetăţean. De asemenea,
transparenţa trebuie să servească drept instrument de control a administraţiei publice din partea
cetăţenilor. Acest principiu nu operează în sectorul privat.
2. Participarea statuează concepţia potrivit căreia, cetăţeanul este în acelaşi timp
“utilizator şi proprietar” al serviciilor publice private, in calitatea sa de contribuabil. Rezultă
astfel că, participarea sa este garantată pentru ca serviciul să fie prestat corect, chiar prin
implicarea cetăţeanului în colaborare cu unitatea prestatoare.
3. Responsabilitatea se referă la măsura în care organizaţia publică se face responsabilă
de prestarea serviciului (în faţa Parlamentului dar şi în faţa cetăţenilor). Este responsabilitatea
statului în faţa societăţii civile, nu numai pentru serviciile pe care el leprestează dar, în general, şi
pentru bunăstarea generală pe care o realizează prin intermediul altor participanţi implicaţi în
crearea avuţiei naţionale11.
4. Economia, eficienţa, eficacitatea. Toate aceste trei principii se orientează spre acelaşi
scop şi anume, o utilizare mai bună a banilor contribuabililor. Astfel, prin economie, sectorul
public trebuie să aplice reguli de austeritate pentru a se reduce cheltuiala publică la cat mai mult
posibil. Acest principiu se relaţionează direct cu principiul eficienţei, conform căruia obiectivele
publice trebuie să se obţină cu cel mai mic număr de resurse posibile. Eficacitatea se referă, în
exclusivitate la îndeplinirea obiectivelor în condiţii corespunzătoare bazate, fie pe maximizarea
efectelor, fie pe minimizarea eforturilor. Orice stat fiind o putere publică, organizată pe un
teritoriu delimitat şi recunoscut de celelalte state, are rolul nu numai de a reprezenta poporul de
pe acest teritoriu, cât şi de a-i rezolva interesele atât de diferite de la o persoană la alta sau de la
un grup de indivizi la altul. Pentru a-şi îndeplini acest rol, statul îşi împarte teritoriul şi populaţia
aflată pe acesta în anumite zone de interese, pe baza diferitelor criterii: geografice, religioase,
culturale, etc. Aceste zone - mai mici sau mai mari - sunt unităţile administrativ-teritoriale care
de-a lungul istoriei au purtat diverse denumiri: judeţe, ţinuturi, regiuni, oraşe, sate, raioane,
comune, etc12.
Astăzi, Constituţia Republicii Moldova, prevede că “teritoriul este organizat sub aspect
administrativ în sate, oraşe, raioane şi unitatea teritorială autonomă Găgăuzia. În condiţiile legii,
unele oraşe pot fi declarate municipii”. În toate aceste unităţi administrativ-teritoriale statul a
creat autorităţi publice, care să-l reprezinte şi să acţioneze în acestea pentru realizarea intereselor

11
Oroveanu M. Tratat de drept administrativ. Bucureşti: Editura Cerma, 1998.p.618.
12
Platon M. Administraţia publică. Curs universitar. Chişinău: Universul, 2007. p.736.

12
sale, dar şi ale locuitorilor respectivi. În acelaşi scop, statul a creat autorităţi şi la nivel central,
care să-l reprezinte şi să asigure realizarea intereselor care se pun la acest nivel şi care apar ca
ceea ce este comun şi general tuturor zonelor de interese.
Profesorul Paul Negulescu afirma că în orice ţară sunt două categorii de interese: unele
care au un caracter cu totul general privind totalitatea cetăţenilor, intreaga colectivitate şi altele
care sunt speciale unei anumite localităţi. Pentru armonizarea acestor categorii de interese statul
a creat regimuri juridice sau instituţii speciale, fiecare dintre ele asigurând o rezolvare mai mult
sau mai puţin corespunzătoare situaţiilor concrete. În aceste condiţii vorbim de autonomie locală,
centralizare, descentralizare, desconcentrare, tutelă administrativă.
Autorităţile administraţiei publice locale beneficiază de autonomie decizională,
organizaţională, gestionară şi financiară, au dreptul la iniţiativă în tot ceea ce priveşte
administrarea treburilor publice locale, exercitindu-şi, în condiţiile legii, autoritatea în limitele
teritoriului administrat.

1.3. Principalele forme de activitate ale administrației publice

Activitatea autorităților administrației publice este una complexă, cuprinzând toate
domeniile vieții economice și sociale. Principala forma de activitate a autorităților administrației
publice o reprezintă actul administrativ, precum și faptele și operațiunile tehnico-administrative
care sunt aplicate și realizate, potrivit legii, pentru îndeplinirea acesteia.
În administrația de stat sunt cunoscute șase forme de activitate și anume: actul
administrativ, actul juridic unilateral ce nu realizează puterea de stat, actul juridic contractual,
operațiunea administrativă, operațiunea de tehnică administrativă și operațiunea direct
productivă. Cursurile de drept administrativ din perioada interbelicã analizează activitatea
“organelor administraţiei de stat în capitole intitulate: “Actele puterii executive“ sau “Mijloacele
juridice prin care puterea executivă lucrează asupra administraţiilor“13, avându-se în vedere,
potrivit opiniei prof. Paul Negulescu, două mari categorii de acte ale puterii executive: actele de
autoritate şi actele de gestiune14.
Cursurile de drept administrativ ulterioare au căutat alte categorii ştiinţifice pentru a
fundamenta formele specifice de activitate ale organelor administraţiei de stat, deoarece teoria
actelor de autoritate şi de gestiune nu mai putea fi susţinută faţă de noua concepţie cu privire la
personalitatea juridică. De-a lungul anilor, s-au fundamentat mai multe forme de activitate ale

13
Negoiţă Al, Drept administrativ, Lit. Bucureşti, 1973, p.3.
14
Manda C., Drept administrativ, Tratat elementar, ed. a- III-a revãzutã şi adăugită, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p.3.

13
organelor administraţiei de stat, opiniile fiind relativ diferite în privinţa numărului şi a
terminologiei acestora.
Prof. E.D.Tarangul distingea o noţiune formală şi o noţiune materială a actelor
administrative, considerând că sunt acte administrative, în primul rând, toate actele care emană
de la autorităţile administrative, clasificându-le în acte unilaterale şi acte contractuale15.
Administraţia, sintetizând prof. E.D.Tarangul, pentru ca să-şi îndeplinească menirea ei,
acţionează când pe cale unilaterală, ordonând, hotărând, constatând şi reglementând, când pe
cale contractuală, adică prin acord de voinţă cu particularii. Raportându-ne la cele mai
reprezentative cursuri din perioada postbelica, autorii de drept administrativ analizează formele
de activitate ale administraţiei publice diferit, în funcţie de criteriile de clasificare a acesteia.
Astfel, prof.Romulus Ionescu consideră că ar există şase forme de activitate ale organelor
administraţiei de stat, şi anume: actul administrativ, actul juridic unilateral ce nu realizează
puterea de stat, actul juridic contractual, operaţiunea administrativă, operaţiunea de tehnică
administrativă şi operaţiunea direct productivă, iar un alt autor distingea în cadrul formelor
concrete de realizare a activităţii administraţiei publice, între două mari categorii, şi anume:
forme concrete de realizare a activităţii executive producătoare de efecte juridice (actele de drept
administrativ, actele civile ale organelor administraţiei de stat, faptele juridice materiale) şi
forme care nu produc efecte juridice proprii (operaţiunile tehnico-materiale, actele exclusiv
politice ale organelor administrative).
Concret, prof. R.Ionescu este de pãrere cã, din cele şase forme, numai douã ” fac parte
din administraţia de stat”16, în timp ce prof. Ilie Iovanaş lasă să se înţeleagă că toate formele de
activitate ale organelor de stat sunt şi forme concrete de realizare a activităţii executive.
Distincţia dintre cele două opinii, uneori de formulare, alteori de concepţie (de fond), rezidă atât
în orientările diferite asupra noţiunii de administraţie de stat ale şcolilor de gândire respective,
cât şi în modul de înţelegere şi exprimare a unor categorii generale ale dreptului.
Potrivit unei poziţii răspândite în doctrina postbelică, activitatea organelor de stat se
caracteriză prin acte juridice, acte cu caracter exclusiv politic, fapte materiale juridice şi
operaţiuni materiale tehnice, teză valabilă şi în prezent, după cum se apreciază în doctrina
actuală. Toate aceste patru categorii de activităţi sunt denumite generic, mai ales în lucrările de
ştiinţa administraţiei şi fapte administrative, denumire corespunzătoare în măsura în care

15
Ionescu R., Drept administrativ, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, p.117.
16
Iovanaş, Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei, Ed. Didactică şi Pedagogicã, Bucureşti, 1977, p. 210- 217.

14
cuprinde toate manifestările juridice şi nejuridice prin care administraţia publica înfăptuieşte
activitatea de conducere, de organizare a aplicării şi de aplicare în concret a legilor17.
În doctrină, clasificarea formelor activității autorității administrației publice diferă de la
un autor la altul, astfel profesorul Ilie Iovanaș delimitează aceste forme în două mari categorii:
a)      Forme producătoare de efecte juridice.
b)      Forme care nu produc efecte juridice proprii18.
Într-o alta opinie, profesorul Tudor Draganu clasifică faptele juridice in:
a)      acte juridice.
b)      fapte materiale juridice.
Faptele materiale juridice cuprind evenimente și acțiuni omenești ilicite, cât și licite.
Actele juridice, operațiunile tehnico-materiale, faptele material-juridice, actele politice,
totalizează conținutul "faptului administrativ". În acest sens, noțiunea de fapt administrativ
desemnează activitățile juridice, activitățile nejuridice, cât și toate activitățile de conducere, de
organizare a executării și de executare în concret a legii înfăptuite de organele administrației de
stat.
Actele politice sunt manifestări unilaterale de voință ale organelor administrației de stat
nesusceptibile de îndeplinirea prin forța de constrângere a statului, dar care reprezintă o forma de
realizare a activității executive. Aceste acte politice au o "rezonanță proprie" deoarece emana de
la un organ al statului.
Funcția administrativă reprezintă funcția prin care statul intra în contact direct cu
particularii, cărora le prestează servicii, atât prin acte juridice, cât și prin acte materiale. În ceea
ce privește dreptul contemporan german, acțiunea administrativă reprezintă tot ceea ce face o
autoritate administrativă, de la pavatul unei străzi, până la hotărârile de Guvern. Esența
fenomenului administrativ statal este dată de esența valorilor pe care le are de înfaptuit,
realizarea acestora presupunând pe lângă acte juridice și operațiuni, și fapte ce nu au un astfel de
caracter.
Organele administrației de stat își concretizează activitatea în forme producătoare de
efecte juridice proprii în sensul că modifică ceva în situația juridică a unor subiecte de drept - sau
în forme care nu sunt concepute și realizate cu acest scop.
Faptul administrativ, ca mijloc de realizare a competenței presupune efectuarea de către
funcționarii publici a unor anumite operațiuni: planificări, multiplicări, corectări de înscrisuri,
dactilografieri, traduceri, inventarieri, redactări de note, documentari și altele.
17
Santai I., Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, vol. II, Ed. Risoprint Cluj- Napoca, 2003, p.275.
18
Iovanaș Ilie, Dreptul administrativ si elemente ale stiintei administratiei, Editura Didactica și Pedagogica, București, 1977,
p.7.

15
 În cadrul formelor concrete de realizare a activităţii administraţiei publice, locul central îl
ocupă actele administrative. Actul administrativ sau actul de drept administrativ (cele două
noţiuni exprimă acelaşi conţinut) face parte din categoria formelor concrete de realizare a
activităţii administraţiei publice producătoare de efecte juridice. Când spunem că o formă
concretă de activitate dă naştere la efecte juridice, înţelegem că aceasta dă naştere, modifică sau
stinge raporturi juridice, în această categorie mai pot fi incluse şi contractele administrative.
Prin administrație publică trebuie sa înțelegem, doar acele activități realizate într-un
regim de drept public, regim care trebuie să fie dominant chiar dacă unele aspecte sunt reglate de
norme ale dreptului privat. Organele administrației publice trebuie să se manifeste ca persoane
de drept public în virtutea capacității de drept administrativ.
După regimul juridic aplicabil, diferențiem două categorii de forme concrete de activitate
ale organelor administrației publice:
a. forme carora li se aplica regimul administrativ de putere.
b. forme carora nu li se aplică regimul administrativ de putere.
Faptul administrativ presupune prima categorie de forme si cuprinde:
1. actul administrativ.
2. contractul administrativ.
3. operatiunea administrativa.
Cea de-a doua categorie de forme cuprinde:
1.      acte juridice efectuate de organele administrației publice în virtutea capacității
juridice civile.
2.      operațiunile tehnico-administrative .
3.      operațiunile direct productive.
În literatura juridică franceză sunt autori care consideră că activitatea administrativă
presupune doua forme, cea a deciziei (care echivaleaza cu actul juridic administrativ) și cea a
operațiunii19. Astfel, administrația face acte juridice care stabilesc anumite drepturi și obligații
pentru persoanele publice și particulare, efectuând și ansamblul operațiunilor, atât materiale cât
și intelectuale ce presupun satisfacerea intereselor generale. Actele juridice ale administrației, ca
toate actele juridice, sunt acte de voință destinate a introduce o schimbare în raporturile existente
sau pentru a modifica ordonantarea juridică. Operațiunile administrative multiple și multiforme,
fie preced și pregătesc deciziile (studii prealabile), fie asigură desfășurarea și o desăvârșesc. Cu
toată importanța practică a operațiunilor administrative, rolul lor juridic rămâne secundar, ele pot
da naștere la obligații, dar și aceasta într-o manieră indirectă (de exemplu, în cazul unei pagube
19
Brezoianu D., Știința administrației, Universitatea București, 1991, p.98.

16
care dă naștere la un drept de reparație în favoarea victimei). Nu de puține ori operațiunile
administrative sunt executări materiale ale unor obligații preexistante.

1.4. Organizarea şi gestionare serviciilor publice de către autorităţile administraţiei publice

locale
Este unanim recunoscut faptul, că administraţia publică există pentru a satisface
necesităţile societăţii. Totuşi, interesele şi necesităţile membrilor societăţii nu au aceeaşi
întindere pe întreg teritoriul statului. Astfel, există necesităţi de ordin general ale întregii
societăţi, care pot fi satisfăcute de administraţia publică centrală, şi interese ale locuitorilor unei
unităţi administrativ-teritoriale, care nu pot fi satisfăcute decât de către administraţia publică
locală.
Afirmăm acest lucru dat fiind faptul că anume ea este cea mai aproape de cetăţeni, şi
astfel, cunoaşte cel mai bine necesităţile acestora. Acest punct de vedere e împărtăşit atât de
literatura autohtonă, cât şi cea străină de specialitate. De exemplu, potrivit opiniei lui Veith
Mehde, în timp ce administraţia publică centrală poartă responsabilitate pentru direcţiile de
dezvoltare ale naţiunii în ansamblu, administraţia publică locală e preocupată mai ales de
serviciile publice care îi afectează pe cetăţeni în viaţa lor cotidiană, indiferent dacă e vorba
întreţinerea drumurilor, sau oferirea serviciilor de agrement. Astfel, de la autorităţile locale, mult
mai mult decât de la cele centrale, se aşteaptă să asigure un sistem de activitate cât mai aproape
şi mai accesibil pentru cetăţenii din localitate”.
Poziţia doctrinei este completată în statul nostru şi cu anumite prevederi normative.
Organizarea serviciilor publice este o datorie a autorităţilor administraţiei publice locale. În acest
sens, art. 73 al Legii Republicii Moldova privind administraţia publică locală prevede:
„Serviciile publice se organizează de către consiliul local la propunerea primarului, în
domeniile de activitate descentralizate stabilite pentru unităţile administrativ-teritoriale de
nivelurile întâi şi al doilea, în limita mijloacelor financiare disponibile”20
Totuşi, considerăm că formularea se organizează în domeniile de activitate
descentralizate stabilite pentru unităţile administrativ-teritoriale de nivelurile întâi şi al doilea
(deci, în Legea nr.435 din 28.12.2006 privind descentralizarea administrativă, art. 4), nu este cea
mai potrivită, dat fiind faptul că serviciile publice ar trebui înfiinţate în unităţile administrativ-
teritoriale pornind de la necesitatea locală, pe care nu o pot cunoaşte cel mai bine decât

20
Legea Republicii Moldova privind administraţia publică locală, nr.436-XVI din 28.12.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 09.03.2007, nr.32-35/116

17
autorităţile locale, şi nu în conformitate cu o listă aprobată de autorităţile centrale ale statului –
lucru care generalizează necesităţile sociale din teritoriu, ignorând specificul local.
În acest sens, considerăm mai reuşită formularea propusă în art. 80 al Legii privind
administraţia publică locală nr.123 din 18.03.2003 (actualmente abrogată), care prevedea:
„Serviciile publice locale se organizează de către consiliul local, la propunerea primarului, în
79 principalele domenii de activitate, potrivit specificului şi necesităţilor locale, în limita
mijloacelor financiare de care dispune”.
Totodată, considerăm necesar de a menţiona afirmaţia autorilor Anton Parlagi şi Cristian
Iftimoaie: „Înfiinţarea serviciilor publice este atributul exclusiv al autorităţilor deliberative,
respectiv a consiliilor locale, iar organizarea şi funcţionarea lor constituie atributul
autorităţilor executive, adică a primarului”21.
Primarul este astfel cel care determină de care servicii publice are nevoie populaţia şi care
propune consiliului local să fie create serviciile publice respective. Desigur, că lista acestor
servicii primarul o propune în rezultatul chestionării populaţiei, hotărârilor adunărilor generale,
întâlnirilor cu populaţia, conlucrărilor cu consilierii din consiliul local, cu organizaţiile
neguvernamentale etc22. De asemenea, e nevoie de prioritizat înfiinţarea de servicii publice
pentru a reflecta mai bine cererea locală.
Pornind de la cadrul normativ existent, vom analiza rolul fiecărei autorităţi a
administraţiei publice locale în domeniul serviciilor publice. În acest sens, consiliul local are
următoarele competenţe:
− Decide darea în administrare, concesionarea, darea în arendă ori în locaţiune a
bunurilor domeniului public al satului (comunei), oraşului (municipiului), după caz, precum şi a
serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii;
− Decide asupra lucrărilor de proiectare, construcţie, întreţinere şi modernizare a
drumurilor, podurilor, precum şi a întregii infrastructuri economice, sociale şi de agrement de
interes local;
− Decide înfiinţarea instituţiilor publice de interes local, organizează serviciile publice de
gospodărie comunală, determină suportul financiar în cazul cheltuielilor bugetare;
− Decide, în condiţiile legii, asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale,
inclusiv din străinătate, pentru realizarea unor lucrări şi servicii de interes public;

21
Parlagi A. Iftimoaie C. Serviciile publice locale. Bucureşti: Economica, 2001, p.20
22
Novac N., Cerbu A. Modernizarea serviciilor publice prin aplicarea tehnologiilor informaţionale. În: Teoria şi practica
administrării publice. Materialele Conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice. Chişinău: Academia de Administrare Publică,
2014, p. 424-426

18
 − Aprobă, la propunerea primarului, organigrama şi statele serviciilor publice din
subordine, precum şi schema de salarizare a personalului acestora;
− Aprobă, în condiţiile legii, norme specifice şi tarife pentru instituţiile publice şi
serviciile publice de interes local din subordine;
− Contribuie la organizarea de activităţi culturale, artistice, sportive şi de agrement de
interes local; înfiinţează şi organizează târguri, pieţe, parcuri şi locuri de distracţie şi agrement,
baze sportive şi asigură buna funcţionare a acestora;
− Contribuie, în condiţiile legii, la asigurarea ordinii publice, adoptă decizii privind
activitatea pompierilor şi formaţiunilor de protecţie civilă de interes local, propune măsuri de
îmbunătăţire a activităţii acestora;
− Contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială, asigură protecţia
drepturilor copilului; decide punerea la evidenţă a persoanelor socialmente vulnerabile care au
nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor locative; înfiinţează şi asigură funcţionarea unor instituţii de
binefacere de interes local23.
Primarul, la rândul său, este responsabil de următoarele24:
− Propune consiliului local schema de organizare şi condiţiile de prestare a serviciilor
publice de gospodărie comunală, ia măsuri pentru buna funcţionare a serviciilor respective de
gospodărie comunală;
− Conduce, coordonează şi controlează activitatea serviciilor publice locale, asigură
funcţionarea serviciului stare civilă, a autorităţii tutelare, contribuie la realizarea măsurilor de
asistenţă socială şi ajutor social;
− Eliberează autorizaţiile şi licenţele prevăzute de lege;
− Asigură securitatea traficului rutier şi pietonal prin organizarea circulaţiei transportului,
prin întreţinerea drumurilor, podurilor şi instalarea semnelor rutiere în raza teritoriului
administrat.
Activitatea autorităţilor publice locale în organizarea serviciilor publice pentru
colectivitate trebuie să devină cu adevărat o activitate comună a consiliului local şi a primarului,
deoarece în urma colaborării autorităţii deliberative şi autorităţii executive are de câştigat
populaţia din sat, comună, oraş, municipiu.
În conformitate cu literatura de specialitate, fiecare comună trebuie să dispună de
următoarele servicii:

23
Art.14 din Legea Republicii Moldova privind administraţia publică locală, nr.436-XVI din 28.12.2006. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 09.03.2007, nr.32-35/116.
24
Globu N. Locul şi rolul administraţiei publice locale în organizarea şi funcţionarea serviciilor publice În: Administrarea
publică, revistă metodico-ştiinţifică, 2007, nr.1-2, p.192.

