Strategii didactice de stimulare a creativităţii

la vârsta preşcolară

2019
 Cuprins

Introducere.....................................................................................................................................
Capitolul I. Repere conceptuale ale creativităţii la preşcolari......................................................
1.1 Conceptul de creativitate şi delimitările ei esenţiale……………………........................
1.2 Creativitatea – dimensiune a formării personalităţii prescolarilor…....................

Capitolul II. Metodologia de dezvoltare a creativităţii copiilor de 6 – 7 ani…………….......…

2.1 Repere psiho- pedagogice ale creativităţii în dezvoltarea personalităţii cop iilor de 6-7
ani.…………………...……………………………………………………………..…...
2.2 Asigurarea didactică a procesului instructiv-educativ în dezvoltarea
creativităţii…..……………………………………………………………….………....
Modalităţi de dezvoltare a creativităţii în cadrul activităţilor de literatură
artistică…………………………………………...……………………...……….……..
2.3 Cercetarea activităţii copiilor în cadrul activităţilor de formare a reprezentărilor
matematice elementare.………………………………………………………………...

Capitolul III. Activitatea de cercetare a creativităţii copiilor de 6 -7 ani…………………...…...

3.1 Rolul activităţilor artistico-plastice în stimularea creativităţii la copiii

preşcolari………………………...……………………………………………….…….
3.2 Jocurile creative în educarea şi instruirea copiilor…………………………………..…
3.3 Metode psihodiagnostice de cercetare a creativităţii copiilor de 6 -7 ani…………...….

Concluzii……………………………………………………..………………………...………..

Încheiere…………………………..……………………………………………...……………..
Bibliografie……………...............................................................................................................

Anexe……………………………………...……………………………………………………..

Introducere

Actualitatea temei :

Schimbările sociale si politice din România şi din alte ţări sud -est europene au generat
noi atitudini în procesul de educaţie şi instruire a personalităţii. Reforma sistemului de
învăţământ actual promovează noi strategii didactice în scopul formării personalităţii începând
cu vârsta preşcolară, care asigură o adaptare la cerinţele curente ale realităţii.

Actualmente se intenţionează crearea unui nou model de educaţie reieşind din perspectiva
teoriilor noilor educaţii dinamic şi adaptabil la condiţiile sociale moderne. Stimularea şi
aprofundarea creativităţii, adaptarea la cerinţele teoriilor noilor educaţii devine un imperativ
pentru România.

Astăzi când se pune problema introducerii clasei ”0” si trecerea grupei pregatitoare de la
gradinite la scoli, devine tot mai clar, că aceasta devine o problemă naţională ce poate fi
rezolvată cu maximă seriozitate numai de o generaţie de către psihologi şi pedagogi cunoscători
profunzi a istoriei, culturii gândirii pedagogice româneşti. Poporul nostru dispune de o vastă
experienţă şi înţelepciune pedagogică, care se cere utilizată cu chibzuinţă, grijă şi eficacitate în
activitatea educaţională cotidiană.
 Asigurarea succesului la învăţătură al copiilor în funcţie de potenţialul lor nativ, biologic
şi psihic, pe de-o parte şi depăşirea eşecului pe de altă parte, se prezintă ca obiective educaţionale
de mare complexitate la etapa actuală de dezvoltare a teoriei şi practicii pedagogice.

Eficienţa activităţii preşcolarului mare depinde nu numai de capacitatea de asimilare a

cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, dar şi de anumite trăsături de personalitate, în
particular de imaginaţia şi de creativitatea lui. Fără imaginaţie este imposibilă acumularea
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, este cu neputinţă formarea structurii de personalitate
în ansamblu a preşcolarului mare.

Prescolaritatea este apreciata tot mai mult ca varsta ce cuprinde cea mai importanta
experienta educationala din viata unei persone ; pe parcursul ei inregistram ritmurile cele mai
pregnante in dezvoltarea individualitatii umane si unele din cele mai semnificative achizitii cu
ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltarii sale .

Până în anii 1980 cercetarea asupra creativităţii a pus foarte mult accentul pe identificarea
tipurilor de personalităţi creatoare şi pe organizarea de cursuri care să predea tehnici de gândire
creatoare. Unii autori care fac ştiinţă la nivel de popularizare sugerează faptul că -ţi poţi aranja
întreaga viaţa astfel încât ea să fie o „colecţie” de creaţii alimentate de pasiune şi conduse de
viziune (Fritz, 1989).

Creativitatea deşi este cercetată de jumătate de secol, este încă o disciplină nematurizată
plină de controverse şi incertitudini. În prezent, unii specialişti ai domeniului încă mai discută
faptul dacă aceasta este într -adevăr o disciplină ştiinţifică.

În 1989, Teresa Amabile a publicat cartea „Creativitatea ca mod de viaţă” în care a

propus mai multe metode ce au pus accentul pe complexitatea modului în care unii factori de
personalitate, de mediu etc. se pot combina pentru a determina o persoană să îndeplinească o
sarcină într-un mod mai mult sau mai puţin creativ.

Un rol important, îl au arta plastică, literatura artistică, jocurile creative în dezvoltarea

capacităţilor creative la vârsta preşcolară mare. Dar e lucru ştiut că în multe din instituţi ile
preşcolare nu se ţine cont de această conexiune dintre aceste activităţi şi dezvoltarea capacităţilor
creative.
 Cauza esenţială fiind faptul că practica învăţării preşcolarilor mari în grădiniţă nu ţine
cont de specificul funcţionării şi dezvoltării capacităţilor creative, de relaţiile lui cu activitatea de
creare.

La etapa actuală, rămâne nesoluţionată problema rolului artei plastice în dezvoltarea

capacităţilor creative, lipsa unor ghiduri metodice pentru psihopedagogii grupelor preşcolare
vizând dezvoltarea capacităţilor creative, reliefează actualitatea investigaţiei date.

Educatorii trebuie să dispună de măiestrie în formarea priceperilor şi deprinderilor

necesare dezvoltării personalităţii copilului prin intermediul activităţii organizate, prin
intermediul creaţiilor literare.

Obiectul cercetării:

Este procesul de formare la copii a personalităţii, dezvoltarea capacităţilor creative prin

intermediul activităţilor de orice gen.

Educatorii trebuie să aibă răbdare în formarea priceperilor şi deprin derilor necesare

dezvoltării personalităţii copilului prin intermediul creaţiilor literare. Relaţia educator/copil şi
interacţiunea părinţilor favorizează o educaţie eficientă din perspectiva curriculară şi teoriilor
noilor educaţii.

Scopul investigaţiei :

 Constă în determinarea particularităţilor specifice de dezvoltare a capacităţilor creative şi

elaborarea unui sistem eficient de activităţi care va facilita acest proces.
 De a determina căile eficiente pentru evaluarea gradului dezvoltării creativităţii la o nouă
etapă superioară.
În conformitate cu obiectul şi scopul cercetării, au fost stabilite următoarele obiective:

 Studierea lucrărilor ştiinţifico -metodice de specialitate;

 Determinarea reperelor psiho- pedagogice al investigaţiei vizând dezvoltarea capacităţilor
creative la copiii de vârstă preşcolară mare;
 Constatarea nivelului de dezvoltare a capacităţilor creative la literatură artistică,
matematică, artă plastică, jocuri creative;
  Diagnosticarea nivelului de dezvoltare a capacităţilor creative la toate nivele cercetate.
Ipoteza cercetării :

Noi considerăm că creativitatea copiilor preşcolari mari va evalua la o nouă treaptă:

 Vom forma şi dezvolta priceperi şi deprinderi, capacităţi creative de alcătuire şi redare a

obiectelor.
 Vom dezvolta priceperi, de redare corectă a formelor, de a aplica independent elemente,
forme, obiecte, deprinderea de a lucra cu acuarela, creioane, carioca şi paleta de culori.
 Dacă în activităţile copiilor de artă plastică va fi o consecutivitate.
 Dezvoltarea capacităţilor creative la preşcolarii mari ar produce progrese în dezvoltarea
potenţialului creativ.
 Cu cât capacităţile creative vor fi mai dezvoltate cu atât potenţialul creativ al
preşcolarilor mari va fi mai înalt.
 Potenţialul copiilor cu imaginaţie creatoare dezvoltată se va deosebi de potenţialul
copiilor cu fantezie mai puţin dezvoltată prin valorile indicilor de: expresivitate, coerenţă,
originalitate, variabilitate, flexibilitate, fluenţă.

Baza metodologică:

Drept punct de reper al cercetării noas tre au servit teoriile referitoare la activitate. Au fost
consultate sursele următoarelor autori ( I. Nicola, Comarova T.S., I. Bonţaş, Muhina V.S., A.
Galperin, Leontiev, Levin, Saculina, J. Piajet, D. Elconin, E. Fleorina, Teplov B. M., Chirev A.,
Berdiaev N., Rogere C., Guilford J.P., Allport G.W., Gallton F., Cattell J.M., Weisberg R.,
Rădulescu – Motru, Ralea M., Pavelcu V., Odobleja Ş., Munteanu Anca, Roşca Al., Boden
Margaret A., Fuster Michel, Barron F., W. Duff, Teresa Amabile, Vâgotski L.Ş.).

Metodele de cercetare:

o În conformitate cu obiectivele investigaţiei au fost utilizate metode psiho -pedagogice.

o Metode teoretice – analiza, compararea şi generalizarea datelor din literatura ştiinţifică
la problema în speţă;
o Metode empirice – observarea, probe psiho- diagnostice, experimentul de constatare şi
formare;
 o Metode statistice – analiza calitativă, cantitativă şi comparativă a datelor obţinute.
Demersul inovativ al cercetării :

În cercetarea noastră am creat un model de forme şi activităţi al educator ului inovator,

dispus de a aplica noi strategii în cadrul activităţilor de predare-învăţare în dezvoltarea
capacităţilor la copiii de vârstă preşcolară mare (6 -7 ani).

