Universitatea Ecologică din Bucureşti

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

Burlacu Bogdan Andrei

Drept anul IV
Mai 2017
 Parlamentul României este organ reprezentativ suprem al poporului
român și unica autoritate legiuitoare a României. Parlamentul este bicameral,
fiind alcătuit din Senat și Camera Deputaților.
Structura Parlamentului Romaniei este bicamerala, cuprinzand Camera
Deputatilor si Senatul. Reprezentantii poporului sunt alesi in Parlament, pe baza
votului universal, egal, direct, secret si liber consimtit, pe un mandat de 4 ani.
Camera Deputatilor si Senatul au prerogative egale, cu exceptia numirii
numai de catre Senat a Avocatului Poporului, justificand bicameralismul.
Organizarea interna a Parlamentului este stabilita prin regulament propriu.
Pentru indeplinirea atributiilor lor, Camerele isi organizeaza birouri, comisii
care isi desfasoara activitatea numai pe baza regulamentelor adoptate. Convocat
de Presedintele Romaniei, in cel mult 20 de zile de la alegeri, Parlamentul isi
desfasoara primele activitati separat in fiecare Camera, acestea alegandu-si
birouri de varsta, alcatuite din cel mai varstic parlamentar si 4 secretari, stabiliti
din randul celor mai tineri deputati, respectiv senatori.In vederea validarii
mandatelor parlamentarilor,

Camerele isi aleg in prima lor sedinta cate o comisie de validare, care
trebuie sa reflecte configuratia politica rezultata din alegeri. Camerele se
pronunta printr-un singur vot asupra listei parlamentarilor propusi pentru
validare si prin vot separat pentru fiecare deputat sau senator propus sa i se
invalideze mandatul. Validarea sau invalidarea mandatelor se face cu votul
majoritatii parlamentarilor prezenti. Grupurile parlamentare se pot organiza
separat pentru fiecare Camera in parte. Acestea sunt institutionalizate,
beneficiaza de un sef, de un cabinet si de 1-5 experti, platiti din bugetul
Camerei. Ele urmaresc formarea organelor de lucru si desfasurarea activitatii
fiecarei Camere, fiind constituite din cel putin 5 senatori sau 10 deputati, care
au fost alesi pe listele aceluiasi partid. In general, grupurile parlamentare au
urmatoarele competente:

1
  fac propuneri pentru constituirea comisiilor de validare
 propun cate un candidat pentru functia de Presedinte al Camerei
Deputatilor si cea de Presedinte al Senatului.
 fac propuneri pentru candidatii membrilor birourilor celor doua
Camere.
 isi dau acordul la desemnarea membrilor comisiilor parlamentare.
 participa la alcatuirea comisiilor de mediere.
 prezinta propuneri pentru stabilirea ordinii de zi.
 prezinta amendamente.

Legislatura, sesiunea si sedinta reprezinta perioade distincte de timp in

care Parlamentul isi desfasoara activitatea. Camera Deputatilor si Senatul sunt
alese pentru un mandat de 4 ani. Mandatul Parlamentului Romaniei inceteaza in
in mod colectiv la implinirea acestui termen de 4 ani, putand fi totusi prelungit
prin lege organica in caz de razboi sau catastrofa. Incetarea mandatului
Parlamentului poate avea loc si inainte de termenul de 4 ani, prin dizolvarea
acestuia, in conditiile art. 89 din Constitutie.
Alegerile pentru Parlament se desfasoara in cel mult 3 luni de la expirarea
mandatului sau dizolvarea celor doua Camere. Sesiunea este forma
organizatorica de lucru a Parlamentului, adica perioada de timp din cadrul unui
an calendaristic in care isi desfasoara activitatea in mod continuu.Spre deosebire
de Guvern, care isi desfasoara activitatea in mod neintrerupt, Parlamentul se
reuneste pentru perioade de timp limitate, care se numesc sesiuni. Camera
Deputatilor si Senatul se intrunesc separat, in 2 sesiuni ordinare pe an. Prima
sesiune ordinara are loc in perioada februarie-iunie, iar cea de a doua in
septembrie-decembrie. Convocarea Camerelor in sesiuni ordinare se face numai
de catre presedintii acestora, asigurandu-se in acest mod independenta
Parlamentului. Sedinta constituie modalitatea de constituire a Camerei in

