I.

MODALITĂŢI DE VIEŢUIRE ÎN AFARA SPAŢIULUI MORALEI CREŞTINE:

PROBLEMA CONCUBINAJULUI

Începutul de mileniu III şi de secol XXI, a impus o altă perspectivă asupra familiei şi
asupra modului de viaţă al familiei în societate, altfel spus este vorba despre concubinaj . Acest
mod de existenţă socială este, uneori, definit fie, “relaţia existentă între un bărbat şi o femeie,
asemănătoare sub anumite aspecte cu relaţia conjugală, matrimonială dar care nu are ocrotire
legală, întrucât nu s-a încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la încheierea
căsătoriei”1, fie, “un model de asociere, un mod de a trăi” împreună al cuplurilor moderne, în
afara căsătoriei2 .
Concubinajul la români, iată un subiect care poate stârni variate reacţii din partea
cititorului român. Întrun mediu de dreapta, naţionalist şi pregnant religios, cu siguranţă că acest
subiect ar crea repulsie şi împotrivire, pentru că acolo se consideră că, în mod natural, românul
este din fire religios, respectă instituţia căsătoriei, astfel încât concubinajul este, poate, cel mult,
o stare provizorie ce marchează perioada premaritală. Nicidecum, concubinajul nu poate
caracteriza, din această perspectivă, firea românului.
Dacă, dinpotrivă, ne-am apleca spre un mediu de stânga, socialist, cosmopolit,
intenaţionalist şi poate puţin indiferent religios, acest subiect ar părea ca un drept câştigat, un
mod de emancipare, superior celui patriarhal, al căsătoriei, un semn al libertăţii şi al drepturilor
omului sau, mai bine zis, un mod care caracterizează societatea noastră de acum.
Foarte multe persoane, deşi nu se căsătoresc, nu trăiesc singure, ci convieţuiesc cu un
partener. Nu e vorba însă doar de relaţii sexuale şi afective, ci şi de faptul că gospodăresc
împreună.
Alegerea concubinajului îmbină nevoia de dependenţă şi identificare cu cea de
autonomie, solicitând un angajament afectiv, dar eliminând aspectul responsabil-contractual al
căsătoriei. Perioada dominaţiei socialiste din România (1947-1989) se pare că a alterat foarte
mult conştiinţa morală a românului, atât de mult, încât destul de mulţi români se decid spre
concubinaj şi nu spre căsătorie. Dacă concubinajul celebrează un fel de stare de libertate şi de
dominaţie puternică a propriului eu, totuşi el aduce cu sine şi sentimentul nedeplinătăţii şi al
pierderii, pentru că absenţa unui angajament este însuşi garantul relaţiei oamenilor, iar separarea
este la fel de grea pentru concubini ca şi pentru soţi, deoarece o relaţie crează sentimentul
apartenenţei şi a scopului comun.
Deşi, cele mai multe cupluri aleg ca formă de convieţuire socială concubinajul, multe
dintre acestea nu sunt conştiente de implicaţiile în timp ale traiului în comun întro formă pe care
statul şi legea nu o apară, din punct de vedere legal.

VII.1. Perspectiva juridică

Dacă ne uităm la definiţia strict juridică a concubinajului, vedem că el se referă la

“conviețuirea unui bărbat cu o femeie fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie; căsătorie
nelegitimă”3. Această definţie statuează faptul că el se referă doar la relaţia dintre un bărbăt şi o
femeie, care nu are un statut legal şi sacramental tradiţional. Altfel spus, concubinajul se referă la
1
Iolanda şi Nicolae MITROFAN, Familia de la A la Z. Mic dicţionar al vieţii familiale, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1991, p. 5
2
Maria VOINEA, Familia contemporană. Mică enciclopedie, Editura Focus, Bucureşti, 2005, p.137.
3
http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=CONCUBINAJhttp://www.archeus.ro/lingvistica/
CautareDex?query=CONCUBINAJ
uniunea liberă dintre două persoane de sex opus(sic!), care au în vedere doar aspectul strict
prezent şi personal al legăturii. Faptul că cei doi nu au vocaţia moştenirii unul faţă de celălat,
arată o percepţie volatilă asupra viitorului, iar faptul că relaţia are minime efecte legale, arată
caracterul ei strict personal.
În România, Codul Familiei prevede faptul că statul ocroteşte căsătoria şi familia, apară
interesele mamei şi ale copilului şi recunoaşte căsătoria încheiată în faţa ofiţerului de stare civilă.
Legea română nu recunoaşte concubinajul, sub nicio formă, neexistând vreo corespondenţă
egalitară între concubinaj şi căsătorie.
Dar, întrebarea presantă care apare este aceea: oare care sunt raţiunile care stau la baza
concubinajului, astăzi, la români? Mai ales că este bine ştiut că din punct de vedere legal,
concubinajul nu beneficiază de nicio recunoaştere!
Statisticile ne arat că astăzi, din ce în ce mai mulţi români preferă acest mod de
convieţuire, sub pretextul falsei independenţe pe care o presupune aceasta. Deşi, în cadrul
concubinajului, regulile de convieţuire dintre cei doi se apropie extrem de mult de cele ale unei
căsătorii.

