AGROMARKETING

AGROMARKETING
1.CONCEPTUL DE AGROMARKETING
Rolul şi importanţa agromarketingului în condiţiile trecerii spre o economie de piaţă. Sistemul de agromarketing.
Caracteristicile şi funcţiile sistemului de agromarketing

1.1.Rolul şi importanţa agromarketingului în condiţiile trecerii spre o economie de piaţă .

Importanta agromk. Factori c/e limiteza act intrepr agroalim-re in RM:
 infrastrctura a distributiei inadecvata: reteaua de drumuri rea – pierderi si costuri mari; lipsa lantului de frig;
insuficienta si echipare necorespunzatoare a depozitelor; insufcienta unui parc de mijl de transport (uzura fizica, morala)
 pozitia slaba de negociatori a prod agr-li in raport cu procesatorii/distribuitorii;
 nivelul slab de organizare institutionala;
 lipsa unui sistem informational

1.2.Sistemul de agromarketing.
Conceptul si sistemul de agromk
P/u a deveni aliment produsul agricol trebuie sa fie supus mai multor schimbari:
 transformare fizica, (nu ţine neapărat de domeniul act-ii de mk, dar totuşi cercetarea se referă la asigurarea
consumatorilor cu produse agricole şi alimentare c-e ţine de viziunea de mk)
 de dimensiune, (ex.: transformarea unei carcase în porţiuni);
 in timp, (ex.: grîul recoltate în iulie poate fi transformat în produs de panificaţie spre vînzare tot anul);
 in spatiu.

Una din act specifice – analiza utilitatii produselor:

 utilitate de forma – derivă din necesitatea de a avea produsul în forma potrivită pt consumator (transformarea de
dimensiune);
 de timp,
 de loc,
 de posesie – presupune transferul posesiei produsului şi plata banilor de către consumator, încheindu-se astfel
circuitul de distribuţie a produsului.
Avind in vedrea e utilitati – rolul critic alagromk – indreptar al act, orientindu-se ce produse se cer pe piata, cind, unde
se cer si a asigua un transfer cit mai rapid a posesiei acestuia.

Agromk – ansamblu de activitati, tehnici, metode cu ajutorul carora oferta e/e ajustata in f-e de cererea in scopul
maximizarii satisfacerii consumatorului prin punerea pe piata a marfurilor dorite, de calitatea si in cantitatea dorita, la
locul dorit si timpul potrivit, dar si al optimizarii profitului cuvenit producatrilorsi comerciantilor.

Privirea macro asupra agromk presupune o apreciere:

 institutionala (participantii si rolul lor);
 functionala (distribuire participantilor in functii, cu scopul de a eficientiza procesele de mk);
 comportamentala ( legatura intre participanti si functiile lor);

Un sistem de agromk e/e compus din:

 productie,  distributie,  consum,  componenta de reglare (guverrnul);

Factori cheie:
 fermierii si alti prod agr-li,  consumatorul,
 procesatorul,  comerciantii (angro, detail);
Interese diferite:
 producatori, fermieri – pret max de vinzare, vinzarea intregii recolte;
 ceilalti – pret de cumparare mic, calitate inalta;

1
AGROMARKETING

Agentii de agromk – org de stat (maj);

Obiective:
 reglementarea act,
 diminuarea influentei comerciantilor,
 organizarea producatorilor,
 stabilirea pretului la produsele controlate, (în la cereale, struguri, sfeclă de zahăr, tutun);
 formarea stocurilor p/u produsele controlate,
 asigurarea unor servicii, (studii de piaţă, consulting);
 cadru concurential corect, etc.;

1.3.Caracteristicile şi funcţiile sistemului de agromarketing

Particularitatile prod agroalim-re:
 consumatorul nu poate consuma produsul decît aflat în stare impecabilă, tendinţele fiind favorabile produselor
ultraproaspete şi proaspete; dacă produsul e-e denumit proaspăt, ultrapraspăt sau neperisabil – el trebuie să fie prevăzut cu
o dată de prescriere;
Promtitudine – caracterul urgent al transformarii si distributiei.
 majoritatea ramurilor vegetale ale agriculturii au o producţie sezonieră, caracteristică imprimată şi consumului de
produse vegetale ale populaţiei; la produsele animale sezonalitatea e-e mai puţin simţită;
Arta mk conta in a sti de a planifica si a organiza activitatea astfel incit oferta si consumul de produse sa fie echilibrat,
determinat de sezonalitatea ofertei.
 mărfurile agricole devin din ce în ce mai mult o materie primă pt ind-a alimentară; pt a fi disponibile mari
cantităţi de materii prime agricole în loturi omogene, cu cerinţe de calitate cerute, e-e necesar colectarea şi
semiprelucrarea; ind-a alimentară însăşi pune la punct un nr impresionant de noi produse cu caracteristici foarte diferite,
drept urmare distribuţia poate oferi consumatorilor un sortiment cît mai larg;
Agromk e-e uniform (ca consecinţă).
 în general, producţia agricolă are un volum mare şi o valoare mică, fapt ce face transportul acesteia foarte
costisitor şi neeficient; cum e-e amplasată departe de oraşe, producţia e-e mai eficient de procesat la locurile de producţie
şi nu la cele de consum; datorită particularităţii date transportul deţine o pondere mare în preţurile produselor alimentare
rezultate din procesarea produselor vegetale;
 în materie de agromk nu există servicii post-vînzare, şi odată cumpărat, produsul alimentar c-e nu satisface
gustul nostru nu mai poate fi schimbat; în cazul în c-e produsul nu corespunde normelor din standard, se începe urmărirea
juridică împotriva celui c-e l-a lansat pe piaţă (produsul).

Functiile agromk:
Sistemul de agromk are 2 dmesiuni distinctive:
 intreprinderile, org, intitutiile (participanti ai act);
 functiile lor in cadrul sistemului;

Functiile:
 functii de schimb (cumparae, vinzare);
 functii fizice ( transportarea, procesarea – transformarea fizica, de dimensiune, depozitarea);
 functii de facilitare (standardizarea, finantarea, suportarea riscului, culegerea si prelucrarea info);

Standardizarea – are ca obiect stabilirea si pastrarea uniforma a masurilor referitoare la produse, ofera posib consum
de a specifica ceea ce doresc, iar furnizorilor de a comunica ceea ce sunt capabili şi vor să livreze sub aspect calitativ şi
cantitativ; avantaje – posibilitatea de a alege dintr-o gama de produse c/e variaza din punct de vedere calitativa, norme
general acceptate cu privire la produse, vînzarea unor produse pe bază de mostre sau descriere.

Finanţarea – în sistemul de mk agricol sunt necorelări temporale între ch-le făcute cu roducţia şi încasarea
2
AGROMARKETING
cotravalorii produselor, e-e o problemă caracteristică ţărilor în curs de dezvoltare în c-e nivelul redus al veniturilor
determină ca cererea pt produsele alimentare să fie plasată la un nivel scăzut. Pt a evita consecinţele acestor necorelări,
întreprinderile fac apel la credite – în cond-le existenţei unor garanţii suficiente, acestea se fac fie la bancă, fie la case de
împrmut. În cazul echipamentelor – cumpărare în leasing.
Pt asigurarea veniturilor necesare finanţării producţiei în situaţia în c-e un produs alimentar e-e oferit pe o piaţă cu
venituri modeste se poate reduce preţul unitar prin reducerea dimensiunilor acestuia. O altă cale e-e cea a ieftinirii
produselor prin folosirea de ingrediente mai puţin folositoare.

Suportarea riscului:
 risc fizic (distrugeri din cauza focului, temperaturilor ridicate sau scăzute, dăunătorilor, inudaţiilor, cutremurelor,
uragan, fos major);
 risc pietei (invechirea morala, schimbarea valorii produselor între procesul de producere şi consum).

2.PIAŢA PRODUSELOR AGRICOLE

Cererea şi oferta de produse agricole. Cunoaşterea pieţei agroalimentare. Diversitatea pieţelor agroalimentare şi
operatorilor ei. Piaţa produselor agricole secundare. Strategiile marketingului agroalimentar

2.1.Cererea şi oferta de produse agricole.

Piata pe c/e se tranzactioneaza prod agr, in rel ec-ce internationale se considera piata produselor de baza = materii
prime (cereale, fructe, legume, etc.) + produse semifabricate situate la diferite etape de preparare si prelucare.
Ca principalele forme ale relaţiilor intreprinderilor cu piata – D, S, vinzarea, cumpararea, circulatia info;

Oferta:
 S pe piata prod de baza – dispersata, canitativ neregulata; volumul prod depinde – tehnica existenta a
intreprinderii + cond climat si bilogice, imprimind pietelor caracterul mobil;
 S cantitativa a unu prod depinde de (1rind) beneficiul pe c/e il va realiza ntreprinderea; beneficul depinde de
costuri si/sau returi;
 principalele cauze c/e influenteaza S:
 fondul funciar (terenuri, sisteme de irigare, recoltele obtinute);
 capacitatea de procucere si inzestrare tehnica a intrepr;
 factorii climaterici; forta de munca;
 mijloacele de finantare si facilitatile in creditare;
 randamentele de producere;
 pretul prod oferit pe piata, a prod de substitutie, a mijl de prod;
 producătorul poate influenţa, de regula costurile, dar nu şi preţurile de vînzare;
 pe termen scurt – S variabila in f-e de fact climaterici, sezonieri + nivelul stocurilor prod agr stocabile; prod
agr perisab, greu stocabile – S rigida;
 pe termen lung – S relativ stabila, depinzind de – vol prod agr anuale + nivelul stoc acumulate in timp + efectul
politicilor in dom agr-rii;
 S depinde de productie si are raporuti diferite cu D in f-e de:
 condiţii si particularităţi ale produselor agricole;
 nivelul de solvabilitate a cererii, de factorii psihologici;

Cererea:
 D p/u zone urbane – invariabilitate, daca P scad – duce la ec-e in bgetul personal, daca veniturile cresc –
cumparaturi suplimentare in afara sectorului agrar;
 D e/e determinata de nevoile de consum ale popolatiei;
 pe termen scurt – D varibila; D de prod de prima necesitate (piine, lapte, carne) pe plan mondial – relativ stabila
daca nu au loc cresteri bruste de prod agr si explozii demografice; pe zone geografice – D variaza in f-e de cresterile
demografice si calitativ de nivelul venituri consumator;

3
AGROMARKETING
 D e/e determinata de nevoile consumatorilor, e/e generata de factorii:
 consumul alimentar actual;
 nevoile alimentare ale populatiei (posibilitatea de cumpărare a produselor alimentare pe diferite categorii de
populaţie; generaţii tinere de consumatori ce nu se conformează schemelor anterioare de consum; influenţa gusturilor
individuale în alegere alimentelor)
 prod semipreparate si semifabricate (pe c/e gospodinele le cumpara p/u economie de timp)
 modernizarea mijloacelor de distributie
 micsorarea nevoilor de calorii; sau fact ec-ci
 sociocultorali (tendinte de consum)
 geografici
 fact legati de cond de prelucrare, transformare, de productie;
 demografici (nr populaţiei, str-ra pe vîrste, sexe, gradul de urbanizare);
 factorii ec-ci şi politici (venituri, evoluţia cererii pe cap de locuitor, stabilitatea politică, climatul politic).
Grupe de factori:
 ec-ci;  socio-culturali (tendinţe de consum);
 geografici;  legaţi de cond-le agr-le de producţie şi de transformare-pelucrare.
 relatia D(cerere) - S(oferta) – preţul e-e rez-t al acestei confruntări - pretul de echilibru sau pret unic;
 preţuri fixe sau unice;  preţuri diferenţiate;
 preţuri corelate cu mixul de produs (P asociat, P captive, P oferta-pachet);
 preţuri psihologice (P max, P min, P de prestigiu, P momeală, P liderr – P sus, P magic – cigfra 9);
 preţuri promoţionale.
 factorii c/e influenteaza S si D de produse agricole tind sa se abata de la punctul de echilibru – ceea ce
conditioneaza o mobilitate a preturilor, o regularizare a lor;
 refritor la mobilul actiunii reciproce a S si D se disting 2 perioade:
 perioadă scurtă – S e/e determinata de potentialul product existenti, potential c/e ramine constant in aceasta
perioada
 periaodă lungă – in timpul careia potentialul poate varia; astfel prin modificarea cant si cal a fact de productie –
prod poate varia de la una la mai multe decade anuale;

2.2.Cunoaşterea pieţei agroalimentare.

