Curs 2

Biochimia sîngelui

Sângele este constituit din 40-45% elemente figurate suspendate într-o masă lichidă
denumită plasmă care reprezintă 55-60% din volumul sângelui. Elementele figurate sunt:
-globulele roșii( hematiile sau eritrocitele)
-globulele albe(leucocitele)
-plachetele sanguine(trombocitele)
Sângele circulă în organism intr-un sistem închis format din artere, vene și capilare.Forța
motrice a circulației sanguine este dată de mișcarea cordului, care funcționează ca o
pompă.Rolul principal al sângelui este asigurarea oxigenului pt. țesuturi. Dacă cordul nu mai
pompează sângele echilibrul organismului se pierde ducând la deces. Având în vedere că
sângele circulă cu presiune, dacă apare o fisură ân sistemul circulator, atunci sângele se
scurge prin această fisură, fenomen numit hemoragie. Organismul se apără de hemoragii prin
fenomenul de coagulare.
Coagularea este un proces fiziologic în cursul căruia au loc procese biochimice
complicate care duc la formarea cheagului, care are rolul de a astupa fisurile. Cheagul
este format dintr-o rețea fină de fibrină(o subst. de natură proteică, care se formează în
cursul coagulării din fibrinogen care este o proteină plasmatică). Cu timpul din acest cheag se
separă un lichid cu compoziție asemănătoare cu plasma, care se numește ser.
Compoziția serului diferă de cea a plasmei, prin faptul că nu conține fibrinogen și
prin prezența sau absența care s-au format ori s-au consumat în cursul procesului de
coagulare.
Procesul de coagulare are loc spontan în eprubetă dacă recoltăm sînge de la un pacient. După
separarea serului de cheag, serul necesar analizelor biochimice se poate obține prin
centrifugarea eprubetei care conține sîngele recoltat coagulat(supernatantul). Acest ser are o
compoziție asemănătoare cu plasma pacientului, deci este utilizabilă dacă se respectă
condițiile recoltării corecte. Dacă recipientul în care se recoltează nu este curat, serul are
o compoziție modificată față de plasma pacientului. Apa diluează serul și prezintă
pericolulu hemolizei sîngelui. Hemoliza este procesul de distrugere a hematiilor, proces care
este însoțit de eliberarea conținutului intracelular. Nu se pot efectua analize biochimice
corecte din sîngele hemolizat! Alte cauze care duc la hemoliză în afară de umiditate sunt:
recipient cald, vid produs în cursul aspirației cu seringa, infectarea cu germeni hemolizanți.
Timpul de coagulare este timpul necesar pentru apariția primului fir de fibrină într-o
picătură de sânge depusă pe o lamă ( de 8 minute la un om sănătos). Alungirea timpului de
coagulare peste limita normală arată o perturbare în procesul de homeostază, care este
periculoasă din cauza apariției hemoragiilor. Hipercoagulabilitatea este periculoasă deoare
duce la apariția cheagurilor.
Timpul în care se coagulează sângele în eprubetă durează mai mult de 8 minute.
Coagularea este urmată de retracția cheagului, cu separarea serului, proces care durează 1-2
ore. Astfel nu avem ser pentru analize biochimice decât după acest interval.
Pentru a scurta intervalul scurs de la recoltare până la efectuarea analizelor există
posibilitățile:
-Recoltarea sângelui pe substanțe care accelerează procesul de coagulare și retrac ția
cheagului.Se recoltează sîngele în eprubete conținând un gel accelerator. I mediat după
recoltare tubul ce conține gelul si sângele se agită ușor, pentru a evita hemoliza.

1
 -Recoltarea sângelui pe substanțe deproteinizante. În acest caz trebuie respectat
raportul dintre soluția de deproteinizante și sângele recoltat. Eprubeta care conține sângele
trebuie agitată.
-Recoltareade plasmă este posibilă, dacă se recoltează sângele pe substan țe anticoagulante.
Cei mai mulți anticoagulanți acționează prin îndepărtarea ionilor de calciu. Anticoagula ții
sunt: oxalații, EDTA (acid etilendiaminotetraacetic)- sub forma sărurilor de sodiu sau de
potasiu, fluorura de sodiu, citratul de sodiu etc. Cealaltă categorie de anticoagulan ți intervin în
procesul enzimatic al coagulării și sunt subst. naturale existente în organism în cantități
mici și au rolul de a interveni în reglarea procesului de hemostază. Ex. heparina sub forma
sărurilor de sodiu, litiu, potasiu și amoniu. Sângele recoltat pe anticoagulant se agită ușor
pentru a se amesteca cu anticoagulantul. Acest proces trebuie efectuat imediat după
recoltare, pt. a preveni începerea procesului de coagulare. După amestecarea
anticoagulantului cu sângele recoltat se trece la separarea elementelor figurate obținându-se
o plasmă care nu este identică cu plasma care circulă prin organismul bolnavului. Chiar dacă
se folosesc anticoagulanți solizi raportul trebuie respectat, deoarece utilizarea unei cantități
insuficiente de anticoagulant ar putea duce la coagularea parțială a sângelui, iar o cantitate
mare ar putea cauza hemoliza.
Toate acestea ar deteriora rezultatul analizelor.
Avantajele adăugării de anticoagulanti sunt:
-blocarea unor sisteme enzimatice care ar induce procese care duc la schimbarea compozi ției
plasmei (blocarea unor enzime din glicoliză)
- obținerea rapidă a materialului biologic pt. analize.
Dezavantaje:
- bloca siste nzimatice ar duce la altera nalizelor
- alterarea analizelor de proteine din cauza prezen ței fibrinogenului, care e te
de natură proteică.
Coagularea este un proces biochimic complex în care intervin 12 factori de coagulare
numerotați cu cifre e și mai mulți cofactori. Factorii cei mai importanți:
-factorul IV: ionii de calciu. Scăderea nivelului calcemiei ar duce la deces prin
stop cardiac. În vitro ionul de calciu se poate îndepărta prin precipitare sau complexare, ceea
ce duce la incoagulabilitatea sângelui. Acest fenomen se utilizează pt. conservarea
sîngelui necoagulat în vederea transfuziilor, pt. obținerea probelor de sînge pt. analize
hematologice, de hemostază și chiar biochimice.
- factorulVIII(globulina antihemofilică) și factorulIX (factor Christmas) sunt doi
factori care pot lipsi din sîngele circulant ar unor bolnavi de sex masculin. Lipsa acestor
factori duce la apariția unor boli cu caracter genetic. Ele se caracterizează prin
incoagulabilitatea sângelui și se numesc hemofilie de tip A și B.
Factorii coagulării se află o parte în trombocite si alta în plasmă. Prima schemă
aprocesului biochimic a fost dată de Morawitz în 1909 și implică următoarele etape: o leziune
pe vasele sanguine duce la activarea trombocitelor, care eliberează trombokinaza, care în
prezența ionilor de calciu activează transformarea protrombinei în trombină, care catalizează
transformarea fibrinogenului în fibrină, deci procesul de formare al cheagului. Morawitz
inițial a crezut că trombocitele sunt lezate, de unde se eliberează trombokinaza. Apoi s-a
dovedit că aceasta nu este adevărată, mecanismul fiind mult mai complex implicând cei 12
factori ai coagulării. S-a dovedit că activarea trombocitelor are loc prin 2 mecanisme: unul
extern implicând contactul sângelui cu țesuturile lezate care duce la coagularea rapidă(20-30s)
sau o activitate internă, care duce la o coagulare mai lentă(5-8min)
Etapele procesului de coagulare sunt:
1. tromboplastinogene ste acti gulării
2. trombinogeneza (formarea de trombină din protrombină)
3. fibrinogeneza (formarea fibrinei din fibrinogen)

2
 4. sinereza ( fo rea i rețele de fibrină)
5. retracția cheagului (eliberarea serului din cheagul inițial cu formarea unui dop)
6. fibrinoliza (proces în cursul caruia cheagul de fibrină este distrus de enzimele
proteolitice în timp ce locul cheagului este luat de țesut nou refăcut). Aceasta etapă
are loc în vivo (interiorul organismului) este foarte importantă deoarece vasele
de sînge în absența ei s-ar astupa ceind probleme de circulație.
Hipercoagulabilitatea este patologică și periculoasă.

Elemente figurate din sânge

Hematiile (globulele roșii, eritrocite) alcătuiesc peste 99% din volumul elementelor
figurate. Există 5000000 eritrocite/ mm3 în sângele unui bărbat si 4500000/mm3 la femei.
Eritrocitele sunt celule anucleate rotunde,discoidale care con țin 60% apă și 40% subst. uscată
din care 35% este hemoglobină și 65% alte substanțe(două treimi sunt de natură proteică și
o treime de natură lipidică ambele fracțiuni înglobând o cantitate de săruri minerale).
Rolul principal al hematiilor este transportul oxigenului și al dioxidului de carbon prin
plasmă.
Dacă concentrația de uree, colesterol, glucoză și fosfor anorganic din hematii este
aproximativ egală cu cea din plasmă, concentrația altor subst. cum ar fi(ionii de sodiu, potasiu
și clor, proteine) diferă mult, astfel hemoliza afectează majoritatea analizelor biochimice. Nu
se pot efectua corect analize biochimice din sânge hemolizat. Analizele cele mai afectate sunt
fier, ionii de sodiu, potasiu și clor, electroforeza TGO,fosfataza alcalină și acidă,
bilirubina.

Trombocite (plachete sanguine)

Sunta celule anucleate. Rolul lor este de a interveni în coagularea sîngelui, fiind prima barieră
în sângele circulant față de corpi străini. Valoarea normală a nr. de trombocite este de 150000-
300000/mm3 Scăderea lor duce la apariția hematoamelor.

