1

ELEMENTE CONSTRUCTIVE DE BAZĂ ALE ASCENSOARELOR

CLASICE ŞI MODERNE

1.Noţiuni generale şi clasificare

Ascensorul este un mecanism ce se deplasează pe direcţie verticală şi poate

transporta persoane sau materiale între etaje într-o clădire sau în alte structuri,
scutind persoanele respective de depunerea unui efort fizic ridicat pentru a urca sau
coborî. Ascensoarele folosesc, în general, energia electrică pentru a se putea
deplasa, sau o pompă hidraulică cu fluid pentru a ridica un piston cilindric. Cele
electrice funcţionează pe principiul contragreutăţilor şi pe bază de cabluri si
scripeţi. Când liftul coboară, contragreutatea urcă. Masa contragreutăţii este egală
cu greutatea ascensorului plus încă jumătate din greutatea numărului maxim de
pasageri, astfel încât un lift are nevoie doar de putere să ridice doar diferenţa de
jumătate de persoane, lucrul mecanic e făcut în principiu de contragreutate.
Transportul pasagerilor de la un nivel la altul se face in cabina, care se deplasează
într-un puţ izolat faţă de clădire, ghidata pe glisiere rigide verticale. Cabinele de
transport pentru persoane sau platformele special construite pentru materiale sunt
ghidate în mişcarea lor de glisiere dispuse lateral, pe ambele părţi ale dispozitivului
de transport şi a contragreutăţii. Persoanele transportate sunt protejate de cabine
care circulă într-un puţ construit special pentru adăpostirea ascensorului.
Forţa de tracţiune este asigurată de o roată de fricţiune pe care sunt dispuse
mai multe cabluri în paralel. Acestea sunt fixate la un capăt de partea superioară a
cabinei, iar la capătul opus de partea superioară a contragreutăţii. În general, pentru
un număr de etaje mediu, 20-30, nu există un cablu de egalizare a sarcinii dispus
între partea inferioară a cabinei şi partea inferioară a contragreutăţii. Acţionarea
roţii de fricţiune (RF) se face de către un motor electric prin intermediul unui
reductor cu melc şi roată melcată cere permite mişcarea cabinei numai din spre
motor (cabina suspendată prin cablurile de tracţiune nu ar trebui să se deplaseze în
cazul de avarie al motorului electric nealimentat).
Există o clasificare largă a ascensoarelor după diferiţi parametri. După destinaţie:
 Ascensoare pentru persoane. Pentru transportul de persoane. De asemenea,
permite transportul de mărfuri, în cazul, în care greutatea totală a pasagerilor şi a
mărfurilor nu va depăşi capacitatea de ridicare.
 Ascensoare de marfă. Pentru transportul de mărfuri voluminoase şi oameni.
 Ascensoare pentru spitale, utilizate pentru transportul pacienţilor, inclusiv
vehiculele de spital, cu un personal de însoţire (liftier).
 Ascensoare pentru pasageri şi materiale. Destinat transportului de persoane
şi materiale.
 Ascensoare mici pentru materiale,
 Ascensoare pentru uz industrial sau special.
După construcţie:
 Ascensoare electrice constituie varianta clasică cu corzi de ridicare şi un
motor electric de tracţiune. Ascensoarele hidraulice «sunt împinse» cu ajutorul
 2

