UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE DREPT

CONF.UNIV.DR. LAVINIA ELENA STUPARU

DREPT COMERCIAL
Note de curs

2021
 CAPITOLUL II
ÎNTREPRINDEREA

Bibliografie:
1. Stuparu, L.E., Drept comercial. Profesioniștii comercianți, Ed. Universul
Juridic, București, 2020;
2. Smarandache (Stuparu), L.E., The enterprise in the Romanian Legal
System - Past and Present, în Revista de Științe Politice (Revue des Sciences
Politiques) nr. 52/2016, Ed. Universitaria, Craiova, pp.48-59;
3. Stuparu, L.E. O.S. Gerjikov, O.S. Drept comercial transfrontalier, Ed. Sitech,
Craiova, 2018, p. 12-17;
4. Gheorghe, C., Drept comercial român, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013, p.
41-57;
5. Cărpenaru, S. D., Tratat de drept comercial român, Ed a VI-a, actualizată,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2020, pp. 33-38;
6. Tuleașcă, L., Drept comercial. Comercianții, Ed. Universul Juridic,
București, 2018, pp. 48-60;
7. Piperea, Gh., Drept comercial. Întreprinderea, Ed. C.H.Beck, Bucureşti,
2012, p.31-79.

I. EVOLUȚIA REGLEMENTĂRII NOȚIUNII „ÎNTREPRINDERE” ÎN SISTEMUL

DE DREPT NAȚIONAL
1. Reglementarea întreprinderii sub imperiul Codului de comerț român
În perioada de aplicare a Codului de comerț (anii 1887-1948 și 1990-2011), noțiunea
„întreprindere” a fost tratată atât de Codul de comerț, dar și de alte acte normative, accepțiunile
date acesteia fiind uneori diferite.
Cadrul normativ invocat evidențiază două tendințe de înțelegere și definire a conceptului
de întreprindere, respectiv întreprinderea ca activitate economică (de ex. în cazul Codului de
comerț, O.U.G. nr. 44/2008 sau Legii nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv
şimandatului ad-hoc) și întreprinderea ca subiect de drept (de ex în cazul Legii nr. 346/2004
privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii sau Legii nr. 217/2005
privind constituirea, organizarea şi funcţionarea comitetului european de întreprindere).
Întreprinderea reglementată de Codul de comerț a avut o pondere semnificativă în cadrul
faptelor de comerț, fiind pe cale de consecință una dintre sursele principale ale raporturilor
juridice comerciale. La rândul lor, întreprinderile reglementate de legislația specială menționată,
având sensul de activitate economică sau de subiect de drept, au constituit în majoritatea cazurilor
criteriu de comercialitate pentru raporturile juridice.
2. Reglementarea întreprinderii în perioada comunistă
În intervalul de timp corespunzător perioadei comuniste, Codul de comerț român a fost
căzut în desuetudine, aplicarea sa devenind imposibilă motivat de transformarea economiei
naționale într-o economie socialistă planificată centralizat.
În ce privește noțiunea de întreprindere, sensul acesteia era exclusiv de subiect de drept.
Întreprinderea era desemenată prin sintagma ”întreprindere socialistă” și indica subiectele de
drept specifice economiei socialiste, adică operatorii economici bazați pe proprietatea de stat.
 3. Reglementarea întreprinderii sub imperiul Codului civil
Actualul cadrul legislativ în materia “întreprinderii” este complex și pune în evidență
deopotrivă elemente de noutate și de continuitate.
Ca elemente de noutate, actualul Cod civil asigură principala reglementare a noțiunii
generale „întreprindere”, conferindu-i totodată un sens mai extins. Întreprinderea este definită
mediat prin intermediul sintagmei “exploatarea unei întreprinderi”. Potrivit art. 3 alin. (3) C.civ.,
constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică de către una sau mai multe
persoane a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de
bunuri sau în prestarea de servicii indiferent dacă are sau nu scop lucrativ. În viziunea Codului
civil, „întreprinderii” desemnează o activitate economică sau o activitate profesională organizată
și desfășurată cu scop lucrativ sau nelucrativ.
Ca element de continuitate, Codul civil este dublat de legi speciale care mențin sensul de
activitate sau de subiect de drept. Impunerea unor sensuri distincte sau particularizante, raportat la
cel dedus din Codul civil, revine unor acte normative ce au supraviețuit abrogării Codului
comercial (de ex: O.U.G. nr. 44/2008, Legea nr. 346/2004 sau Legea nr. 217/2015), precum și
unor legi adoptate sau ajustate ulterior Codului civil (de ex: Legea concurenței nr. 21/1996, Legea
nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, Legea nr. 219/2015 privind economia socială
sau Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale). Acestea din urmă relevă preferința pentru
definirea întreprinderii ca o entitate pentru care contează mai puțin forma juridică, modul de
finanțare sau existența scopului lucrativ, ci natura activității desfășurată pe piață.

