UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Program Postuniversitar de formare și dezvoltare continuă:

Management educațional

STIMULAREA CREATIVITĂŢII LA ELEVI

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
PROF. UNIV. DR. FLORICA ORŢAN

ABSOLVENT:
PROF. BORZ (căs. FLONTA) ILEANA - VIOLETA

ORADEA

2017
CUPRINS

ARGUMENT ..................................................................................................
................ 2

Capitolul 1 CONSIDERAŢII TEORETICE

................................................................... 4

1.1.Particularităţile dezvoltării psihologice ale vârstei şcolare mici

...................................... 4
1.2 Managementul învăţării
creative........................................................................................ 6
1.2.1. Metode de stimulare a
creatităţiii....................................................................... 9
1.3. Artele plastice şi abilităţi practice în învăţământul
primar................................................ 12
1.3.1.Elemente de limbaj
plastic................................................................................ 13
1.3.2. Abordarea integrată a artelor vizuale și abilităților
practice............................. 16

Capitolul 2 METODOLOGIA
CERCETĂRII................................................................ 18

2.1. Obiectivele şi ipoteza

cercetării....................................................................................... 18
2.2. Culegerea, analiza şi interpretarea
datelor....................................................................... 20

1
 2.2.1. Descrierea experimentului
didactic................................................................... 20
2.2.2. Prezentarea şi interpretarea
rezultatelor............................................................. 25

Capitolul 3
CONCLUZII......................................................................................................
34

BIBLIOGRAFIE...................................................................................................
............... 37
ANEXE...................................................................................................................
............... 39

ARGUMENT

Lumea în care trăim este caracterizată prin schimbare. Şcoala este pusă în
situaţia de a se autodepăşi, de a trece la o strategie nouă, prin care iasă din rutină
şi conformism. În locul unui învăţământ centrat pe acumularea de informaţii,
didactica modernă promovează ideea de a-l pune pe copil în contact direct cu
sursa de informare şi cu obiectul învăţării, îndemnându-l la căutări, explorări,
cercetări, care să-l conducă la descoperirea noţiunilor şi cunoştintelor, pe cât

2
posibil, prin forţe proprii. Copilul este aşezat în centrul activităţii de învăţare, iar
cadrului didactic îi revine sarcina de a organiza, stimula şi îndruma experienţele
de învăţare ale copiilor, încurajându-i să acţioneze şi sprijinindu-le iniţiativele.
În vederea realizării unui învăţământ modern, s-a impus o reorganizare a
managementului instructiv-educativ, care propune strategii didactice prin care
copiii devin participanţi conştienţi şi activi ai propriei formări. A şti cu adevărat
înseamnă a înţelege, fără a fi înţelese cunoştinţele nu sunt durabile, iar pentru a
fi întelese cunoştinţele trebuie aplicate în practică. Copiilor trebuie să li se ofere
posibilitatea de a eperimenta, de a găsi singuri soluţii la anumite probleme, de a
aplica crativ cunoştinţele acumulate.
Ţinând cont de acest lucru, managementul educaşional are ca prioritate
pregătirea copilului pentru viaţă, pentru cerinţele concrete, reale, existente şi
viitoare, legate de activitatea profesională, de viaţa socială şi culturală. În acest
context accentul cade pe cultivarea receptivităţii şi formarea unor abilităţi care
să le permită să asimileze rapid şi eficient informaţiile noi, pe facilitarea
accesului direct la informaţii, preocuparea pentru performanţele individuale,
stimularea creativităţii şi activităţii în echipă.
Pe măsură ce învăţământul este orientat în direcţia învăţării active, care
pune accentul pe achiziţia de competenţe, pe asimilarea şi utilizarea de
cunoştinţe, stimularea creativităţii devine o necesitate a învăţământului în
vederea formării personalităţii complexe a elevilor. Cadrul didactic trebuie să fie
receptiv la aspectele care îi preocupă pe copii şi care le stârnesc curiozitatea,
oferindu-le posibilitatea de a găsi raspunsuri la întrebări, de a îşi exprima şi
argumenta opiniile, dar şi de a le stârni interesul, de a găsi pretexte şi motive
pentru antrenarea elevilor în alte situaţii de învăţare.
Ca dascăl, îmi revine sarcina de a manifesta deschidere faţă de
interacţiunea şi comunicarea cu elevii, aşezându-i pe locul întâi în preocupările
mele. Un prim pas în acest sens este asigurarea unui climat educativ stimulativ,
a unor relaţii destinse, de colaborare, a unui mod de predare care să solicite
participarea, iniţiativa copiilor, fantezia acestora. Astfel, am considerat necesar

3
să acord o mai mare atenţie stimulării şi dezvoltării creativităţii, care presupune
valorificarea şi eficientizarea impulsurilor naturale ale copiilor pe care le posedă
la intrarea în şcoală şi transformarea lor în competenţe.
Luând în considerare aceste aspecte consider că stimularea creativităţii
este un obiectiv ce trebuie urmărit începând cu cele mai fragede vârste şi
continuîndu-se pe parcursul tuturor ciclurilor de învăţământ. Pe aceste
considerente îmi motivez alegerea temei pe care o voi aborda în această lucrare,
şi anume: ,,Stimularea creativităţii la elevi”.
Aprofundând această temă destul de complexă de altfel, este firesc să-mi
adresez unele întrebări: ”dacă?”, “în ce măsură?”, “prin ce strategii?” poate fi
dezvoltată creativitatea la elevii.
Pe parcursul activităţii mele am observat că în momentul în care elevilor li
se dă posibilitatea şi siguranţa de a acţiona, de a pune la îndoială, de a vedea
lucrurile dintr-o perspectivă nouă, atunci ei vor învăţa să utilizeze bine
informaţiile şi materialele puse la dispoziţie, li se dezvoltă spiritul de observaţie,
capacitatea de a anticipa şi de a se orienta într-o anumită situaţie, de a propune
soluţii, de a le analiza şi opta pentru cea optimă, de a interpreta şi evalua
anumite experienţe sau situaţii concrete.
Subliniez că nici un conţinut nu conduce prin el însuşi la valorificarea şi
stimularea creativităţii. Strategia didactică adoptată de cadrul didactic, metodele
şi mijloacele didactice, formele de grupare, modalităţile de evaluare,
modalităţile de motivare, creează premisele valorificării conţinutului în această
direcţie. Creativitatea poate fi stimulată şi dezvoltată întro anumită masură la
nivelul tuturor ariilor curriculare ale ciclului primar, însă artele vizuale şi
abilităţile practice constituie, în opinia mea, cel mai potrivit cadru pentru
stimularea creativităţii. Artele plastice pot şi trebuie să contribuie la formarea
personalităţii elevilor, la stimularea potentialului creator al acestora. Metodele
prin care se realizează acest lucru, obiectivele care se urmăresc în acest sens,
conţinuturile acestor activităţi urmează a fi prezentate în cadrul lucrării.

4
 Un cadru didactic care va reuşi să deschidă odată cu copiii poarta
cunoaşterii, ieşind din tiparele învăţământului formal, va avea cea mai mare
satisfacţie sufletească atunci când, peste ani, va vedea generaţiile la a căror
formare a contribuit, că sunt oameni echilibraţi, oameni cu gândire independentă
şi creativă, pregătiţi să acţioneze în diverse situaţii, să facă faţă tuturor
provocărilor. De aceea voi avea în vedere ca elevii mei să ştie nu pentru că le-
am spus, ci pentru că au înţeles noţiunile, dându-le prilejul să le descopere.

Capitolul 1
CONSIDERAŢII TEORETICE

1.1. Particularităţile dezvoltării psihologice ale vârstei şcolare mici

Perioada şcolară mică prezintă caracteristici importante şi progrese în

dezvoltarea psihică. Învăţarea devine tipul fundamental de activitate, mai ales
datorită modificărilor oarecum radicale de condiţionarea a dezvoltării psihice în
ansamblul său pe care le provoacă şi ca urmare a dificultăţilor pe care copilul le
poate întâmpina şi depăşi în mod independent. Activitatea şcolară va solicita
intens activitatea intelectuală, procesul de însuşire gradată de cunoştinţe
cuprinse în programele şcolare, copilului i se vor organiza şi dezvolta strategii
de învăţare, i se va conştientiza rolul atenţiei şi repetiţiei, îşi va forma deprinderi
de scris-citit şi calcul. Învăţarea şi alfabetizarea constituie condiţiile majore
implicate în viaţa de fiecare zi a copilului de după 6 ani. Această condiţie nouă
de existenţă acţionează profund asupra personalităţii lui. Efectele directe asupra
dezvoltării psihice sunt secundate de numeroase efecte indirecte ale vieţii
şcolare. Prin alfabetizarea copilului, acesta câştigă potenţial instrumente valide

5
de apropiere de toate domeniile culturii şi ştiinţei contemporane şi a celei ce s-a
dezvoltat în decursul timpului.
Şcoala creează capacităţi şi strategii de învăţare pentru toată viaţa şi
contribuie la dezvoltarea planului deliberativ avertizat al vieţii interioare, la
structurarea independenţei şi a capacităţilor proprii, la dezvoltare de aspiraţi, la
descoperirea vieţii sociale. Volumul mare de cunoştinţe pe care le vehiculează
şcoala permite să se formeze o continuitate socială prin integrarea culturală a
copilului în orbita cerinţelor şi intereselor sociale privind nivelul minimal de
cultură, nivelul cerut de conceptele implicate în continuarea dezvoltării
economiilor naţionale moderne şi în exercitarea de roluri profesionale şi sociale.
Şcoala se aproprie în zilele noastre de economie, ca instituţie, şi devine implicit
un fel de instruire a viitorului societăţii.
În cea ce priveşte tipul de relaţii, şcoala ca instituţie socială include în
clasele sale colective egale de vârstă, tutelate, care parcurg programe de instruire
determinate într-un spirit competitiv, relaţiile grupate fiind supuse aceloraşi
reguli şi regulamente. Datorită acestor condiţii de socializare a conduitei se
conturează rolul de elev din clasele mici şi statutul social legat de randamentul
şcolar şi de participarea copilului la sarcinile implicate în viaţa şcolară. Şcoala
impune modelele de viaţă, dar şi modelele sociale de a gândi şi acţiona. Ea
creează sentimente sociale şi lărgeşte viaţa interioară, cât şi condiţia de
exprimare a acesteia (mai ales exprimarea verbală şi comportamentală). Şcoala
formează capacităţi de activitate, respectul faţă de muncă, disciplină şi
responsabilitate ca trăsături psihice active.
Primii ani de şcoală, chiar dacă au fost pregătiţi prin frecventarea
grădiniţei, modifică regimul, tensiunea şi planul de evenimente ce domină în
viaţa copilului. Adaptarea copilului se precipită şi se centrează pe atenţia faţă de
un alt adult decât cel din familie. Acest adult (învăţătoarea sau învăţătorul)
începe să joace un rol important în viaţa copilului.

6
 O trăsătură a vârstei şcolare mici care se evidenţiază este latura de
orientare generală. Pe acest plan se face o părăsire a intereselor evidente în
perioada preşcolară, ca desenul, modelajul. Din acest motiv, produsele
şcolarului mic în aceste domenii devin mai puţin spontane, pline de ştersături. O
altă caracteristică pregnantă a acestei perioade este aceea a unei mai mari atenţii
acordate jocului cu reguli în colectiv. Regula devine fenomen central, un fel de
certitudine ce-l ajută în adaptare şi pe care o consideră reper ca atare. Regula se
detaşează însă condiţionarea singulară a jocului. Ea se manifestă extrem de
organizatoare pentru conduita de colectiv a copilului.
În jurul vârstei de 8 ani şi după, interesele devin multilaterale şi
diferenţiate. Studiul aritmeticii trece printre preocupările de prim ordin. Cresc
evident capacităţile mnezice, exprimarea discursivă. Competiţia colectivă începe
să devină de asemenea deosebit de activă şi se evidenţiază în jocurile de echipă.
Copilul a început să treacă într-o fază de mai mult echilibru şi mai mare
stăpânire de condiţiile de activitate şcolară pe care le traversează.
Tot la acest nivel de dezvoltare, copiii organizează jocuri cu subiecte
prelungite, ce se perpetuează săptămâni întregi în zilele însorite pe terenuri
virane sau părăsite, apropiate de casă sau pe terenurile apropiate de şcoală.
Organizarea de serbări şcolare devine atractivă. Îi place să construiască mici
cotloane, colibe.
După 9 ani, copiii de sex diferit încep să se separe în mod spontan în
jocuri. Copilul devine ceva mai meditativ, se atenuează caracterul pregnant al
expansivităţii în conduite. Este o perioadă de încercări numeroase de a rezolva
activităţi mai dificile. Evidentă este dorinţa copilului de autoperfecţionare, de
îmbogăţire a cunoştinţelor. Copilul devine dintr-o dată mai ordonat, mai
perseverent în diferite feluri de activităţi. Nu mai trece cu plăcere de la o
activitate la alta. El simte nevoia de a planifica timpul şi activităţile. Desenele,
lucrările scrise se îmbunătăţesc, devine adesea de performanţă şi activitatea la
orele de matematică.

