C.

Prelevarea produselor patologice pentru

diagnosticul virusologic. Cultivarea virusurilor
Virusuri = particule infecţioase formate dintr-un singur tip de
acid nucleic (ARN/ADN), metabolic inerte, lipsite de orice
mecanisme necesare producerii şi stocării de energie, nu cresc, nu
se divid.
Parazite obligatoriu intracelular.
Inmultirea virusurilor = replicare.

Morfologia virionului coronavirus.

(A, B) Colorarea negativă (2%
acid fosfotungstic) – imagini de
microscopie electronica ale
particulelor de coronavirus murin
(C, D) Tomografii crio-electronice
ale virusului hepatitei murine.
Reguli de prelevare a produselor patologice
Alegerea produsului patologic → în funcţie de sindromul
investigat putem examina:
-aspirate (exsudate, secreţii, excrete)
-lichid de spălătura nazală sau/şi faringiană
-materii fecale
-secreţii prelevate cu tamponul de pe mucoase şi din
leziuni cutanate
-fragmente de ţesuturi
-sânge , LCR, etc
Asigurarea condiţiilor optime de transport şi conservare:
- recipient cu medii de transport (la care se adaugă
antibiotice şi antifungice) pentru:
 menţinerea viabilităţii virusurilor
 împiedicarea dezvoltării altor microorganisme
-refrigerarea probelor (cu unele excepţii)
Sisteme de diagnostic:
- culturi de celule;
- cultivarea pe embrioni (oua embrionate), în dezvoltare;
- izolarea pe animale de laborator susceptibile.
IZOLAREA ŞI IDENTIFICAREA VIRUSURILOR
I. Izolarea virusurilor în culturi de celule
Tipuri de culturi de celule:
Culturi primare :- obtinute din tesuturi adulte, supravietuiesc 5-6
cicluri de subcultivare
Linii de celule diploide : - obtinute din tesuturi embrionare, au
morfologie si cariotip normal, pot fi subcultivate 40-50 de
generatii
Linii permanente : - provin din tumori canceroasa sau celule
normale modificate malign, au morfologie alterata si pot fi
subcultivate indefinit
Etape:
-pregătirea suspensiei virale
-inocularea filmului celular
-incubarea
Flacon de culture celulare si camra de numarare

Aspect al efectelor citopatice ale enterovirusului

71 obsevat pe cultura de celule de rinichi de
maimuță Rhesus
 Cultivare si cuantificare (UFP)
Herpes Simplex Virus
Depistarea şi cuantificarea virusului replicat:
a. efectul citopatic – rotunjirea şi desprinderea celulelor de pe suport,
apariţia de sinciţii, etc
→ cuantificarea virusurilor prin metoda plajelor - unităţi formatoare de
plaje (UFP)
b. apariţia în supernatant a unor proteine codificate de virus (e.g.,
hemaglutinine)
c. adsorbţia eritrocitelor pe membrana modificată a celulelor care au
replicat virus
d. incluziuni virale = acumulări de virioni sau componente virale în aria
celulară de replicare şi asamblare a unor virusuri (citoplasmă, nucleu) ;
ex.: formaţiuni rotunde sau ovalare, bazofile sau acidofile, IC sau/şi IN.
 Fig. Ilustrarea unor tipuri
de efecte citopatice.

Formarea sincițiilor

Balonizarea celulelor
e. interferenţa virală = replicarea virusurilor care cultivă fără
efect citopatic este depistată indirect prin incapacitatea celulelor
infectate de a replica un virus cunoscut citopatogen.
f. depistarea antigenelor prin IF (reactii antigen-anticorp care
folosesc marcajul cu fluoresceină) – vezi fig. de mai jos
g. transformarea celulelor normale în celule canceroase printr-un
virus oncogen.

