PROIECT PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICARII

PROFESIONALE

Nivel: Postliceal

Domeniul: Sănătate şi asistenţă pedagogică

Calificare profesională: Asistent Medical Generalist

Lucrare de diplomă

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU LOMBOSCIATICĂ

Profesor Coordonator : Absolvent:

Ungureanu-Vereveș Gabriela Nemţanu Vasilica Roxana

STRUCTURA PROIECTULUI DE ABSOLVIRE

Motto………………………………………………………………………………...............1

Argument……………………………………………………………………………………..2

Capitolul I : Noţiuni generale de anatomie și fiziologie ale aparatului locomotor

Noțiuni de anatomie a coloanei vertebrale…………………………………………………...3

Noțiuni de fiziologie a coloanei vertebrale…….……………………………………………..8

Capitolul II : Prezentarea generală a afecţiunii: LOMBOSCIATICA

1. Definiţie…………………………………………………………………………………..10
2. Clasificare.........................................................................................................................10
3. Etiologie............................................................................................................................10
4. Istoricul bolii.....................................................................................................................13
5. Diagnostic......................................................................................................................... 17
6. Evoluţie şi prognostic........................................................................................................24
7. Tratament...........................................................................................................................25
8. Complicaţii.........................................................................................................................33

Capitolul III : Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientului

cu lombosciatică

1. Rolul autonom al asistentului medical…………………………………………………….35

2. Rolul delegat al asistentului medical………………………………………………………36

Capitolul IV : Procesul de îngrijire al pacientului cu lombosciatică

1. Culegerea datelor – interviul………………………………………………………………45

2. Planul de îngrijire………………………………………………………………………….48

3. Educaţia pentru sănătate la un pacient cu lombosciatică………………………………….52

Capitolul V : Bibliografie…………………………………………………………………..54

Capitolul VI : Anexe………………………………………………………………………..55
 Motto:

"Majoritatea persoanelor își irosesc sănătatea pentru a face avere, apoi își
irosesc averea pentru a avea sănătatea înapoi." [A.J. Reb Materi]

1
Argument

Lombosciatica este un sindrom care se manifestă prin dureri simultane în regiunea lombară,

iradiind de-a lungul membrului inferior pe fața posterioară a coapsei și gambei, extinzându-se
uneori în direcția halucelui sau degetului 5.

Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire specifice pentru un

pacient cu lombosciatică.

Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu lombosciatică şi de care trebuie să ţină

seama asistentul medical la întocmirea planului de îngijire sunt: durerea, intensitatea şi
localizarea acesteia, dar mai ales limitele pe care le impune în desfăşurarea activităţii zilnice
a individului.

Această afecţiune este cel mai des întâlnită in societatea de astăzi deoarece rata
sedentarismului a crescut considerabil. Majoritatea indivizilor desfăşurându-şi activitatea de
pe parcursul unei zile, timp îndelungat în aceeaşi poziţie ori in poziţii vicioase, începând de la
poziţia adoptată la volanul maşinii, poziţia adoptată în contextul unei munci de birou sau
chiar o poziţie considerată de relaxare pentru musculatura care menţine o postură corectă a
corpului.

Astfel de poziţii vicioase în timp produc compresia nervoasă pe nervul sciatic, care
determină afecţiunea mai sus menţionată.

2
Capitolul I : Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a aparatului locomotor

I) 1. Noţiuni de anatomie a coloanei vertebrale

I) 1.1 Coloana vertebrală este cea mai importantă componentă a scheletului osos și a

aparatului locomotor, implicit.
Ea servește ca punct de ancorare pentru toate celelalte elemente care alcătuiesc corpul uman.
Este axul central al structurii noastre fizice.
În consecință, starea sa se va reflecta asupra întregii noastre ființei.
Lungimea coloanei vertebrale este în medie de 73 cm la bărbat și 63 cm la femeie,
reprezentând astfel 40% din lungimea totală a corpului.

Lățimea maximă a coloanei vertebrale este la baza sacrului, unde măsoară 11 cm. De aici
merge descrescând atât în jos, cât și în sus.

Diametrul sagital maxim este la nivelul ultimelor vertebre lombare unde atinge 7 cm, apoi
descrește atât în sus cât și în jos.
Segment complex, de o mare importantă funcțională, coloana vertebrală este alcătuită din 33
sau 34 de segmente osoase (vertebre), 344 de suprafețe articulare, 23 de discuri
intervertebrale și 365 de ligamente cu 730 de puncte de inserție.
Asupra coloanei vertebrale acționează nu mai puțîn de 730 de mușchi cu acțiune directă.
La toate acestea trebuind adăugate formațiunile nervoase (somatice și vegetative), vasculare,
etc.
Segmentele osoase care alcătuiesc coloana vertebrală se numesc vertebre.
Vertebrele au o parte anterioară numită corp și o parte posterioară numită arc. Aceste două
părți închid între ele canalul vertebral.
Coloana vertebrală se împarte în patru regiuni, fiecare din ele fiind alcătuită, în mod normal,
dintr-un număr fix de vertebre.
Vertebrele din fiecare regiune au caracteristici morfofuncționale legate de îndeplinirea celor
două funcții importante ale coloanei vertebrale umane: funcția de a suporta greutatea capului,
trunchiului și a membrelor superioare și funcția de a asigura o mobilitate suficientă.

Vertebrele poartă diferite denumiri în funcție de regiunea unde se găsesc:

 Vertebrele cervicale răspund gâtului.

Ele sunt în număr de 7 și se notează de la C1 la C7. Împreună formează zona cervicală.

 
 Vertebrele toracale (dorsale) răspund toracelui. 

3
Ele sunt în număr de 12 și se numeroteaza de la T1 la T12. Împreună formează coloana
toracala.
 
 Vertebrele lombare răspund regiunii lombare. Ele sunt în număr de 5 și se notează de la
L1 la L5. Împreună formează coloana lombară.
Vertebrele din aceste 3 zone (C1-L5) sunt mobile și independente(delimitate una de cealaltă)
și se numesc vertebre adevărate.
 
 Vertebrele sacro-coccigiene 

Sunt în număr de 5 respectiv 4-5 piese osoase și răspund pelvisului. Ele se sudează dând
naștere la două oase: sacrul respectiv coccis. Fiind oase sudate între ele se ai numesc
și vertebre false.

Coloana se articulează superior, prin intermediul primei vertebre cervicale, cu craniul, iar
inferior prin intermediul sacrului cu oasele coxale.
Fiecare vertebră prezintă anterior un corp vertebral și posterior un arc vertebral.

 Corpul vertebral este partea cea mai voluminoasă și are forma unui cilindru scurt, care
prezintă două fețe (superioară și inferioară) și o circumferință.
 Arcul vertebral are o formă neregulată.
Posterior și median prezintă o apofiză spinoasă, lateral două apofize transverse și deasupra și
dedesubt câte două apofize articulare (în total patru apofize articulare dispuse vertical). Între
apofiza spinoasă și apofizele articulare se găsesc lamele vertebrale. Porțiunile care leagă
arcul vertebral de corpul vertebral se numesc pediculi.

Arcul vertebral este alcătuit dintr-un pedicul, 2 lame vertebrale, 2 procese transverse, 2

procese articulare superioare, 2 procese articulare inferioare și un proces spinos.

 Gaură vertebrală, delimitată în corpul și arcul vertebral, formează prin suprapunerea

vertebrelor canalul vertebral, care adăpostește măduva spinării.
 
 Pentru o elasticitate și o rezistență crescută, coloana vertebrală prezintă 4 curburi normale:

 lordoza cervicală, convexă anterior;

 cifoza toracală, convexă posterior;

 lordoza lombară, convexă anterior;

 cifoză sacro-coccigiana, convexă posterior.

La acestea se adaugă în plan frontal o scolioză toracică, cu convexitatea de partea mâinii

dominante.
Pentru asigurarea mobilității și rezistenței coloanei, elementele osoase (vertebrele) sunt unite
de elemente conjunctiv fibroase, discul intervertebral și ligamentele coloanei.

4
I) 1.2 Articulațiile
Fațetele articulare reprezintă articulațiile mobile ale coloanei vertebrale care conectează o
vertebră la altă vertebră.
Fără fațetă articulară, nu am avea flexibilitate în coloana vertebrală și ne-am mișcă foarte
rigid în mișcări simple. 
Fiecare vertebră are patru fete articulare, o pereche care se conectează la perechea vertebrală
de mai sus (fațete superioare), și una care se conectează la vertebră de mai jos (fațete
inferioare).

Între vertebre se realizează o serie de linii articulare, care se clasifică în:

 Articulațiile corpurilor vertebrale – Suprafețele articulare ale acestora sunt date de

fețele inferioare și superioare (ușor concave).

Între aceste suprafețe osoase se găsesc discurile intervertebrale.

Acestea sunt formațiuni fibrocartilaginoase, constituite dintr-o porțiune periferică fibroasă -

inelul fibros - și una centrală - nucleul pulpos.

Nucleul pulpos nu are o poziție fixă, el mobilizându-se în cursul mișcărilor.

Deplasările acestuia sunt posibile, deoarece este deformabil elastic și expansibil, aceste
calități fiind legate de conținutul de apă.

Nucleul se află astfel într-o permanentă presiune și este ușor de înțeles de ce orice defect al
inelului fibros care-l înconjoară permite hernierea lui.

Limita inferioară a discurilor este alcătuită din lamele cartilaginoase, care protejează nucleul
pulpos de presiunile excesive.

În ceea ce privește vascularizația, la individul adult prezența vaselor de sânge se întâlnește

numai în condiții patologice. Nutriția cartilajului se face prin imbibiție prin lamele terminale
ale suprafețelor articulare vertebrale.

5
 Trebuie remarcat faptul că nucleul pulpos are o mare forță de imbibiție, mărindu-și volumul
în repaus, putând da (prin însumarea măririi volumului tuturor discurilor) o alungire de până
la 3 cm a coloanei vertebrale la subiectul tânăr, sănătos.
Nucleul pulpos nu este inervat. Inelul fibros este inervat de ramurile nervoase provenite din
nervii sinuvertebrali care inervează și ligamentul vertebral comun posterior (această explică
și caracterul durerii din hernia sau tasarea discului intervertebral).
 
Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:

     a) contribuie, prin rezistență lor, la menținerea curburilor coloanei;

 b) favorizează, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru după terminarea mișcării;

     c) transmit greutatea corpului în toate direcțiile diferitelor segmente ale coloanei vertebrale;

d) amortizează șocurile sau presiunile la care este supus fiecare segment în mod special în
cursul mișcărilor sau eforturilor.

 Articulațiile lamelor vertebrale - Între lamele vertebrale nu există propriu zis articulații.
Totuși, ele sunt unite prin ligamente speciale denumite ligamente galbene, alcătuite din
fascicule de fibre elastice, care prin structura lor permit apropierea și îndepărtarea lamelor
vertebrale una față de altă.

 Articulațiile apofizelor spinoase - Ca și lamele vertebrale apofizele spinoase sunt unite

între ele prin două feluri de ligamente: ligamentele interspinoase și ligamentul
supraspinos.

Primele se găsesc între două apofize spinoase, iar ultimul este un cordon ce se întinde pe tot
lungul coloanei vertebrale.

În regiunea cervicală, ligamentul supraspinos este deosebit de bine dezvoltat și prin

extremitatea lui proximală se insera pe protuberanța occipitală externă; el este denumit
ligamentul cervical posterior și are rolul să mențină pasiv capul și gâtul pentru a nu se flecta
înainte.
 
 Articulațiile apofizelor transverse - Apofizele transverse sunt unite prin ligamente
intertransverse.

 Articulațiile apofizelor articulare sunt plane și permit numai simpla alunecare a

suprafețelor articulare una peste alta.
 
 Articulația occipitoatlantoidă este o diartroză bicondiliană.

Suprafețele articulare ale occipitalului sunt reprezentate de cei doi condili occipitali, care
privesc în jos și înainte și în afară și au o formă convexă în toate sensurile.

6
Suprafețele articulare ale atlasului sunt reprezentate de cele două cavități glenoide, ce privesc
în sus, înainte și înăuntru și au o formă concavă în toate sensurile.
Toate aceste patru suprafețe articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin.
Suprafețele articulare sunt unite între ele printr-o capsulă subțire, întărită de două ligamente,
unul anterior și altul posterior.
Aparatul ligamentar principal al coloanei vertebrale este alcătuit din două ligamente
(ligamentul vertebral comun posterior și ligamentul vertebral comun anterior), care formează
două benzi ce se întind pe toată lungimea coloanei vertebrale.
 
