Sunteți pe pagina 1din 6

TEHNICI INTERACTIVE DE ÎNVĂŢARE

DELIMITĂRI TEORETICE:
 A. CONCEPTUL DE ÎNVĂŢARE
 B. TEORII PRIVIND ÎNVĂŢAREA INTERACTIVĂ
 C. STILURI DE ÎNVĂŢARE

A. ÎNVĂŢAREA
 Învăţarea reprezintă o interacţiune între individ şi mediul său, implică
transformarea subiectului şi fundamentează transformările înfăptuite de acesta asupra
mediului şi asupra lui;
 Finalitatea învăţării este în general, adaptativă. Numai prin învăţarea regulilor de
convieţuire, a comportamentelor sociale, a reprezentărilor, atitudinilor şi valorilor este
posibilă integrarea socială a individului. El dobândeşte astfel, o anumită identitate
socială pe fondul căreia îşi poate elabora identitatea personală (Deschamps et. al.
1999). Măsura achiziţionării conţinuturilor experienţei sociale determină nivelul
integrării în spaţii socio-culturale diferite, gradul acceptării într-o nouă comunitate.
(Berry et. al. 1992, Camillieri, Vinsonneau, 1996, Kaes et. al., 1998).      
Invăţarea determină schimbări stabile la nivelul diferitelor dimensiuni ale
personalităţii subiectului;
Invăţarea este personală;
Invăţarea este un proces continuu, pe toată durata vieţii;
Invăţarea este experienţială;
 Învăţarea necesită efort şi provoacă inevitabile stări de oboseală;
 Învăţarea este generată, susţinută şi direcţionată de motivaţie;
Învăţarea umană este caracterizată în anumite forme, de existenţa scopului,
reprezentând modelul subiectiv, construcţia mentală a ceea ce va fi obţinut;
Învăţarea se derulează pe baza unui plan mental în care sunt jalonate etapele şi
mijloacele realizării, se anticipează eforturile şi beneficiile;
Caracterul conştient şi autoreglarea voluntară a învăţării aparţin asemenea scopului,
numai unora dintre formele sale;
Motivaţia, efortul, finalitatea adaptativă, caracterul stabil al schimbărilor sunt
însuşiri similare prezente în toate formele învăţării.

B. TEORII PRIVIND ÎNVĂŢAREA INTERACTIVĂ

INTERACŢIUNE
 Termenul de interacţiune a fost consacrat de reprezentanţii Şcolii de la Cicago (R.E.
Park, E. W. Barges, G. H. Mead, W. I. Thomas) şi presupune în această viziune o
relaţie ego – alter în care „actorul” interpretează (atribuie semnificaţii) atât
comportamentului celuilalt, cât şi propriului comportament, iar pe baza acestei
interpretări răspunde la comportamentul partenerului.

a) Modelele de factură behavioristă


 Sunt focalizate pe efectul încurajărilor/ recompenselor asupra funcţionării grupului şi
pe promovarea interdependenţelor pozitive prin alegerea de către profesor a
obiectivelor de tip cooperant

1
 Învăţarea presupune structurarea riguroasă a cunoştinţelor prin organizarea secvenţială
a activităţilor de învăţare, prin programarea şi prin consolidarea lor pe baza întăririlor
sistematice.

Aplicaţii psihopedagogice din perspectivă behavioristă


Modelarea comportamentului prin sistemul întăririlor
Administrarea recompenselor şi pedepselor
Feedback-ul didactic
Instruirea programată algoritmică: lineară (B. F. Skinner), ramificată (N. A. Crowder)
Instruirea programată euristică

b ) Modele cognitiviste şi constructiviste pun accentul pe construirea şi pe procesualitatea


mentală a învăţării.
 se consideră că interacţiunile dintre elevi, în grup, sunt valoroase pentru individ
deoarece îl pune pe acesta în situaţia de a evalua puncte de vedere diferite de cele
proprii şi îl protejează împotriva formării unor deprinderi intelectuale rigide şi
stereotipe.

Conceptul de învăţare
Perspectiva cognitivă Teoria constructivistă

Conform perspectivei cognitive esenţa În teoria constructivistă învăţarea este privită


învăţării (active) constă în capacitatea ca rezultat al implicării active şi a construirii
organismului de a-şi reprezenta mintal mintale a cunoştinţelor pe baza legăturilor
elementele lumii externe şi de a opera cu dintre cunoştinţe care facilitează înţelegerea
aceste reprezentări mintale. În cazul învăţării şi construirea ulterioară de noi înţelesuri.
complexe operaţiile mintale pot fi organizate
în strategii, se pot dezvolta scheme, hărţi
cognitive.