7
 Progresele în dezvoltarea intelectuală sunt de asemenea evidente. Între 9
şi 10 ani are loc o creştere evidentă a spiritului de evaluare a copilului, spiritul
critic se dezvoltă la fel. Capacitatea copilului de a aprecia ce anume a omis în
răspunsul la lecţie creşte. În acelaşi sens îşi dă seama relativ clar ce a greşit la
lucrarea de control.
1.2.Managementul învăţării creative

Sistemul de învățământ are un pronunțat caracter inerțial și poartă

înlăuntrul său premizele unei atitudini conformiste și rutiniere. Cadrul didactic
poate foarte ușor staționa într-o abordare de rutină a demersului didactic, reluând
an de an teme, modalități de învățare, fără să țină cont de faptul că sunt alți
copii, că sunt posibile abordări mai incitante mai stimulative, mai creative.
Învățătorul poate deveni factorul esnțial în stimularea creativității elevilor
dacă abordează la clasă un management bazat pe anumite repere:
- Pornește în demersul didactic de la o viziune pozitivă asupra naturii umane;
- Consideră că este perfect normal ca cineva să se simtă implicat într-o decizie
la formularea căreia a luat parte;
- Crede în capacitatea de autorealizare a elevilor și îi încurajează în acest sens;
- Apreciază individualitatea, personalitatea fiecăruia;
- Încurajează, promovează și recompensează creativitatea;
- Este angajat într-un proces de schimbare permanentă și are competențe
necesare pentru a gestiona schimbarea;
- Pune accentul mai mult pe motivația internă decît pe cea externă;
- Pune accentul pe proces și nu pe produs.
Dar ce se poate face efectiv pentru stimularea creativității la ciclul primar
prin activitățile artistico-plastice? Este o întrebare la care încercăm găsirea
câtorva răspunsuri.
Se constată că orele de arte vizuale și abilități practice ne permit să
valorificăm mai intens potențialul creativ al copiilor prin caracterul lor ludic
accentuat. Copilul vine la școală cu o mare experiență vizuală, știut fiind faptul
8
că cea mai mare cantitate de informație vine pe canalul vizual; de altfel copiii au
numeroase experiențe plastice încercate acasă sau la grădiniță, aceștia având în
marea lor majoritate încă nestinsă plăcerea de a „mâzgăli”, de a reprezenta
plastic lumea, senzațiile, trăirile, uimirile proprii, spontan, direct.
Un alt motiv este faptul că activitățile plastice oferă copiilor posibilitatea
de a explora lumea vizual și tactil, implicând și mișcarea mâinilor, nu numai a
ochilor, mișcare care se încarcă de stările interne în care se află aceștia în timp
ce pictează, desenează sau modelează.
Elementele de limbaj plastic și tehnicile plastice devin
„instrumentele”cele mai accesibile copiilor pentru a se exprima și a realiza
imagini plastice expresive. De la familiarizarea cu elementele de limbaj plastic
se poate ajunge prin intermediul unor ingenioase explorări vizual-plastice la
descoperirea virtuților expresive ale acestora. Aici intră în joc creativitatea
pedagogică a învățătorului.
Creativitatea devine educabilă în condiţiile abordării unui management
modern în care cadrul didactic este preocupat pentru crearea unui climat
corespunzător, propunându-şi să utilizeze metode active, să realizeze corelaţii
inter-disciplinare, să promoveze manifestarea liberă a copiilor în învăţare, dar în
primul rând să cunoască şi să stimuleze potenţialul creator al fiecărui copil,
recurgând la creativitatea în grup, cel mai eficient procedeu susţinut de
specialişti.
Prin procesul de creaţie copilul caută forme noi, îşi lărgeşte universul,
capacitatea de cunoaştere. Sarcinile educatoarei privitoare la formarea
creativităţii consider că ar putea fi orientate în trei direcţii principale:
1. Depistarea potenţialului creativ al şcolarilor,
2. Încurajarea manifestărilor creative ale acestora
3. Organizarea de activităţi instructiv-educative stimulative din punct de
vedere creativ
Desfăşurând un management creativ la clasă, programa rămâne
neschimbată privind volumul de cunoştinţe prevăzut, dar aplicând metode de

9
creativitate pentru realizarea obiectivelor generale şi operaţionale modificăm
sistemul operaţional mental al elevului, amplificând astfel latura formativă a
procesului de învăţământ. Cu cât vom solicita mai mult efortul creativ al copiilor
în procesul didactic, cu atât va creşte spiritul de independenţă al acestora şi
astfel şansa dezvoltării personalităţii creatoare a şcolarului.
Analizând creativitatea, J . Dewey1 porneşte de la semnificaţia sa de
arbitru al gândirii; G. Allport2 evidenţiază faptul că în actul creaţiei sunt
implicate aptitudinile şi chiar toate procesele psihice, propunând astfel o altă
viziune asupra creativităţii - omul dispune de un potenţial creativ, iar datoria
educaţiei este să-l descopere şi să-l dezvolte.
Creativitatea este o valoare social-umană şi educaţională de prim rang.
Activizarea şi educarea creativităţii corespunde exigenţelor sociale actuale,
celor mai profunde necesităţi umane şi, de asemenea, cerinţelor definitorii
pentru învăţământul modern.
Creativitatea ar putea fi definită ca disponibilitate generală a
personalităţii orientată către nou. Real, ea este o disponibilitate complexă de
ordin psihologic ce cuprinde o multitudine de procese, stări şi capacităţi care
coparticipă la realizarea unor produse noi şi valoroase pentru individ şi societate.
Concret, avem în vedere aptitudinile şi atitudinile creative, ca şi planul
supraordonat acestora, respectiv sistemul de aspiraţii şi valori, cu rol de
orientare şi autoreglaj emergent, şi mai ales acea trebuinţă interioară pentru
autorealizarea şi autoexprimarea valorică a propriei personalităţi.
Consider creativitatea ca activitate sau proces care conduce la un produs
caracterizat prin noutate sau originalitate şi valoare pentru societate.
Creativitatea se referă însă şi la găsirea unor soluţii, idei, probleme, metode, care
, chiar dacă nu sunt noi pentru societate, ele sunt obţinute de subiect pe o cale
independentă.
Creativitatea presupune şi procesul de elaborare a noi semnificaţii sau
soluţii prin generarea de noi combinaţii şi restructurări a câmpului
Dewey, J., Fundamente pentru o ştiinţă a educaţiei, Editura didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1972
1

Allport, G., W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981
2

10
informaţional. Sub aspectul desfăşurării sale creativitatea a fost caracteri- zată
ca procesul prin care omul resimte lacunele sau dezechilibrul posibil în anumite
sisteme de date, în anumite zone ale experienţei umane, şi pe care le depăşeşte
prin capacitatea de a formula idei şi ipoteze noi, de a le verifica şi retesta, de a
percepe şi exprima, în forme originale relaţii noi şi neaşteptate sau de a ordona
în sisteme unice, perfecţionate, datele ce aparent nu sunt direct legate între ele.
Creativitatea este o dimensiune complexă a personalităţii; ea angajează
diferite tipuri de resurse psihologice, cum ar fi: fluiditatea, flexibilitatea,
capacitatea de elaborare, sensibilitatea pentru probleme, capacitatea de definire a
problemelor, etc. Totodată, creativitatea solicită anumite potenţialităţi şi
caracteristici de personalitate: spirit de indepen- denţă, preferinţa pentru
complexitate, autonomie în elaborarea judecăţilor, conştiinţa de sine puternică,
opoziţia în raport cu dominaţia şi îngrădirile de orice fel.
Putem întelege creativitatea şi ca potenţial creativ, definit ca sistemul
capacităţilor latente, apte de proiectare şi obiectivare în manifestări novatoare. În
acest înţeles putem vorbi despre potenţialul creativ la vârstele copilăriei şi de
stimularea lui în vederea afirmării ulterioare prin acte creatoare efective.
Cadrul didactic sugerează iluzia deplinei libertăţi. E vorba de o „libertate
înţeleasă”, cum spunea marele gânditor J. J. Rousseau; „Nu e supunere mai
perfectă decât aceea care păstrează aparenţa libertăţii”, spunea el. Apoi adaugă:
„Copilul nu trebuie să facă decât ceea ce vrea el, dar el nu trebuie să voiască
decât ceea ce voieşti tu să facă; nu trebuie să facă un pas fără ca tu să-l fi
prevăzut, nu trebuie să deschidă gura fără ca tu să ştii ce va spune1.
Atitudinea cadrului didactic determină din optica potrivit căreia ea are
menirea să creeze un bogat şi sugestiv mediu copiilor, să lase posibilităţi de
încercare şi iniţiativă copiilor, să-i ajute prin informaţii corecte, să exploateze
erorile şi eşecurile unor experienţe ale copiilor; ea urmăreşte, îndrumă,
sfătuieşte, dar nu comandă niciodată.

1
Rousseau, J., J., Emil sau Despre educaţie, E.D.P. , Bucureşti, 1973
11
 Pentru formarea şi dezvoltarea spiritului creativ la elevi este necesară şi
dezvoltarea încrederii în forţele proprii. Aceasta poate fi stimulată prin
atitudinea atentă a învăţătorului faţă de dorinţele, sugestiile sau propunerile
copiilor, prin importanţa pe care o acordă iniţiativei lor pozitive şi acţiunilor
îndeplinite fără ajutor din afară.
A forma gândirea creatoare a unui copil nu înseamnă a-l face artist, ci
numai a-i da posibilitatea să-şi dezvolte originalitatea gândirii. Este foarte
important să nu descurajăm încercările copilului prin aprecieri critice asupra a
ceea ce a produs el. Un motiv important este și faptul că desenul este iubit de
copii, aceștia simțind nevoia de a desena, picta, tot așa cum simt nevoia de a se
juca. Între desenul copiilor și joc există multe trăsături comune care au fost
evidențiate în sens creator de mulți pedagogi, profesori de desen, artiști,
psihologi. Lucrările plastice ale copiilor constituie un mesaj sincer, autentic,
care vorbește despre lumea exterioară și cea interioară, despre felul în care ei
văd, simt și interpretează aceste lumi și relațiile dintre ele.

1.2.1 . Metode de stimulare a creativității

De-a lungul timpului psihologii au arătat că, atât în ştiinţă, tehnică, cât şi
în artă, creativitatea nu se produce instantaneu, ci are o anumită dinamică,
parcurge etape şi momente, presupune anumite mecanisme şi condiţii. După E.
P. Torrance creativitatea reprezintă “procesul modelării unor idei sau ipoteze, al
testării acestor idei şi al comunicării rezultatelor obţinute”.1
M.I. Stein defineşte creativitatea ca :” procesul care duce la făurirea unui
nou, acceptat de un grup de oameni ca fiind util, adecvat şi satisfăcător” 2. P.
Constantinescu Stoleru defineşte creativitatea ca fiind “procesul prin care
subiectul sesizând o disfuncţionalitate într-un anumit domeniu teoretic sau