Am ajuns la concluzia, că reuşita dezvoltării creativităţii depinde mult de factorii :

 cei care ţin de rolul familiei;

 cei care ţin de receptivitatea copilului la dezvoltarea creativităţii;
 educaţia pune în valoare potenţialul creativ al copilului;
 dezvoltarea conştientă a potenţialului bio -psihic al copilului şi pregătirea lui pentru
integrarea activă în viaţa socială;
 am demonstrat principiile educaţiei din perspectiva curriculumului educaţiei copiilor
în instituţiile preşcolare de diferite tipuri :
- principiul respectării particularităţilor de vârstă;
- principiul continuităţii;
- principiul accesibilităţii;
- principiul unităţii;
- principiul axării educaţiei pe copil;
- principiul cooperării şi participării în actul educativ;
- principiul individualizării şi diferenţierii procesului educativ.
 am determinat obiectivele care pot fi realizat e pe parcursul anului de învăţământ în
cadrul activităţilor dirijate de educatori;
 am ajuns la concluzia că educaţia copiilor în grădiniţă se înfăptuieşte prin intermediul
activităţilor organizate de către maturi;

 Au fost elucidate particularităţile dezvoltării capacităţilor creative la arta plastică,

lucru manual, matematică, literatură artistică, activităţile de joc;

 S-au elaborat şi experimentat modele psiho-pedagogice pentru dezvoltarea

capacităţilor creative;
  S-a dovedit că modelele implementate au con tribuit la sporirea valorilor indicilor ce
indică dezvoltarea capacităţilor creative.

 Am implementat metodologia de dezvoltare a creativităţii copiilor de 6 -7 ani în cadrul

activităţilor dirijate de literatura artistică, artă plastică, formarea reprezentăr ilor
elementare matematice, jocurile creative. Activităţile la alegerea copiilor se
organizează pe întreg parcursul zilei, sub directa conducere a pedagogilor.

 Am ajuns la concluzia că, eliminarea vechilor metode de învăţare mecanică şi

trecerea la învăţarea conştientizată, logică presupune şi noi forme de evaluare.
Evaluarea este un proces care implică în esenţă trei etape :

- obţinerea informaţiilor privind obiectivele urmărite;

- formularea aprecierilor ce decurg din aceste informaţii analizate şi prelucrate ,

interpretate din punct de vedere calitativ al semnificaţiei psiho -pedagogice;

- adoptarea deciziilor ce se impun în vederea eficientizării activităţii viitoare.

În funcţie de modul de integrare în activitatea didactică am conturat trei forme de

evaluare :

a) evaluare iniţială (predicativă);

b) evaluare formativă (continuă);

c) evaluare sumativă (cumulativă).

Educaţia de calitate depinde mult de amenajarea spaţiului şi de folosirea suportului

didactic.

Valoarea teoretică a investigaţiilor :

1) s-a intenţionat de a defini noţiunile de : „creativitate”, „euristică”, „stimularea

creativităţii”, „educaţie”, a cuvintelor cheie [vezi Anexa № 1];

2) au fost determinate reperele psiho- pedagogice ale creativităţii la copii de 6 -7 ani din
perspectiva pedagogică;
 3) s-a întreprins consolidarea reperelor teoretice la baza proiectării strategiei didactice de
colaborare activă între educatori, părinţi şi copii în cadrul dezvoltării capacităţilor
creative în instituţiile preşcolare cu copii de vârstă mare şi pregătitoare;

4) au fost fundam entate condiţiile curriculare de aplicare a metodelor active în cadrul

activităţilor de diferite tipuri la dezvoltarea creativităţii.

Valoarea practică a investigaţiei :

Rezultatele obţinute întregesc dezvoltarea capacităţilor creative. Ele pot fi aplicate :

1) Elaborarea noilor sisteme ştiinţifice de organizare a activităţilor cercetate;

2) Elaborarea tehnicilor (metodelor, procedeelor de lucru), în cadrul activităţilor

propuse;

3) Elaborarea formelor şi strategiilor de lucru;

4) De a forma un volum de cunoştinţe, priceperi, deprinderi la preşcolarii mari, de a

aplica în practică acele metode, procedee, forme.

5) Formarea abilităţilor practice la copii.

6) Formarea deprinderilor tehnice şi grafice de lucru cu diverse materiale (creioane,

acuarele, carioca).

Această lucrare va fi de folos :

- managerilor preşcolari : director, metodist, educator;

- studenţilor facultăţilor de phiso-pedagogie;

- tinerilor specialişti la predarea cursului de „Psihologie”, „Pedagogie”, „Pedagogie

generală”, „Metodica”.

Etapele cercetării :

- Determinarea temei de cercetare, studierea literaturii de specialitate şi a experienţei de

lucru a educatorilor de la Grădiniţă ................

- Elaborarea planului experimental de organizare a activităţilor comune, activităţile la

alegerea copiilor pentru dezvoltare a creativităţii copiilor de 6 -7 ani.
Baza experimentală:

Experimentarea conţinuturilor s -au efectuat în la Grădiniţă ................ La experiment au

participat 20 de copii ai grupei pregătitoare, educatorii grădiniţei de copii .

Capitolul I : Repere conceptuale ale creativităţii la preşcolari

1.1 Conceptul de creativitate şi delimitările ei esenţiale

Societatea contemporană, se caracterizează prin schimbări radicale care se petrec în ştiinţă,
tehnică şi cultură. Psihologii susţin că a fi creativ înseamnă a crea ceva nou, original şi adecvat
realităţii.

Astfel Berdiaev N. susţine, că a trăi într -o asemenea lume presupune un înalt grad de
adaptare şi de curaj care este legat în mare măsură de creativitate. Prin originea ei, natura umană
este creatoa re. Omul zilelor noastre are nevoie de culturalizare în interiorul propriei fiinţe,
justificându-se în faţa Creatorului nu numai prin ispăşire ci şi prin creaţie.

După Rogere C. (1961), adaptarea creativă naturală pare a fi singura posibilitate prin care
omul poate ţine pasul cu schimbarea caleidoscopică a lumii sale. În condiţiile ratei actuale a
progresului ştiinţei, tehnicii şi culturii; un popor cu un nivel scăzut al creativităţii, cu o cultură
limitată nu va putea rezolva eficient problemele cu care se confruntă. Dacă oamenii nu vor
realiza ideii noi şi originale în adaptarea lor la mediu atunci popoarele lor nu ar mai fi
competitive în plan internaţional.

Psihologul Guilford J.P. în 1950 arată că creativitatea are în vedere abilităţile pe care le
întâlnim la majoritatea oamenilor, fiindcă acestea se referă de fapt la modul sui -generis în care se
reunesc însuşirile de personalitate la nivelul fiecărui individ. Trăsăturile de caracter fiind
specifice fiecăruia dintre noi, şi fiind interesat de felul în ca re personalitatea creatoare se
manifestă prin aptitudini, atitudini, calităţi temperamentale.

După Allport G.W. , creativitatea nu poate fi limitată doar la unele dintre categoriile de
manifestare a personalităţii : aptitudini, atitudini şi calităţi temper amentale.

Gallton F. (1869) consideră că oamenii geniali sunt înzestraţi cu aptitudini intelectuale sau
mentale excepţionale.

Cattell J.M. (1903) studiind viaţa şi activitatea a o mie de personalităţii eminente

consemnate în dicţionare, a ajuns la concluzia că aceştia se definesc prin calităţi intelectuale
remarcabile care sunt ereditare.

Ellis (1904), Cox (1926), White (1931), în diferite perioade au stabilit că între conştientul
intelectual (QI) şi realizările profesionale ale geniilor studiate de ei există corelaţii semnificative.

Weisberg R. apreciază, că toate persoanele creatoare („unde există creaţie există şi geniu”)
au un număr restrâns de trăsături comune printre care se numără : interesele de cunoaştere,
inteligenţa judecăţilor, încrederea în sine, intuiţia şi o fermă percepţie de sine ca individ creativ.
El susţine că în prezent se cunoaşte foarte puţin despre caracteristicile geniului, conceptul de
geniu fiind un mit. În sprijinul acestei opinii aduce următoarele argumente :
 - se poate ca trăsăturile psihologice să nu relaţioneze cauzal cu activitatea creatoare;
- creativitatea nu se manifestă nici chiar la cei mai mari artişti sau oameni de ştiinţă,
ceea ce indică faptul că geniul nu este o caracteristică constantă;
- geniul este o caracteristică pe care societatea o atribuie rezultatelor muncii unui
individ [ 54, p. 14 ].
Interpretările psihologilor români referitoare la creativitate acoperă aproape toate direcţiile
consemnate în literatura mondială de specialitate.

Astfel, Rădulescu – Motru se refe rea la creaţie în termenii personalismului energetic şi ai

vocaţiei.

Ralea M. consideră că originalitatea este mai mult dependentă de sentimente decât de

factori intelectuali.

Pavelcu V. aprecia că personalitatea creatoare integrează specific motivaţiile i ndividului.

Odobleja Ş. a încercat în lucrarea sa Psihologia consonantistă 1938 să operaţionalizeze

componentele cognitive ale descoperirii şi invenţiei într -un model operaţional sui -generis ale
relaţiei, care posedă modelul tridimensional al inteligenţei elaborat de Guilford (1967) sau
modelul gândirii creative al lui Torrance (1974) [54, pag. 16].