Dimesiunile pietei agroalimentare:
dimensiun  capacitatea pieţei – reprezintă maximum de bunuri şi serv-ii pe c-e întreprinderea le poate desface
i pe piaţa totală; ea se poate exprima cu ajutorul indicatorilor fizici şi valorici; principalii indicatori c-e
cantitative definesc capacitatea pieţei sunt:
 volumul cererii – exprimă cel mai exact capacitatea pieţei şi el utilizează pentru
dimensionarea act-ii întreprinderii;
 volumul ofertei – e-e utilizată cînd cererea e-e mai mare decît oferta, iar numărul de furnizori
de pe piaţă e-e restrîns;
 nr de consumatori;
 volumul vînzărilor – exprimă rez-l confruntării pe piaţă, evaluînd cererea reală, fără a indica
nici gradul cererii neacoperite, nici cel al ofertei nesatisfăcute;
 rata de evoluţie a pieţei – refelctă ritmul evoluţiei vînzărilor (Re) ↑↓
Vti
ℜ= ∗100 %; Vt1 – vînzări în perioada t1; Vt0 – vînzări în perioada t0;
Vt 0
 gradul de saturaţie a pieţei – Gs:
Vv
Gs= ∗100 % ; Vv – volumul vînzări; Vc – volumul cererii;
Vc
 cota absolută de piaţă – Ca:
Vi
Ca= ∗100 % ; Vi – vînzările într-ii; Vt – vînzări totale;
Vt
4
AGROMARKETING
 cota relative de piaţă – Cr:
Ca( Ai)
Cr= ; Ca(Ai) – cota absolută de piaţă a întreprinderii; Ca(Ac) – cota absolută a celui mai
Ca( Ac)
apropiat concurent (pentru nr.1) sau a principalului concurent;
Orice într-re vizează să deţină poziţia de:
 lider unic – cînd cota relativă e-e mai mare sau egală cu 2;
 co-lider – cînd cota relativă e-e egală cu 1;
 challender – cînd ocupă locul secund pe piaţă;
 specialist – cînd ocupă o cotă relativ mică; dar deţine în întregime o nişă particulară prin
specificitatea produsului său.
dimesiuni gradul de concentratie a pietei:
spatiale  repartizarea teritoriala a vinzarilor
 densitatea retelei comerciale - X m 2 a spatiului retelei raportat la totalitatea locuitorilor teritoriului
respectiv
 gradul de raspindire a unitatilro de vinzare
Pentru a determina gradul de concentratie a pietei, se calculeaza coeficientul de concentratie a pietei C:

C=
√
n ∑ Pi 2−1 ;
n−1
n – numarul sucursalelor; Pi – ponderea fiecarei sucursael in totalul vinzarilor

Coeficientul de concentratie a pietei poate avea valori cuprinse intre 0 (zero) si 1, dupa cum:
 C=0 – repartizare uniforma a sucursalelor  C=1 – comcentratie maxima
gravitatia comerciala:
 legea gravitatiei comerciale (legea lui Reilli)
Legea lui Reilli: Doua centre A si B, atrag cumparatorii dintr-o localitate intermediare T in raport direct
proportional cu numarul populatiei acestor localitati, si in raport inversproportional cu patratul distantelor
de la localitatea intermediare T la localitatile A si B.
Ca Pa Db 2
= ∗
Cb Pb Da
;
( )
 factorul de inertie (legea lui Converse)
Ca Pa
= ∗
4 2
Ct Pt Da−t ( )
; Ca – cererea atrasă de central A; 4 – factorul de inerţie;

Ct – cererea ce urmează a fi satisfăcută în localitatea T;

 delimitarea zonelor de influenta (harti comerciale)
D a + Db
D b− x =

√ Pa ; x – punctual de delimitare a zonelor de influenţă;

1+
Pb
Db-x – distanţa de la central B la punctual x;

dimesiuni Un segment de piata trebuie sa fie:

structurale  identificabil – sa poata sa fie descris prin nevoi si preferinte
 masurabil – sa se poata masura ca numar de consumatori, cantitate de cerere, volum, etc
 suficient de mare – pentru a justifica segmentarea
Procesul de segmentare a pietei:
 alegerea criteriilor de segmentare;
 studierea caracteristicilor fiecarul segment
 alegerea unuia sau mai multe segmente
5
AGROMARKETING
 definirea politicii de MK pentru fiecare segment
Criterii de segmentare a pietei:
 segmentarea geografica – divizarea pietei in sate, orase, zone, regiuni, tari, continente, etc
 segmentarea demografica – divizarea pietei dupa virsta, sex, venituri,ciclul de viata al familiei,
etnie, religie, educatie, rasa, ocupatie, etc
 segmentarea psihologica – divizarea pietei dupa modul de viata, personalitae, etc
 segmentarea comportamentala – impartirea pietei dupa comportamentele observate la
cumparatori:
 circumstantele de achizitionare
 fidelitatea fata de marca
 modul de reactionare fata de pret, etc
Segmentarea dihotomica – segmentarea pietei in doua dupa fiecare caracteristica, astfel incit la sfirsit
se obtin 2n segmente de piata, unde n – numarul de criterii folosite pentru segmentare.
MK diferentiat – destinat intregii piete, nu are loc segmentarea acesteia.
MK diferentiat – are loc segmentarea pietei si fiecare segment la pietei se trateaza diferit.
MK concentrat – are loc segmentarea pietei, dar dar se concentreaza asupra unui anumit segment.

2.3.Diversitatea pieţelor agroalimentare (AAL) şi operatorilor ei.

Clasificarea pietelor AAL:
 categori de operatori c/e activeaza pe piata
 piete fermieri (amplasate in orase, raioane, localitati, se organizeaza zilnic, saptaminal ,lunar)
 piete de achiziii (producat vind prod catre ag de achizitie si nu direct consumatorului)
 piete en-gros (producat isi comerc prod prin intermediul angrosistilor, c/e livreaza prod care consumator final)
 piete en-detail
 in f-e de stabilitatea in timp a pietei
 piete stabile (mod permanent, teritoriu prestabilit)
 piete mobile;

Operatorii pietelor =
 producători agricoli (fermieri, intreprinderi)
 intreprid de prelucrare (fabricile, morile)
 intrepr comerc intermed (productia e/e supusa unor actiuni de conditionare, sortificare si/sau preambalare)
 unitatile de cometc cu amanuntul.

2.4.Piaţa produselor agricole secundare. Piata PAS:

PAS – produse rezultate din prelucrarea prod de baza;
Studiile referitoare la prob PAS implica cunoasterea:
 a unor restrictii specifice in productia lor
 tendintele si formele de utilizare in circulatie a PAS;
Elementele caracteristice a PAS urmaresc valoarea de intrebuintare sub forma accesibilitatii fizice si ec-ce a PAS;
Piata PAS se incadreaza mai mult intr-o piata a energiei din agr-ra – aceasta datorita biomasei continuta in PAS c/e
genereaza dificultati din cauza:
 posibilitati limitate de transport;
 existenta unei tendinte intre ofertanzi ca D sa fie putin stimulata;
 in cadrul vinzarii PAS producat urmareste profit (stab P in f-e de costuri – motiv p/u c/e vinzarea e dificila);
 p/u PAS exista numeroase utilizari chiar in cadru intrepr agr;
Astazi p/u producat un rol impt revine cunosterii unor masuri p/u reducerea consumurilor de energie prin recuperarea
si utilizarea mai buna a PAS, acestea pot fi considerate uratoarele:
 elabor metod specif de recolt, ransport si stoc a PAS
 demonstrat pract privind imbunatat calit a PAS destinate utilizarii in unitatea lor
6
AGROMARKETING
 cunoastera posibil de vaorificare a PAS in afara unitatii.

2.5.Strategiile marketingului agroalimentar

Tipuri de startegii:
Scopul strategiilor – comercializarea oportuna in timp si spatiu si cu max de profit a prod AAL, caracterul sezonier şi
natura biologică al producţiei agricole – determina realizarea cit mai rapida a lor.
Producătorii agricoli si intreprinderile de prelucrare isi elaboreaza strategii de agromk competitive p/u identificarea si
satisfacerea segmentelor de piata, fiecare isi adopta propria startegie.
Strategia de piata – direstia principala si generala a intreprinderii de concentrare a resurselor p/u a atinge obiectivele
stabilite.
Tipologia strategiilor de piata:
pozitia firmei fata de dezvoltare, stagnare sau regres):
dinamica pietei  strategia cresterii
 strategia mentinerii (a nu ceda pozitiilor actuale)
strategia restringerii
pozitia (atitudinea) (care reprezinta in anumite conditii – segmente):
intreprinderii fata  strategia nediferentiata  strategia diferentiata
de structurile pietei  strategia concentrata
pozitia firmei fata de  strategia activa (studierea activă a mediului ambiant) + ce presupune studierea continuă şi
schimbarile pietei sistematică a modificării mediului ambiant, a oportunităţilor, activităţi prin care tactica ne apare
ca permanent inovatoare
 strategia anticipativa - care caută să prevadă situaţiile avantajoase şi riscurile, încercănd
să pună în acţiune măsurile de prevedere coercitive
 strategia pasiva (adaptivă) - prin care întreprinderea respectă schimbările intervenite şi se
adaptează la ele
pozitia firmei fata de  strategia exigentilor ridicate
exigentele pietei  strategia exigentilor medii
 strategia exigentilor reduse
pozitia firmei fata de (atitudinea fata de ei)
concurenti strategia ofensiva (agresiva) (creşterea cotei de piaţă) strategia defensiva:
 atacul frontal  strategia
 invaluirea – (produse similare care satisfac aceeasi nevoie) mentinerii cotei de
 atacul lateral – se gasesc puncte vulnerabile ale concurentului piata
 razboi de guerila – se ataca concurentul in intregime, pe la spate,  strategia
lovitura sub centura restringerii cotei de
 etc piata

3.REFORMA AGRARĂ ŞI RELANSAREA AGRICULTURII REPUBLICII MOLDOVA

Rolul sectorului agroalimentar în economia naţională a Republicii Moldova. Reforma funciară. Priorităţile de
dezvoltare a agriculturii Moldovei în următorul deceniu. Formarea relaţiilor de piaţă în sectorul agriculturii.

3.1.Rolul sectorului agroalimentar în economia naţională a Republicii Moldova. Reforma funciară.

RM e/e o tara agrara cu o populatie preponderent rurala. Peste 45% din populatia activa e/e implicata direct in
agricultura, c/e constituie 30% din PIB-ul tarii. Conform acestor indicatori, Moldova ramine cu mult in urma tarilor nu
doar din Europa de Vest, ci si de tarile din Europa de Est. anume structura ec-ei si a angajarilor determina nivelul scazut
de trai a majoritatii populatiei tarii. Salariul mediu nominal si salariul unei persoane angajate in agricultura e/e de 2 ori
mai mic decit acelasi indice al ec-ei tarii.
In decurs de jum de secol complexul agroalimentar al RM s-a dezvoltat in conditii straine ec-ei de piata. In perioada de
tranzitie au fost depuse eforturi de reformare a proprietatii, de creare aunei gospodarii competitive si de diversificare a
relatiilor ec-ce externe. Insa criza din sectorul agrar nu a fost depasita, ea a purtat un caracter structural si a fost provocata
de consecintele aparute pe parcursul integrarii in ec-a de piata a structurilor mostenite de la sistemul ec-ei centralizate.
7
AGROMARKETING
Pe fundalul descresterii productiei obtinute in intreprinderile agricole, productia obtinuta in sectorul individual agricol
a fost in continua crestere. Ponderea productiei agricole in gospodariile taranesti si in gospodariile populatiei in anul 2001
si 2002 a constituit circa 70-75% din totalul productiei agricole. Primele semne de crestere a sectorului agricol al
Moldovei a aparut dupa anul 2000 – PIB-ul in agricultura crescind cu 4% in 2001 si 3% in 2002. Gospodariile individuale
au fost motorul din spatele acestei cresteri, productivitatea terenurilor private fiind de 3 ori mai ridicata decit cea a
terenurilor din proprietatea statului. In asemenea conditii, declinul drastic al sectorului si transformarea acestuia in
agricultura de subzistenta au fost inadmisibile, dat fiind ponderea semnificativa a agriculturii si industriei de prelucrare in
ec-a tarii.
Agricultura Moldovei a fost orientata traditional spre cresterea productiei vegetale si mai intii de toate a vitei de vie,
legumelor si fructelor. Liberalizarea pietelor de desfacere din fostele republici sovietice, unde in trecutul apropiat
conservele, fructele si legumele moldovenesti nu intimpinau o concurenta dura, a dus la inlaturarea lor de catre
companiile altor state, ce au dispus de avantaje tehnologice, calitate si competitivitate a productiei, de prezenta
inflrastructurii. Competitivitatea produselor din tarile membre ale Uniunii Europene in cea mai mare masura a fost si e/e
mentinuta de subventionarea productiei agricole, protejata de metode tarifare si netarifare, de aceea accesul produselor
moldovenesti pe piata UE ramine destul de dificil. Comparativ cu tarile UE, in RM sustinerea sectorului agricol de catre
stat e/e foarte limitata, motivul fiind o multime de factori obiectivi. Insuficienta capitalului in mediu rural in ultimii ani a
sporit suprafetele ocupate de culturile tehnice (cum ar fi griul, porumbul, floarea soarelor, cartofii) ce necesita investitii
mici de capital, dar au garantate piete de desfacere. Totodata capitalul limitat a cauzat diminuarea suprafetelor ocupate de
culturi ce necesita resurse considerabile (cum ar fi tutunul, fructele si strugurii). Asadar, de la inceputul perioadei de
tranzitie, agricultura RM a inregistrat schimbari esentiale in sfera de productie, consum comert exterior, etc.
Transformarile produse in ec-a tarii au impus necesitatea schimbarilor radicale in litai agrar.

Punerea in vigoare a Codului Funciar in 1992 a marcat inceputul oficial al reformei funciare in RM. In conformitate
cu prevederile Codului Funciar mai mult de 1.2 milioane de oameni au obtinut dreptul de proprietate privata asupra
pamintului. Aceasta pe de o parte a fost perioada marilor ezitari si pasivitati iar pe de alta parte - o perioada de incercari
sporadice si privatizare spontana. In unele cazuri, in baza initiative private, persoanele cu titluri de proprietate au au iesit
din componenta gospodariilor colective si au deschis gospodarii individuale pe micile loturi de pamint fara nici o
inregistrare formala a dreptului lor de proprietate. Alte gospodarii colective si-au continuat activitatea ec-ca fara nici o
schimbare. In final, ce deal 3-lea grup de gospodarii colective au facut unii pasi p/u reorganizarea si privatizarea
pamintului. Totusi aceste schimbari au fost superficiale:
 gospodariile colective si-au schimbat statutul (reaorganizarea peste noapte in cooperative, SA, asociatii, s.a.);
 unele s-au destramat in gospodarii mai mici;
 iar unele primarii au calculat cotele de pamint si au eliberat certificate funciare.
In anii 1996-1997 Guvernul RM cu sustinerea Agentiei Statelor Unite p/u Dezvoltarea Internationala a implimentat
proiectul pilot ”Pamnt” in 72 gospodari colective din 31 de raioane din RM. Programul national „Pamint” (PNP) a
fost lansat in martie 1998. Ca rezultat al realizarii procesului de privatizare si restructurarea a gospodariilor colective:
 au fost privatizate 98.7% din pamintul agricol;
 au primit titluri de proprietate asupra pamintului 98.7% din personele eligibile;
 au finisat procesul de privatizare 1034 gospodarii colective;
 au fost lichidate 864 de gospodarii colective.
Privatizarea pamintului si restructurarea gospodariilor colective au schimbat in mod dinamic structura agriculturii.
Daca pina in 1990, productia agricola a RM era bazata pe 1200 de gospodarii colective si de stat cu o suprafata medie de
terenuri agr-le de 1500 hectare, in prezent au rams daor 92 de gospodarii de acest tip (exista in special intreprinderi de stat
cu profil stiintific in sfera selectiei si cresterii semintelor, cit si intreprinderi experimentale si de cercetare ale institutiilor
academice agricole). Totusi, principalii producatori agricoli sint cele 2340 de intreprinderi corporative te tipul SA si SRL,
cit si cooperativele de producere si 262 de mii de gospodarii individuale.
Unii specialisti considera ca unul din rezultatele negative ale privatizarii in masa a fost fragmentarea terenurilor
terenurilor agr-le c/e complica utilizarea tehnologiilor moderne de producere in domeniul agriculturii, impiedicind astfel
cresterea eficienta. In legatura cu aceasta, au fost inaintate propuneri p/u a accelera consolidarea pamintului prin utilizarea
activa a presiunii administrative de catre stat asupra proprietarilor de pamint. Totusi analiza arata ca dimensiunile mici a
parcelelor de pamint private nu impiedica organizarea producerii mari de bunuri agr-le.