Leucocitele (globulele albe) sunt celule cu nucleu valoarea lor fiind de 4000-
9000/mm3. Rolul lor este de apărare a organismului împotriva agenților străini (infecțioși).
Sunt bogate în enzime. În sângele circulant apr 3 tipuri de leucocite: monocite, limfocite și
polinucleare( pot fi: eozinofile, bazofile și neutrofile)

Compoziția plasmei

Plasma este alcătuită din 90% apă, 7,5% proteine și 2,5% alți constituenți ( organici și
anorganici)
Substanțele proteice concentrația proteinelor în ser și plasmă diferă, iar diferența o
reprezintă fibrinogenul, factorul I al coagulării care nu există în ser, dar există în plasmă.
Valorile normale 0,2-0,4g/dl.
Proteinele din ser au concentrația 6,5-8,5g/dl. Prin electroforeză se separă în 5
fracțiuni: albumine, globuline α 1 , globuline α2 ,globuline β , globuline γ .Deși ele se
separă în 5 fracțiuni au mai mult de 35 fracțiuni. Globulinele sunt formate din
proteinetransportatoare de diferite subst. globuline γ sunt formate din imunoglobuline(IgA,
IgG, IgM, Ig D, IgE) cu funcție anticorpică. Lipoproteidele participa la transportul compusilor
lipidici in plasma.Hipoproteinemiile au cauze: subalimentație, inaniție, necesități crescut
neacoperite de aport lipsa din alimentație a unor aminoacizi esențiali, dezeechilibre
hormonale, insuficiență pancreatică și hepatică, pierderi de proteine, boli infecțioase,
cancer
Hiperproteinemiile sunt rare apar în mielom multiplu sau deshidratări.
Disproteinemiile sunt schimbările raporturilor cantitative ale frac țiunilor proteice
3
electroforetice.

4
 Imunoglobulinele se pot determina cantitativ prin imunodifuzie tip Mancini.
Modificările cantitative ale imunoglobulinelor arată afectarea sistemului imun.
Enzimele sunt proteine cu acțiune catalitică caracterizate prin specificitate și activitate
ridicată.

Subst. organice de origine proteică

Lipidele se găsesc în plasmă sub mai multe forme: acizi grași liberi, colesterol,
trigliceride, fosfolipide. În plasmă circulă sub formă de complexe lipoproteice, deoarece sunt
insolubile în mediu apos. Valorile normale pt. concentrația lipidelor sunt 400- 800 mg%, iar
pt. colesterolul total 120-240 mg%.
Hipolipidemiile apr in tulburări ale metabolismului lipidelor din cauză genetică și în
unelle afectiuni hepatice.
Hiperlipidemiile se împart în 5 categorii dintre care tipul II are 2 subtipuri: tipI tip IIa
și IIb, tip III, tip IV și tipV
Pt. a caracteriza tipul de dilipidemie se efectuează lipidograma, urmată de colorare cu un
colorant solubil în grăsimi, apoi dozarea lor cantitativă. Lipidele din plasmă se separă
electroforetic în mai multe fracțiuni: chilomicroni, lipoproteide α , lipoproteide pre β ,
lipoproteide β ,lipoproteidă X.
Chilomicronii sunt formați 99% din lipide și 1% proteine. Alimentele proaspăt
absorbite migrează în plasmă sub această formă. Aceștia in exces dau un aspect tulbure
serului sau plasmei și fac imposibilă efectuarea unor analize biochimice. Din această cauză
rezultatele analizelor efectuate din seruri chiloase trebuie privite cu rezervă mai ales cele cu
valori ridicate.
α-lipoproteidele migrează electroforetic cu α globulinele, au densitate înaltă și au
rolul de a transporta colesterolul extras din pereții celulari spre ficat. Au rol protector
împotriva aterosclerozei. Se mai numesc lipoproteide HDL.
β-lipoproteide migrează electroforetic cu β globulinele, au densitate scăzută.
Colesterolul din compoziția lor favorizează constituirea aterosclerozei și formarea trombilor.
Se numesc lipoproteide LDL.
Pre β lipoproteidele migrează electroforetic înaintea β globulinelor, conțin 15%
proteine, se formează în ficat, conțișn trigliceride i colesterol esterificat. Se numesc
lipoproteide VLDL.
Lipoproteida X nu se găseste in plasma, dar apare în caz de obstructie a canalului
coledoc sau lipsa enzimei LCAT din cauze genetice.
Nivelul colesterolului creste in unele boli genetice, hipertiroidism, stres, diabet decompensat,
ateroscleroza

Glucide- cea mai importanta este glucoza (70-110mg%) Avand in vedere metodele
neenzimatice de dozare a glucozei, nu fac diferenta dintre glucoză și celelalte glucide. Bolile
genetice sunt foarte rare dar o atentie deosebita trebuie avută la gravide și lăuze, care fac
lactozemie și lactozurie fiziologica, nu diabet.

Compușii azotati: a) ureea este produsul final al catabolismului proteic, forma de

eliminare a amoniacului din organism. Ureea este sintetizată în ficat din amoniac și se elimină
prin urină. Valori normale 20-40 mg%, iar cresteri apar in insuficientă renală
b) amoniacul este prezent in plasmă in cantități foarte mici este toxic pt. organism
mai ales pt. sist. nervos central. Cresterea conc. De amoniac apare in stadiul final de ciroză
hepatica, coma hepaticași hemoragiile digestive.

5
 c) aminoacizii rezulta din degradările proteice, alimente digerate și absorbite; valori
normale 5-7mg%; cresteri apar in deficiente enzimatice ereditare
d) creatinina este componentul constant al plasmei; se elimina prin urina prin
filtrare glomelulara; val. normale 0,6-1,1mg%; cresteri apar in alterarea filtrarii
glomerulare și în distrofia musculara.
e) acidul uric este termenul final al catabolismului acizilor nucleici; val. normale
1,5- 6 mg% la femei și 2,5-7 mg% la barbati. Originea sa este endogenă și exogenă, iar
eliminarea este renală; cresteri apar in bolile renale, mielom multiplu, psoriazis, obezitate
etc.
f) bilirubina este un produs al degradarii hemoglobinei; după formare aceasta
circulă legata de albumine, deoarece este insolubila in mediu apos; ea nu poate fi eliminata
nici prin bila, nici pe cale renala prin urina. Se numeste bilirubina indirecta deoarece nu
reactionează cu reactivul diazo.
Pt. a fi eliminat din organism in ficat este conjugat cu acidul glucoronic, formând
glucuronobilirubina solubila, eliminatî prin bilă sau prin urină dacă depășeș te pragul de 3 mg
%. Aceasta formă a bilirubinei se numețte bilirubină directă, deoarece reacționează fără adaos
de accelerator diazo. Suma celor 2 forme de bilirubină reprezintă bilirubina totală.
Valorile normale sunt: bilir. directă 0,25 mg%; bilirub. Indirectă 0,75 mg%; bilirub.
totală≤ 1mg%.
Bilirub. Este toxică pt. organism. Dacă se acumulează in organism apare fenomenul de icter.
Acumularea excesivă de bilirub. Duce la depunerea sa in nucleul celulelor țesutului
nervos fenomen numit icter nuclear cu consecințe grave.
Bilirub. Eliminată prin bilă ajunge in sistemul digestiv unde parțial este transformată
in stercobilină, parțial transformată in urobilinogen care se resoarbe parțial în intestin.
Urobilinogenul resorbit este pa țial eliminat prin urină , parțial se reintoarce in ficat unde
este eliminat prin bilă, formând ciclul enterohepatic. Cresterea concentrației de
urobilinogen in urină are loc când există în sistemul digestiv o cantitate crescută de bilirubină,
sau când există bilirubină in sistemul digestiv dar eliminarea prin bilă este defectuasă
(hepatite).
Creșterea bilirubinemiei apare in: icter la nou năs ți, boli hemolitice, bloca
canalului coledoc- icter mecanic(crește bilirub. directă), boli genetice,hepatite.

Subst. minerale
Sodiul valori normale 138-148 mEq/l. Este principalul cation extracelular. Creșteri
apar in: dehidratări hipertonice (insuficiența inginerării apei la bolnavii inconștțien i),
hiperhidratări hipertonice datorită administrării de lichide hipertone.
Hiposodemiile apar in: hiperhidratări hipotonice( insuficientă renală cu oligurie, insuficiență
cardiacă, insuficiență hepatică, secreție excesivă de vasopresină), hipohidratări
hipotonice( diaree, vomă, sângerări urmate de consum de lichide hipotone). Semnele clinice
ale hipotoniei trecerea lichidului extracelular in spațiul intracelular ducând la presiune asupra
SNC care se manifesta prin greață, vomă, cefalee, delirium. Există și dereglări izotonice.
Persoanele la care se controlează obligatoriu sodemia sunt: persoanele in comă, cu
insuficiență renală, cei tratați cu diuretice sau cortizon in doze crescute, cei cu diaree severa.
Potasiul este principalul cation intracelular. Regimul hipersodat și alcalozascad, iar
acidoza și regimul desodat cresc potasemia. Valorile normale 3,5-5 mEq/l
Hipopotasemiile apar in: pierderi digestive sau urinare.
Hiperpotasemiile apar in caz de suferințe celulare asociate cu oligurie, ție
insuficientă de aldosteron sau glucocorticoizi. De obicei potasemia se verifică paralel
sodemia. Sângele se recoltează în vase curate spălate cu apă distilată.
Calciul plasmatic se găsește sub 3 forme: calciu ionic, calciu nedifuzibil, calciu
legat de proteine. Valorile normale 8,8-10,5 mg% pt calciul total și 4,2-5,4 mg% pt.
calciu ionic.
6
 Hipocalcemiile apar in deficitul de vitamină D, hipotiroidism, hipoparatiroidism,
pancreatită acută, alcaloză (deficit de calciu ionic cu calciu total normal).