19
 • Stare civilă şi autoritate tutelară;
• Asistenţă socială;
• Amenajarea teritoriului şi salubritatea;
• Învăţământul;
• Instituţiile medicale;
• Întreţinerea drumurilor de importanţă locală25.
Am menţionat deja că înfiinţarea acestor servicii reprezintă responsabilitatea comună a
consiliului şi primarului. Referitor la desfiinţarea serviciilor publice este necesară respectarea
principiului actului contrar, potrivit căruia desfiinţarea este de competenţa aceleiaşi autorităţi
care a aprobat înfiinţarea,
Dacă serviciul public a fost creat prin hotărâre a consiliului local, atunci acelaşi consiliu
local poate dispune prin hotărâre contrară desfiinţarea; dacă serviciul public este de interes
naţional atunci aceeaşi autoritate publică centrală poate dispune desfiinţarea serviciului respectiv.
Acest drept de a desfiinţa un serviciu public nu este nelimitat: autorităţile administraţiei publice
locale nu pot desfiinţa un serviciu public dacă acesta este stipulat prin lege.
Pe de altă parte, în doctrina occidentală s-a admis, de pildă, dreptul administraţiei locale
de a desfiinţa un serviciu comercial atunci când servicii similare s-au înfiinţat pe plan local şi
asigurau nevoile colectivităţii respective26.
Fără îndoială, administraţia publică trebuie să fie principalul organizator sau prestator de
servicii publice locale. Totuşi, aceasta nu înseamnă că administraţia publică locală poate face
acest lucru la dorinţă, fără să ţină cont de anumite prescripţii, stipulate în lege sau în doctrină.
Astfel, literatura de specialitate a înaintat anumite obligaţii ale autorităţilor administraţiei
publice locale în domeniul organizării şi funcţionării serviciilor publice.
Potrivit principiilor şi regulilor de funcţionare a serviciilor publice enumerate,
administraţia are următoarele obligaţii:
• de a elabora strategia organizării şi dezvoltării serviciilor publice din unitatea
administrativ-teritorială în care funcţionează;
• de a asigura mijloacele tehnice, umane şi financiare necesare bunei funcţionări a
serviciilor publice;
• de a controla modul în care serviciile publice îşi îndeplinesc obligaţiile, fie direct în
cazul subordonării directe, fie indirect în cazul în care serviciul public a fost delegat altei
persoane juridice, prin intermediul contractului economic;

25
Mocanu V. Descentralizarea serviciilor publice: Concepte şi practici. Chişinău: Tish, 2001, p.24
26
Parlagi A. Iftimoaie C. Serviciile publice locale. Bucureşti: Economica, 2001, p.15.

20
 • de a elabora normele, regulamentele şi ordinele pentru toate serviciile publice,
indiferent de subordonarea acestora, şi de a le aplica unitar;
• de a fixa politica taxelor şi tarifelor pentru serviciile publice de sub autoritate locală în
aşa fel încât să asigure atât eficienţa activităţii, cât şi satisfacerea interesului public.
Potrivit autoarei Ana Vasile, responsabilitatea unei autorităţi publice naţionale sau locale,
în legătură cu un serviciu public, este aceea de a defini misiunile serviciului public, de a stabili în
ce condiţii trebuie prestat şi de a controla. În acest scop se intervine în două modalităţi: unele
măsuri au caracter de poliţie în sens larg (menţinerea ordinii publice), iar altele vizează protecţia
mediului înconjurător, igiena sau securitatea. A doua categorie de intervenţii priveşte organizarea
serviciilor publice27.
Acest lucru presupune sau prestarea lor nemijlocită de autorităţile administrative, sau
delegarea prestării sectorului privat. În ambele cazuri, prestatorul de servicii are obligaţia:
• de a respecta atât legislaţia în vigoare, cât şi normele sau regulamentele stabilite de
administraţie;
• de a respecta principiile şi regulile de funcţionare a serviciilor publice;
• de a gestiona în regim de eficienţă capacităţile de producţie, transport etc., pe care le are
în patrimoniu;
• de a răspunde prompt la reclamaţiile beneficiarilor şi de a remedia cât mai rapid
defecţiunile apărute;
• de a face informarea corectă şi sistematică a autorităţii administraţii publice locale;
• de a respecta întocmai clauzele contractuale în cazul prestatorilor de servicii care nu
sunt sub autoritatea consiliului local28.
În acelaşi sens se pronunţă şi autorul român Emanuel Albu, care menţionează: „Astfel, pe
de o parte, prin serviciu public se înţelege o structură organizatorică, un organism social şi, pe
de altă parte, prin serviciu public se înţelege activitatea cu caracter de prestaţie pe care o
realizează respectivul organism”. În alte cazuri, se pune în evidenţă conţinutul material al
serviciului public: „Un serviciu public este totalitatea mijloacelor (personale şi materiale), prin
care o persoană administrativă îşi îndeplineşte scopul său, ori o parte determinantă din acest
scop”.
În acest sens, un exemplu sugestiv este oferit de autorul român Emanuel Albu, care
menţionează: „Serviciul public este prestat fie de o autoritate a administraţiei publice în mod
direct (ex. serviciul de eliberare a actelor de identitate, care se prestează de autorităţi publice în

27
Vasile A. Prestarea serviciilor publice prin agenţi privaţi. Bucureşti: AllBeck, 2003, p.5
28
Parlagi A. Iftimoaie C. Serviciile publice locale. Bucureşti: Economica, 2001, p.20

21
exclusivitate) sau prin intermediul unei persoane juridice organizată de aceasta (ex. furnizarea
unor servicii – transport, asigurare cu apă - prin intermediul unor întreprinderi comunale sau
municipale), ori prin intermediul unor persoane juridice autorizate de autorităţile administrative
publice (ex. serviciul public de sănătate prestat şi de unităţi medicale particulare, serviciul public
şi de învăţământ prestat de unităţi particulare etc)29.
La rândul său, autorul Victor Mocanu efectuează o analiză detaliată a serviciilor publice,
în funcţie de obiectul de activitate. În acest sens, pot fi evidenţiate următoarele servicii:
1. Activităţi legate de învăţământ sunt realizate de autorităţile de specialitate, direcţiile
teritoriale de învăţământ, inspectoratele şcolare, precum şi de instituţiile de învăţământ
universitar, preuniversitar şi preşcolar.
2. Servicii de asistenţă socială şi higienă care sunt prestate de instituţii respective.
3. Activităţi în domeniul artelor şi culturii sunt realizate de Ministerul Culturii, teatre,
muzee, biblioteci.
4. Activităţi economice, care asigură securitatea economică a ţării sunt serviciile prestate
de Calea Ferată a Moldovei, Poşta Moldovei, etc30.

1.5. Cadrul general al Întreprinderii de Stat ”Poşta Moldovei”

Primele manifestări de transmitere a comunicărilor pe teritoriul Moldovei s-au produs
odată cu dezvoltarea economiei și vieţii spirituale la geto-daci. Pe măsura evoluţiei civilizaţiei
geto-dacice, constituindu-se statul unitar dacic condus de regele Burebista, stabilindu-se relaţii
comerciale și diplomatice cu seminţiile vecine, îndeosebi cu grecii și romanii, sistemul de
comunicaţie a cunoscut, treptat, un nivel de organizare mai avansat.
După cucerirea Daciei de către împăratul Traian, în urma acțiunilor militare întreprinse în
perioada 105-106 e. n., autorităţile romane includ noua provincie în reţeaua poştală a Imperiului
Roman, cunoscută sub denumirea de cursus publicus, pe care o menţin aici pînă în anul 271,
când administraţia romană s-a retras peste Dunăre.
Serviciul poştal în Moldova a luat naştere concomitent cu organizarea statală a
principatului, din necesitatea de a transmite poruncile voievozilor pînă în cele mai îndepartate
puncte ale tării. Curierii domnului se numeau olaci sau olăcari. Cailor de poştă li se spunea cai
de olac, iar căruţelor de poştă-olace.
Responsabil de corespondenţa purtată de domn era logofătul al treilea, care mai târziu în
sec. XVI va fi înlocuit de marele postelnic, acesta trebuia sa fie cărturar, scriitor bun și vorbitor

29
Albu E. Administraţia ministerială în România Bucureşti: ALL BECK, 2004. p.30-32
30
Mocanu V. Descentralizarea serviciilor publice: Concepte şi practici. Chişinău: Tish, 2001. p.71

22
"totdeauna lânga domn". O intensă corespondentă cu străinătatea a întretinut Ştefan cel Mare și
Sfînt (1457-1504).
Cuvîntul menzil, intrat în circuitul limbii române, provine din limba turcă, semnificând
locul unde se schimbau caii de poştă sau de menzil, adică staţie de poştă. Aceste releuri de poştă,
conduse de un căpitan de menzil, au luat fiintă în Moldova în prima jum. a sec.XVII-lea.
Curierii trimişi cu misiuni în cadrul tării se numeau lipcani, iar cei care plecau în
străinătate-călărasi. Impozitul pentru poştă ce apăsa greu populaţia ţării l-a determinat pe
Constantin Mavrocordat (1741-1743) să realizeze reforma conform căreia cheltuielile necesare
pentru deplasarea curierilor sa fie suportate de stat. Spre sfârșitul sec. XVIII- începutul sec. XIX
menzilurile erau date în concesiune. Sarcina de a le întreţine şi-o asumau unii boieri de seamă,
care încheiau cu vistieria contract pe un termen de patru ani și jumătate.
Poşta în Basarabia şi în Moldova. Conform Tratatului de pace semnat în ziua de 16/28
mai 1812 la București, ce a pus capăt razboiului ruso-turc din anii 1806-1812, teritoriul
Moldovei situat între rîurile Prut și Nistru a fost anexat la Imperiul Rus, provincia fiind în curând
numită Basarabia. Boierului moldovean Scarlat Sturza, desemnat în funcţia de guvernator civil, i
s-a acordat dreptul să "instituie poştele". În Chișinău, centrul administrativ al provinciei,
expediţiei poştale i-au fost oferite doua case. În 1816, Departamentul II al guvernului local avea
angajaţi 245 de simiraşi și 32 de lipcani.
Transportarea corespondenţei expediate peste hotarele Basarabiei depindea de orarul
stabilit de Oficiul poştal de frontiera din Dubăsari. Plata pentru greutate, asigurare și ştafetă se
efectua în piaştri, conform regulamentului din 13 decembrie 1807, privind funcţionarea poştei în
Moldova.
În 1816, Expediţia poştală din Chișinau este transformată în Oficiu Poştal Regional,
condus de poştmeister. În corespundere cu prevederile Regulamentului organizării administrative
a Basarabiei, adoptat de împăratul Alexandru I la 29 aprilie 1818, la Chișinau urma să
funcționeze în continuare Oficiul Poştal Regional, iar în ţinuturi - expediţii poştale.
Prin memoriul său din 31 decembrie 1851, Cancelaria Comitetului pentru staţiile poştale
ale Basarabiei informa instituţia specială pentru prestaţii judeţene că în provincie sunt în total 50
de staţii de poştă, printre care: Balti, Tighina, Ismail, Leova, Reni.
În urma izbucnirii în toamna anului 1853 a războiului din Crimeia, autorităţile ruseşti au
luat unele măsuri de securitate pe teritoriul Basarabiei, îndepărtând de la frontieră o serie de
instituţii statale, inclusiv și cele poştale.
Ofciul poştal difuza de asemenea și un șir de ziare și reviste. Prima publicaţie periodică
din provincie se întitula Buletinul regiunii Basarabia, primul număr al căreia a apărut la 17 iulie

23
1854. Oficii poştale erau în toate centrele judeţene, fiecare avînd cîte un poştmaistru, un
adjunct şi cîţiva poştaşi.
Conform clauzelor tratatului de pace de la Paris din 30 martie 1856, care a pus capat
razboiului din Crimeia, Rusia a retrocedat Principatului Moldova o parte din sudul Basarabiei.
Acest teritoriu, împartit din punct de vedere administrativ în trei judete - Bolgrad, Cahul si
Ismail, timp de 22 de ani ( pîna la încheierea în ziua de 13 iulie 1878 a Tratatului de pace de la
Berlin)   a fost încadrat în sistemul postal al Moldovei, iar dupa actul de la 24 ianuarie 1859-în
cel al României.
În 1857 în urma propunerilor comisiei ce se ocupa de reformarea sistemului poştal în
Principatul Moldova, poştele se constituie definitiv ca institutie de stat, se înfiinţeaza noi oficii
poştale, se înmultesc cursele de diligente, se asigura personalului poştal salarii fixe si înaintări, se
stabilesc norme precise de lucru, se instituie tarife rationale, se introduc cutiile de scrisori si, în
fine, se introduc timbrele poştale.
Primele mărci poştale adezive moldovenești sunt numite convențional Cap de bour. 
Prima emisiune, constituită din 4 mărci cu valorile nominale de 27, 54, 81 și 108 parale a fost
pusă în circulaţie la 22 iulie 1858, pe desen fiind reprezentat cap de bour, cornul poştal, o stea cu
cinci colţuri, şi inscripţia PORTO SCRISORI cu caractere chirilice.
La 29 august 1864, Regele Alexandru Ioan Cuza aprobă comasarea serviciului poștal cu
cel telegrafic, iar prin ordonanţa din 3 decembrie 1865 promulgă prima lege de organizare
poştal-telegrafică. Dupa votarea de către Sfatul Ţarii, la 27 martie/9 aprilie 1918, a actului unirii
Basarabiei cu România, Ministerului Căilor de comunicaţie, Poştelor, Telegrafelor și
Telefoanelor i s-a schimbat denumirea în Directoratul Lucrărilor Publice.
Cu începere de la 10 mai 1918, legea de organizare poştală din România prin decret regal
a fost extinsă si în Basarabia. În conformitate cu legea privind organizarea administraţiei și
personalului poştelor, telegrafelor și telefoanelor din 20 aprilie 1927, teritoriul României a fost
divizat în 10 Direcţii regionale, una dintre care își avea resedinţa la Chişinău.
Curând în cadrul măsurilor de intensificare a rapidităţii de transportare a corespondenţei
la destinaţie, Direcţia Generală P.T.T. a realizat o actiune importantă, modificând metoda
manipulării corespondenţei depuse cu menţiunea expres. Corespondenţa recomandată cu
menţiunea expres trebuia să fie prezentată de expeditori cu putin timp înaintea plecării trenurilor,
pe cînd pentru corespondenta simpla cu aceeași mentiune oficiile postale au instalat cutii poştale.
Dupa anexarea Basarabiei la Uniunea Sovietica la 28 iunie 1940, Sistemul poştal al
provinciei, a fost subordonat Directiei Comisariatului Popular al Comunicaţiilor ale U.R.S.S. de
pe lînga Consiliul Comisarilor Poporului al R.S.S.M.

24
 Poşta în R.S.S. Moldovenească. După reocuparea Basarabiei, în 1944, de către trupele
sovietice, pe cea mai mare parte a teritoriului ei dezmembrat, numită R.S.S. Moldoveneasca, și-a
reluat activitatea Direcţia Împuternicitului Comisariatului Popular al Telecomunicaţiilor al
U.R.S.S. de pe lînga Consiliul Comisarilor Poporului al R.S.S.M.
La 28 august 1945, Scoala de meserii nr. 1 din Chișinau a fost dată în proprietate
Direcţiei Împuternicitului Comisariatului Popular al Telecomunicaţiilor, care a transformat-o în
şcoala profesională de telecomunicaţii, ea urmînd să instruiască un număr de 200 elevi. În Baza
decretului Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S.M. din 16 februarie 1955 a fost instituit
Ministerul Telecomunicaţiilor al R.S.S.M. care cuprindea în structura sa si Secţia Poştală.
Potrivit ordinului împuternicitului Ministerului Telecomunicaţiilor al U.R.S.S. de pe lîngă
Consiliul de Ministri al R.S.S.M. din 23 octombrie 1947, ca urmare a desfiinţarii judeţelor în
R.S.S.M., oficiile poştale judeţene au fost reorganizate în oficii poştale orăşănesti, iar în baza
decretului Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S.M. din 16 februarie 1955 a fost instituit
Ministerul Telecomunicaţiilor al R.S.S.M.
În conformitate cu dispoziţia din 8 iulie 1967 a Consiliului de Ministri al R.S.S.M.
ministrul telecomunicaţiilor al R.S.S.M. V. Rusu a emis la 22 iulie 1967 ordinul privind
organizarea în cadrul Ministerului Telecomunicaţiilor a Direcţiei comunicaţiilor Poştale,
Direcţiei Telecomunicaţiilor si Radiodifuziunii, Direcţiei de difuzare a presei "Soiuzpeciati" si
Direcţiei de planificare financiară. La 20 decembrie 1956 a fost dată în exploatare clădirea cu trei
nivele a Secţiei de transportare a corespondenţei pe calea ferată, situată în preajma gării
feroviare, a cărei construcţie demarase în aprilie 1952.
La sfîrsitul anilor 50 începutul anilor 60 ziarele republicane erau transportate cu avionul
în 12 centre raionale și 2 oficii poştale ( Basarabeasca si Tîrnova), în 21 de centrele raionale - cu
transportul auto si numai în 2 centre raionale (Călărasi si Ungheni) - cu trenul.
Unul din principalele mijloace de transport ale poştaşilor era bicicleta. Pe parcursul
anului 1960, bunaoara, lor le-au fost puse la dispoziţie 1700 de biciclete.
Spre sfârșitul anului 1959 Oficiul Poştal Telegrafic Chișinau a fost trecut în edificiul
casei Telecomunicaţiilor dat în exploatare a acestui an. Pentru instruirea viitorilor angajaţi în
sfera telecomunicaţiilor, în iunie 1971 a fost organizat Colegiul de Telecomunicaţii din Chisinău.
În perioada postbelica au fost depuse eforturi susţinute în vederea creării unei reţele
moderne de comunicaţii prin poştă. Desi a fost politizată, supusă principiilor socialismului, ca,
deopotrivă, întreaga societate sovietică, poşta R.S.S.M. a cunoscut pe parcurs o dezvoltare
notabilă.