VII.2. Perspectiva antropologico-sociologică

Dacă am analiza, din punct de vedere antropologic motivele care îi fac pe unii dintre
români să prefere concubinajul în detrimentul căsătoriei, am vedea că sunt invocate diferite
raţiuni, de la cele de natură economică, până la cele de natură profesională, ori socială.
Dacă am analiza concubinajul, din punct de vedere al argumentelor pro şi contra, am
vedea că susţinătorii acestui mod de convieţuire argumentează că o astfel de relaţie este relativ
lejeră, pentru că nebazându-se pe niciun angajament între parteneri, se exclude efortul perpetuu
pentru susţinerea ei; suportul economic al relaţiei pare mai echitabil şi mai independent, în raport
cu gestionarea finaciară, netrebuind să existe justificări de niciun fel; în acest status quo
primează cariera profesională, iar gradul de intimidate poate pregăti o eventuală oficializare a
relaţiei în mod tradiţional şi, nu în ultimul rând, ruperea unei astfel de relaţii nu presupune
birocraţie, cheltuieli şi tensiune emoţională prea mare.
Împotriva concubinajului sunt numeroase argumente, dintre care amintim: instabilitatea
ce caracterizează acest tip de relaţie (1 din 6 cupluri care traiesc în concubinaj rămân împreuna
doar 3 ani, iar 1 din 10 supravieţuiesc mai mult de 5 ani), lipsa unei perspective puternic
angajante de viitor, prin lipsa unui contract social şi a unei consacrări religioase, decăderea
morală, ori grave afecţiuni emoţionale şi psihice, datorate sentimentului de instabilitate, illicit şi
temporar.
Uneori, lipsa unei viziuni comune despre lume şi viaţă, a unor valori acceptate, dar şi a
unei rectitudini morale şi a unui ţel comun, fac concubinajul mai atractiv şi propice unor
personae aflate în astfel de situaţii.
Evaluând această susţinere argumentaţională, am putea spune că singurul liant al
concubinajului este voinţa şi o minimă angajare morală, dar dacă ne uităm mai cu atenţie şi la
contra-argumentele concubinajului, am vedea că el este o legătură dezechilibrată, pentru că nu
permite nici bărbatului şi nici femeii să-şi asume rolurile lor tradiţional-familiale, aşa că
egalitatea, creează un fals sentiment de echitate, deoarece nu permite celor doi să-şi manifeste
darurile lor naturale de acţiune în relaţie.
 Excluzând responsabilitatea faţă de viitor, concubinajul nu oferă soliditate unei relaţii,
statisticile arătând că durata lor medie de viaţă este de 5 ani, mai ales că rutina şi tentaţia
cotidiană erodează puternic o astfel de relaţie ducând la distrugerea ei.
Din punct de vedere moral şi social, nu apare nici un avantaj, deoarece neasumarea
responsabilităţilor faţă de viitor, duce la susţinerea unei mentalităţi contraceptive puternice, care
în mod inevitabil îndeamnă la evitarea oricărei sarcini, ceea ce crează numeroase implicaţii
moral-religioase şi sociale.
La recensământul din anul 2002, s-a considerat necesar şi înregistrarea acestor uniuni