7
 Hipercalcemii apar in supradozaj de vitamină D, hipertiroidism, hiperparatiroidism,
cancer pulmonar, afecțiuni ale oaselor, acidoză.
Fosforul valori normale 2,5-4,8 mg% numai pt. adulți
Hipofosfatemiile apar in hiperpartiroidism,cancer pulmonar, administrarea de cantită ți
mari de pansamente gastrice cu continut de MgO ce leaga fosfatii sub forma
neabsorbita,alcoolism,terapii cu diuretice,administrarea de cantitati mari de lichide lipsite de
fosfor,hipovitaminoza D,terapia comei hiperglicemice cu doze mari de insulina.
Hiperfosfatemiile apar in insuficienta renala,coma diabetica,boli infectioase acute.
Magneziul valori normale 1,9-2,5 mg%.
Hipomagneziemiile sunt mai frecvente la copii. Cauzele sunt: cresterea rapidă in
primele luni de viata, tulburari gastrointestinale,terapie cu calciu si Vitamina D.
Cauzele hipermagneziemiilo sunt: insuficienta renala.
Fierul valori normale 90-140 μg% pt. barbati si 80-130 μg% pt. femei. Scaderea
sideremiei este cauza anemiilor.
Cauzele hiposideremiilor sunt: necesitati crescute (graviditate, alaptare, pubertate),
stari infectioase, pierderi de singe, procese neoplazice.
Cauzele hipersideremiilor sunt: anemii hemolitice, anemii aplastice. Cresterea
sideremiilor din hepatite duce la cresterea transaminazelor.
Clorul este principalul anion extracelular. Val. normale 350-390 mg%
Hipocloremiile apar in boala Adison din cauza pierderii renale de clorura de sodiu,
fenom. Este insotit de crestera ureei in singe.
Ionii de H+(pH-ul) val. normale 7,35-7,45
Tipuri de dereglari:
-acidoza respiratorie cauze: retentii de dioxid de carbon, afectiuni pulmonare,
intoxicatie cu dioxid de carbon;
-acidoza metabolica cauze: acidocetoza diabetica, ingestia de acizi, insuficienta
renala, diaree severa;
-alcaloza respiratorie cauze:intoxicatie cu salicilat, leziuni cerebrale, crize de
isterie;
-alcaloza metabolica cauze: ingestie de alcaline, voma, sindrom lapte- alcaline,
alcaloza din cauza de lipsa de potasiu.

8
 TEME REFERATE BIOCHIMIE

1. Elementele componente ale materiei vii

2. Metabolism. Procese metabolice
3. Compozitia chimica a organismului uman
4. Structura celulei. Componentele moleculare ale celulei
5. Circuitul hidromineral ( circuitul apei, sodiului, potasiului, calciului, fosforului,
magneziului, fierului)
6. Echilibrul acido-bazic
7. Aminoacizi. Peptide
8. Proteine. Clasificare. Proprietati. Digestia proteinelor.
9. Biosinteza proteinelor. Rolul hormonilor in reglarea sintezelor proteice.
10. Acizi nucleici (ADN, ARN). Codul genetic.
11. Enzime. Clasificare. Structura.
12. Reglarea sintezei de enzime.
13. Enzime cu importanta diagnostica.
14. Lipide. Clasificare.
15. Colesterolul.
16. Digestia si absorbtia lipidelor.
17. Rolul hormonilor in reglarea metabolismului lipidic.
18. Glucide. Clasificare. Proprietati.
19. Digestia si absorbtia glucidelor.
20. Glicoliza sau calea Embden- Mayerhof
21. Caile de metabolizare ale glucozei
22. Ciclul Krebbs sau ciclul acizilor tricarboxilici.
23. Rolul hormonilor in reglarea glicemiei.
24. Interrelatii intre metabolismul lipidic, glucidic si proteic.
25. Vitamine. Clasificare. Rolul lor in organism.
26. Vitamine liposolubile.
27. Vitamine hidrosolubile.
28. Hormoni. Definitie. Clasificare. Rolul lor in organism.
29. Hormonii steroidici.
30. Hormoni polipeptidici.
31. Hormoni derivati din aminoacizi
32. Insulina.

9
 CURS 3
BIOCHIMIA DIGESTIEI

1. BIOCHIMIA SUCULUI GASTRIC

Sucul gastric este un lichid incolor, transparent, relativ limpede, in care se gasesc
flocule de mucina gastrica. Are o reactie puternic acida (pH= 1,5). Sucul gastric provine
din secretia unor celule din peretele stomacului:
-celulele parietale secreta in special acidul clorhidric si un factor intrinsec care leaga
vitamina B12 si face posibila absorbtia acestei vitamine in intestinul subtire
-celulele peptice care secreta enzime digestive( pepsinogen, reninogen), bicarbonati
care protejeaza de autodigestie sucul gastric
- celulele mucoase ale glandelor gastrice secreta mucoproteida gastrica solubila
- celulele mucoasei gastrice secreta mucus cu rol in protectia stomacului impotriva
autodigestiei. Aici sunt secretate subst. ce activeaza secretia gastrica( gastrina).

Compozitia sucului gastric: apa, electroliti( ioni de sodiu, potasiu, hidrogen, clor,
sulfat, etc.), proteine, enzime digestive.

Formarea HCl in stomac

HCl se gaseste in stomac sub 2 forme:
-o parte legata de proteine
- o parte sub forma libera
Suma celor 2 fractiuni da aciditatea totala

Protectia stomacului impotriva autodigestiei

HCl secretat de celulele parietale se amesteca cu secretia celulelor peptice care contin
enzime digestive proteolitice, rezultind o molecula de enzima activa care poate actiona
asupra altor molecule de pepsinogen, producind deblocarea centrului activ al acestora, cu
formarea de noi molecule de pepsina. Nr. moleculelor de enzima activa se inmulteste
exploziv, creindu-se conditii favorabile procesului de proteoliza. Deoarece si peretele
stomacului este format din proteine exista pericolul autodigestiei peretelui stomacului. In
conditii fiziologice acest fenom. Nu are loc, avind in vedere mecanismele deprotectie ale
peretelui stomacal:
-celulele neparietale secreta bicarbonati care tamponeaza aciditatea sucului gastric
-un alt mecanism protector este enzima ureaza care are rolul de a hidroliza ureea cu
formare de amoniac si dioxid de carbon
-alt mecanism protector este mucina gastrica. Celulele epiteliate ale mucoasei gastrice
secreta mucus gastric din care o parte sub actiunea HCl este precipitat( mucus precipitat),
iar o alta parte este digerat partial si se formeaza mucoproteoza gastrica solubila. Celulele
mucoase ale glandelor gastrice secretamucoproteina gastrica solubila. Mucusul, mucusul
precipitat, mucoproteoza solubila si mucoproteina gastrica solubila formeaza mucina
gastrica, care are rolul de bariera mecanica in fata sucului gastric impidicindu-l sa digere
peretele stomacal. Daca mecanismele protectoare se dovedesc insuficiente , apare fenom.
autodigestiei(ulcer gastric),sau perforarea peretelui stomacal( ulcer perforat). LA aparitia
ulcerului contribuie factori ca: stres, fumat, alimente agresive, infectii cu Helicobacter
Pilori.

10
 Reglarea secretiei de suc gastric
Secretia sucului gastri are 2 forme:
-secretia bazala sau spontana estye secretia de suc gastric ce are loc in absenta oricarui
stimul
-secretia stimulata apare ca urmare a unui stimul.
Secretia bazala este reglata pe cale neurologica, de gastrina. Secretia activa are 3 etape:
-etapa cefalica; gastrica,intestinala.

Enzimele sucului gastric Sucul gastric contine saliva inghitita care are amilaza, care
se inactiveaza in mediu puternic acid, nu are importanta digestiva la acest nivel.
Lipaza secretata in cantit. Mici de mucoasa gastrica, are o activ. Mica din cauza mediului
puternic acid. Pepsina este o enzima proteolitica care are rolul de a hidroliza legaturile
peptidice ale aminoacizilor aromatici. Sub actiunea sa, proteinele se transforma in
proteoze si peptone, care vor fi hidrolizate in duoden sub actiunea tripsinei si
chimiotripsinei. Pepsina este secretata sub forma de proenzima inactiva care prin
proteoliza se transforma inenzima activa.
Reninaeste o enzima care are rolul de a coagula proteinele din lapte in prezenta ionilor de
calciu. Este secretata sub forma unei proenzime care prin proteoliza limitata se transforma
in renina (enzima activa)

Recoltarea sucului gastric inainte de recoltarea sucului gastric pacientul nu are voie
sa consume alimente care stimuleaza sau inhiba secretia gastrica( ceai, cafea, bauturi
alcoolice, alim. codimentate etc.) 24h sau sa consume medicamente. Cu 12h inainte de
recoltare nu are voie sa manince. Recoltarea se face cu ajutorul unei sonde de tip Einhorn.
Dacase doreste urmarirea act. sucului gastric asupra alimentelor atunci se da bolnavului un
prinz de proba alimentar (50g piine prajita, 200 ml ceai), iar dupa 45- 60 min.se recolteaza
continutul stomacal cu ajutorul sondei Faucher. In cazul utilizarii sondei Einhorn se
utilizeaza prinzuri de proba medicamentoase pt. stimularea secretiei sucului gastric:
-prinzul cu alcool (300 ml alcool introdus prin sonda)
-prinzul cu cofeina(300 ml 0,1%), contraindicat la cardiaci
-prinzul cu histamina( 0,01 mg/kgcorp intramuscular)
-prinzul cu insulina(0,2U intramuscular)
-prinzul cu pentagastrina(0,6μg).

Proba Leporski Dupa introducerea sondei se evacueaza continutul stomacal, apoi se

introduc 300ml alcool 5% colorat cu o picatura de albastru de metilen pt. stimularea
secretiei gastrice. Dupa 25 min. se vacueaza din nou continutul stomacal. Aceasta
fractiune este reziduul(70-80ml). Din acest moment se iau probe din 15 in 15 min.,
timp de 1h. Volumul total al acestora este efortul secretor pe ora. Un efort secretor crescut
arata o hipersecretie, iar un reziduu crescut o deficienta a evacuarii stomacului. Val.
maxime ale aciditatii se obtin 40-60 min.de la introducerea alcoolului. Val. normale ale
aciditatii maxime: 30-70 mEq/l aciditate totala,10-30 mEq/l aciditate legata, 20-50 mEq/l
aciditate libera. In ulcerul gastric 40-80 mEq/l aciditate libera, iar in ulcer duodenal se
obtine o curba fara tendinte de revenire 90-100 mEq/l aciditate libera. In gastrita
hipoacida aciditate libera 0, iar maxima ajunge la 20-40 mEq/l; in cancerul
gastricapare o anaclorhidrie totala

Proba cu histamina Dupa sondarea pacientului se recolteaza sucul gastric care se

gaseste in stomac. Dupa 1h de la recoltarea stazei se recolteaza sucul gastric format.