II. VIZIUNEA CODULUI CIVIL ASUPRA NOȚIUNII „ÎNTREPRINDERE”

1. Noţiunea “întreprindere”
Textul Codului civil este sursă de controverse în materia întreprinderii.
Definiția asigurată întreprinderii de Codul civil [art. 3 alin. (3)] este una indirectă, dedusă
din sintagma „exploatarea unei întreprinderi”.
Carența legislativă privind sensul exact al noțiunii „întreprindere” este dublată de
utilizarea în cuprinsul Codului civil atât a unei terminologii oscilante (termenul „întreprindere” și
sintagma „exploatarea unei întreprinderi”), cât și de inconsecvența asupra sensului întreprinderii
(legiuitorul oscilând între accepțiunile de “activitate” și „subiect de drept”).
Întreprinderea este o activitate organizată al cărei exercițiu sistematic conferă statutul de
profesionist. Accepțiunea de subiect de drept pentru întreprindere este posibilă exclusiv în baza
legilor speciale care reglementează expres acest sens specific.
Exploatarea întreprinderii revine fie exclusiv titularului întreprinderii (cel care exercită
activitatea în nume propriu, pe riscul său), fie titularului, precum și oricărei persoane care
acționează în același scop cu acesta, în numele sau pe seama sa.
Statutul de profesionist este dobândit, ca regulă, de titularul întreprinderii, iar ca excepție,
și de persoanele care acționează în numele sau pe seama titularului.
2. Definiția întreprinderii
Întreprinderea este o activitate organizată, exercitată în mod sistematic de un profesionist,
care are ca obiect producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri ori prestarea de servicii și
un scop lucrativ sau nelucrativ.
3. Elementele constitutive ale noțiunii „întreprindere”
Dispozițiile Codului civil alocate “exploatării unei întreprinderii” și „profesionistului”,
precum și cele ale Legii nr. 71/2011 rezervate „profesionistului” constituie sursa pentru
identificarea elementelor constitutive ale conceptului „întreprindere”.
 În primul rând, întreprinderea este în esență o activitate (economică sau profesională)
organizată în condițiile legii (Codul civil și, după caz, legislația specială) și desfășurată în mod
sistematic.
În al doilea rând, întreprinderea are ca titular o persoană fizică, o persoană juridică sau
entitate fără personalitate juridică. Titularul întreprinderii este cel care organizează o activitate
economică sau profesională pe care, de regulă, o exercită în mod sistematic, independent, în
nume și pe risc propriu. Acționând în această manieră, titularul dobândește întotdeauna calitatea
de profesionist (în sensul Codului civil). Dacă titularul încredințează integral exploatarea
întreprinderii unei alte persoane, aceasta din urmă dobândește calitatea de profesionist.
În al treilea rând, obiectul întreprinderii constă în producerea, administrarea ori
înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii.
În al patrulea rând, scopul întreprinderii poate fi de natură lucrativă sau nelucrativă.
III. CATEGORII DE ÎNTREPRINDERI
1. Criterii de clasificare
Codul civil român și legea sa de punere în aplicare nu prevăd o clasificare a
întreprinderilor. Aceste reglementări permit, cel mult, clasificări artificiale ale întreprinderi (ca
gen) în raport de elementele sale constitutive subînțelese din cadrul mnormativ actual..
Dacă privim toate elementele constitutive ale noțiunii „întreprindere” ca un criteriu unic
putem clasifica întreprinderile în: întreprinderi comerciale (economice) și întreprinderi civile.
Terminologia creată doctrinar nu le afectează natura juridică civilă și structura lor constitutivă
identică.
Elementele constitutive ale întreprinderii pot fi utilizate separat, ca și criterii distincte.
După tipul profesionistului, distingem între întreprinderi individuale și întreprinderi colective. În
funcţie de obiectul întreprinderii, acestea pot fi întreprinderi de producere de bunuri, întreprinderi
de administrare de bunuri, întreprinderi de înstrăinare de bunuri şi întreprinderi de prestări de
servicii. În raport de scopul întreprinderii, acestea pot fi întreprinderi cu scop lucrativ şi
întreprinderi fără scop lucrativ.
Clasificări ale întreprinderii sunt consacrate, în mod explicit sau implicit, și de legislația
specială care reglementează sensuri specifice al noțiunii „întreprindere” (de ex: Legea nr.