consensuale, asftel că Institutul Naţional de Statistică (INS) a înregistrat 828.000 de persoane
care au recunoscut că trăiesc în concubinaj. De asemenea, s-a surprins şi faptul că tinerii sunt cei
care preferă un astfel de aranjament social, deoarece îl consideră a fi cel mai potrivit cu vârsta şi
statutul lor, mai ales că ei justifică o astfel de relaţie prin lipsa unui loc de muncă (sau lipsa
stabilităţii lui), a unei locuinţe, ori a unor minime condiţii de securitate financiară.
Aici, ar mai trebui spus că există şi fenomenul concubinajului premarital, ca stare
intermediară între perioada formării relaţiilor şi căsătorie, iar, din acest punct de vedere,
concubinajul este un fenomen pasager. Probabil că mulţi dintre aceia care acum, aproape 10 ani,
s-au declarat a fi întro relaţie de concubinaj, astăzi au finalizat acea relaţie printro căsătorie, ori
după finalizarea acelei relaţii, au trecut în alta, care până la urmă a dus la căsătorie.
Dacă am analiza concubinajul prin intermediul obişnuinţelor lui, am vedea că, în afara
unei hotărâri de angajament pe termen lung şi a oficializării civile şi religioase, de regulă, el
presupune aceleaşi habitudini ca şi o căsătorie. De aceea, criticii concubinajului susţin că mai
degrabă teama de a-şi asuma propriile roluri, ori frica de un angajament serios şi stabil, duc la o
astfel de relaţie.
Uneori şi o anumită educaţie, ideologic feministă, încurajează concubinajul sub pretextul
independenţei faţă de bărbat, perceput drept conducător tradiţional al familiei: „există multe
organizaţii la nivel mondial, care au drept scop educarea femeii în a avea încredere în propriile
forţe şi să nu mai depindă de bărbaţi din toate punctele de vedere. Au trecut vremurile în care
bărbatul era singurul care trebuia să asigure bunăstarea unei familii. Acum şi femeia lucrează,
deci aduce bani în casă, lucru care duce la independenţă”4 .
Este de netăgăduit faptul că vârsta căsătoriei a crescut, în România, în ultimele decenii,
atât datorită creşterii nevoilor educaţionale şi generalizării învăţământului obligatoriu la zece,
ori douăsprezece clase, cât şi din cauza degradării nivelui de trai, proces corelat cu creşterea
expectanţei de securitate financiară.
De asemenea, responsabilităţile pe care le impune căsătoria, mai ales cerinţele de
întreţinere a ei, ca şi aspiraţiile de ordin educaţional şi profesional, fac să crească vârsta de
căsătorie şi, implicit, favorizează concubinajul. În cadrul familiilor consensuale, cum eufemistic
este numit concubinajul, copii sunt, adeseori, crescuţi de rude şi primesc o îngrijire şi o educaţie
precare, devenind, încă de mici, independenţi de mediul familial.
E adevărat că acest fapt influenţează negativ şi familia, dacă se constituie legal, mai
târziu, pentru că părinţii preocupaţi, aproape exclusiv de carieră, nu acordă atenţia necesară
copiilor şi îi predispun la numeroase afecţiuni psihice, ori fizice.