cilindrului în rezultatul presiunii uleiului, care este formată de o pompă. Şi

ascensoarele electrice şi cele hidraulice de aceeaşi clasă se aseamănă după
caracteristicile sale principale: capacitate, viteză de mişcare, zgomot, echipamente,
etc. Nu există diferenţe notabile la exterior, dar există diferenţe de performanţă, sau
se poate spune de exploatare. De exemplu, viteza ascensoarelor electrice este mai
mare, nu există restricţii privind înălţimea de ridicare. Lifturile hidraulice, în
condiţii egale de exploatare, au o capacitate mai mare de ridicare, la deconectare
coboară lin până la primul etaj, folosind energia autonomă de avarie. Camera de
maşini poate fi amplasată la orice distanţă de mină, de obicei se amplasează în
partea inferioară a puțului ascensorului.
După tipul camerei de maşini:
 Cu camera de maşini situată deasupra minei.
 Cu camera de maşini situată sub mină (sau într–o parte).
 Fără cameră de maşini (ea este situată în interiorul minei în partea de sus).
După tipul troliului:
 Cu reductor – acestea se folosesc la clădirile cu puţine etaje.
 Fără reductor – acestea se folosesc la clădirile cu multe etaje.
În cazul când transmisia este situată în partea de sus atunci se simplifică partea
mecanică a ascensorului, se micşorează tensiunea pe elementele minei, scade
numărul de îndoituri a cablurilor ceea ce asigură ca urmare o durată de funcţionare
mai îndelungată.
Dacă transmisia este situată în partea de jos apare posibilitatea de a o aşeza pe
fundaţie proprie ceea ce micşorează zgomotul în timpul funcţionării. Când sunt
necesare lucrări de reparaţie nu trebuie de ridicat utilajul la înălţimii mari.
Neajunsurile în acest caz constau în aceea, că creşte lungimea cablurilor de
tracţiune, creşte tensiunea pe elementele minei, se complică partea constructivă a
liftului.
După viteza de ridicare – coborâre a cabinei:
 Ascensoare cu viteză redusă (până la 1,0 m/s);
 Ascensoare cu viteză medie (1,0 – 2,0 m/s);
 Ascensoare cu viteză mare (2,0 – 4,0 m/s);
 Ascensoare cu viteză foarte mare ( mai mare de 4,0 m/s).
După tipul comenzii:
 Comandă din interior (din cabină)
 Comandă din exterior (de pe platformele de oprire)
 Comandă combinată.
Toate ascensoarele de persoane sunt dotate cu uşi automate pentru etaj şi cabină.
Pentru ascensoarele de persoane cu greutatea utilă de 320 şi 500kg este permis, cu
excepţii, de folosit uşi cu acţionare manuală. La ascensoarele de spitale sunt
prevăzute uşi în două secţii iar uşile cabinei nu se normează. La toate ascensoarele
de mărfuri uşile cabinei sunt prevăzute cu gratii, iar uşile de etaj sunt cu două
secţii. Cabina şi contragreutatea, la aceste ascensoare sunt agăţate cu cabluri pe
palane. Puţurile din carcasă metalică se folosesc pentru ascensoare mici de uz
general. sau doar pentru ascensoare cu două opriri.
 3

2. Elemente constructive de bază ale ascensoarelor clasice

2.1 Troliul
Troliul este instalat în camera specială de maşini a ascensorului şi are funcţia
de a pune în mişcare cabina şi contragreutatea. El este de tip melcat cu roată de
fricţiune, al cărei ax este sprijinit pe trei lagăre (fig. 2.1). Acesta se poate monta pe
un postament de beton izolat, cât şi pe un postament metalic sprijinit pe
amortizatoare de cauciuc. Principalele componente ale troliului sunt: reductorul,
frâna, şasiu, motorul, scripetele de deviere (în caz dacă acesta este prevăzut).
Reductorul melcat este proiectat pentru a reduce viteza şi a ridica cuplul la
arborele de ieşire. Pe arborele de viteză ridicată se instalează frâna
electromagnetică de tip normal-închis, care stopează troliul când motorul se
deconectează. Ea constă dintr-un electromagnet cu braţe fixe, doi saboţi şi arcurile
care menţin aceşti saboţi lipiţi de cilindru cu suprafaţă exterioară netedă. Pentru
deblocarea manuală a saboţilor este prevăzut un mâner special.
Motorul asincron de acţionare al troliului are 2 înfăşurări pentru 2 viteze diferite
(3-4:1). În înfăşurarea statorului este montat un senzor de temperatură pentru
protecţie la supraîncălzire. Roata de fricţiune transformă mişcarea de rotaţie în
mişcare de translaţie a cablurilor de tracţiune, prin forţa de frecare, care apare între
adânciturile ei şi cabluri, datorită greutăţii cabinei şi contra greutăţii.