Munteanu Anca în lucrarea sa „Incursiune în creatologie” oferă informaţii despre

creativitate în toate domeniile. Ea susţine că a fi creativ înseamnă a vedea acelaşi lucru ca toată
lumea, dar a te gândi la ceva diferit [Anca Munteanu, 1994, pp. 309-314].

Roşca Al. Este de părere că datorită complexităţii fenomenului creaţiei este puţin probabil
să se ajungă la o definiţie unanim recunoscută, deoarece fiecare autor pune accent pe dimensiuni
diferite. El arată ca, după unii autori „creativitatea este atitudinea sau c apacitatea de a produce
ceva nou şi de valoare.”, iar după alţii ea constituie un proces prin care se realizează un produs
[56, pag. 16].

După Popescu – Niveanu P. (1987) „creativitatea presupune o dispoziţie generală a

personalităţii spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistem de personalitate”. El
consideră că personalitatea creatoare se caracterizează prin interacţiunea optimă între aptitudini
şi atitudini [51, pag. 52].
 Boden Margaret A. (1992) consideră că creativitatea constă în „realizarea de combinaţii
noi originale, de ideii vechi”. Combinaţiile noi trebuie să aibă o anumită valoare.

Fuster Michel şi Bernardette (1988) susţin că, creativitatea este un concept destul de vag
şi oarecum imprecis, arătând că în mintea omului obişnuit creativitatea este legată de expresii şi
creaţii artistice, de invenţii tehnologice sau descoperiri ştiinţifice, de comunicare interumană, de
educaţie, de comportamente personale şi de mişcările sociale. Ea semnifică : adaptări,
imaginaţie, construcţie, originalitate, evoluţie libertate interioară, talent literar, distanţare faţă de
lucrările deja expuse [55, pag. 19].

Barron F. (1963) introduce un criteriu dual pentru evaluarea creativităţii. El consideră că,
produsul creator trebuie să aibă un grad ridicat de neobişnuit, să fie rar întâlnit în colectivitatea în
care a apărut şi în acelaşi timp acest produs creator să fie adecvat realităţii. De multe ori,
răspunsurile neobişnuite provin din ignoranţă, confuzie, stări alterate de conştiinţă, ele fiind în
totală neconcordanţă cu realitatea [5, pag. 32].

Una dintre cele mai valoroase interpretări ale creativităţii pe care o regăsim în lucrările
contemporane, aparţine lui W. Duff şi a fost elaborată în sec. XVIII. Ipotezele teoriei sale au
fost formulate plecând de la analiza intelectului unor genii precum Platon, Shakespeare,
Descartes, Bacon, Newton sau Berkeley.

W. Duff a distins trei facultăţi ale minţii creatoare : imaginaţia, judecata şi gustul, pe care le
consideră principalele componente ale geniu lui.

Imaginaţia este facultatea mintală care elaborează o infinitate de asociaţii noi prin
compunere şi descompunere a ideilor, prin combinare şi recombinare a lor, creând în final
obiecte care nu au existat niciodată în natură.

Judecata permite combinare a ideilor elaborate de imaginaţie, observarea acordului sau

dezacordului dintre ele, reunirea în aceeaşi categorie a celor omogene şi respingerea celor
discordante, în final urmând să se determine utilitatea şi adevărul invenţiilor şi descoperirilor
produse prin puterea imaginaţiei.

Gustul este un simţ intern care permite delimitarea ideilor frumoase de cele urâte, acelor
decente de cele ridicole. El susţine că imaginaţia se aseamănă cu gândirea divergentă, iar
judecata cu gândirea convergentă. Gustul este abordat ca un supliment de judecată de factură
estetică, care conferă eleganţa gândurilor noastre.

W. Duff a considerat că cele trei facultăţi ale minţii umane implicate în creaţie sunt întâlnite
la toţi oamenii, fiind în special prezente la copii, la oameni cu realizări excepţionale. El a mai
intuit că anumite trăsături ale creativităţii cum ar fi spontaneitatea, asociativitatea, curiozitatea …
sunt specifice copiilor şi adulţilor înalt creativi [Duff, 1767, pag. 64; 51, pag. 15 ].

Teresa Amabile (1983) co nsideră că adoptarea deciziilor implică deseori creativitatea. Pe

de o parte, soluţiile creative asigură rezolvarea problemei cu o neaşteptată eficienţă şi, pe de altă
parte, dispun de eleganţă şi o uimitoare simplitate. Autoarea dă exemplu unui joc pentru
antrenarea creativităţii solicitând subiecţilor să arate : „cum se poate pune mâna stângă în
buzunarul drept de la pantaloni, iar cea dreaptă în buzunarul stâng, în acelaşi timp ?”.

Răspunsul fiind : „Punând pantalonii invers”.

După părerea sa a fi creativ înseamnă să elaborezi un anumit lucru (unealtă, idee, operă de
artă), care este absolut inovator şi valabil.

Ea structurează creativitatea în următoarele componente :

1. calificarea, gradul de specializare în domeniul respectiv. Sunt incluse

cunoştinţele obiective de specialitate, abilităţile tehnice, talentul special în
domeniul respectiv.
2. abilităţile creative includ un set cognitiv şi unul perceptiv favorabile abordării
în rezolvarea unei probleme.
3. motivaţia intrinsecă, prevede realizarea unei activităţi pentru că ni se pare
captivantă, generându-ne bucurie şi satisfacţie.
Deci, ce este creativitatea, cum putem s- o cunoaştem şi stimula?

Răspuns la această întrebare o găsim în teoriile savanţilor (Kubie, Piercon, Bejan, Piajet
J., Richard, Muchielli R., Vîgotskii L.).
 Creativitatea în viziunea autoarei este capacitatea de a produce lucruri care sunt atât noi,
originale, cât şi eficiente [Sternberg D. 1995, 1996, 1998; Lubart,1994, 1995; Feist şi Runco,
1993; 53 pp. 20-21].

Mai întâi, trebuie să fim conştienţi, şi să combatem anumite piedici în calea manifestării
imaginaţiei, creativităţii.

După Bonţaş I. şi Nicola I. , creativitatea - este o capacitate (proprietate, dimensiune)

complexă şi fundamentală a personalităţii, care sprijinindu -se pe date sau produse anterioare, în
îmbinarea cu investigaţii şi date noi, produce ceva nou, original, de valoare şi edificienţă
ştiinţifică şi social -utilă, ca rezultat al influenţelor şi relaţiilor factorilor subiectivi şi obiectivi – a
posibilităţilor (şi calităţilor) persoanei şi a condiţiilor ambientale ale mediului socio -cultural [53,
pag. 17].

Ea poate fi considerată şi ca aptitudine, dispoziţie a intelectului de a elabora idei, teorii,

modele noi originale. Gândirea este procesul cognitiv cel mai important, fiind apreciat îndeosebi
prin creativitate. „Gândirea ca o capacitate de prim ordin a personalităţii – există ca gândire
umană numai prin creativitate.” (I. Kant) [3 pag. 26 ; 53 pag. 32 ].

a) Structura creativităţii :
Cercetările făcute de Gollann (1963) remarcă că: noţiunea de creativitate are în vedere mai
multe accepţiuni:

 creativitatea ca o caracteristică personală;

 creativitatea ca produs;
 creativitatea ca proces specific.

Problema dezvoltării creativităţii a fost cercetată în mai multe decenii. Odată cu

dezvoltarea învăţământului preşcolar o atenţie deosebită se acordă problemei dezvoltării
creativităţii în psihologie şi pedagogie. Ca şi la etapele de vârstă şcolară, procesul de dezvoltare a
creativităţii la preşcolari presupune aceeaşi structură. Această structură exprimă independenţa
existentă între produsul creator – procesul creator, personalitatea creatoare [16 pag. 28].
 Produsul creator reprezintă, în esenţă, un element nou în raport cu experienţa socială
anterioară sau cu experienţa de viaţă a unui individ: criteriul originalităţii, un cadru de corelare
care reprezintă spaţiul ierarhic de manifestare a creativităţii, în plan individual sau social.

Conceptul pedagogic de creativitate propune un model teoretic adaptabil la condiţiile

unui „praxis” educaţional deschis autoperfecţionării permanente. În această accepţie,
creativitatea defineşte: un produs creator situat cel puţin la nivel inventiv; un proces creator
orientat în direcţia sesizării şi a rezolvării – problemă la nivelul gândirii divergente; o
dimensiune axiologică a personalităţii care valorifică resursele globale ale sistemului psihic
uman, la nivelul interacţiunii optime dintre atitudinile şi aptitudinile creative [16 pag. 33].

Florin Druţă – 1997, afirmă că până în anii ‘50 atenţia psihologilor era centrată pe
analiza procesului de creaţie, considerat ca un fenomen rar, prezent exclusiv la elitele ştiinţifice
şi la marii creatori de opere literare şi artistice. Cunoştinţele elaborate au rezultat în mod esenţial
din analiz ele biografice ale savanţilor L. Kubie, M. Bejan, H. Piercson, J. Piajet, E. Richard,
oamenilor de artă, sau din mărturiile pe care le -au lăsat unii dintre ei. După al doilea
război mondial, creativitatea apare ca o necesitate socială şi economică, devenind obiect
de cercetare de sine stătător. Conceptul de creativitate se aplică deja atât copilului care se
joacă cât şi inventatorului sau omului de artă [27 pag. 44].