Celule infectate de rotavirus (stanga) si celule neinfectate (dreapta)

II. Izolarea pe ouă embrionate în dezvoltare
Indicată pentru izolarea virusurilor gripale, paragripale, herpetice,
poxvirusuri.
Etape:
Inocularea embrionilor (de 6-14 zile)
-în cavitatea amniotică (adaptare)
- pe membrana corioalantoidă
-in cavitatea alantoidă (LA –produs final
pentru indentificare) – pasaje repetate
Incubare la 35 ºC, 3-5 zile

Depistarea virusului replicat :

- moartea embrionului
- apariţia de pustule pe membrana corioalantoidă (MCA) - poxvirusuri
- acumularea de virus în lichidul amniotic / alantoidian
Ilustrarea unei etape de obtinerii de vaccin prin cultivarea virusului gripal pe ou embrionat
III. Izolarea pe animale de laborator de mici dimensiuni (şoarece
alb, hamsteri, etc sau gazde unice: maimuţe, cimpanzei); rar utilizate
(vezi dezavantaje)
Produsul patologic recoltat in funcţie de sindromul clinic, prelucrat,
se inoculează ic, sc, im, etc
Urmărirea replicării virusului :
- moartea animalului
- reproducerea bolii la animal (ex.: paralizii, tremor determinat de
enterovirusuri)
- evidenţierea de leziuni histopatologice caracteristice la nivelul
organelor ţintă;
Dezavantaje:
- costuri ridicate, timp îndelungat pentru rezultatul final
- infecţii virale latente cu propriile virusuri care pot interfera cu
replicarea virusului inoculat
- reactivităţi diferite ale animalelor
- producerea de Ac care împiedică expresia clinică.
 LP 7. Reacţii antigen-anticorp (Ag-Ac)
Antigen substanţă străină care, pătrunsă într-un organism
competent, determină răspuns imun (imunogenitate) şi
reacţionează specific cu efectorii imunitari apăruţi ca rezultat al
acestui răspuns (specificitate).
Anticorp imunoglobulină produsă în organism sub acţiunea
unui antigen şi care are proprietatea de a reacţiona specific cu
antigenul corespondent.
Reacţia antigen-anticorp este stabilă în zona de echivalenţă
(cantităţile celor doi reactivi sunt aproximativ egale).
Fenomen de prozonă = absenţa reacţiei în prezenţa unui
exces de anticorpi rezultat fals negativ.

Titru inversul diluţiei maxime a unui reactiv, la care mai

este vizibilă reacţia cu cantităţi constante şi definite ale reactivului
omolog.
Principalele tipuri de reacţii antigen-anticorp:
(Dupa modul in care se vizualizeaza reactia):
A. Reacţii de precipitare - sensibilitate scăzută
Principiu: un antigen solubil formează cu anticorpul omolog un
complex insolubil.

B. Reacţii de aglutinare - reacţii sensibile

Principiu cuplarea unui antigen în suspensie cu anticorpul
omolog determină apariţia unui aglutinat sub formă de mase vizibile,
care se depun şi lasă supernatantul limpede.

https://openstax.org/books/microbiolo
gy/pages/20-3-agglutination-assays
https://www.youtube.com/watch?v=J
-XEaBkbLZI
Ilustrare animata a RFC
https://microbenotes.com/neutralization-test-introduction-and-types/
E. Reacţii cu anticorpi marcaţi:
Imunofluorescenţa – reactiv marcati cu o substanta fluorescenta

Reacţiile imunoenzimatice (EIA)

Principiu: anticorpul poate fi marcat cu o enzimă (peroxidaza de
hrean, fosfataza alcalina); după formarea complexului cu antigenul şi
îndepărtarea reactivului necuplat, pentru estimarea activităţii enzimatice, se
adaugă substratul cromogen al enzimei → reacţia de culoare dezvoltată este
apreciată vizual sau spectrofotometric.

ELISA CALITATIV (Engl) , VIZIONARE 10 MIN

https://www.youtube.com/watch?v=849HN1ueUhs
Bio-Rad ELISA Immuno Explorer™ Kit.

Sandwich ELISA - CANTITATIV (ENGL) – 10 MIN

https://www.youtube.com/watch?v=CaEwcf5ntWw

- Immunobloting (exemplificare in LP urmatoare)

https://www.youtube.com/watch?v=lVNbgDXBIM0

qPCR Assay, cu extractie manuala, interpretare rezultate (Engl) vizionare 10 min

Diagnosticul de laborator în infectia cu virusurile hepatitice
1. Hepatite virale = boli sistemice care afectează ficatul
Virusurile hepatitei
→ hepatotropism obligatoriu
VHA, VHE = nude, ARNm.c. (+)
→ transmitere predominant pe cale fecal-orală
→ cauzează hepatite acute autolimitate
VHB, VHC = invelite
→ transmitere predominant parenterală
→ infecţii persistente → evoluţie spre hepatită cronică sau cancer hepatic
VHD = ARN → defectiv (infectează numai asociat VHB)
VHG
Alte virusuri cu tropism hepatic (ocazional): VEB, VCM, VHS, v febrei galbene
→ afectarea hepatică este secundară