25
 În urma mişcării de renaştere și eliberare naţională, declansată, în perioada 1988-1989, la
23 iunie1990 este adoptată declaraţia de suveranitate a Republicii Moldova, iar la 27 august 1991
Parlamentul proclamă independenţa republicii Moldova.
La 29 ianuarie 1993, Ministerul Informaticii, Informaţiilor si Telecomunicaţiilor al
Republicii Moldova emite un ordin, semnat de ministrul Ion Casian Cu privire la reorganizarea
întreprinderilor de informatică si telecomunicaţii în întreprinderi de stat Poşta Moldovei și
Moldtelecom, în care se mentionează : "În scopul sporirii eficacitatii serviciilor prestate în sfera
telecomunicaţii și poşta din republică și luând în considerare recomandaţiile și practica
organizaţiilor internaţionale referitor la structurile în domeniul vizat s-a decis efectuarea separării
patrimoniului comunicaţiilor poştale și difuzării poştei cu toate mijloacele tehnice, transportul,
cladirile, echipamentul auxiliar, destinate pentru efectuarea activităţii procesului de comunicaţii
poştale, de patrimoniul telecomunicaţiilor". Pe baza întreprinderilor reorganizate de informatică
si telecomunicaţii în cadrul Ministerului Informaticii, Informaţiei și Telecomunicaţiilor al R.M.,
cu începere de la 1 martie 1993, au fost create: Întreprinderea de Stat "Posta Moldovei" și
întreprinderea de telecomunicaţii Moldtelecom.
Anterior perioadei de instituire a Întreprinderii de Stat "Posta Moldovei", și anume de la
16 noiembrie 1992, Republica Moldova a devenit membru plenipotenţiar al Uniunii Poştale
Universale, formînd cu celelalte țări-membre un teritoriu poştal unic. În colaborare cu alte state,
Poşta Moldovei a aderat pe parcurs la un șir de organisme internaţionale de resort: Comunitatea
Regională în Comunicaţii (CRC), PostEurop (Asociaţia operatorilor poştali din Europa (de la 1
ianuarie 1997) și altele.
Principalele reguli și condiţii de administrare, dezvoltare și exploatare a serviciilor
poştale publice în Republica Moldova, drepturile și obligaţiile statului, persoanele fizice și
juridice în domeniul comunicaţiilor interumane și transportului bunurilor materiale sunt stabilite
prin Legea poştei, adoptată de parlamentul Republicii Moldova la 18 mai 1995. Conform acestei
legi, Întreprinderii de Stat "Poşta Moldovei" i-a fost atribuită calitatea de operator naţional cu
drept exclusiv de prestare a serviciilor poştale de baza, iar mijloacele de comunicaţii poştale
existente la data adoptării ei au fost declarate proprietate a statului.
Din februrie1996 printre serviciile prestate de Poşta Moldovei se înscrie și serviciul de
poşta rapidă EMS Moldova .
Poşta Moldovei desfaşoară de asemenea, o remarcabilă activitate filatelică. Din 1991,
cînd a fost pusă în circulaţie prima serie de mărci poştale consacrate primei aniversări de la
proclamarea suveranităţii Republicii Moldova si pînă în decembrie 1998 au fost emise 76 serii de
mărci poştale.

26
 La 23 iunie 2001, pentru prima dată în Moldova, a fost organizată Expozitia Filatelică
Internatională Republica Moldova-România “Aripi peste Prut”. O dată remarcabilă în acest
domeniu este și deschiderea magazinului filatelic în luna martie a anului 2004.
În scopul sporirii calitaţii Serviciului Poştei Rapide, în anul 2000 s-a implimentat reţeaua
internaţională TULIPS, un sistem de urmarire și evidenţă a trimiterilor EMS, care informează
clientela, în caz de necesitate, despre locul aflării trimiterii.
Î.S. «Poşta Moldovei» asigură prestarea serviciilor poştale universale la nivelul intregii
tări, actionând în direcţia lărgirii spectrului de servicii, ridicării competitivităţii și accesibilităţii
serviiciilor prestate. Utilizarea tehnologiilor informaţionale moderne asigură prestarea de către
Î.S. «Poşta Moldovei» a serviciilor noi, precum: poşta electronică și servicii Internet. 
Un pas important în aceasta direcţie este implementarea în luna mai anului   2005 a sistemului
automatizat «IFS-STEFI», elaborat de Uniunea Poştală Universală, care permite efectuarea
schimbului de mandate internaționale prin poşta electronică.
Din decembrie, 2004 este implimentat sistemul informaţional “Automatizarea locului de
muncă a operatorului poştal”, care asigură on-line regimul de activitate cu serverul central al
ÎS”Poşta Moldovei”.
Î.S.”Poşta Moldovei”, întru extinderea relaţiilor sale de colaborare și participarea în
dezvoltarea activităţilor telematice in cadrul Uniunii Poştale Universale, în ianuarie 2007, a
aderat în calitate de membru la Cooperativa Telematics. Pentru ca o afacere să fie de succes,
trebuie sa posede capacitatea de a se adapta și de a inova, venind în permanenţă în întîmpinarea
așteptărilor publicului-ţintă. Orice întreprindere are nevoie de oameni, dar o afacere de succes
are nevoie de mai mult de angajaţi calificaţi. Administraţia Î.S. „Poşta Moldovei” a făcut un pas
important pentru asigurarea ramurei cu cadre calificate, inaugurând în primăvara anului 2007
un Centru de Instruire pentru deservirea lucrătorilor întreprinderii.
Obiectivul de bază în activitatea Centrului de Instruire fiind dezvoltarea calificării
profesionale a angajaţilor din domeniul poştal, din toate raioanele ţării, oferindu-le sansa de a se
familiariza cu ultimele noutăţi în domeniul dat. Acest lucru va da mai multe posibilităţi, va
instrui mai multe cadre poştale profesioniste.
La adoptarea Codului vamal al Republicii Moldova (CV RM), legiuitorul nu a inclus
noţiunea de „trimitere poştală” în lista noţiunilor principale utilizate la înfăptuirea activităţii
vamale pe teritoriul vamal al statului, în aspectul în care se întâlneşte în practica activităţii
vamale naţionale, dar şi în practica vamală internaţională. Legiuitorul nu a formulat nici noţiunea
de „poştă internaţională”, deşi acest termen se întâlneşte, practic, pe teritoriul oricărui stat din
lume. Numai în ultimele modificări la CV RM, legiuitorul relatează noţiunea de „livrare mică”,

27
precum că aceasta urmează a fi recunoscută ca trimitere poştală sau prin curierat rapid, care
conţine cel mult trei unităţi sau are o greutate brută de cel mult 2 kg31.
În opinia noastră, noţiunea de livrare mică este formulată îngust, incorect, nu cuprinde
termenii şi noţiunile care se aplică la expedierea de pe teritoriul vamal al statului a trimiterilor
poştale internaţionale, fie la introducerea acestora în ţară, parvenite din orice ţară din străinătate.
Lipsa noţiunilor de trimitere poştală; poştă internaţională; servicii poştale; poştă rapidă, care sunt
utilizate zilnic de funcţionarii poştei internaţionale din Republica Moldova, de funcţionarii
vamali care verifică conţinutul trimiterilor poştale internaţionale aflate pe intrare, ieşire din ţară,
inclusiv a acelor care se află în tranzitul vamal internaţional, complică înţelegerea sensului,
conţinutului, destinaţiei propriu-zise a trimiterilor poştale internaţionale, fapt care ne impune a
ne adresa şi a solicita sursele lingvistice şi cele enciclopedice de specialitate. Astfel, Dicţionarul
explicativ al limbii române relatează că prin noţiunea de poştă urmează a fi subînţeles:
1. instituţia publică care asigură primirea transportului şi distribuirea scrisorilor, a
telegramelor, a mandatelor poştale şi a coletelor; local în care se află această instituţie;
2. corespondenţa primită, expediată sau distribuită în aceeaşi zi sau într-o perioadă dată.
Sursa lingvistică naţională a Republicii Moldova denotă că noţiunea de poştă urmează a
fi înţeleasă în mai multe feluri, şi anume:
1. instituţie care se ocupă cu transportarea şi distribuirea corespondenţei, mandatelor,
telegramelor, coletelor, presei publice;
2. clădirea unde se află această instituţie;
3. totalitatea corespondenţei şi a publicaţiilor periodice primite, expediate sau distribuite
într-o perioadă de timp32.
Un alt sens al noţiunii de poştă îl găsim în aceeaşi sursă lingvistică. Astfel, prin poştă
urmează a mai fi înţeles:
1. cal de poştă, cal de schimb la o diligenţă; a ajunge (sau a fi) cal de poştă – a fi trimis
cu diferite treburi în toate părţile;
2. han unde făceau popas drumeţii care se foloseau de acest mijloc de transport;
3. distanţa între două popasuri a poştalionului, egală cu 22 km (folosită ca măsură de
lungime)33.

31
Art.1 Cod vamal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.1149-XIV din 20.07.2000, în vigoare din 23.12.2000. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.160-162/1201 din 23.12.2000, modificat şi completat prin Legea nr.71 din
12.04.2015, în vigoare din 01.05.2015.
32
Dicţionarul explicativ al limbii române. Bucureşti: Univers Enciclopedic, 1998, p.830.
33
Дикционарул експликатив ал лимбий молдовенешть. Кишинэу: Редакция Принчипалэ а Енчиклопедией Советиче
Молдовенешть, 1985, p.225.

28
 O altă sursă lingvistică denotă că prin noţiunea de poştă urmează a fi subînţeleasă
instituţia pentru expedierea scrisorilor, încărcăturilor uşoare, a mijloacelor băneşti şi altele. La
fel, în noţiunea de poştă este inclusă şi clădirea unde se află această instituţie. Ţinem să
accentuăm că, conform aceleiaşi surse, noţiunea de poştă era considerată încă din perioada antică
instituţia care se ocupă în acelaşi timp cu transportarea regulată a pasagerilor în echipajele trase
de cai34.
Sursele enciclopedice relevă că prin noţiunea de poştă urmează a fi înţeles:
1. proprietatea de telecomunicaţii;
2. denumirea uzuală a instituţiilor care se ocupă cu transportarea şi distribuirea
corespondenţei, coletelor, mandatelor poştale şi a publicaţiilor periodice;
3. unitate de măsură a distanţei în Moldova medievală, egală cu 22,3 km.
Sursele enciclopedice, altele decât cele naţionale, denotă că prin noţiunea de poştă
urmează a fi înţeles:
1. unul din felurile de comunicaţie;
2. instituţiile şi oficiile poştale, la fel şi corespondenţa poştală expediată în aceste
instituţii (presa periodică, scrisorile, coletele, transferurile băneşti). Aceeaşi sursă enciclopedică
indică că cuvântul poştă provine de la cuvântul polonez poczta, ceea ce înseamnă comunicare
poştală.
Din sursele sus-indicate, putem concluziona că noţiunea de poştă urmează a fi înţeleasă
în două sensuri. În primul rând, este vorba de instituţia, clădirea, încăperea unde se află
scrisorile, telegramele, coletele, pachetele care urmează a fi expediate corespondenţilor sau care
urmează a fi repartizate în localităţile în cauză, pentru a ajunge la destinatari. În al doilea sens,
prin noţiunea de poştă urmează a fi înţeleasă corespondenţa, adică scrisorile, telegramele,
coletele, pachetele care urmează a fi expediate la destinatari.
Analizând aceşti termeni vizavi de noţiunea de poştă indicată în sursele lingvistice şi
enciclopedice, putem concluziona că aceasta, deşi are, practic, în toate sursele citate două sensuri
de bază, care, la rândul lor, se ramifică în mai multe sensuri, nu corespunde pe deplin acţiunilor
obiective şi conţinutului care i se atribuie în timpul de faţă ca instituţie, precum şi ca conţinut.
În susţinerea opiniei noastre, aducem următoarele argumente:
– Noţiunea de poştă ca instituţie se referă la acele clădiri, localuri, încăperi în care se află
mijloacele de comunicare între localităţi (liniile de comunicare interurbane, iar în unele cazuri şi
cele internaţionale, aparatele de telegraf), şi care au o adresă juridică fixă, semnificată prin cod
special.
34
Ожегов С.И. Словарь русского языка. Москва: Мир и образование, 2003, с.741.

29
 – În aceste localuri, încăperi se păstrează corespondenţa, adică scrisori, timbre poştale
speciale, ziare, reviste, colete, pachete, banderole, care sunt primite de la persoane fizice sau
juridice, de la expeditorii care se află sau au viză de reşedinţă în altă localitate, aflată atât pe
teritoriul statului naţional, cât şi în afara acestuia.
– Poşta ca instituţie are loc concret de dislocare, adresă concretă, cod poştal special de
corespondenţă, ştampila sa specială, indexul său special, deci este o persoană juridică.
– Poşta ca instituţie este un organ public al statului care îşi exercită funcţiile sale concrete
de prestare a serviciilor din numele statului strict în folosul unei localităţi concrete.
– În cadrul poştei ca instituţie, îşi exercită funcţiile sale de serviciu persoane fizice cu
funcţii speciale, care se conduc în cadrul prestării serviciilor de către acestea, de legi organice
speciale naţionale, dar şi de acte internaţionale, şi care sunt consideraţi şi recunoscuţi ca
funcţionari publici.
Analiza juridică a noţiunilor sus-relatate, inclusiv a practicii activităţii instituţiilor poştale
statale, ne permite a concluziona că în calitate de poştă urmează a fi înţeles: instituţii statale
plasate în încăperi, localuri, birouri, care oferă prestarea serviciilor în numele statului pe
problemele comunicării subiecţilor, persoanelor fizice şi juridice, una dintre care se află în
localitatea în cauză, iar alta se află în altă localitate rurală sau urbană, aflată atât pe teritoriul
statului naţional, cât şi în afara hotarelor statului, inclusiv primirea corespondenţei exprimate în
scrisori, telegrame, reviste, colete, pachete, mandate poştale şi telegrafice, pentru a fi expediate
la adresa destinatarului care are locul de reşedinţă atât pe teritoriul naţional al statului, cât şi în
afara acestuia (n.a.).
Ca obiect al relaţiilor de drept ce apar între poştă ca instituţie statală şi ca gen de
activitate practicat de poştă ca instituţie statală, parvin relaţiile juridice ale cetăţenilor şi
persoanelor juridice, exprimate în dorinţa acestora de a comunica prin intermediul scrisorilor,
telegramelor, de a expedia colete, banderole, pachete pe adresa persoanelor aflate în alte
localităţi atât ale statului naţional, cât şi din afara acestuia.

1.6. Structura Organizatorică Î.S. „Poşta Moldovei”

Managementul Î.S. „Poşta Moldovei” este asigurat de către Consiliul de Administraţie şi
Directorul general. Fondatorul Î.S. „Poşta Moldovei” este Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi
Comunicaţiilor. Organizarea structurală este efectuată pe verticală, la nivel de top management
prin intermediul a 3 directori general adjuncţi şi şefii de subdiviziuni din cadrul aparatului
central, iar la nivel executiv prin intermediul şefilor de filiale.

30
 În ceea ce priveşte stractura organizatorică la Filiala Întreprinderii de Stat „Poşta
Moldovei" este următoarea conducerea Filialei este asigurată de director, structura funcţională:
- serviciul resurse umane şi juridice;
- biroul protecţia muncii, tehnica securităţii şi aparărea civilă;
- serviciul economie, normare, salarizare;
- contabilitate;
- serviciul marketing şi servicii noi;
- secţia auto şi asistenţa tehnică;
- grupul administrativ de aprovizionare;
- structura operativă:
- serviciul exploatare, abonare şi control operaţional;
- casa principală;
- oficii poştale;
Subunităţile din structura Filialei îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu
regulamentele de organizare şi funcţionare aprobate de către directorul Filialei.
Structura dată a suferit anumite modificări în 2004 avînd loc о divizare între îndeplinirea
ordinului Ministeralui Transporturilor şi Comunicaţiilor nr 3 din 12.01.2004 privitor la crearea
Filialei Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei" şi „Centrul Prelucrare Transportare Poştă" în
scopul sporirii eficacităţii prestării serviciilor poştale, dezvoltării complexe a subdiviziunilor din
ramura counicaţiilor poştale. Actuala organigramă este redată mai jos.