8
AGROMARKETING
3.2.Priorităţile de dezvoltare a agriculturii Moldovei în următorul deceniu.
In ultimii 2 ani agricultura RM inregistreaza anumite succese: p/u prima data dupa o descrestere /e a durat 10 ani se
contureaza o cresterea a productiei agricole.
Totodata agricultura RM inca nu a elaborat o rezistenta anumita contra capriciilor naturii: cele mai mici devieri de
vreme provoaca abateri majore, intr-o directie sau alta, privind volumul productiei. In fiecare an RM se ciocneste cu
grindine puternice, ingheturi de primavara sau secete. Acest facpt deseori serveste drept scuza p/u conducatorii ramurii in
cazul rezultatelor esuate. Insa experienta tarilor dezvoltate arata ca a tine piept naturii e/e posibil, utilizind corect pirghia
ec-ca de influentare a ramurii.
P/u a crea un mecanism de dirijare a ramurii trebuie sa scatem in evidenta factorii principal c/e au influentat cresterea
productiei agricole in ultimii 2-3 ani si sa ne concentram asupra consolidarii lor in continuare. Cresterea data in mare
aprte a avut loc datorita urmatorilor factori:
 crestere generala a ec-ei consumatorilor principali ai productiei moldovenesti: Rusia, Ucraina, Romania, ceea ce
a sporit volumul exportului productiei sectorului agrar al RM in aceste tari si , respectiv, productia;
 sectorul privat in agricultura practic a depasit procesul formarii si a intrat in faza de adaptare la conditiile de
piata;
 au inceput sa aduca rezultate programele de asistenta p/u crearea infrastructurii de piata in agricultura
(agromagazine, c ooperative de intreprinzator, centre de servicii mecanizate, etc.) cu sprijinul financiar al organizatiilor
internationale si al tarilor donatoare;
 a sporit fluxul surselor financiare in agricultura atit prin sistemul bancilor comerciale, cit si din surse alternative
(asociatii de ec-ii si imrumut, fluxuri valutare de la moldovenii c/e muncesc peste hotare etc.);
 intreprinderile private (privatizate si create din nou) ale industriei prelucratoare au inceput sa desfasoare un
lucru mai activ privind crearea bazei materiei prime proprii si sa sustina pe fermieri.
Toate acestea vorbesc d/e faptul ca agricultura RM a trait cea mai dificila perioada a crizei si a inceput sa se
redreseze. Insa p/u consolidarea succesului in agr-ra p/u urmatorul deceniu e/e nevoie sa fie intreprinse un sir de masuri
suplimentare:
1 in primul rind, e/e necesar ca fermierilor sa li se garanteze dreptul personal de a alege forma si tipul
gospodaririi;
 toate tipurile de intreprinderi trebuie sa ia nastere reiesind din interesele si tendintele firesti ale
proprietarilor;
 sarcina principala a primei etape a reformei agrare a constat in formarea clasei de proprietari
capabili sa ia hotariri independent cu privire la caile de dezvoltare a lor, aceasta clasa in agricultura a
inceut sa se formeze si acum trebuie sustinuta.
2 in al 2-lea rind e/e necesara dezvoltarea mecanismelor ec-ce c/e stimuleaza consolidarea terenurilor
agricole si concentrarea lor in miinile roprietarilor celor mai eficienti;
p/u aceasta e/e nevoie de a simplifica maximal procedurile legate de procesul de vinzare-cumparare si
arenda terenurilor agr-le.
3 in al 3-lea rind se cere intensificarea fluxului resurselor financiare in agricultura;
 aici trebuie de tinut cont de faptul ca:
 agricutura ca atare nu e/e atractiva p/u investitori si nu numai in RM;
 fluxul principal al investitiilor in agr-ra poate veni numai prin industria prelucratoare;
 de aceea e/e necesar in cel mai scurt timp:
 sa fie finalizata privatizarea intrepriderilor ramase din industria vinificatiei si a prelucrarii tutunului;
 sa se asigure investitorii cu garantii depline de lucru normal, indiferent de schimbarea conducerii
politice.
4 in al 4-lea rind trebuie ca eforturile conducerii sectorului agricol sa fie concentrate, in particular,
asupra imbunatatirii regimului de export;
 trebuie folosite la maxim posibilitatile oferite RM in legatura cu aderarea la OMC, inclusiv in vederea
solutionarii disputelor privind un sir de restrictii introduse de tarie UE.
5 in al 5-lea rind tinind cont de posibilitatile limitate ale RM privind acordarea subsidiilor de stat in
agricultura, subsidiile oferite trebuie sa fie orientate spre directiile cele mai cu perspectiva.
6 in al6-lea rind maxim de eforturi trebuie concentrate asupra dezvoltarii infrastructurii sectorului
9
AGROMARKETING
agrar:
 sistemele centrelor veterinare, punctelor de insamintare artificiala, pietelor en gros,
 reparatia si deservirea tehnicii agricole,
 toate c/e direct sau indirect influenteaza calitatea si perspectivele de mk a produselor agricole.

Numai prin realizarea sistematica a acestor masuri ale ec-ei nationale, va fi posibila diminuarea dependentei ec-cei
RM de capriciile naturii, facind ca agricultura RM sa fie capabila sa indestuleze piata interna si sa concureze pe pietele
internatonale, ceea ce in rezultat va spori venitul locuitorilor de la sate.

3.3.Formarea relaţiilor de piaţă în sectorul agriculturii.

O componenta importanta in procesul de restructurare a sectorului agroalimentar constituie implimentarea unei
agriculturi comerciale durabile. Principalele canale interne de comercializare p/u majoritatea prouselor agricole ramin a
fi pietele orasenesti. Totodata o parte considerabila e/e predestinata intreprinderilor de prelucrare si intreprinderilor de
colectare-intermediere, p/u comercializarea ulterioara cu ridicata.
In prezent, comercializarea produselor agricole constituie una din principalele preocupari a fermierilor privati, v
principala constringere fata de extinderea producerii desfasurate de acestia. Comercializarea, insa, depinde de un sir de
factori ci tin de:
-tipul culturilor produse, - cererea efectiva, - concurenta,
- calitatea si cantitatea acestora, - complexitatea de prelucrare, - serviciile de mk.

La momentul de fata, producatorii agricoli intreprind efortuir de restabilire a canalelor de mk a produselor agricole,
destramate in ultimii ani, cea mai mare atentia fiind acordata asigurarii informationale cu privire la piata si incercarii de
restabilire a legaturilor intre furnizori de materiale de productie, producatori, intreprinderile de prelucrare si cumparatorii
potentiali.

Totodata, a fost evidentiata necesitatea creerii in RM a unei burse universale:

 c/e dispune de baza de date privind potentialul de productie agricola si poate promova marfurile agroalimentare
pe piata interna si externa,
 reglementeaza preturile produselor agroalimentare,
 dispune de informatii privind regimul comercial mondial, etc.

Prin urmare, comertul exterior national cu produse agroalimentare ramine un obiectiv esential in politica transformarii
ec-ei nationale si incadrarii RM in procesul globalizarii mondiale. Astfel dezvoltarea agriculturii si a mk produselor
agroalimentare, comercializate pe piata interna si cea externa, deja a devenit o prioritate majora p/u dezvoltarea sociala si
ec-ca a tarii. Liberalizarea pietei agricole va permite:
 imbunatatirea conditiilor de viata,
 ridicarea nivelului de cunostinte si celui tehnologic,
 va stimula investitiile interne,
 va mari productivitatea muncii si eficienta productiei agricole,
 ceea ce va duce spre aparitia produselor agroalimentare domestice competitive la scala mondiala.

4.CALITATEA ŞI COMETITIVITATEA PE PIAŢĂ A PRODUSELOR AGROALIMENTARE

Noţiune de calitate a produselor agroalimentare. Clasificarea produselor agricole şi valorificarea acestora. Factorii de
influenţă a calităţii produselor agroalimentare. Indicatorii de calitate a produselor agroalimentare

4.1.Noţiune de calitate a produselor agroalimentare.

Se consideră că cea mai veche referire la noţiunea de calitate e-e întîlnită în:
 Geneza;
 Codul lui Hamurabi, 2750 î.e.n. ;
 la finicieni se tăia mîna dacă produsul nu era corespunzător;
 Juran institut – unde se păstrează etaloanele de măăsură.
10
AGROMARKETING
Etimologic, cuvîntul calitate provine de la latinescul „qualitas” = fel de a fi.
La originea noţiunii există mai multe puncte de vedere exprimate de organisme int-le. O definire cît mai exactă a
calităţii a dat naştere şi unor întrebări de genul: „e-e calitatea un mit sau o realitate?”.

Calitatea reprezintă ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unor produse sau serv-ii c-e îi conferă acesteia
aptitudinea de a satisface cerinţele exprimate sau implicite ale clientului.

Calitatea nu poater fi analizată în afara cantităţii, corelaţie dintre acestea se poate exprima prin noţiunea de măsură –
aceata fiind limita dincolo de c-e se schimbă calitatea.
Definirea calităţii are o impt-ţă deosebită. Calitatea infl-ză:
 productivitatea muncii;
 nivelul preţurilor;
 performanţele ec-ce ale firmelor.
Calitatea se găseşte într-un anumit raport faţă de valoarea de întebuinţare.

Valoarea de întrebuinţare, ca expresie a utilităţii produsului, e-e dată de o serie de însuşiri tehnice, estetice şi
psihosenzoriale ale mărfurilor, ea individualizează produsele între ele în f-e de nr de caracteristici utile pe c-e le au şi
după măsura în c-e corespund domeniului de utilizare căruia i-au fost destinate.

Standartul ISO 402 defineşte calitatea ca reprezentînd „ansamblul caracteristicilor unei entităţi c-e îi conferă aptidinea
de a satisface nevoile exprimate sau implicite”.
Din această definiţie pot fi desprinse următoarele elemenete inpt-te referitoare la modalitatea de analiză a calităţii:
 calitatea nu e-e exprimată prin intermediul unei singure caracteristici, ci printr-un ansamblu;
 calitatea nu e-e un concept singular, ea se defineşte numai în rel-e cu nevoile clienţilor;
 calitatea e-e o variabilă de tip continuu (nu are limite);
 calitatea satisface nu doar nevoile exprimate, ci şi pe cele implicite ale utlizatorilor.
Indiferent de ce act-e desfăşoară, orice ag.ec-c trebuie să aibă în vedere că ceea ce oferă spre vînzare să fie de o
calitate bună. Dacă oferă spre vînzare un produs ce nu satisface pe consumator, atunci acesta se va vinde foarte greu, iar
ag-l ec-c mai devreme sau mai tîrziu, va fi nevoit să cedeze locul altui ag.ec-c (faliment).
Relaţiile pieţei adaugă o dimensiune suplimentară problemei calităţii şi anume: factorul de competitivitatea în cond-
le de concurenţă.
Noţiunea de calitate are un caracter complex şi dinamic:
Caracterul complex – se caracterizează prin intermediul a 3 funcţii: Caracterul dinamic e-e determinat de
următoarele 3 elemente:
 f-a tehnică – e-e determinată cu ajutorul caracteristicilor tehnico-  cerinţele şi exigenţele membrilor
funcţionale ale produsului (proprietăţile intriseci ale produsului c-e să societăţii (într-o societate schimbătoare);
satisfacă o necesitate);  caracterul dezvoltării forţelor de
 f-a ec-că – face apel la o serie de indicatori ca: veniturile, preţul, producere – revoluţia tehnico-ştiinţifică
etc. (indicatori c-e vizează aspecte de ordin ec-c) ale procesului de contemporană; apariţia unor tehnologii şi
realizare a produselor şi asigurarea eficienţei ec-ce a producţiei agricole; mijloace de producere mai perfecţionate;
 f-a socială – reliefează modul în c-e calitatea produselor se  competitivitatea produselor în cadrul
răsfrînge asupra calităţii vieţii oamenilor şi a calităţii mediului ec-ei de piaţă – c-e intensifică contradicţiile
înconjurător. între produsele noi şi cele uzate moral.

Piaţa impune o îmbunătăţire continuă a calităţii produselor AAL, motiv pt care trebuie avute în vedere:
 calitatea sub aspect nutritiv:
Valoarea Caracterizează proprietatea produselor şi calităţile gustative ale acestora determinate de conţinutul în
nutritivă produse a diferitor substanţe folositoare; valoarea nutritivă e-e cu atît mai înaltă cu cît produsul îndestulează
necesităţile organismului în substanţe.
Valoarea e-e determinată de calitatea proteinelor, c-e e-e în legătură cu gradul de asimilare şi de conţinutul cantitativ
biologică şi calitativ al aminoacizilor – acesştia sint 8 la nr – triptofan, leucina, izoleucina, valina, treonina, meteonina
11
AGROMARKETING
(în ea e-e sulf), fenilamina:
 valoarea bilogică a produselor alimentare poate să se modifice în urma prelucrării tehnologice ţi a
păstrării îndelungate;
 se consideră că valoarea bilogică e-e detreminată de conşinutul în alimente a produselor biologic
active ca: aminoacizi esenţiali; vitamine (lipo (ADEK) şi hisrosolubile (vitaminele B, C,P)); macro şo
micro elementele; acizi graşi superiori nesaturaţi esenţiali (elein, linoleic, linolic, arahnoidic = vitamina F
(stearic – saturat).
Valoarea e-e determinată de cantitatea de energie obţinută din substanţele produselor alim-re în procesul biologic de
energetică dezasimilare pt a asigura f-le fiziologice ale organismului:
 1g proteine = 16,7 kj (asimilare 84,5%);  1g glucide = 15,7 kj (95,6%);
 1g lipide = 37,7 kj (94,01%);  1g alcool = 29,3 kj.
Valoarea e-e detreminată de proprietăţile produselor să influenţeze sistemul nervos, cardiovascular, metabolismul şi
fiziologică la stabilitatea organismuului împotriva îmbolnăvirilor (ceai, cafea, ciocolată, condimente – conţin subst
chimice c-e se opun îmbolnăvirilor şi contribuie la ridicarea tonusului).

 calitatea sub aspect organoleptic – gust, miros, culoare, consistenţă, aromă, aspect exterior, sentiment la
atingere;
 calitatea sub aspect igienic – produsele AAL nu trebuie să conţină impurităţi (ex.: la lapte – să conţină un nr
detreminat de bacterii);
 calitatea sub aspect estetic – ambalajul produselor.