I) 1.3 Vascularizarea măduvei spinării
Irigația măduvei spinării se realizează de o manieră cu totul aparte și cunoașterea ei este
indispensabilă cunoașterii sindroamelor ischemice (de deficit sau lipsa a circulației sanguine),
cu deficitele lor neurologice grave care pot să survină în urmă diverselor afecțiuni.
Măduva cervicală este irigată de mai multe artere importante, care provin din arterele spinale
anterioare și posterioare (ramuri ale arterei vertebrale și ale arterei cerebeloase posterioare).
Măduva lombară este irigată de artere care provin din arterele sacrate laterale, iar măduva
dorsală este irigată de arterele cervicale și lombare.
Zona vasculară cea mai critică se găsește la nivelul D 4, la limita celor două teritorii
vasculare.

I) 1.4. Mușchii coloanei vertebrale

Mișcările coloanei vertebrale sunt produse de un mare număr de mușchi, care se insera fie pe
coloană, fie la distanță de ea, cum sunt unii mușchi ai gâtului și mușchii abdominali.

 Mușchii gâtului: mușchiul sternocleidomastoidian; mușchii scaleni; mușchiul drept

anterior al capului; micul drept anterior al capului; lungul gâtului; (pielosul gâtului;
splenius al gâtului și al capului; fasciculul superior al marelui trapez)

 Mușchii abdomenului: marele drept al abdomenului; marele oblic al abdomenului; micul

oblic al abdomenului; transversul abdomenului; mușchii lomboiliaci (pătratul lombelor,
psoasul iliac).

 Mușchii posteriori ai trunchiului: mușchiul trapez; mușchiul marele dorsal; romboidul;

unghiularul; micul dințat posterosuperior; micul dințat posteroinferior; mușchii cefei
(splenius, marele complex, micul complex, transversul gâtului, marele și micul drept
posterior ai gâtului, marele și micul oblic posterior ai gâtului); mușchii spinali, se găsesc
în șanțurile vertebrale formate din apofizele spinoase și coaste (mușchii sacrospinali,
paravertebrali) sunt în număr de trei: iliocostalul, lungul dorsal și spinotransversalul;
mușchii intertransversali și mușchii interspinoși.

7
 Muschii coloanei vertebrale: ai gatului, abdomenului si trunchiului

I) 2. Noţiuni de fiziologie a coloanei vertebrale

I) 2.1 Rolul coloanei vertebrale

Cei mai mulți oameni nici nu realizează cât de mult depinde starea generală de sănătate de
funcția normală a coloanei vertebrale.
Pe lângă protejarea măduvei spinării, coloana vertebrală îndeplinește alte două roluri majore
în echilibrul și mobilitatea corporală, fapt ce-i conferă o importanță deosebită în funcționarea
aparatului locomotor:
 funcția statică, de susținere a corpului și a segmentelor din partea superioară.
 funcția dinamică, de asigurare a mobilității trunchiului, capului și gâtului. 
I) 2.2 Curburile fiziologice ale coloanei vertebrale
Coloana vertebrala are traiect sinuos, datorită curburilor sale naturale în plan antro-posterior,
ce îi conferă echilibru în raport cu oasele bazinului.
Aspectul de resort spiralat îi asigură deasemenea și rezistență sporită la diferite încărcături
sau șocuri exercitate în plan vertical.
În partea cervicală și lombară curbura este îndreptată anterior (lordoza), iar în zona toracală
este îndreptată posterior (cifoza).

8
Corpul uman, în poziție ortostatică, are predispoziția de înclinare spre înainte.
Sub influența forței gravitaționale, curburile fiziologice ale coloanei au tendința de a se
accentua. Însă corpul rămâne în echilibru și curburile își păstrează forma și mărimea grație
jocului și tonicității musculare, a elasticității ligamentelor și discurilor intervertebrale, precum
și datorită îmbinării anatomice a celor 24 de vertebre.
 
I) 2.3 Deviațiile coloanei vertebrale
Atitudinea coloanei vertebrale este foarte mult influențată de vârsta, sexul, profesia și starea
de oboseală a subiectului.
Deviațiile sunt numeroase:
 predispozitante (tipul morfologic, sexul, imaturitatea)
 favorizante (condițiile de viață și muncă, defectele de auz, văz, boli cronice, intervenții
chirurgicale, etc.)
 determinante (malformații congenitale, traumatisme, boli)
 în plan anterio-posterior pot fi de tip: cifotic, lordotic, scoliotic (în plan lateral)

Capitolul II : Prezentarea generală a afecţiunii: LOMBOSCIATICĂ

9
II) 1. Definiție:

Lombosciatica sau durerea lombară este o problema musculo-scheletică sau o tulburare ce

afectează mușchii, articulațiile, tendoanele, ligamentele și nervii din secțiunea lombară și
sacrală a coloanei vertebrale.

Aproximativ 80% dintre persoane sunt afectate de această condiție sau au experimentat-o la
un moment dat în viață lor. 

Lombosciatica este una dintre cele mai frecvente condiții medicale care afectează calitatea
vieții oamenilor, performanță și productivitatea muncii.

 Afecțiunea este mult mai frecvență la persoanele cu vârstă de până în 50 de ani.

 
Activitățile fizice intense sunt unele dintre cauzele majore ale unei dureri lombare.
 
O durere ușoară de spate este frecvent neglijată, dar, după câteva zile, durerea se va dezvoltă
în durere acută și cronică.
 
Când durerea devine de nesuportat, pacienții caută medicamente și diferite tratamente. 
 
Termenul a apărut pentru prima dată în anii 1600, apoi a fost utilizat în general de către toți
medicii din lume.
A devenit mai popular în rândul populației non-medicale și a fost utilizat pe scară largă, până
în anii 1960-1970.

II) 2. Clasificarea lombosciaticii

În funcție de modul în care simptomele sunt prezente, durerile lombare pot fi clasificate ca
fiind acute sau cronice. În general, cele ce urmează va pot lămuri în privința tipurilor de
durere:

-Dureri lombare acute – durata mai mică de 6 săptămâni;

-Dureri lombare subacute – durata de la 6 săptămâni până la 3 luni;
-Dureri lombare cronice – durata mai mare de 3 luni.

II) 3. Etiologie (cauze)

Cele mai frecvente cauze de a dobândi dureri lombare sunt uzură, fractură, solicitarea
mușchilor și a țesuturilor din zona de jos a spatelui. Aproape toate cazurile de dureri mai mici
de spate sunt în această situație.

Suprasolicitarea mușchilor, a ligamentelor și a articulațiilor din diverse motive, cum ar fi

activitățile de zi cu zi, reprezintă factorul numărul 1 în apariția durerilor mai mici de spate.

10
Alte cauze:

 Osteoartrită – o tulburare progresivă a articulațiilor cauzată de pierderea treptată a

cartilajului, rezultând dezvoltarea de chisturi la marginea articulațiilor.

 Difuza idiopatică scheletală hiperostoză – tulburări spinale și extraspinale caracterizate

prin calcificarea și osificarea ligamentelor, în special a ligamentului longitudinal anterior.
De asemenea, mai este numită și hiperostoză vertebrală anchilozantă, boală lui Forestier.

 Cifoză lui Scheuermann – tulburare de formare a oaselor la nivelul coloanei vertebrale.

Rezultatele acestei tulburări reprezintă blocarea coloanei vertebrale. Lipsa de mobilitate a
vertebrei duce la starea de cifoză, o curbură anormală a coloanei vertebrale.

 Bolile degenerative de disc – este o uzură la nivelul discurilor de pe coloana lombară,

acest lucru întâmplându-se atunci când persoană respectivă are o anumită vârstă ori din
cauza geneticii sau al unui alt prejudiciu.

 Disc alunecat –La nivel L1-L5, L5-S1, ieșirea în afară a nucleului pulpos și inelar fibros
al discului la nivelul coloanei vertebrale poate afecta rădăcinile nervoase.

 Stenoza lombar-spinală – o afecțiune în care canalul spinal se îngustează și comprimă

măduva spinării și nervii de la nivelul vertebrei lombare.( L1-L5, L5-S1)

 Disfuncția articulației sacroiliace – o condiție de la nivelul coloanei vertebrale, în care

articulația este blocată, parțial dislocată sau subluxata într-o poziție care nu este prea
anatomică, datorită hipermobilitatii (prea multă mișcare) sau hipomobilitatii (prea puțînă
mișcare) în interiorul articulației.

 Leziunile – leziunile care ar putea rezultă dintr-o fractură a coloanei lombare sau a
oaselor în zona pelviană.

 Tulburările inflamatorii spinale – tulburările inflamatorii ale coloanei lombare pot fi

cauzate de o gama largă de condiții, inclusiv artrită, osteoporoză sau o infecție.

 Tumorile spinale – creșterea anormală de țesut în interiorul sau în jurul măduvei spinării
și a coloanei lombare. Tumorile spinale  pot fi de 2 tipuri, și anume tumori spinale
canceroase și tumori spinale necanceroase.

 Maladiile pelviene – anomaliile și bolile din zona pelviană pot provoca dureri de spate
mai mici, cum ar fi cancerul de prostată.

 Boală Paget – o boală care apare mai ales la bătrânețe, boală în care oasele devin extinse
și slăbite, de foarte multe ori ajungându-se la fracturarea lor ori deformarea acestora.

Cunoaşterea condiţiilor etiologice şi a mecanismelor patogenice are o deosebită importanţă

practică atât din punct de vedere al tratamentului curativ cat şi al celui profilactic.

11
a) Vârsta:

Sciatica apare la indivizii adulţi între 25 - 50 de ani şi cu deosebire dupa vârsta de 40 de ani.

La copii şi la adolescenţi rezistenţa discului intervertebral lombar este considerabilă, deoarece

nu s-au produs încă alterarile structurale menţionate. Astfel, traumatismele sau surmenajul
funcţional al regiunii lombo - sacrate nu pot produce leziuni discale sau disco - radiculare.

Bătrânii nu prezinta de obicei manifestările clinice ale discopatiilor, deoarece sunt mai rar
supuşi traumatismelor sau eforturilor fizice, deşi ei au leziuni spondilozice uneori importante.

La individul adult se produce un anumit decalaj între solicitările funcţionale ale sistemului
osteo - musculo - ligamentar al coloanei vertebrale şi structura acestor tesuturi. Un individ
după 30 de ani îndeplineşte în general aceleaşi munci fizice ca unul de 20 de ani, deşi se ştie
că după vârsta de 30 de ani discurile vertebrale prezintă leziuni degenerative de senescenţă.
În acest mod se poate întelege incidenţa crescută a sciaticii la indivizii de vârstă mijlocie.

b) Sexul:

Sciatica stangă sau dreaptă apare mai frecvent la bărbaţi decât la femei ceea ce se poate
explica prin faptul că bărbaţii sunt mai expuşi traumatismelor şi surmenajului funcţional al
coloanei. La femei în afară de traumatisme şi surmenaj functional sciatica poate să apară ca
urmare a modificărilor coloanei lombare suprasolicitata, de pildă în obezităţile endocrine
după sarcini.

c) Condiţiile de viaţă şi muncă:

Sciatica apare mai frecvent la indivizii care sunt supuşi prin profesiunea lor, traumatismelor
şi eforturilor. Astfel, după Huttman şi colaboratorii, 62% dintre bolnavii cu sciatică sunt
muncitori manuali.

Din expunerea factorilor etiologici de până acum rezultă un element comun şi anume
surmenajul functional. Însuşi faptul că sciaticele se intâlnesc mai mult la partea stângă este
explicată de Arseni şi lacob prin acest factor.

Astfel, în cursul mişcărilor obişnuite dreptacii fac o flexie spre dreapta a coloanei vertebrale,
tracţiunile cele mai mari fiind suportate de muşchii vertebrali şi de segmentul lombar din
stânga.

În producerea sciaticii rolul hotărâtor îl au 2 factori: unul mecanic, legat de tulburările

discului intervertebral şi unul inflamator, legat de iritaţia rădăcinilor nervului sciatic prin
compresiune discala.

Însumarea acestor doi factori dă naştere elementului esenţial al patogeniei sciaticii: conflictul
disco-radicular.

12
II) 4. Istoricul bolii

Istoricul bolii trebuie constituit cât mai fidel posibil, trecându-se în revistă modalităţile de
debut (brusc sau insidios), condiţiile de apariţie (expunerea la frigul umed, curenti reci de aer,
traume psihice sau familiale, stări conflictuale la locul de muncă, surmenajul), vechimea
bolii, tratamentele urmate.

Vor fi de asemenea consemnate manifestarile care au precedat debutul: traumatisme, infecţii

de focar, uretrite, prostatite, anexite, tulburari digestive.

O valoare incontestabilă pentru istoricul bolii o prezintă localizarea iniţiala a durerii

(articulară, abarticulară sau periarticulară) însoţită sau nu de tumefacţii şi impotenţă
funcţională.

Caracterul durerii poate furniza date care să diferenţieze procesul inflamator de cel
degenerativ.