31
 Prin urmare în urma acestei divizări au aparut modificări în cadrul direcţiilor şi secţiilor
unele fiind lichidate definitiv, iar altele fiind comasate.
Reducerea de personal, poate fi definită ca reducerea intenţionată a dimensiunii forţei de
muncă, avînd ca obiectiv îmbunătăţirea eficacităţii sau eficienţei organizaţional. Reducerea poate
fi realizată în multe feluri. Deşi eliberările din post sunt obişnuite, unele organizaţii pun accent
pe îngheţarea angajărilor şi ieşirile naturale. În practică, reducerea de personal este adesea
însoţită de reducerea complexităţii verticale sau orizontale. Pe verticală sunt îndepartate nivelul
managerial pentru a face organizaţia mai plată. Aşa ceva are sens cînd tehnologia informaţională
le dă posibilitatea managerilor rămaşi să monitorizeze mai eficient performanţele subordonaţilor
lor. Pe orizontală funcţiunile pot fi combinate sau îndepărtate cu totul, fiind îndeplinite prin
contract de către о altă firmă.
Structura organizatorică a unei unităţi economice este reprezentată simplu şi operativ prin
intermediul organigramei. Aceasta este definită sintetic ca reprezentarea grafică a structurii
organizatorice. Utilitatea ei este dublă: în primul rînd, constituie un mijloc rapid de informare a
celor înteresaţi privind organizarea structurală a unităţii economice; în al doilea rînd constituie,

32
un mijloc de studiu pentru specialiştii în organizare şi un punct de plecare pentru perfecţionarea
structurii existente, ea reflectînd de fapt concepţia de organizare existentă în întreprindere.
Un rol important în elaborarea structurii organizatorice îl are determinarea corectă a ariei
de control. Această noţiune se referă la dimensiunea sectorului în care un manager îşi poate
exercita în mod eficient atribuţiile. Aria de control pune în evidenţă mărimea ponderii ierarhice,
element de bază, a structurii organizatorice, prin prisma raporturilor ce se stabilesc între
conducatori şi subordonaţi. Determinării dimensiunii ariei de control asigură stabilirea unui
raport raţional între persoanele cu funcţie de conducere şi cele cu funcţii de execuţie. Acest
raport mai este cunoscut şi sub numele de coeficient de încadrare.
Dimensiunea ariei de control, de regulă, create pe măsura ce se coboară scara ierarhică
datorită tendinţei de simplificare a sarcinilor la nivelul eşalonului mediu, dar mai ales la nivelul
eşalonului superior de conducere, aria de control se restrînge datorită:
• creşterii varietăţii şi complexităţii problemelor ce cad în competenţa
nanagerilor;
• limitării volumului de probleme şi sarcini ce pot fi rezolvate eficient de către un
manager;
• necesităţii efectuării unui control continuu, operativ, eliberat de elemente
democratice.
Rezultă că marimea ariei de control este invers proporţională cu numarul de niveluri
ierarhice. Dispoziţii generate.
Directorul Centrului de Poşta Chişinău - este numit şi eliberat din funcţie de către
directorul general al Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei.
Întru realizarea obiectului de activitate directorul Centrului de Poştă exercită următoarele
atribuţii:
1. Asigură conducerea curentă a unităţii, îndeplinirea sarcinilor stabilite de ÎS „Poşta
Moldovei" regulamentelor legislative ale ţării şi UPU;
2. Îndeplineşte toate sarcinile ce le revin şi ia toate măsurile necesare în scopul ridicării
continuă a eficienţei economice;
3. Asigură integritatea patrimoniului şi recuperarea pagubelor cauzate unităţii;
4. Urmăreşte şi asigură aplicarea cu stricteţe a măsurilor privind păstrarea secretului,
trimiterilor poştale;
5. Dispune efectuarea controlului planificat şi inopinat a valorilor materiale şi
băneşti şi în locurile de păstrare şi depozitare;
6. Urmăreşte şi analizează modul de soluţionare a reclamaţiilor, cererilor şi sesizărilor

33
parvenite;
7. Ia măsuri pentru îndeplinirea programului de lucru, sporirea productivităţii muncii şi
asigură coeficientul normativ al calităţii;
8. Organizează şi urmăreşte activitatea compartimentului marketing şi servicii noi;
9. Organizează şcolarizarea şi perfecţionarea salariaţilor prin cursuri de ridicare a
calificării;
10. Înaintează propuneri privind normele de consum şi asigură aprovizionarea ritmică cu
materie primă şi rechizite necesare în procesul de producţie, ia măsuri pentru folosirea raţională a
acestora;
11. Alege modul de aprovizionare cu mărfuri a subunităţilor;
12. Semnează contracte cu agenţi economici în limitele stabilite de Î.S. „Poşta
Moldovei";
13. Angajează şi eliberează din funcţie salariaţii Întreprinderii conform legislaţiei
muncii în vigoare a Regulamentului Poştal.
Directorul răspunde de:
1. Executarea sarcinilor stabilite de Regulamentul Poştal;
2. Desfaşurarea normală a activităţii Centrului de Poştă Chişinău;
3. Păstrarea integrităţii patrimoniului întreprinderii şi utilizarea lui raţională în scopul
activităţii eficiente a filialei;
4. Asigurarea mijloacelor de transport pe trasele subordonate;
5. Disciplina financiară şi bancară a filialei, gestionarea bunurilor materiale, evidenţa
strictă şi paza armamentului şi cartuşelor;
6. Păstrarea integrităţii documentelor, elaborate pe parcursul activităţii CP.
În absenţa directorului Centrului de Poşta Chişinău funcţiile sunt puse în sarcina altuia
din directorii direcţiilor Centrului de Poştă.
Serviciul resurse umane şi juridice. Principii generale, şeful S.P.J. se subordonează
nemijlocit directorului întreprinderii şi:
1.1 Conduce lucru vizînd asigurarea întreprinderii cu cadre de muncitori şi specialişti de
profesiile, specialitaţile şi calificarea în corespundere cu profilul şi cerinţele întreprinderii;
1.2 În funcţie de şef al S.P.J. se numesc persoane cu studii superioare şi stagiu de muncă
la organizarea gestiunii cadrelor în funcţii tehnico-inginereşti şi de conducere nu mai puţin de 5
ani.
Obligaţiunile de funcţie:
2.1 Primeşte lucrătorii pe probleme de angajare, transfer, eliberare;

34
 2.2 Asigură primirea şi repartizarea tinerilor specialişti şi muncitorilor tineri în
corespundere cu profesia şi specialitatea căpătată în instituţiile de învăţămînt;
2.3 Asigură perfectarea documentelor necesare pentru stabilirea pensiei, salariaţilor
întreprinderii şi familiilor lor;
2.4 Studiază şi generalizează rezultatele lucrului cu cadrele, analizează cauzele
fluctuaţiei, absenţelor nemotivate şi al altor încălcări a disciplinei de muncă, face propuneri
menite să” Măture “lacunele depistate;
2.5 Asigură întocmirea dărilor de seamă cu privire la numărul scriptic şi mediu al
salariaţilor precum rapoarte vizînd evidenţa personalului şi lucrul cu cadrele;
Drepturile:
3.1 Să înainteze propuneri referitor la îmbunătăţirea lucrului legat de îndeplinirea
obligaţiunilor prevăzute în instractiunile de funcţie.
3.2 Să raporteze conducerii întreprinderii privitor la lacunele depistate în limita
competenţei sale.
Responsabilităţi:
4.1. Pentru exercitarea calitativă şi oportună a obligaţiunilor;
4.2. Pentru nedivulgarea datelor de evidenţă a salariaţilor din dosarele personale şi
alte documente, aflate la dispoziţia S.P.J.
Contabilitate
Contabilul şef se subordonează nemijlocit directorului CP Chişinău şi:
1.1. Efectuează organizarea evidenţei contabile a activităţii economico-
financiare la întreprindere şi controlul asupra utilizării raţionale a materialelor, resurselor
financiare şi de muncă.
1.2. Organizează evidenţa mijloacelor băneşti, a mijloacelor fixe şi circulante,
reflectate în conturile contabile a operaţiilor legate de circulaţia lor;
1.3. Efectuează controlul respectării regulilor stabilite de petrecere a
inventarierii resurselor băneşti, bunurilor materiale, fondurilor fixe;
1.4. Asigură circularea, corectă şi transferarea la timp a plăţilor impozitelor în bugetul
de stat, cotizaţiilor pentru asigurarea socială şi medicală a mijloacelor pentru finanţarea
investiţiilor capitale;
1.5. Zilnic efectuează controlul asupra mijloacelor băneşti de la conturile de decontare
efectuează transferurile necesare, verifică întrările mijloacelor băneşti;
1.6. Întocmirea şi prezentarea în termenii stabiliţi a declaraţiei pe TVA şi a declaraţiei
pe impozitul pe venit reţinut de la sursa de plată.

35
 Instrucţiunea de funcţie a contabilului şef
Principii generale:
1.1 Contabilul şef se subordonează nemijlocit directorului CP Chişinău.
1.2 Contabilul şef se conduce în lucru de Regulamentul serviciului contabilitate şi
prezintă instrucţiunea de funcţie.
Obligaţiuni de funcţie:
2.1 Efectuează organizarea evidenţei contabile a activităţii economico-financiare la
întreprindere şi controlul asupra utilizării raţionale a materialelor, resurselor financiare şi de
muncă;
2.2 Organizează evidenţa mijloacelor băneşti, a mijloacelor fixe şi circulante, reflectate
în conturile contabile a operaţiilor legate de circulaţia lor;
2.3 Înfăptuieşte controlul asupra respectării regulelor de oformare a documentelor
contabile primare, calculelor şi obligaţiunilor de plată;
2.4 Participă la efectuarea analizei economico-financiare a activităţii întreprinderii
(conform datelor evidenţei contabile) în scopul depistării unor rezerve, înlăturării pierderilor şi
cheltuielilor neproductive;
2.5 Ia măsuri de preîntîmpinare a utilizării nelegitime a mijloacelor băneşti a
încălcărilor legislaţiei economico-financiare;
2.6 Asigură calcularea corectă şi transferarea la timp a plăţilor impozitelor în bugetul
de stat, cotizaţiilor pentru asigurarea socială şi medicală a mijloacelor pentru finanţarea
investiţiilor capitale;
2.7 Efectuează controlul respectării regulilor stabilite de petrecere a inventarierii
resurselor băneşti, bunurilor materiale, fondurilor fixe;
2.8 Zilnic efectuează controlul asupra mijloacelor băneşti de la conturile de decontare,
efectuează transferurile necesare, verifică întrările de mijloace băneşti;
2.9 Întocmirea şi prezentarea în termenii stabiliţi a declaraţiei pe TVA şi a declaraţiei pe
impozitul pe venit reţinut de la sursa de plată;
2.10 Duce lucrul cu Casa Naţională de Asigurare socială în privinţa transferurilor
băneşti, efectuează verificările necesare;
Responsabilităţi:
3.1 Asigurarea îndeplinirii ordinelor organelor ierarhice superioare ce ţin de
competenţa contabilităţii;
3.2 Organizarea raţională a lucrului contabilităţii;
3.3 Efectuarea strictă a evidenţei contabile;

36
 3.4 Asigurarea corectitudinii datelor în dările de seama contabile şi prezentarea lor în
termenii stabiliţi;
3.5 Asigurarea controlului sistematic asupra mijloacelor băneşti, bunurilor materiale,
fondurilor fixe şi folosirea lor corectă;
Trebuie să cunoască:
4.1. Legea contabilităţii, planul de conturi, codul fiscal, codul civil;
4.2. Hotărârile, ordinele, deciziile, dispoziţiile organelor ierarhice superioare,
materialele metodice şi normative, directive referitor la organizarea evidenţei contabile şi să fie
la curent cu toate modificările publicate în „Monitorul Oficial";
4.3. Formele şi modul efectuării calculelor financiare;
4.4. Regulile de efectuare a decontărilor cu debitorii şi creditorii;
4.5. Regulile de efectuare a inventarierii;
4.6. Regulile de petrecere a controlului şi reviziei documentare;
4.7 Bazele legislaţiei muncii, regulile şi normele protecţiei muncii, tehnicii securităţii,
sanitaria de producţie şi securitatea antiincendiară;
Drepturile:
5.1 Coordonează numirea, eliberarea şi transferarea de la о funcţie la alta a
persoanelor ce poartă raspundere materială;
5.2 Examinează şi vizează contractele şi acordurile încheiate de întreprindere cu privire
la primirea şi eliberarea bunurilor materiale, acordarea serviciilor şi îndeplinirea unor lucrări;
5.3 Să raporteze conducerii întreprinderii despre lacunele depistate în limita
competenţei sale;
5.4 Să înainteze propuneri referitor la îmbunătăţirea lucrului legat de îndeplinirea
obligaţiunilor, prevăzute în prezenta instrucţiune de funcţie;
Instrucţiuni de funcţie a contabilului-şef adjunct
Principii generale:
1.1 Contabilul-şef adjunct se subordonează contabilului-şef.
Obligaţiuni de funcţie:
2.1 Controlează întocmirea corectă şi legitimă a documentelor cu privire la operaţiunile
de venituri şi cheltuieli. Asigură în termen stabilit controlul permanent şi calitativ al tuturor
documentelor, anexate pentru darea de seama;
2.2. Zilnic primeşte, verifică şi duce evidenţa contabilă a dărilor de seamă a Casieriei
principale a CPC;
2.3 Efectuează calcularea veniturilor şi cheltuielilor conform documentelor şi registrelor

37
întocmite;
2.4 Efectuează evidenţa facturilor pe TVA, din contul 226. Primeşte din calculator şi
verifică registrul cumpărărilor;
2.5 În lipsa contabilului-şef îndeplineşte funcţiile lui. Acordă ajutor practic contabililor
de rînd. Este responsabil de integritatea documentelor din contabilitate. Este responsabil de
integritatea documentelor din contabilitate, întocmirea lor, efectuîndu-se în corespundere cu
regulile stabilite de transmitere la arhivă.
Drepturile:
3.1 Dreptul de a raporta contabilului-şef despre toate neajunsurile constatate în
limitele competenţei atribuţiilor de funcţie.
3.2 Dreptul de a propune acţiuni concrete de perfecţionare a activităţii de muncă în
contabilitate.
Responsabilităţile:
4.1 Contabilul-şef adjunct este responsabil de calitatea şi îndeplinirea în termen
atribuţiilor de funcţie;
4.2 Contabilul-şef adjunct este responsabil de evidenţa contabilă corectă a operaţiilor
bancare şi de casă.
Trebuie să cunoască:
5.1 Legea contabilităţii nr.426 din 4.04.1999, standardele internaţionale de contabilitate,
planul de conturi a activităţii economico-financiare a întreprinderii, Codul fiscal;
5.2 Regulamentele, dispoziţiile, ordinile instanţelor superioare, metodici, normative şi
alte materiale de conducere pentru organizarea şi evidenţa contabilă, întocmirea sistemului dării
de seamă, formele şi metodele de evidenţă contabilă la întreprinderi, planul şi corespondenţa
conturilor;
Instrucţiunea de funcţie a contabilului coordonator a serviciului contabilitate. Principii
generale:
l.l Contabilul coordonator se subordonează contabilului şef.
Obligaţiuni de funcţie:
2.1 Asigură evidenţa contabilă a primirii şi realizării efectelor poştale, altor trimiteri
poştale, cupoanelor internaţionale ş.a.
2.2 Reflectă în evidenţa contabilă sumele încasate, conform contractelor cu privire la
prestarea serviciilor clientelei de recepţionare a plăţilor pentru energia electrică, арă, radio,
telefon, telegrame. Calculează veniturile întreprinderii de la prestarea acestor servicii, întocmeşte
facturile TVA, conturile de plată şi le expediază clienţilor în termenele stabilite.

38
 2.3 Efectuează controlul asupra corectitudinii completării documentelor băneşti,
transferurilor, facturilor de expediţie.
2.3 Efectuează controlul şi evidenţa contabilă asupra altor debitori şi creditori,
compensarea pagubelor de la trimiterile poştale.
2.4 Participă la inventarierea bunurilor materiale. Îndeplineşte şi alte indicaţii a
contabilului şef.
Responsabilităţi:
3.1 Contabilul este responsabil de indeplinirea la timp şi calitativ a atribuţiilor de funcţie,
prevăzute în prezenta instrucţiune de funcţie.
Drepturile:
4.1 Raportează contabilului şef despre toate neajunsurile depistate în limitele competenţei
atribuţiilor de funcţie.
4.2. Propune acţiuni concrete de perfecţionare a muncii ce ţine de Competenţa
atribuţiilor prevăzute de prezenta instracţiune de funcţie.
4.3 Să ceară de la gestionari persoanele cu răspundere materială prezentarea la timp şi
calitativ a dărilor de seamă, de a nu primi pentru evidenţă documente incorect îndeplinite ce
contravin legislaţiei în vigoare.
Trebuie să cunoască:
5.1. Standardele Naţionale de Contabilitate şi planul de conturi al activităţii economico-
financiare al întreprinderii, Codul Fiscal.
5.2. Regulile de evidenţă a timpului de lucru, calcularea salariilor, pensiilor şi
indemnizaţiilor personalului întreprinderii, procesul tehnologic la întreprindere.

II. BAZA NORMATIV JURIDICĂ A ORGANIZĂRII ȘI FUNCȚIONĂRII A

APL ȘI ÎS POȘTA MOLDOVEI
2.1. Cadrul evolutiv al activităţii autorităților publice

39
 În Republica Moldova, legislaţia necesară pentru organizarea și soluționarea problemelor
dar și cadrul normativ secundar pentru aplicarea legislaţiei sunt depășite de timp și nearmonizate
cu reglementările europene din domeniu. La fel, documentele de politici (strategiile) nu sunt
aplicate în totalitate, evaluate, actualizate și nu sunt făcute publice rapoarte de progres. În
prezent, sunt în vigoare următoarele acte legislative și normative:
Legea nr. 1515-XII din 16.06.1993 privind protecţia mediului înconjurător35. Legea
privind protecţia mediului înconjurător constituie cadrul juridic de bază pentru elaborarea actelor
normative speciale și instrucţiunilor în probleme aparte din domeniul protecţiei mediului, care au
drept obiectiv: asigurarea, pentru fiecare om, a dreptului la un mediu sănătos și estetic plăcut;
realizarea responsabilităţilor pentru protecţia mediului; obţinerea unui diapazon cât mai larg de
folosire a resurselor naturale fără a depăși limitele admisibile, evitându-se epuizarea și
degradarea lor, riscul pentru sănătatea oamenilor și alte consecinţe nedorite și imprevizibile;
protecţia solului și subsolului, a apelor și aerului de poluare chimică, fizică și biologică, de alte
acţiuni care dereglează echilibrul ecologic; păstrarea biodiversităţii și genofondului, integrităţii
sistemelor naturale, valorilor naţionale istorice și culturale; restabilirea ecosistemelor și
componentelor lor, afectate prin activitatea antropică sau calamităţi naturale.
Legea nr. 1102-XIII din 06.02.1997 cu privire la resursele naturale. Legea cu privire la
resursele naturale reglementează relaţiile din domeniul folosirii, protecţiei și reproducerii
resurselor naturale în scopul asigurării securităţii ecologice și dezvoltării durabile a ţării.
Legea serviciilor publice de gospodărie comunală, nr. 1402-XV din 24.10.2002. Legea
stabilește cadrul juridic unitar privind înfiinţarea și organizarea serviciilor publice de gospodărie
comunală în unităţile administrativ-teritoriale, inclusiv monitorizarea și controlul funcţionării lor.
Conform legii, serviciile publice de gospodărie comunală asigură furnizarea/prestarea
următoarelor servicii:
a) alimentarea cu apă;
b) alimentarea cu energie termică;
c) canalizarea și epurarea apelor uzate și pluviale;
d) salubrizarea, înverzirea localităţilor;
e) asigurarea cu transport public local;
f) administrarea fondului locativ public și privat.

35
Legea nr. 1515-XII din 16.06.1993 privind protecţia mediului înconjurător. În: Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 10/283 din
30.10.1993.