11
 Aceasta fractiune se numeste debit orar bazal, al carui volum este de 40-60 ml, iar
aciditatea 1,5-4 mEq/l. Se injecteaza pacientului intramuscular 0,1 mg/kgcorp histamina.
Dupa exact 1h se recolteaza sucul gastric format (140-160ml (in ulcerul duodenal poate
ajunge la 300ml) iar cantitatea de HCl 12-18 mEq/l. Daca se doreste urmarirea
concentratiei de HCl, atunci se mai poate recolta timp de 1h probe din 15 in 15 min.

Determinarea aciditatii gastrice fara utilizarea sondei Inainte de inceperea probei,

bolnavul goleste vezica si se administreaza oral 100mg cofeina pt. a stimula secretia
gastrica.Aceasta proba de urina se arunca. Dupa 1h bolnavul urineaza, apoi i se
administreaza oral un colorant care se dizolva doar in mediu acid. Dupa 1,5h,
pacientul urineaza iar. Cantitatea de colorant din aceasta proba va fi proportionala cu
aciditatea totala. O alta varianta cind se foloseste un colorant fluorescent. Dupa golirea
vezicii, bolnavului i se administreaza 100 mg cofeina concomitent cu acest colorant. Se
recolteaza si se trimit la laborator 3 probe de urina din ora in ora dupa administrarea
colorantului.
Determinarea concentratiei de colorant serveste la evaluarea aciditatii totale.
Cea mai moderna metoda utilizata este endoradiosonda de marimea unei tablete
care poate fi inghitita si care trimite prin semnale radio informatii despre aciditatea
gastrica. Prin aceasta metoda se pot urmari variatiile aciditatii timp de 3-4h.

Examenul de laborator al sucului gastric

Aspectul Sucul gastric este incolor, dar devine galbui- verde in caz de reflux biliar,
roz- rosietic in caz de singerari induse de sonda, brun- maroniu pina la negru in caz
de singerari vechi. Sucul gastric are aspectul unui lichid relativ limpede in care pluteste
sub forma unor flocoane mucina gastrica. Cantitatea de mucina creste in caz de
gastrite, in infectii devine tulbure, iar in deficiente de evacuare se pot distinge
alimente partial digerate. Mirosul normal al sucului gastric este acru, fad. Devine fetid in
cancerul gastric si fecaloid in ocluzia intestinala.
Examenul microscopic Se examineaza atat nativ, cit si colorat. In sucul gastric se gasesc
in mod normal leucocite foarte rar, hematii integre, celule epiteliale microorganisme si
levuri. In hiperaciditate apar resturi nucleare, in gastrite celule epiteliale si mucus, in ulcer
hematii, in cancerul gastric celule atipice.
Examenul biochimic Aciditatea se determina prin titrare cu NaOH 0,1N.
Reactia Addler serveste la punerea in evidenta a singelui. Rezultatele negative sunt
concludente, dar cele pozitive trebuie privite cu rezerva in absenta altor semne care ar
indica o singerare.
Acidul lactic in mod normal nu exista in sucul gastric, apare ca urmare a unor procese
de fermentatie.Prezenta pigmentilor biliari arata un reflux biliar cauzat de inghitirea grea a
sondei. Dintre enzime: pepsina, renina, catepsina si lipaza.

2. Biochimia bilei

Sucul duodenal este un lichid cu o reactie slab alcalina care este un amestec de suc gastric,
suc pancreatic si bila, la care se adauga secretia celulelor mucoasei duodenale, care secreta
subst. activatoare ale secretiei sucurilor digestive(secretina); activatori enzimatici
(enterokinaza) si enzime active (maltaza)
In mod normal sucul duodenal este un lichid galben deschis, clar. In cazuri patologice
devine un lichid tulbure, vascos, de culoare galben- murdar ( infectii), verzui ( dischinezie
biliara), rosu- brun( ulcer duodenal) sau incolor (icter mecanic- obstructia canalului coledoc).
Cantitatea zilnica de suc duodenal este de 1500 ml din care 1200 reprezinta secretia biliara si
300 ml secretia pancreatica.

12
 Formarea bilei Bila se formeaza in ficat si este depozitata in colecist. Secretia sa
este stimulata de hepatochinina, pe cael hormonala, care determina formarea unei bile
apoase, sarace in saruri. In colecist bial este concentrata, apoi este excretata in duoden
sub actiunea unui hormon paracrin, colecistokinina care are rolul de a determina colecistul
sa se contracte si sa-si verse continutul in duoden. Daca aceste mecanisme nu
functioneaza corect apare dischinezia biliara insotita de dureri de cap, greata, voma,
tulburari digestive.
Rolul bilei
1. Asigurarea unui mediu acido-bazic si electrolitic pt. enzimele digestive pancreatice.
Digestia duodenala are loc intr-un mediu realizat de amestecul a trei sucuri digestive:
sucul gastric, sucul pancreatic si bila. Enzimele pancraetice au un pH optim situat in
mediu bazic, deci aciditatea sucului gastric trebuie neutralizata, cu ajutorul bicarbonatilor
din bila. Bila asigura si ionii metalici.
2. Asigurarea acizilor biliari necesari pt. emulsionarea lipidelor din tractul intestinal
Lipidele sunt insolubile in mediu apos. Emulsionarea lipidelor si formarea unei
emulsii stabile este posibila in prezenta acizilor biliari, care sunt sintetizati in ficat din
colesterol. Secretati in tractul intestinal isi manifesta caracterul de emulgatori, dupa
care sunt resaorbiti din intestin si captati din nou de ficat formand circuitul
enterohepatic. Daca ficatul este bolnav, acesta nu va fi capabil sa capteze acizii biliari din
plasma, se produce acumularea lor ceea ce va face posibila eliminarea lor urinara..
Prezenta lor in urina denota hepatitele. Daca acizii biliari lipsesc din tractul digestiv,
atunci lipidele nu sunt digerate si sunt eliminate pe cael fecaliera. Fenomenul de
eliminare al lipidelor pe cael fecaliera se numeste steatoree, este insotita de diaree.
Malabsorbtia acizilor biliari poate avea consecinta formarea calculilor renali de oxalat
de calciu.
3. Prin bila se elimina bilirubina directa. Bilirubina este un produs de degradare a
hemoglobinei, care este toxic pt. sistemul nervos central. Acumularea bilirubinei duce la
formarea icterului mecanic. Bilirubina indirecta fiind insolubila nu poate fi eliminata prin
bila. Bilirubina in tractul intestinal este degradata treptat in
biliverdina,stercobilinogen, stercobilina, urobilinogen si urobilina. Stercobilina se
elimina prin fecale, o parte din urobilinogen este resorbit in intestin, ajuns in circulatia
sanguina o parte se elimina prin urina contribuind la colorarea urinei, cealalta parte fiind
transformata in urobilina de catre ficat si eliminata din nou in tractul intestinal formind
circuitul enterohepatic. Un fenomen similar se intimpla si cu colesterolul.
Calculii biliari Daca exista deficiente in reglarea concentrarii bilei aceasta duce la
formarea calculilor biliari. Calculii biliari produc disfunctii ale colecistului cu aparitia:
dischineziei biliare, maldigestie, icter mecanic, inflamatii ale duodenului, colecistului si
pancreasului.
Calculii biliari contin: bilirubina, carbonati, colesterol, fosfati de calciu si magneziu.
Recoltarea bilei Bila se obtine prin tubaj duodenal prin proba Melzer-Lyon.
Tubajul se executa dupa cel putin 12h de post. Se recomanda a nu se consuma 24h
inainte de a recolta, alimente greu digerabile, condimentate, ceai, cafea, bauturi
alcoolice sau medicamente (eufilina, papaverina, coleretice) Recoltarea se face cu
ajutorul sondei Einhorn care este introdusa in stomac, apoi bolnavul este culcat pe
partea dreapta, astfel incit zona colecistului sa fie mai sus decit capul. Pacientul va inghiti
sonda treptat pana la diviz. 75 cm, in timp de 45 min. Bila iese prin sonda sub actiunea
fortei gravitationale. Se obtin 3 fractiuni de bila:
-bila A este bila care iese prin sonda in absenta oricarui stimul. Acesta este de
fapt sucul duodenal
-bila B este bila colecistica. Sepoate obtine dupa eliminarea bilei A si introducerea
prin sonda a unui stimulent al secretiei biliare. Sub actiunea stimulului, colecistul se

13
contracta golindu-si continutul in duoden. Dupa 20 min. se poate recolta bila B. Aceasta
are culoare maroniu- verzuie si este mai densa decit bila A
Dupa golirea completa a colecistului se poate obtine bila C(hepatica). Aceasta este bila
proaspat formata in ficat, are o culoare galben- aurie si are densitate mai mica decit bila B,
deci pluteste la suprafata acesteia.
Compozitia bilei
Bila A nu are valoare diagnostica.
Bila B este mai concentrata. Cu cat este mai concentrata are culoare mai inchisa. Are un
pH 5,5- 7,7, reziduu uscat 4-11%, pigmenti biliari 0,2-1,5%, acizi biliari 1,5-10%, lipide
1,8-4,7%.
Bila C are o concentratie mica: reziduu uscat 1- 3,5%, pigmenti biliari 0,05-0,17%, acizi
bilari 0,2-2%, lipide 0,1-2%.
Analiza de laborator a bilei
Examenul macroscopic Bila A are o culoare galben- pal cu tente verzui, bila B are
culoare verde inchis, iar bila C o culoare galben –aurie. Culoarea bilei devine verde in
cazul infectiilor cailor biliare
Culoarea brun- negricioasa a bilei A apare in caz de ulcer duodenal. Bila A este incolora
in caz de icter mecanic, iar bila B si C nu se poate obtine. Aspectul bilei normale
este limpede, devine tulbure in caz de infectii sau din cauza precipitarii unor cantitati
mari de saruri. Sedimentul biliar are un aspect mucos din cauza mucusului pe care-l
contine.
Examenul microscopic Este important ca examenul sa se faca cit mai repede dupa
recoltare, pt. ca sucurile digestive distrug elementele celulare si Giardia Lamblia. Se
recomanda ca transportul eprubetelor sa se faca in apa calda pt. a pastra cat mai mult timp
viabilitatea lambliilor. In sedimentul normal se gasesc: celule cilindrice de
provenienta duodenala, corpi mucinosi, cilindroizi de mucina, cristale debilirubinat de
calciu, colesterol si oxalat de calciu. Celulele pigmentate provin din caile biliare,
celulele poligonale si rotunde apar in hepatite, fasii de epiteliu duodenal apar in
duodenie si ulcer duodenal, celulele prismatice degenerate apar in pancreatite.
Prezenta leucocitelor in numar mare arata un proces inflamator. Daca ele predomina in
bila A arata o inflamatie a duodenului sau pancreatita, iar daca predomina in bila B arata
un proces supurativ hepatic sau colecistita. Eozinofinele predomina inhelmintiaze. Nr.
mare de hematii arata o sangerare. Cristalele de acizi grasi gasite pe nemancate arata o
staza gastrica si o lipaza pancreatica activa. In caz de lambliaza gasim in bila B
trofozoiti de Giardia Lamblia.
Lambliaza se poate pune in evidenta si prin analiza scaunului.
Examenul biochimic In mod normal, pH-ul celor 3 fractiuni variaza 5,5-7,7. In caz
de infectii, pH-ul bilei B scade 4-4,8. Determinarea colesterolului nu are importanta
clinica. Acizii biliari scad in icter mecanic, ciroze si dismetabolisme ale acizilor biliari .
Bilirubina si urobilina cresc in cazul bolilor hemolitice. Pigmentii biliari si urobilina
scad in caz de retentii biliare sau blocarea completa a canalului coledoc. Prezenta
hemoglobinei se pune in evidenta prin reactia Addler care este o reactie foarte
sensibila, de aceea recipientul in care se recolteaza nu trebuie sa aiba urme de sange.
Examenul bacteriologic are rolul de a pune in evidenta infectiile colecistului. Se
trimit la analiza bila B recoltata in conditii sterile.