Astfel durerea poate fi continuă sau intermitentă având un caracter fugar sau persistent; ea
mai depinde de momentul apariţiei ei (noaptea sau ziua), modul cum e influenţată de repaus
sau de mişcare.

O menţiune specifică se referă la unele malformaţii congenitale ce pot determina modificări

statice care constituie condiţii favorabile în producerea manifestărilor reumatice ca: genu
varum sau valgum, coxa vara sau valga, piciorul plat.

Traumatismele recente ca şi cele vechi pot constitui puncte de plecare ale afecţiunilor
degenerative sau pot declanşa primele simptome ale unei boli inflamatoare reumatismale.
Infecţiile de focar, tulburările endocrine-metabolice (insuficienţa ovariană, hipo şi
hipertiroidism, hiperfuncţia hipofizară, obezitatea) constituie factori favorizanţi.

II) 4.1 Anamneza:

Din datele anamnezice subliniem valoarea factorilor reumatogeni corelaţi condiţiilor de

mediu, muncă şi viaţă, dintre care pot fi luaţi în considerare: umiditatea şi igrasia locuinţei,
îmbrăcămintea necorespunzătoare, alimentaţia deficitară sau dimpotrivă supraalimentaţia. În
cadrul diferitelor profesiuni o importanţă deosebită în apariţia sau declanşarea unor boli
reumatice are exercitarea muncii în condiţii de micro şi macroclimat nefavorabil la care se
adaugă poziţiile vicioase, obositoare, suprasolicitarea articulară, microtraumatismele
profesionale.

Interogatoriul trebuie să urmăreasca unele afecţiuni asociate (urinare, genitale) şi să obţină

date referitoare la suferinţa actuală insistând asupra modalitatăţii de debut şi asupra cauzei
declanşante.

13
 La 20% dintre bolnavi pot fi identificate drept cauză traumatismele, la 50% durerile apar cu
ocazia unui efort, a unei mişcări greşite sau a unui traumatism indirect, iar la restul de 30%
durerile survin fără o cauză evidentă.

Trebuie precizate: caracterul durerii iniţiale, evoluţia sa şi influienţa diferitelor tratamente.

În ceea ce priveşte durerea pentru care bolnavii se prezintă la medic, aceasta trebuie analizată
precizându-se următorii parametri:

− Severitatea durerii este relativ greu de apreciat deoarece factorul individual este foarte
important: se poate considera intensitatea unei dureri după răsunetul ei privind capacitatea
bolnavului de a lucra sau de a dormi.

− Calitatea durerii depinde de mecanismul ei de producere.

Astfel deosebim: durerea somatică produsă prin acţiunea unor stimuli nocivi asupra
structurilor musculo-scheletale profunde (ligamente, fascii, tendoane, muşchi, periost); e o
durere difuză, vag localizată cu debut insidios şi durată lungă; durerea radicular nervoasă
produsă prin agresiunea directă asupra structurilor nervoase; este o durere cu debut brusc,
ascuţită, însoţită de parestezii, de tulburări senzitive şi motorii.

− Localizarea durerii şi mai ales iradierea ei sunt date importante pe care bolnavul ni le
poate preciza.

− Durata durerii trebuie de asemenea analizată; uneori durerea este permanentă alteori
intermitentă.

Durerea permanentă poate avea o intensitate constantă sau poate prezenta unele exacerbari.

Durerea intermitentă poate fi declanşata de anumiţi factori care trebuie precizaţi.

Durerea care prezintă o intensificare nocturnă sau dimineaţa la sculare e posibil să aibă o
origine articulară.

− Reproducerea poate avea loc prin mişcări sau prin diferite manevre, pe care bolnavul le
poate efectua în timpul examinării.

− Cauzele agravante trebuie precizate; durerea poate fi exacerbată de tuse, strănut sau de
efortul de defecaţiei (este posibil în acest caz să fie vorba de o durere radiculo-nervoasă);
în general efortul fizic poate accentua durerea.

− Factorii ce uşureaza durerea sunt: repausul la pat, diverse medicamente sau mijloace
ortopedice.

14
II) 4.2 Tablou clinic

 Simptome subiective:

Tabloul clinic al lombosciaticii de cauză mecanică, în special prin hernie de disc, este
dominat de durere care are urmăroarele caractere:

- Debut stang/drept brusc în timpul efortului sau la cateva ore după efort şi iradiază în
membrul inferior pe traiectul nervului sciatic;

- este agravată de efortul fizic şi de mişcările din cursul zilei, de tuse, strănut, defecaţie;

- este ameliorată de repaus;

Topografia durerii permite recunoaşterea tipului de rădăcina afectată.

Astfel în afectarea rădăcinii:

- S1 durerea iradiază la nivelul fesei, faţa posterioară a coapsei, gambei, tendonul lui
Achile, călcâi, marginea externă a piciorului până la degetul 5 şi faţa plantară a
piciorului;

- L5 durerea cuprinde fesa, faţa postero-externă a coapsei, antero-externă a gambei,

regiunea dorsală a piciorului şi halucele;

- L4 durerea iradiază pe faţa externă a şoldului, antero-externă a coapsei, anterioară a

genunchiului, antero-internă a gambei până la gleznă;

- L3 durerea iradiază în regiunea antero-externă a şoldului, pe faţa anterioară a coapsei şi

genunchiului;

- L2 durerea interesează porţiunea coapsei (anterior, medial, lateral).

Tulburările de sensibilitate ca parastezii, hipoestezii sau chiar anestezie în dermatomul

rădăcinii afectate sunt asociate durerii.

Distribuţia tulburărilor de sensibilitate diferă în funcţie de rădăcina afectată.

Astfel în afectarea radacinii L5 se înregistrează tulburări de sensibilitate pe faţa externă a

gambei şi faţa dorsală a piciorului, în timp ce în afectarea rădăcinii S1 acestea se înregistrează
la nivelul regiunii plantare a piciorului.

În cazul proiecţiei mediane posterioare a nucleului pulpos al discului se produc parestezii în

zona perianală, fese şi sacru, iar micţiunea şi defecaţia pot fi afectate.

15
 Simptome obiective:

Scăderea forţei musculare şi hipotrofia musculară fac ca în afectarea rădăcinii L5 mersul

pe călcâi să fie imposibil, iar flexia dorsală a piciorului şi degeterlor (mai ales a halucelui) să
fie deficitare.

În afectarea rădăcinii S1 mersul pe vârfuri şi flexia plantară a piciorului sunt dificile.

Examenul fizic al bolnavului cu lombosciatica evidenţiază atitudine antalalgică, trunchiul

fiind înclinat de partea opusă celei durereroase, scoliaza concavă de partea suferindă,
stergerea lordozei, contractura unilaterala a musculaturii paravertebrale.

Aceste elemente asociază limitarea mişcărilor de flexie şi inclinări laterale la nivelul coloanei
lombare. Percuţia maselor paravertebrale la 2-3 cm de apofizele spinoase permite precizarea
sediului confictului disco-radicular (semnul soneriei).

Testele de elongaţie sciatică sunt pozitive.

 Manevra Lasègue se executa prin ridicarea membrului inferior deasupra planului patului
şi este pozitivă când apare o durere vie în coapsă şi gambă la diverse grade (sub 90°) de la
planul patului.
 Manevra Bragard constă din ridicarea membrului inferior extins până la apariţia durerii.
 Testul de elongaţie femurală pentru rădăcina L2-L4 se execută cu pacientul în decubit
ventral cu genunchiul îndoit.

Ridicarea coapsei de la nivelul patului decalnşează durere pe faţa anterioară a coapsei pentru
rădăcinile L2 şi L3 şi pe faţa medială pentru rădăcina L4.

Modificarea reflexelor asteotendinnoase depinde de rădăcina afectată.

Astfel acestea sunt normale în sciatalgia L5.

Afectarea rădăcinii S1 face ca reflexul achilian să fie diminuat sau abolit, iar cea a rădăcinii
L3, L4 determină o diminuare sau abolire a refelexului rotulian.

16
II) 5. Diagnostic

Diagnosticul se pune pe baza simptomatologiei anterior descrise, examenului clinic și

paraclinic.

Examenul clinic presupune examenul pe aparate și sisteme și examenul neurologic.

La inspecție, bolnavul fiind în ortostatism, se observă frecvent poziția antalgică pe care

acesta o adoptă: dispariția lordozei lombare cu sau fără cifoză lombară și scolioză cu
concavitatea de partea durerii.

Bolnavul prezintă limitarea mobilității coloanei, cu redoarea regiunii lombare la flexia

anterioară a corpului.

Proba Neri: la încercarea bolnavului de a atinge solul cu mâna, acesta este nevoit să flecteze
genunchiul afectat.

La palpare -aplicarea de presiune median sau paramedian, la nivelul discurilor L4-L5 sau
L5-S1 determină durere.

Punctele Valleix situate pe traiectul nervului sciatic sunt dureroase:

a.       punctul lombar juxtavertebral

b.      la nivelul scobiturii ischiatice

c.       posterior de marele trohanter

d.      la nivelul mijlocului feţei posterioare a coapsei

e.       la nivelul fosei poplitee

f.       la nivelul gâtului peroneului

g.      la nivelul tendonului lui Achile

h.      în regiunea plantară.

II) 5.1 Examenul neurologic

Examenul neurologic va identifica tulburări de ortostatică şi mers, limitarea mişcărilor active

a articulaţiilor membrului afectat.

 Uneori poate fi prezent deficit motor, discret ce interesează muşchiul tibial anterior,
peronierii laterali şi extensorul degetelor pentru hernia L5 sau flexorii degetelor pentru hernia
S1.

Acest deficit motor poartă denumirea de lombosicatică parezantă.

17
Dacă deficitul motor este mai important, insoţit de hipotonie şi amiotrofie rapid instalată,
denumirea va fi de lombsciatică paralizantă.

Reflexul achilian- poate fi diminuat sau abolit, lombosciatică cauzată de afectarea S1.

Pot fi prezente şi tulburări obiective reprezentate de hipoestezia superficială distală de la

nivelul feţei dorsale a piciorului şi degetului mare pentru L5 sau de la nivelul marginii
externe a piciorului şi degetul V pentru S1.

Uneori, în herniile de disc voluminoase, lombosciatică poate fi urmată de instalare

sindromului de coadă de cal ce se caracterizează prin: sciatalgie bilaterală, paralizie distală
flască, amiotrofii ale membrelor inferioare, abolirea reflexului achilian, abolirea reflexului
anal, anestezie în şa şi tulburări genito-sfincteriene.

II) 5.2 Investigaţii paraclinice

Sunt necesare analize de sânge, examenul sumarului de urină, urocultură, hemoleucogramă,

examene biochimice ale sângelui ( factor reumatologic) , la care se adaugă examene
imagistice: radiografia standard cu patru clişee în poziţie ortostatică: bazin faţă, rahis lombar
faţă şi profil, disc L5-S1 faţă.

Studiul metabolismului fosfocalcic şi dozarea fosfatazei alcaline sunt utile ori de câte ori
constatăm o rarefiere a ţesutului osos (osteoporoza, osteomalacie); dozarea acidului uric,
introdermoreacţia la tuberculină, testele serologice pentru Brucala, testele de depistare a
factorului reumatoid, electromiografia pot fi de asemenea utile.

In prezent radiografia nu mai este utilizată deoarece nu furnizează suficiente informaţii pentru
identificarea unei hernii de disc sau a altei patologii ce comprimă rădăcina respectivă,
metodele imagistice utilizate fiind RMN şi CT.

II) 5.3 Forme clinice de lombosciatică:

a) LHD (Lombosciatică prin hernie de disc)

După o perioadă variabilă de tratament sau chiar spontan, în profunzimiile discale,

expansiunile nucleului pulpos se retrag sau se resorb, contractura musculară se reduce si
durerile pot dispărea.

Astfel, se poate termina o criză de lumbago acut, dar terenul pregătit rămâne, ceea ce poate
da naştere la recidive.

Mai complicate sunt lucrurile în herniile de disc unde durerile persistă şi pot determina
leziuni radiculare cu atrofii musculare.

18
În aceste cazuri, de foarte multe ori numai o intervenţie chirurgicală poate rezolva problema.

Din nefericire, în aceasta fază se comit imprudenţe regretabile din partea bolnavilor care
amână consultul medical continuându-şi activitatea şi efortul fizic.

Continuarea activităţii supune zona lezată la presiuni mari ce pot atinge valori până la 120-
180 kg care deplasează nucleul pulpos sau chiar îl fragmentează ajungând la hernia de disc.

Evoluţia în această situaţie poate fi severă, presupunând tratamente complicate şi costisitoare

uneori necesitând intervenţia chirurgicală.

Scurtarea evoluţiei lombosciaticii discale depinde deci de acest gest simplu, care constă din
adoptarea imediată a repausului la pat şi consultul medical în primele ore de la apariţia
durerii.