Însuşirile calitative ale produselor se asigură în procesul de producţie, dar se manifestă în sfera consumului. Pt aceasta
e-e necesar de a face distincţie dintre calitatea producţiei şi calitatea produselor:
 calitatea producţiei – reflectă calitatea produselor la producere;
 calitatea produselor – e-e expresia finală a calităţii proceselor de producţie.

În prezent, în cadrul pieţei creşterea competitivităţii produselor agricole presupune trecerea de la calitatea de
conformitate la o calitatea de concepţie – înţelegîndu-se prin acest tip de calitate producerea şi existenţa unor produse la
nivelul unor cerinţe ale consumatorilor.
Într-o ec-e de piaţă, pt produsele AAL noţiunea de calitate poate fi sicutată din 4 puncte de vedere:
 a producătorului – preiveşte calitatea prin cantitatea mare obţinută şi a livrării produselor pe piaţă în condiţii
bune;
 a sectoarelor de transformare – privesc calitatea din punct de vedere a uşurinţei de prelucrare a stabilităţii la
păstrarea acestor produse prelucrare;
 a vînzătorului – priveşte caliutatea mia întîi ca valoare de schimb în vînzarea produselor la cel mai bun preţ;
 a consumatorului – ceretează şi caută să definească calitatea prin conţinutul de substanţe nutritivă; examinează
raportul dintre preţul de cumpărare şi calitate.

Caracteriticile luate la bază pt aprecierea calităţii produselor AAL sint determinate de numeroase însuşiri ale
produselor.
Pt aprecierea produselor AAL, a modului în c-e calitatea corespunde cerinţelor consumatorului şi a efectelor pe c-e le
provoacă, se deosebesc următoarele caracteritici ale calităţii:
Caracteritici funcţionale Caracteristici psihosenzoriale Caracteritici ec-ce
 valoarea nutritivă dată de principalele substanţe;  privesc latura estetică,  menţinerea în timp a
 caracteristici fizico-chimice; starea emoţională pe c-e o calităţii;
 indici energetici (cantitatea de energie eliberată la prestează produsele AAL;  randamentul producţiei;
ardere);

4.2.Clasificarea produselor agricole şi valorificarea acestora .

Un produs agricol ca să devină aliment trebuie să suporte unele transformări:
 fizică;  de dimensiune;  în timp;  în spaţiu.
12
AGROMARKETING
Un produs AAL trebuie să îndeplinească 3 condiţii esenţiale:
 să conţină substanţe nutritive;
 să satisfacă un apetit;
 să fie acceptat ca aliment într-o comunitate sau spaţiu teritorial.
În sfera producţiei agricole pt valorificarea produselor agricole se pot distinge mai multe criterii de clasificare:
După  produsele culturilor cerealiere tehnice (tehnice – tutun, in, ceapă, bumbac, rapiţă, floarea
provenienţa soarelui, macul; cerealiere – orz, ovăs, grîu, secară);
produsului  produse hortivitivole – vitivultura, pomicultura;
respectiv:  produse animaliere;
 produse agricole secundare (PAS);
Din punct de  fructe – seminţoase, sîmburoase, nuci, legume;
vedere al părţii  frunze;
plantate c-e se  bulboase – ceapă, usturoi;
consumă:  seminţe – frloarea soarelui, cereale, rapiţă;
 tulpini (tuberculifere) – cartoful, napul;
 rădăcinile – ridichi, morcov, rădăcini de ţelină, pătrunjel, hrean, sfeclă roşie;
 inflorescenţa – conopida;
Din punct de  maturitate de recoltare – să aibă formă, mrime, culoare corespunzătoare;
vedere al  maturitate dbe consum – au parţial subst-ţe de rezervă şi după recoltare pot dobîndi max de
gradului de însuşiri gustative (mere de iarnă);
maturitate:  maturitate comercială – au însuşiri cerute de reţeaua comercială;
 maturitate tehnică – corespund scopurilor de utilizare tehnică;
 maturitate fiziologică – cînd se termină ciclul morfologic al unei culturi;
Din punct de  foarte uşor alterabile sau ultraperisabile;
vedere al  usor alterabile (perisabile);
gradului de  alterabile;
perisabilitate:  greu alterabile, rezistente;
Din punct de vedere  de vară sau extratimpurii;
comercial (data apariţiei  de toamnă sau timpurii;
pe piaţă)  de iarnă sau tîrzii;
Din punct de veder al  produse agricole brute – fructe, legume;
gradului şi posibilităţilor  produse alimentare intermediare – semifabricate, semipreparate;
de prelucrare/  produse AAL – simple: lapte transformat în iaurt; cu prelucrare cumplexă – unt,
transformare: caşcaval; cu prelucrare multiplă – margarină. Maioneză.

4.3.Factorii de influenţă a calităţii produselor agroalimentare . Se împart în 2 categorii:

Factori tehnici – c-e se manifestă în procesul tehnologic de producţie Factorii ce acţionează în sfera circulaţiei produsului:
 solul;  umiditatea;  materia primă necesară (calitatea ei);
 temperatura;  lumina;  materialele auxiliare;
 prezenţa oxigenului;  procesele tehnologice de fabricatie.
 conţinutul în atmosferă de CO2;
 specia animală sai vegetală din c-e provine produsul;
 alimentaţia animală;
 măsurile tehnice în cultura plantelor şi creşterea animalelor.

4.4.Indicatorii de calitate a produselor agroalimentare

Calitatea produselor agricole se apreciază prin indicatori ce caracterizează:
 aspectul fizic;  caracteristicile fizico-chimice ale produselor;
 indicatorii de echivalenţă;  indicatorii ec-ci.

13
AGROMARKETING
aspectul fizic Se apreciază avînd în vedere următoarele elemenete:
 forma şi mărimea produsului;  culoarea de fon;
 gustul;  mirosul, aroma, buchetul;
 consistenţa.
caracteristicile  greutatea a 100 boabe;  masa volumetrică (a 1 litru boabe);
fizico-chimice ale  porozitatea la pîine;  aciditatea (terrabilă, volatilă);
produselor  conţinutul de gluten;  conţinutil de cenuşă;
 conţinutul de zahăr.
indicatorii de Se foloseşte la clasificarea din punct de vedere calitativ la un anumit produs ţinînd cont de variaţiile
echivalenţă indicilor fiyico-chimici ai produsului respectiv:
 variaţia în grautate datorită umidităţii la produsele cerealiere, zahărul;
 randamentul de sacrificare a animalelor ( la porcine, ↓ la bovine, ovine, caprine);
 gradul de îngrăşare;
 bilanţul energetic.
indicatorii ec-ci Au la bază evaluarea produselor la preţul unitar de desfacere, luîndu-se ca etalon preţul produsului cu
calitatea superioară:
 coeficientul de echivalenţă valoric;  indicile valoric de clitate;
 ritmul de livrare a produselor;  productivitatea muncii.

5.SISTEMUL INFORMAŢIONAL ŞI DE DECIZIE ÎN ACTIVITATEA DE AGROMARKETING

Structura informaţiilor privind activitatea de marketing în agricultură. Sistemul decizional în activitatea de
agromarketing

5.1.Structura informaţiilor privind activitatea de marketing în agricultură.

Existenta sistemului informational decizional e/e impusa de cunoasterea nevoilor de perspectiva ale pietei, a
conjuncturii existente, producatorul agr-l trebuind sa cunoasca produsele similare existente pe piata sau in cors de
aparitie p/u a adopta cele mai bune decizii. Prin urmare circuitul informatie-decizie-actiune are o semnificatie deosebita
in sfera mk in agr-ra.
Rolul important ce revine informatiei privind studiul pietei agr-le consta in faptul ca aceasta nu trebuie sa reprezinte un
scop in sine ci o baza p/u fundamentarea deciziilor in domeniul agromk-lui. De aici necesitatea ca info-a din domeniul
agromk-lui sa posede urmatoarele insusiri esentiale:
 sa se refere la obiectivele activitatilor de mk sau celor necesare adoptarii unei decizii din domeniul respectiv, sa
fei necesare;
 sa fie exacte si complete;
 sa fie transmise la timp;
 sa fie eficiente ec-c.

Totalitatea tipurilor de informatii asamblate intr-un circuit logic pe c/e datele il parcurg din momentul colectarii lor si
pina la momentul furnzarii sub forma de informatii, , conform destinatiei acestora, constituie fluxul informational.

Sistemul informational de agromk reprezinta tocmai ansamblul de procedee cu ajutorul carora, pe baza tuturor info-
lor de c/e dispune, intreprinzatorul agr-l isi pregateste deciziile de mk.

Prin diversitatea activitatilor si autonomia unitatilor producatoare in conditiile de piata, o importanta deosebita o au
mijloacele de culegere a informatiei, c/e pot fi:
 info-i culese direct de la personalul implicat in activitatile de mk analizate:
 anchtete privind interviuri, conferinte, sedinte de lucru, etc;
 info-i culese sub forma scrisa de la personalul muncitor la unitatile comerciale;
 info-i preluate prin observarea directa a unor fenomene specifice pietei;
 info-i culese prin studierea raporturilor privind studiile de mk, a programelor de mk existente;

14
AGROMARKETING
 info-i obtinute prin similitudine, in urma aparitiei pe diverse piete a unor fenomene generate de aceleasi conditii,
in cazul altor procese ce nu pot fi urmarite direct;
 info-i obtinute prin metode indirecte, culese sau deduse prin studiul diagramelor de procese specifice
fenomnelor de piata.

Dar studiile si cercetarile de agromk presupun un volum de info-i, in special asupra mediului in c/e activeaza
producatorul agr-l. Aceasta conditioneaza folosirea unor metode si tehnici multidisciplinare, de culegere, prelucrare si
analiza a info-lor necesare adoptarii deciziilor de agromk.
Un rol aparte ii revine investigatiilor prin surse statistice, c/e ofera posibilitatea obtinerii rapide si cu ch-li reduse a
numeroase info-i de natura primara sau secundara:
 info asupra situatiei ec-ce generale – se refera asupra ramurii agr-le in raport cu alte sectoare (populatia totala,
venitul national, repartitia productiei agr-le brute pe sectoare – vegetal si cresterea animalelor, indicatorii privind costurile
si preturile p/u anumite produse agr-le, consumul total si individual p/u principalele produse agr-le);
 info privind structura capacitatilor de productie agr-la si distributia produselor agr-le (numarul sifermele
de organizare a producatorilor agr-li, suprafata de terenuri agr-le, nr de animae);
 info asupra ofertei si consumului de produse proprii (productia agr-la interna, importul si exportul de
principale produse agr-le in stare proaspata si prelucrata, sezonalitatea ofertei, volumul vinzarilor, potentialul tehnic de
comercializare)
 info asupra consumului de produse agroalim-re (aspecte sociale si demografice ale consumatorului,
atitudinea fata de produsele agroalim-re si stilul de viata a consumatorului);
 info asupra conditiilor de vinzare;
 info asupra preturilor’
 sistemul de mk local (modalitatile de organizare a mk agr-l, principalele piete agr-le, formele si costurile
distributiei produselor agr-le);
 date d/e comertul exterior (importul si exportul).

Info-le privind previziunile asupra pietelor agr-le trebuie concretizate in urmatoarele date privind produsele agroalim-
re solicitate pe diverse piete:
 calitatile de competitivitate;
 conditiile de prezentare;
 perioade de valorificare;
 posibilitatile de sporire a ofertei sau de extindere a pietei ;
 prognoza de preturi si cerere p/u anumite produse;
 structura pietei, etc.
Info-le obtinute din aceste domenii se prelucreaza , utilizindu-se atit metode statice, precum si de cercetare
operationala.

5.2.Sistemul decizional în activitatea de agromarketing

In sistemul agromk-lui cele mai importante decizii se pot referi la:
 decizii privind produsul agroalimentar (obtinerea si garantia mentinerii pe piata a acestui produs);
 decizii privind preturile (prin comparatia cu costurile de productie si preturile de piata);
 decizii privind distributia produsului agroalimentar;
 decizii privind prelucrarea produsului agroalimentar;
 decizii privind livrarea pe piata a produsului respectiv (publicitatea si promovarea produsului).

Deoarece deeciziile de mk sint luate intr-o multitudine de conditii, decizia optima se poate obtine numei apelindu-se
la cele mai adecvate metode. Unul din aspectele importante ale procesului de decizie in sistemul de agromk e/e acela al
conditiilor de piata c/e influenteaza asupra rezultatelor alternative.

Modelarea matimatica a conditiilor de piata se face cu referire la 3 optiuni de influenta a acestor conditii asupra
deciziile de mk:
15
AGROMARKETING
 deciziile adoptate in cond-le de certitudine – sint considerate situatii in c/e rezultatul deciziei poate fi
determinat cu anticipatie;
 deciziile in conditiile de incertitudine – sint adoptate in situatiile in c/e posibilitatile rezultatelor actiunilor
intreecunoasterea dinamicii pieteiprinse nu sint cunoscute; sistemul de decizie nu da nici o relatie d/e starea mediului,
cunoscindu-se numai actiunile posibile si rezultatele acestora (criteriul prudent sau pesimist, optimist, extremelor, maxim
al regretului rationalitatii sau probabilitatilor egale;
 deciziile adoptate in conditiile de risc – poate exista posibilitatea intimplarii unei pierderi sau alte ch-li aparute
in activitatea de un intreprinzator agricol pe piata; riscurile pot fi generate de ormatorii factori:
 lipsa de cunoastere de costuri si profituri;
 necunoasterea dinamicii pietei produselor agroalim-re;
 riscurile climaterice, ect.

