LUCRAREA DE LABORATOR NR. 4.

Măsurarea durităţii metalelor

Scopul lucrării: studierea metodelor de determinare a durităţii metalelor şi

formarea deprinderilor de încercare a materialelor metalice la duritate după metoda
Brenell.
Obiectivele lucrării:
 de a studia principiul metodelor aplicate la determinarea durităţii;
 de a studia construcţia şi principiul de funcţionare a presei automate cu braţ;
 de a forma deprinderi de măsurare a amprentei cu microscopul MПБ-2;
 de a forma deprinderi practice de măsurare a durităţii după metoda Brenell.

Aparate, materiale şi instrumente

Pentru executarea lucrării sunt necesare următoarele aparate, materiale şi
instrumente:
- presa automată cu braţ;
- probe din oţeluri şi aliaje ale metalelor neferoase de diferite grosimi;
- microscopul de tipul МПБ-2;
- pilă, hârtie abrazivă;
- cronometru.

Noţiuni teoretice
Încercările mecanice – determinarea proprietăţilor mecanice a materialelor şi
pieselor pe eşantioane în condiţii strict reglementate (viteza, mediul, temperatura,
timpul, schema aplicării sarcinii mecanice etc.). Înfăptuirea încercărilor mecanice şi
compararea rezultatelor lor pentru piese aparte, cât şi grupele lor, este legată de
analiza criteriilor ce caracterizează etapele de pregătire şi efectuare a încercărilor,
cerinţe faţă de utilaj şi aparatajul pentru încercări.
Clasificarea încercărilor mecanice se efectuează după următoarele criterii:
a) tipul şi timpul acţiunii sarcinii (statică, dinamică, de oboseală);
b) tipul şi schema aplicării sarcinii (la tracţiune, comprimare, încovoiere şi
răsucire);
c) temperatura la care se efectuează încercările (la temperatură normală, scăzută
sau ridicată).
 Metodele încercărilor mecanice sunt reglementate de Standardele de Stat:
încercările inventarelor şi aliajelor la duritate, întindere, rezilienţă de şoc, comprimare,
încovoiere etc.
Duritatea este proprietatea materialului de a opune rezistenţă pătrunderii în el a
unui alt material (corp) mai dur. Măsurarea durităţii este un procedeu destul de
răspândit de măsurare a materialelor.
Avantajele metodei: nu este distructivă ceea ce înseamnă că nu produce
deteriorări serioase materialului încercat; nu necesită confecţionarea eşantioanelor
speciale; pentru încercări la duritate este necesar de a efectua prelucrarea unui sector
nu prea mare a suprafeţei cu o pilă, urmată de prelucrarea cu hârtie abrazivă. Metodele
de determinare a durităţii prevăd pătrunderea identorului (bila de oţel, con de diamant,
piramida de diamant) şi determinarea dimensiunilor amprentei. Metodele măsurării
durităţii materialelor pot fi divizate în statice şi dinamice. Măsurările statice se
efectuează prin aplicarea sarcinii treptat şi lin, iar timpul menţinerii sub sarcină se
reglementează de standardele corespunzătoare pentru metodele măsurării durităţii.
Metodele dinamice utilizează reculul elastic al unui vârf de diamant şi pătrunderea de
şoc a unei bile călite de oţel.
Către metodele statice de măsurare a durităţii se referă: duritatea după Brenell,
după Rockwell şi după Vickers. Metodele dinamice sunt duritatea după Shore şi după
Poldi.

