Bioechivalenţa

Bioechivalenţa reprezintă o biodisponibilitate egală, adică absenţa unei diferenţe semnificative a

mărimii şi vitezei absorbţiei unei substanţe medicamentoase din forme farmaceutice echivalente sau
alternative, administrate în aceeaşi doză molară, în condiţii similare.

Stabilirea bioechivalenţei între două produse farmaceutice, unul care se testează şi celălalt care este
produsul de referinţă, se face printr-o evaluare statistică corespunzătoare, respectând normele
stabilite pentru substanţa medicamentoasă şi formele farmaceutice studiate.

Atunci când este vorba de o substanţămedicamentoasă nouă, este necesară caracterizarea sa

farmacocinetică şi un studiu de biodisponibilitate absolută sau relativă.

Dacă este vorba de un nou produs farmaceutic care conţine o substanţă medicamentoasă aprobată,
este necesar un studiu de bioechivalenţă (30, 33, 43).

BIOTRANSFORMAREA MEDICAMENTELOR

Indiferent de modul în care au fost introduse în organism medicamentele, majoritatea suferă un

proces de biotransformare.

Biotransformarea constă, de obicei, în reducerea până la dispariţie a activităţii medicamentelor şi

grăbirea eliminării lor prin variate procese biochimice.

EXCREŢIA MEDICAMENTELOR

Medicamentele, dacă au suferit sau nu procese de biotransformare vor fi eliminate din organism prin
mai multe căi: biliară, intestinală, prin plămân . Eliminarea prin salivă, prin lapte, prin piele sunt
cantitativ minore. Cea mai importantă cale de eliminare este însă calea renală (30).

Pe această cale, medicamentele se elimină prin filtrare glomerulară, substanţele care circulă liber în
plasmă având o eliminare mai rapidă faţă de cele care circulă legate.
Capilarele glomerulare, foarte permeabile, filtrează majoritatea medicamentelor cu excepţia
compuşilor macromoleculari. Trecerea moleculelor în urina primară este în funcţie de cantitatea de
plasmă filtrată (exprimată prin clearance-ul creatininei) şi de măsura în care se leagă de proteinele
plasmatice.

Reabsorbţia tubulară se face prin difuziune şi realizează trecerea medicamentului din urina primară
prin epiteliul tubular, către interstiţiu şi sânge. Substanţele liposolubile difuzează şi se reabsorb mai
rapid; ionii şi moleculele polare nu pot difuza şi rămân în urină. Metabolizarea crescând polaritatea
favorizează eliminarea urinii. Reabsorbţia urinară este influenţată şi de pH. Acidifierea urinii creşte
disocierea şi favorizează eliminarea substanţelor bazice, alcalinizarea creşte disocierea şi favorizează
eliminarea substanţelor acide (ex. acidul acetilsalicilic).

Mecanismul de transport activ are un rol important în eliminarea unor substanţe medicamentoase
din organism.

Există un sistem transportor pentru acizii organici (anioni), care funcţionează pentru medicamentele
acide, inclusiv metaboliţii conjugaţi şi altul pentru bazele organice (cationi) care funcţionează pentru
medicamentele bazice. Cele două grupe de medicamente pot intra în competiţie pentru secreţia
tubulară, micşorându-şi eliminarea (probenecidul diminuează excreţia penicilinei ambele molecule
fiind acide).

Rata eliminării medicamentelor depinde şi de starea de funcţionare a rinichiului, eliminarea scăzând

odată cu scăderea filtrării glomerulare până la valoarea critică a clearanceului creatininei de 10-20
ml/min.

Insuficienţa renală inaparentă clinic sau cea manifestă pot determina creşterea anormală a nivelelor
medicamentului în sânge prin întârzierea eliminării sale ceea ce poate genera efecte adverse.

Calea digestivă constituie o cale de eliminare pentru unele medicamente. Prin salivă se pot elimina
medicamente ca bromurile, chinina, metale grele, alcaloizi.

Deoarece unele medicamente realizează în salivă concentraţii asemănătoare celor din plasmă, ele se
pot doza în salivă, atunci când recoltarea sângelui prezintă dificultăţi.
Prin bilă se pot excreta: hormonii steroidieni, ampicilina, eritromicina, lincomicina, rifampicina,
tetraciclinele, digitoxina, chinina, tubocurarina, vinblastina. Eliminarea prin bilă se face folosind
mecanisme transportoare active. Parte dintre substanţele care ajung în intestin odată cu bila se
reabsorb şi intră în circuitul enterohepatic, mentinându-se timp îndelungat în organism.

La nivelul intestinului gros, care constituie calea de eliminare a medicamentelor insolubile, se pot
observa şi unele medicamente care se elimină prin mucoasa intestinală, cum este morfina.

Eliminarea pulmonară este predominantă pentru substanţele volatile sau gazoase mai ales
anestezicele generale.

Eliminarea prin piele poate fi importantă terapeutic în cazul griseofulvinei în micozele cutanate

Prin glanda mamară se pot elimina o serie de substanţe în lapte care pot fi toxice pentru sugar
(nicotina, chininina, mercurul)