In procesul de elaborare a deciziilor de agromk se incepe cu identificarea si alegerea problemelor ce trebuie rezolvate
si se continua cu determinarea solutiilot alternative de evaluare a consecintelor acestora, urmarind selectarea celei mai
favorabile solutii si realizarea acesteia.
Metodologic, procesul decizional in sistemul de agromk e/e parcurs de urmatoarele etape:
1. elaborarea si fromularea problemei de decizie inclusiv a obiectvelor si a conturarii sferei de cuprindere
a acestora;
2. stabilirea diferitor moduri posibile de actiune, ceea ce presupune ca in exprimarea diferitelor
alternative sa reiasa cit mai clar scopul urmarit si mijloacele prin c/e va fi atins, precum si rezultatele preconizate
ce se vor obtine; un rol important aici ii revine modalitatilor de prelurare a info-ei primare p/u a face posibila
consituirea variantelor de decizie;
3. identificarea princpalelor impoteze;
4. colectarea datelor necesare p/u rezolvarea problemei – are o importanta deosebita, intrucit succesul
unui proces de sinteza a informatiilor e/e asigurat, daca nu sint cunoascute cit mai detaliat conditiile ec-ce ale
pietei (prezente si de perspectiva);
5. analiza ipotezelor alternative, cu scoaterea in relief atit a factorilor de influenta, cit si descrierea
cnditiilor necesare p/u aplicarea acestor alternative de solutii;
6. estimarea eficientei diferitor moduri posibile de actiune, etapa c/e se refera la eficienta ec-ca a
ipotezelor si rezultatelor posibile pe c/e le poate avea aplicarea lor;
7. aplicarea in practica a solutiei alese.

Deciziile de agromk, astfel, sint reflectate in strategiile adoptate de intreprinzator in agricultura si se materializeaza in
sporirea volumului vinzarilor si imbunatatirea structurii acestora, ceea ce in rezultat are ca efect cistigarea increderii
partenerilor si consumatorilor, precum si consolidarea generala a pitei agricole.

6.PROGRAMAREA ÎN ACTIVITĂŢILE DE AGROMARKETING

Programele de agromarketing. Conţinutul şi fundamentarea planului de marketing a producţiei agroalimentare.
Contractarea produselor agroalimentare

6.1.Programele de agromarketing.
Sfera activitatior de programare in mk-ul agricol consta in elaborarea unor proportii c/e sa asigure indeplinire in bune
conditii a functiilor ce-I revin. In acest fel, programul de agromk trebuie sa reflecte corelarea volumului si structurii
stocurilor cu sezonalitatea productiei agr-le, asigurind, in final, un raport just intre capacitatea de desfacere si volumul
cererii.
Planul de mk reprezinta, astfel, activitatile tehnico-ec-ce si administrative ce se executa constant, c/e prin elaborarea
de previziuni, determina obiectivele agromk-lui, stabileste, coordoneaza, adopta programele destinate p/u atingerea
acestor obiective in raport cu pietele. In elaborarea prviziunilor de mk un rol important revine determinarii factorilor ce
influenteaza direct sau indirect cererea si oferta de produse agroalimentare. In acest fel, programul/planu de mk dirijeaza
politicile comerciale ale intreprinzatorului agricol si fixeaza startegiile optime p/u realizate. Totodata, planul de agromk
constituie un instrument de informare, dar si de pregatire a deciziilor, iar realizarea practica a deciziilor adoptate consituie

16
AGROMARKETING
concomitent o necesitate p/u control de mk. Planul fixeaza atit obiectivele pe termen lung (avind in vedere pozitia
actuala a intreprinderii, cu directiile si mijloace de actiune), precum si obiectivele pe termen scurt (distributia si
promovarea produselor). Prin urmare, planul trebuie sa tina seama de piata si sa-l respecte tendintele de manifestare si
totodata sa poata constitui un mijloc de verificare ulterioara a prevederilor planului, asigurind informatii necesare p/u
planificarea ulterioara. Dar programarea in agromk impune, in primul rind, efectuarea unor studii c/e determina directiile
posibile si necesare ale evolutiei cererii de produse agroalimentare.

Printre principalii factorii c/e trebuie luati in consideratie la elaborarea planului de agromk sint:
 capacitatea productiei agricole – p/u tilizarea mai completa a capacitatilor de productie a producatorului
agricol;
 experienta productiva si cunostintele tehnico-ec-ce ale personalului – p/u utilizarea la maxim a potentialului
uman;
 adaptabilitatea productiei – p/u reactionarea productiei la modificarea planurilor de productie si evitarea
schimbarilor bruste in productie;
 standardizarea – p/u perfectionarea produselor si producerea celor noi cu procese tehnologice standardizate;
 calitatea – p/u asigurarea consumatorului cu produse c/e le pot satisface pretentiile si vecesitatile;
 studii tehnice – p/u optimizarea productiei, planificarea rationala si asigurarea sortimentului variat de produse
agroalimentare.

Programele de agromk au particularitati legate de specificul circulatiei produselor in cadrul pietei agr-le. Astfel, p/u
intocmirea unui program de agromk trebuie sa tina seama de:
 modul de informare privind piata africola (culegerea si studierea sistematica a informatiilor);
 studierea fenomenelor socia-ec-ce din raza de activitate a interpinzatorului agr-l si a intreprinderilor de
prelucrare (nr si structura populatiei, consumul pe locuitor, etc.);
 asigurarea unui raport just intre volumul desfacerii si ponderea consumului, pe de o parte, si intre desacerea pe
un lucrator si cistigum mediu, pe de alta parte;
 organizarea evedentei operative si statistice c/e sa asigure informatiile necesare la elaborarea si fundamentarea
planului.

Prin urmare, p/u desfasurareaprogramului circulatiei produselor agr-le trebuie sa tina seama de urmatorii indicatori:
 volumul desfacerilor anuale si repartizarea pe trimestre;
 volumul livrarilor de produse agr-le catre fondul pietei la grupele stabilite de produse;
 volumul desfacerilor en gros anuale si pe trimestre;
 stacurile de produse agr-le la sfirsitul anului.

6.2.Conţinutul şi fundamentarea planului de marketing a producţiei agroalimentare.

In sectorul valorificarii produsctiie agr-le, programele trebuie fundamentate prin indicatorii considerati generali si
corelati cu indicatorii programului intreprinderilor agricole producatoare. Ca atare, in programarea valorificarii produselor
a producatorilor agr-li pot fi evidentiate urmatoarele sectiuni de plan:
 balanta miscarii produselor agricole – are ca scop acoperirea stocurilor de marfuri de la inceputul si sfirsitul
perioadei planificate (stocul initial, acoperirea, desfacerea en gros, desfacerea en detail, stocul final); balanta permite
stabilirea unui echilibru intre resurse (produsele agr-le recoltate si stocuri finale) si necesitati (desfacerea en detail si en
gros + stocuri finale);
 planul de receptionarei – e/e parte componenta a balantei miscarii produselor agr-le, fiind elaborat pe un an
calendaristic, corelat cu conditiile pietei; elaborat pe un an-recolta, planul re receptionare cuprinde date din 2 planuri
anuale de producere;
 planul lucrarilor
 planul stocurilor de marfuri la finele anului
 planul stocurilor de produse – refelcta la sfirsitul fiecarui trimestru rezervele de produse destinate pietei
existente in reteaua de valorificare, inclusiv in depozite;
 planul fondului de stat;
17
AGROMARKETING
 planul desfacerilor de produse en detail – e/e principalul element in planificarea ctivitatilor comerciale p/u
intreprinzatorii agricoli; in planul livrarilor de produse agricole pe piata sint incluse cantitatile de produse repartizate c/e
asigura satisfacerea urmatoarelor consumuri:
 desfacerea in stare proaspata catre populatie, consumurile colective;
 materia prima p/u prelucrarea unor produse necesare consumului intern;
 rezerevle de produse agr-le constituie la sfirsitul perioadei calendaristice in vederea asigurarii consumului in
urmatoarele perioade.
 planul de transport – e/e intocmit in corelatie cu planul de livrare, incluzind volumul vinzarilor de produse c/e
necesita mijloace speciale de transport;
 planul de investitii --------- au ca scopevidentierea consturilor p/u constituirea unor noi capacitati de
 planul de reparatii capitale depozitare, extinderea capacitatilor la obicetivele deja existente;
 indicatorii ch-lor de circulatie, necesarul de forta de munca.

Totodata la programarea de agromk o importanta deosebita i se acorda fundamentarii ec-ce a repartizarii pe

beneficiari a productiei agr-le, p/u ca e/e firesc sa existe mai multi beneficiari, fiecare oferind preturi diferite la aceeasi
productie agr-la.

6.3.Contractarea produselor agroalimentare

Prin continutul si rolul pe c/e il ndeplineste, contractarea in agr-ra reprezinta o importanta pighie in reglementarea
raporturilor ec-ce intre producatorii agr-li si ceilalti ag.ec-ci specializati in prelucrarea produselor agr-le. In cadrul acestor
raporturi, statul, in actuala etapa de restructurare a agriculturii, intervine cu masuri p/u stimulare si motivare a
producatorilor agr-li in cresterea productiei si livrarea catre fondul de stat si pe piata a unor cantitati sporitede produse
vegetale si animale.
P/u contactarea produselor agr-le o atentie speciala se acorda urmatoarelor momente:
 termenul de livrare – se stabileste conform graficelor anuale, incheiate inaintea inceperii anului de planificare,
cu repartizarea cantitatilor pe trimestre si pe fiecare grup de produse;
 calitatea produselor – trebuie sa corespunda prevederilor din standardele nationale, normele tehnice, sau
intelegerii a furnizorului si beneficiarului in conditiile prevazute de lege;
 receptia calitaiva si cantitativa – se face diferentiat pe grupe de produse loc-furnizor sau loco-beneficiar;
 ambalarea produselor – se efectueaza conform standardelor sau intelegerii intre furnizor si cumparator, pretul
ambalajelor fiind inclus sau nu in pretul produsului;
 transportul produselor – se acopera dupa intelegere intre furnizr si cumparator.

7.APROVIZIONAREA TEHNICO-MATERIALĂ ÎN AGRICULTURĂ

Caracteristica şi structura circuitului de aprovizionare a producătorilor agricoli cu utilaje, piese de schimb şi substanţe
chimice. Organizarea transportului resurselor materiale. Recuperarea, recondiţionarea şi refolosirea materialelor rezultate
din activităţile desfăşurate în agricultură.

7.1.Caracteristica şi structura circuitului de aprovizionare a producătorilor agricoli cu utilaje, piese de schimb

şi substanţe chimice.
Necesitatea perfectionarii sistemului de aprovizionare la etapa actuala de restructurare a agriculturii a facut necesara
aparitia in teritoriu a ag.ec-ci de aprovizionare a producatorilor agr-li cu seminte, combuatibili, ingrasaminte, etc.
Aprovizionarea tehnico-materiala are rolul sa asigue ritmic si oportun necesarul de mijloace de productie p/u
producatorii agr-li si intreprinderi de prelucrare. Activitatea de aprovizionare in sensul larg, inseamna orice achizitie de
bunuri sau servicii efvectuate de consumatorii, c/e presupun existenta unui cumparator, a unui vinzator si a unui pret
considerat satisfacator p/u ambele parti.

Aprovizionarea tehnico-materiala cuprinde:

 determinarea necesarului de mijloace de productie sub aspect cantitativ, calitativ si sortimental, p/u asigurarea
derularii normale a procesului de productie;
 incheierea contractelor de fuziune;
18
AGROMARKETING
 stabilirea masurilor de utilizare rationala si eficienta a mijloacelor de productie, prin aplicarea normelor
progresive de consum si mentinerea stocurilor in limitele necesare;
 organizarea activitatii de receptie cantitativa si calitativa a resurselor materiale;
 organizarea depozitului resurselor materiale prin folosirea celor mai avansate metode si sisteme de depozitare;
 organizarea aprovizionarii subunitatilor de productie, intretinere si a locurilor de munca cu mijloacele de
productie necesare;
 asigurarea sistemului informational al aprovizionarii tehnico-meteriale.

Sarcinile sistemului de aprovizionare tehnico-materiala a producatorilor agr-li se impart in:

 sarcinile de ansamblu pot fi:
 aprovizionarea cu bunuri si servicii natura si calitatea corespunzatoare necesitatilor;
 perfectarea documentatiei privind fluxul materialelor aprovizionate;
 sarcinile de proces sint derivate din sarcinile de ansamblu si se divizeaza in:
 sarcini in afara procesului de achizitie propri-zis (observarea pietei, planificarea aporvizionarii, evidenta
statistica, calcularea ch-lor de achizitie);
 sarcini in cadrul procesului de achizitie (determinarea necesarului de resurser, studierea ofertelor, negocierea si
incheierea contractelor de aprovizionare;
 sarcini in legatura cu gestiunea stocurilor (transportul si ambalarea materialelor, depozitarea si evidenta
stocurilor, controlul ch-lor de depozitare).

Activitatea de aporvizionare tehnico-meteriala e/e intr-o oarecare masura realizata de intreprinderi de apovizionare
si magazine agr-le specializate. Ele acopera intreg teritoriul tarii si au ca scop comercializarea de utilaje si piese de
schimb specifice agr-rii, produse ind-le de consum necesare producatorilor agr-li, produse chimice, etc. Filialele
intreprinderilor de aprovizionare sint organizate in zonele de influenta comerciala si optima p/u transport. Magazinele
agr-le sint deschise in centrele raaionale sau comunele puternice din punct de vedere agr-l, precum si in pietele si
tirgurile orasanesti. Intreprinderile de aprovizionare si magazinele agr-le au ca obictive principale apovizonarea tehnico-
metriala a agriculturii, alaturi de mentinerea relatiilor de aprovizinare si schimb ec-c cu frunizori.

7.2.Organizarea transportului resurselor materiale.

Trasportul resurselor materiale aprovizionateconstituie elementele circuitului de apovizionare. P/u acest motiv,
organizarea rationala a transportului si receptiei implica studierea tuturor problemelor specifice activitatii de
aprovizionare.
Organizarea activitatii de trasnsport e/e conditionata de tipul mijloacelor de transport, itinerariu pe c/e acesta se
deplaseaza si produsele transportate. Mijlocul de transport folosit trebuie sa fie adaptat lotului si scopului c/e se
efectueaza transportul. Indiferent de categoria drumului, mijlocul de transport influenteaza asupra rezultatelor
transportarii prin parametrii tehnici si functionali:
 capacitatea de incarcare,
 viteza de transport,
 starea tehnica, etc.
Durata transportarii, de asemenea, e/e limitata de caracteristicile produsului ce se transporta, modul ambalarii si
conditiile asigurate in timpul trasportului. Extinderea duratei de transport peste limita de timp in c/e produsele isi pierd
calitatea poate duce la pierderi.
Starea drumului influenteaza:
 viteza de transport,
 durata transportului,
 intensitatea socurilor la c/e sint supuse produsele transportate.
Ambalajul folosit si modul de ambalare a produselor ce se pot transporta ua un rol deosebit in transport asigurind o
buna protectie produsului transportat. Calitatea ambalajelor in ceea ce priveste materialul sin c/e sint confectionate,
dimensiunile acestuia, modul de ambalare determina o rationala aranjare in mijlocul de transport.

