Sunteți pe pagina 1din 3

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Business și Turism

Etica alocării resurselor medicale insuficiente pe timpul pandemiei


de Covid-19

REALIZATORI: CHIRIAC CRISTIANA


CALIN ANDRA VERONICA

București
2021
Pandemiile, precum cea de COVID-19, supraîncărcă sistemul de sănătate și consumă resursele
necesare pentru a trata și proteja populații întregi.

Obiectiv principal
Un obiectiv important este de a oferi medicilor și profesioniștilor din domeniul sănătății publice
reguli și proceduri clare pentru a lua decizii dificile în situații stresante.
În timpul pandemiei de COVID-19, multe decizii dificile trebuie luate într-o perioadă scurtă de
timp cu privire la modul de alocare a resurselor limitate.
Problemele etice vizează diferite aspecte, de la îngrijirea pacienților din spitale, până la sănătatea
întregii populații.
În clinici și spitale, termenul ”triaj” este folosit pentru raționalizarea sau alocarea resurselor
limitate în condiții critice sau de urgență
În triaj, în general, se acordă prioritate celor cu probleme urgente, apoi cazurilor cu complexitate
redusă și în final celor care au șansa să supraviețuiască cel mai mult, diminuând astfel numărului
de îmbolnăviri și decese.
Specialiștii în etică clinică studiază în prezent problemele specifice pandemiei de COVID-19.
Unele dintre principiile care pot fi utilizate pentru a gestiona resursele insuficiente sunt:
maximizarea beneficiilor în raport cu costurile, recompensarea “personalului cheie” și tratarea
oamenilor în mod egal, consecvent și echitabil.

Maximizarea beneficiilor
Una dintre teoriile cu privire la gestionarea resurselor spune că fondurile limitate, resursa umană
limitată și materialele limitate ca număr trebuie distribuite celor care au cea mai mare nevoie de
ele.
Un parametru important de evaluare este durata de viață estimată pe care un pacient o are după
vindecare.
Un pacient fără antecedente medicale, cu probabilitate mică de a suferi efecte adverse în urma
ventilației mecanice, primește.
În schimb, stocurile reduse de vaccinuri ar putea fi alocate persoanelor în vârstă.
O problemă dificilă este decizia de a sista asistența în cazul pacienților ventilați; se ajunge în
acest punct doar atunci când echipa clinică apreciază că nu mai există nicio șansă de
supraviețuire.
Principalii factori de care se ține cont includ: respectul față de pacienți (autonomia), punerea
intereselor pacienților înaintea celor ale personalului medical și ale instituțiilor medicale
(caritate) și alocarea corectă și echitabilă a resurselor pentru persoanele care au nevoie de ele
(echitate).

Trebuie acordata prioritate personalul medical si personalul cheie


Personalul medical reprezintă o categorie de personal prioritar deoarece, dacă sunt protejați de
boli ori s-au recuperat, ei vor putea trata la rândul lor alte persoane cu COVID-19 sau cu alte
afecțiuni.
Un alt factor decisiv constă în accesul la tratament, fapt care determină personalul medical să
accepte riscul de infecție, semnificativ mai mare la cei care sunt expuși. Alte categorii importante
sunt cei care păstrează ordinea, siguranța și securitatea populației și a societății. Aceștia sunt cei
care lucrează în asistență socială, dar și cei responsabili de îngrijirea și educația copiilor, unitățile
guvernamentale locale și naționale, producătorii și distribuitorii de alimente, siguranța publică și
altele.

Claritate, transparenta, consecventa


Deciziile etice cu privire la alocarea resurselor în perioada pandemiei trebuie să ia în considerare
anumite aspecte morale. Nu toată lumea din societate va ajunge la aceleași concluzii pe baza
acelorași dovezi.
Claritatea, transparența și consecvența pot ajuta la luarea deciziilor, atunci când consensul este
dificil de obținut. Trebuie să ne asigurăm că medicii din linia întâi și personalul din sănătate
publică au la dispoziție proceduri ușor de interpretat și implementat.
Astfel, se vor maximiza beneficiile, iar efectul emoțional asupra celor care trebuie să ia decizii
dificile va fi redus.

Dileme etice
Credeți că pacienții infectați cu Covid-19 au prioritate în tratare față de ceilalți pacienți?
Cum a influențat pandemia sistemul medical?
Ar face față medicii unui nou val al pandemiei?

Bibliografie
1.BMA, 2020. COVID-19 – ethical issues. A guidance note [Online] Available at: <BMA
Guidance: COVID-19: ethical issues> [Accessed 24 november 2021].
2. Ministerul educației, 2020. Resursele medicale în pandemie. [Online] Available at:
https://uefiscdi.gov.ro/news-etica-alocarii-resurselor-medicale-limitate-in-timpul-unei-pandemii
[Accessed 24 november 2021].

S-ar putea să vă placă și