3. Biochimia sucului pancreatic

Sucul pancreatic este una din componentele sucului duodenal. Este un lichid vascos,
incolor, clar, are un pH 8-8,3, este lipsit de miros. Sucul pancreatic contine: proteoze,
nucleoproteide, enzime digestive, subst. minerale.
Enzimele sucului pancreatic

14
 a) enzime glicolitice Amilaza este o enzima care are rolul de a hidroliza amidonul
pana la stadiul de dextrine, maltoza si izomaltoza.
b) enzimele lipolitice Lipaza are rolul de a hidroliza grasimile neutre:
monoacilgliceridele, diacilgliceridele si triacilgliceridele in acizi grasi si glicerina. Are
un pH=7-9.
Fosfolipazele au rolul de a hidroliza fosfolipidele cu formare de glicerina,
sfingozina, acizi grasi, acid fosforic, baza azotata si polioli ciclici
c) enzimele proteolitice din dduoden continua activitatea de digestie a proteinelor
inceputa in stomac de pepsina si renina. Proteinazele actioneaza asupra unor
substraturi care sunt proteine sau produsi de degradare a proteinelor. Peptidazele
actioneaza asupra produsilor de degradare ai proteinelor care nu mai
pastreaza caracterele secundare si tertiare ale proteinelor
Proteinazele sucului pancreatic sunt: tripsina si chimiotripsina.
Peptidazele sucului pancreatic sunt: carboxipeptidaza A care are rolul de a degrada
produsii rezultati sub actiunea chimiotripsinei; carboxipeptidaza B are rolul de a rupe un
aminoacid de pe produsii de degradare ai tripsinei.
Nucleazele au rolul de a scinda acizii nucleici in nucleotide.
Rolul sucului pancreatic
-de a aduce pH-ul la valori optime pt. activitatea enzimelor digestive pancreatice;
-de a asigura enzimele digestive necesare digestiei duodenale
Controlul secretiei sucului pancreatic:
-reglarea prin intermediul sist. nervos central
- reglarea prin intermediul sist. nervos periferic
- reglarea hormonala prin intermediul unor hormoni paracrini si endocrini: secretina
care actioneaza asupra pancreasului determinind secretia sucului pancreatic apos sarac in
enzime si bogat in saruri minerale si bicarbonati; pancreozimina care actioneaza asupra
pancreasului determinand secretia unui suc pancreatic vascos bogat in enzime;
somatostatina care are rolul de a inhiba secretia de secretina; enterokinaza care are rolul
de a transforma proenzimele digestive in enzime active;motilina care are rolul de a mari
peristaltismul si la nivelul intestinului subtire.
Reccoltarea sucului pancreatic are loc cu ajutorul sondei Einhorn in prealabil introdusa
in duoden. Dupa eliminarea bilei A, administrarea de sulsat de magneziu pt.
provocarea contractiei colecistului si eliminarea bilei B se administreaza prin sonda un
stimulent al pancreasului (60ml lapte fiert cald, HCl diluat sau 3-4ml eter etilic). Dupa 20
min. incepe recoltarea sucului pancreatic. Pt. stimularea pancreasului se mai pot folosi
si injectii intravenoase de acetilcolina, glucoza, pancreozimina si secretina. Inlocuirea
sondei Einhorn cu sonde de tip Langerlof- Berthalheimer a permis obtinerea unui suc
pancreatic neamestecat cu suc gastric sau bila.
Explorarea functiei exocrine a pancreasului:
- proba de digestie care consta in analiza microscopica a fecalelor;
- analiza serului si a urinii, dupa stimularea panc lui cu prostigmina,
secretina sau amestec de pancreozimina si colecistokinina
- determinarea tripsinei si a chimiotripsinei in fecale
- analiza biochimic lui duodenal recoltat dupa din
metodele anterioare.
Analiza biochimica a sucului pancreatic Determinarea amilazei metoda semicantitativa
Wohlghemuth este o metoda folosita in Comunitatea Europeana. Valorile normael ale
amilazei sunt 256-2048 UW (unitati Wohlghemuth). Valorile scazute indica o hipofunctie a
pancreasului exocrin, iar valorile crescute indica afectiuni pancreatice sau biliare.

15
Determinarea lipazei Valorile normale 50-60ml NaOH 0,1N la 100 ml suc pancreatic. Aceste
enzime se pot doza si in ser, iar amilaza si in urina.
Determinarea tripsinei in componenta sucului pancreatic se pune in evidenta calitativ.

4. Biochimia intestinului
Intestinul uman este format din intestin subtire (jejun si ileon) si intestin gros (colon). In
intestinul subtire are loc definitivarea digestiei si absorbtia subst. rezultate in procesul de
digestie. Colonul are rol de absorbtie a apei si a unor vitamine rezultate prin actiunea florei
intestinale saprofite asupra produsilor rezultati prin digestie.
Rolul intestinului in digestie Intestinul intervine in digestie prin sucul intestinal secretat de
peretele intestinal. Sucul intestinal estte secretat de glandele Brunner- Lieberkuhn. Cantitatea
de suc intestinal secretata zilnic este 2l la 24h. Enzimele digestive actioneaza pe produsii
de degradare ai digestiei bucale, gastrice si duodenale, definitivand procesul de digestie si
facand posibila absorbtia lor intestinala.
Reglarea secretiei sucului intestinal are loc atat pe cale neurologica prin reflexe sau pe cale
centrala (control al SNC), cat si pe cale hormonala prin hormoniparacrini. Acesti hormoni nu
actioneaza numai asupra sucului intestinal ci au si alte efecte: cresterea peristaltismului,
inhibarea secretiei altor hormoni paracrini care favorizeaza secretiile digestive la alte nivele:
-enterokinina are rolul de a favoriza secretiile de suc intestinal in glandele Brunner-
Lieberkuhn. Sub actiunea sa se formeaza sucul intestinal bogat in enzime digestive.
-motilina are rolul de a intensifica peristaltismul intestinal favorizand avansarea
alimentelor in curs de digerare si absorbtie prin tractul intestinal.
-VIP( peptida intestinala vasoactiva) are rolul de a dilata venele intestinale si periferice
cu scopul favorizarii absorbtiei intestinale
- GIP (peptide gastric inhibitoare) are rolul de a inhiba secretia sucului gastric
-somatostatina are rolul de a inhiba secretia de hormon de crestere si de secretina.
Enzimele sucului intestinal
Enzime care actioneaza asupra glucidelor: amilaza –(are rolul de a hidroliza amidonul),
izomaltaza, dizaharidele, maltaza, zaharaza,lactaza. Absenta lor duce la dereglari in procesul
de digestie manifestate prin balonari si diaree severe. Celuloza nu poate fi digerata de
organismul uman deoarece acesta nu contine celulaza. Celuloza nedigerata are rolul de a
asigura un tranzit intestinal normal.
ENZIMELE LIPOLITICE: au rolul similar celor din sucul pancreatic.
Enzimele proteolitice sunt: aminopeptidazele, dipeptidaze, tripeptidaze si iminopeptidaze.
Enzimele care actioneaza asupra acizilor nucleici : nucleazele
Absorbtia intestinala a alimentelor nedigerate: glucidele sunt absorbite sub forma de
monozaharide; lipidele sunt absorbite sub forma de glicerina, sfingnoza, acizi grasi liberi;
proteinele sunt absorbite sub forma de aminoacizi; subst. minerale (Na, K, Ca, Fe, Mg,
Cl, fosfati) se absorb din duoden si continua in jejun si ileon. Absorbtia sodiului continua
si in colon; vitaminele absorbite provin din 2 surse( o parte sunt continute in alimente iar
absorbtia lor are loc in duoden si jejun; o alta parte din grupul vitaminelor B sunt
sintetizate de flora intestinala iar absorbtia continua in ileon si in colon); acizii biliari,
urobilinogenul si colesterolul se absorb in ileon.
Rolul de excretie a intestinului prin peretele intestinal sunt secretate si unele subst.
Rolul florei intestinale in procesul de digestie- absorbtie In intestin exista flora saprofita
care participa la procesul de digestie. Flora sintetizeaza o parte din vitaminele necesare pt.
organismul uman. Flora degradeaza subst. neabsorbite cu formare de indol, scatol,cadaverina,
putresceina care dau mirosul caracteristic al fecalelor.
Explorare intestinului are loc pe mai multe cai:
-explorarea biochimica a sucului intestinal

16
 -executarea analizei anatomopatologice si histochimice a unor portiuni de mucoasa
intestinala recoltate prin aspiratie cu o sonda
-explorarea rontgenografica a intestinului sau explorarea endoscopica
-explorarea capacitatii de absorbtie prin testele de incarcaer cu diferite subst.
farmacologice( glucoza, fructoza, trigliceride etc. probele se executa astfel: pacientului singe
pe nemancate, apoi i se administreaza subst. cu actiune farmacologica, se recolteaza
apoi sange din 30 in 39 min. Concentratia sanguina a subst. se reprezinta grafic, curba
prezinta o crestere brusca a concentratiei urmata de o revenire lenta)
-analiza fecalelor care da informatii despre procesul de digestie, absorbtie, infectii,
parazitoze.