Lombosciatica prin hernie de disc se manifestă prin dureri violente care se agravează pe
parcurs, însoţită de dificultate în mers şi o seamă de simptome neurologice, descoperite la
examenul medical. Persistenţa acestor semen impune intervenţia chirurgicală.

De foarte multe ori, bolnavii refuză în timp util, fapt ce poate avea consecinţe severe, întrucât
leziunile nervoase pot evolua către forma paralizantă.

Orice lombosciatică trebuie în principiu investigată cu un tomograf computer sau RMN

pentru a se pune un diagnostic corect, dacă este cazul, de hernie de disc.

În multe cazuri, simţul clinic nu este suficient pentru diagnostic, întrucât multe sciatici
ascund tumori intratecale sau compresii exerne.

 Se urmăresc trei obiective:

- despovărârea mecanică a coloanei lombare

- combaterea contracturii musculare

- calmarea durerii

Asupra combaterii solicitării mecanice prin repaus la pat, este necesar să dăm câteva
îndrumări.

Există concepţia eronată că numai un pat moale cu multe perne poate asigura repausul
coloanei vertebrale.

Odihna în această poziţie, departe de a feri coloana de solicitări, le accentuează prin crearea
de noi curburi, care provoacă puncte noi de presiune pe disc.

Repausul ideal se face pe un pat dur.

Bolnavul va gasi poziţia convenabilă, culcat pe o parte cu genunchii îndoiţi.

19
Această poziţie combate formarea de noi curburi la nivelul coloanei, relaxează în acelaşi timp
musculatura contractată şi scade presiunea asupra discului şi rădăcinilor nervului sciatic, prin
mărirea spaţiilor posterioare de unde ies acestea.

O atenţie deosebită trebuie acordată bolnavilor cu obezitate care trebuie să respecte regimul
hipocaloric fiindcă fiecare kilogram în plus apasă uneori cu forţe de zeci de kilograme pe
discul degradat şi implicit pe rădăcinile nervoase.

În perioada repausului la pat, bolnavul trebuie să dea dovadă de calm şi să accepte durata de
repaus, prescrisă de medic în raport cu evoluţia.

Contractura musculară lombară (lumbago) care durează de la câteva zile până la 2-3
săptamâni, trebuie combătută energic, întrucât determină îngustarea găurilor de conjugare şi
măreşte conflictul disco-radicular.

În practica curentă se fac blocaje cu xilină sau procaină 1% concomitent cu administrarea

tabletelor de clorzoxazona şi diazepam, după prescripţie medicală.

Evoluţia contracturii este condiţionată de refacerea discului. În unele cazuri, decontractarea

se poate obţine după câteva infiltraţii cu procaină, iar aceasta nu îndreptăţeşte pe bolnav să
înceapă mişcările imediat, întrucât discul vertebral nu se reface înainte de 2-3 săptamâni.

Este o gravă eroare ca bolnavul să primească aceste blocaje în mod ambulatoriu, fără
asigurarea imobilizării la pat, chiar dăcă forma clinică aparent este benignă.

b) Lombosciatica prin stenoză de canal spinal:

Stenoza canalului vertebral lombar (SCVL), sinonim "canalul lombar îngust", este o entitate
clinică distinctă, consecinţă a diminuării diametrelor canalului spinal, a recesurilor laterale şi
a foramenelor radiculare, congenitală sau dobândită, care generează o simptomatologie
pluriradiculară, prin compresiunea neurală directă (de regulă, pe un segment mai întins),
precum şi prin afectarea vascularizaţiei conului medular şi a cozii de cal.

SCVL este o afecţiune caracterizată prin sciatică progresivă cu evoluţie trenantă, bilaterală,
asimetria traiectului radicular, parestezii distale, claudicaţie radiculară sau sindrom al cozii de
cal; investigaţiile paraclinice permit stabilirea indicaţiei de tratament, în particular, în cazul
intervenţiilor chirurgicale, calitatea rezultatelor postoperatorii este dată de evaluarea corectă a
elementelor compresive, pe care chirurgul îşi propune să le elibereze.

Stenoza canalului vertebral lombar poate fi congenitală sau dobândită, dar există şi forme
mixte.

SCVL congenitală a fost descrisă de Sarpyener la copii, şi de Verbiest la adulti, în unele

afecţiuni genotipice (achondroplazia, respectiv osteochondrodistrofia sau boala Morquio), dar
şi în unele condrodisplazii rare, situaţie în care stenoza interesează canalul spinal pe toată
lungimea lui.

20
În SCVL congenitală, pediculii sunt scurţi, groşi; lamele vertebrale sunt orientate vertical,
fiind scurte şi groase; articularele au suprafeţele orientate aproape în plan sagital; uneori,
partea medială a articularelor vine în contact cu procesul spinos; spaţiile interspinoase şi
interlamare sunt reduse, diametrul antero-posterior având 15 mm, iar diametrul interpedicular
fiind cu dimensiuni cvasinormale.

Stenoza degenerativă (mai frecvent la vârstnici) prezintă: hipertrofia, frecvent asimetrică, a

proceselor articulare (proemină în interiorul canalului), protruzii discale (cu frecvente
calcificari), osteofite compresive, varice epidurale lombare compresive, hipertrofia, uneori
calcificarea sau chiar osificarea ligamentului galben, sacralizarea vertebrei L5 şi lombalizarea
vertebrei S1, spondilolistezis.

Modificările anatomice sunt cel mai des asociate unei anomalii de dezvoltare a arcului
posterior cu pediculi scurti, lame vertebrale lombare îngrosate, dispuse vertical - stenoza
idiopatică de creştere Verbiest, pe care se suprapun modificări artrozice.

Stenoze dobândite nonartrozice se întâlnesc în: boala Paget, spondilită ankilopoietică, tumori
vertebrale (hemangiom, chist anevrismal osos, osteom, osteoblastom), postraumatic, secundar
unor afecţiuni (artropatia tabetică, acromegalia, hipoparatiroidism, osteodistrofie renală,
lipomatoza epidurală din boala Cushing), secundar grefoanelor osose folosite pentru
osteosinteza poziţionate incorect.

Deşi mecanismul exact, care generează simptomatologia în SCVL, nu este cunoscut, se pare
că prin compresiunea mecanică a rădăcinilor nervoase sunt implicaţi atât factorul vascular
arterial, cât şi cel venos.

Experimental, s-a demonstrat că presiunea exercitată pe coada de cal, similar celei întalnite în
SCVL, reduce fluxul sanguin, generează staza venoasă, compromiţând transmiterea
influxului nervos în rădăcinile comprimate, prin demielinizare locală şi degenerescenta
axonală.

Manifestările clinice apar cel mai frecvent între 30 şi 60 ani, fiind declanşate de eforturi
fizice, de traumatismele lombare,etc.

Stenoza centrală pură apare mai des la bărbat în decada 4; stenozele laterale apar la femei în
decadele 5-6.

La debut, spre deosebire de tabloul clinic al herniei de disc lombare, apar insiduos, cel mai
des fără un factor declanşator sau după un traumatism minor: parestezii, scăderea de forţă
crural, care domina tabloul clinic, faţă de lombalgii, sciatalgii, rar cruralgii.

Manifestările dureroase au caracter pluriradicular, cu traiect imprecis, frecvent bilateral,

asimetric, cu intensitate moderată, intermitente, accentuate de ortostatism, mai ales în
hiperextensie, şi de mers, care cedează la repaus.

Durerile pot deveni permanente, cu exacerbări nocturne.

21
Uneori, tabloul clinic evidenţiază (10% din cazuri) un sindrom de coadă de cal, cu tulburări
de sensibilitate în şa, tulburări genitourinare (disurie, polakiurie, micţiuni imperioase sau
incontinenţă, erecţii declanşate de mers, impotenţă).

Claudicaţia radiculară (lat. claudico = a schiopăta) neurogenă caracterizează mai ales

stenozele centrale, prin: sciatalgii, parestezii (lombare, perineale, crurale), uni- sau bilaterale,
deficite motorii - cel mai des instabilitate, iniţiate sau agravate de mers, cedând parţial la
repaus - în poziţie verticală şi în anteflexie, nu în poziţie şezând, impunând bolnavului să se
oprească la o distanţă variabilă, care se reduce în funcţie de evoluţia bolii (distanţa care
declansează simptomatologia şi timpul de repaus sunt constante). Fenomenele de claudicaţie
apar ca expresie a ischemiei intermitente a radacinilor lombosacrate, secundar compresiunii
induse de structurile adiacente.

Spre deosebire de claudicaţia neurogenă radiculară din SCVL, în claudicaţia vasculară, pulsul
în extremitatea distală a membrului inferior este redus sau abolit, lombalgiile sunt absente,
distanţa care declansează simptomatologia şi timpul de repaus sunt variabile, iar durerile
cedează la repaus.

Tratamentul este atât medical, cât şi chirurgical, deşi aparent doar gestul decompresiv ar fi
salutar; trebuie precizat că există şi SCVL asimptomatice.

Tratamentul medical este util în 50-65% din cazuri cu radiculalgii, în absenţa deficitelor
majore, diminuând durerile, ameliorând perimetrul de mers, fiind o alternativă terapeutică la
bolnavii inoperabili din cauza altor motive.

Se recomandă repaus absolut la pat, timp de 2-3 săptamâni, în poziţie de suprarepaus, sau
repausul parţial, cu folosirea unui lombostat (Corset purtat pe regiunea lombosacrală, destinat
limitării mobilității) .

Se asociază antalgice, antiinflamatoare nesteroidiene , infiltraţii epidurale sau intratecale cu

corticosteroizi, vasodilatatoare periferice.

Tratamentul chirurgical are indicaţie în SCVL simptomatică, în caz de eşec a tratamentului

medical, având ca scop ameliorarea manifestărilor algice dependente de schimbarea poziţiei
şi de mers, oprirea evoluţiei simptomatologiei, posibila remisiune a deficitelor neurologice
existente.

Majoritatea autorilor recomandă gestul chirurgical în caz de eşec al tratamentului conservator

dupa minimum 3 luni de tratament, la bolnavi cu durată a simptomatologiei de peste 1 an.

Scopul este realizarea unei decompresiuni suficiente, fără a genera instabilitate spinală.

Intervenţia trebuie să fie individualizată fiecarui caz în parte, în funcţie de: vârstă bolnavului,
vechimea şi analiza temeinică a simptomelor, gradul de invaliditate, de modificările
morfologice identificate la examenul CT lombar, de tipul de stenoză, de ca-racterul localizat
sau etajat al stenozei, uni- sau bilateral, de tehnica de decompresiune agreată de chirurg.

22
Tehnicile de osteosinteză, recomandate de unii autori de rutină, pentru a evita instabilitatea
spinală cu listezis postoperator, trebuie destinate numai bolnavilor cu spondilolistezis
degenerativ, altfel materialul de osteosinteză poate genera stenoză la mai multe niveluri,
cicatrice epidurală lombara compresivă.

De altfel, se consideră că stabilitatea vertebrală este conservată, dacă peste 50-66% din
articulare sunt pastrate, fără lezarea spatiului discal.

În absenţa unor studii randomizate comparative, pentru aprecierea rezultatelor tratamentului

conservator şi medical, se constată utilitatea gestului chirurgical imediat postoperator în
diminuarea manifestărilor dureroase şi ameliorarea tolerantei la mers.

Cu toată ameliorarea imediatî (rezultate bune în 64% din cazuri), în timp este posibil să apară
deteriorare neurologică (după 5 ani, la 27% din cazuri, se constată reapariţia manifestărilor
prin: 30% restenozare la nivelul operat, 30% stenoza la alt nivel).

c) Lombosciatica simptomatică

Lombosciatica poate fi generată şi în afara leziunilor discale, de către boli neurologice

infecţioase, proliferative sau toxice, care afectează rădăcinile (radiculite) sau nervul (nevrite).

De aceea în cazul apariţiei stării dureroase lombosciatice este necesar consultul medical,
pentru a se stabili diagnosticul cauzal şi tratamentul.

În formele simple, care traduc fisurarea inelului fibros, unde predomină semnele de lumbago,
despovărarea coloanei prin repaus la pat şi evitarea eforturilor fizice timp de 14 zile asiguă
vindecarea fără a mai fi necesare alte tratamente.

Criza de lumbago acut se caracterizează prin dureri şi contracturi în masele musculare

lombare, generate fie de boli musculare locale, fie de boli ale coloanei vertebrale lombare
(spondiloza, discopatiile).

Durerea foarte intensă este declanşată fie de un efort deosebit, fie în mod spontan,
imobilizând pacientul.

La examenul obiectiv, de obicei foarte dificil de efectuat din cauza intensificării durerilor, se
observă atitudini vicioase, cu limitarea mişcărilor şi aspect de coloană vertebrală lombară
drepta sau stânga.