Fig. 2.1. Schema cinematică tipică a unui ascensor clasic

 4

În figura 2.2 este prezentat un model real de troliu compact al firmei italiene
SICOR cu frâna, amplasată pe cel de-al doilea capăt al motorului şi cu roată
adăugătoare de deviere a cablurilor (de culoare galbenă sub rama troliului).

Figura 2.2 Troliul cu bloc de deviere al firmei italiene SICOR S.p.A

2.2 Cabina şi mecanismele de acţionare a uşilor

Cabina este suspendată în mină pe roata de fricţiune în mina, fiind echilibrată

în partea opusă a roţii de contra greutate (fig. 2.1) . Ea prevede o ventilaţie
naturală, asigurată de orificiile interioare de ventilare, amplasate în partea de sus.
Cabina este suspendată de cabluri prin intermediul unor tije speciale de suspensie,
prevăzute cu o teacă, arc de amortizare şi o pană de fixare a cablurilor de o ramă
intermediară mobilă de control a întinderii lor. Această ramă se fixează de grinda
superioară numai într-un capăt al ei, celălalt fiind ridicat, echilibrat de un resort şi
prevăzut cu o limbă metalică de acţionare asupra unui comutator electric de
protecţie. Dacă în regim de deplasare cabina iese din echilibru cu contra greutatea
(cineva începe să sară în sus în cabină, sau aceasta este stopată de paracăzătoare),
caburile se slăbesc, resortul apasă rama intermediară în jos, iar aceasta acţionează
asupra comutatorului electric, care întrerupe, la rândul său, alimentarea tuturor
contactoarelor electrice. În figura 2.3, (în partea stângă), este arătată numai o parte
din rama intermediară mobilă şi întrerupătorul electric cu cablul său, introdus într-
un furtun gofrat.
În partea dreaptă a figurii 2.3 sunt arătate elementele de acţionare a uşilor
cabinei – motorul de acţionare, cureaua de transmisie către reductorul melcat de
micşorare a vitezei levierul (pârghia) de acţionare asupra mecanismelor de
deschidere / închidere a uşilor cabinei, întrerupătoarele de deconectare a motorului
în poziţiile extreme ale uşilor. Braţul levierului este prevăzut cu o rolă la capăt,
care descrie un semicerc la acţionare, intrând în canalul de acţionare asupra semi
uşii stângi a cabinei. Semi uşa din dreapta este legată de uşa din stânga printr-o
coardă metalică, care alunecă pe 2 role metalice, fixate la extremităţi. Ambele uşi
ale cabinei sunt prevăzute cu câte o rolă, îmbrăcată cu cauciuc, care intră într-un
 5

canal de acţionare asupra uşilor respective de etaj, Ca urmare, acestea din urmă se
deschid de acelaşi motor şi în acelaşi timp cu uşile cabinei.
Sistemul de acţionare a uşilor este prevăzut cu un senzor mecanic de măsurare
forţei de acţionare asupra uşilor în timpul închiderii lor. Dacă în acest timp între
uşi a nimerit vre-un obstacol, forţa reală depăşeşte forţa prescrisă de 40-50 N, ceea
ce conduce la acţionare unui comutator electric, care inversează motorul, trecându-
l în regim de deschidere automată a uşilor.