1
Torrance, E.P., Education and the creative potential, Miniapolis University of Minessota Press, 1963
2
Stein, M. I., Creativity as an intra and interpersonal process, 1962
12
practic, modelează şi testează idei sau ipoteze, le obiectivează în produse noi,
adecvate, utile şi recunoscute de ceilalţi.”3
Nevoia de inovare este esenţială pentru bunul mers al şcolii, al vieţii, al
vremurilor în care trăim. Creativitatea presupune oameni creativi, iar aceştia nu
sunt chiar aşa de uşor de găsit. Doar 2% dintre oameni sunt foarte creativi şi, cu
greu, atingem 15% pentru oamenii cu creativitate ceva mai mare decât media.
Talentul reprezintă o formă calitativ superioară de evidenţiere a
aptitudinilor complexe, ceea ce face posibilă creaţia de valori noi, originale.
Această zestre nativă este necesar a fi cultivată cu tact şi pricepere, în sensul
dezvoltării potenţialităţilor creative ale elevilor.
Practica didactică a demonstrat că nu este suficient să-i faci pe elevi să
observe frumosul din natură sau din viaţă, că nu este de ajuns să prezinţi în faţa
lor lucruri artistice, ci trebuie urmărită dobândirea de către elevi a unor aspecte
esenţiale ale cunoaşterii plastice. Acesta este obiectivul general al orelor de arte
vizuale și abilități practice, cuprinzând două aspecte principale, şi anume:
dezvoltarea la elevi a gândirii artistico-plastice, precum şi dezvoltarea
sensibilităţii şi gustului  artistic şi estetic.
Pentru realizarea acestor obiective, am considerat necesară introducerea
unor căi de acţiune care să releve următoarele aspecte: familiarizarea elevilor cu
limbajul plastic, iniţierea în problemele actului de creaţie (culoare, armonie,
compoziţie, crearea spaţiului plastic), precum şi contactul cu frumuseţea
mediului înconjurător şi cu opera de artă. Pe lângă cunoaşterea unor noţiuni
plastice, este necesar ca elevii să fie familiarizaţi şi cu materialele şi
instrumentele folosite în cadrul activităţilor plastice, astfel că pentru
familiarizarea elevilor, atât cu tehnicile tradiţionale, cât şi cu cele noi, am folosit
ca materiale şi instrumente variate: tempera, acuarela, carioca, plastilina, tuşuri
colorate, pânză, griş, pensule, vase pentru apă, plăcuţe pentru culori, etc.
Pentru a stimula creativitatea, specialiştii au pus la punct diverse metode
şi tehnici care să permită şi să incite elevii în găsirea unor soluţii optime pentru
3
Constantinescu, P., De la psihodiagnoza creativităţii la stimularea şi dezvoltarea ei în învăţarea de tip creativ, în
Analele Universităţii Bucureşti, seria psihologie, 1970
13
compoziţiile la liberă alegere, având drept finalitate dezvoltarea gândirii vizuale
a acestora, metode pe care le voi evidenţia în continuare.
1. Metoda punctelor unite cu linii
Poartă denumirea acţiunii în sine. Se aplică după ce elevii sunt deprinşi să
observe formele întâmplătoare, în plan dimensional, apoi formele naturale,
spontane, create de natură, dar şi cele elaborate. Se distribuie întâmplător puncte
pe foaia de lucru (cu creionul, carioca), pe un fond muzical, într-o anumită
cadenţă, ritm. Acestea se vor uni apoi întâmplător. Reţeau de linii poate să fie
una ordonată sau nu. Dacă una dintre aceste forme se aseamănă cu ceva din
realitatea înconjurătoare, aceasta trebuie conturată, colorată şi evidenţiată prin
folosirea detaliului – exploatarea zonei descoperite.
2. Metoda petelor întâmplătoare
Compoziţii realizate prin prelucrarea unor pete spontane de culoare
obţinute şi prin fuzionarea pe suport umed şi / sau uscat – acuarelă, dar şi prin
pete picturale, obţinute prin stropirea suprafeţei de hârtie uscată. Se dispun
întâmplător pe foaia de lucru pete / stropi (culori umede pentru
întrepătrunderea / fuzionarea acestora), pe un fond muzical, în vederea
descătuşării spiritului. Elevii descoperă pete, forme din realitatea înconjurătoare.
3. Metoda umanizării sau a metamorfozării antropomorfe
Această metodă constă în transformarea lucrurilor, obiectelor înspre
trăsături umane. Exemplu: „Bucătăria veselă”.Prin natura unei forţe superioare,
un magician, oamenii pot fi transformaţi în veselă şi, de aici, crearea unei întregi
poveşti despre vesela ce capătă însuşiri omeneşti, a fructelor unite în lumea lor
miraculoasă sau a obiectelor ce prind viaţă.
4. Metoda animalului fantastic
Este de fapt animalul ce nu există în realitate, dar pe care elevii au prilejul
să-l creeze prin combinarea părţilor componente ale animalelor (aripi de fluture,
coarne de cerb, etc.).
5. Metoda modulării

14
 Metoda constă în folosirea unui element-modul care să se repete în spaţiul
plastic după o anumită regulă. Acesta îşi poate păstra identitatea, dar
modificându-şi: dimensiunea, poziţia, culoarea, valoarea tonală. Ex.: modularea
cercului în obţinerea „Omului de zăpadă”, o pasăre– folosind ca element modul
pasărea, trasmiţându-se astfel starea de bine în astfel de ore.
6. Metoda maşinăriei
Elevul e solicitat să inventeze un mecanism, o maşinărie care să producă
ceva. Exemplu: „Maşina de creat comori ale naturii din ţara noastră” – în
mecanismul de intrare apare substanţa explozivă a insectei numită
„Bombardierul”, iar în cel de ieşire „Dreţa”, floare de tău, plantă tropicală ce
trăieşte în apropierea oraşului Oradea, plantă ce nu se mai găseşte nicăieri
altundeva pe continentul european – planta seamănă cu nufărul.
7. Metoda configurării şi reconfigurării (a compunerii şi descompunerii)
Metoda se bazează pe folosirea pătratului Tangram. Compunerea unui
element nou, repetitiv sau nu, e necesar să se realizeze utilizându-se cele 7 piese
componente.
Meritul acestor metode este acela că elevul este eliberat de captivitatea
unor tipare apărute datorită rutinei. Descătuşat astfel, el începe să gândească şi
să lucreze liber, găsind cu mai multă uşurinţă drumuri noi, ceea ce se va reflecta
şi în activitatea sa cotidiană. Elevul este stimulat astfel să încerce, să descopere
şi să devină conştient de toate posibilităţile constructive şi de expresie pe care le
oferă fiecare instrument şi fiecare material utilizat în raport cu celelalte. Numai
aşa are dreptul de a alege ceea ce este mai potrivit pentru a aborda o compoziţie
cu un anumit subiect, devine singura cale de stimulare a disponibilităţilor de un
tip sau altul de viziune.
Capacitatea elevilor de a se exprima artistico-plastic poate fi considerată
ca un prim pas spre manifestarea fiinţei lor, care înlesneşte o comunicare vie,
directă, impresionantă şi personală cu viaţa. Dacă un copil pictează o floare, el
pune în ea ceva din sufletul său. Arătând-o celorlalţi el trezeşte admiraţia şi
interesul celorlalţi, stabilind un dialog al imaginii, al frumosului. În acest fel,

15
elevul îşi individualizează sentimentele (faţă de floare), personalizându-le, iar,
pe de altă parte, realizează o comunicare cu ceilalţi, bazată pe emoţii,
descoperiri, trăiri.

1.3. Artele plastice şi abilităţi practice în învăţământul primar

„Socotit ca formă de expresie a dinamismului interior, desenul, toate
formele sale, (desen după natură, desen decorativ, artistic, tehnic) reprezintă
principalul mijloc de familiarizare a elevului cu limbajul artelor plastice, de
stimulare a expresivităţii plastice.
Această componentă a educaţiei estetice îşi propune să dezvolte la elevi
capacitatea de a discerne frumosul pictural de nonpictural, figurativul de
nonfigurativ, să le formeze abilităţi vizuale şi manuale, gustul şi imaginaţia, dar
şi elemente de gândire şi comunicare plastică (a trasa şi a înţelege un plan, o
schiţă, un proiect, a comunica în limbaj plastic ceea ce sunt, gândesc şi
trăiesc).1
Disciplina Arte vizuale și abilități practice are un caracter de noutate în
raport cu disciplinele studiate până în prezent în învățământul primar, fiind o
disciplină inegrată situată la intersecția ariilor curriculare Arte şi Tehnologii. În
Planul-cadru de învăţământ, disciplina Arte vizuale şi abilități practice are
alocate 2 ore pe săptămână clasa pregătitoare.
Cunoaşterea limbajului plastic formează capacităţi de înţelegere a
valorilor plastice, evitând utilizarea kitch-ului în activitatea artistică şi în viaţa
cotidiană. Accentul se va deplasa de la formarea unor deprinderi de a mânui
instrumentele şi a poseda materialele la sensibilitatea elevilor faţă de cultura
plastică naţională şi universală, dezvoltarea sentimentelor estetice, formarea

1
A. Barna, G. Antohe – Curs de pedagogie - „Introducere în pedagogie, teoria educaţiei şi teoria curriculum-
ului”, Ed. Logos, Galaţi, 2002

16
capacităţilor de percepere, trăire, înţelegere şi exprimare a mesajului artistic.
Stimularea creativităţii plastice şi capacităţii de exprimare a elevului în cadrul
activităţilor artistico-plastice - realizarea tendinţei către libertatea cugetului şi
sentimentelor, formarea imaginaţiei creative şi încrederii în forţele proprii.
Constituirea Eul-ui propriu ca parte integră a societăţii şi ca valoare inedită a
mediului social, dinamizează procesele de formare a personalităţii creative.
Educaţia plastică intră în sfera cunoaşterii şi creativităţii realizând educaţia
acelor simţuri pe care se bazează inteligenţa şi gândirea creatoare a elevilor.
Atingerea unor perspective în domeniul creativităţii plastice implică o cunoaştere
temeinică a elevului, al universului spiritual al acestuia, a particularităţilor şi a
dinamicii vieţii lui sufleteşti. Obiectivele generale, tematica plastică şi
obiectivele de referinţă permit şi încurajează în acelaşi timp, stimularea
resurselor proprii fiecărui elev, lăsându-le sentimentul unei depline libertăţi.
Crearea unui climat afectiv pozitiv, precum şi folosirea unor metode şi procedee
menite să le dezvolte personalitatea creativă vor permite realizarea acestor
obiective.
Analizând obiectivele predării Artelor plastice la clasele primare, putem
spune că se urmăreşte iniţierea elevilor în convenţiile gramaticii formelor şi
culorilor, componente specifice ale limbajului plastic. Se impune cu
obligativitate descoperirea şi exersarea predispoziţiilor artistice care sunt
aproape generale:
- simţul culorii, actualizat treptat în prezenţa atributelor cromatice ale
naturii (culori calde, culori reci, pete fuzionate, pete vibrate, pete plate) se
manifestă la toţi copiii; la cei real dotaţi se manifestă printr-o voluptate ieşită din
comun pentru culori în acorduri strălucitoare, neaşteptate;
- simţul formei se manifestă prin pornirea lăuntrică de a aprecia mental sau
cercetând cu mâna înainte de a o fixa pe hârtie;
- simţul ritmului are o nuanţă de echilibru fizico-comportamentală, dar şi de
armonie; se manifestă prin respingerea energică a uniformităţii, ritmul liniilor,
culorilor, formelor va deveni şi reflecta ritmul demersurilor psihice.

17
 Deşi nu este artist, şcolarul elaborează plastic cu o plăcere imensă.
Lucrând cu pensula, creionul sau cu creioane colorate, manifestă o atitudine de
uimire în faţa propriilor produse. Este preludiul viitoarei conduite creative.
Adultul îl va instrumenta pe copil cu principalele elemente de limbaj plastic şi îl
va stimula să le reproducă, să le transforme (prin modificări, disocieri, omisiuni,
deformări, alungiri, exagerări), să le asocieze (prin juxtapunere, multiplicări,
asamblări, suprapuneri).Cunoaşterea elementelor de limbaj plastic nu determină
talentul, dar ignorarea acestora îl poate compromite.

1.3.1. Elemente de limbaj plastic

Culoarea
Deosebim şi recunoaştem obiectele înconjurătoare după formele şi după
culorile lor. Copiii se simt atraşi de culori care prin strălucirea lor încântă
privirea, creează o stare sufletească agreabilă şi o bună stare fizică în acelaşi
timp, ca rezultat al influenţei lor asupra circulaţiei sângelui. Culoarea dezvoltă
primele forme ale personalităţii şi emotivităţii omului, îi stimulează spiritul
creator şi exercită o deosebită influenţă asupra sa.
a) Culori fundamentale (primare)

Armoniile cromatice se constituie din culori numeroase şi diferite. Între

acestea, roşu, albastru şi galben sunt culori fundamentale (se mai numesc şi
primare), fiecare culoare din cele trei are sursă proprie de provenienţă, deci nu
pot fi obţinute din amestecul altor culori.
b) Culori binare (secundare)

Fiecare dintre culori poate fi combinată cu o altă culoare primară,

obţinându-se astfel alte culori.
c) Culori semene

Sunt cele care transmit senzaţia de cald sau rece şi au un element comun:
roşu. Culorile care nu îndeplinesc ambele condiţii menţionate anterior, nu sunt
culori semene.
c) Culori complementare

18
 Anumite culori aflate într-un raport de vecinătate se completează reciproc.
Astfel, în raportul de culori roşu-verde, roşu este culoarea primară, (ca sursă
proprie de provenienţă), iar verde este culoarea secundară compusă din albastru
şi galben. Tocmai din această cauză, culorile roşu şi verde se completează
reciproc, pentru că fiecare conţine ceea ce-i lipseşte celeilalte, întregind
împreună trinomul culorilor fundamentale: roşu, albastru, galben.
d) Culori calde şi reci

Culorile roşu, galben, orange sunt numite culori calde pentru că evocă
senzaţia de căldură, spre deosebire de alte culori care nu au acest atribut şi de
aceea se numesc culori reci (albastru, verde, violet). Ele dau senzaţia de
temperatură scăzută şi ,,depărtează” obiectul de ochiul privitorului.
e) Valori. Gri valoric.

