SPECIALITATEA: Marketing și Logistică

GRUPA: 204 ML
STUDENTA: Ciobanu Zinaida

Carisma – între înascut și dobîndit

Carisma –este o calitate a personalităţii, recunoscut ca neobişnuit datorită căruia se consideră ca

dăruită de puterile supranaturale. Este considerată ca trimisă de Dumnezeu sau ca un model. Carisma –
este o apreciere socială. Conform DEX, charisma (carisma) este un dar particular, conferit oamenilor prin
grația divină. Etimologic, cuvantul “charisma” provine de la zeita greaca Charis. Acest personaj era unul de
o frumusețe și de o bunătate extraordinară. Astăzi, cuvîntul se referă la magnetism, intensitate,
vivacitate. Există un mit care spune că a fi carismatic este un har cu care te naşti, har pe care îl au doar
anumiţi oameni de excepţie. Acest lucru nu este adevărat în totalitate. Pot fi calităţi înnăscute, dar pot fi
şi dobândite, este adevărat, puţin mai greu şi în timp, dar se pot dobândi.
De obicei, când vorbim de carismă ne ducem cu gândul la o figură istorică, o celebritate, un star,
un lider puternic, politician de marcă, geniu militar, lider spiritual şi religios. Ne este comod să spunem
“carisma este ceva imposibil de atins şi este rezervată doar anumitor oameni care sunt predestinaţi să fie
admiraţi, să fie invidiaţi sau să inspire teamă”. Iar unii chiar ajung să creadă că efectul charismatic este
ceva imposibil de atins şi astfel, renunţă să îşi construiască propria carismă.
Atunci cînd vorbeşte despre politică şi mai ales despre ideea de vocaţie politică, Max Weber se
referă, implicit, la carismă. El defineşte carisma ca fiind ”o anumită calitate a unei personalităţi individuale
care îl distinge pe acesta de oamenii obişnuiţi şi care este tratată ca fiind înzestrată cu supranatural,
superuman sau, cel puţin, cu calităţi şi puteri excepţionale”. Aceste calităţi nu sunt accesibile omului de
rînd, şi sunt privite ca avînd origini divine şi pe baza acestora, individul este considerat un lider.
Carisma şi binele nu coincid întotdeauna şi asta o putem vedea studiind liderii carismatici cum ar fi
Ghandi, Nelson Mandela sau Maica Theresa, sau alţi lideri la fel de carismatici cum au fost Hitler, Stalin,
Mao, care ar fi versiunea negativă a efectului carismatic.
Societatea umană sau conştiinţa socială singură formează şi susţine părerea despre calităţile
carismatice ale unui lider. Cunoscînd legitimitatea formării şi condiţiile de întărire a părerii sociale, orice
om reuşeşte să devină carismatic într-o sferă oarecare a activităţii sale de zi cu zi.
După cum știm din cercetarile psihologice asupra motivației și energiei, aceste “calitați” pot fi
cultivate prin antrenamentul potrivit.
Carisma reprezintă o combinaţie de atitudine, inteligenţă, cunoaştere, temperament, cultură,
preferinţe, gîndire, energie, experienţă, cu alte cuvinte, întregul tău mod de a fi. Carisma mai este
definită ca fiind o abilitate specială de a influenţa oamenii şi de a genera devotament.
Ca o consecință a faptului că un conducător carismatic emană forță interioară, convinge fără efort
și inspiră încredere spontană, acesta va dezvolta relații armonioase interpersonale și va induce un
sentiment de dependență afectivă – dar o dependență care te face să te simți valorizat și plasat într-o
zonă superioară a existenței.
Gustave Le Bon, în ”Psihologia mulțimilor”, distinge între:
-Prestigiul dobindit sau ”artificial”:
 derivă din alăturarea următoarelor ”accesorii” imaginii unui lider: reputație, poziția
ocupată în societate, statutul material, competența profesională, realizări de excepție;
 este forma cel mai des întîlnită, oamenii depunînd eforturi intense pentru a-l cîștiga;
 este apanajul puterii.