Muşchii situaţi de o parte şi de cealaltă a vertebrelor sunt contractaţi şi foarte dureroşi la

palpare.

Acestă simptomatologie poate dura 1-3 zile sau 1-2 săptămâni după care dispare în totalitate
sau se cronicizează, realizând un lumbago cronic.

23
Durerile lombare se mai produc când fisurile inelului fibros sunt destines mai lent de nucleul
pulpos.

Acest proces da o stare durabilă de durere, de o intesitate mai mică, care apare mai ales la
solicitările modeste ale coloanei lombare.

Cu anii însă, fragmentele de nucleu pulpos strecurate în fisurile inelului fibros se usucă, se
atrofiazaă, discul îşi reduce din înălţime şi, cu preţul scăderii mobilităţii, coloana lombară nu
mai e dureroasă.

Uzura colanei este principala sursă de durere lombară, totuşi eforturile şi traumatismele pot
produce adesea, şi la tineri, asemenea dureri.

Ridicarea unei greutăţi, un efort profesional sau casnic care atinge un anumit grad de
intensitate, pot rupe un disc sănătos, iar prin această ruptură nucleul pulpos să-şi părăseacă
locul pe care se află şi strecurat prin ruptura inelului fibros să proemine dincolo de marginea
unui platou vertebral, comprimând o rădăcină nervoasă, în aceste cazuri apare ceea ce se
numeşte lumbago acut de efort.

Examenul radiografic al coloanei lombare, foarte important pentru stabilirea cauzei,

evindeţiază fie aspecte normale, fie modificări cu caracter de discopatie lombară sau
spondiloză lombară, care generează cel mai frecvent crize de lumbago.

II) 5.4 Diagnosticul diferenţial se face cu:

 Durerea de origine coxo-femurală;

 Nevralgia crurală sau obturatorie:
 Durerea articulară posterioară;
 Durerile cauzate de patologia arterială a membrelor inferioare precum arteriopatia
obliternată a membrelor inferioare.

II) 6. Evoluție și prognostic

Folosind mijloacele terapeutice actuale în cea mai mare parte din cazuri dispariţia durerilor
apare între 2 săptamâni şi o luna.

De obicei după această perioadă persista parestezii care pot sa dureze 3-4 luni.

Intensitatea durerilor şi a contracturilor musculare este legată în mod obişnuit de formele cu

evoluţie mai prelungită.

Aceeaşi menţiune se poate face pentru sciaticile care apar la indivizii mai tineri.

Unele forme dureroase se dovedesc rebele la tratament sau numai în mod trecător sensibile.

24
Dintre aceste cazuri se remarcă formele de sciatică cu nevrită sau sciatică paralizantă.

În ceea ce priveşte evoluţia, această afecţiune are următoarele grade:

Gradul I: sciatica se vindecă în câteva zile, prin repaus la pat şi nu mai recidivează.

Gradul II: sciatica dispare uşor prin repaus la pat, dar recidivează.

Gradul III: durerile dispar prin repaus, dar reapar la mers.

Gradul IV: dureri foarte vii şi în repaus şi în picioare.

II) 7.Tratament

 Tratamentul profilactic

Măsurile profilactice urmăresc întărirea aparatului musculo-ligamentar, călirea organismului,

mărirea rezistenţei la eforturi şi evitarea factorilor patogeni.

Condiţiile de muncă sunt deosebit de importante astfel încât trebuie evitate traumatismele,
eforturile exagerate, solicitarea fără rost a coloanei lombare (ridicarea de jos a unor obiecte
grele, cu genuchii întinşi), expunerea îndelungată la frig, etc.

În cazurile în care unii bolnavi de sciatică, prin natura profesiunii lor, articulaţia lombo-
sacrată este mult solicitată, se recomandă schimbarea profesiunii.

Lombostatul este de un real folos, mai ales la bolnavii care au devieri ale coloanei lombare,
ca urmare a dezvoltării adipoase şi a slăbirii chingii musculare abdominale.

Se recomandă evitarea frigului, mediului umed, curenţilor reci de aer şi ortostatismului

prelungit.

 Tratamentul curativ
a) Tratamentul igieno-dietetic

Acesta se compune dintr-un regim alimentar cu proteine de calitatea I (carne, brânză, ouă,
lapte).

Va avea minimum 3 mese pe zi, dar aici se va avea grija la repartizarea meselor în funcţie de
tratamentul balnear.

Se va evita o alimentaţie hipercalorică (glucide în exces) există risc de supraponderalitate

ţinând seama de faptul că un pacient, în mod brusc, este obligat să păstreze repaus la pat.

25
În acest regim va intra şi o alimentaţie desodată din cauza antiinflamatoarelor nesteroidiene,
care reţin ionii de sodiu şi implicit apă.

Cum de regulă boala respectivă se asociază cu anemia, se recomandă un tratament

antianemic.

b) Corecţia stării psihice

Este foarte important să-l convingem pe pacient să nu se dea în laturi de la nici un tratament.
Dacă ii va face rău tratamentul respectiv acesta se intrerupe imediat dar trebuie încercat orice
pentru binele său.

Bolnavul trebuie să înteleagă că boala de care suferă se poate vindeca, moralul ridicat al
acestuia având un rol hotărâtor în tratamentul recuperator.

Este necesară perseverenţa deosebită şi încredere în grupa de recuperare.

c) Tratamentul medicamentos

 Perfuzii cu ser fiziologic ( 250ml ) și: vitamina B ( B1, B6, B12 ), E, C, Neurosen
( 50ml / 600mg ), Thiossen 1fiolă/zi

 Administrare de AINS sub formă de :

tabletă: Aspirina 3-4 tb/zi, Algocalmin 2-3tb/zi, Piafen/Algifen 1-2tb/zi, Meloxicam 1-2 tb/zi

injectabile ( IM, IV in perfuzie) : Tador 1 fiolă/zi, Dexketoprofen 1 fiolă/zi, Meloxicam 1

fiolă/zi, Ketoprofen 1fiolă/zi

 supozitoare cu Iondometacin, Diclofenac : Piroxicam 1-2/zi, Lornoxicam 1-2/zi

 sedative uşoare : Diazepam tb/fiolă, Fenobarbital tb/ fiolă,Extraveral tb
 unguente pentru aplicaţii locale: Diclac gel, Sindolor gel, Diflux gel
 decontracturante : Clorzaxazona 3 tb/zi, Midocalm 2-3 tb/zi

d) Tratamentul ortopedic

Repaus pe un plan dur (pat tare) timp de 15 - 20 de zile, tracţiuni şi manipulări vertebrale,
lombostat.

e) Tratamentul chirurgical

Nu constituie un tratament de rutină al sciaticii prin heraie de disc, el este rezervat numai
unor forme clinice particulare;

26
- sciatica paralizantă (în acest caz intervenţia chirurgicala pentru a fi eficace, trebuie realizată
de urgenţă);

- sciatica prelungită şi sciatica hiperalgică ce nu răspund la un tratament medical corect şi

perseverent.

f) Terapia fizicala de recuperare: hidroterapia, termoterapia, electroterapia, kinetoterapia

Procedurile termice acţionează printr-o vasodilataţie a capilarelor, o mărire a circulaţiei

nervoase şi creşterea metabolismului celular.

Este procedeul cel mai des întrebuinţat: în sedarea durerilor nevralgice şi e bine suportat în
mai toate formele de nevralgii.

În procesele acute inflamatoare, în stările congestive căldura agravează durerea şi este

contraindicată.

Ca şi acolo unde starea vaselor împiedică irigarea ţesuturilor.

Procedurile termice trebuie aplicate cu grijă acolo unde nevralgiile se însoţesc cu tulburări de
sensibilitate, ca să nu provoace arsuri, ca şi acolo unde exista leziuni de nervi sau tegument.

HIDROTERAPIA

1. Baia la temperatură de indiferenţă

Temperatura apei este de 34 - 35°, bolnavul este invitat în baie; durata este de la 10- 15
minute.

Baia la temperatură de indiferenţă are o acţiune calmantă.

2. Baia caldă simplă

Se execută într-o cadă obişnuită cu apă la 36 - 37°C şi cu durată de 15 - 30 minute.

Are o acţiune sedativă generală.

3. Baia kinetoterapeutică

Este o baie caldă, se efectuează într-o cadă mai mare, care se umple 3/4 cu apă la temperatura
35 - 37 - 38°C.

27
Durata băii: 20 - 30 minute.

Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculaturii, care se produce
sub influenţa apei calde şi pierderii greutăţii corpului conform legii lui Arhimede.

4. Baia cu masaj

Este o baie caldă cu apă la temperatura de 36 - 39°C.

Se execută masajul asupra regiunii lombo-sacro-fesiere şi masajul membrului inferior.

Durata băii depinde de durata masajului efectuat.

5.Băile ascendente fierbinţi complete

Se umple cada cu apă la temperatura de 35°C.

Bolnavul este aşezat în cadă în aşa fel încât să i se acopere umerii.

Se creşte temperatura apei din minut în minut, prin adăugare de apă fierbinte.

Mod de acţiune:

-baia hipertermă provoacă o vasodilataţie tegumentară importantă, care duce la

supraîncălzirea organismului.

6. Baia cu iod

Se face cu apă la temperatura 35 - 37°C şi are durata de 10 - 20 minute.

Mod de acţiune:

Iodul micşorează vâscozitatea sângelui provocând vasodilalaţie şi scăzând tensiunea arterială,

măreşte puterea de apărare a organismului, determină reacţii locale la nivelul ţesuturilor şi
organelor, contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.

7. Baia cu sulf

Are efect vasodilatator central şi periefric.

Să nu depăşească 30 de minute timp de 21 zile.

28
8. Băile de maiţ, tărâte de grâu şi amidon

Maiţul, tărâţele de grâu şi amidonul sunt rele conducatoare de căldură, aşa încât, datorită
slabei termoconductibilităţi menţin temperatura apei un timp mai îndelungat şi au o acţiune
emolientă asupra pielii.

9. Băile de plante (flori de fân, de muşeţel şi de mentă)

Aceste băi au acţiune sedativă.

Acţiunea băii de muştar este revulsivantă, cu efect excitant asupra tegumentului.

10. Duşul scoţian

Duşul scoţian este o procedura puternică, are acţiune excitantă asupra sistemului nervos,
tonifică şi sistemul neuromuscular, acţionează foarte intens circulaţia.

11. Duşul cu aburi

Reprezintă proiectarea vaporilor supraîncălziţi asupra regiunii prescrise.

Dureaza 3 - 6 minute.

Mod de acţiune: acţiune puternică asupra circulaţiei însoţită de hiperemie activă.

12. Duşul cu aer cald

Proiectarea aerului cald fumizat de generatoare pe regiunea indicată.

Se poate asocia cu masajul.

13. Duşul masaj

Reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 36 - 40°C asociat cu
masaj.

Duşul masaj produce o hiperemie importantă cu un însemnat efect resorbtiv şi de tonifiere

prin acţiunea combinată a masajului cu factorul termic.

29
14. Duşul subacval

Constă în aplicarea sub apă a unui duş sul de mare presiune şi cu o temperatură a apei mai
ridicată ca cea din cadă cu 1 - 2°C.

Efectul este asemănător cu efectul duşului masaj, dar mai intens.

15. Împachetarea umedă inferioară

Este împachetarea de la ombilic în jos, cu braţele şi trunchiul acoperite cu un cearceaf umed.

Are efect calmant.

B. TERMOTERAPIA

16. Împachetarea cu parafină

Constă în aplicarea pe zona interesată a unei cantităţi de parafină la o temperatură mai

ridicată.

Acţiunea împachetarilor cu parafină:

-parafina provoacă o supraîncălzire profundă şi uniformă a ţesuturilor, pielea se încălzeşte la

38 - 40°C provocând o transpiraţie locală abundentă.

17. Împachetarea nămol

Constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 - 40°C pe o anumită regiune.

Durata unei şedinţe este de 20 - 40 minute.

Nămolul activează producerea de histamină în piele.

18. Băile de abur complete

Se execută într-o cameră supraîncalzită de vapori, la temperatura de 40°C.

Se pleacă de la o temperatură iniţială de 38 - 42°C şi se urcă treptat la 50 ~ 55°C.

30
19. Băile de aer cald

Folosesc caldura uscată, cu temperatura între 60 - 120°C, care provine de la radiatoare

supraînclzite în atmosferă închisă.

Sunt mai uşor suportate decât cele de abur cald.

20. Băile de lumină

Cele complete se realizează în dulapuri de lemn cu becuri, iar cele parţiale în dispozitive
adaptate.

Durata băilor este de 5 - 20 minute şi după terminarea lor se face o procedură de racire.

Băile de lumină scad tensiunea arterială prin vasodilataţia produsă treptat.

21. Băile de soare şi nisip

Ele utilizează spectrul solar complet.