Măsurarea durităţii după Rockwell

Metoda măsurării durităţii după Rockwell (STAS 9013-59) este utilizată pentru
măsurarea durităţii metalelor şi aliajelor atât feroase, cât şi neferoase după scările A; B;
C la temperaturile 2010C. Identorul (conul sau bila) standard se apasă în proba
supusă încercării sub presiunea a două sarcini consecutive acţionate – prealabilă P 0 şi
una de bază P1. Sarcina totală P va fi egală cu suma sarcinii prealabile P 0 şi de bază P1
(vezi fig.1).
P = P 0 + P1 (1)
 Fig.1. Schema măsurării durităţii după Rockwell

Sarcina poate varia în limite largi în dependenţă de scara măsurării, însă sarcina
prealabilă este constantă şi are valoarea de 98,07 N (vezi tabelul 1).
Duritatea este determinată după scările ce corespund sarcinilor utilizate. Cel mai
mult sunt utilizate scările A şi C. Pentru măsurări cu aceste scări se utilizează conuri de
diamant cu un unghi la vârf de 120 şi cu o rază de rotunjire la vârf egală cu 0,2 mm. La
măsurarea durităţii pe scara B în calitate de identor se utilizează o bilă de oţel cu
diametrul de 1,588 mm.

Tabelul 1. Scara durităţii după Rockwell

Limitele
Sarcina
Sarcina de Sarcina de
Scara prealabilă
Marcarea bază F1 totală F măsurare,
durităţii F0,
N (kgF) N (kgF) un.
N (kgF)
duritate
A HRA 98,07 (10) 490,3 (50) 588,4 (60) 20-88
B HRB 98,07 (10) 882,6 (90) 980,7 (100) 20-100
C HRC 98,07 (10) 1373 (140) 1471 (150) 20-70
D HRD 98,07 (10) 882,6 (90) 980,7 (100) 40-77
E HRE 98,07 (10) 882,6 (90) 980,7 (100) 70-100
F HRF 98,07 (10) 490,3 (50) 588,4 (60) 60-100
G HRG 98,07 (10) 1373 (140) 1471 (150) 30-94
H HRH 98,07 (10) 490,3 (50) 588,4 (60) 80-100
K HRK 98,07 (10) 1373 (140) 1471 (150) 40-100

Duritatea după Rockwell se determină în unităţi convenţionale. Drept unitate de

duritate este considerată mărimea, care corespunde deplasării axiale a vârfului cu
0,002 mm. Deformaţia reziduală se determină după înlăturarea sarcinii de bază P 1.
Numărul de duritate este citit pe scara indicatorului de tip ceasornic, acul căreia
automat indică rezultatul scăderii diferenţei de adâncimi în mm, în care punctează vârful
identorului sub acţiunea a două sarcini consecutive aplicate, dintr-o constantă oarecare,
exprimată în mm.
Duritatea după Rockwel se indică HRC, dacă măsurarea a fost efectuată pe scara
C pentru oţeluri călite, aliaje călite şi revenite în diapazonul durităţii HRC 20-70.
Pe scara B se măsoară duritatea oţelurilor cu un conţinut de carbon mic şi
mijlociu, alame, bronzuri şi a altor materiale în diapazonul HRB 20-100.
Pe scara A se măsoară duritatea diferitor materiale în diapazonul HRA–20-88.
Duritatea după Rockwell HR se determină cu relaţiile:
h−h 0
HRA = HRC = 100 - 0,002 (2)
 h−h 0
HRB = 130 - 0 ,002 (3)
în care: h0 este adâncimea pătrunderii penetratorului în proba supusă încercării
sub acţiunea sarcinii prealabile P 0; h – adâncimea pătrunderii penetratorului în probă
sub acţiunea sarcinii totale P măsurată după înlăturarea sarcinii de bază P 1.
Distanţa între centrele a două amprente vecine sau distanţa de la centrul
amprentei până la marginea probei trebuie să fie nu mai mică de 3 mm.
Măsurarea durităţii după Vickers
Metoda măsurării durităţii după Vickers este reglementată după STAS 2999-75.
Măsurarea durităţii se bazează pe pătrunderea prin apăsare a penetratorului de
diamant în formă de o piramidă patrulateră regulată în probă sub acţiunea sarcinii,
acţionată într-un anumit interval de timp (vezi lucrarea de laborator Nr. 5).
Duritatea după Vickers se calculează după relaţia:
α
0 ,102×2 P sin
2 P
2 2
d =0,189 d (4)
HV =