40
 Legea nr. 10-XVI din 03.02.2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice 36.
Legea reglementează organizarea supravegherii de stat a sănătăţii publice, stabilind cerinţe
generale de sănătate publică, drepturile și obligaţiile persoanelor fizice și juridice și modul de
organizare a sistemului de supraveghere de stat a sănătăţii publice.
Legea nr. 1540-XIII din 25.02.1998 privind plata pentru poluarea mediului 37. Legea are
drept obiective:
a) crearea unui sistem de activitate economică în care devine neconvenabilă cauzarea
oricărui prejudiciu mediului;
b) stimularea construcţiei și exploatării sistemelor de captare și neutralizare a poluanţilor,
implementarea de tehnologii nonpoluante, realizarea altor măsuri care ar micșora volumul
emisiilor (deversărilor) de poluanţi în mediu și formarea deșeurilor de producţie;
c) formarea fondurilor ecologice pentru finanţarea activităţii orientate spre ameliorarea
calităţii mediului.
Subiecţii legii sunt persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică
de organizare, și persoanele fizice, numite beneficiari de resurse naturale, care desfășoară
activitate economică generatoare de poluanţi. Obiectul legii îl constituie relaţiile care apar în
legătură cu emisiile (deversările) de poluanţi în mediu și depozitarea deșeurilor de producţie.
Legea nr. 435-XVI din 28.12.2006 privind descentralizarea administrativă 38. Legea
stabilește cadrul general de reglementare a descentralizării administrative pe baza principiilor de
repartizare a competenţelor între autorităţile publice. Actul legislativ stabilește principiile
descentralizării administrative, domeniile proprii de activitate a autorităţilor publice locale de
nivelul întîi și al doilea, modul de cooperare a autorităţilor locale, delegarea de competenţe,
regulile procesului de descentralizare administrativă, corelarea dintre transferul de competenţe și
transferul de resurse, descentralizarea financiară, cadrul instituţional al procesului de
descentralizare administrativă.
Legea nr. 436-XVI din 28.12.2006 privind administraţia publică locală39. Legea stabilește
și reglementează modul de organizare și funcţionare a autorităţilor administraţiei publice în
unităţile administrativ-teritoriale.
Legea nr. 982-XIV din 11.05.2000 privind accesul la informaţie. Legea reglementează:
36
Legea nr. 10-XVI din 03.02.2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice. În: Monitorul Oficial al R. Moldova nr.
67/183 din 03.04.2009.
37
Legea nr. 1540-XIII din 25.02.1998 privind plata pentru poluarea mediului. În: Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 54-55/378
din 18.06.1998.
38
Legea nr. 435-XVI din 28.12.2006 privind descentralizarea administrative. În: Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 29-31/91
din 02.03.2007.
39
Legea nr. 436-XVI din 28.12.2006 privind administraţia publică locală. În: Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 32-35/116 din
09.03.2007

41
 a) raporturile dintre furnizorul de informaţii și persoana fizică și/sau juridică în procesul
de asigurare și realizare a dreptului constituţional de acces la informaţie;
b) principiile, condiţiile, căile și modul de realizare a accesului la informaţiile oficiale,
aflate în posesia furnizorilor de informaţii;
c) drepturile solicitanţilor de informaţii;
d) obligaţiile furnizorilor de informaţii în procesul asigurării accesului la informaţiile
oficiale;
e) modalitatea apărării dreptului de acces la informaţie40.
Hotărîrea Guvernului nr. 1006 din 13.09.2004 pentru aprobarea Regulamentului cu
privire la concesionarea serviciilor publice de gospodărie comunală 41. Actul normativ aprobă
Regulamentul cu privire la concesionarea serviciilor publice de gospodărie comunală, care
stabilește cadrul juridic unitar privind etapele și condiţiile de îndeplinit în procedura de
concesionare a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare a altor servicii publice de
gospodărie comunală, indiferent de forma de proprietate a operatorului și forma organizatorică
de gestionare.

2.2. Acte legislative și normative care reglementează activitatea ÎS "Poșta Moldovei"

Principalul act juridic care se referă la edificarea societăţii informaţionale este Legea
supremă a ţării – Constituţia Republicii Moldova, în articolul 34 al căreia este stipulat persoanei
de a avea acces la orice informaţie de interes public. La moment, nu este aprobat nici un act
legislativ ce se referă în mod expres la edificarea societăţii informaţionale. Totodată pînă în
prezent au fost adoptate 14 legi organice şi ordinare ce reglementatează unele aspecte speciale
ale dezvoltării societăţii informaţionale, şi anume:
1. Legea poştei nr.463-XIII din 18.05.1995 reglementează principalele reguli şi condiţii
de administrare, dezvoltare şi exploatare a serviciilor poştale publice în Republica Moldova,
drepturile şi obligaţiile statului, persoanelor fizice şi juridice în domeniile comunicaţiilor
interumane şi transportului bunurilor materiale.
Un rol important în crearea pieței serviciilor la jucat la timpul său și Legea „Cu privire la
serviciile poștale” nr. 463-XIII din 18 mai 1995 (MO, 1995, nr.65-66, art.711), care a fost
modificată în 2016 nr.36 din 17 martie 2016 (MO, 2016, nr.114-122, art.225) 42. Starea și
40
Legea nr. 982-XIV din 11.05.2000 privind accesul la informaţie. În: Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 88-90/664 din
28.07.2000.
41
Hotărîrea Guvernului nr. 1006 din 13.09.2004 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la concesionarea serviciilor publice
de gospodărie comunală. În: Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 171-174/1183 din 17.09.2004.
42
Legea comunicațiilor poștale nr.36 din 17.03.2016, În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.114-122/225 din
29.04.2016.

42
caracterul dezvoltării serviciilor poștale au o influență directă asupra nivelului de satisfacere a
clienților în serviciile de comunicații, economia comunicațiilor și țării. Aceasta asigură
aproximativ o treime din veniturile din activitatea de bază a industriei comunicațiilor și
contribuie la crearea venitului și produsului intern brut al țării. În anul 2016, volumul total al
serviciilor poștale prestate a fost de aproximativ 390, 1 milioane lei, ceea ce a fost mai mult cu
11, 6 la sută în comparație cu anul precedent și a constituit 0, 3 la sută din PIB.
În literatura nu există nici o unitate în înțelegerea pieței. Astfel, E.Burduș 43 consideră că
piața "este legătura în care se realizează relația dintre producție și consum, se determină nevoile
societății și capacitățile producătorului și are loc o evaluare publică a eficienței producției".
Uneori piața este privită ca un set de tranzacții efectuate în scopul schimbului reciproc.
După cum scrie Voscolovichi N, "astfel de tranzacții au loc în fiecare zi, când, de
exemplu, se cumpără produse într-un magazin" 44. Cu toate acestea, reducerea pieței și cifra de
afaceri a mărfurilor simplifică esența pieței.
În conformitate cu alineatul 5 al articolului 40 din Codul fiscal al Republicii Moldova 45,
ca piață de mărfuri (lucrări, servicii) este recunoscută sfera de circulație a acestor mărfuri
(lucrări, servicii), este determinată pe baza unui posibil cumpărător (vânzător) și achiziționarea
efectivă, fără costuri suplimentare semnificative (pentru a realiza) aceste mărfuri (lucrări,
servicii) la cel mai apropiat teritoriul față de cumpărător (vânzătorul). Sub piața serviciilor
financiare se înțelege domeniul de aplicare al activităților instituțiilor financiare din țară, care se
determină în funcție de locul de prestare a serviciilor financiare pentru consumatori. După
părerea lui O.M. Oleinik, „piața este un set de norme juridice care stabilesc regimul juridic al
cifrei de afaceri sau domeniul de aplicare a anumitor tipuri de mărfuri de substituție, lucrări și
servicii, predeterminate atât de proprietățile acestor obiecte, precum și de statutul juridic de
producție și consum a subiectelor lor, luate în unitate în ceea ce privește timpul, parametrii
calitativi și teritoriali" 46.
După cum menționează T.Hill, "piața este un anumit sistem de relații sociale, iar acestea
din urmă fac obiectul oricărei ramuri de drept. Subiecții pieței sunt vânzători și cumpărători,
care, de regulă, apar pe piață simultan în ambele calități. În fine, obiectele de pe piață reprezintă
bunuri și bani". Cu o astfel de abordare în definirea pieței ca un sistem de relații sociale putem fi
43
BNS RM. Rezultatele anchetei structurale în întreprinderi, 2015. http ://www. statistica. md/public /files/ publicatii_electronice
(vizitat 08.02.2021)
44
Burduș E. Tratat de management. București: Editura Economica, 2005, p. 259- 264
45
Codul fiscal, nr.1163-Xiii din 24.04.1997, În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.62/522 din 18.09.1997,
republicat nr.102-103/814 din 23.08.2011.
46
Golovco V. Asigurarea performanței în managementul activității de antreprenoriat în sfera serviciilor conform scopurilor și
rezultatelor, Conferința științifică internațională ”Dezvoltarea economico-socială durabilă a euroregiunilor și a zonelor
transfrontaliere”, ICES ”Gheorghe Zane”, Iași, 2017, Ediția a XIII-a, p.154-161

43
de acord, cu singura diferență, că unul dintre subiecții pieței (cumpărător sau vânzător,
producător sau consumator, etc.) ar trebui să fie o persoană angajată în activitatea de
întreprinzător, care face obiectul antreprenoriatului.
După cum notează S.A. Parashchuk, "relațiile de vânzare sau achiziționare de bunuri,
apărute fără participarea antreprenorilor (de exemplu, numai între persoane care nu sunt
înregistrate ca antreprenori), nu ar trebui să fie privite ca o piață". Nouă ni se pare mai corect
punctul de vedere care există în literatură, potrivit căruia piața (economia de piață) ca obiect de
reglementare - este totalitatea relațiilor sociale reglementată de statul de drept, care sunt asociate
cu punerea în aplicare, pe baza concurenței de afaceri, în anumite domenii (sectoare) de
producție, vânzări sau achiziționarea de bunuri (lucrări, servicii) interschimbabile sau identice pe
teritoriul Moldovei sau în afara acesteia, și, cu toate acesta relațiile de acest tip apar între
persoanele, cel puțin aproximativ una dintre care face obiectul antreprenoriatului47.
Prin Legea privind comunicațiile poștale nr. 36 din 17 martie 2016, serviciul poștal, ca
unul dintre mijloacele de comunicare, este definit ca rețeaua care este o combinație de oficii
poștale și rute poștale a operatorilor poștali care furnizează recepția, prelucrarea, transportul (de
transfer), livrarea trimiterilor poștale, precum și punerea în aplicare a transferurilor poștale de
bani48.
Potrivit art. 21 din Legea privind comunicațiile poștale în Moldova există următoarele
tipuri de servicii poștale:
1. comunicare poștală de uz general, efectuată de întreprinderi unitare de stat, instituții de
comunicare poștală de stat, precum și de alți operatori de comunicații poștale;
2. comunicarea specială a organului executiv, responsabil cu gestionarea activităților de
comunicare;
3. comunicarea cu curier prin poștă a autorității executive în domeniul apărării.
Subiectul acestui studiu este reprezentat de relațiile care apar în domeniul comunicării
poștale de uz general.
După cum remarcă O.M. Oleinik49, piața, ar trebui privită ca unitatea celor trei
componente:
1) regulile de circulație, adică cerințele și procedurile în conformitate cu care se
realizează tranzacțiile, se desfășoară activitatea antreprenorială pe piață;
2) obiectele aflate în circulație;

47
ПаращукС.А. Рынок как объект правового регулирования//Законодательство. М., 2002, p.175
48
Legea comunicațiilor poștale nr.36 din 17.03.2016, În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.114-122/225 din
29.04.2016.
49
0лейник А.Н. Институциональная экономика - М.: Инфра - М., 2000.

44
 3) subiecții care operează pe piață, în scopul extragerii profiturilor și a satisfacerii
intereselor consumatorilor (entități economice, inclusiv monopolurile naturale).
Conținutul principiilor de bază ale unei economii de piață este dezvăluit de
K.Хаксервер50. Sunt distinse următoarele principii ale economiei de piață: principiul
permisibilității generale; principiul libertății activității economice; principiul unității spațiului
economic; principiul liberei circulații a bunurilor, a serviciilor și a resurselor financiare;
principiul recunoașterii și protejării diferitelor forme de proprietate; principiul inviolabilității
proprietății private; principiul libertății contractului; principiul susținerii concurenței; principiul
intimității.
Pe lângă principiile ale unei economii de piață, K.Хаксервер evidențiază principiile
generale ale economiei de piață și principiile generale de drept. Pentru principiile generale ale
economiei de piață autorul relatează: principiul statului de drept; principiul democrației;
principiul separării puterilor; principiul egalității în fața legii și a instanței; principiul economiei
sociale de piață. Categoria de principii are o semnificație teoretică și metodologică importantă
pentru caracteristicile pieței serviciilor poștale.
Formarea de bază în reglementarea relațiilor economice de pe piața serviciilor poștale
este un principiu constituțional consacrat la articolul 8 din Constituția Republicii Moldova51:
1) libertatea activității economice,
2) un singur spațiu economic,
3) libera circulație a mărfurilor, serviciilor și a resurselor financiare,
4) recunoașterea și protecția egală a diferitelor forme de proprietate,
5) sprijinul pentru concurență.
Pe lângă aceste principii, pot fi evidențiate principii speciale care exprimă esența
reglementării a pieței serviciilor poștale.
Astfel, în baza reglementării a pieței serviciilor poștale, este consacrat un principiu
constituțional precum asigurarea drepturilor tuturor pentru secretul comunicării.
În plus, în funcție de conținutul fiecărui principiu, putem distinge:
1. Sociale: a) accesibilitatea comunicării poștale pentru toți cetățenii și persoanele
juridice; b) în virtutea unui singur spațiu economic, furnizarea de servicii poștale la tarife egale
tuturor utilizatorilor; c) asigurarea accesului egal la serviciile poștale, indiferent de locația
geografică.

50
Хаксервер К. и др. Управление и организация в сфере услуг: теория и практика. - С_Пб: Питер, 2012
51
Constituția Republicii Moldova, din 29 iulie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.1 din 12.08.1994,
republicat nr.78/140 din 29.03.2016.

45
 2. De stat: a) asigurarea stabilității rețelei de comunicații poștale și a gestionării acesteia;
b) dezvoltarea unui mediu competitiv; c) compensarea costurilor justificate din punct de vedere
economic asociate furnizării de servicii poștale.
3. Principii care vizează protejarea drepturilor utilizatorilor: a) respectarea drepturilor
utilizatorilor; b) unitatea standardelor, cerințelor și normelor în domeniul comunicării poștale.
4. Principiul care vizează dezvoltarea antreprenoriatului în domeniul serviciilor poștale:
egalitatea drepturilor cetățenilor și persoanelor juridice de a participa la activitățile în domeniul
serviciilor poștale publice, precum și de a utiliza rezultatele acestei activități. Relațiile și
corelațiile complexe ale participanților de pe piața de comunicațiilor poștale fac necesară
structurarea acesteia.
Atât din punct de vedere practic, cât și din motive de exhaustivitate și de cercetare
științifică a conceptului de piață a serviciilor poștale, considerăm aceasta din urmă în
următoarelor aspecte. În primul rând, în ceea ce privește relația dintre consumatori și operatorul
de servicii poștale privind consumul de servicii poștale. Ca servicii poștale, se iau în considerare
activitățile de recepție, prelucrare, transport (transfer), livrare (înmânare) de trimiteri poștale,
precum și pentru punerea în aplicare a transferurilor poștale de bani. Aceste relații pot fi definite
ca piața de consum a serviciilor poștale. Astfel, de exemplu, în scopul extragerii profitului,
entitățile comerciale desfășoară activități profesionale în producția de bunuri, furnizarea de
servicii, executarea lucrărilor etc.
Ca urmare a finalizării ciclului de producție, se produc relații legate de vânzarea
bunurilor, livrarea lor, depozitarea etc. În procesul de desfășurare a activităților antreprenoriale,
subiecții intră într-o varietate de relații juridice în schimbul de bunuri și servicii. Pentru a realiza
rezultatele activităților pe piața relevantă, entitățile comerciale recurg adesea la servicii poștale,
pe care au dreptul să le exercite doar subiecții specifici ai pieței - operatorii de servicii poștale.
În al doilea rând, ca relațiile care apar între operatorul de servicii poștale și alte subiecte
economice în ceea ce privește producerea serviciilor poștale. Astfel, relațiile ce apar pe piața
serviciilor poștale între producătorii și consumatorii acestor servicii, se combină cu activitatea
subiecților care nu au o corelație directă, dar care contribuie la funcționarea pieței serviciilor
poștale, precum: întreprinderi de telecomunicații, întreprinderi de transport, bănci, edituri de
produse tipărite etc. Aceste relații formează piața de producție a serviciilor poștale. Serviciile
care apar atât pe piața de consum de comunicații poștale, cât și pe piața de producție intră în
sfera reglementării private, sunt, de asemenea, supuse unei anumite influențe de stat. Statul,
oferind agenților economici pe piața serviciilor poștale o libertate maximală (deși cu siguranță nu

46
nelimitată), care stimulează inițiativa și ingeniozitatea lor, realizează interesul public prin
expunerea activității operatorilor poștali, o reglementează și supraveghează52.
Astfel, statul ia măsurile necesare pentru a proteja participanții de abuzurile persoanelor
necinstite și, într-o oarecare măsură, protejează partea mai slabă, impune respectarea intereselor
publice. De exemplu, pentru a proteja interesele consumatorilor, certificarea comunicațiilor și
serviciilor este în mâinile și sub controlul statului. Acest set de relații sociale intră în sfera
dreptului public.
Atât primul cât și al doilea grup au în comun faptul, că acestea se realizează pe bază
comercială, și în condiții concurențiale cu unul sau mai mulți operatori de comunicații poștale. În
al treilea rând, un grup separat alocă relații pentru furnizarea de servicii poștale universale, altfel
cunoscute sub numele de servicii de poștă publică.
Serviciile de comunicare poștală publică sunt legate de sfera de activitate a subiecțiilor
monopolurilor naturale. Acestea includ serviciile de trimitere a corespondenței scrise (scrisori,
cărți poștale, colete). Acestea au un caracter unic, satisfac cele mai importante nevoi ale
populației, sunt tradiționale și indispensabile pentru anumite categorii de populație a
consumatorilor. Aceste relații se caracterizează prin faptul că acestea se desfășoară, spre
deosebire de primele două, în afara concurenței: sunt retrase de la influența mecanismelor
concurențiale bazate pe piață. Organizarea comunicației poștale, care furnizează servicii poștale
universale, este însoțită de dreptul exclusiv de a funcționa în afara concurenței. Putem spune că
instituirea regimului juridic al unui monopol natural în raport cu aceste servicii poștale este o
formă de reglementare de stat.
Scopul introducerii acestui regim legal este protejarea intereselor publice. Și în acest
scop, statul folosește formele juridice de influență precum determinarea prețurilor pentru aceste
servicii, standardizarea serviciilor, certificarea facilităților de comunicare. Prin urmare,
reglementarea prețurilor este mijlocul dominant.
În conformitate cu articolul 40 alineatul (4) din Codul fiscal al Republicii Moldova 53,
prețul de piață al bunurilor (muncă, servicii) este prețul format prin interacțiunea ofertei și a
cererii pe piață a unor produse identice (și, în absența lor - omogene). Nu este greu de observat
că conținutul conceptului este mai mult economic decât juridic. Din punct de vedere juridic, se
poate afirma că prețul de piață este prețul stabilit la încheierea contractelor prin liberul arbitru al
părților, dintre care cel puțin unul face obiectul antreprenoriatului. În domeniul comunicării
52
Golovco V. Piața serviciilor poștale, structura și rolul în sistemul relațiilor de piață.// Conferința internațională Științifico-
Practică”Creșterea economică în condițiile globalizării: modele de dezvoltare durabilă”, INCE, Chișinău, 2017, ediția a XII – a,
volumul II, p.137-141.
53
Codul fiscal, nr.1163-Xiii din 24.04.1997, În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.62/522 din 18.09.1997,
republicat nr.102-103/814 din 23.08.2011.