22. Cataplasmele

Constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanţe, la temperaturi variate apare

asura diferitelor regiuni ale corpului.

Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor hiperemiant şi rezorbiv, precum şi pentru
acţiunea antispastică şi antialgică.

C. ELECTROTERAPIA

23. Curentul galvanic (Băile galvanice)

Galvanizarea este un mijloc clasic şi fidel de sedare a durerilor nevralgice.

Poate să utilizeze concomitent şi introducerea de ioni cu acţiune antalgică (ionoforeza

transversală cu novocaină, aconidină sau revulsiv cu histamină).

24. Curentul diadinamic

Curenţii diadinamici se prescriu în aplicaţii transversale sau longitudinale:

Se recomandă 10 -14 şedinţe.

31
25. Curentul faradic

Aceste proceduri sunt bine receptate şi tolerate de pacienţi pentru starea de bine pe care o
degajă şi modul în care, corectând dezechilibrul, se îmbunătăţeşte funcţionalitatea.

D. MASAJUL
E. GIMNASTICA MEDICALĂ / KINETOTERAPIA

Kinetoterapia (terapia prin mișcare) se folosește pentru recuperare medicală și constă, pe

lângă efectuarea unor exerciții, într-un ansamblu de tehnici și metode aplicate în funcție de
fiecare persoană și afecțiunea pe care o prezintă.

Cele mai importante exerciţii în gimnastica medicală sunt exerciţiile izometrice.

Alte exerciţii indicate în nevralgia sciatică sunt exerciţiile executate la:

 covorul rulant;
 bicicleta ergometrică;
 spalier.

G. TERAPIA OCUPAŢIONALĂ (ERGOTERAPIA)

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activităţi
adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic, ajutând
bolnavul să folosescă mai bine muşchii rămaşi îndemni şi recuperând funcţia celor afectaţi de
boală, contribuind astfel la readaptarea funcţională la gesturile vieţii curente.

H. CURA BALNEARĂ

În perioada de remisiune completă, după trecerea completă sau aproape completă a

nevralgiei, bolnavul poate beneficia de tratament balneo-fizical în staţiuni profilate pe
tratamentul afecţunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.),
unde asocierea factorilor naturali (apa minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică şi,
împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, vor asigura prevenirea recidivelor.

Statiunile balneare cu profil de reumatologic dispun de ape minerale foarte variate:

 ape aeratoterme ("1 Mai", Victoria);

 ape sărate concentrate (Sovata, Ocna Sibiului, Amara, Eforie, Techirghiol);
 ape sărate iodurate (Govora, Bazna);
 ape sărate sulfuroase (Herculane, Govora, Calimanesti, Olanesti);
 nămoluri terapeutice de toate categoriile (de turba, sapropelice, slicuri).

32
 Rolul terapiei fizical-kinetice

Terapia fizicală recomandată: electroterapia antialgică, diatermia, inclusiv TECAR

terapia sau magnetoterapia și laserterapia, aplicațiile locale cu parafină (indicate la
pacienții cu lombalgii cronice, rebele la tratament), manipularea spinală sau tractiunile
vertebrale, masajul efectuat cu blândețe (efect analgetic), kinetoterapia și purtarea
temporară a unei orteze lombare (corset), acupunctură, terapia comportamentală
constituie parte din managementul terapeutic complex al lombosciaticii.
Repausul la pat este înlocuit cu atitudine proactivă.
Kinetoterapia, hidrokinetoterapia, terapia ocupațională fac parte din tratamentul
conservator. 
Redresarea posturală, conștientizarea poziției corecte a coloanei vertebrale în raport cu
bazinul, tonifierea musculară și stabilizarea vertebrală sunt utile pre- și postoperator, în
prevenirea recidivelor.

II) 8. Complicații:

 Hiperlordoza lombară - Se adoptă termenul de hiperlordoză pentru că în mod normal

segmentul lombrar al coloanei are o curbură cu concavitatea posterioară.

Spre deosebire de această curbură concavă (lordoza) care este normală, fiziologică, pot
apărea exagerări ale curburii lombare – hiperlordoze.

Aceasta se întâlneşte şi la bărbaţi, mai ales la cei la care se dezvoltă abdomenul ca semn al
obezităţii.

Cel mai frecvent se observă la femei şi mai ales după menopauză.

 Spondilolisteza- Termenul vine din limba greacă (spondil=vertebră şi listezis=alunecare).

Această tulburare apare ca urmare sau mai bine spus ca o exagerare a procesului precedent
descris.

Sub presiunea puternică la care sunt supuse mai ales vertebrele L4 şi L5, apofizele articulare
se înclină înainte având ca urmare o alunecare a corpului vertebrei.

Dacă tracţiunile exercitate sunt mari un arc vertebral se poate rupe dând o spondiloză (rupere
de vertebră).

 Osteoporoza de involuţie - Osteoporoza apare ca rezultat al menopauzei, al tulburărilor

de metabolism şi endocrine, dar poate apărea şi la femei mai tinere cărora dintr-un motiv
sau altul li s-au scos ovarele pe cale chirurgicală.

33
Un cumul de tulburări ale regiunii lombare au mai fost descrise sub numele de sindromul
trofotatic vertebral al femeilor, caracterizat prin exagerarea curburii lombare, artroze
interapofizare lombare şi alunecarea vetebrelor L4 şi L5.

Scolioza - Această deviere a coloanei are loc într-un plan paralel cu cel al umerilor sau
frunţii denumit şi plan frontal.

Curburile patologice ale coloanei vertebrale sunt laterale la dreapta sau la stânga.

De cele mai multe ori e vorba de “atitudini” scoliotice, de devieri moderate ale coloanei şi nu
de devieri considerabile care se traduc prin adevărate gibozităţii.

De obicei, durerea sau atitudinea scoliotică a coloanei se produce în copilarie sau la

pubertate.

Durerile apar însă mult mai târziu (după 30 de ani) mai ales după o sarcină, un accident sau
un efort prelungit.

34
Capitolul III : Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientului
cu lombosciatică

III) 1. Rolul autonom al asistentului medical

Rolul unei asistente medicale este acela de a deveni o cutie de rezonanță pentru reflecțiile
pacientului, de a-l stimula prin întrebări , de a-l încuraja prin faptul că își arată interes față de
om și nu față de bolnav.

Sarcinile asistentei medicale în pregătirea și asistarea la un examen clinic medical sunt

următoarele:

 Pregătirea psihică a pacientului -pacientul va suportă mult mai ușor diverse

investigații,dacă va avea cunoștință minime despre ele.

 Adunarea, verificarea și pregătirea instrumentelor necesare examinărilor clinice , instru-

mentele vor fi în perfectă stare de funcționare ,și sterile.
 Asistență medicală va ajută medicul în timpul investigației

 Dezbrăcarea și îmbracarea pacientului trebuie făcută cu finețe pentru a nu provoca dureri

 Pacientul va fi așezat în poziția adecvată examinării,va fi sprijinit în caz de necesitate,
ușurînd astfel efortul pacientului și muncă medicului .

În supraveghierea bolnavului ,asistentul medical va urmări:

- durerea la care asistență medicală trebuie să observe caracterul, intensitatea, continuitatea.

- temperatura toți pacienți trebuie monitorizați deoarece în cele mai multe cazuri dezvoltă în
primele zile febra sau subfebrilitate.

- se va anunță medicul la orice modificare pentru că febra să fie tratată repede

- monitorizarea cardio-vasculară; măsurarea tensiunii arteriale

- expresia feţei poate traduce unele stări că; anxietate ,durere ,deprimare sau optimism față de
boală (expresia feţei se modifică în funcție de starea bolnavului)

- somnul poate fi modificat pe plan cantitativ și calitativ

- educa pacientul privind stilul de viață, să renunțe la viciile sale

- stabilește împreună cu pacientul nevoile de exercițiu fizic

- învață pacientul care este postura adecvată și cum se efectuează exerciții musculare active

- redă încrederea pacientului că imobilitatea este trecătoare și că își va putea relua mersul

- alimentația pacientului trebuie să fie una hipocalorică cu fructe ,legume ,carne de vită,
pui,ficat ,ouă

35
III) 2. Rolul delegat al asistentului medical

Asistenta medicală are un rol important în îngrijirea pacienților ,aceștia vor trebui să fie
supravegheați continuu.

Ea trebuie să :

 administreze medicattia prescrisă de medic

 să participe la investigații radiografie osteoarticulara
 să cunoască indcatiile și contraindicațiile medicamentelor,să respecte doză de
medicament, calea de administrare .

Tot la indicația medicului asistenta medicală mai poate aplică următorul tratament :

BALNEOFIZIOKINETOTERAPEUTIC :

 Electroterapia- se aplică la patul bolnavului sub formă de curenţi diadinamici, ionizari și

UV

 Hidrokinetoterapie -băi medicamentoase cu sare sau plante cu efect relaxant ,antialgic,

sedativ
 Kinetoterapie -cu mișcări active, cu ajutorul aparatelor (scripeți,biciclete
ergometrice,inele pentru mâini)
 Masaj ușor

36
Fișe tehnice:

 Fișă tehnică nr.1 - Tehnica puncției venoase:

Puncția reprezintă operația prin care se patrude într-o cavitate naturală sau patologică

sau într-un organ parenchimatos cu un ac sau trocar.

Cele mai uzuale punctii sunt: puncția venoasă, paracenteză abdominală, taracocenteza,
puncția articulară, rahidiana, sternală, puncția organelor pentru biopsie și puncția unor
colecții purulente.

 Puncția venoasă presupune înțeparea unei vene cu ajutorul unui ac atașat la o seringă.

Scopul poate fi: explorator (se recoltează sânge pentru examen de laborator: uree, creatinina,

glicemie, calcemie) și terapeutic (se extrage o cantitate mai mare de sânge 150-500 ml în

hipertensiune arterială pentru transfuzii sau se poate administra tratament intravenos.)

 Materialele necesare sunt: tavă medicală, seringă, alcool, tinctura pe tampoane de vată,

garou, casoleta cu comprese sterile, pernă tare pentru articulația cotului, recipienți speciali

pentru recoltare, tăviță renală.

 Etape de execuție:

- se așează bolnavul în poziția șezând sau culcat în pat în decubit dorsal cu menbrul

superior sprijinit în abducție, extensie și supinație;

- se așează sub brațul bolnavului pernă;

- se dezinfectează locul puncției cu alcool sau tinctura de iod;

- se adaptează acul la seringă;

- se stabilește locul puncției;

- se examinează calitatea și starea venelor de la plică cotului;

- se aplică garoul la nivelul treimii inferioare cu cea mijlocie a brațului;

- cu indexul mâinii stângi se palapeaza locul pentru puncție;

- se cere bolnavului să închidă și să deshida pumnul de câteva ori și să rămână cu el

închis;

37
- cu indexul mâinii stângi e palapeaza locul pentru puncție iar cu policele se fixează

venă la 4-5 cm sub locul puncției și se exercită o compresiune și tracțiune în jos;

- se introduce acul în mijlocul venei în direcția axului longitudinal (nu laterat);

- acul va trece prin stratul de piele și prin peretele venei la o adâncime de 1-1,5 cm;

- cu mâna stânga se trage încet pistonul aspirand, continuându-se până la extragerea

cantității necesare sau se adaptează la dispozitive necesare;

- se deface garoul, bolnavul deschide pumnul, se aplică un tampon de vată peste

locul puncției care se va ține 5-10 min pentru hemostaza.

 Accidente din timpul execuției puncției:

- sângele poate să infiltreze țesutul peri venos;

- acul poate să treacă dincolo de venă perforând peretele opus;

- amețeli, paloare accentuată.

 Fişă tehnică nr.2 - Tehnica injecţiei intramusculare (im)

Injecţia intramusculară constituie introducerea unor soluţii izotonice,uleioase sau a unei

substanţe coloidale in stratul muscular prin intermediul unui ac atasşt la seringă.

Scopul este terapeutic.

Soluţii administrate: izotone; uleioase, coloidale cu densitate mare.

Resorbţia începe imediat după administrare ; se termină în 3-5 min ; mai lentă pentru soluţii
uleioase.

 Locul injecţiei: muşchii voluminoşi,lipsiţi de trunchiuri importante de vase şi nervi :

 regiunea supero-externă  fesei ;
 faţa externă a coapsei in 1/3 mijlocie ;
 faţa externă a braţului, in muşchiul deltoid.
 