Creativitatea este definită uneori ca fiind „procesul prin care un individ sau un
grup plasat într- o situaţie dată elaborează un produs nou original în conformitate cu
necesităţile şi scopurile situaţiei respective”. Alţii o definesc drept „capacitatea de a
organiza (reorganiza) elementele câmpului perceptiv sau imaginativ indiferent că este
vorba de joc, principii matematice sau cuvinte” [53 pag. 21].

Procesul creativ poate fi realizat în mod intenţionat, el poate fi învăţat şi

dezvoltat la un mare număr de oameni. La aceste idei se adaugă cele ale lui Osborn
potrivit cărora cercetarea de grup poate favoriza în anumite condiţii, creativitate. Opinia lui
Osborn, potrivit căreia punctul de plecare al creativităţii este imaginaţia. Imaginaţia este definită
ca aptitudine de a reprezenta obiecte absente şi de a combina imaginile acestora între ele [5 pag.
18].
b) Etapele procesului de creaţie
Procesul creator presupune parcurgerea următoarelor patru etape:
 Pregătirea – acţiunii complexă bazată pe următoarele operaţii: identificarea problemei în
termeni optimi (natură, specific, timp, etc.). Analiza datei problemei în vederea formulării clare
a acestora (premise, principii, resurse posibile şi necesare,), acumularea şi selecţionarea
informaţiei necesare pentru abordarea corectă a problemei; prelucrarea şi sistematizarea
informaţiei stocate, elaborarea strategiei de rezolvare a problemei la nivelul unui plan operativ
[54 pag. 100]. Deci creativitatea de la un loc gol, de la nimic, ea se bazează pe un fond ideatic şi
acţional aperceptiv, ea înseamnă şi învăţare nouă, prin documentare şi experimentare (analize,
sinteze, calcule), care se restructurează cu cele aperceptive; [18 pag. 153].

Incubaţia – o acţiune complexă realizabilă intensiv sau şi extensiv prin diferite operaţii
de organizare şi reorganizare a informaţiei pregătite anterior prin procesări care valorifică
experienţa individuală şi socială a subiectului la nivelul conştiinţei acestuia dar şi în planul
verigilor sale profunde, dependente de zona inconştientului dar şi a conştientului. Incubaţia
presupune asocieri, bisocieri, combinări, recombinări, restructurări de date, structuri, modele. În
mod inconştient, sub conştient, preconştient şi conştient, care creează datele, ideile, structurile,
modelele, soluţiile noi cu asigurarea condiţiilor interne şi externe; [18 pag. 154].

Iluminarea – acţiunea complexă de asociere şi de combinare a informaţiei care

declanşează momentul inspiraţiei, respectiv al descoperirii soluţiei optime de rezolvare a
problemei. Inspiraţia este apariţia bruscă a noului, a creaţiei, a noilor ideii, modele, sisteme,
structuri, teorii, tehnologii, în mod inconştient, subconştient, preconştient şi conştient [18 pag.
154].

Verificarea – acţiunea complexă de evaluare finală a soluţiei adoptate anterior,

realizabilă prin operaţii de apreciere, validare, aplicare, în condiţii de amendare, finisare,
ajustare, reorganizare, perfecţionare permanentă. Procesul creator implică sesizarea şi
rezolvarea unor probleme, acţiune complexă bazată pe următoarele operaţii: definirea şi
înţelegerea tipului de problemă, avansarea unor soluţii virtuale, ipotetică a soluţiilor
probabile, (re)actualizarea – activarea cunoştinţelor şi capacităţilor necesare pentru alegerea
soluţiei optime, alegerea soluţiei optime pe criteriul originalităţii şi al eficienţei, aplicarea
soluţiei optime în cadrul specific definit de problema existentă; verificarea modului de
rezolvare a problemei în sens managerial (abordare sistematică – optimă – strategică) [54
pag. 101]. Verificarea constituie controlul creaţiei rezultată din factorii obiectivi şi subiectivi,
autenticităţii valorii, aplicabilităţii şi eficienţei în plan teoretic şi aplicativ. Acest control, făcut
adesea prin experimentări pe staţii (clase, eşantioane, etc.) pilot, probabilele erori sau
neconcordanţe cu cerinţele reale, evitând cheltuielile neeconomice sau eşecurile în condiţiile
generalizării creaţiilor [18 p ag. 154] [vezi Anexa № 2].

Aceleaşi idei le întâlnim la Nicola I., Bonţaş I.

Personalitatea creatoare reprezintă cea de a treia dimensiune a creativităţii, care evidenţiază

resursele sistemului psihic uman, capacitatea acestuia de a angaja un proces crea tor, susţinut la
nivelul conştiinţei individuale cu scopul de a produce ceva nou, original şi eficient. Trăsăturile
personalităţii creatoare pot fi grupate la nivelul următoarelor trei categorii de factori: intelectuali,
operaţionali, comportamentali. Funcţia pedagogică a creativităţii - orientează în mod special,
realizarea a două acţiuni complementare: elaborarea unui model de educare a creativităţii;
proiectarea unei învăţări creative [15 pag. 105].

Elaborarea unui model de educare a creativităţii presupune valorificarea, la diferite

niveluri de generalitate a raportului funcţional existent între comportamentul creativ şi
flexibilitatea gândirii creatoare .

Obiectivul general vizează formarea, dezvoltarea unei personalităţi capabile să se

angajeze creator în plan cultural, profesional, etic.

Reflexii identice referitor la factorii creativităţii găsim şi în cercetările pedagogului

român Nicola I. [75 pag. 19].

c) Niveluri ale creativităţii

A.L. Taylor propune să se distingă cinci niveluri de creativitate :

1. creativitate expresivă, atunci când are loc o liberă şi spontană exprimare a persoanei, fără
preocupări de utilitate sau valoare, ca în cazul desenelor realizate de copiii mici.

2. creativitate productivă, când persoana şi -a însuşit priceperi şi deprinderi care permit să

producă lucruri utile, dar în care specificul ei să fie slab exprimat.

3. creativitatea inventivă face posibile invenţiile îmbunătăţirile aduse produselor, aparatelo r,

suficient de importante pentru a fi brevetate şi difuzate în producţie.
4. creativitatea inovatoare duce la modificări ale principiilor ce stau la baza unui domeniu, la noi
modalităţi de exprimare specifice talentelor.

5. creativitatea emergentă se mani festă la omul de geniu care revoluţionează un domeniu

ştiinţific, ori la creaţia artistică, deschizând căi noi de abordare [18 pp. 147 -148].

d) Factorii creativităţii :
Formarea şi dezvoltarea potenţialului creativ este determinată de logica formării relaţi ilor
fundamentale în societate: personalitate – colectiv (asociaţie de copii) – societate, familie.

J.P. Guilford a identificat şase factori ai creativităţii: fluiditatea gândirii, flexibilitatea

acesteia, originalitatea, elaborarea, sensibilitatea faţa de probleme şi redefinirea. Acestui model
al aptitudinilor creative i se aduce obiecţia că e lipsit de dinamism, întrucât nu cuprinde şi modul
de constituire a raporturilor dintre informaţii ,procesul creaţiei fiind determinat de motivaţii sau
influente externe. Mai complet este modelul elaborat de Gaugh (1957) care cuprinde 5 factori
incluzând şi aspecte comportamentale: aptitudini intelectuale, aptitudinea interogativă (de
căutare), flexibilitatea cognitivă, sensibilitatea estetică şi posibilitatea de sesi zare a destinului, a
încrederii creatorului în viitorul său [54 pag. 100].

Creaţia este însă un proces complex la care participă întreaga personalitate, pe baza acţiunii
unitare a factorilor cognitivi, de personalitate şi sociali.

Există 3 factori care pot influenţa la reuşita preşcolarului:

 Factorii cognitivi operaţionali (intelectuali)

Dintre aceşti factori cei mai importanţi sunt imaginaţia şi inteligenţa, întrucât ei au funcţia de
integrare a celorlalţi factori cognitivi ai creativităţii. Inteligenţa este forma superioară de
organizare a comportamentului creativ, care presupune sensibilitatea faţă de probleme apoi
fluenţa, flexibilitatea şi capacitatea de redefinire. Imaginaţia e un factor fundamental, întrucât
realizează fuziunea informaţiilor în structuri noi prin contopire, transformarea şi unificarea
imaginilor, a ideilor, a obiectelor şi fenomenelor într -o nouă semnificaţie. Un factor deosebit de
important e intuiţia. O forma superioară a imaginaţiei creatoare e ingeniozitatea, finalizată în
găsirea unor soluţii simple, surprinzătoare şi originale. Un alt factor al imaginaţiei creatoare e
originalitatea, caracterizată prin noutate, inventivitate [18 pag. 148].
 În procesul creaţiei importante sunt reprezentările, cunoştinţele, lărgimea câmpului de idei şi
aptitudinile specifice.

 Factorii de personalitate
Motivaţiile superioare, nivelul de aspiraţie, interesele personale, sentimentele şi atitudinile,
corelate cu temperamentul şi aptitudinile speciale orientează creativitatea mărindu -i eficienta [43
pag. 53].

 Factorii caracteriali şi cei afectiv -motivaţionali

Suplinesc în creaţie un coeficient de inteligenta mai scăzut de 120. Atitudinea interogativă,
încrederea în forţele proprii, răbdarea, perseverenţa, entuziasmul, autoexigenţa, angajarea
socială, spiritul de grup pun în valoare capacităţile creative [18 pag. 149].

 Factorii sociali
Activitatea creatoare este stimulată de exigenţa unui mediu social–economic şi cultural -
ştiinţific care asigura formarea unei personalităţi creative permite libertatea creaţiei, recunoaşte şi
aplică valorile create [2 pag. 217].