Figura 2.3 Mecanismul de acţionare a uşilor cabinei şi de etaj

2.3 Paracăzătoare de protecţie a căderii cabinei

Paracăzătoarele reprezintă nişte mecanisme mecanice, care blochează căderea

cabinei în cazul când se slăbesc, sau se rup cablurile de tracţiune, iar viteza de
deplasare a ei depăşeşte cu 30-40% viteza nominală. Aceste mecanisme pot avea
diferite construcţii (de frânare bruscă, sau lină, cu role de acţionare sau cu
captatoare dinţate). Sistemul de blocare a căderii cabinei se compune din 2 tije de
acţionare, legate cu cablul de întindere al traductorului centrifugal de viteză, 2 cutii
de frânare cu câte o pană fiecare. Dacă aceste pene se ridică, ele vin în contact
mecanic direct cu directoarele (glisierele), fixate rigid pe clădire, condiţionând o
forţă de frecare mare, capabilă să stopeze căderea cabinei. În acest moment este
acţionat şi întrerupătorul căzătoarelor, care comandă oprirea motorului. Pentru
scoaterea cabinei de pe paracăzătoare, este necesar de a deconecta circuitul de forţă
de la reţea, să se rotească roata de manevră de pe axul troliului, deplasând manual
cabina în sus. Ele sunt proiectate să funcţioneze împreună cu limitatorul de viteză,
şi sunt unele dintre componentele principale de protecţie, care asigură funcţionarea
în siguranţă a ascensorului.
 6

2.4 Limitatorul centrifugal de viteză

Limitatorul centrifugal de viteză maximă a cabinei este amplasat în camera de

maşini, alături de troliu (fig. 2.4) . El acţionează, după cum a fost menţionat, la
depăşirea vitezei cabinei cu 30-40 % faţă de valoarea nominală. În exterior acest
limitator este alcătuit dintr-un disc cu 2 canale de acţionare a cablului - unul de
bază, iar altul pentru încercări. Discul şi traductorul de viteză sunt rotite la
deplasarea cabinei, prin intermediul cablului de oţel, fixat de cabină şi întins de o
contra greutate în groapa de prindere de sub primul etaj. Discul traductorului
centrifugal se roteşte pe un ax, pe care sunt amplasate radial 2 greutăţi mici prin
intermediul a 2 tije articulate, pe una dintre care este îmbrăcat un arc. Forţa de
întindere a acestui arc poate fi reglată cu ajutorul piuliţei.
La o viteză normală a cabinei forţa centrifugală a greutăţilor este echilibrată
de forţa de întindere a arcului, de aceea discul se roteşte liber. Dacă viteza
depăşeşte valoarea nominală cu 30-40 %, arcul nu mai poate echilibra forţa
centrifugală a greutăţilor, de aceea ele se deplasează spre periferia discului,
aninând elementele fixate rigid pe carcasa limitatorului. Ca urmare, se blochează
rotirea discului şi a roatei de antrenare, ceea ce condiţionează o întindere
dezechilibrată a cablului legat de cabină. Acesta din urmă trage în sus tijele cutiilor
de frânare mecanică, acţionând penele şi anulând până la zero distanţa dintre
ghidaje şi glisierele cabinei. În rezultat cabina se blochează brusc şi rigid pe
ghidaje, indiferent de regimul motorului de acţionare.
Pentru deblocarea cabinei este necesar de a deconecta dulapul de comandă de
la reţea, de a debloca manual frâna electromagnetică (cu mâna stângă) şi de a
manevra manual (cu mâna dreaptă) volantul troliului în direcţia de ridicare a
cabinei. Canalul roţii cu diametrul mai mic este destinat pentru verificarea
limitatorului de viteză în timpul încercărilor anuale, el având funcţia de a activa
mecanismul paracăzătoarelor când viteza cabinei este una nominală.