Locul injecţei îl constituie muşchii voluminoşi,lipsiţi de trunchiuri importante de vase şi
nervi, a căror lezare ar putea provoca accidente; în muşchii fesieri se evita lezarea nervului
sciatic:

-cadranul super extern fesier -rezultă din întretăierea unei linii orizontale , care trece prin
marginea superioară  a marelui trohanter, până deasupra şanţului interfesier ,cu alta verticală
perpendiculară pe mijlocul celei orizontale

38
-când pacientul e culcat se caută ca repere punctuale Smirnov şi Barthelmy (punctul Smirnov
este situat la un lat de deget deasupra  şi înapoia marelui trohanter; punctul Barthelmy este
situat la unirea treimii externe cu cele două treimi interne  a unei linii care uneşte spina iliacă
antero-posterioară cu extremitatea şanţului interfesier)

-când pacientul este în poziţie şezând ,injecţia se poate face în toată regiunea fesierî,deasupra
liniei de sprijin;

 Materiale necesare: medicaţia prescrisă de medic comparată cu cea ridicată de la

farmacie, seruri pentru dizolvat, seringă, ac, mănuşi, comprese, paduri alcoolizate.

Medicaţia prescrisă trebuie să fie sterilă.

Seringa şi acul trebuie alese adecvat ( pentru injecţia  intramusculară acul trebuie să fie mai
lung , în funcţie de tesutul adipos al pacientului, de locul ales pentru injecţie, şi cu un calibru
potrivit pentru vâscozitatea substanţei de injectat).

 Pregatirea echipamentului:

-se verifică medicaţia prescrisă ca data de expirare, coloraţie , aspect

-se testează pacientul să nu fie alergic , în special înaintea administrării primei doze

-dacă medicaţia este în fiolă, aceasta se dezinfectează, se sparge şi se trage doza indicată,
scoţând aerul din seringă.

-apoi se schimbă acul cu unul potrivit pentru injectare intramusculară

-dacă medicamentul este în flacon sub formă de pulbere, se dezinfectează capacul de cauciuc,
se reconstituie lichidul , se trage doza indicată, se scoate aerul şi se schimbă  acul cu cel
pentru injecţia intramusculară

-tehnica de extragere a substanţei dintr-un flacon este următoarea: se dezinfectează capacul

flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, trăgând de piston, acea cantitate
echivalentă cu doza care trebuie extrasă din flacon, se ataşează apoi la acul din flacon şi se
introduce aerul, se intoarce flaconul şi  seringa se va umple singura cu cantitatea necesară

-alegerea locului de injectare în injecţia intramusculară trebuie facută cu grijă.

 Administrarea:

-se confirmă identitatea pacientului

-se explică procedura pacientului

-se asigură intimitate

-se spală mainile, se pun manuşile

39
-se va avea în vedere să se roteasca locul de injectare dacă pacientul a mai facut recent
injecţii intramusculare

-la adulţi deltoidul se foloseste pentru injectare de cantităţi mici, locul de administrare uzuală
fiind faţa superoexterna a fesei, iar la copil faţa antero laterală a coapsei

-se poziţionează pacientul şi se descoperă zona aleasă pentru injectare

-se invită bolnavul să-şi relaxeze musculatura şi să stea liniştit.

-se dezinfectează cu un pad alcoolizat prin mişcări circulare

-se lasă pielea să se usuce

-se întinde pielea între policele şi indexul sau medisul mâinii stângi.

-se poziţionează seringa cu acul la 90 de grade, se atenţionează pacientul că urmează să simtă

o înţepătură, se recomandă să nu îşi încordeze muşchiul

-se înţeapă perpendicular pielea, pătrunzând (4 – 7 cm) cu rapiditate şi siguranşă cu acul

montat la seringă

-se susţine seringa cu cealaltă mână, se aspira pentru a verifica dacă nu vine sânge

-dacă apare sange, se va retrage acul şi se va relua tehnica

-dacă la aspirare nu apare sânge, se va injecta substanţa lent pentru a permite muşchiului să se
destindă şi să absoarbă gradat medicaţia

-după injectare se retrage acul printr-o singură mişcare, bruscă, sub acelaşi unghi sub care a
fost introdus

-se acoperă locul puncţionării cu un pad alcoolizat şi se masează uşor pentru a ajuta
distribuirea medicamentului ( masajul nu se va efectua atunci când este contraindicat, cum ar
fi la administrarea de fier)

-se îndepartează padul cu alcool şi se inspectează locul puncţionării pentru a observa

eventualele sângerari sau reacţii locale

-dacă sângerarea continuă se va aplica compresie locală sau gheaţă în caz de echimoze

-se va reveni şi inspecta locul injecţiei la 10 minute şi la 30 de minute de ora administrării

-nu se va recapa acul

-se vor arunca materialele folosite în recipientele specfice de colectare

 Incidente, accidente şi intervenţii

-durere vie ,prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale : retagerea
acului,efectuarea injecţiei in altă zonă

40
-paralizia prin lezarea nervului sciatic : se evită prin respectarea zonelor de elecţie a injecţiei

-hematom prin lezarea  unui vas

      
-ruperea acului : extragerea manuală sau chirurgicală

-supuraţie aseptică

-supuraţie septică - prin nerespectarea asepsiei : se previne prin folosirea unor ace suficient de
lungi pentru a pătrunde în masa musculară , respectarea asepsiei

-embolie prin injectarea accidentală într-un vas a soluţiilor uleioase : se previne prin
verificarea poziţiei acului

 Fişă tehnică nr.3 - Perfuzia intravenoasă

Perfuzia intravenoasă reprezintă introducerea pe cale parenterală picătură cu picătură a

unor substanţe medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică
a organismului.

Scop:
-hidratarea şi mineralizarea organismului;
-administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
-depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
-completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale parenterală.
-alimentarea pe cale parenterală

 Pregatirea materialelor

- tavă medicală
- trusă pentru perfuzat
-soluţii prescrise
- garou
- taviţa renală;
- stativ prevăzut cu brăţări cu cleme pentru fixarea flacoanelor;
- 1 - 2 seringi
- o pernă, muşama;
- o pensă hemostatică;
- comprese sterile;
- antiseptic pentru tegument
- romplast;
- foarfece;

41
 Pregatirea echipamentului:

-se verifică data de expirare a soluţiilor de administrat, volumul şi tipul soluţiilor

-se verifica aspectul lor( sa nu fie tulburi, precipitate etc)
-se agaţă soluţia în stativ
-se înlătură  capacul sau dopul protector şi se dezinfectează cu un pad alcoolizat porţiunea
unde va fi introdus perfuzorul
- se introduce cu seringa sterilă un alt medicament în soluţia perfuzabilă dacă acest lucru este
indicat şi se va eticheta flaconul specificând medicaţia introdusă
- se desface perfuzorul şi se introduce în soluţie având grijă să nu atingem capătul său de
nimic pentru a-l păstra steril
- se clampează perfuzorul şi apoi se presează camera de umplere până se umple jumătate
- se declampeaza perfuzorul şi se goleşte de aer lăsând lichidul să curgă în tăviţă până când
nu mai este nici o bulă de aer
- dacă soluţia este în flacon de sticlă va trebui să se deschidă filtrul de aer pentru ca ea să
curgă.

Dacă este în pungă de plastic nu este nevoie.

- se detasează capacul protector al celuilalt capăt al perfuzorului şi se ataşează perfuzorul la
ac/branulă
- se etichetează flaconul de soluţie cu data şi ora administrării

 Pregatirea psihica si fizica a bolnavului:

-I se explică bolnavului necesitatea tehnicii.

-Se aşează bolnavul pe pat, în decubit dorsal, cât mai comod, cu antebraţul în extensie şi
pronaţie.

 Efectuarea perfuziei:

-spălarea pe mâini cu apă şi săpun, mănuşi

-se examinează calitatea venelor.
-se aplică garoul de cauciuc la nivelul braţului.
-se aseptizează plica cotului cu alcool.
-se cere bolnavului să închidă pumnul
-se efectuează puncţia venei alese.
-se verifică poziţia acului in venă
-se îndepartează garoul şi se adaptează amboul aparatului de perfuzie la ac.
-se deschide prestubul, pentru a permite scurgerea lichidului în venă şi se reglează viteza de
scurgere a lichidului de perfuzat, cu ajutorul prestubului, în funcţie de necesitate.
-se fixează cu leucoplast amboul acului şi porţiunea tubului învecinat acestuia, de piele
bolnavului
-se supraveghează permanent starea bolnavului şi funcţionarea aparatului.

Dacă este necesar se pregateşte cel de-al II-lea flacon cu substanţă medicamentoasă,
încălzindu-l la temperatura corpului.

42
Înainte ca flaconul să se goleasca complet, se închide prestubul pentru a împiedica
pătrunderea aerului în perfuzor şi se racordează aparatul de perfuzie la noul flacon.
Se deschide prestubul, pentru a permite lichidului să curgă; operaţia de schimbare trebuie să
se petreacă cât  mai repede, pentru a nu se coagula sângele refulat din ac şi se reglează din
nou viteza de perfuzat a lichidului de perfuzat.

Înainte de golirea flaconului se închide prestubul, se exercită o persiune asupra venei

puncţionate cu un tampon îmbibat în soluţie dezinfectantă şi printr-o mişcare bruscă, în
direcţia axului vasului, se extrage axul din venă.
Se dezinfectează locul puncţiei , se aplică un pansament steril şi se fixeaza cu romplast.

Calculul ritmului de administrare a soluţiilor perfuzabile (rata de flux)

- Formula 1: total soluţie/total ore=ml/ora
- Formula 2: ml/ora x factor picurător=picături/ora
- Formula 3: total soluţie x factor picurător/nr.ore x 60min=picături/min

Unde factor picurător:

Picurător copii=micro=60pic/ml
Picurător adulţi-macro-15pic/ml
Picurător sânge=10picături/ml

 Îngrijirea bolnavului după tehnică:

-Se aşează bolnavul confortabil în patul său.

-Se administrează bolnavului lichide călduţe ( dacă este permis).
-Se supraveghează bolnavul.

 Reorganizarea locului de muncă:

-se notează in foaia de observaţie data, cantitatea de lichid perfuzat, cine a efectuat perfuzia.

 Incidente, accidente şi intervenţii:

-hiperhidratarea prin perfuzie în exces, la cardiaci, poate determina edem pulmonar acut:
tuse, expectoraţie, polipnee, creşterea T.A. se reduce ritmul perfuziei sau chiar se întrerupe
complet,se injectează cardiotonice.

-embolie pulmonară prin pătrunderea aerului în curentul circulator.

Se previne prin: eliminarea aerului din tub înainte de instalarea perfuziei, întreruperea ei
înainte de golirea completă a flaconului
-nerespectarea regulilor de asepsie poate determina infectarea şi apariţia de frisoane.

43
-coagularea sângelui pe ac sau canulă- se previne prin introducerea pe lumen a soluţiei de
heparină
-revarsarea lichidului perivenos – flebită -durere,creşte temperatura tegumentului, eritem de-a
lungul venei

-se anunţă medicul

-lichidul nu se scurge deşi acul este în venă - se verifică poziţia acului, se mobilizează puţin,
se verifică presiunea lichidului.

 Consideraţii speciale:

- terapia intravenoasă produce de cele mai multe ori anxietate bolnavului.

- pentru a-i reduce teama şi a ne asigura de cooperarea sa, procedura trebuie explicată
pacientului în detaliu.
- astfel, se va explica pacientului că va ramane la locul puncţionarii un cateter de plastic la
care se va ataşa un perfuzor pentru perfuzarea diferitelor soluţii indicate de medic sau o
seringă pentru adminstrarea antibioticelor sau altor substanţe prescrise.
-se va explica pacientului că aceasta îl scuteşte de înţeparea repetată pentru adminstrarea
tramentului
-i se va explica, de asemenea, că durata şi tipul tratamentulu vor fi indicate de medic
-se aduce la cunoştinţa pacientului orice modificare survenită în schema de tratament
-de-a lungul tratamentului pacientul trebuie invitat să anunţe orice modificare în rata de
administrare potrivită de asistentă( dacă perfuzia se opreşte sau merge mult mai rapid), dacă
îîncepe să-l doara .
-de asemenea, i se va preciza că nu va trebui să lovească sau să bruscheze locul unde branula
este inserată
-se va explica tehnica îndepartarii branulei, cât timp se va ţine compresie la locul de inserţie
cât  şi faptul că va fi apt să îşi folosească mâna respectivă la fel de bine ca înainte de
montarea branulei

44
Capitolul IV : Procesul de îngrijire al pacientului cu lombosciatică

IV) 1. Culegerea datelor - interviul

 Date de identificare a pacientului:

Nume şi prenumele pacientului: P. A.

Varsta: 48 ani, sex: M F X

Data internării 01.08.2018 , data primului contact pe care l-ati avut cu pacientul 01.08.2018

Secţia unde e internat Recuperare Medicală, Fizică şi Balneologie

Înaltime*11,68 greutate* 63 kg temperatura* 37ºC puls* 75 respiratie* 16 TA* 120/80

 Date generale despre pacient:

Motivele spitalizării: pacienta se interneaza în cadrul Spitalului CF Paşcani, prezentând
urmatoarele simptome: durere intensă lombară, bilateral iradiata centrifug.

