AGRESIVITATE, AGRESIUNE SI VIOLENTA SOCIALA

Agresivitate. Notiunea de agresivitate provine din latinescul “ad gressus”, care in traducere libera inseamna a incalca
teritoriul altuia, a trece ilegal frontierele individuale sau comunitare, a atinge dreptul celuilalt cu o interventie ostila
marcand un comportament social inadecvat, o abatere de la normele sociale.
Putem afirma ca agresivitatea exprima toate tendintele distructive si se aplica doar fiintelor “care ataca brutal,
brusc si neprevazut”. Aceasta ar reprezenta valoarea sa negativa, dar ea poate avea si valoare pozitiva, constructiva, de
dialog, fiindu-i caracteristice calitati cum ar fi initiativa, ambitia, curajul. Ca atare, agresivitatea poate imbraca diferite
forme de manifestare ce se pot caracteriza prin durata si intensitati variabile.
Specialistii in psihologie considera ca agresivitatea este o calitate a fiintelor vii, care permite supravietuirea,
adaptarea, integrarea, dezvoltarea ca o conditie a existentei, ea manifestandu-se in actiunea acestora asupra mediului,
pentru aparare, conservare, asigurarea hranei, perpetuarea speciei. Aceasta este componenta constructiva a agresivitatii,
dar cand manifestarile dictate de agresivitate asupra mediului conduc la distrugeri nejustificare, se trece la ceea ce se
cheama agresiune. S-ar putea spune ca agresivitatea este complementara fricii.
Concluzionand pe baza studiilor indisciplinare in domeniu, evidentiem ca agresiunea, ca stare particulara si
predispozitie a omului de a-si satisface nevoile si trebuintele individuale (sau de grup) prin actiuni voluntare, care
incalca normalitatea sociala, constituie premisele naturale, obiective pentru declansarea violentei sociale si a
proceselor beligene.
Agresiunea a primit o multitudine de definitii. In sens larg, agresiunea reprezinta o actiune care primejduieste
echilibrul si integritatea unui sistem viu, cu rol dezorganizator. In sens restrans (psihologic, etiologic) ea reprezinta o
atitudine intoleranta si ofensiva, atacul unei fiinte asupra alteia, dictata de nevoia de supravietuire.
Alte definitii:
-        comportament sau intentie de a face rau;
-        atac neprovocat asupra altei fiinte;
-        forma de comportament ofensiv al individului care se consuma in plan actional sau verbal.
In opinia psihologului american Bandura comportamentul agresiv consta in deprinderi dobandite si apoi folosite ca sa
faca rau altora, iar comportamentul uman devine agresiv numai daca exista o determinare sociala, fie obiectiva, fie
subiectiva. Comportamentul distructiv este, prin urmare, cauzat de insatisfactii personale, delictuale, educatie
negativa. Actele agresive se produc individual sau prin colective si sunt inevitabile intr-o societate bazata pe concurenta.
Agresiunea inseamna trecerea de la potentialitate la actul propriu-zis, acest act putand fi definit ca fiind comportamentul
prin care se urmareste nimicirea sau neutralizarea partiala sau totala, in sens propriu sau figurant, a unor obiecte sau
persoane, a unor colectivitati mai mici sau mai mari.
In agresiunile sociale, scopul, obiectivele, momentul declansarii, modul de manifestare nu sunt “spontane”, decat poate la
unii dintre participanti; in astfel de agresiuni trebuie sa facem distinctie intre conducatori, organizatori si masa mare de
participanti.
Violenta, de regula, este definita ca un comportament agresiv acut, caracterizat in mod deosebit prin:  folosirea fortei
fizice, durata limitata in timp, trecere rapida la actiune si viteza mare de executie.
Din cele prezentate se poate conchide ca agresiunea sociala nu intotdeauna poate fi incadrata in sfera comportamentelor
interzise, indezirabile, sociale, antisociale, dezorganizante.
Ea se poate produce pentru a permite omului sa se dezvolte, sa se afirme si, in acest caz, ea se dovedeste necesara, dar
atunci cand are efecte distrugatoare ea este apreciata ca un comportament antisocial.