17
 CURS 4
BIOCHIMIA FECALELOR

Alimentele nu se digera complet. Tractul intestinal este si o cale de excretie a unor

subst.inutile sau chiar toxice organismului uman. Aceste subst. sunt excretate in tractul
digestiv prin bila sau sunt excretate de catre mucoasa intestinala. Subst. rezultate prin procesul
de digestie sunt eliminate prin anus si se numesc fecale. Fecalele eliminate intr-o singura priza
formeaza un scaun.Rolul fecalelor este:
-eliminarea materialului rezultat prin procesul de digestie;
- de excretie a unor subst. inutile sau toxice.
Analiza fecalelor este importanta pt. ca da informatii despre functionarea tubului digestiv.

Compozitia fecalelor Fecalele contin:

-subst. nedigerabile de origine alimentara, a caror prezenta nu are semnificatie patologica
-subst.insolubile (ex. sapunuri de calciu si magneziu, oxalati de calciu, fosfati de calciu), care
nu ausemnificatie patologica
-subst. digerabile dar nedigerate sau partial digerate,care nu sunt absorbabile, prezenta lor
in cantitati mici este fiziologica. Prezenta fibrelormusculare nedigerate si a granulelor de
amidon in cantitati crescute sugereaza o insuficienta functionala a pancreasului exocrin, iar
prezenta grasimilor sugereaza o insuficienta biliara sau hepatica, o perturbare a
circuituluienterohepatic al acizilor biliari
-subst. digerate dar neabsorbite(acizi grasi liberi, sapunuri, aminoacizi, monozaharide) si
subst. care nu necesita digestie pt. a fi absorbite ( vitaminele). Excesul acestor subst. arata o
perturbare a procesului de absorbtie.
-subst. excretate prin tubul digestiv. Acestea pot fi excretate prin bila(bilirubina) prin mucoasa
intestinala( unele vitamine). In caz de tranzit intestinal prea rapid (diaree) transformarea
bilirubinei este incompleta si culoarea fecalelor devine verzuie (biliverdina) sau galbuie
(bilirubina netransformata). Absenta stercobilinei din fecale sugereaza un icter mecanic, adica
neeliminarea bile in tractul intestinal
-subst. care formeaza un circuit enterohepatic( urobilinogen, colesterol si acizi biliari) sunt
resorbite in ileon, ajung in sangele circulant de unde sunt captati de catre ficat si reeliminati
prin bila. Prezenta lor in fecale este normala dar excesul lor denota tulburari de absorbtie la
nivelul ileonului, iar absenta lor perturbari hepatice sau biliare.
-subst. rezultate prin actiunea florei intestinale normale asupra subst. neabsorbite. Dintre
acestea sunt subst. utile( unele vitamine), iar altele sunt toxice( cadaverina, putresceina,
indolul, scatolul)
- cantitati mici de mucus sunt prezente in mod fiziologic, dar cantitati mari de mucus
sugereaza o iritatie chimica sau cauzata de infectii, alergii sau colite cronice
-prezenta celulelor epiteliate este fiziologica dar excesul lor arata o iritatie
-prezenta unui nr. mare de leucocite denota un proces inflamator in tractul digestiv
-prezenta multor hematii denota o hemoragie in tractul digestiv. Hematiile intacte denota
o sangerare la capatul tubului digestiv (fisura de anus, hemoroizi); daca hemoragiile au avut
loc in capatul superior, hematiile au aspect decolorat, franjurat, iar fecalele se coloreaza in
negru (melena)
Prezenta florei microbiene are semnificatie patologica, participa la procesul de digestie. In
cazuri patologice locul florei este luat de flora patogena.
-apa este componenta obligatorie a fecalelor. Prin fecale se elimina 100- 300 g apa/zi. Excesul
de apa in scaun duce la diaree, iar scaderea apei duce la constipatii. Cauza cresterii tranzitului
intestinal poate fi de natura infectioasa. Cauza constipatiilor este o alterare a reglarii
tranzitului intestinal de cauza neurologica, hormonala sau iatrogena.

18
Elemente obligatoriu patologice in fecale sunt:
-oua de paraziti: oua de nematode (Ascaris, lumbricoides, Trichinella Spiralis, Strongiloides,
Stercoralis) si cestode ( Fasciola Hepatica, Hymenolepis Nana, Taenia Solium, Taenia
Saginata, Echinococcus granulosus0. Uneori se pot gasi si paraziti vii.
- prezenta protozoarelor care apar in scaun sub forma de oochisti (Isosporra Hominis),
trofozoiti (Entamoeba disenteriae, Trichomonas Intestinalis) sau chisti ( Giardia Lamblia).

Aspectul fecalelor
Fecalele in mod normal se prezinta sub forma unor mase semiconsistente de forma
cilindrica de culoare maronie. Au un pH slab alcalin, eventual neutru. Au miros neplacut din
cauza indolului, scatolului, putresceinei, cadaverinei si a altor subst. ce rezulta prin
degradarea subst. neabsorbite de catre flora intestinala normala. Aceste proprietati se schimba
in cazuri patologice astfel:
-mirosul Prezenta unei flore de putrefactie da un miros putrid fecalelor din cauza unor
subst. cu miros care se formeaza in procesul de putrefactie: amoniac, acid sulfhidric,
mercaptani, amine, etc. Fenomenul este insotit de diaree si inchiderea la culoare a fecalelor. In
cazul diareei de fermentatie mirosul devine acid.
-culoarea Fecalele devin incolore in caz de icter mecanic, din cauza blocarii canalului
coledoc care duce la neeliminarea bilirubinei in tractul digestiv. Dupa pasaj de sulfat de bariu
fecalele se coloreaza in alb, dar nu are semnificatie patologica. Fecalele au culoare galben-
verzui din cauza bilirubinei netransformate. Fecalele diareice negre, negre- brune sugereaza
prezenta unui proces de putrefactie. Culoarea neagra a fecalelor nediareice se datoreaza
prezentei sangelui (melena) cauzata de o hemoragie in tractul digestiv superior sau mediu
(ulcer, cancer). Carbunele medicinal duce si el la inchiderea la culoare a fecalelor. Fecalele
pot prezenta striuri rosii din cauza unor sangerari in tractul final, a hemoroizilor sau
fisurilor anale. Fecalele pot primi culori diferite si de la unele medicamente care nu se absorb
in tractul intestinal.
-pH-ul fecalelor devine acid in cazul unor procese de fermentatie.
- consistenta fecalelor devine scazuta in caz de diaree din cauza excesului de apa.
Scaunele mucoide cu aspect diareic pot ascunde scaune de constipatie inglobate intr-o masa
de mucus.

Analiza biochimica a fecalelor Se apeleaza rar la analiza biochimica deoarece anliza

bacteriologica si cea microscopica este suficienta pt. punerea diagnosticului. Totusi in unele
cazuri este utila analiza compozitiei
-Reactia Addler este o reactie care pune in evidenta prezenta sangelui. Reactia este
foarte sensibila de aceea se impune pt. o interpretare corecta respectarea riguroasa a
conditiilor de recoltare. Este pozitiva doar in cazul hemoragiilor din tractul superior sau
mediu, nu si in cazul hemoragiilor anale.
-Prezenta stercobilinei exclude o blocare totala a canalului coledoc
-Prezenta bilirubinei sau biliverdinei arata o deficienta in transformarea lor in
stercobilina
- Excesul de grasimi arata o steatoree cauzata de lipsa acizilor biliari din tractul
digestiv.
-Prezenta enzimelor digestive( tripsina, chimiotripsina etc.) arata functionarea
organului producator (pancreas).
-Lipsa lactazei din sucul intestinal arata intoleranta la lactoza, ceea ce duce la balonari
si diaree.

19
 Examenul microscopic se efectueaza pt. a depista unele parazitoze si pt. a verifica
modul de functionare a sistemului de digestie si absorbtie.

Recoltarea fecalelor
a) Pt. examenul bacteriologic (coprocultura)
Fecalele se recolteazain coprocultoare sterile ce contin un mediu de imbogatire sau de
transport. Se recomanda a se recolta cu lopatica insotitoare direct din anus pt. a evita
suprainfectarile.
b) Pt. examenul parazitologic
Nu exista restrictii deosebite pt. recoltare, dar se recomanda a se recolta din mai
multe parti din interiorul fecalelor pt. a putea permite o omogenizare ulterioara. Se
recomanda se transporta in recipiente care se deschid usor si care nu se imbiba cu
fecalele. Exista citeva exceptii: oxiurii nu-si depun ouale in fecale ci in jurul anusului.
Pt. suspiciunea de oxiuraza se recomanda recoltarea unei amprente anale. In caz de
suspiciune de amibiaza se recomanda utilizarea unui purgativ.
c) Pt. reactia Addler
Sunt excluse de la recolta recipientele care vreodata au continut de singe, chiar daca au
fost spalate. Tot pt. a evita interferenta alimentelor de origine animala se recomanda a
se consuma cu 2-3 zile inainte de recoltare un regim lacto- vegetarian. Este strict
interzisa consumarea unor produse de carne insuficient de fierte sau fripte, dar mai ales
alimente cu un continut ridicat de sange, sunt interzise medicamentele cu continut de
fier.
d) Pt. examenul digestiv
Trebuie asigurat un regim complet care contine toate elementele nutritive si usor
digerabile. Se recomanda a se consuma 3 zile inainte de recolta regimul Schmidt-
Strassburger. Regimul asigura 125g proteine, 200g glucide si 100g lipide pe zi dupa
urmatorul program: dimineata: 500 ml lapte, 100g piine cu unt sau un ou fiert moale; ora
10: 100-200 ml lapte; prinz: 125g carne de vita fiarta, supa de carne sau supa de zarzavat,
250 g piure de cartofi, 20g unt, 100 ml lapte; ora17: 100-200ml lapte; seara: 250 ml lapte
sau ceai, cartofi fierti, 20g unt, sunca fiarta. Serecomanda a se administra bolnavului
inainte de primul prinz de regim 0,5g carmin sau 1g carbune animal. Se va aduce la
laborator prima proba de fecale eliminata dupa fecalele colorate in roz respectiv
negru.