47
poștale, datorită misiunii sociale a celor din urmă, nu toate serviciile pot fi supuse unui preț de
piață. Astfel, prețul serviciilor universale este determinat de tarifele stabilite de organele de stat.
Aceste tarife, care nu fac obiectul unui acord reciproc între părțile la contract, sunt modificate de
părți în vederea punerii lor în aplicare ca reguli obligatorii.
Utilizarea tarifului unic nu exclude dreptul furnizorului de servicii poștale universale de a
încheia acorduri individuale cu privire la aplicarea tarifelor speciale pentru toți utilizatorii în
cazul unui volum mare de e-mail, în conformitate cu principiile transparenței și nediscriminării
în ceea ce privește atât tarifele și condițiile aferente. Așadar, putem oferi următoarea noțiune a
pieței serviciilor poștale. Piața serviciilor poștale ca obiect al reglementării legale este un set
reglementat de reguli ale dreptului privat și public:
- relații publice legate de punerea în aplicare, pe baza persoanelor fizice și juridice
competitive ale activității de întreprinzător în primire, prelucrare, transport (de transfer), livrare
(înmânare) trimiterilor poștale;
- relații publice, în legătură cu punerea în aplicare a organizării serviciilor poștale în afara
competiției drepturilor exclusive pentru furnizarea de servicii poștale universale în studiul pieței,
datorită economiilor de scară în furnizarea acestor servicii, care sunt esențiale și pentru care
cererea nu depinde de modificările prețurilor pentru ei (prestarea acestor servicii în condițiile
monopolului natural).
Legea comunicațiilor poștale54 definește serviciile de comunicare poștală ca acțiuni sau
activități pentru primirea, prelucrarea, transportul, livrarea (trimiterea) poștei și, de asemenea,
pentru efectuarea transferurilor poștale de bani. Principala unitate a activității practice este o
acțiune deliberată. Acțiunea este înțeleasă ca un proces care are ca scop îndeplinirea unei sarcini
31 simple actuale sau subordonate realizării unui rezultat intermediar al unei activități integrale.
În acest sens, subiectul serviciului ar trebui să fie dezvăluit prin activități implementate prin
acțiuni succesive sau printr-un set de acțiuni care vizează rezolvarea unei sarcini specifice.
De aici putem concluziona că serviciile, spre deosebire de acțiunea în sine, capătă o
importanță mai mare decât cea subiectiv-practică, și anume, importanța fenomenului, care poate
supune modificării statutul elementelor lumii materiale și / sau nemateriale. Aceasta este prima
caracteristică esențială a serviciilor - rolul juridic este jucat aici prin a nu crea / procesa lucruri,
ca efect exprimat economic, dar ceva ce nu s-a materializat - un set de calități pe care le posedă
însăși activitatea, iar în aceasta constră efectul benefic al serviciului, care satisface o nevoie, ce

54
Legea comunicațiilor poștale nr.36 din 17.03.2016, În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.114-122/225 din
29.04.2016.

48
este supus schimbului și consumului. Valoarea serviciului este însăși actul de activitate, care are
ca scop obținerea efectului.

2.3. Rolul calității serviciilor în procesul de creştere a eficienței activității administrației

publice locale din Republica Moldova
Una dintre condițiile necesare pentru sporirea eficienței activității administrației publice
locale constă în creşterea calității serviciilor publice prestate, precum şi în consolidarea
activităților autorităților locale din Republica Moldova, prin prisma unei abordări strategice şi
definitive a activităţii acesteia. O astfel de abordare însă, practic, lipseşte. Astfel, după declararea
independenţei Republicii Moldova, administraţia publică locală a fost supusă câtorva reforme
diametral opuse. După reforma efectuată în anul 2003, s-a ajuns la configurarea administrativ-
teritorială după principiul existent în perioada iniţială a independenţei Republicii Moldova. Toate
aceste reforme puțin au contribuit la sporirea eficienței administraţiei publice locale şi în prezent
organele administraţiei publice locale dispun de capacităţi limitate pentru gestionarea eficientă a
finanţelor, patrimoniului local şi resurselor umane55.
Ca urmare, calitatea serviciilor publice prestate rămâne a fi sub aşteptări. În iunie 2014,
Republica Moldova şi Uniunea Europeană au semnat Acordul de Asociere RMUE. Prin
semnarea acestuia, Republica Moldova şi-a luat angajamentul să dezvolte instituțiile
democratice, în conformitate cu standardele şi regulile Uniunii Europene. La nivel global, prin
adoptarea Agendei 2030, în septembrie 2015 au fost stabilite 17 Obiective de Dezvoltare
Durabilă care, în următorii 15 ani, vor orienta politicile de dezvoltare din țările-membre ale
Organizației Națiunilor Unite.
Ținând cont de necesitatea dezvoltării unei guvernări eficiente în baza supremației legii
pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, țărilemembre ale ONU, inclusiv Republica
Moldova, au convenit asupra Obiectivului 16 „Pace, justiție şi instituții puternice”, prin care şi-
au asumat „dezvoltarea instituțiilor eficiente, transparente şi responsabile la toate nivelurile” şi
„asigurarea unui proces de luare a deciziilor sensibil la necesități, inclusiv, participativ şi
reprezentativ la toate nivelurile”.
La solicitarea Guvernului şi cu suportul Uniunii Europene, în octombrie 2015 a fost
lansat procesul de evaluare a administrație publice din Republica Moldova. Astfel, recent,
Guvernul Republicii Moldova a inițiat un nou val de reforme, pentru a spori eficiența
administrației publice locale. Situația actuală în sistemul administrației publice locale impune noi
domenii de intervenție şi activități pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor publice prestate la
55
Legea Republicii Moldova privind administrația publică locală nr. 436 din 28.12.2006. În: http://lex .justice .md/ document _
rom.php

49
nivel local. Modificările esențiale se referă la creşterea capacității administrative a unităților
administrativ-teritoriale, reducerea fragmentării şi raționalizarea structurilor administrativ-
teritoriale, care va favoriza autonomia locală şi furnizarea eficientă a serviciilor publice.
Reforma administrației publice din perioada 2005-2013 a fost axată preponderent pe
procesul decizional, fiind acordată o atenție insuficientă funcțiilor de punere în aplicare a
politicilor, majoritatea dintre care țin de acordarea serviciilor publice de calitate (administrative
şi materiale) cetățenilor şi mediului de afaceri56.
În acest context, aplicarea principiilor Managementului Total al Calităţii în administrație
şi servicii publice va putea conduce la o eficienţă mai mare şi la rezultate mai performante. Ideea
introducerii unor tehnici de gestionare a calităţii în scopul îmbunătăţirii managementului
organizaţional îşi are originea în sectorul industrial.
Însă ceea ce înainte era caracteristic doar organizaţiilor cu caracter productiv, astăzi poate
fi aplicat şi în întreprinderile prestatoare de servicii. Dar acest lucru implică o serie de dificultăţi,
deoarece un serviciu nu este un bun tangibil, se produce chiar în momentul prestării faţă de
client, iar măsurarea calităţilor sale este un lucru complex şi se poate face doar odată cu venirea
clientului.
Introducerea modelului de Management Total al Calităţii în administrație şi servicii
publice implică un grad şi mai mare de dificultate, deoarece conceptul de client, prioritar din
punctul de vedere al abordărilor moderne ale calităţii ,,satisfacerea clientului”, diferă ca înţeles în
spaţiul public şi în domeniul privat. Clientul administraţiilor şi serviciilor publice este cetăţeanul,
care stabileşte diferite tipuri de relaţii cu organizaţiile publice, având un rol diferit şi complex.
Astfel, uneori el va cere administrației să-i garanteze drepturile; cu alte ocazii, interesul
său va fi acela ca administrația să-i presteze anumite servicii. Uneori interesele vor fi
contradictorii ca, de exemplu, atunci când este vorba despre servicii de încasare sau obţinere a
unei licenţe de funcţionare. În plus, cetăţeanul se află de multe ori în imposibilitatea de a alege.
Această limitare a capacităţii de alegere îl face să fie un client special, pierzându-se o
caracteristică pe care o are în întreprinderile private. Un alt element special îl constituie faptul că
cetăţeanul, în afară de a fi client, este şi cel care susţine administraţiile publice prin impozite,
deci, într-o anumită măsură, este proprietarul lor. Astfel, cetățeanul în relațiile sale cu organele
administrației publice poate fi văzut şi ca un „client intern” .
Principiile de bază ce influenţează calitatea serviciului în administrațiile publice pot fi
următoarele57:
56
Standardul SR ISO 9004:2:2001. Managementul calităţii şi elementele sistemului calităţii. Partea I. Ghid pentru servicii.
57
Strategia de reformă a administrației publice 2016-2020, Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 911 din 25.07.2016. În:
http://www.gov.md/sites/default/files/document/attachments/

50
 - cetăţenii participă la luarea deciziilor sau sunt consultaţi în ceea ce priveşte nivelul şi
tipul serviciilor furnizate;
- cetăţenii sunt informaţi în ceea ce priveşte nivelul şi tipul serviciilor care se prestează; -
cetăţenii pot spera, în mod rezonabil, să ajungă la acest nivel de serviciu;
- cetăţenii pot alege între diferiţi prestatori de servicii, care le vor prezenta ofertele; -
cetăţenii pot formula plângeri când nu primesc serviciul adecvat;
- agenţiile prestatoare de servicii îşi fixează obiectivele calităţii şi au mijloace ca să le
atingă;
- administraţiile publice inițiază transformări care fac din cetăţean punctul iniţial pentru
prestarea serviciilor lor;
- formarea şi specializarea personalului care trebuie sa lucreze în contact direct cu
publicul;
- aspectul fundamental pentru contribuabil trebuie sa fie profesionalitatea şi etica
serviciului public.
Astfel, se impune concluzia că Managementul Calității trebuie adaptat caracteristicilor
specifice administratorilor şi serviciilor publice şi să nu se efectueze o transpunere automată a
metodelor folosite în sectorul privat. Astfel, pentru aplicarea Managementului Total al Calităţii
în administrație şi servicii publice pot fi evidențiate 5 aspecte de bază care susțin implementarea
unui astfel de sistem.
Aspectul economic se referă la faptul că administrațiile publice (centrale si locale) au un
rol important în economia mondiala. De altfel, reprezintă aproape jumătate din PIB în cea mai
mare parte a ţărilor din Europa. Administraţiile publice care acţionează după criteriile Calităţii
Totale vor constitui un model, accentuând valori culturale care să stimuleze căutarea eficienței şi
calităţii în alte medii decât cele strict publice.
Aspectul resurselor limitate se manifestă prin necesitatea de gestionare corectă a
resurselor limitate, sub aspectul crizei fiscale şi încercărilor de a reduce deficitul public. Pe de
alta parte, cetăţeanul este din ce în ce mai exigent, atât în privinţa calităţii serviciilor publice, cât
şi în privința gestionării impozitelor, pe care într-o formă sau alta le plăteşte. Se cere o calitate
sporită, dar este evident şi deficitul mijloacelor disponibile. Aspectul respectării valorilor
democratice se bazează pe egalitatea drepturilor şi indicatorilor în fața legii, odată stabilită.
Accentuarea valorilor democratice va presupune corelarea activităţii statului şi
administraţiilor publice cu cererile şi necesitățile sociale. Responsabilitatea organizațiilor publice
trebuie sa aibă în plus obiectivul unor planuri publice adecvate, însuşindu-şi ideea îmbunătățirii
serviciilor la un cost mai mic. În actualul concept de calitate, cetăţeanul care foloseşte serviciile

51
publice este protagonistul (cel care evaluează) şi fiecare acţiune trebuie să ia în calcul aşteptările,
cerinţele şi nevoile sale.
Calitatea diferitelor servicii publice trebuie să fie evaluată de cetăţean, care în ultima
instanță trebuie să devină autenticul judecător al calității serviciilor. De asemenea, societatea,
cetățenii, sunt cei care impun cu adevărat standardele serviciilor publice, evaluează prestarea lor
şi, astfel, se reafirmă valorile democratice. Astfel, apare condiția ca diferitele măsuri să
sporească responsabilitatea democratică a conducătorilor politici, pentru că ei trebuie să fie
implicați în mod activ în evaluarea programelor publice58.
Aspectul aşteptărilor cetățenilor derivă din faptul că în ultimul timp, odată cu creşterea
numărului populaţiei, a evoluat şi relaţia pe care cetăţeanul o avea cu statul şi cu administrațiile
publice, acesta trecând de la statutul de beneficiar la acela de instanță ce are drepturi şi care
pretinde să primească unele servicii sau prestări. Cetăţeanul este din ce în ce mai informat, se
bucură de un nivel cultural mai ridicat şi este mai conştient de faptul că el susține statul şi
administrațiile cu impozitele sale (indirecte sau directe) şi de aceea aşteaptă un răspuns la
cerinţele sale. Societatea face presiuni pentru ca administraţiile să-şi gestioneze resursele mai
rațional şi să-şi conducă activitatea spre satisfacerea cerinţelor acesteia. Este esenţial pentru
administrație să determine necesitățile cetățenilor pentru a stabili politicile care să permită
satisfacerea lor, astfel putând să înfrunte provocarea unei societăţi din ce în ce mai exigente,
conştientă de drepturile sale şi care are capacitatea de a alege. Imaginea domeniului public este
un aspect la care, în prezent, se tinde să se creadă că domeniul public este ineficient, pierzând în
consecință acceptarea din partea societăţii, care are ca motiv contrastul între aşteptările privind
randamentul existent în organizațiile private şi cele publice.
În primul caz, acestea tind să fie specifice şi stabile din punctul de vedere al fixării
propriilor obiective, în timp ce în al doilea schimbările politice pot genera rupturi în planurile
trasate pentru atingerea obiectivelor şi chiar în cadrul obiectivelor în sine. Frecvent întâlnim o
exagerare privind greşelile comise într-un serviciu prestat în cadrul administrației publice. De
exemplu, dacă un client este tratat necorespunzător sau este nemulţumit de un produs al unei
întreprinderi, nu se tinde spre generalizarea proastei funcționări şi asupra celorlalte întreprinderi
din ramură şi, bineînţeles , nici asupra totalităţii întreprinderilor private, lucru care se întâmplă în
schimb când relaţia respectivă se stabileşte cu vreo administrație (publică, locală etc.). Lucrul
acesta este, în mare parte, logic, ţinând cont de faptul că administraţiile sunt susţinute de
impozitele cetăţenilor şi, de aceea, exigența față de ele este mai mare şi de natură diferită.

58
Moldovanu G., Dobrin C. Managementul calităţii în sectorul public, ed. ASE, 2005, Bucureşti.

52
 Această problemă trebuie să atragă atenţia asupra faptului că fiecare organism al
administrației publice difuzează o imagine cât mai pozitivă posibil, nu doar pentru propriul
prestigiu, ci şi pentru recunoaşterea meritelor celorlalte administrații. Pentru schimbarea opiniei
publice critice şi negative ce există în societate cu privire la organizaţiile din administraţia
publică, este necesară o creştere a productivității şi calității în serviciile publice care să le facă
competitive în cazurile în care concurează cu întreprinderile private (sănătate, educaţie etc.).
Argumentele care susțin ideea de a introduce Managementul Total al Calității se bazează
pe:
1. Reducerea cheltuielilor. Cu cât este mai puțin necesar să se repete un lucru şi cu cât se
foloseşte mai puțin timp în servirea clienților, cu atât se optimizează mai mult folosirea
resurselor şi cu atât mai mult va fi posibilă folosirea surplusului în alte scopuri.
2. Creşterea veniturilor. Clienții satisfăcuți vor tinde mai mult către folosirea serviciului
sau produsului care li se oferă. În cazul administrației publice, poate, se aşteaptă la mai puține
întârzieri în privința plății impozitelor.
3. Creşterea productivității. Asigurarea calității tinde sa crească productivitatea, deci
numărul de repetări se micşorează, cu folosirea corespunzătoare mai eficientă a resurselor.
4. Îmbunătățirea imaginii. Cu cât serviciul este mai bun, cu atât imaginea va fi mai bună.
Va exista tendința de creştere a numărului de tranzacții sau folosirea aceleia pe care o oferă
administrația fără a utiliza serviciile sau procesele alternative.
5. Creşterea competitivității. O imagine mai bună şi unele scăderi de costuri determină
creşterea competitivității. De acest efect beneficiază societatea în ansamblul ei. Se pot menționa
ca exemple: serviciile poştale, sănătatea, învățământul, asigurarea socială, poliția; mai mult, un
serviciu public (cum sunt cele menționate mai sus) este substituit total sau parțial de întreprinderi
private care, în multe cazuri, sunt contractate de persoane sau entități care creează foarte
ineficient sau inadecvat serviciul public.
6. Îmbunătățirea mediului ambiant în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarii. Cultura
calităţii totale face ca prestarea unui serviciu mai bun în administrația publică să se considere un
obiectiv comun. Îmbunătățirea continuă se obține doar prin intermediul colaborării şi pregătirii
personalului. Schiţarea locurilor de muncă se face ţinând seama de ultimele cunoştințe legate de
motivație şi calitatea de lider.
7. Postura proactivă. O planificare mai bună permite concentrarea eforturilor în
rezolvarea problemelor mai importante şi reduce timpul dedicat „stingerii focului”.
În majoritatea cazurilor, îmbunătăţirea calităţii a determinat diminuări ale consumului.
Odată obținut sprijinul conducerii pentru începerea gestionarii organizaţiei în acord cu liniile

53
modelului Managementului Total al Calităţii, este necesar să se aducă la cunoştinţa personalului,
cu cea mai mare amploare posibilă, care sunt metodele care se încearcă a fi introduse şi faptul că
îmbunătăţirea va fi cu atât mai mare cu cât salariaţii înşişi îi vor acorda mai multă importanţă.
Un seminar despre punctele mai importante ale Managementului Total al Calităţii poate fi un
bun punct de pornire, ori de câte ori participă la el persoanele mai influente ale organizaţiei,
printre care s-ar putea afla principalii şefi, funcționarii mai influenți şi reprezentanții sindicali.
Introducerea Managementului Total al Calităţii nu înseamnă acelaşi lucru cu desprinderea din
schema unei noi structuri şi pregătiri care, printr-o schimbare radicală, măreşte eficiența şi
îmbunătățeşte imaginea organizației.
Din contra, înseamnă să se pună în discuţie existența unei excelențe, îndepărtate, dar
accesibile, iar paşii care trebuie parcurşi pentru atingerea excelenței sunt cei pe care îi propun
teoriile de bază ale gestionării modelului. Chiar în acelaşi organism pot exista neconcordanţe
importante între departamentele sale şi secțiunile care privesc gradul în care a fost obţinută
excelenţa. Punctul de bază este că orice situație poate fi ameliorată şi că toate eforturile trebuie
să fie canalizate spre obţinerea îmbunătăţirii59.
Primii paşi pornesc întotdeauna de la realizarea unui diagnostic în care este bine să se
separe:
- controlul calității sau verificarea îndeplinirii de către servicii a unor caracteristici
anterior fixate; - asigurarea calității sau verificarea modului în care sunt îndeplinite regulile
stabilite în organizație şi analiza proceselor care se desfăşoară în cadrul acesteia;
- Managementul Total al Calității sau căutarea excelentei prin intermediul îmbunătățirii
continue, bazate pe un schimb de pregătire a organizației. Este important să fie învăţate propriile
departamente să realizeze diagnosticarea. Întotdeauna va fi necesar să se realizeze un diagnostic
iniţial, dar o organizaţie care aspiră la procesul de îmbunătăţire va trebui să diagnosticheze rapid,
poate chiar în fiecare zi.
Odată ce a fost realizat acest prim diagnostic, este indicată apoi crearea a patru tipuri de
grupuri:
1. Consiliul calității, care va fi format din directorul general al organizaţiei, directorul
care răspunde de calitate, directorii mai reprezentativi ai altor departamente şi reprezentanții
personalului. Funcţiile sale pot fi următoarele: - stabilirea politicilor şi strategiilor în materie de
calitate; - promovarea conştientizării faptului că, în strategia Guvernului, ministerului sau
organismului public luat în discuţie, calitatea este o componentă-cheie; - asigurarea faptului că
toate aspectele calităţii sunt tratate sistematic; - impulsionarea dezvoltării inițiativelor calității,
59
Parlagi, A., Dicţionar de administraţie publică, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011