TIPURI DE AGRESIUNE SOCIALA

Agresiunea devine tot mai mult o forma de influentare sociala cu determinari si conditionari psihosociale, cu variate
forme de manifestare, cu efecte multiple raportate la situatia concreta. Ea necesita analize profunde pe diverse relatii:
individ-individ, individ-grup social, grup social-individ, grup social-grup social, toate acestea, atat pe orizontala, cat si pe
verticala structurilor societatilor nationale, cat si in raporturile dintre state.
Avand criteriu tipologic natura activitatilor umane proiectate si desfasurate cu scop ostil, este sigur ca prima forma de
agresiune sociala a fost inarmata si a insotit fara intrerupere evolutia societatii omenesti. Se fac aprecieri precum ca
conflictul armat – razboiul in acceptie moderna – este o adevarata functie a naturii umane, o agresiune sociala
conventionala, acceptata ca un rau necesar, cu reglementari juridice internationale si o istorie proprie de peste 4400 ani.
Dar, agresiunea nu poate si nu trebuie sa fie inteleasa doar ca agresiune armata, ci intr-o acceptie mai larga, cu atat mai
mult cu cat centrul de greutate al agresiunii sociale a trecut in domeniul militar in alte sfere ale socialului, cunoscute ca
agresiuni neconventionale si care pot fi de natura politico-diplomatica, economica, culturala, religioasa, interetnica,
rasiala, ecologica, psihologica.
Agresiunea de natura politico-diplomatica se manifesta sub forma unor presiuni si actiuni care vizeaza obiecte
principale:
-        discreditarea si izolarea pe prin plan international a statutului vizat;
-        slabirea capacitatii de actiune a guvernului si a fortelor politice aflate la putere;
-        obtinerea acordului si a sprijinului tacit sau explicit din partea altor tari sau a unor organisme internationale
pentru satisfacerea anumitor pretentii in dauna altui stat;
-        determinarea organelor politice si diplomatice ale statului sa actioneze in sensul dorit de adversar;
-        crearea conditiilor necesare pe plan international pentru declansarea altor genuri de actiuni.
In plan intern se manifesta prin lupta dintre partide, denigrarea valorilor politice ale adversarului, denigrarea unor
personalitati politice, intimidarea si culpabilizarea institutiilor cu competente in asigurarea ordinii de drept, actiuni de
automatizare teritoriala.
Agresiunea economica, ca baza reala de manifestare a politicului, nu este altceva decat un reflex ideologic al intereselor
pe care le implica dezvoltarea socialului, cu efect in adancirea prapastiei dintre bogati si saraci (conflictul Est-Vest, Nord-
Sud etc.) sau in cazuri conflictuale prin aplicarea diferitelor tipuri de blocade economice. Este demna de amintit declaratia
presedintelui comisiei C.E.E., Jaques Delors, potrivit careia aceasta organizatie nu poate fi o sala de asteptare pentru tarile
din Est (sau numai pentru unele dintre ele), deoarece frontierele Vestului trebuie sa se deschida nu numai juridic, prin
numarul de pasapoarte eliberate neconditionat acum in Est, ci si economic, prin declansarea unor procese de cooperare si
integrare reale, daca nu dorim aparitia unor noi factori de instabilitate si insecuritate insasi pentru Vestul puternic
dezvoltat.
Avand in vedere relatia de cauzalitate dintre dezvoltare si mediul natural, se explica usor conexiunea dintre agresiunea
economica si cea ecologica suportate in grade si cu consecinte diferite de toate statele. Daca pentru cele dezvoltate,
agresiunea consta in poluarea excesiva a solului, apelor, aerului si habitatului, pentru cele sarace imbraca un aspect de
agresiune externa, in sensul ca bogatii incearca prin toate mijloacele, legale sau mai putin legale, sa-si evacueze deseurile
industriale toxice in spatiul teritorial al acestora, desconsiderandu-le prin calitatea de cosuri de gunoi.
Agresiunea culturala tinde sa se realizeze prin denigrarea valorilor culturale ale unor comunitati sociale, obstructionarea
schimbarilor culturale pe considerente politice, ideologice, prin manipularea culturala a multimilor, indeosebi, a
tineretului.
Referitor la acest tip de manifestare, mecanismul consta in lansarea unor teorii si conceptii de sorginte filozofica si
umanista, dar cu profunde implicatii si finalitati politice concrete, menite sa creeze curente de opinie, sa sprijine la nevoie,
actiunile unor grupuri de presiune interne, cu larga si interesata participare externa – toate in numele drepturilor omului.
A nu se uita scrierile „istorice”
 Desi pare nefiresc, viata a demonstrat ca, pe langa caracterul generos si umanist al activitatii  religioase, aceasta poate
deveni o forma de agresiune sociala atunci cand scopurile de baza sunt deturnate in domeniul politicului. Este cunoscut
faptul ca s-au facut si se fac eforturi pentru diminuarea influentei religiei catolice, actiuni demascate prin insasi unele
declaratii ale varfurilor clerului, din care rezulta tendinta de crestere a influentei catolice in tarile din estul Europei din
Asia si Africa, in detrimentul ortodoxismului, islamismului, budismului s.a. Nu putem ignora, de asemenea, tendintele de
diseminare a sectelor religioase in Romania, dupa 1989, unele dintre acestea avand manifestari si practici anticulturale,
antisociale sau, mai grav, antistatale (a se vedea si lupta intre comunitatile religioase din Irlanda; in razboiul din Golf).
 Nu sunt de neglijat agresiunile interetnice ce se manifesta mai ales prin invrajbirea nationalitatilor conlocuitoare in
interiorul unor state in care, pe langa populatia majoritara, traiesc si minoritati nationale, sau prin invrajbirea unor
nationalitati in cadrul unor state multinationale, precum si cele rasiale exprimate cel mai evident sub forma apartheidului
– forma cea mai accentuata de discriminare rasiala.
Am lasat la sfarsit agresiunea psihologica deoarece fiecare dintre agresiunile specificate mai sus, de la cea militara la cea
rasiala, pe langa modalitatile specifice, proprii de manifestare, prezinta o evidenta dimensiune psihologica.
Agresiunea psihologica se exercita asupra proceselor psihice, fie deregland functionarea acestora, fie alterand produsele
acestor procese, inducand individului sau colectivitatii, la un moment dat o stare anormala in gandire si comportament,
care pare, totusi, normala. Se trece tot mai mult de la forta la manipulare, manipulare care se realizeaza, in principiu, prin
dezinformare, propaganda, dezorientare si dezbinare, intoxicare si intimidare, izolare psihologica.
-        Se manipuleaza trebuinte, modele de comportament, sisteme de reprezentari si de valori, aspiratii politice,
economice sau militare, se influenteaza negativ deciziile privind actiunile viitoare cu termen lung de realizare,
implicit transformarea sociala.
Locul prioritar acordat agresiunii psihologice de o serie de specialisti politico-militari nu este intamplator intrucat ea este
prezenta – ca mijloc si efect – in toate celelalte forme de agresiune ce vizeaza, in fapt colectivitatea, siguranta nationala.