Factorii dezvoltării psihice pot fi externi şi interni.

 Factorii interni pot fi de natură biologică, ereditară şi psihosocială.

 Factorii externi: mediul şi educaţia.
Factorii interni sunt: ereditatea, trăsăturile psihosociale ale personalităţii (calităţi ale
proceselor psihice, trebuinţe şi motive interne ale acţiunii), apoi experienţa personală nemijlocită
şi concretă dobândită de fiinţa umană in cursul evoluţiei sale [6 pag. 66].

Factorii externi sunt alcătuiţi din ansamblul condiţiilor ale elementelor şi forţelor tuturor
influenţelor care se exercită din exterior în scopul formării şi dezvoltării personalităţii. În
cercetările psihologilor şi pedagogilor (Ștefania Antonovici, Maria Marcela Meraru, Cristina
Beldianu, Conona Petrescu, Laurenția Culea, Burcă Anișoara, Henri Pienon, Florian Stefănescu,
Onisifor Ghibu, Vladimir Ghidionescu, Constantin Rădulescu, L. S. Slavina, I. Bonţaş, I. Nicola,
I. Piajet, Alan H. Gardiner, Eduard Magnus, Hugo Friedrich ) găsim că în procesul dezvoltării
psihice, elementele celor două grupe de factori se intercondiţionează, creează o anumită fuziune,
o întrepătrundere care sporeşte potenţialul existent al individului şi determină o permanentă
restructurare a formelor de reacţie, realizând schimbări continue, imperceptibile, dar care se
acumulează în întreaga structură a vieţii psihice. Pe parcursul activităţii, factorii interni şi externi
se integrează în sisteme funcţionale unitare, dând naştere unor produse şi structuri operaţionali cu
calităţi noi şi cu eficienţă sporită [6 pag.67].

Elementele esenţiale prin care se poate constata existenţa creativităţii sunt: flexibilitatea,
noutatea şi originalitatea, fluenţa, senzitivitatea (sensibilitatea senzorială), ingeniozitatea,
expresivitatea.

Nonconformismul, tenacitatea, inteligenţa şi imaginaţia creatoare, profunzimea câmpului de

imagini şi idei sunt factori stimulatori şi ideile preconcepute, neîncrederea în sine, conformismul,
teama de a nu greşi şi lipsa de motivaţie sunt factori inhibitori [22 pag. 213].

c) Funcţiile creativităţii determină structura tridimensională a creativităţii, reflectă

cerinţele funcţionale ale creativităţii la nivel de produs, proces, personalitate.

a) Funcţia socială a creativităţii determină modul de realizare a produsului creator

stimulând şi dirijând acele comportamente ale personalităţii semnificative din perspectiva
perfecţionării raportului cognitiv , afectiv, motivaţional asumat faţă de realitatea economică
politică , culturală . În această accepţie, produsul creativ este cu atât mai elefant cu cât
este mai extinsă şi mai profundă structurarea posibilităţilor personalităţii de înţelegere a
realităţii sociale. Funcţia socială a creativităţii urmăreşte, însă , nu numai calitatea imediată
a produsului creator, ci şi efectele optimizante ale acestuia care au o sferă de acţiune
din ce în ce mai largă , la nivel temporal şi spaţial , mergând chiar până la nivelul
relaţiilor de macrosistem .Fiecare societate stimulează şi reflectă un tip aparte de
creativitate [51 pag. 134].

b) Funcţia psihologică a creativităţii determină modul de realizare a pr ocesului

creator angajând toate resursele existente la nivelul sistemului psihic uman, cu unele
accente evidente care vizează: inteligenţa în calitate de aptitudine generală, care asigură
premiza sesizării, rezolvării, inventării de probleme şi de situaţii -problemă; gândirea, în
calitate de produs de cunoaştere logică, proiectată multifazic, pe baza unităţii informaţional
– operaţional, realizabilă în sens convergent, divergent; imaginaţia - în calitate de proces
de cunoaştere logică, specializat în (re)producerea noului prin (re)combinarea informaţiilor
dobândite anterior, aptitudinile speciale, în calitate de „vectori” ai acţiunii eficiente, reglatori
în anumite domenii de activitate; atitudinile (af ective, motivaţionale, caracteriale), în calitate
de „vectori” ai acţiunii eficiente, autoreglatori în orice domeniu de activitate . Privite din
perspectiva funcţionalităţii lor creative, toate elementele sistemului psihic uman pot evolua
ca însuşiri generale ale personalităţii creatoare implicate de -a lungul întregului proces
creator [18 pag. 152].

c) Funcţia pedagogică a creativităţii determină modul de comportare a

personalităţii creatoare, angajată în proiectarea unor acţiuni educaţionale, didactice
realizabile în condiţii de transformare continuă a raporturilor subiect -obiect. Definiţia
conceptului de creativitate pedagogică presupune valorificarea deplină a componentelor
structural-funcţionale, analizate anterior, interpretabile şi realizabile în sens prioritar
formativ. Structura creativităţii pedagogice evidenţiază anumite caracteristici specifice,
dezvoltate la nivelul: produsului creator, procesului creator, perso nalităţii creatoare [18 pag.
153].

Fluiditatea – este posibilitatea de a- ţi imagina în timp scurt numeroase imagini sau idei,
unele fără utilitate, dar printre ele găsindu -se şi cele adecvate soluţii căutate; [82 pag. 23].

Plasticitatea – este uşurinţa de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei

probleme, când un procedeu se dovedeşte inoperant; [82 pag. 23].

Originalitatea - este expresia noutăţii, a inovaţiei; când vrem să testăm această calitate la
cineva, ea poate determina prin rapidita tea statistică a unui răspuns. Anume originalitatea
garantează valoarea rezultatului muncii creatoare (Vîgotskii L. S., Psihologia artei).

Disocierea – este capacitatea combinatorie a două sau mai multe lucruri şi fenomene pe
care alţii nu au avut curiozitatea sau abilitatea de a le asocia. F. Bruner scrie „Orice formă de
creativitate, creşte dintr-o activitate combinatorie” [82 pag. 24].

Imaginaţia creatoare - constituie o aptitudine importantă care are la bază predispoziţii

ereditare, mai mult sau mai puţin dezvoltate. Însă dezvoltarea ei presupune multă muncă şi
exerciţiu.
Factorii aptitudinali include în sine aptitudinile speciale, nivelul gândirii şi inteligenţei [82 pag.
24].

Inteligenţa se explică ca o aptitudine asupra căreia au fost formulate variate puncte de

vedere. Dacă o definim ca o aptitudine generală care contribuie la formarea capacităţilor şi
adaptarea cognitivă a individului în situaţii noi, atunci ne dăm seama că posibilităţile de gândire
ocupă locul central în această capacitate complexă, influenţate de alte funcţii psihice.

Creativitatea ca trăsătură general – umană poate să se manifeste în decursul vieţii

personalităţii în mod spontan, întâmplător. Se are în vedere că este posibil contactul, „întâlnirea”
spontană a personalităţii cu obiectul şi acţiunea social - adecvată ei sau corespunzătoare tipului
specific de dispoziţie creativă. Însă acest contact poate sau nu poate avea loc [84 pag. 32].

În afară de faptul că este o capacitate şi aptitudine (dispoziţie) a personalităţii, a

intelectului, este în acelaşi timp, un produs şi un proces. Este un produs pentru că se dobândeşte
ca realitate de a realiza ceva nou (idee, teorie, model, metodă, tehnologie etc.) prin activitate,
prin experienţă, necesitând foarte multă muncă.

În ce priveşte factorii creativităţii, se poate vorbi, mai întâi, de aptitudini pentru creaţie.
Există anumite structuri cerebrale, pe care nu le cunoaştem, care favorizează imaginaţia, ele
creând predispoziţii de diferite grade pentru sinteza unor noi imagini, noi idei. Totuşi e nevoie de
intervenţia mediului, a experienţei pentru ca ele să dea naştere la ceea ce numim talent [18 pag.
153].

Edison spunea: că în creaţie este nevoie de 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie. Este

totodată şi un proces, fiindcă necesită evoluţie în timpul dezvoltării şi, uneori, retrageri a
factorilor şi elementelor noi, necesită învingerea unor obstacole, etc. [55 pag. 74].

Viaţa, în toate domeniile ei, necesită ca aproape fiecare individ să realizeze unele operaţii
noi, ca urmare a unor combinări şi recombinări, asocieri etc., a datelor elementelor existente,
care se obiectivează în anumite soluţii (metode etc.) utile şi mai eficiente – de exemplu o
inovaţie care reprezintă unele elemente de creativitate. Conform opiniei lui Bontaş, Piajet,
creativitatea propriu – zisă necesită înzestrări şi capacităţi intelectuale etc., deosebite, care să se
obiectiveze în produse noi, originale, nemaiîntâlnite până acum şi care determină schimbări
calitative (de valoare şi eficienţă) într -un domeniu anumit [8 pag. 61].

Creativitatea se poate manifesta în toate domeniile cunoaşterii şi vieţii sociale: ştiinţifică,

tehnică, economică, artistică, organizatorică (management), pedagogică etc.

Creativitatea poate fi cunoscută, măsurată şi stimulată.

Fiecare individ normal posedă o doză de creativitate.