Alb şi negru nu sunt culori, ele sunt nonculori şi se mai numesc şi valori. Din
amestecul alb-negru rezultă gri valoric. Rolul nonculorilor este acela de a mări
sau de a micşora luminozitatea unei culori, determinând astfel valoarea culorii.
Luminozitatea culorilor este mărită prin amestecul cu alb şi este micşorată prin
amestecul cu negru. Gradul de luminozitate al unei culori reprezintă valoarea
acesteia.
Din amestecul alb-negru rezultă gri. Cu cât se foloseşte mai mult alb, cu atât
griul este mai deschis şi cu cât se foloseşte mai mult negru, griul devine mai
închis. Griurile alăturate unei culori care se află în contrast (culorile primare)
atenuează contrastul dintre astfel de culori, care în acest mod se armonizează.
Contrastul culorilor
În relaţia de vecinătate a culorilor apar anumite contraste. Acestea sunt
următoarele:
Contrastul culorii în sine – apare între două culori, astfel încât acestea se
deosebesc între ele.
Contrastul complementarelor (roşu-verde;albastru–orange;galben–violet);
Contrastul cald–rece (roşu–verde;galben–violet;roşu–albastru) Cel mai puternic
contrast cald–rece este dintre albastru şi orange (în acelaşi timp şi contrast de

19
complementare);
Contrastul închis–deschis. Fiecare culoare are un grad diferit de luminozitate. De
exemplu, galben este mai luminos decât albastru. În general, culorile calde sunt
mai luminoase decât cele reci. Alăturând alb şi negru, obţinem cel mai puternic
contrast închis–deschis.
Contrastul de calitate - se stabileşte între tonul pur şi tonurile rupte ale aceleiaşi
culori. Tonul de roşu pur este în contrast cu tonul de roşu amestecat cu alb sau
negru (ton rupte).
Contrastul de cantitate – se stabileşte între două culori care ocupă suprafeţe
diferite ca mărime. Culoarea care ocupă o suprafaţă mai mare devine o
dominantă cromatică;
Contrastul simultan - se stabileşte între o culoare pură şi gri valoric sau între o
culoare pură şi nonculori, precum şi între culori pure care nu sunt
complementare.
Contrastul clar–obscur – albul şi negrul ajută la obţinerea celor mai expresive
efecte de clar –obscur, pentru a sugera formele precise (clarul) ce trebuie să
atragă atenţia privitorului.
Punctul
Punctul reprezintă cea mai mică suprafaţă din ansamblul elementelor
de limbaj plastic. Cu ajutorul punctului se poate realiza o linie, o suprafaţă.
Folosirea punctului în exerciţii conferă elevilor:
a) Deprinderea de a folosi vârful pensulei;
b) Concretizarea relaţiilor mare-mic, aglomerat-aerat, ordonat-
dezordonat;
c) Priceperea de a organiza o suprafaţă cu ajutorul punctului;
d) Dezvoltarea viziunii spaţiale.

Metodele de obţinere a diferitelor puncte: pulverizarea, stropirea,

colajul, amprenta.
Punctul poate avea semnificaţii diverse: început, sfârşit, limită,
germinaţii, concentrare etc. Ca element independent, în lucrările de artă
20
plastică, punctul are o prezenţă diversă: element singular, element de
construcţie, element constructiv.
Linia
Linia, definită ca punct în mişcare, posedă, ca şi punctul plastic,
aceleaşi stări potenţiale şi dinamice. Ea este mijloc de materializare a
simţurilor, mijloc de comunicare a inteligenţei şi a fectivităţii. Când un
desen este redat liber, spontan, linia reflectă starea sufletească,
sentimentele. Implicarea fiind personală, semnul, linia vor fi unice.
Liniile pot fi clasificate astfel:
a) după formă: linii drepte, linii curbe, linii frânte
b) după orientare: linii orizontale, verticale şi oblice
c) după grosime: linii subţiri, groase
Linia mai poate fi continuă (duct continuu) – conturează forma dintr-
o singură mişcare, fără să ridicăm instrumentul de lucru de pe hârtie şi
discontinuă.

1.3.2. Abordarea integrată a artelor vizuale și abilităților practice

Noul curriculum a adus numeroase schimbări în sistemul învățământului
primar, care vizează crearea unui mediu educaţional adecvat, în vederea
stimulării continue a învăţării spontane a copilului şi accentuează ideea de
folosire a contextului ludic şi a învăţării active, fapt pentru care propune o
abordare educaţională diferită. Se constată astfel necesitatea unei schimbări şi la
nivelul managementului şcolar. Adoptarea unui „manageriat creativ dezvoltă
gradul de recepivitate la nou şi vizează creşterea eficienţei prin modul de
abordare a problemelor organizaţionale şi gestionarea resurselor.”1
Integrarea conţinuturilor disciplinelor de studiu, precum şi a ariilor

1
Orţan Florica – Management educaţional, Editura Universităţii din Oradea, 2003
21
curriculare este o abordare ce presupune înlăturarea barierelor diferitelor
categorii de activităţi, obiectivele învăţării au ca referinţă nu o categorie de
activitate ci o tematică unitară, comună mai multor categorii. Acest lucru îi
permite copilului explorarea în mod global a mai multor domenii de cunoaştere,
îl stimulează să participe, să se implice cât mai mult să descopere noţiunile, să
experimenteze, să interpreteze date, să-şi exprime ideile.
Reuşita predării integrate a conţinuturilor depinde în mare măsură de
gradul de structurare a conţinutului proiectat, într-o viziune unitară, vizând
anumite finalităţi. Tematica acestora este aleasă în aşa fel încât să înlesnească
contactul cu lumea înconjurătoare, astfel învăţarea va avea loc într-o manieră cât
mai firescă, naturală. Principalele motive care au determinat abordarea integrată
a artelor vizuale şi a abilităților practice în cadrul aceleiaşi discipline de studiu
sunt următoarele:
1. Domeniul artelor vizuale acoperă: pictură, desen, grafică, artă decorativă
(tapiserie, scenografie, ceramică, vestimentaţie, design, arta bijuteriilor etc.),
fotografie artistică, arta tiparului, sculptură, arhitectură, artă monumentală, artele
spectacolului etc. Toate acestea sunt prezente în cotidian şi omul contemporan
se raportează la ele. Abordarea doar a artelor plastice limitează sfera
preocupărilor şi intereselor copiilor.
2. Expunerea copilului la o mare varietate de domenii artistice şi culturale,
precum şi îmbinarea acestora cu experienţa concretă a realizării unor produse, au
drept consecinţă creşterea sensibilităţii pentru frumos, sporirea îndemânării şi
încrederii în variate posibilităţi de exprimare a sinelui, consolidând respectul
pentru valori, tradiţii şi semeni.
3. Activităţile de învăţare propuse pentru fiecare domeniu al acestei
discipline integrate ajută la dezvoltarea muşchilor mici ai mâini, având
implicaţii importante în formarea deprinderilor corecte de scris şi de executare a
diverselor tehnici specifice artelor vizuale.
4. Integrarea acestor domenii ajută la înţelegerea concomitentă a două
realităţi esenţiale pentru dezvoltarea la elevi a spiritului estetic şi practic:

22
utilitatea produsului artistic şi valoarea estetică a lucrurilor utile.
Studiul disciplinei Arte vizuale şi abilități practice urmăreşte dezvoltarea
progresivă a competenţelor specifice, prin valorificarea experienţelor de învăţare
ale elevilor şi prin accentuarea dimensiunilor afectiv-atitudinale şi acţionale ale
formării personalităţii acestora.
Mai mult decât orice activităţi, activităţile incluse în domeniul “Arte” ,
constituie cadrul şi mijlocul cel mai generos de stimulare a potenţialului creativ.
Arta îl învaţă pe copil să trăiască în frumuseţe, în armonie, să respecte frumosul
şi să vibreze în faţa lui. Cadrul didactic îl va instrumenta pe copil cu principalele
elemente de limbaj plastic şi îl va stimula să le reproducă, să le transforme şi să
le asocieze.
Aceste elemente sunt:
- punctul plastic, static sau dinamic,
- forma plastică spontană,
- culorile sunt supuse operaţiilor de amestecare, juxtapunere, contrastare,
- linia
- spaţiul plastic rezultat din ordonarea unitară şi expresivă a elementelor
plastice.
Elementele de limbaj plastic vor fi îmbinate cu cele de tehnică:
- dactilopictura conferă flexibilitate, abilitate în folosirea degetelor şi
favorizează armonizarea culorilor prin combinarea lor;
- tehnica tamponării îi conferă copilului libertate în alegerea materialelor şi
mijloceşte fuzionarea culorilor;
- tehnica ştampilei poate fi aplicată şi în lucrările colective; suportul
ştampilei este variat, ceea ce generează receptivitatea copilului la posibilităţile
oferite de natură;
- tehnica conturului permite ordonarea elementelor compoziţionale,
echilibrarea compoziţiei; conturul şi culoarea se susţin reciproc;
- tehnica pieptenelui implică un studiu despre linii orizontale, verticale,
oblice, ondulate, totul conducând la efecte deosebite;

23
 - tehnica scurgeri şi suflării dezvoltă sensibilitate pentru armonia cromatică.
Imaginaţia creatoare are ca punct de plecare întrebarea-problemă care
odată formulată, devine o cale deschisă spre acţiune, incitând curiozitatea şi
contribuind la dezvoltarea independenţei în gândire şi acţiune a elevului. Se
deschide posibilitatea de a gândi imaginativ.
Concluzionez, afirmând cu convingere că educaţia plastică intră în sfera
cunoaşterii şi a creativităţii, ea fiind educaţia acelor simţuri pe care se bazează
inteligenţa şi gândirea creatoare a elevilor, stimulând, aşadar, flexibilitatea şi
spiritul critic – funcţii importante ale creativităţii.

Capitolul 2
METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1. Obiectivele şi ipoteza cercetării

Descrierea condiţiilor didactice
În studiul nostru am pornit de la ideea că activitatea educativă trebuie
adaptată continuu, astfel încât să-i asigurăm copilului, de la cea mai fragedă
vârstă, un volum de cunoştinţe, deprinderi şi capacităţi, o orientare activă,
creatoare, un spirit întreprinzător. Adoptarea unui management creativ are ca şi
consecinţă sporirea gradului de recepivitate la nou şi creşterea eficienţei prin
modul de abordare a procesului educativ.
În activitatea mea la clasă, am pus pe primul loc calitatea actului educativ
desfăşurat, ţinând cont de necesitatea asigurării unei participări cât mai active a
copiilor în procesul de predare-învăţare, în vederea stimulării creativităţii.
Perioada şcolară mică este o perioadă în care elevul manifestă aptitudini, astfel
rolul artelor vizuale şi a abilităţilor practice este de a îndruma pe fiecare copil în
parte spre manifestarea activă a fiecăruia de a gândi, simţi, şi acţiona potrivit
nevoilor, înclinaţiilor, intereselor, capacităţilor şi posibilităţilor individuale ale
fiecăruia. Acest lucru va avea, inevitabil, o influenţă asupra creativităţii elevilor.