54
sprijinindu-le şi aprobându-le; - aprobarea proiectelor de îmbunătățire care se propun; -
cunoaşterea normelor grupurilor care proiectează şi ale celor care se ocupă cu îmbunătăţirea; -
identificarea necesitaților resurselor pentru continuarea îmbunătăţirii şi repetarea identificării lor
când este nevoie; - impulsionarea formării personalului.
2. Departamentul de asigurare a calității, care are următoarele funcții: - formarea, pentru
celelalte departamente sau sectoare ale organismului, a metodelor şi cunoştințelor cu privire la
gestionarea calităţii; - crearea şi răspândirea informațiilor necesare pentru a duce la bun sfârşit
diagnosticul şi planul calității şi colaborarea cu celelalte sectoare în ceea ce priveşte introducerea
şi dezvoltarea sa; - crearea, împreuna cu celelalte sectoare, a unor manuale referitoare la calitate;
contribuirea la definirea standardelor şi indicatorilor şi la redactarea tablourilor de comandă ale
calităţii; - contribuirea la formarea unor grupuri care urmăresc îmbunătățirea şi la promovarea
„grupurilor naturale” (cum este numit grupul format din şef şi colaboratorii săi mai apropiați); -
participarea la toate acțiunile organismelor care au legătură cu calitatea; - propuneri ale
comitetului calității în ceea ce priveşte acordarea de premii diferitelor departamente sau sectoare
care s-au evidențiat în mod deosebit; - contribuirea la difuzarea pentru întreaga organizaţie a tot
ceea ce s-a obţinut în materie de calitate; - participarea la seminare, congrese sau orice alt tip de
reuniuni la care se vorbeşte despre calitate.
3. Grupuri care proiectează. Grupurile proiectante sunt formate din funcţionari care
aparţin departamentelor influenţate de un proiect care se doreşte a fi pus în practică. Sunt, prin
urmare, interfuncţionale. Rolul lor rezidă în continuarea liniilor trasate de modelul
Managementului Total al Calităţii.
4. Grupuri de îmbunătăţire (a serviciului). Sunt compuse dintr-un număr mic de persoane,
în general între trei şi nouă, având ca misiune analizarea unei probleme concrete a organizației şi
propunerea unei soluții pentru aceasta. Membrii aparţin diferitelor departamente sau sectoare,
celor care sunt influenţaţi de acea problemă. Printre membrii grupului este unul numit
„facilitant”, a cărui misiune este să-i instruiască pe ceilalţi în folosirea instrumentelor calității, ca
şi în tehnicile de lucru în grup. „Facilitantul” nu aparţine niciunuia din departamente afectate de
problemă şi este persoana care a fost formată intens pentru a-şi putea desfăşura munca.
Paşii care pot fi urmaţi depind, în orice caz, de situația fiecărei organizații. Totuşi
introducerea Managementului Total al Calității în sectorul public nu trebuie făcută forțat şi acest
fapt trebuie să fie vizibil. Personalul integral trebuie să accepte noile teorii, precum şi un mod
nou de realizare a activităților, iar aceasta cere mult timp şi nu poate fi impus. Doar dacă aceste
teorii sunt acceptate, există posibilități de atingere a excelentei. În acelaşi timp, calitatea este
opera efortului zilnic al tuturor şi simpla revizuire a unor procedee administrative poate să nu

55
conducă la atingerea obiectivului dorit. Implementarea noilor moduri de gestiune în cadrul
organismelor locale se bazează pe o serie de motive care fac posibilă şi, uneori, chiar necesară
implementarea schimbărilor privind maniera de gestionare, astfel:
- Primăriile fac parte dintr-un mediu de piaţă, mai mult decât oricare administraţie.
Serviciile publice şi calitatea vieții pe care le oferă sunt elemente care îi determină pe cetăţeni să
facă diferenţa între municipii. - Există o mare concurență între municipii. Municipiile rivalizează
în obținerea resurselor şi atragerea investițiilor. Fiecare organizaţie publică locală trebuie să
efectueze o analiză strategică pentru a stabili bazele ce îi vor permite să se situeze în viitor pe o
poziţie care să-i permită obţinerea de avantaje pentru a le oferi cetăţenilor, actuali sau potenţiali,
o viață de calitate şi bunăstare economică. - Au o relație mai directă cu cetățeanul. Acesta poate
participa şi influența în mod mai direct decât asupra altor administraţii.
- Activitatea şi serviciile pe care le prestează sunt în contact direct şi nemijlocit cu
cetățeanul. Traficul, transportul public, curăţenia străzilor, zgomotul, iluminatul, spațiile verzi
etc., adică tot ceea ce are legătură cu viața cotidiană a cetățenilor împreună cu alte elemente ca
serviciile sociale, educaţie etc., toate acestea fac din municipalitate un furnizor de servicii către
cetăţean.
- În plus, existența unei mai mari flexibilităţi organizatorice în administraţiile locale
permite să fie mai simplă schimbarea în gestionarea şi implementarea noilor modele. Gestionarea
şi politica pentru creşterea calității în serviciul administrației publice o completează norma ISO
9004-2 „Ghid pentru servicii”, punând accentul pe astfel de aspecte caracteristice
Managementului Total al Calității, precum evidențierea procesului care defineşte aşa-zisul lanț al
aprovizionării, îmbunătățirea continuă a calităţii, prin intermediul îmbunătățirii proceselor,
importanța calităţii de lider, a valorilor, a comunicării în obținerea calității precum şi
metodologia pentru ameliorarea bazată pe participare, depistarea posibilelor cauze de nereuşită,
analiza cauzelor şi punerii în practică a acţiunilor corectoare60.
În concluzie, se poate spune că eficientizarea şi modernizarea serviciilor publice, care au
drept scop transpunerea în practică a angajamentului administrațiilor publice centrale şi locale de
a asigura o bună guvernare, prin oferirea serviciilor publice calitative, operative, accesibile,
transparente şi eficiente din punctul de vedere al costului pentru un număr cât mai mare de
persoane cu îmbunătățirea în mod continuu a calității şi accesibilității acestora, în funcție de
interesele cetățenilor şi mediului de afaceri poate fi realizată prin implementarea unui sistem de
management al calității adecvat. Calitatea serviciilor prestate de către funcţionari nu trebuie
privită ca un scop în sine, ci ca o consecinţă a calităţii întregii activităţi a administrației publice,
60
Standardul SR ISO 9004:2:2001. Managementul calităţii şi elementele sistemului calităţii. Partea I. Ghid pentru servicii.

56
calităţii personalului angajat, calităţii sistemului de organizare şi conducere, calităţii relaţiilor
dintre cetăţeni şi funcţionari. În acest context, pentru consolidarea responsabilității autorităților
administrative, instituțiilor publice şi întreprinderilor de stat pentru a îmbunătăți gestionarea
acestora şi a asigura prestarea celor mai bune servicii publice este necesară o abordare strategică
a activității acesteia bazată pe principiile Managementului Total al Calității.

STUDIU DE CAZ: COOPERAREA ÎNTRE CENTRUL DE POȘTĂ

CAHUL ȘI AUTORITĂȚILE LOCALE
În ultimii trei ani Î.S. ,,Poșta Moldovei” a colaborat cu primăriile locale pentru a oferi
clienților noștri servicii calitative. Astfel, împreună am permis dezvoltarea și activarea mai
multor servicii, începând de la trimiterea scrisorilor și coletelor, până la transferuri de bani și
reîncărcarea directă a cartelelor Orange și Moldcell. În urma acestor colaborări, în perioada
2018-2020 circa 100 de oficii poștale din țară au fost reparate. Totodată, acestea au fost
gazificate și s-au montat geamuri termopane și uși metalice. Prin urmare, activitatea oficiilor
poștale a crescut considerabil.
În 2018 Î.S. „Poşta Moldovei” a realizat integral planul de consolidare a parcului auto.
Directorul general al Î.S ,,Poșta Moldovei”, Serghei Nastas a opinat că renovarea oficiilor poștale
este o performanță, iar asta se datorează și susținerii din partea primăriilor locale. Asta înseamnă
că întreprinderea investește în angajații săi, oferindu-le condiții demne de muncă. Datorită
profitului înregistrat, astăzi ne putem mândri că facem investiții, reparăm oficii și agenții, iar
atâta timp cât alte instituții își optimizează personalul, familia Poșta Moldovei se extinde și
angajează specialiști calificați. Despre noile unități de transport pot spune că sunt menite să ajute
la eficientizarea livrării corespondenţei şi coletelor poştale pe întreg teritoriul țării".

57
 Pe viitor Poșta Moldovei își propune să colaboreze și în continuare cu primăriile locale,
pentru a moderniza și eficientiza oficiile poștale din localități. Poșta Moldovei oferă servicii de
calitate, rapide şi moderne – totul pentru binele clienților noștri.
În viziunea sa de dezvoltare, Întreprinderea de Stat ,,Poșta Moldovei” pune accentul pe
modernizarea oficiilor poștale, renovarea acestora și utilarea încăperilor cu tehnică modernă. Prin
planul de dezvoltare, instituția și-a stabilit obiective de asigurare a condițiilor optimale pentru
desfășurarea activității angajaților săi și deservirea calitativă a clienților.
Menționăm, că unul dintre principalele obiective ale Î.S. „Poșta Moldovei” este
asigurarea prestării serviciilor poștale de calitate, cu o cultură de deservire înaltă și la preţuri
accesibile. Acest fapt este posibil doar prin creșterea nivelului de calificare și profesionalism al
salariaţilor, amenajarea și modernizarea oficiilor poștale, dar și crearea condiţiilor de muncă în
conformitate cu cerinţele standardelor internaţionale. În scopul de a atinge excelența în acest
domeniu, Poșta Moldovei este în pas cu noile tehnologii, pentru a îmbunătăți permanent calitatea
serviciilor prestate.
Pentru asigurarea activităţii, Î.S. ”Poșta Moldovei” dispune de bunuri imobile transmise
în gestiune de Fondator, precum şi de unele autorităţi ale administraţiei publice locale.
La capitolul gestionarea patrimoniului public administrat de Î.S. ”Poșta Moldovei” s-au
stabilit unele neconformități și probleme, ce se exprimă prin:
 Nedefinitivarea documentelor privind componența, cantitatea și valoarea
bunurilor aflate în gestiune;
 Neînregistrarea integrală a drepturilor asupra unor bunuri imobile;
 Nerespectarea procedurilor la efectuarea inventarierii bunurilor, precum și la
transmiterea în arendă a patrimoniului;
 Ratarea veniturilor ca urmare a acțiunilor de înstrăinare a unor spaţii;
 Contractarea neregulamentară a unor bunuri, servicii și lucrări;
 Efectuarea cheltuielilor suplimentare şi nejustificate;
 Admiterea unor neconformități la ținerea evidenței contabile.
Contractul de închiriere a spațiilor/cladirilor administrative. În calitate de chiriaș al sălii
se află organizația de comunicații poștale, în timp ce locatorul este așa-numitul proprietar al
infrastructurii.
În gestiune economică a
Nr. Denumirea OP Comodat Informații
ÎS,,Poșta Moldovei
1 Cahul -1
2 Cahul -5
3 Cahul -7

58
4 Cahul -9
5 A.I.Cuza
6 Alexanderfeld 12.07.2019 25.03.2023
7 Andrușul de Jos 01.01.2017
8 Andrușul de Sus 10.08.2020 30.09.2023
Au trecut în incinta
9 Badicul Moldovenesc
primăriei
Asistența
10 Baurci Moldoveni
Medicală
11 Brînza 31.08.2023
12 Bucuria
13 Burlăceni
14 Burlacu
15 Cîșlița-Prut 31.12.2021
16 Colibași 31.07.2021
17 Cotihana 29.02.2020 Nelimitat
18 Crihana Veche
19 Cucoara nedeterminată
20 Doina
21 Găvănoasa 21.12.2017 30.09.2021
22 Giurgiulești
23 Huluboaia
24 Iujnoe
25 Larga Nouă
26 Lebedenco
27 Lopățica 01.11.2022
28 Lucești
29 Manta 01.08.2019 24.05.2023
30 Moscovei
Asistență
31 Pășcani
medicală
32 Pelinei 01.04.2020 25.06.2025
33 Roșu 22.08.2019
34 Rumeanțev
23.10.2018-
35 Slobozia Mare
22.10.2021
Asistență
36 Taraclia de Salcie
medicală
Asistență
37 Tartaul de Salcie
medicală
Asistență
38 Tătărăști
medicală
Asistență
39 Ursoaia
medicală
40 Vadul lui Isac
41 Văleni
42 Zîrnești
Sursă: elaborat de autor în baza datelor O.P Cahul

59
 Regulile generale obligatorii de ţinere a contabilităţii şi de raportare financiară pentru
entitatea auditată sunt cele prevăzute de Legea contabilităţii, Standardele Naţionale de
Contabilitate și de Politica de contabilitate.

Analiza eficienţei activităţii economico-financiare a Î.S. „Poşta Moldovei”.

Îndeplinirea obiectivelor sporite ce revin societăţilor comerciale în etapa actualş necesită
un volum însemnat de fonduri băneşti. În asigurarea acestor fonduri, în repartizarea şi utilizarea
lor cu maximum de eficienţă un rol însemnat revine managementului financiar.
Managementul financiar al societăţii comerciale este expresia un domeniu specific al
activităţii de conducere, domeniu în cadrul căruia se fundamentează, elaborează, adoptă şi
finalizează deciziile financiare prin relevarea întregului potenţial managerial la nivelul
întreprinderii.
Managementul financiar poate fi definit ca o funcţie a cărui scop esenţial constă în
asigurarea permanentă şi regulată a societăţii comerciale cu fondurile necesare şi în exercitarea
controlului cu privire la rentabilitatea operaţiunilor angajate cu aceste fonduri. Pentru a ajunge la
aceste scopuri în condiţii normale este necesar ca managerul, ajutoarele sale imediate şi
personalul ce activează în domeniul financiar să respecte anumite reguli financiare şi
manageriale şi care vizeaza nu numai să asigure unitatea economică cu fondurile necesare, ci şi
procurarea acestora la timpul potrivit, la un preţ avantajos şi fără a ştirbi independentă actională,
sau posibilităţile sale de afaceri.
Descentralizarea activităţii economice şi trecerea ei spre competiţia specifică pieței
interne şi internaţionale ridică ca problemă majoră asigurarea autonomiei financiare a societăţii
comerciale. Pentru aceasta, unitatea economică trebuie să dispună de toate prerogativele unui
organism capabil sa facă faţă economiei; bazată pe un raport echilibrat şi pe planul
componentelor financiare. Asigurarea autonomiei financiare ridică numeroase şi complexe
probleme în managementul financiar, în mecanismul repartiţiei, dintre care mai importante
sunt:
a) consolidarea financiară a societăţii comerciale prin instituirea unui sistem de fonduri
adecvat, capabil să contribuie la formarea, refacerea şi dezvoltarea componentelor de baza ale
structurii economice de productie (salariaţii unităţii, mijloacele fixe, mijloacele circulante,
informaţiile şi mediul înconjurator);
b) asezarea pe criterii economice reale a procesului de procurare de fonduri, astfel încît
sa se ajungă la o stimulare raţională a acelora care utilizează eficient şi operaţiv aceste
fonduri;

60
 c) aşezarea pe baze noi a relaţiilor societăţii comerciale cu piaţa financiară internă şi
internatională.
Rezulta deci că societatea comercială trebuie lasate sa aplice principiile şi cerinţele
managementului financiar, să aibă o adevarată independenţă, urmînd ca relaţiile lor financiare
sa cuprindă pe cele cu banca pentru credite şi pe cele cu bugetul pentru impozite.
Pentru a asigura durabilitatea şi prosperitatea unităţii pe care o conduce, managerul
trebuie să se sprijine şi să asigure realizarea practică şi judicioasă a managementului financiar,
să stapînească principiile şi noţiunile de bază privitoare la alocarea fondurilor; iar în aplicarea
lor să apeleze la acele metode care şi asigura sporirea lor.
În scopul adoptării celor mai bune decizii şi a unei gestiunu financiare eficiente
managementul financiar se bazează pe rezultatele analizei financiare.
Reeşind din cele expuse, vom prezenta principalii indicatori ai activităţii economico-
financiare a întreprinderii Î.S. „Poşta Moldovei” pentru perioda anilor 2019-2020.
Tabelul 1
Indicatorii activităţii economico financiare a întreprinderii
Î.S. „Poşta Moldovei”
Nr Indicatori Anii Abaterea
2020 2019 absolută
1 2 3 4 5=3-4
1 Venituri din vânzări, lei 52 739 434 47 222 726 5 516 708
2 Costul vânzărilor, lei 45 719 974 39 351 080 6 368 894
3 Profit brut, lei 7 019 460 7 871 646 852 186
4 Rezultatul din activitatea 316 183 344 549 28 366
operaţională, lei
5 Profit până la impozitare, lei 1 550 325 3 613 765 -2 063 440
6 Profit net, lei 1 550 325 3 613 765 -2 063 440
7 Valoarea medie a activelor, lei 65 366 849 47 800 070 17 566 779
8 Valoarea medie a capitalului 21 652 080 20 101 205 1 550 875
propriu, lei
9 Rentabilitatea vânzărilor, % 13,31 16,67 -3,36
(rd.3/rd.1*100)
10 Rentabilitatea activelor, % 2,37 7,56 -5,19
(rd.5/rd.7*100)
11 Rentabilitatea capitalului, % 7,16 17,98 -10,82
propriu (rd.6/rd.8*100)
Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare Î.S. „Poşta Moldovei”
Din datele tabelului nr.1 putem observa o situaţie economică satisfăcătoare la
întreprinderea analizată.

61
Analiza structurii şi eficienţei activelor întreprinderii.
Analiza gestionării activelor la întreprindere se prezintă prin intermediul indicatorilor de
structură şi a indicatorilor de eficienţă.
Structura acivelor întreprinderii se prezintă în tabelul ce urmează:

Tabelul 3
Structura activelor întreprinderii Î.S. „Poşta Moldovei”
Indicatori 2020 2019 Abateri
∑ % ∑ % ∑ %
1. Active pe TL 21 061 947 7 463 956
1.1 Active nemater. 5 754 27 661
1.2 Active materiale 21033193 8570247
1.3 Active fin. TL 23 000 23 000
1.4 Alte active pe TL 0 0
2. Active curente 44 304 902 40 336 114
2.1 SMM 3149935 2539931
2.2 Creanţe pe TS 6474657 6671030
2.3 Investiţii TS 0 0
2.4 Mijloace băneşti 34367426 30853970
2.5 Alte AC 312884 271183
Total Active 65366849 47800070
Elaborat de autor în baza Raportului financiar.