în care: P este sarcina în N;  - unghiul dintre feţele opuse de la vârful piramidei

egal cu 136; d – media aritmetică a mărimii ambelor diagonale ale suprafeţei după
înlăturarea sarcinii în mm.
Distanţa între centrul amprentei şi marginea probei sau marginii amprentei
precedente trebuie să fie nu mai mică decât 2,5 din lungimea diagonalei amprentei.
Grosimea minimală a probei sau stratului trebuie să fie pentru piese din oţel de 1,2 ori
mai mare decât diagonala amprentei, pentru piese din metale neferoase – de 1,5 ori.
Simbolul HV este urmat de cifre, care indică sarcina şi timpul de menţinere, dacă
acest timp diferă de cel recomandat de standard (10…15 s). De exemplu: 500 HV
înseamnă numărul de duritate, obţinut cu sarcina de 294,2 N (30kgF) şi timpul 10…15
s; 220 HV 10/40 – duritatea după Vickers determinată la sarcina de 98,07 N, cu timpul
de menţinere 40 s.
La măsurarea durităţii cu o piramidă de diamant se utilizează următoarele sarcini:
1; 2; 2,5; 3; 5; 10; 20; 30; 50; 100 kgF.
Măsurarea durităţii după Brenell
 Metoda măsurării durităţii după Brenell este reglementată de STAS 9012-59. La
determinarea durităţii după Brenell o bilă de oţel cu diametrul D se apasă în suprafaţa
probei supuse încercării sub acţiunea sarcinii P într-un anumit interval de timp. Schema
încercărilor de duritate Brenell este prezentată în fig. 2.
Fig. 2. Schema încercărilor la duritate după metoda Brenell

În rezultatul apăsării bilei, pe suprafaţa materialului rămâne o amprentă. Raportul

dintre forţa de apăsare F(N) la suprafaţa amprentei (calotei sferice) A (mm 2) permite
determinarea durităţii care are indicele HB:
F
HB=
A (5)
în care A este aria calotei sferice egală cu:
A=π Dh (6)
în care, D – diametrul bilei, (mm);
h – adâncimea amprentei, (mm).
Deoarece adâncimea (h) a amprentei este greu de măsurat, este mai simplu de a
măsura diametrul amprentei (d), în acest caz este raţional de a exprima mărimea (h)
prin diametrul bilei (D) şi a amprentei (d):

D−√ D 2 −d2
h=
2 (7)

Aria suprafeţei sferice mm2:

πD
A= ( D−√ D 2−d 2 )
2 (8)

iar duritatea după Brenell se determină cu relaţia:

2F
HB=
πD( D−√ D 2−d2 ) (9)
 pentru F exprimată în kgF:

0 , 102×2 F (10)
HB=
πD( D−√ D −d ) 2 2

pentru F exprimată în N.
Duritatea după Brenell se notează prin simbolul HB (HBW), după care urmează
valoarea durităţii din trei cifre, iar după simbol se notează diametrul bilei, sarcina
aplicată şi timpul de menţinere, dacă acesta diferă de 10-15 s.
Exemplu: 250 HB 5/750 – duritatea după Brenell 250 care a fost determinată cu
bila de diametrul 5 mm şi sarcina 750 kgF, durata menţinerii 10-15 s.
575 HBW 2,5/187,5/30 – durtatea după Brenell 575 care a fost determinată cu bila
de 2,5 mm, sarcina 187,5 kgF şi timpul de menţinere 30 s.
La determinarea durităţii cu bila din oţel sau carbură metalică cu diametrul 10 mm,
sarcina 3000 kgF şi timpul de menţinere 10-15 s, duritatea după Brenell se indică doar
valoarea unităţii Brenell şi simbolul respectiv: 185 HB, 600 HBW.