Aplicaţii psihopedagogice din perspectivă cognitivistă şi constructivistă:


Predarea centrată pe elev/student,
Rezolvarea sarcinilor prin colaborare şi cooperare,
Dezvoltarea cunoştinţelor într-o manieră activă,
Pedagogia centrelor de interes,
Cooperarea şcolară,
Pedagogia tehnicilor de învăţare- Freinet
Pedagogia situaţiilor de experimentare şi descoperire Dewey,
Promovarea metodelor intuitive
Organizatori cognitivi şi predarea explicită

c) Modelul interdependenţei sociale


 tipul de interdependenţă structurată dintr-o situaţie determină modul în care
interacţionează indivizii între ei

 interdependenţa socială există atunci când indivizii împărtăşesc scopuri comune iar
rezultatele fiecărui individ sunt dependente de acţiunile celorlalţi.

2
Structurarea grupului in funcţie de tipul sarcinii de învăţare:

 disjunctiv  aditiv
grupul trebuie să facă o selecţie a rezultatul activităţii grupului este
răspunsurilor şi contribuţiilor fiecărui suma contribuţiilor tuturor membrilor
membru
 conjunctiv  discreţionar
productivitatea grupului este strict legată membrii grupului pot combina
de eficienţa fiecărui membru opţiunile individuale în orice manieră doresc;
soluţia finală exprimată este rezultatul
contribuţiei tuturor participanţilor.

Situaţie de învăţare tradiţională /Situaţie de învăţare prin interacţiune

Situaţie de învăţare Situaţie de învăţare prin


tradiţională interacţiune

Dezvoltarea cunoaşterii Unidirecţional / Multidirecţional /


Transmitere Transformare
Formarea consensului

Zona proximei dezvoltări Profesorul ajută elevii în Progres fluid şi dinamic


transferul controlului

Comunicare Unidirecţională Multi- şi bidirecţională

ÎNVĂŢAREA PRIN INTERACŢIUNE


dimensiuni:
 Învăţarea prin interacţiune are loc  Învăţarea prin interacţiune dezvoltă
atunci când elevii lucrează împreună, respectul pentru diversitate,
uneori în perechi, alteori în grupuri capacitatea de empatie, abilităţile
mici, pentru a rezolva una şi aceaşi sociale. Dat fiind că între membrii
problemă, pentru a explora o temă unui grup există şi diferenţe cognitive,
nouă sau a crea idei noi, combinaţii apare conflictul socio-cognitiv, care
noi sau chiar inovaţii autentice generează accelerarea învăţării

Principii:
 interdependenţa pozitivă;
 interacţiunea directă şi simultană;
 responsabilitatea individuală şi de grup;
 abilităţi interpersonale şi de grup;
 procesarea în grup;
 rolurile elevilor şi abilităţile necesare pentru munca în grup

Competenţe didactice implicate în facilitarea învăţării prin interacţiune:


 Competenţa energizantă

3
 Competenţa empatică
 Competenţa interrelaţională
 Competenţa organizatorică

CONCLUZII
 Crearea unei situaţii de învăţare presupune şi opţiunea pentru modalităţile de
structurare a interdependenţei între elevi deoarece tipul de structură ales va determina
modul în care elevii vor interacţiona unii cu alţii şi rezultatele pe care aceştia le vor
obţine.
 Aplicarea acestui model presupune acceptarea schimbării rolurilor actorilor implicaţi,
generând efecte pozitive la nivel cognitiv, afectiv-motivaţional, metacognitiv şi
social.

Caracteristicile modale ale celor două emisfere :

STÂNGĂ DREAPTĂ
 VERBAL –utilizează cuvinte pentru a NON-VERBAL – conştiinţa lucrurilor, dar
numi, descrie, defini conexiune minimală cu cuvintele. Dă tonul
 ANALITIC – descoperă lucrurile vocii
etapă cu etapă, element cu element SINTETIC – plasează lucrurile împreună
 SIMBOLIC – foloseşte simboluri în pentru a forma întregi
locul lucrurilor CONCRET – se raportează la lucruri aşa cum
 ABSTRACT – extrage o informaţie şi sunt ele în momentul prezent
o foloseşte pentru areprezenta totul ANALOGIC – vede legăturile între lucruri,
 TEMPORAL – urmează firul înţelege metaforele
timpului, se încadrează în timp ATEMPORAL – niciun sens al timpului
organizând lucrurilesecvenţial, NONRAŢIONAL – nu are nevoie de fapte şi
executându-le în ordine raţionamente. Tendinţa de a nu judeca
 RAŢIONAL – trage concluzii fondate SPAŢIAL – vede obiectele în relaţii unele cu
pe fapte şi raţionamente altele şi ca părţi care formează un tot
 NUMERIC – utilizează numerele şi INTUITIV – procedează prin salturi, pleacă
modul lor de folosire de la impresii, sentimente, imagini vizuale,
 LOGIC – trage concluzii fondate pe elemente de informare
organizarea logică GLOBAL – percepe ansambluri, asociaţii ale
 LINEAR – gândeşte în termenii părţilor, concluzii divergente
ideilor legate unele de altele, are
gândire convergentă

C. STILURI DE ÎNVĂȚARE
• Stilul de învăţare este modalitatea consecventă a educabilului de a răspunde şi a folosi
stimuli în contextul învăţării
• Keef (1979) defineşte stilurile de învăţare ca fiind „compozite ale caracteristicilor
cognitive, afective şi a factorilor psihosociali care servesc drept indicatori, relativ
stabili, asupra modului în care un educabil percepe, interacţionează şi răspunde
mediului de învăţare.”