Creativitatea ca rezultat al stimulării şi activităţii înseamnă acumulări de capacităţi,

abilităţi şi posibilităţi de realizare a ceva no u, original, în plan ideal – abstract ca şi, după caz, în
plan practic, deci inventivitatea ideatică şi practică. Autorii Bonţaş, Piajet, Nicola I., Comarova
afirmă că: la naştere copilul posedă doar o anumită potenţialitate creativă, evidenţiată de o
anumită flexibilitate, fluenţă şi sensitivitate (sensibilitate) a scoarţei cerebrale (şi a sistemului
nervos în general) [56 pag. 93]. Ulterior, în procesul educaţiei şi activităţii, al rezolvării unor
probleme ridicate de viaţă, sporeşte potenţialitatea menţionată (flexibilitatea, fluenţa,
expresivitatea, sensitivitatea) desigur, în funcţie de dezvoltarea şi manifestarea factorilor
intelectuali, aptitudinali, caracteriali şi de mediu, dezvoltându -se alte niveluri ale creativităţii –
cum sunt originalitatea şi inventivitatea.

Pentru a asigura progresul uman şi bunăstarea materială şi spirituală a oamenilor, este

nevoie de multă creativitate, de depistarea, stimularea şi de finalizarea ei în inventivitate ideatică
şi practică, în toate domeniile. Trebuie cunoscut, stimulat şi valorificat acest potenţial.

Au studiat fenomenul H. C. Lehman, A. F. Osborn şi alţii. Creativitatea se poate

manifesta în toate etapele de vârstă, pe tot parcursul vieţii, însă vârsta cea mai productivă în
creativitate este între 25-40 ani.

Factorii creativităţii au asemănări cu cei ai învăţării eficiente. Au fost studiaţi de numeroşi

psihologi, printre care menţionăm pe (G. N, Allport, SUA, Caterina Cox). Pe lângă coeficientul
de inteligenţă, un rol important în creativitate îl au factorii: ereditatea, capacităţile intelectuale,
aptitudinile, caracterul, mediul socio- cultural, efortul susţinut de pregătire şi investigaţie şi altele.

d) Procesele fundamentale ale imaginaţiei

 Imaginaţia, componentă principală a structurii mentale creative, are la bază două procese
fundamentale : analiza şi sinteza.

 Analiza – realizează o sfărâmare a unor asociaţii, o descoperire a unor reprezentări care

apoi, prin sinteză sunt reorganizate în alte structuri deosebite de cele percepute sau
gândite anterior.
 Sinteza – are loc în diferite modalităţi numite de obicei „Procedeele imaginaţiei”.
a. Aglutinarea – se produce când părţi descompuse din diferite fiinţe sau obiecte sunt
recombinate, astfel dând naştere unor fiinţe sau obiecte cu aspect eterogen.
b. Modificarea dimensiunilor umane a dus la imaginarea de uriaşi şi de pitici.
c. Multiplicarea şerpilor a creat imaginea balaurului cu 7 capete.
d. Schematizarea feţei umane se realizează în caricatură, unde ies în relief anumite trăsături
dominante.
e. Analogia este un procedeu adeseori prezent în ştiinţă şi tehnică. Structura atomului a fost
imaginată similar cu aceea a unui sistem solar. Unii vor să explice întreaga sinteză
creatoare prin analogie, ceea ce este un procedeu foarte productiv [18 pp. 152-153].

1.2 Creativitatea – dimensiune a formării personalităţii copiilor prescolari

 Personalitatea copiilor se dezvoltă concomitent în mai multe direcţii : intelectuală, afectivă,
volitivă, morală şi fizică. Corespunzător obiectivului învăţământului preşcolar, şi anume,
dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului, conţinutul acestui nivel de educaţie
instituţionalizată vizează formarea de cunoştinţe priceperi, deprinderi şi obişnuinţe [10 pag. 29].

C. Harly susţine că „Personalitatea este considerată ca ideal educaţional, drept o permanentă

aspiraţie a omului. Personalitatea desăvârşită se obţine prin activitate, în timpul căreia copilul
desprinde adevărul din experienţele proprii, fără ajutorul educatorului.”

În procesul de formare a personalităţii o importanţă deosebită revine educaţiei multilaterale,

bine orientate, în concordanţă cu vârsta copilului şi cu particularităţile sale individuale [59 pag.
72].

Tot ce acumulează copii în această perioadă – cunoştinţe, deprinderi, obişnuinţe, principii de

purtare, trăsături de caracter în formare, - se dovedeşte a fi deosebit de trainic şi constituie baza
pentru dezvoltarea în continuare a personalităţii. A. S. Makarenko nota : „ Fundamentul educaţiei
se pune până la 5 ani, şi ceea ce s -a făcut până la această vârstă constituie aproape 90 % din
întregul proces educativ, iar mai apoi educaţia omului doar continuă.”

O educaţie justă a copilului de vârstă preşcolară îi asigură dezvoltarea mai intensă a

perceperii mediului ambiant, a gândirii intuitiv - expresive, a imaginaţiei creat oare, atitudinea
emoţională faţă de oamenii din jur, compasiunea de nevoile şi suferinţele lor [ 66 pag. 23 ].

Capacitatea copilului de a percepe frumosul din natură, artă, realitatea înconjurătoare nu

poate să nu se răsfrângă asupra formării la el a priceperilor elementare de a înţelege frumuseţea
relaţiilor, acţiunilor oamenilor şi de a -şi aprecia propria purtare ca fiind frumoasă. V. A.
Suhomlinski acorda o atenţie deosebită educaţiei prin frumos : de la contemplarea şi înţelegerea
frumosului spre crearea frumosului, spre tendinţa de a trăi după legile frumosului [ 74 pag. 11].

În esenţă, creativitatea este o formă de rezolvare a problemelor. Dar este una specială
deoarece implică probleme la care nu există răspunsuri simple, probleme pentru care
răspunsurile populare sau convenţionale nu funcţionează. Creativitatea implică adaptabilitatea şi
flexibilitatea gândirii. Acestea sunt exact acele abilităţi pe care multe studii referitoare la
educaţie le-au demonstrat ca fiind critice pentru elevi [69 pag. 47].
 Creativitatea reprezintă mai mult decât a avea şi a folosi un tal ent artistic sau muzical. În
acest context, talentul se referă la posesia unui înalt grad de îndemânare tehnică într -un domeniu
specializat. Astfel, un artist poate produce opere impecabile din punct de vedere tehnic fără însă
a reuşi să provoace emoţii sau, de exemplu, sentimentul că acea operă este unică. Este de
asemenea important să ţinem cont de faptul că creativitatea nu se manifestă doar în muzică, artă
şi scris ci în toate domeniile curriculare, în ştiinţa, dar şi în studiile sociale [76 pag. 8].

Despre importanţa creativităţii nu e nevoie sa spunem multe : toate progresele ştiinţei,

tehnicii şi artei sunt rezultate ale spiritelor creatoare. Desigur există mai multe trepte de
creativitate, C.W. Taylor descrie cinci "planuri" ale creativităţii :

a) Creativitatea expresivă se manifestă liber şi spontan în desenele sau construcţiile copiilor

mici. Nu se pune problema, la acest nivel, de utilizare sau originalitate. Este însă un mijloc
excelent de a cultiva aptitudinile creatoare ce se vor manifesta ulterior.

b) Planul productiv este planul creării de obiecte, specific muncilor obişnuite. Un olar sau o
ţesătoare de covoare produc obiecte a căror forma se realizează conform unei tradiţii, unei
tehnici consacrate, aportul personal fiind redus. Este planul la nivelul căruia accede orice om
muncitor.
c) Planul inventiv este accesibil unei minorităţi foarte importante. E vorba de inventatori, acele
persoane ce reuşesc să aducă ameliorări parţiale unei unelte, unui aparat, unei teorii
controversate. Într- o ţară mare, cum este Japonia, se înregistrează anual peste 100.000 de brevete
de invenţii, ceea ce asigura un progres vizibil al producţiei.

d) Creativitatea inovatoare o găsim la oamenii caracterizaţi ca fiind "talente". Ei realizează

opere a căror originalitate este remarcata cel puţin pe plan naţional.

e) Creativitatea emergentă este caracteristică geniului, a omului care aduce schimbări radicale,
revoluţionare, într -un domeniu şi a cărui personalitate se impune de -a lungul mai multor
generaţii [33 pag. 73].

În ultima analiză, societatea are o influenţă deosebit de importantă pentru înflorirea spiritului
creativ într- un domeniu sau altul. În primul rând, intervin cerinţele sociale. Strălucita epocă a
Renaşterii italiene, în domeniul picturii şi sculpturii, se explica prin îmbogăţirea negustorilor,
atrăgând după sine cerinţa construirii de palate împodobite cu picturi şi sculpturi, care a stimulat
talentele existând totdeauna într-un popor; s- au creat şcoli ilustre permiţând ridicarea acestor arte
pe cele mai în alte culmi. În secolul nostru, dimpotrivă, interesele societăţii s -au îndreptat spre
progresul tehnicii, aceasta cunoscând o dezvoltare fără precedent [62 pag. 91].

Rădăcinile creativităţii specifice adulţilor sunt evidente la copii.

De ce sa studiem creativitatea la copii?

Tot aşa cum nu toţi copiii sunt la fel de inteligenţi, ei nu sunt nici la fel de creativi. Dar în
acelaşi fel în care toţi copiii au manifestări de inteligenţă, încă de la naştere, ei prezintă de
asemenea şi manifestări care evidenţiază potenţialul creativ.

În esenţă, creativitatea este o forma de rezolvare a problemelor. Dar este una specială
deoarece implica probleme la care nu există răspunsuri simple, probleme pentru care
răspunsurile populare sau convenţionale nu funcţionează. Creativitatea implică adaptabilitatea şi
flexibilitatea gândirii. Acestea sunt exact acele abilităţi pe care multe studii referitoare la
educaţie le-au demonstrat ca fiind critice pentru elevi [29 pag. 77].