24
 Am refelectat asupra selecţionării şi folosirii a acelor tehnologii didactice
care să trezească interesul copiilor pentru activităţile propuse, să le dezvolt
spiritul de observaţie, independenţa în activitate, atenţia şi plăcerea de a
participa la activităţi. Astfel, pe lângă metodele specifice activităţilor artistice şi
practice, am utilizat metodele: jocul şi „Schimbă perechea” îmbinâdu-le cu
metodele specifice activităţilor practice.
Tema cercetării: Stimularea creativităţii la elevii
Tipul cercetării: cercetare constatativă combinată cu experimentală
Obiectivele cercetării pedagogice reprezintă acele schimbări, achiziţii pe
care îl aşteptăm în urma aplicării demersului investigativ.
Obiectivele cercetării:
 analiza surselor bibliografice din perspectiva stimulării creativităţii
 identificarea creativităţii elevilor
 identificarea unor metode şi tehnici de stimulare a creativităţii
 realizarea unor lucrări, produse creative
 identificarea utilităţii produselor executate
 analizarea şi interpretarea rezultatelor

Ipoteza cercetării:
Dacă la vârsta şcolară se aplică metode didactice ca: jocul,
demonstraţia, explicaţia, exerciţiul şi tehnici specifice artelor vizuale şi
abilităţilor practice, atunci se stimulează creativitatea elevilor.
Variabilele cercetării:
Variabila independentă:
- forma de organizare a lecţiilor, subînţelegând: activităţile de învăţare în
care au fost implicaţi copiii, metodele didactice utilizate şi tehnicile de lucru
propuse
Variabila dependentă:
- creativitatea copiilor pusă în valoarea în lucrările lor

25
 Coordonatele cercetării
Locul de desfăşurare al cercetării:
Demersul experimental întreprins în această lucrare s-a desfăşurat la
Liceul Tehnologic Nr. 1 Sîg, din localitatea Sîg, judeţul Sălaj, pe parcursul
anului şcolar 2017.
Liceul Tehnologic Nr. 1 Sîg este situată în mediu rural. În anul şcolar
2016-2017, la Liceul Tehnologic nr.1 Sîg în ciclul primar au fost înscrişi 199 de
elevi.
Dotarea școlii poate fi apreciată ca medie, raportându-mă la numărul de
copii, dar şi la faptul că de multe ori părinții elevilor au fost şi sunt solicitaţi să-
şi aducă contribuția şi susţinerea pentru diferite activităţi.
Eşantionul de participanţi
În selectarea eşantionului de participanţi am apelat la un model practic de
eşantionare, operant în educaţie şi învăţământ şi anume dimensionarea calitativa,
respectiv utilizarea eşantioanelor-clasă, care presupun operarea cu clase şcolare
considerate eşantioane preexistente cercetarii, constituite dupa criteriul vârstei şi
pe baza unor factori aleatorii.
Acest tip de alegere permite generalizarea conluziilor investigaţiei
realizate. Eşantionul este reprezentativ pentru colectivitatea copiilor preşcolari
deoarece aceleaşi caracteristici le regăsim la majoritatea grădiniţelor din ţară.
Eşantionul de participanţi a fost constituit de 20 de elevi de clasa
pregătitoare, cu vârsta de 6 ani. Copiii sunt dezvoltaţi normal din punct de
vedere fizic şi prezintă trăsături fizice şi acţionale caracteristice vârstei lor. Este
o grupă eterogenă deoarece nu prezintă diferenţe mari în ceea ce priveşte nivelul
de dezvoltare a capacităţilor intelectuale ale copiilor.
Fiecare acţiune educativă pe care o desfăşurăm, fie că este o cercetare
ştiinţifică, un proiect sau o activitate oarecare, punctul de plecare în derularea
acesteia va fi cunoaşterea individualităţii copiilor, a stadiului lor de dezvoltare în
plan intelectual, socio-afectiv.

26
Tabel nr. 1
Eşantionul de participanţi cuprinşi în investigaţie
Nr.crt. Numele/ iniţialele Vârsta în ani Sexul Clasa
copiilor împliniţi
1. C.G. 6 ani F pregătitoare
2. H.A. 6 ani F pregătitoare
3. L.D. 6 ani M pregătitoare
4. R.D. 6 ani M pregătitoare
5. R.A. 6 ani M pregătitoare
6. R.D. 6 ani M pregătitoare
7. R.D.E. 6 ani F pregătitoare
8. R.D.I. 6 ani M pregătitoare
9. R.A. 6 ani M pregătitoare
10. R.L.A. 6 ani F pregătitoare
11. R.R.A. 6 ani M pregătitoare
12. R.M. 6 ani M pregătitoare
13. R.D.I. 6 ani M pregătitoare
14. R.L.L. 6 ani F pregătitoare
15. R.M. 6 ani F pregătitoare
16. V.A. 6 ani M pregătitoare
17. R.D. 6 ani F pregătitoare
18. C.L. 6 ani F pregătitoare
19. H.C. 6 ani M pregătitoare
20. R.R.D. 6 ani M pregătitoare

Eşantionul de conţinut
Investigaţia ştiinţifică a constat în organizarea şi derularea unui set de
activităţi artistico-plastice şi practice care să stimuleze creativitatea, în cadrul
următoarelor tipuri de activităţi specifice:
- orele de arte vizuale și abilități practice
- activitățile interdisciplinare
- activităţilor extracurriculare
Astfel, am propus următoarele teme de
activităţi : ,,Felicitări”, ,,Masca”, ,,Copacul toamnei”, ,,Chipuri
hazlii”, ,,Mărţişoare”, ,,Grădina cu flori”, ,,Câmpul cu flori”, ,,Ce mănâncă
împăratul?”, „Tablouri vesele”.
Pentru realizarea sarcinilor de lucru au fost selectate metodele: jocul,
„Schimbă perchea”, explicaţia, demonstraţia, modelarea şi tehnici de lucru

27
specifice orelor de arte vizuale și abilități practice, care să faciliteze atingerea
obiectivelor propuse, materiale de lucru diverse şi cât mai interesante pentru a
capta interesul elevilorlor.

2.2.Prezentarea studiului.
2.2.1. Descrierea experimentului didactic
În condiţiile unei clase de elevi cu vărsta de 6 ani, am urmărit în
proiectarea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor artistico-plastice,
respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale ale copiilor, propunând
sarcini de lucru diferenţiate, individuale şi colective, cu grad de dificultate
potrivit nivelului elevilor din clasă. Prin activităţile propuse am încercat să aduc
elemente de noutate, să încurajez căutarea de idei prin diferite metode, fiecare
activitate să fie o aventură a cunoaşterii în care copilul este participant activ
pentru că el întâlneşte probleme, situaţii complexe pentru mintea lui de copil,
dar prin analize, discuţii descoperă răspunsurile la toate întrebările, rezolvă
sarcini de învăţare, se simte responsabil şi mulţumit în finalul activităţii. Astfel
efortul copiilor este unul intelectual de exersare a proceselor psihice şi de
cunoaştere a mediului concret, în care copiii îşi asumă responsabilităţi, verifică
soluţii, elaborează idei în acivităţi de grup sau individual.
Etapele cercetării:
A. Etapa constatativă s-a derulat la începutul anului şcolar şi s-a suprapus
cu evaluarea iniţială a copiilor. În acestă etapă s-au aplicat probe pentru a
constata nivelul derpinderilor şi priceperilor elevilor, capacitatea de a opera cu
diferite materiale şi instrumente de lucru, capacitatea de a combina unele
elemente decorative în redarea unui produs final.
Pentru realizarea măsurătorilor s-au constituit descriptori de performanţă,
care au constat în anumiţi indicatori observabili, şi anume:
- fluenţa: numărul de culori şi de modele folosite

28
 - flexibilitatea: capacitatea de a modifica, restructura, de a găsi soluţii
cât mai variate de rezolvare a problemelor
- originalitatea: capacitatea de a emite idei noi, soluţii ingenioase
- elaborarea: capacitatea de a dezvolta şi finaliza o idee, gradul până
la care o lucrare este bine construită, realizată
- sinteza lucrării: combinarea diferitelor elemente formează un întreg
coerent, aspectul final al lucrării
- soluţia: gradul în care lucrarea răspunde unei situaţii problematice,
utilitatea şi valoarea lucrării
În această etapă s-a propus următoarea sarcină de lucru:
,,Felicitare”
Tipul activităţii: Activitate practică realizată în orei de arte vizuale și
abilități practice.
Materiale utilizate: Fiecare elev a primit o coală de hârtie cartonată de
culoare albastră, care va fi suportul felicitării, şi elementele decorative decupate
(diferite floricele, fluturaşi, frunze, fiecare în mai multe variante de culori, forme
şi mărimi) pentru a le lipi pe suportul de lucru.
Forma de realizare: individual
Metode utilizate: demonstraţia practică îmbinată cu explicaţia, exerciţiul,
conversaţia, modelarea
Elemente caracteristice ale activităţii: sarcina de lucru a permis diferite
modalităţi de realizare, copiii au lucrat individual în realizarea lucrării, timpul de
lucru a fost de 20 minute pentru toţi copii, posibilitate alegerii elementelor
decorative ce vor fi folosite, produsul realizat are utilitate.
B. Etapa experimentală
Această etapă s-a desfăşurat pe o perioadă mai mare de timp şi a fost
concepută ca o serie de activităţi didactice. Copiii au fost implicaţi în mai multe
situaţii de învăţare, care prezintă următoarele caracteristici:
 activităţile au fost realizate prin metode diferite,
 tehnicile de lucru au fost diverse,

29
  produsul realizat de copii să aibă utilitate, nu doar funcţie estetică,
 copiii au lucrat individual, dar şi pe grupe sau pe echipe la
realizarea produselor,
 sarcina de lucru a permis o realizare în diferite moduri, nu s-a
impus realizarea unui anumit model,
 timpul de lucru să fie egal pentru elaborarea lucrării,
 materiale utilizate să fie diverse (hârtie glasată, fire, frunze, hârtie
creponată, materiale din natură).
Am conceput opt activităţi descrise succint mai jos, ale căror aspecte pot
fi regăsite în materialele anexe (Anexa 1).
Tema nr. 1, ,,Masca” – realizarea unei măşti.
Tipul activităţii: Activitate practică ( Anexa 2 – proiect didactic)
Materiale utilizate: șabloane din carton pentru măștile animalelor,
acuarele, pahar cu apă, pensule, foarfece, elastic, panou pentru expoziție
Forma de realizare: individual
Metode utilizate: conversaţia, explicaţia îmbinată cu demonstraţia,
exerciţiul, modelarea, turul galeriei
Indicaţii primite de copii: ordinea etapelor de lucru, decuparea pe contur a
măştii,
legarea elasticului.
Tema nr. 2, ,,Copacul toamnei” - realizarea unui copac cu aspect de toamnă.
Tipul activităţii: Activitate artistico-plastică - pictură
Forma de realizare: individual
Metode utilizate: explicaţia, demonstraţia practică, conversaţia, exerciţiul
Materiale utilizate: acuarele, pensule, coli de hârtie.
Caracteristici ale activităţii: diversitatea culorilor ce pot fi utilizate.
Tema nr. 3, ,,Chipuri hazlii” – realizarea unor produse din fructe şi legume
naturale.
Tipul activităţii: Activitate practică
Forma de realizare: pe grupe

30
 Metode utilizate: explicaţia îmbinată cu demonstraţia practică,
conversaţia, exerciţiul, modelarea
Materiale utilizate: diferite fructe şi legume de toamnă, scobitori, lipici,
hârtie creponată, fire de aţă
Caracteristici ale activităţii: prezentarea modelului realizat de educatoare,
explicarea şi demonstrarea modului de realizare, sugerarea unor idei, a unor
posibile abordări, prezentarea produsului realizat de fiecare echipă.
Tema nr. 4, ,,Mărţişoare” - realizarea unor mărţişoare
Tema săptămânală: ,,Mărţişoare, mărţişoare”,
Tipul activităţii: Activitate practică - extraşcolară
Forma de realizare: individual
Materiale utilizate: carton colorat, diferite decupaje, fire pentru mărţişoare
Metode utilizate: explicaţia, demonstraţia practică, exerciţiul, conversaţia,
modelarea
Caracteristici ale activităţii: diversitatea materialelor utilizate, utilitatea
produselor realizate, finalizarea activităţii prin realizarea unei expoziţii.
Tema nr. 5, ,,Grădina cu flori” – realizarea unei lucrări cu temă dată.
Tipul activităţii: - activitate interdisciplinară
Forma de realizare: lucrare individuală
Materiale utilizate: acuarele, pensule, coli de hârtie.
Metode utilizate: explicaţia, demonstraţia practică, conversaţia, exerciţiul
Caracteristici ale activităţii: aplicarea în practică cunoştinţele lor despre
plante/ flori, acumulate în timpul desfăşurării orei integrate Ştiinţe şi Arte
vizuale .
Tema nr. 6, ,,Câmpul cu flori”- lipire
Tipul activităţii: Activitate practică
Forma de realizare: pe grupe
Materiale utilizate: flori decupate, hărtie creponată, fluturi, carton de
culoare verde