Grafic structura activelor pe grupe poate fi reprezentată astfel.

65366849

47800070
44304902
40336114
32832411

24439880 21061947

8392531
7463956

2018 2019 2020

Active totale Active pe termen lung Active curente

Figura 1. Structura activelor întreprinderii ÎS „Poşta Moldovei” în perioada anilor

2018-2020
Din figura nr. 1 putem observa o fluctuaţie a valorii totale a activelor întreprinderii.

62
 În prioada analizată observăm că ponderea majoritară în valoarea activelor o ocupă
activele curente, ceea ce este specific pentru întreprinderile care au ca activitate prestarea
serviciilor şi comerţul cu amănuntul.
Structura activelor pe termen lung în anul 2019

Structura activelor curente în anul 2019

63
 În structura activelor curente cota majoritară o deţin mijloacele băneşti cu o pondere de
77%, urmate de creanţele pe termen scurt cu o pondere de 15%, stocurile de mărfuri şi materiale
cu o cotă de 7% şi alte active curente cu ponderea minoritară de 1%.
O astfel de structură a activelor curente ne denotă un management defectuos, care ar putea
avea ca rezultat imobilizarea mijloacelor băneşti atît în stocuri care se uzează cît şi în creanţe
care nu pot fi stinse la scadenţă.

1.

+0,16

2.

3.

Această rată reflectă ponderea patrimoniului întreprinderii care poate fi direct utilizată
pentru fabricarea producţiei, prestarea serviciilor şi executării lucrărilor.
Dacă acest indicator < 0,5 atunci se consideră o situaţie patrimonială periculoasă.

64
 0,09

4.

5.

0,2

6.

Din rezultatel obţinute putem concluziona că gestiuea activelor curente la întreprinderea

ÎS „Poşta Moldovei” este una defectuoasă, iar datorită nivelului ridicat al stocurilor este
încetinită viteza de rotaţie a activelor curente.
Managerii întreprinderii trebuie să revizuiască politica de gestiune a activelor curente, în
special a stocurilor, pentru a valorifica rezervele interne şi pentru a evita situaţia de falimet.

65
 În această situaţie putem propune revizuirea stocurilor de mărfuri şi materiale, vînzarea
stocurilor învechite sau uzate moral, majorarea vitezei de rotaţie a activelor curente prin
utilizarea diverselor metode de promovare a produselor, prin găsirea noii pieţe de desfacere.

CONCLUZII GENERALE
Rolul administraţiei publice în organizarea şi gestionarea serviciilor publice a evoluat pe
parcursul timpului. Acest lucru se poate explica prin dezvoltarea istorică diferită a statelor, în
care rolul statului şi al administraţiei sale a evoluat în condiţiile existenţei sau lipsei de resurse,
prezenţei sau absenţei unui sector privat competitive etc.
Astfel, dacă în literatura noastră de specialitate sunt reflectate în mod prioritar problemele
privind înfiinţarea unor servicii publice, în literatura de specialitate din statele occidentale aceste
probleme au fost de mult depăşite, fiind înlocuite, în schimb, cu studierea altor probleme, cum ar
fi rolul administraţiei publice în gestionarea eficientă a serviciilor publice sau în implementarea
unor indicatori de performanţă în activitatea serviciilor publice.
Motivul principal pentru care există administraţia publică este satisfacerea necesităţilor
cetăţenilor. Evident, această misiune nu se poate realiza decât înfiinţând servicii publice, a căror
existenţă este determinată anume de necesitatea satisfacerii unor necesităţi de ordin general. Este
imposibil să ne imaginăm viaţa în societate fără asigurarea cu apă, salubrizare, asigurarea cu
energie electrică sau termică, precum şi fără eliberarea unor acte de stare civilă etc. Anume
pentru satisfacerea acestor necesităţi există serviciile publice. Evident, ele nu pot fi înfiinţate
decât de administraţia publică, dat fiind faptul că aceasta este anume constituită (conform legii)
pentru satisfacerea intereselor cetăţenilor la nivel naţional sau pentru satisfacerea necesităţilor
locuitorilor unei unităţi administrativ-teritoriale.
Atunci când este vorba despre înfiinţarea sau asigurarea funcţionării unui serviciu public,
trebuie să pornim, în primul rând, de la necesităţile cetăţenilor, pe care, în ultimă instanţă, îi
interesează mai puţin cine oferă serviciul, principalul fiind ca acestasă existe. Altfel spus,
administraţia publică nu trebuie să poarte ea singură „povara” organizării şi funcţionării
serviciilor publice, ci poate delega această responsabilitate.

66
 În literatura de specialitate acest lucru este numit gestiune delegată sau concesionare a
serviciilor publice. În Republica Moldova există deja un cadru normativ în domeniu, inclusiv o
listă a serviciilor publice pasibile de concesionare. Totuşi, există şi unele servicii publice, a căror
importanţă pentru stat este prea mare şi care astfel nu pot fi delegate unor persoane private.
Pentru aceste servicii este preferabilă alegerea formei de gestiune directă.
În ultimă instanţă, administraţia publică este cea care decide asupra formei optime de
gestiune a serviciilor publice.
Concluzionând cele menționate în contextul lucrării noastre, Î.S. «Poşta Moldovei»
asigură prestarea serviciilor poştale universale la nivelul intregii tări, acționând în direcţia lărgirii
spectrului de servicii, ridicării competitivităţii și accesibilităţii serviiciilor prestate. Utilizarea
tehnologiilor informaţionale moderne asigură prestarea de către Î.S. «Poşta Moldovei» a
serviciilor noi, precum: poşta electronică și servicii Internet.
Principalele reguli și condiţii de administrare, dezvoltare și exploatare a serviciilor
poştale publice în Republica Moldova, drepturile și obligaţiile statului, persoanele fizice și
juridice în domeniul comunicaţiilor interumane și transportului bunurilor materiale sunt stabilite
prin Legea poştei conform acestei legi, Întreprinderii de Stat "Poşta Moldovei" i-a fost atribuită
calitatea de operator naţional cu drept exclusiv de prestare a serviciilor poştale de baza, iar
mijloacele de comunicaţii poştale existente la data adoptării ei au fost declarate proprietate a
statului.
Serviciile poştale joacă un rol important în tranzacţiile dintre agenţii economici şi
persoanele fizice prin recepţionarea, transportul şi distribuirea trimiterilor poştale precum şi
recepţionarea, distribuirea şi transferarea plăţilor poştale.
Comunicaţiile poştale reprezintă cel mai accesibil mijloc de comunicare între oameni.
Pentru multe comunităţi serviciile poştale constituie un factor de integrare socială şi de
promovare a accesului la informaţie şi comerţ.
Cele menționte de Legea comunicațiilor poștale vizează implementarea  regimului de
autorizare generală a furnizării serviciilor poștale, supravegherea și controlul îndeplinirii
obligațiilor impuse furnizorului de serviciu poștal universal și a condițiilor regimului de
autorizare generală, aprobarea tarifelor pentru serviciile poștale din sfera serviciului poștal
universal și a tarifelor pentru utilizarea rețelei poștale publice, în conformitate cu metodologia de
stabilire a tarifelor elaborată și aprobată de ANRCETI, stabilirea mecanismului de finanțare și
compensare a costului net al furnizării serviciilor poștale din sfera serviciului poștal universal.
ANRCETI este, de asemenea, responsabilă de examinarea și soluționarea reclamațiilor

67
utilizatorilor privind furnizarea serviciilor poștale, precum și a litigiilor dintre furnizorii acestor
servicii.
Legea nr. 36/2016 stabileşte principalele norme și condiții de activitate în domeniul
comunicațiilor poștale, cadrul legal pentru furnizarea serviciilor poștale și asigurarea accesului la
serviciul poștal universal, relațiile dintre furnizorii de servicii poștale și utilizatorii acestor
servicii, drepturile și obligațiile statului, a persoanelor fizice și juridice.
Orice structură de afaceri este un sistem deschis care este constant influențat de mediul
extern și trebuie să reacționeze la impactul său. Cu toate acestea, pe de altă parte, o astfel de
abordare denaturează postulatul teoriei neoclasice - dorința sistemului de a echilibra (forțele care
conduc sistemul spre echilibru sunt suprapuse de forțele mai puternice, endogene). Principalul
mecanism endogen este "cauzalitatea cumulativă".
În economie, aceasta înseamnă că acțiunile oamenilor care urmăresc atingerea scopului
pot, în principiu, să se desfășoare până la infinit, în cadrul cărora obiectivele în sine, de
asemenea, se pot schimba. Cu alte cuvinte, orice sistem economic în procesul dezvoltării
evolutive are de a face cu procesele schimbărilor succesive, înțelese ca schimbări de auto-
susținere, auto- dezvoltare și care nu au un scop final.
Succesul în afacerile din sectorul serviciilor este posibil doar în condițiile unei formulări
clare a scopurilor, ceea ce reprezintă baza planificării și organizării activității întreprinderii din
sfera serviciilor. Prezența scopului ne permite să formăm baze de comparație, să luăm în
considerare valoarea contractelor și obligațiilor actuale, să creăm motivația și să stimulam
activitatea personalului. În același timp, în scopul final, vom înțelege rezultatul funcționării
întreprinderilor de servicii, care poate fi realizat în condiții favorabile pentru punerea sa în
aplicare.
Scopul principal al multor întreprinderi private este maximizarea profiturilor, în timp ce
cea mai mare importanță de astăzi este creșterea valorii semnificative a acestui tip de activitate.
Atunci când un antreprenor vizează să maximizeze profiturile, trebuie de reținut faptul, că, pe
lângă profit, se ia în considerare creșterea potențială a riscului firmelor și a investitorilor, precum
și a factorilor de piață. În acest context, obiectivul principal al structurilor de conducere din
sectorul de servicii ar trebui să fie pentru a ridica valoarea companiei, care, la rândul său, asigură
creșterea veniturilor sale, o scădere a riscurilor industriale, financiare și comerciale, acceptarea
deciziilor administrative raționale privind funcționarea și dezvoltarea întreprinderii.
Incertitudinea mediului extern ca raport dintre cantitatea de informații în mediu, care este
la dispoziția societății și încrederea în corectitudinea acestor informații este o formă obiectivă de
existență a mediului de afaceri și stă la baza tuturor fenomenelor economice.

68
 Sursele care contribuie la apariția incertitudinii și a riscului de activitate antreprenorială
în sectorul serviciilor includ: - limitarea resurselor de anumite tipuri, la realizarea deciziilor; -
lipsa de informații despre starea mediului extern; - accidente care nu pot fi prognozate; - opoziția
față de luarea deciziilor cauzată de diferențele de stereotipuri socio-psihologice ale
comportamentului oamenilor.

BIBLIOGRAFIE
Acte normative
1. Legea Republicii Moldova nr.436, privind administraţia publică locală adoptată la
28.12.2006 , Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.032 din 09.03.2007;
2. Legea Republicii Moldova nr.435, privind descentralizarea administrativă adoptată la
28.12.2006 , Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 029 din: 02.03.2007;
3. Legea cu privire la serviciile de plată și moneda electronocă nr. 114 din 18.05.2012.
4. Legea comunicațiilor poștale nr. 36 din 17 martie 2016.
5. Legea cu privire la petiționare nr. 190-XIII" din 19.07.94.
6. Hotărîrile Guvernului R.Moldova nr.1060 din 14.09.2006 „cu privire la direcţiile
teritoriale control administrativ ale Ministerului Administraţiei Publice Locale”, Monitorul
Oficial 150-152/1145 din 22.09.2006;
7. Hotărîrea de Guvernului R.Moldova nr.192 din 01.03.2004 prin care s-a aprobat
Regulamentul „despre aprobarea Regulamentului cu privire la ocuparea prin concurs a funcţiilor
publice vacante”, Publicat: 12.03.2004 în Monitorul Oficial Nr.042;
8. Hotărârea de Guvern nr. 1300 din 26.12.2000 " Cu privire la aprobarea Metodologiei de
calcul al costurilor şi tarifelor la serviciile prestate de Întreprinderea de Stat "Poşta Moldovei".
9. Hotărârea de Guvern nr. 1457 din 30.12.2016 pentru aprobarea Regulilor privind
prestarea serviciilor poştale.
10. Hotărârea de Guvern nr. 821 din 06.11.2012 pentru aprobarea tarifelor la serviciile
poştale de bază prestate de Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” şi de filialele acesteia.

69
 11. Hotărârea de Guvern nr. 1254 din 10.11.2008 pentru aprobarea Regulamentului cu privire
la mărcile poştale, efectele poştale şi ştampilele poştale speciale ale Republicii Moldova.
12. Hotărârea de Guvern nr. 1226 din 09.11.2016, cu privire la standardele de calitate în ceea
ce privește Serviciul Poștal Universal.
13. Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor al Republicii Moldova
privind aprobarea standardelor şi termenelor normative de distribuire a trimiterilor poştale  nr. 53
din 30.06.2011.
14. Decizia Consiliului sătesc Andrușul de Sus, r-ul Cahul nr. 5/4 din 22.11.2013 cu privire
la stabilirea taxei pentru desfășurarea activității comerciale de către oficiul poștal;
15. Decizia Consiliului sătesc Andrușul de Jos nr.04/4 din data de 09.06.2013 cu privire la
examinarea solicitării Centrului de Poștă Cahul al ÎS Poșta Moldovei nr.187 din 20.05.2013;
16. Regulamentul „cu privire la concesionarea serviciilor publice de gospodărie comunală”
aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1006 din 13.09.2004, publicat în
Monitorul Oficial 171-174/1183, 17.09.2004;
17. Raportul auditorului independent de Societate pe Acţiuni “AUDIT-CONCRET” de către
fondatorul Întreprinderii de Stat “Poşta Moldovei” pe anul 2017.
18. Raportul auditorului independent de Societate pe Acţiuni “AUDIT-CONCRET” de către
fondatorul Întreprinderii de Stat “Poşta Moldovei” pe anul 2017.

 Literatură de specialitate:
19. Burduș E. „Tratat de management”. București: Editura Economica, 2005.
20. Chiriac L., „Probleme actuale ale dezvoltării locale”, Ed.: TISH, Chişinău, 2004;
21. Creangă I., „Curs de drept administrativ”, Vol.I, Ed.: Epigraf, Chişinău, 2003;
22. Creangă I., „Curs de drept administrativ”, Vol.II, Ed.: Epigraf, Chişinău, 2005;
23. Deleanu Ion, „Drept constituţional şi instituţii politice”, Ed.Chemarea, Iaşi, 1993;
24. Dvoracek M., „Drept administrativ”, Ed.: Chemarea, Iaşi, 1993;
25. Drăganu T., „Drept constituţional şi instituţii politice, tratat elementar”, Bucureşti,
Editura Lumina-Lex, 1998, vol. 2;
26. Deliu T., T.Savca, S.Arionescu, .A.Roman, C.Popovici, „Ghidul alesului local”,
Ed.:AAP, Chişinău, 2007;
27. Furdui V., „Ghidul juridic al alesului local”, Ed.: TISH, Chişinău, 2004;
28. Fundaţia Soros Moldova, „Managementul în administraţia publică locală”, Vol.II, Ed.:
Cartier, Chişinău, 2001;

70
 29. Frederick S.Lane, „Probleme actuale de administraţie publică”, Ed.: „Epigraf”,
Chișinău, 2006;
30. Henry Nicolas, „Administraţie publică şi afaceri publice”; Ed.:Cartier, 2005;
31. Mocanu V. „Servicii municipale: direcţii de schimbare”, Ed. TISH, Chişinău, 2004;
32. Mocanu V., „Descentralizarea serviciilor publice”, Ed.TISH, Chişinău, 1999;
33. Mocanu Victor, „Descentralizarea serviciilor publice. Concepte şi practice”, Ed.:TISH,
Chişinău, 2001;
34. Orlov M., Gh.Orlov, „Drept administrativ, partea I”, Chişinău, 1999;
35. Orlov M., Ştefan Belecciu, „Drept Administrativ”, Chişinău, 2005;
36. Orlov M., Negru B., Cunţechi T., „Quo Vadis Moldova?”, Chişinău, 2002;
37. Oroveanu Mihai, „Tratat de drept administrativ”, Ed.Univ.Dm.Cantemir, Bucureşti,
1994;
38. Preda M., „Curs de drept administrativ, partea generală”, Bucureşti, 1995;
39. Paladi I., „Serviciile publice”, Ed.AAP, Chişinău, 1998;
40. Platon Mihail, „Administraţia publică. Curs universitar”, Ed.: Universu, Chişinău, 2007;
41. Popa V., „Autorităţile publice ale Republicii Moldova”, Ed.Museum, 2000;
42. Popa V., „Ghidul primarului”, Ed.ARC, 2001;
43. Popa V., „Autorităţile publice ale Republicii Moldova”, Ed.TISH, 2004;
44. Popa V., I.Munteanu, V.Mocanu, „De la centralism spre descentralism”, Ed.: Cartier,
1998;
45. Popa V., „Cartea albă. Situaţia autonomiei locale în R.moldova”, Ed.: Cartier, Chişinău,
2000;
46. Prisacaru V., „Tratat de drept administrativ”, Bucureşti, 1993;
47. Studiul serviciilor publice locale, Ed.: UNDP, Chişinău, 2008;

Articole şi reviste de specialitate:

48. Cimpoi I., „Administraţia publică locală – o verigă a sistemului instituţional în
R.Moldova” în Academia de administraţie publică locală – 15 ani de modernizare a serviciului
public din R.Moldova, Vol.I, Ed.: AAP, Chişinău, 2008;
49. Ciumac E., „Serviciile publice lcale în R.Moldova: probleme strategii de dezvoltare”, în
Administraţia publică în perspectiva integrării europene, nr.1, Chişinău, 2006;
50. Cornea V., „Impactul social al descentralizării”, În: „Administraţia publică în
perspectiva integrării europene”, Chişinău, 2007;

71
 51. Golovco V. Piața serviciilor poștale, structura și rolul în sistemul relațiilor de piață.//
Conferința internațională Științifico-Practică”Creșterea economică în condițiile globalizării:
modele de dezvoltare durabilă”, INCE, ediția a XII – a, volumul II, Chișinău, 2017.
52. Georgeta Modiga, “Managementul public şi serviciile publice” În: Administraţia publică
în perspectiva integrării europene, Chişinău, 2006;
53. Gîrneţ Gh., „Problemele actuale ale reformei administraţiei publice”, În: Revista
Administrarea publică, nr.2/1999;
54. Proca L. Concepte privind serviciile sociale. Rolul autorităților administrației publice și
altor actori sociale în organizarea și dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoane în situații
de deficultate. Revista metodico-științifică trimestriale octombrie-decembrie 2015, nr.4(88).
Chișinău, 2015.
55. Tincu V., „Reforma administraţiei publice în Republicii Moldova”, În: Revista
Administrarea publică, nr.5/2002;

72