Principalele probleme la organizarea transporturilor de resurse materiale aprovizionate se refera la:

19
AGROMARKETING
 organizarea manipularii marfurilor,
 calculul volumului total de transport,
 stabilirea necesarului si sructurii mijlocului de transport,
 organizarea fluxurilor de transport, etc.

Organizarea manipularii marfurilor la locul de incarcare/descarcare are o importanta deoebita in reducerea

timpului p/u aceste operatii si respectiv a cheltuielilor de transport.
Volumul total de transport se determina pe feluri de produse, inclusiv ambalajul si celelalte materiale necesare
pregatirii marfurilor p/u livrare. In cazul determinarii volumului de transport cu mijloace auto, calculul are la baza
capacitatea de transport a parcului auto, exprimata in tone/km ri reprezinta volumul de transport ce poate fi realizat cu
aceste mijloace.
Stabilirea necesarului total de mijloace de transport trebuie sa tina seama de o serie de elemente:
 capacitatea normala a unui mijloc de transport,
 nr de curse de transportare,
 volumul de produse ce trebuie transportate.

Optimizarea structurii mijloacelor de transport tine de conditiile concrete de desfasurare a proceselor de transport
si diversitatea produselor cu c/e se aprovizioneaza agricultura, si prevede folosirea combinata a diferitor mijloace de
transport.

7.3.Recuperarea, recondiţionarea şi refolosirea materialelor rezultate din activităţile desfăşurate în agricultură.

Organizarea unitara a activitatii d erecuperare si valorificare a materialelor refolosite presupune existenta unor etape
specifice:
In c/e se iau in vedere toate tipurile de materiale specifice activitatilor diferitilor furnizori. Conform
I etapa activitatilor in mediu rural, pot exista:
Identificarea,  materiale refolosibile in urma procesului agricol de productie si al proceselor industrial-agrare
colectarea si din unitatile agricole de productie,
depozitarea  obiecte de uz casnic si personal,
tuturor  reziduuri menajere, etc.
materialelor 2 probleme sint esentiale in aceasta etapa:
refolosite  organizarea transportului pina la centrele de colectare;
 gasirea celei mai adecvate forme de depozitare.
II etapa Ce poate avea loc in diferite faze, conform formelor si caracteristicilor acestor produse. Selectarea si
Selectarea sortarea in faza de prelucrare, prin executarea operatiilor specifice de sortare din depozite sau o data cu
materialelor livrarea produselor. Indicarea uneia sau alteia din acete activitati e/e in funcie atit de tipul si
recuperabile caracteristicile produsului, dar si de destinatia acesteaia, c/e poate fi utilizat ca atare prin:
 reconditionare,
 utilizare in urma prelucrarii,
 predare la intreprinderile de colectare si valorificare a materialelor refolosibile
III etapa Operatiile acestei etape sint legate in special de destinatia produsului. Avctivitatea de pregatire a
Pregatirea reconditionarii pieselor presupune citeva elemente esentiale:
revalorificarii  asigurarea documentatiei tehnice si tehnologice p/u reconditionari,
materialelor  cunoasterea normelor de consum p/u produsele recondtionate,
 existenta si cunoasterea unor norme de timp p/u operatiile de reconditionare a pieselor, etc.
Un rol important in activitatea de pregatire a reconditionarii, p/u piesele de la tractoare si
masinile agricole, evine operatiunilor de:
 gresare,  demonatre,
 constatare,  triere.
Materialele ce nu pot fi folosite ca atare necesita pregatire prin:
 balotare,  maruntire,  macinare, etc.

20
AGROMARKETING
Tot in cadrul acestei etape se fac verificari periodice in scopul de a schimba destinatia materialelor
refolosibile, in sensul cresterii gradului de valorificare

Astfel, buna organizare a desfasurarii activitatlor de valorificare a materialelor refolosibile conditioneaza volumul ch-
lor si rentabilitatea ag.ec-c.

8.CIRCUITUL DE VALORIFICARE A PRODUSELOR AGRICOLE ÎN CADRUL PIEŢEI

Etapele circuitului de valorificare a produselor cerealiere. Etapele circuitului de valorificare a produselor horticole.
Etapele circuitului de valorificare a produselor animaliere. Etapele circuitului de valorificare a produselor agricole
secundare
8.1.Etapele circuitului de valorificare a produselor cerealiere .
Valorificarea cerealelor, legumelor boabe si semintelor oleagenoase se face imediat dupa recoltare sau dupa o
prealabila conservare prin depozitare.
Factorii c/e influenteaza cererea de produse Referitor la oferta factorii c/e o conditioneaza sint
cerealiere sint legati de: legati de:
 calitatile necesare alimentatiei umae,  productiile realizate,
 necesitatile de furaje ale animalelor,  suprafetele cultivate,
 cantitatile destinate exportuui,  randamentele la hectar
 rezerva de stat,  industrializarea.

Conservarea e/e considerata cea mai importanta etapa in circuitul de valorificare a cerealelor. Conservarea
cerealelor prin depozitare constituie un complex de masuri c/e determina impiedicarea proceselor vitale si reducerea
pierderilor in timpul pastrarii masei de produse.
Factorii cei mai importanti c/e influenteaza sint:
-umiditatea produselor, -temperatura produselor, -accesul aerului in masa de boabe, etc.
P/u conservarea produselor cerealiere se cunosc urmatoarele etape:
 conservarea in stare proaspata si uscata – c/e se aplica indeosebi la seminte, sistemul consta in a aduce
produsele la o umiditate cit mai mica, p/u o pastrare ma indelungata, transportare mai usoara;
 conservarea prin racire – se frealizeaza prin expunerea produselor la actiunea aerului rece din timpul iernii,
sau prin folosirea agregatelor frigorifice;
 conservarea prin aerare – se poate face pe cale artificiala sau naturala;
 conservarea fara accesul aerului – se foloseste p/u conservarea semintelor destinate consumului si consta in
eliminarea oxigenului din masa de seminte;
 conservarea prin mijloace chimice – consta in introducerea in msa de seminte a unor substante chimice c/e
reduc sau sisteaza respiratia boabelor.

Reiesind din particularitatile produselor cerealiere, pot fi evidentiate urmatoarele etape de valorificare a acestor
produse:
1.Receptie 2.Depozitare 3.Conditionare 4.Control calitativ 5.Desfacere 6.Consum
Astfel, dupa receptie urmeaza conditionarea c/e e/e caracteristica fluxului de valorificare a fiecarei cereale produse
si se face prin:
-batere -selectare -tratare -triorare
In urma conditionarii poate urma expedierea sau depozitarea pe diferite perioade de timp pe parcursul careia e/e facut
si controlul calitatii.
Desfacerea poate fi facuta prin livrarea catre consumatori sau care depozitele din alte regiuni.

8.2.Etapele circuitului de valorificare a produselor horticole .

Principalele caracteristici privind fluxul de distributie a produselor horticole:
 necesitatea aprovizionarii unitatilor comerciale en detail cu produse in stare prospata in cantitati suficiente,
calitati satisfacatoare si omogene, intr-o gama sortimentala c/e sa satisfaca cerintele consumaotorilor;
 preturile competitive p/u produsele horticole genereaza 2 probleme importante in distributia acestora:
 in primil rind, intermediarul e/e interesat in preluarea produselor la preturile cele mai scazute ale pietei, tinid
21
AGROMARKETING
cont de factorul timpului, dar si de distributia spatiala a productiei si consumului acestor produse;
 in al 2-lea rind – intermediarul e/e interesat sa introduca diferite solutii inovatoare in circuitul de distributie cu
scopul de a diminua costurile de disstributie;
 diferentierea produselor horticole in lansarea sub denumirea unor marci proprii putind fi competitive la locul de
vinzare; aceasta diferentierea poate fi insotita de operatii suplimentare privind conditionarea, transportul, ambalarea, etc.,
dar si poate permite consumatorilor degustarea produselor.

Caile de valorificare a produselor horticole sint indreptate in 3 directii diferite:

 consumul intern in stare proaspata – e/e un obiectiv important, avind ca scop asigurarea necesarului de produse
agricole p/u consumul in stare proaspata pe plan intern;
 livrari la export;
 materie prima p/u industria alimentara.

Fluxul valorificarii incepe cu recoltarea – un complex de operatii c/e de c/e depinde mentinerea calitatii produsului. In
timpul recoltarii se fectueaza diferite operatii complementare de incarcare si descarcare a mijloacelor de transport in
ambalaje.

Conditionarea produselor horticole constituie urmatoarea veriga principala a circuitului de valorificare c/e cuprinde o
serie de operatii ca:
 sortarea si calibrarea,
 spalarea,
 tratarea chimica, etc.
Conditionarea dupa imprejurari se poate face la producator, centre de prelucrare, depozite de preluare, depozite de
pastrare si tranzitare.

Ambalarea produselor horticole e/e peratia de finalizare a unui anumit flux tehnologic de conditionare si are ca scop
protejarea produselor in timpul transortului, favorizarea unei manipulari mai usoare a produselor si o prezentare mai
atragatoare. Operatia de ambalare prezinta particulatirati p/u fiecare produs in parte si unele caracteristici in legatura cu
natura ambalajului, felul mijloacelor de transport si cerinte speciale ale beneficiarului intern si extern.
Preluarea si receptia cantitativa si calitativa pe soiuri de calitati cu respectarea standardelor si normelor in vigoare.

Depozitarea produselor horticole include o anumita tehnologie c/e depinde de calitatea productiei de baza, faza de
maturare la c/e s-a facut recoltarea, conditionind la rindul sau durata de timp cit se pot mentine produsele in stare
proaspata. Produsele destinate consumului imediat se expediaza intr-un tmp scurt la unitatile de desfacere. Astfel
depozitul face legatura principala intre producator si consumator, fiind o veriga a lantului general din circuitul de
valorificare a produselor horticole.

8.3.Etapele circuitului de valorificare a produselor animaliere .

Valorificarea producţiei animaliere, conform cerinţelor pieţei, e-e asigurată prin diferite sisteme specifice fiecărui produs sau
grupe de produse. Varietatea mare de sisteme şi forme de creştere a animalelor a determinat o diversitate de forme în ceea ce
priveşte valorificarea producţiei animaliere. Cele mai impt-te din aceste forme pot fi grupate:
 piaţa liberă a producătorilor agricoli specializaţi în creşterea animalelor;
 piaţa întreprinderilor specializate în prelucrarea şi industrializarea aproduselor animaliere;
 piaţa întreprinderilor integrate c-e produc, industrializează şi comercializează produsele animaliere;
 piaţa producătorilor de animale pt selecţie şi pt reproducţie.
Valorificarea în cazul animalelor pt carne e-e asigurată conform cerinţelor pieţei pt carne, de către producătorii agricoli, sau de
către ag.ec-ci specializaţi în producţia şi ind-a cărnii. În fluxul de valorificare a animalelor vii pt carne un rol impt îi revine
etapelor de recepţie şi transport:
Recepţia animalelor vii pt carne se referă la aprecierea calitativă şi cantitativă, adică atestarea datelor privind nr
animalelor, greutatea acestora, calitatea înscrisă în acte, etc., aprecierea calităţii se poate face în viu şi după sacrificare:
 aprecierea calităţii animalelor în viu e-e un rez-t al factorilor de rasă, sex, vîrstă, precum şi a sistemului de
22
AGROMARKETING
creştere şi alimentare, iar acţiunea conjugată a acestor factori trebuie corelată cu preferinţele solicitate de consumator, se
ţine seama de:
 vîrsta (pe măsura înaintării în vîrstă creşte randamentul la tăiere, dar şi calitatea cărnii),
 greutatea corporală (se ţine seama de specie, rasă, tip productiv şi vîrstă, aspectul corpului animalului, precum
şi a principalelor regiuni corporale de carne);
 starea de îngrăşare (prezintă un indiciu de calitate superioară).
Totodată, avînd în vedere diferenţele între tehnologiile de creştere a animalelor, atribuirea corectă pe calităţi trebuie să
ţină seama de aprecierea organoleptică combinată cu rez-le obţinute după sacrificarea animalelor şi determinarea
randamentului la tăiere şi a calităţii carcasei.
Transportul animalelor prevede crearea unor cond-ii corespunzătoare pt a evita anumite inconveniente ce pot afecta
rez-le obţinute în valorificare. Aceste cerinţe pot fi considerate următoarele:
 respectarea cond-lor de ordin igienico-sanitar (curăţirea şi dezinfectarea mijloacelor de transport);
 asigurarea stării tehnice a autovehicolelor, pt asigurarea protecţiei animalelor în timpul transportului;
 amenajarea mijloacelor de transport în conformitate cu cerinţele fiecărei specii şi categorii de animale, pt crearea
cond-lor optime în timpul transportului;
 alegerea celor mai potrivite mijloace de transport, în f-e de cerinţele diverselor specii şi de cond-le concrete
existente.

Producţia de carne e-e asigurată la următoarele categorii de animale: adulte, semiadulte şi de tineret:
 animalele adulte, c-e şi-au încheiat ciclul productiv în alte direcţii de exploatare (lapte, ouă, lînă, etc.) sunt
anual reformate din efectivul productiv şi destinate valorificării pr carne; datorită vîrstei înaintate, ele furnizează o carne
de calitatea inferioară, necorespunzătoare tuturor cerinţelor consumatorilor; cota cu c-e această categorie participă pe
piaţă la fondul de carne a fiecărei specii e-e de 30-35%;
 animale semiadulte reprezintă acele animale c-e după ce au fost crescute ca tineret, în majoritatea cazurilor în
sistem extensiv, sau îngrăşate într-un timp f.scurt, sunt apoi valorificate pt carne; carnea din acestă categorie reprezintă
însuşiri calitativ superioare şi participă pe piaţă cu cota de circa 50-55%;
 animalele tinere sunt considerate cele sacrificate pînă la vîrsta de animale semiadulte şi au însuţiri calitative
superioare; cota cu c-e acestă categorie participă pe piaţa de producţie de carne a speciei respective –e de 10-15%.
În perspectivă, conform cerinţelor consumatorilor şi perfecţionării tehnologiilor de creştere a animalelor, se prevede ca
producţia de carne obţinută de la animalele semiadulte să înregistreze o descreştere în favoarea celor furnizate de animalele tinere.