Diagnosticul de laborator
– teste nespecifice (ALAT, ASAT, bilirubină, fosfatază alcalină ..)
– teste specifice
directe – detectare antigene/genom/ evidenţiere virioni (ME)/izolare
indirecte – detectare Ac IgM/IgG
 Diagnosticul specific al hepatitelor cu transmitere predominant fecal-orală
Diagnosticul hepatitei cu VHA:
•Direct = apanajul cercetării
Virusul este prezent în sânge şi MF cu 2 săptămâni anterior debutului bolii şi 1-2
săptămâni după dispariţia icterului.
- izolarea VHA
- evidenţierea virionilor în materii fecale prin IME
•Serologic = depistarea Ac anti-VHA prin ELISA
- IgM – persistă 2-4 luni
-IgG – persistă toată viaţa
Semnificaţie Ac anti-VHA/IgM Ac anti-VHA/totali (IgM+IgG)

Infecţie acută/recentă + +

Trecere prin boală cu – +

imunizare
Diagnosticul hepatitei cu VHE:
•Direct = inaccesibil pentru practica de rutină
- evidenţierea ARN/VHE prin PCR (în ser, MF) – sensibilitate scăzută (50%)
- evidenţierea virionilor în MF prin IME – cercetare
- identificare de Ag virale în probe de ţesut hepatic prin IF
•Indirect = evidenţiere Ac anti-VHE/IgM sau IgG prin ELISA sau WB
 Diagnosticul hepatitei cu VHB:
Direct
- evidenţiere antigene VHB în ser prin ELISA: Ag HBs, Ag HBe
- evidenţiere ADN/VHB prin PCR
- evidenţiere Ag HBc în hepatocit prin ME
Indirect - evidenţiere Ac anti-HBs, anti-HBe, anti-HBc – prin ELISA
Semnificaţia markerilor în HVB:
AgHBs = prezenţa infecţiei cu virusul hepatitei B în:
- infecţie acută
- infectie cronică, ciroză, cancer heptatic
- coinfectie/suprainfectie cu VHD
- purtător inactiv de AgHBs (purtator de AgHBs >6L, fără a prezenta leziuni hepatice
sau teste biochimice anormale)
- uneori, rezultat fals pozitiv
Ag HBe = replicare activă si contagiozitate crescută prin sânge şi secreţii
Ac anti-HBc → IgM = infecţie acută/recentă;
→ IgG = rol anamnestic
Ac anti-HBs = imunitate la reinfecţie
Ac anti-HBe = de regulă, semnifică o evoluţie favorabilă spre vindecare a infecției
ADN/VHB = replicare activă/infectivitate
AgHBs Ag anti- anti-HBc/ anti- anti- Diagnostic
HBe HBc/Ig totali HBs HBe
M
+ + + + Hepatită acută cu
VHB
+ + Purtător inactiv
(>6 luni) (>6 luni) (+ transaminaze
normale)
+ + + Hepatopatie cronică
(>6 luni) (>6 (>6 luni) (+ creşterea ALAT >
luni) 2,5 ori)
+ + + Imunizare post-
infectie
+ Imunizare post-
vaccinare
 Diagnosticul hepatitei cu VHD

! doar la pacienţii Ag HBs(+) („purtători inactivi de VHB”,

pacienti cu infecţii acute sau cronice cu VHB )

Coinfecţia = infectarea simultană cu VHB+VHD

→ evoluţie severă în faza acută
→ de regulă nu se cronicizează
Suprainfecţia = suprapunerea VHD pe un teren AgHBs(+)
→ evoluţie fulminantă frecventă
→ forme cronice foarte frecvente

Diagnostic direct: detectare antigen Delta; detectare ARN

genomic
Diagnostic serologic = detectare, prin ELISA, a Ac anti-VHD
 Diagnosticul hepatitei cu VHC
Direct
evidenţiere ARN/VHC prin tehnici de biologie
moleculară (RT-PCR)
confirmă boala în caz de rezultate serologice
echivoce;
evidenţiază infecţia cu VHC precoce, la 1-2
săptămâni de la contactul infectant
măsoară încărcătura virala, util in monitorizarea
terapiei, certifică debarasarea de virus/vindecarea
evidenţiere Ag de miez, prin ELISA : testul se
pozitivează la 2 zile după PCR.