4
• Steward şi Felicetti (1992) definesc stilurile de învăţare ca totalitatea „condiţiilor
educaţionale sub care unui educabil îi place cel mai mult să înveţe”. Aceste stiluri de
învăţare nu privesc atât „ce” învaţă educabilul, cât mai ales „cum” preferă el să înveţe.

• Stilurile de învăţare sunt doar nişte puncte pe o scală (rezultate prin aplicarea unui
instrument specializat) ce ajută la descoperirea diferitele forme ale reprezentărilor
mintale; ele nu sunt o caracterizare definitorie a ceea ce oamenii sunt ori le place.
• există o varietate de stiluri de învăţare şi de preferinţe; totuşi, nu este atât de important
stilul de învăţare precum este importantă „potrivirea” lui cu natura subiectului, cu
metodologia concretă de învăţare şi cu contextul de învăţare; abia apoi ar veni
„potrivirea” cu preferinţele individuale (Coffiled, 2004).

• Marzano (1998) - reprezentările grafice şi tactile ale temei/subiectului au un efect
vizibil asupra finalităţilor învăţării, indiferent de orice tentativă de a combina
modalităţile de învăţare ale educabililor.
• David Merrill (2000) are cea mai bună filosofie în utilizarea stilurilor de învăţare,
anume: mai întâi trebuie determinate strategiile instructive pe baza tipului de conţinut
de predat/învăţat sau obiectivelor instruirii („conţinut prin strategii interactive”) şi abia
apoi să se utilizeze stilurile de învăţare şi preferinţele educabililor pentru „acordarea”
strategiilor fundamentale ale învăţării cu finalităţile ei. Deci „conţinutul prin strategii
interactive” are prioritate faţă de „stilul de învăţare prin strategii interactive”,
indiferent de stilul didactic sau de filosofia situaţiei de învăţare a educatorului.
• Cunoaşterea propriului stil de învăţare poate fi folosit în vederea dezvoltării propriei
conştiinţe asupra punctelor tari şi slabe.
• Avantajele clamate ale metacogniţiei (a fi conştient de propria gândire şi proces de
învăţare) pot fi câştigate şi consolidate încurajând educabilul să devină atent asupra
propriei învăţări dar şi învăţării altora (Coffield, 2004).

Care sunt secretele abordării stilului personal de învăţare? (Pat Wyman, 2004)

• Primul secret pentru a face învăţarea mai rapidă şi mai uşoară este de a înţelege preferinţele
specifice stilului personal de învăţare.

• Al doilea secret se referă la a conştientiza care stil de învăţare creează cea mai eficientă cale
de a înţelege şi de a ţine minte ceea ce se alege şi decide a învăţa.

a) DUPĂ MODALITATEA SENZORIALĂ IMPLICATĂ, STILURILE DE


ÎNVĂŢARE SUNT:VIZUAL, AUDITIV ŞI KINESTETIC (VAK)
Cunoscute şi sub denumirea de VAKT – vizual, auditiv, kinestetic, tactil

b) DUPĂ MODELUL EXPERIENŢIAL DE ÎNVĂŢARE AL LUI KOLB:

Experienţa concretă - EC - (simţind) – constă în învăţarea din experienţe specifice legate de


oameni. Sensibilitate pentru sentimentele altora.
Observarea reflectivă - OR - (privind) – constă în observarea, examinarea mediului din
perspective diferite înaintea emiterii unei judecăţi. O privire asupra înţelesului lucrurilor.
Conceptualizarea abstractă - CA - (gândind) – constă în analize logice ale ideilor
accţionând asupra înţelegerii intelectuale a situaţiei.
Experimentarea activă - EA - (executând) – constă în abilitatea de aface lucrurile prin
influenţarea oamenilor şi evenimentelor prin acţiune. Include şi riscurile asumate.

5
STILURILE DE ÎNVĂŢARE SUNT:

• Acomodant (concret, activ)


• Divergent (concret, reflectiv)
• Asimilant (abstract, reflectiv)
• Convergent (abstract, activ)

STILURILE DE ÎNVĂŢARE DUPĂ HONEY ŞI MUMFORD (asemănător celor ale lui


Kolb)

• „acomodant” (experimentare activă) - „activ”


• „divergent” (observare reflectivă) - „reflectiv”,
• „asimilant” (conceptualizare abstractă) - „teoretic”,
• „convergent” (experienţă concretă) - „pragmatic”