20
 CURS 5
BIOCHIMIA URINII

Rolul rinichilor

Rinichiul are urmatoarele functii:

-rol de excretie a subst. inutile sau chiar toxice organismului ( produsi catabolici, subst.
toxice ingerate, inhalate sau absorbite prin mucoase sau piele)
-rol de conservare a unor subst. utile si necesare organismului (proteine, glucide, lipide,
ioni)
-rol de reglare al unor procese si mentinerea unor echilibre in organism
(hematopoieza, circulatia sanguina, homeostazia ionilor si a apei, mentinerea
echilibrului acido-bazic) In ceea ce priveste homeostazia hidroelectrolitica rinichiul are
rol in mentinerea in limite normael a volumului sanguin (izovolemiei); mentinerea
presiunii osmotice (izoosmiei);
mentinerea in limite normale a concentratiei individuale a fiecarui ion in parte (izoioniei);
mentinerea in limite normale a pH-ului sanguin (izohidriei). Fenomenele care se petrec in
rinichi sunt dependente de presiunea efectiva de filtrare (EFP) si sunt controlate
umoral. Hormonii care intervin in acest mecanism de reglare sunt: vasopresina
(hormon antidiuretic- hormon hipotalamic), aldosteronul (secretat de suprarenala) si
factorul natriuretic ( format in cord).

Formarea urinii
Rinichi umani au masa 250-320g. Unitatea functionala a rinichilor este nefronul
format din: glomeruli ( un ghem de vase sanguine inconjurate de capsula Bowman), tubi
uriniferi formati din ( tub contort proximal, ansa Henle, tub contort distal), tub colector.
Formarea urinii este un proces complex care cuprinde procese de filtrare, osmotice, de
difuziune, de transport activ si procese biochimice complexe caracterizate prin consum
mare de energie. Un sfert din energia rezultata din procesele metabolice este utilizata
pt.functionarea rinichilor.
Procesul de formare a urinii are loc in trei etape:
Ultrafiltrarea care are loc in glomeruli. Este un proces fizic prin care din cei 1500l
sange recirculat prin glomeruli se formeaza 170-180l ultrafiltrat (urina primara).
Glomerulii au rolul unei site prin care sunt retinute subst. cu masa moleculara mai mare de
60000, astfel ultrafiltratul este lipsit de proteine si de subst. transportate de proteine (
lipide, bilirubina indirecta). Fenomenele petrecute in glomeruli depind de circulatia
sanguina renala(RBF), circulatia plasmatica renala (RPF), si de presiunea efectiva de
filtrare (EFP). Filtrarea glomerularaeste afectata in stari infectioase ale glomerulilor,
cand au loc urmatoarele fenomene: pe de o parte volumul sangelui filtrat scade ducand la
oligurie si anurie (blocaj renal), pe de alta parte permeabilitatea glomerulilor pt. moleculele
mai mari creste ducand la aparitia proteinelor in urina.
Concentrarea si reabsorbtia are loc la nivelul tubilor. Se produce modificarea
raporturilor cantitative ale componentelor ultrafiltratului si chiar reabsorbtia cantitativa a
unora. Acest proces are loc cu consum mare de energie. Subst. care depasesc un
anumit nivel al concentratiei plasmatice sunt eliminate. Pragul renal de eliminare este
caracteristic pt. fiecare subst. in parte. In functie de pragul renal subst. se impart in :
- subst. cu prag inalt ( ex. glucoza)
- subst. prag jos (ex. u ea)
- subst. fa prag (e subst. toxice)
Secretia si excretia tubulara este ultima etapa a formarii urinei, care are loc in tubii renali.
Ca urmare a acestui proces apar in urina subst. care nu au existat in filtratul primar. Aceste

21
subst. ajung in urina ca urmare a proceselor de conjugare si degradare urmate de transport
activ prin peretele tubular. Subst. care se elimina prin urina pot participa la 3 fenomene:
filtrare glomerulara, reabsorbtie tubulara si secretie tubulara.
Coeficientul de epurare plasmatica a unei subst.( clearance-ul) reprezinta volumul
de plasma epurata intr-un minut de subst. in cauza. Se calculeaza astfel:
Vp= Cu x Vu/ Cp
Vp= volumul de plasma epurat intr-un minut
Vu= volumul de urina format intr-un minut- debitul pe minut
Cp= concentratia plasmatica a subst.
Cu= concentratia urinara a subst.
Subst. care se elimina doar prin filtrare glomerulara( creatinina) au Vp= 125ml/min
Subst care dupa filtrare se reabsorb partial prin tubi au Vp ≤ 125ml/min (ureea are 80ml/min)
Subst. excretate doar prin secretie tubulara au Vp= 800ml/min (acidul paraaminohipuric)

Proprietatile fizice ale urinii si interpretarea variatiilor acestora

Urina normala este un lichid a carui culoare variaza de la galben- citrin pana la galben
portocaliu. Intensitatea culorii depinde de concentratia urinii, respectiv Ph Urina incolora
se intalneste in poliurii severe, roz- risietica pana la maroniu in hematurii, galben- verzui pana
la verde- brun in pigmentii biliari, brun pana la negru in cazul prezentei melaninei. Exista
si medicamente care coloreaza urina: tetracicline, furazolidon ( galben- portocaliu),
piramidonul (rosu), albastru de metilen (verde- albastrui). Urina normala este limpede.
Devine tulbure in caz de infectii, precipitari ale sarurilor, hematurii.
Densitatea urinii este 1012- 1025. Creste in caz de dereglari hipertonice, diabet zaharat;
scade in poliurii, diabet insipid si zaharat cu poliurie severa, dereglari hidroelectrolitice
hipotonice. Izostenuria ( densitatea urinii= densitatea plasmei) apare in insuficienta renala
cu afectare tubulara.
Debitul este de 800-1500ml/24h. Sub 500ml/24h apare in insuficienta renala, hipohidratari si
dereglari hormonale. Poliuria severa reprezinta 200ml/24h apare in diabet zaharat si insipid,
hipertiroidism, infectii urinare, tratament cu diuretice.
pH-ul este slab acid (5,5-6). Urina normala are un miros specific. In cetonurii capata un miros
de acetona, in infectiile urinare miros amoniacal. Urina poate primi miros specific de la unele
alimente: usturoi, sparanghel, hrean, etc.

Compozitia chimica a urinii

Compusii chimici care pot sa apara in urina sunt:
-compusi obligatoriu patologici: proteine, glucide, saruri biliare, melanogenul, corpii cetonici,
bilirubina glucoronoconjugata, pigmentii sanguini.
-compusi conditionat patologici: urobilinogenul, aminoacizii, porfirinele, acidul uric,ureea,
creatinina, ionii de sodiu, potasiu, calciu, fosfatii.
Compusi obligatoriu patologici
Proteinele apar in c az de boli renale cu afectare glomerulara insotite de prezenta
cilindrilor in sediment, infectii urinare severe. Compozitia proteinelor in caz de
glomerulonefrita si sangerari difera. Electroforeza proteinelor urinare arata ca in caz de
glomerulonefrita apare doar albumina si globulinele cu masa moleculara mica, iar in caz
de sangerari au un aspect identic cu cel din ser. Unele medicamente dau reactie fals
pozitiva cu acidul sulfosalicilic utilizat pt. determinarea calitativa a proteinelor urinare.
Glucoza apare la bolnavii cu hiperglicemie la care s-a depasit pragul renal si in caz de
diabet insipid. Reactivii Fehling, Benedict, Nylander reactioneaza identic cu glucoza si alte
glucide. De aceea in interpretarea rezultatelor trebuie avut in vedere posibilitatea acestor
confuzii.

22
Lactozuria apare la femeile insarcinate sau care alapteaza. Reactii fals pozitive dau si unele
medicamente ( vitamina C).
Corpii cetonici apar in cazul intensificarii catabolismului lipidic, in hipertiroidism grav,
inanitie si intoxicatii cu solventi care contin acetona.
Pigmentii biliari( bilirubina) Bilirubina indirecta circula in plasma legata de albumine, fiind
insolubila si nu poate fi eliminata prin urina. Poate fi eliminata doar bilirubina directa, dar
numai atunci cand se acumuleaza (hepatite si icter mecanic)
Pigmentii sanguini Apar in caz de sangerari pe tractul urinar cauzate de infectii sau calculi.
Prezenta lor este insotita de prezenta hematiilor in sedimentul urinar. Femeile inainte,
dupa, dar mai ales in cursul ciclul menstrual prezinta hematii si pigmenti sanguini in urina, dar
care au origine vaginala.Aceasta nu reprezinta hemoglobinurie sau sangerare pe tractul
urinar.
Sarurile biliare apar in hepatite.
Melanogenul apare in urina bolnavilor cu melanom malign in fazele acute ale bolii. Este
insotita de o culoare neagra- maronie a urinii, care a stat la aer.