Valorific Datorită însuţirilor calitative superioare pe c-e le reprezintă, carnea de taurine corespunde integral cerinţelor
area actuale ale consumatorilor şi e-e solicitată pe tot parcursul anului;
taurinelo Pt această specie există următoarele tipuri de valorificare:
r pt carne  valorificarea tineretului taurin pt„carne albă”, legată de existenţa viţeilor masculi de la vacile de lapte;
 valorificarea viţeilor pt producţia de carne „baby-beff”, c-e reprezintă cea m.rentabilă formă de
valorificare a viţeilor proveniţi de la vacile de lapte;
 valorificarea tineretului taurin crescut semiintensiv şi extensiv;
 valorificarea animalelor adulte recondiţionate c-e se face printr-o nutriţie adecvată de 40-45 zile, în
acest fel putîndu-se îmbunătăţi calitatea cărnii.
Valorific Se face sub diferite forme, c-e încadrate în categoriile de vîrstă permit următoarele clasificări:
area  valorificarea mieilor cruzi sau de lapte provine de la mieii din perioada de alăptare la vîrsta de 4-6
ovinelor săptămîni şi de la 8-12 kg, valorificarea cestor miei deseori e-e nerentabilă, deoarece ei se sacrifică în per-da
pt carne în c-e energia lor de creştere e-e la maxim;
 valorificarea mieilor de 13-16 săptămîni, c-e pot avea o greutate de sacrificare de 25-35 kg;
 valorificarea tineretului ovin îngrăşat e-e furnizată de animalele în vîrstă de 6-7 luni cu o grautate de
peste 35-40kg, această categorie de carne e-e cea m.solicitată de consumatori datorită însuşirilor
organoleptice; în cadrul acestei categorii se disting 2 tipuri: de carne şi de grăsime;
 valorificarea batalilor tineri, c-e se face la înţărcare, la 6 luni sau la 12 luni, la fel e-e nerentabilă;
 valorificarea batalilor adulţi, c-e se face după cîteva cicluri de producţie (circa 3 ani), obţinîndu-se
greutatea de 50-60 kg, această formă de valorificare nu ee rentabilă, întrucît lina obţinută nu compensează
23
AGROMARKETING
avantajos investiţiile făcute în circa 3 ani;
 valorificarea ovinelor adulte pt carne provine de la oile şi berbecuţii reformaţi, de grutate, după vîrsta
de 5 ani.
Valorific În f-e de direcţia de valorificare a porcilor după sacrificare, sunt 2 direcţii de exploatare: producţia de carne şi
area producţia de carne şi grăsime:
porcinelo  valorificarea porcinelor pt carne indică existenţa unor rase specializate în producţia de carne, conform
r pt carne solicitării consumatorilor, la creşterea în sisteme intensive, greutatea ec-că de valorificare e între 110-120 kg;
 valorificarea porcinelor îngrăşate pt bacon reprezintă carnea valorificată de porci tineri, în vîrstă de
6-7 luni c-e au fost supuşu unui anumit regim de hrănire pînă la greutatea de 85-95 kg;
 valorificarea porcinelor în îngrăşarea mixtă de carne şi grăsime, prin sacrificare dua o carne c-e se
pretează f.bine pt consumul în stare proaspătă sau în ind-a alimentară, greutatea la c-e ajung porcinele e-e de
130-140 kg;
 valorificarea porcinelor pt grăsime se referă şla îngrăşarea porcilor adulţi de 150-180 kg.

8.4.Etapele circuitului de valorificare a produselor agricole secundare (PAS)

PAS pot fi valorificare atît în sfera producţiei agricole, cît şi în afara sectorului de producţie agricol.
Principalele probleme c-e condiţionează circuitul de valorificare a PAS se referă la:
 modul de evaluare;  accesibilitatea fizică;
 tipul tehnologiei în sistemul de valorificare;  modul corect de utilizare.
Legat de această problemă, există cîteva avantaje rezultate din valorificarea PAS:
 obţinerea şi reînnoirea uşoară a acestor produse prin diferite metode de conservare pot servi la producerea de
enrgie termică şi electrică;
 pot fi utilizate ca nutreţuri în alimentaţia animalelor şi fertilizarea terenurilor agricole;
 pt utilizarea ca combustibil ecologic.
Totodată e-e necesar şi cunoaşterea anumitor inconveniente legate de:
 aspectele costisitoare în recolatre, tranportul şi depozitarea acestor produse;
 combustibilul rezultat din PAS are o valoare energetică scăzută;M
 unele probleme de ordin tehnic în circuitul de valorificare nu sunt încă soluţionate (evacuarea deşeurilor
rezultate prin producerea biogazului).
Valorificarea PAS vegetale are la bază utilizarea acestor produse în special în furajarea animalelor, întrucît furajele rezultate
pot înlocui chiar furajele concentrate. Totodată destinaţia de valorificare a unor PAS vegetale poate fi considerat ca materie primă
în act-le din afara procesului de producţie agricolă:
 paiele de cereale pot fi folosite în ind-a celulozei, în prelucrarea artizanală, etc.;
 din coceni şi ciocălăi de porumb se poate obţine drojdie furajeră;
 conservarea frunzelor de viţă de vie cu destinaţia în sonsumul alimentar;
 combustibil obţinut din tulpini de floarea soarelui, tutn, coarde de viţă de vie, etc.
Direcţia principală de valorificare a PAS anumale, în majoritatea cazurilor fiind considerat gunoil de grajd, are la
bază utilizarea ca îngrăşămînt în cadrul producţiei vegetale. Valorificarea PAS animaliere prin indiustrializare e-e
justificată prin valoarea energetică ridicată a derivatelor obţinute prin transformarea acestora.

9.REŢEAUA UNITĂŢILOR DE VALORIFICARE ŞI BAZA TEHNICO-MATERIALĂ NECESARĂ

Reţeaua întreprinderilor pentru valorificarea cerealelor, leguminoaselor, boabe şi seminţe oleaginoase. Reţeaua
întreprinderilor pentru valorificarea produselor culturilor tehnice de plante medicinale. Reţeaua întreprinderilor pentru
valorificarea produselor horticole şi animaliere

9.1.Reţeaua întreprinderilor pentru valorificarea cerealelor, leguminoaselor, boabe şi seminţe oleaginoase.

Circuitul ec-c al valorificarii productiei agricole e/e detrminat de evlutia ec-ei internationale, acestea fiind direct
corelate cu consumul pe piata interna si cerintele pe piata externa.
Totalitatea canalelor de distributie directe sai prin intermediari (scurte sau lungi, extinse sau foarte lungi), impreuna cu
componentele logistice (depozite, mijloace si rute de transport) alcatuiesc reteaua de distributie a produselor
agroalimentare.
24
AGROMARKETING
Legat de varietatea mare si caracteristicile produselor agr-le, reateaua de distributie e/e caracterizata in prezent printr-o
diversitate de ag.ec-ci p/u activitatile de valorificare. Insa si intreprinderile cu profil de industrializare a productiei agr-le
sint mai intii unitati de valorificare si apoi de industrializare.

Intreprinderile p/u valorificarea cerealelor, leguminoaselor boabe si semintelor oleaginoase sint reprezentate prin
diferite tipuri de intreprinderi. Obiectivul de activitate a acestor intreprinderi il constituie:
 contractarea, achizitionarea si preluarea de la producatorii agr-li a cerealelor, leguminoaselor boabe si
semintelor oleaginoase la fondul de stat si pastrarea acestora p/u livrare;
 preluarea, depozitarea si pastrarea cantitatilor de cereale, leguminoase boabe si seminte oleaginoase importate
de stat, precum si pregatirea si livrarea cantitatilor disponibile si aprobate p/u export;
 asigura formarea, pastratrea si administrarea stocurilor de cereale rezerva de stat, finantate de bugetul statului;
 organizeaza si asigura transportul produselor preluate din zonele amri producatoare in cele deficitare, in vederea
aprovizionarii in mod ritmic a beneficiarului de produse de la fondul de stat.

9.2.Reţeaua întreprinderilor pentru valorificarea produselor culturilor tehnice de plante medicinale .

ceasta categorii de intreprinderi e/e reprezentata atit ptin intreprinderi de stat, precum si pin asociatii comerciale pe
actiuni. Valorificarea culturilor tehnice si de plante medicinale se face de catre intreprinderile specializate pe categorii de
produse.

Valorificarea sfeclei de zahar:

Se face prin SCom:  Sudzuker,  Fabrica de zahar din Glodeni ,  MarSugar,  Cristal, etc.
Obiectivul carora  fabricarea zaharului din sfecla de zahr si din zahr brut,
e/e reprezentat  producerea de melasa si taietei din sfecla,
prin:  producerea de siropuri conccentrate si sucuri racoritoare,
 producerea de alcool din melasa,
 distribuirea apei industriale si produse agr-le secundare catre alte unitati ec-ce,
 efectuarea de activitati de comert exterior, import si export.
Structura  fabricile de industrializare a sfeclei de zahăr,
organizatorica a  sectoarele p/u activitatile de fabricare a altor produse,
acestor unitati  precum si celelalte compartimente functionale.
include:

Valorificarea semintelor de floarea soarelui , precum si produsele altor culturi producatoare de ulei:
Se face prin specializate in industrializarea acestor produse, ce:
SCom pe actiuni  SA Floarea Soarelui,
 unitati mici de extragere a uleiului, etc.
Obiectivul de  preluarea de materii prime de la producatorii agr-li, constind din seminte de floarea soarelui, ricin si
activitate ale altele;
acestor unitati cu  producerea si cemercializarea de uleiuri comestibile din seminte de floarea soarelui, soia si rapita;
un puternic  obrinerea si comercializarea uleiurilor hidrogenate p/u diferite sortimente de margarina;
specific industrial  producerea si cemercializarea produselor secundare rezultate din procesul de fabricatie a uleiurilor:
sroturi, coaja de floarea soarelui, etc.;
consta in:  realizarea operatiunilor de import-export;
 prestarea de servicii p/u terti.

Valorificarea tutunului:
Se face prin:  Tutun CTC,
 British American Tabaco,
 ate unitati ec-ce c/e la nivel national preiau si industrializeaza intreaga productie de tutun.
Obiectivul  preluarea intregii cantitati de tutun de la diferite categorii de cultivatori agr-li;
de activitate  cultivarea de tutun in fermele proprii;
al acestor  contractarea, achizitionarea, preluarea intregii cantitati de utun si a materiilor auxilizare specifice producerii

25
AGROMARKETING
intreprinderi de tutun si tigarete;
consta in:  depozitarea, pastrarea, preindustrializarea si industrializarea tutunului;
 producerea de arome sia aditivilor p/u fabricarea tigarilor;
 fabricarea de tigari si produse variate din tutun;
 comercializarea tutunului, tigaretelor si a produselor derivate din tutun.

Valorificarea pantelor medicinale:

Se face atit de societati de stat,precum si intreprinderi farmaceutice specializate, pca SA Farmaco.
Obicetivul  producerea de ferme proprii si contractarea cu producatorii a plantelor medicinale si aromatice destinate
de industriei de medicamente;
activitate a  producerea si contractarea in mod exclusiv, in conditiile prevazute, a plantelor cu caracter stupefiant si a
plantelro toxice;
acestor
 achizitionarea plantelor medicinale sia romarice din flora sponrtana cu protejarea bazinelor naturale;
intr-ri il
 prelucrarea primara cu caracter idustrial al plantelor medicinale si aromatice, precum si a produselor din
constituie acestea;
 desfacerea cu amanuntul prin magazine prorpii a produselor din plante medicinale si aromatice, catre populatie.

9.3.Reţeaua întreprinderilor pentru valorificarea produselor horticole şi animaliere

Diversitatea activitatilor de prelucrare, industrializare, depozitare, esfacere en detil, etc. a produselor horticole au
impus existenta celor mai adecvati ag.ec-ci in acest domeniu:
 Orhei Vit,  Alfa-Nistru,
 Codru ST,  numeroase fabrici de vinuri si conserve, etc.
Obiectivul de activitate al acestor intreprinderi il constituie:
 producerea de legume, fructe, cartofi si alte produse in fermele proprii;
 contractarea si achizitionarea legumelor, fructelor, cartofilor, strugurilor si altor produse de la diversi
producatori interni si externi, a produselor agroalim-re si a unor produse industriale de larg consum;
 industriazlizarea si semiindustrializarea produselor horticole, fabricarea de rachiuri naturale din fructe,
preambalarea legumelor si fructelor;
 fabricarea sucurilor naturale, a bauturilor racoritoare, a siropurilor, a apei carbogazoase, vinului si altor bauturi
siropoase;
 comercializarea legumelor, fructelor, cartofilor, strugurilor si altor produse agroalim-re;
 organizarea activitatii de transport auto, p/u nevoi proprii si p/u terti, precum si de prestari de serviii;
 efectuarea de operatii de import-export a intregii game de produse fabricate.

Cele mai importanta intrerpinderi de valorificarea a productiei agricole de origine animaliera sint reprezentate de
SCom p/u industrializarea:
 laptelui: Lapte, Incomlac, Lapmol, Alba, etc.
 carnii: Carmez, Basarabia Nord, SoroMeteor, R&R, etc.

In principal obiectivul de activitate a intreprinderilor de industrializare a laptelui e/e de:

 prelucrarea a cantitatii de lapte de la producatorii agr-li;
 industrializarea, depozitarea, conservarea, desfacerea laptelui cit si a produselor lactate.