Indirect = evidenţierea de Ac prin:

-Teste tip screening (ELISA)
-Test de confirmare: detecția viremiei VHC prin
PCR
Diagnosticul de laborator
în infecţia cu HIV

Indicatii:
–Depistarea infecţiei la adult
–Triaj donatori sânge
–Eliminarea unei primo-infecţii
după expunere recentă
•Test combinat (Ac & Ag p24) negativ la 6S dupa expunere = absența infectiei cu
HIV
•Serologie negativa → retestare la 6L după expunere
•Testarea sursei de infectie
–Depistarea inf la nou - nascut
•Ac anti-HIV materni transmişi transplacentar – fara valoare diagnostica
•PCR
–Supravegherea unui tratament antiretroviral (indicaţie şi control)
•Încărcătura virală – detectare cantitativă ARN HIV în plasmă prin RT-PCR
•Nr Lf T CD4
1. Etapele diagnosticului de laborator al infecției HIV/SIDA.
a) Depistarea infecției HIV – detectia Ag p24 si teste serologice de triaj
b) Confirmarea infecției HIV – teste de confirmare (WB, IF)
c) Stadializarea clinico-epidemiologică la pacientul seropozitiv
d) Monitorizarea eficienței terapiei antiretrovirale (limfocite T CD4+/mmc,
ARN-HIV, Ag p24, Ac anti p24)

2. Metodele de diagnostic şi criteriile de diferențiere infecție HIV versus

SIDA.
Diagnosticul direct:
Colectarea si transportul probelor - sânge, LCR, salivă, urină, secreții vaginale,
produse de biopsie (intestin). Probele se stochează la -20-70ºC.
Metodele de diagnostic direct:
- evidențierea Ag p24 în ser (ELISA) – primul marker detectat in ser
- evidențierea ADN proviral în celule mononucleare (PCR)
- evidențierea sau/şi cuantificarea ARN-HIV (RT-PCR)
- izolarea virusului pe culturi de limfocite – nu se face de rutina
 Diagnosticul indirect:
a) Teste tip screening
- Teste rapide: latexaglutinarea;
- Teste tip immunodot

ELISA - interpretare rezultat

•Negativ = absenţa înf HIV
•Rezultat pozitiv sau dubios – confirmare prin WB pe acelaşi ser; Test de
confirmare pozitiv → un nou test de screening, pe un al doilea ser

KIT ELISA
Teste imunologice : nr. limfocite T CD4/mmc – util pentru stadializare, prognostic,
monitorizarea terapiei antiretrovirale.

Criterii de stadializare
primo-infecție – viremie crescută (prezența Ag p24, cόpii ARN viral
în plasma);
scăderea marcată a nr. limfocite T CD4+ cu revenire la valori normale
(600-1200/ µL) odată cu apariția de Ac neutralizanți.
perioada asimptomatică (multiplicare virală, contagiozitate)
– dispariția Ag p24;
- detecția unui nr. scazut de cόpii ARN viral în plasmă;
- prezența Ac neutralizanți (pacient seropozitiv);
- scăderea treptată a nr. limfocite T CD4+.
 SIDA - reapariția Ag p24;
- creşterea nr. cόpii ARN viral în plasmă;
- dispariția Ac anti p24;
- scăderea nr. limfocite T CD4+ < 200/µL.
- apariția de infecții cu oportunişti, sarcoame, leucemii, cancere.
B ) Teste de confirmare a serului
reactiv
- Western Blot –evidențiază
categoria Ac prezenți –
Interpretare:
•rezultat pozitiv – prezența a
două categorii de anticorpi
dirijați împotriva glicoproteinelor
de suprafață (gp 160/120, gp41)
codificate de gena env asociate
sau nu cu anticorpi dirijați
împotriva proteinelor codificate
de gena gag sau de gena pol
•rezultat negativ – absența Ac.
•rezultat indeterminat – prezența
unor categorii de Ac dar care nu
respectă criteriile de pozitivitate.
Se va urmari prezența ARN-HIV
sau a Ag p24.
Principiu Western-Blot
Bandele corespund fixării anticorpilor pe proteinele virale. Cifrele
corespund greutăţii moleculare ale proteinelor virale (kDa)
 Diagnosticul de laborator în infecţia gripală și în infecţia cu alte
virusuri cu transmitere respiratorie