Presa automată cu braţ pentru măsurarea durităţii Brenell

Unul dintre cele mai răspândite aparate pentru încercări de duritate după metoda
Brenell este presa automată cu braţ. Schema acesteia este prezentată în fig. 3. În
partea superioară a batiului 1 este situat axul 7 la capătul căruia este situat capul de
măsurare dotat cu bila 6. Poate fi montat unul dintre cele trei capete de măsurare cu
bilele cu diametrul respectiv 10, 5 sau 2,5 mm.
Măsuţa 4 serveşte pentru instalarea probei 5. Prin rotirea în direcţia acelor de
ceasornic a manetei (volantului) 15 este pus în mişcare şurubul 3, prin intermediul
căruia măsuţa 4 cu proba 5 sunt strânse cu bila 6. Rotirea manetei 15 până când
indicatorul 14 ia poziţia semnului, impune arcul 8 să se comprime până la refuz şi să
creeze o sarcină iniţială de 1000 N.

Fig. 3. Aparatul de măsurare a durităţii

după Brenell
 Motorul electric 13 care se cuplează prin apăsarea butonului din partea laterală a
presei pune în mişcare cama 2. La rotirea camei 2, biela 9 deplasându-se în sus ridică
braţul 10 şi suportul 11 cu greutăţile 12, astfel înlăturând sarcina de pe bielă. Când
braţul şi suportul revin în poziţia iniţială presa se decuplează automat.
Prin rotirea manetei 15 contra acelor de ceasornic, măsuţa 4 este eliberată
complet de sub sarcină.
În funcţie de mărimea greutăţilor instalate pe suportul 11, asupra bielei vor fi
aplicate diferite solicitări (tabelul 1).
Dacă duritatea materialelor este mai mică decât 450 unităţi, atunci pentru
măsurarea durităţii se utilizează bilele din oţel sau din carburi metalice. Dacă duritatea
depăşeşte 450 unităţi se folosesc bilele din carburi metalice.
Valoarea k, constanta materialului, se alege în dependenţă de metal şi duritatea
lui conform tabelului 2.

Tabelul 1. Alegerea mărimii sumare a greutăţilor de încărcare a

presei automate cu braţ
Marcarea greutăţilor care asigură
Sarcina Observaţii
forţa necesară
1875 A A – prezintă sarcina exercitată de suportul
2500 A+B pentru greutăţi care asigură sarcina de
5000 A+B+C 1875 N
7500 A+B+D B – greutatea mică, asigură sarcina de 625
10000 A+B+C+D N
C – greutate medie, asigură sarcina de
30000 A+B+C+5D 2500 N
D – greutate mare, asigură o sarcină de
5000 N

Tabelul 2. Alegerea valorii constantei k în funcţie de materialul

probei supuse încercărilor
Material Duritatea după Brenell k
Oţel, fontă, aliaje ale nichelului, până la 140 10
cobaltului etc. de la 140 inclusiv 30
Titan şi aliajele lui de la 50 15
Cupru şi aliajele lui, metalele până la 35 5
uşoare şi aliajele lor de la 35 10
Plumb, staniu şi alte metale moi până la 20 1

Bilele de diametre diferite (D = 10; 5 ; 2,5; 2,0 şi 1,0 mm) sunt utilizate în funcţie
de grosimea probei (vezi tabelul 5).
Sarcina F în dependenţă de valoarea k şi diametrul bilei D se stabileşte în
corespundere cu tabelul 3.

Tabelul 3. Alegerea sarcinii F

 Diametrul Sarcina F, kgF, pentru k
bilei D, mm 30 15 10 5 2,5 1
1,0 30 - 10 5 2,5 1
2,0 120 - 40 20 10 4
2,5 187,5 - 62,5 31,2 15,6 6,2
5,0 750 - 250 125 62,5 25
10,0 3000 1500 1000 500 250 100

Durata de menţinere a penetratorului depinde de duritatea probei şi poate fi

determinată în conformitate cu tabelul 4.

Tabelul 4. Alegerea timpului de menţinere

Duritatea după Brenell, HB, HBW
Timpul de menţinere, s
(unităţi de duritate după Brenell)
Până la 10 180
De la 10 până 35 120
De la 35 până 100 30
De la 100 10-15

La încercarea cu bile de diferit diametru (D = 10 ; 5 ; 2,5; 2,0 şi 1,0 mm) se
utilizează diferite greutăţi, la încercarea materialelor mai moi sarcina este mai mică şi,
respectiv, se va ţine cont de acesta la alegerea diametrului bilei.
Distanţa între centrul amprentei şi marginea probei trebuie să fie nu mai mică
decât 2,5 din lungimea diagonalei amprentei. Distanţa dintre două amprente trebuie să
fie minim două diametre ale amprentei.