Obiectivul de activitate a intreprinderilor de valorificare a produselor din carne , la rindul sau, il constituie:
 industrializarea carnii produselor si subproduselro de abator, asigurind valorificarea superioara a matariei prime,
fabricarea sortimentelor solicitate de beneficiari in conditiile de calitate si salubritate c/e sa satisfaca cererile
consumatorilor;
 asigurarea pastrarii si conservabilitatii carnii si produselor din carne perisabile in spatiile frigorifice proprii;
 cantractarea si preluarea animalelor din toate sursele furnizoare;
 organizarea cresterii si ingrasarea animalelor in unitatile proprii, inclusiv prin cooperarea cu crescatorii
particulari de animale, etc.;
 comercializarea carnii si produselor din carne prin reteaua unitatilor proprii sau a retelei comerciale existente.
26
AGROMARKETING

10.COMERCIALIZAREA PRODUSELOR AGROALIMENTARE

Caracteristicile comerţului cu produse agroalimentare. Desfacerea cu amănuntul a produselor agroalimentare.
Vânzarea directă a produselor agroalimentare de către producătorii agricoli. Structura cheltuielilor în activitatea de
comercializare

10.1.Caracteristicile comerţului cu produse agroalimentare .

Cometul cu produse agricole prezinta deosebiri generate de natura acestor produse. Productia agricola se realizeaza la
majoritatea sortimentelor produselor agricole in anumite zone geografice, iar consumul are loc pe intreg cuprinsul tarii.
Aparitia in timp a productiei agricole e/e diferentiata pe zone geografice pe o perioada de pina la 20 zile sau mai multe, in
timp ce consumul se realizeaza concomitent in majoritatea loalitatilor tarii. Productia agricola se realizeaza intr-o
perioada de circa 8 lui din an, iar consumul produselor in stare proaspata la majoritatea produselor e/e sezonier.
P/u aceste motive, comercializarea produselor agricole si AAL necesita a se cunoaste:
 nevoile consumatorilor,
 caracteristicile ag.ec-ci c/e participa la schimbul si transformarea produselor agricole,
 tehnicile comerciale si mijloacele utilizate de o intreprindere p/u a influenta piata.

Factorii c/e influenteaza evolutia sectorului de comercializarea produselor agricole pot fi grupati in:
factorii interni factorii externi
c/e includ tehnicile de:  c/e intervin din afara activitatii de comercializare
 comercializare,  conservare,  sint generati de evolutia cantitatilor si structurilor produselor
 ambalare,  informare, etc. livrate, pe de o parte, si a cererii de consum, pe de alta parte.

Caracteristicile comertului cu produsele agricole:

 activitatea pronuntat sezoniera p/u majoritatea produselor agricole in stare proaspata, la c/e vinzarea catre
populatie se realizeaza pe o perioada scurta, de la citeva saptamini laciteva luni;
 se realizeaza vinzari de produse cu un grad ridicat de perisabilitate c/e la majoritatea sortimentelor isi pastreaza
aspectul comercial si calitatile nutritive o perioada de timp de 24 de ore pina la 5-10 zile de la recoltare;
 aprovizionarea zilnica a retelei de desfacere;
 dispersarea pe intreg teritoriul tarii a unitatilor de desfacere, in toate localitatile si principalele centre urbane;
 vinzari de produse cu un volum cantitativ mare si cu o valoarea relativ redusa, in comparatie cu alte marfuri, in
conditiile unor transporturi pe distante mari, c/e impreuna cu gradul ridicat de perisabilitate al unor produse si volumul de
munca, genereaza un nivel inalt al ch-lor de circulatie;
 comertul cu produse agricole e/e sub influenta directa a pietei produselor agricole, intrucit:
 desfasurarea si dezvoltarea acestei activitati e/e in strinsa concordanta cu legea cererii si ofertei, c/e se
manifesta in cadrul economiei de piata,
 ridicarea continua a nivelului de trai a populatiei duce la o permanenta echilibrare si actualizare a aprovizionarii
si desfacerii cu produse agricole prin comercializare,
 aparitia diferentiata in timp, pe zone geografice, a sortimentelor produselor agricole genereaza relatii de piata
specifice, cu influente directe asupra preturilor, sistemelor de aprovizionare si desfacere in centrele de consum.

10.2.Desfacerea cu amănuntul a produselor agroalimentare. (ALL)

In procesul de circulatie a produselor agricole, unitatile de desfacere fac legatura directa cu consumatorii. Desfacerea
produselor se face prin:
 o retea stationara fixa - e/e formata din unitati in spatii inchise, magazine, piete, chioscuri
 o retea a comertului mobil sau volant – e/e alcatuita din tonete obisnuite sau mobile, pe roti, automagazine,
etc.
Magazinul e/e ca mai reprezentativa unitate de desfacere cu amanuntul, a carei activitate se desfasoara intr-un spatiu
special amenajat p/u prezentarea si vinzarea produselor, p/u depozitarea lor temporara si p/u pregatirea acestora in
vederea comercializarii. Magazinele, in functie de amplasare, grupare, sistem de desfacere, specializare, etc. au orientari
si caracteriztici specifice.
27
AGROMARKETING

Calsificarea magazinelor sau unitatilor de desfacere dupa amplasarea acestora :

unitatile centrale  c/e sint permanente si dotate cu toate compartimentele si utilaj modern; ele desfac
principale atit produsele preambalate,
 ele desfac atit produsele preambalate, cit si produsele in vrac, putind organiza
periodic expozitii de vinzare;
umitati medii  se aseamana cu unitatile centrale, dar au spatii mai reduse si dotare mai mica,
deservind o populatie de pina la 10 000 locuitori pe o raza de circa 400 m;
cioscurile si  c/e pot fi unitati permanente, avind o capacitate mica is un sortiment redus;
unitatile improvizate
unitalile din pietele  prevazute cu spatii inchise;
agroalimentare  se aseamana cu unitatile din complexele comerciale, dar au unele particularitati
specifice.

Unitatile mobile sint mult mai mici in comparatie cu cele fixe, permanente si sint reprezentate prin:
 tonete, ce pot fi schimbate dupa caz;
 autofurgonete – c/e desfac marfa in anumite sezoane ale anului, in localitatile temporar aglomerate sau cartiere
periferice, etc.;
 automagazine – c/e sint asemanatoare cu autofurgonete, dar mai bine dotate tehnic si cu o capacitate mai mare;
 unitatile de desfacere din piete in spatii deschise – amenajate in aer liber, prevazute cu tonete si mese fixe sau
mobile.

P/u ag.ec-ci organizarea si amplasarea retelei de desfacere cu amanuntul se face tinind cont de anumite criterii
specifice unei ec-ii concurentiale de piata:
 frecvente cumparaturii de catre populatie a diferitor sortimente de produse AAL;
 organizarea concentrica a retelei comerciale;
 nr, structura si puterea de cumparare a populatiei pe c/e o aprovizioneaza;
 repartizarea uniforma si proportionala pe teritoriu a diferitor tipuri de unitati comerciale;
 existenta unitatilor concurente pe piata;
 folosirea intensiva a spatiilor comerciale si asigurarea unei eficiente ec-ce corespunzatoare p/u fiecare unitate de
comert;
 repartizarea cit mai rationala a fondului de produse AAL.

10.3.Vânzarea directă a produselor agroalimentare de către producătorii agricoli.

Valorificarea productiei agricole creste prin industrializarea si comercializarea ei, ceea ce duce la o diminuare a partii
din valoarea produsului c/e rrevine producatorului agricol. Aceasta situatie nu e/e specifica numai agriculturii,
fenomenele asemanatoare pot fi intilnite si in industrie.
R eferitor la partea din valoarea produsului AAL c/e revine producatorului agricol, putem spune ca aceasta
variaza in functie de reateaua de transformare si distributie, distinhindu-se din acest punct de vedere 3 categorii de
produse agricole:
 produse la c/e 60-90% din nivelul pretului cu amanuntul revine activitatilor de transformare si distributie; e/e
cazul piinii, iurtului, produselor de desert, etc.;
 produse la c/e 40-60% din pretul cu amanuntul revine activitatilor de transformare si distributie; de ex.: laptele
de consum in stare proaspata, brinza, zaharul, fructe si legume seiindustrializate si industrializate;
 produse la c/e <40% din pretul cu amanuntul revine activitatilor de transformare si distributie; e/e cazul carnii de
porc, de pasare, etc.

Astfel, vinzarea directa terbuie considerata un mod de comercializare a produsctiei agricole a carei efectuare depinde
de rentabilitatea pe c/e o poate obtine producatorul agricol. Aceasta forma a activitatii de valorificare desfasurata de
producatorul agricol se concretizeaza prin vinzarea directa a produselor sale consumatorilor finali.
Prin vinzarea directa producatorul agricol isi amplifica activitatile sale specifice agricole cu activitati de industrializare
28
AGROMARKETING
si distributie a produselor obtinute in procesul de productie agricola. Avantajele acestui mod de vinzare directa a
produselor agricole pot fi atit p/u producatorul agricol, dar si p/u dezvoltarea de ansamblu a zonelor rurale.

Avantajele p/u producatorul agricol se refera la:

 cu investitii reduse si echipamente utilizate si p/u alte sectoare de activitate pot creste veniturile realizate de
populatia existenta in zonele agricole producatoare;
 vinzarea directa poate fi considerata ca suplimentara p/u productia nepreluata de ag.ec-ci specializati in industria
alimentara, sau in distributia acestor produse agricole.

Avantajele pot fi semnalate si p/u ansamblul zonelor rurale, acestea referindu-se la:
 posibilitatea valorificarii locale a produselor agricole dar si a altor produse specifice zonei de productie;
 responsabilitatea producatorilor agricoli p/u activitatile de industrializare, distributie si respectiv a calitatii
produsului agricol in cadrul pietei;
 existenta unor utilaje si depozite de mici capacitati.

Dar p/u desfasurarea activitatilor specifice se solicita forta de munca neutilizata in anumite perioade in cadrul sau in
afara sezonului de productie agricola.
Totodata vinzarea directa a produselor de catre producatorii agricoli presupune existenta si a anumitor limite sau
restrictii privind aceasta activitate, c/e se refera la:
 activitatile suplimentare de industrializare si comercializare desfasurate de producatorul agricol cer in anumite
perioade o suprasolicitare a fortei de munca si o competenta ce nu poate fi improvizata;
 exista situatii in c/e vinzarea directa practicata pe scara larga necesita forta de munca salariata, in acest fel
putindu-se ajunge la un sistem de comercializare la c/e nu se poate permite a calcula si retine valoarea nou creata in cadrul
exploatatiei agricole;
 producatorul agricol isi asuma responsabilitatea civila p/u toate riscurile de intoxicatie alimentara;
 produsele comercializate trebuie sa fie diferentiate de produsele obisnuite prin calitatea si originalitatea sa;
 producatorul agricol trebiuie sa aiba cunostinte privind tehnologiile de industrializare si cele ale tehnicii
comerciale.

Formele de vinzare directa pot fi evidentiate in:

Forme Pot fi urmatoarele:
individuale  vinzarea directa in cadrul exploatatie agricole – c/e presupune existenta unei cantitati mari de produse
de vinzare disponibile si a unor spatii de depozitare; vinzaorul c/e e/e si producatorul agricol trebuie sa fie cunoscut astfel incit sa
directa existe o cerere relativ constanta;
 vinzarea pe piata – e/e considerata o forma de comercializare frrecventa; producatorul agricol va trebui sa
accepte si sa plateasca un loc p/u vinzare alaturi de alti comercianti;
 vinzarea intr-un magazin a produselor de catre mai multi producatori agricoli;
 vinzarea prin deplasare in cadrul unei localitati sau din mai multe localitati – c/e se practica ocazional,
mai ales in situatia lichidarii anumitor cantitati de produse;
 vinzarea pe marginile soselelor, a strazilor – c/e presupune asigurarea unor responsabilitati
comerciale din partea producatorului agricol;
 vinzarea in campinguri – poate fi facuta din punctele fixe sau mobile.
Forme colective Se refera la crearea de catre mai multi producatori agricoli a unor puncte de vinzare permanente
de vinzare directa sau sezoniere.

10.4.Structura cheltuielilor în activitatea de comercializare

Realizarea sarcinilor ec-ce ce revin comerciantiloe cu produsele agricole necesita consumuri importante de mijloace
materiale, financiare si de forta de munca. Ch-le in activitatea de desfacere cu amanuntul cuprinde elemente de ch-li c/e
pot fi axate pe:
-transport, -pregatire-stocare, -preambalare, -ambalaje, -pierderi,
-salarizare, -ch-li indirecte, etc.

29
AGROMARKETING
Nivelul diferentiat al ch-lor e produse agricole e/e detreminat in principal de:
 ch-li de transport ca urmare a distantelor de transport diferite si a categoriilor de transport utilizate;
 gradul de perisabilitate diferit la produse agricole;
 caracteristicile produselor c/e necesita un colum de munca mai mare sau mai mic p/u manipulare si conditionare;
 consumul direct de ambalaje;
 pretul produselor agricole c/e influenteaza nivelul pierderilor valorice si a ch-lor indirecte.

Un loc aparte in contextul ch-lor indirecte il ocupa reclama comerciala a produselor agricole. Cu ajutorul reclamei,
agentii de comert folosind diverse metode si mijloace de popularizare aduc la cunostinta populatiei sortimentul produselor
agricole puse i vinzare, o informeaza asupra calitatii, modului de intrebuintare si a pretului. Reclama comeciala are rolul
de a educa gusturile populatiei si de a stimula desfacerea unor produse cu vinzare lenta. Formele prin c/e se concretizeaza
mmijloacele si metodele de reclama sint multiple, ele izvorind din spiritul de iniativa, inventabilitate a ag.comerciali:
-reclama (R) interioara -R introductiva - R educativa -R ocazionala
-R in afara magazinului -publicitate -expozitii -tirguri si saloane de produse AAL, etc.

11.POLITICA PRODUSELOR AGROALIMENTARE ŞI PREŢURILOR ÎN MARKETINGUL

INTERNAŢIONAL
Activităţile de export a produselor agroalimentare. Politica produselor de export. Politica preţurilor în activităţile de
export

11.1.Activităţile de export a produselor agroalimentare .

11.2.Politica produselor de export.

11.3.Politica preţurilor în activităţile de export

Literatura recomandată:
1. Agromarketing, Mirela Stoian Editura ASE, Bucuresti, Editia a II-a, 2003
2. Aгромаркетинг, Цыпкин Ю.А., Люкшинов А.Н., Пакулина А.А. Издательство Мир, Москва, 2004,
240 с.
3. Основы маркетинга в агропромышленном комплексе. Горяев И.П. Издательство Академия,
Москва, 2004, 220 с.

30