31
 Metode utilizate: explicaţia, demonstraţia practică, exerciţiul, conversaţia,
modelarea
Caracteristici ale activităţii: îmbinarea tehnicilor de lucru, explicarea
modului de realizare, posibilitatea utilizării suprapunerii, stimularea colaborării
între membrii grupei.
Tema nr. 7, ,,Ce mănâcă împăratul?”
Tipul activităţii: Activitate practică realizată sub forma unui joc, a cărui
motivaţie a constituit-o o scurtă povestioară despre trei fete de împărat.
Forma de realizare: pe grupe
Materiale utilizate: diferite fructe şi legume naturale de culoare verde,
roşie şi galbenă, borcane, diverse codimente, hârtie creponată
Metode utilizate: jocul, explicaţia, demonstraţia practică, exerciţiul
Caracteristici ale activităţii: diversitatea materialelor utilizate, utilitatea
produselor realizate, îmbinarea metodelor de lucru, aplicarea în practică
cunoştinţelor legate de fructe şi legume, explicarea modului de realizare
conservelor, produse realizate de copii.
Tema nr. 8,Tablouri vesele”
Tipul activităţii: Activitate artistico-plastică - pictură
Forma de realizare: individual
Materiale utilizate: acuarele, pensule, coli de hârtie.
Metode utilizate: explicaţia, demonstraţia practică, conversaţia, exerciţiul
Caracteristici ale activităţii: modul de distribuire a elementelor decorative,
posibilitatea utilizării suprapunerii şi a simetriei
C. Etapa postexperimentală
În această etapă s-a aplicat o probă de verificare ce a constat, ca şi la
proba iniţială, în realizarea unei felicitări. Proba a avut ca scop observarea
performanţelor la care au ajuns copiii. În evaluarea lucrărilor vor fi aplicaţi
aceiaşi indicatori ca şi la proba iniţială.
Forma de realizare: individual

32
 Materiale utilizate: flori, fluturi, de diferite culori şi mărimi, suportul
felicitării
Metode utilizate: explicaţia, demonstraţia practică, conversaţia, exerciţiul,
modelarea
Elemente caracteristice ale activităţii: sarcina de lucru a permis diferite
modalităţi de realizare, utilizarea simetriei, suprapunerii, copiii au lucrat
individual, timpul de lucru a fost de 20 minute pentru toţi copii, posibilitate
alegerii elementelor decorative ce vor fi folosite, produsul realizat are utilitate.
Pe baza datelor obţinute în acestă probă, se poate face o comparare cu
datele iniţiale, în vederea analizei şi interpretării rezultatelor experimentului.

2.2.2. Prezentarea şi interpretarea rezultatelor

Elevii au fost îndrumaţi să creeze cu îndemânare, dibăcie şi cu multă
migală lucrări artistico-plastice şi practice în care să îşi manifeste creativitatea.
Li s-a oferit o multitudine de materiale, li s-au explicat tehnicile de lucru, în
condiţii de lucru individual sau în grup.
Toată activitatea copiilor a fost evaluată sistematic. S-a urmărit
corectitudinea opreaţiilor realizate, estetica lucrărilor, originalitatea, capacitatea
de a găsi soluţii, modul de organizare şi combinare a elementelor. Pentru a
realiza măsurători am apalet la descriptori de performanţă. O notă aparte, ceea
ce nu a fost măsurabil dar mi-a dat satisfacţie, a fost motivarea copiilor în efort,
satisfacţia, încântarea.
Evaluarea a reprezentat şi un mijloc de reglare a activităţii didactice,
aprecierea atingerii obiectivelor şi în final, confirmarea ipotezei cercetării.
La proba iniţială elevii au realizat felicitările de la figura de mai jos.

33
 Fig. 11 Probă iniţială ,,Felicitare”
Descriptorii de analiză sunt: fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea,
elaborarea, sinteza lucrării şi soluţia. S-a acordat un punctaj de 1-3 puncte la
fiecare indicator, în funţie de nivelul în care acesta s-a regăsit în lucrările
copiilor. Am luat în considerare numărul de elemente decorative aplicate, modul
de structurare al acestora, simetria şi suprapunerea elementelor, aspectul general
al lucrării, încadrarea în timpul de lucru, dacă au lucrat curat, ordonat, soluţia
dată problemei prin distribuirea elementelor în spaţiu cu scopul de a-l decora
într-un mod plăcut.
La proba iniţială au fost înregistrate următoarele rezultate:

T
abel nr. 2.
Rezultatele copiilor la proba iniţială
Nume Fluenţa FlexibilitOriginalitElabora Sintez Soluţi Punct
le 1-3 pct. ate ate re a a aj
C.G. 1 2 1 2 2 2,5 10,5
H.A. 1 1.5 1,5 2 2 2 10
L.D. 2,5 2 2 2,5 2.5 2,5 14
R.D. 2 2,5 2 3 3 2,5 15
R.A. 1 2 2 2 2 2 11
R.D. 2 1 1,5 2 2 2 10,5
34
 R.D.E. 1 1 2 2 2 2 10
R.D.I. 2,5 2 2,5 3 3 2,5 15,5
R.A. 1 2 1,5 2 2,5 2 11
R.L.A. 1 1,5 1 2,5 2 1,5 9,5
R.R.A. 2 1 2 2 2,5 2 11,5
R.M. 1.5 2 2,5 3 3 2,5 14,5
R.D.I. 1 1,5 1 2 2 2 9,5
R.L.L. 2 1 1,5 2 2,5 2,5 11,5
R.M. 2 2,5 2 3 2,5 3 15
V.A. 1 2 1,5 2 2 2,5 11
R.D. 2,5 2 2,5 2.5 3 3 15,5
C.L. 2 1 1,5 2 2 2 10,5
H.C. 2 2,5 3 2 2,5 2,5 14,5
R.R.D. 2 2 2,5 2 3 2,5 14

Am remarcat tendinţa copiilor de a lipi cât mai multe elemente, dacă se

poate lipesc toate elmentele pe care le au la dispoziţei, în mare parte într-un mod
aleator, în unele lucrări există suprapuneri bine realizate, în timp ce în altele
elementele decorative au fost suprapuse în mod inestetic, elementele de simetrie
au fost utilizate doar în câteva lucrări.
Pe baza punctajului obţinut am grupat elevii în trei categorii în ce priveşte
nivelulul creativităţii: mare (18-16 puncte), mediu (15,5-12 puncte) şi mic (sub
12 puncte).
În urma rezultatelor obţinute se poate reamarca că 12 copii au un punctaj
sub 12 punte ce îi situează la un nivel mic de dezvoltare a creativităţii, iar ceilalţi
8 au obţinut între 14-15,5 puncte ceia ce îi situează la un nivel mediu de
dezvoltare a creativităţii.
Transformate în procente aceste rezultate ne arată că: 40% dintre copii au
un nivel mediu de creativitate, iar 60% se situează la nivelul mic

35
 Nivelul creativităţii - proba iniţială

40%
NIVEL MINIM
NIVEL MEDIU
NIVEL MARE
60%

Fig. 12. Diagrama pe procente la proba iniţială

În faza de intervenţie, pe parcursul activităţilor la grupă lucrările realizate,
în ce priveşte spiritul practic lucrările au avut următoarele caracteristici :
Fluiditatea, exprimată prin numărul de elemente compoziţionale se află la
un nivel ridicat în compoziţiile în care copiii şi-au ales materialele utilizate, în
timp ce în compoziţiile în care copiii nu au avut la dispoziţie elemente foarte
variate, indicii fluidităţii sunt mai scăzuţi.
Flexibilitatea cea mai mare, dată de numărul de categorii de elemente
compoziţionale, este întâlnită în compoziţiile din activităţile practice a căror
temă a fost realizată cu elemente sugerate de învăţătoare. Activitatea practică cu
temă impusă o depăşeşte ca flexibilitate pe cea în care alegerea materialelor s-a
realizat la libera alegere a copiilor. Chiar dacă au avut la dispoziţie material
divers unii copii au folosit în lucrările lor mai puţine categorii de elemente.
Originalitatea, apreciată după soluţia găsită pentru realizarea lucrării, se
situează la un nivel ridicat, deoarece am apreciat că soluţiile de imbinare,
aranjare a elementelor compoziţionale este diferită de la o lucrare la alta, copiii
realizând modele diferite de ale celorlalţi la cele mai multe activităţi. Lucrările
realizate în activităţile „Chipuri hazlii”, „Mărţişoare”, „Ce mănâncă împăratul?”
le-am apreciat la un nivel mare de originalitate.

36
 În ce priveşte elaborarea, care se referă la modul în care s-a realizat
lucrarea, la modul în care a fost dezvoltată ideea şi apoi fianalizată, am constatat
că, în general, copiii au respectat indicaţiile cu privire la modul de lucru,
tehnicile de lucru au fost executate corect.
Sinteza de ansamblu lucrării realizate de copii este apreciată după
calitatea lucrării, aspectul general dat de complexitatea, expresivitatea şi
detaliile care completează fiecare lucrare în parte şi fac ca aceata să fie coerentă
şi să aibă un caracter integral. Luând în considerare aceste aspecte am apreciat
că în elaborarea lucrărilor copiii au încercat să distribuie elementele astfel încât
să decoreze spaţiul în mod plăcut, s-a remarcat în unele compoziţii elemente de
simetrie.
La această vârstă, copiii aranjează obiecele de obicei în mod aleator sau
după preferinţele lor cu privire la culoare, formă, însă am observat şi apreciat
efortul copiilor de a realiza lucrări cât mai frumoase, plăcute şi utile.
Soluţia găsită de copii, prin care se apreciază gradul în care lucrarea
răspunde unei situaţii problematice, utilitatea şi valoarea lucrării, am apreciat
pozitiv toate încercările şi răspunsurile copiilor, am considerat de asemenea că
fiecare este valoroasă şi reprezintă un plus în dezvoltarea potenţialului practic al
copilului. Lucrările realizate de copii demonstrează că au capacitatea de a găsi
soluţii diverse, iar valoarea lucrărilor este dată de contribuţia acestora în
formarea competenţelor copiilor, a progresului pe care l-au realizat în acest
demers experimental.
Toate activităţile realizate pe parcursul derulării proiectului de cercetare
pedagogică, au avut ca scop dezvolzarea creativităţii copiilor, iar pentru
realizarea scopului propus am selectat diferite strategii didactice, materiale
didactice atractive, care să trezească curiozitatea şi interesul copiilor, să le de-a
prilejul de a avea iniţiativă în realizarea temelor.
În alegerea temelor propuse spre realizare în cadrul activităţilor am
urmărit ca acestea să aibă o motivaţie puternică prin utilitatea practică a

37
produselor realizate, în acest fel activităţile vor fi relevante pentru observarea
dezvoltării spiritului practic la vârsta preşcolarităţii.
Copiii au fost stimulaţi să exploreze, să facă mici experienţe, să identifice
în jurul lor materiale ce pot fi utilizate în activităţile practice, să-şi exprime
părerile, să-şi manifeste personalitatea în lucrările efectuate.
Copiii au fost încurajaţi să participe prin propunerea unor activităţi noi,
modalităţi de motivare personalizate. Au fost evidenţiate caracteristicile de
originalitate pentru fiecare în parte, punând în joc şi talentele comunicării cu
aceştia.
Ceea ce îi difernţiază pe fiecare elevi este capacitatea de a raţiona, de a-şi
pune mintea şi îndemânarea în slujba scopurilor urmărite. Există însă în fiecare
din ei un anumit potenţial general, anumite abilităţi, aptitudini care trebuie
dezvoltate şi valorificate la maximum. Creativitatea se dezvoltă pe parcursul mai
multor perioade de dezvoltare. În acest sens artele vizuale şi abilităţile practicev
oferă elevilor posibilitatea dezvoltării acesteia, punând accentul pe generarea şi
exprimarea de idei într-un cadru agreat de elevi.
La proba finală copiii au realizat felicitările din imaginea de mai jos:

Fig. 13 Probă finală ,,Felicitare”

Lucrările au fost evaluate pe baza aceloraşi descriptori de performanţă ca
şi la proba iniţială, înregistrându-se următoarele rezultate.