Tabelul 5. Alegerea diametrului bilei şi sarcinii în funcţie

de duritatea şi grosimea probei.
Raportul Durata
Limitele de
Grosimea dintre Diametrul menţi-
Materia- măsurare în Sarcina F
minimă a sarcina F şi bilei D nerii sub
lul unităţi de (N)
probei (mm) diametrul (mm) sarcină
măsură HB
bilei D (s)
6—3 10 29420 10
Metale 140-450 4—2 F=200D2 5 7355
feroase 2 2,5 1839
>6 10 9807 10
< 140 6—3 F=100D2 5 2452

Metale 6—3 10 29420 30

neferoase > 130 4—2 F=300D2 5 7355
(Cupru, <2 2,5 1839
 alamă, 9—3 10 9807 30
bronz) 35—130 6—3 F=100D2 5 2452
<3 2,5 613
>6 10 2500 60
(Aluminiu 8—35 6—3 F=25D2 5 615
etc.) <2 2,5 156

Mersul lucrării
1. Studiaţi metodele de determinare a durităţii metalelor;
2. Studiaţi construcţia şi principiul de funcţionare a presei cu braţ,
3. Preparaţi proba pentru încercări;
4. Alegeţi diametrul bilei, mărimea sarcinii, timpul de menţinere;
5. Ajustaţi presa automată cu braţ pentru efectuarea măsurărilor;
6. Determinaţi duritatea probelor după metoda Brenell;
7. Fixaţi proba pe masa de lucru a presei;
8. Aplicaţi câte trei amprente în acelaşi regim de funcţionare a presei;
9. Măsuraţi diametrele amprentelor;
10. Calculaţi mărimea medie a durităţii pentru materialul probei;
11. Protocolaţi rezultatele încercărilor conform tabelului 6.

Pregătirea probei pentru încercări

Înainte de încercare la duritate, suprafaţa probei este prelucrată cu polizorul sau
pila, pentru ca să fie dreaptă (plană) şi netedă, să fie curăţită de oxizi şi defecte. La
pregătire pentru încercările respective suprafaţa epruvetei nu trebuie încălzită la
temperaturi ce depăşesc limita de 100 – 150 ºC.
Pregătirea probei este necesară pentru a obţine amprente regulate şi pentru ca
marginile ei să fie văzute clar în procesul măsurărilor.

Ajustarea aparatului şi efectuarea măsurărilor

1. Ajustaţi suportul 11 (vezi fig. 3), greutăţile 12, în conformitate cu sarcina de
solicitare aleasă pentru încercare;
2. Ajustaţi capul de încercare cu bila pe axul 7;
3. Pe măsuţa 4 ajustaţi proba 5. Centrul amprentei amplasaţi-l la o distanţă de cel
puţin un diametru de la marginea probei;
4. Prin rotirea manetei 15 după acele ceasornicului, lipiţi proba 5 de bila 6. Rotiţi
maneta 15 până când indicatorul 14 nu va indica poziţia cuvenită;
5. Conectaţi motorul electric;
 6. După oprirea automată a presei, prin rotirea manetei 15, eliberaţi măsuţa 4 şi
extrageţi proba cu amprenta obţinută;
7. Măsuraţi diametrul amprentei cu ajutorul microscopului МПБ-2;
8. Calculaţi duritatea cu relaţiile (8) sau (9).