2
reuniune plenara in scopul dezbaterii ordinii de zi.Potrivit regulamentelor
proprii, fiecare Camera isi desfasoara activitatea separat in plen, pe comisii si
grupuri parlamentare, in primele 4-5 zile ale saptamanii.In afara sedintelor
ordinare din aceste zile, la propunerea Biroului permanent, se pot tine sedinte si
in alte zile.
Parlamentarii primesc o indemnizatie lunara stabilita prin lege, diurna pe
perioadele in care participa la lucrarile Camere, in plen sau in comisii, cazare
gratuita pentru cei care nu domiciliaza in Capitala, transport gratuit pe caile
ferate, cu mijloace auto, navale si aeriene interne, decontarea cheltuielilor de
posta si telecomunicatii interne facute pentru activitati legate de exercitarea
mandatului. Masurile disciplinare care pot fi luate impotriva parlamentarilor in
cazul in care comit abateri de la regulamentul Camerei din care fac parte sunt:
 avertismentul, care este aplicat de presedinte la prima abatere.
 chemarea la ordine, adresata celor care nesocotesc avertismentul
continuand sa se abata de la regulament sau celor care chiar de la
prima abatere incalca in mod grav precederile regulamentului.

Scurt istoric al instituţiei parlamentare

Istoria parlamentară în România începe cu anul 1831 când, în Ţara

Românescă, a fost adoptat un act cu caracter constituţional denumit
Regulamentul organic, aplicat, un an mai târziu, şi în Moldova. Regulamentele
organice au pus bazele parlamentarismului în Principatele Române.

Convenţia de la Paris din 1858 şi, mai ales, Statutul Dezvoltător al

Convenţiei (care a introdus reprezentarea bicamerală), adoptat din iniţiativa
domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prin plebiscit, în 1864, au perfecţionat şi
lărgit principiul reprezentării naţiunii. Sub regimul politic instituit de Convenţia
de la Paris, forul legislativ a cunoscut un evident proces de modernizare, iar prin
3
Constituţia din 1866, promulgată de Carol I, s-au pus bazele moderne ale forului
legislativ ca Reprezentanţă Naţională, care a funcţionat în concordanţă cu
modul de organizare şi funcţionare a parlamentelor Europei Occidentale din
acea vreme.
Procesul istoric de formare a Parlamentului României în perioada
modernă a dat un impuls puternic afirmării suveranităţii naţionale, conducând
mai târziu la Unirea celor două Principate, în 1859. Sub cupola Parlamentului
României s-a dat citire, la 9 mai 1877, Declaraţiei de independenţă a ţării şi s-au
ratificat, în 1920, actele de unire a Provinciilor istorice româneşti cu Ţara.
În februarie 1938, pe fondul unor puternice tensiuni politice, regele Carol
al II-lea, care a subminat rolul instituţiei parlamentare, a impus un regim de
monarhie autoritară. Sub regimul dictaturii regale, Parlamentul a devenit un
organ decorativ, lipsit de principalele sale atribuţii. În toamna anului 1940, o
dată cu instaurarea regimului de dictatură militară, activitatea Parlamentului a
fost suspendată. După 23 august 1944, sub presiunea forţelor sovietice şi
comuniste, Parlamentul a fost reorganizat într-un singur corp legislativ,
Adunarea Deputaţilor, care va fi transformată, prin Constituţia din 1948, în
Marea Adunare Naţională, organism formal, subordonat total puterii comuniste.
Revoluţia din Decembrie 1989 a deschis calea revenirii României la un
regim democratic autentic, bazat pe alegeri libere şi pluralism politic, pe
respectarea drepturilor omului, pe separaţia puterilor şi răspunderea
guvernanţilor în faţa organelor reprezentative. Prin actele emise de puterea
revoluţionară provizorie, România a revenit la sistemul parlamentar bicameral.
Toate aceste teze se regăsesc în noua Constituţie a ţării, aprobată prin
referendum în 1991.
În deceniul atât de frământat al tranziţiei postcomuniste, Camera
Deputaţilor - împreună cu Senatul - a dezbătut şi adoptat un număr impresionant
de legi şi acte normative, menite să reformeze pe baze democratice întreaga
societate, să confere garanţii pentru respectarea drepturilor fundamentale ale