346/2004, O.U.G. nr. 44/2008, sau Legea nr. 217/2005). Pentru aceste cazuri, criterii de
clasificare a întreprinderilor sunt diferite de cele desprinse de legislația civilă ca izvor de drept
comun.
2. Întreprinderea comercială
2.1. Cadru legal
Întreprinderea comercială este o categorie specifică a întreprinderii consacrate de Codul
civil, sintagma fiind creația doctrinei.
Reglementarea întreprinderii comerciale are ca sursă primară Codul civil și Legea nr.
71/2011. Legile speciale care normează statutul organic și activitatea comercianților adaugă note
de specificitate.
2.2. Elementele constitutive
Categorie specifică a „întreprinderii” reglementate de Codul civil, întreprinderea
comercială întrunește toate elementele constitutive ale întreprinderii-gen, respectiv: activitate
organizată și exercitată sistematic, titular, obiect și scop. Fiecare element constitutiv relevă
particularități, permițând identificarea unei întreprinderi comerciale.
a. Activitatea organizată cu factori de producție specifici și exercitată în mod sistematic
este exclusiv o activitate economică.
 b. Titularul este un comerciant. De regulă, titularul este cel care exercită activitatea
economică organizată în mod sistematic, independent, în nume și pe risc propriu, dobândind
statutul de profesionist. Ca excepție, dacă titularul încredințează exploatarea întreprinderii
exclusiv altei persoane, aceasta din urmă este cea care dobândește statutul de profesionist.
Profesionistul comerciant poate exploata întreprinderea comercială singur sau împreună
cu alte persoane, care acționează în numele sau pe seama sa, în condițiile legii. Calitatea de
comerciant poate fi deținută de persoane fizice, persoane juridice sau entități fără personalitate
juridică.
c. Obiectul constă în producția, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea
de servicii.
d. Scopul întreprinderii comerciale este întotdeauna lucrativ. Ca regulă, la întreprinderile
comerciale scopul lucrativ constă în obţinerea de profit. Ca excepție, anumite întreprinderi
comerciale pot avea ca finalitate obținerea unor avantaje sau beneficii, acest scop putând fi
dublat sau nu de scopul obținerii de profit.
2.3. Definiţia
Întreprinderea comercială este activitatea economică organizată cu resurse specifice,
exercitată în mod sistematic de un profesionist comerciant, care are ca obiect producția,
administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau prestarea de servicii și care urmărește un scop
lucrativ.
3. Întreprinderea civilă
3.1. Cadrul legal
Întreprinderea civilă este o categorie specifică a întreprinderii conscarate de Codul civil.
Sub aspect terminologic, sintagma „întreprindere civilă” este o creație a literaturii de specialitate.
Întreprinderea civilă este reglementată, în principal, de Codul civil și de Legea nr.
71/2011, iar în completare prin diversele acte normative care normează statutul organic și
activitatea profesioniștilor necomercianți.
3.2.Elementele constitutive
Categorie specifică a „întreprinderii” reglementate de Codul civil, întreprinderea civilă
conservă integral structura întreprinderii, respectiv activitate organizată, titular, obiect și scop.
Fiecare element constitutiv relevă particularități, perimițând identificarea unei întreprinderi civile
a. Activitatea organizată desemnează, ca regulă, o activitate profesională organizată cu
factori de producție specifici. Ca excepția, activitatea organizată poate consta și într-o activitate
economică organizată cu factori de producție specifici.
b. Titularul, adică cel care o organizează activitatea profesională sau, după caz, activitatea
economică, este un necomerciant. Dacă titularul exercită activitatea organizată în mod sistematic,
independent, în nume și pe risc propriu, dobândește statutul de profesionist.
c. Obiectul întreprinderii civile constă, ca regulă, în prestarea de servicii, iar ca excepție
în producția, administrarea sau înstrăinarea de bunuri.
d. Scopul întreprinderii civile este întotdeauna nelucrativ.
3.3. Definiţia întreprinderii civile
Întreprinderea civilă este activitatea profesională sau economică organizată cu resurse
specifice, exercitată sistematic de un profesionist necomerciant, care are ca obiect prestarea de
servicii ori producția, administrarea sau înstrăinarea de bunuri și care urmărește un scop
nelucrativ.