Amprenta obţinută se măsoară cu ajutorul microscopului după două direcţii

reciproc perpendiculare. Diametrul amprentei se calculează ca media aritmetică din
două măsurări:
d +d 1
d a=
2 (11)

a b
Fig. 4. Vederea generală a microscopului МПБ-2: a – vederea generală; b – scara de măsurat
Fig. 5. Poziţionarea microscopului la măsurarea dimensiunilor amprentei: a – corectă; b – incorectă

Microscopul МПБ-2 (fig. 4, a) este dotat cu o scară de măsură (fig. 4, b), o

diviziune mică a cărei valoare este de 0,05 mm. Microscopul cu suprafaţa de sprijin se
pune pe suprafaţa amprentei de măsurat (fig. 5). Dacă microscopul nu este dotat cu
lampă de iluminat a suprafeţei de măsurat, atunci ferestruica acestuia se va poziţiona
spre o sursă de lumină. Rotind ocularul, vom ajusta aşa o imagine, când marginile
amprentei se vor contura bine.
Deplasând microscopul, vom suprapune începutul scării de măsură cu marginea
amprentei (fig. 6).
Vom citi în partea opusă diametrul amprentei (de exemplu d = 3,80 mm (fig.6)),
după care vom roti lupa sau proba cu 90º pentru a efectua cea de-a doua măsurare şi a
determina mărimea medie aritmetică cu relaţia (11), pe care o vom scrie în coloana 4 a
protocolului. Mărimea calculată a durităţii se înscrie în coloana 7 a protocolului. Pentru a
obţine o caracteristică corectă a durităţii materialului, este necesar de a efectua încă
două măsurări, rezultatele cărora se vor înscrie în coloanele 5-8 şi 6-9 a protocolului,
după care vom calcula mărimea medie aritmetică a durităţii materialului şi o vom înscrie
în coloniţa 10 a protocolului. La executarea măsurărilor repetate centrul amprentei se va
afla la o distanţă nu mai mică de două diametre ale bilei, de la centrul amprentei
precedente.
Fig. 6. Determinarea diametrului amprentei cu microscopul МПБ-2

Tabelul 6. Protocolul încercărilor la duritate după Brenell. Tipul presei: ТШ-2М

Materialul şi Diametrul Diametrul
Nr. Sarcina
grosimea bilei de amprentei (mm) Duritatea HB
d/o (N)
probei în (mm) încercare 1-a 2-a 3-a 1-a 2-a 3-a Medie
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Întrebări de control
Studentul va putea răspunde la următoarele întrebări:
1. Definiți noțiunea de duritate.
2. Care sunt unităţile de măsură a durităţii?
3. Ce metode de măsurare a durităţii cunoaşteţi?
4. Explicaţi principiul de funcţionare a presei automate cu braţ pentru măsurarea
durităţii după Brinell.
5. Explicaţi metoda de măsurare a diametrului amprentei.
6. Pentru care valori ale durităţii se utilizează bila din carburi metalice?
7. Din ce considerent se alege durata timpului de menţinere a sarcinii pe probă?
8. Care sunt condiţiile de alegere a sarcinii utilizate la încercare?

Bibliografie
1. ТАРАСОВ, В. В., МАЛЫШКО, С. Б. Лабораторный практикум по
материаловедению: Учеб. пособие. Владивосток: МГУ им. адм. Г. И.
Невельского, 2003. 117 c.
2. SAMUEL, R., Low. Rockwell Hardness Measurement of Metallic Materials.
Materials Science and Engineering Laboratory, January 2001. 118 p.
3. ELIA, E., Levi. Practical Hardness testing. Made simple, 2003. 23p.
http://www.aws.org/educators/Library/0000/000587.pdf (vizitat 03.03.2015).
4. ГОСТ 9013-59 Метод измерения твердости по Роквеллу.
5. ГОСТ 9012-59 Метод измерения твердости по Бринеллю.
6. ГОСТ 2999-75 Метод измерения твердости по Виккерсу.
7. САМОХОЦКИЙ, А. И., КУНЕАВСКИЙ, М. Н. Лабораторные работы по
металловедению и термической обработке металлов. Москва:
Машиностроение, 1981. 174 с.
8. American Association State Highway and Transportation Officials Standard
AASHTO No.: T70–86 Standard Test Method for Brinell Hardness of Metallic
Materials.