Fig. 2.4 Limitator centrifugal de viteză, privit dintr-o parte

 7

Cablul de rotire a limitatorului de viteză mai îndeplineşte încă o funcţie – de

protecţie şi limitare a diapazonului maxim de deplasare a cabinei, atât la ridicare,
cât şi la coborâre. Această protecţie se realizează cu ajutorul a două bile de masă
plastică, care se fixează cu şuruburi pe cablul limitatorului. O bilă se fixează de
partea dreaptă a roţii, când cabina se află la primul etaj, iar cealaltă bilă de partea
stângă a roţii, când cabina se află la nivelul exact al ultimului etaj, la o distanţă de
50-60mm mai jos de acest nivel. Pe carcasa limitatorului de viteză este montat un
întrerupător de cursă şi o pârghie în formă de balanţă şi cu câte un canal la capete,
prin care se trece cablul de antrenare a limitatorului. Această pârghie poate să
acţioneze asupra întrerupătorului de cursă când este ridicată fie de bila din dreapta,
fie de bila din stânga roţii. Contactul electric al întrerupătorului în acest caz asigură
deconectarea automată a motorului de acţionare, protejând astfel cabina de supra
ridicare sau supra coborâre în caz, dacă echipamentele de oprire precisă n-au
reuşit să oprească cabina la nivelul exact al primului, sau ultimului etaj.

2.5 Camera de maşini şi echipamente electromecanice

Camera de maşini este spaţiul special destinat amplasării echipamentului

electromecanic principal de acţionare a cabinei, de comandă si alimentare electrică
a ascensorului. Ea este situată, de regulă, deasupra ascensorului, În ea se
montează troliul, limitatorul centrifugal de viteză, întrerupătorul manual de
conectare la reţeaua electrică trifazată, dulapul decomandă cu aparate electrice,
transformatorul de alimentare a sistemului de comandă şi transformatorul de
iluminare a lămpilor din fântână (fig. 2.5- 2-6).

Fig. 2.5.Separator de alimentare Fig. 2.6. Dulapul principal de comandă

 8

3. Principii constructive ale ascensoarelor moderne fără cameră de maşini

În timpul de faţă au crescut cerinţele tehnice şi de confort, în particular

cerinţele de securitate, fiabilitate, pornire şi frânare lină, ale ascensoarelor de
persoane, mai ales în clădirile guvernamentale, publice, hoteluri, magazine, case de
elită. Aceste cerinţe pot fi realizate doar printr-o acţionare electrică reglabilă şi o
automatizare deplină a tuturor mecanismelor şi elementelor componente ale
ascensoarelor.
O altă cerinţă importantă către ascensoarele moderne o constituie construcţia
lor în particular fără cameră specială de maşini deasupra ultimului etaj, pentru
amplasarea troliului, limitatorului de viteză şi a dulapului de comandă. Acest lucru
simplifică substanţial construcţia clădirii, deoarece troliul şi dulapul de alimentare
şi comandă se instalează direct în fântâna (ШAXТA) la nivelul ultimului etaj (sub
acoperemânt). Însă în acest caz , troliul trebuie să aibă gabarite şi mase mai mici,
ceea ce este posibil prin înlăturarea reductorului melcat şi a roţii de antrenare a
cablurilor. Evident, că frâna electromagnetică nu poate fi înlăturată, deoarece este
obligatorie,pentru fixarea arborelui motorului în cazul deconectării acestuia.
Înlăturarea roţii de fricţiune a cablurilor, impune, la rândul său, o altă schemă
cinematică, un alt mod de suspendare a cabinei şi a contragreutăţii şi un alt sistem
de cabluri. O soluţie optimală în ceea ce priveşte suspendarea cabinei şi a
contragreutăţii a fost preluată de la macarale, adoptând şi sistemul de palane ( de
utilizare a unor role adăugătoare, care să mărească numărul cablurilor de ridicare a
cabinei), iar cablurile tradiţionale din fascicule de sârme metalice au fost înlocuite
cu nişte curele plate şi armata de tracţiune cu o rigiditate şi cu o rezistenţă foarte
înaltă la rupere.
În fig.3.1 este reprezentată schema constructivă şi cinematică simplificată a
unui ascensor modern fără încăpere specială pentru troliu şi pentru dulap de
comandă, unde cabina şi contragreutatea sunt suspendate prin curele plate
suprarezistente menţionate mai sus,se pe baza principiului de palan. Conform
acestui principiu, ambele capete ale curelelor sunt fixate rigid de rame
metalice, fixate rigid sub acoperemântul clădiri. Troliul fără reductor (motorul,
arborele de acţionare a curelelor şi frâna electromagnetică), de asemenea, este fixat
rigid de clădire în partea de sus a ei. Curelele înfăşoară consecutiv arborele de
acţionare al troliului, rolele contragreutăţii şi rolele cabinei, amplasate la
extremităţile acesteia, ceea ce îi asigură o mai bună stabilitate. În ascensoarele
clasice cabina era suspendată practic într-un singur punct, ceea ce condiţionare a
deplasare a ei la o sarcină excentrică. Palanul rezolvă nu numai problema
suspendării elementelor cu gabarite radical diferite, ci mai asigură totodată o
reducere în jumătate a vitezei cabinei şi o dublare a forţei de tracţiune a ei,
deoarece coeficientul de amplificare al palanului este egal cu2.
În figura 3.1 este arătat, de asemenea , în partea de sus limitatorul de viteză 4
care are o precizie înaltă şi o acţionare cu cablu metalic obişnuit, precum şi
dulapul de alimentare şi comandă 2 cu variator de frecvenţă şi microcontroler
 9