4
http://www.tion.ro/stiri/IM:ALL:news-romania/articol/casatoria,-in-pericol.-romancele-prefera-concubinajul/cn/
news-20080605-09112355
 Trebuie subliniat şi faptul că este o caracteristică a României de astăzi faptul următor:
concubinajul este un fenomen care se întâlneşte în special la tineri, la cei care suportă cel mai
acut fenomenul de secularizare, de înstrăinare faţă de tradiţiile naţionale şi religioase5.

VII.3. Perspectiva religios-morală

Din punct de vedere religios, căsătoria este o Sfântă Taină, adică un mijloc sigur prin care
harul Duhului Sfânt intră şi sfinţeşte vieţile noastre. Ea a fost apreciată de Mântuitorul Hristos,
prin participarea Sa la nunta din Cana Galileii (Ioan 5,1-11), această unire dintre bărbat şi femeie
fiind icoana unirii dintre Hristos şi Biserică. Sfântul Apostol Pavel le recomandă “Bărbaţilor,
iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica Sa, şi S-a dat pe Sine pentru ea”
(Efes. 5, 25). Legătura dintre bărbat şi femeie este denumită, de acelaşi mare apostol „taină mare”
ce se aseamănă cu legătura dintre Hristos şi Biserică (Efeseni V, 23). În baza acestor temeiuri
scripturistice, căsătoria este definită ca „legătura şi unirea monogamică dintre un bărbat şi o
femeie, pentru toată viaţa şi o participare reciprocă la dreptul divin şi uman”.
Şi nu întâmplător, familia a fost considerată o mică biserică 6, suport şi fundament al
societăţii şi al Bisericii, dar şi “cea mai însemnată alcătuire socială”7, icoană a Bisericii8,
„comunitate umană socială de bază”9, ori sursă principală de stabilitate şi moralitate în fiecare
comunitate umană şi sanctuar domestic. De aceea, concubinajul neagă demnitatea divină a
legăturii dintre bărbat şi femeie, iar prin lipsa angajamentelor, fidelităţii şi responsabilităţii,
creează instabilitate socială şi depravare morală, ducând la situarea celor care trăiesc în
concubinaj la marginea corpului eclezial şi social.
Sigur, unii ar spune, poate, de ce oare nu putem fi buni credincioşi dacă trăim ca şi
căsătoriţi, fără să fim? Oare nu putem fi la fel de buni creştini ca şi cei căsătoriţi? Poate, chiar aşa
ar fi, poate există excepţii, dar, practica ne arată că viaţa în concubinaj aduce cu ea şi o degradare
morală şi o prea puţină lipsă de interes faţă de cele spirituale. Posibil, chiar, să existe creştini care
trăiesc în concubinaj şi care încearcă să fie buni creştini. Dar, nu se poate generaliza. Mai mult,
Biserica, exclude, prin întreaga ei tradiţie canonică, pe cei necăsătoriţi de la Euharistie, adică de
la o viaţă bisericească, comunitar-eclezială deplină.
La obiecţia că Iisus Hristos a venit pentru cei păcătoşi şi că Biserica este o instituţie
divino-umană care cuprinde pe oamenii angajaţi pe drumul mântuirii, iar cei care trăiesc în
concubinaj, poate uneori, sunt conştienţi de acest fapt şi încearcă să-şi depăşească propria stare şi
nu trebuie marginalizaţi, nici măcar eclesial, se poate răspunde că nici o excepţie nu trebuie să
devină regulă şi că o stare de fapt, chiar de amploare, nu reprezintă normalitatea, dacă legile,
cutumele şi Revelaţia divină nu o statuează astfel.
Mai există şi o categorie specială de concubinaj, aceia care amână căsătoria, dar trăiesc
împreună pe baza logodnei religioase. Sigur, şi aici este vorba despre o anormalitate, logodna nu
se poate substitui căsătoriei, ea este doar o ierurgie pregătitoare şi atât, atunci când ea se

5
Georges BALANDIER, Le dedale. Pour en finir avec le XX-eme siecle, Paris, Fayard, 1994, pp. 173-175.
6
Paul EVDOKIMOV, Taina iubirii. Sfinţenia unirii conjugale în lumina tradiţiei ortodoxe, traducere de Gabriela
Moldoveanu, Bucuresti, Asociaţia filantropică medicală creştină Christiana,1999, p. 159.
7
Patriarhul TEOCTIST, Mesaj la deschiderea Congresului Internaţional „Familia şi Viaţa la începutul unui nou
mileniu creştin”, în Actele Congresului Internaţional „Familia şi Viaţa la începutul unui nou mileniu creştin”,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p. 11.
8
DANIEL Ciobotea, Familia creştină-Biserica de acasă în „Familia creştină azi”, Editura Trinitas, Iaşi, 1995,
pp.5-6.
9
NIFON Mihăiţă, Arhiepiscop şi Mitropolit, Misiologie creştină, Editura Asa, Bucureşti, 2005, p.73.
prelungeşte peste măsură, intră în sfera anormalităţii. Bineînţeles, efectele logodnei nu sunt, nici
pe departe, cele ale căsătoriei. Logodna a apărut dintro sacralizare solemnă a unor făgăduinţe de
căsătorie, dar care nu presupun o viaţă în comun ca şi în cadrul căsătoriei. În cazul concubinilor
logodiţi, avem de-a face cu o fraudă sacramentală, care este reprimată de către legislaţia
canonică bisericească.
De asemenea, legislaţia de stat nu acordă logodnei vreun statut anume, aceasta fiind o
stare premergătoare căsătoriei, exclusiv religioasă. În practica sacramentală curentă, logodna este
unită cu Taina Cununiei, astfel concubinajul, fundamentat pe logodnă, apare ca o anormalitate
flagrantă. Ţinând cont de faptul că este o alegere personală, reciprocă şi totală în cazul căsătoriei,
concubinajul, deşi respectă primele două condiţii, nu o conţine pe a treia, el fiind o manifestare a
egoismului şi a individualismului10.