-Prestigiul personal:
1
  derivă din calitățile native ale unui lider și este independent de ”accesoriile” exterioare
(averi, statut social, funcții, etc);
 se fundamentează pe: inteligență, aptitudini native deosebite, forță de gestiune, carismă.
Carisma de scurtă durată: carisma de scută durată o manifestăm doar în anumite momente,
atunci când impresionăm un partener la o primă întâlnire, la un interviu, la o prezentare scurtă în fața
unui public etc. Reușim să fim foarte carismatici, dar acest lucru este doar pentru o perioadă scurtă pană
cînd ceilalti reușesc să ne cunoască mai mult. Foarte mulţi dintre noi manifastam acest gen de carismă, și
de multe ori nu reusim să menținem interesul treaz pe o perioadă mai lungă de timp.
Carisma de lungă durată: carisma de lungă durată o manifestăm constant, în orice împrejurări.
Este cea mai puternică formă de carismă şi are cele mai bune rezultate. Necesită şi cel mai mult timp de
dezvoltare a personalităţii noastre, dar ne alegem cu un succes garantat în domeniul în care activăm.
„Carisma este cea care poate sa facă deosebirea dintre un lider și un șef. Șeful este o persoană
care caută să se impună subalternilor sau altor persoane să-l urmeze, pe cînd liderul este o persoană care
este urmată fără să impună nimic”, explică Lucian Drăgoi, trainer de dezvoltare personală.
„Nu ne naștem cu ea, o putem dobîndi și se poate întîmpla să și pierdem o astfel de trăsătură”,
spune psihologul Aniela Minu.
Angela Cojocaru, Psiholog medicina muncii, consilier psihologic, consideră că ”ce gândesc ceilalţi
despre tine, ce crede publicul tău despre tine are o mare importanţă, nu numai ca vorbitor public ci şi în
viaţa ta de zi cu zi. Modul cum eşti privit îţi poate afecta, influenţa orice fel de relaţie, atît de afaceri cît şi
socială. Carisma te ajută să ai succes în relaţiile cu ceilalţi oameni, să ai succes în faţa ascultătorilor tăi
cărora le poţi cîştiga bunăvoinţa şi acordul, încrederea şi admiraţia, carisma se poate învăța și oferă şapte
indicii care arată că ar trebui să îţi reanalizezi efectul carismatic:
 Simţi că publicul tău nu te ascultă cu adevărat;
 Ţi-e teamă sau te simţi inconfortabil cînd urmează să faci o prezentare;
 Publicul tău este agitat, nu se uită la tine şi te întrerupe des atunci cînd vorbeşti;
 Simţi că ai impact asupra ascultătorilor, dar nu este cel pe care îl doreşti;
 Ţi-e greu să îi faci să coopereze;
 Nu te simţi confortabil să priveşti ascultătorii în ochi;
 Ţi-e greu să iei decizii şi ai multe îndoieli.”
Carisma este o trasătură de personalitate care poate fi cultivată. În calea afirmării ei stau insă,
după cum zice John Maxwell cîteva obstacole, ce pot fi însă depasite, precum:
• Mîndria – o persoană mandră are tendința de a-i privi pe ceilalți de sus, avînd o senzație de
superioritate;
• Nesiguranța – oamenii care se simt in nesiguranță nu sunt dispuși sa-și asume riscuri;
• Indispoziția – o caracteristică imatura, care transmite ideea de nestatornicie perfectionismul – nevoia
de a realiza ceva fără cusur. Împiedica creativitatea și libertatea, și ii oprește pe oameni din drum;
• Sensibilitatea exageratș – oamenii exagerat de sensibili își ling permanent rănile, privesc in urmă și nu
sunt conștienți de nevoile celorlați;
• Negativismul – personalitatea care spune „nu” vieții.

Așadar, fiecare dintre noi dispune de un potential carismatic care poate fi pus in valoare, in masura în
care ne interesează și o dorim cu adevărat. Și ar trebui sa ne intereseze să dorim să fim carismatici,
întrucît o asemenea calitate, moștenita si/sau formata prin educație, are un impact deosebit în relațiile
interumane. Oamenii ne vor asculta și urma cu incredere, cooperarea va fi mult usurată, implicarea în
soluționarea problemelor va fi mult mai activă. Un lider de success este cel care “investeste in viitor”.