Creativitatea a fost definită ca procesul interpersonal sau intrapersonal al cărui rezultat

sunt produse originale, semnificative şi de o înaltă calitate. În cazul copiilor, accentul ar trebui
pus pe proces, adică pe dezvoltarea şi generarea de idei originale, care pare să fie baza
potenţialului creativ. În înţelegerea acestui fenomen, este util sa considerăm diferenţele dintre
gândirea convergentă şi cea divergentă. Problemele asociate cu gândirea convergentă au de
obicei o singură soluţie corectă. Gândirea divergentă, în schimb, cere celui care rezolvă proble ma
generarea mai multor soluţii, puţine dintre acestea fiind noi, de o calitate înaltă şi funcţionale -
într-un cuvânt, creative [56 pag. 69].

Pentru o înţelegere corectă a creativităţii copilului, trebuie să distingem creativitatea de

inteligenţă şi talen t. S- a pus problema dacă într -adevăr creativitatea copiilor poate fi diferenţiată
de celelalte abilităţi cognitive. Studii recente, însă, au arătat că anumite componente ale
potenţialului creativ pot fi deosebite de inteligentă. Termenul "înzestrat" este u tilizat de obicei
pentru a desemna un grad înalt de inteligenţă. Dar se pare ca inteligenţa şi creativitatea sunt
independente. Un copil foarte creativ nu este neapărat şi foarte inteligent [53 pag. 85].
 Cele mai folosite metode de măsurare a creativităţii la copii sunt bazate pe fluenţa
ideaţională. Probele referitoare la fluenţa ideaţională cer din partea copiilor generarea cât mai
multor răspunsuri la un anumit stimul, într -un mod asemănător brainstorming -ului. În general,
fluenţa ideaţională este considerată o calitate critica a procesului creativ. Răspunsurile copiilor
pot fi populare sau originale, cele originale atestând potenţialul creativ [42 pag. 79].

Pe măsură ce copiii îşi dezvoltă abilitatea de evaluare a ideilor proprii, astfel calitatea lor şi
generarea de soluţii devin din ce în ce mai importante. La aceasta vârstă, accentul ar trebui pus
pe evaluarea ideilor proprii, deoarece aceşti copii îşi explorează capacitatea de generare şi
evaluare ale soluţiilor problemei şi îşi revizuiesc ideile bazându-se pe această evaluare.
Evaluarea de către terţi şi criteriile pentru determinarea soluţiilor semnificative ar trebui folosite
numai în cazul adolescenţilor mari sau al adulţilor [10 pag. 42].

Pedagogii trebuie să ţină cont de faptul că structura răspu nsurilor unui copil este foarte
subtilă. Anumite cercetări sugerează ca acei copii care par să fie creativi sunt adeseori implicaţi
în jocuri imaginative şi sunt motivaţi mai mult de factori interni decât de factori externi, cum ar
fi recompensele sau cointeresarea [56 pag. 39].

Cum pot adulţii încuraja creativitatea?

- Prin furnizarea unui mediu care permite copilului să exploreze şi să se joace fără restrângeri
exagerate.

- Prin adaptarea la ideile copilului, fără a încerca o structurare a ideilor lui astfel încât să se
potrivească cu cele ale adulţilor.

- Prin acceptarea ideilor neobişnuite ale copilului, fără a judeca modul divergent în care acesta
rezolva o problemă.

- Folosind modalităţi creative pentru rezolvarea problemelor, în special a problemelor ce apar în

viaţa de zi cu zi.

- Alocând destul timp copilului pentru explorarea tuturor posibilităţilor, pentru trecerea de la
ideile obişnuite la idei mai originale.

- Încurajând procesul, iar nu scopul.

 Adulţii pot încuraja creativitatea punând accentul pe generarea şi exprimarea de idei într -un
cadru non- evaluativ şi prin concentrarea atât asupra gândirii convergente, cât şi asupra celei
divergente. Adulţii pot de asemenea să încerce să asigure copiilor posibilitatea şi siguranţa de a
risca, de a pune la îndoială, de a vedea lucrurile dintr -un nou punct de vedere.

Pentru mulţi copii, grădiniţa reprezintă o „primă şansă” - ocazia de a căpăta un alt sentiment
al sinelui şi o altă viziune asupra vieţii, decât ceea ce li s -a oferit acasă. Un profesor care îi
transmite unui copil încredere în potenţialul şi calităţile sale poate fi un antidot puternic faţă de
familie în care o asemenea încredere lipseşte sau în care copilului i se transmite contrariul. Un
educator, tratând copiii cu egală consideraţie, poate să aducă o iluminare pentru copil care se
luptă să înţeleagă relaţiile umane şi care provine dintr -o casă unde o asemenea consideraţie este
inexistentă. Pedagogul care refuză să accepte concepţia negativă despre sine a unui copil şi care
promovează continuu o imagine mai bună despre competenţele acestuia are uneori puterea de a
salva o viaţă [10 pag. 8].

Dar pentru unii copii, grădiniţa este o întemniţare consolidată în mod legal în mâinile
educatorilor cărora le lipseşte fie respectul de sine, fie pregătirea , fie ambele, pentru a- şi face
meseria cum trebuie. Sunt educatori care nu stimulează, ci umilesc. Ei nu vorbesc limbajul
politeţii şi stimei, ci pe cel al ridiculizării şi sarcasmului. Prin comparaţii care stârnesc invidia, ei
laudă un copil, jignind un altul. Cu o nerăbdare necontrolată, asemenea educatori adâncesc frica
copilului de a greşi. Nu au nici o altă noţiune despre disciplină, în afară de ameninţările cu
pedeapsa. Ei nu reuşesc să motiveze oferind valori, ci făcând apel la teamă. Ei nu cred în
posibilităţile copilului; cred numai în limitele lui, aprinzând flăcări în minţile copiilor, ci
stingându-le [47 pag. 94].

Majoritatea pedagogilor doresc să -şi aducă o contribuţie pozitivă la dezvoltarea minţilor ce

li s- au încredinţat. Dacă uneori însă fac rău, aceasta nu este intenţionat. Astăzi majoritatea sunt
conştienţi că una dintre modalităţile prin care pot interveni este cultivarea respectului de sine la
copil. Educatorii ştiu că acei copii care au încredere în ei înşişi şi a căror educatori proiectează o
imagine pozitivă asupra potenţialului lor se descurcă mai bine la învăţătură decât copiii fără
aceste avantaje.
 Poate un copil să aibă o reuşită scăzută la învăţătură şi totuşi să aibă un bun respect de sine?
Desigur. Există totdeauna motive pentru care un preşcolar oarecare nu are mari succese la
învăţătură, de la o stare de dislexie şi până la lipsa unei stimulări corespunzătoare. Să ne
reamintim că respectul de sine ţine de ceea ce se deschide alegerii noastre volitive . El nu poate
depinde de familia în care ne- am născut, de culoarea pielii sau de realizările strămoşilor [34 pag.
46].

Pe de altă parte, principiul împăcării cu sine poate avea aici o importantă ilustrare. Unii copii
care provin din culturi etnice diferite, dar care sunt nerăbdători să se „adapteze”, pot să -şi nege
sau să -şi denigreze contextul etnic propriu. În asemenea cazuri, evident că este bine să ajutăm
copiii să-şi aprecieze aspectele unice ale rasei sau culturii.

„Prin educaţie”, scria Carl Rogers în Devenirea persoanei, „avem tendinţa de a deveni
conformişti, stereotipi, indivizi a căror educaţie este „încheiată”, şi nu gânditori liberi, creativi şi
originali” [33 pag. 88].

Dacă obiectivul corect al educaţiei este acela de a furniza copiilor fundamentul în ceea ce
priveşte nevoile esenţiale funcţionării eficiente în lumea modernă, atunci nimic nu este mai
important decât iniţierea în arta de a gândi critic. Iar dacă respectul de sine înseamnă încredere în
capacitatea noastră de a depăşi provocările vieţii, există ceva mai important decât a învăţa cum să
ne folosim mintea?

Activităţile educative şi social -culturale sunt deosebit de importante pentru democratizarea

şi progresul ţărilor; ele facilitează posibilitatea fiecărui om de a -şi completa studiile, de a se
perfecţiona în muncă, de a se policalifica sau de a -şi însuşi o cultură superioară, ca un bun al
vieţii personale şi sociale, necesar familiei proprii şi aspiraţiilor individuale. Şi totuşi mugurii
vieţii cultural-educative cresc prin motivaţii noi, prin tendinţa de a se forma culţi cu o
personalitate mai bogată şi mereu înnobilată [49 pag. 33].

În a doua jumătate a acestui secol au apărut numeroase lucrări despre creativitatea în

cunoaştere şi în acţiune, în ştiinţe şi în tehnologii .

Mult interes se acordă educaţiei pentru creativitate.

Este creativitatea educabilă? Ce rol se poate atribui unei metodologii a creativităţii?

 Înainte de a identifica şi analiza cele mai importante aspecte intelectuale şi de etică, de
psihologie, sociologie şi pedagogie, vom puncta câteva conexiuni dintre creativitate şi educaţie
permanentă, formulate ca propuneri în direcţia ameliorării activităţii în învăţământ, în profesii şi
în activitatea instituţiilor de cercetare, ca şi în cea a întreprinderilor în general [39 pag. 239].