programabil, asociat de un sistem de control al funcţionării ascensorului de la

distanţă 3. Pentru personalul tehnic de deservire la ultimul etaj în afara
ascensorului este prevăzut un panou 7 de inspectare, diagnosticare, comandă şi
deservire manuală în caz de avarie, (defectare) a ascensorului. În particular, acest
panou prevede un buton, care asigură deblocarea manuală a frânei
electromagnetice, prin alimentarea de la o baterie de acumulatoare de 12 V, ceea
ce permite aducerea cabinei la nivel de etaj şi eliberarea pasagerilor în caz dacă
dispare tensiunea din reţeaua trifazată de alimentare.
10
 11

Fig. 3.1 Scheme constructive şi cinematice ale ascensoarelor moderne fără cameră
de maşini
Gabaritele şi masa troliului fără reductor sunt cu 70% mai mici faţă de
gabaritele şi masa unui troliu clasic cu reductor melcat şi roată de fricţiune de
aceeaşi putere (vezi figura 2.1). În figura 3.2 este arătat un troliu fără reductor cu
gabarite relativ mici - 25 cm în lăţime şi 100 cm în lungime. Arborele de antrenare
a 3-5 curele este situat între motor şi frâna electromagnetică
 12

Fig. 3.2 Construcţia unui troliu compact fără reductor

În figura 3.3 a este reprezentată, de asemenea, secţiunea transversală a cablu

clasic şi a unei curele armate de tracţiune, care are o lăţime de 3 cm şi o grosime de
3 mm, fiind acoperită cu un material special, numit poliuretan. În lăţime fiecare
curea este armată cu 12 cabluri de oţel, constituite dintr-un fascicul de 8 micro
cabluri cu 8 micro sârmuşoare fiecare. O astfel de structură atribuie curelei, pe de o
parte, o flexibilitate foarte bună, şi o greutate relativ mică , iar pe de altă parte – o
duritate şi o rigiditate înaltă. În plus la aceasta, cureaua posedă o suprafaţă de
contact mai mare decât orice cablu rotund de oţel, nu necesită nici o ungere pentru
a micşora uzura şi nu provoacă nici un zgomot ( datorită poliuretanului ).

Fig. 3.3. Secţiunea unui cablu clasic şi aunei curele armate moderne

Paracăzătoarele au un principiu clasic de funcţionare, însă asigură o acţionare

lină, fiind concepute să acţioneze atât la cădere, cât şi la ridicare. Poziţionarea,
frânarea şi oprirea cabinei se efectuează cu ajutorul traductorului de oprire precisă
(TOP) , montat deasupra cabinei şi a 3magneţi permanenţi în formă de bandă
îngustă, montaţi pe glisiere . La acţionarea lor, mai întâi se comandă frânarea
electrică a motorului principal, apoi are loc oprirea cabinei.