38
Tabel nr 3
Rezultatele copiilor la proba finală
Numel Fluenţa Flexibilit Originalit Elabor Sintez Soluţi Punct
e 1-3 pct. ate ate are a a aj final
C.G. 2 2,5 2,5 2,5 3 3 15,5
H.A. 1,5 2 2,5 2 2,5 2,5 13
L.D. 2,5 2,5 3 3 3 3 17
R.D. 2 2,5 3 3 3 3 16,5
R.A. 2 2 2,5 2,5 2,5 2,5 14
R.D. 2,5 2,5 2 2,5 2,5 2,5 14,5
R.D.E. 2 2 2,5 2 2,5 2,5 13,5
R.D.I. 2,5 3 3 3 3 3 17,5
R.A. 2 2,5 2 2,5 2,5 2,5 14
R.L.A. 1,5 2 2 2 2 2 11,5
R.R.A 2,5 1,5 2,5 2 2,5 2 13
R.M. 2 2 3 3 3 2,5 15,5
R.D.I. 2 2 2,5 2,5 2,5 3 14,5
R.L.L. 2,5 1,5 2 2 2,5 2,5 13
R.M. 2 2,5 2 3 2,5 3 15
V.A. 2 2 2 2,5 2,5 2,5 13,5
R.D. 3 2,5 3 3 3 3 17,5
C.L. 2 2 2,5 2 2,5 2,5 13,5
H.C. 2,5 3 3 2,5 3 3 17
R.R.D 3 2,5 3 2,5 3 3 17
Analizând lucrările realizate se poate observa că în timp ce în unele
lucrări elementele decorative sunt aplicate în mod aleator, unele lucrări au un
aspect plăcut, elementele sunt bine structurate. Unele lucrări se remarcă prin
utilizarea simetriei.
Materialul pe care l-au avut la dispoziţie a fost divers ca formă şi culoare
şi a oferit copiilor nenumărate posibilităţi de combinare. Se poate remarca acest
lucru, de altfel, prin soluţiile elaborate de copii, care sunt diferite între ele. Chiar
dacă în unele lucrări nu au fost folosite multe culori sau multe categorii de
elemente decorative, s-a realizat o felicitare frumoasă ca aspect dacă elementele
au fost bine structurate, faţă de alte felicitări în care s-au folosit mai multe tipuri
de elemente şi culori, dar elmentele au fost aplicate în mod aleator dând
felicitării un aspect haotic.
Felicitările realizate la acestă probă se disting prin nota personală pe care
majoritatea copiilor au reuşit să o redea în elaborarea lucrării, fără a reproduce
39
sau a fi influienţaţi în vreun fel de ceea ce a realizat colegul lor. Acest aspect
consider că este necesar a fi remarcat şi apreciat ca un real progres pentru copii,
în acest fel au reuşit să-şi pună fiecare în valoare spiritul practic.
Luând în considerare datele prezentate în tabelul de mai sus ţi datele
obţinute de copii la proba iniţială, putem identifica nivelul creativităţii prin
compararea datelor din cele două tabele, deci a punctajelor iniţiale şi finale:

PUNCTAJ PROBĂ INIŢIALĂ PUNCTAJ PROBĂ FINALĂ

18
17
16
15
14
13
12
11
10
9
8
7
6
5
4
3
2
1
G. A. D. D. A. D. .E. .I. A. A. A. . .I. L. . A. D. L. C. D.
. .
C. H. L. R. R. R. .D R.D R. .L. .R. R.M R.D .L R.M V. R. C H. .R.
R R R R R

Fig. 14. Punctaj total comparativ obţinut la proba iniţială şi cea finală
Vizualizând diagrama de comparaţie de mai sus este evidentă difernţa de
date existentă între cele două probe ale experimentului. La unii copii putem
remarca o diferenţă mare ceea ce înseamnă că aceştia au înregistrat un progres
mare în privinţa dezvoltării creativităţii, în timp ce, în aceleaşi condiţii, alţi copii
au un progres mai scăzut al nivelului creativităţii. Un singur copil a realizat
acelaşi punctaj la ambele probe ceea ce înseamnă că demersul experimental nu a
avut influenţă în ce priveşte stimularea creativităţii, totuşi datele îl situează la un
nivel mediu. Acest lucru ar putea fi explicat prin manifestarea unui grad mai
mare de rigiditate în elaborarea lucrării.

40
 Nu putem vorbi de rezultate finale fără a avea o privire de ansamblu a
evoluţiei descriptorilor de performanţă (indicatorii) la care m-am raportat în
evaluarea lucrărilor realizate de copii. Vom stabili valorile înregistrate ale
descriptorilor de performaţă (fluenţa, flexibilitatea, originalitatea, elaborarea,
sinteza şi soluţia), pe baza datelor concrete înregistrate la proba iniţială şi cea
finală, apoi putem compara aceste valori:

proba iniţială proba finală

59
53.5
50.5 50
48
46 45.5 46
44

37
35
32

Fluenţa Flexibilitatea Originalitatea Elaborarea Sinteza Soluţia

Fig. 15, Valori comparative ale indicatorilor la cele două probe

Observând aceste valori ale indicatorilor constatăm o creştere a valorii
acestora la proba finală. Cea mai mare diferenţă între valori se înregistreză la
originalitate, acest fapt demonstreză evoluţia copiilor, a capacităţi acestora de a
găsi soluţii originale. Acest lucru poate fi rearcat de altfel şi în lucrările copiilor,
unde sunt vizibile diferenţele de aranjare, combinare a elementelor.
Pornind de la datele obţinute în cercetare se poate determina tendinţa sau
valoarea centrală a datelor cercetării pentru a ne forma o imagine de ansamblu a
rezultatelor. În acest sens se va calcula raportul dintre suma valorilor individuale
şi numărul lor, deci vom determina media utilizând formula:
Σx
m = −−−−−
N

41
 Unde: m = media
∑ x = suma valorilor individuale
N = efectivul eşantionului de participanţi
Media punctajelor obţinute la proba iniţială se situează la valoarea:
244,5
m = −−−−− = 12,22
20
în timp ce la proba finală s-a obţinut media:
296,5
m = −−−−− = 14,82
20
Diferenţa acestor valori (2,6) evidenţiază progresul realizat de copii în
direcţia dezvoltării creativităţii.
Exprimarea rezultatelor în procentaje ar arăta în felul următor: nivel
minim al dezvoltării creativităţii 5%, nivel mediu 65% şi nivel mare 30%
(fig.13).

NIVELUL CREATIVITĂŢII

5%
30%

MINIM
MEDIU
MARE

65%

Fig. 13. Diagrama rezultatelor pe procente la proba finală

La o privire atentă a diagramelor pe procente diferenţele sunt evidente.
Nivelul mare a înregistrat o evoluţie semnificativă de la 0% la 30%, nivelul
mediu de la 40% la 65%, pe fondul scăderii nivelului minim de la 60% la 5%.

42
 Rezultatelor activităţilor practice desfăşurate în cadrul acestui demers
experimental, impun următoarele aprecieri calitative:
 În compoziţiile elevilor apar elemente noi, care se bazează pe cunoştinţele
şi tehnicile noi asimilate în cadrul activităţilor desfăşurate pe parcursul studiului.
 Lărgirea experienţei cognitive despre obiecte, fenomene, situaţii din mediul
natural şi social în care trăieşte, legate de viaţa cotidiană, îl face mai receptiv şi
sensibil la aceste experienţe, ceea ce are efect imediat în planul dezvoltării
spiritului creator.
 Se poate constata o mai bună organizare a elementelor compoziţionale la
proba finală.
 Progresele copiilor se bazează pe îndemânarea în mânuirea materialelor şi a
instrumentelor de lucru, însuşirea tehnicilor de lucru.
 Se amplifică spontaneitatea copiilor.
 Se remarcă modificări la nivel comportamental, elevii au devenit mai
deschişi, mai comunicativi, colaborează în cadrul grupului.
 Elevii şi-au însuşit deprinderea de a căuta soluţii originale, sunt mai
inventivi, mai motivaţi şi mai încrezători în forţele proprii.
Datele prezentate şi interpretate în acest capitol vor contitui fundamentul
şi punctul de plecare în formularea conluziilor acestei lucrări, ce vor fi
prezentate în următorul capitol.

43
 Capitolul 3 Concluzii

Este cunoscut faptul că vârsta şcolară mică este etapa în care se pun
bazele formării personalităţii individului. Acum copilul traversează un stadiu de
maximă fexibilitate şi receptivitate la influenţele mediului. De aceea este
important să adoptăm un management cât mai eficient orele de arte vizuale și
abilități practice, valorificând la maximum potenţialul de dezvoltare al copiilor,
mai ales acum când schimbările din viaţa socială sunt atât de rapide, iar educaţia
ar trebui să devină prioritară nu prin cât ştiu copiii, ci prin ce ştiu să facă şi cum
pot să aplice ceea ce au învăţat.
Necesitatea stimulării creativităţii devine astfel evidentă pentru realizarea
unui învăţământ orientat în direcţia învăţării active, care pune accentul pe
achiziţia de competenţe, pe pregătirea copiilor pentru viaţa profesională viitoare.
Însă, creativitatea nu este o însuşire, o caracteristică a personalităţii cu care ne
naştem, creativitatea se dezvoltă prin acţiuni întreprinse cu scopul de a-l stimula
şi dezvolta.
Aceste considerente au stat la baza elaborării lucrării ştiinţifice cu tema:
Stimularea creativităţii la elevi. Problema majoră cu care m-am confruntat a fost
cum pot să stimulez creativitatea? Prin ce metode şi tehnici voi putea reaiza
acest lucru? şi Ce caracteristici ar trebui aibă activităţile de învăţare în care voi
implica elevii pentru a stimula creativitatea acestora? Găsirea celor mai bune
soluţii la aceste întrebări a fost cu adevărat o provocare şi a presupus o amplă
documentare ştiinţifică.
Prin metodele pe care le-am selectat şi activităţile propuse am încercat să
răspund cerinţelor imediate ale cunoaşterii specifice acestei vârste. În realizarea
acestei lucrări ştiinţifice am ţinut seama de curiozitatea şi spontaneitatea
caracteristice şcolarilor mici. Astfel, activităţile propuse în această lucrare au
abordat o tematică variată, material didactic bogat şi atractiv, metode şi forme de
organizare care să favorizeze creativitatea. Punând accentul pe noutatea şi
varietatea materialelor selectate pentru realizarea temelor propuse şi încurajând

44
modalităţi variate de exprimare practică a temelor, i-am determinat pe copii să
gândească, să combine, să analizaze, să găsească soluţii practice, creative.
Analizând datele obţinute în cadrul acestui demers experimental, se poate
remarca un progres, o evoluţie pozitivă a creativităţii elevilor. Acest lucru îmi
confirmă faptul că activităţile realizate, metodele şi tehnicile folosite au
contribuit la dezvoltarea creativităţii, la stimularea perspicacităţii în gândire şi
acţiune a copiilor.
Rezultatele obţinute sunt explicate prin asigurarea condiţiilor favorabile
pentru stimularea creativităţii:
 copiii au fost implicaţi în situaţii de învăţare în care au avut
posibilitatea să realizeze lucruri noi şi originale
 s-au utilizat metode şi tehnici eficiente
 am asigurat un climat optim prin oferirea unui feed-back pozitiv pe
parcursul realizării lucrărilor, cât şi după realizarea lor
 copiii au învăţat şi exersat tehnici de lucru, au descoperit diferite
materiale noi, au eperimentat munca în echipă şi în grup
 s-a ţinut cont de particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor
în alegerea activităţilor
 utilitatea produselor realizate de copii le-a sporit încrederea că pot
realiza ceva poate fi folosit.
În această lucrare am arătat că orele de arte vizuale și abilități practice
susţin dezvoltarea creativităţii, lucru ce poate fi demonstrat şi verificat de
progresul fiecărui copil în parte, însă nu trebuie neglijat faptul că pentru a-şi
dezvolta şi manifesta acest potenţial creator copilul are nevoie de libertate de
exprimare a originalităţii, dar şi de îndrumare şi încurajare pe tot parcursul
activităţii sale. Se poate deduce importantul rol pe care îl are cadrul didactic,
comportamentul său, reacţiile faţă de răspunsurile originale, neobişnuite ale
copiilor sunt responsabile pentru manifestarea creativităţii lor în lucrările
acestora.