Produse patologice pentru diagnosticul de laborator al infecţiilor

respiratorii virale : exsudat - nazal, faringian, nazal şi faringian,
spălătura nazo-faringiană, aspirat traheo-bronşic, fragmente de organ,
spută.
Recoltare :
Materiale necesare:
Tuburi sterile de 3 ml cu mediul de transport pentru virusuri (MTV)
pentru secreţii naso-faringiene/fragmente de organe.
Tampoane sterile pe suport de lemn pentru recoltarea de secreţii
naso-faringiene.
 Prelevarea probelor umane se face în primele 3-5 zile de boală,
dimineața, pe nemâncate, sau la cel putin 3 ore dupã masã ori
dupã spãlatul pe dinti;
 Recoltarea probelor de la copiii mici şi persoanele
imunosupresate sau imunocompromise se poate face până în
ziua a 7-a de la debut (virusul se poate elimina pe o durată mai
lungă la aceste persoane);
 Cele doua tampoane, nazal şi faringian, prelevate de la aceeasi
persoană, se introduc în acelaşi tub cu cei 3 ml de MTV (bulion
triptoza-fosfat – IC sau mediu Hanks) iar tijele se rup sau se taie
suficient de scurt pentru ca tubul să poată fi închis etanş.
 Două până la patru fragmente necroptice de plămân se
recoltează din zonele afectate, cu dimensiunile aproximative de
0.5 x 0.5 x 0.5 cm. Fiecare fragment se introduce într-un tub
conţinând cei 3 ml MTV.
Stocarea şi transportul probelor prelevate:
păstrarea se face: la 4oC, pentru maxim 72 ore;
transportul se face la rece, în cel mult 3 zile de la recoltare.
Diagnostic serologic urmărirea răspunsului imun al pacienţilor la
antigene ale microorganismului infectant prin teste in vitro.
Criteriile de diagnostic serologic al unei infecţii acute: - probe de
ser prelevate în dinamică (serul I / acut şi serul II / de convalescent,
recoltate la interval de 10-14 zile) :
•seroconversia absenţa anticorpilor în prima probă şi apariţia lor în
cea de a doua
•dinamica semnificativă creşterea de cel puţin patru ori a titrului
anticorpilor în a doua probă de ser faţă de prima
 Diagnosticul de laborator în gripă
•Specimen recoltat – Exsudat nazofaringian (ENF) în
recipient cu mediu de transport lichid Amies (e-Swab
cu capac albastru).
Tehnica de recoltare : Solicitați pacientului sa tușească pentru a mobiliza
secrețiile catre faringele posterior. Inclinati spre spate capul pacientului într-
un unghi de aproximativ 70 de grade. Tamponul de tip flock-swab se
introduce cu grijă în narină și se coboara pe planșeul inferior al acesteia până
când se ajunge în nazofarinx. Tamponul se răsucește de 2-3 ori după care se
extrage usor. Acesta va fi imersat în recipientul cu mediu de transport și se
închide capacul etanș.
Stabilitate probă – eșantioanele trebuie procesate și testate cât mai repede.
Daca nu este posibil, proba este stabila:
• La temperatura camerei 4 ore (15°C–25°C)
• Refrigerata (2°C–8°C) 3 zile
• Congelata (≤-15°C sau ≤-70°C) 30 de zile

Metodă – PCR multiplex automat

 Metode rapide (permit diferenţierea tipurilor):
- Detecţie antigenelor prin ELISA sau IF;
- Detecţia ARN viral prin PCR.

 Metode clasice (permit caracterizarea subtipurilor şi a tulpinilor

circulante, în scop epidemiologic sau al preparării de vaccinuri):
- izolarea pe ouă embrionate;
- culturi de celule.
Diagnostic serologic:
ELISA (Ac specifici de tip), RIH (reacţia de inhibare a hemaglutinării) - reacţia Hirst.
EX. 2 .