2
Bibliografie:

http://www.minunemica.eu/din-secretele-carismei-ale-liderilor-si-ale-liderilor/

http://www.traininguri.ro/charisma-ghidul-vorbitului-in-public-12-strategii/

http://ru.scribd.com/doc/155274532/Liderul-carismatic

http://www.catalog-cursuri.ro/Articol-Carisma_o_trasatura_de_personalitate_ce_poate_fi_cultivata-Resursa-
445.html

”Liderul, un arhitect carismatic”, Rodica Obancea

”Economy and Society”, University of California Press, 1978, Max Weber

3
 Managerul trebuie sau nu trebuie să gasească timp și efort pentru motivarea angajaților?

Pentru a boține obiective de producție ridicate este nevoie nu numai de materiile prime adecvate
și de cele mai moderne echipamente de producție, ci și de motivarea angajatilor.
Aşadar, motivaţia apare în rîndul factorilor stimulatori interni, îndeplinind multiple roluri, de
exemplu, activează şi direcţionează acţiunile, determinînd preferinţele pentru anumiţi factori externi, în
special, şi interni, care contribuie la ridicarea nivelului performanţei. Motivaţia rămîne motorul conduitei
individului, raţiunea care declanşează faptele, actele şi reacţiile, întrucît îi orientează comportamentul. Un
organism bine motivat îşi cheltuieşte energia în slujba propriei creativităţi, dependente de aspiraţii,
aşteptări, scopuri, pe de o parte, şi de capacitatea nativă de a-şi concentra eforturile, eliminînd tensiuile
interne, spre realizarea obiectivelor, pe de altă parte.
Rolul motivației nu se limitează la a-i face pe oameni sa muncească, ci merge pînă la a-i face sa
muncească bine, lucru care implică utilizerea integrala a resurselor fizice și intelectuale de care dispun
indivizii. În motivarea personalului, pe langă toți acesti factori motivatori de factură financiară, există și
cîteva tipuri de instrumente non-bănești cu efect similar. Oamenii tind să fie mai motivați dacă munca le
stîrnește interesul, dacă se simt respectați și au un anumit statut, dacă mediul de lucru este unul plăcut,
dacă există un sistem de formare profesională și de promovare bine construit. Toate acestea sunt lucruri
pe care o firma le poate oferi destul de usor, dar care dacă lipsesc afectează atît moralul personalului, cît
și performanțele companiei.
Motivarea constă în corelarea necesitaților, aspirațiilor și intereselor personalului din cadrul firmei
cu realizarea obiectivelor și exercitarea sarcinilor, competențelor și responsabilitaților atribuite.
Motivațiile desemneazș acele elemente – formale sau informale, de natură economică sau moral-
spirituală – pe care proprietarii și managerii le administrează salariaților firmei satisfacandu-le anumite
necesitati individuale si de grup, pentru a-i determina ca, prin atitudinile, eforturile, deciziile, acțiunile și
comportamentele lor să contribuie la desfașurarea activitaților și îndeplinirea ovbiectivelor firmei.
Deci, fără îndoială ca implicarea managerului în motivarea angajaților trebuie sa aibă un rol
benefic, întrucît aceasta influențează adecvat asupra îndeplinirii cerințelor pe care el le pune față de
aceștea. În viață totul are sens și relație inversă, se zice ca ”trbuie sa te porți cu oamenii așa, cum ai dori
să se comporte cu tine” și ”vrei să devii o persoană de succes, aduți aminte cu cine lucrezi, fii alături de
propria-ti persoană”.
Bibliografie:
http://www.motivare.eu/index.php/cerinte-privind-motivarea-personalului

http://www.referat.ro

http://www.ejobs.ro

”O alta perspectiva asupra motivatiei”, Andreea Sandu Imbunatatirea postului Se refera la adancirea
varietatii de responsabilitati pe care le are job-ul respectiv si poate fi considerata o redesenare a
4
postului. Imbunatatirea postului Se refera la adancirea varietatii de responsabilitati pe care le are job-ul
respectiv si poate fi considerata o redesenare a postului.