45
 Activitatea de la clasă a elevilor este valoroasă nu neaparat prin lucrările
realizate, ci prin procesele psihice care au stat la baza realizării acestora. Astfel,
gândirea, imaginaţia, investigaţiile, restructurările, descoperirile independente
ale copiilor favorizaeză găsirea unor soluţii originale, elaborarea unor lucrări şi
produse într-o notă personală proprie.
Ceea ce ne face speciali pe fiecare din noi este capacitatea de a raţiona,
de a ne pune mintea şi îndemânarea în slujba scopurilor noastre. Există însă în
fiecare din noi un potenţial general, anumite abilităţi, aptitudini care trebuie
dezvoltate şi valorificate la maximum. Creativitatea nu este un dar cu care ne
naştem, ci fiecare şi-l dezvoltă pe parcursul mai multor perioade de dezvoltare.
În acest sens artele vizuale şi abilităţile practice oferă elevilor posibilitatea
dezvoltării acesteia, punând accentul pe generarea şi exprimarea de idei într-un
cadru non-evaluativ.
În concluzie, consider că copiii au progresat, şi-au dezvoltat creativitatea
prin integrarea în activităţile de învăţare prezentate în acest demers
experimental.. Astfel, rezultatele obţinute mă îndreptăţesc să afirm că ipoteza
cercetării a fost confirmată.
Deschideri spre alte teme de cercetare
Conceptul de creativitate şi problematica stimulării acesteia încă de la
vârsta şcolarităţii mici este foarte vastă şi permite în continuare aprofundare, de
aceea îmi propun să continui studiul pentru a vedea cum evoluează creativitatea
pe o perioadă mai mare de timp, deoarece timpul desfăşurării acestui experiment
a fost destul de redus. Acest studiu ar putea fi realizat într-un proiect mai aplu
împreună cu colegele, implicând un număr mai mare de copii.
În acelaşi timp deschide alte posibilităţi de abordare prin prisma altor
domenii de activitate, a altor metode şi tehnici de realizare a activităţilor. Ne
propunem ca în viitor să implicăm mai multe metode interactive. De asemenea
ar fi interesant de realizat o abordare a acestei teme la alte domenii de activitate
de învăţământ sau poate constitui motivul unor parteneriate cu alte unităţi de
învăţământ sau a unui parteneriat cu părinţii.

46
 Pentru mine întreaga activitate întreprinsă în realizarea acestei lucrări
ştiinţifice o consider foarte utilă, a fost o provocare dar, în acelaşi timp,o
oportunitate de a învăţa cum se fac studiile de cercetare. Nu voi ezita în
efectuarea altor studii de cercetare pentru testarea eficacităţii unor programe,
metode, tehnici, procedee de lucru sau activităţi instructiv-educative, la modul în
care aplicarea acestora influenţează sau nu dezvoltarea unor anumite laturi ale
personalităţii copiilor.

BIBLIOGRAFIE

47
1. Antonesei, L. (coord.), (2009), Ghid pentru cercetarea educaţiei, Editura
Polirom, Iaşi.
2. Apostol, V., Răfăială, E., Ţugui, L., Jurebie, S., (1999), Modele
orientative de lucru cu preşcolarii, Editura All Pedagogic, Bucureşti.
3. Allport, G., W.,( 1981) - Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
4. A. Barna, G. Antohe, (2002) – Curs de pedagogie - Introducere în
pedagogie, teoria educaţiei şi teoria curriculum-ului, Ed. Logos, Galaţi.
5. Bontaş, I., (2007), Pedagogie. Tratat, ediţia a VI-a, revizuită şi adăugită,
Editura BIC ALL, Bucureşti.
6. Cerghit, I., (2006), Metode de învăţământ, Ediţia a IV-a, revizuită şi
adăugită, Editura Polirom, Iaşi.
7. Constantinescu, L., (2006), Micii meşteri mari, Editura Erc Press,
Bucureşti.
8. Constantinescu, P., (1970), - De la psihodiagnoza creativităţii la
stimularea şi dezvoltarea ei în învăţarea de tip creativ, în Analele
Universităţii Bucureşti, seria psihologie.
9. Dewey, J., (1972), - Fundamente pentru o ştiinţă a educaţiei, Editura
didactică şi Pedagogică, Bucureşti
10. Ionescu, M., (2007), Instrucţie şi educaţie, Editura ,,Vasile Goldiş”
University Press, Arad.
11. Jinga, I.,(2001) – Manamegementul învăţământului, Ed. Aldin, Bucureşti
12. jinga, I., Istrate, E., (2001), - Manual pedagogic, Editura ALL, Bucureşti
13. Joiţa, E., (2010), Metodologia educaţiei. Schimbări de paradigme,
Editura Institutul Eurorean.
14. Joiţa, E., (2000), Management educaţional, Editura Polirom, Iaşi.
15. Labar, A. V., Popa, N. L., Antonesei, L., (coord.), (2009), Ghid pentru
cercetarea educaţiei, Editura Polirom, Iaşi.
16. Marcu, Vasile, Filimon, Letiţia (2003) – Psihopedagogia pentru
formarea profesorilor, Editura Universităţii din Oradea

48
17. Marinescu, M., (2009), Tendinţe şi orientări în didactica modernă,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
18. Matei, N. (1983), Educarea capacităţilor creatoare în procesul de
învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
19. Muster, D., (1985), Metodologia cercetării în educaţie şi învăţământ,
Editura Litera, Bucureşti.
20. Nicola, I., (1995), Cercetarea psihopedagogică, Editura Tipomur, Tîrgu
Mureş.
21. Nicola, I., (2002), Tratat de pedagogie şcolară, Ediţia a doua, revizuită,
Editura Aramis, Bucureşti.
22. Orţan, Florica, (2003) – Management educaţional, Editura Universităţii
din Oradea
23. Oprea, C. L., (2010), Strategii didactice interactive, Editura Didactica
Publishing House, Bucureşti.
24. Păun, E., Potola, D., (coord.), (2002), Pedagogie. Funamentări teoritice
şi demersuri aplicative, Editura Polirom, Iaşi.
25. Radu, I, Ionescu, M., ( 1987), – Experienţa didactică şi creativitatea, Ed.
Dacia, Cluj-Napoca
26. Rousseau, J., J., (1973), - Emil sau Despre educaţie, E.D.P. , Bucureşti.
27. Roşca, A., Marcu, V., (2007), Aplicaţii cu materiale din natură, Editura
Aramis, Bucureşti.
28. Roco, M. (2001), – Creativitate şi inteligenţă emoţională, Ed. Polirom,
Iaşi.
29. Stoicescu, D., (2013), Modele de activităţi practice, Editura Didactica
Publishing House, Bucureşti.
30. Torrance, E.P., (1963), - Education and the creative potential,
Miniapolis University of Minessota Press.
31. Verza, E., (2000), – Psihologia vârstelor, Ed. Prohumanitas, Bucureşti.
*** Curriculum pentru învăţământul primar, M.E.C.T.S., 2012.

49
ANEXE
Anexa 1 Poze cu lucrări realizate de copii în activităţile realizate

Fig. 1 Masca Fig 2 Copacul toamnei

50
 Fig. 3 Chipuri hazlii

Fig. 4 Mărţişoare, mărţişoare Fig. 5 Grădina cu flori

51
 Fig 6 Câmpul cu flori Fig. 7 Ce mănâncă împăratul?

Fig. 8 Tablouri vesele

52
 Anexa 2

Data:
Şcoala: Liceul Tehnologic Nr.1 Sâg
Clasa: Pregătitoare A
Prof.Înv.Primar: Flonta Ileana - Violeta
Aria curriculară: Arte
Obiectul: Arte vizuale și Abilități practice
Unitatea de învăţare: Elemente de limbaj plastic
Subiectul: Elemente de limbaj plastic, „Masca”
Tipul lecției: formare de priceperi și deprinderi
Competenţe generale:
 Formarea deprinderii de a realiza o lucrare după o temă dată; formarea
deprinderii de a realiza un colaj respectând conturul;
 Dezvoltarea capacităţii de a mânui corect instrumentele şi materialele
adecvate (hârtie colorată, pensule, foarfece), de a adopta o poziţie
corectă în timpul lucrului; dezvoltarea atenţiei voluntare;
 Educarea interesului pentru frumos, a gustului estetic şi a simţului
civic.
Obiective operaţionale:
 cognitive:
O1 – să picteze masca în culori corespunzătoare aspectului animalului pe
care îl reprezintă;
O2 – să selecteze diverse materiale (culori de apă, tuşuri, creioane, pensule,
etc.), în vederea utilizării acestora pentru realizarea lucrării propuse;
O3 – să imbine în mod creativ materialele puse la dispozitie, respectând
etapele de lucru
53
 O4– să decupeze corect pe contur șablonul măștii alese;
O5 – să interpreteze dramatizarea „ Căsuța din oală”;
 psihomotorii
O6 – să adopte o poziţie corectă în bancă pe tot parcursul orei;
 afective
O7 – să participe cu interes la lecţie.
Strategia didactică:
Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, demonstraţia,turul
galeriei, dramatizarea
Forme de organizare: frontal şi individual
Mijloace de învătământ: șabloane din carton pentru măștile animalelor,
invitație, acuarele, pahar cu apă, pensule, foarfece, elastic, panou
pentru expoziție
Resurse umane: 20 elevi
 *** Curriculum pentru învăţământul primar, M.E.C.T.S., 2012;
 *** Organizarea interdisciplinară a ofertelor de ȋnvăţare pentru
formarea competenţelor cheie la şcolarii mici, Suport de curs,
2012;
 Mihăescu, Mirela şi colectivul, Metode activ-participative aplicate
ȋn ȋnvăţământul primar, Editura Didactica Publishing House,
Bucureşti, 2010;
Durata lecţiei: 35 minute
Locul de desfăşurare: sala de clasă
Etapele
lecției Activități de învățare Strategii didactice Evaluar
e
1.Captare Se va realiza printr-o invitație. Metode şi Observarea
a atenţiei Invitația este trimisă de către procedee comportam
iepurașul Țup. Le citesc invitația. Conversația entului

54
 Elevii clasei pregătitoare A sunt Mijloace didactice elevilor
invitaţi la un concurs de teatru cu Invitația
măști, însă condiţia de Forme de
participare este să aibă fiecare organizare
elev o mască și să interpreteze un Frontală
rol.
2.Enunţar Astfel, aflăm că astăzi, la ora de Metode şi Evaluarea
ea temei și Arte vizuale și abilități practice, procedee raspunsuri-
a vom confectiona Măşti. M-am Conversația lor elevilor
obiectivelo gândit că ar fi potrivit să Forme de
r participăm cu o scenetă „Căsuța organizare
din oală” , despre care am Individuală
studiat-o la ora de comunicare în
limba română.
Vă veți alege un șablon, apoi
materialele necesare pentru
confecționarea măștii. Mai întâi
veți picta masca în culori
corespunzătoare. După ce se
usucă, veți decupa conturul
măștii, apoi veți perfora masca în
părțile laterale și veți prinde
elasticul prin cele două găuri.
3.Reactuali Ne reamintim despre materialele Metode şi
-zarea și instrumentele pe care le procedee
cunoştinţel folosim și despre cum trebuie să Conversatia
or lucrăm, astfel încât produsul să Forme de
aibă un aspect îngrijit. Apoi organizare
discutăm despre faptul că fiecare Frontală
lucrare trebuie să fie unică,
55
 punem puțin din sufletul și
talentul nostru, de aceea nu este
indicat să ne inspirăm din
lucrările colegilor noștri.
4. Voi enumera etapele de lucru: - Metode şi Verificare
Demonstra- se pictează masca în culori procedee orală
rea corespunzătoare; - se decupeaza Exercițiul
modului de sablonul măștii după contur; - se Demonstraţia
lucru perforează masca în părțile Mijloace didactice
laterale pentru a obține două Masca model
găuri; - se prinde elasticul prin Forme de
cele două găuri. Apoi le prezint organizare
șabloanele, le explic și le Frontală
demonstrez etapele, indicând pe
planșa model etapa demonstrată.
Se precizează criteriile de
evaluare: 1) corectitudinea
execuţiei; 2) aspectul îngrijit; 3)
gradul de finalizare; 4)
originalitatea lucrării. Solicit 2-3
elevi să repete etapele de lucru și
se trece apoi la realizarea
lucrării.
5.Efectuare Elevii aleg fiecare un şablon și Metode şi Aprecieri
a lucrării îşi pregătesc cele necesare pentru procedee verbale
de către confecționarea măștii. Exercițiul individuale
copii Elevii încep activitatea după ce, Mijloace didactice
mai întâi, fac exerciţii de Șabloane pentru
încălzire a muşchilor mici ai măști Acuarele
mâinilor. Pahare cu apă
56
 Învățătoarea coordonează munca Pensule Foarfece
elevilor, având în vedere întreaga Elastic
clasă, intervenind cu explicaţii Forme de
individuale acolo unde este organizare
necesar. Individuală

6.Evaluare La sfârșitul activității, elevii Metode şi Aprecieri

a prezintă și apreciază lucrările, procedee verbale
lucrărilor argumentându-și părerea despre Turul galeriei individuale
lucrarea respectivă. Elevii își Mijloace didactice
pun măștile pe față și Panou
interpretează dramatizarea Forme de
„Căsuța din oală”. Apoi își așază organizare
măștile la panou pentru Frontală
expoziție.

57