Concluzii

Dominată de evoluţia, parcă prea brutală, a societăţii noastre, în ambientul secularist şi

globalist, legătura sacră dintre bărbat şi femeie a cunoscut o amplă depreciere. Una dintre acestea
este şi concubinajul sau uniunea consensuală, cum mai este cunoscut acest tip de relaţie.
Societatea românească, patriarhală, prin mentalitatea şi etica sa, receptează concubinajul
ca pe o stare anormală, ca un mod de viaţă contrar preceptelor sociale şi religioase, de aceea,
consideră această stare ca fiind străină faţă de valorile tradiţionale româneşti. După 1989, când
paradigma social-politică românească a început să cunoască o amplă transformare, frecvenţa
concubinajului, ca mod de viaţă, a crescut printre români, în special printre tineri.
Anii dominaţiei comuniste, ca şi influenţele tot mai crescute ale unor modele social-
comportamentale venite din afara ţării, au favorizat creşterea fenomenului concubinajului11.
Dacă din punct de vedere juridic concubinajul este nerecunoscut în România, iar din
punct de vedere etic este considerat imoral, din perspectivă religioasă el este considerat un păcat
care afectează stabilitatea societăţii şi a Bisericii. Concubinajul este perceput ca o depreciere a
libertăţii umane, ca stare relaţională decadentă, nefiind receptat ca un drept câştigat, ori ca o
situaţie firească, cum poate este considerat în spaţiul nord-amerian, ori vest-european.
Pentru români, întotdeauna familia a fost considerată o instituţie sacră, fundament al
societăţii şi al Bisericii, care susţine ordinea morală şi dă sens vieţii omului, de aceea, orice
depreciere a conceptului familial este privită cu reţinere şi este considerată o stare ce trebuie
remediată. Mai ales că, în universul împăcării şi armoniei satului românesc tradiţional, excesul
este acela care introduce logica blestemului şi a pedepsei, tot ceea ce este de prisos este păcat: tot
ceea ce jigneşte măsura, cuviinţa, e păcat. Ordinea morală a lumii e în acelaşi timp şi o ordine
estetică, fiiind întemeiată pe armonii. De aceea, simţul etic se îmbină atât de frumos şi de nesilit,
în sufletul ţăranului nostru cu simţul frumosului. De aceea, în creaţia de artă populară, spiritul
de puritate etică e constitutiv şi firesc12.
Fenomenul concubinajului la români, necesită, cu siguranţă, un spaţiu mai amplu şi o
analiză mai profundă, dar studiul de faţă şi-a propus să surprindă doar în mare caracteristicile
10
ANDREI, Arhiepiscopul Alba-Iuliei, Familia între Individualism, Colectivism şi comuniune, în Actele
Congresului Internaţional „Familia şi Viaţa la începutul unui nou mileniu creştin”, p. 64.
11
Yves BIZEUL, Cultures jeunes et religion: problemes theotiques, comunique dans le cadre du Colloque
international: Europe latine - Amerique latine: la modernite religieuse en perspective comparee, CSRES,
Strasbourg, 4-6 octobre, 1999, p. 1. apud. Conferinţă prezentată cu ocazia Congresului Internaţional Familia şi Viaţa
la începutul unui nou mileniu, 25-27 sept. 2001.
12
Ovidiu PAPADIMA, O viziune românească a lumii. Studiu de folclor. Editura Saeculum , Bucureşti, 1995, p.78.
generale ale acestuia, ca o imagine generală şi de ansamblu a acestui, cu adevărat
flagel ,amprentă a secolului şi mileniului nostru.
Atât Biserica, cât şi societatea românească, prin instituţiile sale, susţin şi valorizează
familia şi încearcă, prin programe de asistenţă, să susţină valorile tradiţionale ale familiei
13

româneşti. Astfel că, speranţa noastră este aceea întro restrângere a fenomenului concubinajului
sau, măcar, întro stagnare a sa.

Isidor MARTINCĂ, Cultura şi educaţia în Doctrina Socială a Bisericii, Editura Universităţii Bucureşti,
13

Bucureşti, 2004, p.76.