Compusi conditionat patologici

Urobilinogenul se formeaza in tractul intenstinal prin degradarea bilirubinei glucurono-
conjugate excretate prin bila. Ajunge in sange prin absorbtie din intestin, de unde este excretat
pe 2 cai: o parte prin bila (formeaza un circuit enterohepatic), iar cealalta parte prin urina;
urobilinogenul este unul componenti urocromului. Nivelul urinar scade (devine absent) in caz
de icter mecanic. Urobilinogenul creste in anemii hemolitice, iar in hepatite poate sa varieze,
cresterea fiind mai frecventa. Acesta poate sa creasca si in stari febrile. Porfirinele dau reactii
fals pozitive, unele medicamente cu caracter de amine aromatice si dupa consumul unor
alimente cum ar fi sparanghelul. De mentionat ca valoarea normala a urobilinogenului este
Normal si nu Absent. Patologica este nu prezenta sa in urina, ci doar cresterea sau
disparitia sa din urina.
Pofirinele sunt intermediari ai sintezei hemoglobinei si ai fermentilor heminici. Cresteri ale
eliminarilor urinare apar in porfirii, inplasma, respectiv in urina, in leucoze, stari febrile,
intoxicatii, etc. Este de mentionat posibilitatea confuziei cu urobilinogenul, avand in vedere ca
da reactie similara cu reactivul Ehrlich utilizat pt. punerea in evidenta a urobilinogenului
urinar. Se gaseste in cantitati reduse in urina omului sanatos; doar cresterea nivelului
urinar este patologica.
Aminoacizii Eliminarile zilnice sunt intre 100-500 mg/24h (exprimate ca azot aminoacidic).
Hiperaminoaciduriile sunt:
a)aminoacidurii selective apar in urina doar anumiti aminoacizi
b) aminoacidurii neselective Cresterea nivelului urinar al tuturor aminoacizilor
Ureea este forma de excretie a amoniacului format prin catabolismul aminoacizilor. Ureea se
formeaza in ficat si este eliminata din organism pe cale renala. Urea urinara scade in
insuficienta renala. Valorile normale ale ureei urinare 15- 35g/24h. Clearance-ul de uree este
de 80ml/min, mai mic ca al creatininei care nu este reabsorbita.
Creatinina este produsul catabolic al creatininfosfatului. Se elimina pe cale renala,
exclusiv prin filtrare glomerulara, astfel clearance-ul de creatinina este un indicator fidel al
integritatii functiei glomerulare, pt. ca in caz de insuficienta renala cu atingere glomerulara
creatinina nu se elimina, deci nivelul plasmatic creste, iar cel urinar scade.
Valorile normale 0,4-2,1g/24h, iar al clearance-ul 125ml/min.
Acidulș uric este produsul catabolic al acizilor nucleici. Nivelul urinar depinde de
alimentatie. Acidul uric se elimina prin urina prin secretie tubulara, astfel eliminarile urinare
scad in insuficienta renala. Nivelul scazut al acidului uric urinar se gaseste si in hipouricemii,
iar nivel crescut in hiperuricemii. Unele medicamente interfereaza cu acidul uric dand reactii

23
fals pozitive: paracetamol, cofeina, salicilat, vitamina C,unele antibiotice. Valori normale
0,08-1g/24h. Hiperuricuria este periculoasa din cauza formariicalculilor de acid uric sau urati.
Sodiul excretia sodiului creste in dereglari hidroelectrolitice hipertonice, tratament cu
cortizon, cu diuretice. Scaderi ale sodiului apar in dezeechilibre hipotonice,
hiperaldosteronism, tratament cu cortizon, hiperproductie de glucocorticoizi. Valori normale
130-260 mEq/l.
PotasiulValori normael 25-100 mEq/24h Potasiuriile cresc in caz de hiperaldosteronism,
tratament cu cortizon si diuretice, alcaloza. Scaderea potasiului apare in insuficienta renala,
acidoza, tratament cu diuretice care sunt inhibitori ai aldosteronului (spironolactona).
Calciul urinar creste in caz de hipercalcemii: hipertiroidism, osteoliza, hiperparatiroidism,
hipervitaminoza D. Eliminarile de calciu cresc si in caz de regim desodat sau acidoze
metabolice. Scaderi ale calciului apar in hipocalcemii: rahitism, osteomalacie,
hipoparatiroidism, in regim desodat. Valori normale 100- 200 mg/24h. Hipercalcemiile
favorizeaza formarea calculilor urinari si nefrocalcinoza (depunerea de saruri de calciu in
intregul parenchim renal).
Fosfatii Valori normale ale fosfatilor in urina 0,5- 2,2 g/24h. Eliminarile de fosfati sunt
crescute in hiperparatiroidism si hipoivitaminoza D, si scazute in insuficienta renala,
hipoparatiroidism.

Sedimentul urinar se obtine prin centrifugarea urinii. Se examineaza la microscop in vederea

studierii prezentei elementelor figurate, a cilindrilor, a parazitilor, a bacteriilor, a fungilor,
respectiv a cristalelor formate prin precipitarea sarurilor greu solubile. Este o analiza
calitativa. Elementele gasite in sediment se clasifica in:
Sedimentul organizat contine elemente celulare ( leucocite, hematii), cilindrii urinari,
bacterii, fungii si elemente parazitare ( oua de paraziti, chisti, paraziti vii)
Celulele epiteliale In sedimentul urinar se gasesc cateva celule epiteliale plate care provin
din stratul superficial al tractului urinar. Cresterea nr. de celule este un semn al unei iritari
a tractului urinar, care poate fi de natura mecanica sau infectioasa. Tipul celulelor arata masura
infectarii. Daca apar doar celule plate superficiale, afectiunea nu este grava; pt. celule din
stratul intermediar sau celule rotunde renale arata o afectiune mai grava. Celulele
epiteliale pot proveni si din vagin. La femei nr. crescut de celule epiteliale in sediment poate
constitui o indicatie pt. examinarea secretiei vaginale.
Leucocitele apar si in sedimentul urinar al omului sanatos. Nr. crescut al acestora arata
o infectie a tractului urinar.
Hematiile apar in caz de sangerari ale tractului urinar. Prezenta hematiilor in urina in nr. mare
arata aparitia proteinelor in urina, colorarea urinii in roz, rosietic, rosu- brun. Urina femeilor
imediat inainte, in cursul, dupa ciclul menstrual contine hematii de origine vaginala care nu au
semnificatie patologica.
Cilindrii sunt formati din albumina precipitata in tubii renali in cursul formarii urinii din
filtratul primar. Prezenta lor este intotdeauna un semn patologic, arata o permeabilitate
crescuta glomerulara datorata unei infectii. De obicei cilindrii urinari sunt insotiti de
albuminurie masiva. Cilindrii pot fi: hialini, granulosi, leucocitari, hematici, epiteliali,cerosi.
Pseudocilindrii formati din mucus sau urati si nu au semnificatie patologica.
Flora microbiana apare in cazul infectiilor urinare este intotdeauna insotita de leucociturie.
Daca apare flora microbiana care nu este insotita de un nr. crescut de leucocite, atunci flora nu
provine din tractul urinar ci este o suprainfectie. In acest caz se recomanda efectuarea
uroculturii.
Levurile prezenta lor se datoreaza unui recipient murdar, mai rar este de origine vaginala.

24
Trichomonas Vaginalis este un parazit care se gaseste in vaginul femeilor sau uretra
barbatilor infectati. In urina femeilor ajunge prin scurgere vaginala si este intotdeuna insotit
de multe leucocite si flora. In acest caz nu este necesara recoltarea uroculturii.
Amibe Originea lor este fecaliera.
Oua de paraziti In urina se pot gasi oua de Schistosoma Haematobium, care se elimina pe
aceasta cale. Accidental se pot gasi oua de oxiuri sau Echinococus granulosus.
Sedimentul neorganizat contine elemente necelulare
Mucus apare in caz de iritatii pe tractul urinar. Cauza poate fi infectioasa sau de
natura mecanica.
Cristalele de saruri : oxalat de calciu, acidul uric, urati de sodiu, potasiu sau amoniu,
fosfati amoniaco- magnezieni, fosfat de calciu, sulfat de calciu, mai rar tirozina sau leucina.
Aparitia sarurilor in sedimentul urinar nu are o semnificatie patologica, daca nu este
insotita de hematii, mucus, leucocite sau semne clinice care arata o posibila calculoza in
tractul urinar.
Deci prezenta sarurilor in urina arata doar o posibilitate de a se forma pe viitor calculi,
daca exista si alti factori favorizanti care persista timp indelungat. In caz ca diagnosticul a fost
pus prin radiografie, ecografie etc. atunci cristalele din sediment completeaza tabloul
clinic, aratand tipul probabil al calculilor.

Proba Addis- Hamburger este o metoda de determinare cantitativa a nr. de elemente

figurate formate in tractul urinar in unitatea de timp. Se recolteaza urina formata in exact 3 ore
in conditii de repaus. Este important a se recoltatoata cantitatea de urina in 3 ore, pt. ca
este necesar sa se cunoasca debitul urinar corect care se calculeaza din cantitatea de urina
recoltata. Valorile normale: ≤ 1000 hematii/min, ≤ 5000 leucocite/min, 0 cilindrii/min. Proba
Addis- Hamburger se foloseste la aprecierea gravitatii unei afectiuni, dar mai ales pt.
urmarirea evolutiei bolnavilor cu infectii urinare cu antibioticoterapie. De obicei se cere
recoltarea examenului sumar de urina, a probei Addis- Hamburger si uroculturii concomitent.
In mod normal trebuie sa existe o concordanta intre sediment si rezultatul probei Adiis-
Hamburger. Neconcordantele se datoreaza de obicei unei recoltari incorecte, dar mai ales unor
scurgeri vaginale.

Modul de recoltare a examenului sumar de urina, a probei Addis- Hamburger si

a uroculturii in mod concomitent
Bolnavul se scoala la ora 3 dimineata, dupa o toaleta locala lasa sa curga un jet de urina la
WC, apoi recolteaza direct intr-un recipient steril cativa ml de urina. Restul de urina
recolteaza in alt recipient pt. examenul sumar de urina. Doarme din nou si la ora 6 ( dupa
exact 3 ore, perioada in care nu mananca, nu consuma lichide si sta in pat), dupa o noua
toaleta locala recolteaza intr-un recipient separat toata cantitatea de urina pt. proba Addis-
Hamburger. Eticheteaza cele 3 recipiente cu ora recoltarii si datele personale dupa care le
trimite la laborator.

Recoltarea urinii pt. analize cantitative Bolnavul urineaza la ora 6

dimineata,aruncand aceasta proba de urina. Toata urina recoltata in cursul zilei se aduna intr-
un singur recipient pana a doua zi. Ultima proba de urina recoltata in vas va fi la exact
24h, deci la ora 6 in ziua care urmeaza. Din aceasta urina aduce la laborator o proba de
aproximativ 100 ml etichetata cu datele personale si cu volumul de urina rezultata in 24h
(necesar pt. calculul debitului zilnic). Rezultatele se exprima raportate la 24h.0

25
26