Boli recente : nu are

Operaţii recente: 1 operaţie HDL, apendicectomie.

Alte probleme de sănătate (boli, malformaţii): pacienta neagă existenţa altor boli.

Fumat: da nu X numar de tigari/ zi: de cati ani fumeaza:

Alergii:

alimentare: nu.

medicamentoase: nu

alte alergii (lână, sintetice, etc.): nu.

 Repere ale stării de sănătate:

Greutatea: subponderal normoponderal X supraponderal

Apetit: normal X exagerat diminuat: inapetenţă selectivă pentru: Nu

Greaţă vărsături alimentare: bilioase: sanghinolente

45
Dentiţie: carii: X proteză parţială: proteză totală:

Tegumente:calde: X reci: culoare normala: X paloare cianoza icter

Edeme: Nu dieta speciala: Nu

Balonare: zgomote intestinale:

Scaun: numar: 1 consistentă: I X / -- X P S M

Foloseşte acasă laxative: Nu antidiareice Nu

Micţiuni/ zi: 3 micţiuni/ noapte: 1 disurie nicturie enurezis

Urină normocromă:X hipercromă hipocromă sanghinolentă

Respiraţie: frecventă 16 tip regulat X neregulat Kussmaul Cheyne Stokes

Transpiraţii: diurne nocturne X

Somn: numar de ore/ zi insomnii X

Capacitatea de a comunica: normalaX modificata

Tulburari de vorbire auz vedere precizaţi care sunt

 Gradul de independenţă:
Total independent: necesita rar însoţitor X necesita frecvent însoţitor total dependent

Se îmbracă singur X se îmbraca cu ajutor trebuie îmbracat

Se poate deplasa singur X se deplasează cu sprijin e imobilizat

Îşi poate folosi membrele: superior stang X superior drept X inferior stâng X inferior drept X

Îşi efectuează igiena personală: singur X necesita ajutor temporar necesita ajutor permanent

 Personalitatea:
Orientat temporo-spaţial:da X nu

Tipul de personalitate: melancolic coleric X sanguinic flegmatic

46
Autopercepere: modificata de spitalizare X nemodificata de spitalizare

Surse de stres: spitalizarea X vizitele familiei perceperea viitorului

Relaţia cu:

-ceilalţi membrii ai familiei: afectivitatea medie afişată de bolnava

-cu ceilalţi pacienţi: comunică doar strictul necesar;

-cu personalul sanitar: le explică că se simte mereu în nesiguranţă.

Nivel de educaţie: mediu.

Gradul de igiena personală:accepatabil.

 Diagnostic medical: Lombosciatică bilaterală, HDL operată in 2013, 20aprilie

Probe de laborator:

Explorarea Valori determinate Data cand Valori normale

valoarea s-a
normalizat

Colesterol 286 mg/dl 04.08.2018 50-200 mg/dl

Creatinina 0,70 g/l 04.08.2018 0,51-1,17 g/l

Trombocite 280000 / mm3 04.08.2018 250.000 / mm3

Leucocite 6000 / mm3 04.08.2018 5.000-9.000 / mm3

Glucoza 0,96 g / l 0,70 – 1,10 g / l

Uree 0,24 g / l 04.08.2018 0,10-0,50 g / l

VSH 9 mm / h 04.08.2018 8-12 mm / h

TGP 19,5U / L 0-41 U / L

TGO 27,1 U / L 0-38 U / L

47
a. Explorări radiologice:

Examen ecografic - ficat cu o structură omogenă, diametru antero-posterior, lob dr133 mm,
colecist exclus chirurgical, pancreas ecostructurat omogen diametru T la hil 44mm, rinichi
stang ecostructurat, fara calculi, rinichi drept fara calculi;

b. Investigaţii complementare: Examen radiologic

c. Medicaţie: Refen fiola IM 1/zi, Mydocalm 3 tb/zi, Calciu lactic3 tb/zi, Famotidina 2tb/zi,

Extraveral 1tb/zi, Thiossen 1fiola/zi

d. Regim alimentar: normocaloric, normoglucidic, normolipidic

IV) 2. Planul de ingrijire al pacientului cu lombosciatică

Di = diagnostic de ingrijire, O = obiective, I = interventii

Ziua 1 – 1.08.2018

Diagnostic de Obiective Interventiile asistentei medicale

ingrijiri

1.Durere Reducerea Autonome

lombară. durerii Delegate

- monitorizarea funcţiilor vitale - administra

(puls, TA, temp, respiraţie) rea
- asigurarea condiţiilor de salon medicaţiei
(linişte, luminozitate, prescrise;
temperatura 20°-22°C; - colaborare
a cu
- evaluarea durerii şi
ceilalţi
caracteristicile acesteia; membri ai
- evaluarea stării de sănătate a echipei
pacientei; medicale;

- educarea pacientei să folosească

mijloace nonfarmaceutice pentru
combaterea durea dureruii;
utilizarea tehnicilor de
relaxare(meloterapia, psihoterapia);

48
2.Alterarea Îmbunătăţire
Ziua 2 - 5.08.2018 - asigurarea condiţiilor de salon - asistenta
gradului de a gradului de
(linişte, luminozitate, temperatură administre
mobilitate mobilitate
datorită optima); ază
afectiuni. medicaţia
- monitorizarea funcţiilor
indicată de
vitale(temp, TA, puls, respiratie);
medic;
- evaluarea gradului de mobilitate; - consult
medical
- evaluarea stării de sănătate; înainte de
a începe
- încurajarea pacientei şi a exercitiile;
aparţinătorilor să efectueze cat mai
multe miscari pasive şi active;

- elaborarea unui program adecvat

de mobilizare;

- creşterea gradului de sociabilitate;

3.Alterarea Refacerae -asigurară condiţiile de salon (liniste, -cunoasterea

calităţiisomn calităţii reactiilor
luminozitate, temp optima);
ului datorită somnului. adverse ale
afectiunii. medicamentelo
- monitorizarea functiilor vitale(temp,
r prescrise.
TA, puls, respiratie);

- evaluarea somnului (capacitatea de a

dormi, numarul de treziri pe noapte,
numarul de ore de somn);

- realizarea unui mediu favorabil

pentru somn (liniste, muzica);

- educarea pacienetei sa evite consumul de

cafea dupa ora 17.00;

4.Anxietate Reducerea
Ziua 3 – 12.08.2018 asigurarea conditiior de salon (liniste, -monitorizarea
datorită stării de
luminozitate, temp optima); semnelor de
spitalizării. anxietate.
anxietate;
- monitorizarea functiilor vitale (temp,

49
 TA, puls, respiratie); - administrarea
de
- evaluarea starii de anxietate. medicamente
anxiolitice
- sprijinirea pacientei sa-şi exprime în conform
mod civilizat nemultumirile; prescriptiei
medicului;
- incurajarea pacientei sa gandeasca
pozitiv;

- folosirea metocelr de
relaxare(psihoterapia, meloterapia);

- implicarea familiei pentru a crea un

mediu nestresant;

5.Cunostinte Informarea - evaluarea nivelului de educatie a - colaborarea

insuficiente pacientei pacientei; cu membrii
despre despre - utilizarea de materiale serviciului de
documnetare;
afectiune. afecţiune promovare a
- observarea capacitati pacientei de a
citi; sănătăţii.
- explicarea pacientei pe intelesul
sau;
evaluarea informatiilor pe care le primeste
de la alti pacienti;

Tratamentul din cadrul spitalizării pentru pacientul P.A

 medicamentos:

Ziua Medicamentaţia Metoda de administrare

50
Ziua 1- 1.08.2018 ser fiziologic 250ml+B6 PIV ( dimineaţa)

ser fiziologic 250ml+Neurosen PIV (seara)

50ml

Meloxicam IM (amiaza)

Diazepam 2tb/zi (dimineata+seara)

Midocalm 2tb/zi (dimineata+seara)

Ziua 2- 5.08.2018 ser fiziologic 250ml+ Thiossen PIV ( dimineaţa)

Meloxicam IM (amiaza)

Midocalm 2tb/zi (dimineata+seara)

Syndolor gel Aplicare locala

Ziua 3- 12.08.2018 ser fiziologic 250 ml+B6 PIV ( dimineaţa)

ser fiziologie 250ml+ Tador PIV (seara)

Meloxicam IM (amiaza)

Midocalm 2tb/zi (dimineata+seara)

Syndolor gel Aplicare locala

 terapeutic:
-aplicaţii calde şi antalgice la nivel lombar

-electroterapie : TENS, Galvanic, Trabert, Ultrasunet, Laser, kinetoterapie, masaj

 Regim alimentar :
 normocaloric, hiposodat
 se evite produsele din carne roşie, sosuri, ulei, grăsimi, zahăr
 se recomandă consumul zilnic de fulgi de ovăz
 suplimente nutritive: condroitin din cartilaj de rechin, ulei de in (câte 10 picături
zilnic)

IV) 3. Educaţia pentru sănătate la un pacient cu lombosciatică

1.Va evita frigul , umezeala, eforturile fizice intense, ortostatismul prelungit

51
2. Să nu ridice greutăţi de jos decât în poziţia cu genunchii îndoiti şi coloana neflectată (cât
mai dreapă).

3. Să evite cât posibil, transportul greutăţilor în spate, care măresc solicitarea discurilor
intervertebrale.

4. Să practice în fiecare zi gimnastică medicală de 10-15 minute dimineaţa şi la sfârşitul zilei.

5. Repausul să se facă pe un pat dur,introducând între somieră şi saltea scânduri drepte sau o
tablie subţire din material aglomerat.

6. Să evite îngrăşarea, respectând dieta conform vârstei,sezonului şi efortului pe care-l

practică.

7. Să se adreseze medicului la primele semne dureroase localizate în regiunea lombară.

8.Dacă a apărut după un efort criza acută de lombosciatică să consulte imediat medicul; pânâ
la sosirea medicului să respecte repausul absolut la pat.

9.Dispariţia bruscă a durerii însoţită de dificultate în mers anunţă sciatica paralizantă, care
trebuie operată în cel mult 4-5 ore de la debutul simptomelor.

10. Tratamentul balnear poate fi indicat la sfârşitul crizei dureroasa de lombosciatică şi numai
cu aviz medical.

11.Să practice gimnastica la spalier sau la bară agăţat în mâini, fiindcă asigură despovărârea
discurilor intervertebrale.

12. Purtare de lombostat in perioadele dureroase

13. Regim igieno-dietetic, hipocaloric, de protecţie hepatică, hidratare adecvata 2L/zi

14. Va dormi pe pat semidur cu pernă ortopedică.

15. Tratament antialgic în perioadele dureroase cu Vimovo 2tb/zi şi Thiossen 600mg 1tb/zi,
3luni consecutiv.

16. Aplicaţii locale cu Diclac gel

17. Va reveni pentru o nouă etapă de tratament recuperator peste 6 luni cu bilet de trimitere
de la medicul de familie.

CONCLUZII

52
Pacienata P.A, în varsta de 48 de ani, avand 165 cm, cu greutte de 63 kg, nefumatoare se
interneaza sa la Spitalul CF Paşcani prezentând durere intensă lombară, bilateral iradiata
centrifug.

În urma tratamentului şi a explorarilor functionale (examen radiologic, ecografie abdominala,

masaj terapeutic) starea pacientei s-a ameliorat semnificativ in comparaţie cu perioada de
dinaintea internării.

Pacienta va urma tratament medicamentos şi acasă asociat cu exerciţii fizice şi în faza de

acutizare va purta lombostat.

53
Capitolul V : Bibliografie

1) Anatomia Omului , Victor Papilian

Vol. 1 Aparatul Locomotor

Vol. 2 Splanhnologia

2) Ghid de nursing cu tehnici de evaluare şi îngrijiri corespunzatoare nevoilor fundamentale,

Lucreţia Titircă

3) Compendiu de reumatologie , Radu Ionescu

4) Kinesiologei medicala- Ştiinţa Mişcării , Tudor Sbenghe

5) Ortopedie-traumatologie pentru asistenții medicali, Nicolae, Georgescu, R. Asaftei

6) Breviar de explorari funcționale si îngrijiri speciale acordate bolnavului-pentru școlile

sanitare, Lucreția Titircă

7) Tehnici de evaluare și ingrijiri acordate de asistenții medicali, Lucreția Titircă

8) Nursing Clinic-note de curs, Ileana Antohe

9) Abecedarul îngrijirilor medicale-volum 1, Mihaela Bucătaru

10) Tratat de psihopatologie și psihatrie pentru psihologie, Florin Tudose, Cătălina Tudose

54
Capitolul VI : Anexe

Sursa foto: https://www.googlecoloana+vertebrala

Sursa foto: https://www.google.trunchiul+uman

Sursa foto: https://www.activelife.ro

55