1/7 1/14 1/28 1/56 1/112 1/224 1/448

A/Beijing/262/95 (A/H1N1) 2000
Ser I + + - - - - -
Ser II + + + + + + -
A/Sydney / 15 / 97 (A/H3N2) (1999)
Ser I - - - - - - -
Ser II - - - - - - -
B/Shandong
Ser I + - - - - - -
Ser II + - - - - - -

Rezultat: Diagnostic: infectie cu virusul gripal A/H1N1 (dinamică semnificativă)

Ex. 3. Pacient A. G., 14 ani, prezintă la internare frisoane, cefalee, tuse
uscată. Ulterior apar dureri musculare generalizate, stare de rău, anorexie,
astenie. Rezultatele diagnosticului serologic sunt:

Agent etiologic Titru Ac ser I Titru

Ac ser II
Virus gripal A < 1/8 1/32
Virus gripal B < 1/8 < 1/8
Virus Paragripal 3 < 1/8 < 1/8
Adenovirus 1/16 1/16
Virus respirator sincitial < 1/8 < 1/8
Mycoplasma < 1/8 < 1/8
Chlamydia < 1/8 < 1/8
Coxiella < 1/8 < 1/8
Diagnostic etiologic: infectie cu virus gripal A (seroconversie); pentru
adenovirus – Ac anamnestici
RH (reacţia de hemaglutinare):
- evidenţiază prezenţa virusului în produsul patologic, graţie
capacităţii virusului de a aglutina hematii;
- titrează cantitatea de virus hemaglutinant.
Necesar:
- suspensie hematii de cocoş;
- antigen gripal:
pentru stabilirea apariţiei şi multiplicării virusului se va folosi
lichid amniotic şi alantoidian din ouă embrionate;
pentru titrarea antigenelor hemaglutinante se folosesc antigene
standard, preparate pe oul embrionat.
Tehnică de lucru:
- se folosesc plăcuţe cu godeuri;
- se repartizează câte 0.25 ml soluţie tampon in ficare godeu;
- se adaugă câte 0.25 ml antigen în primele două godeuri; după agitare, din
al doilea godeu se trec 0.25 ml in al treilea godeu şi aşa mai departe, până
ajungem la penultimul godeu; din acesta se scoate 0.25 ml care se aruncă. S-
au realizat astfel diluţii succesive de antigen (1/1, 1/2, 1/4, …. ,1/128);
- se adaugă în fiecare godeu câte 0.25 ml suspensie hematii;
- se agită placa şi se lasă apoi în repaus la temperatura camerei, timp de 90
minute.
Interpretarea reacţiei:
- reacţie negativă = hematiile sedimentează sub forma unui disc roşu cu
margini perfect regulate;
- reacţie pozitivă = depozit granulos / depunere a hematiilor sub formă de
umbrelă cu margini neregulate; supernatantul este incolor.

!Limitele diagnosticului direct prin metode clasice (avantajele lui – pentru

tulpini complet noi) si de aici necesitatea diagnosticului indirect.
 Diagnosticul serologic în pneumonii atipice primare

Pneumonie atipică primară / pneumonie interstiţială: = pneumonie care

evoluează cu leziuni inflamatorii în interstiţiul pulmonar; este atipică deoarece nu
induce semnele stetacustice şi radiologice descrise clasic (tipic) în pneumonia
lobară; este primară pentru că este determinată de microorganisme primar
patogene.
Agenţi etiologici: virusuri (gripal A, B; VRS, adenovirusuri, virusuri paragripale,
etc), rickettsii, chlamydii.
.
Tehnici actuale de diagnostic a pneumoniilor atipice primare:
• ELISA (IgM, IgG)
• IF
• tehnici moleculare.
RFC (reacţia de fixare a complementului)
Principiu: 2 complexe Ag – Ac îşi dispută aceeaşi cantitate de
complement (C):
Primul complex = Ag de referinţă şi Ac prezenţi în ser;
Al doilea complex = Cuplul hemolitic sau sistemul indicator al
reacţiei (hematii de oaie şi ser anti-hematii de oaie).
Complexul Ag – Ac format în prima reacţie, fixează C, astfel încât
a doua reacţie nu mai are loc iar hematiile rămân intacte
(buton). Dacă prima reacţie nu are loc (Ac specifici absenţi),
complementul rămâne la dispoziţia cuplului hemolitic şi
determină hemoliză.
 Reacţie pozitivă = lipsa hemolizei (sedimentarea hematiilor -
buton).
 Reacţie negativă = hemoliză