4
omului, să promoveze reforma şi privatizarea, să consolideze instituţiile
economice de piaţă şi ale statului de drept, condiţii pentru integrarea României
în structurile europene şi euroatlantice.

Functiile Parlamentului in sistemul constitutional romanesc

Funcţiile semnifică rolul parlamentului, iar procedurile constituţionale

sunt mijloacele tehnice, constituite ca atare, pentru îndeplinirea rolului său.

Parlamentul are o triplă misiune, inerentă democraţiei: informarea,

controlul, legiferarea. Există şi puncte de vedere care consideră că ar fi suficient
să se vorbească despre “rolul legislativ” al parlamentului şi despre “rolul său
politic” (informarea şi angajarea răspunderii guvernului).

Principale funcţii ale parlamentului sunt următoarele: reprezentarea,

recrutarea personalului guvernamental şi a altor persoane care urmează să
îndeplinească unele prerogative, determinarea cadrului general al politicii
externe, declanşarea procedurii judiciare faţă de anumite persoane, informarea,
controlul, deliberarea.

Parlamentul îndeplineşte o funcţie de reprezentare: el este “organul

reprezentativ suprem al poporului român”. Altfel spus, Parlamentul este
“purtătorul de cuvânt al Naţiunii”.

Funcţia de direcţionare a politicii externe, pe care majoritatea

covârşitoare a parlamentelor contemporane o îndeplinesc, a fost multă vreme
rezervată în exclusivitate executivului, sub motivul că “diplomaţia nu aparţine
poporului”. Ea este însă şi trebuie să fie una din funcţiile oricărui parlament.
Pentru ilustrarea prerogativelor parlamentare în realizarea funcţiei de
5
direcţionare a politicii externe, este de subliniat că el ratifică unele dintre
tratatele internaţionale şi îşi constituie o comisie specială de politică externă cu
semnificative atribuţii.

Funcţia judiciară a Parlamentului este explicit dimensionată prin câteva

prerogative: încuviinţarea reţinerii, arestării, percheziţionării sau trimiterii în
judecată a parlamentarului; punerea sub acuzare a Preşedintelui României,
pentru înaltă trădare; solicitarea urmăririi penale a membrilor Guvernului pentru
faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.

Încercând o enumerare a funcţiilor exercitate de Parlamentul României,

aceste sunt următoarele:

 funcţia legislativă constând în adoptarea legilor;

 stabilirea direcţiilor principale ale activităţii social-economice;

 alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea unor

autorităţi statale;

 controlul parlamentar;

 conducerea în politica externă;

 organizarea şi funcţionarea proprie.

Concluzia care trebuie reţinută în finalul acestor considerente este aceea

că Parlamentul are şi trebuie să aibă un rol deosebit în sistemul statal. De aceea
şi competenţa sa (împuternicirile) trebuie să răspundă necesităţii de a crea
6
condiţiile exprimării voinţei poporului care l-a ales şi care-l reprezintă direct,
nemijlocit.

Atribuţiile parlamentului sunt specifice înfăptuirii, la cel mai înalt nivel, a

conducerii statale. Astfel, funcţiile parlamentului sunt funcţii de conducere, sunt
funcţii deliberative. Fiind ales direct de către cetăţeni, prin vot, el reprezintă
voinţa poporului şi are dreptul să exercite cele mai importante drepturi ale
acestuia, să exercite puterea poporului.