Atât în ed ucaţia permanentă cât şi în creativitate trebuie să se îmbine studiul şi promovarea

calităţilor psihice-morale, între care nu pot lipsi: rigoarea argumentării logice şi slăbirea
entuziasmului „momentan”; acuitatea analizei şi sintezei bazate pe fapte reale şi pe idei variate;
capacitatea proiectării şi demersului concret „sistemic”; modelarea euristică tehnică; apelul
necontenit la faptele concrete. Dar în calităţile cercetătorului, ca şi ale învăţătorului sau
profesorului, nu putem uita calităţile morale şi cetăţeneşti care pot şi trebuie să susţină înclinaţia,
talentul şi încrederea în forţele emergente ale inovării şi descoperirii. Deci vom preţui onestitatea
muncii, demnitatea de a apăra adevărul, loialitatea faţă de colegi şi colaboratori, faţă de toţi
membrii societăţii în care trăim [7 pag. 69].

După cum spunea Nicolae Bălcescu „nu se poate fi fericire fără libertate”, şi Moon Sun
Myong „nu există libertate fără responsabilitate şi responsabilitate fără atingerea unui rezultat”
[84 pag. 52].

Creativitatea în toate domeniile, inclusiv în educaţie şi în didactică, se naşte şi se dezvoltă în

libertate. Este vorba de o libertate a tuturor, individuală şi socială, în deplină concordanţă cu
actele sociale constitutive – politice şi economice, morale şi cultu rale – ale societăţii, care permit
şi asigură independenţa personalităţii în vocaţie şi în acţiune practică [45 pag. 118].

Studiul creativităţii şi măsura creaţiei omului nu sunt încă ridicate la valoarea şi eficienţa lor
culturală şi socială. Desigur, nu numai discursul generic şi abstract al creatologiei va produce
mari creatori sau va stimula opere deosebite, dar fiecare observaţie concretă şi fiecare act oferit
celui ce afirmă prin interes, motivaţie şi mai ales prin acte noi creative, va putea dovedi eficienţa
reală, directă. Asupra celui ce este devotat descoperirii propriului talent şi propriilor calităţi
creative. Nu este suficient să îndrumăm pe copii la îndrumări şi invenţii; trebuie să însoţim
îndemnul cu exemplul, cu observaţia şi autoobservaţia copilului, pentru ca el să beneficieze de
marea putere a studiului şi exemplelor reale care să -l însoţească în propria sa devenire creatoare.
Talentul trebuie să fie însoţit de calităţile morale, de tăria caracterului etic al personalităţii
îndrumate spre creaţie [34 pag. 47].

Creativitatea este definită ca „o aptitudine complexă, distinctă de inteligenţă şi de

funcţionarea cognitivă şi existentă în funcţie de fluiditatea ideilor, de raţionamentul inductiv, de
calităţi perceptive şi de personalitate, ca şi în funcţie de inteligenţa divergentă în măsura în care
ea favorizează diversitatea soluţiilor şi rezultatelor” [7 pag. 82].

Dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii

Creativitatea gândirii este capacitatea proprie spiritului omenesc de a depăşi prezentul şi

faptele liniar constituite şi de a descoperi adevăruri şi realităţi noi. Un act creator este recunoscut
în măsura în care oferă soluţia unei probleme sau sugerează realitatea unui produs nou [26 pag.
172].

Conform pedagogiei Freinet, fundamentul creativit ăţii îl constituie libertatea de manifestare,

libertatea de gândire şi libertatea de exprimare a cunoştinţelor, a gândurilor, a faptelor. În acest
sens, sunt adecvate activităţile care cer spontaneitate şi contribuie la dezvoltarea independenţei în
gândire şi în acţiune [18 pag. 163].

Creativitatea solicită procese de combinare, de conversie, de imaginare şi restructurare

continuă a datelor, prin situarea celui care învaţă şi situaţii problematice care necesită rezolvare.
Învăţarea creativă formează copilul creativ. Ea pune accentul pe învăţarea prin cercetare -
descoperire, pe învăţarea prin efort propriu, pe imaginaţie şi pe gândire creatoare.

Pedagogul trebuie să dispună de vaste cunoştinţe profesionale, să posede priceperi de

realizare a lor în practică, să manifeste aptitudini creative de îmbinare a cunoştinţelor concrete
ale procesului educaţional integral. Un pedagog creativ ştie cum să folosească întrebările pentru
a începe un act creativ, şi acestea trebuie să fie deschise şi să aibă sens şi să nu sug ereze
răspunsuri predeterminate. Întrebarea operaţională provoacă conduita creatoare, pentru că ea
dezvoltă curiozitatea şi creativitatea [83 pag. 38].

Rolul pedagogului constă în stimularea efortului personal al copilului, stimularea tendinţei

acestuia de a aduce o contribuţie, de fi original, inventiv, creativ. Un rol important în crearea
unui climat propice stimulării şi dezvoltării unei învăţări interactiv -creative îl deţine atitudinea
pedagogului faţă de creativitatea copiilor şi de posibilităţile lor de a se descurca în situaţii
problematice [78 pag. 63].

Se practică diferite modalităţi de stimulare a creativităţii. Unele dintre ele se sprijină pe

antrenamentul imaginaţiei, altele activează gândirea creatoare prin procedee euristice sau prin
modelare.

Stimularea activismului şi a creativităţii în procesul de instruire presupune favorizarea unui

mediu de învăţare interactiv şi dinamic.

Suportul pedagogului la dezvoltarea creativităţii copiilor :

 Sala de grupă este bine organizată pentru o formare creativă

 Pedagogul stabileşte şi menţine o atmosferă de predare -învăţare creativă
 Pedagogul investeşte timp în răspunsurile şi lucrările creative ale copiilor
 Pedagogul îşi manifestă satisfacţia când copii desfăşoară o activitate creativă şi fac
progrese în formarea pentru creativitate.
 Pedagogul este gata să accepte iniţial orice răspuns
 Pedagogul stimulează operaţiile cognitive şi creative
 Pedagogul creează condiţii pentru activităţi creative în grup
 Pedagogul încurajează curiozitatea intelectuală
 Pedagogul îi încurajează pe copii să iniţieze dialogul [63 pag. 112].
Activitatea pedagogică nu poate fi necreativă, deoarece irepetabili sunt copiii, condiţiile de
instruire şi de educaţie, personalitatea însăşi a educatorului şi orice decizie pedagogică trebuie să
ţină cont de aceşti factori ne standardizaţi.

Activitatea educatorului fiind un aliaj al ştiinţei şi artei, după ambele componente

întotdeauna presupune creativitate [12 pag. 9].

Creativitatea ped agogică constituie un complex de capacităţi, aptitudini şi însuşiri psihice

fundamentale ale personalităţii cadrului didactic care în condiţii favorabile îi permit să -şi
manifeste posibilităţile sale în elaborarea teoriilor, ideilor, tehnologiilor valoroase pentru
educaţie şi instruire.
 Creativitatea pedagogică e considerată în psiho -pedagogie ca una dintre cele mai importante
aptitudini ale personalităţii didactice [58 pag. 122].

Printre trăsăturile personalităţii pedagogului creativ putem evidenţia : orientarea spre

formarea copilului ca personalitate creatoare, tactul pedagogic, empatia, imaginaţia pedagogică,
gândirea divergentă, aprecierea şi susţinerea de către educator a imaginaţiei copiilor, artistismul,
simţul dezvoltat al umorului, abilitatea de a crea situaţii de probleme, de a provoca întrebările
copiilor cât şi abilităţi creative [11 pag. 59].

Aşadar, creativitatea pedagogică spre deosebire de alte feluri de creativitate (artistică,

tehnică, etc.), reprezintă un act relaţional, realizat în activi tatea cu copiii, care presupune
renovări, invenţii şi anticipări care să producă un salt calitativ în activitatea instituţiilor
preşcolare.

Randamentul preşcolar reprezintă nivelul, calitatea, valoarea şi eficienţa teoretico –

aplicativă la care a ajuns co pilul la un moment dat (îndeosebi în momente finale), în procesul
învăţării (instruirii). Este o cerinţă a creativităţii în situaţia în care el este obţinut în condiţiile
preşcolarului ,,subiect al educaţiei” atunci când este bazat pe învăţătura euristică. Desigur şi
randamentul preşcolar depinde de un sistem de condiţii care favorizează ca atare şi creativitatea :
dezvoltarea gândirii independente şi creative în învăţare, evitând gândirea stereotipă; metodologii
problematizate : metodologii euristice – des coperiri şi redescoperiri; învăţarea prin investigare,
cercetare, rezolvarea de probleme concrete, legate de practică, şi altele [12 pag. 13].

Astfel concluzionez că cercetarea pedagogică evidenţiază că nu este întotdeauna concordanţa

deplină între randamentul preşcolar, inteligenţa şi creativitate. Unii profesori apreciază pe cei
inteligenţi şi mai puţin pe cei creativi. Se constata că cei inteligenţi nu obţin, în mod obligatoriu
şi randament maxim la învăţătura, mai ales dacă nu depun şi eforturi de învăţ are.

Totuşi, cercetarea şi viaţa au arătat că atunci când inteligenţa este îmbinată cu eforturile de
învăţare, de aflare (căutare), creativitatea are un rol foarte important [24 pag. 57].

Dezvoltarea creativităţii contribuie la asigurarea autonomiei persoa nelor, autonomia

înlesneşte şi îmbogăţeşte relaţiile sociale, iar o bună inerţie socială stimulează în acelaşi timp
responsabilitatea şi gustul creaţiei.
 Creaţia este adierea blândă a vântului, imaginaţie, îmbrăţişarea călduroasă a soarelui care îţi
dă aripi.

A fi creativ înseamnă să -ţi faci timp să adaogi picături de avânt sălbatic personalităţii tale
[61 pag. 70].